REGULAMENT nr. 15 din 22 noiembrie 2005
privind serviciile de investiţii financiare*)
EMITENT
  • COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.097 bis din 6 decembrie 2005



    ────────── Notă *) Aprobat de Ordinul Nr. 70 din 22 noiembrie 2005 publicat în Monitorul Oficial Nr. 1097, Partea I, din 6 decembrie 2005.
    ──────────

    Titlul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezentul regulament stabileşte reguli şi proceduri în aplicarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 297/2004, cu privire la serviciile de investiţii financiare.
    (2) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M. este autoritatea competentă să aplice prevederile prezentului regulament, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul său.


    Articolul 2

    (1) Termenii, abrevierile şi expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificaţia prevăzută în Legea nr. 297/2004.
    (2) În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) agent pentru servicii de investiţii financiare - persoană fizică aflată sub responsabilitatea unui singur intermediar, care prestează servicii de investiţii financiare exclusiv în numele intermediarului al cărui angajat este;
    b) B.N.R. - Banca Naţională a României;
    c) client - orice persoană fizică sau juridică, pentru care o S.S.I.F. prestează, în baza unui contract, servicii de investiţii financiare principale şi/sau conexe;
    d) client profesional - orice client care îndeplineşte criteriile prevăzute în anexa nr. 8;
    e) client obişnuit ("retail client") - clientul care nu este client profesional;
    f) cont propriu - contul în nume propriu deschis pentru evidenţierea deţinerilor şi operaţiunilor cu instrumente financiare şi numerar ale unei S.S.I.F.;
    g) cont client - contul deschis la S.S.I.F., în numele clientului, pentru evidenţierea deţinerilor şi operaţiunilor cu instrumente financiare şi numerar ale acestuia;
    h) cont persoane relevante ("staff") - contul deschis la S.S.I.F., în numele administratorilor, conducătorilor, acţionarilor, auditorilor, agenţilor pentru servicii de investiţii financiare sau al oricăror alţi angajaţi sau colaboratori ai S.S.I.F., precum şi al persoanelor cu care aceştia se află în legături strânse, pentru evidenţierea deţinerilor şi operaţiunilor cu instrumente financiare şi numerar ale acestora;
    i) control intern - un ansamblu de activităţi şi operaţiuni desfăşurate cu scopul de a asigura respectarea de către S.S.I.F. şi angajaţii săi a legilor, reglementarilor pieţei de capital, precum şi a normelor şi procedurilor interne ale acesteia;
    j) C.S.A. - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
    k) date de identificare - în cazul persoanelor fizice: numele şi prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, codul numeric personal (CNP) sau echivalentul acestuia pentru persoanele străine, seria şi numărul actului de identitate sau, pentru cetăţenii străini, al paşaportului, domiciliul şi, după caz, reşedinţa (adresa completă - stradă, număr, bloc, scară, etaj, apartament, oraş, judeţ/sector, cod poştal, ţara); în cazul persoanelor juridice: denumirea, adresa completă a sediului social/sediului central sau, după caz, a sucursalei, telefon, fax, e-mail, adresă pagină internet, capitalul social subscris şi vărsat, codul unic de înregistrare (CUI) sau echivalentul acestuia pentru persoanele străine, banca şi codul IBAN;
    l) executarea ordinelor în numele clienţilor - efectuarea operaţiunilor aferente unui ordin de cumpărare sau de vânzare a unuia sau mai multor instrumente financiare în numele şi pe contul clienţilor;
    m) formator de piaţă ("market maker") - S.S.I.F. care este prezentă în mod continuu pe piaţă pentru a tranzacţiona pe cont propriu şi care se comportă ca un vânzător sau cumpărător de instrumente financiare, angajând propriul capital, la preţurile afişate de aceasta;
    n) operator independent ("systematic internaliser") - S.S.I.F. care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Titlului III, Cap. III, Secţiunea 2 din prezentul regulament;
    o) ordin - instrucţiunea de a cumpăra sau vinde un anumit instrument financiar;
    p) ordin limită - ordinul de a cumpăra sau vinde un instrument financiar la un preţ specificat sau mai bun decât acesta şi într-o cantitate specificată;
    q) tranzacţionarea pe cont propriu - încheierea de tranzacţii cu unul sau mai multe instrumente financiare având la baza capitalul propriu al S.S.I.F.;


    Articolul 3

    (1) În conformitate cu prezentul regulament, C.N.V.M. autorizează societăţi de servicii de investiţii financiare, modificări în modul de organizare şi funcţionare al acestora, reprezentanţi ai compartimentului de control intern al unei S.S.I.F., agenţi pentru servicii de investiţii financiare, traderi, consultanţi de investiţii şi sucursalele intermediarilor din statele nemembre.
    (2) Toate documentele prevăzute în prezentul regulament necesare autorizării, precum şi cele referitoare la evidenţe şi raportări vor fi transmise C.N.V.M. în limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională agreată de C.N.V.M.
    (3) Documentele referitoare la persoanele fizice şi juridice străine, emise într-o altă limbă decât cele menţionate la alin. (2), vor fi prezentate în copie legalizată şi în traducere legalizată.
    (4) Toate actele şi documentele emise de autorităţi ale altor state, transmise C.N.V.M., au regimul juridic stabilit de legislaţia română aplicabilă, precum şi de reglementările C.N.V.M.
    (5) Orice solicitare a C.N.V.M. de informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate iniţial întrerupe termenul prevăzut la art. 4 alin. (1) care reîncepe să curgă de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 60 de zile de la data solicitării C.N.V.M. sub sancţiunea respingerii cererii.
    (6) În situaţia în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare ori lipsa unor documente, precum şi în situaţia în care nu se respectă punctual prevederile Legii nr. 297/2004 şi/sau ale reglementărilor C.N.V.M., acestea vor fi returnate solicitantului.


    Articolul 4

    (1) Deciziile cu privire la autorizarea sau retragerea autorizaţiilor menţionate la art. 3 alin. (1) vor fi eliberate de către C.N.V.M. în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului, cu excepţia cazului în care Legea nr. 297/2004 sau prevederile prezentului regulament stabilesc un alt termen.
    (2) În cazul respingerii unei cereri, C.N.V.M. va emite o decizie motivată, care poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei.


    Articolul 5

    În cazul în care serviciile de investiţii financiare sunt prestate de către instituţii de credit sau de către intermediari din statele membre sau nemembre, în aplicarea prevederilor prezentului regulament, termenul de S.S.I.F. se va înlocui, după caz, cu denumirea corespunzătoare a celorlalte categorii de intermediari.


    Titlul II Intermediarii de servicii de investiţii financiare


    Capitolul I Societăţile de servicii de investiţii financiare


    Secţiunea 1 Procedura de acordare şi de retragere a autorizaţiei


    Articolul 6

    (1) Entitatea care intenţionează să solicite C.N.V.M. autorizarea ca societate de servicii de investiţii financiare poate consulta, în prealabil, C.N.V.M. cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 297/2004 şi de prezentul regulament.
    (2) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, S.S.I.F. trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în Titlul II, Capitolul III din Legea nr. 297/2004, precum şi următoarele cerinţe:
    a) S.S.I.F. trebuie să fie administrată de un consiliu de administraţie format din cel puţin 3 membri, iar conducerea efectivă a acesteia trebuie să fie asigurată de cel puţin două persoane îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 297/2004;
    b) conducătorii şi administratorii S.S.I.F.:
    1. trebuie să aibă o bună reputaţie pentru a asigura administrarea sigură şi prudentă a S.S.I.F.;
    2. nu trebuie să fi fost condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni de natură economică;
    3. nu trebuie să se afle sub incidenţa sancţiunilor prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 aplicate de C.N.V.M. sau al unor sancţiuni similare aplicate de B.N.R., C.S.A. sau de alte autorităţi de supraveghere şi reglementare în domeniul economic şi financiar;
    c) membrii consiliului de administraţie ai S.S.I.F. şi conducătorii trebuie să aibă studii superioare absolvite cu examen de licenţă şi o experienţă profesională în domeniul financiar-bancar sau al pieţei de capital de minimum 3 ani;
    d) organismele de plasament colectiv fără personalitate juridică, asociaţiile, fundaţiile, ligile, sindicatele ori alte forme de asociere sindicală şi orice alte forme de asociere similare nu pot participa ca fondator sau acţionar semnificativ la capitalul social al unei S.S.I.F.;
    e) S.S.I.F. trebuie să dispună de capitalul iniţial minim corespunzător obiectului de activitate propus, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 297/2004;
    f) sumele destinate participaţiei la capitalul social al unei S.S.I.F. trebuie să provină din surse proprii şi să nu reprezinte sume împrumutate ori puse la dispoziţie, indiferent cu ce titlu, de alte persoane fizice, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, cu excepţia sumelor puse la dispoziţie unei filiale de către societatea mamă, din surse proprii ale acesteia. Acţionarii semnificativi, persoane juridice, trebuie să fi funcţionat minimum 3 ani, cu excepţia celor rezultaţi dintr-o fuziune sau divizare, caz în care termenul de 3 ani include şi funcţionarea persoanei ori a persoanelor juridice din care acestea provin, precum şi să nu fi înregistrat pierderi în ultimele două exerciţii financiare;
    g) S.S.I.F. trebuie să dispună de un spaţiu destinat sediului social al acesteia care trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii:
    1. să se afle în folosinţa exclusivă a S.S.I.F.;
    2. să fie corespunzător structurii organizatorice, planului de afaceri şi serviciilor ce urmează a fi autorizate;
    3. să fie în suprafaţă de cel puţin 70 de mp.;
    4. să fie compartimentat corespunzător astfel încât să se asigure separarea efectivă a activităţilor ce vor fi desfăşurate;
    5. să nu fie amplasat la subsolurile clădirilor;
    h) În cazul în care S.S.I.F. deţine atât un sediu social, cât şi un sediu central, condiţiile menţionate la lit. g) vor fi îndeplinite de sediul central, sediul social urmând a îndeplini numai condiţia prevăzută la lit. g) pct. 1. Sediul central va fi sediul de la care S.S.I.F. va presta serviciile de investiţii financiare ce urmează să fie autorizate de C.N.V.M.;
    i) S.S.I.F. trebuie să dispună de o dotare tehnică adecvată şi de personal corespunzător serviciilor de investiţii financiare ce urmează a fi autorizate;
    j) S.S.I.F. trebuie să prezinte toate documentele prevăzute la art. 7.
    (3) Membrilor consiliului de administraţie, auditorilor şi angajaţilor unei S.S.I.F. le este interzis să fie acţionari semnificativi, să deţină o funcţie sau să fie angajaţi ai unui alt intermediar autorizat de C.N.V.M. sau B.N.R. sau ai unui trader autorizat de C.N.V.M.
    (4) Conducătorilor unei S.S.I.F. le este interzis să fie acţionari semnificativi ai unui alt intermediar autorizat de C.N.V.M. sau B.N.R. sau ai unui trader autorizat de C.N.V.M., să desfăşoare activitatea de agent pentru servicii de investiţii financiare şi trebuie să fie angajaţi exclusivi ai S.S.I.F.


    Articolul 7

    (1) Autorizaţia acordată unei S.S.I.F. se eliberează în baza unei cereri, întocmită conform anexelor nr. 1A şi 1B, însoţită de următoarele documente:
    a) actul constitutiv, în original sau în copie legalizată;
    b) copia încheierii judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerţului, de constituire şi de înregistrare a societăţii;
    c) copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului;
    d) pentru fiecare dintre membrii consiliului de administraţie şi pentru conducătorii societăţii sunt necesare următoarele documente:
    1. curriculum vitae cu prezentarea detaliată a experienţei profesionale, astfel încât să reiasă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. c);
    2. copia actului de identitate;
    3. copia legalizată a actului de studii;
    4. certificat de cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată;
    5. certificat de cazier fiscal eliberat cu cel mult 15 zile anterior depunerii cererii de autorizare, în original sau în copie legalizată;
    6. declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă, întocmită conform anexei nr. 1C, din care să reiasă că nu încalcă prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, ale Legii nr. 297/2004 şi ale reglementărilor în vigoare în legătură cu activităţile de servicii de investiţii financiare, precum şi cu privire la respectarea cerinţelor menţionate la art. 6 alin. (2) lit. b) şi c), precum şi ale alin. (3), respectiv (4) al aceluiaşi articol;
    7. declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă, întocmită conform anexei nr. 1D, care trebuie să cuprindă: toate deţinerile individuale şi deţinerile în legătură cu alte persoane implicate şi aflate în legături strânse, în orice societate comercială şi care reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau al drepturilor de vot;
    e) pentru acţionarii semnificativi, persoane juridice:
    1. extras sau certificat care să ateste data înregistrării, administratorii, obiectul de activitate şi capitalul social, eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, pentru persoanele juridice române sau de autoritatea similară din statul în care este înregistrată şi funcţionează persoana juridică străină, emis cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii;
    2. menţionarea grupului din care fac parte, dacă este cazul;
    3. structura acţionariatului sau asociaţilor semnificativi, până la nivelul persoanelor fizice. Prin structură a acţionariatului până la nivel de persoana fizică se înţelege prezentarea acţionarilor/asociaţilor care deţin indirect controlul asupra acţionarilor semnificativi ai S.S.I.F.;
    4. situaţia financiară aferentă anului anterior şi după caz, situaţia financiară semestrială a anului curent, înregistrată la administraţia financiară, pentru persoanele juridice române sau la autoritatea fiscală naţională din statul de origine, pentru persoanele juridice străine;
    f) pentru acţionarii semnificativi, persoane fizice:
    1. copia actului de identitate;
    2. certificat de cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată;
    3. certificat de cazier fiscal eliberat cu cel mult 15 zile anterior depunerii cererii de autorizare, în original sau în copie legalizată;
    g) chestionarul prevăzut în anexa nr. 1E, completat de fiecare acţionar semnificativ al S.S.I.F.;
    h) declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă a fiecărui acţionar semnificativ al S.S.I.F., întocmită conform anexelor nr. 1F sau 1G, după caz, referitoare la respectarea prevederilor art. 6 alin. (2) lit. f), care va cuprinde şi toate deţinerile individuale şi deţinerile împreună cu persoanele implicate şi cu care se află în legături strânse în orice societate comercială şi care reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau al drepturilor de vot;
    i) regulamentul de organizare şi funcţionare, care va cuprinde şi organigrama S.S.I.F., regulile şi procedurile interne prevăzute la Titlul III, Capitolul I;
    j) planul de afaceri, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
    1. datele de identificare ale S.S.I.F. definite conform art. 2 alin. (2) lit. k);
    2. informaţii cu privire la serviciile de investiţii financiare pe care S.S.I.F. intenţionează să le presteze;
    3. informaţii cu privire la modul în care S.S.I.F. intenţionează să acţioneze pentru prestarea serviciilor de investiţii financiare, astfel încât activităţile să se desfăşoare într-un mod sigur şi prudent;
    4. informaţii cu privire la instrumentele financiare avute în vedere în cadrul prestării serviciilor de investiţii financiare;
    5. informaţii cu privire la locul în cadrul căruia S.S.I.F. va desfăşura operaţiuni (piaţa reglementată, ATS etc.) şi cu privire la sistemele de compensare-decontare sau casele de compensare cu care va încheia contracte pentru efectuarea operaţiunilor specifice;
    6. categoriile de clienţi cu care S.S.I.F. intenţionează să încheie contracte (clienţi obişnuiţi şi/sau clienţi profesionali);
    7. structura organizatorică, cu precizarea responsabilităţilor şi limitelor de competenţă pentru personalul cu putere de decizie;
    8. studiul pieţei şi al factorilor ce pot afecta fezabilitatea planului de afaceri;
    9. politica de investiţii şi planul de finanţare a afacerii, incluzând perioada de recuperare a investiţiei;
    k) lista cuprinzând specimenele de semnături pentru membrii consiliului de administraţie şi pentru conducătorii S.S.I.F. şi pentru persoana/persoanele pe care S.S.I.F. doreşte să o/le autorizeze ca reprezentant/reprezentanţi al/ai compartimentului de control intern, care vor reprezenta societatea în relaţia cu C.N.V.M.;
    l) documentele prevăzute de prezentul regulament pentru autorizarea reprezentantului/reprezentanţilor compartimentului de control intern, cu specificarea responsabilităţilor stabilite de acesta şi prin regulile şi procedurile interne ale S.S.I.F.;
    m) documentele prevăzute în prezentul regulament pentru autorizarea a cel puţin două persoane fizice ca agenţi pentru servicii de investiţii financiare; S.S.I.F. care solicită autorizarea în vederea prestării tuturor serviciilor prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 trebuie să transmită la C.N.V.M. documentele prevăzute în prezentul regulament pentru autorizarea a cel puţin patru persoane fizice ca agenţi pentru servicii de investiţii financiare;
    n) copie legalizată a actului care atestă deţinerea cu titlu legal a spaţiului destinat sediului social şi sediului central, după caz, necesar funcţionării S.S.I.F., care va îndeplini condiţiile de la art. 6 alin. (2) lit. g) şi h). Contractul de închiriere/subînchiriere trebuie să fie valabil cel puţin 12 luni de la data depunerii cererii de autorizare. Acesta va fi reînnoit şi depus la C.N.V.M. în maximum 15 zile de la data expirării. Nu se acceptă contracte de asociere în participaţiune ca dovadă a deţinerii spaţiului destinat sediului social/central. În cazul contractului de subînchiriere se va prezenta şi declaraţia autentificată a proprietarului care consimte cu privire la destinaţia spaţiului subînchiriat, însoţită de copia legalizată a contractului de închiriere, înregistrat la autoritatea fiscală;
    o) declaraţie pe proprie răspundere din partea reprezentantului legal al S.S.I.F. pentru sediul social şi/sau pentru sediul central, întocmită conform anexei nr. 1L;
    p) dovada deţinerii capitalului iniţial minim corespunzător serviciilor ce vor fi autorizate. La înfiinţare capitalul iniţial este egal cu capitalul social integral vărsat în contul deschis în acest scop la o societate bancară;
    q) precizarea auditorilor interni ai societăţii;
    r) orice alte documente pe care C.N.V.M. le poate solicita pentru a verifica asigurarea de către S.S.I.F. a unei administrări prudenţiale eficiente.
    (2) C.N.V.M. va acorda autorizaţia S.S.I.F., sub condiţia achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de autorizare şi de înscriere în Registrul C.N.V.M., în termen de maximum 6 luni de la data transmiterii documentaţiei complete prevăzută la alin. (1) sau va emite, în cazul respingerii cererii, o decizie motivată care poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării.
    (3) În termen de maximum 60 de zile de la data eliberării autorizaţiei, S.S.I.F. are obligaţia să prezinte la C.N.V.M. dovada dobândirii calităţii de membru al Fondului de compensare a investitorilor.
    (4) S.S.I.F. poate presta serviciile de investiţii financiare menţionate în decizia de autorizare numai după data îndeplinirii condiţiei menţionate la alin. (3).


    Articolul 8

    C.N.V.M. este în drept să nu acorde autorizaţia de funcţionare în situaţiile prevăzute la art. 10 din Legea nr. 297/2004, precum şi în cazul în care societatea care a solicitat eliberarea autorizaţiei nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 297/2004 şi de prezentul regulament.


    Articolul 9

    (1) Retragerea autorizaţiei unei S.S.I.F. are loc în situaţiile prevăzute la art. 12 din Legea nr. 297/2004 prin:
    a) decizie de retragere a autorizaţiei dacă S.S.I.F. face dovada depunerii tuturor documentelor menţionate la art. 10;
    b) prin ordonanţa de sancţionare în cazul constatării nerespectării reglementărilor în vigoare, cu respectarea prevederilor Titlului IX din Legea nr. 297/2004.
    (2) După retragerea autorizaţiei, S.S.I.F. are obligaţia să convoace în termen de maximum 30 de zile adunarea generală a acţionarilor proprii care va avea în vedere lichidarea societăţii sau modificarea obiectului de activitate şi, după caz, eliminarea din denumirea acesteia a sintagmei "societate de servicii de investiţii financiare" sau "S.S.I.F.".
    (3) În situaţia în care societatea nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la alin. (2), C.N.V.M. va solicita consiliului de administraţie al S.S.I.F. să convoace adunarea generală a acţionarilor care va avea în vedere lichidarea societăţii sau modificarea obiectului de activitate şi, după caz, eliminarea din denumirea acesteia a sintagmei "societate de servicii de investiţii financiare" sau "S.S.I.F.".
    (4) În cazul în care nu sunt respectate prevederile alin. (3), C.N.V.M. va solicita tribunalului competent să dispună convocarea adunării generale a acţionarilor în vederea încadrării S.S.I.F. în prevederile alin. (2).


    Articolul 10

    (1) Retragerea autorizaţiei la solicitarea expresă a S.S.I.F. se efectuează în baza cererii completate conform anexelor nr. 1H şi 1I, însoţită de următoarele documente:
    a) hotărârea organului statutar al S.S.I.F.;
    b) adeverinţe emise de entităţile pieţei de capital la care S.S.I.F. este membră sau participant în sistem, în care să se menţioneze, după caz, încheierea relaţiilor contractuale, faptul că S.S.I.F. nu este ţinută de plata unor datorii, retragerea accesului S.S.I.F. şi al agenţilor acesteia de la operaţiunile derulate în sistemele respective, respectiv blocarea/dezactivarea codurilor şi parolelor de acces;
    c) dovada achitării datoriilor faţă de clienţi şi C.N.V.M. şi a transferului valorilor mobiliare la depozitarul central (registrul emitentului) sau în conturile indicate de clienţi;
    d) indicarea adresei arhivei şi a datelor de identificare şi de contact a persoanei responsabile cu administrarea arhivei societăţii;
    e) raportul auditorului financiar cu privire la situaţia societăţii la data încetării activităţii;
    f) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de retragere a autorizaţiei;
    g) orice alte documente pe care C.N.V.M. le consideră necesare pentru soluţionarea cererii.
    (2) Prevederile alin. (1) lit. b) - g) se aplică şi în cazul în care retragerea autorizaţiei are loc ca urmare a faptului că S.S.I.F. nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza autorizării.


    Secţiunea 2 Modificări în modul de organizare şi funcţionare al S.S.I.F.


    Articolul 11

    (1) Intenţia unei persoane fizice sau juridice, de a dobândi sau de a-şi majora poziţia semnificativă în cadrul unei S.S.I.F., conform art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, va fi notificată în prealabil C.N.V.M. de respectiva persoană, împreună cu documentele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e), f), g), h) şi r), după caz.
    (2) C.N.V.M. va aproba sau va interzice dobândirea poziţiei notificate conform alin. (1) cu luarea în considerare a următoarelor cerinţe aplicabile persoanelor solicitante:
    a) persoana fizică sau juridică furnizează informaţii şi documente prin care se justifică în mod corespunzător provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei în cadrul S.S.I.F.;
    b) persoana juridică a furnizat suficiente informaţii care să asigure transparenţa necesară pentru identificarea structurii grupului din care face parte;
    c) persoana fizică furnizează documente şi declaraţii cu privire la identitatea persoanelor cu care se află în relaţia de "persoană implicată" sau de "legături strânse";
    d) persoanele juridice solicitante funcţionează de minimum 3 ani, cu excepţia celor rezultate dintr-o fuziune sau divizare, caz în care termenul de 3 ani include şi funcţionarea persoanei ori a persoanelor juridice din care acestea provin;
    e) persoanele juridice solicitante nu au înregistrat pierderi în ultimele două exerciţii financiare;
    f) persoanele juridice sunt supravegheate de către o autoritate competentă din statul de origine.
    (3) La verificarea condiţiei menţionată la alin. (2) lit. b) se va avea în vedere ca documentele furnizate să provină de la autorităţile/entităţile din statele de origine sau din statele în care sunt situate persoanele juridice din cadrul grupului, competente conform legislaţiei naţionale în ţinerea evidenţelor structurii acţionariatului unei societăţi comerciale. În situaţia în care legislaţia din statele menţionate anterior împiedică transparenţa structurii acţionariatului, C.N.V.M. poate lua în considerare informaţiile provenind din toate sursele disponibile.
    (4) La evaluarea persoanelor prevăzute la alin. (1), în vederea aprobării participaţiei acestora la capitalul social al S.S.I.F., vor fi luate în considerare informaţii legate de reputaţia şi de activitatea acestor persoane, precum şi orice alte circumstanţe de natură să conducă la concluzia că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la alin. (2), pentru cauze cum ar fi:
    a) nu se poate stabili provenienţa fondurilor ce vor fi utilizate pentru obţinerea participaţiei la capitalul social al S.S.I.F. sau justificarea prezentată nu este suficientă pentru a determina dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege şi de prezentul regulament;
    b) din informaţiile furnizate de persoanele juridice respective nu rezultă în mod clar natura activităţii desfăşurate de acestea, precum şi identitatea persoanelor care deţin controlul direct sau indirect asupra acestora, nepermiţând astfel realizarea unei supravegheri eficiente;
    c) persoanele juridice sau persoanele care deţin controlul direct sau indirect asupra acestora au făcut în ultimii 5 ani obiectul unor anchete sau proceduri administrative ori judiciare care s-au încheiat cu sancţiuni sau interdicţii ori fac în prezent obiectul unor asemenea anchete sau proceduri. În aceste cazuri C.N.V.M. va analiza fiecare situaţie în parte şi va decide în funcţie de gravitatea faptelor.
    (5) Intenţia unei persoane fizice sau juridice de a dobândi cel puţin 50% din capitalul social sau din totalul drepturilor de vot ale unei S.S.I.F., conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, va fi însoţită, pe lângă documentele menţionate la alin. (1), şi de un plan de afaceri, întocmit în forma prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. j). Planul de afaceri nu este obligatoriu în cazul în care nu se intenţionează dobândirea în mod direct a cel puţin 50% din capitalul social sau din totalul drepturilor de vot ale unei S.S.I.F.
    (6) Furnizarea tuturor documentelor şi îndeplinirea tuturor condiţiilor menţionate la alin. (1), (2) şi (3) nu vor constitui un temei pentru neaplicarea art. 19 din Legea nr. 297/2004, atunci când C.N.V.M. consideră necesar.


    Articolul 12

    (1) S.S.I.F. va supune autorizării C.N.V.M., anterior înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului, următoarele modificări în modul de organizare şi funcţionare:
    a) majorarea/reducerea capitalului social;
    b) extinderea/restrângerea obiectului de activitate;
    c) modificarea structurii acţionariatului ca urmare a dobândirii sau diminuării poziţiilor semnificative aprobate de C.N.V.M. conform art. 11 din prezentul regulament, respectiv art. 18 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 297/2004;
    d) modificarea componentei consiliului de administraţie şi/sau a conducerii S.S.I.F.;
    e) schimbarea sediului social;
    f) înfiinţarea/desfiinţarea de sedii secundare;
    g) schimbarea denumirii şi/sau a emblemei societăţii.
    (2) În cazul autorizării modificărilor prevăzute la alin. (1), C.N.V.M. va elibera o decizie de completare şi/sau modificare a autorizaţiei de funcţionare a S.S.I.F.
    (3) Modificările de la alin. (1) lit. a), b) şi d) - g) sunt opozabile de la data înregistrării acestora la Oficiul Registrului Comerţului.
    (4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în situaţia în care C.N.V.M. dispune restrângerea obiectului de activitate al S.S.I.F. ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de capital prevăzute în reglementările aplicabile. Modificarea devine opozabilă la data emiterii de către C.N.V.M. a actului individual.
    (5) După obţinerea autorizaţiei prevăzute la alin. (2), în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului a modificărilor în modul de organizare şi funcţionare al S.S.I.F., dar nu mai târziu de 90 de zile de la data autorizaţiei emise de către C.N.V.M., cu excepţia modificării prevăzute la alin. (1) lit. c), S.S.I.F. are obligaţia de a transmite C.N.V.M. copia certificatului de înregistrare menţiuni, respectiv copia noului certificat de înregistrare, în situaţia în care modificarea produsă impune eliberarea unui nou certificat.
    (6) Decizia prevăzută la alin. (2) îşi pierde valabilitatea în cazul în care modificările în modul de organizare şi funcţionare al S.S.I.F. nu sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului în termenul prevăzut la alin. (5).


    Articolul 13

    (1) În cazul modificării documentelor ce au stat la baza autorizării, altele decât cele prevăzute la art. 12, S.S.I.F. va notifica C.N.V.M. aceste modificări, în termen de maximum 15 zile de la producerea acestora, anexând copii ale documentelor justificative.
    (2) În cazul în care S.S.I.F. deţine atât sediu social, cât şi sediu central, aceasta are obligaţia de a notifica C.N.V.M. schimbarea sediului central, în termen de maximum 15 zile, anexând în acest sens documentele justificative.


    Articolul 14

    C.N.V.M. este în drept să solicite modificarea documentelor, dacă acestea contravin prevederilor prezentului regulament şi/sau ale dispoziţiilor legale în vigoare sau poate refuza autorizarea modificărilor prevăzute la art. 12 în cazul în care nu sunt respectate cerinţele prevăzute de prezentul regulament.


    Articolul 15

    (1) Decizia prevăzută la art. 12 alin. (2) poate fi eliberată de C.N.V.M. în baza unei cereri întocmită conform anexelor nr. 1J şi 1K completată şi însoţită, după caz, de următoarele documente:
    a) hotărârea organului statutar al S.S.I.F.;
    b) actul adiţional la actul constitutiv al S.S.I.F., după caz, în original sau în copie legalizată;
    c) dovada vărsării integrale a capitalului social într-un cont deschis special în acest scop la o societate bancară şi raportul auditorului financiar cu privire la legalitatea majorării/reducerii capitalului social, pentru modificarea prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. a);
    d) dovada deţinerii capitalului iniţial prevăzut la art. 7 din Legea nr. 297/2004 corespunzător obiectului de activitate supus autorizării, pentru modificarea prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. b);
    e) contracte de cesiune, extras din registrul acţionarilor, noua structură a acţionariatului, în cazul modificării prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c);
    f) documentele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. d), în cazul modificării prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. d);
    g) dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului necesar funcţionării, în copie legalizată, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. n), respectiv art. 17 alin. (2) lit. a) sau alin. (3), după caz, şi alin. (5) lit. a), pentru modificările prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. e) şi f);
    h) regulamentul de organizare şi funcţionare care va cuprinde organigrama sediului secundar şi proceduri speciale privind evidenţa şi controlul activităţii desfăşurate la sediile secundare în legătură cu atribuţiile şi răspunderea personalului şi agenţilor pentru servicii de investiţii financiare care îşi desfăşoară activitatea la respectivele sedii, arhivarea documentelor, transmiterea situaţiei şi/sau documentelor la sediul social/central, pentru modificările prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. f);
    i) notă explicativă privind situaţia arhivei, a agenţilor de servicii de investiţii financiare şi după caz, a reprezentanţilor compartimentului de control intern care şi-au desfăşurat activitatea la sediile secundare, în cazul solicitării retragerii autorizaţiei respectivelor sedii secundare, întocmită conform anexei nr. 1L, precum şi dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de retragere a autorizaţiei;
    j) declaraţie pe propria răspundere din partea reprezentantului legal al S.S.I.F. întocmită conform anexei nr. 1L, pentru modificările prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. e) şi f);
    k) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului pentru modificarea/ completarea autorizaţiei.
    (2) Actul care atestă deţinerea spaţiului sediului secundar va fi reînnoit şi depus la C.N.V.M. în termen de maximum 15 zile de la data expirării. Nu se acceptă contracte de asociere în participaţiune ca dovadă a deţinerii spaţiului sediilor secundare. În cazul contractului de subînchiriere se va prezenta şi declaraţia autentificată a proprietarului care consimte cu privire la destinaţia spaţiului subînchiriat, însoţită de copia legalizată a contractului de închiriere, înregistrat la autoritatea fiscală.


