HOTĂRÂRE nr. 759 din 11 iulie 2007 (*actualizată*)
privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale
(actualizată până la data de 30 iulie 2013*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • -----------
    Având în vedere prevederile Regulamentului Consiliului nr. 1.083/2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 , ale Regulamentului nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, ale Regulamentului Consiliului nr. 1.084/2006 de instituire a Fondului de Coeziune, ale Regulamentului nr. 1.081/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul Social European, ale Regulamentului Comisiei nr. 1.828/2006 stabilind regulile pentru implementarea Regulamentului Consiliului nr. 1.083/2006 în care se stabilesc prevederile generale cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi pentru implementarea Regulamentului nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru Fondul European de Dezvoltare Regională şi ale Regulamentului Consiliului (CE, EURATOM) nr. 1.605/2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţii Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 56 alin. (4) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 ,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, sub Obiectivul Convergenţă.
    (2) Regulile stabilite în prezenta hotărâre sunt aplicabile cheltuielilor realizate din asistenţa comunitară, precum şi din cofinanţarea naţională a operaţiunilor - din bugetul de stat, bugetul local, alte surse publice şi private.
    (3) Termenii program operaţional, axă prioritară, autoritate de management, organism intermediar, comitet de monitorizare, beneficiar, operaţiune, proiect major, proiect generator de venituri au înţelesul prevăzut în Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 şi în Regulamentul Consiliului nr. 1.828/2006 .
    -------------
    Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 503 din 17 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iulie 2013.
    (4) În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
    a) instrumente structurale (denumite în continuare fonduri) reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, denumit în continuare FEDR, Fondului social european, denumit în continuare FSE, şi Fondului de coeziune, denumit în continuare FC;
    b) contract de finanţare reprezintă documentul juridic prin care se acordă asistenţa financiară nerambursabilă aferentă unei operaţiuni în scopul atingerii obiectivelor axei prioritare dintr-un program operaţional şi care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor;
    b^1) decizia/ordinul de finanţare reprezintă actul unilateral care se elaborează în cazul în care beneficiarul funcţionează în instituţia care acordă asistenţa financiară nerambursabilă aferentă unei operaţiuni în scopul atingerii obiectivelor axei prioritare dintr-un program operaţional şi care stabileşte obligaţiile structurilor cu rol de autoritate de management/ organism intermediar/beneficiar;
    --------
    Lit. b^1) a alin. (4) al art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    b^2) ordin de aprobare a proiectului major - ordin al ordonatorului de credite cu rol de autoritate de management prin care se aprobă depunerea de cereri de rambursare pentru proiecte majore din domeniul transporturi, după stabilirea admisibilităţii de către Comisia Europeană, proiecte care respectă criteriile aprobate de comitetul de monitorizare pentru programul respectiv, în vederea includerii pe declaraţii de cheltuieli transmise către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunii anterior emiterii deciziei Comisiei Europene conform art. 41 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 ;
    -------------
    Lit. b^2) a alin. (4) al art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 503 din 17 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iulie 2013.
    b^3) admisibilitatea proiectelor majore de investiţii - admiterea pentru evaluare tehnică şi financiară de către structurile de specialitate din cadrul Comisiei Europene pentru proiecte majore de investiţii în vederea finanţării din instrumente structurale;
    -------------
    Lit. b^3) a alin. (4) al art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 503 din 17 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iulie 2013.
    c) cheltuieli generale de administraţie reprezintă cheltuielile efectuate pentru funcţionarea de ansamblu a beneficiarului şi care nu pot fi atribuite direct unei anumite activităţi din cadrul operaţiunii. Lista tipurilor de cheltuieli cuprinse în această categorie se elaborează de fiecare autoritate de management şi se aprobă prin ordin comun al ministrului coordonator al autorităţii de management şi al ministrului economiei şi finanţelor, potrivit art. 13;
    d) costuri directe eligibile reprezintă costurile care pot fi atribuite unei anumite activităţi individuale din cadrul operaţiunii şi pentru care poate fi demonstrată legătura cu activitatea în cauză.
    e) costurile pentru operarea obiectivelor de investiţii reprezintă costurile care intervin după finalizarea şi darea în exploatare a obiectivelor de investiţii; nu sunt considerate costuri pentru operarea obiectivelor de investiţii acele costuri care intervin în operaţiunile finanţate prin Programul operaţional asistenţă tehnică 2007-2013 sau prin axele prioritare de asistenţă tehnică din cadrul programelor operaţionale.
    ----------
    Lit. e) a alin. (4) al art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.


