LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 (*actualizată*)
privind finanţele publice locale
(actualizată la data de 30 septembrie 2015*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Obiectul legii
    (1) Prezenta lege stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice locale, precum şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor publice locale.
    (2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării:
    a) bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti;
    b) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale, după caz;
    c) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
    d) bugetului împrumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri se asigura din bugetele locale şi care provin din: împrumuturi externe contractate de stat şi subîmprumutate autorităţilor administraţiei publice locale şi/sau agenţilor economici şi serviciilor publice din subordinea acestora; împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale şi garantate de stat; împrumuturi externe şi/sau interne contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale;
    e) bugetului fondurilor externe nerambursabile.


    Articolul 2

    Definiţii
    (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
    1. an bugetar - anul financiar pentru care se aprobă bugetul; anul bugetar este anul calendaristic care începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie;
    2. angajament bugetar - actul prin care o autoritate publică competenta, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate;
    3. angajament legal - faza din procesul execuţiei bugetare, reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice;
    4. articol bugetar - subdiviziune a clasificaţiei cheltuielilor bugetare, determinată în funcţie de caracterul economic al operaţiunilor în care acestea se concretizează şi care desemnează natura unei cheltuieli, indiferent de acţiunea la care se referă;
    4^1. arierate - plăţi restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, calculată de la data scadenţei;
    -------------
    Pct. 4^1 al alin. (1) al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    5. autorităţi ale administraţiei publice locale - consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi deliberative, primarii, primarii de sectoare şi primarul general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive;
    6. buget - documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice;
    7. buget local - documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ-teritoriale;
    8. buget local pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti - totalitatea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi bugetului propriu al judeţului, respectiv ale sectoarelor şi al municipiului Bucureşti;
    9. cheltuieli bugetare - sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetele respective;
    10. clasificaţie bugetară - gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare;
    11. clasificaţie economică - gruparea cheltuielilor după natura şi efectul lor economic;
    12. clasificaţie funcţională - gruparea cheltuielilor după destinaţia lor, pentru a evalua alocarea fondurilor publice unor activităţi sau obiective care definesc necesităţile publice;
    13. contabil - denumirea generică pentru persoana şi/sau persoanele care lucrează în compartimentul financiar-contabil, care verifică documentele justificative şi întocmeşte/întocmesc instrumentele de plată a cheltuielilor efectuate pe seama fondurilor publice;
    14. compartiment financiar-contabil - structura organizatorica din cadrul instituţiei publice în care este organizata execuţia bugetară (serviciu, birou, compartiment);
    15. consolidare - operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în vederea evitării dublei evidenţieri a acestora;
    16. cotă defalcată din unele venituri ale bugetului de stat - procentul stabilit din unele venituri ale bugetului de stat, care se alocă bugetelor locale;
    17. credite destinate unor acţiuni multianuale - sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective şi altele asemenea, care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un an şi determină credite de angajament şi credite bugetare;
    18. credit de angajament - limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate în timpul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate;
    19. credit bugetar - suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru celelalte acţiuni;
    20. cofinanţare - finanţarea unui program, proiect, subproiect, obiectiv şi altele asemenea, parţial prin credite bugetare, parţial prin finanţarea provenita din surse atrase;
    21. contribuţie - prelevarea obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii;
    22. deficit bugetar - partea cheltuielilor bugetare ce depăşeşte veniturile bugetare într-un an bugetar;
    22^1. deficitul secţiunii de funcţionare - diferenţa dintre suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de o parte, şi veniturile încasate, pe de altă parte, cuprinse în secţiunea de funcţionare, ce poate să apară pe parcursul execuţiei bugetare*);
    ------------
    Pct. 22^1 al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    22^2. deficitul secţiunii de dezvoltare - diferenţa dintre suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de o parte, şi veniturile secţiunii de dezvoltare, pe de altă parte, ce poate să apară pe parcursul execuţiei bugetare*);
    ------------
    Pct. 22^2 al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    23. deschidere de credite bugetare - aprobarea comunicată Trezoreriei Statului de către ordonatorul principal de credite, în limita căreia se pot efectua repartizări de credite bugetare şi plăţi de casa din bugetele locale;
    24. dobânda - preţul folosirii temporare a capitalului împrumutat;
    25. donaţie - contractul prin care o persoană fizică sau juridică transmite cu titlu gratuit unei instituţii publice dreptul de proprietate asupra unor fonduri băneşti sau bunuri materiale, încheind în acest scop un înscris autentic;
    26. echilibrul bugetar - egalitatea dintre veniturile bugetare programate şi cheltuielile bugetare de efectuat în cadrul unui exerciţiu bugetar. În cazul în care veniturile programate ale secţiunii de dezvoltare sunt mai mici decât cheltuielile bugetare prevăzute ale acesteia, echilibrul bugetar se poate asigura utilizând ca sursă de finanţare excedentul anilor precedenţi*);
    ------------
    Pct. 26 al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    27. echilibrare financiară - transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de stat către unităţile administrativ-teritoriale în vederea asigurării fondurilor necesare furnizării de servicii publice, în condiţiile legii;
    28. excedent bugetar - partea veniturilor bugetare ce depăşeşte cheltuielile bugetare într-un an bugetar;
    28^1. excedentul secţiunii de funcţionare - diferenţa dintre veniturile încasate, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, cuprinse în secţiunea de funcţionare, ce poate să apară pe parcursul execuţiei bugetare*);
    ------------
    Pct. 28^1 al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    28^2. excedentul secţiunii de dezvoltare - diferenţa dintre veniturile secţiunii de dezvoltare, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, cuprinse în secţiunea de dezvoltare, ce poate să apară pe parcursul execuţiei bugetare*);
    ------------
    Pct. 28^2 al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    29. execuţie bugetară - activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin buget;
    30. execuţie de casa a bugetului - complexul de operaţiuni care se referă la încasarea veniturilor şi la plata cheltuielilor bugetare;
    31. exerciţiu bugetar - perioadă egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă, se execută şi se raportează bugetul;
    32. fonduri publice locale - sumele alocate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), precum şi cele gestionate în afara bugetului local;
    33. fond de risc - fondul constituit în afara bugetului local de către autorităţile administraţiei publice locale din comisioanele suportate de beneficiarii împrumuturilor garantate de aceste autorităţi şi din alte surse, destinat acoperirii riscurilor financiare care decurg din garantarea împrumuturilor respective;
    34. Abrogat.
    ------------
    Pct. 34 al art. 2 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    35. fond de rezervă bugetară - fondul prevăzut la partea de cheltuieli a bugetelor locale;
    36. garanţie locală - angajamentul asumat de o autoritate a administraţiei publice locale, în calitate de garant, de a plăti la scadenţă obligaţiile neonorate ale garantatului, operatorilor economici şi serviciilor publice din subordinea acesteia, în condiţiile legii;
    37. impozit - prelevarea obligatorie, fără contraprestaţie imediata, directa şi nerambursabila, pentru satisfacerea necesităţilor de interes general;
    38. insolvenţă - incapacitatea unei unităţi administrativ-teritoriale de a-şi achita obligaţiile de plată lichide şi exigibile, cu exceptia celor care se află în litigiu contractual;
    39. instituţii publice locale - denumirea generică, incluzând comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora;
    40. finanţări rambursabile - obligaţii ale instituţiilor publice locale provenite din finanţări angajate prin instrumentele datoriei publice locale, pe baze contractuale sau garantate de către autorităţile administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentei legi şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007
    privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare.
    -------------
    Pct. 40 al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    41. lichidarea cheltuielilor - faza din procesul execuţiei bugetare, în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate a angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective;
    42. obligaţiuni - titluri de credit pe termen mediu şi lung, emise de o autoritate a administraţiei publice locale, a căror rambursare este garantată prin veniturile proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale;
    43. ordonanţarea cheltuielilor - faza din procesul execuţiei bugetare, în care se confirma că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizata;
    44. plata cheltuielilor - faza din procesul execuţiei bugetare, reprezentând actul final prin care instituţia publică achita obligaţiile sale faţă de terţi;
    44^1. plăţi restante - sume datorate şi neachitate care au depăşit termenul de plată prevăzut de actele normative sau de contract/factură. Pentru sumele datorate şi neachitate, reeşalonate la plată, cu acordul părţilor, se modifică termenul de plată în mod corespunzător;
    ------------
    Pct. 44^1 al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 13 din 7 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    45. proces bugetar - etapele consecutive de elaborare, aprobare, executare, control şi raportare ale bugetului, care se încheie cu aprobarea contului anual de execuţie a acestuia;
    46. program - acţiunea sau ansamblul coerent de acţiuni ce se referă la acelaşi ordonator principal de credite, proiectat pentru a realiza un obiectiv sau un set de obiective definite şi pentru care sunt stabiliţi indicatori de program care să evalueze rezultatele ce vor fi obţinute, în limitele de finanţare aprobate;
    47. rectificare bugetară locală - operaţiunea prin care se modifică, în cursul exerciţiului bugetar, bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), cu obligativitatea menţinerii echilibrului bugetar;
    48. registru al datoriei publice locale - documentul care evidenţiază situaţia datoriei publice locale contractate direct, în ordine cronologică, şi care are doua componente: subregistrul datoriei publice interne locale şi subregistrul datoriei publice externe locale;
    49. registru al garanţiilor locale - documentul care evidenţiază situaţia garanţiilor locale acordate de autorităţile administraţiei publice locale, în ordine cronologică, şi care are doua componente: subregistrul garanţiilor interne locale şi subregistrul garanţiilor externe locale;
    50. secţiune de funcţionare - partea de bază, obligatorie, a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), cu excepţia bugetelor fondurilor externe nerambursabile şi a bugetelor împrumuturilor externe şi interne, care cuprinde veniturile necesare finanţării cheltuielilor curente pentru realizarea competenţelor stabilite prin lege, precum şi cheltuielile curente respective. Veniturile şi cheltuielile secţiunii de funcţionare sunt prevăzute la alin. (2) şi (3)*);
    ------------
    Pct. 50 al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    51. secţiune de dezvoltare - partea complementară a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), cu excepţia bugetelor fondurilor externe nerambursabile, care cuprinde veniturile şi cheltuielile de capital aferente implementării politicilor de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean, zonal sau local, după caz. Veniturile şi cheltuielile secţiunii de dezvoltare sunt prevăzute la alin. (4) şi (5)*);
    ------------
    Pct. 51 al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    52. subdiviziuni ale unităţilor administrativ-teritoriale - sectoarele municipiului Bucureşti sau alte subdiviziuni ale municipiilor, ale căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege;
    53. sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale şi sumele defalcate cu destinaţie speciala, alocate pentru finanţarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;
    54. şef al compartimentului financiar-contabil - persoana care ocupă funcţia de conducere a compartimentului financiar-contabil şi care răspunde de activitatea de încasare a veniturilor şi de plată a cheltuielilor sau, după caz, una dintre persoanele care îndeplineşte aceste atribuţii în cadrul unei instituţii publice care nu are în structura sa un compartiment financiar-contabil sau persoana care îndeplineşte aceste atribuţii pe bază de contract, în condiţiile legii;
    55. taxa - suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public;
    56. unităţi administrativ-teritoriale - comunele, oraşele, municipiile şi judeţele;
    57. vărsământ - modalitatea de stingere a obligaţiei legale prin virarea unei sume de bani, efectuată de un agent economic, de o instituţie publică, serviciu public ori instituţie financiară;
    58. venituri bugetare - resursele băneşti care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-c), după caz, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi cele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b)-d);
    59. virare de credite bugetare - operaţiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificaţiei bugetare care prezintă disponibilităţi şi se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispoziţiilor legale de efectuare a operaţiunilor respective.
    (2) Veniturile secţiunii de funcţionare, prevăzută la alin. (1) pct. 50, sunt următoarele:
    a) venituri proprii, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a), cu excepţia veniturilor din valorificarea unor bunuri, sumelor reprezentând amortizarea mijloacelor fixe şi a sumelor aferente depozitelor speciale pentru construcţia de locuinţe;
    ------------
    Litera a) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 13 din 7 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    b) venituri proprii ale instituţiilor publice locale finanţate integral sau parţial din venituri proprii;
    c) subvenţii pentru finanţarea cheltuielilor curente;
    d) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor curente;
    e) venituri din împrumuturi acordate instituţiilor şi serviciilor publice locale sau activităţilor finanţate integral din venituri proprii;
    f) vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare, care se reflectă cu valoare negativă*).
    ------------
    Alin. (2) al art. 2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (3) Cheltuielile secţiunii de funcţionare, prevăzută la alin. (1) pct. 50, sunt următoarele:
    a) cheltuieli de personal;
    b) bunuri şi servicii;
    c) dobânzi;
    d) subvenţii;
    e) transferuri curente între unităţile administraţiei publice;
    f) alte transferuri pentru cheltuieli curente;
    g) asistenţă socială;
    h) rambursări de credite;
    i) alte cheltuieli;
    j) împrumuturi pentru instituţii şi servicii publice locale sau activităţi finanţate integral din venituri proprii*).
    ------------
    Alin. (3) al art. 2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (4) Veniturile secţiunii de dezvoltare, prevăzută la alin. (1) pct. 51, sunt următoarele:
    a) vărsăminte din secţiunea de funcţionare;
    b) sume rezultate din valorificarea unor bunuri, sume reprezentând amortizarea mijloacelor fixe şi sume aferente depozitelor speciale pentru construcţia de locuinţe;
    ------------
    Litera b) a alin. (4) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 13 din 7 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    c) subvenţii pentru cheltuieli de capital;
    d) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor de capital;
    e) sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări*).
    ------------
    Alin. (4) al art. 2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (5) Cheltuielile secţiunii de dezvoltare, prevăzută la alin. (1) pct. 51, sunt următoarele:
    a) cheltuieli de capital;
    b) proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile de postaderare;
    c) transferuri pentru cheltuieli de capital;
    d) alte transferuri interne pentru cheltuieli de capital*).
    e) rambursarea împrumuturilor contractate pentru implementarea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă de postaderare, prevăzută a fi realizată din sumele rambursate.
    ------------
    Litera e) a alin. (5) al art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 13 din 7 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    ------------
    Alin. (5) al art. 2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (6) În cazul bugetelor împrumuturilor externe şi interne, tragerile autorizate din finanţările rambursabile contractate reprezintă sursa de finanţare a cheltuielilor acestora*).
    ------------
    Alin. (6) al art. 2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    ----------
    *) Notă CTCE:
    Conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia următoarelor prevederi:
    b) art. I pct. 1-8, 11, 13-15, 17-21, 25-40 şi 43, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2011. Notă

    ──────────


    Articolul 3

    Veniturile şi cheltuielile bugetare
    (1) Veniturile şi cheltuielile bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), cumulate la nivelul unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, alcătuiesc bugetul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor de sume dintre bugete, va reflecta dimensiunea efortului financiar public, în anul respectiv, în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială şi starea de echilibru sau dezechilibru*).
    ------------
    Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (2) Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea administraţiei publice locale, programelor, proiectelor, activităţilor, acţiunilor, obiectivelor şi altele asemenea, potrivit scopurilor prevăzute în legi şi alte reglementari, şi vor fi angajate şi folosite în stricta corelare cu gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.


    Articolul 4

    Autorizarea bugetară/ angajamentele multianuale
    (1) Prin aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, după caz.
    (2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite.
    (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
    (4) Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii.
    (5) Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament şi creditele bugetare.
    (6) În vederea realizării acţiunilor multianuale ordonatorii de credite încheie angajamente legale, în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv.


