LEGE Nr. 139 din 29 decembrie 1995
Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 303 din 30 decembrie 1995



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România este persoana juridică de drept public, autonomă, neguvernamentala, apolitica şi fără scop patrimonial. Ea îşi desfăşoară activitatea cu caracter umanitar, ca organizaţie de ajutor voluntar, auxiliara a autorităţii publice.


    Articolul 2

    (1) Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România se organizează şi funcţionează pe baza statutului propriu, ca singura societate de Cruce Roşie, atât în timp de pace, cît şi în timp de război, în baza legii şi a Convenţiilor de la Geneva din 1949 la care România este parte.
    (2) Principiile fundamentale, morale şi juridice după care se desfăşoară activitatea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România sunt cele ale Miscarii Internaţionale de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie: umanitate, imparţialitate, neutralitate, independenta, voluntariat, unitate şi universalitate.


    Articolul 3

    (1) Activitatea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România este deschisă tuturor, iar acţiunile sale umanitare se desfăşoară pe întreg teritoriul tarii.
    (2) Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România participa la activităţi cu caracter internaţional, organizate în conformitate cu convenţiile încheiate în acest domeniu, la care România este parte, precum şi la alte acţiuni internaţionale cu caracter umanitar.


    Articolul 4

    (1) Emblema Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, adoptată la fondarea acesteia, în data de 4 iulie 1876, este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
    (2) Emblema Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România reprezintă o cruce, alcătuită din cinci patrate egale, de culoare roşu vermion, asezata pe fond alb şi inconjurata de doua cercuri concentrice de aceeaşi culoare. În spaţiul dintre cele doua cercuri este înscrisă, cu litere majuscule de culoare roşu vermion, pe fond alb, inscripţia: SOCIETATEA NAŢIONALA DE CRUCE ROŞIE . ROMÂNIA .


    Articolul 5

    (1) Emblema, ca semn indicativ, se foloseşte, în timp de pace, de către:
    a) Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România, în timpul manifestărilor sau al campaniilor pentru colecta de fonduri;
    b) terţe persoane juridice asociate la acţiuni de natura celor prevăzute la lit. a);
    c) mijloacele de transport;
    d) posturile de prim-ajutor, dacă sunt destinate exclusiv îngrijirii gratuite.
    (2) Autorizaţia pentru folosirea acestei embleme în cazurile prevăzute la lit. b)-d) se emite de către Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România.
    (3) În timp de conflict armat, emblema, ca semn indicativ, se foloseşte, în exclusivitate, de către Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România.


    Articolul 6

    (1) Emblema, ca semn protector, poate fi folosită în timp de pace de către Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România.
    (2) În timp de conflict armat, emblema, ca semn protector se foloseşte de către:
    a) serviciile sanitare ale forţelor armate;
    b) Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România, numai pentru personalul propriu şi pentru materialele prin care îşi da concursul serviciului sanitar oficial, supunindu-se regulamentelor militare;
    c) spitalele civile, recunoscute ca atare de stat şi autorizate sa utilizeze emblema în scop de protecţie;
    d) alte societăţi de ajutor voluntar autorizate în acest sens, numai pentru personalul şi materialele afectate în exclusivitate serviciilor sanitare, supuse regulamentelor militare.
    (3) Autorizarea folosirii emblemei ca semn protector, în caz de conflict armat, se face de către Guvernul României.


    Articolul 7

    Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România funcţionează în spaţiile proprii şi în cele repartizate în acest sens până în prezent, precum şi în alte spaţii locative care se pun la dispoziţie de către consiliile locale, judeţene sau al municipiului Bucureşti, după caz, în vederea desfăşurării activităţii, şi beneficiază de aceleaşi măsuri de protecţie pe care legea le stabileşte în favoarea instituţiilor publice.


    Articolul 8

    Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România, fiind o instituţie de utilitate publică, are, în aceasta calitate, dreptul de a cere concursul tuturor autorităţilor publice, iar acestea au obligaţia de a-l acorda.


    Articolul 9

    Sediul central al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România este în municipiul Bucureşti.


    Capitolul 2 Scopul şi principalele atribuţii ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România


    Articolul 10

    Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România acţionează, în orice împrejurare, în scopul prevenirii şi alinarii suferintelor oamenilor, fără nici o deosebire în ceea ce priveşte naţionalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenenţa militară, socială sau politica.


