REGULAMENT din 21 noiembrie 2001privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 829 din 21 decembrie 2001 Notă
    Aprobat de Hotărârea nr. 1.172 din 21 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 829 din 21 decembrie 2001

    Capitolul I Constituirea comisiilor

    Articolul 1

    În scopul stabilirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, se compun şi funcţionează conform prezentului regulament.

    Articolul 2
    (1) Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale se constituie prin ordin al prefectului şi sunt formate din:– primar - preşedintele comisiei;– viceprimarul desemnat de primar;– secretarul unităţii administrativ-teritoriale - secretarul comisiei;– un specialist în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătăţiri funciare sau un specialist în cadastru general, de regula din cadrul serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultura;– un inginer agronom sau horticol din cadrul centrului agricol, al oficiului de consultanţa agricolă sau din aparatul de specialitate al consiliului local;– un jurist din sistemul de organizare a agriculturii şi alimentaţiei sau din aparatul de specialitate al prefecturii ori al autorităţilor administraţiei publice locale;– un reprezentant al inspectoratului silvic teritorial sau şeful ocolului silvic ori împuternicitul acestuia;– şefii districtelor silvice ale căror păduri se afla în limitele cadastrale ale localităţii;– un specialist în cadastru forestier şi amenajarea pădurilor;– 1-3 reprezentanţi ai proprietarilor care au solicitat terenuri conform Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, în funcţie de structura administrativă a comunei, oraşului sau municipiului. Pentru alegerea reprezentanţilor proprietarilor în comisia locală consiliile locale vor organiza o adunare a proprietarilor, care va fi legal constituită dacă este prezenta majoritatea simpla, jumătate plus unu, din numărul acestora. Hotărârea privind alegerea reprezentanţilor proprietarilor în comisie se adoptă cu majoritatea simplă, jumătate plus unu, din numărul celor prezenţi.(2) Desemnarea specialiştilor şi a reprezentanţilor menţionaţi mai sus se face de conducerile unităţilor de care aceştia aparţin şi se comunică în scris prefecturii.(3) Când situaţia impune anumite clarificări, la lucrările comisiei locale sunt invitate şi alte persoane fizice sau reprezentanţii unor persoane juridice interesate în acţiunea de retrocedare a terenurilor.(4) Conducerea şi coordonarea comisiei comunale, orăşeneşti sau municipale se asigura de către primar. În cazul în care primarul este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile stabilite de prevederile legale şi prin prezentul regulament ca urmare a situaţiilor de boala, demisie sau suspendare, viceprimarul preia prerogativele acestuia. Comisia locală va stabili în prima sa şedinţa în plen programul de lucru, astfel încât acţiunea să se desfăşoare şi să se încheie în termenul prevăzut de lege.(5) Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale vor funcţiona sub îndrumarea şi controlul comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

    Articolul 3

    La municipiul Bucureşti, prin ordin al prefectului se pot organiza subcomisii ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în componenta prevăzută la art. 2, care îndeplinesc atribuţiile prevăzute la art. 5.

    Articolul 4
    (1) Comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti este numită prin ordin al prefectului şi va avea următoarea componenţă:– prefectul - preşedintele comisiei;– subprefectul desemnat de prefect - în caz de indisponibilitate determinată de boală, demisie sau suspendare a prefectului preia prerogativele acestuia;– secretarul general al prefecturii - secretarul comisiei;– directorul direcţiei de contecios administrativ şi controlul legalităţii;– directorul general al direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara;– directorul general al oficiului judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie;– directorul oficiului judeţean de consultanţa agricolă;– şeful sucursalei Agenţiei Domeniilor Statului;– directorul sucursalei Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A.;– directorul sistemului de gospodărire a apelor;– directorul oficiului de studii pedologice şi agrochimice;– inspectorul-şef al inspectoratului silvic teritorial sau împuternicitul acestuia;– directorul direcţiei silvice a Regiei Naţionale a Pădurilor sau împuternicitul acestuia;– directorul direcţiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi lucrări publice;– şeful inspectoratului judeţean de poliţie sau al municipiului Bucureşti ori împuternicitul acestuia;– un jurist din aparatul de specialitate al prefecturii.(2) În vederea sprijinirii comisiei judeţene pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prin ordin al prefectului se constituie un colectiv de lucru compus din câte un reprezentant al prefectului, al oficiului de cadastru, geodezie şi cartografie şi, respectiv, al inspectoratului silvic teritorial, precum şi din alţi specialişti, delegaţi pe toată durata funcţionarii comisiei de către conducătorii instituţiilor şi agenţilor economici prevăzuţi la alin. (1).

    Capitolul II Atribuţiile comisiilor

    Articolul 5

    Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale au următoarele atribuţii principale:
    a) preiau şi analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu excepţia celor formulate de comune, oraşe sau municipii;
    b) verifica în mod riguros îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relaţiile şi datele necesare;
    c) stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii;
    d) completează, în urma verificărilor efectuate, anexele la prezentul regulament cu persoanele fizice şi juridice îndreptăţite;
    e) primesc şi transmit comisiei judeţene contestaţiile formulate de persoanele interesate;
    f) întocmesc situaţii definitive, potrivit competentelor ce le revin, privind persoanele fizice şi juridice îndreptăţite să li se atribuie teren, cu suprafaţa şi amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare şi parcelare întocmit;
    g) înaintează şi prezintă spre aprobare şi validare comisiei judeţene situaţiile definitive, împreună cu documentaţia necesară, precum şi divergenţele produse şi consemnate la nivelul acestor comisii;
    h) pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptăţite să primească terenul, completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute, şi le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competenţelor ce le revin;
    i) identifică terenurile atribuite ilegal şi sesizează primarul, care înaintează sub semnătura acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997;
    j) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.

    Articolul 6

    Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale:
    a) organizează instruirea comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale şi asigură distribuirea legilor, a prezentului regulament, a hărţilor şi planurilor la zi, precum şi a altor materiale necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestora;
    b) asigură îndrumarea şi controlul comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale prin desemnarea pe comune, oraşe şi municipii a membrilor din comisia judeţeană;
    c) verifica legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenta acestora;
    d) soluţionează contestaţiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale;
    e) validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare şi parcelare;
    f) emit titlurile de proprietate pentru cererile validate;
    g) soluţionează cererile de reconstituire a dreptului de proprietate publică a comunelor, oraşelor şi municipiilor pentru terenurile forestiere;
    h) identifică terenurile atribuite ilegal şi sesizează prefectul, care va înainta sub semnătura acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997;
    i) atribuie şi dispun delimitarea în teren, completarea proceselor-verbale de punere în posesie a comunelor, oraşelor şi municipiilor pentru terenurile forestiere proprietate publică ce le revin;
    j) exercita orice alte atribuţii ce le revin potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.

    Capitolul III Funcţionarea comisiilor

    Articolul 7
    (1) Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale îşi desfăşoară activitatea în plen, în prezenţa majorităţii membrilor acestora, cu prezenţa obligatorie a primarului sau, după caz, a viceprimarului.(2) Lucrările de secretariat ale comisiei locale se asigura de secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

    Articolul 8
    (1) Comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti îşi desfăşoară activitatea în prezenţa majorităţii membrilor acestora.(2) Hotărârile comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti şi ale celor comunale, orăşeneşti sau municipale se adoptă cu votul majorităţii membrilor lor şi se consemnează într-un proces-verbal semnat de toţi participanţii.(3) Pentru adoptarea hotărârilor comisiile vor solicita prezentarea tuturor actelor necesare şi vor lua act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii de către vecini.

    Capitolul IV Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

    Articolul 9
    (1) Lucrările privind stabilirea dreptului de proprietate pentru foştii membri ai cooperativelor agricole de producţie şi pentru celelalte persoane prevăzute de lege se elaborează de comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, după caz, luându-se în considerare suprafaţa terenurilor aduse în cooperative, preluate de acestea în baza unor legi speciale, fără titlu sau prin orice alt mod. Suprafaţa adusă în cooperativa este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa, registrul agricol de la data intrării în cooperativa, evidentele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii ale martorilor.(2) În baza prevederilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 18/1991, republicată, terenurile atribuite din intravilanul localităţilor pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, se înscriu în proprietatea deţinătorilor actuali, în limita suprafeţelor primite în acest scop de la fostele cooperative agricole de producţie sau de la fostele consilii populare, dacă atribuirea s-a făcut de la foştii proprietari.(3) Foştii proprietari vor fi compensaţi cu o suprafaţa de teren echivalenta din terenurile intravilane sau, în lipsa, extravilane, ce au aparţinut deţinătorilor prevăzuţi la alin. (1) sau ascendenţilor acestora, din rezerva comisiei locale sau, după caz, din terenul proprietate privată a comunei, oraşului sau a municipiului.(4) În cazul în care nu este posibila compensarea pentru suprafeţele prevăzute la alin. (1), foştii proprietari urmează să fie despăgubiţi şi vor fi înscrişi în anexa nr. 40.

    Articolul 10
    (1) Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoana îndreptăţită. Când sunt mai mulţi moştenitori cererea se poate face şi în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei.(2) În cerere se vor menţiona următoarele date şi elemente: numele şi prenumele solicitantului şi ale părinţilor, calitatea, gradul de rudenie, suprafaţa de teren la care se socoteşte îndreptăţit, precum şi orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii.(3) La cerere se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moştenitor, hotărâre judecătorească, dacă exista; în toate cazurile, certificat de naştere, certificat de deces al autorului, în cazul moştenitorilor, precum şi orice alte acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat.(4) Totodată la cerere se va anexa declaraţia prevăzută la art. 10 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare.(5) Cererea împreună cu actele prevăzute la alin. (3) se depun la consiliul local în a cărui raza teritorială este situat terenul, fie personal, fie prin poştă, înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.(6) În cazul în care cererea se depune personal, solicitantul va prezenta actele doveditoare în original şi câte o copie simpla semnată pentru conformitate sau o copie xerox, rămânând la comisie numai copiile acestora.(7) Când cererea se transmite prin poştă, la aceasta se vor anexa fie copii simple semnate pentru conformitate pe propria răspundere de către solicitant, fie copii xerox.(8) În toate cazurile cererea poate fi soluţionată şi fără prezenţa solicitantului. Prezenta solicitantului este obligatorie la primirea titlului de proprietate, care trebuie semnat, şi la punerea în posesie.(9) Cererile depuse potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele depuse în baza Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, vor urma procedura prevăzută de acestea.

    Articolul 11

    Stabilirea suprafeţei de teren din intravilan şi extravilan, adusă în cooperativă de membrii cooperatori sau, după caz, preluată de cooperativa în orice mod, se face conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 18/1991, republicată. Suprafeţele de teren se înscriu în anexa nr. 1.

    Articolul 12
    (1) Stabilirea dreptului de proprietate pentru cooperatorii în viaţa se face pe numele persoanelor îndreptăţite, iar pentru cooperatorii decedaţi, pe numele moştenitorilor. Când sunt mai mulţi moştenitori stabilirea dreptului de proprietate se face pe numele tuturor moştenitorilor.(2) În situaţia în care pentru stabilirea dreptului de proprietate au depus cereri la comisie mai multe categorii de moştenitori, cererile moştenitorilor legali vor fi luate în considerare, prin excludere, în următoarea ordine de preferinţa:I. cele ale descendenţilor direcţi (copii, nepoţi, strănepoţi), singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor, excluzându-i pe toţi ceilalţi moştenitori; copiii îi exclud pe nepoţi şi aceştia pe strănepoţi, în afară de cazul în care nepoţii sau, după caz, strănepoţii vin la moştenire în locul părintelui decedat anterior autorului succesiunii;II. cele ale colateralilor privilegiaţi (fraţi, surori şi descendenţii acestora - copiii şi nepoţii acestora) şi ale ascendenţilor de gradul I (părinţi), împreună sau singuri şi, după caz, în concurs cu soţul supravieţuitor, excluzându-i pe ceilalţi moştenitori de grad mai îndepărtat; fraţii şi surorile îi exclud pe descendenţii lor; aceştia din urma pot veni la moştenire în locul tatălui sau al mamei (frate sau sora) în cazul în care aceştia au decedat anterior autorului succesiunii;III. cele ale ascendenţilor de gradul II (bunici), singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor;IV. cele ale colateralilor de gradul III (unchi, mătuşi), excluzându-i pe ceilalţi moştenitori de grad mai îndepărtat, singuri sau, după caz, în concurs cu soţul supravieţuitor;V. cele ale moştenitorilor colaterali de gradul IV (veri) ca ultime persoane cu vocaţie succesorală, singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor.(3) Soţul supravieţuitor vine singur la moştenire dacă nu exista nici unul dintre gradele de moştenitor prevăzute mai sus.(4) În cazul în care exista moştenitori testamentari care formulează cereri, ei vor fi trecuţi, de asemenea, în titlul de proprietate împreună cu ceilalţi moştenitori legali care au vocaţie, potrivit documentelor prezentate, urmând ca raporturile dintre ei să fie soluţionate potrivit dreptului comun.(5) În cazul în care suprafaţa adusă de autor sau preluată în orice mod de la acesta nu asigura minimum 0,5 ha de persoana, moştenitorii nu vor putea primi în proprietate decât suprafaţa adusă sau preluată cu diminuările, când este cazul, prevăzute de lege, chiar dacă aceasta este sub 0,5 ha de fiecare moştenitor, astfel cum rezulta, de asemenea, din art. 8 alin. (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată.(6) Membrii cooperatori în viaţa, fie că au adus sau nu au adus terenuri în cooperativa, sunt înscrişi cu suprafaţa stabilită de comisie în tabelele cuprinse în anexele nr. 2a) şi 2b), iar moştenitorii cooperatorilor decedaţi sunt înscrişi cu suprafaţa stabilită în tabelul prevăzut în anexa nr. 3.

    Articolul 13

    Persoanele, precum şi, după caz, moştenitorii acestora, ale căror terenuri au trecut, cu sau fără titlu, în proprietatea cooperativei, fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori, se înscriu cu suprafaţa stabilită de comisie în tabelul prevăzut în anexa nr. 4.

    Articolul 14

    Persoanele decorate cu titlurile "Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul" şi "Mihai Viteazul cu Spade", care au optat şi li s-a atribuit la data împroprietăririi teren arabil, precum şi, după caz, moştenitorii lor, cu excepţia celor care l-au înstrăinat, se înscriu cu suprafaţa stabilită de comisie în tabelul prevăzut în anexa nr. 5.

    Articolul 15

    Veteranilor de război prevăzuţi în Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război şi categoriilor de persoane prevăzute la art. 1 şi 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, republicată, cu modificările ulterioare, li se atribuie în proprietate terenuri din extravilan sau, după caz, în intravilan, aflate la dispoziţia comisiei locale. Persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi moştenitorii celor decedaţi ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 primesc, la cerere, în proprietate 10.000 mp teren echivalent arabil şi se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 6 (moştenitorii primesc împreună suprafaţa de 10.000 mp).

    Articolul 16

    Proprietarilor particulari cu domiciliul în România care nu s-au înscris în cooperativele agricole de producţie sau, după caz, moştenitorilor acestora, ale căror terenuri sunt comasate în actualul perimetru al cooperativei şi nu au fost compensaţi cu alte terenuri, li se va stabili la cerere dreptul de proprietate şi vor fi înscrişi în tabelul prevăzut în anexa nr. 7.

    Articolul 17

    În localităţile cu cetăţeni români aparţinând minorităţii germane sau în cele în care locuiesc persoane care au fost deportate ori strămutate, deposedate de terenuri, se vor atribui în proprietate, la cerere, cu prioritate acestora sau moştenitorilor lor, terenuri, în condiţiile prevăzute la art. 17 din Legea nr. 18/1991, republicată, care se înscriu în tabelul cuprins în anexa nr. 8.

    Articolul 18
    (1) Persoanelor care nu au calitatea de cooperator, dar care au lucrat ca angajaţi în ultimii 3 ani în cooperativa agricolă de producţie sau în asociaţii cooperatiste, la cerere, li se va stabili suprafaţa de teren în proprietate din terenurile prevăzute la art. 18 din Legea nr. 18/1991, republicată, dacă fac dovada că sunt stabilite în localitate sau dacă declara în scris că se stabilesc în aceasta şi că nu deţin în proprietate alte terenuri.(2) Persoanele şi suprafaţa stabilită de comisie se înscriu în tabelul cuprins în anexa nr. 9a). În acelaşi mod se procedează şi în cazul persoanelor care au fost deportate şi nu beneficiază de dispoziţiile art. 14-16 din Legea nr. 18/1991, republicată, care se înscriu în tabelul cuprins în anexa nr. 9b).

