ORDIN nr. 112/904/208/2020privind modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiționale
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE Nr. 112 din 24 aprilie 2020
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Nr. 904 din 25 mai 2020
  • AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR Nr. 208 din 18 mai 2020
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 23 iunie 2020
    Văzând Referatul Direcției generale politici în industrie alimentară și comerț din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 261.227 din 4.03.2020,
    având în vedere prevederile art. 34-41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    în baza:– art. 1 alin. (1) și art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare;– art. 16 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului,
    în temeiul: – art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;– art. 3 lit. f) și art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 alin. (1) lit. c) și art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, ministrul sănătății și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emit următorul ordin:

    Articolul I

    Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 11 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) Prezentul ordin stabilește condițiile pentru atestarea produselor tradiționale.
    2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 2

    În sensul prezentului ordin, termenii folosiți se definesc după cum urmează:
    a) produs tradițional - produs alimentar pentru care se utilizează materii prime locale, nu are în compoziția lui aditivi alimentari, prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare tradițional și care se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii;
    b) tradiționalitate - elementul sau ansamblul de elemente prin care un produs se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii; tradiționalitatea nu poate să se limiteze la o compoziție calitativă sau cantitativă ori la un mod de producție stabilit printr-o reglementare comunitară sau națională ori prin standarde voluntare; totuși, această regulă nu se aplică dacă reglementarea sau standardul respectiv a fost stabilit în vederea definirii tradiționalității unui produs;
    c) atestarea produselor tradiționale - recunoașterea tradiționalității unui produs prin intermediul înregistrării sale și emiterea documentului «Atestat produs tradițional» în conformitate cu prezentul ordin;
    d) materie primă locală - materia primă folosită la obținerea produsului tradițional și care este produsă pe teritoriul statului în care este fabricat produsul tradițional;
    e) atestat de produs tradițional - document care certifică faptul că deținătorul îndeplinește condițiile legale pentru producerea/prelucrarea/procesarea materiei prime locale în vederea obținerii unui produs tradițional.
    3. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 3

