ORDIN nr. 2.861 din 9 octombrie 2009pentru aprobare Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 20 octombrie 2009
    În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată,
    ministrul finanțelor publice emite prezentul ordin.

    Articolul 1
    (1) Se aprobă Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) Prevederile prezentului ordin se aplică de către persoanele juridice prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, denumite în continuare entități.(3) Persoanele care obțin venituri din activități independente și sunt obligate, potrivit legii, să organizeze și să conducă evidența contabilă în partidă simplă aplică prevederile prezentului ordin.(4) Entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Banca Națională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare pot aplica, pe lângă prevederile prezentului ordin, și reglementări specifice cu privire la organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, emise de instituțiile de reglementare, în funcție de specificul activității.(5) Entitățile prevăzute la alin. (2) au obligația să emită proceduri proprii privind inventarierea, în baza normelor prevăzute la art. 1 alin. (1), aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau altă persoană care are obligația gestionării entității.


    Articolul 2

    Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității.


    Articolul 3

    Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 4

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.174 din 13 decembrie 2004, cu modificările ulterioare.


    Articolul 5

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    p. Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat

    București, 9 octombrie 2009.
    Nr. 2.861.

    ANEXĂ

    NORME
    privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor,
    datoriilor și capitalurilor proprii 1