DECIZIE nr. 216 din 15 mai 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 16 iunie 2003



    Nicolae Popa - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Şerban Viorel Stanoiu - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Ioan Vida - judecător
    Florentina Balta - procuror
    Doina Suliman - magistrat-asistent şef
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 828/2002 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 mai 2003 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 15 mai 2003.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
    Prin Încheierea din 3 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 828/2002, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
    Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Marin Frunza cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 142 din 7 martie 2002 pronunţate de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 112/2002.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15, 16, 20, 21, 24 şi 51, deoarece "încheierea nu poate fi atacată cu recurs sau cu alta cale de atac".
    Instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "neprevederea unei cai de atac împotriva încheierii cu privire la asistenţa judiciară, nu încalcă drepturile şi libertăţile reclamantului [...]".
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, "asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând în cursul judecaţii, în total sau în parte".
    Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arata ca "Legea fundamentală a lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea competentei, a procedurii, precum şi a căilor de atac".
    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Avocatul Poporului apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenta, considera ca prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt irelevante pentru soluţionarea acesteia, întrucât nu au legătură cu critica formulată.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul cuprins: "Încheierea cu privire la cererea de asistenţa sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei cai de atac."
    Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:
    - Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";
    - Art. 15 alin. (1): "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.";
    - Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
    - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
    (2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";
    - Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
    - Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
    (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
    - Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea considera că nu pot fi reţinute susţinerile potrivit cărora textul de lege criticat ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (1) care reglementează principiul universalitatii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi nici celor ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, de asemenea aplicabile potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 20 din Constituţie. Acest ultim text are următorul conţinut: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare."
    Procedând la examinarea comparativa a textelor menţionate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât nu face nici o diferentiere între părţile aflate în proces. Împrejurarea ca în aceasta materie s-a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, ca încheierile prin care s-a respins cererea de asistenţa judiciară sau s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu sunt supuse nici unei cai de atac nu justifica o asemenea critica, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, în jurisprudenta sa, în concordanta cu practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând un tratament juridic similar, situaţiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.
    În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De aceea Curtea Constituţională considera ca instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, asa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atâta timp cat, potrivit celor prevăzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurata posibilitatea de a reitera cererea de asistenţa judiciară în faţa aceleiaşi instanţe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natura a impune şi justifica admiterea unei asemenea cereri.
    Curtea considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât, chiar dacă dreptul la asistenţa judiciară da expresie dreptului la apărare, între acestea nu exista o deplina şi totală suprapunere, concluzie ce rezultă din prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu.
    Dreptul la apărare, ca drept fundamental prevăzut şi garantat de Constituţie, are un conţinut complex, căruia i se subsumeaza posibilitatea recunoscută persoanei, parte într-un proces, de a-şi susţine şi dovedi argumentele, în cadrul şi cu respectarea normelor procesuale aplicabile, precum şi posibilitatea de a apela, în acest scop, la asistenţa judiciară calificată, angajând un avocat al cărui onorariu urmează sa îl suporte.
    Potrivit dispoziţiilor legale criticate, este indreptatita să solicite asistenţa judiciară, respectiv numirea unui avocat din oficiu, persoana care se găseşte într-o imposibilitate vădită de a face faţa cheltuielilor unei judecati, cu riscul de a primejdui propria întreţinere sau a familiei sale.
    Încuviinţarea sau menţinerea încuviinţării unei atare cereri de către instanţa este subsecventa dovedirii stării materiale precare a solicitantului. Astfel, potrivit art. 77 şi art. 78 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, admiterea cererii este condiţionată de prezentarea unor dovezi scrise cu privire la veniturile şi sarcinile părţii interesate, a unor informaţii de la autorităţile locale, partea potrivnica având posibilitatea de a dovedi starea materială reală a solicitantului. Prin urmare, întrucât hotărârea instanţei se raportează la o anumită situaţie de fapt, anume lipsa de posibilităţi materiale, care poate fi doar temporară sau conjuncturala, ori poate fi determinata de insuficienta probatoriului administrat în susţinerea cererii, legiuitorul nu a conferit încheierii autoritate de lucru judecat, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, proband apariţia, existenta sau persistenta stării de nevoie.
    Recunoaşterea unor asemenea prerogative pentru părţile interesate, prin textul de lege criticat, anihileaza practic riscul apariţiei situaţiilor în care respingerea cererii de asistenţa judiciară sau revenirea asupra încuviinţării acesteia sa antreneze o încălcare a dreptului constituţional la apărare, chiar dacă încheierea prin care s-a dispus o asemenea măsura nu este supusă nici unei cai de atac. Sub acest aspect, opţiunea legiuitorului este impusa de exigenta soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecaţii. Altfel, a recunoaşte solicitantului dreptul de a ataca, la instanţa ierarhic superioară, respectivele încheieri ar insemna a oferi cale libera abuzului de drept procesual, cu consecinţa prelungirii sine die a proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată.
    Curtea constata ca nici critica potrivit căreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectării legilor nu este intemeiata, în măsura în care, cu privire la acesta, nu se poate retine în mod temeinic, asa cum s-a arătat, ca ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 828/2002 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2003.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. NICOLAE POPA
    Magistrat-asistent şef,
    Doina Suliman
    ──────────────