HOTĂRÎRE Nr. 1095 din 30 decembrie 1995
privind aprobarea Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică "ORIZONT 2000"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 3 din 10 ianuarie 1996



    În temeiul art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995,
    Guvernul României hotărăşte:

    Articolul 1

    Se aprobă Programul naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică pe perioada 1996-2000, denumit în continuare Program naţional de cercetare-dezvoltare "ORIZONT 2000", cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 2

    (1) Ministerul Cercetării şi Tehnologiei împreună cu Colegiul Consultativ pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică asigura periodic evaluarea stadiului de realizare a obiectivelor programelor, subprogramelor, temelor şi acţiunilor de cercetare-dezvoltare.
    (2) Ministerul Cercetării şi Tehnologiei întocmeşte şi prezintă anual Consiliului Interministerial pentru Ştiinţa şi Tehnologie şi Guvernului Raportul cu privire la stadiul de realizare a Programului naţional de cercetare-dezvoltare "ORIZONT 2000".
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VACAROIU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul cercetării şi tehnologiei,
    Doru Dumitru Palade
    Ministru de stat,
    ministrul finanţelor,
    Florin Georgescu


    Anexa 1
    PROGRAMUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE
    PENTRU PERIOADA 1996-2000 "ORIZONT 2000"
    A. DIRECŢII TEMATICE/PROGRAME/SUBPROGRAME/OBIECTIVE
    A 1. COMUNICAŢII
    @ COMUNICAŢII 2000
    1.1. Compatibilizarea funcţională şi calitativă a Sistemului naţional de comunicaţii cu cele internaţionale:
    - adaptarea şi armonizarea cu normativele internaţionale în comunicaţii şi cu procedurile internaţionale de gestiune şi utilizare a spectrului de radiofrecventa;
    - elaborarea şi actualizarea "Planurilor tehnice fundamentale - CCITT", a specificatiilor tehnice, a procedurilor şi a metodologiilor de verificare, în concordanta cu:
    * evoluţia rapida a tehnologiilor şi echipamentelor de comunicaţii;
    * Directivele Uniunii Europene;
    - elaborarea specificatiilor tehnice şi functionale pentru noile servicii de comunicaţii şi adaptarea acestora la condiţiile de evoluţie a Sistemului naţional de comunicaţii;
    - integrarea Sistemului naţional de comunicaţii în proiecte regionale de comunicaţii;
    - interconectarea Sistemului naţional de comunicaţii cu reţele similare transeuropene.
    1.2. Creşterea interoperabilitatii serviciilor:
    1.2.1. Telecomunicaţii
    - digitalizarea reţelei de telecomunicaţii: reţele digitale integrate, reţele de acces, integrare servicii;
    - elaborarea de tehnici şi tehnologii noi de telecomunicaţii;
    - dezvoltarea comunicaţiilor spatiale, extinderea serviciilor de comunicaţii prin satelit şi introducerea comunicaţiilor mobile terestre paneuropene;
    - perfecţionarea gestiunii spectrului de radiofrecventa, protecţia radiocomunicatiilor şi corelarea în cadru internaţional;
    - introducerea şi extinderea managementului global al reţelelor/reţelei de telecomunicaţii;
    - dezvoltarea reţelei/reţelelor private de telecomunicaţii;
    - dezvoltarea telecomunicatiilor în zone cu densitate demografică redusă şi greu accesibile;
    - susţinerea producţiei interne de echipamente şi accesorii destinate dezvoltării şi modernizării reţelei naţionale şi a celor private de telecomunicaţii;
    - creşterea nivelului de calitate a echipamentelor şi instalaţiilor de telecomunicaţii;
    - tehnici şi tehnologii de prelucrare şi protecţie a informatiei.
    1.2.2. Comunicaţii poştale
    - modernizarea reţelei de comunicaţii poştale, creşterea flexibilitatii, fiabilitatii şi securităţii echipamentelor şi serviciilor;
    - introducerea metodelor moderne de recunoaştere, prelucrare şi îndrumare a trimiterilor poştale;
    - creşterea nivelului de calitate a echipamentelor şi instalaţiilor de comunicaţii poştale;
    - tehnici şi tehnologii de prelucrare şi de protecţie a informatiei, informatizarea serviciilor poştale.
    A 2. TEHNOLOGIA INFORMATIEI
    @ INFORMAŢIE 2000
    2.1. Instrumente şi tehnologii informatice avansate:
    - prelucrarea, adaptarea şi implementarea de standarde, norme şi metodologii specifice:
    * compatibilitate legislativă şi calitativă;
    * interconectivitate, interoperabilitate şi dotare coerenta;
    - inginerie intensiva, tehnologii generice şi instrumente avansate pentru produse soft şi sisteme informatice:
    * prelucrari şi baze de date, cunoştinţe distribuite şi mecanisme de cooperare în prelucrare;
    * metode de reprezentare, animatie şi simulare;
    * ingineria cunoştinţelor, ingineria inversa;
    * tehnici de lingvistica computationala;
    * sisteme-cadru active de asistare a deciziilor;
    * tehnici multimediale interactive;
    * ergonomie cognitiva şi interfete generice centrate pe om.
    2.2. Reţele informationale naţionale:
    - tehnologii pentru calculatoare şi sisteme de calcul de înaltă performanta:
    * managementul inteligent al reţelelor;
    * securizarea şi autentificarea accesului;
    * integritatea datelor;
    * servicii de baza cu interfata grafica şi/sau multimedia;
    - dezvoltarea nucleului de coerenta informationala;
    - servicii teleinformatice de interes public central şi local pentru:
    * pregătirea şi gestionarea forţei de muncă;
    * ghiseul unic;
    * transporturi;
    * teleasistenţa şi telediagnoza;
    - servicii teleinformatice pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a nivelului cultural:
    * teleinstruire, supraveghere sănătate;
    * biblioteci, muzee;
    - teleinformatica pentru activităţi intelectuale intensive:
    * cercetare ştiinţifică;
    * învăţământ superior;
    - tehnologii informatice pentru creşterea eficientei proceselor lucrative:
    * noi paradigme ale întreprinderii;
    * reproiectarea proceselor tehnologice;
    * modelarea şi simularea proceselor tehnologice;
    * adaptarea metodelor de lucru la cooperarea asistată de calculator;
    * componente de asistare informatizata a activităţii lucrative din medii diverse (bancar, comerţ, IMM, ferme agricole);
    - protecţia juridică a informatiei.
    A 3. COMPONENTE ALE SOCIETĂŢII INFORMAŢIONAL-CULTURAL INTENSIVE
    @ SOCIETATE 2000
    3.1. Sisteme suport pentru realizarea de componente ale Societăţii Informaţional-Cultural Intensive:
    - conectarea la sisteme de teledetectie internaţionale;
    - asistarea informatizata pentru cunoaşterea culturii naţionale şi europene;
    - tehnologia limbajului, domenii pilot de aplicabilitate;
    - asistarea informatizata a însuşirii limbajelor naturale şi artistice;
    - crearea şi gestiunea integrată a documentelor;
    - servicii informationale multilingve;
    - instrumente pentru traducere automată şi invatare de limbi străine;
    - instrumente de instruire în informatica orientata, a populaţiei active;
    - teleworking.
    A 4. TRANSPORTURI
    @ TRANSPORTURI 2000
    4.1. Integrarea Sistemului naţional de transport în sistemele regionale, european şi internaţional:
    - armonizarea reglementărilor tehnice, tehnologice şi operationale cu reglementările internaţionale în domeniu;
    - interoperabilitatea subsistemelor de transport naţionale cu cele internaţionale, impactul aderării României la acorduri internaţionale;
    - introducerea transportului de mare viteza;
    - zone libere.