    Articolul 16

    (1) În cazul în care majorarea sau reducerea capitalului social are loc ca urmare a operaţiunilor de fuziune/divizare, cererea întocmită conform anexelor nr. 1M şi 1N va fi însoţită de următoarele documente:
    a) declaraţia, sub semnătură olografă, a conducătorului S.S.I.F. cu privire la încetarea activităţii societăţii absorbite, însoţită de:
    1. adeverinţe emise de entităţile pieţei de capital la care S.S.I.F. este membră sau participant în sistem în care să se menţioneze, după caz, încheierea relaţiilor contractuale, faptul că S.S.I.F. nu este ţinută de plata unor datorii, retragerea accesului S.S.I.F. şi al agenţilor acesteia de la operaţiunile derulate în sistemele respective, respectiv blocarea/dezactivarea codurilor şi parolelor de acces;
    2. dovada achitării datoriilor faţă de clienţi şi C.N.V.M. şi a transferului valorilor mobiliare la depozitarul central (registrul emitentului) sau în conturile indicate de clienţi;
    b) hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor societăţilor participante;
    c) proiectul de fuziune/divizare;
    d) actul adiţional modificator al actelor constitutive al S.S.I.F. participante, sau, după caz, actul constitutiv al/ ale S.S.I.F. rezultată/rezultate;
    e) bilanţurile contabile de fuziune/divizare ale societăţilor participante;
    f) raportul administratorilor şi al auditorilor financiari cu privire la fuziune/divizare;
    g) orice alte informaţii pe care C.N.V.M. le poate solicita în vederea analizării documentaţiei;
    h) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului pentru obţinerea autorizaţiei.
    (2) În cazul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă nu poate presta servicii de investiţii financiare fără autorizarea C.N.V.M.
    (3) S.S.I.F. rezultată/rezultate în urma unei fuziuni prin contopire sau ca urmare a divizării vor solicita C.N.V.M., după caz:
    a) retragerea autorizaţiei de funcţionare a S.S.I.F. participante la fuziune, în conformitate cu prevederile art. 9 şi art. 10;
    b) autorizarea funcţionării, în conformitate cu prevederile art. 7.


    Articolul 17

    (1) S.S.I.F. poate înfiinţa sedii secundare (sucursale sau agenţii), cu respectarea, după caz, a cerinţelor operaţionale menţionate la alin. (2) - (8).
    (2) Sucursala trebuie să aibă o structură organizatorică care să permită prestarea serviciilor de investiţii financiare autorizate de către C.N.V.M. pentru respectiva S.S.I.F., după cum urmează:
    a) să dispună de un spaţiu destinat exclusiv sediului sucursalei, care să asigure buna desfăşurare a activităţii şi a cărui suprafaţă să nu fie mai mică de 50 mp. Spaţiul destinat sediului sucursalei nu poate fi amplasat la subsolurile clădirilor;
    b) să aibă telefon şi fax;
    c) să asigure o dotare tehnică adecvată desfăşurării activităţii în cadrul sucursalei;
    d) să aibă angajaţi cel puţin doi agenţi pentru servicii de investiţii financiare şi cel puţin un reprezentant al compartimentului de control intern, autorizaţi de C.N.V.M. în conformitate cu prevederile prezentului regulament;
    e) să aibă un regulament propriu de organizare şi funcţionare, aprobat de organul statutar al S.S.I.F., în care se va face referire la agenţiile subordonate, respectiv la evidenţa şi controlul activităţii agenţiilor;
    f) să aibă un sistem de evidenţă şi prelucrare a ordinelor de tranzacţionare.
    (3) În cazul în care S.S.I.F. prestează de la sediul sucursalei toate serviciile de investiţii financiare autorizate de C.N.V.M., spaţiul destinat sediului sucursalei va îndeplini cerinţele prevăzute de prezentul regulament pentru sediul social sau central, după caz.
    (4) În cadrul agenţiei pot fi prestate numai serviciile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi d) şi pct. 2 lit. d) şi f) din Legea nr. 297/2004. Ordinele de tranzacţionare preluate de la clienţi vor fi transmise, în vederea executării, către sucursala S.S.I.F. de care aparţine agenţia sau către sediul social/central.
    (5) Agenţia va fi astfel organizată încât:
    a) să dispună de un spaţiu destinat exclusiv sediului agenţiei, care să asigure buna desfăşurare a activităţii şi a cărui suprafaţă să nu fie mai mică de 15 mp.;
    b) să aibă telefon şi fax;
    c) să aibă dotarea tehnică necesară astfel încât să permită accesul la sistemul informatic al sucursalei sau al sediului central;
    d) să aibă cel puţin un agent pentru servicii de investiţii financiare autorizat.
    (6) Reprezentantul compartimentului de control intern din cadrul sucursalei sau, după caz, de la sediul social/central, asigură şi supravegherea activităţilor efectuate de către agenţiile S.S.I.F. din subordine.
    (7) Situaţia centralizatoare a operaţiunilor desfăşurate în cadrul sucursalelor şi, respectiv, agenţiilor din subordine, acolo unde este cazul, precum şi balanţele de verificare aferente activităţii sucursalelor vor fi remise lunar, în copie, sediului social/central în vederea întocmirii situaţiei financiare generale a S.S.I.F.
    (8) Lunar toate documentele aferente preluării ordinelor de tranzacţionare primite la agenţie vor fi transmise, în original, în vederea arhivării, către sediul social/central, pe baza unui proces-verbal de predare-primire şi în copie către sucursală.
    (9) S.S.I.F. are obligaţia să menţină condiţiile impuse la autorizarea sediilor secundare pe toată durată de funcţionare a acestora notificând C.N.V.M. orice modificare în termen de maximum 15 de zile de la producerea acestora, anexând copii ale documentelor justificative.


    Secţiunea 3 Controlul intern


    Articolul 18

    (1) S.S.I.F. are obligaţia de a constitui un compartiment de control intern specializat în supravegherea respectării de către societate şi personalul acesteia a legislaţiei în vigoare, a reglementărilor entităţilor pieţei de capital, precum şi a procedurilor interne.
    (2) Fiecare persoană încadrată în compartimentul de control intern, numită în continuare reprezentant al compartimentului de control intern, va fi supusă autorizării C.N.V.M. şi va fi înscrisă în Registrul C.N.V.M.
    (3) S.S.I.F. autorizate să presteze serviciile de investiţii financiare prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 1 lit. a), b) şi d) şi pct. 2 lit. a), b), d), f) şi g) din Legea nr. 297/2004 şi care nu tranzacţionează instrumente financiare pe cont propriu şi nu subscriu în cadrul emisiunilor de valori mobiliare în baza unui angajament ferm vor avea cel puţin un reprezentant în cadrul compartimentului de control intern, iar S.S.I.F. autorizate să presteze toate serviciile de investiţii financiare prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 vor avea cel puţin doi reprezentanţi în cadrul compartimentului de control intern.
    (4) În îndeplinirea atribuţiilor reprezentantul compartimentului de control intern va raporta direct consiliului de administraţie, informând imediat conducătorii şi auditorii financiari ai S.S.I.F.


    Articolul 19

    Pentru a fi autorizată de C.N.V.M. în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern, persoana fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie angajată cu contract individual de muncă şi să aibă atribuţii de control intern numai în cadrul acelei S.S.I.F.;
    b) să aibă studii superioare economice sau juridice, absolvite cu examen de licenţă, şi experienţă de minimum 2 ani în piaţa de capital. În cazul în care experienţa în piaţa de capital este mai mare de 5 ani, studiile superioare pot avea şi alt profil decât economic sau juridic;
    c) să nu fie acţionar semnificativ al S.S.I.F., auditor intern şi să nu exercite nici o atribuţie de natura celor pe care trebuie să le controleze;
    d) să fi participat la stagiile de pregătire şi să fi promovat testul privind cunoaşterea legislaţiei în vigoare organizat de către organismele de formare profesională atestate de C.N.V.M.;
    e) să nu fi fost condamnată pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi alte infracţiuni de natură economică;
    f) să nu fi fost sancţionată de C.N.V.M., B.N.R. sau de C.S.A. cu interzicerea desfăşurării de activităţi pe pieţele supravegheate de acestea.


    Articolul 20

    (1) În vederea autorizării reprezentantului compartimentului de control intern, S.S.I.F. va depune la C.N.V.M., pentru fiecare persoană, o cerere întocmită conform anexei nr. 2A, însoţită de următoarele documente:
    a) curriculum vitae, cu specificarea pregătirii şi experienţei profesionale;
    b) copia actului de identitate;
    c) copia legalizată a actelor de studii;
    d) copia atestatului de absolvire a cursului pentru personalul compartimentului de control intern, eliberat de C. N. V. M.;
    e) certificat de cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată;
    f) certificat de cazier fiscal, eliberat cu cel mult 15 zile anterior depunerii cererii, în original sau în copie legalizată;
    g) declaraţia pe propria răspundere, în original, întocmită conform anexei nr. 2B, a fiecărui reprezentant al compartimentului de control intern, referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 19;
    h) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului pentru obţinerea autorizaţiei şi pentru înscrierea în Registrul C.N.V.M.
    (2) În situaţia în care S.S.I.F. va supune autorizării mai multe persoane cu atribuţii de control intern, cererea de autorizare va fi însoţită de responsabilităţile detaliate ale fiecărei persoane din cadrul compartimentului de control intern.


    Articolul 21

    (1) Retragerea autorizaţiei reprezentantului compartimentului de control intern se poate face în următoarele situaţii:
    a) la cererea societăţii, conform anexei nr. 2C;
    b) ca sancţiune.
    (2) S.S.I.F. are obligaţia să solicite C.N.V.M. retragerea autorizaţiei reprezentantului compartimentului de control intern cel târziu la data încetării sau schimbării raporturilor de muncă.
    (3) Retragerea la cerere a autorizaţiei reprezentantului compartimentului de control intern va fi decisă de către C.N.V.M. în termen de 15 zile de la data depunerii cererii însoţită de explicarea motivelor care au condus la această solicitare, de documente justificative cu privire la data încetării sau schimbării raporturilor de muncă şi de dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de retragere a autorizaţiei.


    Articolul 22

    (1) După retragerea, în condiţiile art. 21 alin. (1) lit. a), a autorizaţiei reprezentantului compartimentului de control intern, emisă pe numele unei societăţi, persoana respectivă va putea fi autorizată în aceeaşi calitate pe numele unei alte societăţi nu mai devreme de 15 zile de la data retragerii autorizaţiei.
    (2) În situaţia în care S.S.I.F. nu mai are autorizaţi numărul minim de reprezentanţi ai compartimentului de control intern şi până la autorizarea unui nou reprezentant, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, unul din conducătorii S.S.I.F. va îndeplini provizoriu, pentru o perioadă de maximum 6 luni şi funcţia de reprezentant al compartimentului de control intern. Conducătorul care va îndeplini provizoriu această funcţie va fi notificat C.N.V.M.


    Articolul 23

    (1) Reprezentantul compartimentului de control intern îşi va desfăşura activitatea în baza unor proceduri scrise de supraveghere şi control, elaborate în vederea asigurării respectării de către S.S.I.F. şi angajaţii săi a legilor, regulamentelor, instrucţiunilor şi procedurilor incidente pieţei de capital, precum şi a regulilor şi procedurilor interne ale societăţii.
    (2) Reprezentantul compartimentului de control intern trebuie să aibă acces la orice informaţie relevantă astfel încât să aibă posibilitatea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin.


    Articolul 24

    Reprezentantul compartimentului de control intern are următoarele atribuţii:
    a) să monitorizeze şi să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii S.S.I.F. şi a procedurilor interne, să ţină evidenţa neregulilor descoperite;
    b) să asigure informarea societăţii şi a angajaţilor acesteia cu privire la regimul juridic aplicabil pieţei de capital;
    c) să avizeze documentele transmise de S.S.I.F. către C.N.V.M. în vederea obţinerii autorizaţiilor prevăzute de reglementările C.N.V.M., precum şi raportările transmise C.N.V.M. şi entităţilor pieţei de capital;
    d) să prevină şi să propună măsuri de remediere a oricărei situaţii de încălcare a legilor, reglementărilor în vigoare, incidente pieţei de capital, sau a procedurilor interne ale societăţii de către S.S.I.F. sau de către angajaţii acesteia;
    e) să ţină evidenţa tuturor reclamaţiilor primite de la clienţi şi a modului de soluţionare a acestora;
    f) să analizeze şi să avizeze materialele informative/publicitare ale S.S.I.F.;
    g) să se asigure de utilizarea exclusiv personală de către fiecare agent pentru servicii de investiţii financiare a codurilor de acces şi a parolelor transmise de entităţile pieţei de capital;
    h) să raporteze consiliului de administraţie, conducătorilor şi auditorilor financiari situaţiile de încălcare a legislaţiei, a reglementărilor în vigoare sau a procedurilor interne.


    Articolul 25

    (1) Reprezentatul compartimentului de control intern va ţine un registru la sediul social/central, precum şi la fiecare sucursală, în care eventualele reclamaţii ale clienţilor vor putea fi înregistrate cu promptitudine. Registrul reclamaţiilor trebuie să fie public şi să conţină cel puţin următoarele informaţii:
    a) identitatea clientului care transmite reclamaţia şi serviciul prestat la care se referă reclamaţia;
    b) datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. la adresa cărora s-au formulat reclamaţiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiţii financiare;
    c) data reclamaţiei;
    d) faptele reclamate;
    e) prejudiciul reclamat de client;
    f) data şi modul de soluţionare a reclamaţiei. Termenul de rezolvare a reclamaţiei nu poate depăşi 30 de zile de la data înregistrării acesteia.
    (2) Reprezentantul compartimentului de control intern de la fiecare sucursala are obligaţia de a transmite, lunar, în copie, la sediul social/central al S.S.I.F. Registrul reclamaţiilor ţinut la respectiva sucursală. Informaţiile din Registrul reclamaţiilor se centralizează lunar la sediul social/central al S.S.I.F.
    (3) Registrul de evidenţă a reclamaţiilor va fi pus în orice moment la dispoziţia C.N.V.M., la solicitarea acesteia.


    Articolul 26

    (1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 24, reprezentantul compartimentului de control intern va ţine un registru în care va evidenţia investigaţiile efectuate, durata acestor investigaţii, perioada la care acestea se referă, rezultatul investigaţiilor, propunerile înaintate în scris consiliului de administraţie/conducătorilor S.S.I.F. şi deciziile luate de persoanele abilitate să ia măsuri de soluţionare.
    (2) În situaţia în care reprezentantul compartimentului de control intern ia cunoştinţă în timpul activităţii de eventualele încălcări ale regimului juridic aplicabil pieţei de capital, inclusiv ale procedurilor interne ale societăţii, acesta are obligaţia să informeze consiliul de administraţie/conducătorii şi auditorii financiari ai S.S.I.F.
    (3) În cazul unor abateri de la reglementările în vigoare, membrii consiliului de administraţie/conducătorii şi auditorii financiari ai S.S.I.F. vor notifica cu maximă urgenţă C.N.V.M. şi entităţilor pieţei de capital implicate, situaţia constatată şi măsurile adoptate.


    Articolul 27

    La sfârşitul fiecărui an, până la data de 31 ianuarie a anului următor, compartimentul de control intern va transmite consiliului de administraţie al S.S.I.F. un raport cuprinzând activitatea desfăşurată, investigaţiile efectuate, abaterile constatate, propunerile făcute şi programul/planul investigaţiilor propuse pentru anul următor. Raportul, propunerile avizate şi planul de investigaţii aprobat de consiliul de administraţie vor fi transmise de acesta C.N.V.M. până la data de 1 martie.


    Secţiunea 4 Agenţii pentru servicii de investiţii financiare şi agenţii delegaţi ai S.S.I.F.


    Articolul 28

    Agenţii pentru servicii de investiţii financiare sunt persoane fizice care îşi desfăşoară activitatea exclusiv în numele intermediarului ai cărui angajaţi sunt şi nu pot presta servicii de investiţii financiare în nume propriu.


    Articolul 29

    (1) S.S.I.F. poate delega unor agenţi pentru servicii de investiţii financiare, denumiţi în continuare agenţi delegaţi, activitatea de promovare a serviciilor de investiţii financiare prestate, de preluare şi transmitere a ordinelor primite de la clienţi sau de la potenţialii clienţi şi de furnizare de informaţii în legătură cu instrumentele financiare şi serviciile de investiţii financiare prestate de S.S.I.F.
    (2) În vederea promovării serviciilor de investiţii financiare în numele exclusiv al unei S.S.I.F., agenţii delegaţi desemnaţi de S.S.I.F. vor fi înscrişi în Registrul C.N.V.M. S.S.I.F. nu poate angaja serviciile unui agent delegat înainte de a fi înscris în Registrul C.N.V.M.
    (3) S.S.I.F. care angajează agenţi delegaţi este pe deplin şi în mod necondiţionat răspunzătoare de orice acţiune sau omisiune a agentului care acţionează în numele respectivei S.S.I.F.
    (4) S.S.I.F. trebuie să se asigure că agentul delegat va face cunoscut clienţilor sau potenţialilor clienţi, la momentul contactării acestora sau înaintea prestării serviciilor, calitatea în care acesta lucrează şi denumirea societăţii în numele căreia lucrează.
    (5) S.S.I.F. are obligaţia supravegherii activităţii agenţilor delegaţi pentru a asigura respectarea de către societate a prevederilor Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament şi va verifica dacă agenţii delegaţi au capacitatea de a comunica cu acurateţe clienţilor toate informaţiile relevante în legătură cu serviciile ce urmează a fi promovate sau prestate.
    (6) S.S.I.F. care utilizează agenţi delegaţi trebuie să ia măsuri adecvate pentru a evita orice impact negativ pe care l-ar putea determina activitatea unui astfel de agent care acţionează în numele S.S.I.F.


    Articolul 30

    Agenţii delegaţi nu pot fi implicaţi în operaţiunile de tranzacţionare sau de decontare şi nu pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi de la, sau pentru, clienţii S.S.I.F.


    Articolul 31

    (1) S.S.I.F. va transmite C.N.V.M. şi pieţei/pieţelor reglementate o notificare privind agenţii pentru servicii de investiţii financiare care acţionează ca agenţi delegaţi, însoţită, după caz, de dovada blocării/dezactivării codurilor şi parolelor de acces la sistemele entităţilor pieţei de capital sau de declaraţia pe proprie răspundere, sub semnătură olografă, a conducătorului S.S.I.F. din care să reiasă că agentului pentru servicii de investiţii financiare nu i-au fost alocate coduri şi parole de acces la sistemele entităţilor pieţei de capital.
    (2) Agenţii delegaţi vor fi evidenţiaţi distinct în secţiunea agenţilor pentru servicii de investiţii financiare din Registrul C.N.V.M., lista acestora fiind publicată şi pe site-ul pieţelor reglementate.


    Articolul 32

    (1) Pentru a fi autorizată de C.N.V.M., în calitate de agent pentru servicii de investiţii financiare, o persoană fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie reprezentant exclusiv al S.S.I.F.;
    b) să fie angajat cu contract de muncă; relaţia contractuală dintre persoana care îşi va desfăşura activitatea în calitate de agent delegat şi S.S.I.F. se va realiza fie în baza unui contract de muncă fie a unui contract de mandat;
    c) să aibă cel puţin studii medii;
    d) să fi promovat cursul de pregătire specific agentului pentru servicii de investiţii financiare, organizat de un organism de formare profesională atestat de C.N.V.M.;
    e) să nu fie acţionar semnificativ şi să nu deţină nici o altă funcţie de conducere sau de execuţie în cadrul altui intermediar;
    f) să nu fi fost sancţionat de C.N.V.M., B.N.R. sau de C.S.A. cu interzicerea desfăşurării de activităţi pe pieţele supravegheate de acestea;
    g) să nu fi fost condamnat pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi alte infracţiuni de natură economică.
    (2) O persoană fizică care acţionează ca agent pentru servicii de investiţii financiare al unei S.S.I.F. şi desfăşoară serviciile de investiţii financiare prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi f) din Legea nr. 297/2004, prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c) şi d) al prezentului articol, trebuie să aibă studii superioare absolvite cu examen de licenţă şi să promoveze cursul de pregătire pe piaţa de capital specific consultanţilor de investiţii, organizat de un organism de formare profesională atestat de C.N.V.M.


    Articolul 33

    În vederea autorizării şi înscrierii în Registrul C.N.V.M. a agentului pentru servicii de investiţii financiare, S.S.I.F. va depune la C.N.V.M. o cerere întocmită conform anexei nr. 3A, însoţită de următoarele documente:
    a) copia actului de identitate;
    b) copia legalizată a actului de studii;
    c) declaraţie pe propria răspundere a persoanei fizice, sub semnătură olografă, întocmită în forma prezentată în anexa nr. 3B;
    d) certificat de cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată;
    e) certificat de cazier fiscal eliberat cu cel mult 15 zile anterior depunerii cererii, în original sau în copie legalizată;
    f) copia atestatului eliberat de C.N.V.M. cu privire la promovarea cursului de pregătire, recunoscut de C.N.V.M.;
    g) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului pentru autorizarea şi înscrierea în Registrul C.N.V.M. ca agent pentru servicii de investiţii financiare.


    Articolul 34

    (1) Persoanele fizice care acţionează ca agenţi pentru servicii de investiţii financiare ai unei S.S.I.F. şi desfăşoară serviciile de investiţii financiare prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi f) din Legea nr. 297/2004 vor respecta regulile de conduită prevăzute la art. 58 din prezentul regulament.
    (2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) le este interzis:
    a) să recomande investiţii care ar determina realizarea de profituri personale sau pentru intermediarii ai căror angajaţi sunt;
    b) să acţioneze ca şi contraparte în tranzacţiile efectuate în urma recomandărilor.


    Articolul 35

    (1) Pe perioada în care agentul pentru servicii de investiţii financiare se autorizează în calitate de conducător al S.S.I.F., se suspendă autorizaţia de agent pentru servicii de investiţii financiare.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), S.S.I.F. va transmite la C.N.V.M. dovada blocării/dezactivării codurilor şi parolelor de acces la sistemele entităţilor pieţei de capital şi declaraţia pe proprie răspundere, sub semnătură olografă, a respectivului conducător al S.S.I.F., din care să reiasă că pe perioada în care îndeplineşte funcţia de conducător nu desfăşoară activitate de agent pentru servicii de investiţii financiare.


    Articolul 36

    (1) S.S.I.F. are obligaţia să solicite C.N.V.M. retragerea autorizaţiei agentului pentru servicii de investiţii financiare şi radierea acestuia din Registrul C.N.V.M. cel târziu la data încetării raporturilor de muncă.
    (2) S.S.I.F. va transmite C.N.V.M. şi pieţei/pieţelor reglementate o notificare privind agenţii pentru servicii de investiţii care nu mai acţionează ca agenţi delegaţi, în termen de maximum 24 de ore de la data încetării acestor atribuţii, în vederea radierii acestora din secţiunea corespunzătoare a Registrului C.N.V.M. şi de pe site-ul pieţei/pieţelor reglementate.


    Articolul 37

    (1) Retragerea autorizaţiei şi radierea din Registrul C.N.V.M. a unui agent pentru servicii de investiţii financiare poate fi efectuată în următoarele cazuri:
    a) ca urmare a solicitării scrise formulate de către S.S.I.F. întocmită conform anexei nr. 3C;
    b) ca sancţiune.
    (2) Cererea de retragere a autorizaţiei şi de radiere din Registrul C.N.V.M. a agentului pentru servicii de investiţii financiare va fi însoţită de:
    a) precizarea motivului solicitării retragerii sau, după caz, de documente justificative cu privire la data încetării raporturilor de muncă;
    b) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de retragere a autorizaţiei;
    c) dovada blocării/dezactivării codurilor şi parolelor de acces la sistemele entităţilor pieţei de capital sau de declaraţia pe proprie răspundere, sub semnătură olografă, a conducătorului S.S.I.F. din care să reiasă că agentului pentru servicii de investiţii financiare nu i-au fost alocate coduri şi parole de acces la sistemele entităţilor pieţei de capital.


    Capitolul II Instituţiile de credit


    Articolul 38

    (1) Instituţiile de credit autorizate de B.N.R. prestează serviciile de investiţii financiare definite de Legea nr. 297/2004, numai după înscrierea acestora în Registrul C.N.V.M.
    (2) Înscrierea în Registrul C.N.V.M. se realizează în urma depunerii cererii de înscriere, întocmită conform anexei nr. 4A, însoţită de autorizaţia eliberată de B.N.R. cuprinzând serviciile de investiţii financiare ce urmează a fi prestate şi de următoarele documente:
    a) procedurile interne care să prevadă cel puţin următoarele: delimitarea atribuţiilor personalului care prestează servicii de investiţii financiare conform prevederilor Legii nr. 297/2004, identificarea spaţiilor în care se prestează astfel de servicii, precum şi evidenţa distinctă a operaţiunilor aferente pieţei de capital de cele specifice activităţii bancare;
    b) declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă, a reprezentantului legal privind acceptarea de către instituţia de credit a obligaţiei de a permite accesul C.N.V.M. în spaţiile menţionate în procedurile interne, la personalul care prestează servicii de investiţii financiare conform prevederilor Legii nr. 297/2004, precum şi la evidenţele aferente activităţii desfăşurate pe piaţa de capital, în scopul efectuării controlului privind respectarea de către instituţia de credit a legislaţiei privind piaţa de capital;
    c) nominalizarea persoanelor pentru care se solicită autorizarea ca agenţi pentru servicii de investiţii financiare şi, după caz, notificarea agenţilor delegaţi, precum şi transmiterea documentaţiei în vederea autorizării agenţilor pentru servicii de investiţii financiare şi înscrierii acestora în Registrul C.N.V.M., conform procedurii prevăzută la Titlul II, capitolul I, secţiunea 4;
    d) nominalizarea conducătorului structurii organizatorice aferente operaţiunilor pe piaţa de capital, precum şi a persoanei/ persoanelor pentru care se solicită autorizarea ca reprezentant/reprezentanţi al/ai compartimentului de control intern, conform procedurii prevăzută la Titlul II, capitolul I, secţiunea 3;
    e) obţinerea calităţii de membru al Fondului de compensare a investitorilor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 47 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 3 alin. (2) şi (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 8/2004 privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de compensare a investitorilor;
    f) lista cuprinzând specimenele de semnături pentru reprezentanţii instituţiei de credit în relaţia cu C.N.V.M.
    g) dovada achitării tarifului pentru înscrierea în Registrul C.N.V.M.


    Articolul 39

    (1) Instituţiile de credit au obligaţia să notifice C.N.V.M. orice modificare a documentelor menţionate la art. 38 alin. (2), în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data producerii acestora, şi să solicite autorizarea/retragerea autorizaţiilor, respectiv înscrierea/radierea agenţilor de servicii de investiţii financiare/agenţilor delegaţi în/din Registrul C.N.V.M., precum şi autorizarea/retragerea autorizaţiilor, respectiv înscrierea/radierea reprezentanţilor compartimentului de control intern în/din Registrul C.N.V.M., în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
    (2) Instituţiile de credit au obligaţia să înregistreze şi să arhiveze distinct toate evidenţele privind serviciile de investiţii financiare pentru a permite C.N.V.M. verificarea respectării cerinţelor prudenţiale şi a regulilor de conduită în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament.


    Articolul 40

    (1) Lista instituţiilor de credit înscrise în Registrul C.N.V.M. va fi publicată pe site-ul C.N.V.M.
    (2) La încetarea activităţii, instituţia de credit are obligaţia să solicite radierea din Registrul C.N.V.M., prezentând în acest sens documentele prevăzute la art. 10.
    (3) B.N.R. va notifica C.N.V.M., în situaţia în care hotărăşte măsuri de instituire a supravegherii speciale a băncilor sau în situaţia încetării activităţii sau a retragerii autorizaţiei unei instituţii de credit, cu privire la măsurile adoptate în vederea protejării fondurilor băneşti şi ale instrumentelor financiare ale clienţilor acesteia, pentru care instituţia de credit a prestat servicii de investiţii financiare.


    Articolul 41

    Tarifele şi comisioanele percepute de către C.N.V.M. instituţiilor de credit vor fi cele aplicabile societăţilor de servicii de investiţii financiare.


    Articolul 42

    (1) Prevederile Titlului III, IV şi V, cu excepţia art. 102 şi art. 141, se aplică corespunzător şi instituţiilor de credit cu privire la serviciile de investiţii financiare prestate de acestea.
    (2) Instituţiile de credit au obligaţia de a transmite la C.N.V.M. următoarele situaţii şi documente:
    a) raportul menţionat la art. 27 pentru activitatea desfăşurată pe piaţa de capital;
    b) raportul conducătorului structurii organizatorice aferente operaţiunilor pe piaţa de capital cu privire la activitatea desfăşurată de instituţia de credit în acest domeniu.


    Capitolul III Traderii


    Articolul 43

    (1) Traderul este persoana juridică constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni sau a unei societăţi cu răspundere limitată, conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, autorizată de C.N.V.M. în condiţiile prevederilor Titlului II, capitolului VI din Legea nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament.
    (2) În vederea autorizării în calitate de trader şi a înscrierii în Registrul C.N.V.M., persoana juridică menţionată la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii;
    a) să aibă ca obiect exclusiv de activitate tranzacţionarea în nume şi pe cont propriu a instrumentelor financiare derivate de natura contractelor futures şi cu opţiuni;
    b) să aibă un capital iniţial reprezentând echivalentul a minimum 50.000 Euro, calculat la cursul de referinţă al B.N.R. din ziua vărsării. La înfiinţare, capitalul iniţial este egal cu capitalul social integral vărsat în contul deschis în acest scop la o societate bancară;
    c) să dispună de o dotare tehnică corespunzătoare care să-i permită conectarea la sistemul pieţei reglementate;
    d) acţionarii/asociaţii, conducerea administrativa şi executivă:
    1. să nu fie acţionari semnificativi şi să nu deţină nici o funcţie sau să fie angajaţi ai unui intermediar autorizat de C.N.V.M. sau B.N.R. sau ai unui alt trader autorizat de C.N.V.M.;
    2. să nu se afle sub interdicţia vreunei sancţiuni dată de C.N.V.M., B.N.R., C.S.A. sau de alte autorităţi similare;
    3. să nu fi fost condamnaţi pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi alte infracţiuni de natură economică;
    e) să prezinte toate documentele prevăzute la art. 45 alin. (1).
    (3) Societăţile de brokeraj autorizate la data intrării în vigoare a prezentului regulament, care depun documentele în vederea reorganizării în calitate de trader, au obligaţia de a se încadra în următoarele niveluri ale capitalului iniţial, în vederea atingerii nivelului minim prevăzut la alin. (2) lit. b), după cum urmează:
    a) până la 31 decembrie 2005 echivalentul în lei a minimum 20.000 euro calculat la cursul de referinţă comunicat de B.N.R. la data depunerii cererii;
    b) până la 31 decembrie 2006 echivalentul în lei a minimum 50.000 euro calculat la cursul de referinţă comunicat de B.N.R. la data depunerii cererii.


