HOTĂRÂRE nr. 843 din 7 octombrie 2015
privind revenirea unui imobil din domeniul public al municipiului Brăila şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Brăila în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării NaţionalePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 13 octombrie 2015
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.005/2010 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Brăila şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brăila, judeţul Brăila,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Imobilul având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, transmis în domeniul public al municipiului Brăila şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brăila, revine în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Articolul 2
Se aprobă înscrierea imobilului prevăzut la art. 1 în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Articolul 3
Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
------------------
p. Ministrul apărării naţionale,
Valeriu Nicuţ,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării regionale
şi administraţiei publice,
Sevil Shhaideh
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Bucureşti, 7 octombrie 2015.
Nr. 843.
Anexă
DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului situat în municipiul Brăila care revine în domeniul public
al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi se
înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al
statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
*Font 7*
┌────┬───┬────────┬────────────┬──────────────────────┬────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │Nr.│Codul de│ Denumirea │Adresa/Carte funciară/│Elementele-cadru│Valoarea de inventar│Persoana juridică ce │
│crt.│MFP│clasifi-│ bunului │ Nr. cadastral │ de descriere │ a bunului imobil │deţine imobilul în │
│ │ │caţie │ imobil │ │ tehnică │ (în lei) │ administrare │
├────┼───┼────────┼────────────┼──────────────────────┼────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┤
│ 1 │ *)│ 8.19.01│ Imobil 567 │Municipiul Brăila, │Teren şi │ 14.666.216,33│Statul român, în │
│ │ │ │ │Calea Călăraşilor │construcţii**) │ │administrarea │
│ │ │ │ │ nr. 236 │ │ │Ministerului Apărării│
│ │ │ │ │ CF 86311, │ │ │Naţionale │
│ │ │ │ │Nr. cadastral 86311 │ │ │CUI - 4183229 │
└────┴───┴────────┴────────────┴──────────────────────┴────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┘
Notă ...
──────────
*) Nr. MFP se acordă odată cu înscrierea imobilului în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public la statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
**) Conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, instituţiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale şi care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.
──────────
----