    Articolul 19
    (1) Pentru determinarea suprafeţelor necesare stabilirii dreptului de proprietate conform prevederilor art. 14-16 din Legea nr. 18/1991, republicată, comisia va însuma suprafeţele propuse a se atribui, înscrise în tabelele prevăzute în anexele nr. 2a), 2b), 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9a), 9b), 11 şi 13, iar suprafaţa rezultată va fi comparata cu suprafaţa cooperativei înscrisă în cadastrul funciar general la data de 1 ianuarie 1990.(2) În situaţia în care suprafaţa de teren agricol a cooperativei, la data de 1 ianuarie 1990, este mai mica decât cea rezultată prin însumarea suprafeţelor din tabelele de mai sus, stabilirea suprafeţei ce urmează să fie atribuită în proprietate se face, conform art. 14 din Legea nr. 18/1991, republicată, prin reducerea unei cote procentuale rezultate din diferenţa dintre cele doua suprafeţe, care se aplica corespunzător celor înscrişi în tabelele cuprinse în anexele nr. 2a), 3, 4, 5, 7, 8, 9a), 9b), 11 şi 13, urmărindu-se ca suprafaţa să nu scadă sub limita minima stabilită pentru fiecare categorie prevăzută de lege.(3) În situaţia în care rezulta o rezerva de teren, comisia va stabili atribuirea acesteia în proprietatea sau în folosinţa persoanelor îndreptăţite prevăzute de lege.

    Articolul 20

    Personalului de specialitate din serviciile publice comunale i se va stabili de către comisie suprafaţa ce urmează să fie atribuită în folosinţa, conform art. 19 din Legea nr. 18/1991, republicată, care se înscrie în tabelul prevăzut în anexa nr. 10. Tabelul se depune la consiliul local, care va emite hotărâri în acest sens.

    Articolul 21

    Personalul de specialitate care şi-a desfăşurat activitatea în unităţile agricole cooperatiste desfiinţate sau reorganizate în societăţi comerciale, prevăzute la art. 118 din Legea nr. 18/1991, republicată, căruia i se atribuie teren cu prioritate în proprietate, conform art. 19 alin. (1) ori art. 21 din Legea nr. 18/1991, republicată, se înscrie în tabelul prevăzut în anexa nr. 11.

    Articolul 22
    (1) Familiile cărora urmează să li se atribuie teren în localităţile cu excedent de suprafaţa agricolă şi cu deficit de forţă de muncă, conform art. 21 din Legea nr. 18/1991, republicată, se înscriu cu suprafeţele stabilite în tabelul prevăzut în anexa nr. 12a).(2) Familiile din alte localităţi din cadrul judeţului ori din alte judeţe, cărora urmează să li se atribuie teren în condiţiile art. 21 din Legea nr. 18/1991, republicată, se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 12b).(3) În acest scop comisiile judeţene vor aduce la cunoştinţa prin mass-media suprafeţele de teren agricol ce constituie excedent.

    Articolul 23

    Suprafeţele de teren stabilite conform art. 22 din Legea nr. 18/1991, republicată, pentru parohiile, schiturile şi mănăstirile din mediul rural se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 13.

    Articolul 24
    (1) Terenurile proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat cu personalitate juridică, cu excepţia asociaţiilor cu profil zootehnic care se vor înfiinţa, conform art. 29 din Legea nr. 18/1991, republicată, se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 14a). După stabilirea suprafeţei ce revine fiecărui titular şi validarea de către comisiile judeţene a opţiunii lor potrivit prevederilor art. 27 din Legea nr. 18/1991, republicată, vor fi puşi în posesia terenurilor, grupat în cadrul asociaţiei.(2) Pentru asociaţiile de tip privat cu personalitate juridică de profil zootehnic, care se înfiinţează conform art. 29 din Legea nr. 18/1991, republicată, terenurile necesare bazei furajere se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 14b), urmând ca la punerea în posesie să se procedeze potrivit prevederilor alineatului precedent.(3) Terenurile care devin proprietatea societăţilor comerciale pe acţiuni înfiinţate conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 18/1991, republicată, prin reorganizarea asociaţiilor intercooperatiste sau de stat şi cooperatiste, se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 14c).

    Articolul 25
    (1) Terenurile cu vegetaţie forestieră - păduri, zăvoaie, tufărişuri, păşuni împădurite - care au aparţinut persoanelor fizice se restituie, la cerere, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, într-o suprafaţa egala cu cea trecută în proprietatea statului, dar nu mai mult de 1 ha, din trupurile izolate sau la liziera pădurii, evitându-se zonele cu rol de protecţie, conform prevederilor art. 41 din Legea nr. 18/1991, nemodificată, şi se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 15.(2) Aceste terenuri vor fi puse la dispoziţie de unităţile silvice.(3) Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere solicitate în baza Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, şi a Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se face în conformitate cu prevederile cap. VIII.

    Articolul 26
    (1) După definitivarea tabelelor prevăzute în anexele nr. 2-20 şi după aprobarea lor prin proces-verbal de către comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, acestea vor fi afişate la sediul consiliului local pentru luarea la cunoştinţa de către cei interesaţi. Fiecare tabel va fi semnat de membrii comisiei, cu menţiunea datei afişării.(2) Persoanele nemulţumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale pot face, în termen de 5 zile de la afişare, contestaţie adresată comisiei judeţene, pe care o depun la secretariatul comisiei comunale, orăşeneşti sau municipale, care este obligat să o înregistreze şi să o înainteze prin delegat la secretarul comisiei judeţene în termen de 3 zile.(3) Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, imediat după expirarea termenelor prevăzute mai sus, vor înainta documentaţia comisiilor judeţene.(4) Comisia judeţeană va analiza propunerile primite de la comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, privind modul de respectare a prevederilor legii în legătura cu stabilirea dreptului de proprietate, precum şi contestaţiile celor care s-au considerat nemulţumiţi de modul de stabilire a dreptului de proprietate de către comisia comunală, orăşenească sau municipala.(5) După analizare comisia judeţeană, prin hotărâre, va soluţiona contestaţiile, va valida sau va invalidă propunerile şi le va transmite prin delegat, în termen de 3 zile, comisiilor subordonate, care le vor afişa imediat la sediul consiliului local şi vor comunica sub semnătura persoanelor care au formulat contestaţii hotărârea comisiei judeţene.(6) De la data comunicării sub semnătura persoanele nemulţumite pot face plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene la judecătorie în termen de 30 de zile.

    Articolul 27
    (1) În paralel cu stabilirea dreptului de proprietate pentru persoanele prevăzute de lege comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale vor stabili suprafaţa izlazurilor comunale care se formează din suprafaţa izlazului aflat în prezent în administrarea consiliilor locale, din suprafaţa provenită din izlazul care a fost dat în folosinţa unor cooperative agricole de producţie prevăzute la art. 33 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi din suprafaţa provenită din izlazurile comunale, care a fost transmisă unor unităţi de stat prevăzute la art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată. În comunele compuse din mai multe localităţi suprafaţa de izlaz va fi defalcată pe sate.(2) Terenurile prevăzute la alin. (1), la propunerea comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, prin ordin al prefectului trec în proprietatea privată a comunelor, oraşelor sau, după caz, a municipiilor şi se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 16.

    Articolul 28
    (1) Pentru familiile din zona montană, care se încadrează în prevederile art. 43 din Legea nr. 18/1991, republicată, la consiliile locale se va constitui o comisie formată din: primar, secretarul consiliului local, inginerul agronom de la ocolul agricol, delegatul comisiei judeţene pentru zona montană şi 5-10 gospodări şi intelectuali care se bucura de prestigiu în localitatea respectiva.(2) Comisia prevăzută la alin. (1) analizează în plen cererile primite şi va stabili familiile îndreptăţite să primească în proprietate terenuri agricole, iar consiliul local va propune prefectului emiterea ordinului pentru atribuirea în proprietate a acestor terenuri.(3) În vederea atribuirii în proprietate pentru fiecare familie stabilită de comisia locală se întocmeşte o documentaţie care conţine hotărârea comisiei comunale, consemnată într-un proces-verbal, schiţa topografica a terenului propus pentru împroprietărire, cu menţionarea suprafeţei totale şi pe categorii de folosinţa, precum şi cererea celui în cauza. Suprafeţele atribuite în proprietate se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 18. Pe baza titlului de proprietate proprietarul are obligaţia să se înscrie cu suprafaţa respectiva în cadastrul funciar, în registrul agricol şi, după caz, în cartea funciară şi la organul financiar local.

    Articolul 29
    (1) Persoanele ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere, şi care se afla în administrarea unităţilor agricole de stat sau, după caz, moştenitorii acestora, în conformitate cu art. 37 din Legea nr. 18/1991, republicată, devin, la cerere, acţionari la societăţile comerciale înfiinţate conform Legii nr. 15/1990 din fostele unităţi agricole de stat. Aceste persoane pot primi în condiţiile art. 42 din Legea nr. 18/1991, republicată, la cerere, o suprafaţa de 5.000 mp de familie, în echivalent arabil, din terenurile proprietatea statului. Atribuirea suprafeţei de 5.000 mp de familie se face în situaţia în care proprietarilor sau moştenitorilor acestora nu li s-a atribuit suprafaţa minima din alte suprafeţe de teren, potrivit legii. Numărul de acţiuni primite împreună cu suprafaţa atribuită nu va putea depăşi valoarea a 10 ha teren de familie, în echivalent arabil. Persoanele care se încadrează în aceasta categorie se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 19.(2) Suprafaţa în acţiuni de 10 ha de familie, în echivalent arabil, stabilită în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991, nemodificată, va fi retrocedată în natură conform Legii nr. 1/2000. În cazul în care proprietarii deposedaţi au deţinut suprafeţe mai mari, acestora li se vor retroceda terenuri până la limita a 50 ha.

    Articolul 30
    (1) Persoanelor sau, după caz, moştenitorilor acestora, al căror teren agricol, până la intrarea în vigoare a legii fondului funciar, era în proprietatea statului şi administrarea consiliilor locale, la cerere, li se vor restitui terenurile prevăzute la art. 41 din Legea nr. 18/1991, republicată. Persoanele care se încadrează în aceasta categorie se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 20.(2) Pentru suprafaţa de peste 10 ha de familie, în echivalent arabil, conform Legii nr. 1/2000, poate fi restituită în natură diferenţa până la 50 ha de proprietar deposedat.

    Articolul 31

    Echivalarea terenurilor agricole, pe categorii de folosinţa în echivalent arabil, este prevăzută în anexa nr. 21.

    Capitolul V Punerea în posesie a proprietarilor şi emiterea titlurilor de proprietate

    Articolul 32
    (1) Delimitarea şi parcelarea pe proprietari se fac pe baza hărţilor şi planurilor de situaţie la zi din cadrul actualei unităţi administrativ-teritoriale.(2) La parcelarea terenului în sisteme de irigaţii se va tine seama de metoda de udare cu echipamentele existente şi de prevederile regulamentelor de exploatare pentru utilizarea corecta şi raţională a acestora.(3) Astfel, în cazul irigaţiilor prin aspersiune la care se folosesc echipamente de udare cu mutare manuală, la stabilirea loturilor de teren se va lua în considerare unitatea de suprafaţa deservită de un hidrant.(4) La stabilirea limitelor loturilor se recomanda ca latura mica să fie pe antena, latura mare să fie egala cu lungimea aripii de ploaie, iar suprafaţa parcelei să coincidă cu suprafaţa deservită de o aripa de ploaie sau cu un multiplu al acestei suprafeţe.(5) Pentru proprietăţile de mici dimensiuni utilizarea raţională a sistemului de irigaţii, respectiv a suprafeţei deservite de un hidrant, presupune gruparea mai multor proprietari cu acces la sursa de apa.(6) Pentru suprafeţele prevăzute să fie irigate prin scurgere la suprafaţa (brazde, fâşii) se vor avea în vedere orografia terenului, posibilitatea aplicării udării pe întreaga suprafaţa şi, respectiv, modalităţile de evacuare a apei în exces.(7) Pe terenurile amenajate cu lucrări de desecare-drenaj, la stabilirea proprietăţilor se vor lua în considerare limitele obligatorii (canale, drumuri de exploatare) care să asigure atât exploatarea agricolă, cât şi întreţinerea lucrărilor hidroameliorative.(8) Pe terenurile în panta, la parcelare se va avea în vedere respectarea lucrărilor de combatere a eroziunii solului existente (terase, banchetă, benzi înierbate, reţeaua de regularizare a scurgerii apei de pe versanţi, drumuri agricole şi alte lucrări).(9) Când nu sunt executate lucrări de combatere a eroziunii solului delimitarea parcelelor se va face, pe cât posibil, cu latura lungă în sensul curbelor de nivel, astfel încât să permită executarea lucrărilor de pregătire a solului pentru însămânţări, precum şi întreţinerea culturilor prăşitoare pe direcţia curbelor de nivel, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului.(10) Delimitarea zonelor de protecţie aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, inclusiv celor de gospodărire a apelor, se va face cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 18/1991, republicată, şi conform normelor legale în vigoare.

    Articolul 33
    (1) Punerea în posesie cu terenuri agricole a persoanelor îndreptăţite, pe baza de măsurători topografice, se va efectua în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 18/1991, republicată, de către specialişti în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătăţiri funciare şi cadastru general. În situaţia în care volumul lucrărilor depăşeşte posibilităţile de lucru ale comisiei, acestea se pot executa prin prestări de servicii de către specialişti în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătăţiri funciare şi cadastru general ai agenţilor economici. Persoanele care au formulat plângeri la judecătorie vor fi puse în posesie provizoriu, până la prezentarea hotărârii judecătoreşti de către comisii, cu suprafeţele stabilite pe baza hotărârii comisiei judeţene. După prezentarea hotărârii judecătoreşti punerea în posesie se va face ţinându-se seama de aceasta.(2) Din rezerva constituită potrivit legii comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale vor putea atribui în completare terenuri, dacă din hotărârea judecătorească rezulta aceasta.(3) Punerea în posesie se face prin întocmirea procesului-verbal, conform machetelor prevăzute în anexa nr. 52, şi prin semnarea acestuia. Un exemplar al procesului-verbal se înmânează proprietarului împreună cu schiţa terenului.(4) În acest scop autorităţile comunale şi orăşeneşti ale administraţiei publice locale vor încunoştinţa în scris, cu confirmare de primire, persoanele care au domiciliul în alte localităţi şi cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate, asupra datei la care va avea loc punerea în posesie. Pentru persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în localitate autorităţile comunale şi orăşeneşti ale administraţiei publice locale vor afişa la sediul lor data punerii în posesie, utilizând totodată orice alte mijloace de comunicare.(5) Persoanele care din diferite motive sunt în imposibilitatea de a se prezenta la data punerii în posesie pot împuternici prin procura specială şi autentică, cu menţiunea expresă "Pentru punere în posesie", alte persoane, care vor semna procesul-verbal de luare în primire a terenului.(6) La înmânarea titlurilor de proprietate cheltuielile ocazionate de expedierea încunoştinţărilor vor fi achitate, pe baza de chitanţa, de persoanele care primesc titlurile.(7) Marcarea parcelelor se face prin ţăruşi sau borne care se asigura de fiecare proprietar.

