DECIZIE 9 11/03/2019

DECIZIA nr. 9 din 11 martie 2019referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 7 iunie 2019
Dosar nr. 3.000/1/2018

Iulia Cristina Tarcea	- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici	- președintele Secției I civile
Eugenia Voicheci	- președintele Secției a II-a civile
Corina-Alina Corbu	- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Daniel Grădinaru	- președintele Secției penale
Adina Georgeta Nicolae	- judecător la Secția I civilă
Simona Gina Pietreanu	- judecător la Secția I civilă
Simona Lala Cristescu	- judecător la Secția I civilă
Andreia Liana Constanda	- judecător la Secția I civilă
Eugenia Pușcașiu	- judecător la Secția I civilă
Beatrice Ioana Nestor	- judecător la Secția I civilă
Iulia Manuela Cîrnu	- judecător la Secția II-a civilă
Rodica Dorin	- judecător la Secția II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă	- judecător la Secția II-a civilă
Ruxandra Monica Duță	- judecător la Secția II-a civilă
Roxana Popa	- judecător la Secția II-a civilă
Virginia Florentina Duminecă	- judecător la Secția II-a civilă
Ionel Barbă	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Virginia Filipescu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Luiza Maria Păun	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Decebal Constantin Vlad	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Claudia Emilia Vișoiu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Liliana Vișan	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Simona Daniela Encean	- judecător la Secția penală
Ionuț Mihai Matei	- judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).
Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Avocatul Poporului este reprezentat de doamna consilier juridic Claudia Virenfeldt, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Diana Berlic.
La ședința de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^3 din Regulamentul Î.C.C.J.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de Avocatul Poporului referitor la următoarea problemă de drept:
Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă activitatea desfășurată în cadrul unităților de prospecțiuni geologice sau de exploatări în subteran este considerată activitate desfășurată în «unitate minieră» și poate fi încadrată în condiții speciale de muncă.
Magistratul-asistent prezintă referatul privind obiectul recursului în interesul legii, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și punctul de vedere formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Președintele completului de judecată, constatând că nu există chestiuni prealabile sau excepții, acordă cuvântul reprezentanților Avocatului Poporului, autorului sesizării și procurorului general, pentru susținerea recursului în interesul legii, respectiv pentru expunerea punctului de vedere cu privire la acesta.
Doamna consilier juridic prezintă, pe scurt, obiectul sesizării și argumentele care au stat la baza formulării acesteia, punând concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale supuse interpretării, în sensul că activitățile desfășurate în cadrul unităților care au ca obiect de activitate efectuarea de prospecțiuni și exploatări în subteran pot fi încadrate ca activități desfășurate în condiții speciale de muncă, prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Doamna procuror arată că, în opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, interpretarea ce corespunde literei și spiritului legii este cea propusă de autorul sesizării, sens în care pune concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii, făcând referire la argumentele prezentate în punctul de vedere formulat în scris și depus la dosar.
Președintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Problema de drept care a generat practica neunitară1. Prin recursul în interesul legii se solicită a se stabili dacă activitatea desfășurată în cadrul unităților de prospecțiuni geologice sau de exploatări în subteran este considerată activitate desfășurată în „unitate minieră“ și poate fi încadrată în condiții speciale de muncă, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), și art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 85/2003).II. Dispozițiile legale supuse interpretării2. Legea nr. 263/2010:

Articolul 30
(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:
a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
(…)3. Legea nr. 85/2003:

Articolul 3

În înțelesul prezentei legi, termenii folosiți se definesc după cum urmează:1. activitate minieră - ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului;
(…)III. Examen jurisprudențial - principalele coordonate ale divergențelor de jurisprudență4. În raport cu hotărârile judecătorești care au stat la baza promovării recursului în interesul legii, autorul sesizării a arătat că examinarea jurisprudenței la nivel național relevă faptul că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, fiind identificate două orientări:
A) Într-o primă orientare s-a apreciat că activitatea desfășurată în cadrul unor unități care desfășoară activități miniere într-un perimetru de exploatare sau explorare ce presupun lucrul în subteran (foste întreprinderi de prospecțiuni și explorări geologice) intră în sfera noțiunii de „activitate minieră“, prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2003 și, ca atare, trebuie să fie considerată muncă desfășurată în condiții speciale, conform art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010. 5. S-a susținut în sprijinul acestei orientări că, în lipsa unor dispoziții legale exprese, prin care activitatea în discuție să fie exclusă din sfera activității miniere, nu se poate restrânge domeniul de aplicare al art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 doar la activități de exploatare de cărbuni și minerale, cu atât mai mult cu cât actul normativ în cauză nu definește noțiunea de activități miniere.6. De asemenea, s-a reținut că, în concordanță cu dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) din același act normativ, unitățile miniere fac parte din locurile de muncă în condiții speciale, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran, deși nici Legea nr. 263/2010 și nici Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unic de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), nu definesc unitatea minieră.
