NORME METODOLOGICE din 28 februarie 2002
privind implementarea Sistemului electronic de încasare a impozitelor şi taxelor locale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 5 martie 2002




    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) În înţelesul prezentelor norme metodologice, abrevierile utilizate au următoarele semnificatii:
    a) ISO - Organizaţia Internationala de Standardizare;
    b) SSL - Protocol de comunicare securizata prin Internet.
    (2) În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii utilizaţi au următoarele definiţii:
    a) Sistem - Sistemul electronic de încasare a impozitelor şi taxelor locale;
    b) entitate fiscală - autoritate a administraţiei publice locale însărcinată cu colectarea taxelor şi impozitelor locale;
    c) utilizator - persoana fizica sau juridică, română ori străină, care beneficiază de serviciile Sistemului;
    d) pagina web - document electronic, accesibil prin Internet;
    e) Navigator Internet - program pentru calculator care permite vizualizarea paginilor web.


    Articolul 2

    Prezentele norme metodologice stabilesc cadrul corespunzător implementarii Sistemului prin punerea în valoare a posibilităţilor şi avantajelor pe care tehnologia informatiei le oferă pentru dezvoltarea economico-socială, asigurând coerenta, siguranţa şi operativitatea Sistemului.


    Articolul 3

    Prezentele norme metodologice se adresează contribuabililor, autorităţilor administraţiei publice locale şi instituţiilor financiare.


    Articolul 4

    În vederea asigurării operarii Sistemului entitatea fiscală are următoarele responsabilităţi:
    a) punerea la dispoziţie utilizatorilor a unui sistem care să permită încasarea taxelor şi impozitelor locale prin mijloace electronice;
    b) întreţinerea şi operarea Sistemului; acest sistem va permite contribuabililor sa consulte lista taxelor şi impozitelor locale datorate, precum şi lista detaliată a plăţilor efectuate după punerea în funcţiune a Sistemului;
    c) sa furnizeze servicii de consultanţa şi suport tehnic cu privire la utilizarea Sistemului şi la tranzacţiile ce se desfăşoară prin intermediul Sistemului;
    d) sa supravegheze şi sa controleze respectarea normelor legale în vigoare de către cei care utilizează Sistemul.


    Articolul 5

    (1) Entitatea fiscală va adopta acele proceduri de utilizare care să asigure confidenţialitatea, integritatea, accesul şi disponibilitatea permanenta a datelor pe parcursul transmiterii şi stocării acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (2) Toţi utilizatorii Sistemului au obligaţia să respecte procedurile stabilite de entitatea fiscală în scopul asigurării nivelului de securitate necesar bunei desfăşurări a operaţiunilor în cadrul acestuia.


    Articolul 6

    (1) Utilizatorii Sistemului sunt obligaţi sa utilizeze procedurile de autentificare stabilite de entitatea fiscală.
    (2) Entitatea fiscală are obligaţia de a asigura prin intermediul procedurilor de autentificare pe care le stabileşte identificarea emitentului unui mesaj, integritatea datelor în timpul transmiterii acestora sau în timpul stocării lor, precum şi confidenţialitatea informaţiilor transmise.


    Articolul 7

    În scopul promovării competitiei entitatea fiscală are obligaţia de a adopta soluţiile care utilizează doar standarde deschise.


    Articolul 8

    În scopul asigurării securităţii Sistemului entitatea fiscală trebuie să ia toate măsurile necesare implementarii mecanismelor de non-repudiere, pentru a garanta integritatea şi originea tranzacţiilor din punctul de vedere al expeditorului.


    Articolul 9

    În scopul asigurării securităţii datelor entitatea fiscală trebuie să ia toate măsurile necesare pentru stocarea în deplina siguranţa a datelor şi documentelor utilizate de Sistem. Orice document va fi stocat astfel încât să se păstreze originea, destinaţia şi momentul transmiterii sale prin intermediul Sistemului.


    Articolul 10

    În scopul asigurării integrităţii şi securităţii datelor şi a documentelor entitatea fiscală trebuie să ia toate măsurile necesare care ţin de aceasta, pentru asigurarea securităţii comunicatiei dintre Sistem şi utilizatorii săi.