    4.2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii din transporturi:
    - tehnici şi tehnologii specifice infrastructurii, construcţiilor şi instalaţiilor conexe;
    - conectarea la coridoarele de transport europene:
    * coridorul de transport Marea Neagra - Marea Nordului.
    4.3. Managementul activităţilor din transporturi:
    - evaluarea economică şi socială a subsistemelor şi a unităţilor de transport;
    - armonizarea capacităţilor sistemului, strategii şi prognoze;
    - optimizarea utilizării infrastructurii, a mijloacelor de transport, a resurselor materiale şi umane;
    - automatizarea şi informatizarea tehnicilor de conducere şi control al proceselor din transporturi;
    - sisteme şi metode de reducere a consumurilor materiale şi energetice în transporturi;
    - reducerea poluarii generate de activităţile din transporturi;
    - metode şi sisteme de testare şi de asigurare a calităţii produselor şi a serviciilor din transporturi;
    - creşterea gradului de confort.
    4.4. Dezvoltarea sistemelor logistice în transporturi:
    - crearea platformelor multimodale ca noduri ale reţelei de transport combinate;
    - integrarea transportului multimodal intern în structurile internaţionale;
    - sistemele de manipulare şi de depozitare în terminalele de transport multimodal;
    - promovarea şi dezvoltarea zonelor libere;
    - reţele de telecomunicaţii, transmisii de date şi sisteme informatice racordate la sistemele similare internaţionale;
    - telematica în transporturi.
    4.5. Securitatea în transporturi, siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei:
    - sisteme, metode şi tehnologii pentru creşterea securităţii transporturilor, a siguranţei circulaţiei şi a navigaţiei;
    - sisteme de diagnoza în transporturi;
    - sisteme pentru control trafic;
    - ergonomie în transporturi.
    A 5. AGRICULTURA, SILVICULTURA, ALIMENTAŢIE
    @ AGRICULTURA 2000
    5.1. Protecţia, conservarea, managementul resurselor naturale (clima, apa şi sol), corespunzătoare cerinţelor agriculturii durabile:
    - potenţialul agroecologic al resurselor de clima, sol şi apa;
    - tehnici, metode şi procedee de ameliorare, protecţie şi utilizare raţională a resurselor agroecologice (clima, sol şi apa) în contextul economiei de energie; protecţiei mediului şi dezvoltării durabile.
    - prevenirea şi combaterea fenomenului de seceta.
    5.2. Ameliorarea plantelor de cultura, tehnici şi tehnologii performanţe şi competitive de cultivare a acestora:
    - ameliorarea continua a materialului biologic vegetal, adaptat condiţiilor naturale ale tarii noastre şi competitive pe plan internaţional;
    - tehnologii performanţe de cultivare a plantelor;
    - protecţia sănătăţii plantelor şi a produselor vegetale;
    - biodiversitatea şi conservarea resurselor genetice vegetale.
    5.3. Ameliorarea genetica, tehnici şi tehnologii performanţe, competitive şi specifice producţiei animale:
    - ameliorarea genetica şi managementul resurselor genetice animale;
    - biodiversitatea şi conservarea resurselor genetice animale;
    - tehnologii performanţe de creştere şi de exploatare a animalelor;
    - acvacultura, pescuit şi valorificarea biosurselor acvatice;
    - protecţia sănătăţii animalelor şi sănătatea publică veterinara.
    5.4. Procese, procedee şi tehnologii performanţe specifice pentru conservarea, industrializarea şi valorificarea resurselor alimentare; protecţia alimentului şi a alimentaţiei umane:
    - biotehnologii şi biotehnici specifice;
    - operaţiuni, procese, procedee şi tehnologii performanţe pentru creşterea gradului de valorificare a resurselor alimentare şi a calităţii produselor;
    - protecţia alimentara; alimentaţie şi nutriţie umană;
    - ambalaj, ambalare şi protecţia produselor alimentare.
    5.5. Conservarea, regenerarea şi dezvoltarea durabila a resurselor silvice, tehnologii şi management forestier:
    - conservarea şi ameliorarea biodiversitatii pădurilor, a potenţialului silvoproductiv şi de protecţie a mediului;
    - modernizarea tehnologiilor de regenerare, producţie şi valorificare a resurselor silvice;
    - restabilirea echilibrelor ecologice în structurile de padure afectate de stres climatic, chimic şi antropic;
    - dezvoltarea durabila a silviculturii şi a managementului forestier;
    5.6. Economia, managementul şi eficienta alternativelor de dezvoltare din agricultura, silvicultura, industrie alimentara şi mediul rural:
    - performanta economică şi managementul sistemelor integrate;
    - optimizarea economico-socială a obiectivelor multiple pentru utilizarea terenurilor, a securităţii alimentare şi protecţia mediului rural;
    - mecanismele economiei de piaţa în agricultura şi dezvoltarea economiei rurale;
    - evaluarea economică a resurselor agricole şi optiuni alternative în potentarea folosirii lor;
    - noi structuri agrare;
    - alternative ale dezvoltării durabile în mediul rural.
    5.7. Sisteme informatice, module, staţii, utilaje şi echipamente destinate funcţionarii ecologice şi economice a agrosistemelor:
    - sistem distribuit de baze de date pentru monitorizarea indicatorilor ecologici şi bioeconomici ai agriculturii şi cercetării ştiinţifice din agricultura la nivel zonal cu funcţiuni de agregare la sistem naţional;
    - realizarea de module, staţii-pilot, utilaje şi echipamente destinate funcţionarii ecologice şi economice a agrosistemelor.
    A 6. MEDIU ŞI TEHNOLOGII DE MEDIU
    @ MEDIU 2000
    6.1. Mediul înconjurător, calitatea mediului şi schimbări globale:
    - schimbările de climat şi impactul asupra resurselor naturale;
    - procese de baza în sistemul climatic;
    - tehnologii specifice de observare şi investigare a factorilor de mediu;
    - dezvoltarea de modele climatice prin considerarea şi încorporarea în ele a cunoştinţelor din sistemul climatic;
    - înregistrarea factorilor naturali şi a celor antropici în raport cu starea de sănătate a populaţiei;
    - protecţia juridică a mediului înconjurător.
    6.2. Tehnologii de mediu şi ingineria mediului:
    - instalaţii, tehnici şi metode de investigare a mediului, în raport şi cu patologia profesională evocata;
    - resurse de apa şi depoluarea apei;
    - noi resurse de apa şi păstrarea calităţii surselor de apa în condiţiile variabilitatii climatice;
    - monitorizarea mediului prin tehnici diferite, inclusiv spatiale;
    - protejarea şi reabilitarea mediului:
    * tehnici de protecţie şi reabilitarea mediului înconjurător;
    * tehnici de protecţie a mediului de muncă;
    - meteorologie.
    6.3. Cercetări polare:
    - modificările de clima şi impactul asupra omului;
    - mediul polar şi modificări de mediu;
    - studiul tipurilor de alimentaţie specifică şi influente asupra organismului.
    6.4. Protecţia stratului de ozon:
    - tehnologii şi echipamente pentru prevenirea, investigarea şi controlul modificărilor stratului de ozon.
    A 7. MULTIPOL TEHNOLOGIC REGIONAL
    @ "DUNARE - DELTA DUNĂRII - MAREA NEAGRA"
    7.1. Ecosistemul Marii Negre:
    - parteneriat în elaborarea de tehnologii pentru valorificarea zonala, protecţie în raport cu patologia profesională evocata.