    Articolul 4^1

    Măsuri pentru eliminarea arieratelor
    (1) În termen de 30 de zile calendaristice de la aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), precum şi de la aprobarea rectificărilor bugetare, ordonatorii de credite au obligaţia de a notifica prestatorilor, executanţilor şi furnizorilor cu care au încheiate contracte valoarea maximă în limita căreia se pot executa lucrări, presta servicii şi livra bunuri, valoare calculată ca diferenţă dintre creditele bugetare şi sumele aferente plăţilor restante.
    (2) Ordonatorii de credite au obligaţia de a întocmi şi de a actualiza, după caz, împreună cu prestatorii, executanţii şi furnizorii, graficele de execuţie/livrare atât fizice, cât şi valorice, anexe la contracte, aferente anului bugetar, în funcţie de valoarea maximă calculată conform alin. (1).
    (3) Se interzice ordonatorilor de credite recepţionarea de servicii, lucrări şi produse peste valoarea maximă calculată şi notificată conform alin. (1).
    ------------
    Art. 4^1 a fost introdus de pct 1 al art. I din LEGEA nr. 98 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013, care completează pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.


    Articolul 4^2

    Verificarea încadrării angajamentelor în bugetele aprobate
    Proiectele angajamentelor legale din care rezultă cheltuieli pentru investiţii publice, iniţiate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice din subordinea acestora, indiferent de sistemul de finanţare, se transmit unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului în vederea avizării din punctul de vedere al încadrării sumelor în creditele de angajament şi bugetare rămase disponibile. Unităţile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale pot încheia angajamente legale noi numai pentru proiectele avizate de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
    ------------
    Art. 4^2 a fost introdus de pct 1 al art. I din LEGEA nr. 98 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013, care completează pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.


    Articolul 5

    Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale
    (1) Veniturile bugetare locale se constituie din:
    a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit;
    b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
    c) subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
    d) donaţii şi sponsorizări;
    e) sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări*).
    ------------
    Litera e) a alin. (1) al art. 5 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (2) Fundamentarea veniturilor proprii ale bugetelor locale se bazează pe constatarea, evaluarea şi inventarierea materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi pe alte elemente specifice, în scopul evaluării corecte a veniturilor. Donaţiile şi sponsorizările se cuprind, prin rectificare bugetară locală, în bugetul de venituri şi cheltuieli numai după încasarea lor.
    ------------
    Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (3) Fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe ordonatori de credite, pe destinaţii, respectiv pe acţiuni, activităţi, programe, proiecte, obiective, se efectuează în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, cu priorităţile stabilite de acestea, în vederea funcţionării lor şi în interesul colectivităţilor locale respective.
    (4) Fundamentarea şi aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în stricta corelare cu posibilităţile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.


    Articolul 6

    Descentralizarea unor activităţi
    Trecerea de către Guvern în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor competenţe, precum şi a altor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, fundamentate pe baza standardelor de cost ale serviciilor publice respective, iar până la aprobarea acestora, pe baza sumelor aprobate pentru anul anterior, actualizate cu indicele preţurilor de consum, după cum urmează:
    ------------
    Partea introductivă a art. 6 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 13 din 7 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010, cu pct. 9^1.
    a) în primul an, prin cuprinderea distinctă în anexa la legea bugetului de stat a sumelor defalcate cu destinaţie speciala, necesare finanţării cheltuielilor publice transferate sau a noilor cheltuieli publice, precum şi a criteriilor de repartizare;
    b) în anii următori, prin cuprinderea resurselor respective în ansamblul sumelor defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale alocate unităţilor administrativ-teritoriale, cu exceptia celor nominalizate distinct prin anexa la legea bugetului de stat.


    Capitolul II Principii, reguli şi responsabilităţi


    Secţiunea 1 Principii şi reguli bugetare


    Articolul 7

    Principiul universalităţii
    (1) Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute.
    (2) Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.


    Articolul 8

    Principiul transparentei şi publicităţii
    Procesul bugetar este deschis şi transparent, acesta realizându-se prin:
    a) publicarea în presa locală, pe pagina de internet a instituţiei publice, sau afişarea la sediul autorităţii administraţiei publice locale respective a proiectului de buget local şi a contului anual de execuţie a acestuia;
    b) dezbaterea publică a proiectului de buget local, cu prilejul aprobării acestuia;
    c) prezentarea contului anual de execuţie a bugetului local în şedinţă publică.


    Articolul 9

    Principiul unităţii
    (1) Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice locale.
    (2) Se interzic reţinerea şi utilizarea de venituri în regim extrabugetar, precum şi constituirea de fonduri publice locale în afara bugetelor locale, dacă legea nu prevede altfel.


    Articolul 10

    Principiul unităţii monetare
    Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.


    Articolul 11

    Principiul anualităţii
    (1) Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condiţiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar.
    (2) Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.


    Articolul 12

    Principiul specializării bugetare
    Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora.

    Principiul echilibrului

    Articolul 13

    Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenţi.
    ------------
    Art. 13 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 14

    Reguli bugetare
    (1) Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu exceptia cazurilor în care legea prevede altfel.
    (2) Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi speciale şi în legile bugetare anuale.
    (3) Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu exista bază legală pentru respectiva cheltuială.
    (4) Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.
    (5) După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicaţii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
    (6) La elaborarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), ordonatorii de credite şi autorităţile deliberative au obligaţia să prevadă distinct credite bugetare destinate stingerii plăţilor restante la finele anului anterior celui pentru care se întocmeşte bugetul*).
    ------------
    Alin. (6) al art. 14 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (7) În situaţia în care gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) în ultimii 2 ani este mai mic de 97% pe fiecare an, ordonatorii de credite fundamentează veniturile proprii pentru anul curent cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent. Gradul de realizare a veniturilor proprii se stabileşte potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice, după consultarea prealabilă a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale*).
    ------------
    Alin. (7) al art. 14 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (8) Ordonatorii de credite au obligaţia ca în execuţia bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) să asigure achitarea plăţilor restante prevăzute la alin. (6), precum şi a plăţilor restante rezultate în cursul anului curent. Ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale.
    -------------
    Alin. (8) al art. 14 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), se pot încheia noi angajamente legale pentru proiecte/programe finanţate din fonduri externe nerambursabile.
    -------------
    Alin. (9) al art. 14 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.


    Secţiunea a 2-a Alte principii


    Articolul 15

    Principiul solidarităţii
    (1) Prin politicile bugetare locale se poate realiza ajutorarea unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a persoanelor fizice aflate în situaţie de extrema dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local.
    (2) Din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba acordarea de ajutoare către unităţile administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extrema dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi administrativ-teritoriale sau din proprie iniţiativă.


    Articolul 16

    Principiul autonomiei locale financiare
    (1) Unităţile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autorităţile administraţiei publice locale le pot utiliza în exercitarea atribuţiilor lor, pe baza şi în limitele prevăzute de lege.
    (2) Autorităţile administraţiei publice locale au competenta stabilirii nivelurilor impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile legii.
    (3) Alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul lor de competenta.
    (4) Sumele defalcate cu destinaţie speciala se utilizează de către autorităţile administraţiei publice locale în conformitate cu prevederile legale.


    Articolul 17

    Principiul proporţionalităţii
    Resursele financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale trebuie să fie proporţionale cu responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale stabilite prin lege.


    Articolul 18

    Principiul consultării
    Autorităţile administraţiei publice locale, prin structurile asociative ale acestora, trebuie să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.


    Secţiunea a 3-a Competente şi responsabilităţi în procesul bugetar


    Articolul 19

    Aprobarea şi rectificarea bugetelor
    (1) Bugetele locale şi celelalte bugete prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă astfel:
    a) bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, judeţelor şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz;
    b) bugetele instituţiilor publice, de către consiliile prevăzute la lit. a), în funcţie de subordonarea acestora.
    (2) Pe parcursul exerciţiului bugetar, autorităţile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora, cu exceptia termenelor din calendarul bugetar.


    Articolul 20

    Rolul, competentele şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale
    (1) Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competente şi responsabilităţi în ceea ce priveşte finanţele publice locale:
    a) elaborarea şi aprobarea bugetelor locale, în condiţii de echilibru bugetar, la termenele şi potrivit prevederilor stabilite prin prezenta lege;
    b) stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a oricăror alte venituri ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin compartimente proprii de specialitate, în condiţiile legii;
    c) urmărirea şi raportarea execuţiei bugetelor locale, precum şi rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiţii de echilibru bugetar;
    d) stabilirea şi urmărirea modului de prestare a activităţilor din domeniul serviciilor publice de interes local, inclusiv opţiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor operatori economici specializaţi ori servicii publice de interes local, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul colectivităţilor locale;
    e) administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale;
    f) contractarea directa de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung, şi urmărirea achitării la scadenţă a obligaţiilor de plată rezultate din acestea;
    g) garantarea de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung, şi urmărirea achitării la scadenţă a obligaţiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de către beneficiari;
    h) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de eficienţă;
    i) stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice locale;
    j) elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectiva a unităţilor administrativ-teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;
    k) îndeplinirea şi a altor atribuţii, competente şi responsabilităţi prevăzute de dispoziţiile legale.
    (2) Preşedinţilor consiliilor judeţene li se aplică prevederile prezentei legi, similar cu autorităţile executive.


    Articolul 21

    Categorii de ordonatori de credite
    (1) Ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari şi ordonatori terţiari.
    (2) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităţilor administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene.
    (3) Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare, ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
    (4) Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.


    Articolul 22

    Rolul ordonatorilor de credite
    (1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
    -------------
    Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
    (3) Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.


    Articolul 23

    Responsabilităţile ordonatorilor de credite
    (1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
    (2) Ordonatorii de credite răspund de:
    a) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu;
    b) urmărirea modului de realizare a veniturilor;
    c) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat;
    d) integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituţiei pe care o conduc;
    e) organizarea şi tinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare;
    f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de investiţii publice;
    g) organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
    h) organizarea şi tinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform prevederilor legale;
    i) alte atribuţii stabilite de dispoziţiile legale.


    Articolul 24

    Controlul financiar preventiv propriu, auditul public intern şi controlul ulterior
    (1) Controlul financiar preventiv propriu şi auditul public intern se exercita asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice locale şi/sau patrimoniul public şi privat şi sunt exercitate conform reglementarilor legale în domeniu.
    (1^1) Instituţiile publice locale, inclusiv cele prevăzute la art. 54 alin. (7), precum şi cele care nu dispun de resurse financiare suficiente pentru asigurarea integrală a cheltuielilor secţiunii de funcţionare cooperează pentru organizarea şi exercitarea unor activităţi în scopul realizării unor atribuţii stabilite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale, cu precădere în domeniile ce privesc activităţile de control, audit, inspecţie, pe principii de eficienţă, eficacitate şi economicitate, la nivelul structurilor judeţene cu personalitate juridică ale structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică sau prin asociaţii de dezvoltare intercomunitară înfiinţate potrivit legii.
    ------------
    Alin. (1^1) al art. 24 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (1^2) Activităţile prevăzute la alin. (1^1) se organizează şi se exercită în baza hotărârilor consiliilor locale interesate prin care se aprobă acordurile de cooperare, care cuprind:
    a) părţile semnatare;
    b) obiectul acordului de cooperare;
    c) drepturile şi obligaţiile părţilor în organizarea şi exercitarea activităţii respective, inclusiv cele financiare;
    d) atribuţiile exercitate;
    e) durata şi desfiinţarea acordului de cooperare;
    f) alte clauze;
    g) dispoziţii finale.
    ------------
    Alin. (1^2) al art. 24 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (1^3) Prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice se stabileşte modelul-cadru al acordului de cooperare.
    ------------
    Alin. (1^3) al art. 24 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (2) Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice locale se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil, cu exceptia prevederilor art. 54 alin. (7).
    (3) Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabila de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.
    (4) Formarea şi utilizarea fondurilor publice locale şi contul de execuţie a bugetelor locale sunt supuse controlului Curţii de Conturi, potrivit legii.


    Capitolul III Procesul bugetar


    Secţiunea 1 Proceduri privind elaborarea bugetelor


    Articolul 25

    Elaborarea bugetelor
    Proiectele bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se elaborează de către ordonatorii principali de credite, avându-se în vedere:
    a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;
    b) cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare şi politica fiscal-bugetară, precum şi cadrul de cheltuieli pe termen mediu*);
    ------------
    Litera b) a art. 25 a fost modificată de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale memorandumurilor de finanţare sau ale altor acorduri internaţionale, semnate şi/sau ratificate;
    d) politicile şi strategiile sectoriale şi locale, precum şi priorităţile stabilite în formularea propunerilor de buget;
    e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;
    f) programele întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;
    g) programele de dezvoltare economico-socială în perspectiva ale unităţii administrativ-teritoriale, în concordanţă cu politicile de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean, zonal sau local.


    Articolul 26

    Conţinutul şi structura bugetelor
    (1) Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.
    (2) Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate şi paragrafe, după caz.
    (2^1) Bugetele structurate potrivit alin. (2) se aprobă şi pe secţiunile prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 50 şi 51*).
    ------------
    Alin. (2^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (3) Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.
    (4) Numărul de personal, permanent şi temporar, precum şi fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexa la bugetul fiecărei instituţii publice. Numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit.
    (5) Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament şi cu duratele de realizare a investiţiilor.
    (6) Programele se aprobă ca anexe la bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (7) Abrogat.
    ------------
    Alin. (7) al art. 26 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (8) Abrogat.
    ------------
    Alin. (8) al art. 26 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (9) Abrogat.
    ------------
    Alin. (9) al art. 26 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (10) Veniturile bugetelor locale sunt prevăzute în anexa nr. 1, iar cheltuielile acestora în anexa nr. 2 la prezenta lege.


    Articolul 27

    Competente în stabilirea impozitelor şi taxelor locale
    Impozitele şi taxele locale se aprobă de consiliile locale, judeţene şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele şi în condiţiile legii.


    Articolul 28

    Regimul sumelor rezultate din valorificarea mijloacelor fixe şi a unor bunuri materiale, precum şi al sumelor încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri ori din valorificarea unor bunuri confiscate
    (1) Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolării, dezmembrării ori dezafectării, în condiţiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparţin instituţiilor publice, finanţate integral din bugetele locale, constituie venituri ale bugetelor locale şi se varsă la acestea.
    (2) Sumele încasate potrivit alin. (1) de către celelalte instituţii publice constituie venituri ale bugetelor acestora.
    (3) Sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.
    (4) Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate se fac venit la bugetul local, în funcţie de subordonarea instituţiilor care au dispus confiscarea acestora, în condiţiile legii.

