HOTĂRÂRE nr. 174 din 20 februarie 2002 (*actualizată*)
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
(actualizată până la data de 1 ianuarie 2011*)
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 129 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2001 privind declararea lunară a obligaţiilor de plată la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 17 octombrie 2001.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
----------------
Ministrul muncii
şi solidarităţii sociale,
Marian Sarbu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmanca
Anexa 1
NORME METODOLOGICE
de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
Prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme reglementează punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Articolul 1
Sistemul de indicatori statistici prevăzuţi la art. 6 din Legea nr. 76/2002, denumita în continuare lege, şi metodologia de calcul a acestora se stabilesc de Institutul Naţional de Statistica, în colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, şi se aproba prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistica, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme.
Articolul 2
Tematica cercetărilor statistice speciale prevăzută la art. 7 alin. (2) din lege, precum şi metodologia de realizare a cercetărilor statistice speciale se avizează, potrivit legii, de Institutul Naţional de Statistica şi se aproba prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Articolul 3
(1) Prin locuri de muncă vacante, potrivit art. 10 alin. (1) din lege, se înţelege locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum şi locurile de muncă nou-create. ...
(2) Comunicarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante se va face pe suport de hârtie sau în format electronic, pe suport magnetic ori e-mail, conform formularului prevăzut în anexa nr. 1. ...
------------
Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 4
(1) Furnizorii de servicii prevăzuţi la art. 10 alin. (2) din lege vor comunică agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau, după caz, a municipiului Bucureşti, până la data de 5 a fiecărei luni pentru luna expirată, date privind şomerii mediaţi şi încadraţi în muncă. ...
(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se va face pe suport de hârtie sau în format electronic, pe suport magnetic ori e-mail, conform formularului prevăzut în anexa nr. 2. ...
------------
Art. 4 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 5
Prin motive neimputabile, în sensul art. 17 alin. (1) din lege, se înţelege:
a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 56 lit. b), e), f), h) şi j), art. 61 lit. c) şi d), art. 65 alin. (1), art. 94 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 ...
- Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
b) încetarea raportului de muncă la iniţiativa angajatorului, prin notificare scrisă, în temeiul art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003 ...
- Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
c) încetarea de drept a raportului de muncă al asistentului personal al persoanei cu handicap grav în cazul decesului persoanei cu handicap grav, în temeiul art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 ...
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările ulterioare;
d) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 98 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 ...
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia cazului în care funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 54 lit. a) din aceeaşi lege;
e) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 98 alin. (1) lit. e) şi h) şi art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 ...
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari angajaţi pe bază de contract când sunt clasaţi «inapt pentru serviciu militar» sau «apt limitat» de către comisiile de expertiză medico-militară; ...
g) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari angajaţi pe bază de contract, pentru motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor; ...
h) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari angajaţi pe bază de contract care nu mai îndeplinesc condiţiile specifice, stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, respectiv al ministrului administraţiei şi internelor, pentru ocuparea funcţiei; ...
i) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari angajaţi pe bază de contract ca urmare a retragerii avizului de securitate specific clasei sau nivelului de secretizare a informaţiilor la care urmează să aibă acces de către autorităţile competente; ...
j) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari la expirarea termenului contractului, în situaţia în care nu sunt posibilităţi de reînnoire, din cauza reducerii funcţiilor ca urmare a desfiinţării, restructurării sau a dislocării unităţii, precum şi în situaţia în care una dintre părţi nu mai optează pentru reînnoirea contractului; ...
k) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, stabilită prin ordin al ministrului apărării naţionale. ...
-------------
Art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Articolul 6
Veniturile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. f) şi la art. 34 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. b) din lege sunt venituri lunare, care se determină prin raportarea venitului impozabil, certificat de către organele fiscale teritoriale subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la numărul de luni aferente unui an fiscal.
-------------
Art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Articolul 7
Reintegrarea în munca, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibila, potrivit art. 17 alin. (1) lit. j) din lege, la unitatea care a preluat patrimoniul unităţii la care persoana a fost încadrată în munca anterior, în situaţia în care postul ocupat de aceasta a fost desfiinţat.
Articolul 8
(1) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) şi c) din lege se consideră că nu au reuşit sau nu au putut să se încadreze în muncă, dacă fac dovada că în perioada de 60 de zile de la data absolvirii, respectiv 30 de zile de la data lăsării la vatră, s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii, în vederea medierii pentru încadrare în muncă. ...
(2) Dovada înregistrării la furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii, se face cu o adeverinţă eliberată de furnizori, prin care se certifică data înregistrării persoanei în evidenţele proprii. ...
------------
Art. 8 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 10
(1) Pentru a se asigura în sistemul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, persoanele prevăzute la art. 20 din lege pot încheia cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeana sau a municipiului Bucureşti, în a carei raza îşi au domiciliul sau reşedinţa, un contract de asigurare pentru şomaj conform modelului prezentat în anexa nr. 3. ...
(2) În vederea încheierii unui contract de asigurare pentru şomaj, calitatea de asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate se dovedeşte cu contractul de asigurare sau cu orice alt document justificativ privind dobândirea calităţii de asigurat în cadrul acestor sisteme de asigurări sociale, eliberat de instituţiile competente potrivit legii, în original şi copie. ...
-------------
Alin. (2) al art. 10 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 11
(1) În vederea încheierii contractelor de asigurare pentru şomaj cu persoanele prevăzute la art. 20 din lege, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti pot imputernici agenţiile locale pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază persoanele îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa. ...
(2) Împuternicirea de reprezentare se va da şefului agenţiei locale pentru ocuparea forţei de muncă prin dispoziţie a directorului executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti. ...
Articolul 12
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 22 alin. (2) din lege ca limită inferioară a venitului lunar la care se pot asigura persoanele prevăzute la art. 20 din lege şi la care se calculează contribuţia datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj, este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna pentru care se plăteşte această contribuţie.
-------------
Art. 12 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Art. 13 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 149 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 126 din 18 februarie 2008.
Art. 14 a fost abrogat de litera a) a art. VII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.
Articolul 15
(1) Şomerii prevăzuţi la art. 17 din lege, care realizează venituri din activităţi autorizate potrivit legii, vor beneficia de indemnizaţie de şomaj în condiţiile art. 34 alin. (1), respectiv alin. (3) din lege, dacă dovedesc că acele venituri, determinate potrivit art. 6, nu depăşesc valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare în luna pentru care se face dovada. ...
(2) Prin activităţi autorizate potrivit legii se înţelege activităţile economice desfăşurate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi/sau întreprinderi familiale conform legii sau exercitarea profesiilor liberale potrivit dispoziţiilor legale speciale. ...
-------------
Art. 15 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Articolul 16
Prin nu îndeplinesc condiţiile de pensionare conform legii, potrivit art. 34 alin. (1) lit. c) din lege, se înţelege:
a) neîndeplinirea condiţiilor legale de pensionare pentru limita de vârsta; ...
b) situaţia în care persoana nu beneficiază de pensie de invaliditate; ...
------------
Lit. b) a art. 16 a fost modificată de pct. 12 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
c) nesolicitarea pensionării anticipate, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. ...
Articolul 17
(1) În aplicarea prevederilor art. 34 alin. (1^2) din lege, stagiul de cotizare aferent unui contract individual de muncă cu timp parţial se stabileşte ca raport între timpul de muncă pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă cu timp parţial şi durata normală a timpului de muncă. ...
(2) În aplicarea prevederilor art. 34 alin. (1^3) din lege, stagiul de cotizare aferent unui contract de muncă temporară se stabileşte luându-se în considerare atât durata fiecărei misiuni prevăzute în contractul de muncă temporară, cât şi timpul în care persoanele se află la dispoziţia agentului de muncă temporară, între misiuni. ...
------------
Art. 17 a fost modificat de pct. 13 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 18*)
(1) În vederea certificării stagiilor de cotizare şi a stabilirii dreptului la indemnizaţie de şomaj, angajatorii au obligaţia, odată cu înmânarea carnetului de muncă, de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul prevăzută la art. 14, pentru fiecare lună, din ultimele 12 luni, înainte de data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, pentru care aceştia le-au reţinut şi virat la bugetul asigurărilor pentru şomaj contribuţia individuală prevăzută la art. 27 din lege şi au plătit contribuţia datorată de angajator prevăzută la art. 26 din lege, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 26, precum şi, după caz, următoarele: ...
a) dacă înregistrează debite la bugetul asigurărilor pentru şomaj; ...
b) perioada pentru care nu s-au plătit contribuţiile la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi suma aferentă acestei perioade; ...
c) dacă se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 34 alin. (2) din lege. ...
(2) Adeverinţa prevăzută la alin. (1) va conţine şi date cu privire la perioadele în care s-a prestat activitatea, perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu au fost suspendate, precum şi data şi motivul încetării acestora, date care se verifică şi se certifică de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pe baza înscrisurilor efectuate în carnetul de muncă. ...
-------------
Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(3) Adeverinţa prevăzută la alin. (1) se verifică şi se certifică în ceea ce priveşte datele referitoare la baza de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, pe baza declaraţiilor lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj depuse de angajator. ...
-------------
Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(4) În situaţia în care nu s-a întocmit carnet de muncă, dovada existenţei unor raporturi de muncă sau de serviciu se efectuează cu alte acte prevăzute de lege. ...
(5) În situaţia în care sunt identificate neconcordanţe între conţinutul adeverinţei şi conţinutul declaraţiilor lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj depuse de angajator şi/sau înscrisurile efectuate în carnetul de muncă ori se constată că angajatorul nu a depus declaraţia lunară, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă solicită în scris angajatorului corectarea respectivelor documente şi depunerea lor la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării. ...
(6) Modelul adeverinţei, prevăzut în anexa nr. 26, se poate modifica sau completa prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ...
(7) Neeliberarea de către angajator a adeverinţei prevăzute la alin. (1) constituie contravenţie, potrivit art. 113 lit. j) din lege, şi se sancţionează cu amendă prevăzută la art. 114 alin. (1) lit. a) din lege de către organele de control măsuri active ale structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă care au competenţa constatării şi sancţionării celorlalte contravenţii prevăzute de lege. ...
-------------
Alin. (7) al art. 18 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
---------------
Art. 18 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 312 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 235 din 15 martie 2006.
---------------
Articolul 19
(1) Certificarea stagiilor de cotizare realizate anterior datei de 1 martie 2002 se face de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, potrivit art. 36 din lege, în baza certificatului întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 5. ...
(2) Certificarea stagiilor de cotizare realizate ulterior datei de 1 martie 2002 se face, după caz, pe baza: ...
a) declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi a adeverinţei eliberate de angajator potrivit art. 18 sau, după caz, doar pe baza adeverinţei eliberate de angajator potrivit art. 18, în cazul în care se constată că angajatorul nu a depus declaraţia, pentru persoanele care au fost asigurate obligatoriu prin efectul legii, prevăzute la art. 19 din lege; ...
b) contractului de asigurare pentru şomaj prin însumarea lunilor pentru care s-a achitat contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru persoanele care au fost asigurate în baza unui contract de asigurare pentru şomaj. ...
(3) Certificarea stagiilor de cotizare prevăzute la alin. (2) se face de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă prin certificatul întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 25. ...
(4) Procedura privind declararea lunară de către angajatori a evidenţei nominale a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ...
-------------
Art. 19 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 19^1
(1) Prin salariu de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se înţelege baza lunară de calcul prevăzută la art. 14 pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare. ...
(2) Pentru persoanele care au fost asigurate în baza unui contract de asigurare pentru şomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, prevăzută la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se va avea în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj la care aceste persoane s-au asigurat, potrivit legii, şi la care s-a calculat şi s-a plătit contribuţia datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj prevăzută la art. 28 din lege. ...
---------------
Art. 19^1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 312 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 235 din 15 martie 2006.
Articolul 20
Prin a căuta activ un loc de muncă, potrivit art. 41 alin. (1) lit. d) din lege, se înţelege a dovedi că persoana s-a prezentat pentru a solicita un loc de muncă la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti la care se află în evidenţă, în afara datei programării lunare, sau la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
------------
Art. 20 a fost modificat de pct. 16 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 21
Casele teritoriale de pensii au obligaţia, potrivit art. 41 alin. (3) din lege, de a comunică agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti beneficiarii indemnizaţiilor de şomaj cărora li s-a stabilit dreptul la pensie, în termen de 3 zile de la data stabilirii acestui drept, cu menţionarea datei privind punerea în plata a pensiei.
Articolul 22
Respingerea cererii privind acordarea indemnizaţiei de şomaj, pentru motivele prevăzute la art. 42 alin. (1) din lege, se face prin dispoziţie de respingere semnată de directorul executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Articolul 23
(1) Indemizatia de şomaj prevăzută la art. 39 alin. (2) şi la art. 40 alin. (1) din lege se acordă integral dacă beneficiarul s-a aflat în şomaj pe întreaga perioadă a lunii respective. ...
(2) Indemnizaţia de şomaj pentru fracţiuni de luna, prevăzută la art. 43 alin. (2) din lege, se calculează prin raportarea cuantumului stabilit conform art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (1) din lege la numărul de zile calendaristice din luna respectiva, iar rezultatul se înmulţeşte cu numărul de zile din luna respectiva pentru care somerul beneficiază de indemnizaţia de şomaj. ...
Articolul 24
(1) Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj în situaţia prevăzută la art. 44 lit. b) din lege se aplică persoanelor care detineau autorizaţia de funcţionare sau certificatul de înmatriculare al unei societăţi comerciale anterior datei înregistrării cererii pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj. ...
(2) Încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj pentru motivul prevăzut la art. 44 lit. b) din lege se face cu data de întâi a lunii în care beneficiarul a realizat venituri mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare. ...
-------------
Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(3) În cazul persoanelor cărora le-a încetat plata indemnizaţiei de şomaj pentru motivul prevăzut la art. 44 lit. b) din lege şi care încheie un nou contract de asigurare, perioada de cotizare realizată anterior acordării indemnizaţiei de şomaj se ia în calcul la realizarea stagiului minim de cotizare prevăzut la art. 34 alin. (1) lit. a) din lege. ...
(4) Prevederile art. 44 lit. c) din lege se aplică beneficiarilor indemnizaţiei de şomaj care dobândesc autorizaţia de funcţionare sau certificatul de înmatriculare al unei societăţi comerciale după data înregistrării cererii pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj. ...
Articolul 25
Prin refuz nejustificat, prevăzut la art. 44 lit. d) şi e) din lege, se înţelege situaţia în care beneficiarul indemnizaţiei de şomaj nu accepta soluţiile legate de încadrarea în munca sau, după caz, calificarea ori recalificarea sa, oferite pe baza consilierii sau medierii.
Articolul 26
Prevederile art. 44 lit. h) din lege se aplică numai dacă beneficiarul indemnizaţiei de şomaj a anunţat în scris agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti în a carei evidenta se afla despre plecarea sa în străinătate.
Articolul 27
(1) Măsura suspendării plăţii indemnizaţiei de şomaj, prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a) din lege, pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. a) din lege, se revoca în situaţia în care beneficiarul probează cu acte justificative că nu şi-a îndeplinit aceasta obligaţie din motive neimputabile lui. ...