    Articolul 2

    (1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2):
    a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;
    ---------
    Lit. a) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;
    c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 ;
    ---------
    Lit. c) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.
    (2) În cazul operaţiunilor supuse ajutorului de stat, potrivit prevederilor art. 87 din Tratatul privind Uniunea Europeană, condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o cheltuială pentru a fi eligibilă, prevăzute în prezenta hotărâre, li se adaugă şi prevederile naţionale şi comunitare specifice ajutorului de stat aplicabil, în măsura în care acestea sunt mai stricte decât prevederile prezentei hotărâri.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) şi b), cheltuielile din cadrul schemelor de ajutor de stat sunt eligibile în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , iar cheltuielile privind instrumentele de inginerie financiară sunt eligibile în conformitate cu prevederilor art. 78 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 şi ale art. 43-46 din Regulamentul Comisiei nr. 1.828/2006 .
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c), cheltuielile realizate în cadrul proiectelor majore din domeniul transporturi, pentru care s-a stabilit admisibilitatea de către Comisia Europeană, dar pentru care nu s-a emis o decizie a Comisiei Europene în aplicarea art. 41 al Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , sunt eligibile în conformitate cu prevederile art. 56 şi 78 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , dacă a fost emis ordinul de aprobare a depunerii cererilor de rambursare de către beneficiari în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (4) lit. b^2).
    -------------
    Alin. (4) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 503 din 17 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iulie 2013.


    Articolul 3

    Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (2) lit. c) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , contribuţia în natură poate fi considerată cheltuială eligibilă, în conformitate cu prevederile art. 2, dacă îndeplineşte şi următoarele condiţii specifice:
    a) contribuţia este de natura terenului, clădirilor, echipamentelor, materialelor;
    b) contribuţia în natură sub formele prevăzute la lit. a) este considerată contribuţie proprie a beneficiarului şi nu trebuie să depăşească cumulativ 20% din totalul contribuţiei proprii eligibile a beneficiarului stabilite prin contractul de finanţare/decizia/ ordinul de finanţare;
    --------
    Lit. b) a art. 3 a fost modificată de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    c) obiectul contribuţiei în natură sub formele prevăzute la lit. a) nu trebuie să fi fost achiziţionat prin intermediul unor finanţări comunitare nerambursabile;
    d) în cazul terenului, clădirilor şi echipamentelor, valoarea este certificată de un evaluator independent autorizat;
    e) în cazul clădirilor şi echipamentelor, acestea trebuie să facă parte integrantă şi inseparabilă din rezultatul operaţiunii;
    f) în cazul terenurilor şi clădirilor, acestea trebuie să fie libere de orice sarcini sau interdicţii şi să nu facă obiectul unor litigii aflate în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti;
    g) respectă prevederile art. 12 lit. e).


    Articolul 4

    Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), amortizarea este considerată cheltuială eligibilă dacă respectă prevederile aplicabile de la art. 2 şi îndeplineşte următoarele condiţii specifice:
    a) bunul amortizabil nu a fost achiziţionat prin intermediul unor finanţări comunitare nerambursabile;
    b) amortizarea este calculată în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    c) amortizarea este eligibilă exclusiv pentru perioada de finanţare a operaţiunii, conform prevederilor contractului de finanţare/deciziei/ordinului de finanţare;
    ---------
    Lit. c) a art. 4 a fost modificată de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    d) costul de achiziţie al bunului amortizabil nu a fost declarat drept cheltuială eligibilă şi respectă prevederile art. 11(3) pct. (c) din Regulamentul nr. 1.081/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului;
    e) valoarea amortizării poate fi evaluată şi auditată.


    Articolul 5

    (1) Cheltuielile generale de administraţie sunt eligibile dacă respectă prevederile art. 2 şi dacă sunt alocate proporţional operaţiunii, în conformitate cu metoda elaborată de autoritatea de management şi prevăzută în contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare.
    --------
    Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul granturilor finanţate din FSE, cheltuielile generale de administraţie declarate în mod forfetar sunt eligibile dacă se bazează pe costuri reale şi în procent de până la 20% din costurile directe eligibile ale operaţiunii.