B) Într-o altă orientare s-a considerat că activitatea în subteran nu este o activitate desfășurată într-o unitate minieră, așa cum prevede expres legea, legiuitorul înțelegând să reglementeze distinct această activitate și nu ca activitate minieră; s-a reținut că perioada în care reclamantul, angajat în cadrul unei societăți comerciale, a lucrat în subteran a fost inclusă de către legiuitor, în condițiile speciale prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, iar nu în condițiile speciale prevăzute de lit. a) a aceluiași text de lege.7. În susținerea acestei soluții s-a reținut că nu poate fi considerată „mină“ sau „unitate minieră“ o întreprindere care are ca obiect de activitate explorări geologice sau realizarea de construcții subterane, chiar dacă aceasta presupune și muncă în subteran.8. S-a susținut că, în cuprinsul prevederilor pct. 1 al anexei nr. 1 la Ordinul ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (Ordinul nr. 50/1990) [act abrogat prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000) - n.r.], se face o delimitare între diversele categorii de activități încadrate în grupa I de muncă, respectiv între activități desfășurate în „mine“ și activități care se desfășoară în subteran, în cu totul alte unități/întreprinderi care nu pot fi „mine“, existând o diferență observabilă între sintagmele „activitate minieră“ și „unitate minieră“. 9. Pornindu-se de la această delimitare a activităților desfășurate în subteran, făcută prin Ordinul nr. 50/1990, se arată că sintagma „unitate minieră“, prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 se referă la „minele“ stipulate în cuprinsul pct. 1 al anexei nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990, și nu la alte unități care desfășoară muncă în subteran.IV. Opinia autorului sesizării10. Autorul sesizării, Avocatul Poporului, apreciază ca fiind în acord cu litera și spiritul legii prima orientare jurisprudențială, potrivit căreia, în lipsa unui temei legal, expres prevăzut, activitățile desfășurate în cadrul unităților care au ca obiect de activitate efectuarea de prospecțiuni și exploatări în subteran pot fi încadrate ca activități desfășurate în condiții speciale de muncă, prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.11. Prevederile art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 nu operează cu o enumerare limitativă a unităților miniere care intră sub incidența dispozițiilor sale, astfel încât se poate considera că prin unități miniere se înțeleg și lucrările miniere subterane de prospecțiuni și explorări geologice și cu caracter special.12. Pentru ca anumite locuri de muncă să fie încadrate în condiții speciale, până la apariția Legii nr. 263/2010, care în prezent reprezintă dreptul comun în materia pensiilor, era necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: desfășurarea unor activități expres prevăzute de lege, în anumite unități, care, de asemenea, erau cuprinse în conținutul legii, care au obținut un aviz ce atesta existența condițiilor speciale de muncă.13. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 (abrogată prin Legea nr. 263/2010), în sensul acestui act normativ, locurile de muncă în condiții speciale erau cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2; e) alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele menționate, care puteau fi stabilite numai prin lege. 14. De asemenea, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se stabileau prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.15. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale [(Legea nr. 226/2006) - abrogată prin Legea nr. 263/2010], începând cu data de 1 aprilie 2001, erau încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1 la acest act normativ [art. 1 alin. (1)]. În plus, aceste locuri de muncă sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare [art. 1 alin. (2)].16. Ca atare, pentru ca anumite locuri de muncă să fie încadrate în condiții speciale, până la apariția Legii nr. 263/2010 - nou act normativ în materia pensiilor - era necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: a) desfășurarea unor activități expres prevăzute de lege; și b) în anumite unități care au obținut un aviz ce atesta existența condițiilor speciale de muncă, cuprinse, de asemenea, în conținutul Legii nr. 226/2006.17. Or, nici Legea nr. 263/2010, nici Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 și nici Legea nr. 85/2003 nu definesc unitatea minieră. Însă, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2003, activitatea minieră reprezintă „ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului“, definiție care se regăsește și în art. 4 pct. 1 din Regulamentul de topografie minieră, aprobat prin Ordinul nr. 65/2003 al ministrului economiei și comerțului și al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (Regulamentul de topografie minieră).18. Prevederile pct. 1 al anexei nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990 încadrau în grupa I de muncă activitatea desfășurată în subteran: în minele de minereuri feroase, neferoase, radioactive, precum și la extracția sării; în minele carbonifere, de minereuri nemetalifere, precum și de alte substanțe minerale; la extracția țițeiului prin galerii, precum și la exploatarea nisipurilor bituminoase; la exploatarea argilelor refractare, precum și a nisipurilor; la explorări, deschideri, precum și la cercetări miniere; la construcții de tunele, de galerii, precum și la centrale electrice subterane; la explorări din cariere prin tunele și galerii; în depozite de explozivi din sectorul minier.19. Având în vedere activitatea desfășurată în cadrul fostelor întreprinderi de prospecțiuni și explorări geologice, se apreciază de către autorul sesizării că aceasta îndeplinește toate condițiile pentru a fi calificată ca activitate minieră, putând fi încadrată în condiții speciale de muncă; aceste unități, astfel cum rezultă din cadrul denumirii lor, aveau ca obiect de activitate efectuarea de prospecțiuni și explorări geologice, iar geologia studiază atât compoziția rocilor expuse la suprafață, cât și continuitatea acestor prospecțiuni în adâncime, desfășurând explorarea în subteran a zăcămintelor.V. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție20. Prin Adresa nr. 2.838/C/4.163/III-5/2018 din 19 decembrie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că activitățile desfășurate în cadrul unităților care au ca obiect efectuarea de prospecțiuni și exploatări în subteran pot fi încadrate ca activități desfășurate în condiții speciale de muncă, prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.21. În sprijinul acestei opinii au fost prezentate următoarele argumente principale:22. Decriptarea înțelesului și întinderii domeniului de aplicare a dispozițiilor art. 30 lit. a) din Legea nr. 263/2010 trebuie să se facă nu doar în litera, cât mai ales în spiritul legii, intenția legiuitorului nefiind aceea ca beneficiul acestui text de lege să fie aplicabil numai persoanelor care sunt angajate în cadrul unor unități calificate textual drept miniere, atâta vreme cât același gen de activități pot fi și sunt desfășurate și în cadrul altor entități care, deși nu poartă titulatura de unități miniere, conțin locuri de muncă cu condiții speciale similare din punctul de vedere al gradului de toxicitate, al îngustimii spațiului de lucru, microclimatului cu umezeală, zgomot, trepidații, aeraj și iluminat artificial.23. Este contrară principiului egalității, prevăzut de art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010, teza conform căreia, în situația în care două persoane lucrează în condiții de muncă identice, cu aceleași riscuri de natură a periclita sănătatea, integritatea fizică și psihică, desfășurând activități identice, însă la unități diferite, una minieră, iar alta de prospecțiuni și explorare, numai cei care lucrează în unități miniere pot beneficia de reducerea vârstei pentru pensionare.24. Rațiunea reglementării posibilității reducerii vârstei de pensionare nu are legătură cu încadrarea unității într-o categorie sau alta, ci cu condițiile efective de muncă în care o persoană își desfășoară activitatea, întrucât, de exemplu, emanațiile de gaze se produc nu doar în minele din „unitățile miniere“, ci și în minele în care se desfășoară lucrări de prospecțiuni și explorări geologice.25. Cu alte cuvinte, reducerea vârstei de pensionare are ca fundament tocmai motive ce țin de gradul de pericol și riscurile deosebite la care sunt supuși angajații pe durata desfășurării activității. Unitățile, indiferent de obiectul de activitate, pot avea locuri de muncă încadrate în diferite grupe de muncă, având în vedere condițiile specifice în care se desfășoară o anumită activitate; astfel, nici chiar unitățile miniere nu presupun totdeauna condiții speciale de muncă, activitatea acestora putând fi încadrată, după caz, în condiții normale, deosebite sau speciale de muncă.26. Prin urmare, este greu de acceptat că singura piedică în valorificarea perioadei în care o persoană a activat în cadrul unei întreprinderi de prospecțiuni și explorări geologice sau al uneia dintre societățile comerciale continuatoare ale acestora este denumirea lor, atâta vreme cât munca prestată a fost una efectivă de minerit, în subteran, uneori în proporție chiar de 100%.27. În materia dispozițiilor comunitare cu privire la aceste aspecte, există mai multe directive: Directiva Consiliului 89/391/CEE din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, Directiva Comisiei 91/322/CE din 29 mai 1991 privind stabilirea valorilor-limită cu caracter orientativ prin aplicarea Directivei 80/1.107/CEE a Consiliului privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți chimici, fizici și biologici și a Directivei 92/104/CEE a Consiliului din 3 decembrie 1992 privind cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor din industria extractivă de suprafață și în subteran etc.28. Art. 2 din Directiva 92/104/CEE a Consiliului prevede că: „În sensul prezentei directive: a) prin industrie extractivă de suprafață sau în subteran se înțelege toate ramurile industriale în care se desfășoară activitate de: - extracția, de suprafață sau subteran, a minereurilor și/sau prospecțiuni în vederea unei astfel de extracții ...“.29. Din perspectiva condițiilor de muncă (aspect reglementat de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 263/2010), o persoană poate lucra în condiții speciale și la o unitate care nu desfășoară activități extractive, ci activități de prospecții geologice sau exploatări în subteran.VI. Jurisprudența Curții Constituționale30. În jurisprudența Curții Constituționale au fost identificate deciziile nr. 686 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 28 martie 2018, nr. 680 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 30 ianuarie 2018, și nr. 655 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 52 din 21 ianuarie 2019, care, prin considerentele pe care le conțin, pot prezenta relevanță în dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării supuse analizei de față. 31. Astfel, prin Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, instanța de contencios constituțional a reținut că „reglementarea regimului locurilor de muncă în condiții deosebite și condiții speciale s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 și Legea nr. 263/2010. (...) De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiții deosebite și a prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora. Totodată, dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 au definit