    Articolul 34
    (1) Pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 27. Documentaţiile se trimit în doua exemplare, dintre care unul se retine şi se depozitează la arhiva oficiului de cadastru, geodezie şi cartografie. Formularele cuprinzând titlul de proprietate se tipăresc pe hârtie specială format A3, ca imprimat cu regim special, în carnete a câte 100 de file. Acestea se vor tipări prin grija Ministerului Administraţiei Publice şi se vor difuza comisiilor judeţene în funcţie de necesităţi. Titlul de proprietate pentru cetăţenii în viaţa se emite persoanelor îndreptăţite (soţ, soţie), iar pentru moştenitori se emite un singur titlu de proprietate pentru terenurile ce au aparţinut autorului lor, în care se nominalizează toţi solicitanţii îndreptăţiţi, urmând ca pentru ieşirea din indiviziune, ulterior, aceştia să procedeze potrivit dreptului comun. Titlul de proprietate se completează cu tus negru şi se numerotează începând de la nr. 1 în fiecare judeţ. În titlu se vor înscrie numele şi prenumele titularului, precum şi iniţială tatălui. În cazul în care alături de soţul supravieţuitor vin la moştenire şi alţi moştenitori, potrivit celor prevăzute la art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, la rubrica "Prin reconstituirea dreptului de proprietate" se înscrie suprafaţa atribuită persoanelor care au deţinut terenuri în proprietate sau, după caz, moştenitorilor acestora, precum şi în cazurile prevăzute la art. 22 din aceeaşi lege, iar la rubrica "Prin constituirea dreptului de proprietate" se înscrie suprafaţa atribuită pentru celelalte categorii de persoane fizice sau juridice.(2) Titlul de proprietate se semnează de prefect, secretarul general al prefecturii, ca secretar, şi de directorul general al oficiului judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie. Părţile detaşabile ale titlului de proprietate, semnate, se transmit comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, care le vor înscrie în registrul agricol, după care le vor înmâna sub semnătura titularilor, iar partea nedetaşabilă (cotorul) a titlului de proprietate se retine şi se depozitează la arhiva oficiului judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie.(3) În acest sens comisiile vor întocmi un registru care va cuprinde numele şi prenumele titularului, numărul titlului de proprietate şi semnătura primitorului.(4) Formularele de titluri de proprietate existente se vor adapta în mod corespunzător.(5) Titlurile de proprietate pentru persoanele care au formulat plângeri la judecătorie se vor completa şi se vor elibera după pronunţarea hotărârii judecătoreşti.(6) Procedura privind delimitarea, întocmirea planului parcelar, punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate pentru terenurile forestiere solicitate în baza prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se face conform dispoziţiilor cap. VIII.(7) În cazul pierderii sau distrugerii titlului de proprietate se pot elibera duplicate, sub condiţia publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi purtării menţiunii "duplicat", după încunoştinţarea scrisă a comisiei judeţene.

    Articolul 35

    În situaţia în care mai rămân terenuri neatribuite, comisia le va delimita pe planul cadastral şi în teren şi le va preda consiliului local în administrare, urmând să fie folosite în conformitate cu prevederile legii. Înscrierea acestor suprafeţe se va face potrivit anexei nr. 17. De asemenea, va delimita şi va marca pe plan şi în teritoriu terenurile societăţilor comerciale, ale asociaţiilor de tip privat, izlazurile comunale şi terenurile cu vegetaţie forestieră atribuite proprietarilor care au solicitat restituirea acestora în condiţiile prevăzute de lege. Totodată va delimita şi va marca pe plan şi în teritoriu suprafaţa ce se va atribui în folosinţa, care se preda consiliului local pentru a fi atribuită celor îndreptăţiţi prin lege.

    Articolul 36

    După punerea în posesie a tuturor proprietarilor oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie va redacta un plan de situaţie cu noua parcelare a teritoriului şi cu numerotarea topografica corespunzătoare, în doua exemplare, dintre care un exemplar rămâne la acesta, iar unul se preda cu proces-verbal consiliului local al comunei, oraşului sau municipiului.

    Capitolul VI Dispoziţii generale pentru aplicarea Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    Articolul 37
    (1) Reconstituirea dreptului de proprietate se face de regula pe vechile amplasamente, dacă acestea sunt libere, cu respectarea drepturilor dobândite conform prevederilor Legii nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinţe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, care rămân valabile fără nici o alta confirmare, potrivit art. 2 din Legea nr. 1/2000.(2) În acest scop se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, schiţa amplasamentului cu terenul deţinut sau orice alte informaţii din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat.(3) Pentru terenurile agricole comisiile locale împreună cu oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie sau al municipiului Bucureşti, pe baza analizei documentaţiilor prezentate la alin. (2), stabilesc dacă vechiul amplasament este liber şi poate fi retrocedat, delimitându-se pe planul de situaţie terenurile solicitate conform prevederilor Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(4) Pentru terenurile forestiere comisiile locale împreună cu reprezentanţi ai inspectoratului silvic teritorial vor stabili dacă vechiul amplasament, identificat în conformitate cu documentaţiile prezentate la alin. (2), este liber şi poate fi retrocedat pe baza situaţiei elaborate de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, prevăzută la art. 64 alin. (2).

    Articolul 38
    (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată care au solicitat prin cerere reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa dintre suprafaţa primită de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată sub orice mod de aceasta, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, potrivit art. 3 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se vor înscrie în anexa nr. 28.
    (la 19-07-2002, Alineatul (1) din Articolul 38 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 1, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )
    (2) Persoanelor fizice cărora li s-a validat dreptul de proprietate conform prevederilor alin. (1), pentru care nu exista suprafeţe de teren agricol, reconstituirea li se face în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, iar în situaţia în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, se vor acorda despăgubiri şi se vor înscrie în anexa nr. 39, conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 39
    (1) Persoanele fizice ale căror terenuri din extravilanul localităţilor au trecut în proprietatea statului în mod abuziv (terenuri preluate în orice mod fără just titlu) şi se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, de hidroamelioraţii şi de alta natura, care au solicitat sau vor solicita prin cereri reconstituirea dreptului de proprietate potrivit art. 4 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se înscriu în anexa nr. 29.(2) După analizarea şi verificarea cererilor şi a actelor doveditoare, conform prevederilor art. 9 alin. (5) şi ale art. 11 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi ale art. 6 alin. (1), (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, comisia locală va completa anexa nr. 29 şi o va inainta comisiei judeţene pentru validare. Valoarea probanta a actelor doveditoare este aceeaşi, indiferent de ordinea mentionarii acestora în textul legii.
    (la 19-07-2002, Alineatul (2) din Articolul 39 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 2, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )
    (3) După validarea anexei nr. 29 persoanelor fizice li se reconstituie dreptul de proprietate în localităţile în care exista terenuri agricole, aflate la dispoziţia comisiilor locale, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate. În aceste situaţii se vor elibera titluri de proprietate în condiţiile legii.(4) În localităţile în care compensarea nu este posibila se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, în condiţiile legii, şi se vor înscrie în anexa nr. 39.

    Articolul 40

    Pentru terenul proprietarilor deposedati, persoane fizice, pe care se afla bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate, pentru terenurile pe care sunt amenajate sere sau plantaţii de hamei în funcţiune la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, restituirea se face pe alt amplasament, dacă exista suprafeţe suficiente, sau se acordă despăgubiri în condiţiile legii. Aceste persoane se înscriu în anexa nr. 29a).
    (la 19-07-2002, Articolul 40 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 3, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Articolul 41

    În anexa nr. 30 se înscriu persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeţei de teren agricol de până la 10 ha de familie şi li s-a aplicat cota de reducere, care au solicitat prin cerere acest drept, potrivit art. 5 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 42
    (1) În situaţia în care anumite suprafeţe sunt revendicate de doi solicitanţi, dintre care unul este proprietarul deposedat prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945-1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost improprietarita cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat în orice mod de cooperativa sau de stat, se vor restitui în natura ambilor solicitanţi, în limita resurselor de teren existente. Aceste persoane se înscriu în anexa nr. 31.
    (la 19-07-2002, Alineatul (1) din Articolul 42 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 4, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )
    (2) În cazul în care resursele sunt insuficiente, se va atribui în natură teren primului proprietar, iar cel de-al doilea va fi despăgubit în condiţiile legii şi vor fi înscrişi în anexa nr. 39.(3) În cazul lipsei resurselor se acorda despăgubiri, potrivit legii, ambilor proprietari şi vor fi înscrişi în anexa nr. 39.(4) Aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) nu poate afecta drepturile dobândite în condiţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 43

    Pentru terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate conform art. 3, 5 şi 23 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se va emite un titlu de proprietate suplimentar, dacă persoanele în cauza au deja un titlu în condiţiile Legii nr. 18/1991; în caz contrar se va emite un singur titlu de proprietate pentru întreaga suprafaţa.

    Capitolul VII Retrocedarea terenurilor agricole

    Articolul 44

    În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi conform art. 9 şi 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, terenurile care fac obiectul retrocedării drepturilor proprietarilor, conform Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se vor preda pe baza de protocol comisiilor locale, în vederea eliberării titlurilor de proprietate şi punerii în posesie a celor îndreptăţiţi.

    Articolul 45
    (1) În anexa nr. 32 se înscriu persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar la societăţile comerciale pe acţiuni cu profil agricol sau piscicol, în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, nemodificată, şi cărora li se restituie în natură suprafeţe agricole, pe baza documentelor care atesta fosta proprietate, în perimetrul acestor societăţi, potrivit art. 8 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(2) În situaţia în care li s-a stabilit calitatea de acţionar la alte societăţi comerciale (foste I.A.S.) decât acolo unde a fost situat terenul, punerea în posesie se face, în funcţie de opţiune, de regula, pe vechiul amplasament, dacă este liber, iar în situaţia în care nu este liber, cu acordul persoanelor fizice îndreptăţite, se stabileşte un nou amplasament.

    Articolul 46

    În anexa nr. 33 se înscriu terenurile agricole proprietate de stat care, pe baza actelor doveditoare, au constituit patrimoniul Academiei Române, universităţilor şi instituţiilor de învăţământ superior cu profil agricol, care trec în proprietatea acestora, la cerere, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 cu modificările ulterioare.

    Articolul 47
    (1) În anexa nr. 34 se înscriu persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, precum şi la regiile autonome cu profil agricol sau la societăţile naţionale cu profil agricol şi cărora li se restituie suprafeţele de teren agricol, potrivit art. 10 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(2) Trecerea terenurilor agricole prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se face în condiţiile legii, la propunerea prefectului.

    Articolul 48

    Pentru delimitarea terenurilor solicitate pe vechile amplasamente se va proceda conform prevederilor art. 50, precum şi cu respectarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, şi a procedurilor prevăzute de aceasta.

    Articolul 49
    (1) Prefectul, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului şi de preşedinte al comisiei judeţene, va decide sancţionarea primarilor, în calitatea lor de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care în exercitarea mandatului lor întârzie sau blocheaza în mod nejustificat aplicarea legii, mergand până la suspendarea acestora din funcţia de preşedinte al comisiei locale.(2) În cazul în care primarul nu îndeplineşte sau îndeplineşte în mod necorespunzător atribuţiile delegate de stat în aplicarea legilor fondului funciar, prefectul, cu avizul Ministerului Administraţiei Publice, dispune prin ordin măsura şi durata suspendării exercitării funcţiei de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Până la încetarea suspendării aceste atribuţii vor fi îndeplinite de un reprezentant al statului, numit prin ordin al prefectului.(3) Prefectul, în calitatea sa de preşedinte al comisiei judeţene, va întocmi şi va inainta lunar, până la data de 5 a lunii, Ministerului Administraţiei Publice situaţiile centralizatoare pe comune şi pe total judeţ, prevăzute în anexele nr. 28-59, va comunică stadiul acestora, precum şi al realizării aplicării prevederilor Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, inclusiv punerea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate, propunerile de măsuri şi, după caz, de stabilire a răspunderii pentru primării care împiedica în orice mod reconstituirea dreptului de proprietate în termenele şi în condiţiile stabilite de lege.
    (la 19-07-2002, Articolul 49 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 5, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Articolul 50

    În anexa nr. 37 se înscriu persoanele fizice prevăzute la art. 37-39 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, cărora li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenurile agricole şi pentru diferenţa dintre suprafaţa primită şi cea avută în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.
    (la 19-07-2002, Articolul 50 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 6, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Articolul 51

    În anexa nr. 39 se înscriu persoanele fizice pentru care nu exista suprafeţe de teren agricol pentru restituirea integrala a proprietăţii, solicitate prin cerere, cărora li se vor acorda despăgubiri pentru diferenţa de teren neretrocedată, precum şi în cazurile în care nu sunt terenuri agricole disponibile pentru a fi reconstituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 52

    În anexa nr. 39a) se înscriu persoanele juridice îndreptăţite să li se acorde despăgubiri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în cazul în care restituirea în natură nu este posibil de realizat, conform prevederilor Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 53
    (1) În anexa nr. 40 se înscriu persoanele fizice care optează prin cereri întemeiate, aprobate de organele competente, să li se acorde despăgubiri pentru terenurile agricole cuvenite în natură, potrivit art. 40 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(2) Modul de evaluare a terenurilor, sursele financiare şi modalităţile de plată către foştii proprietari prevăzuţi la alin. (1) se vor stabili potrivit prevederilor Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 54

    În anexa nr. 40a) se înscriu persoanele îndreptăţite, prevăzute la art. 20 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, cărora li se atribuie terenuri agricole în folosinţa.

    Articolul 55

    În anexa nr. 42 se înscriu persoanele fizice, acţionari sau locatori, precum şi alte persoane îndreptăţite de la care urmează să se recupereze valoarea rămasă a investiţiilor făcute pe terenurile restituite în natură, într-o perioada de maximum 10 ani, potrivit art. 19 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 56
    (1) În anexa nr. 43 se înscriu structurile reprezentative ale unităţilor de cult, care dobândesc prin reconstituire suprafeţe de teren agricol pe care le-au avut, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(2) În situaţia în care structurile reprezentative ale unităţilor de cult dobândesc prin reconstituire suprafeţe de teren agricol pe care le-au avut şi acestea aparţin domeniului privat al statului, preluate de Agenţia Domeniilor Statului, anexa nr. 43 va fi semnată şi de reprezentantul sucursalei Agenţiei Domeniilor Statului, respectiv de delegatul oficiului judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie.

    Articolul 57

    În anexa nr. 43a) se înscriu structurile reprezentative ale unităţilor de cult nou-înfiinţate, cărora li se constituie dreptul de proprietate în limitele art. 23 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, din terenurile disponibile ale consiliului local, conform alin. (1^1) al art. 23 din aceeaşi lege.

    Articolul 58

    În anexa nr. 44 se înscriu unităţile de învăţământ preuniversitar cu profil agricol sau silvic, şcolile generale din mediul rural şi instituţiile publice de ocrotire a copiilor, cărora li se restituie suprafeţele de teren pe care le-au avut în proprietate, în limita a 50 ha, potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 59

    În anexa nr. 45 se înscriu unităţile de învăţământ preuniversitar cu profil agricol sau silvic şi şcolile generale din mediul rural, cărora li se atribuie în folosinţă suprafeţe de teren agricol până la 50 ha din rezerva comisiilor locale, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.
    (la 19-07-2002, Articolul 59 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 7, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Articolul 60

    În anexa nr. 45a) se înscriu suprafeţele proprietate de stat prevăzute la art. 22^1 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Capitolul VIII Retrocedarea terenurilor forestiere

    Articolul 61
    (1) Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face, de regula, pe vechile amplasamente, din suprafeţele de teren cu destinaţie forestieră cuprinse în amenajamentele silvice şi din terenurile cu destinaţie agricolă acoperite cu vegetaţie forestieră (păşuni împădurite, tufărişuri, zăvoaie şi altele asemenea).(2) Persoanele fizice, cetăţeni români, indiferent dacă la data înregistrării cererii aveau domiciliul în ţara sau în străinătate, se înscriu în anexa nr. 53, împreună cu datele referitoare la suprafaţa şi amplasament, stabilite de comisie, potrivit art. 24 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 62

    Persoanele fizice care solicita cu acte doveditoare reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, pentru suprafeţe de teren care fac obiectul art. 29^1 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se înscriu în anexa nr. 53^1.