(2) Se considera motive neimputabile beneficiarului următoarele situaţii: ...
a) naşterea unui copil; ...
b) căsătorie; ...
c) imbolnavire; ...
d) decesul soţului, sotiei sau al rudelor până la gradul al doilea inclusiv; ...
e) forta majoră. ...
(3) Beneficiarul trebuie să prezinte actele justificative prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a) din lege. ...
Articolul 28
Măsura suspendării, a revocării suspendării şi a încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj se stabileşte prin dispoziţie a directorului executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Articolul 29
În sensul prevederilor art. 46 din lege, drepturile băneşti cuvenite şomerilor cu titlu de indemnizaţie de şomaj pot face obiectul executării silite pentru debite provenite din plata necuvenita a acestora, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere ori pentru sumele datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, precum şi în cazurile prevăzute de dispoziţii legale speciale.
Articolul 29^1
Acordarea măsurii de sprijin prevăzute la art. 48^1 din lege se face în baza schemei de ajutor de stat pentru formare, elaborată cu respectarea reglementărilor în domeniu, instituită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-------------
Art. 29^1 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Art. 29^2 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Art. 29^3 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Art. 29^4 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Art. 29^5 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Art. 29^6 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Articolul 30
Prin concediere colectivă se înţelege concedierea colectivă definită potrivit art. 68 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
-------------
Art. 30 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Articolul 31
(1) Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti pot acorda, la cerere, servicii de preconcediere, prevăzute la art. 51 din lege, oricărei persoane asigurate, amenintate de riscul de a deveni somer. ...
(2) Cererea privind acordarea serviciilor de preconcediere se va completa conform modelului prezentat în anexa nr. 6. ...
Articolul 32
Pentru aplicarea prevederilor art. 55 alin. (1) din lege contractele dintre agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti şi furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă se încheie conform modelului prezentat în anexa nr. 7.
Articolul 33
Pentru aplicarea art. 59 alin. (3) lit. c) din lege preselecţia candidaţilor în scopul stabilirii raportului de muncă sau de serviciu se va face la cererea angajatorului care a comunicat locul de muncă vacant, în funcţie de criteriile impuse de acesta şi cu respectarea prevederilor legale.
Articolul 34
(1) Pentru a fi luaţi în evidenta în vederea medierii somerii prevăzuţi la art. 61 alin. (2) din lege depun la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeana sau a municipiului Bucureşti o cerere conform modelului prezentat în anexa nr. 8, urmând ca, în cazul neincadrarii lor în munca, cererea să fie reînnoită la un interval de 6 luni. ...
(2) În aplicarea prevederilor art. 61 alin. (3) din lege, beneficiază de serviciile de mediere gratuite şi persoanele prevăzute la art. 16 lit. c)-f) din lege, dacă depun la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 9. ...
------------
Alin. (2) al art. 34 a fost modificat de pct. 19 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 35
(1) Programele de formare profesională prevăzute la art. 63 alin. (1) din lege, prin care pot fi iniţiate, calificate, recalificate, perfectionate sau specializate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se organizează ţinându-se seama de profilurile profesionale, profilurile şi standardele ocupationale, după cum urmează: ...
a) la cererea expresă a angajatorilor care doresc să încadreze persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau să asigure formare profesională persoanelor angajate, aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 66 alin. (2) din lege; ...
------------
Lit. a) a alin. (1) al art. 35 a fost modificată de pct. 20 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
b) la cererea persoanelor care doresc să presteze o activitate autorizată conform legii sau a persoanelor angajate, cu acordul angajatorului, aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 66 alin. (2) din lege; ...
------------
Lit. b) a alin. (1) al art. 35 a fost modificată de pct. 20 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
c) pe baza analizelor şi studiilor de specialitate privind necesarul actual şi prognozat de forta de muncă. ...
(2) Pentru aplicarea art. 63 alin. (1) din lege se vor corela programele de formare profesională şi cu programele de şcolarizare ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în vederea adaptării pregătirii profesionale la cerinţele reale ale pieţei muncii. ...
Articolul 36
(1) Pentru aplicarea art. 64 alin. (2) din lege, la formele de pregătire profesională, organizate în condiţiile legii, sunt admise persoane apte de muncă, având nivelul de pregătire necesar şi care au beneficiat de informare şi consiliere privind cariera, prin centrele de informare şi consiliere profesională din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti. ...
(2) Pentru stabilirea formei, grupului şi tipului de program de formare profesională se va ţine seama de nivelul general de pregătire, dovedit prin acte de studii. ...
(3) La programele de formare profesională organizate pentru calificări de nivelul I, prevăzute în Nomenclatorul calificărilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare, aprobat prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 35/3.112/2004, pot fi admise şi persoane care nu au absolvit învăţământul obligatoriu. ...
------------
Alin. (3) al art. 36 a fost modificat de pct. 21 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
------------
Alin. (4) al art. 36 a fost abrogat de pct. 22 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
(5) Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti pot organiza programe de formare profesională speciale pentru persoanele cu capacitate de muncă diminuată sau pentru persoanele cu handicap. ...
(6) Persoanele cu capacitate de muncă diminuată sau persoanele cu handicap vor fi cuprinse în programele de formare profesională la recomandarea medicului specialist, potrivit legii. ...
Articolul 36^1
Persoanele înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri lunare mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, beneficiază în mod gratuit de servicii de formare profesională, dacă dovedesc că acele venituri nu depăşesc valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare în luna pentru care se face dovada.
-------------
Art. 36^1 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Articolul 36^2
(1) În vederea aplicării prevederilor art. 66 alin. (4) din lege, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti organizează programe de formare profesională, în colaborare cu unităţile subordonate Direcţiei Generale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei. ...
(2) În vederea participării la programele de formare profesională prevăzute la alin. (1), unităţile subordonate Direcţiei Generale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei vor asigura selecţia persoanelor aflate în detenţie. ...
(3) Selecţia prevăzută la alin. (2) se va realiza atât pe baza criteriilor specifice de selecţie, cât şi din punct de vedere medical şi al nivelului de pregătire, precum şi în funcţie de perioada rămasă de executat până la eliberare, pentru a se asigura participarea acestora pe întreaga durată a programului de formare profesională. ...
------------
Art. 36^2 a fost introdus de pct. 23 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 36^3
(1) Prin sintagma nu se pot deplasa zilnic, potrivit art. 66^1 alin. (2) lit. d) din lege, se înţelege: ...
a) nu există mijloace de transport în comun de la domiciliu la locul de desfăşurare a programului de formare profesională; ...
b) mijloacele de transport în comun existente nu pot asigura deplasarea persoanei cu cel mult două ore înainte şi după orele de curs pe traseul de la domiciliu la locul de pregătire. ...
(2) Pentru persoanele care nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire, potrivit art. 66^1 alin. (2) lit. d) din lege, decontarea cheltuielilor de transport se face pentru cel mult patru deplasări, pe traseul cel mai scurt de la domiciliu la locul de cazare, în cursul unei luni, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariaţii instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului. ...
------------
Art. 36^3 a fost introdus de pct. 23 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 37
(1) Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, prevăzute la art. 66 alin. (1) din lege, care urmează programele de formare profesională, au următoarele obligaţii: ...
a) să participe la toate activităţile cuprinse în programul de formare profesională, să îndeplinească toate cerinţele prevăzute de acesta şi să se prezinte la examenul de absolvire sau la reexaminare; ...
-------------
Lit. a) a alin. (1) al art. 37 a fost modificată de pct. 12 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
b) să restituie cheltuielile efectuate pentru serviciile de formare profesională prevăzute la art. 66^1 alin. (2) şi (3) din lege, dacă nu se prezintă la primul examen de absolvire sau la reexaminare, cu excepţia cazului în care neprezentarea se datorează unor motive neimputabile persoanei; ...
c) să restituie cheltuielile efectuate pentru serviciile de formare profesională prevăzute la art. 66^1 alin. (2) şi (3) din lege, dacă, după absolvire, refuză nejustificat încadrarea în muncă oferită de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti. ...
(2) Obligaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b) revine şi persoanelor prevăzute la art. 66 alin. (2) din lege. ...
(3) Se consideră motive neimputabile persoanei, în sensul alin. (1) lit. b), următoarele situaţii: ...
a) naşterea unui copil; ...
b) căsătorie; ...
c) îmbolnăvire; ...
d) decesul soţului, soţiei sau rudelor până la gradul al doilea inclusiv; ...
e) îndeplinirea obligaţiilor militare; ...
f) forţa majoră. ...
(4) Situaţiile prevăzute la alin. (3) se probează cu acte justificative, în termen de 30 de zile de la data primului examen de absolvire sau de la data reexaminării. ...
(5) Persoanele prevăzute la art. 66 alin. (1) şi (2) din lege, care urmează programe de formare profesională finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se pot retrage de la aceste programe, fără a suporta cheltuielile efectuate pentru serviciile de formare profesională, pentru a se încadra în muncă, pentru a începe o activitate economică în condiţiile legii sau în cazul în care starea sănătăţii nu le permite continuarea programului, dacă dovedesc că se află în una dintre aceste situaţii cu actul privind încadrarea în muncă, autorizaţia de funcţionare sau certificatul de înmatriculare, respectiv cu acte medicale. ...
(6) Dacă numărul absenţelor nemotivate depăşeşte 10% din totalul orelor prevăzute în programa de pregătire, cursantul va fi exmatriculat, fără a mai avea dreptul de a urma un curs gratuit, fiind obligat să restituie cheltuielile efectuate pentru serviciile de formare profesională până la data exmatriculării sale, urmând, după caz, să îi fie încetată plata indemnizaţiei de şomaj conform art. 44 lit. e) din lege. ...
(7) Neprezentarea la examenul de absolvire sau la reexaminare a persoanelor care participă la programe de formare profesională gratuite, din alte motive decât cele prevăzute la alin. (3), constituie refuz nejustificat în sensul art. 25 şi, după caz, atrage încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj conform art. 44 lit. e) din lege. ...
-------------
Alin. (7) al art. 37 a fost introdus de pct. 13 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
------------
Art. 37 a fost modificat de pct. 24 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 38
(1) În cazul în care formarea profesională se realizează, potrivit art. 67 alin. (2) din lege, de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, prin furnizori de formare profesională, autorizaţi în condiţiile legii, selectarea acestora se va face prin procedura de cerere de ofertă, în condiţiile legislaţiei privind achiziţiile publice. ...
(2) Selecţia furnizorilor prin procedura de cerere de ofertă se organizează, de regulă, o singură dată pe an pentru fiecare program de formare profesională, în ocupaţiile, meseriile şi profesiile cuprinse în Planul naţional de formare profesională. ...
------------
Art. 38 a fost modificat de pct. 25 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 39
În aplicarea prevederilor art. 68 alin. (2) din lege, pentru organizarea de cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare pentru ocupaţii sau meserii neincluse în Clasificarea ocupatiilor din România este necesar ca cei interesaţi să solicite avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Articolul 40
(1) Drepturile prevăzute la art. 72 din lege se acordă numai dacă persoanele îndreptăţite vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti, unde se află în evidenţă, în termen de maximum 60 de zile de la data încetării dreptului la indemnizaţie de şomaj ca urmare a angajării, următoarele documente: ...
a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 10; ...
b) înştiinţare emisă de angajator privind încadrarea în muncă; ...
c) actul în baza căruia au fost încadrate în muncă, în copie; ...
d) document emis de angajator, din care să rezulte că în ultimii 2 ani acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă. ...
(2) Sumele neîncasate de beneficiar se prescriu la expirarea termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de lege. ...
------------
Art. 40 a fost modificat de pct. 26 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 41
(1) Beneficiarul drepturilor prevăzute la art. 72 din lege va depune lunar, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna expirată, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeana sau a municipiului Bucureşti unde se afla în evidenta dovada emisă de angajator din care să reiasă ca a fost încadrat în munca. ...
(2) În situaţia în care beneficiarul nu prezintă în termenul prevăzut la alin. (1) dovada încadrării în munca, plata drepturilor prevăzute la art. 72 din lege se va face o dată cu achitarea indemnizaţiilor de şomaj cuvenite şomerilor pentru luna în care beneficiarul a prezentat dovada. ...
Articolul 42
Nu beneficiază de drepturile prevăzute la art. 72 din lege persoanele care, în perioada pentru care erau îndreptăţite sa primească indemnizaţie de şomaj, îşi pierd calitatea de angajat, cu excepţia persoanelor aflate în situaţia prevăzută la art. 73 alin. (1) din lege.
Articolul 42^1
Persoanele aflate în situaţia prevăzută la art. 73 alin. (1) din lege vor depune o dată cu dovada încadrării în muncă, prevăzută la art. 41 alin. (1), şi documentele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. b), c) şi d).
------------
Art. 42^1 a fost introdus de pct. 27 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 43
Calculul pentru fracţiuni de luna al drepturilor menţionate la art. 72 din lege se face conform regulii prevăzute pentru indemnizaţia de şomaj la art. 23 alin. (2) din prezentele norme.
Articolul 43^1
(1) Dreptul sub formă de primă, prevăzut la art. 73^1 alin. (1)*) din lege, se acordă absolvenţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: ...
a) sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ sau absolvenţi ai şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa; ...
b) nu se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 73^1 alin. (5) din lege; ...
c) nu au avut raporturi de muncă sau de serviciu în perioada cuprinsă între absolvirea studiilor şi încadrarea în muncă; ...
d) se încadrează în muncă potrivit art. 73^1 alin. (1) din lege în termen de 12 luni de la data absolvirii. ...
(2) Pentru acordarea primei prevăzute la art. 73^1 alin. (1) din lege, persoanele îndreptăţite vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unde se află în evidenţă, în termen de maximum 60 de zile de la data angajării după absolvirea studiilor, următoarele documente: ...
a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 23; ...
b) actul de identitate al absolventului, în copie; ...
c) actul de absolvire a instituţiei de învăţământ, în copie; ...
d) înştiinţare emisă de angajator privind încadrarea în muncă; ...
e) actul în baza căruia absolventul a fost încadrat în muncă, în copie; ...
f) declaraţie pe propria răspundere a absolventului că la data absolvirii studiilor şi în perioada cuprinsă între această dată şi încadrarea în muncă nu a avut raporturi de muncă sau de serviciu, precum şi că la data solicitării dreptului nu urmează o formă de învăţământ; ...
g) declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii 2 ani acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă şi nu are obligaţia, potrivit legii, de a o angaja; ...
h) angajamentul absolventului pentru respectarea art. 76 alin. (1) din lege, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 13, care constituie titlu executoriu, potrivit legii. ...
(3) Termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de prima prevăzută la art. 73^1 alin. (1) din lege. ...
(4) Dreptul sub formă de primă, prevăzut la art. 73^1 alin. (1) din lege, se acordă o singură dată pentru fiecare dintre următoarele niveluri din cadrul sistemului naţional de învăţământ reglementat prin Legea învăţământului nr. 84/1995 ...
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
a) învăţământ secundar inferior, ciclul inferior al liceului sau şcoala de arte şi meserii; ...
b) învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; ...
c) învăţământ superior. ...