    7.2. Mediul marin şi delta, tehnologii specifice:
    - cunoaşterea, monitorizarea şi managementul proceselor biogeochimice şi a ecosistemelor caracteristice pentru Dunăre, Marea Neagra şi Delta Dunării;
    - biodiversitatea în ecosistemele caracteristice pentru Dunăre, Delta Dunării şi Marea Neagra, conservarea acestora;
    - restaurarea habitatelor, fluvial, deltaic şi marin.
    7.3. Sistem de comunicaţii între ţările limitrofe:
    - dezvoltarea transporturilor regionale în zona Marii Negre;
    - dezvoltarea şi adaptarea sistemelor naţionale la cerinţele parteneriale;
    - echipamente, accesorii specifice, adaptarea standardelor naţionale la specificul parteneriatului.
    7.4. Sistem informatic pentru cooperare regionala:
    - asigurarea compatibilitatii suport hard şi soft specific.
    7.5. Managementul cooperării zonale pentru:
    - prevenire, protecţie şi reabilitare în situaţii cu risc ridicat.
    7.6. Conservarea şi protejarea specificului zonal:
    - tehnici de conservare şi de protejare a culturii materiale specifice;
    - cunoaşterea şi valorificarea specificului local.
    A 8. PREVENIRE, PROTECŢIE, REABILITARE ÎN SITUAŢII DE PERICOL CU RISC RIDICAT
    @ HAZARD
    8.1. Cunoaşterea, evaluarea şi prevenirea situaţiilor de risc natural sau creat:
    - identificarea, investigarea şi evaluarea condiţiilor de risc:
    * expunere şi vulnerabilitate a elementelor la risc;
    * sisteme expert pentru analiza structurată;
    * tehnici de identificare şi de evaluare probabilistica a riscului;
    * baze de date de cunoaştere şi caracterizare;
    - evaluarea şi reducerea riscului creat, scenarii şi analize de risc;
    - acţiuni potenţial generatoare de dezastru, determinarea caracteristicilor de risc:
    * monitorizarea surselor generatoare de risc, naturale sau create;
    * modelarea, simularea şi predictia situaţiilor;
    - identificarea situaţiilor şi a elementelor expuse:
    * caracteristici şi parametri specifici ai comportării în caz de dezastru;
    * baze de date specifice.
    8.2. Metode şi tehnici de punere în siguranţa:
    - activităţi de prevenire, limitare şi reducere a riscului;
    - echipamente specifice;
    - metode de evaluare a capacităţilor de reactie în situaţii de risc;
    - asistenţa în caz de dezastre:
    * identificare şi comunicare;
    * dezafectare, evacuare şi protecţie;
    * control şi transport;
    * asistenţa medicală;
    - tehnici de protejare şi de reabilitare a zonelor afectate şi a oamenilor.
    8.3. Măsuri educaţionale şi de protecţie:
    - instruirea populaţiei:
    * acţiuni incluse în sistemul educaţional;
    * acţiuni prin mass-media;
    * documente şi materiale specifice;
    - organizarea evacuarii populaţiei, protecţie, asigurare alimentaţie şi îngrijire medicală;
    - protejarea şi reabilitarea zonelor afectate.
    A 9. ENERGIE
    @ ENERGIE 2000
    9.1. Folosirea raţională a surselor energetice:
    - reabilitarea şi retehnologizarea centralelor pentru reducerea costurilor, ameliorarea randamentelor şi creşterea calităţii serviciilor:
    - tehnologii "curate" pentru producerea energiei:
    * sisteme "curate" de ardere;
    * sisteme de depozitare a resurselor şi a reziduurilor de ardere;
    * tehnologii de prevenire şi de reducere a poluarii termice şi electromagnetice;
    - tehnologii moderne de mentenanţă pentru echipamente şi instalaţii din sectorul energetic;
    - reducerea consumurilor de energie şi creşterea eficientei în lantul: extracţie combustibil, producere, distribuţie şi exploatare;
    - conservarea energiei în procesul de producţie, transport, distribuţie şi utilizare;
    - recuperarea resurselor de energie reziduala;
    - modele de analiza şi decizie pentru modificările structurale, tehnologice şi de gestiune a economiei de energie;
    - alinierea Sistemului energetic naţional la standardele tehnice şi tehnologice internaţionale;
    - legislaţie în domeniul energiei;
    - sisteme de automatizare şi de protecţie avansate;
    - sisteme informatice avansate, specifice domeniului energetic.
    9.2. Surse de energie regenerabile:
    - energie regenerabila (uzine de prelucrare a biogazului şi a biomasei); energie geotermala; energie solara; acoperisuri solare, baterii de celule solare fotovoltaice; energie eoliana; energia valurilor;
    - utilizarea hidrogenului ca sursa energetica;
    - conversia şi stocarea electrochimica a energiei;
    - integrarea noilor surse energetice în Sistemul energetic naţional, modele de analiza a resurselor de energie şi a optiunilor.
    9.3. Energia nucleara:
    - tehnici de producere a combustibilului nuclear;
    - tehnici de producere şi de retragere a apei grele - tritiu;
    - metode şi tehnici pentru perfecţionarea exploatării şi a mentenantei centralelor nucleare în condiţii de securitate nucleara;
    - metode şi tehnici de evaluare a riscurilor de accidente nucleare;
    - tehnici şi metode de securitate nucleara;
    - managementul deşeurilor radioactive;
    - radioprotectie, decontaminare şi gestiunea deşeurilor radioactive;
    - metode şi tehnici de conservare a minelor de uraniu;
    - tehnologii de protecţie în depozitele de deşeuri înalt active;
    - cercetări experimentale şi teoretice de neutronica;
    - îmbunătăţiri tehnologice de reactori CANDU;
    - măsuri de educaţie instituţională şi publică.
    A 10. RESURSE NATURALE
    @ RESURSE 2000
    10.1. Metode moderne de exploatare a resurselor naturale:
    - reabilitarea şi retehnologizarea minelor, carierelor, sondelor şi uzinelor de preparare pentru reducerea costurilor, ameliorarea randamentelor şi creşterea calităţii produselor;
    - tehnici de analiza, modelare şi simulare a fenomenelor geologice şi geofizice;
    - studii privind geneza, acumularea şi protecţia substanţelor minerale utile şi a acviferelor subterane;
    - tehnologii "curate" pentru extractia, prepararea şi transportul carbunilor, hidrocarburilor şi minereurilor (metalifere, rare şi nemetalifere);
    - creşterea valorii energetice a produselor miniere;
    - tehnologii pentru investigarea şi exploatarea zăcămintelor;
    - noi explorari pentru hidrocarburi şi combustibili solizi;
    - explorarea şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din platforma continentala a Marii Negre;
    - tehnologii de cunoaştere şi de prevenire a impactului ecologic al proceselor de extracţie, de preparare şi de exploatare a resurselor minerale şi a hidrocarburilor;
    - definirea evolutiva a condiţiilor de zacamint, a caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor, a sistemelor de exploatare, a metodelor de preparare şi a tehnologiilor de lucru;
    - noi produse miniere pentru utilizări diverse;
    - tehnici de valorificare a haldelor, a rambleelor şi a iazurilor de decantare din sistemul minier;
    - tehnici de protecţie şi reabilitare a mediului în zonele de exploatări miniere şi de hidrocarburi;
    - tehnici şi tehnologii de investigare şi de exploatare a resurselor de apa;
    - alinierea la standardele calitative, tehnice şi tehnologice europene.
