ORDIN nr. 880 din 28 iunie 2002 pentru aprobarea Codului privind conduita etica a auditorului intern
EMITENT
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 12 august 2002
Ministrul finanţelor publice, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările ulterioare, având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) şi ale art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 301/2002, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Codul privind conduita etica a auditorului intern, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Codul privind conduita etica a auditorului intern va fi cuprins în pagina de Intranet a Ministerului Finanţelor Publice. Articolul 3 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 4 Direcţia generală de control şi audit intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice va lua măsuri de aducere la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 28 iunie 2002. Nr. 880. Anexa 1 CODUL privind conduita etica a auditorului intern Capitolul 1 Introducere Articolul 1 Codul privind conduita etica a auditorului intern reprezintă un ansamblu de principii şi reguli de conduita care trebuie să guverneze activitatea auditorilor interni. Articolul 2 Prevederile Codului privind conduita etica a auditorului intern se aplică salariaţilor care ocupa funcţia de auditor intern în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice care au obligaţia de a organiza structuri de audit public intern conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 301/2002. Articolul 3 Scopul Codului privind conduita etica a auditorului intern este crearea cadrului etic necesar desfăşurării profesiei de auditor intern, astfel încât acesta să îşi îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod constiincios îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice fapta care ar putea sa aducă prejudicii instituţiei sau autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea. Articolul 4 Realizarea scopului prezentului cod privind conduita etica a auditorului intern presupune îndeplinirea următoarelor obiective: a) performanta - profesia de auditor intern presupune desfăşurarea unei activităţi la cei mai ridicati parametri, în scopul îndeplinirii cerinţelor interesului public, în condiţii de economicitate, eficacitate şi eficienta; ... b) profesionalismul - profesia de auditor intern presupune existenta unor capacităţi intelectuale şi experienţe dobândite prin pregătire şi educaţie şi printr-un cod de valori şi conduita comun tuturor auditorilor interni; ... c) calitatea serviciilor - consta în competenţa auditorilor interni de a-şi realiza sarcinile ce le revin cu obiectivitate, responsabilitate, sarguinta şi onestitate; ... d) încrederea - auditorii interni în îndeplinirea sarcinilor de serviciu trebuie să promoveze cooperarea şi bunele relaţii cu ceilalţi auditori interni şi în cadrul profesiunii, iar sprijinul şi cooperarea profesională, echilibrul şi corectitudinea sunt elemente esenţiale ale profesiei de auditor intern, deoarece încrederea publică şi respectul de care se bucura un auditor intern reprezintă rezultatul realizarilor cumulative ale tuturor auditorilor interni; ... e) conduita - auditorii interni trebuie să aibă o conduita ireprosabila atât pe plan profesional, cat şi personal; ... f) credibilitatea - informaţiile furnizate de rapoartele şi opiniile auditorilor interni trebuie să fie fidele realităţii şi de încredere. ... Articolul 5 Codul privind conduita etica a auditorului intern este structurat în doua componente esenţiale: a) principiile fundamentale pentru profesia şi practica de audit public intern; ... b) regulile de conduita care impun normele de comportament pentru auditorii interni. ... Capitolul 2 Principii fundamentale Articolul 6 În desfăşurarea activităţii auditorii interni sunt obligaţi să respecte următoarele principii fundamentale: A. Integritatea Conform acestui principiu auditorul intern trebuie să fie corect, onest şi incoruptibil, integritatea fiind suportul încrederii şi credibilitatii acordate rationamentului auditorului intern. B. Independenta şi obiectivitatea 1. Independenta. Independenta faţă de entitatea auditata şi oricare alte grupuri de interese este indispensabila; auditorii interni trebuie să depună toate eforturile pentru a fi independenţi în tratarea problemelor aflate în analiza; auditorii interni trebuie să fie independenţi şi impartiali atât în teorie, cat şi în practica; în toate problemele legate de muncă de audit independenta auditorilor interni nu trebuie să fie afectată de interese personale sau exterioare; auditorii interni au obligaţia de a nu se implica în acele activităţi în care au un interes legitim/întemeiat. 2. Obiectivitatea. În activitatea lor auditorii interni trebuie să manifeste obiectivitate şi imparţialitate în redactarea rapoartelor, care trebuie să fie precise şi obiective; concluziile şi opiniile formulate în rapoarte trebuie să se bazeze exclusiv pe documentele obţinute şi analizate conform standardelor de audit; auditorii interni trebuie să folosească toate informaţiile utile primite de la entitatea auditata şi din alte surse. De aceste informaţii trebuie să se ţină seama în opiniile exprimate de auditorii interni într-un mod impartial. Auditorii interni trebuie, de asemenea, sa analizeze punctele de vedere exprimate de entitatea auditata şi, în funcţie de pertinenta acestora, sa formuleze opiniile şi recomandările proprii; auditorii interni trebuie să facă o evaluare echilibrata a tuturor circumstanţelor relevante şi sa nu fie influentati de propriile interese sau de interesele altora în formarea propriei opinii. C. Confidenţialitatea 1. Auditorii interni sunt obligaţi sa păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele despre care iau cunoştinţa în exercitarea atribuţiilor lor; este interzis ca auditorii interni sa utilizeze în interes personal sau în beneficiul unui terţ informaţiile dobândite în exercitarea atribuţiilor de serviciu. 