    Regimul sumelor rezultate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat

    Articolul 29

    Sumele rezultate din vânzarea, în condiţiile legii, a unor bunuri aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale constituie integral venituri ale bugetelor locale şi se cuprind în secţiunea de dezvoltare, prin rectificare bugetară locală, numai după încasarea lor.
    ------------
    Art. 29 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 30

    Taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale
    (1) Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, aprobă taxe speciale.
    (2) Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice de interes local, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii.
    (3) Prin regulamentul aprobat de autorităţile deliberative se vor stabili domeniile de activitate şi condiţiile în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de interes local, pentru care se propun taxele respective.
    (4) Hotărârile luate de autorităţile deliberative, în legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice şi juridice plătitoare, vor fi afişate la sediul acestora şi publicate pe pagina de internet sau în presa.
    (5) Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestaţie în termen de 15 zile de la afişarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui termen, autoritatea deliberativă care a adoptat hotărârea se întruneşte şi deliberează asupra contestaţiilor primite.
    (6) Taxele speciale se fac venit la bugetul local şi se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
    ------------
    Alin. (6) al art. 30 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 13 din 7 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010, cu pct. 16^1.
    (7) Abrogat.
    ------------
    Alin. (7) al art. 30 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 31

    Activităţi de natură economică
    (1) Serviciile publice de interes local care desfăşoară activităţi de natură economică au obligaţia calculării, înregistrării şi recuperării uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe aferente acestor activităţi prin tarif sau preţ, potrivit legii.
    (2) Sumele reprezentând amortizarea calculată pentru aceste mijloace fixe constituie integral venituri ale bugetelor locale, care se cuprind în secţiunea de dezvoltare, se utilizează exclusiv pentru realizarea de investiţii în domeniul respectiv şi se evidenţiază distinct în programul de investiţii, ca sursă de finanţare a acestora, cu excepţiile prevăzute în acordurile de împrumut sau de garanţie încheiate cu instituţiile financiare internaţionale.
    ------------
    Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 13 din 7 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010, cu pct. 17^1.
    (3) Activităţile de natură economică pentru care se calculează amortizarea mijloacelor fixe se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 32

    Cote defalcate din impozitul pe venit
    (1) Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în luna anterioară, cu excepţia impozitului pe veniturile din pensii, se alocă lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, o cotă de:
    -------------
    Teza introductivă a alin. (1) al art. 32 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    a) 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
    b) 11,25% la bugetul local al judeţului;
    c) 18,5% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale a finanţelor publice judeţene la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului.
    ------------
    Alin. (1) al art. 32 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 25 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011.
    (2) În execuţie, cota de 18,5% se alocă de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, în termenul prevăzut la alin. (1), pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului, proporţional cu sumele repartizate şi aprobate în acest scop în bugetele respective, potrivit prevederilor art. 33 alin. (3)-(5).
    ------------
    Alin. (2) al art. 32 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 25 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011.
    (3) Pentru municipiul Bucureşti cota de 71,5% din impozitul pe venit, cu excepţia impozitului pe veniturile din pensii, se repartizează, în termenul prevăzut la alin. (1), astfel:
    a) 20% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
    b) 44,5% la bugetul local al municipiului Bucureşti;
    c) 7% într-un cont distinct, deschis pe seama Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti la Trezoreria Municipiului Bucureşti, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor, precum şi a bugetului local al municipiului Bucureşti.
    ------------
    Alin. (3) al art. 32 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 25 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011.
    (4) În execuţie, cota de 7% se alocă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în termenul prevăzut la alin. (1), pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor, precum şi a bugetului local al municipiului Bucureşti, proporţional cu sumele repartizate şi aprobate în bugetele respective, potrivit prevederilor art. 33 alin. (6).
    ------------
    Alin. (4) al art. 32 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 25 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011.
    (5) În situaţii deosebite, prin legea bugetului de stat, cotele defalcate din impozitul pe venit pot fi majorate.
    (6) Operaţiunile de virare la bugetele locale a cotelor cuvenite din impozitul pe venit se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
    (7) Orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituţia publică şi instituţia publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social al subiectului respectiv, cu minimum 5 persoane care realizează venituri din salarii, are obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a entităţii respective, ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află adresa unde se desfăşoară efectiv activitatea acelei entităţi. Solicitarea se face în termen de 30 de zile de la data înfiinţării, pentru entităţile nou-înfiinţate. Organul fiscal are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la înregistrarea fiscală, să transmită o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală primarului unităţii administrativ-teritoriale/ sectorului municipiului Bucureşti în a cărei/cărui rază teritorială îşi desfăşoară efectiv activitatea entitatea respectivă. Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea astfel încât aceasta să reflecte impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat, reţinut şi virat, pe fiecare entitate care intră sub incidenţa prezentului alineat*).
    -------------
    Alin. (7) al art. 32 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    (8) Primarul, prin compartimentele de specialitate, poate verifica corecta înregistrare fiscala a contribuabililor la organul fiscal teritorial atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar.
    (9) Primarul are obligaţia să sesizeze orice nereguli constatate organului fiscal teritorial al Ministerului Finanţelor Publice.


    Articolul 33

    Alocarea cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
    (1) Pentru finanţarea cheltuielilor publice prevăzute la art. 6, precum şi pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat se aprobă sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cu destinaţie speciala şi, respectiv, pentru echilibrarea bugetelor locale.
    (2) Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale vor fi repartizate pe judeţe, potrivit următoarelor criterii:
    a) capacitatea financiară determinată pe baza impozitului pe venit încasat pe locuitor, în proporţie de 70%, potrivit următoarei formule de calcul:
    Ivm.tj Nr.loc.j
    -------- x ---------
    Ivm.j Nr.loc.tj
    Sr.j = ------------------------------- x Sr.tj,
    n Ivm.tj Nr.loc.j
    Σ [ ------- x --------- ]
    j=1 Ivm.j Nr.loc.tj
    unde:
    Sr.j - sume defalcate repartizate judeţului;
    Sr.tj - sume defalcate de repartizat pe total judeţe;
    Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor încasat pe judeţ în anul anterior anului de calcul;
    Ivm.tj - impozitul pe venit mediu pe locuitor încasat pe total judeţe în anul anterior anului de calcul;
    Nr.loc.j - numărul locuitorilor din judeţ;
    Nr.loc.tj - suma locuitorilor judeţelor;
    b) suprafaţa judeţului în proporţie de 30%. Sumele defalcate cu destinaţie speciala se repartizează conform legii.
    (3) Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate anual prin legea bugetului de stat, şi din cota de 18,5% prevăzută la art. 32 alin. (1), o cotă de 27% se alocă bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, astfel:
    a) 80% din sumă se repartizează în două etape, prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, în funcţie de următoarele criterii: populaţie, suprafaţa din intravilanul unităţii administrativ-teritoriale şi capacitatea financiară a unităţii administrativ-teritoriale;
    b) 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Hotărârea consiliului judeţean se comunică directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, instituţiei prefectului şi consiliilor locale din judeţ.
    ------------
    Litera b) a alin. (3) al art. 33 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    ------------
    Alin. (3) al art. 33 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 25 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011.
    (4) Pentru repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, conform prevederilor alin. (3) lit. a), direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene procedează astfel:
    a) calculează indicatorii «impozitul pe venit mediu pe locuitor/pe unitatea administrativ-teritorială» şi, respectiv, «impozitul pe venit mediu pe locuitor/pe ansamblul judeţului», după următoarele formule:
    Ivm.l = Iv.l / Nr. loc.l
    Ivm.j = Iv.j / Nr. loc.j,
    unde:
    Ivm.l - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului pentru care se face repartizarea;
    Iv.l - impozitul pe venit încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului pentru care se face repartizarea;
    Nr. loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială;
    Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului pentru care se face repartizarea;
    Iv.j - impozitul pe venit încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului pentru care se face repartizarea, obţinut prin însumarea impozitului pe venit încasat pe fiecare unitate administrativ-teritorială a judeţului;
    Nr. loc.j - numărul locuitorilor din judeţ*);
    ------------
    Litera a) a alin. (4) al art. 33 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    a^1) în situaţia în care datele privind impozitul pe venit nu sunt disponibile la finele anului anterior anului pentru care se face repartizarea, impozitul pe venit pe unităţile administrativ-teritoriale componente ale judeţului, utilizat în calculele prevăzute la lit. a), se determină după următoarea formulă:
               Σ[Iv(l)+ .... + Iv(n)]
        Iv.l = ────────────────────── x 12,
                         n

    unde:
    Iv.l - impozitul pe venit încasat pe o unitate administrativ-teritorială componentă a judeţului;
    Iv(n) - impozitul pe venit încasat în lunile anterioare lunii de calcul pe unitatea administrativ-teritorială componentă a judeţului;
    n - numărul de luni anterioare lunii în care se efectuează repartizarea.
    Impozitul pe venit pe total judeţ se obţine prin însumarea impozitului pe venit pe unităţile administrativ-teritoriale componente ale judeţului, stabilit conform formulei prevăzute în prezenta literă.
    ------------
    Litera a^1) a alin. (4) al art. 33 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    b) datele utilizate, modul de calcul şi repartizarea efectuată conform alin. (3)-(9) se transmit în format electronic Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în termen de 5 zile calendaristice de la repartizarea aprobată prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi prin hotărâri ale consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
    ------------
    Litera b) a alin. (4) al art. 33 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    c) în prima etapă se repartizează sumele calculate potrivit prevederilor alin. (3) lit. a) numai către unităţile administrativ-teritoriale al căror impozit pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului de calcul, este mai mic decât impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de calcul, pe baza următoarelor criterii:
    - ponderea populaţiei unităţilor administrativ-teritoriale care participa la aceasta etapă în totalul populaţiei acestora, în proporţie de 75%;
    - ponderea suprafeţei din intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale care participa la aceasta etapă în totalul suprafeţei din intravilanul acestora, în proporţie de 25%;
    d) sumele repartizate în prima etapă unităţilor administrativ-teritoriale sunt limitate, astfel încât media rezultată pe locuitor, calculată conform formulei de mai jos, să fie mai mică sau egală cu impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de calcul:
    Mloc.el = [Iv.l + Sr.el]/Nr.loc.l,
    unde:
    Mloc.el - media rezultată pe locuitor la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, în urma repartizării în prima etapă;
    Iv.l - impozitul pe venit încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului de calcul;
    Sr.el - sume repartizate pe unităţi administrativ-teritoriale în prima etapă;
    Nr.loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.
    Sumele ramase nerepartizate în prima etapă se reportează pentru etapa a doua;
    e) sumele ramase nerepartizate în prima etapă se repartizează la toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în funcţie de capacitatea financiară a acestora, determinată pe baza impozitului pe venit încasat pe locuitor în anul anterior anului de calcul, folosindu-se următoarea formulă:
    Ivm.j Nr.loc.l
    -------- x ---------
    Ivm.l Nr.loc.j
    Sr.e2 = ------------------------------- x Sr.j.e2,
    n Ivm.j Nr.loc.l
    Σ [ ------- x --------- ]
    l=1 Ivm.l Nr.loc.j
    unde:
    Sr.e2 - sume repartizate unităţii administrativ-teritoriale în etapa a doua;
    Sr.j.e2 - sume de repartizat tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ în etapa a doua;
    Ivm.l - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului de calcul;
    Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de calcul;
    Nr.loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială;
    Nr.loc.j - numărul locuitorilor din judeţ;
    f) sumele stabilite pe fiecare unitate administrativ-teritorială în parte în urma derulării celor doua etape de echilibrare, precum şi pe judeţ şi municipiul Bucureşti vor fi diminuate cu gradul de necolectare, prin înmulţirea cu coeficientul subunitar, calculat ca raport între suma impozitelor şi taxelor locale, chiriilor şi redevenţelor încasate în anul financiar anterior încheiat şi suma impozitelor şi taxelor locale, chiriilor şi redevenţelor de încasat în anul financiar anterior încheiat. La calculul gradului de necolectare nu se iau în considerare creanţele fiscale aflate în litigiu;
    g) sumele reţinute potrivit lit. f) vor fi repartizate conform alin. (3) lit. b);
    h) repartizarea sumelor conform lit. a)-f) se face de către directorul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, după caz, prin decizie ce se comunică prefectului, consiliului judeţean şi consiliilor locale din judeţ;
    i) directorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, precum şi prefecţii au obligaţia publicării deciziei prevăzute la lit. h) pe pagina de internet a instituţiilor acestora.
    (5) Pentru repartizarea sumelor conform criteriilor prevăzute la alin. (3) lit. b), precum şi a celor prevăzute la alin. (4) lit. f), consiliul judeţean are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, să solicite în scris tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul judeţului prezentarea de cereri pentru acordarea de sume pentru achitarea arieratelor, precum şi pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală.
    ------------
    Alin. (5) al art. 33 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (6) Pentru municipiul Bucureşti, din cota de 7% prevăzută la art. 32 alin. (4) se alocă o cotă de 25% pentru bugetul local al municipiului Bucureşti, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, astfel:
    a) 85% din sumă se repartizează prin decizie a directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, utilizându-se în mod corespunzător prevederile, procedura şi criteriile de repartizare prevăzute la alin. (4) lit. a)-f);
    b) 15% din sumă, precum şi sumele reţinute prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (4) lit. f) se repartizează prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu respectarea procedurii prevăzute la alin. (5), pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti se comunică directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
    ------------
    Litera b) a alin. (6) al art. 33 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    ------------
    Alin. (6) al art. 33 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 25 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011.
    (7) Nerespectarea prevederilor alin. (3)-(6) atrage nulitatea absolută a deciziilor directorilor direcţiilor generale ale finanţelor publice şi a hotărârilor adoptate de consiliile judeţene, respectiv a hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru repartizarea sumelor şi a cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, urmând să se emită o noua decizie, respectiv o noua hotărâre, în termen de 5 zile lucrătoare de la data anulării acestora. Nulitatea se constata de către instanţa de contencios administrativ, la sesizarea prefectului sau a oricărei alte persoane interesate.
    (7^1) Abrogat.
    ------------
    Alin. (7^1) al art. 33 a fost abrogat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (7^2) Abrogat.
    ------------
    Alin. (7^2) al art. 33 a fost abrogat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (8) Abrogat.
    ------------
    Alin. (8) al art. 33 a fost abrogat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (9) Numărul locuitorilor din unităţile administrativ-teritoriale utilizat în calculele prevăzute în prezentul articol este cel comunicat de direcţiile judeţene de statistică, respectiv de Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, după caz, la data de 1 iulie a anului anterior anului de repartizare. Suprafaţa din intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale utilizată în calculele prevăzute în prezentul articol este cea comunicată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară de la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, la data de 1 iulie a anului anterior anului de repartizare.
    ------------
    Alin. (9) al art. 33 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.


    Articolul 34

    Transferuri consolidabile pentru bugetele locale
    (1) Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se acorda pentru investiţii finanţate din împrumuturi externe la a căror realizare contribuie şi Guvernul, potrivit legii, şi se aprobă anual, în poziţie globală, prin legea bugetului de stat.
    (2) Din bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi prin bugetele unor ordonatori principali de credite ai acestuia ori din alte bugete se pot aloca, pe bază de contract de finanţare, resurse financiare către bugetele locale pentru finanţarea integrală sau parţială a unor proiecte de dezvoltare sau sociale de interes naţional, judeţean ori local. Stabilirea proiectelor şi a unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale beneficiare se face pe baza criteriilor propuse de fiecare ordonator principal de credite al bugetului de stat şi aprobate prin hotărâre a Guvernului. Contractul de finanţare cuprinde, în mod obligatoriu, prevederi referitoare cel puţin la următoarele elemente:
    a) obiectul contractului;
    b) valoarea totală a proiectului;
    c) durata contractului;
    d) contribuţia din bugetul de stat, respectiv din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), pentru implementarea proiectului;
    e) eşalonarea multianuală a implementării şi a alocărilor din bugetul de stat, precum şi din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), după caz, pe ani bugetari, până la finalizarea proiectului, inclusiv punerea în funcţiune a obiectivelor, după caz, în maximum 3 ani de la semnarea contractului;
    f) cheltuielile eligibile aferente contribuţiei din bugetul de stat;
    g) clauze de modificare sau reziliere a contractului de finanţare;
    h) clauze privind răspunderea în solidar, ca urmare a prejudiciilor generate de nerespectarea clauzelor contractuale, din motive imputabile părţilor*).
    ------------
    Alin. (2) al art. 34 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (3) Sumele aferente finanţării integrale sau parţiale a unor proiecte de dezvoltare, prevăzute la alin. (2), se repartizează pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului sau ordin al ministrului, după caz, şi se comunică acestora, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.
    ------------
    Alin. (3) al art. 34 a fost introdus de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 35

    Colaborare, cooperare asociere, înfrăţire, aderare
    (1) Autorităţile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe baza de contracte de asociere, în care se prevăd şi sursele de finanţare reprezentând contribuţia fiecărei autorităţi a administraţiei publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de credite, în condiţiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat în colaborare sau asociere.
    (2) Autorităţile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local ori judeţean, după caz, în condiţiile legii. Autorităţile deliberative pot hotărî achiziţionarea, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, de acţiuni la societăţile la a căror constituire au participat cu aport de capital sau în natură şi pot majora sau diminua capitalul social al acestora, în condiţiile legii.
    (3) Autorităţile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de asociaţii de dezvoltare comunitară, în limitele şi în condiţiile legii, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional şi furnizarea în comun a unor servicii publice.
    (4) Asociaţiile de dezvoltare comunitară se finanţează prin contribuţii din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre, din alte surse atrase pe bază de proiecte, împrumuturi sau parteneriate public-private, în condiţiile legii.
    (5) Guvernul derulează programe naţionale de dezvoltare în vederea stimulării asocierii unităţilor administrativ-teritoriale şi a creşterii capacităţii administrative a acestora, finanţate anual din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    (6) Obligaţiile financiare rezultate din acorduri de cooperare, de înfrăţire sau de aderare a unităţilor administrativ-teritoriale la asociaţii interne organizate la nivel naţional ori la organizaţii internaţionale cu personalitate juridică, hotărâte de autorităţile deliberative, în condiţiile legii, se suporta din bugetele locale ale acestora.


