NORME din 27 noiembrie 2001de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală, cuprinse în Legea administrației publice locale nr. 215/2001
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 781 din 7 decembrie 2001 Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.206 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 781 din 7 decembrie 2001.


    Capitolul 1 Dispoziții generale

    Articolul 1

    Cetățenii aparținând unei minorități naționale, care au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială, au dreptul de a folosi limba maternă în raporturile cu autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările ulterioare, ale Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, ratificată de România prin Legea nr. 33/1995, ale altor convenții și tratate internaționale la care România este parte, precum și ale prezentelor norme.


    Articolul 2
    (1) În raporturile cu autoritățile administrației publice locale cetățenii aparținând unei minorități naționale din unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor au dreptul sa li se aducă la cunoștința, în limba maternă, ordinea de zi a ședințelor consiliului local sau județean, precum și hotărârile adoptate de acestea.(2) În condițiile prevăzute la alin. (1) cetățenii aparținând unei minorități naționale au dreptul să se adreseze autorităților administrației publice locale și aparatului propriu al consiliilor locale și județene, oral sau în scris, și în limba maternă, precum și de a primi răspuns atât în limba română, cat și în limba maternă.


    Articolul 3

    În consiliile locale sau județene în care consilierii aparținând unei minorități naționale reprezintă cel puțin o treime din numărul total, la ședințele de consiliu se poate folosi și limba maternă.


    Articolul 4
    (1) În localitățile în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor se va asigura inscriptionarea denumirii localității și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective.(2) În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autoritățile administrației publice locale vor asigura inscriptionarea denumirii instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, în condițiile legii.


    Capitolul 2 Dispoziții speciale

    Articolul 5
    (1) În vederea asigurării participării cetățenilor prevăzuți la art. 1 la dezbaterea problemelor colectivității locale, ordinea de zi a ședinței consiliului local sau județean se aduce la cunoștința publică prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate și în limba lor maternă.(2) În acest scop, primării, respectiv, președinții consiliilor județene, vor asigura traducerea în limba maternă a minorității naționale a ordinii de zi, iar aceasta va fi adusă la cunoștința publică prin grija secretarului, respectiv a secretarului general al unității administrativ-teritoriale, prin aceleași mijloace și în același termen cu cele ale difuzării în limba română.(3) Aducerea la cunoștința publică, în limba maternă, a ordinii de zi a ședinței consiliului local sau județean se consemnează în procesul-verbal al ședinței, iar în dosarul de ședința se vor atașa actele doveditoare, inclusiv ordinea de zi în limba oficială și în versiunea tradusa în limba maternă.


    Articolul 6
    (1) În consiliile locale sau județene în care consilierii aparținând unei minorități naționale reprezintă cel puțin o treime din numărul total al consilierilor în funcție, la lucrările ședințelor ordinare și extraordinare ale consiliului se poate folosi și limba maternă. În toate cazurile documentele ședințelor consiliului local sau județean se întocmesc în limba română, limba oficială a statului.(2) În astfel de cazuri primării și președinții consiliilor județene au obligația să asigure traducerea integrală și concomitenta a dezbaterilor în limba română. Traducerea va fi realizată de persoane care cunosc bine și foarte bine atât limba română, cat și limba maternă a minorității respective. În cazuri excepționale, dacă traducerea nu poate fi realizată datorită lipsei traducatorului și acesta nu poate fi înlocuit cu o altă persoană în măsura să asigure traducerea, lucrările ședinței consiliului local sau județean se vor desfășura în limba română. Dacă situația se repeta și la ședința următoare, lucrările acesteia vor fi amânate. După o a treia amânare devin aplicabile prevederile art. 58 din Legea nr. 215/2001.(3) Potrivit legii documentele ședințelor consiliului local sau județean se vor întocmi numai în limba română, limba oficială a statului. Procesul-verbal al ședinței se va redacta direct în limba română, pe baza traducerii din timpul ședinței.(4) Proiectele de hotărâri ale consiliului local sau județean și celelalte documente supuse dezbaterii și aprobării acestuia vor fi redactate, în toate cazurile, în limba română și vor fi însoțite de traducerea în limba maternă a minorității îndreptățite.(5) Textele finale ale hotărârilor și celorlalte documente supuse deliberării și aprobării consiliului local sau județean vor fi redactate în limba română și vor fi traduse în limba minorității naționale.(6) Folosirea limbii materne la lucrările ședinței consiliului local sau județean se consemnează, în toate cazurile, în procesul-verbal al ședinței.


    Articolul 7
    (1) Secretarul, respectiv secretarul general al unității administrativ-teritoriale, este obligat sa ia toate măsurile tehnice și de orice alta natura pentru a asigura aducerea la cunoștința publică a hotărârilor cu caracter normativ ale consiliului local sau județean, precum și comunicarea către cetățenii prevăzuți la art. 1 a hotărârilor cu caracter individual și în limba maternă a acestora, dacă s-a făcut o solicitare scrisă în acest sens.(2) Aducerea la cunoștința publică, în limba maternă, a hotărârilor cu caracter normativ ale consiliului local sau județean, precum și comunicarea către cetățenii prevăzuți la art. 1 a hotărârilor cu caracter individual și în limba maternă a acestora se realizează prin aceleași mijloace și în același termen cu cele ale difuzării în limba română.


    Articolul 8
    (1) Cetățenii prevăzuți la art. 1 au dreptul să se adreseze, oral sau în scris, autorităților administrației publice locale și aparatului propriu al acestora și în limba maternă.(2) Autoritățile administrației publice locale și aparatul propriu de specialitate au obligația sa răspundă solicitărilor atât în limba română, cat și în limba maternă. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în limba română.


    Articolul 9
    (1) La ceremoniile oficiale organizate de autoritățile administrației publice locale se va folosi limba română, limba oficială a statului. În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, la astfel de ceremonii, alături de limba română, se poate folosi și limba minorității respective.(2) Oficierea căsătoriilor se face de către ofițerul de stare civilă în limba română. Ceremonia se poate desfășura, la cerere, și în limba maternă a persoanelor care urmează să se căsătorească, dacă ofițerul de stare civilă cunoaște limba respectiva.(3) Actele și certificatele de stare civilă se vor redacta numai în limba română.


    Articolul 10
    (1) Modul de inscriptionare a denumirii unor localități în limba maternă a cetățenilor aparținând minorităților este prevăzut în anexele nr. 1/1-1/23.(2) Inscriptionarea în limba maternă a denumirii unor localități are caracter informativ, neputând fi folosită în corespondenta sau în documentele oficiale.


    Articolul 11
    (1) Inscriptionarea în limba maternă a denumirii unor localități în care cetățenii aparținând unei minorități au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor se face pe aceeași tablita indicatoare, sub denumirea în limba română, folosindu-se aceleași caractere, marimi de litere și culori, potrivit anexei nr. 2. Inscriptionarea se face atât pe indicatoarele rutiere de intrare, cat și pe cele de ieșire din localitate.(2) Confecționarea tablitelor indicatoare se realizează prin grija primarilor, costul acestora fiind suportat din bugetele locale.


    Articolul 12

    Inscriptionarea în limba maternă a denumirii instituțiilor publice de sub autoritatea consiliilor locale sau județene se face printr-o tablita similară ca dimensiune, caracter, mărime a literelor și culori cu cea inscripționată în limba română. Tablita se va amplasa sub tablita care conține denumirea oficială în limba română.


    Articolul 13

    Montarea tablitelor prevăzute la art. 11 și 12 se face în termen de cel mult 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme.


    Capitolul 3 Dispoziții finale

    Articolul 14

    Ponderea cetățenilor aparținând unei minorități naționale, prevăzută la art. 1, se stabilește pe baza datelor recensamantului populației organizat potrivit legii.


    Articolul 15

    În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau județene, în compartimentele care au atribuții privind relații cu publicul vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective. Angajarea se face prin concurs organizat în condițiile legii.


    Articolul 16
    (1) Traducerea din limba română în limba maternă a documentelor, precum și a lucrărilor ședințelor consiliului local sau județean se asigura prin grija primarului, respectiv a președintelui consiliului județean.(2) Traducerea se realizează de către funcționarii prevăzuți la art. 15, precum și, după caz, de către colaboratori externi.


    Articolul 17

    Cheltuielile efectuate de autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea aplicării dispozițiilor prezentelor norme se suporta de la bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor, după caz.


    Articolul 18
    (1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
    a) refuzul de a traduce în limba maternă ordinea de zi și hotărârile consiliului local sau județean și de a le aduce la cunoștința publică și în varianta tradusa, precum și refuzul de a comunică răspunsurile și în limba maternă a solicitantului, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2);
    b) neintocmirea documentelor originale ale ședințelor consiliului local sau județean în limba oficială a statului;
    c) refuzul de a traduce în limba română lucrările consiliului local sau județean ori continuarea desfășurării acestora în limba minorității naționale, deși nu este asigurata traducerea în limba română;
    d) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) privitoare la folosirea limbii materne la lucrările consiliului local sau județean;
    e) nerespectarea termenului prevăzut la art. 13;
    f) redactarea actelor și certificatelor de stare civilă în alta limba decât limba română;
    g) inscriptionarea altor denumiri decât cele prevăzute în anexele nr. 1/1-1/23, precum și inscriptionarea acestora în alta forma decât cea prevăzută în anexa nr. 2;
    h) folosirea denumirilor de localități prevăzute în anexele nr. 1/1-1/23 în corespondenta sau în documentele oficiale.
    (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se sancționează cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. e)-h), cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei.(3) Constatarea contravenției și aplicarea amenzii se fac de către persoane împuternicite de ministrul administrației publice, de către prefect sau împuterniciții acestuia și se aplică primarului, președintelui consiliului județean, secretarului, respectiv secretarului general al unității administrativ-teritoriale, după caz.(4) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.


    Articolul 19

    Anexele nr. 1/1-1/23 și nr. 2 fac parte integrantă din prezentele norme.


    Anexa nr. 1/1

    la norme
    JUDEȚUL ALBA

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Aiud

    1.Gâmbaș
    2.Ciumbrud

    1.Marosgombas
    2.Csombord

    2.

    Blaj

    1.Petrisat
    2.Tiur

    1.Magyarpeterfalva
    2.Tur

    3.

    Ocna Mureș

    1.Cisteiu de Mureș

    1.Magyarcsesztve

    4.

    Berghin

    1.Berghin

    1.Blutrot

    5.

    Cetatea de Baltă

    1.Cetatea de Baltă
    2.Sântămărie

    1.Kukullovar
    2. Boldogfalva

    6.

    Crăciunelu de Jos

    1.Bucerdea Grânoasă
    2.Cornu
    3.Pădure
    4.Pânca

    1.Buzasbocsard
    2.Kornujalja
    3.Szekelyhegytanya
    4.Cseretanya

    7.

    Fărău

    1.Medveș
    2.Sânbenedic
    3.Șilea

    1.Nagymedves
    2.Magyarszentbenedek
    3.Magyarsulye

    8.

