DECIZIE nr. 97 din 7 februarie 2008
asupra cererii formulate de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 5 martie 2008



    Prin Cererea nr. 139 din 8 ianuarie 2008, Preşedintele României a solicitat Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, "cauzat de împiedicarea C.S.A.T.-ului de la realizarea atribuţiilor sale prin eliminarea acestei autorităţi de la procesul de decizie stabilit de lege în sarcina sa", şi să soluţioneze acest conflict "prin stabilirea faptului că C.S.A.T. nu are calitate procesuală".
    Sesizarea se întemeiază pe prevederile art. 146 lit. e) din Constituţie şi ale art. 34-36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 125 din 8 ianuarie 2008 şi formează obiectul Dosarului nr. 21E/2008.
    În motivarea sesizării se susţin, în esenţă, următoarele: încălcarea de către Guvern a legii şi a dispoziţiilor exprese ale Constituţiei nu mai are caracter de excepţie şi nu mai este motivată de interpretări eronate, dar rezonabile, pentru a fi calificate drept greşeli. Încălcările au devenit "extrem de evidente, frecvente şi cu efecte deosebit de grave", ca în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2007, care "a cauzat amânarea, printr-un act vădit neconstituţional, a unor alegeri". Aşa fiind, "subminarea instituţiei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării apare şi mai gravă, conturând o practică a Guvernului ce pune în pericol realizarea securităţii naţionale", precum ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 30/2007 şi nr. 77/2007, prin care Guvernul a eliminat Consiliul din procesul decizional obligatoriu "cel puţin în două alte situaţii referitoare la legislaţia secundară". Se exemplifică cu Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi cu Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007. Întrucât activitatea Consiliului este caracterizată prin celeritate, în timp de pace şi de normalitate a vieţii sociale "nicio urgenţă normativă nu este împiedicată sau întârziată excesiv de procedura avizării C.S.A.T.-ului", şi "cu atât mai puţin" în timp de război sau stări excepţionale. Aşadar, "Guvernul s-a pus pe sine mai presus de lege" şi a încălcat direct şi în mod repetat legea privind rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în elaborarea legislaţiei în domeniul securităţii naţionale, ceea ce "nu poate fi acceptat". În continuare, arată că "actele normative criticate pentru lipsa avizului obligatoriu" nu puteau fi atacate pe calea contenciosului administrativ de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, întrucât acesta nu face parte dintre instituţiile ce pot solicita instanţei de judecată desfiinţarea acestor acte normative, "deşi instanţele judecătoreşti au hotărât de mai multe ori că C.S.A.T. are calitate procesuală pasivă". Prin urmare, solicită Curţii Constituţionale să constate că această autoritate "nu are calitate procesuală, nici activă şi nici pasivă", astfel că "nu poartă răspunderea neatacării în justiţie a ordonanţei de urgenţă a Guvernului şi a celor două hotărâri criticate, ori a altor acte normative ce au acelaşi viciu". Aşa cum "Administraţia Prezidenţială a învederat instanţelor de judecată ce au citat C.S.A.T.-ul la sediul său", acesta "nu are sediu, nu are patrimoniu şi nu are, potrivit actualei legi, o ierarhie în sensul structurii instituţiei pe baza unor relaţii de subordonare şi supraordonare", iar secretariatul Consiliului este un compartiment al Administraţiei Prezidenţiale cu atribuţii tehnice, şi nu de reprezentare. Organizarea compartimentului în subordinea Preşedintelui României are temeiul în prerogativa sa de comandant al forţelor armate şi facilitează conlucrarea dintre membrii Consiliului. Potrivit Legii nr. 415/2002, reprezentarea Consiliului de către Preşedintele României sau Administraţia Prezidenţială necesită o decizie expresă pentru aceasta, care se ia prin consens, ceea ce este imposibil de realizat "din cauza văditului conflict de interese dintre primul-ministru, ministrul internelor şi reformei administrative şi ministrul economiei şi finanţelor, care sunt atât membri ai C.S.A.T. cât şi semnatarul şi contrasemnatarii actelor ce ar fi trebuit atacate."