    Direcția de specialitate cu atribuții în domeniul atestării produselor tradiționale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale înființează și administrează Registrul național al produselor tradiționale, denumit în continuare RNPT. RNPT se publică pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
    4. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 5
    (1) Pentru a fi înregistrat, produsul tradițional trebuie să fie conform cu dispozițiile naționale și să exprime tradiționalitatea.(2) Produsele tradiționale atestate nu pot fi denumite sub un nume care intră sub incidența reglementărilor privind protecția indicațiilor geografice, a denumirilor de origine și ale specialităților tradiționale garantate ale produselor agricole și produselor alimentare.
    5. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 6
    (1) Pentru a fi atestat ca produs tradițional, produsul trebuie să îndeplinească condițiile din caietul de sarcini.(2) Caietul de sarcini trebuie să conțină următoarele elemente:
    a) denumirea produsului. În cazul în care produsul este deja înregistrat sub o denumire personalizată, unică, nu se mai înregistrează;
    b) descrierea caracteristicilor produsului tradițional, prin indicarea principalelor însușiri organoleptice: culoare, gust, miros, aromă, consistență, aspect, fizico-chimice: umiditate, conținut de proteine, grăsimi, glucide, sare, ph, porozitate și microbiologice, după caz, care să definească tradiționalitatea/ specificitatea acestuia;
    c) descrierea caracteristicilor materiilor prime, care să nu conțină în compoziția acestora adaosuri obținute prin sinteză chimică și nu numai, cum ar fi: aditivi alimentari, arome, vitamine, minerale; proveniența materiilor prime;
    d) descrierea caracteristicilor ingredientelor folosite în procesul de fabricație, care să nu prezinte în compoziția lor aditivi alimentari, exceptând adaosurile naturale, respectiv coloranți, arome, vitamine, minerale, îndulcitori; indicarea ingredientelor folosite și a principalelor însușiri organoleptice, fizico-chimice și microbiologice, unde este cazul, ale acestora;
    e) descrierea metodei de producție specific locală, autentică și invariabilă, precum și descrierea procesului tehnologic tradițional, unde se vor trece toate fazele de producție, cu precizarea operațiunilor executate manual;
    f) descrierea elementelor specifice privind ambalarea, în scopul asigurării calității, originii și elementelor de identificare, respectiv materialul din care este confecționat ambalajul, proprietățile și influența acestuia asupra produsului finit;
    g) fotografia și descrierea produsului pe secțiune, după caz, care să reprezinte caracteristicile specifice produsului, forma; modul de producție și/sau de prelucrare care să reflecte un procedeu tehnologic de producție și/sau de prelucrare tradițional prin care produsul să se distingă de alte produse similare aparținând aceleiași categorii;
    h) cerințele minime și procedurile de verificare și control al tradiționalității produsului;
    i) capacitatea de producție realizată - raportată pentru un an, respectiv 365 de zile, care nu poate depăși cantitatea medie de 150 kg/litri pe zi total produs tradițional atestat și nu mai mult de 400 kg/litri pe zi total produse tradiționale atestate, cu excepția producerii pâinii și produselor de panificație tradiționale - care nu pot depăși cantitatea medie de 300 kg pe zi total produs tradițional atestat și nu mai mult de 800 kg pe zi total produse tradiționale atestate;
    j) date, înscrisuri, referințe bibliografice care să indice proveniența istorică a produsului, să demonstreze transmiterea unei tradiții de la o generație la alta și din care să rezulte legătura istorică a produsului tradițional cu locul de producție sau o declarație de notorietate din partea unei asociații locale a producătorilor de produse tradiționale semnată de organele de conducere ale acesteia.
    6. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 7
    (1) Caietul de sarcini, însoțit de opis, cererea de înregistrare a produsului tradițional, prevăzută în anexa nr. 1, buletinul de analiză al produsului realizat la un laborator acreditat, lista echipamentelor de producție, document doveditor privind deținerea spațiului unde se desfășoară activitatea, schița spațiului cu amplasarea echipamentelor folosite, certificatul de înmatriculare/certificatul unic de înregistrare la registrul comerțului, dovada înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor și/sau atestatul de producător eliberat de primăria localității unde se fabrică produsul, după caz, sau un document echivalent de înregistrare într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-o altă țară care este parte la acordul privind Spațiul Economic European, actul de identitate al solicitantului sau persoanei împuternicite, în copie, autorizarea/înregistrarea sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor, se depune la direcția pentru agricultură județeană sau a municipiului București, în 3 exemplare sau în format electronic la adresa de e-mail www.politici.indalim@madr.ro.(2) Depunerea documentației prevăzute la alin. (1) de către un producător din alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-o altă țară care este parte la acordul privind Spațiul Economic European se va face în format electronic, la Direcția pentru Agricultură a Municipiului București, la adresa de e-mail: dadr.b@madr.ro. Documentația va fi redactată în limba română, numerotată manual, pe față, centru, jos, în ordine crescătoare, de la 1 la ... n, unde «n» este numărul total al filelor din dosarul depus în vederea aprobării, iar ultima pagină a dosarului trebuie să conțină mențiunea «acest dosar cuprinde „n“ file» și este semnată, ștampilată, după caz, de către reprezentantul legal/persoana împuternicită/persoana solicitantă.(3) Documentele vor fi prezentate pe suport hârtie, certificate «pentru conformitate cu originalul» și însușite prin semnătura reprezentantului legal al solicitantului/persoanei împuternicite/ persoanei solicitante. Documentele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie numerotate manual, pe față, centru, jos, în ordine crescătoare, de la 1 la ... n, unde «n» este numărul total al filelor din dosarul depus în vederea aprobării, iar ultima pagină a dosarului trebuie să conțină mențiunea «acest dosar cuprinde „n“ file» și este semnată, ștampilată, după caz, de către reprezentantul legal/persoana împuternicită/persoana solicitantă. Prevederile prezentului alineat nu se aplică producătorilor din alte state membre ale Uniunii Europene sau dintr-o altă țară care este parte la acordul privind Spațiul Economic European. (4) Reprezentanții împuterniciți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu atribuții în domeniu din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București verifică dacă documentația depusă corespunde prevederilor prezentului ordin și comunică în scris solicitantului, în maximum 15 zile de la înregistrare, dacă există neconformități.(5) În situația în care se constată neconformități, solicitantul notificat în acest sens va completa documentația conform observațiilor făcute, în maximum 30 de zile de la data primirii notificării.(6) În situația în care nu se constată neconformități, autoritatea competentă din statul membru verifică, la unitatea de producție, conformitatea datelor din documentația depusă. (7) Rezultatul verificărilor faptice se înscrie într-un proces-verbal de constatare, prevăzut în anexa nr. 2, redactat în 3 exemplare, care se semnează de către reprezentantul împuternicit și de solicitant sau de împuternicitul legal al acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de constatare redactat rămâne la solicitant, unul la direcția pentru agricultură județeană sau a municipiului București și unul se va înainta structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.(8) În situația în care se constată că datele înscrise în caietul de sarcini nu corespund cu realitatea din teren, aceasta se menționează distinct în procesul-verbal de constatare și constituie motivul respingerii cererii.