    Articolul 63
    (1) În situaţiile prevăzute la art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 1/2000 punerea în posesie se va face pe alte amplasamente, în condiţiile art. 24 alin. (3^1) şi (3^2) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(2) Identificarea terenurilor care fac obiectul prevederilor art. 24 alin. (2) lit. b)-h) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se face la nivel de ocol silvic, se verifica de direcţiile silvice, se centralizează la nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor şi se aprobă de autoritatea centrala care răspunde de silvicultura, prin ordin al ministrului, la propunerea directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

    Articolul 64
    (1) Reconstituirea dreptului de proprietate pentru foştii membri de composesorate, obsti de moşneni în devălmăşie, obsti razasesti nedivizate, păduri graniceresti, păduri comunale provenite din păduri graniceresti şi alte forme asociative asimilate acestora, precum şi pentru moştenitorii lor legali, care au formulat cereri în acest sens, se face, de regula, pe vechile amplasamente, în limita stabilită de lege, dar nu mai mult de 20 ha de fiecare titular deposedat, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(2) Restituirea pasunilor şi fanetelor, conform art. 39 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se face prin aplicarea art. 26-28 din aceeaşi lege, în mod corespunzător, şi se evidenţiază în anexa nr. 51.(3) Foştii membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor forestiere (composesorate, obsti de moşneni în devălmăşie, obsti razasesti nedivizate, păduri graniceresti, păduri comunale provenite din păduri graniceresti şi alte forme asociative asimilate acestora) sau moştenitorii lor legali care au formulat cereri se înscriu în anexa nr. 54, împreună cu datele stabilite de comisie, referitoare la suprafeţele rezultate prin aplicarea cotei participative la mărimea suprafeţei totale rezultate din acte a terenurilor forestiere din forma asociativa. Retrocedarea pădurilor comunale ce provin din păduri graniceresti se va realiza în cote egale către formele asociative ale foştilor graniceri şi comunelor pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care se afla pădurile respective. În aceasta anexa, după înscrierea tuturor solicitărilor dintr-o formă asociativa, se insumeaza datele referitoare la suprafaţa şi se înscriu informaţiile asupra amplasamentului identificat al acesteia.
    (la 19-07-2002, Articolul 64 din Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 8, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Articolul 65

    În vederea administrării şi exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, membrii formelor asociative de tip composesorate, obsti de moşneni, obsti de răzeşi, păduri graniceresti, păduri comunale provenite din păduri graniceresti şi altele sau moştenitorii legali ai acestora se vor constitui într-o asociaţie autorizata de către judecătorie potrivit legii, conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.
    (la 19-07-2002, Articolul 65 din Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 9, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Articolul 66
    (1) Centrele eparhiale, protoieriile, parohiile, filiile, schiturile, manastirile, înfiinţate până la data intrării în vigoare a legii, care solicită reconstituirea dreptului de proprietate în condiţiile art. 29 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se înscriu în anexa nr. 55.
    (la 19-07-2002, Alineatul (1) din Articolul 66 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 10, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )
    (2) O data cu depunerea documentelor prevăzute de lege la comisie persoanele juridice care fac obiectul prezentului articol vor depune o declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte dacă au mai solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în alte judeţe şi dacă solicitările nu depăşesc suprafaţa maxima de 30 ha.

    Articolul 67

    Comunele, oraşele şi municipiile care au deţinut în proprietate terenuri forestiere şi care solicită reconstituirea dreptului de proprietate se înscriu în anexa nr. 56, împreună cu datele stabilite de comisia judeteana, referitoare la suprafaţa şi amplasament. Pădurile date în folosinţă comunelor în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 2.315/1954 nu fac obiectul restituirii către acestea.
    (la 19-07-2002, Articolul 67 din Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 11, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Articolul 68
    (1) Persoanele fizice şi juridice înscrise în anexele nr. 53-56 şi nr. 53^1, cărora li s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate şi care nu pot fi puse în posesie pe amplasamente situate în competenta teritorială a comisiei locale, se vor înscrie de către comisia judeţeană în anexa nr. 56^1.(2) Stabilirea noului amplasament se face de către comisia judeţeană în limitele administrative ale judeţului, în condiţiile prevăzute la art. 24 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(3) Persoanele fizice şi juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenuri forestiere pe care nu se poate face punerea în posesie pe vechiul amplasament sau pe terenuri situate în limitele cadastrale ale judeţului, precum şi foştii proprietari care au optat pentru despăgubiri, conform art. 40 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se vor înscrie împreună cu datele corespunzătoare în anexa nr. 56^2. Valoarea despăgubirilor, sursele financiare şi modalităţile de plată se vor stabili în conformitate cu prevederile de mai sus.

    Articolul 69

    Anexele nr. 53-56 şi nr. 53^1 se semnează de către preşedintele comisiei locale, secretarul acesteia şi de şeful ocolului silvic.

    Articolul 70
    (1) Punerea în posesie se va face cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 35 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(2) Deţinătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziţie comisiilor locale terenurile validate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite, în termen de 60 de zile de la validarea cererilor de către comisia judeţeană.

    Articolul 71
    (1) Punerea în posesie a proprietarilor - persoane fizice şi juridice - în cadrul zonelor teritoriale delimitate se va face de comisia locală conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice actualizate şi a măsurătorilor topografice. Comisia va comunica reprezentanţilor deţinătorilor actuali ai terenurilor care se restituie data punerii în posesie.(2) Punerea în posesie se face numai după îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 35 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 72
    (1) Comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale vor încunoştinţa în scris, cu confirmare de primire, persoanele care au domiciliul în alte localităţi şi cărora li s-a atribuit dreptul de proprietate, asupra datei la care va avea loc punerea în posesie. Pentru persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în localitate comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale vor afişa la sediul primăriilor data punerii în posesie, utilizând totodată orice mijloace de comunicare.(2) Persoanele care din diferite motive sunt în imposibilitate să se prezinte la data stabilită pentru punerea în posesie pot împuternici, prin procura specială şi autentică, cu menţiunea "Pentru punerea în posesie", alte persoane care vor semna procesul-verbal de punere în posesie.(3) Cu ocazia punerii în posesie a proprietarilor persoane fizice aceştia semnează procesul-verbal de punere în posesie, prevăzut în anexa nr. 57, primind, la cerere, spre informare, o copie de pe descrierea parcelară aferentă din amenajamentul silvic în vigoare sau, după caz, pentru suprafeţele situate în terenurile cu destinaţie agricolă, din amenajamentele silvopastorale.(4) Dacă în termen de un an calendaristic de la data înştiinţării cu privire la punerea în posesie cel îndreptăţit nu se prezintă personal sau prin împuternicit în vederea preluării efective a terenului forestier, acesta rămâne în proprietatea statului şi administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor.

    Articolul 73

    Punerea în posesie a persoanelor juridice se face în prezenţa reprezentantului inspectoratului teritorial de regim silvic şi cinegetic. La punerea în posesie participa în mod obligatoriu personalul silvic gestionar şi împuterniciţii persoanelor juridice deţinătoare, precum şi ai celor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, care vor semna procesul-verbal de punere în posesie. La cerere, împuternicitul persoanei juridice care a fost pusă în posesie va primi contra cost o copie de pe descrierea parcelară aferentă prevăzută în amenajamentele silvice sau silvopastorale, după caz.

    Articolul 74
    (1) După operaţiunile de validare şi punere în posesie, pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, comisia judeţeană emite titluri de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 59. Documentaţiile pentru emiterea titlului de proprietate se întocmesc în doua exemplare, dintre care unul se reţine la comisia judeţeană, iar celălalt se transmite inspectoratului teritorial de regim silvic şi cinegetic pentru arhivare. Formularele de titluri de proprietate se tipăresc prin grija Ministerului Administraţiei Publice, pe hârtie specială format A3, ca imprimat cu regim special, în carnete a câte 100 de file. Formularele de titlu de proprietate existente se predau comisiei judeţene de către inspectoratele teritoriale de regim silvic şi cinegetic, pe baza de protocol şi proces-verbal de predare-primire. Formularele existente se vor adapta în mod corespunzător.(2) Titlul de proprietate se semnează de prefect, de secretarul general al prefecturii, de inspectorul-şef al inspectoratului teritorial de regim silvic şi cinegetic şi de directorul general al oficiului judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie. Părţile detaşabile ale titlului de proprietate, semnate, se transmit comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, care le vor înscrie în registrul agricol, după care le vor înmâna sub semnătura persoanelor fizice îndreptăţite sau reprezentanţilor împuterniciţi ai persoanelor juridice. În acest sens comisiile deschid un registru care să cuprindă numele şi prenumele titularului titlului de proprietate şi semnătura primitorului.(3) Partea nedetaşabilă (cotorul) a titlului de proprietate se retine şi se depozitează la arhiva oficiului judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie, care va transmite în termen de 10 zile o copie de pe titlul de proprietate inspectorului teritorial de regim silvic şi cinegetic.(4) Titlul de proprietate pentru persoanele care au formulat plângeri la judecătorie se va elibera după rămânerea definitiva şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti şi după punerea în posesie.

    Capitolul IX Dispoziţii finale şi tranzitorii

    Articolul 75

    În anexa nr. 47 se înscriu persoanele fizice şi persoanele juridice care nu au depus în termenul prevăzut de Legea nr. 169/1997, cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare, care au formulat astfel de cereri şi care au depus actele doveditoare potrivit art. 33 din Legea nr. 1/2000, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 76
    (1) În anexa nr. 48 se înscriu foştii proprietari sau moştenitorii acestora, cărora li se restituie la cerere terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii, aprobate potrivit legii, sau cu lucrări că au fost deteriorate, distruse şi nu mai prezintă nici o valoare de întrebuinţare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donaţie, considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi ale altor acte normative speciale (decrete de expropriere şi altele), potrivit art. 34 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.(2) Atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordin al prefectului.

    Articolul 77

    În anexa nr. 49 se înscriu persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, ca urmare a aplicării Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-au atribuit efectiv terenuri la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată şi li se vor acorda la cerere terenurile respective, în limita suprafeţelor disponibile, potrivit art. 36 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

    Articolul 78

    În anexa nr. 50 se înscriu persoanele fizice ale căror terenuri au intrat în componenta fostelor cooperative agricole de producţie şi, ca urmare a comasărilor, nu li s-a stabilit dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991, cărora li se reconstituie dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, de regula pe vechile amplasamente, în perimetrul societăţilor comerciale cu capital de stat, în sole compacte, dacă acestea nu au fost atribuite în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, iar în toate celelalte cazuri li se acorda despăgubiri.

    Articolul 79
    (1) În toate cazurile prevăzute de Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale şi cele judeţene vor verifica existenţa cererilor şi actele doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenta acestor acte.(2) După analizarea şi verificarea cererilor şi a actelor doveditoare persoanele fizice şi juridice îndreptăţite se înscriu de către comisiile locale în anexele nr. 28-59 în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.(3) Anexele prevăzute la alin. (2) se afişează în locuri vizibile la sediul primăriilor localităţilor, pentru informarea celor interesaţi, în cadrul aceluiaşi termen.(4) După expirarea termenului de 45 de zile cererile însoţite de actele doveditoare, împreună cu anexele prevăzute la alin. (2), se înaintează de preşedintele comisiei locale la comisia judeţeană pentru verificarea şi validarea acestora în termen de 15 zile.(5) După validarea anexelor de către comisia judeţeană, acestea se retransmit pentru reafişare în locuri vizibile la sediul primăriilor localităţilor.

    Articolul 80
    (1) Persoanele nemulţumite vor proceda conform dispoziţiilor procedurale prevăzute la art. 51-59 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Plângerea formulată potrivit art. 53-56 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, suspenda executarea.

    Articolul 81
    (1) Unităţile agricole care au terenuri în administrare sunt obligate să cultive terenurile agricole până la predarea efectivă a acestora persoanelor îndreptăţite.(2) Predarea efectivă se face şi în cursul anului agricol dacă părţile convin asupra recuperării cheltuielilor de producţie de pe terenurile în cauza.(3) Pentru nelucrarea terenurilor agricole unităţile agricole vor fi sancţionate în conformitate cu prevederile legii.

    Articolul 82

    Anexele nr. 1-59 fac parte integrantă din prezentul regulament.

    Articolul 83

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 131/1991 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 19 ianuarie 1993, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 17 martie 2000.

    Anexa nr. 1 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând membrii cooperatori care au adus teren - în extravilan şi
    intravilan - în cooperativa agricolă de producţie
    şi persoanele cărora li s-a preluat de cooperativă teren în orice mod

    *Font 7*
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa agricolă
    adusă sau preluată din care:
    în cooperativa,
    Nr. - ha - ────────────────────────────────── Total
    crt. Numele şi prenumele Arabil Vii Livezi Pajişti teren neagricol Observaţii
    TOTAL, - ha - - ha - - ha - - ha - - ha -
    din care: Extra- Intra- ─────── ────── ─────── ──────
    vilan vilan E I E I E I E I
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se trec toţi membrii cooperatori care au adus sau li s-a preluat teren în cooperativa şi persoanele cărora li s-au preluat în orice mod terenuri de către aceasta.
    În coloana 2 se înscrie suprafaţa totală de teren agricol adusă în cooperativa agricolă de producţie, rezultată din: evidentele cooperativei, cererile de înscriere, registrul agricol de la data intrării în cooperativa, actele de proprietate şi cartea funciară sau, în lipsa acestora, din orice alte probe prevăzute de lege, inclusiv din declaraţiile martorilor, iar în coloanele 3 şi 4, suprafaţa din extravilan şi cea din intravilan, care prin însumare trebuie să corespundă cu suprafaţa înscrisă în coloana 2.
    În coloanele 5-12 se înscriu suprafeţele pe categorii de folosinţa, suma lor fiind egala cu suprafaţa înscrisă în coloana 3 (extravilan) şi coloana 4 (intravilan).
    În coloana 13 se înscriu eventualele suprafeţe neagricole care erau situate în perimetrul terenurilor agricole din extravilan, aduse în cooperativa (de exemplu: ravene, râpe, tufărişuri, pâlcuri de arboret, drumuri şi altele asemenea).
    E = extravilan.
    I = intravilan.

    Anexa nr. 2a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa
    agricolă de producţie în suprafeţe mai mari de 0,5 ha de persoana
    îndreptăţită (soţ-soţie) şi care solicita în scris stabilirea
    dreptului de proprietate

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Legendă:
    0 = Nr. crt.;
    1 = Nr. crt. din tabelul cuprins în anexa nr. 1 la regulament;
    2 = Numele şi prenumele;
    3 = Suprafaţa agricolă cu care s-a înscris în cooperativa agricolă de producţie (ha);
    4 = Suprafaţa agricolă solicitată în proprietate (ha);
    5 = Total;
    6-7 = Suprafaţa agricolă stabilită în proprietate conform legii (ha), din care:
    6 - E;
    7 - I;
    8-9 = Arabil (ha), din care:
    8 - E;
    9 - I;
    10-11 = Vii (ha), din care:
    10 - E;
    11 - I;
    12-13 = Livezi (ha), din care:
    12 - E;
    13 - I;
    14-15 = Pajişti (ha), din care:
    14 - E;
    15 - I;
    16 = Total teren neagricol (ha);
    17 = Diferenţa (ha).
    Notă
    În coloana 1 se trece numărul curent pe care îl are solicitantul în tabelul cuprins în anexa nr. 1 la regulament.
    În coloana 2 se trec numele şi prenumele celor care solicita în scris, în termenul prevăzut de lege, stabilirea dreptului de proprietate.
    În coloana 3 se trece suprafaţa agricolă conform tabelului cuprins în anexa nr. 1 la regulament.
    În coloana 4 se trece suprafaţa agricolă solicitată.
    În coloana 5 se trece suprafaţa agricolă totală stabilită în proprietate, conform legii, de persoana îndreptăţită (nu mai mica de 0,5 ha sau mai mare de 10 ha în echivalent arabil de familie), în coloana 6, suprafaţa din extravilan, iar în coloana 7, suprafaţa din intravilan.
    În coloanele 8-15 se înscriu suprafeţele, pe categorii de folosinţă, din extravilan şi intravilan, suma lor fiind egala cu suprafaţa înscrisă în coloanele 5, 6 şi 7.
    În coloana 16 se trece suprafaţa totală de teren neagricol (E = extravilan; I = intravilan).
    În coloana 17 se trece diferenţa rezultată din scăderea coloanei 5 din coloana 3.

    Anexa nr. 2b) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând membrii cooperatori care au adus în cooperativa agricolă
    de producţie sub 0,5 ha de teren de persoana îndreptăţită (soţ-soţie),
    şi cooperatorii care nu au adus pământ în cooperativa şi care solicita
    în scris stabilirea de terenuri în proprietate, potrivit
    Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare

    *Font 7*
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa agricolă
    Suprafaţa stabilită în proprietate din care:
    agricolă conform legii,
    Nr. Nr. crt. cu care - ha - ─────────────────────────────────── Total
    crt. din Numele şi s-a înscris Arabil Vii Livezi Pajişti teren neagricol Diferenţa
    anexa prenumele în TOTAL, - ha - - ha - - ha - - ha - - ha - - ha -
    nr. 1 cooperativa din care: E I ─────── ────── ────── ───────
    - ha - E I E I E I E I
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se trece numărul curent din tabelul cuprins în anexa nr. 1 la regulament, pe care îl are solicitantul care a adus pământ sub 0,5 ha de persoana îndreptăţită (soţ-soţie) în cooperativa agricolă de producţie.
    În coloana 2 se trec numele şi prenumele celor care au adus pământ sub 0,5 ha de persoana îndreptăţită (soţ/soţie) şi în continuare celor care nu au adus pământ în cooperativa.
    În coloana 3 se trece suprafaţa agricolă adusă în cooperativa, conform tabelului cuprins la anexa nr. 1 la regulament.
    În coloana 4 se trece suprafaţa agricolă totală stabilită în proprietate, conform legii, nu mai mica de 0,5 ha teren în echivalent arabil de persoana îndreptăţită (soţ-soţie).
    În coloana 5 se trece suprafaţa atribuită în extravilan, iar în coloana 6, suprafaţa din intravilan (E = extravilan; I = intravilan).
    În coloanele 7-14 se înscriu suprafeţele, pe categorii de folosinţă, din extravilan şi din intravilan, suma lor fiind egala cu suprafaţa înscrisă în coloanele 4, 5 şi 6.
    În coloana 16 se trece diferenţa rezultată din scăderea coloanei 3 din coloana 4.