    Prin urmare, "ca şi soluţie a acestei stări de fapt şi a conflictului creat de Guvern", propune Curţii Constituţionale să constate "lipsa calităţii procesuale a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării". De asemenea, propune ca: în cazul hotărârilor obligatorii pentru autorităţile şi instituţiile publice la care acestea se referă, emise de Consiliu în temeiul art. 3 din Legea nr. 415/2002, calitate procesuală pasivă să aibă, conform dreptului comun, statul român; "în schimb, atunci când C.S.A.T.-ul este obstrucţionat în realizarea atribuţiilor sale constituţionale" de o altă autoritate publică, "calea ar trebui să fie cea prevăzută de art. 146 lit. e) din Constituţia României", "ceea ce nu exclude răspunderea juridică personală potrivit dreptului comun, aplicabilă şi situaţiei în care lezarea este efectul activităţii unei alte persoane".
    Se mai arată că: "activităţile ilegale şi neconstituţionale ale Guvernului fac un rău imens", întrucât "creează cetăţenilor imaginea unui guvernământ ilegal"; puterea de stat se impune nu doar prin autoritate, ci şi prin respectarea procedurilor, care "sunt garanţia împiedicării abuzurilor de putere"; "echilibrul între puterile statului este ruinat de Guvern prin excesul de reglementare pe calea excepţională a ordonanţelor de urgenţă, prin conţinutul vădit ilegitim al unor reglementări şi, mai ales, prin încălcarea flagrantă a unor proceduri legale şi constituţionale."
    În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime, în scris, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.
    Preşedintele României a comunicat, în termenul stabilit de Curte, cu Adresa nr. 272 din 22 ianuarie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 589 din 23 ianuarie 2008, "Note scrise referitoare la conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării", datorită imposibilităţii formulării unui punct de vedere al Consiliului, care adoptă hotărâri prin consens, "iar consensul nu poate fi realizat câtă vreme sunt criticate şi fac obiectul conflictului inclusiv unele acte normative semnate şi, după caz, contrasemnate, de trei membri ai C.S.A.T.". În consecinţă, în calitate de Preşedinte al României, prin notele scrise detaliază acţiunea ce formează obiectul dosarului, astfel:
    - conflictul juridic de natură constituţională presupune o anumită gravitate a faptelor şi un anume grad de adâncire a unor contradicţii între autorităţile statului, "iar faptul că Guvernul a încălcat unele dispoziţii exprese ale legii" "este, în sine, un lucru foarte grav". Arată că, eliminând Consiliul Suprem de Apărare a Ţării de la decizie, Guvernul "a împiedicat C.S.A.T. să-şi îndeplinească obligaţiile constituţionale de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională", fapt ce nu poate fi acceptat, întrucât goleşte această instituţie de conţinut. Gravă este şi conduita ulterioară a Guvernului cât priveşte eforturile de a soluţiona situaţia pe calea medierii. În acest sens, arată că secretarul C.S.A.T., domnul consilier de stat Ion Oprişor, a sesizat Guvernul că a încălcat Legea nr. 415/2002 prin hotărârile sale nr. 416/2007 şi nr. 1.317/2007, dar, potrivit răspunsului formulat de secretarul general al Guvernului, domnul Ilie Bolojan, "răspunderea aparţine Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ca iniţiator", şi nu Guvernului care "cere doar avizele pe care iniţiatorul le menţionează că necesare în nota sa de fundamentare". La rândul său, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative "consideră că hotărârile în cauză nu reglementează "organizarea generală" a M.I.R.A., astfel că nu intră sub incidenţa Legii nr. 415/2002". Acest punct de vedere este infirmat de Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, prin care numărul total de posturi "este şi clasificat de altfel, în anexele nr. 2 şi 3 din hotărâre, prevalându-se de regimul juridic al hotărârilor cu caracter militar" şi care stabileşte "lanţul decizional în minister, nivelul funcţiilor unor conducători de direcţii generale, sistemul prin care sunt numiţi unii conducători de direcţii generale etc." Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 "înfiinţează o autoritate naţională în cadrul aparatului central al ministerului şi stabileşte transformări ale structurii instituţionale ale celorlalte componente majore, precum alte direcţii generale, pentru a face posibilă realizarea scopului noii autorităţi naţionale". În legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei administrative, consideră că o "discuţie despre nereglementarea <<organizării generale>> a instituţiei este de prisos".
