HOTĂRÂRE nr. 436 din 30 iunie 2017privind modificarea și completarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, pentru pensionariPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 30 iunie 2017
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
După alineatul (2) al articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 27 februarie 2009, cu modificările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:(3) Începând cu luna iulie 2017, beneficiarii programului prevăzut la alin. (1) sunt pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista B la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.(4) Prin sintagma «pensionarii cu venituri realizate numai din pensii» prevăzută la alin. (2) se înțelege «pensionarii cu venituri realizate din pensii și indemnizație socială pentru pensionari
Articolul II
Începând cu luna iulie 2017, în cuprinsul Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 161/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 23 martie 2016, cu modificările și completările ulterioare, și al Hotărârii Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună“ se înlocuiește cu sintagma „pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri“.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Florian-Dorel Bodog
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Ministrul finanțelor publice,
Ionuț Mișa
București, 30 iunie 2017.
Nr. 436.
----