    Articolul 44

    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 43, şi societăţile comerciale care au ca obiect principal de activitate producerea, consumul şi/sau comercializarea mărfurilor aflate în legătură economică cu activul suport al instrumentelor financiare derivate tranzacţionate în piaţa reglementată, pot fi autorizate în calitate de trader, exclusiv pentru tranzacţionarea în cont propriu a instrumentelor financiare derivate având ca suport respectivele mărfuri.
    (2) Societatea comercială menţionată la alin. (1) va fi autorizată să efectueze tranzacţii, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
    a) respectă prevederile art. 43 alin. (2) lit. b) - e);
    b) nu se află în una din fazele procedurii de reorganizare judiciară sau faliment;
    c) organizează şi evidenţiază distinct operaţiunile cu instrumente financiare derivate având ca suport mărfurile;
    d) asigură accesul nelimitat al C.N.V.M. la evidenţele şi înregistrările specifice operaţiunilor cu instrumente financiare derivate având ca suport mărfurile şi în spaţiile în care îşi desfăşoară activităţile.


    Articolul 45

    (1) Autorizaţia acordată unui trader se eliberează în baza unei cereri întocmită conform anexei nr. 5A, însoţită de următoarele documente:
    a) actul constitutiv, în original sau în copie legalizată;
    b) copia încheierii judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerţului de constituire şi de înregistrare a societăţii;
    c) copie de pe certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului;
    d) extras sau certificat de la Oficiul Registrului Comerţului care să ateste obiectul de activitate, acţionarii semnificativi şi administratorii societăţii, emis cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii;
    e) pentru fiecare administrator al societăţii:
    1. copia actului de identitate;
    2. curriculum vitae;
    3. certificatul de cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată;
    4. certificatul de cazier fiscal eliberat cu cel mult 15 zile anterior depunerii cererii, în original sau în copie legalizată;
    f) copie legalizată a actului care atestă deţinerea cu titlu legal a spaţiului destinat sediului social;
    g) dovada vărsării integrale a capitalului social sau ultimul bilanţ contabil înregistrat la administraţia financiară teritorială, după caz;
    h) acordul pieţei reglementate cu privire la accesul societăţii în cadrul sistemului de tranzacţionare;
    i) contractul de compensare încheiat cu un intermediar, membru compensator în cadrul casei de compensare;
    j) documentele prevăzute în prezentul regulament pentru autorizarea a cel puţin unui agent pentru servicii de investiţii financiare care va efectua tranzacţii cu instrumente financiare derivate exclusiv în numele societăţii;
    k) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de autorizare şi înscriere în Registrul C.N.V.M. în calitate de trader.
    (2) După autorizare, traderul va transmite C.N.V.M., împreună cu documentele justificative aferente, o notificare privind orice modificare a documentelor prezentate cu ocazia autorizării, în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data producerii acestora.


    Articolul 46

    (1) Traderul va transmite C.N.V.M. următoarele raportări:
    a) raportul semestrial, în termenul legal stabilit prin reglementările C.N.V.M., care va cuprinde situaţiile financiare semestriale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie;
    b) raportul anual, în termenul legal stabilit prin reglementările C.N.V.M., care va cuprinde:
    1. situaţiile financiare anuale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative;
    2. raportul administratorilor;
    3. raportul auditorului financiar.
    (2) Anual traderul va transmite C.N.V.M., până cel târziu la data de 31 ianuarie, anexa nr. 5A actualizată şi completată integral.


    Articolul 47

    (1) Traderul trebuie să întocmească şi să ţină la zi cel puţin următoarele:
    a) evidenţe ale operaţiunilor referitoare la tranzacţiile cu instrumente financiare derivate, ale intrărilor/ieşirilor de numerar şi documentele primare care au stat la baza acestora;
    b) documente care să reflecte, separat pentru fiecare instrument financiar derivat, toate poziţiile deschise pe care le deţine şi marja necesară pentru acoperirea acestora;
    c) confirmările tuturor cumpărărilor/vânzărilor de instrumente financiare derivate, apelurile în marja şi notele privind alte debite/credite;
    d) evidenţe privind rapoartele casei de compensare sau ale membrului compensator, după caz, cu privire la situaţia contului în marjă.
    (2) Toate documentele prevăzute la alin. (1), precum şi rapoartele şi notificările primite de la piaţa reglementată, casa de compensare sau membrul compensator trebuie să fie păstrate pentru o perioadă de minimum 5 ani şi să poată fi transmise C.N.V.M., la cerere, în cel mult două zile lucrătoare.


    Articolul 48

    (1) Prevederile art. 9, art. 10, art. 32, art. 33, art. 36 şi art. 37 se aplică corespunzător traderilor şi respectiv agenţilor pentru servicii de investiţii financiare autorizaţi în numele acestora.
    (2) La încetarea activităţii, respectiv la schimbarea obiectului principal de activitate prevăzut la art. 44 alin. (1), traderul are obligaţia să solicite retragerea autorizaţiei, întocmind în acest sens o cerere conform anexei nr. 5C însoţită de dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de retragere a autorizaţiei.


    Capitolul IV Consultanţii de investiţii


    Secţiunea 1 Proceduri de autorizare şi de retragere a autorizaţiei


    Articolul 49

    (1) Consultanţii de investiţii sunt persoane fizice sau juridice autorizate de C.N.V.M. în conformitate cu prevederile Titlului II, Capitolul VII din Legea nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament, care prestează cu titlu profesional servicii de consultanţă de investiţii cu privire la instrumentele financiare definite la art. 2 alin. (1) pct. 11 din legea mai sus menţionată.
    (2) În aplicarea art. 35 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, recomandarea personală dată unui client, fie la solicitarea acestuia, fie din iniţiativa consultantului de investiţii, în legătură cu una sau mai multe tranzacţii cu instrumente financiare, constă în servicii de analiză a instrumentelor financiare, de selectare a portofoliului, precum şi de furnizare de opinii în legătură cu vânzarea şi cumpărarea de instrumente financiare.


    Articolul 50

    Pentru a fi autorizat de C.N.V.M., consultantul de investiţii, persoana fizică, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
    a) să aibă studii superioare absolvite cu examen de licenţă;
    b) să aibă experienţă de minimum 3 ani în domeniul financiar-bancar sau al pieţei de capital. Experienţa profesională se calculează începând cu primul an după promovarea examenului de licenţă;
    c) să fi promovat cursul de pregătire pe piaţa de capital specific consultanţilor de investiţii, organizat de un organism de formare profesională atestat de C.N.V.M.;
    d) să nu deţină direct sau indirect, în nume propriu sau împreună cu soţia/soţul, precum şi cu rudele de gradul I o poziţie semnificativă în calitate de acţionar al unei societăţi implicate pe piaţa de capital sau să fie salariat ori să deţină o funcţie de conducere la o astfel de societate, cu excepţia societăţii de consultanţă de investiţii;
    e) să nu fie salariat al unei instituţii din administraţia publică centrală sau locală;
    f) să nu fi fost sancţionat de C.N.V.M., B.N.R. sau de C.S.A. cu interzicerea desfăşurării de activităţi pe pieţele supravegheate de acestea;
    g) să nu fi fost condamnat pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi alte infracţiuni de natură economică;
    h) să prezinte toate documentele prevăzute la art. 51 alin. (1).


    Articolul 51

    (1) În vederea autorizării şi înscrierii în Registrul C.N.V.M. solicitantul persoană fizică va depune la C.N.V.M. o cerere întocmită conform anexei nr. 6A, însoţită de următoarele documente:
    a) copia actului de identitate;
    b) copia legalizată a actului de studii;
    c) copia carnetului de muncă sau adeverinţe de la locurile de muncă, în original, care să ateste experienţa menţionată la art. 50 lit. b);
    d) declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă, cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 50, întocmită conform anexei nr. 6B;
    e) certificat de cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată;
    f) certificat de cazier fiscal eliberat cu cel mult 15 zile anterior depunerii cererii, în original sau în copie legalizată;
    g) prospectul de consultanţă care să conţină cel puţin următoarele informaţii: un rezumat al pregătirii şi experienţei profesionale, adresa şi numărul de telefon, fax sau e-mail-ul unde consultantul poate fi contactat, descrierea activităţii de consultanţă şi tipul de instrumente financiare pentru care acordă consultanţă, posibilele conflicte de interese, tarifele de consultanţă percepute;
    h) angajamentul de a înmâna clienţilor sau potenţialilor clienţi, prospectul menţionat la lit. g), anterior prestării de servicii de consultanţă;
    i) lista valorilor mobiliare deţinute în nume propriu şi în numele soţiei/soţului, precum şi rudelor de gradul I sau declaraţia semnată olograf, în cazul în care nu există astfel de deţineri;
    j) copia atestatului eliberat de C.N.V.M. cu privire la promovarea cursului de consultant de investiţii, recunoscut de C.N.V.M.;
    k) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului pentru autorizarea şi înscrierea în Registrul C.N.V.M. în calitate de consultant de investiţii.
    (2) În termen de maximum 30 de zile, de la obţinerea deciziei de autorizare, consultantul de investiţii, va transmite C.N.V.M. copia certificatului de înregistrare fiscală eliberată de administraţia financiară teritorială.
    (3) Consultantul de investiţii, persoana fizică, poate presta servicii de consultanţă în nume propriu sau în numele unei singure societăţi de consultanţă de investiţii.


    Articolul 52

    (1) Persoanele juridice, altele decât intermediarii definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 297/2004, pot fi autorizate în calitate de consultant de investiţii, dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
    a) sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului ca societăţi comerciale constituite conform Legii nr. 31/1990, republicată;
    b) obiectul de activitate al societăţii se circumscrie exclusiv domeniului financiar şi cuprinde explicit consultanţa de investiţii;
    c) societatea are un capital social reprezentând echivalentul în lei a minimum 20.000 euro calculat la cursul de referinţă comunicat de B.N.R. la data depunerii cererii;
    d) societatea are cel puţin un angajat autorizat de C.N.V.M. în calitate de consultant de investiţii;
    e) acţionarii/asociaţii semnificativi, precum şi membrii consiliului de administraţie să nu deţină direct sau indirect, în nume propriu sau împreună cu soţia/soţul, precum şi cu rudele de gradul I o poziţie semnificativă în calitate de acţionar al unei societăţi implicate pe piaţa de capital, cu excepţia societăţii de consultanţă de investiţii;
    f) membrii consiliului de administraţie îndeplinesc condiţiile stipulate la art. 50 lit. f) şi g);
    g) prezintă toate documentele prevăzute la art. 53.
    (2) Consultanţii de investiţii autorizaţi la data intrării în vigoare a prezentului au obligaţia de a-şi majora capitalul social în vederea atingerii nivelului minim prevăzut la alin. (1) lit. c), după cum urmează:
    a) până la 31 decembrie 2005 echivalentul în lei a minimum 10. 000 euro calculat la cursul de referinţă comunicat de B.N.R. la data depunerii cererii;
    b) până la 31 decembrie 2007 echivalentul în lei a minimum 20. 000 euro calculat la cursul de referinţă comunicat de B.N.R. la data depunerii cererii.


    Articolul 53

    În vederea obţinerii autorizaţiei de consultant de investiţii, reprezentantul legal al persoanei juridice, va transmite C.N.V.M. cererea întocmită conform anexei nr. 6C, însoţită de următoarele documente:
    a) actul constitutiv al societăţii, în original sau în copie legalizată;
    b) copia încheierii judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerţului, de constituire şi de înregistrare a societăţii;
    c) copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului;
    d) extras sau certificat de la Oficiul Registrului Comerţului care să ateste înregistrarea menţiunilor privind data înregistrării, administratorii societăţii, obiectul de activitate şi capitalul social, eliberat cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii;
    e) copia actului de identitate, certificatul de cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate şi certificatul de cazier fiscal eliberat cu cel mult 15 zile anterior depunerii cererii de autorizare, în original sau în copie legalizată, pentru administratorii societăţii;
    f) dovada vărsării integrale a capitalului social sau bilanţul contabil înregistrat la administraţia financiara teritorială, aferent ultimilor doi ani de activitate, dacă societatea a funcţionat anterior solicitării autorizaţiei;
    g) lista valorilor mobiliare deţinute în nume propriu şi în numele soţiei/soţului, precum şi rudelor de gradul I, pentru fiecare administrator şi acţionar/asociat care deţine în societate o poziţie cel puţin semnificativă sau declaraţia pe proprie răspundere, sub semnătură olografă, în cazul în care nu există astfel de deţineri;
    h) copia atestatului eliberat de C.N.V.M. pentru consultantul său consultanţii de investiţii, persoane fizice, angajaţi ai societăţii;
    i) prospectul de consultanţă care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: datele de identificare ale societăţii, numele administratorilor societăţii, numele consultantului/ consultanţilor de investiţii, persoane fizice, autorizate de C.N.V.M., angajaţi ai societăţii şi rezumatul pregătirii şi experienţei profesionale a acestora, descrierea activităţii de consultanţă şi tipul de instrumente financiare pentru care societatea acordă consultanţă, posibilele conflicte de interese, precum şi tarifele de consultanţă percepute;
    j) angajamentul consultanţilor de investiţii, persoane fizice, angajaţi ai societăţii de a înmâna clienţilor sau potenţialilor clienţi, prospectul menţionat la lit. i), anterior prestării de servicii de consultanţă;
    k) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului pentru autorizarea şi înscrierea în Registrul C.N.V.M. în calitate de consultant de investiţii a persoanei juridice;
    l) declaraţie pe propria răspundere sub semnătură olografă, a membrilor consiliului de administraţie cu privire la respectarea condiţiilor prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. e) şi f).


    Articolul 54

    (1) Consultantul de investiţii are obligaţia să notifice C.N.V.M. orice modificare a documentelor şi condiţiilor avute în vedere la acordarea autorizaţiei, în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data la care respectiva modificare a devenit efectivă.
    (2) Prospectul de consultanţă trebuie actualizat şi retransmis clienţilor ori de câte ori apar modificări în conţinutul acestuia.


    Articolul 55

    (1) Retragerea autorizaţiei unui consultant de investiţii are loc în următoarele situaţii:
    a) la solicitarea consultantului de investiţii;
    b) în situaţia în care consultantul de investiţii nu a desfăşurat activitatea pentru care a fost autorizat în ultimele 6 luni;
    c) în cazul încălcării reglementărilor în vigoare.
    (2) Retragerea autorizaţiei la solicitarea expresă a consultantului de investiţii se efectuează în baza unei cereri semnată, după caz, de consultantul de investiţii, persoana fizică, sau de reprezentantul legal al consultantului de investiţii, persoana juridică. Cererea va fi însoţită de dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de retragere a autorizaţiei.


    Articolul 56

    C.N.V.M este în drept să suspende autorizaţia unui consultant de investiţii pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 90 de zile, în cazul nerespectării prevederilor Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament, dacă nu sunt întrunite condiţiile pentru retragerea autorizaţiei sau pentru alte sancţiuni prevăzute de lege.


    Articolul 57

    C.N.V.M. va dispune retragerea autorizaţiei unui consultant de investiţii în situaţia în care constată încălcarea repetată a regulilor de conduită, precum şi în situaţia în care se constată imposibilitatea asigurării supravegherii activităţii respectivului consultant în conformitate cu prevederile prezentului regulament.


    Secţiunea 2 Reguli privind conduita consultanţilor de investiţii


    Articolul 58

    (1) Consultanţii de investiţii au obligaţia respectării regulilor de conduită prevăzute la Titlul III, capitolul II aplicabile serviciilor de consultanţa de investiţii, precum şi următoarele cerinţe prevăzute la alin. (2)-(15).
    (2) Consultantul de investiţii trebuie să presteze serviciile de consultanţă cu profesionalism, să manifeste competenţă şi obiectivitate în rapoartele întocmite şi aprecierile formulate.
    (3) Consultantul de investiţii va menţine un standard ridicat al cunoştinţelor sale profesionale şi va respecta legile, regulamentele, normele care privesc domeniul său de activitate.
    (4) Consultantul de investiţii va da dovadă de conştiinciozitate şi seriozitate în prestarea serviciilor de consultanţă.
    (5) Consultantul de investiţii va utiliza surse de informaţii adecvate analizelor şi recomandărilor elaborate, fiind interzisă folosirea unor informaţii nereale, eronate, în rapoartele sau recomandările sale.
    (6) Consultantul de investiţii va păstra evidenţa materialelor, a surselor de informare utilizate, pentru ca în orice moment să facă dovada bunei sale credinţe.
    (7) Consultantul de investiţii va prezenta clientului trăsăturile generale ale procesului de investire în instrumente financiare, precum şi criteriile care stau la baza creării, analizării şi selectării unui portofoliu de instrumente financiare.
    (8) Consultantul de investiţii va folosi cel mai potrivit raţionament cu privire la includerea unor factori importanţi în activitatea de analizare a domeniului, în scopul elaborării studiilor şi recomandărilor sale.
    (9) Consultantul de investiţii va face distincţia între faptele şi opiniile personale în rapoartele şi recomandările sale, abordând cu maximă obiectivitate domeniul analizat.
    (10) Consultantul de investiţii va indica caracteristicile de bază ale investiţiei în cazul publicării unor studii de analiză, fără a implica direct prin exemplificare un portofoliu specific sau un anumit client.
    (11) Consultantul de investiţii va ţine seama de caracteristicile de bază ale investiţiei, ale portofoliului specific, precum şi de particularităţile clientului la întocmirea rapoartelor de analiză, de selectare sau la transmiterea recomandărilor şi opiniilor sale care privesc un portofoliu specific sau un anumit client.
    (12) Consultantul de investiţii nu va prelua materiale din studiile elaborate şi publicate de alţi specialişti fără a indica sursa şi autorul respectivului material în prezentarea rapoartelor sale.
    (13) Consultantul de investiţii nu va face nici o declaraţie care să inducă în eroare clientul, privitoare la serviciile pe care consultantul le poate presta, la calificarea şi calităţile sale profesionale sau la performanţele viitoare ale instrumentelor financiare analizate.
    (14) Consultantul de investiţii nu va da, oral sau în scris, explicit sau implicit, nici o garanţie asupra calităţii sau profitului investiţiei analizate, ci doar va transmite cu acurateţe informaţii, va elabora studii şi analize cu privire la instrumentele financiare implicate.
    (15) Consultantul de investiţii are obligaţia să păstreze confidenţialitatea informaţiilor privitoare la clienţii săi.


    Secţiunea 3 Supravegherea consultanţilor de investiţii


    Articolul 59

    Consultanţii de investiţii sunt obligaţi să ţină o evidenţă strictă a operaţiunilor pe care le desfăşoară şi să îşi organizeze contabilitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


    Articolul 60

    Consultanţii de investiţii, persoane juridice, vor transmite C.N.V.M., în termenul legal stabilit prin reglementările C.N.V.M., următoarele raportări:
    a) raportul semestrial, în termenul legal stabilit prin reglementările C.N.V.M., care va cuprinde situaţiile financiare semestriale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie;
    b) raportul anual, în termenul legal stabilit prin reglementările C.N.V.M., care va cuprinde:
    1. situaţiile financiare anuale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative;
    2. raportul administratorilor;
    3. raportul auditorului financiar;
    c) raportul de activitate privind serviciile de consultanţă prestate în cursul anului precedent, care va fi transmis împreună cu raportul menţionat la lit. b).


    Articolul 61

    Consultanţii de investiţii persoane fizice, vor transmite anual, până cel târziu la data de 31 martie al anului următor, raportul de activitate cu privire la serviciile de consultanţă de investiţii desfăşurate în anul precedent.


    Articolul 62

    Consultanţii de investiţii vor transmite C.N.V.M., la cerere, orice situaţii, evidenţe şi rapoarte solicitate şi nu vor îngrădi în nici un fel exercitarea de către C.N.V.M. a atribuţiilor sale de supraveghere şi inspecţie în vederea verificării activităţii şi a realităţii raportărilor transmise.


    Capitolul V Operaţiuni transfrontaliere


    Secţiunea 1 Libera circulaţie a serviciilor


    Articolul 63

    (1) S.S.I.F. poate presta servicii de investiţii financiare în statele membre în baza deciziei de autorizare eliberată de C.N.V.M.:
    a) prin înfiinţarea unei sucursale în condiţiile prevăzute la art. 38 din Legea nr. 297/2004;
    b) prin acces direct, în temeiul liberei circulaţii a serviciilor, în condiţiile prevăzute la art. 39 din Legea nr. 297/2004.
    (2) În situaţia în care S.S.I.F. prevăzută la alin. (1) intenţionează să utilizeze agenţi delegaţi, informaţiile transmise C.N.V.M. conform art. 39 din Legea nr. 297/2004 vor cuprinde şi indicarea agenţilor delegaţi ai respectivei S.S.I.F., care urmează a promova serviciile acesteia în statele membre.
    (3) C.N.V.M. va transmite autorităţii competente din statul membru gazdă, la solicitarea acesteia, informaţiile prevăzute la alin. (2) cu privire la identitatea agenţilor delegaţi.
    (4) În cazul în care, S.S.I.F. care înfiinţează sucursale în statele membre va utiliza agenţi delegaţi cu domiciliul în afara României, respectivii agenţi vor fi asimilaţi agenţilor pentru servicii de investiţii financiare ai sucursalei.


    Articolul 64

    În exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere şi control, C.N.V.M. poate, cu informarea prealabilă a autorităţii competente din statul membru gazdă, să efectueze inspecţii la sediul sucursalelor S.S.I.F. înfiinţate într-un stat membru.


    Secţiunea 2 Intermediarii din statele membre


    Articolul 65

    (1) Intermediarii din statele membre pot presta în România serviciile de investiţii financiare prevăzute în autorizaţia eliberată de autoritatea competentă din statul membru de origine, fie prin înfiinţarea unei sucursale, fie în mod direct, în temeiul liberei circulaţii a serviciilor, în condiţiile prevăzute la Titlul II, Capitolul VIII, Secţiunea a 2-a din Legea nr. 297/2004.
    (2) Serviciile conexe prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 297/2004, menţionate în autorizaţie, pot fi prestate numai împreună cu serviciile principale menţionate la art. 5 alin. (1) pct. 1 din aceeaşi lege.
    (3) Intermediarii din statele membre şi sucursalele acestora se înscriu în Registrul C.N.V.M., achitând în acest sens tariful de înscriere.


    Articolul 66

    (1) Informaţiile privind identitatea agenţilor delegaţi care vor promova servicii de investiţii financiare în numele intermediarilor din statele membre, comunicate C.N.V.M. de către autorităţile competente din statele membre, vor fi publicate pe site-ul şi în Buletinul C.N.V.M., precum şi pe site-ul pieţelor reglementate.
    (2) În situaţia în care sucursala unui intermediar dintr-un stat membru înfiinţată în România va utiliza agenţi delegaţi situaţi într-un stat membru, altul decât statul membru de origine al intermediarului, aceştia vor fi asimilaţi agenţilor pentru servicii de investiţii financiare ai respectivei sucursale.


    Articolul 67

    (1) C.N.V.M. va urmări respectarea de către sucursalele intermediarilor din statele membre înfiinţate în România a prevederilor Titlului III, Capitolul I - art. 73, art. 76 şi art. 77, Capitolul II, Secţiunea 1 şi Secţiunea 2, Capitolul III, Secţiunea 1 - art. 97 - 101, Secţiunea 2 şi Secţiunea 3 şi va putea să verifice, să adopte măsuri şi să solicite modificările necesare pentru aplicarea corectă a prevederilor de mai sus, în legătură cu serviciile de investiţii financiare prestate pe teritoriul României.
    (2) Autoritatea competentă din statul membru de origine a intermediarului care a înfiinţat o sucursală pe teritoriul României, poate, în exercitarea responsabilităţilor sale şi cu informarea prealabilă a C.N.V.M., să efectueze inspecţii la sediul acelei sucursale.


    Articolul 68

    (1) În vederea întocmirii unor situaţii statistice, intermediarii care au înfiinţat sucursale în România trebuie să raporteze C.N.V.M., în mod periodic cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul acelor sucursale.
    (2) Sucursalele intermediarilor din statele membre au obligaţia să furnizeze, la solicitarea C.N.V.M., informaţiile necesare pentru monitorizarea respectării de către acestea a cerinţelor prudenţiale şi a regulilor de conduită conform prevederilor art. 67 alin. (1).


    Secţiunea 3 Sucursalele intermediarilor din statele nemembre


    Articolul 69

    (1) Înfiinţarea de sucursale pe teritoriul României de către un intermediar dintr-un stat nemembru se va efectua în condiţiile prevăzute de art. 43 din Legea nr. 297/2004.
    (2) În vederea obţinerii autorizaţiei, înaintea înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului, intermediarul din statul nemembru va transmite C.N.V.M., o cerere întocmită conform anexei nr. 1A însoţită de documentaţia care atestă îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 8 din Legea nr. 297/2004, după cum urmează:
    a) autorizaţia eliberată de autoritatea competentă din statul de origine;
    b) actul constitutiv al societăţii, în original sau în copie legalizată;
    c) prezentarea structurii acţionarilor semnificativi, până la nivel de persoană fizică;
    d) adeverinţa de la autoritatea competentă din statul de origine din care să reiasă:
    1. adresa sediului social sau central care trebuie să se afle în acelaşi stat cu autoritatea competentă emitentă a autorizaţiei;
    2. obiectul de activitate exclusiv, similar serviciilor prevăzute la art. 5 din Legea nr. 297/2004;
    3. capitalul social subscris şi integral vărsat al societăţii care trebuie să reprezinte echivalentul capitalului iniţial minim prevăzut la art. 7 din Legea nr. 297/2004;
    4. certificarea faptului că societatea a fost auditată de către un auditor financiar la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar şi a faptului că aceasta nu a înregistrat pierderi în ultimii doi ani;
    e) regulamentul de organizare şi funcţionare al sucursalei, şi procedurile interne care asigură respectarea prevederilor Titlului III;
    f) actele care atestă deţinerea legală a sediului sucursalei;
    g) planul de afaceri, care trebuie să cuprindă: datele de identificare a sucursalei, prezentarea operaţiunilor ce urmează să fie desfăşurate, conducerea sucursalei, structura organizatorică cu precizarea responsabilităţilor şi limitelor de competenţă pentru personalul cu putere de decizie, studiul pieţei şi al factorilor ce pot afecta fezabilitatea planului de afaceri, politica de investiţii şi planul de finanţare a afacerii incluzând perioada de recuperare a investiţiei;
    h) certificatul de cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate şi certificatul de cazier fiscal eliberat cu cel mult 15 zile anterior depunerii cererii de autorizare, în original sau în copie legalizată, pentru conducătorii sucursalei;
    i) lista cuprinzând specimenele de semnături pentru conducătorii sucursalei în relaţia cu C.N.V.M. şi pentru reprezentantul/reprezentanţii compartimentului de control intern;
    j) schema de compensare care va asigura compensarea investitorilor care deschid conturi la respectiva sucursală;
    k) documentele prevăzute la art. 33 şi art. 20 pentru autorizarea a cel puţin doi agenţi pentru servicii de investiţii financiare şi a cel puţin unui reprezentant al compartimentului de control intern;
    l) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de autorizare şi de înscriere în Registrul C.N.V.M.;
    m) alte documente pe care C.N.V.M. le poate solicita pentru verificarea respectării cerinţelor de autorizare.


    Articolul 70

    (1) C.N.V.M. va decide cu privire la autorizarea sucursalei unui intermediar dintr-un stat nemembru în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 297/2004.
    (2) În cazul în care schema de compensare a investitorilor indicată este S.C. Fondul de compensare a investitorilor S.A., sucursala poate începe activitatea la data acordării autorizaţiei, sub condiţia prezentării la C.N.V.M. a dovezii privind calitatea de membru al Fondului.
    (3) În cazul în care schema de compensare a investitorilor indicată nu este S.C. Fondul de compensare a investitorilor S. A., dovada calităţii de membru al respectivei scheme de compensare va fi depusă împreună cu datele de identificare ale acesteia şi cu procedurile specifice aplicabile în cazul compensării investiţiilor realizate pe teritoriul României, odată cu cererea şi documentaţia aferentă autorizării sucursalei.


    Articolul 71

    Sucursala are obligaţia să notifice C.N.V.M., în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data producerii acestora, orice modificare a condiţiilor şi/sau a documentaţiei care au stat la baza acordării autorizaţiei şi să solicite autorizarea/retragerea autorizaţiei, respectiv înscrierea/radierea din Registrul C.N.V.M. a agenţilor pentru servicii de investiţii financiare şi a reprezentanţilor compartimentului de control intern, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.


    Titlul III Cerinţe prudenţiale şi reguli de conduită


    Capitolul I Reguli generale


    Articolul 72

    (1) S.S.I.F. are obligaţia întocmirii unor proceduri interne, prin care să se asigure o politică adecvată suficientă pentru îndeplinirea de către societate, conducătorii, administratorii, angajaţii şi colaboratorii acesteia a prevederilor Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
    a) reguli şi proceduri adecvate privind mecanismele de control intern;
    b) reguli şi proceduri eficiente pentru evaluarea şi administrarea riscurilor;
    c) reguli şi proceduri pentru securitatea şi controlul sistemelor informatice, pentru asigurarea confidenţialităţii şi păstrării în siguranţă a datelor şi informaţiilor stocate, inclusiv recuperarea acestora în caz de dezastru;
    d) reguli şi proceduri pentru îndeplinirea obligaţiilor de protejare a confidenţialităţii datelor şi informaţiilor obţinute de la clienţi, precum şi a celor ce decurg din activitatea aferentă fiecărei funcţii;
    e) reguli şi proceduri pentru încheierea tranzacţiilor cu instrumente financiare în contul propriu şi în contul persoanelor relevante;
    f) reguli şi proceduri interne privind includerea sau nu a clienţilor în categoria clienţilor profesionali în conformitate cu prevederile anexei nr. 8;
    g) reguli şi proceduri privind evidenţierea separată a instrumentelor financiare şi a fondurilor aparţinând clienţilor;
    h) reguli şi proceduri privind politica de executare a ordinelor;
    i) reguli şi proceduri pentru prevenirea şi evitarea conflictelor de interese;
    j) reguli şi proceduri cu privire la relaţiile cu clienţii în scopul de a se asigura că administratorii, conducătorii, angajaţii şi colaboratorii S.S.I.F., acţionează întotdeauna în cel mai bun interes al clienţilor, şi că aceste persoane nu obţin nici un avantaj din utilizarea informaţiilor confidenţiale de care iau cunoştinţă, în special acolo unde poate apărea o situaţie de conflict de interese între S.S.I.F. şi client;
    k) reguli şi proceduri aplicabile în situaţia externalizării unor funcţii în scopul evitării riscului operaţional suplimentar. Externalizarea funcţiilor operaţionale importante nu poate fi efectuată într-un mod care să prejudicieze esenţial calitatea controlului intern al S.S.I.F. şi capacitatea C.N.V.M. să supravegheze respectarea de către S.S.I.F. a obligaţiilor sale.
    (2) S.S.I.F. trebuie să dispună de proceduri, sisteme şi resurse corespunzătoare pentru a asigura continuitatea şi regularitatea prestării serviciilor de investiţii financiare.


    Articolul 73

    (1) S.S.I.F. autorizată să presteze servicii de investiţii financiare principale şi/sau conexe trebuie să acţioneze în mod onest, corect şi profesional, în concordanţă cu cel mai bun interes al clienţilor lor şi cu respectarea principiilor stabilite în prezentul titlu.
    (2) S.S.I.F. este responsabilă pentru conduita şi activitatea persoanelor angajate, în legatură cu realizarea obiectului de activitate.
    (3) S.S.I.F. nu trebuie să acţioneze astfel încât să pericliteze, să poată fi considerat că periclitează sau să inducă o situaţie care poate să prejudicieze fondurile şi/sau instrumentele financiare ale clienţilor ori piaţa reglementată pe care tranzacţionează şi trebuie să se asigure că agenţii pentru servicii de investiţii financiare şi ceilalţi angajaţi ai acesteia nu se vor comporta în acest mod.


