ORDIN nr. 350 din 2 august 2002
pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, precum şi comercializarea seminţelor de cereale, oleaginoase şi textile, plante furajere, sfecla, cartof şi legume
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 28 august 2002



    Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
    în baza art. 12 din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante,
    având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei române cu reglementările directivelor Consiliului Uniunii Europene nr. 66/400/CEE privind comercializarea seminţelor de sfecla, nr. 66/401/CEE privind comercializarea seminţelor de plante furajere, nr. 66/402/CEE privind comercializarea seminţelor de cereale, nr. 66/403/CEE privind comercializarea cartofilor de samanta, nr. 69/208/CEE privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi textile, nr. 70/458/CEE privind comercializarea seminţelor de legume, cu amendamentele ulterioare, precum şi directivele şi deciziile de implementare ale Comisiei Comunităţii Europene,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
    emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Regulile şi normele tehnice generale privind producerea în vederea comercializării, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, precum şi comercializarea seminţelor de cereale, oleaginoase şi textile, plante furajere, sfecla, cartof şi legume, prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Se aprobă Regulile şi normele tehnice specifice privind producerea în vederea comercializării, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, precum şi comercializarea seminţelor de cereale, oleaginoase şi textile, plante furajere, sfecla, cartof şi legume, prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 3

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 65/1997 privind aprobarea Normelor tehnice pentru producerea, controlul, certificarea şi comercializarea seminţelor şi materialului săditor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, cu excepţia prevederilor art. 1 Partea a II-a, anexelor nr. 12, 16, 18, 19, 20, 21, 22 şi 23.


    Articolul 4

    Documentele de calitate a seminţelor, eliberate în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 65/1997, au efecte juridice depline până la expirarea termenului de valabilitate; seminţele astfel certificate şi/sau reanalizate pot fi comercializate până la lichidarea stocurilor, iar formularele tipizate ale documentelor existente la data intrării în vigoare a prezentului ordin rămân valabile pentru seminţele care se comercializează pentru insamantarile din toamna anului 2002.


    Articolul 5

    Inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor şi agenţii economici înregistraţi vor pune în aplicare prevederile prezentului ordin, iar Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Seminţelor va urmări aplicarea acestora.


    Articolul 6

    (1) Prezentul ordin, cu excepţia anexelor nr. 1 şi 2, va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Anexele nr. 1 şi 2 la prezentul ordin vor fi puse la dispoziţie celor interesaţi de către Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Seminţelor, pe suport hârtie, prin inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor şi Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, şi electronic, la adresa www.iscsms.ro.
    p. Ministrul agriculturii,
    alimentaţiei şi pădurilor,
    Petre Daea,
    secretar de stat
    Bucureşti, 2 august 2002.
    Nr. 350.
    ---------