    Articolul 11

    (1) Entitatea fiscală are obligaţia sa informeze cetăţenii, prin intermediul Sistemului, cu privire la obligaţiile fiscale şi la tipul de taxe şi impozite pe care aceştia le pot achită şi prin mijloace electronice.
    (2) Entitatea fiscală pune la dispoziţie utilizatorilor facilităţile Sistemului fără a percepe taxe.
    (3) Entitatea fiscală este obligată sa furnizeze informaţia gestionata, la cerere, gratuit, celorlalte instituţii ale administraţiei publice, dacă acestea sunt abilitate legal de a deţine, prelucra sau folosi informaţia solicitată.


    Articolul 12

    Orice contribuabil poate folosi Sistemul după înregistrarea sa ca utilizator.


    Articolul 13

    Sistemul trebuie să fie disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămâna.


    Capitolul 2 Registrul electronic al taxelor şi impozitelor locale


    Articolul 14

    (1) Entitatea fiscală are obligaţia de a crea şi de a menţine Registrul electronic al taxelor şi impozitelor locale, denumit în continuare Registrul Sistemului.
    (2) Registrul Sistemului conţine informaţii referitoare exclusiv la contribuabilii înregistraţi ca utilizatori ai Sistemului.
    (3) Registrul Sistemului trebuie să facă menţiune despre:
    a) taxele şi impozitele locale datorate;
    b) taxele şi impozitele locale plătite ulterior datei punerii în funcţiune a Sistemului.


    Articolul 15

    (1) Structura Registrului Sistemului, pentru fiecare utilizator înregistrat al Sistemului, este următoarea:
    a) date de identificare - codul numeric personal, numele şi prenumele plătitorului, precum şi alte nume purtate anterior, dacă se aplică;
    b) adresa completa - judeţ, oraş, sector, strada, număr, bloc, scara, etaj, apartament, cod poştal, telefon;
    c) lista impozitelor şi taxelor datorate, detaliate pe unitate impozabilă şi roluri fiscale;
    d) lista plăţilor efectuate ulterior datei punerii în funcţiune a Sistemului.
    (2) Lista impozitelor şi taxelor datorate, prevăzută la alin. (1) lit. c), conţine:
    a) tipul impozitului/taxei, conform legislaţiei în vigoare;
    b) denumirea impozitului/taxei;
    c) suma de plată;
    d) numărul/data notificării plăţii;
    e) contul în care se face plata;
    f) data scadentei;
    g) majorările şi penalităţile prevăzute în cazul intarzierilor;
    h) facilităţi - reduceri în cazul efectuării plăţii într-un interval prestabilit;
    i) suma de plată la data curenta;
    j) evidenta stingerii acestor obligaţii pe măsura plăţilor efectuate de către contribuabil.
    (3) Lista plăţilor efectuate, prevăzută la alin. (1) lit. d), conţine:
    a) date de identificare a plătitorului, dacă aceste informaţii sunt disponibile;
    b) tipul impozitului/taxei, conform legislaţiei în vigoare;
    c) denumirea impozitului/taxei;
    d) suma de plată;
    e) numărul/data notificării plăţii;
    f) numărul avizului de plată;
    g) banca şi contul în care s-a efectuat plata, dacă aceste informaţii sunt disponibile;
    h) data înregistrării plăţii.


    Articolul 16

    (1) Datele conţinute, procesate şi stocate în Registrul Sistemului au statut de date cu caracter personal, prin asimilarea persoanelor juridice în categoria persoane identificabile în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
    (2) Orice utilizator are acces exclusiv la informaţiile din Registrul Sistemului privind propria persoana.


    Articolul 17

    (1) Registrul Sistemului este actualizat cel puţin o dată pe zi.
    (2) Entitatea fiscală are responsabilitatea actualizării Registrului Sistemului în condiţiile de securitate cerute de lege.


    Capitolul 3 Înregistrarea în Sistem


    Articolul 18

    (1) Înregistrarea ca utilizator al Sistemului se face în urma unei cereri adresate entitatii fiscale, conform formularului prezentat în anexa nr. 1.
    (2) În cel mult două zile lucrătoare de la data înregistrării cererii solicitantul este introdus în lista de utilizatori ai Sistemului şi se generează elemente de identificare şi autentificare în Sistem pentru acesta.
    (3) Entitatea fiscală trebuie să asigure confidenţialitatea elementelor de identificare şi autentificare în Sistem ale tuturor utilizatorilor.