    Articolul 74

    (1) Membrii consiliului de administraţie şi conducătorii S.S.I.F. sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor şi procedurilor interne prevăzute la art. 72 alin. (1) şi trebuie să fie informaţi permanent cu privire la activitatea S.S.I.F., activitatea compartimentului de control intern, precum şi cu privire la metodele de evaluare şi administrare a riscului.
    (2) Membrii consiliului de administraţie şi conducătorii S.S.I.F. au obligaţia să asigure menţinerea unor standarde profesionale şi de conduită adecvate ale întregului personal al societăţii.


    Articolul 75

    (1) S.S.I.F. este obligată să evidenţieze distinct, în contabilitate, sumele primite de la clienţi şi să utilizeze în banca de decontare un cont în nume propriu şi un cont în numele clienţilor. De asemenea, instrumentele financiare ale clienţilor vor fi evidenţiate în conturi separate de cele ale S.S.I.F.
    (2) S.S.I.F. trebuie să respecte, în toate situaţiile următoarele obligaţii:
    a) să asigure păstrarea în siguranţă a instrumentelor financiare pe care le ţine în custodie;
    b) să nu facă uz de nici unul din instrumentele financiare pe care le ţine în custodie sau de drepturile ce decurg din acestea şi să nu transfere aceste instrumente financiare fără acordul expres al deţinătorilor;
    c) să returneze clienţilor, la solicitarea acestora, instrumentele financiare şi fondurile băneşti încredinţate.


    Articolul 76

    S.S.I.F. are obligaţia păstrării, pe o perioadă de cel puţin 5 ani, a tuturor înregistrărilor referitoare la serviciile de investiţii financiare prestate şi tranzacţiile efectuate de societate, astfel încât C.N.V.M. să poată supraveghea respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004 şi ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia şi, în special, verificarea respectării de către societate a obligaţiilor faţă de clienţi sau potenţialii clienţi.


    Articolul 77

    În cazul în care un serviciu de investiţii financiare este oferit ca parte a unui produs financiar care este deja subiect al altor reglementări sau standarde conforme cu legislaţia comunitară, aplicabile instituţiilor de credit şi creditelor pentru consumatori în legatură cu evaluarea riscului clienţilor şi/sau cerinţele de informare, acest serviciu nu va fi supus în mod suplimentar obligaţiilor prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. c), art. 81 alin. (2)-(6), art. 82, art. 83, art. 84 alin. (1) şi art. 85 alin. (1).


    Articolul 78

    S.S.I.F. autorizată să presteze serviciile de investiţii financiare prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Legea nr. 297/2004 este responsabilă pentru plăţile şi decontările aferente instrumentelor financiare păstrate în custodie.


    Articolul 79

    (1) Anterior deschiderii unui cont pe numele unei persoane fizice, S.S.I.F. va verifica identitatea acesteia.
    (2) Anterior deschiderii unui cont pe numele unei persoane juridice, S.S.I.F. va verifica valabilitatea mandatului conferit reprezentanţilor persoanei juridice.
    (3) Contul de instrumente financiare trebuie să menţioneze datele de identificare ale persoanei în numele căreia este deschis şi, după caz, ale împuterniciţilor/reprezentanţilor acesteia.


    Capitolul II Protecţia investitorilor


    Secţiunea 1 Documente şi informaţii în relaţia cu clienţii


    Articolul 80

    (1) S.S.I.F. va presta servicii de investiţii financiare în numele şi pe contul clienţilor numai în baza unui contract în forma scrisă, care va conţine cel puţin următoarele clauze:
    a) serviciile de investiţii financiare ce vor fi prestate şi tipul instrumentelor financiare ce vor fi tranzacţionate;
    b) durata contractului, modul în care contractul poate fi reînnoit, modificat şi/sau reziliat;
    c) drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi alţi termeni în care societatea va furniza clientului servicii de investiţii financiare. Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului pot fi inserate prin referire la alte documente sau texte legale;
    d) procedura şi mijloacele prin care clienţii vor transmite ordine şi instrucţiuni;
    e) tipul, conţinutul şi frecvenţa documentelor privind activitatea desfăşurată, ce vor fi transmise clientului;
    f) consimţământul expres al clientului pentru înregistrarea şi stocarea de către S.S.I.F. a instrucţiunilor/confirmărilor acestuia transmise telefonic, după caz. În cazul în care clientul nu este de acord cu înregistrarea şi stocarea, ordinele nu vor fi preluate telefonic;
    g) declaraţia clientului prin care menţionează că întelege termenii şi îşi asumă riscul ce decurge din tranzacţiile cu instrumente financiare;
    h) orice alte clauze privind prestarea serviciilor de investiţii financiare convenite de părţi;
    i) comisioanele şi orice alte tarife asociate pentru prestarea serviciilor de investiţii financiare;
    j) semnătura clientului, a persoanei autorizate din partea S.S.I.F. şi ştampila societăţii;
    k) regimul dobânzii aferente sumelor depuse de clienţi în conturile curente;
    l) cursul de schimb valutar şi condiţiile în care clientul poate refuza acest curs.
    (2) În cazul unui contract de administrare a portofoliului individual pe bază discreţionară, prevederile alin. (1) se completează cu următoarele:
    a) caracteristicile contului de portofoliu referitoare la categoriile de instrumente financiare în care se vor face investiţii şi eventualele limite impuse, tipul de tranzacţii pe care S.S.I.F. le poate efectua cu respectivele instrumente financiare;
    b) identificarea tranzacţiilor pe care S.S.I.F. le poate face numai cu acordul expres al clienţilor, dacă este cazul. Dacă nu sunt impuse restricţii acest aspect va fi menţionat în mod distinct;
    c) posibilitatea S.S.I.F. de a delega competenţele primite în baza contractului de administrare, limitele şi condiţiile unei asemenea delegări, iar în situaţia în care delegarea nu priveşte întregul portofoliu, instrumentele financiare şi pieţele reglementate pentru care această delegare poate fi acordată;
    d) posibilitatea clienţilor de a revoca unilateral mandatul dat unei S.S.I.F. în baza contractului de administrare a portofoliului sau de a-şi retrage, parţial sau integral, în orice moment fondurile libere de sarcini, fără ca acest fapt să inducă plata unor despăgubiri. Clientul are obligaţia de a acoperi eventualele pierderi rezultate din tranzacţiile efectuate în contul său;
    e) numele agentului de servicii de investiţii financiare mandatat de S.S.I.F. cu administrarea contului clientului.


    Articolul 81

    (1) Contractul va fi însoţit de cererea de deschidere de cont pentru fiecare client şi va cuprinde cel puţin următoarele:
    a) datele de identificare ale clientului persoana fizică sau juridică, după caz;
    b) informaţii privind profilul clientului care se vor referi la: încadrarea sau nu, în categoria clienţilor profesionali, pregătirea profesională, estimarea valorii investiţiei, nivelul riscului pe care doreşte să şi-l asume (ridicat, mediu, scăzut) şi informaţiile prevăzute, după caz, la alin. (2) şi (3);
    c) deţinerile de valori mobiliare mai mari sau egale cu 5%, valoarea tranzacţiilor cu instrumente financiare şi deţinerile de poziţii deschise prin intermediul altui intermediar, dacă este cazul;
    d) numele şi funcţia salariatului/agentului cu care clientul va ţine legătura;
    e) semnătura clientului, a persoanei autorizate din partea S.S.I.F. şi ştampila societăţii;
    f) împuternicirea pentru persoana care transmite ordine dacă aceasta nu este reprezentantul legal al clientului persoana juridică, după caz;
    g) anexa: copia documentului de identitate sau a certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului sau la instituţia similară din statul de origine, după caz.
    (2) Atunci când acordă consultanţă de investiţii sau furnizează servicii de administrare a portofoliului, S.S.I.F. va obţine de la client sau de la potenţialul client informaţiile necesare cu privire la cunoştinţele şi experienţă în domeniul investiţiilor financiare specifice tipului instrumentului financiar sau serviciului de investiţii, situaţia financiară a acestuia şi obiectivele investiţionale, astfel încât societatea să fie în măsură să recomande respectivului client sau potenţial client serviciile de investiţii şi instrumentele financiare care sunt potrivite acestuia.
    (3) Atunci când S.S.I.F. prestează alte servicii de investiţii financiare decât cele menţionate la alin. (2), aceasta va solicita clientului sau potenţialului client să furnizeze informaţii privind cunoştinţele şi experienţa acestuia în domeniul investiţiilor financiare specifice tipului instrumentului financiar sau serviciului de investiţii oferit sau solicitat, astfel încât S.S.I.F. să fie în măsură să evalueze dacă serviciile de investiţii sau instrumentele financiare avute în vedere sunt potrivite profilului respectivului client.
    (4) În cazul în care S.S.I.F. consideră, pe baza informaţiilor primite conform prevederilor alin. (1), (2) şi (3), că instrumentul financiar şi serviciul de investiţii financiare solicitat nu sunt potrivite pentru client sau potenţialul client, aceasta va avertiza în acest sens respectivul client sau potenţial client.
    (5) În cazul în care clientul sau potenţialul client decide să nu furnizeze informaţiile menţionate în prezentul articol, sau în cazul în care acesta furnizează informaţii insuficiente cu privire la cunoştinţele şi experienţa investiţională, S.S.I.F. va avertiza respectivul client sau potenţial client, că refuzul acestuia de a furniza informaţii complete va conduce la imposibilitatea societăţii de a stabili dacă instrumentul financiar sau serviciul de investiţii avut în vedere este adecvat acestuia.
    (6) Avertismentele prevăzute la alin. (4) şi (5) adresate clientului sau potenţialului client pot fi menţionate în cadrul formularului standard privind cererea de deschidere de cont.


    Articolul 82

    S.S.I.F. care prestează servicii de investiţii financiare constând doar în executarea şi/sau preluarea şi transmiterea ordinelor clienţilor cu sau fără prestarea serviciilor conexe, pot furniza clienţilor lor respectivele servicii de investiţii financiare, fără a fi necesară obţinerea informaţiilor sau evaluarea oportunităţii investiţiei conform prevederilor art. 81, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
    a) serviciile prestate se referă la acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, instrumente ale pieţei monetare, obligaţiuni sau alte titluri de creanţă cu excepţia acelor obligaţiuni sau titluri de creanţă care reprezintă activul suport al instrumentului financiar derivat, titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv şi alte instrumente similare non-complexe;
    b) serviciul de investiţii financiare este furnizat la iniţiativa clientului sau potenţialului client;
    c) clientul sau potenţialul client a fost clar informat cu privire la faptul că, la furnizarea acestui serviciu de investiţii financiare, S.S.I.F. nu are obligaţia să evalueze oportunitatea investiţiei în respectivul instrument financiar sau a serviciului prestat şi de aceea, acesta poate beneficia de protecţia corespunzătoare prevăzută de regulile de conduită relevante. Acest avertisment poate fi inclus în cadrul unui formular standard;
    d) S.S.I.F. respectă obligaţiile stabilite în prezentul regulament în legătură cu conflictul de interese.


    Articolul 83

    (1) Înaintea semnării contractului şi a cererii de deschidere de cont, S.S.I.F. va înmâna clientului sau potenţialului client un document de prezentare scris într-o formă uşor de înţeles, astfel încât acesta să fie în măsură să înţeleagă natura şi riscurile serviciilor de investiţii financiare şi a specificităţii instrumentului financiar care este oferit şi, în consecinţă, să ia decizii investiţionale în cunoştinţă de cauză.
    (2) Documentul de prezentare menţionat la alin. (1) va cuprinde informaţii adecvate cu privire la cel puţin următoarele:
    a) datele de identificare ale S.S.I.F.;
    b) grupul căruia S.S.I.F. aparţine, dacă este cazul;
    c) denumirea autorităţii competente care a emis autorizaţia;
    d) serviciile de investiţii financiare autorizate;
    e) instrumentele financiare şi strategiile de investiţii avute în vedere;
    f) informaţii cu privire la caracteristicile principale ale fiecărui instrument financiar şi avertismente cu privire la riscurile asociate investiţiilor în respectivele instrumente financiare sau cu privire la anumite strategii de investiţii;
    g) locurile ("trading venues") unde sunt executate tranzacţiile (piaţa reglementată, ATS etc.);
    h) informaţii despre fondul de compensare a investitorilor;
    i) comisioanele şi tarifele, taxele şi impozitele asociate;
    j) informaţii cu privire la existenţa compartimentului de control intern, a reprezentantului acestuia şi a posibilităţii transmiterii eventualelor reclamaţii;
    k) elementele minime necesare derulării tranzacţiilor cu instrumente financiare, inclusiv constituirea marjelor, fondurilor de garantare etc., dacă este cazul.
    (3) Informaţiile cuprinse în documentul de prezentare pot fi înregistrate în cadrul unui formular standard.


    Articolul 84

    (1) Clientul trebuie să primească de la S.S.I.F. rapoarte adecvate cu privire la serviciile furnizate de aceasta. Aceste rapoarte vor include, acolo unde se aplică, costurile asociate tranzacţiilor şi serviciilor efectuate în numele clientului.
    (2) În cadrul tranzacţiilor efectuate în numele clienţilor, S.S.I.F. are obligaţia întocmirii următoarelor documente şi rapoarte:
    a) formular de ordin, pentru fiecare ordin de tranzacţionare, care va cuprinde cel puţin următoarele:
    1. denumirea S.S.I.F. şi numele clientului;
    2. denumirea instrumentului financiar;
    3. locul unde este executată tranzacţia (piaţa reglementată, ATS etc.);
    4. deţinerile clientului privind respectivul instrument financiar;
    5. tipul ordinului (limită sau "la piaţă")
    6. tipul tranzacţiei (vânzare, cumpărare);
    7. cantitatea şi preţul;
    8. momentul preluării ordinului (data, ora, minutul şi secunda);
    9. termenul de valabilitate al ordinului;
    10. dacă ordinul a fost plasat la iniţiativa clientului sau la recomandarea agentului;
    11. modalitatea de execuţie a ordinului (total/parţial);
    12. momentul anulării ordinului - dacă este cazul;
    13. alte precizări privind informarea corectă a clientului (luarea la cunoştinţă de oferte publice în derulare, modificări de capital anterioare, fuziuni, divizări etc.);
    14. numele în clar şi semnătura agentului pentru servicii de investiţii financiare/agentului delegat care a preluat ordinul;
    15. semnătura clientului dacă ordinul nu a fost preluat telefonic;
    16. ştampila S.S.I.F. sau a sediului secundar;
    b) formular de confirmare a executării ordinelor trebuie să fie transmis clienţilor în maximum 24 de ore de la data executării ordinelor şi la sfârşitul zilei pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
    1. denumirea S.S.I.F. şi numele clientului;
    2. denumirea şi cantitatea instrumentului financiar tranzacţionat;
    3. cantitatea şi preţul de executare sau, în cazul contractelor cu opţiuni, preţul de exercitare şi prima;
    4. momentul executării ordinului (data, ora, minutul şi secunda);
    5. tipul tranzacţiei (vânzare, cumpărare);
    6. locul unde este executată tranzacţia (piaţa reglementată, ATS etc.);
    7. precizări din care să reiasă dacă în tranzacţia încheiată contrapartea a fost contul propriu sau contul persoanelor relevante;
    8. informaţii privind decontarea tranzacţiei (dacă decontarea a avut sau nu loc şi data decontării);
    9. comisioanele, tarifele, taxele şi impozitele percepute;
    10. poziţiile deschise pe contul acestuia, suma în contul în marjă şi suma disponibilă, profitul sau pierderea înregistrată, primele plătite, primele încasate şi apelul în marja, dacă este cazul, pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate;
    c) formular de raportare către clienţi, care va fi transmis clienţilor cel mai târziu o dată pe lună, dacă clauzele contractuale nu prevăd un alt termen, şi va conţine, după caz, următoarele date, în funcţie de prevederile contractuale:
    1. numele clientului;
    2. denumirea instrumentelor financiare deţinute, cantităţi;
    3. cantitatea şi preţul mediu de vânzare/cumpărare pentru fiecare instrument financiar tranzacţionat în numele clientului;
    4. preţul mediu pentru fiecare instrument financiar corespunzător zilei de raportare;
    5. diferenţe favorabile/nefavorabile. În cazul administrării unui portofoliu pe baza discreţionară, S.S.I.F. va raporta imediat orice diminuare a valorii activelor încredinţate, ca rezultat al unor pierderi reale sau potenţiale, care ar atinge sau ar depăşi 10% din respectiva valoare;
    6. disponibilul de numerar în contul clientului;
    7. istoric de tranzacţionare şi de evoluţie a situaţiei financiare.
    d) extrasul de cont va fi transmis clienţilor lunar, dacă clauzele contractuale nu prevăd un alt termen, şi trebuie să conţină date privind portofoliul acestora şi disponibilul existent în cont.
    (3) S.S.I.F. trebuie să poată dovedi în orice moment transmiterea către clienţi a documentelor prevăzute la alin. (2) lit. b) - d).


    Articolul 85

    (1) Toate informaţiile, incluzând mesajele publicitare, furnizate de către S.S.I.F. şi de către agenţii acesteia, clienţilor ori potenţialilor clienţi, C.N.V.M. şi entităţilor pieţei, trebuie să fie corecte, exacte, clare şi adecvate, astfel încât să ofere o informare completă şi să nu inducă în eroare. Este interzisă comunicarea, publicarea sau distribuirea către public a oricărui mesaj publicitar despre care S.S.I.F. ştie sau ar trebui să ştie că include informaţii false, neclare, incomplete, afirmaţii exagerate, neverificate ori ambigue sau care pot induce în eroare. Mesajele publicitare trebuie să fie în mod clar identificate ca atare.
    (2) Informaţiile transmise de către S.S.I.F. clienţilor trebuie să le permită acestora să ia, în baza respectivelor informaţii, decizii investiţionale, să reacţioneze prompt în legatură cu pierderile curente sau potenţiale şi să reflecte la consistenţa dintre obiectivul, strategia investiţională propusă şi portofoliul de care dispun.
    (3) S.S.I.F. trebuie să furnizeze la timp clienţilor săi informaţiile necesare pentru a le permite acestora luarea deciziilor investiţionale în cunoştinţă de cauză.
    (4) Pentru furnizarea la timp a informaţiilor, S.S.I.F. trebuie să ia în considerare:
    a) urgenţa cu care trebuie soluţionată o situaţie dată;
    b) timpul necesar clientului să perceapă şi să reacţioneze la informaţia transmisa;
    c) termenii contractuali agreaţi de client.
    (5) Conţinutul şi scopul pentru care sunt transmise informaţiile trebuie să fie uşor de înţeles, iar datele relevante trebuie să fie clar evidenţiate. Prin modul de prezentare a informaţiilor nu trebuie să fie omise, ascunse sau diminuate date ori avertismente importante.
    (6) S.S.I.F. poate publica şi distribui materiale ce nu fac recomandări specifice, ci doar conţin o listă a tuturor recomandărilor făcute de aceasta în trecut. Lista trebuie să conţină următoarele elemente:
    a) denumirea fiecărui instrument financiar recomandat;
    b) data şi tipul recomandării (de exemplu: vânzare sau cumpărare);
    c) preţul sau intervalul de preţ la momentul la care a fost făcută recomandarea;
    d) preţul sau intervalul de preţ pentru care a fost făcută recomandarea.
    (7) În cazul materialelor publicitare de tip mărturie referitoare la S.S.I.F. şi/sau a calităţii consultanţei de investiţii oferită de aceasta, materialul respectiv trebuie să evidenţieze clar următoarele elemente:
    a) mărturia respectivă nu trebuie considerată ca reprezentativă decât pentru experienţa persoanei care o face, iar nu şi pentru alţi clienţi;
    b) mărturia nici nu indică şi nici nu garantează performanţe viitoare de succes;
    c) dacă S.S.I.F. a efectuat, direct sau indirect, o plată pentru mărturia respectivă;
    d) în cazul în care mărturia respectivă implică aspecte de ordin tehnic referitoare la investiţii, persoana care o face trebuie să dispună de cunoştinţele şi experienţa necesare pentru a putea formula o opinie valabilă.
    (8) Materialele publicitare ale S.S.I.F. trebuie să facă referire la riscurile inerente tranzacţiilor cu instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb.
    (9) În măsura în care un S.S.I.F. foloseşte citate, cotaţii, tabele, hărţi, grafice, statistici ori alte materiale similare, sursa informaţiilor respective trebuie indicată întotdeauna în mod clar.
    (10) Obligaţia respectării prezentelor reguli revine S.S.I.F. şi/sau reprezentanţilor acesteia şi în cazul participării la, sau a sponsorizării unor seminarii, colocvii, forumuri, interviuri acordate mass-mediei, precum şi în situaţia în care S.S.I.F. angajează o altă entitate pentru a se ocupa de publicitatea de orice fel în interesul său.


    Articolul 86

    (1) În situaţia recomandării unei tranzacţii S.S.I.F. trebuie să facă cunoscute clientului toate informaţiile deţinute cu privire la instrumentele financiare ce fac obiectul investiţiei respective şi să îi aducă la cunoştinţă acestuia că performanţele anterioare nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare.
    (2) S.S.I.F., prin personalul său, poate face recomandări legate de tranzacţionare clienţilor actuali sau potenţiali numai dacă dispune de analize financiare şi de alte documente accesibile publicului, cu privire la instrumentul financiar care face obiectul recomandării. S.S.I.F. nu are voie să garanteze în nici un fel performanţele instrumentului financiar respectiv.
    (3) Atunci când acordă consultanţă sau face recomandări unui client, S.S.I.F. trebuie să ţină seama de obiectivul investiţional şi de profilul respectivului client constituit pe baza informaţiilor furnizate de acesta conform art. 81.


    Articolul 87

    Pentru a permite clienţilor să aprecieze în orice moment termenii unei tranzacţii pe care intenţionează să o desfăşoare şi să verifice, ulterior, condiţiile în care această tranzacţie a fost executată, S.S.I.F. vor pune la dispoziţia clienţilor toate informaţiile afişate în sistem, cu privire la preţurile şi volumul de tranzacţionare aferente instrumentului financiar, subiect al tranzacţiei.


    Articolul 88

    (1) Publicitatea făcută de către S.S.I.F. va conţine denumirea completă a societăţii, adresa sediului social/central inclusiv statul de origine, numerele de telefon şi fax, numărul şi data deciziei de autorizare.
    (2) S.S.I.F. nu poate poate folosi numele nici unei autorităţi publice într-un mod care ar putea indica că aceasta din urmă garantează sau aprobă serviciile prestate de societate.
    (3) Publicitatea S.S.I.F. privitoare la o anume investiţie sau la o strategie investiţională nu va conţine promisiuni cu privire la rezultate specifice, garanţii, pretenţii exagerate sau cereri nefondate, ori proiecţii sau prognoze de rezultate pentru care nu există o bază reală. În plus, toate proiecţiile şi/sau prognozele trebuie să fie în mod clar identificate ca atare.
    (4) În măsura în care S.S.I.F. dezvoltă o pagina de internet, aceasta va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
    a) adresa sediului social/central şi a sediilor secundare, inclusiv datele de contact (telefon, fax, email) pentru fiecare dintre acestea;
    b) capitalul social;
    c) numele administratorilor, conducătorilor, acţionarilor semnificativi, reprezentantului/reprezentanţilor compartimentului de control intern, agenţilor pentru servicii de investiţii financiare şi a agenţilor delegaţi;
    d) serviciile de investiţii financiare pe care S.S.I.F. este autorizată de către C.N.V.M. să le presteze;
    e) cel puţin ultimul bilanţ contabil anual, precum şi contul de profit şi pierdere, certificate de auditori financiari;
    f) datele de contact ale reprezentanţilor compartimentului de control intern;
    g) informaţii privind fondul de compensare a investitorilor.
    (5) S.S.I.F. trebuie să se asigure de corectitudinea şi caracterul complet al tuturor informaţiilor care sunt afişate pe pagina de internet.
    (6) Publicitatea S.S.I.F. trebuie să fie avizată de către reprezentantul compartimentului de control intern. C.N.V.M. sau operatorul de piaţă pot obliga S.S.I.F. să modifice informaţiile cuprinse pe pagina de internet ori pot interzice S.S.I.F. difuzarea unui material publicitar, dacă acesta contravine legii, reglementărilor C.N.V.M. sau ale pieţei reglementate.
    (7) S.S.I.F. trebuie să păstreze la sediul social/central copii ale tuturor materialelor publicitare şi ale conţinutului paginii de internet pentru o perioadă de doi ani de la apariţie sau afişare şi să le pună la dispoziţia C.N.V.M. ori operatorului de piaţă, la cererea acestora.


    Secţiunea 2 Reguli privind executarea ordinelor


    Articolul 89

    (1) S.S.I.F. poate presta servicii de investiţii financiare principale sau conexe în numele unui client prin intermediul unei alte S.S.I.F. în situaţia în care, în acest mod, se realizează o tranzacţie mai avantajoasă pentru client şi/sau nu creşte nivelul comisioanelor şi al celorlalte cheltuieli suportate de client. S.S.I.F. care mijloceşte transmiterea instrucţiunilor clientului este responsabilă pentru caracterul complet şi acurateţea informaţiilor transmise.
    (2) S.S.I.F. care primeşte o instrucţiune să efectueze servicii pe numele unui client în condiţiile menţionate la alin. (1), va fi îndreptăţită să se bazeze pe orice recomandare cu privire la serviciul sau tranzacţiile care au fost furnizate clientului de către o altă S.S.I.F. S.S.I.F. care mijloceşte transmiterea instrucţiunilor este responsabilă în ce priveşte oportunitatea pentru client a recomandărilor şi consultanţei furnizate.
    (3) S.S.I.F. care primeşte instrucţiunile clientului său ordinele prin intermediul unei alte S.S.I.F. este responsabilă pentru executarea serviciului sau a tranzacţiei, bazată pe orice informaţie sau recomandare formulată în conformitate cu prevederile prezentului titlu.


    Articolul 90

    (1) În cazul în care execută ordinele clienţilor, S.S.I.F. trebuie să ia toate măsurile necesare pentru obţinerea celor mai bune rezultate posibile pentru clienţii săi, luând în considerare, preţul, costurile, viteza şi probabilitatea executării şi decontării, volumul, natura tranzacţiei sau orice alte caracteristici relevante pentru executarea ordinului. În situaţia în care clientul transmite o instrucţiune specifică, S.S.I.F. are obligaţia executării ordinului conform acelei instrucţiuni.
    (2) În aplicarea alin. (1), S.S.I.F. are obligaţia să întocmească şi să implementeze reguli şi proceduri clare cuprinzând politica de executare a ordinelor care trebuie să conducă la obţinerea celor mai bune rezultate posibile pentru ordinele clienţilor.
    (3) Politica de executare a ordinelor va include, corespunzător fiecărei categorii de instrumente financiare, informaţii cu privire la diferitele locuri de tranzacţionare (piaţa reglementată, sistemul alternativ de tranzacţionare etc.) în care S.S.I.F. execută ordinele clienţilor săi, factorii care afectează alegerea locului executării ordinelor, precum şi cu privire la posibilitatea executării ordinelor prin intermediul altei S.S.I.F. Alegerea locurilor de tranzacţionare de către S.S.I.F. se va face cu respectarea principiului obţinerii celor mai bune rezultate posibile pentru executarea ordinelor clienţilor.
    (4) S.S.I.F. va furniza clienţilor săi informaţii adecvate cu privire la politica de executare a ordinelor şi va solicita acordul prealabil al clienţilor cu privire la aceasta.
    (5) În cazul în care politica de executare a ordinelor prevede posibilitatea ca ordinele clienţilor să poată fi executate în afara pieţei reglementate sau a sistemului alternativ de tranzacţionare, S.S.I.F. are obligaţia informării clienţilor săi cu privire la această posibilitate şi a obţinerii în prealabil a acordului expres al acestora, înaintea executării ordinelor lor. S.S.I.F. poate obţine acordul clientului fie în cadrul general al contractului, fie separat pentru fiecare tranzacţie.
    (6) S.S.I.F. va monitoriza eficacitatea executării ordinelor şi a politicii de executare a tranzacţiilor, în scopul identificării şi corectării oricărei deficienţe, acolo unde este cazul. S.S.I.F. va evalua, în mod regulat, dacă locurile executării tranzacţiilor stabilite în politica de executare a ordinelor furnizează cele mai bune rezultate posibile pentru clienţi sau dacă sunt necesare modificări referitoare la stabilirea locurilor de executare a tranzacţiilor. S.S.I.F. va notifica clienţii cu privire la orice modificare a executării ordinelor sau a politicii de executare a acestora.
    (7) S.S.I.F. sunt obligate să demonstreze clienţilor lor, la solicitarea acestora, ca ordinele acestora au fost executate în concordanţă cu politica societăţii de executare a ordinelor.


    Articolul 91

    (1) S.S.I.F. trebuie să acţioneze în aşa fel încât să asigure o deplină egalitate de tratament faţă de clienţii săi.
    (2) S.S.I.F. autorizată să execute ordine pe numele clienţilor trebuie să implementeze reguli şi proceduri care să urmărească executarea promptă, corectă şi expeditivă a ordinelor clienţilor faţă de alte ordine ale clienţilor sau faţă de ordinele proprii ale S.S.I.F. Aceste reguli şi proceduri vor permite executarea ordinelor comparabile ale clienţilor în concordanţă cu momentul primirii acestora de către S.S.I.F.
    (3) Înainte de a tranzacţiona un anumit instrument financiar în contul propriu sau în contul persoanelor relevante, S.S.I.F. trebuie să execute ordinele primite de la clienţi pentru acel instrument financiar, care pot fi executate în condiţiile pieţei.
    (4) S.S.I.F. este pe deplin responsabilă pentru efectuarea tranzacţiilor în conformitate cu reglementările în vigoare.
    (5) În cazul ordinelor transmise telefonic se va asigura înregistrarea pe bandă magnetică sau pe un suport echivalent.
    (6) Refuzul de a executa un ordin trebuie comunicat imediat clientului împreună cu justificarea refuzului.


    Articolul 92

    În cazul unui ordin limită al unui client, cu privire la acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată care nu poate fi executat imediat în condiţiile curente de piaţă existente, S.S.I.F. trebuie, cu excepţia cazului în care clientul stabileşte altfel în mod expres, să ia măsurile necesare pentru a facilita executarea cât mai curând posibil a acelui ordin, făcând public respectivul ordin limită într-o manieră care să fie uşor accesibilă celorlalţi participanţi la piaţă folosind sistemul pieţei reglementate, sistemul alternativ de tranzacţionare sau orice alt sistem supravegheat, cu asigurarea publicităţii, accesibilităţii şi executării cât mai rapide a ordinului.