-------------
Art. 43^1 a fost introdus de pct. 14 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 43^2
(1) În cazul încadrării în muncă într-o localitate din alt judeţ, dreptul sub formă de primă, prevăzut la art. 73^1 alin. (1) din lege, se acordă de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unde beneficiarul s-a aflat în evidenţă, urmând ca dosarul acestuia să fie transferat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază îşi stabileşte noul domiciliu, care va acorda, după caz, şi celelalte drepturi prevăzute de lege şi va urmări respectarea obligaţiilor ce decurg din acordarea drepturilor. ...
(2) Trimestrial, până la data de 15 a lunii pentru trimestrul anterior, beneficiarii drepturilor prevăzute la art. 73^1 alin. (1) din lege sunt obligaţi să prezinte la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistraţi sau, după caz, la care le-a fost transferat dosarul dovezile emise de angajator că sunt încadraţi. ...
(3) Dovezile se vor prezenta fie personal, fie prin scrisori recomandate cu confirmare de primire. ...
(4) Beneficiarilor care nu prezintă sau nu transmit dovada menţionată la alin. (2) li se va cere, în scris, de către agenţia pentru ocuparea forţei de muncă să prezinte această dovadă în termen de 15 zile de la data primirii comunicării. ...
(5) Dacă după două astfel de comunicări absolventul nu prezintă actul doveditor, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă va contacta angajatorul cu care s-a încheiat raportul de muncă sau de serviciu, pentru clarificarea statutului acestuia, şi, în funcţie de constatările făcute, se vor adopta măsuri în conformitate cu prevederile legale. ...
-------------
Art. 43^2 a fost introdus de pct. 14 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 43^3
(1) Dreptul prevăzut la art. 73^1 alin. (2) din lege se acordă absolvenţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: ...
a) li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj, potrivit legii; ...
b) nu se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 73^1 alin. (5) din lege; ...
c) se încadrează în muncă potrivit art. 73^1 alin. (1) din lege; ...
d) le încetează plata indemnizaţiei de şomaj potrivit art. 44 lit. a) din lege, ca urmare a încadrării în muncă; ...
e) îşi menţin raporturile de muncă sau de serviciu cu angajatorul la care s-au încadrat în muncă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni de la data angajării. ...
(2) Pentru acordarea dreptului prevăzut la art. 73^1 alin. (2) din lege, persoanele îndreptăţite vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unde s-au aflat în evidenţă sau, după caz, la care le-a fost transferat dosarul, în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării, următoarele documente: ...
a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 24; ...
b) actul de identitate al absolventului, în copie; ...
c) carnetul de muncă, în copie, certificat şi datat de angajator pe fiecare pagină, sau, în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, copie din registrul general de evidenţă a salariaţilor care să cuprindă elementele de identificare, prevăzute de lege, ale absolventului; ...
d) declaraţie pe propria răspundere a absolventului că la data absolvirii studiilor nu avea raporturi de muncă sau de serviciu, precum şi că la data solicitării dreptului şi în perioada în care se află în plata indemnizaţiei de şomaj nu urma o formă de învăţământ; ...
e) declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii 2 ani de la data angajării acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă şi nu avea obligaţia, potrivit legii, de a o angaja, pentru absolvenţii care nu au beneficiat de prima prevăzută la art. 73^1 alin. (1) din lege. ...
(3) Termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de suma prevăzută la art. 73^1 alin. (2) din lege. ...
(4) Dreptul prevăzut la art. 73^1 alin. (2) din lege se acordă după menţinerea cu angajatorul la care s-au încadrat în muncă a raporturilor de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 12 luni de la data angajării de către agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unde absolventul s-a aflat în evidenţă sau, după caz, i-a fost transferat dosarul. ...
(5) Dreptul prevăzut la art. 73^1 alin. (2) din lege se poate cumula cu dreptul sub formă de primă prevăzut la art. 73^1 alin. (1) din lege, precum şi cu prima de încadrare prevăzută la art. 74 din lege sau cu prima de instalare prevăzută la art. 75 din lege. ...
-------------
Art. 43^3 a fost introdus de pct. 14 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 43^4
Drepturile băneşti prevăzute la art. 73^1 alin. (1) şi (2) din lege, stabilite şi neîncasate de beneficiar, se prescriu la expirarea termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de lege.
-------------
Art. 43^4 a fost introdus de pct. 14 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 45
(1) Pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 74 şi 75 din lege*) persoanele îndreptăţite vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeana sau a municipiului Bucureşti, unde se afla în evidenta, următoarele documente: ...
a) o cerere conform modelului prezentat în anexa nr. 11, respectiv în anexa nr. 12; ...
b) actul de identitate, în copie, care să ateste domiciliul stabil; ...
c) dovada încadrării în munca printr-un act eliberat de angajator, cu precizarea locului de muncă unde persoana urmează să îşi desfăşoare activitatea; ...
d) angajament pentru respectarea art. 76 alin. (1) din lege, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13, care constituie titlu executoriu, potrivit legii. ...
------------
Lit. d) a alin. (1) al art. 45 a fost modificată de pct. 29 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
(2) Beneficiază de drepturile prevăzute la art. 74 şi 75 din lege persoanele care se încadrează în munca pe o perioadă de cel puţin 12 luni. ...
(3) În cazul încadrării în munca într-o localitate din alt judeţ, drepturile prevăzute la art. 74 sau 75 din lege vor fi acordate de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeana sau, după caz, a municipiului Bucureşti unde beneficiarul s-a aflat în evidenta, urmând ca dosarul acestuia să fie transferat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a carei raza îşi stabileşte noul domiciliu, care va acorda şi celelalte drepturi prevăzute de lege şi va urmări respectarea obligaţiilor ce decurg din acordarea drepturilor. ...
(4) Drepturile prevăzute la art. 72 din lege se cumulează cu cele prevăzute la art. 74 din lege sau cu drepturile prevăzute la art. 75 din lege. ...
(5) Drepturile prevăzute la art. 74 din lege nu se cumulează cu cele prevăzute la art. 75 din lege. ...
------------
Alin. (5) al art. 45 a fost introdus de pct. 30 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
(6) Drepturile prevăzute la art. 74 sau 75 din lege se solicită în termen de maximum 12 luni de la data încadrării în muncă. ...
------------
Alin. (6) al art. 45 a fost introdus de pct. 30 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 46
Nu constituie schimbare de domiciliu într-o alta localitate, în situaţia prevăzută la art. 75 din lege, dacă localitatea unde persoana se încadrează în munca aparţine aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale: comuna, oraş, municipiu sau sectoarele municipiului Bucureşti.
Articolul 48
(1) Potrivit art. 78 din lege, în programele care au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă pentru dezvoltarea comunităţilor locale pot fi cuprinse persoanele neocupate, înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, indiferent dacă beneficiază sau nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj. ...
(2) Acordarea măsurii de sprijin prevăzute la art. 78 din lege, în situaţia în care aceasta este de natura ajutorului de minimis, se face în baza schemei de ajutor de minimis, elaborată cu respectarea reglementărilor în domeniu, instituită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ...
-------------
Alin. (2) al art. 48 a fost introdus de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
------------
Art. 48 a fost modificat de pct. 32 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 49
(1) Pentru acordarea subvenţiilor prevăzute la art. 78 din lege, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti vor încheia, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, convenţii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14, cu angajatorii persoanelor încadrate în muncă din rândul şomerilor pentru executarea de activităţi în scopul dezvoltării comunităţilor locale cărora li s-au atribuit contracte cu respectarea reglementărilor în vigoare privind achiziţiile publice. ...
------------
Alin. (1) al art. 49 a fost modificat de pct. 33 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
(1^1) În situaţia în care activităţile care au ca scop dezvoltarea comunităţilor locale sunt prestate de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv prin unităţile înfiinţate în subordinea acestora, în temeiul raportului de subordonare faţă de acestea, fără încheierea unui contract de prestări de servicii, convenţiile prevăzute la alin. (1) se vor încheia cu autorităţile administraţiei publice locale, respectiv cu unităţile din subordinea acestora, care au calitatea de angajatori şi totodată de beneficiari ai subvenţiilor prevăzute la art. 78 din lege.
-------------
Alin. (1^1) al art. 49 a fost introdus de pct. 15 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la alin. (1) sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi consiliile judeţene şi, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi publice deliberative, respectiv primarul sau, după caz, primarul general al municipiului Bucureşti, ca autoritate executivă, şi preşedintele consiliului judeţean, potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. ...
Articolul 50
(1) În vederea încheierii convenţiei prevăzute la art. 49 alin. (1), agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti va asigura, din rândul şomerilor, forţa de muncă solicitată de angajatori. ...
(2) Angajatorii sunt obligaţi să încheie cu persoanele încadrate în muncă din rândul şomerilor contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de cel mult 12 luni. ...
(3) Contractele individuale de muncă ale persoanelor încadrate în muncă din rândul şomerilor şi, după caz, contractul de achiziţie publică, în copii, se anexează la convenţia prevăzută la art. 49 alin. (1). ...
-------------
Alin. (3) al art. 50 a fost modificat de pct. 16 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
------------
Art. 50 a fost modificat de pct. 34 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 50^1
Cuantumurile lunare ale subvenţiilor prevăzute la art. 79 alin. (2) din lege se acordă angajatorilor pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă din rândul şomerilor, proporţional cu timpul efectiv lucrat, după cum urmează:
a) de la data angajării persoanei, dacă convenţia se încheie în termen de 30 de zile de la această dată; ...
b) de la data încheierii convenţiei, dacă aceasta se încheie în termen mai mare de 30 de zile de la data angajării persoanei. ...
------------
Art. 50^1 a fost introdus de pct. 35 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 51
Prin sintagma contribuţii de asigurări sociale datorate de angajatori, aferente acestuia, prevăzută la art. 79 alin. (2) lit. b) din lege, se înţelege contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, inclusiv contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori, care se calculează la valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare în luna pentru care se face plata.
-------------
Art. 51 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
Articolul 51^1
(1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi de învăţământ superior care nu au promovat examenul de licenţă beneficiază, în condiţiile legii, de subvenţia prevăzută la art. 80 alin. (1) lit. b) din lege*). ...
(2) Prevederile art. 80 din lege se aplică în situaţia în care angajatorii încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ care la data absolvirii studiilor nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu. ...
------------
Art. 51^1 a fost introdus de pct. 37 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 52
(1) Angajatorii care încadrează în muncă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ în condiţiile art. 80 din lege vor încheia cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, o convenţie conform modelului prevăzut în anexa nr. 15, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor. ...
(2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute la art. 80 din lege. ...
(3) În sensul legii, data absolvirii studiilor este data de întâi a lunii următoare celei înscrise în diplomă sau, după caz, în certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ de stat sau particular, autorizată ori acreditată în condiţiile legii, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică, în mod expres, o anumită dată de absolvire. ...
(4) Prin formă de învăţământ, în sensul art. 83 alin. (4) din lege, se înţelege unul dintre următoarele niveluri din cadrul sistemului naţional de învăţământ reglementat prin Legea învăţământului nr. 84/1995 ...
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
a) învăţământ secundar inferior, ciclul inferior al liceului sau şcoala de arte şi meserii; ...
b) învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; ...
c) învăţământ superior. ...
-------------
Art. 52 a fost modificat de pct. 17 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 52^1
Prevederile art. 80 alin. 3 din lege se aplică în cazul unităţilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Pază, care au obligaţia de a încadra în muncă absolvenţi ai instituţiilor militare de învăţământ sau ai altor instituţii similare.
------------
Art. 52^1 a fost introdus de pct. 38 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 53
(1) Încadrarea în munca pe perioada nedeterminată, potrivit art. 80 din lege, a absolvenţilor se va face numai pe posturi vacante. ...
(2) Nu sunt considerate posturi vacante posturile care au fost reinfiintate după mai puţin de 6 luni de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu pe motivul reducerii personalului. ...
Articolul 54
(1) Măsurile de stimulare prevăzute la art. 80 din lege se acordă angajatorilor lunar, pe o perioadă de 12 luni, respectiv de 18 luni în cazul absolvenţilor din rândul persoanelor cu handicap, de la data încheierii convenţiei prevăzute la art. 52 alin. (1). ...
(2) Suma lunară se acordă angajatorilor proporţional cu timpul efectiv lucrat de absolvenţi în luna respectivă. ...
(3) Contribuţia prevăzută la art. 80 alin. (1) din lege reprezintă contribuţia angajatorului aferentă absolvenţilor încadraţi în condiţiile art. 80 din lege, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit art. 26 din lege. ...
-------------
Alin. (3) al art. 54 a fost modificat de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(4) Pentru verificarea şi acordarea sumei lunare cuvenite potrivit art. 80 din lege, precum şi a scutirii de la plata contribuţiei prevăzute la alin. (3), angajatorii vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, odată cu declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă lunii respective, şi un tabel nominal întocmit conform modelului prezentat în anexa nr. 16, însoţit de copii de pe pontaj şi de pe statul de plată. ...
(5) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute la alin. (4) până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, măsurile de stimulare prevăzute la art. 80 din lege nu se acordă. ...
(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), măsurile de stimulare prevăzute la art. 80 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (4) sunt corectate şi depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective.
-------------
Alin. (5^1) al art. 54 a fost introdus de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(6) Perioada pentru care nu se acordă măsurile de stimulare prevăzute la art. 80 din lege din motivele prevăzute la alin. (5) face parte din perioada de acordare a măsurilor de stimulare prevăzută la alin. (1). ...
-------------
Art. 54 a fost modificat de pct. 18 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 56
Persoanele cu handicap prevăzute la art. 80 alin. (2) şi la art. 85 alin. (2) din lege sunt persoanele care îşi dovedesc handicapul cu certificat eliberat de comisia de expertiza medicală a persoanelor cu handicap.
Articolul 57
(1) Prin formă de pregătire profesională organizată de către angajator, potrivit art. 84 din lege, se înţelege una dintre formele de pregătire profesională prevăzute la art. 63 din lege, care se desfăşoară prin programe de formare profesională derulate de furnizorii de formare profesională, autorizaţi în condiţiile legislaţiei privind formarea profesională a adulţilor. ...
------------
Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de pct. 40 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
(2) Angajatorii care organizează o formă de pregătire profesională pentru absolvenţii încadraţi în munca în condiţiile legii vor încheia un act adiţional la convenţia prevăzută la art. 52 din prezentele norme, conform modelului prezentat în anexa nr. 17. ...
Articolul 58
În baza actului adiţional prevăzut la art. 57 alin. (2), angajatorii vor solicita agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti suportarea cheltuielilor aferente pregătirii profesionale a absolvenţilor care au promovat examenul de absolvire şi vor depune în acest sens următoarele documente:
a) tabel nominal cu absolvenţii care au promovat examenul de absolvire, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18; ...
b) certificatul de calificare profesională sau certificatul de absolvire, în copie; ...
c) devizul cheltuielilor pe cursant. ...
------------
Art. 58 a fost modificat de pct. 41 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 59
(1) Pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 85 din lege, angajatorii vor încheia cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 12 luni de la data angajării persoanelor, o convenţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 19. ...
(2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege. ...
(3) În vederea încheierii convenţiei prevăzute la alin. (1) angajatorii vor depune o declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu au mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate, precum şi următoarele documente: ...
A. pentru persoanele cu handicap:
a) certificat eliberat de comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap (copie); ...
b) actul de identitate (copie); ...
c) actul în baza căruia au fost încadrate în muncă (copie); ...
d) declaraţie pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului, din care să rezulte că, în raport cu numărul de angajaţi, angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia potrivit legii de a angaja persoane cu handicap, respectiv că nu are potrivit legii obligaţia de a angaja persoane cu handicap. ...
