ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 26 februarie 2001pentru reglementarea unor probleme financiare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 5 martie 2001
    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I
    (1) Sursele prevăzute la art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății, aprobată prin Legea nr. 114/1992, cu modificările și completările ulterioare, precum și majorările de întârziere constituie venituri ale bugetului de stat, cu excepția contribuției lunare a părinților sau a tutorilor legali pentru întreținerea copiilor în crese, care reprezintă venituri ale bugetelor locale.(2) Din bugetul de stat se aloca fonduri pentru finanțarea programelor naționale de sănătate, precum și a cheltuielilor curente și de capital ale instituțiilor sanitare publice finanțate integral de la bugetul de stat.


    Articolul II
    (1) Sursele prevăzute la art. 53 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, precum și penalitățile și majorările de întârziere constituie venituri ale bugetului de stat.(2) Din bugetul de stat se aloca transferuri către bugetele locale pentru susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului și a persoanelor adulte cu handicap și fonduri pentru celelalte cheltuieli stabilite în condițiile legii.


    Articolul III
    (1) Comisionul perceput pentru prestarea serviciilor vamale potrivit prevederilor Legii nr. 8/1994 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea și modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum și a celorlalte unități vamale, cu modificările și completările ulterioare, constituie venituri cu destinație specială ale bugetului de stat.(2) Cheltuielile de capital aferente punctelor de control pentru trecerea frontierei și celorlalte unități vamale, precum și celelalte cheltuieli, stabilite în condițiile legii, se suporta de la bugetul de stat, în limita veniturilor încasate potrivit alin. (1).


    Articolul IV
    (1) Sursele prevăzute la art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 8/1998 privind constituirea Fondului special pentru promovarea și dezvoltarea turismului, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 43/1998 și ulterior aprobată și modificată prin Legea nr. 23/2000, precum și penalitățile și majorările de întârziere constituie venituri ale bugetului de stat.(2) Veniturile realizate din vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale din turism urmează regimul veniturilor din privatizare stabilit în condițiile legii.(3) Din bugetul de stat se asigura fonduri pentru finanțarea programelor de promovare și dezvoltare a turismului și a altor acțiuni, aprobate în condițiile legii.


    Articolul V
    (1) Sursele prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 47/1998 privind constituirea și utilizarea Fondului special al aviației civile, precum și penalitățile și majorările de întârziere constituie venituri cu destinație specială ale bugetului de stat.(2) Din bugetul de stat se asigura cheltuieli cu destinație specială pentru finanțarea de acțiuni și lucrări stabilite prin programe aprobate în condițiile legii și transferuri către bugetele locale pentru aeroporturi de interes local, în limita veniturilor încasate potrivit alin. (1).


    Articolul VI
    (1) Sursele prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 75/1999 privind constituirea Fondului special de sustinere a învățământului de stat, precum și penalitățile și majorările de întârziere constituie venituri ale bugetului de stat.(2) Veniturile prevăzute la alin. (1) vor contribui, alături de alte surse ale bugetului de stat, la finanțarea acțiunii de învățământ.


    Articolul VII
    (1) Sursele prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind înființarea și utilizarea Fondului național de solidaritate, cu modificările și completările ulterioare, precum și penalitățile și majorările de întârziere constituie venituri ale bugetului de stat.(2) Veniturile încasate de la începutul anului 2001 la Fondul național de solidaritate se virează la bugetul de stat în termenul prevăzut la art. X alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență.(3) Din bugetul de stat se asigura fonduri pentru finanțarea acțiunilor prevăzute și aprobate în condițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 118/1999, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul VIII
    (1) Ordonanța Guvernului nr. 96/1999 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru reducerea riscurilor tehnologice la utilaje, echipamente și instalații industriale se abroga.(2) Veniturile virate în anul 2001 la fondul special menționat la alin. (1) se restituie agenților economici de la care s-au încasat.(3) Disponibilitățile Fondului special pentru reducerea riscurilor tehnologice la utilaje, echipamente și instalații industriale existente la 31 decembrie 2000 se preiau în contul de disponibilitati ale Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic.