    10.2. Suport tehnologic pentru restructurarea şi dezvoltarea sistemului de exploatare a resurselor naturale:
    - modernizarea sistemelor, utilajelor, echipamentelor, instalaţiilor şi a componentelor pentru prospectarea, exploatarea, extractia şi prepararea substanţei minerale utile;
    - sisteme informatice avansate specifice activităţii miniere;
    - instrumente legislative şi manageriale pentru modificările structurale, tehnologice şi gestiune a resurselor minerale;
    - elaborarea strategiilor pe produse minerale în raport cu cerinţele de asociere a tarii la Uniunea Europeană;
    - dezvoltarea activităţilor alternative.
    10.3. Securitatea muncii:
    - tehnici şi tehnologii pentru creşterea securităţii muncii şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în minerit şi în uzinele de preparare.
    A 11. PRODUSE ŞI TEHNOLOGII INDUSTRIALE
    @ PRODUSE ŞI TEHNOLOGII 2000
    11.1. Tehnologii generice competitive:
    11.1.1. Strategii tehnologice, studii de restructurare şi modernizare a proceselor tehnologice
    11.1.2. Tehnici, tehnologii convenţionale şi neconventionale, echipamente şi materiale specifice în procese industriale:
    - elaborare, formare, turnare, prelucrare, sudare, tratamente, control specific, alte faze specifice;
    - pregătire, prelucrare, protecţie, transport interoperational, asamblare, alte faze specifice;
    - surse concentrate de energie, criogenie, presiuni înalte;
    - procedee neconventionale în procese de fabricaţie diverse;
    - tehnologii fuzzy;
    - tehnologii "la cerere" (taylor made technology).
    11.1.3. Tehnici şi tehnologii moderne de analiza, diagnostic industrial şi control
    11.1.4. Tehnologii noi, specifice, integrate în sistemele de producţie existente:
    - metalurgie, chimie, petrochimie, construcţii de maşini, electrotehnica, electronică, industria uşoară, lemn, celuloza, sticlă, hirtie, alte procedee specifice de fabricaţie, inclusiv cele din mica industrie;
    - tehnologii de economisire a energiei, tehnologii cu consum redus;
    - tehnologii de exploatare şi transport a masei lemnoase;
    - tehnologii specifice de prelucrare a materiilor prime în sectoarele industriei uşoare, celuloza şi hirtie;
    - integrarea tehnicii de calcul în fluxul: conceptie-pregătire de fabricaţie-producţie-desfacere;
    - service (CAD, CAM, CIMM, CIME).
    11.1.5. Sisteme de producţie flexibile:
    - perfecţionarea subansamblurilor, mecanismelor, accesoriilor, echipamentelor şi utilajelor;
    - aplicarea automatizarii avansate, mecatronicii şi microsistemelor;
    - dezvoltarea modelarii şi simulării în procese;
    - includerea aplicatiilor de inteligenta artificiala în procese.
    11.1.6. Tehnologii specifice de reconversie industriala
    11.1.7. Ecotehnologii:
    - reproiectarea proceselor de fabricaţie poluante şi elaborarea de soluţii pentru ecologizarea acestora;
    - echipamente şi tehnologii pentru identificarea şi prevenirea poluarii industriale;
    - sisteme multidetectie în timp real şi metodologii de investigare, analiza şi control adecvate.
    11.2. Produse industriale noi competitive:
    11.2.1. Strategii de produs, studii de cercetare prospectiva şi prognoza
    11.2.2. Produse cu aport intensiv de cunoştinţe şi informaţii:
    11.2.2.1. Maşini, utilaje şi echipamente pentru susţinerea dezvoltării industriei, agriculturii şi a valorificării produselor agricole şi ale zootehniei:
    - maşini, utilaje şi echipamente pentru procese industriale;
    - maşini şi utilaje pentru lucrarea şi întreţinerea solului, semanat, întreţinere culturi şi recoltat;
    - utilaje şi echipamente specifice fluxului tehnologic, industriei alimentare, de valorificare a produselor agricole şi din zootehnie.
    11.2.2.2. Echipamente, generatoare de abur, turboagregate, hidroagregate destinate industriei energetice:
    - ameliorarea randamentelor de producere a energiei;
    - modernizarea centralelor electrice.
    11.2.2.3. Utilaje şi echipamente destinate exploatării resurselor naturale:
    - sectorul minier;
    - foraj şi exploatare sonde de ţiţei şi gaze.
    11.2.2.4. Mijloace de transport rutier, feroviar şi naval:
    - mijloace de transport urban:
    * Metrou 2000;
    * autobuz interurban;
    * automobilul anului 2000;
    * autovehicule specializate;
    - mijloace pentru transportul urban cu actionare electrica;
    - autovehicule rutiere de transport mărfuri şi pasageri;
    - utilaje şi echipamente multifunctionale pentru construcţia, întreţinerea şi repararea drumurilor;
    - vehicule pentru transportul feroviar de mare performanta:
    * locomotive, vagoane şi trenuri automotoare (rame Diesel şi electrice de medie şi mare viteza);
    * vagoane de marfa specializate pe tipuri de mărfuri;
    - mijloace de transport naval, maritim şi fluvial, inclusiv nave tehnice şi specializate, echipamente specifice;
    - sisteme, instalaţii şi echipamente (fixe şi flotabile) pentru explorarea şi exploatarea resurselor marine şi oceanice.
    11.2.2.5. Produse noi ale industriei metalurgice, chimice, a construcţiilor de maşini, electrotehnicii, industriei uşoare, a lemnului, sticlei, celulozei, hirtiei, suport de asigurare a calităţii proceselor şi produselor industriale
    11.2.2.6. Bunuri de larg consum, articole casnice, produse, scule şi dispozitive pentru uz gospodăresc
    11.2.3. Utilaje, instalaţii, echipamente, accesorii destinate dotării moderne a proceselor industriale
    11.2.4. Componente de uz general industrial:
    - soluţii constructive noi;
    - optimizarea consumurilor materiale şi energetice pentru:
    * motoare, transformatoare, compresoare, aparataj electric, pompe, armături, rulmenti, alte componente.
    11.2.5. Produse informatice specifice tehnologiilor industriale
    11.2.6. Optoelectronica
    11.3. Microtehnologii:
    - proiectarea, simularea, fabricatia şi testarea microstructurilor şi a microsistemelor, inclusiv a circuitelor integrate specifice;
    - componente complexe, multifunctionale pentru prelucrarea informatiei şi conversia energiei, inclusiv componente electronice de putere;
    - noi materiale şi procese pentru tehnici de microfabricatie (microelectronica, micromecanica, microoptica etc.);
    - structurarea la scara atomica şi moleculara; nanostructuri şi nanotehnologii; caracterizare microfizica;
    - tehnici avansate de montaj, interconectare şi integrare a componentelor şi subsistemelor;
    - noi arhitecturi de microsistem bazate pe tehnici inteligente/soft-computing (reţele neurale, fuzzy, fuzzy-neural, algoritmi genetici);
    - matrice de senzori, microsenzori şi senzori inteligenti cu aplicaţii în:
    * industrie, transporturi, agricultura, mediu, biologie şi medicina.