    Galda de Jos

    1.Oiejdea

    1.Vajasd

    9.

    Lopadea Nouă

    1.Lopadea Nouă
    2.Beța

    1.Magyarlapad
    2.Magyarbece

    10.

    Lunca Mureșului

    1.Lunca Mureșului

    1.Szekelykocsard

    11.

    Mirăslău

    1.Mirăslău
    2.Decea

    1.Miriszlo
    2.Marosdecse

    12.

    Noșlac

    1.Noșlac
    2.Copand
    3.Stâna de Mureș
    4.Valea Ciuciului

    1.Marosnagylak
    2.Maroskoppand
    3.Maroscsucs
    4.Csucsivolgy

    13.

    Rădești

    1.Leorinț
    2.Șoimuș

    1.Lorincreve
    2.Magyarsolymos

    14.

    Rimetea

    1.Rimetea
    2.Colțești

    1.Torocko
    2.Torockoszentgyorgy

    15.

    Șona

    1.Alecuș
    2.Sânmiclăuș

    1.Elekes
    2.Bethlenszenrmiklos

    16.

    Șpring

    1.Vingard

    1.Weingartskirchen

    17.

    Unirea

    1.Unirea

    1.Felvinc


    Anexa nr. 1/2

    la norme
    JUDEȚUL ARAD

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Chișineu-Criș

    1. Chișineu-Criș

    1. Kisjeno

    2.

    Curtici

    1. Dorobanți

    1. Kisiratos

    3.

    Nădlac

    1. Nădlac

    1. Nadlak

    4.

    Ghioroc

    1. Ghioroc

    1. Gyorok

    5.

    Iratoșu

    1. Iratosu
    2. Variasu Mare
    3. Variasu Mic

    1. Nagyiratos
    2. Nagyvarjas
    3. Kisvarjas

    6.

    Livada

    1. Sanleani

    1. Szentleanyfalva

    7.

    Misca

    1. Satu Nou
    2. Vânători
    3. Zerindu Mic

    1. Simonyifalva
    2. Vadasz
    3. Belzerend

    8.

    Olari

    1. Olari
    2. Șintea Mica

    1. Fazekasvarsand
    2. Șintea

    9.

    Pecica

    1. Pecica
    2. Sederhat
    3. Turnu

    1. Pecska
    2. Szederhat
    3. Tornya

    10.

    Peregu Mare

    1. Peregu Mare
    2. Peregu Mic

    1. Vel'ky Pereg
    2. Kispereg

    11.

    Secusigiu

    1. Satu Mare

    1. ALFABET SLAV

    12.

    Șilindia

    1. Satu Mic

    1. Dezsohaza

    13.

    Șintea Mare

    1. Adea
    2. Tipar

    1. Agya
    2. Szaparyliget
    2a. Cipar

    14.

    Sofronea

    1. Sofronea
    2. Sanpaul

    1. Sofronya
    2. Szentpal

    15.

    Vinga

    1. Mailat

    1. Majlathfalva

    16.

    Zerind

    1. Zerind
    2. Iermata Neagra

    1. Nagyzerend
    2. Feketegyarmat

    17.

    Zimandu Nou

    1. Zimandu Nou
    1. Zimandcuz

    1. Zimandujfalu
    2. Zimandkoz

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/2 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/3

    la norme
    JUDEȚUL BACĂU

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Agăș

    1.Coșnea

    1.Kostelek

    2.

    Ghimeș-Făget

    1.Făget
    2.Făgetu de Sus
    3.Ghimeș
    4.Tărhăuși

    1.Bukk
    2.Terkucatelep
    3.Gyimes
    4.Tarhavaspataka


    Anexa nr. 1/4

    la norme
    JUDEȚUL BIHOR

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Oradea

    1. Oradea

    1. Nagyvarad

    2.

    Aleșd

    1. Aleșd
    2. Pădurea Neagra

    1. Elesd
    2. Feketeerdo

    3.

    Marghita

    1. Marghita
    2. Chet

    1. Margitta
    2. Kecz

    4.

    Salonta

    1. Salonta

    1. Nagyszalonta

    5.

    Valea lui Mihai

    1. Valea lui Mihai

    1. Ermihalyfalva

    6.

    Abram

    1. Abram

    1. Erabrany

    7.

    Abrămuț

    1. Abrămuț
    2. Crestur
    3. Petreu

    1. Vedresabrany
    2. Apatkeresztur
    3. Monospetri

    8.

    Avram Iancu

    1. Ant

    1. Ant

    9.

    Balc

    1. Balc

    1. Balyok

    10.

    Batar

    1. Arpasel

    1. Arpad

    11.

    Biharia

    1. Biharia
    2. Cauaceu
    3. Niuved
    4. Parhida
    5. Satu Nou
    6. Tamaseu

    1. Bihar
    2. Hegykozkovacsi
    3. Nyuved
    4. Pelbarthida
    5. Kugypuszta
    6. Paptamasi

    12.

    Boianu Mare

    1. Rugea

    1. Ruzsatag

    13.

    Borod

    1. Serani

    1. Saran
    1a. Sarany

    14.

    Borș

    1. Borș
    2. Santaul Mare
    3. Santaul Mic
    4. Santion

    1. Borș
    2. Nagyszanto
    3. Kisszanto
    4. Biharszentjanos

    15.

    Buduslau

    1. Buduslau
    2. Albis

    1. Erbogyoszlo
    2. Albis

    16.

    Capalna

    1. Ginta

    1. Gyanta

    17.

    Cefa

    1. Bicaci

    1. Mezobikacs

    18.

    Cetariu

    1. Cetariu
    2. Paleu
    3. Săldăbagiu de Munte
    4. Sisterea
    5. Tautelec
    6. Uileacu de Munte

    1. Hegykozcsatar
    2. Hegykozpalyi
    3. Hegykozszaldoba
    4. Siter
    5. Hegykoztottelek
    6. Hegykozujlak

    19.

    Cherechiu

    1. Cherechiu
    2. Chesereu
    3. Targusor

    1. Kiskereki
    2. Erkeseru
    3. Asszonyv

    20.

    Chișlaz

    1. Misca
    2. Poclusa de Barcău

    1. Micske
    2. Poklostelek

    21.

    Ciuhoi

    1. Cenalos
    2. Saniob

    1. Biharcsanalos
    2. Szentjobb

    22.

    Ciumeghiu

    1. Boiu
    2. Ghiorac

    1. Mezobaj
    2. Erdogyarak

    23.

    Curtuișeni

    1. Sacalasau Nou

    1. Erkortvelyes

    24.

    Derna

    1. Curtuișeni

    1. Novy Sastelek

    25.

    Diosig

    1. Diosig
    2. Ianca
    3. Roșiori
    4. Vaida

    1. Bihardioszeg
    2. Jankafalva
    3. Biharfelegyhaza
    4. Biharvajda

    26.

    Dragănești

    1. Grădinari

    1. Kisnyegerfalva

    27.

    Finiș

    1. Finiș
    2. Ioanis
    3. Suncuis

    1. Varasfenes
    2. Korosjanosfalva
    3. Belenyessonkoly

    28.

    Girișu de Criș

    1. Tarian

    1. Korostarjan

    29.

    Ineu

    1. Ineu

    1. Koroskisjeno

    30.

    Lugasu de Jos

    1. Urvind

    1. Orvend

    31.

    Măgești

    1. Cacuciu Nou

    1. Magyarkakucs

    32.

    Osorhei

    1. Osorhei
    2. Fughiu

    1. Fugyivasarhely
    2. Fugyi

    33.

    Popești

    1. Budoi
    2. Varzari

    1. Bodonos
    2. Varzal

    34.

    Remetea

    1. Remetea

    1. Magyarremete

    35.

    Săcuieni

    1. Săcuieni
    2. Cădea
    3. Ciocaia
    4. Cubulcut
    5. Olosig
    6. Sannicolau de Munte

    1. Szekelyhid
    2. Nagykagya
    3. Csokaly
    4. Erkobolkut
    5. Erolaszi
    6. Hegykozszentmik

    36.

    Sălacea

    1. Sălacea
    2. Otomani

    1. Szalacs
    2. Ottomany

    37.

    Sălard

    1. Sălard
    2. Hodos
    3. Santimreu

    1. Szalard
    2. Jakohodos
    3. Hegykozszentimr

    38.

    Santandrei

    1. Palota

    1. Ujpalota
    1.a. Neupalota

    39.

    Sarbi

    1. Fegernicu Nou

    1. Ujfegyvernek

    40.

    Șimian

    1. Șimian
    2. Silindru

    1. Ersemjen
    2. Erselend

    41.

    Șinteu

    1. Șinteu
    2. Huta Voivozi
    3. Socet
    4. Valea Tarnei

    1. Nova Huta
    2. Stara Huta
    3. Huta Socet
    4. Zidaren

    42.

    Suplacu de Barcău

    1. Suplacu de Barcău
    2. Dolea
    3. Valea Cerului

    1. Berettyoszeplak
    2. Dolyatanya
    3. Cerpotok

    43.

    Tărcaia

    1. Tărcaia

    1. Korostarkany

    44.

    Tarcea

    1. Tarcea
    2. Adoni
    3. Galospetreu

    1. Ertarcsa
    2. Eradony
    3. Galospetri

    45.

    Tăuteu

    1. Tăuteu

    1. Toți

    46.

    Țețchea

    1. Telechiu

    1. Mezotelki

    47.

    Tileagd

    1. Tileagd
    2. Posoloaca
    3. Uileacu de Criș

    1. Mezotelegd
    2. Posalaka
    3. Pusztaujlak

    48.

    Tinca

    1. Tinca
    2. Belfir

    1. Tenke
    2. Belfenyer

    49.

    Uileacu de Beiuș

    1. Uileacu de Beiuș

    1. Belenyesujlak

    50.

    Vadu Crișului

    1. Vadu Crișului

    1. Rev

    51.

    Viișoara

    1. Viișoara
    2. Izvoarele
    3. Pădureni

    1. Erszolos
    2. Szolnokhaza
    3. Erdotelep

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/4 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/5

    la norme
    JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Bistrița

    1. Sarata

    1. Sofalva

    2.

    Beclean

    1. Coldau

    1. Varkudu

    3.

    Braniștea

    1. Braniștea
    2. Cireșoaia

    1. Arpasto
    2. Magyardecse

    4.

    Chiochiș

    1. Chiochiș
    2. Bozies
    3. Jimbor
    4. Strugureni

    1. Kekes
    2. Magyarborzas
    3. Szaszzsombor
    4. Mezoveresegyhaza

    5.

    Galații Bistriței

    1. Tonciu

    1. Tacs

    6.

    Lechința

    1. Tigau

    1. Cegotelke

    7.

    Mărișelu

    1. Jeica

    1. Zselyk

    8.

    Matei

    1. Matei
    2. Fantanele

    1. Szentmate
    1. Ujos

    9.

