LEGE nr. 100 din 8 mai 2019privind instituirea zilei de 21 aprilie - Ziua națională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 10 mai 2019
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    Se instituie ziua de 21 aprilie - Ziua națională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri.


    Articolul 2
    (1) Ziua națională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri poate fi marcată de către autoritățile publice centrale și locale, de către societatea civilă și persoane fizice și juridice, prin organizarea și/sau participarea la programe și manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau științific, consacrate informării și conștientizării asupra acestui fenomen atât a cetățenilor, cât și a autorităților.(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale pot acorda sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestărilor prevăzute la alin. (1), în limita alocațiilor bugetare aprobate.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    EUGEN NICOLICEA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    București, 8 mai 2019.
    Nr. 100.
    -----