    Anexa nr. 3 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând moştenitorii cooperatorilor decedaţi, care solicită în scris
    stabilirea dreptului de proprietate

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. a)
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    b)
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    c)
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    2.
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se va trece numărul curent corespunzător persoanei decedate, din tabelul cuprins anexa nr. 1 la regulament.
    În coloana 2 se trec numele şi prenumele cooperatorului decedat care la înscriere în cooperativa agricolă de producţie a adus teren în cooperativa. Datele se iau din tabelul cuprins în anexa nr. 1 la regulament.
    În coloana 3 se trece suprafaţa agricolă din tabelul cuprins în anexa nr. 1 la regulament.
    În coloana 4 se trec numele şi prenumele moştenitorilor care, în termenul prevăzut de lege, au cerut să li se stabilească dreptul de proprietate. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia se înscriu într-o singură rubrica [a), b), c)].
    În coloana 5 se trece suprafaţa solicitată de moştenitori.
    În coloana 6 se trece suprafaţa agricolă totală stabilită în proprietate, în condiţiile prevăzute de lege.
    În coloana 7 se trece suprafaţa stabilită în extravilan.
    În coloana 8 se trece suprafaţa stabilită în intravilan (E = extravilan; I = intravilan).
    În coloanele 9-16 se trec suprafeţele pe categorii de folosinţă din extravilan şi intravilan.
    În coloana 17 se trece suprafaţa totală de teren neagricol.
    În coloana 18 se trece diferenţa rezultată din scăderea coloanei 6 din coloana 3.

    Anexa nr. 4 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele sau, după caz, moştenitorii acestora,
    ale căror terenuri au trecut, cu sau fără titlu,
    în proprietatea cooperativei, fără ca acestea să fi dobândit
    calitatea de cooperator şi cărora li se stabileşte, la cerere,
    dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, republicată,
    cu modificările ulterioare

    *Font 7*
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa Suprafaţa
    Numele şi agricolă Suprafaţa agricolă Total
    prenumele intrată agricolă stabilită din care: teren Diferenţa
    Nr. în solicitată în neagricol - ha -
    crt. cooperativă - ha - extravilan ──────────────────────────── - ha -
    - ha - Total, Arabil Vii Livezi Pajişti
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

    În coloana 4 se înscrie suprafaţa stabilită de comisie.
    În coloanele 5-8 se înscriu suprafeţele pe categorii de folosinţă, suma lor fiind egală cu suprafaţa din coloana 4.
    În coloana 9 se trec eventualele suprafeţe de terenuri neagricole stabilite.
    În coloana 10 se înscrie diferenţa dintre suprafeţele înscrise în coloanele 2 şi 4.

    Anexa nr. 5 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele decorate cu titlurile de "Cavaler al Ordinului
    Mihai Viteazul" şi "Mihai Viteazul cu Spade", precum şi moştenitorii
    lor care nu au în proprietate alte terenuri, cu excepţia celor care
    au avut teren, dar l-au înstrăinat, cărora li se stabileşte, la cerere,
    dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, republicată,
    cu modificările ulterioare

    *Font 8*
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Decoraţia Suprafaţa
    Numele şi acordată Suprafaţa agricolă Total
    prenumele şi numărul agricolă stabilită din care: teren
    Nr. brevetului solicitată de comisie neagricol
    crt. - ha - în ──────────────────────────── - ha -
    extravilan Arabil Vii Livezi Pajişti
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa nr. 6 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele care şi-au pierdut total sau parţial
    capacitatea de muncă şi moştenitorii celor decedaţi ca urmare
    a Revoluţiei din decembrie 1989, care au solicitat în scris
    să li se atribuie în proprietate 10.000 mp
    teren în echivalent arabil în extravilan

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa
    Nr. agricolă
    crt. Numele şi Domiciliul ce se din care:
    prenumele atribuie ────────────────────────────
    în proprietate, Arabil Vii Livezi Pajişti
    conform legii, -ha- -ha- -ha- -ha-
    - ha -
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se trec numele şi prenumele persoanelor invalide şi ale moştenitorilor celor decedaţi ca urmare a Revoluţiei din decembrie 1989, care au cerut să li se atribuie teren în proprietate în extravilan.
    În coloana 2 se va înscrie domiciliul.
    În coloana 3 se trece suprafaţa agricolă atribuită în proprietate, respectiv până la 10.000 mp.
    În coloanele 4-7 se trec suprafeţele pe categorii de folosinţă, suma lor fiind egală cu suprafaţa din coloana 3.

    Anexa nr. 7 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând proprietarii particulari - persoane fizice - sau, după caz,
    moştenitorii acestora cu domiciliul în România, care nu s-au înscris
    în cooperativele agricole de producţie şi ale căror terenuri sunt
    comasate în perimetrul acestor cooperative fără compensare cu alte
    terenuri, şi care solicita în scris restituirea acestora

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa
    Nr. Suprafaţa agricolă
    crt. Numele şi agricolă ce se din care:
    prenumele comasată restituie ────────────────────────────
    - ha - în proprietate, Arabil Vii Livezi Pajişti
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se înscriu numele şi prenumele proprietarilor particulari sau, după caz, ale moştenitorilor acestora, ale căror terenuri din extravilan au fost comasate fără a li se da teren în schimb şi care au solicitat, în termenul prevăzut de lege, restituirea terenurilor respective.
    În coloana 2 se trece suprafaţa agricolă care a fost comasată.
    În coloana 3 se trece suprafaţa agricolă totală care se restituie în proprietate.
    În coloanele 4-7 se trec suprafeţele pe categorii de folosinţă.

    Anexa nr. 8 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele prevăzute la art. 17 din Legea fondului
    funciar nr. 18/1991, republicată, care solicită în scris
    atribuirea de terenuri în proprietate

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa
    Nr. agricolă
    crt. Numele şi ce se din care: Alte
    prenumele atribuie ──────────────────────────── terenuri
    în proprietate, Arabil Vii Livezi Pajişti neagricole
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha- -ha-
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se trec la început numele şi prenumele cetăţenilor români aparţinând minorităţii germane şi, în continuare, ale celorlalte persoane prevăzute la art. 17 din lege.
    În coloana 2 se înscrie suprafaţa ce se atribuie în proprietate.
    În coloanele 3-6 se înscriu suprafeţele pe categorii de folosinţă agricolă.
    În coloana 7 se înscriu terenurile neagricole.

    Anexa nr. 9a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele care au calitatea de cooperator, dar care
    au lucrat în orice mod ca angajaţi în cooperativa
    sau în asociaţii intercooperatiste în ultimii 3 ani,
    şi solicită în scris să primească în proprietate teren,
    în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, republicată,
    cu modificările ulterioare

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa
    Nr. agricolă
    crt. Numele şi prenumele ce se din care:
    atribuie ────────────────────────────
    în proprietate, Arabil Vii Livezi Pajişti
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se trec persoanele care au solicitat teren agricol în proprietate, corespunzător prevederilor legii.
    În coloana 2 se trece suprafaţa agricolă ce se atribuie în proprietate (în extravilan).
    În coloanele 3-6 se trec suprafeţele pe categorii de folosinţă.

    Anexa nr. 9b) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele care au fost deportate şi care nu beneficiază
    de dispoziţiile art. 14-16 din Legea fondului funciar nr. 18/1991,
    republicată, cu modificările ulterioare, care solicita în scris atribuirea
    de terenuri agricole în proprietate

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa
    Nr. agricolă
    crt. Numele şi ce se din care:
    prenumele atribuie ──────────────────────────── Observaţii
    în proprietate, Arabil Vii Livezi Pajişti
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se trec persoanele care au solicitat teren agricol conform prevederilor legii.
    În coloana 2 se trece suprafaţa agricolă ce se atribuie în proprietate (în extravilan).
    În coloanele 3-6 se trec suprafeţele pe categorii de folosinţă.

    Anexa nr. 10 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele de specialitate din serviciile publice comunale,
    care solicita teren în folosinţă agricolă până la 5.000 mp de familie,
    în echivalent arabil, în perioada în care lucrează în localitate
    şi nu au teren în proprietate în localitatea respectiva

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Serviciul public Suprafaţa propusă
    Nr. Numele şi prenumele în care lucrează a se atribui Observaţii
    crt. pe familie
    în folosinţă
    - ha -
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 1 se trec persoanele care lucrează în serviciile publice comunale, care nu deţin teren în proprietate şi solicita teren în folosinţă agricolă pentru nevoi proprii. În cazul în care dintr-o familie lucrează mai mulţi membri, se va înscrie o persoană din familie.
    În coloana 3 se trece suprafaţa repartizată în folosinţă pe familie.
    În coloana 4 se trece categoria de folosinţă a terenului.

    Anexa nr. 11 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând personalul de specialitate care şi-a desfăşurat activitatea
    în unităţile agricole cooperatiste desfiinţate sau reorganizate în
    societăţi comerciale, căruia i se atribuie cu prioritate, la cerere,
    teren agricol în proprietate, conform art. 19 alin. (1) ori art. 21
    din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,
    cu modificările ulterioare

    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Unitatea Suprafaţa Suprafaţa
    Nr. Numele şi Speciali- în care agricolă agricolă
    crt. prenumele tatea a activat solicitată stabilită din care:
    - ha - de ─────────────────────────────
    comisie Arabil Vii Livezi Pajişti
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa nr. 11a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând familiile fără pământ, familii ţinere nou-întemeiate,
    specialişti care lucrează în agricultura, cadre medicale,
    personal didactic şi slujitori ai cultelor religioase recunoscute,
    cărora li se atribuie, la cerere, teren agricol în folosinţă
    până la 5 ha, conform art. 20 din Legea nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare

    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Unitatea Suprafaţa Suprafaţa
    Nr. Numele şi Speciali- în care agricolă agricolă
    crt. prenumele tatea a activat solicitată stabilită din care:
    - ha - de ─────────────────────────────
    comisie Arabil Vii Livezi Pajişti
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa nr. 12a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând familiile cu pământ puţin din localităţile cu excedent
    de terenuri agricole, care solicită în scris să li se atribuie în
    proprietate terenuri în completare până la 10 ha

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Legendă:
    0 = Nr. crt.;
    1 = Numele şi prenumele;
    2 = Suprafaţa agricolă atribuită conform tabelelor prevăzute în anexele nr. 2a), 2b), 3, 4 şi 8 la regulament (ha);
    3 = Suprafaţa agricolă solicitată (ha);
    4 = Suprafaţa agricolă totală atribuită (ha), din care:
    5 = Arabil (ha);
    6 = Vii (ha);
    7 = Livezi (ha);
    8 = Pajişti (ha).
    Notă
    În coloana 1 se trec numele şi prenumele celui care a solicitat atribuirea
    de teren.
    În coloana 2 se trece suprafaţa totală atribuită, prevăzută în una dintre
    anexele nr. 2a), 2b), 3, 4 şi 8 la regulament, în care a fost încadrat
    iniţial.
    În coloana 3 se trece suprafaţa solicitată în plus.
    În coloana 4 se trece suprafaţa agricolă totală atribuită (inclusiv cea
    din coloana 2).
    În coloanele 5-8 se trec suprafeţele atribuite pe categorii de folosinţă.

    Anexa nr. 12b) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând familiile cu pământ din alte localităţi, care solicita
    în scris atribuirea de terenuri în proprietate până la 10 ha,
    în echivalent arabil, în zonele cu excedent de suprafaţa,
    în conformitate cu prevederile legii

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Legendă:
    0 = Nr. crt.;
    1 = Numele şi prenumele;
    2 = Domiciliul;
    3 = Suprafaţa agricolă solicitată (ha);
    4 = Suprafaţa agricolă atribuită în proprietate (ha), din care:
    5 = Arabil (ha);
    6 = Vii (ha);
    7 = Livezi (ha);
    8 = Pajişti (ha);
    9 = Observaţii.
    Notă
    În coloana 1 se trec numele şi prenumele celui care solicita atribuirea de teren.
    În coloana 2 se trece domiciliul actual al solicitantului.
    În coloana 3 se trece suprafaţa agricolă solicitată.
    În coloana 4 se trece suprafaţa atribuită în proprietate.
    În coloanele 5-8 se înscriu suprafeţele atribuite pe categorii de folosinţă.

    Anexa nr. 13 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând parohiile, schiturile şi mănăstirile din mediul rural
    care solicita în scris terenuri agricole în proprietate, conform
    art. 22 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Denumirea Comuna Suprafaţa Suprafaţa
    Nr. parohiei, (satul) agricolă agricolă
    crt. schitului unde solicitată stabilită din care:
    sau îşi are - ha - de ─────────────────────────────
    mănăstirii sediul comisie Arabil Vii Livezi Pajişti
    solicitante - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa nr. 14a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând terenurile proprietate a membrilor asociaţiilor de tip privat
    cu personalitate juridică, conform prevederilor art. 29 din
    Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare

    *Font 7*
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Denumirea asociaţiei Numele şi Suprafaţa din care: Total
    Nr. de tip privat cu prenumele agricolă ───────────────────────────────── terenuri Total Observaţii
    crt. personalitate membrilor total, Arabil Vii Livezi Pajişti neagricole general
    juridică*) asociaţiei - ha - - ha - - ha - - ha - - ha - - ha - - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    *) Se înscriu terenurile asociaţiilor de tip privat, cu excepţia terenurilor asociaţiilor de tip privat cu profil zootehnic.

    Anexa nr. 14b) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând terenurile proprietate a membrilor asociaţiilor de tip
    privat cu profil zootehnic, cu personalitate juridică, conform
    prevederilor art. 29 din Legea fondului funciar nr. 18/1991,
    republicată, cu modificările ulterioare

    *Font 8*
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Denumirea asociaţiei Numele şi Suprafaţa din care: Total
    Nr. de tip privat cu prenumele agricolă ─────────────── terenuri Total Observaţii
    crt. personalitate membrilor total, Arabil Pajişti neagricole general
    juridică asociaţiei - ha - - ha - - ha - - ha - - ha -
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL:
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa nr. 14c) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând terenurile proprietate a societăţilor comerciale pe acţiuni
    care se înfiinţează, conform prevederilor art. 30 din Legea fondului
    funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, prin
    reorganizarea asociaţiilor intercooperatiste sau de stat şi cooperatiste

    *Font 7*
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Denumirea Suprafaţa din care: Total
    societăţii Profilul Numele şi agricolă ───────────────────────────────── terenuri Total
    Nr. comerciale pe de prenumele total, Arabil Vii Livezi Pajişti neagricole general Observaţii
    crt. acţiuni producţie - ha - - ha - - ha - - ha - - ha - - ha - - ha -
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

    Anexa nr. 15 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând foştii proprietari şi moştenitorii acestora, cărora li se
    atribuie, la cerere, în proprietate teren cu vegetaţie forestieră,
    conform prevederilor Legii nr. 18/1991, republicată,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr Numele şi Suprafaţa deţinuta Suprafaţa Unitatea Observaţii
    crt. prenumele în proprietate stabilită amenajistică
    - ha - de comisie sau după caz,
    - ha - tarlaua şi
    parcela care
    se atribuie
    - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5

    În coloana 4 se trece denumirea unităţii amenajistice sau, după caz, tarlaua şi parcela din planul de situaţie amenajistic sau cadastral.
    În coloana 5 se trece categoria de folosinţă existenţa pe teren, înscrisă în evidenta cadastrului funciar.
    Suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră împreună cu cea agricolă nu poate depăşi 10 ha de familie, în echivalent arabil.