    11.4. Tehnologii pentru recuperarea-reciclarea materiilor prime şi a produselor la sfârşitul ciclului lor de viaţa:
    - monitorizarea tehnologiilor de reciclare şi recuperare a materialelor;
    - tehnologii de separare a materialelor pentru refolosirea şi reciclarea lor;
    - tehnologii şi proceduri de reciclare pentru extragerea materialelor utile din produse sau din reziduurile procedeelor existente:
    * convertirea reziduurilor existente în produse intermediare utile;
    - tehnologii de transformare a materialelor regenerate în produse intermediare sau finale;
    - metode de asigurare a calităţii pentru aplicarea la "tehnologiile sfirsitului de viaţa";
    - tehnologii de recuperare şi de refolosire a componentelor din produse complexe;
    - procedee de manipulare şi/sau depozitare şi/sau distrugere a deşeurilor;
    - soluţii pentru eliminarea şi distrugerea deşeurilor industriale periculoase;
    - soluţii pentru eficientizarea costurilor în folosirea materialelor naturale limitate ca sursa şi a biomaterialelor derivate din produse agricole:
    * sporirea capabilităţii de reciclare a produsului prin cunoaşterea efectelor reciclarii asupra caracteristicilor materialelor;
    * îndepărtarea substanţelor dăunătoare;
    - modelarea, simularea comportamentului fluxurilor de deşeuri industriale şi a interactiunilor diferitelor componente ale deşeurilor pentru eficienta procesului de reciclare-recuperare.
    11.5. Alinierea produselor şi tehnologiilor la nivelul standardelor şi directivelor europene:
    - alinierea produselor, tehnologiilor la cerinţele normelor şi standardelor internaţionale;
    - includerea principiului calităţii totale, realizarea sistemelor de asigurare a calităţii la nivelul standardelor internaţionale (ISO 9000), în procese de fabricaţie din industrie;
    - extinderea aplicării şi elaborării de proceduri de certificare a produselor prin laboratoare acreditate.
    A 12. STANDARDE, MĂSURA ŞI TESTARE
    @ PERFORMANTA 2000
    12.1. Metode şi tehnici de măsurare pentru calitatea produselor şi a vieţii:
    - metode de modelare şi simulare;
    - caracterizare şi monitorizare produse şi materiale (static, dinamic, în condiţii specifice);
    - metode de verificare a produselor destinate:
    * consumului populaţiei;
    * utilizării în condiţii casnice;
    * protecţiei în mediul de muncă;
    - metode, aparatura, echipamente şi materiale de referinţa pentru controlul mediului;
    - metode şi tehnici de protecţie a operelor de cultura şi arta;
    - standarde specifice de măsura şi control;
    - cerinţe, metode şi tehnici de măsura, sisteme, echipamente şi aparate utilizate în medii cu risc ridicat;
    - aspecte juridice în elaborarea şi aplicarea standardelor de măsura şi a rezultatelor măsurătorilor.
    12.2. Dezvoltarea Sistemului de Standarde, Măsura şi Testare:
    - mentenanta şi dezvoltarea sistemelor metrologice;
    - metode şi instalaţii pentru determinarea caracteristicilor metrologice;
    - traductori şi senzori de măsura;
    - echipamente şi sisteme convenţionale şi neconventionale de măsura;
    - etaloane pentru diverse tipuri de marimi şi metode de caracterizare şi comportare în timp a acestora;
    - standarde şi norme de metrologie legală;
    - acreditare laboratoare şi organisme de certificare;
    - certificare produse şi servicii;
    - managementul calităţii totale;
    - legislaţie.
    A 13. MATERIALE NOI
    @ MATERIALE 2000
    13.1. Materiale noi:
    - crearea de materiale noi pentru aplicaţii în industrie şi economie:
    * materiale supraconductoare;
    * materiale ceramice şi ceramica tehnica structurală şi funcţională;
    * materiale metalo-ceramice;
    * materiale metalice superplastice;
    * nanomateriale şi nanotehnologii;
    * pulberi metalice;
    * magneti şi materiale magnetice;
    * compozite;
    * produse carbografice cu structura dirijata;
    * materiale cu memoria formei;
    * amorfe;
    * materiale feroase şi neferoase cu caracteristici noi;
    * materiale ultrapure; reactivi;
    * catalizatori;
    * materiale membranare şi membrane;
    * materiale plastice, elastomeri, monomeri şi auxiliari;
    * materiale colorante, intermediari specifici;
    * biomateriale;
    * lacuri şi vopsele;
    * sticlă;
    - noi materiale pentru fibre şi fire artificiale, cu destinaţii diferite în industrie şi economie;
    - procese neconventionale de sinteza a materialelor noi;
    - procese tehnologice pentru elaborarea de noi materiale şi companduri intermediate chimic, destinate aplicatiilor diverse;
    - procedee de integrare a materialelor în structura unor noi produse pentru obţinerea de performanţe ridicate;
    - noi materiale biocompatibile şi aplicaţii medicale.
    A 14. BIOTEHNOLOGII
    @ BIOTEHNOLOGIE 2000
    14.1. Procese biochimice, biofizice, biologice, substanţe şi preparate enzimatice în biotehnologii:
    - obţinerea unor preparate enzimatice de înaltă puritate cu utilizări în medicina şi farmacie;
    - identificarea, extractia şi purificarea unor substanţe biologice active din diverse materii prime;
    - tehnici membranare de separare, purificare şi concentrare;
    - bioreactoare membranare.
    14.2. Microbiologie în biotehnologii:
    - bănci (colecţii) de microorganisme de interes bioindustrial şi caracterizarea lor biologica şi genetica;
    - selectarea de culturi microbiene cu utilizări în tehnologii de extractia petrolului, carbunelui şi în recuperarea metalelor rare şi radioactive.
    14.3. Tehnici de genetica în biotehnologii:
    - selecţia de plante transgenice - analiza genomului şi aplicaţii;
    - obţinerea şi utilizarea de hibrizi intergenetici;
    - embriogeneza somatica şi producerea de seminţe artificiale;
    - obţinerea de genotipuri cu valoare biologica ridicată, prin inginerie genetica;
    - genetica moleculara în ameliorarea structurii genetice a populatiilor de animale şi plante;
    - fundamentarea biotehnologiilor de reproducţie artificiala privind fecundatia şi embriogeneza la animale de ferma şi peşti.
    14.4. Tehnici de imunologie în biotehnologii:
    - prepararea de anticorpi monoclonali şi aplicarea lor în oncologie;
    - prepararea de interleukina umană.
    14.5. Biologia vegetala, animala şi umană în biotehnologii:
    - utilizarea fecundatiei în vitro, în sfera reproductiei la animale (bovine, bubaline, ovine, caprine, porcine);
    - obţinerea în laborator a embrionilor de mamifere domestice;
    - realizarea unor preparate farmaceutice, medicamente, pe principii biologice active în terapeutică, prin biotehnologii;
    - banca de tesut ocular transplantabil;
    - tehnici de înmulţire, regenerare şi selecţie în vitro, la plante.
    14.6. Echipamente, senzori şi informatica în biotehnologii:
    - sisteme de sterilizare, biosinteza, prelucrare medii de cultura, purificare preparate;
    - senzori în biotehnologie;
    - sisteme de conducere cu calculatorul a proceselor biotehnologice;
    - bănci de date în domeniul biotehnologiei.
    14.7. Biotehnologii pentru producerea de alimente şi alimentaţie:
    - obţinerea de produse alimentare prin procedee biotehnologice;
    - selecţia de microorganisme pentru industria alimentara, obţinerea de noi microorganisme prin microgeneza, fuziune de protoplasti prin tehnica ADN recombinat;
    - biocatalizatori, coloranti, acizi organici, substanţe de gust şi aromatice.
    14.8. Biotehnologii în acvacultura şi în mediul înconjurător:
    - biotehnologii în acvacultura;
    - creşterea dirijata de organisme acvatice;
    - izolarea de substanţe active din flora şi fauna;
    - biotehnologii aplicative pentru mediul înconjurător.