condițiile de muncă în condiții speciale, iar art. 30 alin. (1) a realizat o enumerare exhaustivă a acestora. Din această perspectivă, Curtea apreciază că este lipsită de temei susținerea autorilor excepției referitoare la existența unor categorii diferite de salariați în funcție de reglementarea criteriilor de încadrare în condiții deosebite sau speciale de muncă prin lege sau prin hotărâri de Guvern“.32. Prin Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017, Curtea Constituțională a analizat și situația persoanelor care susțin că desfășoară una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, dar nu beneficiază de încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, deoarece acestea au fost constituite ulterior finalizării procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, iar legiuitorul nu a prevăzut o procedură care să permită actualizarea listelor prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010. Cu acest prilej, instanța de contencios constituțional a reținut că:
(…) prin stabilirea unei limite temporale pentru procedura de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, precum și din reglementarea unei proceduri de reevaluare a acestei încadrări se desprinde intenția vădită a legiuitorului de a restrânge sfera locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite sau speciale, prin normalizarea acestora și înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, potrivit legislației privind protecția muncii.33. Plecând de la dezlegările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii în Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, paragrafele 39 și 40, instanța de contencios constituțional, prin aceeași decizie - nr. 680 din 2 noiembrie 2017, a apreciat că „(…) locurile de muncă înființate după încheierea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 nu mai pot întruni, în mod obiectiv, aceleași criterii care au determinat încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă încadrate potrivit legislației anterioare în grupa I de muncă și care se desfășurau într-un cadru care nu asigura o protecție suficientă a salariaților împotriva riscurilor activității desfășurate“.34. Tot prin Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017, Curtea Constituțională a constatat următoarele: „(…) Faptul că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, anumite locuri de muncă au fost încadrate în grupa I nu a reprezentat un criteriu suficient pentru ca acestea să fie încadrate ulterior în condiții speciale de muncă. Curtea a reținut că deși încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite a avut ca temei rațiuni asemănătoare divizării activității în grupele I și a II-a de muncă, rațiuni ce țin de gradul de solicitare, precum și de factorii de risc prezenți și expunerea la aceștia, totuși, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I și a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiții speciale ori deosebite.“35. Referitor la criticile vizând excluderea salariaților de la dreptul de a ataca în justiție, în mod individual, deciziile ori hotărârile organelor administrative prin care s-a refuzat încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale de muncă, Curtea Constituțională a menționat, printre alte argumente, cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin paragrafele 90 și 91 ale Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016, în care s-a evidențiat faptul că dreptul de acces la justiție al salariaților cu prilejul desfășurării procedurilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții superioare de muncă a fost asigurat (Decizia nr. 348 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 17 august 2018, paragrafele 40 și 41). 36. Instanța de contencios constituțional mai precizează că „(…) distinct de cele reținute în jurisprudența mai sus menționată, Curtea constată că, în prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate vizează și concepția legislativă generală referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, respectiv faptul că legiuitorul a ales să stabilească limitativ ce unități și ce activități pot obține încadrarea în condiții speciale și nu a lăsat această încadrare la aprecierea instanțelor, pentru a decide, de la caz la caz, în mod individual. Or, Curtea observă că dispozițiile legale referitoare la încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale se află într-o strânsă legătură cu dreptul la pensie, reprezentând circumstanțe care se răsfrâng asupra stabilirii acestui drept fundamental, iar, așa cum Curtea Constituțională a observat în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție, referitoare la dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale, trebuie interpretate în sensul că acordă în exclusivitate legiuitorului «atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul și cuantumul lor» și că «(…) aceste considerente, referitoare la libertatea de opțiune a legiuitorului în ceea ce privește modalitatea de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, răspund și criticilor privind încălcarea dreptului de acces la justiție, atât timp cât acestea derivă din opinia autorilor excepției potrivit căreia încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale ar trebui să se realizeze pe cale judecătorească“ (Decizia nr. 655 din 30 octombrie 2018).VII. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții de Justiție a Uniunii Europene 37. Prin Hotărârea din 21 martie 2018, pronunțată în cauzele conexate Dănuț Podilă și alții împotriva Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători“ - S.A. București și Costel Nicușor Mucea împotriva SMDA Mureș Insolvency S.P.R.L., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns întrebării dacă articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), precum și Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (Directiva 89/391/CEE) trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care instituie termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători. 