    Articolul 35^1

    (1) Autorităţile administraţiei publice locale din România pot aproba finanţarea unor proiecte propuse de către autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova, în baza acordurilor de înfrăţire/cooperare încheiate în condiţiile legii pentru:
    a) obiective de investiţii ale unităţilor administrativ-teritoriale din Republica Moldova;
    b) programe comune culturale, sportive, de tineret şi educaţionale;
    c) stagii de pregătire profesională;
    d) alte acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie.
    (2) Procedurile de finanţare prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice.
    ------------
    Art. 35^1 a fost introdus de art. 20 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 16 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014.


    Articolul 36

    Fondul de rezervă bugetară
    (1) În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi a sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale în situaţii de extrema dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi ori din iniţiativa proprie.
    (2) Fondul de rezervă bugetară prevăzut la alin. (1) poate fi majorat în cursul anului, cu aprobarea consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, din disponibilităţile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului.


    Secţiunea a 2-a Calendarul bugetar


    Articolul 37

    Scrisoare-cadru. Limite de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi de transferuri consolidabile
    (1) Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice, consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget prognozate, metodologiile de elaborare a acestora, limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi ale transferurilor consolidabile, prevăzute la art. 34 alin. (1), pe ansamblul judeţului şi municipiului Bucureşti, după caz, în vederea elaborării de către ordonatorii de credite a proiectelor de buget prevăzute la art. 1 alin. (2).
    (2) Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în bugetele cărora sunt prevăzute transferuri către bugetele locale, transmit autorităţilor administraţiei publice locale sumele aferente, în termen de 10 zile de la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de Guvern, în vederea cuprinderii acestora în proiectele de buget.
    (3) Repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a limitelor sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat destinate echilibrării bugetelor locale se realizează în condiţiile prevederilor art. 33, utilizând indicatori stabiliţi la finele anului anterior anului de calcul.
    ------------
    Alin. (3) al art. 37 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.


    Articolul 38

    Propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de credite
    Ordonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite potrivit prevederilor art. 37, elaborează şi depun la direcţiile generale ale finanţelor publice, până la data de 1 iulie a fiecărui an, proiectele bugetelor locale echilibrate şi anexele la acestea pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului şi municipiului Bucureşti la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 15 iulie a fiecărui an.


    Articolul 39

    Aprobarea şi centralizarea bugetelor locale
    (1) În termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii bugetului de stat, Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile consolidabile, aprobate prin legea bugetului de stat.
    (2) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în condiţiile legii, repartizează pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, în termen de 5 zile de la comunicare, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi transferurile prevăzute la art. 34 alin. (1), în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale de către ordonatorii principali de credite. În acelaşi termen, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, comunică unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv subdiviziunilor acestora, după caz, şi o estimare a veniturilor din cotele defalcate din impozitul pe venit.
    ------------
    Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (3) Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate potrivit alin. (2), ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale. Locuitorii unităţii administrativ-teritoriale pot depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia.
    (4) În 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut la alin. (3), proiectul bugetului local, însoţit de raportul ordonatorului principal de credite şi de contestaţiile depuse de locuitori, este supus aprobării autorităţilor deliberative, de către ordonatorii principali de credite.
    (5) Autorităţile deliberative, în termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget, potrivit alin. (4), se pronunţă asupra contestaţiilor şi adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, după caz, şi pe anexe.
    (6) Proiectele de buget prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă de autorităţile deliberative în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (7) În cazul în care autorităţile deliberative nu aprobă proiectele bugetelor locale în termenul prevăzut la alin. (6), direcţiile generale ale finanţelor publice dispun sistarea alimentarii cu cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi cu transferuri consolidabile, până la aprobarea acestora de către autorităţile deliberative. În aceasta situaţie, din bugetele locale se pot efectua plăţi numai în limita celorlalte venituri încasate.
    (7^1) În cazul autorităţilor deliberative care sunt dizolvate sau se află în procedură de dizolvare, după caz, în condiţiile legii, şi care nu şi-au aprobat bugetele locale în termenul legal, direcţiile generale ale finanţelor publice, prin excepţie de la prevederile alin. (7), alocă cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, până la data aprobării bugetelor locale ale noilor autorităţi deliberative constituite.
    -----------
    Alin. (7^1) al art. 39 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 91 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 1 iulie 2009.
    (7^2) Primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (7^1), aplică în anul financiar în curs ultimul buget aprobat, actualizat cu sumele repartizate, în anul curent, de la bugetul de stat sau de la alte bugete, cu încadrarea cheltuielilor în limita lunară de 1/12 din totalul acestui buget.
    ----------
    Alin. (7^2) al art. 39 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 27 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 28 mai 2015.
    (8) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să transmită direcţiilor generale ale finanţelor publice bugetele locale, în condiţiile prezentei legi, în termen de 5 zile de la aprobarea acestora.
    ------------
    Alin. (8) al art. 39 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (9) Direcţiile generale ale finanţelor publice, în termen de 10 zile de la primirea bugetelor locale aprobate, întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor Publice, inclusiv în format electronic, bugetele pe ansamblul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, grupate în cadrul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, pe comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti şi pe judeţ, pe structura clasificaţiei bugetare.
    ------------
    Alin. (9) al art. 39 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (10) Direcţiile generale ale finanţelor publice, în termenul prevăzut la alin. (9), transmit Ministerului Administraţiei şi Internelor, în format electronic, bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), pe judeţ, respectiv pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, pe structura clasificaţiei bugetare.
    ------------
    Alin. (10) al art. 39 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 40

    Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de stat de către Parlament
    (1) Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu exceptia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
    (2) Instituţiile publice şi acţiunile nou-aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea bugetului, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.
    (3) Direcţiile generale ale finanţelor publice vor acorda unităţilor administrativ-teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile, cu încadrarea în limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent.
    (4) În cazul în care necesarul de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile depăşeşte o limită lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent, după utilizarea integrala a veniturilor şi cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, direcţiile generale ale finanţelor publice pot aproba suplimentarea acestora, pe baza analizelor şi fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
    (5) În situaţia în care sumele prevăzute la alin. (4) sunt propuse în proiectul bugetului de stat mai mici decât cele din anul precedent, limitele lunare se acordă în cotă de 1/12 din sumele propuse prin proiectul bugetului de stat.


    Secţiunea a 3-a Prevederi referitoare la investiţii publice locale


    Articolul 41

    Prezentarea investiţiilor publice în proiectul de buget
    (1) Cheltuielile pentru investiţii publice şi alte cheltuieli de investiţii finanţate din fonduri publice locale se cuprind în proiectele de buget, în baza programului de investiţii publice al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, întocmit de ordonatorii principali de credite, care se prezintă şi în secţiunea de dezvoltare, ca anexa la bugetul iniţial şi, respectiv, rectificat, şi se aprobă de autorităţile deliberative.
    (2) Pot fi cuprinse în programul de investiţii publice numai acele obiective de investiţii pentru care sunt asigurate integral surse de finanţare prin proiectul de buget multianual, potrivit art. 38.
    ------------
    Alin. (2) al art. 41 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 42

    Informaţii privind programele de investiţii publice
    (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale întocmesc anual programul de investiţii publice pe clasificaţia funcţională.
    (2) Pentru fiecare obiectiv inclus în programul de investiţii sunt prezentate informaţii financiare şi nefinanciare.
    (3) Informaţiile financiare vor include:
    a) valoarea totala a proiectului;
    b) creditele de angajament;
    c) creditele bugetare;
    d) graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;
    e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizata şi în cazul obiectivelor în derulare;
    f) costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune.
    (4) Informaţiile nefinanciare vor include:
    a) strategia în domeniul investiţiilor, care va cuprinde în mod obligatoriu priorităţile investiţionale şi legătura dintre diferite proiecte, criteriile de analiza care determină introducerea în programul de investiţii a obiectivelor noi, în detrimentul celor în derulare;
    b) descrierea proiectului;
    c) stadiul fizic al obiectivelor.


    Articolul 43

    Rolul metodologic al Ministerului Finanţelor Publice
    Ministerul Finanţelor Publice este împuternicit să stabilească conţinutul, forma şi informaţiile referitoare la programele de investiţii necesare în procesul de elaborare a bugetului.


    Articolul 44

    Aprobarea proiectelor de investiţii publice locale
    (1) Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigura integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative.
    (2) Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, care se finanţează din împrumuturi externe şi, în completare, din transferuri de la bugetul de stat şi din alte surse, precum şi ale celor finanţate integral sau în completare din împrumuturi externe contractate ori garantate de stat, indiferent de valoarea acestora, se supun spre aprobare Guvernului.
    (3) Pentru investiţiile destinate prevenirii sau înlăturării efectelor produse de acţiuni accidentale şi de calamităţi naturale, documentaţiile tehnico-economice, precum şi notele de fundamentare privind celelalte cheltuieli de investiţii cuprinse în poziţia globală alte cheltuieli de investiţii, elaborate şi avizate potrivit dispoziţiilor legale, se aprobă de ordonatorii principali de credite, cu informarea imediata a autorităţilor deliberative.
    (4) Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aprobă valoarea fiecărui obiectiv de investiţii nou sau în continuare, indiferent de sursele de finanţare ori de competenta de aprobare a acestora, în funcţie de evoluţia indicilor de preturi. Aceasta operaţiune este supusă controlului financiar preventiv propriu.


    Articolul 45

    Condiţii pentru includerea investiţiilor în proiectul bugetului
    (1) Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind în programele de investiţii anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor asimilate investiţiilor, au fost elaborate şi aprobate potrivit dispoziţiilor legale.
    (2) Ordonatorii principali de credite stabilesc priorităţile în repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv înscris în programul de investiţii, în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget cu aceasta destinaţie, asigurând totodată realizarea obiectivelor de investiţii în cadrul duratelor de execuţie aprobate.


    Articolul 46

    Structura programelor de investiţii publice locale
    (1) În programele de investiţii se nominalizează obiectivele de investiţii grupate pe: investiţii în continuare, investiţii noi şi poziţia globală alte cheltuieli de investiţii, pe categorii de investiţii.
    (2) Poziţia globală alte cheltuieli de investiţii cuprinde următoarele categorii de investiţii:
    a) achiziţii de imobile;
    b) dotări independente;
    c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a proiectelor şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii;
    d) cheltuieli de expertiza, proiectare şi de execuţie privind consolidările şi intervenţiile pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale - cutremure, inundaţii, alunecări, prăbuşiri şi tasări de teren, incendii, accidente tehnice, precum şi cheltuielile legate de realizarea acestor investiţii;
    e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanta, asistenţă tehnica şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, potrivit legii.
    (3) Cheltuielile de investiţii prevăzute la alin. (2) se detaliază în anexa distinctă de către ordonatorul principal de credite, pe bază de note de fundamentare, care vor cuprinde elemente referitoare la necesitatea, oportunitatea şi alţi indicatori caracteristici unor asemenea investiţii, şi se aprobă de autorităţile deliberative odată cu bugetul local.


    Articolul 47

    Acordurile internaţionale legate de investiţiile publice locale
    Toate angajamentele legale din care rezultă o cheltuială pentru investiţii publice şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, cofinanţate din surse externe, se vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanţare.


    Articolul 48

    Monitorizarea de către ordonatorii principali de credite a proiectelor de investiţii
    (1) În situaţia în care, pe parcursul execuţiei bugetare, din motive obiective, implementarea unui proiect de investiţii nu se poate realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot propune autorităţilor deliberative, până la data de 31 octombrie, aprobarea redistribuirii fondurilor între proiectele înscrise în programul de investiţii.
    (2) Ordonatorii principali de credite sunt responsabili de utilizarea eficientă a fondurilor alocate investiţiilor, precum şi de realizarea obiectivelor de investiţii incluse în programele de investiţii.


    Secţiunea a 4-a Execuţia bugetară


    Articolul 49

    Principii în execuţia bugetară
    (1) Prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) se cuprind şi se aprobă, după caz, veniturile şi creditele bugetare în structura clasificaţiei bugetare.
    (2) Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.
    (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
    (4) Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un program la altul se aprobă de autorităţile deliberative, pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
    (5) Virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiaşi capitol, care nu contravin dispoziţiilor prezentului articol, legii bugetului de stat sau legii de rectificare, sunt în competenta fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
    (6) Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare, precum şi a programului de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului la care se suplimentează prevederile bugetare.
    (7) Virările de credite bugetare, în condiţiile prevederilor alin. (4), se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar.
    ------------
    Alin. (7) al art. 49 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 13 din 7 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010, cu pct. 24^1.
    (8) Autorităţile administraţiei publice locale pot să prevadă şi să aprobe vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru secţiunea de dezvoltare numai dacă au asigurate integral venituri programate necesare acoperirii cheltuielilor secţiunii de funcţionare*).
    ------------
    Alin. (8) al art. 49 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (9) Pe parcursul execuţiei bugetare, ordonatorii de credite asigură în totalitate cheltuielile secţiunilor de funcţionare ale bugetelor respective*).
    ------------
    Alin. (9) al art. 49 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (10) În situaţia în care secţiunea de funcţionare înregistrează deficit în cursul anului, ordonatorul principal de credite propune autorităţii deliberative rectificarea bugetului local, inclusiv prin diminuarea sumelor reprezentând vărsăminte din secţiunea de funcţionare către secţiunea de dezvoltare, cu condiţia ca sumele respective să nu facă obiectul unor angajamente legale*).
    ------------
    Alin. (10) al art. 49 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (11) În situaţia în care, în execuţie, se constată că sumele reprezentând vărsăminte din secţiunea de funcţionare către secţiunea de dezvoltare sunt mai mari decât sumele aprobate prin rectificarea bugetară locală, prevăzută la alin. (10), sumele transferate în plus se restituie de la secţiunea de dezvoltare la secţiunea de funcţionare prin ordin de plată*).
    ------------
    Alin. (11) al art. 49 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (12) În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:
    a) să nu înregistreze plăţi restante;
    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero*).
    ------------
    Alin. (12) al art. 49 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (13) În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta, în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile, astfel încât la sfârşitul anului:
    a) să nu înregistreze plăţi restante;
    b) diferenţa dintre tragerile autorizate în anul respectiv şi suma dintre plăţile efectuate şi plăţile restante să fie mai mare decât zero*).
    ------------
    Alin. (13) al art. 49 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (13^1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligaţia raportării, până cel târziu la data de 6 a fiecărei luni, către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a situaţiei plăţilor restante înregistrate la nivelul bugetului general al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, la finele lunii precedente. În situaţia plăţilor restante se evidenţiază distinct plăţile restante provenite din activitatea instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, din neacordarea sumelor cuvenite la care s-au angajat instituţiile publice din administraţia publică centrală prin semnarea contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale şi cele determinate de implementarea proiectelor ce beneficiază de fonduri externe nerambursabile care nu se iau în considerare la aplicarea prevederilor alin. (13^2)-(13^7). La situaţia plăţilor restante înregistrate la nivelul bugetului general al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se anexează situaţia plăţilor restante pe fiecare instituţie publică de subordonare locală, finanţată integral din venituri proprii. Metodologia privind raportarea plăţilor restante se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    ------------
    Alin. (13^1) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (13^2) Ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale care înregistrează arierate au obligaţia să diminueze lunar volumul acestora cu cel puţin 5%, calculat la soldul lunii anterioare.
    ------------
    Alin. (13^2) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (13^3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (13^1) şi (13^2), directorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti sistează alimentarea atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
    ------------
    Alin. (13^3) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (13^4) La cererea ordonatorilor principali de credite prin care se angajează să achite arierate şi în care se menţionează beneficiarii sumelor şi detaliile privind plata, directorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti alimentează conturile acestora atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale până la nivelul sumelor solicitate pentru plata arieratelor.
    ------------
    Alin. (13^4) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (13^5) În termen de două zile lucrătoare de la data alocării sumelor, ordonatorii principali de credite prezintă unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului documentele de plată prin care achită arieratele, potrivit celor menţionate în cerere.
    ------------
    Alin. (13^5) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (13^6) În cazul în care ordonatorii de credite nu prezintă documentele de plată în termenul prevăzut la alin. (13^5) sau în cazul în care acestea nu sunt întocmite potrivit destinaţiei prevăzute la alin. (13^4), unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligaţia să retragă din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii, corespunzătoare documentelor de plată neprezentate sau întocmite eronat. Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligaţia să comunice de îndată ordonatorilor principali de credite sumele care au fost retrase şi motivele pentru care au fost retrase.
    ------------
    Alin. (13^6) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (13^7) Alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, prevăzută la alin. (13^3), se reia la data respectării prevederilor alin. (13^1) şi (13^2).
    ------------
    Alin. (13^7) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (13^8) Ordonatorii de credite ai instituţiilor publice de subordonare locală, finanţate integral din venituri proprii, care înregistrează arierate au obligaţia să diminueze lunar volumul acestora cu cel puţin 3%, calculat la soldul lunii anterioare, potrivit situaţiilor prezentate conform alin. (13^1) pentru fiecare instituţie în parte.
    ------------
    Alin. (13^8) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (13^9) În cazul nerespectării prevederilor alin. (13^1) şi (13^8), unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligaţia să nu opereze plăţi din conturile instituţiilor publice de subordonare locală, finanţate integral din venituri proprii, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente acestora, respectiv pentru stingerea arieratelor, precum şi a plăţilor efectuate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate.
    ------------
    Alin. (13^9) al art. 49 a fost modificat de art. 32 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 15 noiembrie 2013.
    (13^10) Măsura prevăzută la alin. (13^9) încetează la data respectării prevederilor alin. (13^1) şi (13^8).
    ------------
    Alin. (13^10) al art. 49 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (14) La sfârşitul anului, bugetul general consolidat al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al subdiviziunii acesteia, după caz, trebuie să îndeplinească următoarea condiţie: suma veniturilor încasate, a tragerilor din împrumuturile contractate şi a sumelor utilizate din excedentele bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), pe de o parte, să fie mai mare decât suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte*).
    ------------
    Alin. (14) al art. 49 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (15) Curtea de Conturi, potrivit prevederilor art. 21 şi 22 din Legea nr. 94/1992
    privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, efectuează audit la unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pentru verificarea respectării prevederilor alin. (8), (9), (12)-(14)*).
    ------------
    Alin. (15) al art. 49 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 50

    Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
    (1) Veniturile şi cheltuielile aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
    (2) Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, precum şi modificarea acestora se aprobă de către:
    a) Ministerul Finanţelor Publice, pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile de la acest buget, prevăzute la art. 34 alin. (1), pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Sumele astfel aprobate se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale de către direcţiile generale ale finanţelor publice;
    b) ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, pentru bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în termen de 15 zile de la aprobarea sumelor prevăzute la lit. a).
    (3) Repartizarea pe trimestre a transferurilor prevăzute la art. 34 alin. (2), precum şi modificarea acestora se comunică autorităţilor administraţiei publice locale de către ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în termen de 10 zile de la aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a repartizării pe trimestre a creditelor bugetare ale acestor bugete.


    Articolul 51

    Deschiderea de credite bugetare
    (1) Creditele bugetare aprobate prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinaţiei stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective, precum şi cu respectarea procedurilor şi calendarului aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    ------------
    Alin. (1) al art. 51 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (2) Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective, se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, pentru cele prevăzute la art. 34 alin. (1), prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei, sau de către ceilalţi ordonatori principali de credite, pentru transferurile prevăzute la art. 34 alin. (2).
    (3) Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii.


    Articolul 52

    Transferurile de atribuţii către autorităţile administraţiei publice locale
    (1) În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri de instituţii, acţiuni sau sarcini în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar.
    (2) Autorităţile deliberative vor aproba modificările intervenite potrivit alin. (1) în structura bugetelor proprii şi, respectiv, ale instituţiilor publice subordonate.


    Articolul 53

    Fondurile externe nerambursabile
    (1) Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional şi se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi.
    (2) Fondurile externe nerambursabile vor fi încasate într-un cont distinct în afara bugetului local şi vor fi cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în acest cont şi în scopul în care au fost acordate.


    Articolul 54

    Execuţia bugetară
    (1) În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanţare, plată.
    (2) Execuţia bugetară la oraşe, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţe şi municipiul Bucureşti se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.
    (3) Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenta ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiilor publice.
    (4) Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil, în limita fondurilor disponibile.
    (5) Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor, executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de către contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil.
    (6) Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.
    (7) Plata cheltuielilor la comune şi la instituţiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite şi de persoana împuternicită cu atribuţii financiar-contabile, cu respectarea normelor metodologice privind organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.
    (8) Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi în avans de până la 30%, în condiţiile dispoziţiilor legale.
    (9) Sumele reprezentând plăţi în avans, efectuate potrivit alin. (8) şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate.
    (9^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (9):
    a) partea aferentă cheltuielilor eligibile din sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea programelor, proiectelor şi acţiunilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, altele decât cele aferente Programului operaţional sectorial Transport şi cele prevăzute la lit. b), poate fi justificată prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice din memorandumuri/acorduri/contracte/ decizii/ordine de finanţare;
    b) sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea unor proiecte şi acţiuni finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial Mediu pot fi justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice din contracte/decizii/ordine de finanţare şi, după caz, memorandumuri/acorduri de împrumut. Proiectele şi acţiunile, precum şi condiţiile pentru aplicarea acestor prevederi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    ------------
    Alin. (9^1) al art. 54 a fost introdus de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 29 iunie 2010.
    (9^2) În cazurile prevăzute la alin. (9^1), sumele reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate, cu perceperea majorărilor de întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada cuprinsă între data acordării avansului şi data recuperării sumelor restante.
    ------------
    Alin. (9^2) al art. 54 a fost introdus de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 29 iunie 2010.
    (10) În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate, pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea majorărilor de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până s-au recuperat.
    (11) Fac excepţie de la prevederile alin. (9) situaţiile expres reglementate prin dispoziţii legale.


    Articolul 55

    Plata salariilor
    (1) Salariile la instituţiile publice cărora li se aplică prevederile prezentei legi se plătesc o dată pe lună pentru luna precedentă.
    (2) Eşalonarea plăţilor pe zile, pentru ordonatorii principali de credite şi instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, se face de către direcţia generală a finanţelor publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite.


    Articolul 56

    Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite
    (1) Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau din alte cauze, sarcinile au fost desfiinţate ori amânate şi de a propune autorităţilor deliberative anularea creditelor respective.
    (2) Pentru ultima lună a anului bugetar, termenul-limită pentru aplicarea prevederilor alin. (1) este 10 decembrie.
    (3) Cu creditele bugetare anulate în condiţiile alin. (1) se majorează fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor deliberative.


    Articolul 57

    Contul anual de execuţie
    (1) Ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare autorităţilor deliberative, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuţie a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în următoarea structura:
    a) la venituri:
    - prevederi bugetare iniţiale;
    - prevederi bugetare definitive;
    - încasări realizate;
    b) la cheltuieli:
    - credite bugetare iniţiale;
    - credite bugetare definitive;
    - plăţi efectuate.
    (2) Trimestrial şi anual, ordonatorii principali de credite întocmesc situaţii financiare asupra execuţiei bugetare, care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice. După verificare, acestea întocmesc şi depun la Ministerul Finanţelor Publice situaţii financiare centralizate privind execuţia bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), pe ansamblul judeţului, la termenele şi potrivit normelor stabilite de acesta. Ministerul Finanţelor Publice transmite spre informare Ministerului Administraţiei şi Internelor o situaţie financiară centralizată privind execuţia bugetelor locale.
    (2^1) Ministerul Finanţelor Publice comunică trimestrial şi anual unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale indicatori cu privire la execuţia bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2). Indicatorii se stabilesc prin metodologia aprobată prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice, după consultarea prealabilă a structurilor asociative ale autorităţilor administrativ-teritoriale*).
    ------------
    Alin. (2^1) al art. 57 a fost introdus de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (3) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale rapoarte anuale de performanta, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi pe cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi situaţii privind angajamentele legale.
    (4) Situaţiile financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, se prezintă de către ordonatorii principali de credite, spre aprobare, autorităţilor deliberative.


    Articolul 58

    Excedentul sau deficitul bugetar
    (1) Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şi după achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:
    a) ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare;
    b) pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare în anul curent, în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor lit. a);
    c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar*).
    ------------
    Alin. (1) al art. 58 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (1^1) Subvenţiile de la bugetul de stat către bugetele locale, necesare susţinerii implementării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost acordate, în cadrul secţiunii de dezvoltare, până la finalizarea proiectelor respective*).
    ------------
    Alin. (1^1) al art. 58 a fost introdus de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (1^2) Prefinanţarea acordată beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rămasă neutilizată la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de dezvoltare*).
    ------------
    Alin. (1^2) al art. 58 a fost introdus de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (1^3) Avansul acordat promotorilor de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rămas neutilizat la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de dezvoltare*).
    ------------
    Alin. (1^3) al art. 58 a fost introdus de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (2) Abrogat.
    ------------
    Alin. (2) al art. 58 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (3) Abrogat.
    ------------
    Alin. (3) al art. 58 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (4) Abrogat.
    ------------
    Alin. (4) al art. 58 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 59

    Execuţia de casa a bugetelor locale
    (1) Execuţia de casa a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se efectuează prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, evidenţiindu-se în conturi distincte:
    a) veniturile bugetare încasate pe structura clasificaţiei bugetare;
    b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
    c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă, rezultată din împrumuturi contractate sau garantate de stat, precum şi cele contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;
    d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice locale;
    e) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate;
    f) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
    (2) Pentru împrumuturile contractate, altele decât cele din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului, autorităţile administraţiei publice locale îşi pot deschide conturi la bănci comerciale, în vederea derulării acestora.
    (3) În execuţie, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se efectuează lunar de către direcţiile generale ale finanţelor publice, pe baza fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.


    Articolul 60

    Principii ale încheierii execuţiei bugetare
    (1) Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
    (2) Orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată în cadrul prevederilor bugetare şi neplătită până la data de 31 decembrie se va încasa sau se va plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor.
    (3) Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
    (4) Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, ramase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
    (5) Fondurile prevăzute la alin. (4) se utilizează în condiţiile prevederilor prezentei legi şi potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.


    Capitolul IV Împrumuturi


    Articolul 61

    Aprobarea împrumuturilor
    (1) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne ori externe pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.
    (1^1) Abrogat.
    ------------
    Alin. (1^1) al art. 61 a fost abrogat de pct. 30 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (2) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, hotărăsc, la propunerea ordonatorului principal de credite, contractarea sau garantarea de împrumuturi, cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie.
    (3) Autorităţile administraţiei publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi în condiţiile alin. (1), potrivit legii, numai cu avizul comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.
    (4) Componenta şi funcţionarea comisiei de autorizare a împrumuturilor locale se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Membrii comisiei de autorizare a împrumuturilor locale şi ai secretariatului vor primi o indemnizaţie lunară egală cu 20% din indemnizaţia secretarului de stat, în lunile în care au loc şedinţe ale comisiei. Indemnizaţia se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice*).
    (5) Unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia şi de împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, în condiţiile legii.
    (6) Cheltuielile finanţate din împrumuturile contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale se reflectă în bugetul împrumuturilor externe sau interne al acestora numai după aprobarea contractării împrumuturilor, prin rectificare bugetară locală, în condiţiile legi, în limita tragerilor anuale autorizate aferente împrumuturilor.
    ------------
    Alin. (6) al art. 61 a fost introdus de pct. 31 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 62

    Datoria publică locală
    (1) Datoria publică locală reprezintă o obligaţie generală care trebuie rambursată, conform acordurilor încheiate, din veniturile proprii ale unităţii administrativ-teritoriale împrumutate, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), precum şi din veniturile beneficiarilor de împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale, după caz.
    (2) Instrumentele datoriei publice locale sunt:
    a) titluri de valoare;
    b) împrumuturi de la băncile comerciale sau de la alte instituţii de credit;
    c) credite furnizor;
    d) leasing financiar;
    e) garanţie locală.
    (3) Avalizarea de către autorităţile administraţiei publice locale a biletelor la ordin emise de operatorii economici şi serviciile publice din subordinea acestora reprezintă datorie publică locală.
    (4) Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de către autorităţile administraţiei publice locale sau prin intermediul unor agenţii ori al altor instituţii specializate.
    (5) Valoarea totala a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale va fi înscrisă în registrul de evidenta a datoriei publice locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin situaţiile financiare.
    (6) Registrul de evidenta a datoriei publice locale va include informaţii care să specifice suma totala a datoriilor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi detalierea datoriilor şi alte informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenta a datoriei publice locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.
    (7) Valoarea totala a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale se înscrie în registrul de evidenta a garanţiilor locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin situaţiile financiare.
    (8) Registrul de evidenta a garanţiilor locale cuprinde informaţii care să specifice suma totala a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale, precum şi detalierea garanţiilor şi alte informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenta a garanţiilor locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.
    (9) După contractarea şi/sau garantarea de împrumuturi interne şi/sau externe, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a transmite Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a contractului respectiv, copii de pe fiecare document primar, care atesta, după caz:
    a) contractarea/garantarea împrumutului;
    b) actul adiţional la contractul/acordul de împrumut/garantare, dacă au fost aduse modificări la acesta, cu respectarea clauzelor contractuale.
    (10) Pe perioada utilizării şi rambursării împrumutului contractat/garantat, raportarea la Ministerul Finanţelor Publice a datelor privind datoria publică locală se efectuează lunar, în termen de 15 zile de la sfârşitul perioadei de raportare.
    (11) În scopul evaluării datoriei publice locale, orice obligaţie de plată, exprimată în altă monedă decât cea naţională, este calculată în monedă naţională, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi din perioada la care se face raportarea.
    (12) Serviciul datoriei publice locale nu reprezintă obligaţii sau răspunderi ale Guvernului şi va fi plătit din bugetele locale şi din bugetele beneficiarilor de împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din sumele obţinute din contractarea de împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale directe.