    14.9. Biotehnologii în patologia animala:
    - aplicaţii biotehnologice în oncologia comparata;
    - biosenzori în patologia animala;
    - aplicaţii biotehnologice în studiul retrovirusurilor şi lentiretrovirusurilor la animale;
    - aplicarea metodelor biotehnologice în diagnosticul şi profilaxia bolilor parazitare la animale.
    14.10. Etica, securitate, impact social:
    - aliniere la standardele internaţionale;
    - protecţia cercetării şi a aplicării rezultatului în şi din biotehnologii.
    A 15. BIOMEDICINA ŞI SĂNĂTATE
    @ SĂNĂTATE 2000
    15.1. Prevenirea şi controlul bolilor cu frecventa şi grad ridicat de periculozitate:
    - probleme de alimentaţie, nutriţie şi patologie;
    - calitatea mediului şi sănătatea; patologia profesională evocata;
    - aspecte de patologie clinica de mare prevalenta/incidenţa în rindul populaţiei:
    * hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica, bronhopatia cronica obstructiva, patologia glandelor endocrine etc.;
    * afecţiuni cerebro-vasculare etc.;
    - stresul;
    - boli cronice degenerative:
    * insuficienta renala;
    * hepatopatologie;
    * reumatism;
    * afecţiuni nervoase şi psihice etc.;
    - maladiile infectioase, etiologii specifice, mecanisme patogenice de rezistenta la infectii şi de transmitere în mediu, precum şi vectori ai infectiei; diagnostic de laborator;
    - boli transmisibile cu potenţial de larga propagare, tuberculoza, infectii acute respiratorii, virale şi bacteriene, hepatite virale, boala diareica (holera).
    15.2. Imunologie
    - aspecte fundamentale celulare şi umorale privind:
    * modificări majore în imunitatea naturala;
    * mecanismele imunomodulatoare; procedee de obţinere a compusilor activi şi terapie adecvată;
    * imunologia şi biologia moleculara în:
    - histocompatibilitate şi transplantare;
    - boli autoimune şi imunodeficiente;
    - diagnostic, mecanisme patogene şi terapia bolilor alergice;
    - metode, tehnici, tehnologii şi echipamente specifice.
    15.3. SIDA
    - mecanisme moleculare de creştere şi extindere a maladiei;
    - tehnici şi instrumente de diagnosticare;
    - teste şi terapii selective.
    15.4. Cercetarea oncologica:
    - studii de epidemiologie şi prevenire;
    - mecanisme moleculare de creştere şi extindere a maladiei;
    - tehnici şi instrumente de diagnosticare;
    - teste şi terapii selective.
    15.5. "Deceniul Creierului"
    - patologia dezvoltării nevraxului;
    - leziuni cerebro-medulare; tumori;
    - aspecte de insuficienta cerebrala;
    - modificări de sensibilitate şi patologia durerii, efectul drogurilor.
    15.6. Tehnologii medicale "clasice"
    - noi metodologii neinvazive de investigare, precum şi asimilarea sau imaginarea unor procedee operatorii moderne;
    - medicina sportiva:
    * tehnici de pregătire şi valorificare a potenţialului biomotric al populaţiei ţinere;
    - echipamente de investigare, diagnostic şi tratament;
    - instrumentar, accesorii şi materiale medicale şi igienico-sanitare;
    - echipamente de investigare, diagnostic, tratament şi recuperare.
    15.7. Tehnici şi tehnologii neconventionale:
    - tehnologii şi biologia transplantului;
    - tehnici şi tehnologii de implantare;
    - metode, tehnici, accesorii, aparatura pentru reintegrarea persoanelor cu handicap;
    - echipamente şi tehnologii medicale specifice.
    15.8. Sănătate, factori de influentare şi impact social:
    - studii epidemiologice;
    - probleme de pediatrie şi puericultura;
    - aspecte de gerontologie, îmbătrânirea şi modalităţi endocrinometabolice;
    - model naţional de servicii preventive integrate, bazate pe factori de risc comuni bolilor cronice degenerative;
    - psihologia cognitiva, psihodiagnostic şi psihoterapie;
    - îmbătrânirea sistemelor senzoriale şi a proceselor cognitive;
    - aspecte clinice şi terapeutice de medicina fizica, balneoclimatologie;
    - recuperare medicală;
    - tehnici de pregătire competitionala în sportul de înaltă performanta;
    - echipamente de recuperare medicală, fizica şi balneoclimatologica;
    - impactul informaţional cu aspecte de medicina socială şi elemente de educaţie individuală;
    - psihologia muncii şi a creativitatii;
    - modele de finanţare pentru fundamentarea reformei sistemului de sănătate şi adecvarea sa la nevoile sanitare actuale şi de perspectiva.
    15.9. Farmacologie
    - cercetări farmacologice.
    A 16. URBANISM, CONSTRUCŢII, NOI MATERIALE DE CONSTRUCŢII
    @ CONSTRUCŢII 2000
    16.1. Amenajarea teritoriului la nivel naţional:
    - modele de dezvoltare urbana alternative;
    - dezvoltarea reţelei de localităţi cu identificarea unor centre competitive pe plan european;
    - arhitecturi moderne, creşterea calităţii aşezărilor umane;
    - protecţia zonelor construite şi naturale - suport al dezvoltării şi integrării în patrimoniul cultural european;
    - reabilitarea zonala, zone rurale defavorizate, reconstructia ecologica, conversia zonelor industriale.
    16.2. Dezvoltarea durabila a aşezărilor umane:
    - restructurarea şi modernizarea oraşelor, integrarea în politicile de locuire europene;
    - management strategic şi operational în domeniul urbanismului;
    - conservarea şi gestiunea teritoriului;
    - oraşul secolului XXI;
    - satul românesc al secolului XXI.
    16.3. Arhitectura fondului construit:
    - habitat 2000, arhitecturi moderne şi tradiţie în oraşele şi satele româneşti;
    - gestiunea moderna a aşezărilor locuite, infrastructuri, cadastru imobiliar şi edilitar;
    - protecţia şi dezvoltarea specificului zonal: turistic, balnear, istoric, cultural, natural;
    - tehnici şi tehnologii de valorificare şi păstrare a specificului local şi a patrimoniului cultural, istoric şi natural.
    16.4. Siguranţa, functionalitatea şi confortul construcţiilor:
    - soluţii noi de proiectare şi tehnologii moderne pentru execuţia construcţiilor:
    * în domeniul geotehnicii şi al fundaţiilor;
    * de structuri şi de materiale pentru construcţii;
    * instalaţii şi echipamente specifice;
    - diagnoza şi evaluarea soluţiilor de construcţii şi instalaţii:
    * punerea în siguranţa a fondului construit existent;
    - rezistenta, durabilitatea şi protecţia elementelor de construcţii şi ale construcţiilor;
    - protecţia antiseismica şi intervenţia asupra structurilor de construcţii:
    * verificări de soluţii pe platforme seismice;
    - gestiunea energetica globală, creşterea randamentelor energetice şi a gradului de confort pentru construcţii şi instalaţiile aferente;
    - asigurarea calităţii şi alinierea la standardele internaţionale în construcţii;
    - economia construcţiilor:
    * managementul în construcţii;
    * legislaţie.
    16.5. Tehnici şi tehnologii specifice execuţiei construcţiilor:
    - modernizarea procedeelor de execuţie;
    - tehnologii "curate";
    - instalaţii, echipamente, aparatura pentru execuţia şi verificarea calităţii construcţiilor;
    - sisteme integrate de maşini pentru mecanizarea complexa a execuţiei.