    Articolul 93

    (1) Pentru a dobândi autoritate discreţionară asupra portofoliului de instrumente financiare al unui client S.S.I.F. are obligaţia de a obţine acordul scris şi declaraţia acestuia cu privire la faptul că acesta înţelege asumarea riscului ce decurge din administrarea discreţionară a contului său.
    (2) În situaţia administrării unui cont discreţionar, contrapartea în tranzacţii nu poate fi contul propriu, contul persoanelor relevante sau un alt cont client al S.S.I.F., decât dacă se asigură un preţ mai bun decât cel oferit de piaţă.
    (3) S.S.I.F., prin agentul pentru servicii de investiţii financiare mandatat în contractul de administrare, are obligaţia de a completa ordine de vânzare/cumpărare în cazul în care efectuează tranzacţii în legatură cu conturile discreţionare ale clienţilor lor. Acestea vor fi aprobate de coordonatorul ierarhic superior agentului pentru servicii de investiţii financiare.
    (4) În situaţia administrării unui cont discreţionar, formularul de ordin va conţine cel puţin elementele prevăzute la art. 84 alin. (2) lit. a), cu excepţia celor prevăzute la pct. 13 şi 15.


    Secţiunea 3 Conflictul de interese


    Articolul 94

    (1) S.S.I.F. trebuie să ia toate măsurile astfel încât să se asigure că situaţiile de conflict de interese între societate, inclusiv administratori, salariaţi şi agenţi sau orice persoană aflată în mod direct sau indirect în poziţie de control faţă de societate, şi clienţii societăţii, între doi clienţi ai societăţii, precum şi între combinaţii ale situaţiilor de mai sus, sunt identificate şi apoi prevenite şi gestionate într-un asemenea mod încât interesele clienţilor să nu fie afectate. În acest scop, S.S.I.F. trebuie să-şi stabilească o politică internă independentă, inclusiv prin separarea activităţilor din cadrul acesteia.
    (2) Dacă structura organizatorică şi administrativă a societăţii stabilită pentru administrarea conflictelor de interese nu este suficientă pentru a asigura prevenirea afectării intereselor clienţilor, S.S.I.F. are obligaţia să notifice clientului în mod clar natura şi sursa conflictului de interese, înaintea prestării serviciilor de investiţii financiare în numele acestuia.
    (3) În situaţia recomandării unei investiţii, S.S.I.F. trebuie să aibă o bază informaţională solidă pentru a susţine respectiva investiţie, va face cunoscut preţul sau intervalul de preţ al instrumentelor financiare în momentul recomandării şi va informa clientul despre existenţa uneia sau mai multora din următoarele situaţii:
    a) S.S.I.F. este formator de piaţă pentru instrumentul financiar recomandat;
    b) S.S.I.F. şi/sau unul dintre administratorii, conducătorii, acţionarii semnificativi, directorii, agenţii pentru servicii de investiţii financiare sau agenţii delegaţi, au deţineri mai mari de 5% din instrumentul financiar recomandat, ori deţin opţiuni, drepturi sau warrante pentru a cumpăra acelaşi procent din instrumentul financiar recomandat;
    c) S.S.I.F. a participat în ultimii doi ani la o oferta publică pentru instrumentul financiar recomandat;
    d) orice alt conflict de interese referitor la instrumentul financiar recomandat.
    (4) În situaţia în care conflictele de interese nu pot fi evitate sau gestionate conform politicii interne independente, S.S.I.F. nu trebuie să presteze servicii de investiţii financiare în calitate de contraparte a clientului sau în numele clientului faţă de care se află, direct sau indirect, într-un conflict de interese, luându-se în considerare inclusiv interesele ce derivă din tranzacţii în cadrul grupului din care face parte, decât dacă a dezvăluit, în prealabil, clientului natura şi întinderea interesului său, fie în scris, fie telefonic şi numai în situaţia în care clientul a fost de acord să încheie o tranzacţie în condiţiile prezentate. Informarea clientului şi acordul acestuia trebuie înregistrate de către S.S.I.F., inclusiv pe suport magnetic dacă comunicarea se face telefonic.


    Articolul 95

    (1) În scopul prevenirii apariţiei unor situaţii de conflict de interese, pentru garantarea confidenţialităţii informaţiilor obţinute în cursul desfăşurării diferitelor servicii, pentru a asigura un înalt nivel de eficienţă şi de securitate a serviciilor prestate, S.S.I.F. autorizată să desfăşoare mai multe tipuri de servicii de investiţii financiare are obligaţia să separe activităţile care pot conduce la apariţia unui conflict de interese.
    (2) Organizarea internă a S.S.I.F. trebuie să fie astfel concepută încât să asigure următoarele cerinţe minime:
    a) departamentele de specialitate şi personalul implicat să păstreze confidenţialitatea oricărei informaţii de care iau cunoştinţă în cursul activităţii, în special informaţiile care nu au devenit încă publice şi care ar putea influenţa preţul de tranzacţionare pe piaţă;
    b) oricare dintre informaţiile menţionate la lit. a) să nu fie folosite în tranzacţiile efectuate de către S.S.I.F. în contul propriu, în contul persoanelor relevante sau în contul unor terţi ori clienţi interesaţi;
    c) separarea funcţiilor privind decizia, execuţia şi supravegherea activităţii;
    d) separarea atribuţiilor principale astfel încât să se evite îndeplinirea de către aceeaşi persoană a unor atribuţii care pot avea ca rezultat erori greu de detectat sau activităţi care pot fi susceptibile de abuz şi care expun la risc societatea sau clienţii acesteia;
    e) mecanisme de securitate şi control ale sistemelor informatice pentru asigurarea confidenţialităţii şi păstrării în siguranţă a datelor şi informaţiilor stocate, a fişierelor şi bazelor de date. Datele stocate se referă la cel puţin următoarele: ordine introduse, modificate, anulate, executate, rămase neexecutate;
    f) alocarea unor coduri şi/sau parole personale de acces, netransferabile, fiecărei categorii de salariaţi şi personalului de conducere.


    Secţiunea 4 Contrapărţi eligibile


    Articolul 96

    (1) În aplicarea acestui articol, sunt considerate contrapărţi eligibile următoarele entităţi:
    a) societăţile de servicii de investiţii financiare, instituţiile de credit şi societăţile de asigurare;
    b) organismele de plasament colectiv şi societăţile lor de administrare;
    c) fondurile de pensii şi societăţile lor de administrare;
    d) alte instituţii financiare autorizate sau reglementate conform legislaţiei comunitare sau legilor naţionale a unui stat membru;
    e) persoanele fizice sau juridice ale cărei activităţi principale constau în tranzacţionarea în cont propriu a mărfurilor şi/sau a instrumentelor financiare derivate având ca suport mărfurile;
    f) traderii;
    g) guvernele naţionale şi entităţile publice subordonate acestora inclusiv autorităţile publice care gestionează datoria publică;
    h) băncile centrale şi organizaţiile transnaţionale.
    (2) Prevederile art. 73 alin. (1), art. 77, art. 80 alin. (1) lit. c), art. 81 alin. (2) - (6), art. 82, art. 83, art. 84 alin. (1), art. 85 alin. (1), art. 90, art. 91 alin. (2) şi art. 92 nu se aplică S.S.I.F. autorizată să execute ordine în numele clienţilor şi/sau să efectueze tranzacţii în cont propriu şi/sau să primească şi să transmită ordine, atunci când respectivele operaţiuni sunt efectuate cu sau între contrapărţi eligibile.
    (3) Entităţile clasificate ca şi contrapărţi eligibile conform alin. (1) pot solicita, fie în termeni generali, fie tranzacţie cu tranzacţie, tratarea lor ca şi clienţi ai S.S.I.F. cărora li se aplică prevederile art. 73 alin. (1), art. 77, art. 80 alin. (1) lit. c), art. 81 alin. (2) - (6), art. 82, art. 83, art. 84 alin. (1), art. 85 alin. (1), art. 90, art. 91 alin. (2) şi art. 92.
    (4) În situaţia unei tranzacţii în care posibilele contrapărţi se află sub jurisdicţii diferite, S.S.I.F. va amâna aplicarea statutului de contraparte eligibilă a respectivei entităţi conform prevederilor legale şi măsurilor din statul membru în care respectiva entitate este situată, până la obţinerea confirmării exprese a posibilei contrapărţi că aceasta este de acord să fie tratată drept contraparte eligibilă. S.S.I.F. poate obţine această confirmare fie într-un cadru general în baza unui contract, fie pentru fiecare tranzacţie în parte.
    (5) C.N.V.M. poate recunoaşte drept contrapărţi eligibile, alte entităţi decât cele prevăzute la alin. (1) care întrunesc condiţii predeterminate corespunzătoare, incluzând mărimea deţinerilor.
    (6) C.N.V.M. poate recunoaşte drept contrapărţi eligibile, entităţile din alte state, echivalente categoriilor de entităţi menţionate la alin. (1) şi respectiv a celor menţionate la alin. (5) dacă sunt îndeplinite aceleaşi condiţii prevăzute pentru încadrarea acestora din urmă conform alin. (5).


    Capitolul III Cerinţe privind transparenţa şi integritatea operaţiunilor cu instrumente financiare


    Secţiunea 1 Obligaţii privind asigurarea integrităţii pieţelor, raportarea tranzacţiilor şi păstrarea înregistrărilor


    Articolul 97

    (1) S.S.I.F. are obligaţia să păstreze şi să pună la dispoziţia C.N.V.M., pentru cel puţin 5 ani, rapoartele şi evidenţele cuprinzând datele şi informaţiile relevante pentru toate tranzacţiile cu instrumente financiare pe care le-a efectuat fie în cont propriu, fie în contul clienţilor.
    (2) În cazul tranzacţiilor efectuate în contul clienţilor, rapoartele şi evidenţele trebuie să cuprindă, în afara informaţiilor relevante prevăzute la alin. (1), toate informaţiile şi detaliile privind identitatea clientului, precum şi informaţiile prevăzute de reglementările în vigoare aplicabile prevenirii şi combaterii spălării banilor prin folosirea sistemului financiar.


    Articolul 98

    (1) Operatorul de piaţă, operatorul de sistem şi, după caz, societăţile de servicii de investiţii financiare, trebuie să întocmească şi să transmită C.N.V.M. cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de sfârşitul următoarei zile lucrătoare, rapoartele privind tranzacţiile cu instrumente financiare, întocmite conform prevederilor alin. (2), după cum urmează:
    a) în cazul în care tranzacţionarea se efectuează în piaţa reglementată sau în sistemul alternativ de tranzacţionare obligaţia transmiterii rapoartelor revine, după caz, operatorului de piaţă sau operatorului de sistem;
    b) în cazul tranzacţiilor efectuate conform prevederilor Titlului III, capitolul III, secţiunea 2, obligaţia transmiterii rapoartelor revine S.S.I.F.
    (2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) vor cuprinde, cel puţin, detalii privind denumirea şi numărul instrumentelor financiare cumpărate sau vândute, cantitatea, data şi momentul executării fiecărei tranzacţii, preţul de tranzacţionare, precum şi datele de identificare ale S.S.I.F. implicate.


    Articolul 99

    (1) În cazul în care instrumentele financiare subiect al raportării se tranzacţionează în cadrul altei pieţe relevante în termeni de lichiditate pentru respectivul instrument, S.S.I.F. va transmite informaţiile prevăzute la art. 98 alin. (2) şi autorităţii competente care supraveghează respectiva piaţă, în conformitate cu legislaţia comunitară aplicabilă.
    (2) C.N.V.M. va emite instrucţiuni pentru definirea pieţei relevante în termeni de lichiditate în conformitate cu legislaţia comunitară aplicabilă.


    Articolul 100

    Rapoartele transmise C.N.V.M. de către sucursalele intermediarilor autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activităţi în România, vor fi transmise şi autorităţilor competente din statele membre de origine, cu excepţia cazului în care acestea decid că nu doresc să primească respectivele informaţii.


    Articolul 101

    (1) S.S.I.F. trebuie să evidenţieze distinct, să întocmească şi să ţină la zi cel puţin următoarele:
    a) un formular pentru fiecare ordin de tranzacţionare, care va cuprinde informaţiile prevăzute la art. 84 alin. (2) lit. a);
    b) formulare de confirmare a executării ordinelor întocmite conform art. 84 alin. (2) lit. b);
    c) evidenţe privind apelurile în marjă şi notele privind alte debite/credite ale clienţilor;
    d) fişele conturilor clienţilor, conturilor persoanelor relevante şi contului propriu;
    e) evidenţe ale operaţiunilor referitoare la tranzacţiile cu instrumente financiare, ale intrărilor/ieşirilor de numerar şi ale altor avansuri sau debite ale clienţilor, precum şi documentele primare care au stat la baza lor. Evidenţele vor reflecta contul în care tranzacţia a fost efectuată, denumirea contului, instrumentul financiar tranzacţionat, cantitatea, preţul unitar şi preţul total de vânzare sau cumpărare şi data tranzacţiei;
    f) evidenţele deţinerilor clienţilor, care să reflecte, în contul de numerar al fiecărui client, toate vânzările/cumpărările, primirile/livrările de instrumente financiare, actualizate cel puţin zilnic;
    g) situaţii privind activele şi pasivele, conturile de venituri, de cheltuieli şi de capital, actualizate cel puţin lunar;
    h) documente care să reflecte, separat pentru fiecare instrument financiar, la data compensării, toate poziţiile pe care S.S.I.F. le deţine în conturile personale şi ale clienţilor săi, precum şi localizarea lor;
    i) evidenţe ale instrumentelor financiare în curs de transfer, ale dividendelor şi dobânzilor primite, ale împrumuturilor acordate sau primite, precum şi ale instrumentelor financiare ce nu au fost primite sau nu au fost livrate, actualizate cel puţin zilnic;
    j) fişele angajaţilor S.S.I.F., cu menţionarea sancţiunilor şi a situaţiilor de punere sub acuzare în legatură cu activitatea de intermediere, pentru perioada în care aceştia au fost angajaţii S.S.I.F.
    (2) Toate documentele prevăzute la alin. (1) trebuie să poată fi puse la dispoziţie C.N.V.M., la cerere, în cel mult două zile lucrătoare.
    (3) La cererea C.N.V.M., S.S.I.F. are obligaţia de a furniza în orice moment copii ale documentelor solicitate.


    Articolul 102

    (1) În scopul supravegherii de către C.N.V.M. a activităţii desfăşurate de S.S.I.F., aceasta va depune la C.N.V.M. următoarele situaţii şi documente:
    a) situaţii financiare lunare, trimestriale sau semestriale, după caz, întocmite şi transmise C.N.V.M. în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare;
    b) "raportul privind evidenţa operaţiunilor de împrumut, a cumpărărilor în marjă şi a vânzărilor în lipsă" întocmit conform anexei nr. 7, în termen de maximum 10 zile de la încheierea lunii de raportare sau în maximum 24 de ore de la solicitarea C.N.V.M.;
    c) "raportul privind tranzacţiile cu instrumente financiare derivate" întocmit conform anexei nr. 7, în termen de maximum 10 zile de la încheierea lunii de raportare sau în maximum 24 de ore de la solicitarea C.N.V.M.;
    d) raportul semestrial, în termenul legal stabilit prin reglementările C.N.V.M., care va cuprinde situaţiile financiare semestriale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie;
    e) raportul anual, în termenul legal stabilit prin reglementările C.N.V.M., care va cuprinde:
    1. situaţiile financiare anuale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative;
    2. raportul administratorilor;
    3. raportul auditorului financiar.
    f) raportul auditorilor interni, care va fi transmis împreună cu raportul menţionat la lit. e);
    g) raport privind sursa veniturilor S.S.I.F. (detaliate pe categorii de servicii de investiţii financiare) şi destinaţia cheltuielilor, precum şi raport privind sursa veniturilor (detaliate pe categorii de servicii de investiţii financiare) şi destinaţia cheltuielilor, pe fiecare sediu secundar, care vor fi transmise împreună cu raportul menţionat la lit. e).
    (2) Anual S.S.I.F. va transmite C.N.V.M., până cel târziu la data de 31 ianuarie, anexa nr. 1A, actualizată şi completată integral, împreună cu:
    a) lista sediilor secundare autorizate cuprinzând şi agenţii pentru servicii de investiţii financiare şi, după caz, reprezentanţii compartimentului de control intern care îşi desfăşoară activitatea la respectivele sedii secundare;
    b) raport privind structura portofoliilor individuale ale clienţilor aflate în administrare;
    c) raport privind măsurile disciplinare aplicate conducătorilor, agenţilor pentru servicii de investiţii financiare şi reprezentanţilor compartimentului de control intern;
    d) contractele încheiate cu alţi intermediari;
    e) raport privind activităţile aflate în obiectul de activitate autorizat ce au fost externalizate.
    (3) Anual S.S.I.F. va transmite C.N.V.M., până cel târziu la data de 31 martie, raportul privind structura organizaţională şi sistemul de contabilitate.


    Secţiunea 2 Obligaţiile S.S.I.F. care acţionează în calitate de operator independent


    Articolul 103

    Operatorul independent reprezintă intermediarul care în mod organizat, frecvent şi sistematic încheie tranzacţii pe cont propriu prin executarea ordinelor clienţilor în afara pieţelor reglementate sau a sistemelor alternative de tranzacţionare.


    Articolul 104

    Societăţile de servicii de investiţii financiare care acţionează în calitate de operator independent pentru acţiuni, au obligaţia să publice cotaţia fermă pentru acele acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, pentru care acţionează ca operator independent şi pentru care există o piaţă lichidă conform criteriilor pieţei reglementate pe care sunt admise la tranzacţionare. În cazul acţiunilor pentru care nu există o piaţă lichidă, operatorul independent va prezenta cotaţiile clienţilor lor, la solicitarea acestora.


    Articolul 105

    (1) Prevederile art. 104 se aplică atunci când operatorul independent tranzacţionează cantităţi mai mici decât cantitatea standard din piaţă. Operatorului independent care tranzacţionează doar cantităţi mai mari decât cantitatea/volumul standard din piaţă nu i se vor aplica prevederile acestui capitol.
    (2) Operatorii independenţi pot decide cantitatea sau cantităţile pentru care vor oferi cotaţii. Pentru o anumită acţiune, fiecare cotaţie va include preţul ferm de cumpărare şi/sau vânzare sau preţurile pentru o cantitate sau cantităţi care pot fi mai mici decât cantitatea/volumul standard din piaţă pentru clasa de acţiuni de care aparţin respectivele acţiuni. Preţul sau preţurile vor reflecta condiţiile predominante (preponderente) existente în piaţa pentru respectiva acţiune.
    (3) În aplicarea prezentei secţiuni, acţiunile vor fi grupate în clase pe baza mediei aritmetice a valorii ordinelor executate în piaţă pentru acea acţiune. Cantitatea/volumul standard din piaţă pentru fiecare clasă de acţiuni va fi o cantitate reprezentativă a mediei aritmetice a valorii ordinelor executate în piaţa pentru acţiunile incluse în fiecare clasă de acţiuni.
    (4) În aplicarea prevederilor art. 104 şi ale alin. (1) - (3) ale prezentului articol, piaţa pentru fiecare acţiune reprezintă toate ordinele executate în România şi în Uniunea Europeană în legatură cu respectiva acţiune, excluzându-le pe acelea ale căror volume sunt mai mari decât volumul standard din piaţă pe acea acţiune.


    Articolul 106

    C.N.V.M., pe baza datelor furnizate de către operatorul de piaţă sau de către autoritatea competentă a pieţei celei mai relevante în termeni de lichiditate pentru fiecare acţiune, va stabili, cel puţin anual, clasa acţiunilor căreia aceasta îi aparţine, luând în considerare media aritmetică a valorii ordinelor executate în piaţă cu privire la acea acţiune. Această informaţie va fi difuzată public tuturor participanţilor la piaţă.


    Articolul 107

    (1) Operatorii independenţi vor face publice cotaţiile lor în mod regulat şi continuu în timpul programului normal de tranzacţionare. Operatorii independenţi pot să-şi actualizeze cotaţiile în orice moment şi vor putea, de asemenea, în condiţii excepţionale de piaţă, să-şi retragă cotaţiile.
    (2) Cotaţiile vor fi făcute publice într-o manieră uşor accesibilă celorlalţi participanţi la piaţă, în baza unor costuri comerciale rezonabile.
    (3) În vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 90, operatorii independenţi vor executa ordinele primite de la clienţii obişnuiţi cu privire la acţiunile pentru care au calitatea de operatori independenţi, la preţurile cotate la momentul primirii ordinelor.
    (4) S.S.I.F. va executa ordinele primite de la clienţii profesionali definiţi conform Anexei nr. 8 cu privire la acţiunile pentru care au calitatea de operatori independenţi, la preţurile cotate la momentul primirii ordinelor. Operatorii independenţi pot executa aceste ordine, în cazuri justificate, la un preţ mai bun cu condiţia ca acest preţ să se încadreze în limitele apropiate de condiţiile publice ale pieţei, precum şi cu condiţia ca ordinele să cuprindă cantităţi mai mari decât cantitatea iniţiată în mod obişnuit de către un client obişnuit.
    (5) Operatorii independenţi pot, de asemenea, să execute ordinele primite de la clienţii profesionali la preţuri diferite faţă de cotaţiile oferite fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor stabilite la alin. (4), în situaţia în care executarea tranzacţiilor cu mai multe valori mobiliare reprezintă parte a unei tranzacţii sau, în situaţia în care ordinele sunt supuse altor condiţii decât preţul curent din piaţă.
    (6) În situaţia în care nu este posibilă aplicarea prevederilor alin. (4) şi (5), operatorul independent care oferă o singură cotaţie sau a cărui cea mai mare cotaţie este mai mică decât cantitatea/volumul standard din piaţă şi care primeşte un ordin de la un client cuprinzând o cantitate mai mare decât cotaţia oferită de acesta, dar mai mică decât volumul standard din piaţă, poate decide să execute acea parte a ordinului care depăşeşte cotaţia oferită de acesta, cu condiţia ca executarea să se facă la preţul cotat.
    (7) În situaţia în care ordinul unui client cuprinde o cantitate ce reprezintă un multiplu al volumului standard din piaţă plus o diferenţă mai mică decât volumul standard, prevederile alin. (6) se aplică şi acestei diferenţe.
    (8) În cazul în care operatorul independent oferă cotaţii diferite şi primeşte un ordin care se situează între aceste cotaţii, va executa ordinul la unul din preţurile cotate cu respectarea prevederilor art. 91 alin. (2) şi art. 92, exceptând cazul în care este permis altfel conform alin. (4) şi (5).


    Articolul 108

    C.N.V.M. va verifica dacă S.S.I.F. care acţionează în calitate de operator independent:
    a) actualizează periodic preţurile de cumpărare şi/sau vânzare publicate în conformitate cu art. 104 şi dacă menţine preţurile care reflectă condiţiile de piaţă predominante (preponderente);
    b) respectă condiţiile impuse pentru oferirea unor preţuri mai bune conform prevederilor art. 107 alin. (4).


    Articolul 109

    (1) Operatorii independenţi pot decide pe baza politicii comerciale proprii şi într-un mod obiectiv şi nediscriminatoriu, căror clienţi le vor acorda acces la cotaţiile oferite. În acest sens, S.S.I.F. va dispune de reguli clare care guvernează accesul la cotaţiile oferite.
    (2) Operatorii independenţi pot refuza să încheie sau pot întrerupe relaţiile de afaceri cu clienţii din considerente comerciale cum ar fi statutul de creditori al clienţilor sau luarea în considerare a riscului de contraparte şi de decontare finală într-o tranzacţie.


    Articolul 110

    (1) În vederea limitării riscului de a fi expus la multiple tranzacţii din partea aceluiaşi client, operatorul independent poate limita, într-un mod nediscriminatoriu, numărul tranzacţiilor de la acelaşi client care vor fi iniţiate în condiţiile publicate.
    (2) Operatorii independenţi pot de asemenea, ca într-un mod nediscriminatoriu şi cu respectarea prevederilor art. 91 alin. (2) şi art. 92, să limiteze numărul total al tranzacţiilor de la diferiţi clienţi în acelaşi timp cu condiţia ca acest lucru să se efectueze numai dacă numărul şi/sau volumul ordinelor clienţilor depăşesc considerabil norma.


    Secţiunea 3 Obligaţiile S.S.I.F. privind transparenţa post tranzacţionare


    Articolul 111

    (1) S.S.I.F. care efectuează, în afara pieţei reglementate sau a unui sistem alternativ de tranzacţionare, tranzacţii cu acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată în contul propriu sau în contul clienţilor, trebuie să facă public volumul şi preţul acelor tranzacţii, precum şi momentul (data, ora, minutul şi secunda) la care acestea au fost executate. Această informaţie va fi făcută publică imediat după momentul executării tranzacţiei, în baza unor costuri comerciale rezonabile şi într-o manieră cât mai uşor accesibilă participanţilor la piaţă, în conformitate cu reglementările pieţei reglementate.
    (2) Detaliile privind informaţiile ce trebuie făcute publice conform alin. (1), vor fi transmise prin intermediul sistemului electronic al pieţei reglementate pe care respectiva acţiune este admisă la tranzacţionare. Operatorul de piaţă va permite transmiterea acestor informaţii prin intermediul sistemului electronic al pieţei reglementate administrate, într-un mod nediscriminatoriu şi pe baza unor costuri comerciale rezonabile.
    (3) S.S.I.F. care efectuează, în afara unui sistem alternativ de tranzacţionare, tranzacţii cu acţiuni care nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi care sunt tranzacţionate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare trebuie să facă public prin intermediul sistemului alternativ de tranzacţionare volumul şi preţul acelor tranzacţii, precum şi momentul (data, ora, minutul şi secunda) la care acestea au fost executate.


    Secţiunea 4 Practici frauduloase


    Articolul 112

    (1) Următoarele fapte sunt considerate ca fiind practică frauduloasă:
    a) furtul instrumentelor financiare ale clienţilor şi/sau al fondurilor băneşti aferente acestora;
    b) împrumutul, gajarea sau constituirea de garanţii în numele S.S.I.F. prin utilizarea instrumentelor financiare şi a disponibilităţilor băneşti care aparţin clienţilor sau terţilor, fără a avea în prealabil autorizaţia scrisă expresă a clientului;
    c) înstrăinarea sau folosirea directă sau indirectă a activelor clientului ori a drepturilor provenind din proprietatea asupra acestora, fără autorizaţia scrisă expresă a clientului;
    d) încheierea unor tranzacţii cu instrumente financiare care ar avea drept scop ascunderea identităţii proprietarului acestora;
    e) garantarea obţinerii unor rezultate financiare pozitive în urma tranzacţiilor efectuate;
    f) executarea prioritară a ordinelor de tranzacţionare în contul propriu şi/sau contul persoanelor relevante faţă de ordinele competitive anterioare sau concomitente în contul clienţilor;
    g) efectuarea de tranzacţii în situaţia existenţei unor conflicte de interese cu clienţii fără informarea şi acordul prealabil al clientului;
    h) tranzacţionarea excesivă pentru un cont discreţionar, în sensul efectuării de tranzacţii repetate, în defavoarea clientului, cu scopul de a genera comision pentru S.S.I.F.;
    i) realizarea unui acord între două sau mai multe persoane care se află în legături strânse, în scopul obţinerii de beneficii în dauna clienţilor sau care au ca scop ori rezultat creşterea ori scăderea frauduloasă a preţului instrumentelor financiare;
    j) informarea eronată, incompletă sau exagerată cu privire la un instrument financiar, transmisă unui client în vederea determinării acestuia să deruleze tranzacţii având ca obiect respectivul instrument financiar;
    k) acoperirea obligaţiilor ce rezultă din tranzacţiile efectuate în contul propriu şi/sau contul persoanelor relevante folosind activele clienţilor;
    l) transmiterea unor informaţii din surse neoficiale, prezentate ca fiind confidenţiale, în scopul determinării clienţilor sau potenţialilor clienţi de a efectua tranzacţii ori promisiuni de câştig făcute clienţilor.
    (2) C.N.V.M. poate încadra şi alte fapte decât cele menţionate la alin. (1) în categoria celor considerate ca practică frauduloasă.


    Articolul 113

    În aplicarea art. 244 alin. (5) lit. a) şi b) din Legea nr. 297/2004, în examinarea tranzacţiilor sau ordinelor de tranzacţionare, C.N.V.M., operatorul de piaţă, operatorul de sistem şi participanţii la piaţă, vor lua în considerare, cel puţin următoarele semnale care pot indica operaţiuni de manipulare a pieţei:
    a) măsura în care ordinele de tranzacţionare date sau tranzacţiile efectuate reprezintă o proporţie semnificativă a volumului zilnic de tranzacţionare a unui instrument financiar avut în vedere pe piaţa reglementată, în special atunci când aceste operaţiuni conduc la modificarea semnificativă a preţului instrumentului financiar;
    b) măsura în care ordinele de tranzacţionare date sau tranzacţiile efectuate de persoane care cumpără sau vând cantităţi ale unui instrument financiar reprezentând poziţii semnificative, conduc la modificări semnificative ale preţului respectivului instrument financiar sau a instrumentului financiar derivat ori a activului suport cu care se află în legatură, admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;
    c) măsura în care tranzacţiile efectuate nu conduc la modificări privind deţinătorii finali ai instrumentului financiar admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;
    d) măsura în care ordinele de tranzacţionare date sau tranzacţiile efectuate includ poziţii de sens invers într-o perioadă scurtă de timp şi reprezintă o proporţie semnificativă a volumului zilnic de tranzacţionare a instrumentului financiar analizat pe piaţă reglementată avută în vedere, şi ar putea fi asociate cu schimbări semnificative ale preţului instrumentului financiar admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;
    e) măsura în care ordinele de tranzacţionare date sau tranzacţiile efectuate sunt concentrate într-o perioadă scurtă de timp în cadrul sesiunii de tranzacţionare şi conduc apoi la schimbarea preţului în sens invers;
    f) măsura în care ordinele de tranzacţionare date şi retrase înainte de a fi executate, conduc la modificarea celui mai bun preţ de cumpărare sau vânzare a unui instrument financiar admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, sau la modificarea înregistrărilor în registrul ordinelor disponibil participanţilor la piaţă;
    g) măsura în care ordinele de tranzacţionare sunt date sau tranzacţiile sunt efectuate la momentul sau în jurul unui anume moment în care sunt determinate preţurile de referinţă, preţurile de decontare şi estimările, şi care conduc la modificări ale preţului cu efect asupra estimărilor şi preţurilor menţionate mai sus;
    h) situaţia în care ordinele de tranzacţionare date sau tranzacţiile efectuate de către persoane sunt precedate sau urmate de diseminarea unor informaţii false sau înşelătoare de către aceleaşi persoane sau de către alte persoane cu care acestea se află în legătură;
    i) situaţia în care ordinele de tranzacţionare sunt date sau tranzacţiile sunt efectuate de către persoane, înainte ca, sau după ce, aceleaşi persoane sau persoane cu care acestea se află în legătură, produc sau diseminează analize ori recomandări privind investiţiile care sunt incorecte, aduc prejudicii sau sunt, în mod demonstrabil, influenţate de interese materiale.


    Titlul IV Contractele la distanţă şi tranzacţiile prin internet


    Capitolul I Conţinutul şi clauzele minime ale contractelor la distanţă încheiate de S.S.I.F. cu investitorii


    Articolul 114

    (1) Pentru validitatea încheierii unui contract la distanţă, definit conform art. 28 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, S.S.I.F. trebuie să solicite şi să obţină, în prealabil consimţământul scris al investitorului pentru încheierea unui astfel de contract.
    (2) Consimţământul investitorului prevăzut la alin. (1) se poate obţine prin semnătura investitorului data pe un document tipizat, transmis prin una din următoarele modalităţi:
    a) direct la sediul S.S.I.F.;
    b) prin poştă, cu confirmare de primire;
    c) prin telex;
    d) prin orice alt mijloc de comunicare recunoscut de lege, ce permite identificarea expeditorului.