-------------
Litera d) de la pct. A al alin. (3) al art. 59 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
B. pentru şomerii în vârstă de peste 45 de ani:
a) actul de identitate (copie); ...
b) actul în baza căruia au fost încadraţi în muncă (copie); ...
C. pentru şomerii părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale:
a) actul de identitate (copie); ...
b) actul în baza căruia au fost încadraţi în muncă (copie); ...
c) actele prevăzute de lege în cazul familiilor monoparentale, prin care se face dovada privind componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul legal (copie); ...
d) declaraţia pe propria răspundere a părintelui că membrii familiei monoparentale locuiesc împreună; ...
D. pentru şomerii care în termen de cel mult 3 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială:
a) actul de identitate (copie); ...
b) actul în baza căruia au fost încadraţi în muncă (copie); ...
c) certificatul privind stagiul de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat realizat până la data angajării; ...
d) actul eliberat de angajator cu privire la încadrarea locului de muncă în condiţii deosebite sau speciale, după caz (copie); ...
e) actul emis de angajator, din care să reiasă datele la care persoana îndeplineşte condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, precum şi modul cum au fost calculate aceste date. ...
(4) Prin părinte unic susţinător al familiei monoparentale se înţelege persoana singură, definită în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003 ...
privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 41/2004
.
(5) Calculul datelor la care persoana îndeplineşte condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă revine angajatorului, care va avea în vedere condiţiile existente la data angajării şi îşi asumă răspunderea pentru datele comunicate. ...
-------------
Art. 59 a fost modificat de pct. 19 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 59^1
(1) Subvenţiile prevăzute la art. 85 alin. (1) şi (5) din lege se acordă angajatorilor în situaţia în care şomerii din categoriile menţionate la aceste alineate sunt înregistraţi în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. ...
(1^1) În situaţia angajatorilor care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia legală de a angaja persoane cu handicap, prevederile art. 85 alin. (2) din lege se aplică atât pentru persoanele cu handicap încadrate în muncă pe durată nedeterminată pentru care angajatorul are obligaţia legală de a angaja persoane cu handicap, cât şi pentru persoanele cu handicap încadrate în muncă pe durată nedeterminată pentru care angajatorul nu are această obligaţie legală.
-------------
Alin. (1^1) al art. 59^1 a fost introdus de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(2) Nu beneficiază de suma prevăzută la art. 85 alin. (1) din lege angajatorii care încadrează în muncă persoane cu handicap pe locuri de muncă devenite vacante ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu prin acordul părţilor, la iniţiativa angajatorului, pentru motive care nu ţin de persoana angajatului ori, după caz, prin eliberare din funcţie, în ultimele 12 luni anterioare încadrării în muncă a acestor persoane. ...
(3) Nu beneficiază de subvenţia prevăzută la art. 85 alin. (5) din lege angajatorii care încadrează în muncă şomeri care, la data angajării, îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială. ...
(4) Angajatorii care încadrează în muncă persoane care îndeplinesc atât condiţiile prevăzute la art. 80, cât şi condiţiile prevăzute la art. 85 din lege pot beneficia, pentru persoanele respective, opţional, fie de subvenţia prevăzută la art. 80, fie de subvenţia prevăzută la art. 85 din lege. ...
-------------
Art. 59^1 a fost introdus de pct. 20 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 60
(1) Măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege se acordă lunar, de la data încheierii convenţiei prevăzute la art. 59 alin. (1). ...
(2) Suma lunară se acordă angajatorilor proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna respectivă de persoanele încadrate în muncă în condiţiile prevăzute la art. 59 alin. (3). ...
-------------
Alin. (3) al art. 60 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(4) Contribuţia prevăzută la art. 85 alin. (1) din lege reprezintă contribuţia angajatorului aferentă persoanelor încadrate în muncă din categoriile şi în condiţiile prevăzute la art. 85 alin. (1) din lege, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit art. 26 din lege. ...
-------------
Alin. (4) al art. 60 a fost modificat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(5) Pentru verificarea şi acordarea sumei lunare cuvenite conform art. 85 din lege, precum şi a scutirii de la plata contribuţiei prevăzute la alin. (4), angajatorii vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, odată cu declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă lunii respective, şi un tabel nominal întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 20, însoţit de copii de pe pontaj şi de pe statul de plată, precum şi, după caz, o declaraţie pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului, din care să rezulte că, în raport cu numărul de angajaţi, angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia potrivit legii de a angaja persoane cu handicap, respectiv că nu are potrivit legii obligaţia de a angaja persoane cu handicap. ...
-------------
Alin. (5) al art. 60 a fost modificat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(6) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute la alin. (5) până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege nu se acordă. ...
(6^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (5) sunt corectate şi depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective.
-------------
Alin. (6^1) al art. 60 a fost introdus de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(7) Perioada pentru care nu se acordă măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege din motivele prevăzute la alin. (6) face parte din perioada de acordare a acestor măsuri de stimulare. ...
-------------
Art. 60 a fost modificat de pct. 21 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 61
(1) Sumele cuvenite conform art. 80 şi 85 din lege se deduc de către angajator din contribuţia pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj. ...
(2) În cazul în care suma cuvenită este mai mare, diferenţa se recuperează prin intermediul agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective. ...
-------------
Alin. (2) al art. 61 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
-------------
Art. 61 a fost modificat de pct. 22 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 61^1
(1) Pentru a beneficia de drepturi băneşti lunare, acordate potrivit prevederilor legale sub formă de scutiri de la plata contribuţiei sau deduceri din contribuţia pe care angajatorul are obligaţia de a o plăti lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, angajatorii care au încheiate convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, au obligaţia de a depune declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă lunii respective şi documentele prevăzute de lege pentru verificarea sumelor cuvenite, până la expirarea termenului legal pentru depunerea declaraţiei lunare. ...
(2) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute la alin. (1) până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, drepturile băneşti lunare prevăzute la alin. (1) nu se acordă. ...
(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), drepturile băneşti lunare prevăzute la alin. (1) se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (1) sunt corectate şi depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective.
-------------
Alin. (2^1) al art. 61^1 a fost introdus de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009.
(3) Perioada pentru care nu se acordă drepturile băneşti lunare prevăzute la alin. (1), din motivele prevăzute la alin. (2), face parte din perioada de acordare a acestor drepturi băneşti. ...
-------------
Art. 61^1 a fost introdus de pct. 23 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
Articolul 62
(1) Pentru a beneficia de reducerea sumei reprezentând contribuţia de 2,5% datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile art. 93 din lege, angajatorii vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, o cerere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 21, însoţită de următoarele documente: ...
a) tabelul nominal cu persoanele încadrate în muncă din rândul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe care le-a menţinut în activitate o perioadă de cel puţin 6 luni; ...
b) contractele individuale de muncă, în copie, ale persoanelor cuprinse în tabelul nominal prevăzut la lit. a). ...
-------------
Alin. (1) al art. 62 a fost modificat de pct. 24 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
(1^1) Cererea şi documentele prevăzute la alin. (1) se depun după expirarea perioadei de 6 luni în care au fost menţinute în activitate persoanele încadrate în muncă din rândul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, dar nu mai târziu de data de 30 iunie inclusiv a anului fiscal următor celui în care s-au împlinit cele 6 luni.
-------------
Alin. (1^1) al art. 62 a fost introdus de pct. 25 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
(1^2) Nedepunerea documentelor prevăzute la alin. (1) în termenul prevăzut la alin. (1^1) atrage încetarea dreptului angajatorului de a beneficia de reducerea sumei reprezentând contribuţia de 2,5% datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile art. 93 din lege.
-------------
Alin. (1^2) al art. 62 a fost introdus de pct. 25 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006.
(2) Prin numărul mediu scriptic de personal la care se face referire la art. 93 alin. (2) din lege se înţelege numărul mediu lunar de salariaţi. ...
(3) Reducerea contribuţiei acordate angajatorilor care încadrează în munca persoane din rândul şomerilor şi le menţin în activitate o perioadă de cel puţin 6 luni, prevăzută la art. 93 alin. (2) din lege, se calculează astfel: ...
a) se determina numărul mediu lunar de salariaţi din fiecare luna ca medie aritmetica simpla rezultată din suma efectivelor zilnice de salariaţi din luna respectiva (inclusiv zilele de repaus săptămânal, zilele de sarbatori legale şi alte zile în care potrivit dispoziţiilor legale nu se lucrează), împărţită la numărul total de zile calendaristice. În efectivele zilnice nu vor fi incluşi salariaţii aflaţi în concediu fără plata, cei aflaţi în greva, cei detaşaţi la lucru în străinătate şi nici cei ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate. Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau de sărbătoare legală se vor lua în calcul efectivele de salariaţi din ziua lucrătoare precedenta, cu excepţia persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi. Salariaţii care nu sunt angajaţi cu norma întreaga vor fi incluşi în numărul mediu, proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul individual de muncă; ...
b) se aduna numărul mediu lunar de salariaţi pe cele 12 luni ale anului şi se împarte la 12 pentru a se calcula numărul mediu lunar de salariaţi la nivelul anului: ...
Nml 1 + Nml 2 + .................. + Nml 12
Nma = ─────────────────────────────────────────────,
12
unde:
Nml 1...12 = numărul mediu lunar de salariaţi;
Nma = numărul mediu lunar de salariaţi la nivelul anului;
c) numărul persoanelor încadrate în muncă din rândul şomerilor, cuprins în tabelul nominal prevăzut la alin. (1) lit. a), se împarte la numărul mediu lunar de salariaţi la nivelul anului şi se înmulţeşte cu 100 pentru a se obţine numărul de procente reprezentând ponderea personalului nou-angajat din rândul şomerilor: ...
Nsi
P = ──── x 100,
Nma
unde:
P = numărul de procente reprezentând ponderea numărului de şomeri încadraţi în timpul anului în numărul mediu lunar de salariaţi din anul respectiv;
Nsi = numărul de şomeri încadraţi pentru cel puţin 6 luni;
Nma = numărul mediu lunar de salariaţi la nivelul anului;
------------
Lit. c) a alin. (3) al art. 62 a fost modificată de pct. 49 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
d) numărul de procente calculat potrivit prevederilor lit. c) se înmulţeşte cu 0,5% pentru a se determina coeficientul reducerii procentuale a contribuţiei datorate de angajator: ...
Cr = P x 0,5%,
unde:
Cr = coeficientul de reducere procentuală a contribuţiei datorate de angajator.
------------
Lit. d) a alin. (3) al art. 62 a fost modificată de pct. 49 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
(4) Calculul se face de angajator, care îşi asuma răspunderea pentru datele comunicate. ...
Articolul 62^1
Prin sancţiuni prevăzute de lege, în sensul art. 116^1 din lege, se înţelege amenzile contravenţionale, penalităţile şi dobânzile corespunzătoare, calculate conform legislaţiei în vigoare.
------------
Art. 62^1 a fost introdus de pct. 50 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004.
Articolul 63
(1) Persoanele prevăzute la art. 120 din lege beneficiază de măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă cuprinse în cap. V din lege. ...
(2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), în vederea acordării măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă, stabilite la pct. 5 şi 6 din secţiunea a 2-a a cap. V din lege, ajutorul de şomaj, ajutorul de integrare profesională şi alocaţia de sprijin se asimilează cu indemnizaţia de şomaj. ...
Articolul 64
Procedura de primire şi de soluţionare a cererilor de loc de muncă sau de indemnizaţie de şomaj se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 65
Anexele nr. 1-21 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1
-------
la norme
--------
SITUAŢIA
privind locurile de muncă vacante
A. Date de identificare a angajatorului
Denumire/nume ...........................................
Codul unic de înregistrare ..............................
Cod CAEN ................................................
Forma de proprietate ....................................
Forma de organizare .....................................
Mărime (număr de personal) ..............................
Adresa ..................................................
Persoana de contact .....................................
Telefon/Fax .............................................
E-mail ..................................................
B. Date privind locurile de muncă vacante
*Font 7*
┌───┬────────────┬────────────────┬────────┬───────┬─────────────────┬────────┬──────────┬─────┬──────┬─────┬───────┬───────┬────────┐
│Nr.│ Ocupaţia │ Numărul de │Ofertă │Locali-│Condiţii minime │Durata │Perioada │Dura-│Sala- │Alte │Valabi-│Modul │ │
│crt│ │locuri de muncă │valabilă│tatea │ de ocupare │încadră-│contractu-│ta │riul │avan-│lita- │de │Observa-│
│ │ │ vacante │şi pen- │ şi │ │rii în │lui │mun- │de în-│taje │tea │solu- │ţii │
│ ├─────┬──────┼──────────┬─────┤tru ce- │judeţul├───────┬────┬────┤muncă*) ├─────┬────┤cii │cadra-│****)│ofertei│ţio- │******) │
│ │Denu-│Codul │Vacant ca │Nou- │tăţenii │în care│Vechime│Stu-│Alte│ │Dată │Dată│**) │re***)│ │ │nare │ │
│ │mi- │COR (6│urmare a │creat│Uniunii │se află│în │dii │con-│ │înce-│sfăr│ │ │ │ │a ofer-│ │
│ │rea │carac-│încetării │ │Europene│locul │domeniu│ │di- │ │put │şit │ │ │ │ │tei │ │
│ │ │tere │raportu- │ │(DANU) │vacant │ │ │ţii │ │ │ │ │ │ │ │ *****)│ │
│ │ │ │rilor de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │muncă sau │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │de servi- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ ciu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────┼──────┼──────────┼─────┼────────┼───────┼───────┼────┼────┼────────┼─────┼────┼─────┼──────┼─────┼───────┼───────┼────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────┼──────┼──────────┼─────┼────────┼───────┼───────┼────┼────┼────────┼─────┼────┼─────┼──────┼─────┼───────┼───────┼────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────┼──────┼──────────┼─────┼────────┼───────┼───────┼────┼────┼────────┼─────┼────┼─────┼──────┼─────┼───────┼───────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───┴─────┴──────┴──────────┴─────┴────────┴───────┴───────┴────┴────┴────────┴─────┴────┴─────┴──────┴─────┴───────┴───────┴────────┘
Director general sau altă persoană autorizată,
..............................................
Data ......................................
________________
*) Nedeterminată/determinată: .......luni.
**) Se va completa după cum urmează:
- cod N/........ore/zi - în situaţia în care este cu program normal de lucru;
- cod P/........ore/zi - în situaţia în care este cu program parţial de lucru de....ore/zi.
***) Salariul de încadrare corespunzător postului. Se completează cu titlu informativ în vederea informării solicitanţilor (brut/lunar).
****) Alte avantaje materiale sau financiare. Se completează cu titlu informativ în vederea informării solicitanţilor (de exemplu: cazare, transport, costuri cu mutarea, masă).
*****) Se va menţiona modul de solicitare a postului (de exemplu: scrisoare şi CV, telefon).
******) Se va menţiona dacă a mai fost sau nu comunicat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti (cod D - pentru cele comunicate şi neocupate, cod N pentru cele care nu au mai fost comunicate).