    Anexa nr. 16 la regulament
    TABEL
    cuprinzând reconstituirea izlazurilor comunale, conform
    prevederilor legii, care vor fi date în administrarea
    consiliilor locale

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa Suprafaţa Suprafaţa Suprafaţa
    existentă ce se ce se totală a
    Nr. în preia din preia din izlazului
    crt. administrarea folosinţă terenurile comunal
    consiliului cooperativelor transmise reconstituit
    local agricole unităţilor de stat -ha-
    -ha- -ha- -ha-
    Total, ───────────── Total, ───────────── To- ──────────── To- ─────────────
    din Ara- Pa- din Ara- Pa- tal Ara- Pa- tal Ara- Pa-
    care: bil jisti care: bil jisti din bil jisti gene- bil jisti
    care: ral,
    din
    care:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

    În comunele compuse din mai multe localităţi suprafaţa de izlaz va fi defalcată pe sate.

    Anexa nr. 17 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând suprafeţele de teren rămase neatribuite, care se
    administrează de consiliul local

    *Font 8*
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Tarlaua şi parcela din care: Alte terenuri
    Nr. din planul de Suprafaţa totală, ────────────────────────────────── neagricole Observaţii
    crt. situaţie - ha - Arabil Vii Livezi Pajişti - ha -
    - ha - - ha - - ha - - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    În coloana 8 se evidenţiază folosinţa existentă a terenurilor neagricole înscrise în coloana 7.

    Anexa nr. 18 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele cărora li se atribuie, la cerere,
    terenuri în zona montană, conform art. 43 din Legea fondului
    funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare

    *Font 9*
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa agricolă din care:
    Nr. Numele şi ce se atribuie ───────────────────────── Alte terenuri
    crt. prenumele în proprietate, Arabil Pajişti Livezi neagricole Observaţii
    - ha - - ha - - ha - - ha - - ha -
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa nr. 19 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele sau, după caz, moştenitorii acestora,
    ale căror terenuri au fost preluate de unităţile agricole de stat
    şi pentru care primesc acţiuni în condiţiile prevăzute la art. 37
    din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările
    ulterioare, şi cărora li se atribuie o suprafaţa de 5.000 mp de familie,
    în echivalent arabil, în condiţiile art. 42 din aceeaşi lege

    *Font 7*
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa Suprafaţa de Suprafaţa agricolă Suprafaţa Denumirea unităţii
    Nr. Numele şi ce a fost preluată 5.000 m2 atribuită stabilită pentru cei agricolă agricole de stat Observaţii
    crt. prenumele - ha - în echivalent arabil care primesc acţiuni total, în administrarea
    de familie - ha - - ha - căreia se află terenul
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5=3+4 6 7

    În coloana 1 se înscriu mai întâi proprietarii în viaţă şi apoi moştenitorii îndreptăţiţi.
    În coloana 2 se înscrie suprafaţa ce a fost preluată.
    În coloana 3 se înscrie suprafaţa atribuită.
    În coloana 4 se înscrie suprafaţa agricolă pentru care se primesc acţiuni.
    În coloana 5 se înscrie suprafaţa agricolă totală, care însă nu poate depăşi 10 ha, în echivalent arabil, de familie sau pentru toţi moştenitorii autorului lor, chiar dacă terenul se află în administrarea mai multor unităţi agricole de stat.

    Anexa nr. 20 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele sau, după caz, moştenitorii acestora,
    ale căror terenuri agricole au intrat în proprietatea statului
    şi se afla în administrarea consiliilor locale, care se restituie
    în condiţiile prevederilor art. 41 din Legea fondului
    funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi Suprafaţa totală din care:
    crt. prenumele agricolă stabilită ---------------------------- Observaţii
    să se restituie, Arabil Vii Livezi Pajişti
    - ha - -ha- -ha- -ha- -ha-
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    NOTĂ
    În coloana 1 se înscriu mai întâi proprietarii în viaţă şi apoi moştenitorii îndreptăţiţi.
    În coloana 2 se înscrie suprafaţa agricolă totală stabilită, care nu poate depăşi 50 ha, în echivalent arabil, de familie sau pentru toţi moştenitorii autorului lor.
    (la 19-07-2002, Anexa nr. 20 a fost modificată de Punctul 1, Articolul 2 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Anexa nr. 21 la regulament
    CRITERIILE
    de echivalare a terenurilor agricole pe categorii de folosinţă
    în echivalent arabil

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Categoria de folosinţă Coeficientul de transformare în arabil a
    categoriilor de folosinţă agricolă
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Arabil 1 ha/1 ha
    Păşune 1 ha păşune este egal cu 1 ha arabil când păşunea
    poate fi transformată în arabil din punct de vedere
    al calităţii solului şi al reliefului.
    În cazul în care păşunea diferă de terenul arabil
    limitrof prin calitatea solului, relief şi alţi
    factori care diminuează potenţialul de producţie,
    echivalenta în arabil va fi stabilită de comisie
    între 1 şi 0,4 ha arabil pentru 1 ha păşune.

    Fâneţe 1 ha fâneţe este egal cu 1 ha arabil când fâneţele
    pot fi transformate în arabil din punct de vedere al
    calităţii solului şi al reliefului.
    În cazul în care fâneţele diferă de terenul arabil
    limitrof prin calitatea solului şi alţi factori care
    diminuează potenţialul de producţie, echivalentă în
    arabil va fi stabilită de comisie între 1 şi 0,5 ha
    arabil pentru 1 ha fâneţe.

    Vie hibridă 1 ha vie hibridă este egal cu 1 ha arabil.

    Vie nobilă 1 ha vie nobilă poate fi echivalat de către comisie
    cu 1-4 ha arabil, în funcţie de calitatea solului,
    relief, numărul de butuci/ha, vârsta plantaţiei,
    podgoria consacrată şi potenţialul de producţie al
    plantaţiei.

    Livada clasica 1 ha livadă clasică de pomi poate fi echivalat de
    comisie cu 1-2 ha arabil, în funcţie de calitatea
    solului, relief, numărul de pomi/ha, vârsta
    plantaţiei, speciile de pomi, bazinele pomicole
    consacrate şi potenţialul de producţie al plantaţiei.

    Livada intensivă şi 1 ha livadă intensivă şi superintensivă poate fi
    superintensivă echivalat de comisie cu 1-3,5 ha arabil, în funcţie
    de calitatea solului, sistemul de amenajare, numărul
    de pomi/ha, vârsta plantaţiei, speciile de pomi,
    bazinele pomicole consacrate, potenţialul de
    producţie.
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă
    1 ha cu vegetaţie forestieră, primit la cererea celor îndreptăţiţi, în condiţiile prevăzute la art 41 din Legea nr. 18/1991, republicată, se ia în calcul în raport de 1/1 cu terenul arabil.
    Suprafeţele de vii, livezi, păşuni şi fâneţe care au fost aduse sau preluate în cooperativă şi au fost transformate în arabil se echivalează în arabil cota 1/1.

    Anexa nr. 22 la regulament
    SITUAŢIA
    privind cheltuielile efectuate pentru producţia anului 1991 pe
    terenurile atribuite în proprietate sau în folosinţă
    până la data preluării în posesie, conform art. 99 din
    Legea fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată,
    precum şi a diferenţei de credit aferente plantaţiilor
    de vii şi pomi, rămasă de plata, conform art. 33 din aceeaşi lege

    *Font 7*
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa din care: Cheltuieli Diferenţa de Modalitatea de plată
    Nr. Numele agricolă ───────────────────────────────── de credit rămasă ────────────────────
    crt. şi prenumele Adresa atribuită, Arabil Vii Livezi Pajişti producţie de plată în bani angajament
    - ha - - ha - - ha - - ha - - ha - - lei - - lei - - lei - de plată
    - lei -
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă 1. Suprafeţele totale din coloana 3 trebuie să corespundă cu totalul suprafeţelor prevăzute în anexele nr. 2-14 şi nr. 16-20 la regulament.2. Cheltuielile de producţie trebuie să corespundă cu cele din evidenţa contabilă a unităţii, iar creditele, cu cele din evidenţa băncii.3. Rambursarea diferenţei de credit de investiţii se va face în termenul la care era obligată unitatea.

    Anexa nr. 23 la regulament

    Municipiul (oraşul, comuna) .................
    Judeţul .....................................
    ANGAJAMENT DE PLATĂ Nr. .............

    Subsemnatul/subsemnata ........................................., domiciliat/domiciliată în comuna (oraşul)......................., str. .......................... nr. ........, judeţul......................................, posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria ..... nr. ...., emis/emisă de ......................................... la data de ...................., am luat cunoştinţa de prevederile art. ....... din Legea fondului funciar nr. 18/1991, şi mă oblig să achit suma de ........ lei, reprezentând cheltuieli de producţie efectuate pe terenul primit în proprietate, către comisia de lichidare a .................... şi să depun aceasta suma în .... rate, la casieria acesteia, până la data de .... .

    Dat azi, ..................
    . .........................
    (semnătura)

    Angajamentul a fost dat în faţa noastră azi, ................

    Preşedintele comisiei de lichidare,
    ...................................

    Preşedintele şi secretarul comisiei comunale, orăşeneşti sau municipale,
    . ...................................................................... Notă
    Angajamentul de plată se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la proprietarul terenului, un exemplar la comisia de lichidare a cooperativei sau, după caz, a asociaţiei intercooperatiste ori de stat şi cooperatiste, iar un exemplar rămâne la banca.

    Anexa nr. 24 la regulament
    Municipiul (oraşul, comuna) ..................
    Judeţul ......................................

    ANGAJAMENT DE PLATĂ Nr. ............

    Subsemnatul/subsemnata ........................., domiciliat/domiciliată în comuna (oraşul) .................., str. .................. nr. ....., judeţul .................., posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria ...... nr. ................, emis/emisă de ..................................................................... la data de ....................., am luat cunoştinţa de prevederile art. ................ din Legea fondului funciar nr. 18/1991, şi mă oblig să achit suma de ................. lei, reprezentând cheltuieli de producţie efectuate pe terenul primit în proprietate sau în folosinţă, către Consiliul Local .................. şi să depun aceasta suma în ......... rate, la casieria acestuia, până la data de .................... .

    Dat azi, ..............
    .............................
    (semnătura)

    Angajamentul a fost dat în faţa noastră azi, .........................

    Primar, Secretar,
    .................. ............................

    Anexa nr. 25 la regulament

    Municipiul (oraşul, comuna) ..................
    Judeţul ....................................................

    ANGAJAMENT DE PLATĂ Nr. .................

    Subsemnatul/subsemnata ....................................., domiciliat/domiciliată în comuna (oraşul) ...................., str. ................................... nr. ....., judeţul ..................................., posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria .... nr. ...................., emis/emisă de .............................. la data de ..........., am luat cunoştinţa de prevederile art. ................... din Legea fondului funciar nr. 18/1991, şi mă oblig să achit suma de .... lei, reprezentând diferenţa de credit de investiţii rămasă de plată pentru terenul cu plantaţii de vii şi pomi primit în proprietate, în .......... rate anuale.
    Pentru anul 1991 mă oblig să achit suma de ..... lei la comisia de lichidare până la data de .... 1991, iar pentru anii următori mă oblig să închei contract cu banca finanţatoare în termen de 15 zile pentru plata sumelor rămase.
    Pentru sumele scadente mă oblig să livrez produse agricole la unităţile specializate de preluare.

    Dat azi, ..........
    ...................
    (semnătura)

    Angajamentul a fost dat în faţa noastră azi, ..........................
    Preşedintele comisiei Preşedintele şi secretarul
    de lichidare, comisiei comunale,
    ...................... orăşeneşti sau municipale,
    Notă
    Angajamentul de plată se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la proprietarul terenului, un exemplar la comisia de lichidare a cooperativei sau, după caz, a asociaţiei intercooperatiste ori de stat şi cooperatiste, iar un exemplar rămâne la banca.

    Anexa nr. 26 la regulament

    Municipiul (oraşul, comuna) ..................
    Judeţul ......................................

    ANGAJAMENT DE PLATĂ Nr. ............

    Subsemnatul/subsemnata ...................................., domiciliat/domiciliată în comuna (oraşul) ..................., str. ....................................... nr. ...., judeţul ............................, posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria ...... nr. .................., emis/emisă de .............................. la data de ........, am luat cunoştinţa de prevederile art. ................... din Legea fondului funciar nr. 18/1991, şi mă oblig să achit suma de ...... lei, reprezentând diferenţa de credit de investiţii rămasă de plată pentru terenul cu plantaţii de vii şi pomi primit în proprietate sau folosinţă, în ......... rate anuale.
    Pentru sumele anuale de plată mă oblig ca în termen de 15 zile de la data prezentului angajament să închei contract de credite cu banca finanţatoare.
    Pentru sumele scadente mă oblig să livrez produse agricole la unităţile specializate de preluare.

    Dat azi, .........
    ..................
    (semnătura)

    Angajamentul a fost dat în faţa noastră azi, .........................

    Primar, Secretar,
    .................. ............................

    Anexa nr. 27 la regulament

    ROMÂNIA

    COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI
    DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR

    Judeţul ................. Codul │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    Nr. .............

    TITLU DE PROPRIETATE
    Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra
    terenurilor, pe baza propunerii comisiei comunale, orăşeneşti
    sau municipale şi a prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991,

    DECLARĂM

    Cetăţeanul/Cetăţeană .............................................., (moştenitorii defunctului/defunctei) ................................................................., din satul ...................................., comuna/oraşul ............................, municipiul ................................., judeţul ...................., primeşte în proprietate o suprafaţă totală de .... ha .....mp, din care:– prin reconstituirea dreptului de proprietate ..... ha ...... mp;– prin constituirea dreptului de proprietate .... ha ......... mp,
    situata pe teritoriul comunei .........................., structurată şi amplasată conform celor menţionate pe verso.
    Proprietarul va exercita asupra celor de mai sus toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din lege.

         Prefect,     Secretar,                                  Oficiul judeţean
        .........     ........                                    de cadastru,
                                                             geodezie şi cartografie

    Director general, Director,
    ................... .............

    Data ...................

    (la 19-07-2002, Semnătura de la anexa 27 a fost modificată de Punctul 2, Articolul 2 HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002, prin eliminarea semnăturii directorului general al Direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara. )

    (verso)
    SUPRAFAŢA PRIMITĂ ÎN PROPRIETATE

    A. Suprafaţa primită în extravilan
    ┌────┬─────────┬──────────────┬───────────┬─────────────────────────┬──────────┐
    │ │Categoria│Nr. topografic│ Suprafaţa │ Vecinătăţi │ │
    │Nr. │ de ├──────┬───────┼─────┬─────┼──────┬─────┬─────┬──────┤Observaţii│
    │crt.│folosinţă│ Tarla│Parcela│ ha │ mp │ Nord │ Est │ Sud │ Vest │ │
    │ │ │(Sola)│ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ 1. │ Arabil ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │

    │ 2. │ Vii ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │

    │ 3. │ Livezi ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │

    │ 4. │ Păşuni ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 5. │ Fâneţe ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 6. │ Păduri ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 7. │Alte te- ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │renuri ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │neagrico-├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │le ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    └────┴─────────┴──────┴───────┴─────┴─────┴──────┴─────┴─────┴──────┴──────────┘

    B. Suprafaţa în intravilan

    │ 6. │Curţi, ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │construc-├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ţii ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 7. │Alte te- ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │renuri ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    └────┴─────────┴──────┴───────┴─────┴─────┴──────┴─────┴─────┴──────┴──────────┘

    TOTAL GENERAL (A+B) .......... ha ...... mp
    din care:
    Arabil ....................... ha ...... mp
    Vii .......................... ha ...... mp
    Livezi ....................... ha ...... mp
    Păşuni ....................... ha ...... mp
    Fâneţe ....................... ha ...... mp
    Păduri ....................... ha ...... mp
    Curţi, construcţii ........... ha ...... mp
    Alte terenuri ................ ha ...... mp

    Anexa nr. 28 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate
    în limita suprafeţei de teren de 10 ha de proprietar deposedat,
    care au solicitat prin cerere reconstituirea dreptului de proprietate
    şi pentru diferenţa dintre aceasta suprafaţa şi cea pe care au adus-o
    în cooperativa agricolă de producţie sau care a fost preluată în orice
    mod de aceasta, până la limita suprafeţei de 50 ha de proprietar deposedat,
    potrivit art. 3 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa de teren agricol adusă sau preluată
    în cooperativa agricolă de producţie
    - ha -
    ────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi din care:
    crt. prenumele TOTAL, ─────────────────────────────── Observaţii
    reconstituit diferenţa
    10 ha solicitată
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    .................... .....................