    Articolul 19

    (1) Elementele de identificare şi autentificare în Sistem se înmânează solicitantului în plic închis, stampilat de către entitatea fiscală.
    (2) Înmânarea plicului se face numai după verificarea identităţii solicitantului.
    (3) Utilizatorul este obligat să solicite noi elemente de identificare şi autentificare în Sistem, dacă observa ca plicul a fost desigilat.
    (4) Prin acceptarea elementelor de identificare şi autentificare în Sistem solicitantul îşi asuma responsabilitatea controlului acestora şi a luării unor măsuri pentru a preveni pierderea, dezvaluirea sau utilizarea neautorizata.


    Articolul 20

    (1) În caz de expunere a elementelor de identificare şi autentificare în Sistem, utilizatorul în cauza trebuie să solicite schimbarea acestora printr-o cerere adresată entitatii fiscale. Formatul cererii este prezentat în anexa nr. 2.
    (2) În cel mult două zile lucrătoare de la data înregistrării cererii se generează noi elemente de identificare şi autentificare în Sistem pentru solicitant.


    Capitolul 4 Conectarea la Sistem


    Articolul 21

    (1) Conectarea la Sistem se poate face pe Internet, prin intermediul paginii web a entitatii fiscale, pe baza elementelor de identificare şi autentificare în Sistem.
    (2) Sistemul va permite accesul cetăţeanului la aplicatiile având conţinut de informaţii şi servicii, atât de la calculatorul personal, cat şi de la terminale publice specializate, instalate în locuri de interes comunitar.
    (3) Entitatea fiscală va asigura accesul utilizatorilor la facilităţile Sistemului.
    (4) Pagina web principala a entitatii fiscale va conţine informaţii cu privire la taxele şi impozitele locale, calendarul taxelor, modalitatea de calcul, informaţii generale cu privire la Sistem, trimiteri către pagini web ale administraţiei publice locale şi centrale, informaţii despre băncile atestate în Sistem, informaţii cu privire la perioada în care se face actualizarea Registrului Sistemului, un ghid de utilizare a Sistemului, precum şi alte informaţii utile utilizatorilor Sistemului.


    Articolul 22

    Conectarea la Sistem se va face utilizându-se un protocol cu nivel de securitate cel puţin egal cu nivelul de securitate al protocolului SSL, versiunea 3.


    Articolul 23

    (1) După autentificare utilizatorul are acces în citire la înregistrările aferente lui din Registrul Sistemului.
    (2) Conţinutul informaţional prevăzut la alin. (1) are următoarea structura:
    a) antet conţinând datele personale ale contribuabilului;
    b) lista impozitelor şi taxelor datorate, în format tabelar, conform structurii prevăzute la art. 15 alin. (2);
    c) lista plăţilor efectuate, în format tabelar, conform structurii prevăzute la art. 15 alin. (3).


    Articolul 24

    Decuplarea de la Sistem se face automat la închiderea Navigatorului Internet.


    Capitolul 5 Efectuarea plăţilor


    Articolul 25

    (1) Fiecare cetăţean are dreptul de a alege modalitatea prin care efectuează plata taxelor şi impozitelor locale prin mijloace electronice.
    (2) Registrul Sistemului va semnala efectuarea plăţii cel mai târziu la prima actualizare după înregistrarea efectuării plăţii la entitatea fiscală.
    (3) În vederea actualizării datelor din Registrul Sistemului entitatea fiscală va opera documentele de plată primite din sistemul bancar, în baza unor convenţii încheiate între entitatea fiscală şi terţii cărora utilizatorii le pot ordonă plati în contul taxelor şi impozitelor locale, în mod similar operarii documentelor în cazul plăţii în numerar la ghiseu.