38. Instanța europeană a statuat prin hotărârea sus-menționată că „articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și Directiva 89/391/CEE (…) trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători“.39. De asemenea, în Cauza nr. 3.682/12 Nicolae Petrov și alții contra României, prin Hotărârea pronunțată la 31 ianuarie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Secția a VI-a a respins, ca inadmisibilă, sesizarea prin care se pretinde de către petenți, foști salariați în industria chimică, încălcarea art. 6 din Convenție prin faptul că instanțele naționale au refuzat să analizeze în mod concret și să încadreze în condiții deosebite de muncă activitatea lor. Curtea a apreciat că, după reformarea sistemului de pensii începând cu 1.04.2001, a fost abrogată norma care acorda grupe de muncă întregii industrii chimice, iar noua legislație a prevăzut o procedură de recunoaștere a activităților, atât administrativă, cât și judiciară, pe care salariații nu au urmat-o, concluzionând (paragraful 41) că nu se pune problema interzicerii unui acces la instanță, câtă vreme, deși petenții justifică un interes personal, litigiul nu poartă asupra unui drept cu caracter civil recunoscut de legea internă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 40. Prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, a fost admisă sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că: „I. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 și 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) și art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții.II. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.“ 41. De asemenea, prin Decizia nr. 14 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 2 noiembrie 2016, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, stabilind că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanța de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăși la analizarea condițiilor de muncă ale reclamanților și, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiții speciale, în situația în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale și unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.“ IX. Raportul asupra recursului în interesul legii 42. Raportul analizează sesizarea, apreciind că, în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, s-a făcut dovada existenței unei jurisprudențe neunitare referitoare la problema de drept ce constituie obiectul recursului în interesul legii și că autorul sesizării este legitimat procesual, potrivit prevederilor art. 514 din același cod.43. În ceea ce privește fondul problemei de drept supuse dezbaterii, prin raport se apreciază că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 și art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, activitatea desfășurată în cadrul unităților de prospecțiuni geologice sau de exploatări în subteran nu poate fi considerată activitate desfășurată în „unitate minieră“ și încadrată în condiții speciale de muncă.X. Înalta Curte de Casație și Justiție
A) Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii 44. Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analizarea condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“, precum și ale art. 514 din același cod, referitoare la obiectul recursului și la titularul dreptului de sesizare.45. Analiza implică, așadar, mai multe aspecte: – cel al cerinței de ordin formal prevăzut de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă - dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii; această cerință de admisibilitate se constată a fi îndeplinită, având în vedere jurisprudența anexată sesizării, ilustrată prin hotărâri judecătorești definitive, din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curți de apel din țară;– sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, întrucât finalitatea acestei instituții juridice o constituie asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii, condiție care se constată a fi îndeplinită, de asemenea;– sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, se constată că autorul sesizării, Avocatul Poporului, se regăsește printre titularii dreptului de sesizare, prevăzuți de art. 514 din Codul de procedură civilă.
B) Analiza problemei de drept soluționate în mod neunitar de instanțele judecătorești 46. În esență, problema de drept ce constituie obiectul sesizării este aceea dacă dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 permit unor persoane care au lucrat la angajatori ce derulau activități în subteran să solicite încadrarea activității desfășurate în condiții speciale de muncă, calificând locul de muncă drept o unitate minieră, prin interpretarea in extenso, în acest sens, a dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003.47. În concret, este vizată situația persoanelor care au lucrat sub imperiul Legii nr. 3/1977 (în vigoare până la 1.04.2001), al Legii nr. 19/2000 și al Legii nr. 263/2010, în cadrul unităților de prospecțiuni geologice sau de construcții hidrotehnice, cărora li s-a recunoscut, în baza Ordinului nr. 50/1990, până la 1.04.2001, grupa I de muncă și care solicită recunoașterea muncii desfășurate în condiții speciale, cu efect retroactiv, potrivit art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, asupra întregii perioade de activitate, pentru a beneficia de reducerea vârstei de pensionare prevăzute pentru un stagiu complet în aceste condiții.48. În susținerea soluțiilor care au optat pentru interpretarea extensivă a textului de lege se