    În continuare, în notele scrise, se relevă două aspecte. Astfel, primul aspect vizează răspunderea solidară a Guvernului pentru actele pe care le emite, "iar ordonanţele şi hotărârile nu au fost emise de un minister sau altul, ci de Guvern". Răspunderea Guvernului nu este înlăturată prin invocarea ministerului iniţiator al legii, ale cărui eventuale erori Guvernul le corectează "dacă acţionează cu bună-credinţă". Cel de-al doilea aspect vizează importanţa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru modificarea organizării generale a unei instituţii de securitate naţională, şi anume faptul că, potrivit Constituţiei, Consiliul coordonează unitar activitatea de apărare a ţării şi securitatea naţională. În acest sens, arată că, prin Consiliu, diferitele instituţii din domeniu încheie diverse acorduri de colaborare, cu grade mai mici sau mai mari de generalitate, şi chiar sistemul însuşi este conceput ca instituţiile să colaboreze între ele, ceea ce presupune compatibilitatea lor structurală. În plus, din sistemul apărării şi securităţii naţionale fac parte instituţii, precum serviciile de informaţii, nesubordonate şi necoordonate de Guvern şi care, potrivit Legii nr. 415/2002, îşi exprimă punctul de vedere "atunci când Guvernul doreşte să facă modificări de amploare şi care, inevitabil, le afectează". Aşadar, consideră că "această conduită a Guvernului de îndepărtare a C.S.A.T.-ului de la decizie şi de a refuza îndreptarea erorii sale atunci când îi este semnalată califică starea existentă ca şi conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării";
    - cu privire la solicitarea adresată prin sesizare Curţii Constituţionale referitoare la natura juridică a Consiliului, "în sensul că această autoritate publică nu poate avea capacitate procesuală, nici activă şi nici pasivă", precizează că, "deoarece C.S.A.T. acţionează în exercitarea puterii de stat, persoanele pot cere cenzura instanţelor de judecată asupra hotărârilor C.S.A.T doar în contradictoriu cu statul român, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor". În legătură cu acest aspect, mai arată că hotărârile Consiliului sunt obligatorii pentru instituţiile cărora li se adresează şi este firesc să fie cenzurate de instanţele de judecată, orice altă soluţie putând conduce la încălcarea drepturilor constituţionale la apărare şi liberul acces la justiţie. De asemenea, caracterul de autoritate publică a Consiliului este dat şi de caracterul obligatoriu al hotărârilor sale, iar natura lui specială, constând în lipsa personalităţii juridice, a sediului, a patrimoniului şi existenţa relaţiilor de subordonare ierarhică, deciziile sale fiind luate prin consens, fac ca acesta să nu poată "sta în proces".
    Notele scrise sunt însoţite de următoarele documente: Adresa secretarului general al Guvernului, domnul Ilie Bolojan, nr. 14.429 din 12 decembrie 2007, către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, cu privire la unele aspecte legate de Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2007 şi Hotărârea Guvernului nr. 416/2007; Adresa nr. 20/14.429 din 15 noiembrie 2007 a Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării către secretarul general al Guvernului, domnul Ilie Bolojan, referitoare la procedurile privind elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre avizare, precum şi către ministrul Cristian David; Adresa nr. 20.981 din 3 decembrie 2007 a secretarului general al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, domnul Nicolae Berechet, către secretarul general al Guvernului, privind unele aspecte legate de hotărârile Guvernului nr. 416/2007 şi nr. 1.317/2007; Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007; Hotărârea Guvernului nr. 1.317 din 31 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 6 noiembrie 2007; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 29 iunie 2007.