2. În cazuri excepţionale auditorii interni pot furniza aceste informaţii numai în condiţiile expres prevăzute de normele legale în vigoare. D. Competenţa profesională Auditorii interni sunt obligaţi să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu profesionalism, competenţa, imparţialitate şi la standarde internaţionale, aplicând cunoştinţele, aptitudinile şi experienta dobândite. E. Neutralitatea politica 1. Auditorii interni trebuie să fie neutri din punct de vedere politic, în scopul îndeplinirii în mod impartial a activităţilor; în acest sens ei trebuie să îşi menţină independenta faţă de orice influente politice. 2. Auditorii interni au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor ce le revin să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice. Capitolul 3 Reguli de conduita Articolul 7 Regulile de conduita sunt norme de comportament pentru auditorii interni şi reprezintă un ajutor pentru interpretarea principiilor şi aplicarea lor practica, având rolul sa îndrume din punct de vedere etic auditorii interni. 1. Integritatea: a) exercitarea profesiei cu onestitate, buna-credinţa şi responsabilitate; ... b) respectarea legii şi actionarea în conformitate cu cerinţele profesiei; ... c) respectarea şi contribuţia la obiectivele etice legitime ale entitatii; ... d) se interzice auditorilor interni sa ia parte cu buna ştiinţa la activităţi ilegale şi angajamente care discrediteaza profesia de auditor intern sau entitatea publică din care fac parte. ... 2. Independenta şi obiectivitatea: a) se interzice implicarea auditorilor interni în activităţi sau în relaţii care ar putea să fie în conflict cu interesele entitatii publice şi care ar putea afecta o evaluare obiectivă; ... b) se interzice auditorilor interni să asigure unei entităţi auditate alte servicii decât cele de audit; ... c) se interzice auditorilor interni, în timpul misiunii lor, sa primească din partea celui auditat avantaje de natura materială sau personală care ar putea sa afecteze obiectivitatea evaluării lor; ... d) auditorii interni sunt obligaţi să prezinte în rapoartele lor orice documente sau fapte cunoscute de ei, care în caz contrar ar afecta activitatea structurii auditate. ... 3. Confidenţialitatea: se interzice folosirea de către auditorii interni a informaţiilor obţinute în cursul activităţii lor în scop personal sau într-o maniera care poate fi contrară legii ori în detrimentul obiectivelor legitime şi etice ale entitatii auditate. 4. Competenţa: a) auditorii interni trebuie să se comporte într-o maniera profesională în toate activităţile pe care le desfăşoară, să aplice standarde profesionale înalte şi sa manifeste imparţialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu; ... b) auditorii interni trebuie să se angajeze numai în acele misiuni pentru care au cunoştinţele, aptitudinile şi experienta necesare; ... c) auditorii interni trebuie să utilizeze metode şi practici de cea mai buna calitate în activităţile pe care le realizează; în desfăşurarea auditului şi în elaborarea rapoartelor auditorii interni au datoria de a adera la postulatele de baza şi la standardele de audit general acceptate; ... d) auditorii interni trebuie să îşi imbunatateasca în mod continuu cunoştinţele, eficienta şi calitatea activităţii lor; şeful compartimentului de audit public intern, respectiv conducătorul entitatii publice, trebuie să asigure condiţiile necesare pregătirii profesionale a auditorilor interni, perioada alocata în acest scop fiind de minimum 15 zile lucrătoare pe an; ... e) auditorii interni trebuie să aibă un nivel corespunzător de studii de specialitate, pregătire şi experienta profesionale elocvente; ... f) auditorii interni trebuie să cunoască legislaţia de specialitate şi să se preocupe în mod continuu pentru creşterea nivelului de pregătire, conform standardelor internaţionale; ... g) se interzice auditorilor interni să îşi depăşească atribuţiile de serviciu. ... Capitolul 4 Sancţiuni disciplinare ale auditorilor publici interni Articolul 8 Nerespectarea regulilor de conduita constituie abateri disciplinare şi se sancţionează potrivit prevederilor legale privind Statutul funcţionarilor publici. Capitolul 5 Dispoziţii finale Articolul 9 Dispoziţiile Codului privind conduita etica a auditorului intern sunt obligatorii pentru toţi auditorii interni din instituţiile şi autorităţile publice, care au obligaţia de a organiza structuri de audit public intern, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 301/2002. Articolul 10 Conducătorul structurii de audit public intern are responsabilitatea să se asigure ca toţi auditorii interni cunosc valorile şi principiile conţinute în Codul privind conduita etica a auditorului intern şi acţionează în consecinţa. Articolul 11 (1) Prevederile Codului privind conduita etica a auditorului intern intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... (2) În termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, Codul privind conduita etica a auditorului intern va fi difuzat şi adus la cunoştinţa, sub semnatura, fiecărui auditor intern de către conducătorul structurii de audit public intern. ... ---------------