DECIZIA nr. 476 din 27 iunie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 239 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 7 septembrie 2017

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Afrodita Laura Tutunaru

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 239 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Sincar Huseyin în Dosarul nr. 144/90/2016/a3 al Tribunalului Vâlcea și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.236D/2016.2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției domnul avocat Ionel Olteanu din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. De asemenea, s-a prezentat și doamna traducător de limba turcă, Bahtiar Cioroiu, desemnată în cauză să asigure traducerea.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului legal al autorului excepției, care arată că depune note scrise și dorește să precizeze, în prealabil, că obiectul excepției îl reprezintă art. 239 din Codul de procedură penală în integralitatea sa. Pe fondul excepției solicită admiterea acesteia susținând că, spre deosebire de aspectele dezlegate în jurisprudența sa, Curtea nu s-a pronunțat asupra problemei calității art. 239 din Codul de procedură penală ce decurge din lipsa clarității și previzibilității noțiunii de „termen rezonabil“.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Decizia penală nr. 591/A din 17 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 317/46/2016, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 239 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Sincar Huseyin într-o cauză având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive conform art. 348 din Codul de procedură penală. Curtea Constituțională a fost sesizată ca urmare a admiterii căii de atac formulate împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 144/90/2016/a3, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale deoarece, în cadrul procedurii de cameră preliminară, perioada arestării preventive nu poate fi apreciată ca făcând parte din perioada arestării preventive în cadrul judecății în primă instanță. Totodată, s-a apreciat că termenul de 180 de zile prevăzut de dispozițiile art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală ar fi aplicabil și procedurii de cameră preliminară, fiind premergătoare judecății în primă instanță, ca etapă sui generis a procesului penal. 8. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în ce privește arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară, aceasta este socotită de către legiuitor ca arestare preventivă în cursul judecății în primă instanță. Trimițând la termenele instituite de alin. (1), dispozițiile art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilesc că acestea curg de la data punerii în executare a măsurii, inclusiv atunci când arestarea preventivă s-a dispus în cursul procedurii de cameră preliminară. Așadar, în ipoteza avută în vedere de autorul excepției, atunci când măsura arestării preventive a fost luată în faza de urmărire penală și a fost menținută în procedură de cameră preliminară, ceea ce s-a executat înainte de sesizarea instanței cu rechizitoriu va fi analizat din perspectiva duratei maxime a arestării preventive prin raportare la prevederile art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală, fiind în discuție o arestare preventivă în faza de urmărire penală, iar ceea ce se execută după trimiterea în judecată (deci inclusiv în cursul procedurii de cameră preliminară), va fi analizat prin raportare la dispozițiile art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală. Nu în ultimul rând, soluția criticată ține seama de limitele temporale pe care legiuitorul le-a stabilit în privința fazei de urmărire penală, respectiv a fazei judecății. Astfel, potrivit art. 327 raportat la art. 321 și art. 322 din Codul de procedură penală, terminarea urmăririi penale are loc odată cu emiterea de către procuror, după caz, a rechizitoriului sau a ordonanței de clasare, iar conform art. 329 alin. (1) și (2) raportat la art. 344 alin. (1) din Codul de procedură penală, momentul de început al fazei judecății îl constituie înregistrarea rechizitoriului la instanța competentă să judece cauze în fond.11. Prin urmare, nu există niciun argument logic pentru care arestarea preventivă pusă în executare în procedura camerei preliminare, deci după sesizarea primei instanțe prin rechizitoriu, să fie socotită în cadrul duratei totale a arestării din cursul urmăririi penale.12. În ce privește pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, Guvernul apreciază că aceasta nu subzistă câtă vreme, în procedura camerei preliminare, inculpatul poate contesta legalitatea măsurii arestării preventive, inclusiv sub aspectul duratei rezonabile a acesteia.13. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, sens în care face trimitere la Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016. 14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile apărătorului ales al autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 239 alin. (2), cu denumirea marginală Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță, din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: (1) În cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă.(3) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), instanța de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condițiile legii.17. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 23 referitor la Libertatea individuală.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, făcând trimitere la propria jurisprudență, a statuat că instituția camerei preliminare a fost concepută, în accepțiunea legiuitorului, „ca o instituție nouă și inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în același timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigențelor de legalitate, celeritate și echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituția camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul și durata camerei preliminare, măsurile premergătoare, procedura, soluțiile ce pot fi pronunțate și contestația împotriva acestor soluții. [...] Astfel, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior (art. 3 din Codul de procedură penală), Curtea a concluzionat că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. [...] Totuși, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, își va exercita atribuțiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanței de judecată (a se vedea și Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27, 28).19. Așa fiind, deși procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală și faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, și anume cel al sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu și cel al dispunerii începerii judecății pe fond.20. De asemenea, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 486 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 12 decembrie 2016, s-a statuat că potrivit dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani. Or, ținând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că termenele mai sus arătate curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de arestat sa dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă.21. Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată și prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar, ulterior, a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală -, iar, ulterior, de la data sesizării instanței de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din același cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât și judecata în primă instanță.22. În același sens este și Decizia nr. 179 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 19 mai 2017, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală.23. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.24. Referitor la susținerile autorului excepției, făcute în ședința publică și cuprinse, de asemenea, în notele scrise depuse prin care și-a extins criticile de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile art. 239 din Codul de procedură penală sunt neclare prin aceea că nu se poate înțelege cu ușurință conceptul de „termen rezonabil“, Curtea constată că nu poate primi aceste motive de neconstituționalitate, întrucât ele au fost invocate ulterior sesizării Curții în prezenta cauză. Instanța de contencios constituțional nu poate hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața sa, întrucât ar încălca art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, conform căruia părțile trebuie să își exprime punctele de vedere în legătură cu excepția de neconstituționalitate în fața instanței judecătorești, depunând dovezile pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată este obligată să își exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. Așadar, litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sincair Huseyin în Dosarul nr. 144/90/2016/a3 al Tribunalului Vâlcea și constată că dispozițiile art. 239 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Afrodita Laura Tutunaru

    ----