    Miceștii de Câmpie

    1. Fantanita

    1. Mezokobolkut

    10.

    Milaș

    1. Comlod

    1. Komlod

    11.

    Nimigea

    1. Nimigea de Jos

    1. Magyarnemegye

    12.

    Nușeni

    1. Nușeni
    2. Dumbrava
    3. Malin
    4. Vita

    1. Apanagyfalu
    2. Nyirmezo
    3. Almasmalom
    4. Vice

    13.

    Petru Rareș

    1. Bata

    1. Baca

    14.

    Rodna

    1. Valea Vinului

    1. Radnaborberek

    15.

    Șieu-Odorhei

    1. Bretea

    1. Magyarberete

    16.

    Șintereag

    1. Șintereag
    2. Șieu-Sfantu

    1. Somkerek
    2. Sajoszentandras

    17.

    Teaca

    1. Teaca

    1. Teke

    18.

    Uriu

    1. Uriu

    1. Felor

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/5 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/6

    la norme
    JUDEȚUL BOTOȘANI

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Mihăileni

    1.Rogojești

    1.ALFABET SLAV


    Anexa nr. 1/7

    la norme
    JUDEȚUL BRAȘOV

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Rupea

    1. Fiser

    1. Sovenyseg

    2.

    Săcele

    1. Săcele

    1. Negyfalu

    3.

    Apata

    1. Apata

    1. Apaca

    4.

    Bod

    1. Colonia Bod

    1. Boltfalu
    Cukorgyartelep

    5.

    Budila

    1. Budila

    1. Bodola

    6.

    Bunești

    1. Mesendorf

    1. Meschendorf

    7.

    Cața

    1. Drauseni
    2. Ionești

    1. Homoroddaroc
    2. Homorodjanosfalva

    8.

    Feldioara

    1. Colonia Reconstructia

    1. Bohntelep

    9.

    Hălchiu

    1. Crizbav
    2. Satu Nou

    1. Krizba
    2. Barcaujfalu

    10.

    Hoghiz

    1. Hoghiz
    2. Dopea

    1. Oltheviz
    2. Datk

    11.

    Homorod

    1. Homorod
    2. Jimbor

    1. Homorod
    2. Szekelyzsombor

    12.

    Jibert

    1. Granari
    2. Lovnic

    1. Nagymoha
    2. Leblang

    13.

    Maierus

    1. Maierus

    1. Nussbach

    14.

    Ormeniș

    1. Ormeniș

    1. Urmos

    15.

    Racoș

    1. Racoș

    1. Alsorakos

    16.

    Șercaia

    1. Halmeag

    1. Halmagy

    17.

    Târlungeni

    1. Târlungeni
    2. Purcareni
    3. Zizin

    1. Tatrang
    2. Purkerec
    3. Zajzon

    18.

    Teliu

    1. Teliu

    1. Keresztvar

    19.

    Ticușu

    1. Ticușu Vechi
    2. Cobor

    1. Deutsch-Tekes
    2. Kobor

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/7 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/8

    la norme
    JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Reșita

    1. Secu

    1. Szekul

    2.

    Anina

    1. Steierdorf

    1. Steierdorf

    3.

    Moldova Noua

    1. Măcești

    1. ALFABET SLAV

    4.

    Berzasca

    1. Bigar
    2. Liubcova

    1. Biger
    2. ALFABET SLAV

    5.

    Brebu Nou

    1. Brebu Nou
    2. Garana

    1. Weidenthal
    2. Wolfsberg

    6.

    Buchin

    1. Lindenfeld

    1. Lindenfeld

    7.

    Carașova

    1. Carașova
    2. Iabalcea

    3. Nermed

    1. Karasevo
    2. Jabalce
    2a. Jabalcea

    3. Nermic

    8.

    Copăcele

    1. Copăcele
    2. Zorile

    1. ALFABET SLAV
    2. ALFABET SLAV

    9.

    Doclin

    1. Tirol

    1. Konigsgnad

    10.

    Farliug

    1. Scaius

    1. ALFABET SLAV

    11.

    Forotic

    1. Brezon

    1. Bresondorf

    12.

    Garnic

    1. Garnic

    1. Gernik

    13.

    Lăpușnicel

    1. Sumita

    1. Sumica

    14.

    Lupac

    1. Lupac
    2. Clocotici
    3. Rafnic
    4. Vodnic

    1. Lupak
    2. Klokotic
    3. Ravnik
    4. Vodnik

    15.

    Păltiniș

    1. Cornutel

    1. ALFABET SLAV

    16.

    Pescari

    1. Sfanta Elena

    1. Svata Helena

    17.

    Pojejena

    1. Pojejena
    2. Belobresca
    3. Divici
    4. Radimna

    1. ALFABET SLAV
    2. ALFABET SLAV
    3. ALFABET SLAV
    4. ALFABET SLAV

    18.

    Sacu

    1. Salbagelu Nou

    1. ALFABET SLAV

    19.

    Socol

    1. Socol
    2. Bazias
    3. Câmpia
    4. Zlatita

    1. ALFABET SLAV
    2. ALFABET SLAV
    3. ALFABET SLAV
    4. ALFABET SLAV

    20.

    Șopotu Nou

    1. Ravensca

    1. Ravenska

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/8 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/9

    la norme
    JUDEȚUL CLUJ

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Cluj-Napoca

    1. Cluj-Napoca

    1. Kolozsvar

    2.

    Gherla

    1. Băița

    1. Kero

    3.

    Huedin

    1. Huedin
    2. Bicalatu

    1. Banffyhunyad
    2. Magyarbikal

    4.

    Aghireșu

    1. Aghireșu-Fabrici
    2. Bagara
    3. Doroltu
    4. Inucu
    5. Leghia
    6. Macau
    7. Ticu-Colonie

    1. Egeres Gyartelep
    2. Bogartelke
    3. Nadasdaroc
    4. Inaktelke
    5. Jegenye
    6. Makofal
    7. Ferencba

    5.

    Aiton

    1. Aiton

    1. Ajtony

    6.

    Apahida

    1. Bodrog

    1. Bodrog

    7.

    Aschileu

    1. Fodora

    1. Magyarfodorhaza

    8.

    Baciu

    1. Baciu
    2. Mera
    3. Suceagu

    1. Kisbacs
    2. Mera
    3. Szucsag

    9.

    Bonțida

    1. Bontida

    1. Bonchida

    10.

    Buza

    1. Buza
    2. Rotunda

    1. Buza
    2. Keresztesvolgy

    11.

    Căianu

    1. Căianu Mic
    2. Căianu-Vama
    3. Vaida-Camaras

    1. Kiskalyan
    2. Kalyanivam
    3. Vajdakamaras

    12.

    Călărași

    1. Călărași

    1. Harasztos

    13.

    Călățele

    1. Văleni

    1. Magyarvalko

    14.

    Căpușu Mare

    1. Căpușu Mare
    2. Căpușu Mic
    3. Dumbrava

    1. Magyarkapus
    2. Magyarkiskapus
    3. Gyerovasarhely

    15.

    Cătina

    1. Feldioara

    1. Melegfoldvar

    16.

    Ceanu Mare

    1. Valea lui Câți

    1. Sarospatak

    17.

    Chințeni

    1. Chințeni
    2. Vechea

    1. Kajanto
    2. Bodonkut

    18.

    Cojocna

    1. Cojocna

    1. Kolozs

    19.

    Cornești

    1. Cornești
    2. Stoiana
    3. Tiocu de Jos
    4. Tiocu de Sus

    1. Magyarszarvaskend
    2. Eszteny
    3. Alsotok
    4. Felsotok

    20.

    Feleacu

    1. Gheorghieni

    1. Gyorgyfalva

    21.

    Fizeșu Gherlii

    1. Fizeșu Gherlii

    1. Ordongosfuzes

    22.

    Florești

    1. Luna de Sus

    1. Lona

    23.

    Garbau

    1. Turea
    2. Viștea

    1. Ture
    2. Magyarvista

    24.

    Geaca

    1. Lacu
    2. Puini

    1. Feketelak
    2. Kispulyon

    25.

    Iclod

    1. Iclozel

    1. Kisiklod

    26.

    Izvoru Crișului

    1. Izvoru Crișului
    2. Nearsova
    3. Saula

    1. Korosfo
    2. Nyarszo
    3. Sarvasar

    27.

    Jucu

    1. Visea

    1. Visa

    28.

    Luna

    1. Luncani

    1. Aranyosgerend

    29.

    Manăstireni

    1. Manăstireni

    1. Magyargyeromonost

    30.

    Mica

    1. Nires
    2. Sanmarghita
    3. Valea Ciresoii
    4. Valea Luncii

    1. Szasznyires
    2. Szentmargita
    3. Decseipataktanya
    4. Hosszumezo

    31.

    Mihai Viteazu

    1. Cheia
    2. Cornești

    1. Meszko
    2. Sinfalva

    32.

    Mociu

    1. Chesau
    2. Turmasi

    1. Mezokeszu
    2. Tormasdulo

    33.

    Moldovenești

    1. Moldovenești
    2. Badeni
    3. Pietroasa
    4. Plaiesti
    5. Stejeris

    1. Varfalva-Aranyosr
    2. Bagyon
    3. Csegez
    4. Kovend
    5. Kercsed

    34.

    Pălatca

    1. Pălatca

    1. Magyarpalatka

    35.

    Sancraiu

    1. Sancraiu

    2. Alunisu
    3. Domosu
    4. Horlacea

    1. Kalotaszentkiraly
    Zentelke
    2. Magyarokereke
    3. Kalotadamos
    4. Jakotelke

    36.

    Sanmartin

    1. Sanmartin

    1. Szepkenyeruszentma

    37.

    Săvădisla

    1. Săvădisla
    2. Liteni
    3. Vlaha

    1. Tordaszentlaszlo
    2. Magyarleta
    3. Magyarfenes

    38.

    Sic

    1. Sic

    1. Szek

    39.

    Suatu

    1. Suatu
    2. Damburile

    1. Magyarszovat
    2. Dombokfalva

    40.

    Tritenii de Jos

    1. Colonia

    1. Detrehemtelep

    41.

    Tureni

    1. Tureni
    2. Comsesti

    1. Tordatur
    2. Komjatszeg

    42.

    Unguraș

    1. Unguraș
    2. Darot
    3. Sicfa

    1. Balvanyosvaralja
    2. Daroc
    3. Kisbaton

    43.

    Viișoara

    1. Viișoara

    1. Aranyosegerbegy

    44.

    Vultureni

    1. Chidea

    1. Kide

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/9 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/10

    la norme
    JUDEȚUL CONSTANȚA

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Agigea

    1. Lazu

    1. Laz Mahale

    2.

    Băneasa

    1. Făurei

    1. Kalaici

    3.

    Castelu

    1. Castelu

    1. Kostel

    4.

    Comana

    1. Tătaru

    1. Azaplar

    5.

    Dobromir

    1. Lespezi
    2. Văleni

    1. Tekekoy
    2. Yenisenlia

    6.