    Articolul IX
    (1) Sumele datorate de contribuabili se vărsa la bugetul de stat, iar regularizarea eventualelor sume virate necuvenit către fondurile menționate în prezenta ordonanță de urgență se efectuează cu bugetul de stat.(2) Eventualele cheltuieli angajate în condițiile legii pe seama fondurilor speciale menționate în prezenta ordonanță de urgență se efectuează din bugetul de stat.(3) Începând cu anul 2001 veniturile prevăzute la alin. (1) urmează regimul juridic al creanțelor bugetului de stat.(4) Controlul stabilirii și virarii sumelor datorate bugetului de stat se exercită de Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale teritoriale prin organele de control fiscal.


    Articolul X
    (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, Guvernul va aproba norme metodologice pentru reglementarea unitară a termenelor și procedurilor privind administrarea sumelor datorate bugetului de stat, potrivit prezentei ordonanțe de urgență.(2) Predarea-primirea exercitării atribuțiilor privind stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea sumelor datorate bugetului de stat, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv majorările de întârziere, penalitățile și amenzile, se efectuează prin protocol încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și fiecare ordonator principal de credite care administrează fondurile prevăzute la art. I-VIII, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență.(3) Până la aprobarea normelor metodologice prevăzute la alin. (1) declararea și plata sumelor datorate de contribuabili la bugetul de stat se vor face la organele fiscale teritoriale la care sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, potrivit procedurilor prevăzute în actele normative care le reglementează.


    Articolul XI
    (1) Prevederile legale referitoare la disponibilitățile fondurilor menționate în prezenta ordonanță de urgență se abroga.(2) Disponibilitățile din anii precedenti ale fondurilor speciale menționate în prezenta ordonanță de urgență, existente la data de 31 decembrie 2000, se utilizează pentru acoperirea deficitelor bugetului asigurărilor sociale de stat înregistrate din anii precedenti.


    Articolul XII

    Alineatul (1) al articolului 170 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:

    Articolul 170
    (1) Finanțarea învățământului de stat se asigura din fonduri publice, în limita a cel puțin 4% din produsul intern brut, în concordanta cu următoarele cerințe:
    a) considerarea dezvoltării învățământului ca o prioritate naționala, pentru pregătirea resurselor umane la nivelul standardelor internaționale;
    b) profesionalizarea resurselor umane în concordanta cu diversificarea pieței muncii;
    c) dezvoltarea învățământului superior și a cercetării științifice universitare pentru integrare la vârf în viața științifică mondială.


    Articolul XIII
    (1) Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind:
    a) componenta locală aferentă proiectelor de reforma aflate în derulare la data de 31 decembrie 2000, cofinantate de Guvernul României și organismele financiare internaționale, precum și rambursarile de credite externe, plățile de dobânzi și comisioane la creditele externe aferente proiectelor respective;
    b) facilitățile acordate elevilor privind transportul pe calea ferată și cu metroul;
    c) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum și bursele pentru elevii străini și etnicii români din afară granițelor tarii;
    d) organizarea examenelor, concursurilor și olimpiadelor naționale;
    e) perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice.
    (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. b), precum și cheltuielile aferente facilităților acordate studenților privind transportul pe calea ferată și cu metroul se finanțează prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, iar cele prevăzute la lit. a), c), d) și e), prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării.(3) Cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare se finanțează de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării.(4) Cheltuielile efectuate de la bugetul de stat, începând cu data de 1 ianuarie 2001, pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se regularizează cu bugetele locale, după aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2001.(5) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Administrației Publice și Ministerului Finanțelor Publice Guvernul va aproba norme metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.


    Articolul XIV

    Articolul 3 din Ordonanța Guvernului nr. 8/1997 privind stimularea cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovarii, aprobată și modificată prin Legea nr. 95/1998, cu modificările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:

    Articolul 3

    Din bugetul de stat se aloca fonduri pentru acțiuni finanțate pe bază de programe, precum și pentru celelalte cheltuieli stabilite în condițiile legii, asigurându-se în perioada următoare o creștere a acestora în concordanta cu tendintele înregistrate în țările din Uniunea Europeană.


    Articolul XV

    Alineatul (1) al articolului 25 din Legea nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Varstnice, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:

    Articolul 25
    (1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Național al Persoanelor Varstnice și ale consiliilor județene ale persoanelor varstnice, respectiv al municipiului București, se asigura din: donații, sponsorizări, alte activități nonprofit, realizate în condițiile legii, precum și din transferuri de la bugetul de stat care se prevăd în bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.


    Articolul XVI

    Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică începând cu anul 2001 și orice dispoziții contrare se abroga.

    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu

    -----