    Articolul 115

    Înainte de încheierea unui contract la distanţă sau la momentul prezentării propunerii de încheiere a unui contract la distanţă, S.S.I.F. are obligaţia de a informa investitorii în timp util, corect şi complet asupra a cel puţin următoarelor elemente:
    a) date privind posibilitatea identificării S.S.I.F. care vor cuprinde:
    1. denumirea S.S.I.F., serviciile de investiţii financiare prestate, adresa sediului social/central, a sediilor secundare şi a modalităţii de contactare, telefon, fax, e-mail, codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului a S.S.I.F.;
    2. numele şi prenumele conducătorilor S.S.I.F., adresa, numărul de telefon/fax şi e-mail-ul unde aceştia pot fi contactaţi;
    3. autorizaţia acordată de C.N.V.M. şi adresa, numărul de telefon/fax şi e-mail-ul C.N.V.M.
    b) informaţii privind serviciile de investiţii financiare ce urmează să le presteze sau intenţionează să le presteze care se vor referi la:
    1. descrierea caracteristicilor principale ale serviciului de investiţii financiare;
    2. costul total pe care investitorul trebuie să îl plătească pentru serviciul de investiţii financiare prestat de S.S.I.F., incluzând toate comisioanele, taxele, tarifele sau cheltuielile aferente achitate direct de către investitor sau prin intermediul S.S.I.F., iar în cazul în care nu poate fi indicat un cost total exact al serviciului furnizat, S.S.I.F. este obligată să informeze investitorul asupra modalităţii de calcul necesare verificării costului total;
    3. precizarea faptului că:
    a. serviciile de investiţii financiare implică anumite riscuri specifice, caracteristice instrumentelor financiare;
    b. operaţiunile ce urmează a fi executate depind de fluctuaţiile pieţelor financiare asupra cărora S.S.I.F. nu are influenţă;
    c. performanţele statistice realizate nu sunt indicatori pentru performanţe viitoare;
    4. notificarea cu privire la posibilitatea existenţei altor taxe şi/sau costuri care nu sunt plătite prin intermediul S.S.I.F. sau impuse de aceasta;
    5. indicarea termenului limită până la care informaţiile furnizate sunt valabile;
    6. precizarea modalităţilor de plată şi de realizare a plăţii;
    7. indicarea oricărui cost suplimentar pentru investitor rezultat din utilizarea de către acesta a mijloacelor de comunicare la distanţă, dacă astfel de costuri adiţionale sunt facturate separat.
    c) informaţii cu privire la contractul la distanţă ce urmează a fi încheiat, care vor cuprinde:
    1. existenţa dreptului de denunţare unilaterală a contractului conform art. 28 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 297/2004, precum şi informaţii cu privire la suma pe care investitorul va trebui să o plătească pentru serviciile de investiţii financiare prestate anterior exercitării acestui drept, precum şi consecinţele ce decurg din neexercitarea acestui drept;
    2. durata minimă pentru care se încheie contractul la distanţă, în cazul prestării unor servicii de investiţii financiare cu caracter permanent sau temporar;
    3. drepturile pe care le pot avea părţile de a rezilia contractul înainte de termen sau unilateral în virtutea clauzelor contractului la distanţă inclusiv penalităţile prevăzute de contract în asemenea cazuri;
    4. indicarea modalităţilor practice de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului înainte de termen, precum şi indicarea adresei la care poate fi expediată notificarea de denunţare unilaterală a contractului;
    5. normele legale din România, din statul membru sau nemembru avute în vedere de către S.S.I.F. ca temei juridic al raportului contractual cu investitorul, precizate acestuia înaintea încheierii contractului la distanţă;
    6. orice clauză contractuală privind legislaţia aplicabilă contractului la distanţă şi/sau instanţa competentă în soluţionarea eventualelor litigii între părţi;
    7. limba sau limbile oficiale ale unui stat în care sunt formulaţi termenii şi condiţiile contractuale, informaţiile prealabile ce trebuie să fie furnizate de S.S.I.F. investitorilor, precum şi limba ori limbile în care S.S.I.F. a convenit, de comun acord cu investitorul, să comunice pe durata derulării contractului la distanţă.
    d) informaţii privind căile de soluţionare a litigiilor dintre părţi, şi anume:
    1. posibilitatea apelării la proceduri de mediere înainte de sesizarea instanţei de judecată, după caz, de către investitor, care are calitatea de parte contractuală şi, de asemenea, care sunt modalităţile prin care investitorul poate apela la aceste proceduri;
    2. existenţa unor fonduri de garantare sau a altor mecanisme de compensare, altele decât cele prevăzute de Legea nr. 297/2004.


    Articolul 116

    Informaţiile prevăzute la art. 115 al căror scop comercial trebuie precizat fără echivoc, vor fi comunicate în mod clar, uşor de înţeles de către investitor, prin mijloacele de comunicare la distanţă utilizate, ţinând cont, în primul rând, de regulile de conduită şi de bună practica comercială, precum şi de principiile care guvernează protecţia persoanelor lipsite de capacitatea de exerciţiu cum ar fi minorii.


    Articolul 117

    (1) S.S.I.F. care prestează servicii de investiţii financiare în baza unui contract la distanţă, poate utiliza cel puţin următoarele mijloace de comunicare la distanţă:
    a) telefon;
    b) fax;
    c) internet;
    d) sistemul automatizat de apel fără intervenţie umană.
    (2) Utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă necesită acordul prealabil expres al investitorului şi nu este permisă în cazul în care investitorul şi-a manifestat dezacordul cu privire la utilizarea acestora (nu este permisă dacă există un refuz manifestat de investitor).
    (3) Cheltuielile rezultate din aplicarea alin. (2) în vederea obţinerii acordului investitorului pentru utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă nu vor fi suportate în nici o situaţie de către investitor.


    Articolul 118

    (1) În cazul în care mijlocul de comunicare la distanţă este telefonul sau orice alt mijloc ce implică vorbirea directă, la începutul convorbirii cu investitorul, S.S.I.F. are obligaţia de a informa, în mod complet, corect şi precis cu privire la:
    a) denumirea şi datele de identificare ale S.S.I.F.;
    b) scopul apelului telefonic iniţiat de S.S.I.F.
    (2) Convorbirea telefonică cu investitorul poate continua numai cu acordul explicit al acestuia, caz în care se va prezenta identitatea persoanei care a contactat investitorul din partea S.S.I.F. şi în ce calitate reprezintă S.S.I.F., precum şi informaţiile prevăzute la art. 115 lit. b) pct. 1, 2, 4 şi lit. c) pct. 1.
    (3) S.S.I.F. este obligată să informeze investitorul despre faptul că orice alte informaţii suplimentare sunt disponibile la cerere şi, totodată, să indice natura acestor informaţii. S.S.I.F. trebuie să furnizeze toate informaţiile complete atunci când îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin potrivit art. 120 şi art. 121.


    Articolul 119

    Informaţiile referitoare la obligaţiile contractuale vor fi comunicate investitorului în faza precontractuală. Aceste informaţii trebuie să fie în conformitate cu obligaţiile contractuale rezultate din dispoziţiile legale aplicabile contractului la distanţă, în cazul încheierii lui.


    Articolul 120

    (1) Sub sancţiunea nulităţii contractului, S.S.I.F. va comunica investitorilor în totalitate, termenii şi condiţiile contractuale, precum şi informaţiile prevăzute de art. 83 şi art. 115 lit. a), în scris, pe suport de hârtie sau pe orice suport durabil disponibil sau accesibil investitorului, în timp util, înainte ca acesta să aibă obligaţii rezultate prin semnarea unui contract la distanţă sau acceptării unei oferte de prestare a unui serviciu de investiţii financiare la distanţă.
    (2) Prin suport durabil se înţelege orice instrument care permite investitorului păstrarea informaţiilor ce îi sunt comunicate, pentru o perioadă de timp corespunzătoare scopului informaţiei, într-un format uşor accesibil, cu posibilitatea de a fi consultate ori de câte ori este necesar, şi care să nu permită modificarea conţinutului acestora în timp.
    (3) În cazul în care contractul a fost încheiat, la cererea expresă a investitorului, prin utilizarea unor mijloace de comunicare la distanţă care nu permit îndeplinirea procedurii prealabile de informare prevăzută la alin. (1), S.S.I.F. îşi va îndeplini obligaţiile ce îi revin imediat după încheierea contractului la distanţă.


    Articolul 121

    Pe toată durata derulării contractului la distanţă, investitorul are dreptul să solicite comunicarea condiţiilor şi prevederilor contractuale pe suport de hârtie. Investitorul este, de asemenea, îndreptăţit să solicite schimbarea modului de comunicare la distanţă folosit dacă acest lucru nu este incompatibil cu termenii contractului încheiat sau cu natura serviciului furnizat.


    Articolul 122

    Termenul prevăzut la art. 28 alin. (7) din Legea nr. 297/2004, în care un investitor are dreptul să rezilieze unilateral contractul la distanţă încheiat cu un S.S.I.F. începe să curgă:
    a) din ziua încheierii contractului la distanţă, dacă investitorul a primit informaţiile prevăzute la art. 120 alin. (1) sau
    b) din ziua în care investitorul primeşte termenii, condiţiile contractuale şi informaţiile în condiţiile prevăzute la art. 120 alin. (1), dacă această dată este ulterioară celei la care se face referire la lit. a).


    Articolul 123

    (1) În cazul exercitării dreptului de reziliere unilaterală a contractului la distanţă, în baza informaţiilor primite de la S.S.I.F. potrivit art. 115 lit. a) şi lit. c) pct. 4, investitorul va notifica S.S.I.F., înainte de expirarea termenului prevăzut de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 297/2004, prin orice mijloc care poate fi probat.
    (2) Termenul va fi considerat respectat dacă notificarea formulată pe suport de hârtie sau alt suport durabil, disponibil şi accesibil S.S.I.F., este expediată înaintea expirării termenului în care acest drept poate fi exercitat.
    (3) În cazul în care investitorul îşi exercită dreptul său de denunţare unilaterală conform art. 28 alin. (7) din Legea nr. 297/2004, dacă unui contract la distanţă pentru un serviciu de investiţii financiare încheiat la un anumit moment i se anexează un alt contract la distanţă pentru servicii oferite de S.S.I.F. sau de un terţ pe baza unui contract între terţ şi furnizor, acest contract la distanţă se va anula de drept fără plata unor penalităţi sau costuri suplimentare.
    (4) În cazul în care, cu ocazia rezilierii unilaterale a contractului la distanţă, investitorul va fi obligat să plătească serviciile deja prestate în concordanţă cu clauzele contractului, suma solicitată a fi plătită:
    a) nu va putea depăşi o sumă stabilită proporţional cu perioada în care serviciul de investiţii financiare a fost furnizat raportată la durata totală a contractului;
    b) nu va putea fi prevăzută ca plata ce ar putea reprezenta achitarea sub orice formă a unei penalităţi.
    (5) În situaţia prevăzută la alin. (4), S.S.I.F. nu poate solicita investitorului să plătească serviciile prestate în concordanţă cu clauzele contractului, fără a face dovada că acesta a fost informat în timp util în ceea ce priveşte obligativitatea plăţii acestora, conform art. 115 lit. c) pct. 1. Investitorul nu poate fi obligat să efectueze plata dacă executarea contractului a început înaintea expirării perioadei de retragere, fără existenţa unei cereri prealabile sau a unui acord expres din partea sa.
    (6) În termen de maximum 30 de zile de la data primirii notificării privind denunţarea unilaterală a contractului la distanţă, S.S.I.F. este obligată să ramburseze orice sume primite în baza contractului la distanţă, cu excepţia sumelor prevăzute la alin. (4).
    (7) Investitorul este obligat să restituie S.S.I.F., în termen de maximum 30 de zile de la transmiterea notificării privind denunţarea unilaterală a contractului la distanţă, orice sumă sau instrumente financiare acordate de S.S.I.F. în exercitarea serviciului prevăzut la art. 5 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Legea nr. 297/2004.


    Articolul 124

    (1) Este interzisă prestarea de servicii de investiţii financiare fără asumarea de către investitor a obligaţiei de efectuare a unei plăţi imediate sau la termen, atunci când prestarea serviciilor de investiţii financiare presupune efectuarea unei asemenea plăţi.
    (2) Investitorul este exonerat de orice obligaţie de plată în cazul prestării de către S.S.I.F. a unui serviciu de investiţii financiare nesolicitat, lipsa răspunsului investitorului neavând valoare de consimţământ tacit.


    Articolul 125

    Contractele pentru furnizarea de servicii de investiţii financiare la distanţă nu pot conţine, chiar cu acordul expres al investitorului, clauze de renunţare la drepturile prevăzute de prezentul regulament.


    Capitolul II Tranzacţionarea prin internet


    Articolul 126

    Utilizarea internetului ca mijloc de comunicare la distanţă cu investitorii nu exonerează S.S.I.F. de obligaţia respectării regulilor stabilite de prezentul regulament cu privire la prestarea serviciilor de investiţii financiare.


    Articolul 127

    S.S.I.F. care prestează servicii de investiţii financiare prin internet trebuie să deţină echipamente informatice adecvate, având în vedere volumul activităţilor pe care ei pot fi solicitaţi să le desfăşoare, precum şi necesitatea executării cu promptitudine a ordinelor investitorilor.


    Articolul 128

    (1) În vederea prestării de servicii de investiţii financiare prin internet, S.S.I.F. trebuie să încheie contracte cu furnizorii de internet şi alte societăţi implicate în acest proces astfel încât să asigure eficienţa operaţională a serviciilor de investiţii financiare oferite investitorilor.
    (2) Pentru a face faţă eventualelor disfunctionalităţi ale sistemelor informatice, S.S.I.F. trebuie să asigure proceduri alternative eficiente astfel încât ordinele investitorilor să poată fi executate. Investitorii vor fi informaţi de către S.S.I.F. cu privire la existenţa acestor proceduri alternative şi la modalitatea de utilizare a acestora în contractul încheiat cu investitorii.
    (3) S.S.I.F. trebuie să se asigure că sistemele informatice utilizate garantează confidenţialitatea maximă a datelor transmise prin internet.
    (4) Când ordinele investitorilor sunt primite de S.S.I.F. prin internet, aceasta poate utiliza acelaşi mijloc de comunicare pentru a transmite investitorilor informaţiile şi rapoartele prevăzute de prezentul regulament, cu condiţia ca sistemele informatice ale S.S.I.F. şi ale clientului să permită descărcarea şi salvarea acestora.
    (5) Conform standardelor de securitate în domeniul sistemelor informatice, S.S.I.F. va asigura securizarea sistemului computerizat de preluare a ordinelor. Sistemul, în particular, trebuie să asigure în special integritatea datelor, autentificarea originii datelor şi protecţia mesajelor confidenţiale.


    Articolul 129

    Atunci când oferta unui S.S.I.F. este adresată în mod clar rezidenţilor unui alt stat, S.S.I.F. trebuie să se asigure că oferta sa respectă reglementările din statul în cauză.


    Articolul 130

    În situaţia în care prestează servicii de investiţii financiare prin internet, S.S.I.F. va trebui:
    a) să asigure verificarea identităţii investitorului atunci când acesta accesează sistemul;
    b) să protejeze site-ul împotriva oricărui acces neautorizat;
    c) să publice pe pagina sa de internet informaţii reale şi actualizate permanent şi să respecte regulile privind publicitatea.


    Articolul 131

    (1) În scopul îndeplinirii cerinţei de a verifica identitatea şi capacitatea investiţională a investitorilor, S.S.I.F. care intenţionează să presteze servicii de investiţii financiare pentru un investitor exclusiv prin internet, mai întâi trebuie să primească:
    a) o fotocopie a documentelor de identificare a investitorilor;
    b) informaţii privind contul bancar, inclusiv extras de cont sau cec ştampilat;
    c) documente de evidenţă a locului de rezidenţă a clientului.
    (2) Confirmarea primirii de către S.S.I.F. a documentelor mai sus menţionate se face prin transmiterea către investitor a unei scrisori recomandate, cu confirmare de primire, în acest fel verificându-se şi adresa declarată de investitor.
    (3) După încheierea procesului de verificare a cererii de către S.S.I.F., aceasta va comunica prin email investitorului numele de utilizator şi două parole:
    a) prima parolă - pentru vizualizarea ordinelor de vânzare/cumpărare de instrumente financiare, a limitelor de tranzacţionare şi a balanţei portofoliului propriu de instrumente financiare; şi
    b) a doua parolă - pentru introducerea ordinelor de vânzare/cumpărare de instrumente financiare, transfer de instrumente financiare şi/sau numerar.
    (4) Pentru a asigura o protecţie crescută a informaţiilor, S.S.I.F. şi investitorul vor institui un sistem de modificare periodică a parolelor.


    Articolul 132

    (1) S.S.I.F. va informa clar investitorii că nici o tranzacţie nu poate fi iniţiată până când nu vor fi primite următoarele:
    a) documentele prevăzute la art. 131, în cazul unui investitor nou;
    b) contractul, în forma scrisă, specific utilizării internetului;
    c) fondurile sau instrumentele financiare în contul investitorului deschis la S.S.I.F.
    (2) În funcţie de condiţiile pieţei, S.S.I.F. poate include în contractul încheiat cu investitorul clauze privind tipul ordinelor şi condiţiile în care acestea pot fi transmise, precum şi clauze cu privire la executarea tranzacţiilor.


    Articolul 133

    (1) În situaţia în care S.S.I.F. deţine fondurile băneşti şi instrumentele financiare ale investitorilor, trebuie să aibă un sistem de verificare a contului în mod automat. În situaţia în care fondurile sau marjele sunt insuficiente, sistemul trebuie să blocheze intrarea ordinului. Clientul va fi informat pe ecran cu privire la motivele blocării ordinului şi i se va solicita să remedieze situaţia.
    (2) Dacă S.S.I.F. nu deţine fondurile băneşti sau instrumentele financiare ale investitorilor, mesajul trebuie să identifice clar intermediarul care îşi asumă aceste funcţii. În acest caz prevederile alin. (1) vor fi implementate în cooperare cu intermediarul care deţine fondurile băneşti şi instrumentele financiare ale clienţilor.


    Articolul 134

    (1) S.S.I.F. trebuie să se asigure că investitorul primeşte în mod sistematic informaţiile şi rapoartele prevăzute de prezentul regulament, pe un ecran unde să poată fi citite sau într-un format ce poate fi descărcat de pe internet.
    (2) S.S.I.F. poate oferi investitorului, prin contract, posibilitatea alegerii modalităţii de primire a rapoartelor prevăzute de prezentul regulament şi a informaţiilor cu privire la portofoliul său.
    (3) Când S.S.I.F. intenţionează să transmită investitorului rapoartele şi informaţiile prevăzute de prezentul regulament prin internet, această modalitate exclusivă de transmitere trebuie să fie stipulată în contract şi agreată de client.


    Articolul 135

    (1) S.S.I.F. trebuie să dezvolte un sistem prin care să se verifice că ordinele sunt compatibile cu condiţiile din piaţă, astfel încât un mecanism automat de blocare a ordinelor să fie declanşat când sistemul identifică o incompatibilitate. Clientul va fi informat, pe ecran, cu privire la motivele blocării.
    (2) Confirmarea cu privire la înregistrarea de către S.S.I.F. a ordinului clientului va fi afişată pe ecran. S.S.I.F. va solicita, apoi, clientului să reconfirme ordinul.
    (3) Contractul încheiat cu investitorul va stipula ca S.S.I.F. îşi asumă responsabilitatea pentru executarea corespunzătoare a ordinului, odată ce confirmarea privind înregistrarea ordinului a fost transmisă investitorului şi cât mai curând după ce investitorul a reconfirmat ordinul.


    Articolul 136

    (1) În situaţia apariţiei unor disfuncţionalităţi cu privire la sistemul de preluare a ordinelor, S.S.I.F. va depune toate eforturile pentru a informa utilizatorii cu privire la natura acestor disfunctionalităţi şi durata previzionată a acestora.
    (2) S.S.I.F. va descrie în contractul încheiat cu investitorul echipamentul alternativ disponibil acestuia în situaţia prelungirii întreruperii în furnizarea serviciilor.


    Articolul 137

    S.S.I.F. va adopta măsurile necesare astfel încât, luând în considerare mărimea clientelei sale şi perspectivele de creştere, să aibă capacitate suficientă, pe baze continue, în următoarele domenii:
    a) sisteme computerizate de preluare a ordinelor, inclusiv sisteme de păstrare în siguranţă şi de recuperare a datelor (back-up);
    b) echipamente alternative (telefon, fax etc.) oferite clienţilor dacă sistemele informatice înregistrează disfunctionalităţi;
    c) forţa de muncă disponibilă, în situaţia disfuncţionalităţii sistemelor informatice.


    Articolul 138

    S.S.I.F. trebuie să elaboreze proceduri pentru a stoca documentele transmise sau primite prin internet, astfel încât acestea să fie recuperabile pentru a putea fi examinate de C.N.V.M.


    Titlul V Tranzacţii în marjă. Acordarea de credite şi împrumutul de valori mobiliare


    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 139

    (1) Prevederile prezentului Titlu se aplică exclusiv tranzacţiilor cu valori mobiliare/instrumente financiare derivate efectuate în cadrul pieţelor reglementate şi se completează cu prevederile reglementărilor şi procedurilor pieţei reglementate, aprobate de C.N.V.M.
    (2) În aplicarea prevederilor prezentului titlu, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) vânzare în lipsă - vânzarea unor valori mobiliare pe care vânzătorul nu le deţine în proprietate la momentul vânzării şi pe care acesta le-a împrumutat în prealabil;
    b) marjă - nivelul minim pe care clientul trebuie să îl menţină în contul de marjă deschis la S.S.I.F. pentru garantarea tranzacţiilor în marjă. Marja poate fi constituită în numerar, în valori mobiliare, precum şi în titluri de stat cu scadenţa mai mică de 12 luni;
    c) apel în marjă - cererea cu titlu de obligativitate pentru încadrarea în limitele impuse prin contract în cazul contului de marjă;
    d) tranzacţii în marjă - tranzacţiile efectuate de S.S.I.F. în numele clientului său fie cu valori mobiliare - în baza unui credit acordat acestuia pentru cumpărarea unor valori mobiliare sau în baza unui împrumut de valori mobiliare acordat în scopul efectuării unor vânzări în lipsă, fie cu instrumente financiare derivate;
    e) contul de marjă - contul în care se înregistrează tranzacţiile în marjă cu valori mobiliare/instrumente financiare derivate. Contul de marjă pentru valori mobiliare/ instrumente financiare derivate funcţionează prin depunerea unei marje iniţiale şi urmărirea menţinerii unui nivel minim obligatoriu conform prezentului regulament.


    Articolul 140

    (1) Piaţa reglementată va publica lista valorilor mobiliare admise la tranzacţionare care pot face obiectul cumpărărilor în marjă, al vânzărilor în lipsă, al împrumuturilor de valori mobiliare şi volumul minim pentru ordinele aferente acestor tranzacţii.
    (2) C.N.V.M. poate dispune, dacă consideră necesar, excluderea din lista prevăzută la alin. (1) a unor valori mobiliare care pot face obiectul cumpărărilor în marjă îi al vânzărilor în lipsă.


    Articolul 141

    Creditul acordat de S.S.I.F., valoarea totală a cumpărărilor în marjă şi a vânzărilor în lipsă vor respecta prevederile reglementărilor C.N.V.M. privind adecvarea capitalului.


    Articolul 142

    C.N.V.M. poate interzice unei S.S.I.F., prin decizie motivată, luând în considerare poziţia sa financiară şi tranzacţiile efectuate de aceasta, să efectueze tranzacţii de tipul celor care fac obiectul prezentului titlu.


    Articolul 143

    (1) S.S.I.F. are obligaţia să deschidă un cont de marjă pentru valori mobiliare/ instrumente financiare derivate pe numele persoanelor fizice sau juridice pentru care va efectua tranzacţii în marjă.
    (2) Dacă cumpărările în marjă şi vânzările în lipsă cu valori mobiliare ale clientului au loc în acelaşi timp, se vor deschide conturi sintetice separate pentru cele două tipuri de tranzacţii.
    (3) Conturile de marjă vor fi separate de celelalte conturi ale clientului deschise la S.S.I.F.


    Capitolul II Tranzacţii în marjă cu valori mobiliare


    Articolul 144

    La deschiderea unui cont de marjă, este obligatorie semnarea unui contract pentru tranzacţii în marjă, care să conţină cel puţin următoarele prevederi:
    a) părţile contractante;
    b) obiectul contractului;
    c) marja iniţială şi nivelul minim al marjei ce trebuie menţinut în perioada de derulare a contractului;
    d) clauze referitoare la responsabilităţile clientului pentru plata sumei împrumutate şi dobânzilor aferente creditului obţinut de la S.S.I.F., inclusiv suma, perioada creditului, dobânda, plata în avans şi perioada de rambursare pentru creditul folosit de client, principiile care vor fi aplicate în cazul neplăţii la termen;
    e) clauze referitoare la împrumutarea de valori mobiliare achiziţionate prin cumpărări în marjă în numele clientului altor persoane fizice sau juridice sau la folosirea valorilor mobiliare achiziţionate prin tranzacţii în marjă în numele clientului ca garanţie în schimbul creditului obţinut de client,
    f) clauze privind situaţia în care marja scade sub valoarea minimă prevăzută în contract, respectiv perioada în care clientul are obligaţia să răspundă apelului în marjă şi, dacă e cazul, transformarea valorilor mobiliare constituite ca garanţie în numerar, în scopul acoperirii diferenţei;
    g) clauze privind exercitarea drepturilor cu privire la valorile mobiliare ce fac obiectul cumpărărilor în marjă şi al vânzărilor în lipsă (dividende, dobânzi, acţiuni gratuite, splitări etc.);
    h) clauze referitoare la retragerea de numerar din contul în marjă;
    i) clauze privind tarifele şi comisioanele ce vor fi plătite de către client, precum şi stabilirea condiţiilor plăţii;
    j) clauze privind modul de încetare a contractului, inclusiv situaţia în care valorile mobiliare obiect al cumpărării în marjă sunt scoase de pe lista menţionată la art. 140.


    Articolul 145

    (1) La deschiderea contului de marjă, clientul este obligat să depună o garanţie reprezentând echivalentul a cel puţin 50% din valoarea de piaţă a valorilor mobiliare ce urmează a fi achiziţionate prin tranzacţii în marjă, sub formă de numerar sau de valori mobiliare.
    (2) S.S.I.F. poate solicita clienţilor constituirea marjei iniţiale prevăzută la alin. (1) într-un procent mai mare de 50%.


    Articolul 146

    (1) Valorile mobiliare din contul de marjă vor fi evaluate de către intermediari luând în considerare următoarele principii:
    a) în ziua cumpărării, preţurile de achiziţie şi comisioanele aferente;
    b) în zilele următoare, preţul de închidere al valorilor mobiliare din şedinţa precedentă;
    c) în situaţia în care nu s-a efectuat nici o tranzacţie cu valoarea mobiliară în şedinţa precedentă şi nu se poate obţine un preţ de închidere, se va folosi preţul comunicat de piaţă reglementată pentru respectiva valoare mobiliară.
    (2) Valoarea stabilită conform principiilor enumerate la alin. (1) va fi considerată valoarea curentă de piaţă şi va fi folosită pentru aplicarea prezentului capitol.


    Articolul 147

    (1) Pe parcursul derulării cumpărărilor în marjă cu valori mobiliare, în contul în marjă al clientului trebuie păstrate valori mobiliare sau bani reprezentând cel puţin 25% din valoarea curentă de piaţă a valorilor mobiliare cumpărate în baza creditului acordat sau împrumutate pentru decontarea vânzărilor în lipsă şi a dobânzilor şi comisioanelor aferente.
    (2) S.S.I.F. poate solicita clienţilor menţinerea unui nivel al marjei prevăzute la alin. (1) într-un procent mai mare de 25%, în concordanţă cu nivelurile de risc ale valorilor mobiliare achiziţionate şi cu situaţia financiară a clientului.
    (3) Pentru eliminarea pierderilor, în cazul în care valoarea contului de marjă scade sub nivelul stabilit conform alin. (1) sau (2), S.S.I.F. va include în contract o clauză referitoare la "ordinul de vânzare automată".


    Articolul 148

    (1) S.S.I.F. are obligaţia să calculeze zilnic valoarea contului de marjă pentru valori mobiliare al fiecărui client şi să procedeze la ajustarea acestuia la nivelul minim conform procedurii prevăzută la alin. (2) sau (3).
    (2) Dacă valoarea marjei se situează sub limita minimă prevăzuta la art. 147, datorită schimbărilor valorii curente de piaţa a valorilor mobiliare, S.S.I.F. va emite un apel în marjă şi va informa clientul asupra datei la care s-a constatat deficitul în marjă, solicitând prin acesta ca deficitul să fie acoperit.
    (3) Dacă clientul nu răspunde apelului în marjă şi deficitul nu a fost eliminat în perioada stabilită în contract, care nu va depăşi două zile lucrătoare, S.S.I.F. este autorizată să vândă valorile mobiliare, după caz, titlurile de stat cu scadenţa mai mică de 12 luni până la acoperirea deficitului.
    (4) Apelul în marjă nu poate fi acoperit cu valori mobiliare sau numerar din alte conturi ale clientului deschise la S.S.I.F. decât în baza unei instrucţiuni scrise a clientului.


    Articolul 149

    Veniturile din dobânzi şi dividende aferente valorilor mobiliare achiziţionate de către client prin tranzacţii în marjă şi depuse pentru acoperirea nivelului minim al marjei, se vor cuveni clientului. Aceste venituri vor putea fi colectate de către S.S.I.F. în numele clientului, dacă acest lucru se prevede prin contract.


    Articolul 150

    S.S.I.F. care intermediază oferte publice de valori mobiliare nu se poate angaja în tranzacţionarea în marjă a acestor valori mobiliare în perioada ofertei publice.


    Capitolul III Vânzarea în lipsă a valorilor mobiliare


    Articolul 151

    (1) Înainte de efectuarea unei vânzări în lipsă de valori mobiliare, fiecare client trebuie să îşi deschidă un cont de marjă la un S.S.I.F. şi să încheie un contract pentru vânzări în lipsă de valori mobiliare.
    (2) Contractul pentru vânzări în lipsă de valori mobiliare încheiat între S.S.I.F. şi client trebuie să cuprindă cel puţin următoarele prevederi:
    a) părţile contractante;
    b) obiectul contractului;
    c) clauze referitoare la transmiterea ordinelor privind vânzările în lipsă de valori mobiliare;
    d) clauze de valabilitate a ordinelor pentru vânzările în lipsă de valori mobiliare;
    e) clauze privind executarea ordinelor;
    f) clauze privind garanţiile/marjele;
    g) clauze privind tarifele şi comisioanele care vor fi plătite de către client şi termenul de plată;
    h) prevederi privind modul de încetare a contractului.


    Articolul 152

    (1) La deschiderea contului, clientul trebuie să depună în avans o marjă reprezentând cel puţin 50% din valoarea curentă de piaţă a valorilor mobiliare pe care le vinde în lipsă sau pe care doreşte să le împrumute, sub formă de numerar, valori mobiliare sau titluri de stat cu scadenţa mai mică de 12 luni.
    (2) Valorile mobiliare achiziţionate prin tranzacţii în marjă constituite drept garanţie nu pot fi folosite în vânzările în lipsă.


    Articolul 153

    (1) Clientul este obligat să notifice în scris că ordinul dat S.S.I.F. este "un ordin de vânzare în lipsă".
    (2) Înainte de efectuarea vânzării în lipsă, S.S.I.F. trebuie să identifice dacă valorile mobiliare respective sau alte valori mobiliare echivalente sunt disponibile pentru a fi împrumutate în vederea livrării acestora cumpărătorului, la momentul decontării.
    (3) În momentul executării ordinului pe piaţă reglementată S.S.I.F. va semnala în mod clar că ordinul este de vânzare în lipsă.