    Ghindărești

    1. Ghindărești

    1. ALFABET SLAV

    7.

    Independenta

    1. Independenta
    2. Fântâna Mare

    1. Bairamdede
    2. Baspunar

    8.

    Ion Corvin

    1. Brebeni

    1. Kukurkoy

    9.

    Limanu

    1. Hagieni

    1. Hacilar

    10.

    Lipnița

    1. Cuiugiuc

    1. Kuyucuk

    11.

    Mereni

    1. Osmancea

    1. Osmanca

    12.

    Mircea Voda

    1. Gherghina

    1. Defca

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/10 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/11

    la norme
    JUDEȚUL COVASNA

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Sfantu Gheorghe

    1. Sfantu Gheorghe
    2. Chilieni
    3. Coseni

    1. Sepsiszentgyorgy
    2. Kilyen
    3. Szotyor

    2.

    Baraolt

    1. Baraolt
    2. Biborteni
    3. Bodos
    4. Capeni
    5. Miclosoara
    6. Racosul de Sus

    1. Barot
    2. Bibarcfalva
    3. Bodos
    4. Kopec
    5. Miklosvar
    6. Felsorakos

    3.

    Covasna

    1. Covasna
    2. Chiurus

    1. Kovaszna
    2. Csomakoros

    4.

    Targu Secuiesc

    1. Targu Secuiesc
    2. Lungă

    1. Kezdivasarhely
    2. Nyujtod

    5.

    Aita Mare

    1. Aita Mare
    2. Aita Medie

    1. Nagyajta
    2. Kozepajta

    6.

    Bățani

    1. Batanii Mari
    2. Aita Seaca
    3. Batanii Mici
    4. Herculian
    5. Ozunca-Băi

    1. Nagybacon
    2. Szarazajta
    3. Kisbacon
    4. Magyarhermany
    5. Uzonkaflirdo

    7.

    Belin

    1. Belin

    1. Bolon

    8.

    Bodoc

    1. Bodoc
    2. Olteni
    3. Zalan

    1. Sepsibodok
    2. Oltszem
    3. Zalan

    9.

    Boroșneu Mare

    1. Boroșneu Mare
    2. Boroșneu Mic
    3. Dobolii de Sus
    4. Let
    5. Tufalau
    6. Valea Mica

    1. Nagyborosnyo
    2. Kisborosnyo
    3. Feldoboly
    4. Lecfalva
    5. Cofalva
    6. Kispatak

    10.

    Brăduț

    1. Brăduț
    2. Doboseni
    3. Filia
    4. Talisoara

    1. Bardoc
    2. Szekelyszaldobos
    3. Erdofule
    4. Olasztelek

    11.

    Brateș

    1. Brateș
    2. Pachia
    3. Telechia

    1. Baratos
    2. Pake
    3. Orbaitelek

    12.

    Brețcu

    1. Brețcu
    2. Martanus
    3. Oituz

    1. Bereck
    2. Kezdimartonos
    3. Ojtoz

    13.

    Cătălina

    1. Cătălina
    2. Hatuica
    3. Imeni
    4. Marcusa
    5. Martineni

    1. Szentkatolna
    2. Hatolyka
    3. Imecsfalva
    4. Kezdimarkosfalva
    5. Kezdimartonfalva

    14.

    Cernat

    1. Cernat
    2. Albis
    3. Icafalau

    1. Csernaton
    2. Kezdialbis
    3. Ikafalva

    15.

    Chichiș

    1. Chichiș

    1. Kokos

    16.

    Comandau

    1. Comandau

    1. Komando

    17.

    Ghelința

    1. Ghelința
    2. Harale

    1. Gelence
    2. Haraly

    18.

    Ghidfalău

    1. Ghidfalău
    2. Anghelus
    3. Fotos
    4. Zoltan

    1. Gidofalva
    2. Angyalos
    3. Fotosmartonos
    4. Etfalvazoltan

    19.

    Hăghig

    1. Hăghig

    1. Hidveg

    20.

    Ilieni

    1. Ilieni
    2. Dobolii de Jos
    3. Sancraiu

    1. Illyefalva
    2. Aldoboly
    3. Sepsiszentkiraly

    21.

    Lemnia

    1. Lemnia
    2. Lutoasa
    3. Mereni

    1. Lemheny
    2. Csomortan
    3. Kezdialmas

    22.

    Malnaș

    1. Micfalau
    2. Bixad
    3. Malnaș
    4. Malnaș-Băi
    5. Valea Zalanului

    1. Mikoujfalu
    2. Sepsibukszad
    3. Malnaș
    4. Malnasfurdo
    5. Zalanpatak

    23.

    Moacșa

    1. Moacșa
    2. Dalnic
    3. Pădureni

    1. Maksa
    2. Dalnok
    3. Sepsibesenyo

    24.

    Ojdula

    1. Ojdula
    2. Hilib

    1. Ozsdola
    2. Hilib

    25.

    Ozun

    1. Ozun
    2. Bicfalau
    3. Lisnau
    4. Lisnau-Vale
    5. Măgheruș
    6. Santionlunca

    1. Uzon
    2. Bikfalva
    3. Lisznyo
    4. Lisznyopatak
    5. Sepsimagyaros
    6. Szentivanlaborfalv

    26.

    Poian

    1. Poian
    2. Belani
    3. Carpinenii
    4. Estelnic
    5. Valea Scurta

    1. Kezdipolyan
    2. Belafalva
    3. Csangotelep
    4. Esztelnek
    5. Kurtapatak

    27.

    Reci

    1. Reci
    2. Aninoasa
    3. Bita
    4. Saciova

    1. Rety
    2. Egerpatak
    3. Bita
    4. Szacsva

    28.

    Sanzieni

    1. Sanzieni
    2. Casinu Mic
    3. Petriceni
    4. Valea Seaca

    1. Kezdiszentlelek
    2. Kiskaszon
    3. Kezdikovar
    4. Kezdiszarazpatak

    29.

    Turia

    1. Turia
    2. Alungeni

    1. Torja
    2. Futasfalva

    30.

    Valcele

    1. Araci
    2. Ariusd

    1. Arapatak
    2. Erosd

    31.

    Valea Crișulu

    1. Valea Crișului
    2. Arcus
    3. Calnic

    1. Sepsikorospatak
    2. Arkos
    3. Kalnok

    32.

    Varghis

    1. Varghis

    1. Vargyas

    33.

    Zăbala

    1. Zăbala
    2. Peteni
    3. Surcea
    4. Tamasfalau

    1. Zabola
    2. Szekelypetofalva
    3. Szorcse
    4. Szekelytamasfalva

    34.

    Zagon

    1. Zagon
    2. Papauti

    1. Zagon
    2. Papolc

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/11 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/12

    la norme
    JUDEȚUL HARGHITA

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Miercurea-Ciuc

    1. Miercurea-Ciuc
    2. Ciba
    3. Harghita-Băi

    1. Csikszereda
    2. Csiba
    3. Hargitafurdo

    2.

    Odorheiu Secuiesc

    1. Odorheiu Secuiesc

    1. Szekelyudvarhely

    3.

    Băile Tușnad

    1. Băile Tușnad
    2. Carpitus

    1. Tusnadfurdo
    2. Karpitusbanya

    4.

    Balan

    1. Balan

    1. Balanbanya

    5.

    Borsec

    1. Borsec

    1. Borszek

    6.

    Cristuru
    Secuiesc

    1. Cristuru Secuiesc
    2. Filias

    1. Szekelykeresztur
    2. Fiatfalva

    7.

    Gheorgheni

    1. Gheorgheni
    2. Covacipeter
    3. Vargatac
    4. Visafolio

    1. Gyergyoszentmiklos
    2. Kovacspeter
    3. Vargatag
    4. Visszafolyo

    8.

    Toplița

    1. Toplița
    2. Măgheruș
    3. Moglanesti
    4. Secu
    5. Zencani

    1. Marosheviz
    2. Magyaros
    3. Moglany
    4. Szekpatak
    5. Zsakhegy

    9.

    Vlăhița

    1. Vlăhița
    2. Băile Homorod
    3. Minele Lueta

    1. Szentegyhaza
    2. Homorodfurdo
    3. Lovetebanya

    10.

    Atid

    1. Atid
    2. Crișeni
    3. Cusmed
    4. Inlaceni
    5. Siclod

    1. Eted
    2. Korispatak
    3. Kusmod
    4. Enlaka
    5. Siklod

    11.

    Avrămești

    1. Avrămești
    2. Andreeni
    3. Cechesti
    4. Firtanus
    5. Goagiu
    6. Laz-Firtanus
    7. Laz-Șoimuș
    8. Medisoru Mic

    1. Szentabraham
    2. Magyarandrasfalva
    3. Csekefalva
    4. Firtosmartonos
    5. Gagy
    6. Firtosilaz
    7. Solymosilaz
    8. Kismedeser

    12.

    Brădești

    1. Brădești
    2. Satu Mare
    3. Tarnovita

    1. Fenyed
    2. Marefalva
    3. Kukullokemenyfalva

    13.

    Capalnita

    1. Capalnita

    1. Kapolnasfalu

    14.

    Carta

    1. Carta
    2. Ineu
    3. Tomești

    1. Karcfalva
    2. Csikjenofalva
    3. Csikszenttamas

    15.

    Ciucsangeorgiu

    1. Ciucsangeorgiu
    2. Armaseni
    3. Armasenii Noi
    4. Bancu
    5. Ciobanis
    6. Cotormani
    7. Eghersec
    8. Ghiurche
    9. Potiond

    1. Csikszentgyorgy
    2. Csikmenasag
    3. Menasagujfalu
    4. Csikbankfalva
    5. Csobanyos
    6. Kotormany
    7. Egerszek
    8. Gyurke
    9. Pottyond

    16.

    Ciumani

    1. Ciumani

    1. Gyergyocsomafalva

    17.

    Corund

    1. Corund
    2. Atia
    3. Calonda
    4. Fântâna Brazilor
    5. Valea lui Pavel

    1. Korond
    2. Atyha
    3. Kalonda
    4. Fenyokut
    5. Palpataka

    18.

    Dănești

    1. Dănești
    2. Mădăraș

    1. Csikdanfalva
    2. Csikmadaras

    19.

    Darjiu

    1. Darjiu
    2. Mujna

    1. Szekelyderzs
    2. Szekelymuzsna

    20.

    Dealu

    1. Dealu
    2. Fancel
    3. Sancrai
    4. Tamasu
    5. Tibod
    6. Valea Rotunda
    7. Ulcani

    1. Oroszhegy
    2. Szekelyfancsal
    3. Szekelyszentkiraly
    4. Szekelyszenttamas
    5. Tibod
    6. Uknyed
    7. Ulke

    21.

    Ditrau

    1. Ditrau
    2. Jolotca

    1. Gyergyoditro
    2. Orotva

    22.

    Feliceni

    1. Feliceni
    2. Alexandrita
    3. Arvateni
    4. Cireseni
    5. Forteni
    6. Hoghia
    7. Oteni
    8. Poienita
    9. Tăureni
    10. Teleac
    11. Văleni

    1. Felsoboldogfalva
    2. Sandortelke
    3. Arvatfalva
    4. Suko
    5. Farcad
    6. Hodgya
    7. Ocfalva
    8. Szekely
    9. Bikafalva
    10. Telekfalva
    11. Patakfalva

    23.

    Frumoasa

    1. Frumoasa
    2. Barzava
    3. Fagetel
    4. Nicolesti

    1. Szepviz
    2. Csikborzsova
    3. Bukkloka
    4. Csikszentmiklos

    24.

    Gălăuțaș

    1. Gălăuțaș

    1. Galocas

    25.

    Joseni

    1. Joseni
    2. Borzont
    3. Bucin

    1. Gyergyoalfalu
    2. Borzont
    3. Bucsin

    26.

    Lăzarea

    1. Lăzarea
    2. Ghidut

    1. Gyergyoszarhegy
    2. Guduc

    27.

    Lueta

    1. Lueta
    2. Băile Chirui

    1. Lovete
    2. Kirulyfurdo

    28.

    Lunca de Jos

    1. Lunca de Jos
    2. Baratcos
    3. Poiana Fagului
    4. Puntea Lupului
    5. Valea Boros
    6. Valea Capelei
    7. Valea Intunecoasa
    8. Valea lui Antaloc
    9. Valea Rece

    1. Gyimeskozeplok
    2. Barackospatak
    3. Bukkhavaspataka
    4. Farkaspallo
    5. Borospatak
    6. Kapolnapataka
    7. Sotetpatak
    8. Antalokpataka
    9. Hidegsegpataka

    29.

    Lunca de Sus

    1. Lunca de Sus
    2. Comiat
    3. Izvorul Trotușului
    4 Păltiniș-Ciuc
    5. Valea Garbea
    6. Valea Ugra

    1. Gyimesfelsolok
    2. Komjatpataka
    3. Santatelek
    4. Nyiresalja
    5. Gorbepataka
    6. Ugrapataka

    30.

    Lupeni

    1. Lupeni
    2. Bisericani
    3. Bulgareni
    4. Firtusu
    5. Morareni
    6. Păltiniș
    7. Păuleni
    8. Sancel
    9. Satu Mic

    1. Farkaslaka
    2. Szentlelek
    3. Bogarfalva
    4. Firtosvaralja
    5. Nyikomalomfalva
    6. Kecset
    7. Szekelypalfalva
    8. Szencsed
    9. Kisfalud

    31.

    Mărtiniș

    1. Mărtiniș
    2. Aldea
    3. Badeni
    4. Călugăreni
    5. Chinusu
    6. Comănești
    7. Ghipes
    8. Locodeni
    9. Orășeni
    10. Petreni
    11. Rareș
    12. Sanpaul

    1. Homorodszentmarton
    2. Abasfalva
    3. Bagy
    4. Homorodremete
    5. Kenos
    6. Homorodkemenyfalva
    7. Gyepes
    8. Lokod
    9. Varosfalva
    10. Homorodszentpeter
    11. Recsenyed
    12. Homorodszentpal

    32.

    Merești

    1. Merești

    1. Homorodalmas

    33.

    Mihăileni

    1. Mihăileni
    2. Nadejdea
    3. Văcărești

    1. Csikszentmihaly
    2. Ajnad
    3. Vacsarcsi

    34.

    Mugeni

    1. Mugeni
    2. Aluniș
    3. Beta
    4. Betesti
    5. Dejutiu
    6. Dobeni
    7. Lutita
    8. Matiseni
    9. Porumbenii Mari
    10. Porumbenii Mici
    11. Tăietura

    1. Bogoz
    2. Szekelymagyaros
    3. Beta
    4. Betfalva
    5. Decsfalva
    6. Szekelydobo
    7. Agyagfalva
    8. Matisfalva
    9. Nagygalambfalva
    10. Kisgalambfalva
    11. Vagas

    35.

    Ocland

    1. Ocland
    2. Craciunel
    3. Satu Nou

    1. Okland
    2. Homorodkaracsonfal
    3. Homorodujfalu

    36.

    Păuleni-Ciuc

    1. Păuleni-Ciuc
    2. Delnita
    3. Soimeni

    1. Csikpalfalva
    1. Csfkdelne
    2. Csikcsomortan

    37.

    Plăieșii de
    Jos

    1. Plăieșii de Jos
    2. Casinu Nou
    3. Iacobeni
    4. Imper
    5. Plăieșii de Sus

    1. Kaszonaltiz
    2. Kaszonujfalu
    3. Kaszonjakabfalva
    4. Kaszonimper
    5. Kaszonfeltiz

    38.

    Praid

    1. Praid
    2. Becas
    3. Bucin
    4. Ocna de Jos
    5. Ocna de Sus

    1. Parajd
    2. Bekastelep
    3. Bucsin
    4. Alsosofalva
    5. Felsosofalva

    39.

    Remetea

    1. Remetea
    2. Fagetel
    3. Sineu

    1. Gyergyoremete
    2. Kicsibukk
    3. Eszenyo

    40.

    Săcel

    1. Soimusu Mare
    2. Soimusu Mic
    3. Vidacut

    1. Nagysolymos
    2. Kissolymos
    3. Szekelyhidegkut

    41.

    Sărmaș

    1. Hodoșa
    2. Runc

    1. Gyergyohodos
    2. Runk

    42.

    Sancraieni

    1. Sancraieni
    2. Fitod
    3. Hosasau
    4. Leliceni
    5. Misentea
    6. Santimbru

    1. Csikszentkiraly
    2. Fitod
    3. Hosszuaszo
    4. Csikszentlelek
    5. Csikmindszent
    6. Csikszentimre

    43.

    Sandominic

    1. Sandominic

    1. Csikszentdomokos

    44.

    Sanmartin

    1. Sanmartin
    2. Ciucani
    3. Cozmeni
    4. Lazaresti
    5. Valea Uzului

    1. Csikszentmarton
    2. Csikcsekefalva
    3. Kozmas
    4. Lazarfalva
    5. Uzvolgye

    45.

    Sansimion

    1. Sansimion
    2. Cetatuia

    1. Csikszentsimon
    2. Csatoszeg

    46.

    Secuieni

    1. Secuieni
    2. Bodogaia
    3. Eliseni

    1. Ujszekely
    2. Alsoboldogfalva
    3. Szekelyszenterzseb

    47.

    Siculeni

    1. Siculeni
    2. Ciaracio
    3. Ciceu
    4. Racu
    5. Gârciu

    1. Madefalva
    2. Csaracso
    3. Csikcsicso
    4. Csikrakos
    5. Gorocsfalva

    48.

    Șimonești

    1. Șimonești
    2. Bentid
    3. Cadaciu Mare
    4. Cadaciu Mic
    5. Cehetel
    6. Chedia Mare
    7. Chedia Mica
    8. Cobatesti
    9. Medisoru Mare
    10. Mihăileni
    11. Nicoleni
    12. Ruganesti
    13. Tarcesti
    14. Turdeni

    1. Simenfalva
    2. Benced
    3. Nagykadacs
    4. Kiskadacs
    5. Csehetfalva
    6. Nagykede
    7. Kiskede
    8. Kobatfalva
    9. Medeser
    10. Szekelyszentmihaly
    11. Szekelyszentmiklos
    12. Rugonfalva
    13. Tarcsafalva
    14. Tordatfalva

    49.

    Suseni

    1. Suseni
    2. Chileni
    3. Liban
    4. Senetea
    5. Valea Stramba

    1. Gyergyoujfalu
    2. Gyergyokilyenfalva
    3. Liban
    4. Szenete
    5. Gyergyotekeropatak

    50.

    Tulgheș

    1. Tulgheș
    2. Hagota

    1. Gyergyotolgyes
    2. Hagoto

    51.

    Tușnad

    1. Tușnad
    2. Tusnadu Nou
    3. Vrabia

    1. Tușnad
    2. Ujtusnad
    3. Csikverebes

    52.

    Ulieș

    1. Ulieș
    2. Daia
    3. Iasu
    4. Ighiu
    5. Nicolesti
    6. Obranesti
    7. Petecu
    8. Vasileni

    1. Kanyad
    2. Szekelydalya
    3. Jaszfalva
    4. Ege
    5. Miklosfalva
    6. Abranfalva
    7. Petek
    8. Homorodszentlaszlo

    53.

    Vârșag

    1. Vârșag

    1. Szekelyvarsag

    54.

    Voslabeni

    1. Voslabeni
    2. Izvoru Mureșului

    1. Vaslab
    2. Marosfo

    55.

    Zetea

    1. Zetea
    2. Desag
    3. Izvoare
    4. Poiana Tarnavei
    5. Sicasau
    6. Sub Cetate

    1. Zetelaka
    2. Desag
    3. Ivo
    4. Kukullomezo
    5. Sikaszo
    6. Zetevaralja

    (la 22-07-2011, Poziția 47 coloana 2 punctul 5 din anexa nr. 1/12 a fost modificată de Articolul 3 din LEGEA nr. 164 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 19 iulie 2011 )


    Anexa nr. 1/13

    la norme
    JUDEȚUL HUNEDOARA

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Deva

    1. Cristur

    1. Csernakeresztur

    2.

    Hunedoara

    1. Răcăștia
    2. Hășdat
    3. Peștișu Mare

    1. Rakosd
    2. Hosdat
    3. Alpestes

    3.

    Călan

    1. Streisangeorgiu

    1. Sztrigyszentgyorgy

    4.

    Mărtinești

    1. Jeledinti

    1. Lozsad

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/13 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/14

    la norme
    JUDEȚUL IAȘI

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Stolniceni-Prăjescu

    1.Brătești

    1.ALFABET SLAV


    Anexa nr. 1/15

    la norme
    JUDEȚUL MARAMUREȘ

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Sighetu
    Marmației

    1. Sighetu Marmației

    1. Maramarossziget

    2.

    Baia Sprie

    1. Baia Sprie

    1. Felsobanya

    3.

    Șeini

    1. Șeini
    2. Viile Apei

    1. Szinervaralja
    2. Apahegy

    4.

    Targu Lăpuș

    1. Damacuseni

    1. Domokos

    5.

    Băiuț

    1. Băiuț
    2. Strambu-Băiuț

    1. Erzsebetbanya
    2. Kohovolgy

    6.

    Bistra

    1. Bistra
    2. Crasna Viseului
    3. Valea Viseului

    1. Alfabet slav
    2. Alfabet slav
    3. Alfabet slav

    7.

    Bocicoiu Mar

    1. Bocicoiu Mare

    2. Crăciunești
    3. Lunca la Tisa
    4. Tisa

    1. Nagybocsko
    1a. Alfabet slav
    2. Alfabet slav
    3. Alfabet slav
    4. Mukib

    8.

    Câmpulung la Tisa

    1. Câmpulung la Tisa

    1. Hosszumezo

    9.

    Ocna Șugatag

    1. Ocna Șugatag

    1. Aknasugatag

    10.

    Poienile de sub Munte

    1. Poienile de sub Munte

    1. Alfabet slav

    11.

    Remetea Chioarului

    1. Berchez

    1. Sarosberkesz

    12.

    Remeți

    1. Remeți
    2. Piatra

    3. Teceu Mic

    1. PeMetu
    2. Koveslaz
    2a. Alfabet slav
    3. Kistecso
    3a. Alfabet slav

    13.

    Repedea

    1. Repedea

    1. Alfabet slav

    14.

    Rona de Sus

    1. Rona de Sus
    2. Costiui

    1. Alfabet slav
    2. Ronaszek

    15.

    Rușcova

    1. Ruscovai

    1. Alfabet slav

    16.

    Săcălășeni

    1. Cătălina
    2. Coltau

    1. Katalin
    2. Kolto

    17.

    Tăuții-Măgherăuș

    1. Băița

    1. Laposbanya

    18.

    Ulmeni

    1. Arduzel
    2. Manau

    1. Szamosardo
    2. Mono

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/15 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/16

    la norme
    JUDEȚUL MEHEDINȚI

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Dubova

    1. Baia Noua
    2. Eibenthal

    1. Nove Doly
    2. Tisove Udoli

    2.

    Șvinița

    1. Șvinița

    1. ALFABET SLAV

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/16 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/17

    la norme
    JUDEȚUL MUREȘ

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Târgu Mureș

    1. Targu Mureș
    2. Mureșeni
    3. Remetea

    1. Marosvasarhely
    2. Megyesfalva
    3. Remeteszeg

    2.

    Reghin

    1. Reghin
    2. Apalina
    3. Iernuteni

    1. Szaszregen
    2. Abafaja
    3. Radnotfaja

    3.

    Sighișoara

    1. Sighișoara
    2. Angofa
    3. Viilor

    1. Segesvar
    2. Angofa
    3. Szoloskert

    4.

    Târnăveni

    1. Tarnaveni
    2. Botorca

    1. Dicsoszentmarton
    2. Orhegy

    5.

    Iernut

    1. Iernut
    2. Cipau

    1. Radnot
    2. Maroscsapo

    6.

    Luduș

    1. Luduș
    2. Avrămești
    3. Ciurgău
    4. Fundatura
    5. Roșiori

    1. Marosludas
    2. Ecken-Telep
    3. Csorgo
    4. Belsotelep
    5. Andrassytelep

    7.

    Sovata

    1. Sovata
    2. Capeti
    3. Iliesi
    4. Sacadat
    5. Sarateni

    1. Szovata
    2. Kopacs
    3. Illyesmezo
    4. Szakadat
    5. Sovarad

    8.

    Acatari

    1. Acatari
    2. Corbesti
    3. Gaiesti
    4. Gruisor
    5. Murgești
    6. Roteni
    7. Stejeris
    8. Suveica
    9. VaIenii

    1. Akosfalva
    2. Szekelycsoka
    3. Gocs
    4. Kisgorgeny
    5. Nyaradszentbenede
    6. Harasztkerek
    7. Cserefalva
    8. Szoverd
    9. Szekelyvaja

    9.

    Adamus

    1. Adamus
    2. Cernești
    3. Craiesti
    4. Dambau

    1. Adamos
    2. Sovenyfalva
    3. Kiralyfalva
    4. Kukullodombo

    10.

    Albești

    1. Albești
    2. Boiu
    3. Sapartoc

    1. Feheregyhaza
    2. Bun
    3. Sarpatak

    11.

    Aluniș

    1. Aluniș
    2. Fitcau
    3. Lunca Mureșului

    1. Magyaro
    2. Ficko
    3. Holtmaros

    12.

    Apold

    1. Vulcan

    1. Volkany

    13.

    Ațintiș

    1. Cecalaca
    2. Istihaza

    1. Csekelaka
    2. Istvanhaza

    14.

    Bagaciu

    1. Delenii

    1. Magyarsaros

    15.

    Bahnea

    1. Bahnea
    2. Cund

    3. Daia
    4. Gogan

    1. Bonyha
    2. Kund
    2a. Reussdorf
    3. Szaszdalya
    4. Gogan

    16.

    Bălăușeri

    1. Bălăușeri
    2. Agristeu
    3. Chendu
    4. Dumitreni

    1. Balavasar
    2. Egresto
    3. Kend
    4. Szentdemeter

    17.

    Band

    1. Band
    2. Fanatele Madarasului
    3. Mădăraș
    4. Mărășești
    5. Negrenii de Câmpie
    6. Valea Rece

    1. Mezoband
    2. Szenasag
    3. Mezomadaras
    4. Marosesd
    5. Feketelak
    6. Hidegvolgy

    18.

    Batos

    1. Batos
    2. Goreni
    3. Uila

    1. Batos
    2. Dedradszeplak
    3. Vajola

    19.

    Beica de Jos

    1. Beica de Jos

    1. Alsobolkeny

    20.

    Bichis

    1. Bichis
    2. Ozd

    1. Magyarbukkos
    2. Magyarozd

    21.

    Bogata

    1. Bogata
    2. Ranta

    1. Marosbogat
    2. Ranta

    22.

    Brâncovenești

    1. Brâncovenești
    2. Vălenii de Mureș

    1. Marosvecs
    2. Disznajo

    23.

    Breaza

    1. Breaza
    2. Filpisu Mare
    3. Filpisu Mic

    1. Beresztelke
    2. Magyarfulpos
    3. Kisfulpos

    24.

    Ceuașu de Câmpie

    1. Ceuașu de Câmpie
    2. Campenita
    3. Culpiu
    4. Porumbeni
    5. Sabed

    1. Mezocsavas
    2. Mezofele
    3. Mezokolpeny
    4. Galambod
    5. Szabed

    25.

    Chețani

    1. Cordos
    2. Giurgis
    3. Grindeni

    1. Kardos
    2. Gyorgyed
    3. Gerendkeresztur

    26.

    Coroisanmarti

    1. Coroisanmartin
    2. Odrihei

    1. Korodszentmarton
    2. Vamosudvarhely

    27.

    Crăciunești

    1. Crăciunești
    2. Budiu Mic
    3. Cinta
    4. Cornești
    5. Tirimioara

    1. Nyaradkaracson
    2. Hagymasbodon
    3. Fintahaza
    4. Somosd
    5. Kisteremi

    28.

    Cristești

    1. Cristești
    2. Valureni

    1. Maroskeresztur
    2. Szekelykakasd

    29.

    Cuci

    1. Cuci

    1. Kutyfalva

    30.

    Daneș

    1. Criș
    2. Stejarenii

    1. Kreisch
    2. Peschendorf

    31.

    Eremitu

    1. Eremitu
    2. Călugăreni
    3. Campu Cetății
    4. Damieni
    5. Matrici

    1. Nyaradremete
    2. Mikhaza
    3. Varmezo
    4. Demenyhaza
    5. Nyaradkoszvenyes

    32.

    Ernei

    1. Ernei
    2. Caluseri
    3. Dumbravioara
    4. Icland
    5. Sacareni
    6. Sangeru de Pădure

    1. Nagyernye
    2. Szekelykal
    3. Saromberke
    4. Ikland
    5. Szekes
    6. Erdoszengyel

    33.

    Fantanele

    1. Fantanele
    2. Bordosiu
    3. Călimănești
    4. Cibu
    5. Roua
    6. Viforoasa

    1. Gyalakuta
    2. Bordos
    3. Kelementelke
    4. Csob
    5. Rava
    6. Havadto

    34.

    Fărăgău

    1. Onuca
    2. Tonciu

    1. Unoka
    2. Tancs

    35.

    Gălești

    1. Gălești
    2. Adrianu Mare
    3. Adrianu Mic
    4. Bedeni
    5. Maiad
    6. Troita

    1. Nyaradgalfalva
    2. Nagyadorjan
    3. Kisadorjan
    4. Bede
    5. Nyomat
    6. Szentharomsag

    36.

    Gănești

    1. Canești
    2. Paucisoara

    1. Vamosgalfalva
    2. Kukullopocsfalva

    37.

    Gheorghe Doja

    1. Gheorghe Doja
    2. Ilieni
    3. Leordeni
    4. Satu Nou
    5. Tirimia

    1. Dozsa Gyorgy
    2. Lukailencfalva
    3. Lorincfalva
    4. Teremiujfalu
    5. Nagyteremi

    38.

    Ghindari

    1. Ghindari
    2. Abud
    3. Ceie
    4. Chibed
    5. Solocma
    6. Trei Sate

    1. Makfalva
    2. Szekelyabod
    3. Cseje
    4. Kibed
    5. Szolokma
    6. Harmasfalu

    39.

    Glodeni

    1. Glodeni
    2. Pacureni
    3. Paingeni

    1. Marossarpatak
    2. Pokakeresztur
    3. Poka

    40.

    Gornești

    1. Gornești
    2. Iara de Mureș
    3. Ilioara
    4. Pădureni
    5. Periș
    6. Petrilaca de Mureș

    1. Gernyeszeg
    2. Marosjara
    3. Kisillye
    4. Erdocsinad
    5. Kortvelyfaja
    6. Magyarpeterlaka

    41.

    Gurghiu

    1. Glăjărie

    1. Gorgenyuvegcsur

    42.

    Hodoșa

    1. Hodoșa
    2. Ihod
    3. Isla
    4. Sambrias

    1. Szekelyhodos
    2. Ehed
    3. Iszlo
    4. Jobbagytelke

    43.

    Ibănești

    1. Lăpușna

    1. Laposnyatelep

    44.

    Livezeni

    1. Livezeni
    2. Bozeni
    3. Corunca
    4. Sanisor

    1. Jedd
    2. Szekelybos
    3. Koronka
    4. Kebele

    44.

    Lunca Bradului

    1. Lunca Bradului

    1. Palotailva

    45.

    Magherani

    1. Magherani
    2. Bara
    3. Bereni
    4. Candu
    5. Drojdii
    6. Eremieni
    7. Maia
    8. Marculeni
    9. Silea Nirajului
    10. Torba

    1. Nyaradmagyaros
    2. Berekeresztur
    3. Szekelybere
    4. Kendo
    5. Seprod
    6. Nyaradszentimre
    7. Maja
    8. Markod
    9. Nyaradselye
    10. Torboszlo

    46.

    Mica

    1. Mica
    2. Abus
    3. Ceuas
    4. Deaj
    5. Haranglab

    1. Mikefalva
    2. Abosfalva
    3. Szaszcsavas
    4. Desfalva
    5. Haranglab

    47.

    Miercurea Nirajului

    1. Miercurea Nirajului
    2. Beu
    3. Dumitrestii
    4. Mosuni
    5. Sardu Nirajului
    6. Tampa

    1. Nyaradszereda
    2. Szekelybo
    3. Demeterfalva
    4. Szekelymoson
    5. Szekelysard
    6. Szekelytompa

    48.

    Nadeș

    1. Nadeș
    2. Pipea

    1. Szasznadas
    2. Pipe

    49.

    Neaua

    1. Neaua
    2. Ghinesti
    3. Rigmani
    4. Sansimion
    5. Vădaș

    1. Havad
    2. Geges
    3. Rigmany
    4. Nyaradszentsimon
    5. Vadasd

    50.

    Ogra

    1. Ogra
    2. Dileu Vechi

    1. Marosugra
    2. Olahdello

    51.

    Pănet

    1. Pănet
    2. Berghia
    3. Cuiesd
    4. Hartau
    5. Santioana de Mureș

    1. Mezopanit
    2. Mezobergenye
    3. Mezokovesd
    4. Harco
    5. Csittszentivan

    52.

    Papiu Marian

    1. Dobra
    2. Merisoru
    3. Ursoaia

    1. Dobratanya
    2. Bugusalja
    3. Urszajatelep

    53.

    Păsăreni

    1. Păsăreni
    2. Galățeni

    1. Backamadaras
    2. Szentgerice

    54.

    Rastoiita

    1. Iod

    1. Jodtelep

    55.

    Sancraiu de Mureș

    1. Sancraiu de Mureș

    1. Marosszentkiraly

    56.

    Sangeorgiu de Mureș

    1. Sangeorgiu de Mureș
    2. Cotus
    3. Tofalau

    1. Marosszentgyorgy
    2. Csejd
    3. Tofalva

    57.

    Sangeorgiu de Pădure

    1. Sangeorgiu de Pădure
    2. Bezid
    3. Bezidu Nou
    4. Loțu

    1. Erdoszentgyorgy
    2. Bozod
    3. Bozodujfalu
    4. Loc

    58.

    Sanpaul

    1. Sanpaul
    2. Dileu Nou
    3. Valea Izvoarelor

    1. Kereloszentpal
    2. Magyardello
    3. Buzasbesenyo

    59.

    Santana de Mureș

    1. Santana de Mureș
    2. Chinari
    3. Curteni

    1. Marosszentanna
    2. Varhegy
    3. Udvarfalva

    60.

    Sărmașu

    1. Sărmașu
    2. Larga
    3. Morut
    4. Titiana

    1. Nagysarmas
    2. Larga
    3. Marochaza
    4. Titiana

    61.

    Stanceni

    1. Stanceni

    1. Godemesterhaza

    62.

    Suplac

    1. Suplac
    2. Idrifaia
    3. Laslau Mic

    1. Kukulloszeplak
    2. Hederfaja
    3. Kleinlasseln

    63.

    Suseni

    1. Suseni

    1. Marosfelfalu

    64.

    Vânători

    1. Vânători
    2. Mureni

    1. Hejjasfalva
    2. Szederjes

    65.

    Vărgata

    1. Vărgata
    2. Grausorul
    3. Mitresti
    4. Vadu
    5. Valea

    1. Csikfalva
    2. Buzahaza
    3. Nyaradszentmarton
    4. Vadad
    5. Jobbagyfalva

    66.

    Vetca

    1. Vetca
    2. Jacodu
    3. Sălașuri

    1. Szekelyvecke
    2. Magyarzsakod
    3. Szekelyszallas

    67.

    Voivodeni

    1. Voivodeni
    2. Toldal

    1. Vajdaszentivany
    2. Toldalag

    68.

    Zagăr

    1. Seleuș

    1. Kleinalisch

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/17 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/18

    la norme
    JUDEȚUL SATU MARE

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Satu Mare

    1. Satu Mare

    1.Szatmarnemeti

    2.

    Carei

    1. Carei

    1.Nagykaroly

    3.

    Tâșnad

    1. Tâșnad
    2. Sarauad

    1.Tâșnad
    2.Tasnadszarvad

    4.

    Acas

    1. Acas
    2. Mihaieni

    1.Akos
    2.Krasznamihalyfalva

    5.

    Andrid

    1. Andrid
    2. Dindesti
    3. Irina

    1.Erendred
    2.Erdengeleg
    3.Iriny

    6.

    Ardud

    1. Ardud

    2.Ardud-Vii

    1.Erdod
    1a.Erdeed
    1.Erdodhegy

    7.

    Bătarci

    1.Tămășeni

    1.Tamasvaralja

    8.

    Beltiug

    1.Beltiug
    2.Ghirisa
    3.Rătești

    1.Bildegg
    2.Geres
    3.Sagass

    9.

    Berveni

    1.Berveni

    1.Borvely

    10.

    Bogdand

    1.Bogdand
    2.Ser

    1.Bogdand
    2.Szer

    11.

    Botiz

    1.Botiz
    2.Agris
    3.Ciuperceni

    1.Batiz
    2.Egri
    3.Gombastanya

    12.

    Căpleni

    1.Căpleni
    2.Cămin

    1.Kaplony
    2.Kalmand
    2a.Kalmandi

    13.

    Căuaș

    1.Ghenci

    1.Genes

    14.

    Ceha

    1. Cehăluț

    1.Magyarcsaholy

    15.

    Craidorolț

    1.Craidorolț
    2.Eriu-Sancrai
    3.Teghea

    1.Kiralydaroc
    2.Erszentkiraly
    3.Krasznacegeny

    16.

    Culciu

    1.Culciu Mare
    2.Apateu
    3.Caraseu
    4.Corod
    5.Culciu Mic

    1.Nagykolcs
    2.Dobracsapati
    3.Szamoskrasso
    4.Szamoskorod
    5.Kiskolcs

    17.

    Doba

    1.Doba
    2.Boghis

    1.Szamosdob
    2.Csengerbagos

    18.

    Dorolț

    1.Dorolț
    2.Atea
    3.Dara
    4.Petea

    1.Pusztadaroc
    2.Atya
    3.Szamosdara
    4.Pete

    19.

    Poieni

    1.Poieni

    1.Mezofeny
    1a.Fienen

    20.

    Halmeu

    1.Halmeu
    2.Babesti
    3.Cidreag
    4.Dobolt
    5.Halmeu-Vii
    6.Porumbesti

    1.Halmi
    2.Kisbabony
    3.Csedreg
    4.Dabolc
    5.Halmihe
    6.Kokenyesd

    21.

    Hodod

    1.Hodod
    2.Lelei
    3.Nadisu Hododulu

    1.Hadad
    2.Lele
    3.Hadadnadasd

    22.

    Lazuri

    1.Lazuri
    2.Bercu
    3 .Nisipeni
    4.Noroieni
    5.Peleș
    6.Pelisor

    1.Lazari
    2.Szarazberek
    3.Sandorhomok
    4.Kissar
    5.Nagypeleske
    6.Kispeleske

    23.

    Livada

    1.Livada
    2.Adrian

    1.Sarkoz
    2.Adorjan

    24.

    Medieșu Aurit

    1.Iojib
    2.Medies-Vii
    3.Potau
    4.Românești

    1.Jozsefhaza
    2.Aranyosmeggyesihegy
    3.Patohaza
    4.Szatmargorbed

    25.

    Micula

    1.Micula

    1.Mikola

    26.

    Moftin

    1 .Moftinu Mic
    2.Domanesti
    3.Moftinu Mare

    1.Kismajteny
    2.Domahida
    3.Nagymajteny
    3a.Maitingen

    27.

    Odoreu

    1.Odoreu
    2.Berindan
    3.Mărtinești

    1.Szatmarudvari
    2.Berend
    3.Kakszentmarton

    28.

    Orașu Nou

    1.Orașu Nou
    2.Prilog-Vii
    3.Remetea Oașului

    1.Avasujvaros
    2.Rozsapallaghegy
    3.Koszegremete

    29.

    Păulești

    1.Păulești
    2.Amati
    3.Ambud
    4.Hrip
    5.Petin

    1.Szatmarpalfalva
    2.Amac
    3.Ombod
    4.Hirip
    5.Pettyen

    30.

    Petrești

    1.Petrești

    2.Dindestiu Mic

    1.Mezopteri
    1a.Petrifeld
    2.Beschened

    31.

    Pir

    1.Pir
    2.Piru Nou

    1.Szilagyper
    2.Ujper

    32.

    Pișcolt

    1.Pișcolt
    2.Resighea

    1.Piskolt
    2.Reszege

    33.

    Săcășeni

    1.Săcășeni

    1.Erszakacsi

    34.

    Sanislău

    1.Sanislău
    2.Berea
    3.Ciumesti

    4.Viișoara

    1.Szaniszlo
    2.Bere
    3.Csomakoz
    3a.Schamagosch
    4.Ponyvas

    35.

    Sântău

    1.Sântău
    2.Chereusa
    3.Sudurau

    1.Tasnadszanto
    2.Erkoros
    3.Erszodoro

    36.

    Săuca

    1.Becheni
    2.Cean
    3.Chisau

    1.Pele
    2.Tasnadcsany
    3.Keszi

    37.

    Socond

    1.Socond

    1.Sukunden

    38.

    Supur

    1.Dobra
    2.Secheresa

    1.Dobra
    2.Szekerestanya

    39.

    Terebești

    1.Terebești

    1.Terebesch

    40.

    Tiream

    1.Tiream

    1.Terem

    41.

    Turț

    1.Turt-Băi

    1.Turcbanya

    42.

    Turulung

    1.Turulung
    2.Turulung-Vii

    1.Turterebes
    2.Turterebesi-Szollohegy

    43.

    Urziceni

    1.Urziceni

    2.Urziceni-Pădure

    1.Csanalos
    1a.Schonthal
    2.Csanaloserdo

    44.

    Vama

    1.Vama

    1.Vamfalu

    45.

    Vetiș

    1.Vetiș
    2.Oar

    1.Vetes
    2.Ovari

    46.

    Viile Satu Mare

    1.Viile Satu Mare

    1.Szatmarhegy

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/18 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/19

    la norme
    JUDEȚUL SĂLAJ

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Zalău

    1.Zalău

    1.Zilah

    2.

    Cehu Silvaniei

    1.Cehu Silvaniei
    2.Ulciug

    1.Szilagycseh
    2.Volcsok

    3.

    Șimleu Silvaniei

    1.Șimleu Silvaniei

    1.Szilagysomlyo

    4.

    Almașu

    1.Almașu
    2.Babiu
    3.Jebucu
    4.Petrinzel
    5.Sfaras
    6.Stana

    1.Varalmas
    2.Babony
    3.Zsobok
    4.Kispetri
    5.Farnas
    6.Sztana

    5.

    Benesat

    1.Biusa

    1.Boshaza

    6.

    Bocsa

    1.Borla

    1.Szilagyballa

    7.

    Camar

    1.Camar

    1.Kemer

    8.

    Carastelec

    1.Carastelec

    1.Karasztelek

    9.

    Coseiu

    1.Coseiu
    2.Archid

    1.Kusaly
    2.Szilagyerked

    10.

    Crasna

    1.Crasna
    2.Ratin

    1.Kraszna
    2.Raton

    11.

    Crișeni

    1.Cristur-Crișeni
    2.Garceiu

    1.Szilagyfokeresztur
    2.Szilagygorcson

    12.

    Cuzaplac

    1.Cuzaplac
    2.Petrindu

    1.Kozeplak
    2.Nagypetri

    13.

    Dobrin

    1.Doba
    2.Naimon
    3.Sancraiu Silvaniei
    4.Verveghiu

    1.Nagydoba
    2.Nagymon
    3.Szilagyszentkiraly
    4.Vervolgy

    14.

    Fildu de Jos

    1.Tetisu

    1.Ketesd

    15.

    Hereclean

    1.Diosod
    2.Guruslau
    3.Panic

    1.Diosad
    2.Magyargoroszlo
    3.Szilagypanit

    16.

    Horoatu Crasnei

    1.Horoatu Crasnei

    1.Krasznahorvat

    17.

    Ip

    1.Ip
    2.Zăuan

    1.Ipp
    2.Szilagyzovany

    18.

    Măeriște

    1.Uileacu Simleului

    1.Somlyoujlak

    19.

    Marca

    1.Lesmir

    1.Lecsmer

    20.

    Meseșenii de Jos

    1.Meseșenii de Jos
    2.Aghires

    1.Magyarkecel
    2.Egrespatak

    21.

    Nușfălău

    1.Nușfălău
    2.Bilghez
    3.Boghis
    4.Bozies

    1.Szilagynagyfalu
    2.Burgezd
    3.Szilagybagos
    4.Szilagyborzas

    22.

    Pericei

    1.Pericei

    1.Szilagyperecsen

    23.

    Plopiș

    1.Fagetu

    1.Gemeleieka

    24.

    Sălățig

    1.Sălățig
    2.Deja
    3.Mineu

    1.Szilagyszeg
    2.Deshaza
    3.Menyo

    25.

    Samșud

    1.Samșud
    2.Valea Pomilor

    1.Szilagysamson
    2.Mocsolya

    26.

    Sărmășag

    1.Sărmășag
    2.Ilisua
    3.Lompirt
    4.Poiana Măgura
    5.Țărmure

    1.Sărmășag
    2.Selymesilosva
    3.Szilagylompert
    4.Magurahegy
    5.Erdotanya

    27.

    Varsolt

    1.Vârșolț
    2.Recea

    1.Varsolc
    2.Krasznarecse

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/19 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/20

    la norme
    JUDEȚUL SIBIU

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Avrig

    1.Sacadate

    1.Oltszakadat

    2.

    Cisnădie

    1.Cisnădioara

    1.Michelsberg

    3.

    Ațel

    1.Alma
    2.Smig

    1.Kukulloalmas
    2.Somogyom

    4.

    Bruiu

    1.Gherdeal
    2.Somartin

    1.Gurteln
    2.Martinsberg

    5.

    Chirpăr

    1.Chirpar
    2.Veseud

    1.Kirchberg
    2.Zied

    6.

    Laslea

    1.Mălâncrav
    2.Nou Săsesc
    3.Roandola

    1.Malmkrog
    2.Neudorf
    3.Rauthal

    7.

    Merghindeal

    1.Dealu Frumos

    1.Schonberg

    8.

    Miercurea Sibiului

    1.Apoldu de Sus

    1.Grosspold

    9.

    Săliște

    1.Amnaș

    1.Hamlesch

    10.

    Șeica Mare

    1.Boarta
    2.Mighindoala
    3.Petiș

    1.Mihalyfalva
    2.Engenthal
    3.Petersdorf

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/20 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/21

    la norme
    JUDEȚUL SUCEAVA

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Bălcăuți

    1.Bălcăuți
    2.Gropeni
    3.Negostina

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV
    3.ALFABET SLAV

    2.

    Brodina

    1.Cununschi
    2.Dubiusca
    3.Ehreste
    4.Paltin

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV
    3.ALFABET SLAV
    4.ALFABET SLAV

    3.

    Cacica

    1.Cacica
    2.Maidan

    3.Runcu

    4.Solonetu Nou

    1.Kaczyka
    2.ALFABET SLAV
    2a.Majdan
    3 PYHK
    3a.Runk
    4.Nowy Soloniec

    4.

    Calafindești

    1.Botoșănița Mare
    2.Șerbăuți

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV

    5.

    Cârlibaba

    1.Cârlibaba Nouă

    1.Ludwigsdorf

    6.

    Dărmănești

    1.Mărițeia Mică

    1.ALFABET SLAV

    7.

    Forăști

    1.Boura
    2.Manolea

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV

    8.

    Izvoarele Sucevei

    1.Brodina

    1.ALFABET SLAV

    9.

    Mânăstirea Humorului

    1.Pleșa
    2.Poiana Micului

    1.Plesza
    2.Pojana Mikuli

    10.

    Mitocu Dragomirnei

    1.Lipoveni

    1.ALFABET SLAV

    11.

    Moara

    1.Bulai

    1. Bulaj

    12.

    Moldova-Sulița

    1.Moldova-Sulița
    2.Benia

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV

    13.

    Mușenița

    1.Climauti
    2.Vicsani

    1.ALFABET SLAV
    2.Wikszany

    14.

    Ulma

    1.Ulma
    2.Costileva
    3.Măgura
    4.Nisipitu
    5.Lupcina

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV
    3.Marypa
    4.Hicinit
    5.ALFABET SLAV

    15.

    Vatra Moldoviței

    1.Ciumarna
    2.Paltinu

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/21 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/22

    la norme
    JUDEȚUL TIMIȘ

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    Deta

    1. Deta

    1.Detta

    2.

    Făget

    1.Brănești

    1.ALFABET SLAV

    3.

    Balinț

    1.Bodo

    1.Nagybodofalva

    4.

    Banloc

    1.Partos
    2.Soca

    1.Partos
    2.Coka

    5.

    Bârna

    1.Barna
    2.Poganesti

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV

    6.

    Beba Veche

    1.Cherestur
    2.Pordeanu

    1.Pusztakeresztur
    2.Porgany

    7.

    Brestovăț

    1.Brestovăț
    2.Lucareț
    3.Tes

    1.ALFABET SLAV
    2.ALFABET SLAV
    3.ALFABET SLAV

    8.

    Cenei

    1.Cenei

    1.ALFABET SLAV

    9.

    Chevereșu Mare

    1.Dragsina
    2.Vucova

    1.Temesfalva
    2.Vukova

    10.

    Ciacova

    1.Gad

    1.ALFABEL SLAV

    11.

    Costeiu

    1.Tipari

    1.Szaparyfalva

    12.

    Criciova

    1.Criciova

    1.ALFABET SLAV

    13.

    Denta

    1.Brestea
    2.Rovinita Mare
    3.Rovinita Mica

    1.Bresca
    2.Nagyomor
    3.Manen Omur

    14.

    Dudeștii Vechi

    1.Dudeștii Vechi
    2.Cheglevici
    3.Colonia Bulgara

    1.Star Bisnov
    2.Keglevichhaza
    3.Bolgartelep

    15.

    Dumbrava

    1.Dumbrava

    1.Igazfalva

    16.

    Dumbrăvița

    1.Dumbrăvița

    1.Ujszentes

    17.

    Foeni

    1.Cruceni

    1.Torontalkeresztes

    18.

    Gătaia

    1.Gătaia
    2.Butin

    1.Gatalja
    2.Butin

    19.

    Giera

    1.Giera
    2.Grănicerii

    1.Gyer
    2.Csavos

    20.

    Giulvăz

    1.Ivanda
    2.Rudna

    1.ALFABEL SLAV
    2.ALFABET SLAV

    21.

    Liebling

    1.Iosit

    1.Jozsefszallas

    22.

    Mașloc

    1.Remetea Mică

    1.ALFABEL SLAV

    22.

    Moșnița Noua

    1.Moșnița Nouă

    1.Ujmosnica

    23.

    Peciu Nou

    1.Dinias
    2.Sânmartinu Sârbesc

    1.ALFABEL SLAV
    2.ALFABEL SLAV

    24.

    Recaș

    1.Petrovaselo
    2.Stanciova

    1.ALFABEL SLAV
    2.ALFABEL SLAV

    25.

    Săcălaz

    1.Beregsau Mic

    1.Hemer

    26.

    Sacoșu Turcesc

    1.Otvesti

    1.ALFABEL SLAV

    27.

    Sanpetru Mare

    1.Sanpetru Mare

    1.ALFABEL SLAV

    28.

    Știuca

    1.Știuca
    2.Dragomirești

    1.ALFABEL SLAV
    2.ALFABEL SLAV

    29.

    Topolovățu Mare

    1.Cralovat

    1.ALFABEL SLAV

    30.

    Tormac

    1.Tormac

    1.Vegvar

    31.

    Traian Vuia

    1.Săceni

    1.Szecseny

    32.

    Uivar

    1.Otelec
    2.Pustinis
    3.Răuți
    4.Sânmartinu Maghiar

    1.Otelek
    2.Oregfalu
    3.Aurelhaza
    4.Magyarszentmarton

    33.

    Variaș

    1.Gelu
    2.Sânpetru Mic

    1.ALFABEL SLAV
    2.Kisszentpeter

    34.

    Victor Vlad Delamarin

    1.Pădureni
    2.Petroasa Mare
    3.Pini

    1.ALFABEL SLAV
    2.Wetschehausen
    3.Pinty

    (la 20-12-2002, Anexa nr. 1/22 a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 decembrie 2002 )


    Anexa nr. 1/23

    la norme
    JUDEȚUL TULCEA

    Nr.
    crt.

    Unitatea
    administrativ-
    teritorială

    - sat component
    - sat aparținător
    - localitate componenta

    Mod de inscriptionare
    în limba maternă

    1.

    C.A. Rosetti

    1.Letea
    2.Periprava
    3.Sfiștofca

    1.ALFABET SLAV
    2. ALFABET SLAV
    3. ALFABET SLAV

    2.

    Carcaliu

    1.Carcaliu

    1. ALFABET SLAV

    3.

    Crișan

    1.Crișan
    2.Caraorman
    3.Mila 23

    1. ALFABET SLAV
    2. ALFABET SLAV
    3. ALFABET SLAV

    4.

    Jurilovca

    1.Jurilovca

    1. ALFABET SLAV

    5.

    Maliuc

    1.Gorgova

    1. ALFABET SLAV

    6.

    Murighiol

    1.Murighiol

    1. ALFABET SLAV

    7.

    Sarichioi

    1.Sarichioi

    1. ALFABET SLAV

    8.

    Slava Cercheză

    1.Slava Cercheză
    2.Slava Rusă

    1. ALFABET SLAV
    2. ALFABET SLAV


    Anexa nr. 2

    INSCRIPȚIONAREA
    în limba română și în limba minorității a indicatoarelor rutiere
    ce cuprind denumirea unor localități