    Articolul 6

    (1) Costul achiziţiei de teren fără construcţii este eligibil în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale operaţiunii, dacă sunt îndeplinite prevederile art. 2 şi următoarele condiţii specifice:
    a) costul de achiziţie al terenului este certificat de un evaluator independent autorizat, care confirmă că valoarea acestuia nu excede valoarea de piaţă;
    b) operaţiunea nu beneficiază de finanţare din FSE, cu excepţia cazurilor în care se aplică prevederile art. 34 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , ale art. 3 alin. (7) şi ale art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.081/2006 , potrivit art. 13 din prezenta hotărâre.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), procentul de eligibilitate poate fi mai mare în cazuri excepţionale şi justificate, pentru operaţiunile de protecţie a mediului care beneficiază de finanţare din FEDR, dacă:
    a) achiziţia de teren a fost făcută în conformitate cu decizia autorităţii de management, aşa cum este prevăzut în contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;
    ---------
    Lit. a) a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    b) achiziţia este făcută de către sau în numele unei instituţii publice;
    c) terenul este utilizat pentru destinaţia stabilită, cu respectarea clauzelor/condiţiilor din contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare şi pe perioada din contractul/decizia/ordinul de finanţare.
    ---------
    Lit. c) a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    (3) În cazul în care se achiziţionează o clădire în scopul demolării acesteia şi utilizării terenului, în scopul atingerii obiectivelor operaţiunii, cheltuiala cu achiziţia clădirii, pentru a fi eligibilă, trebuie să îndeplinească prevederile alin. (1) şi, după caz, prevederile alin. (2).


    Articolul 7

    Costul de achiziţie al imobilelor deja construite, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 6 alin. (3), inclusiv terenul pe care se află construcţia, este eligibil dacă sunt îndeplinite prevederile art. 2, precum şi următoarele condiţii specifice:
    a) operaţiunea nu beneficiază de finanţare din FSE, cu excepţia cazurilor în care se aplică prevederile art. 34 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , art. 3 alin. (7) şi art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.081/2006 , potrivit art. 13 din prezenta hotărâre;
    b) imobilul nu a beneficiat de finanţări comunitare nerambursabile în ultimii 10 ani pentru construcţie sau reabilitare;
    c) costul de achiziţie al imobilului este certificat de un evaluator independent autorizat, care să confirme că valoarea acestuia nu excedează valorii de piaţă şi că imobilul respectă condiţiile tehnice prevăzute în legislaţia naţională.
    --------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.


    Articolul 8

    Cheltuielile pentru locuinţe sunt eligibile numai pentru operaţiunile care beneficiază de finanţare din FEDR, cu respectarea prevederilor art. 2 din prezenta hotărâre, ale art. 7 alin. (2) din Regulamentul nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului şi ale art. 47 din Regulamentul Comisiei nr. 1.828/2006 .


    Articolul 9

    (1) Cheltuielile realizate de către beneficiar care intervin în proiectarea, monitorizarea şi managementul operaţiunii sunt eligibile dacă îndeplinesc prevederile art. 2 şi se pot încadra în una dintre următoarele categorii:
    a) sunt prevăzute sau rezultă din aplicarea legislaţiei naţionale, în vederea obţinerii de avize, acorduri şi autorizaţii necesare implementării activităţilor eligibile ale operaţiunii sau rezultă din aplicarea legislaţiei comunitare specifică instrumentelor structurale;
    b) sunt aferente unor studii şi/sau analize solicitate de autoritatea de management sau de organismul intermediar, în numele şi pentru autoritatea de management, în scopul acordării asistenţei financiare nerambursabile;
    c) sunt necesare în procesul de achiziţii publice pentru activităţile eligibile ale operaţiunii;
    d) sunt efectuate pentru managementul şi/sau monitorizarea operaţiunii pe parcursul perioadei de implementare.
    ---------
    Lit. d) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 9 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    (2) În cazul contractării managementului proiectului, contractorul trebuie să furnizeze organelor de audit şi control toate informaţiile necesare legate de activităţile subcontractate.


    Articolul 10

    (1) În cazul proiectelor generatoare de venituri, cheltuielile eligibile se calculează de autoritatea de management în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 .
    (2) În cazul proiectelor generatoare de venituri pentru care cheltuielile eligibile nu au putut fi calculate, conform prevederilor alin. (1), beneficiarul are obligaţia rambursării sumelor deduse sau returnate bugetului Uniunii Europene de către Autoritatea de certificare şi plată, conform prevederilor art. 55 pct. 3 şi 4 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 .


