ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 28 mai 2008 (*actualizată*)
privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare
(actualizată până la data de 6 martie 2009*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 februarie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: LEGE nr. 24 din 27 februarie 2009.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    Având în vedere obligaţiile ce revin României, ca stat membru al Uniunii Europene, de respectare a prevederilor legislaţiei comunitare în vigoare, este necesară luarea cât mai rapid a măsurilor ce se impun pentru raportarea de informaţii privind piaţa produselor agricole şi alimentare către Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene.
    Ţinând seama de prevederile regulamentelor europene, şi anume: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 562/2005 din 5 aprilie 2005 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.255/1999 privind schimburile de informaţii dintre statele membre şi Comisie în sectorul laptelui şi produselor lactate, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.319/2006 din 5 septembrie 2006 privind schimbul de anumite informaţii referitoare la carnea de porc între statele membre şi Comisie, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.128/2006 din 24 iulie 2006 privind etapa de comercializare la care se referă preţul mediu pentru carcasele de porc, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 315/2002 din 20 februarie 2002 privind evidenţa preţurilor la carcasele de ovine proaspete sau refrigerate pe pieţele reprezentative ale Comunităţii, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 22/2008 din 11 ianuarie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a grilei comunitare de clasificare a carcaselor de ovine, Regulamentul (CE) nr. 874/96 din 14 mai 1996 privind importurile de animale de reproducţie de rasă pură din speciile ovină şi caprină provenite din ţările terţe, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 546/2003 din 27 martie 2003 privind anumite comunicări de date referitoare la aplicarea regulamentelor Consiliului (CEE) nr. 2.771/75, (CEE) nr. 2.777/75 şi (CEE) nr. 2.783/75 în sectorul ouălor şi păsărilor de curte, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.183/2006 din 24 iulie 2006 privind grila comunitară de clasificare a carcaselor de bovine adulte, Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 563/82 din 10 martie 1982 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.208/81 de stabilire a preţurilor de piaţă pentru bovinele adulte pe baza grilei comunitare de clasificare a carcaselor, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 295/96 din 16 februarie 1996 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.892/87 privind înregistrarea preţurilor de pe piaţă pentru bovinele adulte, pe baza grilei comunitare de clasificare a carcaselor, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 877/2004 din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2.200/96 în ceea ce priveşte comunicarea preţurilor constatate pe pieţe pentru anumite fructe şi legume proaspete, Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.131/93 din 28 iulie 1993 de stabilire a procedurii şi a condiţiilor pentru vânzarea cerealelor păstrate de către organismele de intervenţie, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.465/2006 din 3 octombrie 2006 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.131/1993 de stabilire a procedurii şi a condiţiilor pentru vânzarea cerealelor păstrate de către organismele de intervenţie, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 100/2007 din 1 februarie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 877/2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.200/96 din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a pieţei în sectorul fructelor şi legumelor, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.282/2001 din 28 iunie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.493/1999 în ceea ce priveşte strângerea de informaţii pentru identificarea produselor vinicole şi pentru monitorizarea pieţei vitivinicole şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.623/2000, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.234/2007 din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP),
    având în vedere că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de raportare poate avea drept consecinţă negativă declanşarea de către Comisia Europeană a procedurilor de sancţionare a României,
    prezentul act normativ reglementează măsurile necesare organizării şi funcţionării în condiţii optime a Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare şi asigură obligativitatea transmiterii informaţiilor legate de preţuri şi de stocuri de către operatorii economici la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în vederea raportării de informaţii privind piaţa produselor agricole şi alimentare către Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Se aprobă înfiinţarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare, denumit în continuare SIPPAA, în scopul colectării, prelucrării, interpretării şi raportării de date şi informaţii privind piaţa produselor agricole şi alimentare.


    Articolul 2

    (1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale reprezintă autoritatea publică centrală responsabilă cu organizarea, implementarea şi funcţionarea SIPPAA.
    (2) În vederea stabilirii metodelor şi tehnicilor de colectare, procesare şi diseminare a datelor statistice care fac obiectul SIPPAA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se consultă cu Institutul Naţional de Statistică, în calitatea sa de coordonator al statisticii oficiale din România.
    (3) Metodologiile de colectare, prelucrare, interpretare şi difuzare a datelor statistice din cadrul anchetelor statistice ce fac obiectul SIPPAA sunt transmise Institutului Naţional de Statistică, în vederea avizării acestora, şi se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.


    Articolul 3

    Implementarea şi funcţionarea SIPPAA se realizează prin următoarele măsuri:
    a) măsuri de strategie, prin care se stabilesc produsele sau grupele de produse care se includ în studiile de piaţă, pieţele reprezentative şi categoriile de operatori economici, organizaţiile profesionale, patronale, organizaţiile interprofesionale care furnizează informaţiile, categoriile de preţuri care se înregistrează;
    b) măsuri de reglementare şi administrative, prin care se asigură metodologia de colectare a datelor, sistemul de raportare, transfer şi procesare a datelor, resursele umane necesare, cerinţele privind instruirea personalului care asigură colectarea datelor, cerinţele tehnice informaţionale, costurile informaţionale.


    Articolul 4

    (1) Colectarea şi verificarea informaţiilor primare privind piaţa produselor agricole şi alimentare se realizează de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, direct sau prin intermediul direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz.
    (2) Centralizarea, procesarea, analizarea şi diseminarea informaţiilor privind piaţa produselor agricole şi alimentare se realizează de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


    Articolul 5

    (1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, unităţi de raportare sunt operatorii economici, Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, organizaţiile profesionale, patronale şi interprofesionale şi alte autorităţi, după caz.
    (2) Unităţile de raportare au obligaţia de a raporta datele şi informaţiile care fac obiectul SIPPAA, la termenele şi în forma solicitată, către personalul administraţiei publice prevăzute la art. 4 alin. (1).


    Articolul 6

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor individuale, prin adoptarea de măsuri administrative, organizatorice şi tehnice de protejare, prevenire a accesului, difuzării, înstrăinării şi distrugerii neautorizate a acestora.


    Articolul 7

    (1) Declararea de către unităţile de raportare de date şi informaţii neconforme cu realitatea, refuzul de declarare, refuzul de a prezenta persoanelor împuternicite din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale documentele şi evidenţele necesare în vederea verificării realităţii datelor şi informaţiilor de piaţă, nedeclararea la termenele stabilite şi în forma solicitată a datelor şi informaţiilor care fac obiectul SIPPAA constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei. Divulgarea de date confidenţiale referitoare la operatorii economici furnizori de informaţii de piaţă constituie infracţiune şi se sancţionează conform prevederilor Codului penal.
    -----------
    Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 24 din 27 februarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 3 martie 2009.
    (2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţi împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care au obligaţia de a verifica modul de respectare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi au dreptul să verifice la sediul unităţilor de raportare realitatea datelor comunicate.
    (3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile şi dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 8

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură transmiterea informaţiilor de piaţă agricolă şi alimentară către serviciile corespondente ale Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare în vigoare.


    Articolul 9

    Fondurile necesare pentru organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare se asigură anual din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


    Articolul 10

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale normele metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul agriculturii
    şi dezvoltării rurale,
    Gheorghe Albu,
    secretar de stat
    Preşedintele Institutului
    Naţional de Statistică,
    Vergil Voineagu
    Ministrul economiei
    şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 28 mai 2008.
    Nr. 67.
    ---------