    Articolul 63

    Condiţii pentru contractarea sau garantarea de împrumuturi
    (1) Împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cele contractate de operatorii economici şi de serviciile publice din subordinea acestora pot fi garantate de către acestea prin veniturile proprii prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a).
    (2) Orice garantare prin venituri devine valabilă şi se aplică din momentul acordării garanţiei; veniturile care se constituie în garanţie şi care sunt încasate la bugetul local vor fi supuse condiţiilor acordului de garantare respectiv, care se va aplica cu prioritate faţă de orice revendicări ale unor terţi către autoritatea administraţiei publice locale respective, indiferent dacă aceste terţe părţi cunosc sau nu cunosc acordul de garantare.
    (3) Documentul prin care se încheie acordul de garantare prin venituri trebuie înregistrat la autorităţile administraţiei publice locale şi la împrumutător.
    (4) Unităţilor/Subdiviziunilor administrativ-teritoriale li se interzice accesul la împrumuturi sau la garantarea oricărui fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate şi/sau garantate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie contractat şi/sau garantat în anul respectiv, depăşesc limita de 30% din media aritmetică a veniturilor proprii, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), diminuate cu veniturile din valorificarea unor bunuri, pe ultimii 3 ani anteriori anului în care se solicită autorizarea finanţării rambursabile care urmează să fie contractată şi/sau garantată. Calcularea încadrării în limită se realizează după cum urmează:
    Suma = (Cc + Cn) trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu 30% din:
        (Vp(t-3) - Vc(t-3)) + (Vp(t-2) - Vc(t-2))+ (Vp(t-1) - Vc(t-1))
        -------------------------------------------------------------- ,
                                        3

    unde:
    Cc - (Rată credit + dobândă + comisioane) credite contractate;
    Cn - (Rată credit + dobândă + comisioane) credit nou;
    Vp(t-3) - veniturile proprii realizate în cel de-al 3-lea an anterior celui în care se solicită contractarea/garantarea;
    Vp(t-2) - veniturile proprii realizate în cel de-al 2-lea an anterior celui în care se solicită contractarea/garantarea;
    Vp(t-1) - veniturile proprii realizate în anul anterior celui în care se solicită contractarea/garantarea;
    Vc(t-3) - veniturile din valorificarea unor bunuri, potrivit art. 29, în cel de-al 3-lea an anterior celui în care se solicită contractarea/garantarea;
    Vc(t-2) - veniturile din valorificarea unor bunuri, potrivit art. 29, în cel de-al 2-lea an anterior celui în care se solicită contractarea/garantarea;
    Vc(t-1) - veniturile din valorificarea unor bunuri, potrivit art. 29, în anul anterior celui în care se solicită contractarea/garantarea*).
    ------------
    Alin. (4) al art. 63 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (4^1) Unităţile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale care au înregistrat plăţi restante la data de 31 decembrie a anului anterior, neachitate până la data solicitării avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, sau care au înregistrat deficit al secţiunii de funcţionare la sfârşitul anului anterior solicitării nu au dreptul la contractarea sau garantarea de împrumuturi*).
    ------------
    Alin. (4^1) al art. 63 a fost introdus de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (4^2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (4^1) unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale care se află în procedură de criză financiară sau insolvenţă şi care solicită împrumuturi sau garanţii pentru refinanţarea datoriei publice locale, potrivit planului de redresare a crizei financiare sau insolvenţei, după caz*).
    ------------
    Alin. (4^2) al art. 63 a fost introdus de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (4^3) În cazul împrumuturilor pentru refinanţarea datoriei publice locale, totalul datoriilor anuale, reprezentând rate scadente de capital, dobânzi şi comisioane aferente împrumuturilor refinanţate, nu se ia în considerare la determinarea încadrării în limita prevăzută la alin. (4). Totalul datoriilor anuale, reprezentând rate scadente de capital, dobânzi şi comisioane aferente împrumuturilor contractate şi/sau garantate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de preaderare şi postaderare de la Uniunea Europeană, nu se ia în considerare la determinarea încadrării în limita prevăzută la alin. (4).
    ------------
    Alin. (4^3) al art. 63 a fost modificat de pct 2 al art. I din LEGEA nr. 98 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    (5) Condiţiile prevăzute la alin. (4) se aplică inclusiv pentru datoriile anuale care decurg din împrumuturile contractate şi/sau garantate de stat pentru unităţile administrativ-teritoriale.
    (5^1) Împrumuturile contractate şi/sau garantate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de preaderare şi postaderare de la Uniunea Europeană sunt exceptate de la prevederile alin. (4) şi (4^1)*).
    ------------
    Alin. (5^1) al art. 63 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (6) În scopul calculării acestei limite, pentru împrumuturile contractate şi/sau garantate cu o rata variabila a dobânzii se va efectua calculul folosind rata dobânzii valabile la data întocmirii documentaţiei.
    (7) În scopul calculării acestei limite, împrumuturile acordate în valuta vor fi luate în calcul la valoarea cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării calculului.
    (8) Ratele scadente aferente împrumuturilor, dobânzile şi comisioanele datorate de unităţile administrativ-teritoriale se prevăd în bugetul local sau, după caz, se pot contracta noi împrumuturi pentru achitarea ratelor scadente, în condiţiile prevederilor prezentei legi.
    (9) Toate acordurile de împrumut sau de garantare încheiate potrivit prevederilor prezentei legi vor fi considerate ca fiind pe deplin autorizate şi vor constitui obligaţii care pot fi impuse bugetelor locale respective.
    (10) Pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, se aprobă, prin hotărâre a Guvernului, limitele anuale pentru finanţările rambursabile care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale şi pentru tragerile ce se pot efectua din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate, pe o perioadă de 3 ani următori anului în care se aprobă*).
    ------------
    Alin. (10) al art. 63 a fost introdus de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (11) La stabilirea limitelor prevăzute la alin. (10) nu se includ finanţările rambursabile pentru prefinanţarea şi/sau cofinanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv cele cuprinse în Planul Elen de Reconstrucţie şi Dezvoltare Economică a Balcanilor - HiPERB, şi tragerile din aceste finanţări rambursabile, contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale*).
    ------------
    Alin. (11) al art. 63 a fost introdus de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (12) Comisia de autorizare a împrumuturilor locale autorizează finanţările rambursabile care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum şi tragerile ce se pot efectua din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate, în limita cărora se pot efectua plăţi, cu încadrarea în limitele anuale prevăzute la alin. (10)*).
    ------------
    Alin. (12) al art. 63 a fost introdus de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 64

    Fondul de risc
    (1) Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către unităţile administrativ-teritoriale a împrumuturilor contractate de operatorii economici şi serviciile publice de subordonare locală se constituie fondul de risc în afara bugetului local.
    (2) Fondul de risc se păstrează în conturi separate, deschise la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, şi se constituie distinct pentru garanţii locale la împrumuturi interne şi, respectiv, pentru garanţii la împrumuturi externe.
    (3) Fondul de risc se constituie din: sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii împrumuturilor garantate; dobânzile acordate de unităţile Trezoreriei Statului la disponibilităţile fondului; majorări de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, aplicate pentru neplata în termen de către beneficiarii împrumuturilor garantate a comisioanelor şi, respectiv, a ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente şi, în completare, din bugetul local. În cazul în care se efectuează plăţi din fondul de risc, aferente unor scadente neonorate de garantat, veniturile fondului de risc se reîntregesc cu sumele recuperate de la acesta.
    (4) Nivelul comisionului de risc se determină de către ordonatorul principal de credite şi se aprobă de către autorităţile deliberative. Acest comision se aplică asupra valorii împrumutului garantat.
    (5) Sumele aflate în fondul de risc la sfârşitul anului se regularizează cu bugetul local, în limita sumelor primite de la acest buget, iar diferenţa se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie. Contul de execuţie al fondului de risc se anexează la situaţiile financiare.


    Articolul 65

    Împrumuturi din contul curent general al Trezoreriei Statului
    (1) În situaţia în care, pe parcursul execuţiei, apar goluri temporare de casă ca urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului local, acestea pot fi acoperite prin împrumuturi acordate de Ministerul Finanţelor Publice din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului, numai după utilizarea excedentului din anii precedenţi*).
    ------------
    Alin. (1) al art. 65 a fost modificat de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (2) Valoarea totala a împrumutului care poate fi angajat de autorităţile administraţiei publice locale, potrivit prevederilor alin. (1), este supusă următoarelor limite:
    a) nu va depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului bugetar în care se face împrumutul, în regim derogatoriu de la prevederile art. 63 alin. (4);
    b) în condiţiile prevederilor lit. a), autorităţile administraţiei publice locale nu pot angaja împrumuturi mai mari decât fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiaşi an bugetar.
    (3) Rambursarea fondurilor împrumutate conform prevederilor prezentului articol va fi garantată cu veniturile estimate a fi încasate în anul bugetar respectiv, în condiţiile respectării garantării, prin venituri, a celorlalte datorii publice locale.
    (4) În situaţia în care împrumutul prevăzut la alin. (1) nu a fost restituit până la 31 decembrie, direcţiile generale ale finanţelor publice sunt autorizate să execute contul unităţii administrativ-teritoriale în cauza.


    Articolul 66

    Verificări excepţionale
    (1) Activitatea autorităţilor administraţiei publice locale va fi supusă unei verificări excepţionale de către Curtea de Conturi, potrivit prevederilor prezentului articol, în următoarele situaţii:
    a) autoritatea administraţiei publice locale nu îşi rambursează toate obligaţiile de plată pe termen scurt până la sfârşitul anului bugetar în care au fost angajate împrumuturile;
    b) dacă, la un anumit moment pe durata anului bugetar, datoriile pe termen scurt ale autorităţii administraţiei publice locale depăşesc limita stabilită la art. 65 alin. (2) lit. a);
    c) la sesizarea motivată a cel puţin unei treimi din numărul membrilor ce compun autoritatea deliberativă.
    (2) Curtea de Conturi va solicita autorităţilor administraţiei publice locale care se află în una dintre situaţiile specificate la alin. (1) să întocmească şi să depună un plan de redresare la Curtea de Conturi şi la direcţia generală a finanţelor publice, prin care autorităţile administraţiei publice locale se obligă să se supună prevederilor art. 65 alin. (2) în termen de 12 luni.
    (3) Ministerul Finanţelor Publice poate acorda din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului împrumuturi cu dobândă autorităţilor administraţiei publice locale, în cadrul planului de redresare, în regim derogatoriu de la prevederile art. 63 alin. (4) şi cu condiţia ca acestea să se angajeze la rambursarea acestor fonduri într-un termen stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, dar care nu poate depăşi 2 ani.
    (4) Autorităţile administraţiei publice locale vor raporta lunar la Curtea de Conturi şi la direcţia generală a finanţelor publice modul de realizare a masurilor cuprinse în planul de redresare prevăzut la alin. (2).


    Capitolul V Finanţarea instituţiilor publice


    Articolul 67

    Finanţarea instituţiilor publice
    (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigura astfel:
    a) integral din bugetul local;
    b) din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul local;
    c) integral din venituri proprii.
    (2) Instituţiile publice, finanţate integral din bugetul local, varsă veniturile realizate la acest buget.


    Articolul 68

    Veniturile proprii ale instituţiilor publice
    (1) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate în condiţiile art. 67 alin. (1) lit. b) şi c), se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către acestea potrivit dispoziţiilor legale.
    (2) Veniturile proprii ale bugetelor instituţiilor publice, finanţate potrivit art. 67 alin. (1) lit. b) şi c), provin din prestări de servicii, chirii, manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe şi altele.


    Articolul 69

    Bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de instituţiile publice
    (1) Instituţiile publice mai pot folosi pentru desfăşurarea activităţii lor bunuri materiale şi fonduri băneşti, primite de la persoane juridice şi fizice sub forma de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale.
    (2) Fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, primite în condiţiile alin. (1), în situaţia instituţiilor publice finanţate integral de la buget, sunt vărsate direct la bugetul local din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează veniturile şi cheltuielile bugetului local, iar fondurile respective se vor utiliza cu respectarea destinaţiilor stabilite de transmiţător.
    (3) Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice în condiţiile alin. (1), în situaţia instituţiilor publice finanţate potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. b) şi c), se vor majora bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora. Aceste instituţii au obligaţia de a prezenta, în anexa la contul de execuţie bugetară trimestrială şi anuală, situaţia privind sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu care a fost majorat bugetul de venituri şi cheltuieli.
    (4) Bunurile materiale primite de instituţiile publice în condiţiile alin. (1) se înregistrează în contabilitatea acestora.


    Articolul 70

    Excedentele bugetelor instituţiilor publice
    (1) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate în condiţiile art. 67 alin. (1) lit. b), se regularizează la sfârşitul anului cu bugetele locale din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acestea, dacă legea nu prevede altfel.
    (2) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate potrivit art. 67 alin. (1) lit. c), rămân la dispoziţia acestora, urmând a fi folosite în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
    (3) Autorităţile deliberative pot hotărî ca excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice subordonate, finanţate potrivit art. 67 alin. (1) lit. c), să se preia ca venit la bugetul local, după deducerea sumelor încasate anticipat şi a obligaţiilor de plată.


    Articolul 71

    Regimul de finanţare a unor activităţi ale instituţiilor publice
    (1) Autorităţile deliberative pot aproba înfiinţarea de activităţi integral finanţate din venituri proprii pe lângă unele instituţii publice, finanţate potrivit art. 67 alin. (1) lit. a), stabilind totodată domeniul de activitate, categoriile de venituri, natura cheltuielilor, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi.
    (2) Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii se aprobă odată cu bugetul instituţiei publice de care aparţin.
    (3) În situaţia nerealizării veniturilor prevăzute în bugetele activităţilor finanţate integral din venituri proprii, cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.
    (4) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie sau se preiau ca venit la bugetul local, potrivit hotărârii autorităţilor deliberative.


    Articolul 72

    Împrumuturi temporare pentru unele activităţi sau instituţii publice
    (1) În cazul în care la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor instituţii şi servicii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate autorităţile deliberative pot aproba împrumuturi fără dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie.
    (2) Împrumuturile acordate în condiţiile alin. (1) vor fi rambursate integral în termen de un an de la data acordării.
    (3) În situaţia nerambursării împrumuturilor la termenul stabilit, se vor aplica majorări de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, potrivit legii.


    Articolul 73

    Execuţia de casa a bugetelor instituţiilor publice
    (1) Instituţiile şi serviciile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile de pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului în a căror raza îşi au sediul şi unde au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi disponibilităţi.
    (2) Instituţiile publice au obligaţia de a transmite bugetul aprobat potrivit prevederilor prezentei legi la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.
    (3) Autorităţile executive şi preşedinţii consiliilor judeţene au obligaţia publicării pe pagina de Internet a instituţiilor publice şi/sau prin afişaj public a proiectului de buget, a bugetului aprobat, a execuţiei bugetului, a evoluţiei execuţiei bugetului, a rectificării bugetului şi a contului de execuţie, precum şi actualizarea informaţiilor cel puţin o dată pe trimestru.


