HOTĂRÂRE nr. 392 din 19 aprilie 2001
pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi finanţarea unor acţiuni de protocol specifice aparatului de lucru al GuvernuluiPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 20 aprilie 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale alin. 4 şi 5 din nota la anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 13/1995, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Normele privind organizarea şi finanţarea unor acţiuni de protocol specifice aparatului de lucru al Guvernului, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Periodic, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, Secretariatul General al Guvernului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, va actualiza limitele maxime stabilite prin normele prevăzute la art. 1.
Articolul 3
Secretariatul General al Guvernului poate să deconteze, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale, cheltuielile de transport, cazare, precum şi alte cheltuieli pentru membrii delegatiilor oficiale, reprezentanţii unor instituţii şi ai mass-media, care nu sunt salariaţi ai Secretariatului General al Guvernului şi care îl însoţesc pe primul-ministru în ţara şi în străinătate. Plata cheltuielilor de deplasare în vizite oficiale externe se poate efectua şi prin card bancar. Nominalizarea şi aprobarea titularului cardului se fac de către ordonatorul de credite.
Articolul 4
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 169/1997 privind unele măsuri pentru organizarea unor acţiuni de protocol de către Guvern, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 7 mai 1997.
Articolul 5
Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 552/1991 privind normele de organizare în ţara a acţiunilor de protocol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 29 august 1991, cu modificările ulterioare, nu se aplică acţiunilor de protocol specifice aparatului de lucru al Guvernului reglementate prin prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Şerban Mihailescu
p. Ministrul administraţiei publice,
Ionel Flesariu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Anexă
NORMA 19/04/2001