    Articolul 11

    În cazul leasingului financiar, astfel cum este definit în Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 90/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile utilizatorului de leasing sunt eligibile dacă respectă prevederile art. 2 şi următoarele condiţii specifice:
    a) obiectul contractului de leasing respectă prevederile din contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;
    ----------
    Lit. a) a art. 11 a fost modificată de pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 491 din 14 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 21 mai 2008.
    b) utilizatorul de leasing este beneficiarul operaţiunii;
    c) ratele de leasing plătite de utilizator sunt aferente contractului de leasing şi sunt justificate de documente contabile;
    d) valoarea maximă eligibilă nu depăşeşte valoarea de piaţă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
    e) ratele de leasing sunt eligibile exclusiv pentru perioada de finanţare a operaţiunii.


    Articolul 11^1

    (1) Cheltuiala cu taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă, potrivit legii, este eligibilă pentru toate programele operaţionale finanţate din instrumente structurale.
    (2) Pentru a fi eligibilă, cheltuiala prevăzută la alin. (1) trebuie să fie aferentă unor cheltuieli eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanţate din instrumente structurale.
    (3) În vederea rambursării cheltuielilor eligibile menţionate la alin. (1), beneficiarii au obligaţia depunerii, ca anexă a fiecărei cereri de rambursare, a unei declaraţii pe propria răspundere privind nedeductibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare, certificată de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    (4) Organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are obligaţia certificării declaraţiei menţionate la alin. (3) în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar a unei solicitări în acest sens, însoţită de documentele justificative necesare.
    (5) În cazuri temeinic justificate se pot aproba excepţii de la prevederile alin. (1) prin hotărâre a Guvernului.
    -------------
    Art. 11^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.135 din 9 noiembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 30 noiembrie 2011.


    Articolul 12

    Următoarele categorii de cheltuieli nu sunt eligibile:
    a) taxa pe valoarea adăugată deductibilă potrivit legii;
    -------------
    Lit. a) a art. 12 a fost modificată de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.135 din 9 noiembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 30 noiembrie 2011.
    b) dobânda şi alte comisioane aferente creditelor;
    c) cheltuielile colaterale care intervin într-un contract de leasing;
    d) dezafectarea centralelor nucleare;
    e) achiziţia de echipamente, mobilier, autovehicule, infrastructură, teren şi alte imobile, pentru operaţiunile care beneficiază de finanţare din FSE, cu excepţia cazurilor în care se aplică prevederile art. 34 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , ale art. 3 alin. (7) şi ale art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.081/2006 , potrivit art. 13 din prezenta hotărâre;
    f) cheltuielile pentru locuinţe, pentru operaţiunile care beneficiază de finanţare din FSE şi FC;
    g) achiziţia de echipamente second-hand;
    h) amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată;
    i) costurile pentru operarea obiectivelor de investiţii.


    Articolul 13

    (1) În conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, autorităţile de management stabilesc liste cu cheltuielile eligibile, având în vedere conţinutul programului operaţional gestionat şi prevederile art. 34 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 , ale art. 7 alin. (3) şi art. 8 din Regulamentul nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului şi ale art. 3 alin. (7) şi art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.081/2006 .
    (2) Listele prevăzute la alin. (1) sunt aprobate prin ordin comun al ministrului coordonator al autorităţii de management, al ministrului finanţelor publice şi al secretarului general al Guvernului, iar în cazul Programului operaţional «Asistenţă tehnică», prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al secretarului general al Guvernului.
    -------------
    Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 802 din 4 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 9 august 2011.
    (3) Autoritatea de management poate stabili reguli mai stricte decât prevederile prezentei hotărâri, prin ordin comun, potrivit alin. (2).
    (4) În vederea verificării şi confirmării eligibilităţii cheltuielilor efectuate pentru realizarea unei operaţiuni, autoritatea de management stabileşte proceduri specifice.
    (5) Pentru implementarea prevederilor art. 2 alin. (4), Autoritatea de management elaborează în termen de 30 de zile metodologia de punere în aplicare prin ordin al ministrului coordonator al autorităţii de management.
    -------------
    Alin. (5) al art. 13 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 503 din 17 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iulie 2013.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Ministrul dezvoltării,
    lucrărilor publice şi locuinţelor,
    Laszlo Borbely
    Ministrul internelor
    şi reformei administrative,
    Cristian David
    Departamentul pentru Afaceri Europene,
    Adrian Ciocănea,
    secretar de stat
    Bucureşti, 11 iulie 2007.
    Nr. 759.
    __________