    16.6. Noi tehnologii şi materiale pentru construcţii:
    - valorificarea complexa a bazei de materii prime şi auxiliare;
    - tehnologii nepoluante pentru procesele tehnologice de obţinere a materialelor de construcţii;
    - noi materiale şi tehnologii performanţe pentru industria de construcţii;
    - modernizarea, reprofilarea şi rentabilizarea unor procese tehnologice;
    - modelarea, simularea şi proiectarea integrată a tehnologiilor, instalaţiilor şi utilajelor cu efect în reducerea şi optimizarea consumurilor materiale, energetice şi de manopera;
    - procese neconventionale şi utilaje specifice utilizate în industria materialelor de construcţii.
    A 17. ŞTIINŢE DE BAZA
    @ VIITOR 2000
    17.1. Fizica:
    - fizica teoretică;
    - fizica nucleului şi particulelor elementare;
    - fizica stării condensate şi noi materiale;
    - fizica şi aplicatiile plasmei;
    - fizica laserelor, optoelectronica;
    - fizica atomica şi moleculara;
    - energia nucleara;
    - fizica în spaţiul cosmic;
    - instrumentatie şi metode nucleare;
    - fizica fasciculelor accelerate;
    - radiobiologie şi radioecologie;
    - separari şi marcari cu izotopi stabili;
    - magnetism şi materiale magnetice;
    - analiza numerică şi informatica în fizica;
    - instalaţii de interes naţional pentru cercetarea în fizica.
    17.2. Matematica:
    - metode moderne în logica matematica, analiza statistica, analiza funcţională, analiza numerică, teoria proceselor stohastice;
    - metode moderne în cercetarea operationala, teoria jocurilor, programarea matematica, optimizare, aproximare, control optimal, biomatematica.
    17.3 Biologie - genetica:
    - analiza genomului uman, animal, vegetal, fungic, bacterian şi viral, prin tehnici moleculare şi citogenetice;
    - modificarea genomului prin mutageneza experimentala şi manipulari de gene, cromozomi şi alte organe celulare;
    - studiul mecanismelor moleculare şi celulare ale dezvoltării organismelor vii;
    - studiul biodiversitatii şi genodiversitatii organismelor vegetale şi animale din ecosistemele României, prin tehnicile geneticii ecologiei, biochimiei, taxonomiei;
    - structura şi funcţionarea ecosistemelor naturale şi antropizate;
    - studii de etologie comparata şi de psihogenetica în sprijinul integrării sociale.
    17.4. Chimie:
    - chimie cuantica;
    - materiale şi substanţe noi, organice, anorganice şi macromoleculare:
    * sinteza, mecanisme, cinetica, caracterizare fizico-chimica şi biologica;
    - izolarea, caracterizarea structurală, fizico-chimica şi biologica a produselor naturale;
    - metode fizico-chimice de separare şi concentrare a produselor chimice;
    - distrugerea sau recuperarea chimica, ecologica, a materialelor toxice;
    - chimie bio-anorganica şi bio-organică;
    - modelarea şi simularea proceselor chimice, a proprietăţilor moleculare şi de material.
    17.5. Geologie şi geofizica:
    - tehnici şi tehnologii de analiza, modelare şi simulare a fenomenelor geomagnetice şi tectonice;
    - tectonofizica;
    - studiul geonomic al Sistemului Pământ;
    - investigarea structurii şi evoluţiei litosferei şi studiul câmpului geomagnetic pe teritoriul României;
    - tehnici şi tehnologii de evidenţiere a resurselor de apa;
    - metode geofizice pentru evidentierea condiţiilor de acumulare şi de valorificare a substanţelor minerale utile;
    - geofizica aplicată ca suport de investigare în diverse domenii;
    - tehnologii competitive de prospectare, evaluare şi recuperare a resurselor geologice de suprafaţa şi subterane;
    - elaborarea hartilor geo-tematice, al atlaselor şi monografiilor;
    - dezvoltarea şi conservarea patrimoniului geologic;
    - studii regionale şi geoecologice.
    A 18. AERONAUTICA ŞI SPAŢIU
    @ SPAŢIU 2000
    18.1. Aeronautica:
    - metodologii şi concepte avansate în aerodinamica;
    - tehnici şi tehnologii de modernizare a aeronavelor;
    - metodologii şi concepte avansate în aerodinamica şi gazotermodinamica;
    - aparate de zbor telecomandate;
    - tehnologii competitive pentru aparate de zbor:
    * sisteme integrate de proiectare şi fabricaţie;
    * metode avansate de simulare, comanda şi control.
    18.2. Tehnologii de exploatare a spaţiului cosmic:
    - metode avansate de prelucrare şi interpretare a documentelor cosmofotogrammetrice de uz utilitar civil;
    - metodologii, instrumente şi aparate adaptabile echiparii rachetelor purtătoare şi obiectelor cosmice;
    - specificitati în etapele evoluţiei, în diferite medii şi în vid, a rachetelor şi aparatelor spatiale;
    - tehnici de telecomunicaţii şi teleinformatica spatiala;
    - teledetectie spatiala;
    - studii pluridisciplinare avansate în ştiinţele Universului;
    - integrarea tematica în programe internaţionale din domeniile geofizicii şi astrofizicii spatiale.
    18.3. Medicina şi biologie aerospatiale:
    - noi metode, medicamente şi tehnologii biomedicale şi farmaceutice;
    - tehnici şi procedee avansate de pregătire a specialiştilor posibili participanţi la programe extraatmosferice.
    A. 19. ŞTIINŢE UMANISTE, CERCETARE SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ ORIENTATA
    @ IMPACT 2000
    19.1. Ştiinţe umaniste:
    - istorie;
    - lingvistica şi literatura:
    * dictionarul limbii române;
    * dictionarul etimologic al limbii române;
    * tezaur toponimic al României;
    * atlasul lingvistic român pe zone geografice;
    * atlas folcloric;
    - alte ştiinţe umaniste:
    * arta, istoria artei;
    * istoria ştiinţei şi tehnologiei;
    * muzicologia;
    - logica şi filozofia ştiinţei.
    19.2. Economia, managementul, politica şi istoria ştiinţei:
    - instrumente avansate de management strategic şi operational în domeniul C-D: metode şi proceduri de fundamentare şi de evaluare a politicilor, programelor şi proiectelor C-D:
    * stabilirea prioritatilor în domeniul C-D: metode şi proceduri de evaluare a tendinţelor şi prognozelor în domeniile ştiinţifice, tehnologice, economice;
    * definirea politicilor, programelor şi proiectelor C-D: metode şi proceduri de definire a strategiilor în domeniul C-D, a obiectivelor şi criteriilor de performanţă urmărite prin programele C-D, metode şi mecanisme de analiza şi validare a impactului socioeconomic previzibil, asociat programelor şi proiectelor C-D;
    * evaluarea rezultatelor aplicării politicilor şi programelor C-D;
    - filozofia valorii şi culturii;
    - rolul ştiinţei şi tehnologiei în dezvoltarea economică şi socială: abordari istorice, analize retrospective, influente, implicaţii, tendinte.
    19.3. Integrarea României în Europa:
    - geopolitica şi integrarea economică şi socială la nivel european şi mondial, globalizarea fenomenelor economice;
    - forme şi procedee de integrare economico-socială;
    - forme de participare la patrimoniul ştiinţific comunitar şi internaţional;
    - participarea la piaţa europeană:
    * analiza fenomenelor macro şi microeconomice de pe piaţa internationala;
    * analiza evoluţiei şi structurii pieţei de valori materiale şi spirituale: identificarea şi captarea segmentelor de piaţa;
    * diagnoza pieţei interne;
    * analiza evolutiilor schimburilor comerciale;
    - analiza posibilităţilor de integrare a României în fluxurile tehnologice internaţionale;
    - armonizarea legislaţiei române în raport cu prevederile legislaţiei comunitare.