    7. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 7^1
    (1) Direcția pentru agricultură județeană sau a municipiului București va înainta direcției de specialitate cu atribuții în domeniul atestării produselor tradiționale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale dosarul pentru înscrierea în RNPT, însoțit de procesul-verbal de constatare prevăzut la art. 7 alin. (7).(2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale examinează, prin personalul structurii de specialitate de la alin. (1), documentația înaintată de direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.(3) În cazul în care se constată că documentația transmisă corespunde prevederilor prezentului ordin, produsul se înscrie în RNPT și se eliberează documentul «Atestat produs tradițional», prevăzut în anexa nr. 3, însoțit de logoul național prevăzut în anexa nr. 5; în caz contrar, documentația se respinge, comunicând aceasta în scris direcției pentru agricultură județene sau a municipiului București.(4) În cazul în care operatorul economic, înregistrat în RNPT, își schimbă sediul declarat în cererea prevăzută la anexa nr. 1, acesta trebuie să notifice schimbarea sediului către direcția de specialitate cu atribuții în domeniul atestării produselor tradiționale, în termen de 15 zile de la data apariției modificării.(5) Operatorul economic, înregistrat în RNPT, va certifica printr-o declarație pe propria răspundere menținerea condițiilor care au stat la baza eliberării atestatului de produs tradițional, pe care o va anexa notificării menționate la alin. (4).(6) Direcția de specialitate va elibera un nou atestat în termen de 15 zile de la data înregistrării notificării.(7) Pe tot parcursul procedurii de aprobare se păstrează confidențialitatea informațiilor obținute, la toate nivelurile.
    8. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 8
    (1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structurile teritoriale de inspecție, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Sănătății, prin personalul împuternicit, au atribuții de control privind îndeplinirea condițiilor care au stat la baza acordării atestatului de produs tradițional, conform competențelor legale.(2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale desfășoară inspecții în unitățile de producție prin consilierii cu atribuții de inspecție în domeniul industriei alimentare din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, cu încheierea de procese-verbale de control. Specialiștii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu atribuții de inspecție și control efectuează controale anuale pentru a verifica îndeplinirea și menținerea condițiilor care au stat la baza acordării atestatului de produs tradițional. Controalele se efectuează conform tematicilor și procedurilor de inspecții, aprobate de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. (3) Direcția de specialitate, în mod selectiv, ca urmare a unei analize de risc, poate participa în cadrul echipelor de control, în vederea observării modului în care operatorii economici înregistrați în RNPT își desfășoară activitatea.(4) În cazul în care producătorul este dintr-un alt stat membru sau dintr-o altă țară care este parte la acordul privind Spațiul Economic European, controalele anuale care vizează verificarea îndeplinirii și menținerii condițiilor care au stat la baza acordării atestatului de produs tradițional se efectuează de o autoritate de supraveghere publică sau de o autoritate privată care respectă standardul european UNI CEI EN ISO/IEC 17065, acreditată/autorizată/recunoscută de statul membru/țara respectiv(ă). (5) Producătorul dintr-un alt stat membru sau dintr-o altă țară care este parte la acordul privind Spațiul Economic European are obligația de a comunica Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în termen de 30 de zile de la data efectuării controlului, rezultatele/constatările controalelor anuale. Necomunicarea rezultatelor/constatărilor controalelor anuale în termenul menționat atrage retragerea atestatului de produs tradițional, radierea din RNPT și retragerea logoului. (6) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin personalul de specialitate, desfășoară controale în rețeaua de comercializare pentru verificarea conformității etichetării și logoului produselor tradiționale. (7) Ministerul Sănătății, prin personalul împuternicit de acesta din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, efectuează controlul oficial, conform legislației în vigoare și competențelor, și dispune măsurile legale care se impun.(8) La primirea unei reclamații, fiecare instituție menționată la alin. (1) și (4) efectuează operațiuni de control pe fluxul de fabricație pentru a verifica conformitatea produselor tradiționale cu cele prescrise sau declarate, conform competențelor legale.(9) Operatorii economici care produc și/sau comercializează produse înregistrate în RNPT sunt obligați să permită accesul în unitate și în secția de producție al organelor de inspecție și control ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și al personalului împuternicit de către Ministerul Sănătății, precum și să pună la dispoziția acestora informațiile și documentele solicitate.(10) În funcție de specificul neconformităților constatate în timpul inspecției, organele de control notifică instituțiile abilitate a aplica sancțiunile corespunzătoare cu privire la situația constatată și care vor întreprinde măsurile ce se impun, conform legislației în vigoare din fiecare stat membru al Uniunii Europene sau dintr-o altă țară care este parte la acordul privind Spațiul Economic European.
    9. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 8^1
    (1) În cazul constatării nerespectării condițiilor care au stat la baza obținerii atestatului de produs tradițional, personalul cu atribuții de control din cadrul instituțiilor enumerate la art. 8 alin. (1) dispune măsurile legale care se impun, potrivit competențelor legale, aplică sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare, și, după caz, acordă termene de remediere.(2) După împlinirea termenelor de remediere prevăzute la alin. (1) se va efectua un nou control în vederea verificării remedierii deficiențelor de către operatorul economic. În cazul în care nu a fost remediată situația în cauză, se dispune măsura administrativă prin retragerea atestatului de produs tradițional, radierea din RNPT și retragerea logoului de către personalul structurii de specialitate din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma notificării trimise de către organele de control abilitate.(3) Măsura administrativă de retragere a atestatului de produs tradițional, radierea din RNPT și retragerea logoului se dispune și în cazul încălcării prevederilor art. 8 alin. (9).(4) Solicitanții cărora le-a fost retras atestatul de produs tradițional au dreptul să depună o nouă documentație pentru produsul al cărui atestat a fost retras, după cel puțin 12 luni de la data retragerii acestuia.
    10. La articolul 10, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Folosirea logoului fără respectarea condițiilor prevăzute în prezentul ordin se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.11. La articolul 10, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:(6) Falsificarea atestatului și a logoului se sancționează conform legii.(7) În cazul pierderii, furtului sau deteriorării atestatului de produs tradițional, deținătorul acestuia are obligația de a solicita eliberarea unui duplicat.(8) Se interzice înstrăinarea atestatului de produs tradițional și a logoului, acestea fiind valabile numai în posesia titularului.12. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 11