    Anexa nr. 29 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice ale căror terenuri din extravilanul
    localităţilor au trecut în proprietatea statului în mod abuziv
    şi se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice,
    de hidroamelioraţii sau de alta natură, care au solicitat sau
    vor solicita prin cereri reconstituirea dreptului de proprietate,
    potrivit art. 4 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3

    ..................... .......................

    Anexa nr. 29a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice ale căror terenuri din extravilanul localităţilor au trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi pe care se afla amenajate bazine piscicole, sere sau plantaţii de hamei în funcţiune, care au solicitat prin cereri reconstituirea dreptului de proprietate prevăzut la art. 4^1 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare

    (la 19-07-2002, Anexa nr. 29a) a fost modificată de Punctul 3, Articolul 2 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ...................... .........................

    Anexa nr. 30 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de
    proprietate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991,
    în limita suprafeţei de teren de până la 10 ha de familie,
    şi cărora li s-a aplicat cota de reducere, care au solicitat
    prin cerere acest teren, conform prevederilor art. 9 alin. (2)
    din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa de teren agricol de până la 10 ha de
    familie deţinuta în proprietate
    - ha -
    ────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi din care:
    crt. prenumele TOTAL, ─────────────────────────────── Observaţii
    reconstituit diferenţa
    cu reducere solicitată
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    .................. ......................

    Anexa nr. 31 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând suprafeţele de teren revendicate de 2 solicitanţi, dintre care unul este proprietarul deposedat prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945-1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost improprietarita cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat în orice mod de cooperativa sau de stat, care se vor restitui în natura ambilor solicitanţi, în limita resurselor de teren existente, conform prevederilor art. 6^1 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare
    (la 19-07-2002, Anexa nr. 31 a fost modificată de Punctul 4, Articolul 2 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    .................. .......................

    Anexa nr. 32 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de
    acţionar la societăţile comerciale pe acţiuni cu profil agricol sau
    piscicol, în temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991,
    nemodificată, cărora li se restituie în natură suprafeţe agricole,
    pe baza documentelor care atesta fosta proprietate, în perimetrul
    acestor societăţi, potrivit art. 8 din Legea nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    ..................... Oficiul judeţean de cadastru, geodezie
    şi cartografie (delegat)

    Directorul instituţiei,
    .............................

    Anexa nr. 33 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând terenurile agricole proprietate de stat care, pe baza
    actelor doveditoare, au constituit patrimoniul Academiei Române,
    universităţilor şi instituţiilor de învăţământ superior cu profil
    agricol, care trec în proprietatea acestora, la cerere, potrivit
    art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Denumirea instituţiei Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    .................... ......................

    Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie (delegat)

    Directorul instituţiei,
    ........................

    Anexa nr. 34 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de
    proprietate la institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie
    agricolă, precum şi la regiile autonome cu profil agricol sau la
    societăţile naţionale cu profil agricol, cărora li se restituie
    suprafeţele de teren agricol, potrivit art. 10 din Legea nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ....................... .....................

    Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie (delegat)

    Directorul instituţiei,
    .......................

    Anexa nr. 35 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice cărora li se vor achită în mod obligatoriu
    drepturile în natură sau de creanţa restante, stabilite şi prevăzute
    în Legea nr. 48/1994 privind stabilirea unor drepturi în favoarea
    persoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar în
    temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, nemodificată, şi a drepturilor
    aferente anului 1993 şi 1994 pentru persoanele ale căror terenuri
    agricole se afla în patrimoniul regiilor autonome cu activitate
    agricolă, institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie
    agricolă, de către societăţile comerciale, institutele, staţiunile
    de cercetare şi producţie agricolă, precum şi de regiile autonome şi
    societăţile naţionale cu profil agricol, potrivit art. 11 şi 19
    din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Drepturi - restanţe cuvenite
    Nr. Numele şi ────────────────────────────────────────
    crt. prenumele în natură creanţe Observaţii
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Primar, Agenţia Domeniilor Statului Direcţia generală pentru agricultura
    .......... Directorul instituţiei, şi industrie alimentara
    ....................... Director general,
    ......................

    Anexa nr. 36 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice care au încheiat contracte de locaţiune
    în condiţiile prevăzute la art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994,
    cu modificările şi completările ulterioare, cărora li se restituie
    în natură suprafeţele de teren agricol prevăzute în acele contracte,
    potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Agenţia Domeniilor Statului Oficiul judeţean de cadastru,
    Directorul instituţiei, geodezie şi cartografie
    Director general,
    .......................... ...................................

    Anexa nr. 37 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice prevăzute la art. 37-39 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, cărora li se reconstituie dreptul de proprietate, la cerere, pentru terenurile agricole şi diferenţa dintre suprafaţa primită şi cea avută în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare
    (la 19-07-2002, Anexa nr. 37 a fost modificată de Punctul 5, Articolul 2 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa de teren solicitată de la 10 ha la 50 ha,
    din care pentru:
    Nr. Numele şi ────────────────────────────────────────────────────Observaţii
    crt. prenumele persoane persoane persoane persoane
    fizice pre- fizice cu fizice cu fizice care
    văzute la drepturi la drepturi la au calitatea
    art. 37 şi institutele regiile auto de locator
    38 din Legea şi staţiu- -nome şi la conform art.
    nr. 18/1991, nile de societăţile 25 din Legea
    republicată, cercetare şi naţionale cu nr. 16/1994,
    cărora li producţie profil agri- cu modificările
    s-a stabilit agricolă, în col, în con- şi completările
    calitatea de conformitate formitate cu ulterioare
    acţionar cu Legea nr. Legea nr.
    46/199246/1992
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar,
    ..................... Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    Oficiul judeţean de cadastru, geodezie
    şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    ............................

    Anexa nr. 38 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele prevăzute la art. 39 din Legea fondului
    funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare,
    ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului
    prin efectul Decretului nr. 83/1949 şi al oricăror alte acte
    normative de expropriere, sau, după caz, moştenitorii acestora,
    cărora li se reconstituie, la cerere, dreptul de proprietate în natură,
    în limita suprafeţei de teren trecute în proprietatea statului, dar nu
    mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, din suprafeţele de teren
    aflate în patrimoniul societăţilor comerciale pe acţiuni cu profil
    agricol sau al altor societăţi comerciale care au în patrimoniu terenuri
    agricole ori, după caz, aflate în administrarea regiilor autonome şi a
    societăţilor naţionale cu profil agricol, care îşi au sediul
    în localitatea sau în localităţile în care s-a aflat terenul agricol
    trecut în proprietatea statului, potrivit art. 16 alin. (1)
    din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Agenţia Domeniilor Statului Oficiul judeţean de cadastru,
    geodezie şi cartografie
    Directorul instituţiei, Director general,
    ............................ ..............................

    Anexa nr. 39 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice pentru care nu exista suprafeţe de teren
    agricol pentru restituirea integrala a proprietăţii, solicitate prin
    cerere, cărora li se vor acorda despăgubiri pentru diferenţa de teren
    neretrocedată, precum şi în cazurile în care nu sunt terenuri agricole
    disponibile pentru a fi reconstituite în conformitate
    cu prevederile Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele Suprafaţa neretrocedată Despăgubiri cuvenite Observaţii
    crt. şi prenumele - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    .................. Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi
    cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    ..........................

    Anexa nr. 39a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele juridice îndreptăţite să li se acorde despăgubiri
    pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în cazul în care
    restituirea în natură nu este posibil de realizat, conform prevederilor
    Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Persoana Suprafaţa neretrocedată Despăgubiri cuvenite Observaţii
    crt. juridică - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    .................. Oficiul judeţean de cadastru, geodezie
    şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    ..............................

    Anexa nr. 40 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice care optează, prin cereri întemeiate,
    aprobate de organele competente, să li se acorde despăgubiri pentru
    terenurile agricole cuvenite în natură, potrivit art. 40 din
    Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele Suprafaţa neretrocedată Despăgubiri cuvenite Observaţii
    crt. şi prenumele - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    ...................... Oficiul judeţean de cadastru, geodezie
    şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    ....................

    Anexa nr. 40a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând familiile fără pământ, familiile ţinere nou-întemeiate,
    specialiştii care lucrează în agricultura, cadrele medicale,
    personalul didactic, slujitorii cultelor religioase legal recunoscute,
    cărora li se atribuie terenuri agricole în folosinţă potrivit art. 20
    din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa atribuită în folosinţă Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ....................... ....................................

    Anexa nr. 41 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând terenurile rămase în proprietatea privată a statului şi,
    respectiv, în exploatarea sau în patrimoniul societăţilor comerciale
    pe acţiuni, regiilor autonome şi societăţilor naţionale cu profil agricol,
    evidenţiate ca atare în cadastrul agricol, după restituirea în natură
    a suprafeţelor agricole persoanelor fizice şi juridice îndreptăţite,
    potrivit art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    din care:
    ───────────────────────────────────
    Nr. Denumirea Suprafaţa din care: Observaţii
    crt. instituţiei totală Agricol ───────────────────────── Neagricol
    - ha - Ara- Pă- Fâ- Vii Li-
    bil şune neţe vezi
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Agenţia Domeniilor Statului Oficiul judeţean de cadastru,
    geodezie şi cartografie
    Directorul instituţiei, Director general,
    .............................. .....................................

    Anexa nr. 42 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice, acţionari sau locatori, precum şi alte
    persoane îndreptăţite, de la care urmează să se recupereze valoarea
    rămasă a investiţiilor făcute pe terenurile restituite în natură,
    într-o perioada de maximum 10 ani, potrivit art. 19 din
    Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi Suprafaţa restituită Valoarea rămasă a Observaţii
    crt. prenumele în natură investiţiilor de
    - ha - recuperat
    - lei -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    ........................ Oficiul judeţean de cadastru, geodezie
    şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    .............................

    Anexa nr. 43 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând structurile reprezentative ale unităţilor de cult, care
    dobândesc prin reconstituire suprafeţe de teren agricol pe care
    le-au avut, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Denumirea unităţii de cult Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    a) Centre eparhiale până la 100 ha
    -
    -

    b) Protoierii până la 50 ha
    -
    -

    c) Mânăstiri şi schituri până la 50 ha
    -
    -

    d) Parohii şi filii până la 10 ha
    -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ...................... ..............................

    Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    .................................

    Anexa nr. 43a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând structurile reprezentative ale unităţilor de cult
    nou-înfiinţate, cărora li se constituie dreptul de proprietate în limitele
    art. 23 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare,
    din terenurile disponibile ale consiliului local, conform alin. (1^1) al
    art. 23 din aceeaşi lege

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Denumirea unităţii de cult Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    ......................... Oficiul judeţean de cadastru, geodezie
    şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    ...............................

    Anexa nr. 44 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând unităţile de învăţământ preuniversitar cu profil agricol
    sau silvic, şcolile generale din mediul rural şi instituţiile publice
    de ocrotire a copiilor, cărora li se restituie suprafeţele de teren pe
    care le-au avut în proprietate, în limita a 50 ha, potrivit
    art. 23 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Denumirea Suprafaţa avută Suprafaţa restituită Observaţii
    crt. unităţii în proprietate în proprietate
    - ha - - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ....................... ............................

    Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    .................................

    Anexa nr. 45 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând unităţile de învăţământ preuniversitar cu profil agricol sau silvic şi şcolile generale din mediul rural, cărora li se atribuie în folosinţă gratuita suprafeţe de teren agricol, până la 50 ha, din rezerva comisiilor locale, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare
    (la 19-07-2002, Anexa nr. 45 a fost modificată de Punctul 6, Articolul 2 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Denumirea Suprafaţa Suprafaţa Suprafaţa Observaţii
    crt. unităţii avută în restituită atribuită în
    proprietate în folosinţă
    proprietate
    - ha - - ha - - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ..................... ..........................

    Anexa nr. 45a) la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând suprafeţele proprietăţilor de stat prevăzute la art. 22^1 din
    Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Denumirea proprietăţii de stat Suprafaţa Observaţii
    crt. şi modul de provenienţă a terenurilor - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ........................ ............................

    Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    .................................

    Anexa nr. 47 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice şi persoanele juridice care nu au depus
    în termenul prevăzut de Legea nr. 169/1997 cereri pentru reconstituirea
    dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare şi persoanele
    care au formulat astfel de cereri şi au depus actele doveditoare
    în termen de 60 de zile, potrivit art. 33 din Legea nr. 1/2000,
    de la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa solicitată Observaţii
    crt. persoanelor fizice şi juridice - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ........................ ...........................

    Anexa nr. 48 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând foştii proprietari sau moştenitorii acestora, cărora li se
    restituie la cerere terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări
    de investiţii, aprobate potrivit Legii nr. 1/2000, sau cu lucrări ce au
    fost deteriorate, distruse şi nu mai prezintă nici o valoare de
    întrebuinţare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donaţie,
    considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
    administrativ-teritoriale prin aplicarea dispoziţiilor
    Decretului nr. 712/1966 şi ale altor acte normative speciale, potrivit
    art. 34 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ...................... .......................

    Anexa nr. 49 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate
    prin împroprietărire, cu ocazia aplicării Legii nr. 187/1945 pentru
    înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-au atribuit efectiv
    terenuri la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată
    şi li se vor acorda la cerere terenurile respective, în limita
    suprafeţelor disponibile, potrivit art. 36 din Legea nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele şi prenumele Suprafaţa Observaţii
    crt. - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar,
    ....................... ......................

    Anexa nr. 50 la regulament
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice ale căror terenuri au intrat în componenta
    fostelor cooperative agricole de producţie şi, ca urmare a comasărilor,
    nu au primit drept de proprietate în condiţiile Legii fondului
    funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, cărora
    li se reconstituie dreptul de proprietate, la cerere, în condiţiile
    Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, în perimetrul
    societăţilor comerciale cu capital de stat, dacă acestea nu au fost
    atribuite în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare, în toate celelalte cazuri
    li se acordă despăgubiri

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Numele Suprafaţa restituită Despăgubiri Observaţii
    crt. şi prenumele - ha -
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Agenţia Domeniilor Statului (sucursala)
    ..................... Oficiul judeţean de cadastru, geodezie
    şi cartografie (delegat)
    Directorul instituţiei,
    .......................

    Anexa nr. 51 la regulament

                                       TABEL NOMINAL

                          cuprinzând foştii membri ai formelor
               asociative, composesorate, obsti de moşneni în devălmăşie,
                  obsti razasesti nedivizate şi alte forme asociative
                  asimilate acestora, precum şi moştenitorii acestora,
                care au formulat cereri de reconstituire pentru terenuri
           agricole, păşuni şi fanete, potrivit art. 39 din Legea nr. 1/2000,
                               cu modificările ulterioare
    ┌──────┬──────────────────────┬───────────────────────┬─────────────────────┐
    │ Nr.  │                      │     Suprafaţa         │                     │
    │ crt. │       Denumirea      │       - ha -          │     Observaţii      │
    ├──────┼──────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────┤
    │  0   │         1            │        2              │        3            │
    ├──────┼──────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────┤
    │  .   │                      │                       │                     │
    │  .   │                      │                       │                     │
    │  .   │                      │                       │                     │
    ├──────┼──────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────┤
    │TOTAL:│                      │                       │                     │
    └──────┴──────────────────────┴───────────────────────┴─────────────────────┘

    (la 19-07-2002, Actul a fost completat de Punctul 7, Articolul 2 din HOTĂRÂREA nr. 720 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iulie 2002 )

    Anexa nr. 52 la regulament

    Judeţul ..............................
    Comuna ..............................

    PROCES - VERBAL DE PUNERE ÎN POSESIE Nr. ..........