    Articolul 154

    (1) Vânzările în lipsă se vor efectua la o valoare cel puţin egală preţului la care s-a efectuat ultima tranzacţie.
    (2) La deschiderea şedinţei, preţul menţionat la alin. (1) este egal cu preţul de deschidere stabilit conform regulilor pieţei reglementate.
    (3) Executarea ordinelor privind vânzările în lipsa va respecta regulile stabilite de operatorul de piaţă.
    (4) Informaţiile privind vânzările în lipsă executate pe o piaţă reglementată vor fi făcute publice de către operatorul de piaţă cât mai curând posibil faţă de momentul executării ordinului.


    Capitolul IV Împrumutul de valori mobiliare


    Articolul 155

    (1) Acordarea cu împrumut a valorilor mobiliare în scopul vânzării în lipsă se va realiza cu respectarea dispoziţiilor prezentului capitol.
    (2) Pot face obiectul împrumutului oferit de S.S.I.F., următoarele valori mobiliare:
    a) valorile mobiliare aparţinând S.S.I.F. înregistrate în contul propriu;
    b) valorile mobiliare luate cu împrumut de S.S.I.F. de la o altă S.S.I.F.;
    c) valorile mobiliare aparţinând clienţilor S.S.I.F., numai cu acordul scris şi expres al acestora.


    Articolul 156

    (1) Împrumutul de valori mobiliare, se acordă, în schimbul unui comision, de către deţinătorul de valori mobiliare, denumit în continuare creditor, unei persoane fizice sau juridice, denumită în continuare debitor, în scopul folosirii acestora pentru decontare şi pentru menţinerea poziţiei de formator de piaţă. Debitorul are obligaţia să restituie creditorului acelaşi tip de valori mobiliare la sfârşitul unei perioade de timp specificată în contract.
    (2) Împrumutul de valori mobiliare se va realiza numai după încheierea unui contract pentru împrumutul de valori mobiliare însoţită, după caz, de deschiderea unui cont în marja. Contractul nu va putea fi încorporat în cadrul altor contracte încheiate de S.S.I.F. cu proprietarii valorilor mobiliare.
    (3) Contractul de împrumut de valori mobiliare încheiat între S.S.I.F. şi client va include cel puţin următoarele prevederi:
    a) părţile contractante;
    b) obiectul contractului;
    c) perioada împrumutului;
    d) descrierea valorilor mobiliare care fac obiectul împrumutului şi a volumului, cu menţionarea codului ISIN;
    e) tipul şi valoarea garanţiei depuse în contul în marjă pentru garantarea împrumutului;
    f) principiile de exercitare a drepturilor asupra valorilor mobiliare date cu împrumut;
    g) clauze privind situaţia nerambursării la scadenţa a valorilor mobiliare;
    h) clauze privind tarifele şi comisioanele plătite de client;
    i) prevederi privind modul de încetare a contractului, inclusiv situaţia în care valorile mobiliare obiect al tranzacţionării în marjă sunt excluse din lista menţionată la art. 140.
    (4) Prin contractul de împrumut, debitorul obţine de la creditor toate drepturile necesare pentru a efectua transferul de proprietate.


    Articolul 157

    (1) S.S.I.F. va asigura o garanţie pentru persoana fizică sau juridică, în cazul valorilor mobiliare date cu împrumut în numele acestora. Valoarea garanţiei va fi stabilită de comun acord de către părţi în cadrul contractului încheiat.
    (2) Pe parcursul perioadei de împrumut, dacă societatea emitentă plăteşte dividende sau dobânda pentru valorile mobiliare date cu împrumut, înaintea restituirii acestora, plata respectivă trebuie făcută de către debitor, către creditor, dacă prevederile contractuale nu stabilesc altfel.


    Articolul 158

    Prevederile art. 145, art. 147 şi art. 148 referitoare la constituirea şi menţinerea garanţiilor minime, precum şi cu privire la apelul în marjă, se aplică corespunzător şi contractelor de împrumut de valori mobiliare.


    Capitolul V Tranzacţii cu instrumente financiare derivate


    Articolul 159

    (1) În vederea tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate S.S.I.F. va deschide un cont în marjă pentru instrumente financiare derivate, pe numele persoanelor fizice sau juridice pentru care va executa tranzacţii cu astfel de instrumente.
    (2) S.S.I.F. nu va executa nici un ordin pentru clienţii care nu au constituit marja iniţială.
    (3) S.S.I.F. nu poate menţine poziţii deschise de cumpărare şi de vânzare pe acelaşi instrument financiar derivat şi aceeaşi scadenţă.
    (4) În raporturile sale cu casa de compensare sau cu membrul compensator, după caz, S.S.I.F. este responsabilă pentru existenţa sumelor necesare în cont pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate executate pe conturile clienţilor săi.


    Articolul 160

    (1) Prevederile art. 144 lit. a), b), c), f), h), i) şi j) privind deschiderea unui cont de marjă se aplică şi conturilor pentru instrumente financiare derivate.
    (2) Contractul de prestări de servicii de investiţii financiare ce presupune şi executarea de tranzacţii cu instrumente financiare derivate va cuprinde, suplimentar, cel puţin următoarele:
    a) clauze ce specifică modalitatea de acoperire a necesarului de marjă generat de alte conturi cu excedentul din contul de marjă pentru instrumente financiare derivate;
    b) clauze privind situaţiile în care activul suport suferă modificări semnificative în ceea ce priveşte preţul (de exemplu, modificarea valorii nominale a acţiunilor) ori cantitatea, în conformitate cu regulile pieţei reglementate;
    c) termenul maxim în care clientul poate acoperi apelul în marjă, în conformitate cu regulile pieţei reglementate.
    d) clauza pentru executarea închiderii forţate fără notificare a poziţiilor deschise în cazul nerespectării apelului în marjă;
    e) obligaţia clientului de a notifica imediat S.S.I.F. încetarea plăţilor şi, după caz, reorganizarea judiciară sau falimentul.


    Articolul 161

    (1) S.S.I.F. are obligaţia să efectueze cel puţin zilnic marcarea la piaţă pentru contul în marjă al fiecărui client în conformitate cu regulile pieţei reglementate. Prin marcare la piaţă se înţelege actualizarea conturilor în marjă pe baza preţului de cotare sau al celui de închidere, în timpul şi/sau la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare, cu diferenţele favorabile/ nefavorabile rezultate din reevaluarea poziţiilor deschise.
    (2) În cazul în care disponibilul din cont se situează sub nivelul marjei necesare, S.S.I.F. va emite un apel în marjă ce va fi explicit înscris în raportul zilnic de tranzacţionare.
    (3) În cazul în care deficitul nu a fost acoperit în termenul prevăzut în contract, S.S.I.F. este autorizată să închidă poziţiile deţinute de client până la acoperirea necesarului de marjă.
    (4) În cazul în care în contul de marjă au fost depuse valori mobiliare, titluri de stat ori cu scadenţa mai mică de 12 luni, pentru acoperirea apelurilor în marjă, concomitent cu închiderea poziţiilor deţinute de client, S.S.I.F este autorizată să lichideze şi aceste active financiare (la preţul curent de piaţă) până la acoperirea debitelor clienţilor.
    (5) În cazul în care valoarea contului de marjă scade sub nivelul stabilit prin contract, S.S.I.F. este autorizată să vândă valorile mobiliare, după caz, titlurile de stat cu scadenţa mai mică de 12 luni până la acoperirea deficitului.


    Articolul 162

    (1) S.S.I.F. nu va înregistra în contul de marjă al clienţilor pentru tranzacţii cu instrumente financiare derivate alte tranzacţii decât cele încheiate în piaţa reglementată.
    (2) În cazul efectuării unor tranzacţii eronate în contul clientului, S.S.I.F. este obligată să execute în piaţă ordine, de sens contrar, cu aceeaşi cantitate de instrumente financiare derivate.
    (3) Eventualele pierderi, precum şi comisioanele aferente tranzacţiilor efectuate în condiţiile alin. (2) vor fi suportate de către S.S.I.F.


    Titlul VI Cooperarea C.N.V.M. cu autorităţi competente din state membre şi nemembre


    Capitolul I Cooperarea cu autorităţi competente din statele membre


    Articolul 163

    În conformitate cu art. 6 din O.U.G. nr. 25/2002 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, completată şi modificată prin Legea nr. 297/2004, C.N.V.M. va coopera cu autorităţile competente din statele membre, făcând uz de puterile cu care a fost investită de lege. Cooperarea cu autorităţile din statele membre vizează acordarea de asistenţă şi schimbul de informaţii atât în situaţii care reprezintă încălcări ale dispoziţiilor reglementărilor în vigoare în fiecare stat membru cât şi în cazul unor investigaţii care nu sunt efectuate ca urmare a nerespectării acestor reglementări.


    Articolul 164

    (1) În situaţia în care C.N.V.M. are motive serioase pentru a suspecta că fapte contrare prevederilor reglementărilor în vigoare sunt sau au fost efectuate, pe teritoriul României, de către entităţi care nu sunt supuse supravegherii sale, va notifica acest lucru, cât mai detaliat posibil, autorităţii competente din statul membru de origine.
    (2) În situaţia în care C.N.V.M. va primi o notificare din partea unei autorităţi competente dintr-un stat membru, cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale din acel stat de către o entitate supusă supravegherii sale, va dispune măsurile adecvate şi va informa respectiva autoritate cu privire la modul de soluţionare şi, dacă este cazul, cu privire la măsurile intermediare aplicate.


    Articolul 165

    C.N.V.M. poate solicita cooperarea unei autorităţi competente dintr-un stat membru în activitatea de supraveghere, pentru o verificare la faţa locului (la sediul entităţii) sau pentru o investigare. În cazul intermediarilor care sunt membri ai unei pieţe reglementate din România având acces direct din statele membre de origine, C.N.V.M. poate alege să se adreseze direct acestora, caz în care va informa în consecinţă autoritatea competentă din statul membru de origine al membrului pieţei.


    Articolul 166

    În situaţia în care C.N.V.M. primeşte din partea unei autorităţi competente dintr-un stat membru o cerere pentru o verificare la faţa locului sau cu privire la o investigare, în limitele permise de puterile cu care a fost investită:
    a) va desfăşura verificările şi investigaţiile, cu resurse proprii; sau,
    b) va permite autorităţii competente solicitante să efectueze verificările şi investigaţiile; sau,
    c) va permite auditorilor sau experţilor să efectueze verificările sau investigaţiile.


    Articolul 167

    (1) Atunci când C.N.V.M. va schimba informaţii cu alte autorităţi competente, conform prevederilor acestui regulament, va indica la momentul comunicării că respectivele informaţii pot fi dezvăluite numai cu acordul sau expres şi numai pentru cazurile pentru care C.N.V.M. şi-a exprimat acordul.
    În acelaşi sens, informaţiile primite de C.N.V.M. din partea autorităţilor competente din statele membre, nu vor putea fi dezvăluite decât cu acordul expres al acestora şi numai în cazurile pentru care respectivele autorităţi şi-au exprimat acordul.
    (2) C.N.V.M. poate transmite informaţiile primite conform alin. (1) şi art. 174 şi art. 175, precum şi informaţiile primite conform art. 260 din Legea nr. 297/2004, altor autorităţi competente din România cu care trebuie să coopereze în supravegherea şi aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2004.
    (3) Informaţiile prevăzute la alin. (2) nu pot fi transmise altor entităţi, persoane fizice sau juridice, fără acordul expres al autorităţii competente care le-a notificat. În cazul unui astfel de acord, informaţiile pot fi transmise numai pentru scopul pentru care acele autorităţi şi-au exprimat acordul, cu excepţia circumstanţelor întemeiate, caz în care C.N.V.M. va informa imediat, autoritatea competentă corespondentă cu privire la transmiterea informaţiilor.
    (4) Entităţile menţionate la alin. (2), precum şi alte persoane fizice sau juridice care primesc informaţii confidenţiale, le pot folosi numai în cursul desfăşurării atribuţiilor lor, în special:
    a) pentru a verifica dacă condiţiile necesare prestării serviciilor de investiţii financiare sunt respectate de către intermediari şi pentru a facilita monitorizarea pe bază consolidată sau neconsolidată a modului în care sunt efectuate acele servicii, în special cu privire la cerinţele de adecvare a capitalului, procedurile administrative, de contabilitate şi de control intern;
    b) pentru a monitoriza funcţionarea adecvată a locurilor de tranzacţionare;
    c) pentru a impune sancţiuni;
    d) în procedurile administrative de contestare a deciziilor autorităţilor competente;
    e) în procedurile iniţiate în instanţă în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004; sau,
    f) în procedurile extrajudiciare pentru reclamaţiile clienţilor, în temeiul art. 134 alin. (6) din Legea nr. 297/2004 sau art. 7 alin. (11) din O.U.G. nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului C.N.V.M., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002.


    Articolul 168

    Prevederile prezentului capitol nu vor împiedica C.N.V.M. să transmită băncilor centrale, Sistemului European al Băncilor Centrale şi Băncii Central Europene, în calitatea lor de autorităţi monetare şi, dacă este cazul, altor autorităţi publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plăţi şi decontare, informaţiile confidenţiale necesare pentru desfăşurarea atribuţiilor lor. În mod similar C.N.V.M. poate solicita acestor autorităţi informaţiile necesare pentru desfăşurarea atribuţiilor cu care a fost investită potrivit Legii nr. 297/2004 şi reglementărilor emise în aplicarea acesteia.


    Articolul 169

    (1) C.N.V.M. poate refuza, atunci când i se solicită, să coopereze pentru efectuarea unei investigaţii, a unei verificări la faţa locului sau în activităţile de supraveghere conform art. 166 sau poate refuza să schimbe informaţii conform art. 167 şi art. 168, numai dacă:
    a) respectiva investigare, verificare la faţa locului, activitate de supraveghere sau schimb de informaţii ar putea aduce prejudicii suveranităţii, securităţii sau politicii publice a statului;
    b) procedurile judiciare cu privire la aceleaşi fapte şi asupra aceloraşi persoane au fost iniţiate înainte de solicitarea autorităţii competente din statul membru;
    c) o hotărâre judecătorească definitivă, cu privire la aceleaşi persoane şi la aceleaşi fapte, a fost deja pronunţată în România.
    (2) În cazul unui astfel de refuz C.N.V.M. va notifica în consecinţă autoritatea competentă solicitantă, furnizând informaţii cât mai detaliate.


    Articolul 170

    În aplicarea art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, C.N.V.M. va consulta şi va schimba informaţii cu autorităţile competente din statele membre relevante în special atunci când evaluează integritatea acţionarilor sau membrilor, reputaţia şi experienţa persoanelor care asigură conducerea efectivă a activităţii, implicate în administrarea altei entităţi a aceluiaşi grup, informaţii care sunt importante pentru C.N.V.M. sau pentru celelalte autorităţi competente implicate în schimbul de informaţii, în vederea acordării autorizaţiei, precum şi pentru evaluarea continuă a respectării condiţiilor de funcţionare.


    Articolul 171

    (1) Atunci când C.N.V.M. are motive clare, care pot fi demonstrate, să creadă că un intermediar activând pe teritoriul României în temeiul liberei circulaţii a serviciilor sau în situaţia în care un intermediar care are o sucursală pe teritoriul României, nu respectă obligaţiile ce decurg din prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament, pentru supravegherea şi verificarea cărora C.N.V.M. nu are puteri conferite, aceasta va comunica acele date autorităţii competente din statul membru de origine.
    (2) Dacă, deşi au fost luate măsuri de către autoritatea compententă din statul membru de origine sau dacă acele măsuri s-au dovedit inadecvate, intermediarul continuă să acţioneze într-o manieră care prejudiciază în mod clar interesele investitorilor din România sau funcţionarea ordonată a pieţelor, C.N.V.M., după ce va informa autoritatea competentă din statul membru de origine, va dispune măsurile necesare pentru protecţia investitorilor şi funcţionarea corectă a pieţelor. Aceste măsuri vor include posibilitatea interzicerii intermediarului de a iniţia orice alte tranzacţii pe teritoriul României. Comisia Europeană va fi informată în cel mai scurt timp în legătură cu aceste măsuri.


    Articolul 172

    (1) În cazul în care C.N.V.M. constată că un intermediar care a înfiinţat o sucursală pe teritoriul României încalcă prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia pentru verificarea şi supravegherea cărora C.N.V.M. are puteri conferite, aceasta va solicita intermediarului în cauză să remedieze situaţia de încălcare a respectivelor reglementări.
    (2) Dacă intermediarul nu remediază situaţia, C.N.V.M. va lua măsuri adecvate pentru a se asigura că intermediarul respectiv nu mai încalcă reglementările în vigoare. Măsurile dispuse de C.N.V.M. vor fi comunicate autorităţii competente din statul membru de origine.
    (3) În situaţia în care, deşi C.N.V.M. a dispus măsuri conform alin. (2), intermediarul persistă în încălcarea reglementărilor prevăzute la alin. (1), C.N.V.M. poate, după informarea autorităţii din statul membru de origine, să dispună măsuri pentru prevenirea şi pentru penalizarea viitoarelor nereguli şi, dacă este necesar, să interzică acelui intermediar să mai iniţieze alte tranzacţii pe teritoriul României. Comisia Europeană va fi informată în cel mai scurt timp în legătură cu aceste măsuri.


    Articolul 173

    Orice măsură adoptată conform art. 171 şi art. 172 implicând sancţiuni sau restricţii ale activităţii unui intermediar va fi justificată adecvat şi va fi comunicată respectivului intermediar.


    Capitolul II Cooperarea cu autorităţi competente din statele nemembre


    Articolul 174

    (1) C.N.V.M. poate încheia acorduri de cooperare privind schimbul de informaţii cu autorităţile competente din statele nemembre numai dacă informaţiile ce vor fi dezvăluite sunt subiect al garantării secretului profesional (de serviciu). Schimbul privind astfel de informaţii trebuie să fie în legătură cu exercitarea atribuţiilor acelor autorităţi competente.
    (2) Acordurile de cooperare încheiate cu autorităţile de supraveghere şi reglementare din statele nemembre trebuie să prevadă cel puţin următoarele:
    a) schimbul de informaţii şi asistenţa în procedura de autorizare;
    b) schimbul de informaţii privind tranzacţiile desfăşurate pe pieţele de instrumente financiare din statele respective;
    c) furnizarea de copii ale documentelor aferente tranzacţiilor derulate de intermediarii din cele două state;
    d) acordarea de asistenţă în efectuarea investigaţiilor.
    (3) C.N.V.M. poate transmite unui stat nemembru informaţii privind datele personale ale persoanelor fizice în conformitate cu Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
    (4) C.N.V.M. poate încheia acorduri de cooperare privind schimbul de informaţii cu autorităţile unui stat nemembru, entităţi, persoane fizice sau juridice care sunt responsabile cu:
    a) supravegherea instituţiilor de credit sau altor organisme financiare, societăţilor de asigurare şi a pieţelor financiare;
    b) lichidarea şi falimentul intermediarilor sau cu alte proceduri similare;
    c) auditarea conturilor intermediarilor, societăţilor de asigurare şi altor instituţii financiare, în exercitarea atribuţiilor lor de supraveghere sau care administrează schemele de compensare, în exercitarea funcţiilor lor;
    d) supravegherea entităţilor implicate în lichidarea şi falimentul intermediarilor sau în alte proceduri similare;
    e) supravegherea persoanelor care au ca atribuţii auditarea conturilor intermediarilor, societăţilor de asigurare sau altor instituţii financiare.
    (5) Acordurile de cooperare prevăzute la alin. (4) pot fi încheiate numai dacă informaţiile furnizate sunt subiect al garantării secretului profesional (de serviciu). Asemenea schimburi de informaţii trebuie să aibă ca scop exercitarea atribuţiilor acelor autorităţi, entităţi sau persoane fizice sau juridice.


    Articolul 175

    Atunci când informaţiile ce urmează a fi furnizate de C.N.V.M. provin de la autorităţi dintr-un alt stat membru sau nemembru, acestea pot fi dezvăluite numai cu acordul expres al respectivelor autorităţi competente şi, dacă este cazul, numai pentru scopul pentru care respectivele autorităţi şi-au exprimat acordul.


    Titlul VII Sancţiuni


    Articolul 176

    Încălcarea dispoziţiilor prezentului regulament se sancţionează potrivit prevederilor Titlului X din Legea nr. 297/2004.


    Articolul 177

    (1) Nerespectarea prevederilor prezentului regulament constituie contravenţie şi, se sancţionează, după caz, cu:
    a) sancţiuni contravenţionale principale:
    1. avertisment;
    2. amendă.
    b) sancţiuni contravenţionale complementare:
    1. suspendarea autorizaţiei;
    2. retragerea autorizaţiei;
    3. interzicerea temporară a desfăşurării unor activităţi şi servicii ce cad sub incidenţa Legii nr. 297/2004.
    (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, S.S.I.F., administratorilor şi conducătorilor S.S.I.F., reprezentantului compartimentului de control intern, agentului pentru servicii de investiţii financiare.
    (3) La individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.
    (4) O dată cu sancţiunea constând în suspendarea sau retragerea autorizaţiei se poate aplica şi sancţiunea interzicerii temporare a desfăşurării unor activităţi şi servicii ce cad sub incidenţa Legii nr. 297/2004, caz în care ordonanţa de sancţionare va cuprinde şi termenul de interzicere a desfăşurării respectivelor activităţi şi servicii.


    Articolul 178

    (1) Nerespectarea condiţiilor impuse la autorizare, pe parcursul desfăşurării activităţii, precum şi modificarea documentelor ce au stat la baza acordării autorizaţiei, fără a notifica sau solicita, după caz, completarea şi/sau modificarea autorizaţiei de funcţionare, se sancţionează cu avertisment sau cu amendă dacă abaterea poate fi corectată în maximum 5 zile de la constatare ori cu suspendarea autorizaţiei până la îndeplinirea condiţiilor legale, dar nu mai mult de 90 de zile.
    (2) Nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (5) privind notificarea înregistrărilor la Oficiul Registrului Comerţului se sancţionează, după caz, cu avertisment sau amendă aplicată conducătorilor S.S.I.F.


    Articolul 179

    Efectuarea operaţiunilor prevăzute la Titlul III, Capitolul III, Secţiunea 2 şi Titlul V, înaintea termenelor prevăzute la art. 186 se sancţionează cu:
    a) suspendarea autorizaţiei S.S.I.F. pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 90 de zile;
    b) amendă cuprinsă între 10.000 RON şi 50.000 RON aplicabilă conducătorilor sau membrilor consiliului de administraţie al S.S.I.F.


    Articolul 180

    Nerespectarea în mod intenţionat de către intermediarii care prestează servicii de investiţii financiare pe teritoriul României a prevederilor privind informaţiile privilegiate, precum şi săvârşirea cu intenţie a unor operaţiuni de manipulare a pieţei, constituie infracţiuni şi se sancţionează conform prevederilor art. 279 din Legea nr. 297/2004.


    Articolul 181

    Nerespectarea termenului şi a cerinţelor prevăzute la art. 183, atrage după sine sancţionarea reprezentantului compartimentului de control intern şi a conducătorilor/membrilor consiliului de administraţie cu amendă cuprinsă între 500 RON şi 5.000 RON, precum şi suspendarea autorizaţiei S.S.I.F. până la încadrarea în prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament, dar nu mai mult de 90 de zile.


    Titlul VIII Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 182

    Începând cu 01.01.2006 şi, respectiv, 01.01.2007, C.N.V.M. va restrânge obiectul de activitate al S.S.I.F. care nu dispun de capitalul iniţial minim prevăzut la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.


    Articolul 183

    (1) Societăţile de servicii de investiţii financiare autorizate la data intrării în vigoare a prezentului regulament au obligaţia ca până la data de 20.01.2006 să notifice C.N.V.M. regulile şi procedurile interne prevăzute la art. 72, precum şi modificările necesare încadrării în prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament şi să solicite, după caz, completarea şi/sau modificarea autorizaţiei de funcţionare.
    (2) Responsabilitatea îndeplinirii cerinţei menţionate la alin. (1) revine reprezentantului compartimentului de control intern al S.S.I.F., precum şi conducătorilor S.S.I.F. sau în cazul în care aceştia nu au fost desemnaţi, membrilor consiliului de administraţie.
    (3) Orice modificare a actului constitutiv al S.S.I.F. ce va fi transmisă C.N.V.M. până la data menţionată la alin. (1), trebuie să cuprindă în mod obligatoriu şi modificarea obiectului de activitate în conformitate cu art. 5 coroborat cu art. 7 din Legea nr. 297/2004.
    (4) Soluţionarea cererilor înregistrate la C.N.V.M. la data intrării în vigoare a prezentului regulament se realizează în conformitate cu prevederile art. 282 din Legea nr. 297/2004.


    Articolul 184

    Începând cu 31.12.2005, societăţile de brokeraj autorizate în temeiul O.U.G. nr. 27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, aprobată şi modificată prin Legea nr. 512/2002, care nu au depus documente în vederea reorganizării în calitate de trader sau de S.S.I.F., încetează prestarea oricărui serviciu de investiţii financiare.


    Articolul 185

    Instituţiile de credit autorizate de C.N.V.M. în calitate de agent de compensare şi depozitare, în temeiul O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, aprobată şi modificată prin Legea nr. 525/2002, au obligaţia până la 20.01.2006 să solicite C.N.V.M. înscrierea în Registrul C.N.V.M. conform procedurii prevăzută la Titlul II, Capitolul II.


    Articolul 186

    (1) Prevederile Titlului III, Capitolul III, Secţiunea 2, precum şi celelalte prevederi incidente tranzacţiilor în afara pieţei reglementate sau a unui sistem alternativ de tranzacţionare intră în vigoare începând cu data aderării României la Uniunea Europeană şi după adoptarea de către C.N.V.M. a instrucţiunilor privind măsurile de implementare conform normelor comunitare.
    (2) Până la data intrării în vigoare a prevederilor menţionate la alin. (1), se interzic, sub sancţiunea nulităţii, tranzacţiile cu instrumente financiare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, efectuate în afara acestor pieţe.


    Articolul 187

    (1) Prevederile Titlului V, Capitolul II, Capitolul III şi Capitolul IV privind acordarea de credite şi împrumutul de valori mobiliare intră în vigoare după aprobarea de către C.N.V.M. a regulamentelor şi procedurilor pieţelor reglementate aferente acestor operaţiuni.
    (2) Valorile mobiliare achiziţionate prin tranzacţii în marjă sau depuse drept garanţie vor fi păstrate, până la înfiinţarea depozitarului central, după caz, la registrul BVB sau la societăţile de registru autorizate.


    Articolul 188

    Anexele de la 1 la 8 fac parte integrantă din prezentul regulament, iar forma şi conţinutul acestora pot fi modificate de C.N.V.M. prin decizie.


    Articolul 189

    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării acestuia şi a ordinului de aprobare în Monitorul Oficial al României, partea I.


    Articolul 190

    (1) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă:
    a) Regulamentul nr. 12/2004 privind serviciile de investiţii financiare, aprobat prin Ordinul preşedintelui C.N.V.M. nr. 64/23.12.2004;
    b) orice alte dispoziţii contrare.
    (2) Reglementările şi dispunerile de măsuri menţionate la art. 188 din Regulamentul nr. 12/2004 privind serviciile de investiţii financiare se menţin abrogate.