    Articolul 26

    (1) Utilizatorii vor fi informati cu privire la modalităţile de plată şi condiţiile efectuării acesteia, stabilite prin convenţia prevăzută la art. 25 alin. (3).
    (2) Stabilirea datei de efectuare a plăţii se face după cum urmează:
    a) în cazul în care utilizatorul a ordonat plata unui terţ, stabilirea datei se face în baza convenţiei dintre terţ şi entitatea fiscală, conform art. 25 alin. (3);
    b) dacă plata se face în numerar la ghiseu, data de efectuare a plăţii se considera data curenta.
    (3) Acordarea facilităţilor şi calculul penalitatilor se fac pe baza datei prevăzute la alin. (2).


    Capitolul 6 Alte precizări


    Articolul 27

    Entitatea fiscală are dreptul de a subcontracta o parte din activităţile implicate în exploatarea Sistemului, conform legislaţiei în vigoare.


    Capitolul 7 Condiţii tehnice minimale


    Articolul 28

    (1) Conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 24/2002 privind încasarea prin mijloace electronice a impozitelor şi taxelor locale, autoritatea administraţiei publice locale are responsabilitatea implementarii Sistemului.
    (2) Sistemul trebuie să satisfacă următoarele condiţii tehnice minimale:
    a) arhitectura Sistemului trebuie să fie pe 3 niveluri;
    b) Sistemul trebuie să fie funcţional 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămâna; în acest sens soluţia trebuie să gestioneze o baza de date replicata ce conţine toate informaţiile din Registrul Sistemului;
    c) accesul în Sistem trebuie să se facă pe baza elementelor de identificare şi autentificare;
    d) Sistemul trebuie să permită introducerea de noi utilizatori şi generarea pentru aceştia a elementelor de identificare şi autentificare;
    e) Sistemul trebuie să folosească un protocol cu nivel de securitate cel puţin egal cu protocolul SSL, versiunea 3;
    f) Sistemul trebuie să menţină un istoric al operaţiunilor efectuate de utilizatori;
    g) Registrul Sistemului trebuie să fie disponibil pe Internet, fiecare utilizator având acces exclusiv la informaţiile aferente lui;
    h) Sistemul trebuie să asigure actualizarea Registrului Sistemului cel puţin o dată pe zi;
    i) conţinutul paginii web a entitatii fiscale trebuie să corespundă prevederilor prezentelor norme metodologice;
    j) Sistemul trebuie să permită conectarea simultană a cel puţin 500 de utilizatori;
    k) decuplarea de la Sistem trebuie să se realizeze automat la închiderea Navigatorului Internet;
    l) arhitectura hardware şi software trebuie să fie scalabila;
    m) Sistemul trebuie să asigure un nivel de securitate a sistemelor, comunicaţiilor, tranzacţiilor şi datelor conform standardelor recunoscute ISO/IEC 15408-1,2,3 şi ISO 17799;
    n) structura Registrului Sistemului trebuie să corespundă prevederilor prezentelor norme metodologice;
    o) interfata web trebuie să fie prietenoasa, permitand exploatarea comoda şi eficienta a facilităţilor Sistemului;
    p) Sistemul trebuie să asiste utilizatorul, cel puţin prin utilizarea unor texte explicative.


    Capitolul 8 Dispoziţii finale


    Articolul 29

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.


    Anexa 1
    -------
    la normele metodologice
    -----------------------
    Subsemnatul .......(numele şi prenumele)......, cod numeric personal .................................., domiciliat în oraşul .............., judeţul/sectorul ..................., str. .............................. nr. ......, bl. ......, sc. ....., et. ......., ap. ......, cod poştal ............., telefon ............................, solicit înregistrarea ca utilizator al Sistemului electronic de încasare a impozitelor şi taxelor locale.
    Data
    ...............
    Semnatura
    .....................


    Anexa 2
    -------
    la normele metodologice
    -----------------------
    Subsemnatul .........(numele şi prenumele).........., cod numeric personal ...................., domiciliat în oraşul ...................., judeţul/sectorul ................, str. ..................... nr. ......, bl. ......, sc. ....., et. ......, ap. ......., cod poştal ........., telefon .............................., solicit înlocuirea elementelor de identificare şi autentificare în Sistemul electronic de încasare a impozitelor şi taxelor locale, din motive de securitate.
    Data
    ................
    Semnatura
    .................
    ------------