    19.4. Structuri şi efecte sociale ale procesului de restructurare
    - comunităţi umane şi procese sociale;
    - cultura şi civilizatie; modele culturale şi culturi alternative;
    - forme şi metode de instruire şi de perfecţionare permanenta a personalului;
    - programe de formare şi reorientare profesională;
    - piaţa muncii: mijloace de orientare pe piaţa a forţei de muncă;
    - protecţia socială;
    - problematica socioumană în procesul de schimbare şi de modernizare în perioada de tranzitie;
    - legislaţie.
    19.5. Tineretul în procesul schimbării:
    - condiţia de viaţa a tineretului; familia tinara;
    - participare economică, civilă şi politica;
    - perceptia tineretului, stil de viaţa şi valori specifice;
    - potenţialul creativ;
    - profilarea personalităţii adolescentului, programe de pregătire specifice;
    - mobilitatea tineretului;
    - prioritati legislative privind tineretul.
    19.6. Cercetarea socială şi economică de interes general:
    - economie generală;
    - studii sociale;
    - vârsta a 3-a şi a 4-a;
    - strategii naţionale şi modele de dezvoltare socioeconomica;
    - probleme ale reformei;
    - întreprinderea secolului XXI;
    - drept constituţional, penal, internaţional, comunitar, spatial, al proprietăţii, comercial, administrativ;
    - studii de protecţie juridică.
    A. 20. DEZVOLTARE ZONALA
    @ ECHILIBRU
    20.1. Reabilitarea zonala:
    - tehnologii generice, module de independenta energetica pentru localităţi izolate;
    - transfer de tehnologie adaptat specificului economic zonal;
    - valorificarea potenţialului inovativ zonal şi stimularea mediului creativ;
    - patrimoniu cultural, etnografic şi folcloric;
    - valorificarea prin protecţie, conservare şi creaţie a specificitatii zonale.
    20.2. Monitorizarea dezvoltării satului românesc:
    - administraţia zonala informatizata;
    - economic;
    - cultural şi social.
    20.3. Dezvoltarea zonelor balneoclimaterice
    20.4. Dezvoltarea zonei montane
    A. 21. APĂRAREA NAŢIONALA
    @ APĂRARE 2000
    Programele/subprogramele/obiectivele cuprinse în Direcţia tematica "Apărarea Naţionala" sunt comunicate, potrivit art. 107 din Constituţia României, numai instituţiilor/persoanelor abilitate.
    B. ACŢIUNI (SUPORT)
    B.1. DOTARE
    @ LABORATOR 2000
    B. 1.1. Instrumente, mijloace şi echipamente specifice cercetării ştiinţifice
    B. 1.2. Crearea reţelelor de laboratoare colaborative:
    - legislaţie;
    - organizare;
    - dotare;
    - atestare (acreditare);
    - valorificare prin extinderea activităţilor din laboratoare.
    B. 1.3. Integrarea cu "marile laboratoare europene sau regionale":
    - legislaţie;
    - organizare;
    - dotare.
    B. 1.4. Integrarea laboratoarelor în programul de instruire-învăţământ
    B. 2. INOVARE ŞI TRANSFER TEHNOLOGIC
    @ INOVARE 2000
    B. 2.1. Inovare în economie (lucrări susţinute în regim de cofinantare):
    - proiecte C-D şi de transfer tehnologic ale întreprinderilor;
    - activităţi suport pentru transfer tehnologic:
    * consultanţa şi asistenţa pentru dezvoltarea tehnologică a întreprinderilor;
    * identificarea şi evaluarea tehnologiilor adecvate (proiecte de retehnologizare);
    * exploatarea datelor şi informaţiilor tehnologice (proiecte de racordare la sistemele de informaţii tehnologice).
    B. 2.2. Dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor pentru transfer tehnologic:
    - reglementări legislative pentru proceduri de transfer al rezultatelor C-D:
    * drepturi de proprietate intelectuală asupra rezultatelor C-D;
    * drepturi de difuzare şi comercializare;
    - sisteme şi activităţi promotionale pentru transfer tehnologic:
    * sisteme operationale de prelucrare şi difuzare a informaţiilor ştiinţifice şi tehnologice, la nivel regional şi al agenţilor economici;
    * catalogul informatizat al rezultatelor C-D şi al tehnologiilor româneşti (registrul de rezultate/tehnologii transferabile, brevete);
    * registre de cereri/oferte C-D pe domenii/sectoare de activitate;
    - dezvoltarea activităţii C-D de firma; susţinerea compartimentelor C-D;
    - dezvoltarea infrastructurii instituţionale: centre de parcuri ştiinţifice şi tehnologice, centre de inventica şi de implementare a inventiilor, centre de inovare şi de afaceri.
    B. 2.3. Informare şi documentare ştiinţifică şi tehnica
    B. 3. COOPERAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ INTERNATIONALA
    @ INTEGRARE 2000
    B. 3.1. Integrarea cercetării româneşti în programele de cercetare europene:
    - participarea cercetării ştiinţifice româneşti la programele de cercetare precompetitiva ale Uniunii Europene;
    - participarea cercetării ştiinţifice româneşti la proiecte de cercetare aplicativa şi dezvoltare tehnologică;
    - participarea cercetării româneşti la Programul NATO - a 3-a dimensiune;
    - participarea cercetării româneşti la Programul Moldova.
    B. 3.2. Integrarea cercetării româneşti la circuitul ştiinţific mondial:
    - obţinerea şi valorificarea calităţii de membru cu drepturi depline în organizaţii şi organisme mondiale şi europene de profil;
    - participarea la viaţa ştiinţifică interna şi internationala:
    * congrese, conferinţe, simpozioane;
    - afilierea şi participarea la tîrguri, expoziţii ştiinţifice şi licitaţii.
    B. 4. PREGĂTIREA ŞI MOBILITATEA PERSONALULUI
    @ CREATIV 2000
    B. 4.1. Standarde europene în pregătirea, perfecţionarea şi evaluarea personalului C-D:
    - programe de pregătire a managerilor pentru activităţi C-D, în ţara şi în străinătate;
    - programe de pregătire a evaluatorilor de personal şi instituţii C-D;
    - programe speciale de orientare, selecţionare şi formare a personalului C-D (cu periodicitate stabilă);
    - formarea tinerilor absolvenţi în cadrul programelor C-D;
    - susţinerea finalizarii programelor doctorale (în ţara şi în străinătate);
    - programe postdoctorale.
    B. 4.2. Formarea nucleelor şi reţelelor de competenţa în activitatea de cercetare:
    - susţinerea acţiunilor de cooperare şi a mobilitatii interne între institute de cercetare-dezvoltare, centre universitare, agenţi economici, care operează în acelaşi domeniu de interes:
    * schimburi şi cooptari temporare de cercetători/specialişti;
    * extinderea formelor avansate de pregătire (licenţe, doctorate) în mediul economic;
    - încurajarea şi susţinerea publicaţiilor de specialitate:
    * publicaţii româneşti (inclusiv cu participare străină);
    * traduceri de lucrări de referinţa;
    * publicare de lucrări româneşti în străinătate.
    B. 4.3. Mobilitatea personalului:
    - politici şi acţiuni privind mobilitatea pe plan intern şi extern a personalului C-D:
    * susţinerea programelor de formare, perfecţionare şi schimburi de cercetători şi specialişti;
    * participare la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
    -------------------------