utilizează ca argumente faptul că o astfel de persoană a fost încadrată ca miner subteran, beneficiind de grupa I, conform Ordinului nr. 50/1990, până în anul 2001, că aceste unități derulează lucrări miniere cu caracter special, similare celor din unitățile miniere propriu-zise, că, potrivit legislației secundare, unitatea minieră este forma de organizare pentru orice titular de licență ce desfășoară activitate minieră într-un perimetru de exploatare. Aceeași opinie este susținută de procurorul general, care apreciază că, în condițiile inexistenței unei definiții legale a unității miniere, este suficient a fi îndeplinite criteriile de încadrare a activității în condiții speciale, astfel cum sunt prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 [preluate din legislația anterioară, respectiv art. 1 lit. a) și art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003], considerând că intenția legiuitorului a fost de a încadra în condiții speciale același gen de activitate desfășurată și în cadrul altor entități, cum sunt cele de prospecțiuni geologice sau exploatări în subteran, și nu doar activitatea extractivă propriu-zisă. 49. Dimpotrivă, instanțele care au adoptat o interpretare restrictivă a textului de lege au apreciat că noțiunea de activitate minieră nu se suprapune cu cea de unitate minieră, astfel că nu este posibilă extinderea sferei locurilor de muncă încadrabile în condiții speciale, în sensul reglementării art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, prin asimilarea altor activități și locuri de muncă din cadrul altor angajatori.50. Cea de-a doua opinie este corectă, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.51. În primul rând este de menționat că legiuitorul a reglementat în două modalități distincte încadrarea în condițiile speciale de muncă: una, reprezentată de dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 263/2010, prin indicarea expresă a tipului de activitate și a locului de muncă unde se desfășoară aceasta, și a doua, prin dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. d), e) și f) din același act normativ, care trimit la anexele legii, unde sunt indicate profesia, tipul de activitate și denumirea unităților unde se derulează acea activitate.52. Evaluând, din această perspectivă, hotărârile judecătorești atașate sesizării, va fi reținută spre analiză exclusiv jurisprudența neunitară care tratează situația unităților de prospecțiuni geologice, pentru care se solicită încadrarea în dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, întrucât pentru alte unități care, în realizarea obiectului lor de activitate, execută lucrări în subteran, cum este unitatea de construcții hidrotehnice, situația este reglementată expres de art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2013. Această dispoziție prevede că, în sensul legii, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3. Or, în anexa nr. 2 este reglementată, la pct. 3, „activitatea desfășurată în subteran la construcții hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum și de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri și galerii“, dispoziție ce se coroborează cu pct. 40 din anexa nr. 3 la lege, unde Societatea Hidroconstrucția - S.A. este menționată explicit. Împrejurarea că încadrarea în art. 30 alin. (1) lit. a) ar putea fi mai favorabilă pentru lucrător, în ceea ce privește condițiile de pensionare, decât cea prevăzută de art. 30 alin. (1) lit. e) nu poate atrage competența unei instanțe de a schimba încadrarea determinată prin parcurgerea unei proceduri speciale administrativ-jurisdicționale, astfel cum, de altfel, a apreciat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii în Decizia nr. 12 din 23 mai 2016.53. Prin urmare, pentru unitățile cu activitate în subteran, care sunt prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, încadrarea în condiții speciale de muncă se face potrivit art. 30 alin. (1) lit. e) din lege, astfel că argumentele autorului sesizării, prezentate mai sus, la cap. IV - paragrafele 14-16, excedează limitelor problemei de drept obiect al sesizării. 54. În ceea ce privește situația unităților de prospecțiuni geologice, este important de menționat că regimul juridic al încadrării unei activități în alte condiții decât cele normale a cunoscut distincții în funcție de dispozițiile legale aplicabile.55. În acest sens se reține că, potrivit Ordinului nr. 50/1990, a fost încadrată în grupa I de muncă activitatea desfășurată în subteran în următoarele forme:– în minele de minereuri feroase, neferoase, precum și radioactive;– în minele carbonifere, de minereuri nemetalifere, precum și de alte substanțe minerale (cu excepția exploatării sării);– la extracția țițeiului prin galerii, precum și la exploatarea nisipurilor bituminoase;– la exploatarea argilelor refractare, precum și a nisipurilor;– la explorări, deschideri, precum și la cercetări miniere; – la construcții de tunele, de galerii, precum și de centrale electrice subterane; la exploatări din cariere prin tunele și galerii;– în depozite de explozivi din sectorul minier.56. În baza acestui text de lege, lucrătorii institutelor de prospecțiuni geologice, înființate în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.272/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie (Hotărârea Guvernului nr. 1.272/1990), în măsura în care desfășurau activitate în subteran în condițiile prevăzute de ordinul menționat (explorări, deschideri, precum și la cercetări miniere), au beneficiat de încadrarea în grupa I de muncă, însă pentru ca această perioadă să fie recunoscută ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă este necesar să îndeplinească, potrivit art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cumulativ, și condițiile reglementate în noua