    Primul-ministru a comunicat, în termenul stabilit de Curte, punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/74/CPT din 24 ianuarie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 683 din 24 ianuarie 2008, prin care susţine că, în legătură cu conflictul juridic de natură constituţională invocat, "singura problemă care se poate pune priveşte lămurirea conţinutului puterilor Guvernului în raport cu cele ale C.S.A.T.-ului, astfel cum acestea sunt organizate şi constituite în temeiul Constituţiei României". În acest sens arată că, potrivit Constituţiei, Guvernul are "o competenţă foarte largă în domeniul înfăptuirii politicii interne şi externe a statului, precum şi al conducerii generale a administraţiei publice", iar pe de altă parte, "organizarea şi conducerea unitară a activităţilor legate de apărarea ţării şi de siguranţă naţională sunt date de Constituţie în competenţa C.S.A.T., fiind incluse în formula largă care stabileşte atribuţiile Guvernului". În consecinţă, consideră că "raportul dintre Guvern şi C.S.A.T. este unul de la general la special", iar în problemele privind apărarea ţării şi siguranţa naţională Consiliul are întâietate, care "devine efectivă doar atunci când se pune problema priorităţii între cele două acte juridice ale celor două autorităţi, ori în situaţia dată nu se pune o asemenea problemă", precum şi că "ipoteticul aviz al C.S.A.T.-ului este doar consultativ". În plus, "pentru soluţionarea problemei ridicate" trebuie să se stabilească "în ce măsură activitatea de avizare la care face referire art. 4 lit. d) pct. 2, 5 şi 6 din Legea nr. 415/2002 rezultă în mod direct din prevederile constituţionale sau nu". Or, "aici [...] nu se poate vorbi de un conflict de natură constituţională, deoarece actele respective invocate au fost supuse spre aprobare Parlamentului".
    În legătură cu solicitarea privind constatarea de către Curtea Constituţională a lipsei calităţii procesuale active sau pasive a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, apreciază că aceasta "este inadmisibilă, Curtea Constituţională fiind competentă să se pronunţe numai în cazurile expres prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992". De altfel, Consiliul avea posibilitatea să atace ordonanţele de urgenţă ale Guvernului şi hotărârile de Guvern invocate pe calea contenciosului administrativ, "rămânând ca instanţa de judecată învestită cu judecarea acelei cauze să stabilească dacă are calitate procesuală".
    Cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Consiliu constând în "eliminarea acestei autorităţi de la procesul de decizie stabilit de lege în sarcina sa", ceea ce încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (2), art. 107 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi art. 119, precizează: nesupunerea spre avizarea de către Consiliu a actelor normative menţionate nu aduce atingere prevederilor art. 107 alin. (1) teza întâi din Constituţie, deoarece, potrivit acestora, "primul-ministru, ţinând cont de rolul pe care îl are în formarea Guvernului, trebuie să coordoneze activitatea echipei guvernamentale" şi, "pentru a se asigura autonomia şi responsabilitatea fiecărui membru al Guvernului, corespunzător funcţiei încredinţate, primul-ministru este obligat să respecte atribuţiile specifice fiecărei funcţii"; art. 115 alin. (4) din Constituţie dispune cu privire la limitarea sferei de reglementare prin ordonanţe de urgenţă, "critica de neconstituţionalitate neputând fi, deci, primită nici sub acest aspect"; "conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor" , astfel încât "nu există motive întemeiate pe dispoziţiile şi pe principiile Constituţiei care să justifice această solicitare"; modalitatea în care acţionează ori ar trebui să acţioneze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia nu declanşează blocaje instituţionale dacă nu este urmată de acţiuni sau inacţiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale unei autorităţi publice. Or, în cazul de faţă, conflictul juridic de natură constituţională este motivat "de o aşa-zisă nerespectare a dispoziţiilor din Legea nr. 415/2002", iar "nu de împiedicarea C.S.A.T. de a-şi îndeplini atribuţiile constituţionale astfel cum sunt prevăzute de art. 119".
    În sfârşit, arată că, potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este o autoritate autonomă aflată sub control parlamentar, cu atribuţii privind ordinea şi siguranţa naţională, "acest lucru neînsemnând că activitatea sa în acest domeniu poate înlătura activitatea organului legislativ". Parlamentul are, conform art. 92 din Constituţie, atribuţii legate de siguranţă naţională şi de declararea stării de război şi, întrucât este unul dintre organele prin care se exercită suveranitatea naţională, "este normal ca acest organ să poată adopta orice lege în domeniul siguranţei naţionale, chiar şi o lege de aprobare a unei ordonanţe în acest domeniu fără a mai fi nevoie de consultarea acestei autorităţi". "Dacă Parlamentul poate declara război fără consimţământul (avizul) unui astfel de organ, poate adopta o lege în domeniul siguranţei naţionale (pe timp de pace) fără un asemenea aviz." Legea de organizare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nu precizează natura avizului, "de aceea se poate considera că acest aviz este unul consultativ, adică poate fi cerut sau nu", şi în cauză s-a apreciat că nu este necesar, "cu atât mai mult cu cât ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost supusă aprobării Parlamentului, organ ce are dreptul de control asupra C.S.A.T."
    Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a fost dezbătută la data de 6 februarie 2008, cu citarea părţilor implicate în conflict, în prezenţa reprezentanţilor acestora, pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare şi a celorlalte documente aflate la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 7 februarie 2008.
    CURTEA,
    examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, notele scrise ale Preşedintelui României şi documentele care le însoţesc, precum şi punctul de vedere al primului-ministru, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
    Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.
    Prin cererea formulată se solicită Curţii Constituţionale, pe de o parte, constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, constând în împiedicarea acestei din urmă autorităţi publice de a-şi realiza atribuţiile prevăzute de lege, prin eliminarea de la procesul de decizie stabilit în sarcina sa, iar pe de altă parte, să constate lipsa calităţii procesuale a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
    În susţinerea cererii se invocă încălcarea, în ordinea enunţării lor, a următoarelor texte constituţionale: art. 16 alin. (2), potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 107 alin. (1) teza întâi, care prevede că "Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin", art. 115 alin. (4), care stabileşte că "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora", şi art. 119 referitor la "Consiliul Suprem de Apărare a Ţării", care "organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii".
    I. Cu privire la solicitarea de a se stabili existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării constând, în esenţă, în aceea că Guvernul a eliminat Consiliul din procesul decizional obligatoriu, Curtea reţine:
    Potrivit art. 4 lit. d) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, acesta "avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern [...]", iar potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "În cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative iniţiatorul trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestora, în funcţie de obiectul reglementării". De asemenea, art. 30 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că "Forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative trebuie să cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curţii de Conturi sau Consiliului Economic şi Social." Aşadar, în temeiul acestor dispoziţii legale, Guvernul avea obligaţia de a solicita avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării atunci când a elaborat proiectele de hotărâri nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi nr. 1.317/2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007, hotărâri menţionate cu titlu de exemplu de Preşedintele României în susţinerea cererii de constatare a existenţei conflictului juridic de natură constituţională între cele două autorităţi. Curtea constată însă că nici prevederile constituţionale ale art. 119, invocate în susţinerea cererii, referitoare la "Consiliul Suprem de Apărare a Ţării", care "organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii", şi nici vreun alt text constituţional nu se referă la avizarea actelor normative iniţiate sau emise de Guvern, în sensul condiţionării emiterii lor numai după obţinerea vreunui aviz.
    Conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale. Or, în speţă, nu suntem în prezenţa unui asemenea conflict, ci în prezenţa neîndeplinirii de către Guvernul României a unei obligaţii legale în cadrul unei proceduri de legiferare, şi anume neîndeplinirea obligaţiei de a solicita avizul Consiliului Suprem de Apărare Ţării în legătură cu hotărârile menţionate, care însă nu a afectat procesul legislativ, prin crearea unui blocaj instituţional.
    Aşadar, Curtea nu poate reţine existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Guvern în legătură cu reglementările adoptate de Guvern menţionate în sesizare.
    II. În legătură cu solicitarea referitoare la calitatea procesuală a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curtea Constituţională constată că, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, acesta este "[...] autoritatea administrativă autonomă învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională". Aşadar, Consiliul este o autoritate a administraţiei publice, autonomă faţă de Guvern, prezidată de Preşedintele României şi supusă controlului parlamentar, cu atribuţii în ce priveşte apărarea ţării şi siguranţa naţională. În procesul de îndeplinire a activităţilor sale specifice, pot apărea situaţii litigioase pentru a căror rezolvare să fie necesară formularea unor acţiuni în justiţie, şi numai instanţele de judecată învestite cu soluţionarea respectivelor litigii au competenţa de a stabili dacă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are sau nu calitate procesuală, activă sau pasivă.
    Potrivit atribuţiilor sale, stabilite prin art. 146 din Constituţie şi prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta nu este competentă să se pronunţe cu privire la acest aspect.
    Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34, 35 şi 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Constată că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Guvern în legătură cu reglementările adoptate de Guvern menţionate în sesizare.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Dezbaterea a avut loc la data de 7 februarie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent şef,
    Gabriela Dragomirescu
    ------