    Încheiat astăzi, .............. 200..., cu ocazia punerii în posesie a
    proprietarului ................. (moştenitorilor defunctului/defunctei)
    ................................, conform anexei nr. ....., suprafaţa
    ................ ha, anexei nr. ....., suprafaţa ...... ha
    A. Suprafaţa primită în extravilan
    ┌────┬─────────┬──────────────┬───────────┬─────────────────────────┬──────────┐
    │ │Categoria│Nr. topografic│ Suprafaţa │ Vecinătăţi │ │
    │Nr. │ de ├──────┬───────┼─────┬─────┼──────┬─────┬─────┬──────┤Observaţii│
    │crt.│folosinţă│ Tarla│Parcela│ ha │ mp │ Nord │ Est │ Sud │ Vest │ │
    │ │ │(Sola)│ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ 1. │ Arabil ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 2. │ Vii ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 3. │ Livezi ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 4. │ Păşuni ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 5. │ Fâneţe ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 6. │Alte te- ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │renuri ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │neagrico-├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ │le ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ │ TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    └────┴─────────┴──────┴───────┴─────┴─────┴──────┴─────┴─────┴──────┴──────────┘

    B. Suprafaţa în intravilan
    ┌────┬─────────┬──────────────┬───────────┬─────────────────────────┬──────────┐
    │ │Categoria│Nr. topografic│ Suprafaţa │ Vecinătăţi │ │
    │Nr. │ de ├──────┬───────┼─────┬─────┼──────┬─────┬─────┬──────┤ │
    │crt.│folosinţă│ Tarla│Parcela│ ha │ mp │ Nord │ Est │ Sud │ Vest │Observaţii│
    │ │ │(Sola)│ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ │ ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    │ 1. │ Arabil ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 2. │ Vii ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 3. │ Livezi ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 4. │ Păşuni ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 5. │ Fâneţe ├──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 6. │Curţi, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │construc-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │ţii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ 7. │Alte te- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │renuri ne│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │agricole │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼─────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────────┤
    │ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    └────┴─────────┴──────┴───────┴─────┴─────┴──────┴─────┴─────┴──────┴──────────┘

    TOTAL GENERAL (A+B) .......... ha ...... mp,
    din care:
    Arabil ....................... ha ...... mp
    Vii .......................... ha ...... mp
    Livezi ....................... ha ...... mp
    Păşuni ....................... ha ...... mp
    Fâneţe ....................... ha ...... mp
    Curţi, construcţii ........... ha ...... mp
    Alte terenuri neagricole...... ha ...... mp

    Primar, Secretar,
    .......... ............

    Specialist în măsurători Proprietar,
    topografice,
    ............ ...........

    Anexa nr. 53 la regulament
    Localitatea ..................
    Judeţul ......................

    TABEL NOMINAL
    cuprinzând foştii proprietari şi moştenitorii acestora, persoane fizice,
    cărora li se reconstituie conform prevederilor legale, la cerere,
    dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră,
    conform art. 24 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    *Font 7*
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa terenurilor Suprafaţa
    forestiere avută în acceptată Diferenţa de suprafaţă Informaţii
    Nr. proprietate de comisie Suprafaţa ce urmează să fie primită asupra
    crt. Numele şi - ha - - ha - de - ha - amplasamentului
    prenumele Numele şi ──────────────────────────────────── pădure ──────────────────────────────────────────────────────────
    autorului prenumele în în reconstituită în în Identificarea Identificarea
    (persoana persoanelor Total terenuri Total terenuri anterior Total terenuri terenuri în amenaja- în cadastrul
    deposedată) solicitante din cu din cu - ha - din cu cu mentele agricol
    care: destinaţie care: destinaţie care: destinaţie destinaţie silvice a a terenurilor
    forestieră forestieră forestieră agricolă terenurilor cu destinaţie
    forestiere agricolă
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar, Şeful ocolului silvic,
    ............. ............. .............

    Anexa nr. 53^1 la regulament

    Judeţul ......................
    Comuna ......................

    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice şi juridice care au solicitat reconstituirea
    dreptului de proprietate pe amplasamente care şi-au schimbat folosinţa
    iniţială a terenului, potrivit art. 29^1 din Legea nr. 1/2000,
    cu modificările ulterioare

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Denumirea
    N persoanei Folosinţa Supra- Folosinţa Amplasament
    r. juridice iniţială faţa actuala propus în
    c sau a terenului solici- a teren cu Opţiuni
    r numele şi solicitat tată terenului folosinţă despă- Observaţii
    t. prenumele - ha - agricolă gubiri
    persoanei ───────────────
    fizice Tarla Parcela
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar, Şeful ocolului silvic,
    ............. ............. .............

    Anexa nr. 54 la regulament

    Localitatea ..................
    Judeţul ......................
    TABEL NOMINAL
    cuprinzând foştii membri şi moştenitorii acestora din formele
    asociative (composesorate, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti
    răzăşeşti nedivizate, păduri grănicereşti, păduri comunale provenite
    din păduri grănicereşti şi alte forme asociative asimilate acestora),
    cărora li se reconstituie conform prevederilor legale, la cerere,
    dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră,
    conform art. 26 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare

    *Font 6*
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa terenurilor forestiere Suprafaţa terenurilor forestiere,
    deţinuta în indiviziune de membrul acceptată de comisie Informaţii
    Numele formei asociative*) - ha - asupra amplasamentului**)
    Denumirea formei asociative şi prenumele ──────────────────────────────────── Numele ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. care a avut în proprietate membrului şi prenumele Identificarea Identificarea
    crt. terenuri forestiere formei TOTAL, în terenuri în terenuri persoanelor TOTAL, în terenuri în terenuri în în cadastrul Observaţii
    asociative din care: cu destinaţie cu destinaţie solicitante din cu destinaţie cu destinaţie amenajamentele agricol
    forestieră agricolă care: forestieră agricolă silvice a terenurilor
    a terenurilor cu destinaţie
    forestiere agricolă
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    x x

    TOTAL
    FORMA ASOCIATIVĂ: X
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar, Şeful ocolului silvic,
    ............. ............. .............
    Notă
    *) Mărimea suprafeţei se calculează în conformitate cu precizările art. 28 alin. (3) din regulament.
    **) Informaţiile asupra amplasamentului se redau la rubrica TOTAL a fiecărei forme asociative înscrise în tabel.

    Anexa nr. 55 la regulament

    Localitatea ..................................
    Judeţul ........................................

    TABEL NOMINAL
    cuprinzând unităţile de cult şi instituţiile de învăţământ cărora li se
    reconstituie, la cerere, conform prevederilor legale, dreptul de
    proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră

    *Font 6*
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa rezultată din acte Suprafaţa terenurilor forestiere
    a terenurilor forestiere, deţinuta acceptată de comisie
    anterior (la deposedare) - ha - Informaţii
    N - ha - asupra amplasamentului
    r. Denumirea unităţii de cult ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Observaţii
    sau a instituţiei de învăţământ Identificarea Identificarea
    c care a solicitat reconstituirea în în cadastrul
    r dreptului de proprietate TOTAL, în terenuri în terenuri TOTAL, în terenuri în terenuri amenajamentele agricol
    t. din care: cu cu din cu cu silvice a terenurilor
    destinaţie destinaţie care: destinaţie destinaţie a terenurilor cu destinaţie
    forestieră agricolă forestieră agricolă forestiere agricolă
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar, Şeful ocolului silvic,
    ............. ............. .............

    Anexa nr. 56 la regulament

    Localitatea ..................................
    Judeţul ........................................

    TABEL NOMINAL
    cuprinzând comunele, oraşele sau municipiile cărora li se reconstituie
    conform prevederilor legale, la cerere, dreptul de proprietate asupra
    terenurilor cu vegetaţie forestieră

    *Font 6*
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Suprafaţa rezultată din acte Suprafaţa terenurilor forestiere
    a terenurilor forestiere, deţinuta acceptată de comisie
    anterior (la deposedare) - ha - Informaţii
    N - ha - asupra amplasamentului
    r. Denumirea comunei/oraşului/ ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Observaţii
    municipiului îndreptăţit la Identificarea Identificarea
    c reconstituirea dreptului de în în cadastrul
    r proprietate TOTAL, în terenuri în terenuri TOTAL, în terenuri în terenuri amenajamentele agricol
    t. din care: cu cu din cu cu silvice a terenurilor
    destinaţie destinaţie care: destinaţie destinaţie a terenurilor cu destinaţie
    forestieră agricolă forestieră agricolă forestiere agricolă
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar, Şeful ocolului silvic,
    ............. ............. .............

    Anexa nr. 56^1 la regulament

    Judeţul ......................................

    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice şi juridice cărora li se reconstituie dreptul
    de proprietate pe amplasamente situate în afara limitelor de competenţă ale
    comisiilor locale

    *Font 6*
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Denumirea Numărul Numărul Amplasament în limitele judeţului,
    persoanei Numărul anexei poziţiei Motivaţia stabilit de comisia judeţeană
    Nr. juridice Denumirea hotărârii din din anexa la Suprafaţa nerespectării ───────────────────────────────────────
    crt. sau numele comisiei de validare documentaţia documentaţia validată amplasamentului Cadastru general Cadastru forestier
    şi prenumele locale a comisiei comisiei comisiei - ha - iniţial ───────────────────────────────────────
    persoanei fizice judeţene locale locale Comuna Tarla Parcela Ocol
    silvic UP UA
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar, Şeful ocolului silvic,
    ............. ............. .............

    Anexa nr. 56^2 la regulament

    Judeţul ............
    Comuna .............

    TABEL NOMINAL
    cuprinzând persoanele fizice şi juridice cărora li s-a reconstituit dreptul
    de proprietate pentru terenuri forestiere şi care urmează, în baza
    prevederilor art. 40 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare,
    să primească despăgubiri

    *Font 6*
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Denumirea Numărul Amplasament iniţial
    persoanei Numărul poziţiei stabilit de comisia comunală
    Nr. juridice hotărârii din anexa la Suprafaţa ─────────────────────────────────────── Baza juridică
    crt. sau numele de validare hotărârea validată Cadastru general Cadastru forestier de acordare Sursa
    şi prenumele a comisiei comisiei - ha - ─────────────────────────────────────── a de Modalităţi Observaţii
    persoanei fizice judeţene judeţene Comuna Tarla Parcelă Ocol despăgubirilor finanţare de plată
    silvic UP UA
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Primar, Secretar, Şeful ocolului silvic,
    ............. ............. ................

    Anexa nr. 57 la regulament

    Judeţul ..........................
    Comuna ............................

    PROCES - VERBAL DE PUNERE ÎN POSESIE Nr. ..............
    încheiat astăzi,................

    Subsemnaţii: .........................................................................., în calitate de primar, ...................................................., în calitate de secretar, ................................................., în calitate de specialist în măsurători topografice, .............................., în calitate de reprezentant al deţinătorului legal al terenului ce se preda, şi ......................................................, în calitate de proprietar (posesor al buletinului/cărţii de identitate seria .......................nr. ......................................., eliberat/eliberată de Poliţia ........................................................)/reprezentant legal (Împuternicirea nr. ..........................., legalizată la Biroul notarial ....................................................), am procedat primii la predarea, iar ultimul la primirea suprafeţei de ...........ha teren forestier, validată de comisia judeţeană prin Hotărârea/hotărârile nr. .................................... la poziţia ............... din anexa nr. ........................ (nr. ........................... la poziţia ...................din anexa nr. ..........................).
    Categoria terenului, amplasamentul cadastral şi vecinătăţile acestuia sunt prezentate în tabelul de mai jos:

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    N
    r. Amplasamentul cadastral Vecinătăţi ale
    Suprafaţa ───────────────────────── amplasamentului
    c. Categorii de ─────────── Ocolul general forestier cadastral general
    r terenuri ha mp silvic ───────────────────────── ─────────────────
    t. Tarla Parcela UP UA Punct Deţină-
    cardinal tori
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Teren forestier înscris în amenajamentul silvic
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    2. Păşune împădurită
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    3. Alte terenuri cu vegetaţie forestieră
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL suprafaţa pusă în posesie:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Predarea s-a făcut în urma unei inspecţii de fond la care a participat proprietarul/reprezentantul legal care va asigura paza terenului forestier, iar în prezent nu exista cioturi de arbori nemarcate cu ciocane silvice.
    Pentru delimitarea de restul fondului forestier a suprafeţei primite s-au folosit următoarele:– .............– .............
    Domnul/doamna ................................................, în calitate de proprietar/reprezentant legal, declara ca a luat cunoştinţa de prevederile legale referitoare la obligaţia respectării regimului silvic. De la această dată paza şi administrarea terenului preluat vor fi asigurate de proprietar în conformitate cu prevederile legale.
    Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal în 4 exemplare (doua pentru comisia locală, unul pentru proprietar şi unul pentru deţinătorul legal).

    Primar, Secretar, Specialist în măsurători topografice,
    ................. ................. ...............................

    Reprezentant al deţinătorului legal al
    terenului ce se predă, Proprietar/Reprezentant legal,
    ......................... ...............................

    Anexa nr. 58 la regulament

    Judeţul .............
    Comuna ..............

    PROCES - VERBAL DE PUNERE ÎN POSESIE Nr. .....
    încheiat astăzi, .............

    Subsemnaţii: ..................................., în calitate de primar, .............................., în calitate de secretar, ................., în calitate de specialist în măsurători topografice, ...................., în calitate de reprezentant al deţinătorului legal al terenului ce se preda, şi ..............., în calitate de reprezentant legal (Împuternicirea nr. .................., legalizată la Biroul notarial .......................), am procedat primii la predarea, iar ultimul la primirea suprafeţei de ........... ha teren forestier, validată de comisia judeţeană prin Hotărârea/hotărârile nr. ......., la poziţia ....... din anexa nr. ....... (nr. ......... la poziţia ........ din anexa nr. .....).
    Categoria terenului, amplasamentul cadastral şi vecinătăţile acestuia sunt prezentate în tabelul de mai jos:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    N
    r. Amplasamentul cadastral Vecinătăţi ale
    Suprafaţa ───────────────────────── amplasamentului
    c. Categorii de ─────────── Ocolul general forestier cadastral general
    r terenuri ha mp silvic ───────────────────────── ─────────────────
    t. Tarla Parcela UP UA Punct Deţină-
    cardinal tor
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Teren forestier înscris în amenajamentul silvic
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    2. Păşune împădurită
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    3. Alte terenuri cu vegetaţie forestieră,
    necuprinse în amenajamentul silvic
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL suprafaţa pusă în posesie:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Predarea s-a făcut în urma unei inspecţii de fond la care au participat reprezentanţii legali ai proprietarului, care vor asigura paza şi gospodărirea terenurilor forestiere, iar în prezent nu există cioturi de arbori nemarcate cu ciocane silvice.
    Pentru delimitarea de restul fondului forestier a suprafeţei primite s-au folosit următoarele:– .............– .............
    Domnul/Doamna ....................................., în calitate de reprezentant legal al proprietarului, declara ca a luat cunoştinţa de prevederile legale referitoare la obligaţia respectării regimului silvic. De la această dată paza şi administrarea terenului preluat vor fi asigurate de proprietar în conformitate cu prevederile legale.
    Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal în 4 exemplare (două pentru comisia locală, unul pentru proprietar şi unul pentru deţinătorul legal).
    Primar, Secretar, Specialist în măsurători topografice,
    .................... ............. ...............................

    Reprezentant al deţinătorului legal
    al terenului ce se predă, Proprietar/Reprezentant legal,
    ............................... ...............................

    Anexa nr. 59 la regulament

    ROMÂNIA
    COMISIA JUDEŢEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
    ASUPRA TERENURILOR
    Judeţul .................... Codul ........................

    Nr. .................

    Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, constituită în baza Ordinului prefectului nr. ......../......., analizând propunerile comisiei comunale/orăşeneşti/municipale, în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 169/1997 şi ale Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, emite următorul
    TITLU DE PROPRIETATE

    Persoana fizică/Persoana juridică.............. (moştenitorii defunctului/defunctei) ............., având domiciliul/sediul în comuna (satul)/oraşul/municipiul ................, judeţul/sectorul ............., primeşte în proprietate o suprafaţa totală de ....... ha .... mp, teren cu vegetaţie forestieră, din care: ....... ha ....... mp, din fondul forestier naţional (cu destinaţie forestieră); ..... ha .... mp, din afara fondului forestier naţional (cu destinaţie agricolă), situată pe teritoriul comunei/oraşului/municipiului/sectorului ............., structurată şi amplasată conform celor menţionate pe verso şi pusă în posesie conform Procesului-verbal nr. ......./....... .
    Proprietarul va exercita asupra bunurilor de mai sus toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din Constituţia României şi din legislaţia cu specific silvic în vigoare.

    Prefect, Secretar general, Inspectoratul silvic teritorial
    .................... ..................... Inspector-şef,
    ..............................

    Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie

    Director general,
    ...............................

    Data .................

    SUPRAFAŢA PRIMITĂ ÎN PROPRIETATE

    (verso)
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    N
    r. Amplasamentul cadastral Vecinătăţi ale
    Suprafaţa ───────────────────────── amplasamentului
    c. Categorii de ─────────── Ocolul general forestier cadastral general
    r terenuri ha mp silvic ───────────────────────── ─────────────────
    t. Tarla Parcela UP UA Punct Deţină-
    cardinal tori
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Teren forestier înscris în amenajamentul silvic
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    2. Păşune împădurită
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    3. Alte terenuri cu vegetaţie forestieră necuprinse
    în amenajamentul silvic
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL suprafaţa pusă în posesie:
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ------