ORDIN nr. 872/543/2020pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Nr. 872 din 22 mai 2020
  • CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Nr. 543 din 15 mai 2020
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 22 mai 2020
    Având în vedere:– titlul VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;– art. 13 și 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare;– Referatul de aprobare nr. NT 2.827 din 22.05.2020 al Ministerului Sănătății și nr. DG 1.969 din 15.05.2020 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
    în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

    Articolul I

    Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 12 ianuarie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 20, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Durata prevăzută la alin. (3) nu cuprinde și zilele de concediu medical care se acordă potrivit art. 10 alin. (2), art. 78^1 alin. (7) lit. k), alin. (15) și (16), precum și art. 78^2 alin. (7) lit. k), alin. (14) și (15).2. La capitolul IV, după articolul 78^1 se introduce un nou capitol, capitolul V, care cuprinde articolul 78^2, cu următorul cuprins:

    Capitolul V Dispoziții specifice privind certificatele de concediu medical acordate începând cu data de 15 mai 2020 în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

    Articolul 78^2
    (1) Certificatele de concediu medical eliberate începând cu data de 15 mai 2020 se pot transmite de către medicii curanți către persoanele asigurate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.(2) Pentru eliberarea certificatelor de concediu medical prevăzute la alin. (1), adeverința prevăzută la art. 34 alin. (1) se poate elibera și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.(3) Certificatele de concediu medical prevăzute la alin. (1), acordate de medici, alții decât medicii de familie, se depun la plătitorii de indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzuți la art. 36 alin. (3) dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, fără viza medicului de familie.(4) Certificatele de concediu medical prevăzute la alin. (1) se pot transmite de către persoanele beneficiare către plătitorii de indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzuți la art. 36 alin. (3) dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.(5) Pentru categoriile de persoane nominalizate la art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului sănătății nr. 414/2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei, cu modificările și completările ulterioare, medicul de familie eliberează certificatul de concediu medical pentru carantină cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (3) din același ordin, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.(6) Documentul care atestă ieșirea din starea de carantină a persoanei asigurate, pentru alte situații decât cele prevăzute la alin. (5), necesar pentru eliberarea certificatelor de concediu medical, se poate solicita și se poate transmite de către direcțiile de sănătate publică persoanelor aflate în această situație și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.(7) Certificatele de concediu medical care cuprind a 91-a zi sau depășesc 183 de zile, precum și cele acordate pentru risc maternal se eliberează până la data de 30 iunie 2020 și se plătesc fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale, respectiv fără avizul medicului de medicina muncii.(8) Certificatele de concediu medical prevăzute la alin. (1), care au fost transmise prin mijloace de transmitere la distanță potrivit alin. (4), constituie document justificativ de plată și se depun de către persoanele prevăzute la art. 2 alin. (4) la casele de asigurări de sănătate, în condițiile în care se solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizații plătite angajaților proprii care au beneficiat de certificate de concediu medical.(9) Formularele originale ale certificatelor de concediu medical, respectiv exemplarele 1 (alb) și 2 (roz), se depun de către persoana asigurată la plătitorii de indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzuți la art. 36 alin. (3) dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data eliberării acestora.(10) Certificatele de concediu medical, acordate de medici, alții decât medicii de familie, eliberate până la data de 30 iunie 2020, se plătesc fără avizul medicului de familie.(11) Prevederile alin. (4), (8) și (9) sunt aplicabile și certificatelor de concediu medical prevăzute la alin. (10).(12) La externarea din spital a pacientului cu COVID-19, medicul curant eliberează certificatul de concediu medical atât pentru perioada internării, cât și pentru durata externării, cu înscrierea codului de indemnizație corespunzător.(13) Pentru situațiile prevăzute la alin. (12), în cazul în care la externarea din spital se impune continuarea îngrijirii pacientului, medicul curant stabilește perioada necesară îngrijirii și eliberează un nou certificat de concediu medical pentru perioada acordată la externare.(14) Pentru situațiile prevăzute la alin. (13), dacă după expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital starea sănătății pacientului nu permite reluarea activității, medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital, poate prelungi concediul medical pentru aceeași afecțiune cu cel mult 14 zile.(15) Pentru perioada cuprinsă între data de 15 mai 2020 și data de 30 iunie 2020, dacă, după expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital, pentru alte situații decât cele prevăzute la alin. (14), starea sănătății pacientului nu permite reluarea activității, medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital, poate prelungi concediul medical pentru aceeași afecțiune, cu încadrarea în duratele maxime prevăzute de lege.(16) Începând cu data de 15 mai 2020, documentele prevăzute la art. 64 alin. (2), precum și certificatele de concediu medical aferente solicitării se pot transmite către casele de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.(17) Începând cu data de 15 mai 2020, documentele necesare preluării în plată prevăzute la art. 75 alin. (3) se pot transmite de către persoanele interesate către casele de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.(18) În cererile de recuperare a sumelor prevăzute la art. 64 alin. (1) care se depun potrivit art. 64 alin. (2) de către instituțiile prevăzute la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru reglementarea unor măsuri de protecție socială nu se cuprind sumele reprezentând indemnizații de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor de concediu medical pentru carantină instituționalizată sau la o locație declarată sau prin izolare, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu virusul SARS-CoV-2, de care a beneficiat personalul propriu, începând cu veniturile aferente lunii martie 2020, și care au fost suportate integral de către aceste instituții.


    Articolul II

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică până la data de 30 septembrie 2020, cu excepția prevederilor art. 78^2 alin. (7), (10) și (15) din normele prevăzute la art. I, care se aplică până la data de 30 iunie 2020.

    p. Ministrul sănătății,
    Romică-Andrei Baciu,
    secretar de stat
    Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
    Adela Cojan

    -----