----------
Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, conform pct. 22 al art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 2
--------
la norme
---------
Firma*) ........................
Adresa..........................
Codul fiscal....................
Telefon/fax/e-mail .............
Nr. ............................
SITUAŢIE
privind somerii mediati şi încadraţi în munca
┌──┬──────┬─────┬─────────────┬──────┬──────┬─────────────────────────┬────────┐
│N │ │ │ Ocupaţia │Natura│Durata│ Angajator │Locali- │
│r.│Numele│Codul├─────┬───────┤rapor-│încă- ├─────────┬──────┬────────┤tatea şi│
│ │ şi │nume-│Denu-│Cod COR│turi- │drarii│Denumirea│ Cod │Forma de│ judeţul│
│c │prenu-│ ric │mirea│(6 ca- │lor de│ în │ │ CAEN │proprie-│în care │
│r │mele │per- │ │ractere│munca │ munca│ │ │tate a │a fost │
│t.│ │sonal│ │ │ │ **) │ │ │capita- │încadrat│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ lului │în munca│
├──┼──────┼─────┼─────┼───────┼──────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼────────┤
├──┼──────┼─────┼─────┼───────┼──────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼────────┤
├──┼──────┼─────┼─────┼───────┼──────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼────────┤
└──┴──────┴─────┴─────┴───────┴──────┴──────┴─────────┴──────┴────────┴────────┘
Data .............. Director general
sau altă persoană autorizata,
..............................
-------------
*) Firma furnizoare de servicii de ocupare a forţei de muncă.
**) Determinata sau nedeterminată.
Anexa 3
--------
la norme
---------
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ
Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a judeţului
................ /municipiului Bucureşti
CONTRACT DE ASIGURARE PENTRU ŞOMAJ
Nr. .........../...............
Încheiat între:
Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a judeţului ........../municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenţie, reprezentată prin .......... având funcţia de ........ în calitate de asigurător, cu sediul în localitatea .......... str. ....... nr. ....... judeţul/sectorul .......... şi
Domnul/Doamna ............. în calitate de asigurat, posesor al codului numeric personal .............. actul de identitate ....... seria .... nr. ........ cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea ............. str. ........... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ........ Oficiul poştal .......... telefon .......... .
1. Obiectul contractului este asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj, reglementată prin Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Prezentul contract produce efecte începând cu data de ............... .
3. Condiţii de asigurare:
3.1. Venitul lunar asigurat este de ..................... lei (în cifre).
3.2. Cota de contribuţie este de ........... % .
3.3. Cuantumul contribuţiei lunare la bugetul asigurărilor pentru şomaj este de ............. lei.
3.4. Contul în care se plăteşte contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj, deschis la Trezoreria ........... pe seama agenţiei, este ................
3.5. Plata se poate face în numerar la casieriile agenţiei sau prin orice alte mijloace de plată prevăzute de lege.
3.6. Plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj se face lunar până la data de*)..... .............
3.7. Neplata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj la termenul prevăzut la pct. 3.6 generează plata de dobânzi, datorate pentru fiecare zi calendaristică, stabilite potrivit legii.
4. Obligaţiile agenţiei
4.1. certificarea stagiului de cotizare;
4.2. plata indemnizaţiilor din bugetul asigurărilor pentru şomaj, conform legii;
4.3. asigurarea accesului la măsurile de prevenire a şomajului şi de stimulare a ocupării forţei de muncă, prevăzute de lege;
4.4. plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii, în perioada în care asiguratul beneficiază de indemnizaţie pentru şomaj.
5. Obligaţiile asiguratului:
5.1. achitarea contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj în cuantumul şi la termenul stabilit la pct. 3;
5.2. înştiinţarea agenţiei despre modificările survenite în situaţia sa;
5.3. să se prezinte la sediul agenţiei atunci când este solicitat, respectând termenul prevăzut în invitaţie.
6. Durata contractului:
Prezentul contract se încheie pe perioadă nedeterminată.
7. Încetarea contractului:
7.1. Contractul de asigurare pentru şomaj încetează la data la care asiguratul îndeplineşte condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj şi solicită acordarea acestui drept.
7.2. Contractul de asigurare pentru şomaj încetează din iniţiativa asiguratului, dacă acesta înştiinţează agenţia înainte cu cel puţin 30 de zile de la expirarea termenului limită de plată a contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
7.3. Contractul de asigurare pentru şomaj încetează din iniţiativa agenţiei, dacă asiguratul nu achită contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe o perioadă de 3 luni consecutive. Agenţia notifică asiguratului încetarea contractului de asigurare pentru şomaj, precizând stagiul de cotizare realizat.
7.4. Stagiul de cotizare realizat în cadrul prezentului contract este luat în considerare în cazul încheierii unui nou contract de asigurare.
_________
*) Termenul de plată prevăzut la pct. 3.6 poate fi în cadrul lunii pentru care se datorează contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj sau cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare acesteia.
8. Alte clauze:
8.1. Perioada pentru care nu s-a plătit contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj nu constituie stagiu de cotizare.
8.2. Stagiul de cotizare se constituie din însumarea lunilor pentru care s-a achitat contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
8.3. Venitul lunar asigurat prevăzut la pct. 3.1 se actualizează dacă ulterior încheierii contractului se modifică salariul de bază minim brut pe ţară, conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 76/2002
.
8.4. În caz de forţă majoră părţile contractante sunt exonerate de răspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligaţiilor asumate prin prezentul contract. Cazul de forţă majoră se dovedeşte de partea care o invocă.
8.5. Modificarea oricăror prevederi ale prezentului contract se poate face numai cu acordul scris al ambelor părţi, prin act adiţional. Când una dintre părţi nu este de acord cu modificarea solicitată de cealaltă parte, contractul se consideră încetat.
9. Litigiile în legătură cu executarea prezentului contract, nesoluţionate între părţi pe cale amiabilă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Asigurător, Asigurat,
............. ..........
--------------
Anexa 3 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 2 din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004, conform pct. 51 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 4
--------
la norme
--------
DECLARAŢIE
Nr. ....... din ziua ....... luna ..... anul ..........
1. Numele şi prenumele .....................
2. Codul numeric personal ..................
3. Adresa:
Domiciliat în localitatea ........., str. ........... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., Oficiul poştal ........., judeţul/sectorul ........, telefon ..........
4. Actul de identitate ......... seria .......... nr. ..........
5. Declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de Codul penal pentru fals în declaraţii, următoarele*):
[] desfăşor activitatea exclusiv pe bază de convenţie civilă de prestări de servicii şi realizez un venit brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii de baza minime brute pe ţara;
[] desfăşor activitatea exclusiv pe bază de convenţie civilă de prestări de servicii şi nu realizez un venit brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii de baza minime brute pe ţara;
[] desfăşor activitatea pe bază de convenţie civilă de prestări de servicii şi am încheiat şi un contract individual de muncă nr. ...... din data de ........, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă sub nr. .... din ..., în funcţia de ..... la**) ...... .
6. Ma oblig sa aduc la cunoştinţa în termen de 3 zile orice modificări intervenite în datele declarate mai sus.
.....................
(semnătura titularului)
---------------
*) Se va marca cu "x" situaţia în care se încadrează persoana.
**) Se menţionează persoana juridică/fizica şi adresa la care îşi are sediul/domiciliul.
Anexa 5
--------
la norme
--------
AGENŢIA PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ
A JUDEŢULUI ............/MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
CERTIFICAT
privind stagiul de cotizare
realizat anterior datei de 1 martie 2002
Doamna/Domnul ......., cod numeric personal ......., domiciliată/domiciliat
în localitatea ......, str. ..... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...,
ap. ...., judeţul/sectorul ......, a realizat un stagiu de cotizare de ...
ani, ... luni, ... zile, după cum urmează:
- prin contract individual de muncă, în perioada .....................
Total: ani ......, luni ......, zile ...;
- în calitate de membru cooperator, în perioada .....................
Total: ani ......, luni ......, zile ...;
- pe baza raporturilor de serviciu, realizate în perioada ...............
Total: ani ......, luni ......, zile ...;
- pe baza altor acte prevăzute de lege, în perioada .....................
Total: ani ......, luni ......, zile .... .
Dovada vechimii în muncă recunoscute pentru stabilirea drepturilor de şomaj,
asimilată cu stagiul de cotizare, s-a făcut pe baza carnetului de muncă/
altor acte prevăzute de lege.
Director executiv,
.......................
Întocmit,
.......................
(numele şi prenumele)
.......................
(semnătura)
--------------
Anexa 5 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006, conform pct. 26 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 6
-------
la norme
--------
Către
Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a
judeţului ........../municipiului Bucureşti
Subsemnatul/Subsemnata .................., născut/născută la data de .........., domiciliat/domiciliată în localitatea .............., str. ............ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul .............., posesor/posesoare al/a actului de identitate seria ........ nr. ......., codul numeric personal ........., având calitatea de asigurat prin efectul legii/prin contract de asigurare pentru şomaj, solicit sa beneficiez de serviciile de preconcediere prevăzute la art. 51 din Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Data Semnătura
............... ....................
Anexa 7
-------
la norme
---------
CONTRACT
de presari de servicii pentru măsuri
destinate stimulării ocupării forţei de muncă
Nr. ......... din ..........
I. Părţile contractante:
A. Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a judeţului ............../municipiului Bucureşti, denumita în continuare client, reprezentată prin .............., având funcţia de director executiv, şi ......, având funcţia de director buget, cu sediul în ........., str. ....... nr. ......, telefon ........., fax ........, e-mail ........, codul fiscal ........, cont trezorerie ............ .
B. Persoana juridică .............., denumita în continuare furnizor, reprezentată prin .........., având funcţia de ..........., şi .........., având funcţia de ......., cu sediul în ..........., str. .......... nr. ......, telefon ......., fax ........, e-mail ........, codul fiscal ........., cont nr. .........., deschis la ...........
II. Obiectul contractului
Obiectul acestui contract este prestarea de către furnizor a următoarelor servicii*):
[] 1. informare şi consiliere profesională;
[] 2. consultanţa şi asistenţa pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, constând în:
[] 2.1. servicii juridice;
[] 2.2. servicii de marketing;
[] 2.3. servicii de finanţare;
[] 2.4. servicii de management;
[] 2.5. alte servicii de consultanţa.
-------------
*) Se vor marca cu "x" serviciile ce fac obiectul contractului.
III. Durata contractului
Durata contractului este de ......... luni.
Furnizorul va începe derularea acestui contract cel mai târziu la ...... zile de la data semnării lui şi înregistrării la client.
IV. Valoarea contractului
Clientul se obliga sa plătească furnizorului contravaloarea serviciilor prestate, după cum urmează:
Valoarea totală a contractului este de .......... lei.
1. ............. lei/persoana beneficiara de serviciul .............;
2. ............. lei/persoana beneficiara de serviciul .............;
3. ............. lei/persoana beneficiara de serviciul .............;
4. ............. lei/persoana beneficiara de serviciul .............;
5. ............. lei/persoana beneficiara de serviciul ............. .
Valoarea contractului poate fi modificată, cu acordul părţilor, prin acte adiţionale.
V. Obligaţiile părţilor**)
A. Clientul:
a) urmăreşte modul în care furnizorul îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale; ...
b) plăteşte furnizorului costurile serviciilor. ...
B. Furnizorul:
a) prestează serviciile prevăzute în prezentul contract cu profesionalism şi promptitudine; ...
b) asigura resursele umane, materiale, instalaţiile, echipamentele sau altele asemenea, necesare derulării activităţii; ...
c) este responsabil atât de calitatea tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cat şi de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului. ...
-----------
**) Obligaţiile părţilor pot fi completate în funcţie de tipul serviciului prestat conform contractului.
VI. Modificarea, suspendarea şi încetarea contractului
A. Modificarea
Contractul poate fi modificat numai prin acordul de voinţa al părţilor, prin act adiţional la prezentul contract.
B. Suspendarea
De comun acord părţile pot dispune suspendarea pe o durată limitată a contractului, care va fi făcuta în scris cu ........ zile înainte de data stabilită pentru suspendare.
C. Încetarea
Prezentul contract poate înceta în următoarele condiţii:
a) prin acordul de voinţa al părţilor; ...
b) în cazul încetării finanţării; ...
c) prin reziliere. ...
În cazul în care una dintre părţi nu îşi respecta obligaţiile asumate prin contract, partea lezata îi pune în vedere, în scris, să depună toate diligenţele pentru executarea corespunzătoare a clauzelor contractuale.
Dacă partea în culpa, în termen de ... zile de la primirea notificării, nu se conformează, partea lezata poate denunta unilateral contractul reziliindu-l.
VII. Cesiunea
Furnizorul are obligaţia de a nu transfera total sau parţial obligaţiile sale asumate prin contract, fără să obţină în prealabil acordul scris al clientului.
Cesiunea nu va exonera furnizorul de nici o responsabilitate privind garanţia sau orice alte obligaţii asumate prin contract.
VIII. Forta majoră
Forta majoră este constatată de o autoritate competentă.
Forta majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe perioada în care aceasta acţionează.
Partea care din cauza de forta majoră nu îşi poate respecta şi exercită obligaţiile contractuale va înştiinţa în scris cealaltă parte contractantă în cel mult 5 zile de la data apariţiei acestei situaţii.
Contractul se considera suspendat pe durata cauzelor care au determinat forta majoră.
Omisiunea de a anunţa în scris apariţia forţei majore atrage răspunderea civilă contractuală a părţii aflate în aceasta situaţie.
IX. Răspunderea
Pentru neexecutarea clauzelor prezentului contract partea vinovata răspunde potrivit legii.
X. Soluţionarea litigiilor
Părţile contractante vor depune toate diligenţele pentru a rezolva pe cale amiabilă neînţelegerile care se pot ivi între ele în legătură cu derularea contractului.
Dacă părţile nu reuşesc sa rezolve pe cale amiabilă neînţelegerile ivite, se pot adresa instanţei de judecată.
XI. Comunicări
Orice comunicare între părţi referitoare la îndeplinirea prezentului contract trebuie să fie transmisă în scris.
Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cat şi în momentul primirii.
Client, Furnizor,
..................... .................
Data ........ Data ........
Anexa 8
--------
la norme
---------
Către
Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
a judeţului ............/municipiului Bucureşti
Subsemnatul/Subsemnata ............ născut/născută la data de .............. domiciliat/domiciliata/ reşedinţa în localitatea ........ str. ........... nr. ...., bl. ...., sc. ..., et. ...., ap. ..., judeţul/sectorul ............. posesor/posesoare al/a actului de identitate ..... seria ..... nr. ....... codul numeric personal ....... solicit înscrierea în evidenţă în vederea medierii pentru ocuparea unui loc de muncă în meseria/profesia ................ .
Menţionez că am/nu am beneficiat anterior de indemnizaţie de şomaj şi am fost/nu am fost în evidenţa Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă a judeţului ........../municipiului Bucureşti.
Data Semnătura
......... ............