legislație, în caz contrar, fiind asimilată ope legis condițiilor deosebite de muncă.57. Odată cu adoptarea Legii nr. 19/2000 și, ulterior, a Legii nr. 263/2010, Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat, renunțându-se la încadrarea activităților în grupe de muncă în favoarea unei noi reglementări care definea condițiile speciale, respectiv deosebite de muncă și prevedea criterii legale pentru încadrare.58. Astfel cum s-a precizat anterior și cum s-a reținut de altfel și în Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (paragrafele 38-39, 61 și următoarele), noua legislație a stabilit expres și limitativ locurile de muncă și unitățile deținătoare, care se încadrează în condiții speciale de muncă, în două modalități: prin indicarea acestora în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, preluate în art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 [și în care, la lit. a), se prevăd „unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă“], sau în urma unei proceduri speciale derulate în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, în perioada 2001-2006, finalizată prin adoptarea Legii nr. 226/2006, ale cărei anexe au fost preluate în Legea nr. 263/2010 și aplicate în baza art. 30 alin. (1) lit. e) (anexele nr. 2 și 3, care stabilesc atât tipul de activitate, cât și unitatea în care se desfășoară).59. Pentru activitatea în subteran, noua legislație a supus procedurii de avizare (anexa nr. 2 pct. 3-5 din Legea nr. 263/2010) activitatea desfășurată în subteran la construcții hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum și de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri și galerii; activitatea desfășurată în subteran la lucrări de construcții, întreținere și reparații de tuneluri, de căi ferate, drumuri, precum și galeriile aferente, cu adâncimi mai mari de 8 m; precum și activitățile desfășurate în subteran în cadrul metroului.60. Spre deosebire de Hidroconstrucția, institutele de prospecțiuni geologice nu au urmat procedura prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, de avizare a activităților desfășurate în vederea încadrării în condițiile speciale de muncă, pentru recunoașterea activității derulate ca fiind în condiții speciale, în baza dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, salariații acestora solicitând încadrarea în dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. a) din această lege, exclusiv în considerarea calificării angajatorului ca fiind o unitate minieră, în sensul dispozițiilor acestui ultim text de lege indicat, deși nu rezultă că, în perioada în care aceștia derulau respectiva activitate, angajatorul lor ar fi fost recunoscut ca atare și ar fi achitat cotele de contribuții majorate pentru condițiile speciale de muncă.61. Legea pensiilor nu cuprinde o definiție legală a noțiunii de unitate minieră, astfel că titularul sesizării și instanțele de judecată s-au raportat, în mod greșit, la legislația primară și secundară care reglementează activitatea de exploatare minieră.62. În acest sens se constată că Legea minelor nr. 85/2003 nu definește noțiunea de unitate minieră, ci alte noțiuni ce aparțin acestei sfere de activitate. Astfel, în cuprinsul art. 3 se definește activitatea minieră ca fiind ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului (pct. 1), precum și noțiunile de exploatare - ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice (pct. 11), explorare - ansamblul de studii și activități pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă și calitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare (pct. 12), respectiv prospecțiunea - ansamblul de studii și lucrări de suprafață care se realizează pentru identificarea posibilităților existenței unor acumulări de resurse minerale (pct. 30).63. În schimb, legislația secundară, reprezentată de Regulamentul de topografie minieră, aprobat prin Ordinul ministrului economiei și comerțului și al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 65/133/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 15 august 2003 (Regulamentul de topografie minieră), definește, în cuprinsul art. 4: activitatea minieră - ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului (pct. 1); mina - ansamblul construcțiilor miniere de la suprafață și/sau subterane, al instalațiilor și utilajelor care au ca scop efectuarea lucrărilor de explorare, deschidere, pregătire, exploatare sau închidere în cadrul unui perimetru de explorare sau exploatare (pct. 9); perimetru de prospecțiune, explorare și exploatare - aria corespunzătoare proiecției la suprafață a conturului părții din scoarța terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează lucrări de prospecțiune, explorare, respectiv de exploatare, precum și suprafețele necesare desfășurării activităților de prelucrare, preparare a resurselor minerale și de stocare a producției reziduale miniere (pct. 11); societate minieră - companie, societate națională sau orice altă formă de societate comercială cu capital de stat ori privat, român sau străin, titulară a unei licențe și/sau a unui permis, care poate include în structura sa mai multe unități miniere (pct. 12); unitate minieră - forma organizatorică de bază, de sine stătătoare sau componentă a structurii organizatorice a unui titular de licență ori permis care desfășoară activități miniere într-un perimetru de explorare sau de exploatare (pct. 15).64. O definiție a noțiunii de mină este cuprinsă și în Normele metodologice privind clasificarea minelor din punctul de vedere al emanațiilor de gaze, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul muncii și protecției sociale, nr. 388/1996 privind aprobarea normelor metodologice în aplicarea prevederilor Legii protecției muncii nr. 90/1996 (Normele metodologice privind clasificarea minelor), menționate în punctul de vedere al procurorului general, în care, în cuprinsul art. 2, se prevede că „În accepțiunea prezentelor norme metodologice, prin mină se înțelege:
