ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 16 noiembrie 2004
pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.097 din 24 noiembrie 2004



    Având în vedere că în prezent combaterea fenomenului corupţiei reprezintă un obiectiv important în apărarea democraţiei noastre,
    pentru creşterea neîntârziată a rolului Parchetului Naţional Anticorupţie în combaterea marii corupţii,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul UNIC

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) Parchetul Naţional Anticorupţie este organizat în secţii conduse de procurori şefi secţie, ajutaţi de procurori şefi adjuncţi secţie. Secţiile se înfiinţează, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie."
    2. Alineatul (1) al articolului 13 va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - (1) Sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
    a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 5.000 de euro;
    b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către deputaţi, senatori, membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale, preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii de stat ai primului-ministru, membrii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi, guvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, ceilalţi magistraţi, ofiţeri, amirali, generali şi mareşali, ofiţeri de poliţie şi ofiţeri din sistemul administraţiei penitenciare, preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, primarii municipiilor şi ai oraşelor, prefecţii, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi persoanele care exercită atribuţii de control ale acestora, notarii publici, avocaţii, comisarii Gărzii Financiare, persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare, persoanele prevăzute la art. 8^1 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi vameşii."
    3. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - (1) Dacă în cursul efectuării urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti constată că infracţiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite de prezenta ordonanţă de urgenţă Parchetului Naţional Anticorupţie, aceştia au obligaţia de a înainta de îndată dosarul acestui parchet.
    (2) Dacă în cursul efectuării activităţilor specifice de investigare, organele de poliţie şi organele de cercetare penală speciale constată că fapta care formează obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, acestea au obligaţia de a înainta de îndată lucrarea acestui parchet."
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    -----------
    p. Ministrul justiţiei,
    Claudiu Ştefan Seucan,
    secretar de stat
    Bucureşti, 16 noiembrie 2004.
    Nr. 103.
    -----------