--------------
Anexa 8 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 3 din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004, conform pct. 51 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 9
-------
la norme
---------
Către
Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
a judeţului ............./municipiului Bucureşti
Subsemnatul/Subsemnata ....... născut/născută la data de ...... cu domiciliul /reşedinţa în localitatea ........ str. ...... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ............. posesor/posesoare al/a actului de identitate ...... seria ..... nr. ...., codul numeric personal ....... aflându-mă în una dintre situaţiile prevăzute la art. 16 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare*):
● ocup un loc de muncă la unitatea ........ şi doresc schimbarea acestuia;
● am obţinut statutul de refugiat;
● beneficiez de altă formă de protecţie internaţională .........;
● sunt cetăţean străin sau apatrid care am fost încadrat în muncă / am realizat venituri în România;
● nu am putut ocupa loc de muncă după:
● repatriere;
● eliberarea din detenţie,
solicit înscrierea în evidenţă în vederea medierii pentru ocuparea unui loc de muncă în meseria/profesia .............. .
Menţionez că am/nu am beneficiat anterior de indemnizaţie de şomaj şi am fost/nu am fost în evidenţa Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă a judeţului ......../municipiului Bucureşti.
_____________
*) se va marca cu "X" situaţia în care se încadrează persoana
Data Semnătura
........ .............
--------------
Anexa 9 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 4 din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004, conform pct. 51 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 10
--------
la norme
--------
Către
Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
a judeţului ........./municipiului Bucureşti
Subsemnatul/Subsemnata ........ codul numeric personal ........ beneficiar/beneficiară al/a indemnizaţiei de şomaj, la data încadrării în muncă, având carnetul de evidenţă nr. ...... solicit acordarea drepturilor prevăzute la art. 72 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere ca începând cu data de ...... sunt angajat/angajată în baza actului*) nr. .../.... la unitatea ....... din localitatea ................ în
meseria/profesia
Data Semnătura
...... ...........
____________
*) se va scrie numărul contractului individual de muncă sau al deciziei de numire
--------------
Anexa 10 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 5 din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004, conform pct. 51 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 11
--------
la norme
--------
Către
Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
a judeţului.......... /municipiului Bucureşti
Subsemnatul/Subsemnata ......... codul numeric personal ......... beneficiar/beneficiară al/a indemnizaţiei de şomaj, la data încadrării în muncă, având carnetul de evidenţă nr. ........ solicit acordarea drepturilor prevăzute la art. 74 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare având în vedere că începând cu data de ........ sunt încadrat/încadrată în muncă, pe durată ........... conform actului*) nr. ..../......, anexat în copie la prezenta, la unitatea ........ din localitatea ............. situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea ........... unde am domiciliul stabil.
______________
*) se va scrie numărul contractului individual de muncă sau al deciziei de numire
Data Semnătura
......... ...........
--------------
Anexa 11 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 6 din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004, conform pct. 51 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 12
--------
la norme
--------
Către
Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
a judeţului ......../municipiului Bucureşti
Subsemnatul/Subsemnata ........ codul numeric personal ...... beneficiar/beneficiară al/a indemnizaţiei de şomaj, la data încadrării în muncă, având carnetul de evidenţă nr. ....... solicit acordarea dreptului prevăzut la art. 75 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că începând cu data de .......... sunt încadrat/încadrată în muncă pe durată de ........ conform actului*) nr. ..../..., anexat în copie la prezenta, la unitatea ........ din localitatea ........ şi ca urmare a acestui fapt mi-am schimbat domiciliul din localitatea ....... în localitatea .......... .
______________
*) se va scrie numărul contractului individual de muncă sau al deciziei de numire
Data Semnătura
....... ...........
--------------
Anexa 12 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 7 din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004, conform pct. 51 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 13
--------
la norme
--------
Nr. ...............
ANGAJAMENT
Subsemnata/Subsemnatul ..........., posesoare/posesor a/al actului de
identitate ..... seria ...... nr. ......, codul numeric personal ........,
cu domiciliul în ....., str. ..... nr. ....., bl. ..., sc. ..., ap. ...,
judeţul/sectorul ......., înregistrată/înregistrat în evidenţa Agenţiei
pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ................./Municipiului
Bucureşti, Agenţia locală sector ............, având, după caz, Carnetul
de evidenţă nr. ......., în calitate de beneficiară/beneficiar a/al
dreptului/drepturilor prevăzute la articolul/articolele ............*)
din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările
ulterioare, mă oblig să restitui imediat şi în mod integral sumele acordate,
în situaţia în care raporturile de muncă/de serviciu încetează, într-o
perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, din
următoarele motive:
a) în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. g) şi i), art. 61 lit. a) şi
al art. 79 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările şi
completările ulterioare;
b) în temeiul art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, dacă a fost condamnat prin hotărâre
judecătorească definitivă;
c) în temeiul art. 84 alin. (1) lit. b) şi e), alin. (2) lit. f) şi g) şi
alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
republicată, cu modificările ulterioare.
Întocmit în**) ...... la data de .........., în două exemplare, dintre
care am primit un exemplar.
Semnătura***) ......................
Completat şi semnat în faţa noastră.
Semnătura****).............. ..................
Conform art. 76 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, prezentul angajament constituie titlu executoriu.
______________
*) Se va/vor înscrie articolul/articolele din lege.
**) Localitatea, judeţul.
***) Semnătura persoanei care îşi ia angajamentul.
****) Semnătura conducătorului agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă.
--------------
Anexa 13 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 3 din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006, conform pct. 26 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 14
--------
la norme
--------
CONVENŢIE
Nr. ...../.......
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ....../Municipiului Bucureşti, reprezentată prin ....., având funcţia de ....., denumită în continuare agenţia, şi autoritatea administraţiei publice locale/firma privată/organizaţia neguvernamentală ......, reprezentată prin ......, având funcţia de ......, denumită în continuare angajatorul, având în vedere, după caz, Contractul de achiziţie publică nr. ..../...., anexat în copie la prezenta convenţie, convin următoarele:
1. Angajatorul încadrează în muncă pe perioadă determinată de cel mult 12 luni un număr de ...... şomeri înregistraţi la agenţie.
Tabelul nominal cu persoanele încadrate în muncă din rândul şomerilor înregistraţi la agenţie este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta convenţie.
2. Agenţia se obligă să subvenţioneze, conform legii, în limita sumelor alocate din buget cu această destinaţie, pe o perioadă de ......*), cheltuielile efectuate de angajator pentru fiecare şomer încadrat în muncă, după cum urmează:
_________
*) Perioada poate fi de cel mult 12 luni.
a) în perioada 1 aprilie-31 octombrie, 70% din valoarea indicatorului social de referinţă prevăzut de Legea nr. 76/2002 ...
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în luna pentru care se face plata;
b) în perioada 1 noiembrie-31 martie, valoarea indicatorului social de referinţă prevăzut de Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în luna pentru care se face plata, la care se adaugă contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori**), calculate la valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare în luna pentru care se face plata.
___________
**) Contribuţiile de asigurări sociale prevăzute la art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Subvenţia:
a) se acordă conform prevederilor legale, în limita sumelor alocate din buget cu aceasta destinaţie; ...
b) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de persoanele încadrate în muncă în baza prezentei convenţii, fără a depăşi numărul de ore aferent programului normal de lucru din luna pentru care se acordă subvenţia; ...
c) se acordă lunar în baza cererii de finanţare avizate şi a celorlalte documente prevăzute de lege; ...
d) nu se acordă pe perioada în care autorizarea/acreditarea angajatorului pentru derularea activităţilor subvenţionate potrivit art. 78 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, este suspendată sau, după caz, retrasă, pentru angajatorii care sunt obligaţi, potrivit legii, să fie autorizaţi/ acreditaţi.
4. Pentru acordarea subvenţiei angajatorul se obligă să depună documentaţia necesară la autoritatea administraţiei publice locale şi la agenţie, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege.
5. Angajatorul are obligaţia:
a) de a comunică agenţiei orice modificare a condiţiilor care au condus la încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea subvenţiei, după caz, inclusiv suspendarea/ retragerea autorizării/acreditării pentru derularea activităţilor subvenţionate potrivit art. 78 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
b) de a comunică agenţiei orice modificare a datelor sale de identificare şi a contului deţinut la bancă, inclusiv modificările care intervin în cazul sediului/adresei şi al datelor de contact. ...
6. În situaţia în care măsura de stimulare prevăzută la art. 78 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă cu respectarea reglementarilor aplicabile în domeniul ajutorului de minimis, angajatorului, în calitatea sa de beneficiar de ajutor de minimis, îi revin toate obligaţiile prevăzute pentru beneficiarii de ajutor de minimis prin reglementările legale aplicabile acordării acestui tip de ajutor.
7. Agenţia îşi exercită dreptul de control asupra:
a) îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea subvenţiei prevăzute la art. 78 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
b) nerespectării de către angajator a obligaţiilor prevăzute de prezenta convenţie. ...
În situaţia constatării nerespectării condiţiilor legale avute în vedere la încheierea prezentei convenţii şi pentru acordarea sumelor prevăzute la art. 78 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a nerespectării de către angajator a obligaţiilor sale, prezenta convenţie se reziliază, debitele urmând a fi recuperate conform legii.
8. Agenţia poate rezilia convenţia, în principal:
a) în situaţiile prevăzute la pct. 7; ...
b) la solicitarea autorităţii administraţiei publice locale, în situaţia în care aceasta nu are statutul de angajator; ...
c) în cazul retragerii autorizării/acreditării angajatorului pentru derularea activităţilor subvenţionate potrivit art. 78 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul angajatorilor care sunt obligaţi, potrivit legii, să fie autorizaţi/acreditaţi;
d) la solicitarea angajatorului prin notificarea agenţiei, de la data de întâii a lunii următoare înregistrării notificării la agenţie; ...
e) în caz de forţă majoră constatată de o autoritate competentă. ...
Agenţia
Director executiv,
...................
Angajatorul
Director general sau altă persoană autorizată,
..............................................
Avizat
───────
Autoritatea administraţiei publice locale ...........................
Anexă
--------
la convenţie
------------
Date de identificare a angajatorului
Angajatorul (denumirea/numele) .........................
Codul de identificare fiscală ..........................
Cod CAEN ...............................................
Judeţul ................................................
Sediul/Adresa ..........................................
Contul IBAN/Banca ......................................
Telefon/Fax ............................................
E-mail/Pagină de internet ..............................
TABEL NOMINAL
cu persoanele încadrate în muncă conform prevederilor art. 78
din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj
şi stimularea ocupării forţei de muncă,
cu modificările şi completările ulterioare
Convenţia nr. ......./........
┌────┬────────────┬────────┬──────────┬────────┬──────────┬────────────┬───────┐
│Nr. │ Numele şi │ Codul │Categoria │Ocupaţia│ Numărul │ Durata │Semna- │
│crt.│ prenumele │numeric │ de │Cod COR │ şi data │contractului│ tura │
│ │ │personal│servicii │ │încheierii│ individual │angaja-│
│ │ │ │ │ │ contrac- │ de muncă │ tului │
│ │ │ │ │ │ tului │ │ │
│ │ │ │ │ │individual│ │ │
│ │ │ │ │ │ de muncă │ │ │
├────┼────────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼───────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├────┼────────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼───────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴────────┴──────────┴────────┴──────────┴────────────┴───────┘
Angajatorul
Director general sau altă persoană autorizată,
.......................................
NOTĂ: Coloana 3 se va completa cu serviciile derulate în scopul dezvoltării comunităţii locale.
----------
Anexa 14 a fost înlocuită cu anexa 2 din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, conform pct. 22 al art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 15
--------
la norme
--------
CONVENŢIE
Nr. ..../..........
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ......../Municipiului Bucureşti, reprezentată prin dna/dl .........., având funcţia de ......., denumită în continuare agenţia, şi persoana juridică (fizică) ........, cu sediul/adresa în ........, judeţul ........., telefon ........., cod fiscal (CUI) ........ cont IBAN ........, deschis la Banca ......, reprezentată prin dna/dl. ......., având funcţia de ........, denumită în continuare angajatorul, convin următoarele:
1. Angajatorul încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată un număr de ....... absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, care la data absolvirii studiilor nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu.
Tabelul nominal cu absolvenţii încadraţi în muncă este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta convenţie.
2. Angajatorul se obligă:
a) să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la pct. 1 pe o perioadă de cel puţin 3 ani de la data încadrării în muncă; ...
b) să restituie în totalitate agenţiei sumele încasate pentru fiecare absolvent pentru care încetează raporturile de muncă sau de serviciu, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă ori de serviciu, în cazul în care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenţilor prevăzuţi la pct. 1 anterior termenului de 3 ani, în temeiul unuia dintre motivele prevăzute la art. 83 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 ...
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
c) să deducă, în condiţiile legii, din suma reprezentând contribuţia angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj potrivit art. 26 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, sumele cuvenite potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare;
d) să depună, pentru verificarea şi acordarea sumelor cuvenite potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă lunii respective şi tabelul prevăzut de lege în acest sens, însoţit de copii de pe pontaj şi statul de plată;
e) să depună declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi documentele prevăzute de lege pentru verificarea sumelor cuvenite, până la expirarea termenului legal pentru depunerea acestei declaraţii; ...
f) să comunice agenţiei orice modificare a condiţiilor care au condus la încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea sumelor prevăzute la art. 80 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
g) să respecte dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
h) să comunice agenţiei orice modificare a datelor sale de identificare şi a contului deţinut la bancă, inclusiv modificările care intervin în cazul sediului/adresei şi al datelor de contact. ...
3. Agenţia se obligă să acorde sumele cuvenite potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile legale, prin deducere de către angajator din suma reprezentând contribuţia angajatorului prevăzută la art. 26 din aceeaşi lege, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
În situaţia în care sumele cuvenite potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, sunt mai mari, diferenţa se plăteşte de agenţie conform prevederilor art. 61 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Sumele cuvenite potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi constau în:
a) suma reprezentând contribuţia angajatorului aferentă absolvenţilor încadraţi în condiţiile art. 80 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit art. 26 din aceeaşi lege;
b) subvenţia prevăzută, după caz, la art. 80 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare.
5. Agenţia îşi exercită dreptul de control asupra:
a) îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea sumelor prevăzute la art. 80 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
b) nerespectării de către angajator a obligaţiilor prevăzute de prezenta convenţie. ...
6. În situaţia constatării nerespectării condiţiilor legale avute în vedere la încheierea prezentei convenţii, pe perioada derulării acesteia şi pentru acordarea sumelor prevăzute la art. 80 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a nerespectării de către angajator a obligaţiilor sale, agenţia va aplica sancţiunile prevăzute de lege şi va recupera debitele conform legii.
Agenţia Angajatorul
Director executiv, Director general sau altă
.................. persoană autorizată,
.................
Anexă
--------
la convenţie
------------
Date de identificare a angajatorului
Angajatorul (denumirea/numele) .........................
Codul de identificare fiscală ..........................
Cod CAEN ...............................................
Judeţul ................................................
Sediul/Adresa ..........................................
Contul IBAN/Banca ......................................
Telefon/Fax ............................................
E-mail/Pagină de internet ..............................
TABEL NOMINAL
cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ încadraţi în muncă,
conform prevederilor art. 80 din Legea nr. 76/2002
privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare
Convenţia nr. ......./........
┌────┬─────────┬───────┬──────────┬─────────────────┬───────────┬──────┬───────┐
│Nr. │Numele şi│Codul │Categoria │Anul absolvirii/ │Numărul │Ocupa-│Semnă- │
│crt.│prenumele│numeric│de │Numărul diplomei/│şi data │ţia │tura │
│ │ │perso- │absolvenţi│adeverinţei │încheierii │ COR │angaja-│
│ │ │nal │*) │ │contractului │tului │
│ │ │ │ │ │individual │ │ │
│ │ │ │ │ │de muncă/ │ │ │
│ │ │ │ │ │ data/ │ │ │
│ │ │ │ │ │angajării │ │ │
├────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────────┼───────────┼──────┼───────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────────┼───────────┼──────┼───────┤
├────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────────┼───────────┼──────┼───────┤
└────┴─────────┴───────┴──────────┴─────────────────┴───────────┴──────┴───────┘
Angajatorul
Director general sau altă persoană autorizată,
..............................................
-------------
*) Coloana 3 se va completa după cum urmează:
- cod A - absolvenţi ai ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
- cod B - absolvenţi de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
- cod C - absolvenţi de învăţământ superior.
În situaţia în care absolvenţii provin din rândul persoanelor cu handicap, codurile corespunzătoare studiilor absolvite vor fi însoţite de litera "H".
----------
Anexa 15 a fost înlocuită cu anexa 3 din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, conform pct. 22 al art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 16
--------
la norme
---------
Date de identificare a angajatorului
Angajatorul (denumirea/numele) ..................................
Codul de identificare fiscală .........................................
Cod CAEN ....................................................................
Judeţul ..........................................................................
Sediul/Adresa ...............................................................
Contul IBAN/Banca ......................................................
Telefon/Fax ...................................................................
E-mail/Pagină de internet .............................................
TABEL NOMINAL
cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ încadraţi în muncă
conform prevederilor art. 80 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,
cu modificările şi completările ulterioare, pentru stabilirea sumelor
cuvenite angajatorilor din bugetul asigurărilor pentru şomaj
Convenţia nr. ......./.........
Luna .......... anul ..........
┌───┬─────────┬───────┬──────────┬───────────────┬──────────────┬───────┬──────┐
│Nr.│Numele şi│Codul │Categoria │Numărul orelor │Suma cuvenită │Sume │Obs. │
│crt│prenumele│numeric│ de │efectiv lucrate│pentru timpul │plătite│*****)│
│ │ │perso- │ absol- │ **) │efectiv lucrat│ ****) │ │
│ │ │nal │ venţi*) │ │ ***) │ │ │
├───┼─────────┼───────┼──────────┼───────────────┼──────────────┼───────┼──────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├───┼─────────┼───────┼──────────┼───────────────┼──────────────┼───────┼──────┤
│ 1 │ │ │ │ .... │ │ │ │
├───┼─────────┼───────┼──────────┼───────────────┼──────────────┼───────┼──────┤
│...│ │ │ │ .... │ │ │ │
├───┴─────────┴───────┴──────────┴───────────────┼──────────────┼───────┼──────┘
│ TOTAL: │ A1 │ B1 │
├────────────────────────────────────────────────┴──────────────┼───────┤
│ Suma reprezentând scutirea de la plata contribuţiei datorate │ │
│ de angajator la BAS aferentă absolvenţilor încadraţi în │ │
│ condiţiile art. 80 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul │ C1 │
│ asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de │ │
│ muncă, cu modificările şi completările ulterioare │ │
│ (<cota contribuţie angajator > % X Total B1) │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ TOTAL SUME CUVENITE potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002, │ │
│ cu modificările şi completările ulterioare │ │
│ (Total A1 + Total C1) │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┘
Angajatorul
Director general sau altă persoană autorizată,
.....................................
--------------
*) Coloana 3 se completează după cum urmează:
- cod A - absolvenţi ai ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
- cod B - absolvenţi de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
- cod C - absolvenţi de învăţământ superior.
În situaţia în care absolvenţii provin din rândul persoanelor cu handicap, codurile corespunzătoare studiilor absolvite vor fi însoţite de litera "H".
**) Coloana 4 se completează cu numărul de ore efectiv lucrate de absolvent în luna pentru care se acordă suma cuvenită lunar din cuantumul subvenţiei prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, acordată angajatorului în funcţie de categoria absolventului.
***) Coloana 5 se completează cu suma cuvenită pentru timpul efectiv lucrat din cuantumul subvenţiei prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, acordată angajatorului în funcţie de categoria absolventului.
****) Coloana 6 se completează cu sumele plătite absolvenţilor reprezentând elementele constitutive ale bazei de calcul prevăzute la art. 14 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, în care nu se includ elementele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol.
*****) Coloana 7 se completează, după caz, cu data şi motivul încetării/suspendării/reluării după suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu.
----------
Anexa 16 a fost înlocuită cu anexa 4 din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, conform pct. 22 al art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 17
--------
la norme
--------
ACT ADIŢIONAL
la Convenţia nr. ....../........
Încheiat la data de ........................
între Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ......../Municipiului Bucureşti, reprezentată prin ......., având funcţia de ......, denumită în continuare agenţia, şi angajatorul ......, reprezentat prin ........, având funcţia de ......., prin care se stabilesc următoarele:
1. Angajatorul asigură prin furnizorul de formare profesională*) ..........., autorizat în condiţiile legislaţiei privind formarea profesională a adulţilor prin Autorizaţia seria ..... nr. ........ din data de ....., un program de formare profesională sub formă de curs de**) ... pentru ocupaţia de ..., pentru un număr de ... absolvenţi, încadraţi în muncă în condiţiile art. 80 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
2. La finalizarea programului de formare prevăzut la pct. 1, angajatorul solicită agenţiei suportarea cheltuielilor aferente pregătirii profesionale a absolvenţilor care au promovat examenul de absolvire.
3. Pentru decontarea cheltuielilor efectuate cu pregătirea profesională a absolvenţilor care au promovat examenul de absolvire, angajatorul va prezenta documentaţia prevăzută la art. 58 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Agenţia se obligă să suporte, în condiţiile legii, cheltuielile aferente pregătirii profesionale a absolvenţilor care au promovat examenul de absolvire.
Agenţia
Director executiv,
..................
Angajatorul
Director general
sau altă persoană autorizată,
...............................
_________
*) Se va menţiona denumirea furnizorului de formare profesională autorizat prin care angajatorul asigură formarea profesională a absolvenţilor.
**) Se va înscrie: iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare sau specializare.
--------------
Anexa 17 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 7 din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006, conform pct. 26 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 18
--------
la norme
---------
Judeţul .....................
Angajator....................
Sediul/adresa ...............
Contul/Banca ................
Codul fiscal.................
Telefon .....................
TABEL NOMINAL
cu absolvenţii de învăţământ care au urmat o formă de
pregătire profesională organizată de
angajator în baza art. 84 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
┌─┬─────────┬───────┬─────┬─────────┬─────────┬─────────┬──────┬───────┬───────┐
│N│Numele şi│ Codul │Data │Forma de │Ocupaţia/│ Data │ Data │Numărul│Cheltu-│
│r│prenumele│numeric│anga-│pregătire│ meseria │începerii│inche-│şi data│ ieli │
│ │ │perso- │jarii│profesio-│în care │pregati- │ierii │actului│ pe │
│c│ │ nal │ │ nala │s-a pre- │rii pro- │prega-│ de │cursant│
│r│ │ │ │ │ gătit │fesionale│tirii │absol- │ │
│t│ │ │ │ │profesi- │ │profe-│ vire │ │
│ │ │ │ │ │ onal │ │siona-│ │ │
│ │ │ │ │ │Cod COR │ │ le │ │ │
├─┼─────────┼───────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────┼───────┼───────┤
│0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │
├─┼─────────┼───────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────┼───────┼───────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────┼───────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────┼───────┼───────┤
│ │TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │CHELTU- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │IELI: │ X │ X │ X │ X │ X │ X │ X │ │
└─┴─────────┴───────┴─────┴─────────┴─────────┴─────────┴──────┴───────┴───────┘
Angajator
Director general,
.................
Anexa 19
---------
la norme
---------
CONVENŢIE
Nr. .../.........
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ............/Municipiului Bucureşti, reprezentată prin dna/dl ..........., având funcţia de ..........., denumită în continuare agenţia, şi persoana juridică (fizică) ........., cu sediul/adresa în ......, judeţul ........, telefon .........., cod fiscal (CUI) .........., cont IBAN .........., deschis la Banca .........., reprezentată prin dna/dl ........., având funcţia de ..........., denumită în continuare angajatorul, convin următoarele:
1. Angajatorul încadrează în muncă:
A. pe perioadă nedeterminată un număr de:
a) ........ şomeri în vârstă de peste 45 de ani, înregistraţi în evidenţa agenţiei; ...
b) ........ şomeri părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, înregistraţi în evidenţa agenţiei; ...
c) ........ persoane cu handicap*); ...
-------------
*) Se va completa în cazul în care angajatorul încadrează în muncă persoane cu handicap.
B. un număr de:
a) ............ şomeri înregistraţi în evidenţa agenţiei care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială; ...
b) ............ şomeri înregistraţi în evidenţa agenţiei care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi nu îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială. ...
Tabelul nominal cu persoanele încadrate în muncă este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta convenţie.
2. Angajatorul se obligă:
a) să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la pct. 1 lit. A pe o perioadă de cel puţin 2 ani de la data încadrării în muncă; ...
b) să respecte dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 76/2002 ...
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
c) să restituie în totalitate agenţiei sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care încetează raporturile de muncă sau de serviciu, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, în cazul în care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la pct. 1 lit. A anterior termenului de 2 ani, în temeiul unuia dintre motivele prevăzute la art. 83 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
d) să deducă, în condiţiile legii, din suma reprezentând contribuţia angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj potrivit art. 26 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, sumele cuvenite potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare;
e) să depună pentru verificarea şi acordarea sumelor cuvenite potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă lunii respective, şi tabelul prevăzut de lege în acest sens, însoţit de copii de pe pontaj şi statul de plată, precum şi, în situaţia încadrării în muncă a unor persoane cu handicap în condiţiile art. 85 din aceeaşi lege, o declaraţie pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului, din care să rezulte că în raport cu numărul de angajaţi angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia potrivit legii de a angaja persoane cu handicap, respectiv nu are, potrivit legii, obligaţia de a angaja persoane cu handicap;
f) să depună declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi documentele prevăzute de lege pentru verificarea sumelor cuvenite, până la expirarea termenului legal pentru depunerea declaraţiei lunare; ...
g) să comunice agenţiei orice modificare a condiţiilor care au condus la încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea sumelor prevăzute la art. 85 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
h) să comunice agenţiei orice modificare a datelor sale de identificare şi a contului deţinut la bancă, inclusiv modificările care intervin în cazul sediului/adresei şi al datelor de contact. ...
3. Agenţia se obligă să acorde sumele cuvenite potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile legale, prin deducere de către angajator din suma reprezentând contribuţia angajatorului prevăzută la art. 26 din aceeaşi lege, pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
În situaţia în care sumele cuvenite potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, sunt mai mari, diferenţa se plăteşte de agenţie conform prevederilor art. 61 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Sumele cuvenite potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi constau în:
a) suma reprezentând contribuţia angajatorului aferentă persoanelor încadrate în muncă prevăzute la pct. 1 lit. A.a) şi b), pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit art. 26 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
b) subvenţia prevăzută, după caz, la art. 85 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare.
5. Agenţia îşi exercită dreptul de control asupra:
a) îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea sumelor prevăzute la art. 85 din Legea nr. 76/2002 ...
, cu modificările şi completările ulterioare;
b) nerespectării de către angajator a obligaţiilor prevăzute de prezenta convenţie. ...
6. În situaţia constatării nerespectării condiţiilor legale avute în vedere la încheierea prezentei convenţii, pe perioada derulării acesteia şi pentru acordarea sumelor prevăzute la art. 85 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a nerespectării de către angajator a obligaţiilor sale, agenţia va aplica sancţiunile prevăzute de lege şi va recupera debitele conform legii.
Agenţia Angajatorul
Director executiv, Director general sau altă
.................. persoană autorizată,
.................
Anexă
------
la convenţie
------------
Date de identificare a angajatorului
Angajatorul (denumirea/numele) .....................
Codul de identificare fiscală ......................
Cod CAEN ...........................................
Judeţul ............................................
Sediul/Adresa ......................................
Contul IBAN/Banca ..................................
Telefon/Fax ........................................
E-mail/Pagină de internet ..........................
TABEL NOMINAL
cu persoanele încadrate în muncă conform prevederilor art. 85
din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj
şi stimularea ocupării forţei de muncă,
cu modificările şi completările ulterioare
Convenţia nr. ......./........
┌────┬─────────┬───────┬──────────┬────────────┬───────────────┬──────┬───────┐
│Nr. │Numele şi│Codul │Categoria │Numărul │ Data │Ocupa-│Semna- │
│crt.│prenumele│numeric│de │şi data │îndeplinirii │ ţia │tura │
│ │ │perso- │persoane*)│încheierii │condiţiilor de │ COR │angaja-│
│ │ │nal │ │contractului│ pensionare**) │ │ tului │
│ │ │ │ │individual │ │ │ │
│ │ │ │ │de muncă/ │ │ │ │
│ │ │ │ │ Data/ │ │ │ │
│ │ │ │ │angajării │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼──────────┼────────────┼───────────────┼──────┼───────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├────┼─────────┼───────┼──────────┼────────────┼───────────────┼──────┼───────┤
├────┼─────────┼───────┼──────────┼────────────┼───────────────┼──────┼───────┤
└────┴─────────┴───────┴──────────┴────────────┴───────────────┴──────┴───────┘
Angajatorul
Director general sau altă persoană autorizată,
.......................................
-----------
*) Coloana 3 se va completa după cum urmează:
- cod A - şomeri în vârstă de peste 45 de ani înregistraţi în evidenţa agenţiei;
- cod B - şomeri părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale înregistraţi în evidenţa agenţiei;
- cod C - persoane cu handicap;
- cod D - şomeri înregistraţi în evidenţa agenţiei care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei anticipate parţiale;
- cod E - şomeri înregistraţi în evidenţa agenţiei care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi nu îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială.
**) Coloana 5 se va completa numai pentru categoriile de persoane prevăzute la codurile D şi E.
----------
Anexa 19 a fost înlocuită cu anexa 5 din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, conform pct. 22 al art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 20
--------
la norme
--------
Date de identificare a angajatorului
Angajatorul (denumirea/numele) ..........................
Codul de identificare fiscală ...........................
Cod CAEN ................................................
Judeţul .................................................
Sediul/Adresa ...........................................
Contul IBAN/Banca .......................................
Telefon/Fax .............................................
E-mail/Pagină de internet ..............................
TABEL NOMINAL
cu persoanele încadrate în muncă conform prevederilor art. 85
din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj
şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru stabilirea sumelor
cuvenite angajatorilor din bugetul asigurărilor pentru şomaj
Convenţia nr. ......./.........
Luna .......... anul ..........