    Articolul 11

    Principalele atribuţii ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România sunt:
    a) sa acţioneze în caz de conflict armat, iar în timp de pace să se pregătească şi sa acţioneze, ca auxiliara a autorităţilor publice, în toate domeniile prevăzute de Convenţiile de la Geneva din 1949 şi în favoarea tuturor celor aflaţi în suferinta, atât persoane civile, cît şi militare;
    b) să contribuie la ameliorarea stării de sănătate, la prevenirea imbolnavirilor şi la alinarea suferintelor prin programe de întrajutorare în beneficiul colectivităţii;
    c) sa organizeze, la nivel naţional şi local, după caz, servicii de ajutoare de urgenta în favoarea victimelor dezastrelor, indiferent de cauzele şi natura acestora;
    d) sa recruteze, sa instruiască şi sa pună la dispoziţie personalul necesar pentru realizarea misiunii sale;
    e) sa promoveze participarea copiilor şi a tinerilor la activităţile specifice;
    f) sa autorizeze folosirea emblemei, pe timp de pace, conform legii;
    g) sa organizeze şi sa participe la acţiuni internaţionale de ajutorare a victimelor, indiferent de cauzele şi de natura dezastrelor;
    h) să facă cunoscut opiniei publice, în special copiilor şi tineretului, acţiunile sale, cît şi pe cele ale Miscarii Internaţionale de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie, precum şi Principiile fundamentale ale Crucii Roşii, idealurile păcii, respectului şi înţelegerii între toţi oamenii şi toate popoarele;
    i) sa încheie convenţii de colaborare şi sa alcatuiasca programe de acţiune comune cu alte societăţi sau asociaţii care desfăşoară activităţi umanitare, cu ministere şi alte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, în vederea realizării misiunii sale umanitare;
    j) sa participe, pe baza programelor iniţiate de Ministerul Sănătăţii, la recrutarea donatorilor de singe, la combaterea unor epidemii şi la alte acţiuni.


    Articolul 12

    Presa, radioul şi televiziunea asigura, în mod gratuit, popularizarea acţiunilor umanitare organizate de Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România.


    Capitolul 3 Componenta, organizare şi patrimoniu


    Articolul 13

    (1) Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România este deschisă tuturor cetăţenilor, fără deosebire de naţionalitate, rasa, sex, religie, profesiune, apartenenţa socială sau politica.
    (2) Calitatea de membru al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, drepturile şi obligaţiile corespunzătoare se reglementează conform statutului şi regulamentului, adoptate de adunarea generală.


    Articolul 14

    Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România este organizată pe principiul teritorialitatii, conform statutului şi regulamentului propriu.


    Articolul 15

    Patrimoniul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România este format din bunuri mobile şi imobile, provenind din:
    a) cotizatii;
    b) donaţii şi legate testamentare;
    c) sponsorizări, contribuţii în numerar şi bunuri din partea oricărei persoane fizice sau juridice, române sau străine;
    d) venituri din organizarea de manifestări publice, tombole, baluri şi alte asemenea acţiuni, precum şi din activităţi productive specifice, compatibile cu obiectivele sale;
    e) editarea şi vânzarea de periodice proprii, publicaţii şi cărţi privind domeniul sau de activitate.


    Articolul 16

    Anual se vor stabili, prin legea bugetului de stat, cheltuieli pentru cotizatia de membru al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie şi a contribuţiei la finanţarea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, precum şi pentru asigurarea realizării atribuţiilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, prevăzute la art. 11 lit. a)-d), e), g) şi h).


    Articolul 17

    (1) Bunurile mobile şi imobile din patrimoniul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, precum şi materialele pe care aceasta le primeşte sau le expediază, în ţara sau în străinătate, în vederea realizării misiunii sale umanitare, sunt scutite de orice fel de impozite sau taxe.
    (2) Acţiunile în justiţie pentru valorificarea drepturilor sale de orice natura sunt scutite de taxa de timbru.


    Articolul 18

    În caz de catastrofe, calamitati naturale, precum şi în timp de conflict armat, transportul personalului Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, aflat în misiune, în baza legitimatiei de serviciu, este gratuit pe orice mijloc de transport care aparţine regiilor autonome sau societăţilor comerciale.


    Articolul 19

    Anual, în cursul lunilor mai şi septembrie, se organizează "Luna Crucii Roşii din România".


    Articolul 20

    (1) În cursul lunilor mai şi septembrie, toate instituţiile de cultura şi organizaţiile sportive vor percepe un tarif suplimentar de 200 de lei, cu ocazia manifestărilor culturale şi sportive organizate în aceste luni.
    (2) Perceperea tarifului suplimentar se va face pe baza unui timbru care poarta emblema Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, emis de aceasta şi care se aplică pe bilete.
    (3) Sumele realizate din vânzarea timbrelor vor fi depuse în contul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.


    Articolul 21

    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga: Decretul nr. 561/1973 privind organizarea şi funcţionarea formatiunilor sanitare voluntare ale Societăţii de Cruce Roşie din Republica Socialistă România; Decretul nr. 281/1981 privind organizarea "Saptaminii Crucii Roşii" din Republica Socialistă România, precum şi alte dispoziţii contrare.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20 decembrie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ADRIAN NASTASE
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 20 decembrie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN


    Anexa
    EMBLEMA
    SOCIETĂŢII NAŢIONALE DE CRUCE ROŞIE DIN ROMÂNIA
    -------