    Articolul 191

    Prezentul regulament transpune prevederile următoarelor articole din:
    a) Directiva nr. 39/2004privind pieţele de instrumente financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 145 din 30.04.2004:
    1. Titlul I Definiţii şi scop: art. 4 alin. (1) paragrafele 5, 6, 7, 8, 10, 12 şi 16;
    2. Titlul II Condiţii de autorizare şi operare pentru firmele de investiţii: art. 6 alin. (3); art. 7 alin. (1); art. 9 alin. (1); art. 13 alin. (4), (5), (6) şi (9); art. 18 alin. (1) şi (2); art. 19 alin. (1)-(10); art. 20; art. 21 alin. (1)-(5); art. 22 alin. (1) şi (2); art. 23 alin. (1), alin. (2) paragrafele 1 şi 3, alin. 3 paragrafele 1 şi 4, alin. (4) şi (5); art. 24 alin. (1)-(4); art. 25 alin. (2)-(7); art. 27 alin. (1)-(6); art. 28; art. 31 alin. (1) şi alin. (2) paragraful 2; art. 32 alin. (1), alin. (2) paragraful 2, alin. (7) şi (8);
    3. Titlul IV Autorităţi competente: art. 56 alin. (3) şi (4), art. 57; art. 58 alin. (1), (2), (3) şi (5); art. 59, art. 60 alin. (3), art. 61, art. 62 alin. (1), (2) şi (4); art. 63;
    4. Anexa nr. 2 Clienţii profesionali pentru scopurile directivei.
    b) Directiva nr. 124/2003de implementare a Directivei nr. 6/2003privind abuzul pe piaţă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 339 din 24.12.2003: art. 4 şi 5.
    c) Directiva nr. 65/2002privind prestarea serviciilor financiare la distanţă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 271 din 09.10.2002: art. 3; art. 5; art. 6 alin. (1), (6) şi (7); art. 7 alin. (1), (3), (4) şi (5); art. 9; art. 10 şi art. 12 alin. (1).
    PREŞEDINTE,
    Prof. univ. dr. Gabriela ANGHELACHE


    Anexa 1 A

    *Font 8*
    ┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │PAGINA 1/4 │ CERERE PENTRU AUTORIZAREA │
    │DATE DE IDENTIFICARE│ SOCIETĂŢII DE SERVICII DE INVESTIŢII FINANCIARE*1) │
    │ ALE SOLICITANTULUI │ │
    ├────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │1. Denumirea solicitantului: ................................................................│
    │2. Certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului: ..........................│
    │ (seria, numărul şi data emiterii)│
    │3. Codul unic de înregistrare la Registrul Comerţului: ......................................│
    │4. Sediul social: ...........................................................................│
    │ (strada şi numărul) │
    │ ................... ...................... ..................│
    │ (localitate) (judeţul) (codul poştal) │
    │ │
    │5. Sediul central:*2) .......................................................................│
    │ (strada şi numărul) │
    │ ............... ...................... ..................│
    │ (localitate) (judeţul) (codul poştal) │
    │6. Numărul de telefon: .............................. Numărul de fax: .......................│
    │7. Adresa de poştă electronică: .............................................................│
    │8. Reprezentantul legal: .............................. ...................│
    │ (numele, prenumele şi funcţia) (numărul de telefon)│
    │9. Persoana de contact: .............................. ....................│
    │ (numele, prenumele şi funcţia) (numărul de telefon)│
    │Prezenta cerere este însoţită de opisul documentelor anexate şi de un număr de ..............│
    │documente, totalizând un număr de ............... file. │
    │ │
    │Semnătura reprezentantului legal: ........ Semnătura persoanei de contact: ..........│
    │Data: Ştampila societăţii │
    └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    ──────────
    *1) În cazul autorizării unei sucursale a unui intermediar dintr-un stat nemembru, expresia "societăţii de servicii de investiţii financiare" se înlocuieşte cu "sucursalei societăţii (denumirea)".
    *2) Se va completa în cazul în care SSIF deţine atât un sediu social, cât şi un sediu central.
    ──────────
    NOTĂ:
    Dacă spaţiul din formular nu este suficient pentru detalierea răspunsurilor, completările se vor face pe o pagină separată, cu semnătura reprezentantului legal şi ştampila societăţii.
    *Font 8*
    ┌────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │PAGINA 2/4 │ CERERE PENTRU AUTORIZAREA │
    │ACTIVITĂŢI CE SE│ SOCIETĂŢII DE SERVICII DE INVESTIŢII FINANCIARE │
    │ AUTORIZEAZĂ │ │
    ├────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │10. Activităţile pentru care se solicită autorizaţie │
    │1. servicii principale: │
    │ a) preluarea şi transmiterea ordinelor primite de la investitori în legătură cu unul [ ]│
    │ sau mai multe instrumente financiare; │
    │ b) executarea ordinelor în legătură cu unul sau mai multe instrumente financiare, │
    │ altfel decât pe cont propriu; [ ]│
    │ c) tranzacţionarea instrumentelor financiare pe cont propriu; [ ]│
    │ d) administrarea portofoliilor de conturi individuale ale investitorilor, pe bază │
    │ discreţionară, cu respectarea mandatului dat de aceştia, atunci când aceste │
    │ portofolii includ unul sau mai multe instrumente financiare; [ ]│
    │ e) subscrierea de instrumente financiare în baza unui angajament ferm şi/sau │
    │ plasamentul de instrumente financiare; [ ]│
    │2. servicii conexe: │
    │ a) custodia şi administrarea de instrumente financiare; [ ]│
    │ b) închirierea de casete de siguranţă; [ ]│
    │ c) acordarea de credite sau împrumuturi de instrumente financiare unui investitor, în │
    │ vederea executării unor tranzacţii cu instrumente financiare, în care respectiva │
    │ societate de servicii de investiţii financiare este implicată în tranzacţii; [ ]│
    │ d) consultanţă acordată societăţilor cu privire la orice probleme legate de structura │
    │ de capital, strategie industrială, precum şi consultanţă şi servicii privind │
    │ fuziunile şi achiziţiile de societăţi; │
    │ e) alte servicii privind subscrierea de instrumente financiare în baza unui │
    │ angajament ferm; [ ]│
    │ f) consultanţă de investiţii cu privire la instrumentele financiare; [ ]│
    │ g) servicii de schimb valutar în legătură cu activităţile de servicii de investiţii │
    │ financiare prestate. [ ]│
    │ │
    │Numele şi prenumele reprezentantului legal: ...... Semnătura reprezentantului legal: ......│
    │Numele şi prenumele persoanei de contact: ........ Semnătura persoanei de contact: ........│
    │Data: Ştampila societăţii │
    └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    NOTĂ:
    Dacă spaţiul din formular nu este suficient pentru detalierea răspunsurilor, completările se vor face pe o pagină separată, cu semnătura reprezentantului legal şi ştampila societăţii.
    *Font 8*
    ┌─────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │PAGINA 3/4 │ │
    │ 11. MEMBRII CONSILIULUI DE │ │
    │ ADMINISTRAŢIE, │ │
    │ CONDUCĂTORII SOCIETĂŢII, │ CERERE PENTRU AUTORIZAREA │
    │ REPREZENTANŢII │ SOCIETĂŢII DE SERVICII DE INVESTIŢII FINANCIARE │
    │ COMPARTIMENTULUI DE │ │
    │ CONTROL INTERN, AGENŢII │ │
    │PENTRU SERVICII DE INVESTIŢII│ │
    │ FINANCIARE │ │
    ├─────────────────────────────┼────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
    │ Numele şi prenumele │ Funcţia*3) │ Codul numeric personal │
    ├─────────────────────────────┼────────────────────────┼──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┤
    ├─────────────────────────────┼────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    ├─────────────────────────────┼────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    ├─────────────────────────────┼────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    ├─────────────────────────────┼────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    └─────────────────────────────┴────────────────────────┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┘

    ──────────
    *3) Coloana "Funcţia" se va completa, după caz, cu: CA - membru în consiliul de administraţie, CS - conducătorul societăţii, RCCI - reprezentant compartiment de control intern, ASIF - agent pentru servicii de investiţii financiare.
    ──────────
    Numele şi prenumele reprezentantului legal: ...................
    Semnătura reprezentantului legal: .............................
    Data: Ştampila societăţii
    NOTĂ:
    Dacă o pagină nu este suficientă, completările se vor face pe o pagină separată, cu semnătura reprezentantului legal şi ştampila societăţii.


    Anexa 1 A

    *Font 8*
    ┌───────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │PAGINA 4/4 │ CERERE PENTRU AUTORIZAREA │
    │ DATE DESPRE │ SOCIETĂŢII DE SERVICII DE INVESTIŢII FINANCIARE │
    │ACŢIONARII SSIF│ │
    ├───────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │12. ACŢIONARI SSIF Persoane fizice/juridice*4) │
    ├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────┬───────────────────┬──────────────────┤
    │ │ │ │ │ Deţinere │ Codul unic de │
    │Nr. │ ACŢIONARI*5) │ Statul │ Autoritatea ├───────┬───────────┤ înregistrare/ │
    │crt.│Denumire/Nume şi prenume │rezident│competentă de │ Nr. │Procent din│ Codul numeric │
    │ │ │ │supraveghere │acţiuni│ capitalul │ personal*7) │
    │ │ │ │*6) │ │ social │ │
    ├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────┼───────┼───────────┼──────────────────┤
    ├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────┼───────┼───────────┼──────────────────┤
    ├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────┼───────┼───────────┼──────────────────┤
    ├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────┼───────┼───────────┼──────────────────┤
    ├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────┼───────┼───────────┼──────────────────┤
    └────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────┴───────┴───────────┴──────────────────┘

    ──────────
    *4) Dacă societatea are mai mult de 20 de acţionari se vor înscrie numai acţionarii societăţii cu deţineri de minim 5% din capitalul social, ultima linie fiind completată cu "alţi acţionari persoane fizice şi juridice cu deţineri sub 5%" şi, respectiv totalul deţinerilor acestora.
    *5) Coloana "Acţionari" se va completa începând cu structura acţionariatului societăţii care solicită autorizarea. Pentru fiecare acţionar semnificativ, persoana juridică, se va completa o nouă pagină precizându-se structura acţionariatului acestuia până la nivel de acţionar persoană fizică inclusiv. Nu se completează în cazul societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi al celor la care statul sau o autoritate a administraţiei publice este acţionar sau asociat, precizându-se această situaţie.
    *6) Se completează numai pentru persoanele juridice denumirea autorităţii de supraveghere din statul de origine împreună cu datele necesare contactării acesteia (adresa completă, nr. telefon, fax, e-mail).
    *7) Pentru persoanele fizice şi juridice străine se va completa, după caz, seria şi numărul paşaportului sau numărul de înregistrare la instituţia similară Oficiului Registrului Comerţului din statul de origine.
    ──────────
    Numele şi prenumele reprezentantului legal: ..................
    Semnătura reprezentantului legal: ............................
    Data: Ştampila societăţii
    NOTĂ:
    Dacă o pagina nu este suficientă, completările se vor face pe o pagină separată, cu semnătura reprezentantului legal şi ştampila societăţii.


    Anexa 1 B

    *Font 8*
    ┌──────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │PAGINA 1/2│ OPIS DOCUMENTE AUTORIZAREA │
    │ │ societăţii de servicii de investiţii financiare │
    │ │ .................................*8) │
    ├──────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
    │1. Actul constitutiv │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ - original │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ - copie legalizată │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │2. Copia încheierii judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerţului,│ │
    │ de constituire şi de înregistrare a societăţii │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │3. Copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului │ [ ] │
    ├─────────────────────┬────┬──────────┬──────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──┴───────┤
    │4. Membrii │ CV │Copie act │ Copie │Certificat │Certificat│Declaraţie│Declaraţie│
    │ Consiliului de │ │ de │legalizată│ de cazier │de cazier │ (art. 7, │ (art. 7, │
    │ Administraţie │ │identitate│ act de │ judiciar, │fiscal, în│alin. (1),│alin. (1),│
    │ Nume şi prenume │ │ │ studii │în original│ original │ lit. d), │ lit. d), │
    │ │ │ │ │ sau în │ sau în │ pct. 6) │ pct. 7) │
    │ │ │ │ │ copie │ copie │ │ │
    │ │ │ │ │legalizată │legalizată│ │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├─────────────────────┼────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
    │ │[ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├─────────────────────┼────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
    │ │[ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├─────────────────────┼────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
    │ │[ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├─────────────────────┼────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
    │5. Conducătorul │ CV │Copie act │ Copie │Certificat │Certificat│Declaraţie│Declaraţie│
    │ societăţii │ │ de │legalizată│ de cazier │de cazier │ (art. 7, │ (art. 7, │
    │ │ │identitate│ act de │ judiciar, │fiscal, în│alin. (1),│alin. (1),│
    │ Nume şi prenume │ │ │ studii │în original│ original │ lit. d), │ lit. d), │
    │ │ │ │ │ sau în │ sau în │ pct. 6) │ pct. 7) │
    │ │ │ │ │ copie │ copie │ │ │
    │ │ │ │ │legalizată │legalizată│ │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├─────────────────────┼────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
    │ │[ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├─────────────────────┼────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
    │ │[ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├─────────────────────┴────┼──────────┴────────┬─┴───────────┴───┬──────┴─────────┬┴──────────┤
    │6. Acţionari semnificativi│ Extras sau │ Denumirea │ Structura │ Situaţia │
    │ persoane juridice │certificat (art. 7,│grupului din care│acţionariatului/│financiară │
    │ Denumire │alin. (1), lit. e),│face parte, dacă │ asociaţilor │ anuală şi │
    │ │ pct. 1) │ este cazul │ semnificativi │semestrială│
    ├──────────────────────────┼───────────────────┼─────────────────┼────────────────┼───────────┤
    │ │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├──────────────────────────┼───────────────────┼─────────────────┼────────────────┼───────────┤
    │ │ [ ] │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├──────────────────────────┼───────────────────┼─────────────────┴┬───────────────┴───────────┤
    │7. Acţionari semnificativi│ Copie act de │ Certificat de │ Certificat de cazier │
    │ persoane fizice │ identitate │ cazier judiciar, │ fiscal, în original sau │
    │ Nume şi prenume │ │în original sau în│ în copie legalizată │
    │ │ │ copie legalizată │ │
    ├──────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤
    │ │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├──────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤
    │ │ [ ] │ [ ] │ [ ] │
    ├──────────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┴───────────────────┬───────┤
    │8. Declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă, a acţionarilor │ │
    │semnificativi ai SSIF │ │
    │ Denumire acţionar │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │9. Chestionar completat de fiecare acţionar semnificativ al SSIF │ │
    │ Denumire acţionar │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├───────────────┬───────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┴───────┤
    │10. Regulamente│Regulament de organizare şi│Regulile şi procedurile interne (trebuie să │
    │ │funcţionare, care cuprinde │cuprindă cel puţin elementele menţionate la art. │
    │ │şi organigrama SSIF │72 Titlul III, Cap. I) │
    │ ├───────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
    │ │ [ ] │ [ ] │
    ├───────────────┴───────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┬───────┤
    │11. Planul de afaceri (trebuie să cuprindă cel puţin elementele menţionate la │ [ ] │
    │ art. 7, alin. (1), lit. j) │ │
    └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┘

    ──────────
    *8) Se va completa denumirea solicitantului
    ──────────
    *Font 8*
    ┌──────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │PAGINA 2/2│ OPIS DOCUMENTE AUTORIZAREA │
    │ │ societăţii de servicii de investiţii financiare │
    │ │ .................................*9) │
    ├──────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
    │12. Lista cuprinzând specimenele de semnături pentru membrii consiliului de │ │
    │ administraţie, pentru conducătorii SSIF şi pentru persoana/persoanele pe care │ │
    │ SSIF doreşte să o/le autorizeze ca reprezentant/reprezentanţi al/ai │ │
    │ compartimentului de control intern, care vor reprezenta societatea în relaţia cu │ │
    │ C.N.V.M. │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │13. Documente prevăzute la art. 20 pentru autorizarea │ │
    │ reprezentantului/reprezentanţilor compartimentului de control intern, cu │ │
    │ specificarea responsabilităţilor stabilite prin regulamentele C.N.V.M. şi prin │ │
    │ normele şi regulamentele interne ale SSIF*10) │ │
    │ Nume şi prenume │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │14. Documentele prevăzute la art. 33 pentru autorizarea agenţilor pentru servicii de │ │
    │ investiţii financiare*11) │ │
    │ Nume şi prenume │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │15. Copie legalizată a actului care atestă deţinerea cu titlu legal a spaţiului │ [ ] │
    │ destinat sediului social necesar funcţionării SSIF │ │
    │ Tipul contractului: │ │
    │ proprietate [ ] comodat [ ] închiriere [ ] subînchiriere [ ] │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ În cazul contractului de subînchiriere: │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ - declaraţia autentificată a proprietarului care consimte cu privire la destinaţia│ [ ] │
    │ spaţiului subînchiriat │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ - copia legalizată a contractului de închiriere, înregistrat la autoritatea │ [ ] │
    │ fiscală │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │16. Copie legalizată a actului care atestă deţinerea cu titlu legal a spaţiului │ [ ] │
    │ destinat sediului central necesar funcţionării SSIF*12) │ │
    │ Tipul contractului: │ │
    │ proprietate [ ] comodat [ ] închiriere [ ] subînchiriere [ ] │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ În cazul contractului de subînchiriere: │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ - declaraţia autentificată a proprietarului care consimte cu privire la │ [ ] │
    │ destinaţia spaţiului subînchiriat │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ - copia legalizată a contractului de închiriere, înregistrat la autoritatea │ [ ] │
    │ fiscală │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │17. Declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă, a reprezentantului │ │
    │ legal al SSIF pentru: │ │
    │ sediul social [ ] sediul central*13) [ ] │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │18. Numele şi prenumele auditorilor interni │ │
    │ │ [ ] │
    │ │ [ ] │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │19. Dovada deţinerii capitalului iniţial minim corespunzător serviciilor ce vor fi │ [ ] │
    │ autorizate │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │20. Dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de autorizare şi de înscriere în │ [ ] │
    │ Registrul C.N.V.M. │ │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤
    │Numele şi prenumele reprezentantului legal: ........ Semnătura reprezentantului legal: .....│
    │Numele şi prenumele persoanei de contact: .......... Semnătura persoanei de contact: .......│
    │Data: Ştampila societăţii │
    └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    ──────────
    *9) Se va completa denumirea solicitantului.
    *10) S.S.I.F. care solicită autorizarea în vederea prestării tuturor serviciilor prevăzute la art. 5 alin.(1) din Legea nr. 297/2004 trebuie să transmită la C.N.V.M. documentele pentru autorizarea a cel puţin două persoane fizice.
    *11) S.S.I.F. care solicită autorizarea în vederea prestării tuturor serviciilor prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 trebuie să transmită la C.N.V.M. documentele pentru autorizarea a cel puţin patru persoane fizice.
    *12) Se va transmite în cazul în care S.S.I.F. deţine atât un sediu social, cât şi un sediu central.
    *13) Se va transmite în cazul în care S.S.I.F. deţine atât un sediu social, cât şi un sediu central.
    ──────────
    NOTĂ:
    Dacă spaţiul din formular nu este suficient pentru detalierea răspunsurilor, completările se vor face pe o pagina separată, cu semnătura reprezentantului legal şi ştampila societăţii.


    Anexa 1 C

    DECLARAŢIE
    Subsemnatul ............................., cu domiciliul în .............., posesor al actului de identitate tip ......*1), seria ..... nr. ............, eliberat de ............... la data de ............., valabil până la data de ......., CNP .........................., în calitate de .................*2), al societăţii de servicii de investiţii financiare ......................*3), declar prin prezenta că nu încalc prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, ale Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi ale reglementărilor în vigoare în legătură cu serviciile de investiţii financiare, precum şi că respect cerinţele menţionate la art. 6 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. ..*4) din Regulamentul nr. 15/2005 privind serviciile de investiţii financiare.
    Dată şi semnată astăzi, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform legii.
    Data .........................
    Semnătura ....................
    ──────────
    *1) Se completează BI pentru buletin de identitate, CI pentru carte de identitate sau PAS pentru paşaport, în cazul persoanelor fizice străine.
    *2) Se completează funcţia deţinută: membru în consiliul de administraţie şi/sau conducător.
    *3) Se completează denumirea societăţii de servicii de investiţii financiare.
    *4) Se completează:
    - (3) pentru membrul consiliului de administraţie care nu deţine funcţia de conducător;
    - (4) pentru conducător şi/sau pentru membrul consiliului de administraţie care deţine funcţia de conducător
    ──────────


    Anexa 1 D

    DECLARAŢIE
    Subsemnatul ........................, cu domiciliul în ..................., posesor al actului de identitate tip ....*1), seria .... nr. ......, eliberat de ............. la data de .............., valabil până la data de ........, CNP .............................., în calitate de .......................*2) al societăţii de servicii de investiţii financiare ......................*3), declar prin prezenta că am următoarele deţineri care reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau al drepturilor de vot:
    ──────────
    *1) Se completează BI pentru buletin de identitate, CI pentru carte de identitate sau PAS pentru paşaport, în cazul persoanelor fizice străine.
    *2) Se completează funcţia deţinută: membru în consiliul de administraţie şi/sau conducător.
    *3) Se completează denumirea societăţii de servicii de investiţii financiare.
    ──────────
    a) deţineri individuale:
    ┌────┬─────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┐
    │Nr. │Denumirea societăţii │ Statul rezident al │Participare la capitalul│
    │crt.│în care sunt deţinute│societăţii în care sunt│social al societăţii/ │
    │ │ acţiuni │ deţinute acţiuni │drepturile de vot │
    │ │ │ │ (%) │
    ├────┼─────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
    ├────┼─────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
    └────┴─────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┘

    b) deţineri în legătură cu alte persoane implicate:
    *Font 8*
    ┌────┬────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐
    │Nr. │ Persoana │Denumirea societăţii│ Statul rezident al │Participarea persoanei implicate│
    │crt.│ implicată │ în care sunt │ societăţii în care │ la capitalul social al │
    │ │ │ deţinute acţiuni │sunt deţinute acţiuni│societăţii/drepturile de vot (%)│
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    └────┴────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────────┘

    c) deţineri în legătură cu alte persoane cu care se află în legături strânse:
    *Font 8*
    ┌────┬────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐
    │Nr. │Persoana cu │Denumirea societăţii│ Statul rezident al │Participarea persoanei cu care │
    │crt.│care se află│ în care sunt │ societăţii în care │se află în legături strânse la │
    │ │în legături │ deţinute acţiuni │sunt deţinute acţiuni│capitalul social al societăţii/ │
    │ │ strânse │ │ │drepturile de vot (%) │
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    └────┴────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────────┘

    Dată şi semnată astăzi, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform legii.
    Data .........................
    Semnătura ....................


    Anexa 1 E

    CHESTIONAR*)
    pentru acţionarii direcţi/indirecţi ai entităţii care solicită
    autorizarea ca societate de servicii de investiţii financiare/persoanele
    care intenţionează să dobândească sau să-şi majoreze poziţia
    semnificativă în cadrul unei S.S.I.F.
    ────────── Notă *) Acest chestionar va fi completat de către fiecare dintre acţionarii semnificativi direcţi/indirecţi ai S.S.I.F. În cazul persoanelor juridice române autorizate de C.N.V.M. nu este necesară furnizarea informaţiilor solicitate la pct. 4 şi 5. În cazul acţionarilor semnificativi, care deţin în mod indirect participaţii la capitalul social al S.S.I.F. sau drepturi de vot, nu este necesară furnizarea informaţiilor solicitate la pct. 8. Nu sunt acceptate chestionarele semnate prin reprezentare.
    ──────────
    1. Denumirea şi adresa sediului social/central al S.S.I.F. pentru care se comunica informaţiile:
    ..................................................................
    2. Tipul acţionarului: direct [ ] indirect [ ]
    3. Identitatea acţionarului S.S.I.F.:
    3.1. pentru persoanele juridice se vor preciza denumirea, forma juridică, codul unic de înregistrare şi adresa sediului social
    ...............................................................
    ..............................................................;
    3.2. pentru persoanele fizice se vor preciza numele şi prenumele, seria şi numărul actului de identitate, emitentul şi data emiterii acestuia, CNP-ul, locul naşterii, cetăţenia şi domiciliul. Pentru cetăţenii străini se va preciza, dacă este cazul, şi data de la care şi-au stabilit domiciliul/ reşedinţa în România.
    ...............................................................
    ...............................................................
    4. Pentru acţionarul persoană juridică, menţionat la pct. 3.1, se va transmite şi o listă cuprinzând acţionarii săi. În cazul acţionarilor semnificativi se va preciza şi cota-parte din capital şi din drepturile de vot ce revin fiecăruia dintre aceştia.
    ...............................................................
    ...............................................................
    5. Precizaţi identitatea membrilor consiliului de administraţie şi/sau a persoanelor care asigură conducerea activităţii curente a acţionarului persoană juridică, menţionat la pct. 3.1 (se vor indica numele, prenumele şi funcţia acestora, adresa şi numărul de telefon).
    ...............................................................
    ...............................................................
    6. Persoana fizică menţionată la pct. 3.2 este desemnată drept unul dintre conducătorii S.S.I.F.?
    ...............................................................
    7. În situaţia în care acţionarul este un acţionar semnificativ din categoria instituţiilor de credit, instituţiilor din piaţa de capital sau al societăţilor de asigurări, se vor indica autoritatea/autorităţile însărcinată/însărcinate cu supravegherea sa pe bază individuală şi, după caz, pe bază consolidată, precum şi atribuţiile şi competenţele legale ce îi/le revin. Furnizarea acestor informaţii nu este necesară în situaţia în care autoritatea de supraveghere este C.N.V.M.
    ...............................................................
    ...............................................................
    8. Precizaţi care este provenienţa fondurilor utilizate pentru obţinerea participaţiei la capitalul social al S.S.I.F.
    ...............................................................
    ...............................................................
    9. Precizaţi care este scopul urmărit prin participarea la capitalul social al S.S.I.F. Care sunt orientările pe care le are în vedere acţionarul în legătură cu natura şi volumul activităţii S.S.I.F. în următorii ani?
    ................................................................
    ................................................................
    10. Acţionarul sau acţionarii săi a/au făcut în ultimii 5 ani sau face/fac în prezent obiectul unor anchete sau proceduri administrative ori judiciare? Aceste proceduri s-au încheiat cu vreo sancţiune sau interdicţie? Dacă da, daţi detalii, indiferent dacă între timp a intervenit o reabilitare.
    ................................................................
    ................................................................
    11. Asociaţii/acţionarii, administratorii sau persoanele care asigură conducerea activităţii curente a acţionarului persoană juridică, menţionat la pct. 3.1, au fost condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni de natură economică sau se află sub incidenţa sancţiunilor prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 aplicate de C.N.V.M. sau al unor sancţiuni similare aplicate de B.N.R., C.S.A. sau de alte autorităţi de supraveghere şi reglementare în domeniul economic şi financiar? În caz afirmativ, daţi detalii.
    ................................................................
    ................................................................
    12. În ultimii 5 ani aţi fost sancţionat sau vi s-a refuzat o autorizaţie de către autorităţile însărcinate cu supravegherea în domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate? Dacă da, daţi detalii.
    ...............................................................
    ...............................................................
    13. Vă aflaţi sau v-aţi aflat în ultimii 5 ani în conflict cu vreo autoritate din România sau din străinătate, însărcinată cu supravegherea în domeniul financiar-bancar? În caz afirmativ, faceţi orice precizări utile.
    ...............................................................
    ...............................................................
    14. Comunicaţi orice alte informaţii utile care pot permite o apreciere cât mai completă şi corectă a situaţiei patrimoniale, a activităţii şi reputaţiei participantului la capitalul social al S.S.I.F.
    ...............................................................
    ...............................................................
    Subsemnatul declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii, că, în ceea ce priveşte fondurile utilizate pentru obţinerea participaţiei la capitalul social al societăţii de servicii de investiţii financiare, sunt respectate prevederile art. 6 alin. (2) lit. f) şi că toate informaţiile cuprinse în acest chestionar sunt complete şi conforme cu realitatea. Totodată, mă angajez să comunic de îndată C.N.V.M. orice modificare privind informaţiile furnizate şi să transmit în fiecare an S.S.I.F. menţionate la pct. 1 informaţiile pe care aceasta, la rândul ei, trebuie să le transmită autorităţilor, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
    Denumirea/Numele şi prenumele (pentru persoanele juridice vor semna reprezentanţii lor legali/statutari)
    Semnătura Ştampila (dacă este cazul)
    Data ................


    Anexa 1 F

    DECLARAŢIE
    1. Subsemnatul ...................*1), cu domiciliul în ..............., posesor al actului de identitate tip ...*2), seria ...... nr. ............, eliberat de ............... la data de ..................., valabil până la data de ............, CNP ............., în calitate de acţionar, având o deţinere de .......% din capitalul social al societăţii de servicii de investiţii financiare ................*3), declar prin prezenta că respect cerinţele menţionate la art. 6 alin. (2) lit. f) din Regulamentul nr. 15/2005 privind serviciile de investiţii financiare şi că mai am următoarele deţineri care reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau al drepturilor de vot:
    ──────────
    *1) Se completează numele şi prenumele persoanei fizice care are calitatea de acţionar semnificativ al societăţii de servicii de investiţii financiare.
    *2) Se completează BI pentru buletin de identitate, CI pentru carte de identitate sau PAS pentru paşaport, în cazul persoanelor fizice străine.
    *3) Se completează denumirea societăţii de servicii de investiţii financiare.
    ──────────
    a) deţineri individuale:
    ┌────┬─────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┐
    │Nr. │Denumirea societăţii │ Statul rezident al │Participare la capitalul│
    │crt.│în care sunt deţinute│societăţii în care sunt│social al societăţii/ │
    │ │ acţiuni │ deţinute acţiuni │drepturile de vot │
    │ │ │ │ (%) │
    ├────┼─────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
    ├────┼─────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
    └────┴─────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┘

    b) deţineri în legătură cu alte persoane implicate:
    *Font 8*
    ┌────┬────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐
    │Nr. │ Persoana │Denumirea societăţii│ Statul rezident al │Participarea persoanei implicate│
    │crt.│ implicată │ în care sunt │ societăţii în care │ la capitalul social al │
    │ │ │ deţinute acţiuni │sunt deţinute acţiuni│societăţii/drepturile de vot (%)│
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    └────┴────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────────┘

    c) deţineri în legătură cu persoanele cu care se află în legături strânse:
    *Font 8*
    ┌────┬────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐
    │Nr. │Persoana cu │Denumirea societăţii│ Statul rezident al │Participarea persoanei cu care │
    │crt.│care se află│ în care sunt │ societăţii în care │se află în legături strânse la │
    │ │în legături │ deţinute acţiuni │sunt deţinute acţiuni│capitalul social al societăţii/ │
    │ │ strânse │ │ │drepturile de vot (%) │
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    └────┴────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────────┘

    2. Valoarea dividendelor încasate în ultimii 3 ani de la societăţile comerciale enumerate la lit. a) este următoarea*4):
    ──────────
    *4) Se indică valoarea dividendelor încasate anual de la fiecare societate comercială precizată la pct. 1 lit. a) din prezenta declaraţie.
    ──────────
    *Font 8*
    ┌────┬────────────────────────────┬──────────────────────┬─────────────────────┬──────────────┐
    │Nr. │Denumirea societăţii în care│Obiectul de activitate│ Sediul social al │ Valoarea │
    │crt.│ sunt deţinute acţiuni │ al societăţii │ societăţii │ dividendelor │
    ├────┼────────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┼──────────────┤
    ├────┼────────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┼──────────────┤
    ├────┼────────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┼──────────────┤
    └────┴────────────────────────────┴──────────────────────┴─────────────────────┴──────────────┘

    Veniturile obţinute din activitatea de bază şi din alte activităţi cu scop lucrativ pe care le-am desfăşurat în ultimii 3 ani sunt următoarele*5):
    ──────────
    *5) Se precizează calitatea/profesia (salariat, avocat, medic, notar etc.) şi veniturile salariale/nete anuale obţinute din fiecare dintre activităţile desfăşurate
    ──────────
    ............................................................
    ............................................................
    ............................................................
    Deţin depozite la instituţii de credit din România sau din străinătate, în sumă de:
    ....................................................... lei;
    .................................................... valută.
    Deţin participaţii la organisme de plasament colectiv sau la alte organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România sau din străinătate, în sumă de:
    ....................................................... lei;
    .................................................... valută.
    Alte creanţe având fiecare o valoare egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 5.000 euro pe care le deţin (inclusiv obligaţiuni, titluri de stat etc.) în România sau în străinătate:
    ............................................................
    ............................................................
    .......................................................... .
    Nota: Pct. 2 nu se completează de acţionarii indirecţi.
    Dată şi semnată astăzi, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform legii.
    Data .........................
    Semnătura ....................


    Anexa 1 G

    DECLARAŢIE
    Subsemnatul .................., cu domiciliul în ............, posesor al actului de identitate tip .....*1), seria ..... nr. ......., eliberat de ............ la data de ................, valabil până la data de ......., CNP .........................., în calitate de reprezentant legal al acţionarului ..........*2) care are o deţinere de .....% din capitalul social al societăţii de servicii de investiţii financiare ...........*3), declar prin prezenta că societatea al cărei reprezentant legal sunt respectă cerinţele menţionate la art. 6 alin. (2) lit. f) din Regulamentul nr. 15/2005 privind serviciile de investiţii financiare şi mai are următoarele deţineri care reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau al drepturilor de vot:
    ──────────
    *1) Se completează BI pentru buletin de identitate, CI pentru carte de identitate sau PAS pentru paşaport, în cazul persoanelor fizice străine.
    *2) Se completează numele persoanei juridice care are calitatea de acţionar semnificativ al societăţii de servicii de investiţii financiare.
    *3) Se completează denumirea societăţii de servicii de investiţii financiare.
    ──────────
    a) deţineri individuale:
    ┌────┬─────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┐
    │Nr. │Denumirea societăţii │ Statul rezident al │Participare la capitalul│
    │crt.│în care sunt deţinute│societăţii în care sunt│social al societăţii/ │
    │ │ acţiuni │ deţinute acţiuni │drepturile de vot │
    │ │ │ │ (%) │
    ├────┼─────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
    ├────┼─────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
    └────┴─────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┘

    b) deţineri în legătură cu alte persoane implicate:
    *Font 8*
    ┌────┬────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐
    │Nr. │ Persoana │Denumirea societăţii│ Statul rezident al │Participarea persoanei implicate│
    │crt.│ implicată │ în care sunt │ societăţii în care │ la capitalul social al │
    │ │ │ deţinute acţiuni │sunt deţinute acţiuni│societăţii/drepturile de vot (%)│
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    └────┴────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────────┘

    c) deţineri în legătură cu persoanele cu care se află în legături strânse:
    *Font 8*
    ┌────┬────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐
    │Nr. │Persoana cu │Denumirea societăţii│ Statul rezident al │Participarea persoanei cu care │
    │crt.│care se află│ în care sunt │ societăţii în care │se află în legături strânse la │
    │ │în legături │ deţinute acţiuni │sunt deţinute acţiuni│capitalul social al societăţii/ │
    │ │ strânse │ │ │drepturile de vot (%) │
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    ├────┼────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤
    └────┴────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────────┘

    Dată şi semnată astăzi, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform legii.
    Data .........................
    Semnătura ....................


    Anexa 1 H

    *Font 8*
    ┌─