a) minele de cărbuni, nisipuri și șisturi bituminoase;
b) minele de sare;
c) minele de minereuri sau zone ale acestora;
d) lucrările miniere subterane de prospecțiuni și explorări geologice și cu caracter special.“65. Pe de altă parte, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.272/1990, ce reprezintă actul normativ de înființare a acestor societăți, obiectul de activitate al institutelor de prospecțiuni geologice Baia Mare, Banatul, Hunedoara, Harghita, Oltenia, prevăzut la pozițiile 46-50 din anexa nr. 1 la hotărâre, constă în executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice și protecția mediului, de deschideri și pregătiri pentru noi mine, valorificare de substanțe minerale utile, lucrări topografice, analize de laborator fizico-chimice și mineralogo-petrografice, elaborare de proiecte, studii și expertize pentru prospecțiuni, consulting, prestare de servicii în domeniul turismului și alimentației publice, operațiuni de comerț exterior, respectiv executarea de lucrări de foraj pentru studii hidrogeologice și alimentări cu apă; realizarea de documentații, studii geologice și consulting; prelucrarea automată a datelor geologice și economice; lucrări de foraj pentru studii hidrologice, captări gaze naturale, valorificarea aurului din aluviuni, valorificare eșantioane aurifere și flori de mină; îmbutelierea și comercializarea apelor minerale; cercetări geologice, hidrogeologice și deschideri de mine; lucrări de asecare; foraje de exploatare pentru ape potabile și industriale.66. Așadar, din coroborarea normelor ce reglementează obiectul de activitate al acestui tip de societăți cu definițiile legale date noțiunilor de activitate minieră, mină și unitate minieră rezultă că unitățile de prospecțiuni geologice nu pot fi asimilate unei unități miniere din industria extractivă, care exploatează resursele minerale, vizată de dispozițiile art. 30 alin (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, unitatea minieră, în sensul acestei legi, nefiind o simplă formă de organizare a unei exploatări exercitate de orice titular de licență, ce implică și o componentă de activitate în subteran, ci însăși persoana juridică ce are ca obiect de activitate exploatarea minieră propriu-zisă. 67. Prin urmare, procesul de identificare a unităților miniere beneficiare ale dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 nu se poate raporta la definiția cuprinsă în legislația secundară, care se referă exclusiv la modalitatea de organizare a unei exploatări din punct de vedere tehnic, și nu la persoana juridică ce operează extracția resursei minerale.68. Nu există, de lege lata, nicio echivalență semantică între activitatea minieră (cu o sferă de cuprindere mult mai mare) și unitatea minieră, iar legea nu permite încadrarea, prin asimilare, a unor activități miniere, chiar de același gen, cu cele desfășurate în mod efectiv în unități miniere. Pe cale de consecință, procesul de determinare a conținutului normei juridice nu presupune doar o interpretare literală a termenului, în funcție de o legislație secundară extrinsecă domeniului de reglementare a asigurărilor sociale, ci o interpretare teleologică a scopului urmărit de legiuitor în această materie, prin analiza specificului muncii derulate în cadrul unui angajator expres indicat de legiuitor, de la care nu se poate deroga, prin extinderea domeniului de aplicare a legii.69. Astfel cum s-a precizat și în deciziile care au unificat practica judiciară în ceea ce privește modalitatea de aplicare a art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 (deciziile nr. 12 din 23 mai 2016 și nr. 14 din 23 mai 2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție), dar și în Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017 a Curții Constituționale, etapa jurisdicțională este limitată de voința legiuitorului, orice extindere a sferei beneficiarilor condițiilor speciale de muncă fiind, în fapt, o substituire în atribuțiile puterii legislative, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, scopul urmărit prin astfel de reglementări este, în principal, de normalizare treptată a condițiilor de muncă din aceste unități, prin adoptarea de măsuri de protecție efectivă a lucrătorilor, în perioada activității lor, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, acordându-le acestora, tocmai în considerarea acestei activități, anumite facilități în ceea ce privește regimul de pensionare. 70. În măsura în care legiuitorul intenționa să definească beneficiarii art. 30 alin (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 doar în funcție de natura activității, raportându-se la activitatea în subteran sau la activitatea minieră desfășurată de orice titular de licență ori permis, ar fi statuat în acest sens, iar activitatea în subteran, indiferent de forma de desfășurare - prospecțiune, explorare, exploatare - ar fi fost inclusă, raportat doar la criteriul timpului de lucru, în această categorie. Însă legiuitorul a vizat unitățile miniere ca angajatori, și nu ca sferă de activitate, ceea ce exclude o interpretare extinsă, prin asimilare, la alți angajatori.71. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 514 din același cod,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, activitatea desfășurată în cadrul unităților de prospecțiuni geologice sau de exploatări în subteran nu poate fi considerată activitate desfășurată în „unitate minieră“ și încadrată în condiții speciale de muncă.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2019.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent,
Aurel Segărceanu
-----