    Capitolul VI Criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale


    Articolul 74

    Criza financiară
    (1) Criza financiară este starea patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale, caracterizată prin existenţa unor dificultăţi financiare, prin lipsa acută de disponibilităţi băneşti, ce conduce la neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile pe o anumită perioadă de timp. Criza financiară este prezumată în următoarele situaţii:
    a) neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile, mai vechi de 90 de zile, şi care depăşesc 15% din bugetul general al unităţii administrativ-teritoriale respective, cu excepţia celor aflate în litigiu comercial;
    b) neachitarea drepturilor salariale prevăzute în bugetul local de venituri şi cheltuieli sau în bugetele instituţiilor sau serviciilor publice de interes local sau judeţean, după caz, pe o perioadă mai mare de 90 de zile de la data scadenţei;
    ------------
    Alin. (1) al art. 74 a fost modificat de pct. 1 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (2) Situaţia de criză financiară poate fi sesizată de ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale, conducătorul compartimentului financiar-contabil din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, de ordonatorii secundari de credite şi ordonatorii terţiari de credite din cadrul serviciilor publice subordonate consiliului local, de conducătorii societăţilor comerciale sau ai regiilor autonome din subordinea consiliului local, de diverşi creditori, de directorul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi de structurile teritoriale ale Curţii de Conturi. Sesizarea se face la direcţia generală a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti şi la ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale care se află în situaţia de criză financiară.
    (3) În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia furnizării situaţiei economico-financiare şi a concluziei de încadrare sau neîncadrare în prevederile alin. (1).
    (4) Ordonatorul principal de credite, în termen de 5 zile lucrătoare de la constatarea crizei financiare, convoacă autoritatea deliberativă şi sesizează direcţia generală a finanţelor publice judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz.
    ------------
    Alin. (4) al art. 74 a fost modificat de pct. 1 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (5) Autoritatea deliberativă ia act, în condiţiile legii, de existenţa situaţiei de criză financiară, mandatează ordonatorul principal de credite pentru elaborarea planului de redresare financiară şi analizează propuneri care să fie cuprinse în planul de redresare financiară prezentat de ordonatorul principal de credite.
    (6) În termen de 30 zile calendaristice de la adoptarea hotărârii prin care a fost declarată starea de criză financiară, ordonatorul principal de credite împreună cu ceilalţi membrii ai comitetului pentru situaţii de criză financiară pregătesc un plan de redresare financiară a unităţii administrativ-teritoriale.
    ------------
    Alin. (6) al art. 74 a fost modificat de pct. 1 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (7) Planul de redresare financiară cuprinde planificarea economico-financiară şi bugetară pe perioada procedurii de redresare financiară, care presupune:
    1. o prezentare a situaţiei economico-financiare a unităţii administrativ-teritoriale;
    2. măsuri care să asigure prestarea serviciilor publice esenţiale de către autorităţile administraţiei publice locale pe durata aplicării planului de redresare financiară;
    3. măsuri de îmbunătăţire a managementului financiar şi a mecanismelor de control necesare pentru eficientizarea furnizării serviciilor publice esenţiale;
    4. măsuri de creştere a gradului de colectare a veniturilor proprii, precum şi de generare de venituri suplimentare;
    5. măsuri pentru reducerea cheltuielilor;
    6. planificarea economico-financiară şi bugetară pe perioada procedurii de redresare financiară, care presupune:
    a) analiza tuturor veniturilor şi cheltuielilor bugetare, recomandări pentru creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor, precum şi elaborarea de rectificări ale bugetului local;
    b) proiecţia veniturilor şi cheltuielilor pentru anul curent şi pentru următorii 2 ani;
    c) restructurarea conducerii, organizării şi gestionării aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, a serviciilor şi instituţiilor publice de interes local sau judeţean, după caz;
    7. stabilirea sarcinilor pentru îndeplinirea prevederilor din planul de redresare financiară pe obiective, persoane responsabile şi termene.
    ------------
    Alin. (7) al art. 74 a fost modificat de pct. 1 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (8) Controlul executării şi îndeplinirii măsurilor cuprinse în planul de redresare financiară este realizat de comitetul pentru situaţii de criză financiară.
    ------------
    Alin. (8) al art. 74 a fost modificat de pct. 1 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (9) Planul de redresare financiară este supus spre aprobare autorităţii deliberative în termen de 3 zile lucrătoare de la elaborare şi va fi adoptat în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la depunere. În cazul în care planul de redresare financiară nu este adoptat, autoritatea deliberativă se întruneşte în termen de 3 zile lucrătoare de la data dezbaterii în ultima şedinţă pentru reanalizarea acestuia. Dacă planul de redresare financiară nu se adoptă, acesta se consideră aprobat în forma propusă de iniţiator.
    (10) Planul de redresare financiară poate fi modificat, la cererea ordonatorului principal de credite, ori de câte ori este necesar, în cazul în care apar date, informaţii sau fapte necunoscute la momentul aprobării acestuia, dacă acestea pot împiedica procesul de redresare financiară. Noul plan este elaborat de ordonatorul principal de credite împreună cu membrii comitetului pentru situaţii de criză financiară şi se supune aprobării autorităţii deliberative.
    ------------
    Alin. (10) al art. 74 a fost modificat de pct. 1 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (11) Ordonatorul principal de credite are obligaţia ca în perioada desfăşurării procedurii de redresare a crizei financiare să asigure funcţionarea eficientă şi eficace a serviciilor publice esenţiale.
    (12) Autoritatea deliberativă declară, la cererea ordonatorului principal de credite şi cu avizul consultativ al comitetului pentru situaţii de criză financiară, încetarea situaţiei de criză financiară, prin adoptarea unei hotărâri, dacă:
    a) criteriile prevăzute la alin. (1) nu s-au mai evidenţiat timp de 180 de zile calendaristice;
    b) sunt îndeplinite criteriile pentru declararea stării de insolvenţă, prevăzute de art. 75, caz în care unitatea administrativ-teritorială este supusă procedurii insolvenţei, prevăzută de prezenta lege.
    ------------
    Alin. (12) al art. 74 a fost modificat de pct. 1 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (13) Situaţia de criză financiară, respectiv încetarea acesteia, se înregistrează, în termen de 5 zile de la declararea situaţiei de criză financiară, de către ordonatorul principal de credite, respectiv de la aprobarea încetării stării de criză financiară, în registrul local al situaţiilor de criză financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, care este gestionat de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Acestea vor comunica lunar situaţiile de deschidere sau de închidere a crizelor financiare înregistrate Ministerului Finanţelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul naţional al situaţiilor de criză financiară a unităţilor administrativ-teritoriale.


    Articolul 75

    Insolvenţa
    (1) Insolvenţa este starea patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale caracterizată prin existenţa unor dificultăţi financiare, prin lipsa acută de disponibilităţi băneşti, ce conduce la neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile, pe o anumită perioadă de timp. Insolvenţa este prezumată în următoarele situaţii:
    a) neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile, mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general al unităţilor administrativ-teritoriale, fără a se lua în calcul cele aflate în litigiu comercial;
    b) neachitarea drepturilor salariale izvorâte din raporturile de muncă şi prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe o perioadă mai mare de 120 de zile de la data scadenţei.
    ------------
    Alin. (1) al art. 75 a fost modificat de pct. 2 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (2) Orice creditor sau grup de creditori care are una ori mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva unei unităţi administrativ-teritoriale, cu o valoare însumată care depăşeşte 50% din bugetul acesteia pe o perioadă de 120 de zile consecutive, poate introduce la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul unitatea administrativ-teritorială o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei acestei unităţi administrativ-teritoriale.
    (3) În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia furnizării situaţiei economico-financiare şi a concluziei de încadrare sau neîncadrare în prevederile alin. (1).
    (4) Ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la constatarea stării de insolvenţă care a intervenit potrivit alin. (1), să solicite deschiderea procedurii privind insolvenţa unităţii administrativ-teritoriale, prin cerere depusa la tribunalul în a cărui circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială respectivă. Ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia de a notifica deschiderea procedurii de insolvenţă creditorilor şi oricăror persoane interesate.
    (5) Introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către ordonatorul principal de credite a cererii prevăzute la alin. (4) atrage răspunderea acestuia, în condiţiile legii, pentru prejudiciile pricinuite părţii interesate.
    (6) Judecătorul-sindic, prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă, va numi un administrator.
    (7) În termen de 30 de zile calendaristice administratorul judiciar elaborează planul de redresare a insolvenţei, împreună cu ordonatorul principal de credite, cu avizul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi al camerei de conturi teritoriale.
    ------------
    Alin. (7) al art. 75 a fost modificat de pct. 2 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (8) Administratorul sau ordonatorul principal de credite, după caz, are obligaţia ca în perioada desfăşurării procedurii de insolvenţă să asigure furnizarea eficientă şi eficace a serviciilor publice esenţiale, în condiţiile legii.
    (9) Planul de redresare a insolvenţei va cuprinde:
    a) masurile de restabilire a viabilităţii financiare a unităţii administrativ-teritoriale;
    b) masurile de continuare a prestării serviciilor esenţiale ale unităţii administrativ-teritoriale, pe toată perioada insolvenţei acesteia;
    c) planul de achitare a debitelor către creditori.
    (10) Planul de redresare a insolvenţei se supune aprobării consiliului local, în termen de 10 zile de la întocmirea conform prevederilor alin. (7), şi devine obligatoriu atât pentru autoritatea deliberativă, cât şi pentru ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale.
    (11) În caz de neadoptare în termenul prevăzut la alin. (10), administratorul va propune judecătorului-sindic emiterea hotărârii de preluare a atribuţiilor de ordonator principal de credite de către administrator.
    (12) Administratorul va monitoriza respectarea planului de redresare a insolvenţei.
    (13) În caz de nerespectare a planului de redresare a insolvenţei, administratorul va propune judecătorului-sindic suspendarea atribuţiilor de ordonator principal de credite şi emiterea hotărârii de preluare a atribuţiilor de ordonator de credite de către administrator.
    (14) Ordonatorului principal de credite şi autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale le este interzisă exercitarea oricăror atribuţii cu implicaţii financiare pe toată perioada gestionării situaţiei de insolvenţă, conform prevederilor alin. (11)-(13), atribuţii care se exercita exclusiv de administratorul numit în condiţiile alin. (6), (11) sau (13).
    (15) În cazul în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile stării de insolvenţă a unităţii administrativ-teritoriale, judecătorul-sindic pronunţă o sentinţă de închidere a procedurii, chiar dacă nu au fost stinse toate creanţele cuprinse în planul de redresare a stării de insolvenţă. Restul creanţelor nestinse în procedura de insolvenţă vor fi cuprinse în planul de redresare a stării de criză financiară. Sentinţa de închidere a procedurii este notificată de administratorul judiciar direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, pentru efectuarea menţiunii în registrul local al situaţiilor de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale.
    ------------
    Alin. (15) al art. 75 a fost modificat de pct. 2 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    (16) Prin închiderea procedurii insolvenţei, administratorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la aplicarea procedurii faţă de ordonatorul principal de credite, faţă de patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, precum şi faţă de creditori. În termen de 30 de zile de la notificarea prevăzută la alin. (15), între administrator şi ordonatorul principal de credite se încheie un proces-verbal de predare-primire cu privire la operaţiunile derulate în timpul procedurii insolvenţei.
    (17) Unitatea administrativ-teritorială revine la statutul de criză financiară, iar ordonatorul principal de credite şi consiliul local îşi reiau atribuţiile şi vor proceda conform art. 74 la aplicarea întocmai a planului de redresare financiară pentru ieşirea unităţii administrativ-teritoriale din criza financiară.
    (18) Cheltuielile ocazionate cu plata indemnizaţiei administratorului şi îndeplinirea procedurii de redresare a insolvenţei reprezintă cheltuieli ale unităţii administrativ-teritoriale şi se suporta din bugetul acesteia.
    (19) Situaţia de deschidere a procedurii de insolvenţă, respectiv de închidere a acesteia, se înregistrează în termen de 5 zile de la declararea situaţiei de insolvenţă, respectiv de la notificarea hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii de către ordonatorul principal de credite, în registrul local al situaţiilor de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale, care este gestionat de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Acestea vor comunica lunar situaţiile de deschidere sau de închidere a procedurilor de insolvenţă înregistrate Ministerului Finanţelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul naţional al situaţiilor de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale.

    Excepţii*)

    Articolul 75^1

    Prevederile art. 14 alin. (6)-(8) şi ale art. 49 alin. (6)-(13) nu se aplică unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale care intră în procedura de criză financiară, respectiv de insolvenţă, potrivit legii speciale prevăzute la art. 85.
    ------------
    Art. 75^1 a fost introdus de pct. 37 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Capitolul VII Dispoziţii instituţionale


    Articolul 76

    Comitetul pentru finanţe publice locale
    (1) Se înfiinţează Comitetul pentru finanţe publice locale, organism cu rol consultativ în procesul de elaborare a unor reglementari cu caracter financiar, care privesc în mod direct bugetele locale şi de stabilire a sumelor de echilibrare ce se alocă anual de la bugetul de stat pentru bugetele locale, structura de tip partenerial, fără personalitate juridică.
    (2) Comitetul pentru finanţe publice locale este compus din câte un reprezentant desemnat de:
    a) Parlamentul României;
    b) Ministerul Administraţiei şi Internelor;
    c) Ministerul Finanţelor Publice;
    d) structura asociativă a comunelor din România;
    e) structura asociativă a oraşelor din România;
    f) structura asociativă a municipiilor din România;
    g) structura asociativă a consiliilor judeţene din România.
    (3) Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile de specialitate, asigura împreună secretariatul tehnic al Comitetului pentru finanţe publice locale.
    (4) Modul de funcţionare şi atribuţiile Comitetului pentru finanţe publice locale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

    Proceduri de publicitate a bugetelor unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale

    Articolul 76^1*)

    (1) Ordonatorii principali de credite ai instituţiilor publice locale au obligaţia publicării pe paginile de internet ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale a următoarelor documente şi informaţii:
    a) proiectele bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) supuse consultării publice, inclusiv anexele acestora, în maximum două zile lucrătoare de la supunerea spre consultare publică;
    b) comunicările prevăzute la art. 57 alin. (2^1), în maximum 5 zile lucrătoare de la primire;
    c) bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) aprobate, inclusiv anexele acestora, în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare;
    d) situaţiile financiare asupra execuţiei bugetare trimestriale şi anuale aferente bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), inclusiv plăţile restante, în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea la direcţiile generale ale finanţelor publice;
    e) bugetul general consolidat al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, întocmit potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice, în maximum 5 zile lucrătoare de la prezentarea în consiliul local;
    f) registrul datoriei publice locale, precum şi registrul garanţiilor locale, actualizate anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an;
    g) programul de investiţii publice al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare.
    (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) se transmit în format electronic în termen de 5 zile lucrătoare de la termenele prevăzute la alin. (1) Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea publicării pe pagina de internet a acestuia.
    (3) Se consideră îndeplinită obligaţia prevăzută la alin. (2) numai după obţinerea numărului de înregistrare generat automat de programul informatic după încărcarea informaţiilor.
    (4) Unităţile administrativ-teritoriale care până la data de 31 decembrie 2010 nu au pagini de internet publică documentele şi informaţiile prevăzute la alin. (1), în termenele respective, la avizierul aflat la sediul acestora, fără a fi exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (2) şi (3).
    (5) Unităţile administrativ-teritoriale care se încadrează în prevederile alin. (4) au obligaţia ca până la data de 31 decembrie 2010 să realizeze şi să operaţionalizeze pagini de internet proprii.
    ------------
    Art. 76^1 a fost introdus de pct. 38 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Capitolul VIII Sancţiuni


    Articolul 77

    Infracţiuni şi pedepse
    Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă:
    a) angajarea, ordonanţarea şi efectuarea de plăţi peste limitele maxime ale sumelor aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2);
    b) angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) peste limita creditelor bugetare aprobate;
    c) exercitarea oricăror atribuţii cu implicaţii financiare pe toată perioada gestionării situaţiei de insolvenţă, conform prevederilor art. 75 alin. (11)-(13), de către ordonatorul principal de credite sau de către autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale aflate în procedură de insolvenţă.
    -------------
    Art. 77 a fost modificat de art. 182 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.


    Articolul 78

    Contravenţii şi sancţiuni
    (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) nerespectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (3) şi (4), art. 19 alin. (2), art. 40, art. 44, art. 45, art. 57 şi ale art. 69 alin. (2) şi (4);
    b) nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2)-(4), art. 24 alin. (3), art. 26 alin. (4), art. 32 alin. (1)-(4), art. 33 alin. (3)-(6), art. 39 alin. (2), art. 49 alin. (3)-(5) şi (7), art. 51 alin. (1), art. 54 alin. (2)-(6) şi (9), art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1), art. 70 alin. (1), art. 72 alin. (2), art. 73 alin. (3), art. 74 alin. (4), (6) şi (13), art. 75 alin. (19) şi ale art. 76^1;
    ------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 78 a fost modificată de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012.
    c) nerespectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi (6), art. 14 alin. (1) şi (6), art. 23, art. 30 alin. (3)-(6), art. 32 alin. (7), art. 38, art. 39 alin. (3)-(6), art. 63, art. 73 alin. (1) şi ale art. 75 alin. (4) şi (6).
    ------------
    Litera c) a alin. (1) al art. 78 a fost modificată de pct. 3 al art. 123 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013.
    d) nerespectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (8), art. 49 alin. (8), (9), (12)-(14), art. 61 alin. (3)*).
    ------------
    Litera d) a alin. (1) al art. 78 a fost modificată de pct. 40 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    e) nerespectarea dispoziţiilor art. 62 alin. (9) şi (10)*).
    ------------
    Litera e) a alin. (1) al art. 78 a fost introdusă de pct. 41 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 august 2010, conform literei a) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele de la alin. (1) lit. b), cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei, iar cele de la alin. (1) lit. c), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei.
    (2^1) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. d) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.
    ------------
    Alin. (2^1) al art. 78 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    (2^2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. e) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 40.000 lei*).
    ------------
    Alin. (2^2) al art. 78 a fost introdus de pct. 42 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 august 2010, conform literei a) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.
    (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către persoane împuternicite în acest scop de Curtea de Conturi, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, potrivit legii.


