ORDIN nr. 205 din 20 decembrie 2007 (*actualizat*) privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora (actualizat la data de 2 martie 2015*)
EMITENT
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
---------- Văzând Referatul de aprobare nr. 8.440/19.709 din 26 noiembrie/13 decembrie 2007, întocmit de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală şi Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă laboratoarele naţionale de referinţă şi atribuţiile acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Serviciul coordonare tehnică a institutelor naţionale de referinţă şi a laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală şi Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3 Laboratoarele naţionale de referinţă pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor, prevăzute în cap. I din anexă, se organizează în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, laboratoarele naţionale de referinţă pentru siguranţa alimentelor de origine animală şi a furajelor, prevăzute la pct. 1-21 cap. III din anexă, se organizează în cadrul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, laboratorul naţional de referinţă, prevăzut la pct. 22 cap. III din anexă, se organizează în cadrul Laboratorului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, laboratorul naţional de referinţă, prevăzut la pct. 23 cap. III din anexă, se organizează în cadrul Institutului pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, iar cele prevăzute în cap. IV din anexă se organizează în cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor menţionate la acest capitol. ---------- Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 24 februarie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 2 martie 2015. Articolul 4 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Cheţan Roatiş Bucureşti, 20 decembrie 2007. Nr. 205. Anexă LISTA 20/12/2007