    Etichetarea produselor tradiționale trebuie să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 și (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei. Eticheta se completează cu logoul și poziția la care a fost înscris produsul în RNPT.


    Articolul II

    Anexele nr. 1, 2 și 5 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 și 3 la prezentul ordin.


    Articolul III

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul IV

    Operatorii economici titulari de atestate de produs tradițional eliberate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anterior intrării în vigoare a prezentului ordin au obligația de a solicita preschimbarea acestora până la data de 31.12.2020. Cererea de preschimbare va fi însoțită de atestatul de produs tradițional deținut, în original și de autorizarea/ înregistrarea sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor.


    Articolul V

    Prezentul ordin a fost emis cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul VI

    Prezentul ordin a fost adoptat cu respectarea procedurii de notificare prevăzute de Directiva (UE) 2015/1.535 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale.


    Articolul VII

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros
    Ministrul sănătății,
    Nelu Tătaru
    Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,
    Eduardt Cozminschi


    Anexa nr. 1

    (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 724/1.082/360/2013)
    CERERE
    de înregistrare a produsului tradițional ....................
    Operatorul economic/Persoana fizică ..............................., cu sediul/adresa în ................................................................, telefon/fax ............................, e-mail .............................., reprezentat de ...................................................................., domiciliat în ............................................................, având funcția de ...................... pe baza documentelor anexate la dosar, solicit înregistrarea produsului tradițional .............................. în Registrul național al produselor tradiționale, conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiționale, cu modificările și completările ulterioare.
    Semnătura ................
    Data ..........................
    Domnului Director executiv al Direcției pentru Agricultură a Județului ................................/Municipiului București


    Anexa nr. 2

    (Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 724/1.082/360/2013)
    MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
    DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ A JUDEȚULUI ............................
    Adresa: ...............................................
    e-mail ............, web ............
    PROCES-VERBAL DE CONSTATARE
    nr. ......../din data de ................. privind verificarea realității datelor înscrise în documentația pentru acordarea unui „ATESTAT PRODUS TRADIȚIONAL“
    Subsemnatul/Subsemnata, .........., în calitate de ..............................................., în urma verificării realității datelor înscrise în documentația depusă la Direcția pentru Agricultură a Județului ........., cu Cererea nr. ................. din ........ pentru acordarea atestatului de produs tradițional (se va numi produsul.)...................., fabricat în unitatea de producție din .........................................................., aparținând operatorului economic/persoanei fizice ........., cu sediul în ................................................... ........................................, am constatat următoarele:
     Buletin de analiză produs  Verificarea procesului de producție
     Echipamente de producție
     Spațiu conform schiței din documentație
    – unitatea de producție îndeplinește/nu îndeplinește condițiile de fabricare a produsului .............................................................................. pentru acordarea atestatului de produs tradițional. ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
    (Se vor menționa distinct și motivele acordării/neacordării atestatului.)
    Reprezentantul împuternicit constatator,
    .........................................
    (semnătura și ștampila)


    Operatorul economic sau


    reprezentantul împuternicit,


    ................................


    (semnătura și ștampila)


    Anexa nr. 3

    (Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 724/1.082/360/2013)
    Reprezentarea grafică și descrierea logoului național*)
    *) Logoul național este reprodus în facsimil.I. Logoul național în culori sau alb-negru1. Logoul național în pantone:2. Logoul național în CMYK:3. Logoul național în alb-negru:
    Monocrom

    Monocrom pe fond culoare
    II. Tipărirea
    Pentru text se va folosi fontul Neo Sans Std (bold) cu diacritice.III. Mărimea logoului
    Dimensiunea minimă a logoului va fi de 15 mm în diametru.

    ----