    Articolul 79

    Legislaţia aplicată contravenţiei
    Contravenţiilor prevăzute la art. 78 li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu exceptia art. 28 şi 29.


    Capitolul IX Dispoziţii finale


    Articolul 80

    Contabilitate publică
    (1) Contabilitatea publică a instituţiilor publice locale, definite potrivit prezentei legi, va cuprinde:
    a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
    b) contabilitatea generală, bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau a deficitului patrimonial;
    c) abrogată.
    -------------
    Litera c) a alin. (1) al art. 80 a fost abrogată de litera b) a art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 22 aprilie 2011.
    (2) Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice procedurile contabile şi sistemul de raportare privind informaţiile furnizate de contabilitatea publică.


    Articolul 81

    Regimul veniturilor bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2)
    Întocmirea şi depunerea declaraţiilor, stingerea obligaţiilor bugetare, soluţionarea contestaţiilor, controlul fiscal, executarea creanţelor bugetare, precum şi cele referitoare la evaziunea fiscala se supun legislaţiei în domeniu.

    Alocarea de sume din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului

    Articolul 82

    (1) Cu sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului, precum şi cu alte sume alocate de la bugetul de stat sau retrase prin acte normative se majorează, respectiv se diminuează bugetele locale prin dispoziţie a autorităţii executive, potrivit legii, urmând ca la prima şedinţă a autorităţii deliberative să se valideze modificările respective.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cu sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului, precum şi cu alte sume alocate de la bugetul de stat sau retrase prin acte normative, se majorează, respectiv se diminuează bugetele locale prin decizie emisă de persoana care îndeplineşte calitatea de ordonator principal de credite în condiţiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 215/2001
    privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi modificările ulterioare, cu avizul administraţiei judeţene a finanţelor publice.
    ----------
    Alin. (2) al art. 82 a fost introdus de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 41 din 30 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 733 din 30 septembrie 2015.
    -----------
    Art. 82 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 91 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 1 iulie 2009.


    Articolul 83

    Abrogat.
    ------------
    Art. 83 a fost abrogat de pct. 43 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această abrogare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010.


    Articolul 84

    Norme metodologice şi instrucţiuni
    În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice sunt autorizate să emită norme metodologice şi instrucţiuni de aplicare.


    Articolul 85

    Procedura crizei financiare şi a insolvenţei unităţilor administrativ-teritoriale
    În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice elaborează proiectul de lege speciala privind procedura de aplicare a prevederilor art. 74 şi 75.


    Articolul 86

    Intrarea în vigoare
    (1) Prezenta lege intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, cu următoarele excepţii:
    a) art. 61, care intra în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi;
    b) art. 33 alin. (4) lit. f) şi g) intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, iar art. 74 şi 75, la data intrării în vigoare a legii speciale prevăzute la art. 85.
    ------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 86 a fost modificată de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    c) art. 26 alin. (7), art. 33 alin. (8) şi art. 41, care intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, în vederea fundamentării proiecţiei bugetare pentru anul 2009.
    (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003
    privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 19 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    ------------
    Alin. (2) al art. 86 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 273 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 20 iulie 2006.

    Aceasta lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

    BOGDAN OLTEANU

    PREŞEDINTELE SENATULUI

    NICOLAE VĂCĂROIU

    Bucureşti, 29 iunie 2006.
    Nr. 273.

    Anexa 1

    LISTA
    impozitelor, taxelor şi altor venituri ale bugetelor locale
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.
    crt. Denumirea veniturilor
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

        CAP. I
        Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor

     A. Venituri proprii:
     1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub
        autoritatea consiliilor judeţene
     2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
        a) cote defalcate din impozitul pe venit;
        b) sume alocate de consiliul judeţean din cotele defalcate din impozitul pe
        venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
     3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital:
        - alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital
     4. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
        desfăşurarea de activităţi:
        a) taxa asupra mijloacelor de transport;
        b) taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare
     5. Venituri din proprietate:
        a) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea
        consiliilor judeţene;
        b) restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi;
        c) venituri din concesiuni şi închirieri;
        d) venituri din dividende;
        e) alte venituri din proprietate.
     6. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:
        a) venituri din prestări de servicii;
        b) contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile
        de protecţie socială;
        c) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi
        despăgubiri;
        d) alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi.
     7. Amenzi, penalităţi şi confiscări:
        a) venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor
        legale;
        b) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume
        constatate odată cu confiscarea, potrivit legii;
        c) alte amenzi, penalităţi şi confiscări.
     8. Venituri din valorificarea unor bunuri:
        a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
        b) venituri din privatizare;
        c) venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat.
     B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
     C. Donaţii şi sponsorizări
     D. Subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte administraţii
     E. Operaţiuni financiare.

        CAP. II
        Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor,
        municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului
        Bucureşti

     A. Venituri proprii:
     1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub
        autoritatea consiliilor locale
     2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
        a) cote defalcate din impozitul pe venit;
        b) sume alocate de consiliul judeţean din cotele defalcate din impozitul pe
        venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
     3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital:
        - alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital.
     4. Impozite şi taxe pe proprietate:
        a) impozit pe clădiri;
        b) impozit pe terenuri;
        c) taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială şi
        alte taxe de timbru;
        d) alte impozite şi taxe pe proprietate.
     5. Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii:
        - taxe hoteliere.
     6. Taxe pe servicii specifice:
        a) impozit pe spectacole;
        b) alte taxe pe servicii specifice.
     7. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
        desfăşurarea de activităţi:
        a) taxe asupra mijloacelor de transport;
        b) taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de
        funcţionare;
        c) alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau
        pe desfăşurarea de activităţi.
     8. Alte impozite şi taxe fiscale:
        - alte impozite şi taxe fiscale.
     9. Venituri din proprietate:
        a) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea
        consiliilor locale;
        b) restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi;
        c) venituri din concesiuni şi închirieri;
        d) venituri din dividende;
        e) alte venituri din proprietate.
     10. Venituri din dobânzi:
         - alte venituri din dobânzi.
     11. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:
         a) venituri din prestări de servicii;
         b) contribuţia părinţilor sau susţinătorilor legali pentru întreţinerea
         copiilor în creşe;
         c) contribuţia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social;
         d) taxe din activităţi cadastrale şi agricultura;
         e) contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în
         unităţile de protecţie socială;
         f) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi
         despăgubiri;
         g) alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi.
     12. Venituri din taxe administrative, eliberări de permise:
         a) taxe extrajudiciare de timbru;
         b) alte venituri din taxe administrative, eliberări de permise.
     13. Amenzi, penalităţi şi confiscări:
         a) venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor
         legale;
         b) penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiei
         de impozite şi taxe;
         c) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume
         constatate odată cu confiscarea, potrivit legii;
         d) alte amenzi, penalităţi şi confiscări.
     14. Diverse venituri:
         a) vărsăminte din venituri şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice;
         b) alte venituri.
     15. Venituri din valorificarea unor bunuri:
         a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
         b) venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului;
         c) venituri din privatizare;
         d) venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat.
     B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
     C. Donaţii şi sponsorizări
     D. Subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte administraţii
     E. Operaţiuni financiare.
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă

    ──────────

    NOTĂ:

    Veniturile bugetelor locale pot fi actualizate ca urmare a perfecţionării legislaţiei fiscale, precum şi prin legile bugetare anuale, în concordanţă cu programele de creştere a autonomiei financiare a unităţilor administrativ-teritoriale şi de descentralizare a serviciilor publice.

    ──────────


    Anexa 2

    LISTA
    cheltuielilor care se prevăd în bugetele locale
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.
    crt. Denumirea cheltuielilor
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

        CAP. I
        Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor

     1. Autorităţi publice şi acţiuni externe:
        - autorităţi executive.
     2. Alte servicii publice generale:
        a) fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei
        publice locale;
        b) fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de
        stat;
        c) fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de
        autorităţile administraţiei publice locale;
        d) servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor;
        e) alte servicii publice generale.
     3. Dobânzi
     4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administraţiei:
        - transferuri din bugetele consiliilor judeţene pentru finanţarea centrelor
        de zi pentru protecţia copilului.
     5. Apărare:
        - apărare naţională (centre militare).
     6. Ordine publică şi siguranţă naţională:
        a) politie comunitară;
        b) protecţie civilă şi protecţia contra incendiilor.
     7. Învăţământ:
        a) învăţământ preşcolar şi primar*);
        - învăţământ preşcolar*);
        - învăţământ primar*);
    ----------
        *) Se cuprind cheltuielile pentru acordarea de produse lactate şi de
    panificaţie, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind
    acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV
    din învăţământul de stat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de
    stat cu program normal de 4 ore, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
    nr. 16/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

        b) învăţământ special;
        c) alte cheltuieli în domeniul învăţământului.
     8. Sănătate:
        a) servicii medicale în unităţile sanitare cu paturi:
        - spitale generale;
        b) alte cheltuieli în domeniul sănătăţii:
        - alte instituţii şi acţiuni sanitare.
     9. Cultura, recreere şi religie:
        a) servicii culturale:
        - biblioteci publice judeţene;
        - muzee;
        - instituţii publice de spectacole şi concerte;
        - scoli populare de arta şi meserii;
        - centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale;
        - consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice;
        - alte servicii culturale;
        b) servicii recreative şi sportive:
        - sport;
        c) servicii religioase;
        d) alte servicii în domeniul culturii, recreerii şi religiei.
     10. Asigurări şi asistenţă socială:
         a) asistenţă acordată persoanelor în vârstă;
         b) asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi:
         - asistenţă socială în caz de invalidităţi;
         c) asistenţă socială pentru familie şi copii;
         d) alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistentei sociale.
     11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică:
         a) alimentare cu apa şi amenajări hidrotehnice:
         - alimentare cu apa;
         - amenajări hidrotehnice;
         b) alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării
         comunale.
     12. Protecţia mediului:
         a) salubritate şi gestionarea deşeurilor:
         - colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor.
     13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:
         a) acţiuni generale economice şi comerciale:
         - prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi gheţurilor;
         - programe de dezvoltare regională şi locală;
         - alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale.
     14. Combustibil şi energie:
         a) energie termică;
         b) alte cheltuieli privind combustibilii şi energia.
     15. Agricultura, silvicultura, piscicultura şi vânătoare:
         a) agricultura:
         - protecţia plantelor şi carantina fitosanitara.
     16. Transporturi:
         a) transport rutier:
         - drumuri şi poduri;
         b) transport aerian:
         - aviaţia civilă;
         c) alte cheltuieli în domeniul transporturilor.
     17. Alte acţiuni economice:
         a) zone libere;
         b) turism;
         c) proiecte de dezvoltare multifuncţională;
         d) alte acţiuni economice.

        CAP. II
        Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor,
        municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului
        Bucureşti

     1. Autorităţi publice şi acţiuni externe:
        - autorităţi executive.
     2. Alte servicii publice generale:
        a) fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei
        publice locale;
        b) fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de
        stat;
        c) fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de
        autorităţile administraţiei publice locale;
        d) servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor;
        e) alte servicii publice generale.
     3. Dobânzi
     4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administraţiei:
        - transferuri din bugetele locale pentru instituţiile de asistenţă socială
        pentru persoanele cu handicap.
     5. Apărare:
        - apărare naţională (centre militare).
     6. Ordine publică şi siguranţă naţională:
        a) politie comunitară;
        b) protecţie civilă şi protecţia contra incendiilor.
     7. Învăţământ:
        a) învăţământ preşcolar şi primar:
        - învăţământ preşcolar;
        - învăţământ primar;
        b) învăţământ secundar:
        - învăţământ secundar inferior;
        - învăţământ secundar superior;
        - învăţământ profesional;
        c) învăţământ postliceal;
        d) învăţământ special*);
    -------
        *) Pentru bugetele sectoarelor municipiului Bucureşti.

        e) servicii auxiliare pentru educaţie:
        - internate şi cantine pentru elevi;
        - alte servicii auxiliare;
        f) alte cheltuieli în domeniul învăţământului.
     8. Sănătate:
        a) servicii medicale în unităţile sanitare cu paturi:
        - spitale generale;
        b) alte cheltuieli în domeniul sănătăţii:
        - alte instituţii şi acţiuni sanitare.
     9. Cultura, recreere şi religie:
        a) servicii culturale:
        - biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale;
        - muzee;
        - instituţii publice de spectacole şi concerte;
        - scoli populare de arta şi meserii**);
    ---------
        **) Pentru bugetul municipiului Bucureşti.

        - case de cultura;
        - cămine culturale;
        - centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale;
        - consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice;
        - alte servicii culturale;
        b) servicii recreative şi sportive:
        - sport;
        - tineret;
        - întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de
        agrement;
        c) servicii religioase;
        d) alte servicii în domeniul culturii, recreerii şi religiei.
     10. Asigurări şi asistenţă socială:
         a) asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi:
         - asistenţă socială în caz de invalidităţi;
         b) asistenţă socială pentru familie şi copii*);
    -------
        *) Pentru bugetele sectoarelor municipiului Bucureşti.

         c) ajutoare pentru locuinţe;
         d) creşe;
         e) prevenirea excluderii sociale:
         - ajutor social;
         - cantine de ajutor social;
         f) alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistentei sociale.
     11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică:
         a) locuinţe:
         - dezvoltarea sistemului de locuinţe;
         - alte cheltuieli în domeniul locuinţelor;
         b) alimentare cu apa şi amenajări hidrotehnice:
         - alimentare cu apa;
         - amenajări hidrotehnice;
         c) iluminat public şi electrificări rurale;
         d) alimentare cu gaze naturale în localităţi;
         e) alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării
         comunale.
     12. Protecţia mediului:
         a) salubritate şi gestionarea deşeurilor:
         - salubritate;
         - colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor;
         b) canalizare şi tratarea apelor reziduale.
     13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:
         a) acţiuni generale economice şi comerciale:
         - prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi gheţurilor;
         - stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii;
         - programe de dezvoltare regională şi locală;
         - alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale.
     14. Combustibil şi energie:
         a) energie termică;
         b) alţi combustibili;
         c) alte cheltuieli privind combustibilii şi energia.
     15. Agricultura, silvicultura, piscicultura şi vânătoare:
         a) agricultura:
         - protecţia plantelor şi carantina fitosanitara*);
    --------
        *) Pentru bugetul municipiului Bucureşti.

         - alte cheltuieli în domeniul agriculturii.
     16. Transporturi:
         a) transport rutier:
         - drumuri şi poduri;
         - transport în comun;
         - străzi;
         b) alte cheltuieli în domeniul transporturilor.
     17. Alte acţiuni economice:
         a) Fondul Român de Dezvoltare Socială;
         b) zone libere;
         c) turism;
         d) proiecte de dezvoltare multifuncţională;
         e) alte acţiuni economice.
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Notă

    ──────────

    NOTĂ:

    Cheltuielile bugetelor locale pot fi actualizate ca urmare a perfecţionării legislaţiei fiscale, precum şi prin legile bugetare anuale, în concordanţă cu programele de creştere a autonomiei financiare a unităţilor administrativ-teritoriale şi de descentralizare a serviciilor publice.

    ──────────

    ---------