┌───┬─────────┬───────┬──────────┬───────────────┬──────────────┬───────┬──────┐
│Nr.│Numele şi│Codul │Categoria │Numărul orelor │Suma cuvenită │Sume │Obs. │
│crt│prenumele│numeric│ de │efectiv lucrate│pentru timpul │plătite│*****)│
│ │ │perso- │ persoane │ **) │efectiv lucrat│ ****) │ │
│ │ │nal │ *) │ │ ***) │ │ │
├───┼─────────┼───────┼──────────┼───────────────┼──────────────┼───────┼──────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├───┼─────────┼───────┼──────────┼───────────────┼──────────────┼───────┼──────┤
│ 1 │ │ │ │ .... │ │ │ │
├───┼─────────┼───────┼──────────┼───────────────┼──────────────┼───────┼──────┤
│...│ │ │ │ .... │ │ │ │
├───┴─────────┴───────┴──────────┴───────────────┼──────────────┼───────┼──────┘
│ TOTAL: │ A1 │ B1 │
├────────────────────────────────────────────────┴──────────────┼───────┤
│ Suma reprezentând scutirea de la plata contribuţiei datorate │ │
│ de angajator la BAS aferentă persoanelor prevăzute la │ │
│ art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul │ C1 │
│ asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de │ │
│ muncă, cu modificările şi completările ulterioare │ │
│ (<cota contribuţie angajator > % X Total B1) │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ TOTAL SUME CUVENITE potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002, │ │
│ cu modificările şi completările ulterioare │ │
│ (Total A1 + Total C1) │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┘
Angajatorul
Director general sau altă persoană autorizată,
.........................................
-------------
*) Coloana 3 se completează după cum urmează:
- cod A - şomeri în vârstă de peste 45 de ani înregistraţi în evidenţa agenţiei;
- cod B - şomeri părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale înregistraţi în evidenţa agenţiei;
- cod C - persoane cu handicap;
- cod D - şomeri înregistraţi în evidenţa agenţiei care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei anticipate parţiale;
- cod E - şomeri înregistraţi în evidenţa agenţiei care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi nu îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială.
**) Coloana 4 se completează cu numărul de ore efectiv lucrate în luna de persoanele prevăzute la art. 85 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care se acordă suma cuvenită lunar din cuantumul subvenţiei prevăzute la art. 85 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, acordată angajatorului.
***) Coloana 5 se completează cu suma cuvenită pentru timpul efectiv lucrat din cuantumul subvenţiei prevăzute la art. 85 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, acordată angajatorului.
****) Coloana 6 se completează numai pentru categoriile de persoane prevăzute la codurile A şi B, cu sumele plătite acestor persoane reprezentând elementele constitutive ale bazei de calcul prevăzute la art. 14 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
, cu modificările şi completările ulterioare, în care nu se includ elementele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol.
*****) Coloana 7 se completează, după caz, cu data şi motivul încetării/suspendării/reluării după suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu.
----------
Anexa 20 a fost înlocuită cu anexa 6 din HOTĂRÂREA nr. 449 din 15 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, conform pct. 22 al art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 21
--------
la norme
--------
Judeţul ...................................
Angajatorul ...............................
Sediul/adresa .............................
Contul/Banca ..............................
Codul fiscal ..............................
Telefon/fax ...............................
Către
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă
a Judeţului ............./Municipiului Bucureşti
........./(angajatorul) ......., reprezentat prin ........, având funcţia de ........., vă solicit să aprobaţi diminuarea sumei reprezentând contribuţia lunară de ... %*) datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj cu ..., calculate conform art. 62 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
Anexăm tabelul nominal cu şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă încadraţi în muncă în anul ... şi contractele individuale de muncă, în copie, ale persoanelor cuprinse în tabelul nominal.
________
*) Cota contribuţiei datorate de angajatori la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit art. 26 din Legea nr. 76/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
Data
.....
Angajatorul
Director general sau altă persoană autorizată,
..............................................
Anexă
────────
la convenţie
────────────
Judeţul ...................................
Angajatorul ...............................
Sediul/adresa .............................
Contul/Banca ..............................
Codul fiscal ..............................
Telefon ...................................
TABEL NOMINAL
cu şomerii încadraţi în muncă, conform prevederilor art. 93 din Legea
nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numărul Durata Ocupatia
şi data contractului Cod COR
Nr. Numele Codul încheierii individual de Semna-
crt. şi numeric contractului munca tura
prenumele personal individual angaja-
de tului
munca
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2 3 4 5 6
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Data
.....
Angajatorul
Director general sau altă persoană autorizată,
..............................................
--------------
Anexa 21 a fost modificată şi înlocuită cu anexa 10 din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006, conform pct. 26 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 22
--------
la norme
--------
______________________ ______________________
Nr. Nr.
CONTRACT
1. Părţile contractante:
1.1. Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului/Municipiului ......... cu sediul în ........... str. ...... nr. ....... judeţul/sectorul .... tel. ...... fax ....... e-mail ..... cod fiscal ..... cont nr. ............ deschis la trezoreria ............. reprezentată prin .......... având funcţia de director executiv şi prin ......... având funcţia de director executiv adjunct, denumită în continuare agenţie.
1.2. ....... cu sediul în ............ nr. ..... bloc ..... scară ......... etaj ..... ap. ..... judeţul/sectorul ....... tel. ........ fax ..... e-mail ..... cod fiscal/cod unic de înregistrare, cont nr. .......... deschis la ............. reprezentat prin ......... având funcţia de ............... denumită în continuare angajator.
2. Obiectul contractului:
Subvenţionarea parţială de către agenţie a cheltuielilor efectuate cu serviciile de formare profesională organizate de angajator pentru un număr de .......... persoane, în anul ......... reprezentând ........%* din numărul total de persoane angajate.
3. Valoarea contractului:
Valoarea estimată a contractului este de cel mult..................... lei.
______________
* nu poate fi mai mare de 20% din numărul total de salariaţi, încadraţi cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, existenţi la data întocmirii programului anual de formare profesională.
4. Obligaţiile părţilor:
A. Agenţia:
A.1. Plăteşte angajatorului 50% din cheltuielile efectuate cu serviciile de formare profesională organizate de acesta pentru un număr de ........... persoane, în anul ............ Lista cuprinzând numele persoanelor care urmează să participe la programul de formare profesională pentru care se acordă subvenţia care face obiectul prezentului contract este prevăzută în anexa la contract şi face parte din acesta.
A.2. Controlează modul de respectare a obligaţiilor asumate de angajator prin prezentul contract.
B. Angajatorul:
B.1. Menţine raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor din lista prevăzută la pct. 4.A.1.
B.2. Pune la dispoziţia agenţiei toate informaţiile solicitate în legătură cu modul de desfăşurare a programului.
B.3. Pune la dispoziţia agenţiei informaţiile şi documentele necesare efectuării actului de control.
5. Modalităţi de plată:
5.1. Agenţia decontează angajatorului cheltuielile efectuate de acesta, prin decontări, pe bază de acte justificative.
5.2. Decontările se fac în termen de 5 zile de la data solicitării acestora de către angajator, pe baza actelor justificative.
6. Modificarea şi încetarea contractului
6.1. Modificarea contractului poate fi făcută numai prin acordul de voinţă al părţilor, prin act adiţional la prezentul contract.
6.2. Încetarea contractului intervine prin acordul părţilor sau prin reziliere.
7. Penalităţi şi daune interese:
7.1. Încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale persoanelor din lista prevăzută la pct. 4.A.1, pentru unul din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2) din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, atrage, în sarcina angajatorului, obligaţia restituirii sumelor primite plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ale persoanelor respective.
7.2. Dobânda se calculează de la data acordării de către agenţie a sumelor prevăzute la pct. 4.A.1.
7.3. Nerespectarea termenului de plată prevăzut la pct. 5.2. atrage, în sarcina agenţiei, plata unei penalităţi egale cu ....% din valoarea solicitării de decontare înmulţită cu numărul de zile de întârziere.
8. Forţa majoră:
8.1. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
8.2. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe perioada în care aceasta acţionează.
8.3. Partea contractantă care, din cauză de forţă majoră, nu îşi poate îndeplini, respecta şi exercită obligaţiile contractuale va înştiinţa, în scris, cealaltă parte contractantă, în cel mult 5 zile de la data apariţiei acestei situaţii.
8.4. Omisiunea de a anunţa, în scris, apariţia forţei majore atrage răspunderea civilă contractuală a părţii aflate în această situaţie.
8.5. Contractul se consideră suspendat pe durata cauzelor care au determinat forţa majoră.
9. Soluţionarea litigiilor:
9.1. Părţile contractante vor depune toate diligentele pentru a rezolva pe cale amiabilă neînţelegerile care se pot ivi între ele în legătură cu derularea contractului.
9.2. Dacă părţile contractante nu reuşesc să rezolve neînţelegerile pe cale amiabilă, se pot adresa instanţei de judecată.
10. Alte clauze:
10.1. Orice comunicare între părţile contractante, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie transmisă în scris.
10.2. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
Agenţie, Angajator,
.......... ...........
--------------
Anexa 22 a fost introdusă de pct. 52 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 934 din 10 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iunie 2004, având cuprinsul anexei 16 din acest act normativ.
Anexa 23
--------
la norme
--------
Către
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a
Judeţului ................../Municipiului Bucureşti
Subsemnata/Subsemnatul .............., codul numeric personal ...........,
absolventă/absolvent a/al instituţiei de învăţământ/şcolii speciale .....,
anul ...... luna ..........., înregistrată/înregistrat în evidenţa Agenţiei
pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ......../ Municipiului
Bucureşti, agenţia locală sector ........, solicit acordarea dreptului sub
formă de primă prevăzut la art. 73^1 alin. (1) din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei
de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că
începând cu data de ........ sunt angajată/angajat în baza actului*)
nr. ....../....... la unitatea ............ din localitatea ..........,
în meseria/ profesia ................................................ .
Data Semnătura
.................. ..........................
____________
*) Se va înscrie numărul contractului individual de muncă sau al deciziei
de numire.
--------------
Anexa 23 a fost introdusă de pct. 27 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006, având cuprinsul anexei 11 din acest act normativ.
Anexa 24
--------
la norme
--------
Către
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ......../
Municipiului Bucureşti
Subsemnata/Subsemnatul ........., codul numeric personal ................,
absolventă/absolvent a/al instituţiei de învăţământ/şcolii speciale .....,
anul ...., luna ...., solicit acordarea dreptului prevăzut la art. 73^1
alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj
şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările
ulterioare, având în vedere că începând cu data de ................. sunt
angajată/angajat cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare
de 12 luni, în baza actului*) nr. ......./......... la unitatea .... din
localitatea ......, în meseria/profesia ........, fapt care a condus la
încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj de care beneficiam, în temeiul
art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
Precizez că am menţinut raporturile de muncă/serviciu cu angajatorul la
care m-am încadrat în muncă pe o perioadă de cel puţin 12 luni.
Data Semnătura
............ ....................
_________
*) Se va înscrie numărul contractului individual de muncă sau al deciziei
de numire.
--------------
Anexa 24 a fost introdusă de pct. 27 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006, având cuprinsul anexei 12 din acest act normativ.
Anexa 25
--------
la norme
--------
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă
a Judeţului ..................../Municipiului Bucureşti
CERTIFICAT
privind stagiul de cotizare ulterior datei de 1 martie 2002
Doamna/Domnul ..........., cod numeric personal .........., domiciliată/
domiciliat în localitatea ........., str. ...... nr. ..., bl. ....,
sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ......, a realizat un stagiu
de cotizare de ...... ani, ...... luni, ........ zile, după cum urmează:
- în calitate de asigurat obligatoriu prin efectul legii,
în perioada ..........................................
Total: ani ........., luni, ........., zile .........;
- în calitate de asigurat în baza unui contract de asigurare pentru
şomaj, în perioada ...................................
Total: ani ........., luni ........., zile ......... .
Certificarea stagiului de cotizare s-a făcut conform prevederilor art. 19
alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
, cu modificările şi
completările ulterioare.
Director executiv,
.........................
Întocmit,
.........................
(numele şi prenumele)
.........................
(semnătura)
--------------
Anexa 25 a fost introdusă de pct. 27 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006, având cuprinsul anexei 13 din acest act normativ.
Anexa 26
--------
la norme
--------
Numar de înregistrare la angajator ......... data ...........
ADEVERINTA
A. Date de identificare a angajatorului:
Denumire/ nume ..........................................
Codul unic de înregistrare / codul fiscal ...............
Cod CAEN ................................................
Telefon / fax ...........................................
Email / pagina internet .................................
B. Date privind plata contribuţiilor la bugetul asigurarilor pentru
şomaj;
B.1. Pentru doamna/domnul ......... CNP ........ care se legitimeaza
cu BI/CI/Adeverinţă seria ...... numărul ......, salariat din data
de ......., în data de ......... în calitatea noastra de angajator
am reţinut şi virat la bugetul asigurărilor pentru şomaj sumele
reprezentând contribuţia individuală în cotă de 1% şi contribuţia
datorată de angajator după cum urmează:
┌─┬────┬──────┬───────┬──────────┬─────────┬──────────┬────────────────────────┐
│N│Luna│Baza │Suma │Instrument│ Suma │Instrument│Numărul şi data inre- │
│r│ şi │ de │repre- │de plată, │reprezen-│de plată, │gistrarii la A.J.O.F.M/ │
│ │anul│calcul│zentand│numărul │tand con-│numărul │A.M.O.F.M. a Declaraţiei│
│c│ │(BC) │contri-│şi data │ributia │şi data │lunare privind evidenta │
│r│ │ │butia │acestuia │datorata │acestuia │nominala a asiguratilor │
│t│ │ │indivi-│ │ de │ │şi obligaţiilor de plată│
│ │ │ │duala │ │angajator│ │la bugetul asigurarilor │
│ │ │ │ │ │ │ │pentru şomaj │
├─┼────┼──────┼───────┼──────────┼─────────┼──────────┼────────────────────────┤
│1│ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │
├─┼────┼──────┼───────┼──────────┼─────────┼──────────┼────────────────────────┤
│1│ │ │ │ │ │ │ │
├─┼────┼──────┼───────┼──────────┼─────────┼──────────┼────────────────────────┤
│.│ │ │ │ │ │ │ │
├─┼────┼──────┼───────┼──────────┼─────────┼──────────┼────────────────────────┤
│1│ │ │ │ │ │ │ │
│/│ │ │ │ │ │ │ │
│2│ │ │ │ │ │ │ │
└─┴────┴──────┴───────┴──────────┴─────────┴──────────┴────────────────────────┘
NOTĂ:
- Se completează descrescător pentru maxim 12 luni de la data încetării
raporturilor de muncă sau de serviciu pentru care angajatorul a virat
la bugetul asigurărilor pentru şomaj sumele reprezentând contribuţiile
prevăzute de lege.
- BC - baza lunară de calcul asupra căreia se aplică contribuţia
individuală în cotă de 1%, determinată în conformitate cu prevederile
art. 14 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
- Coloana 4 se completează cu suma rezultată prin aplicarea cotei de 1%
asupra bazei de calcul prevăzute la coloana 3.
- Coloana 6 se completează cu suma rezultată prin aplicarea cotei
contribuţiei datorate de angajator asupra sumei plătite persoanei
reprezentând elementele constitutive ale fondului total de salarii
brute lunare prevăzute la art. 13 din Normele metodologice de aplicare
a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.
- Pentru lunile pentru care angajatorul a încasat de la A.J.O.F.M./
A.M.O.F.M diferenţa dintre drepturile băneşti cuvenite potrivit legii
ca urmare a convenţiei încheiate şi suma reprezentând contribuţia
datorată de angajator, coloana 7 se completează cu numărul şi data
convenţiei încheiate.
B.2. În calitatea noastră de angajator (se completează varianta
corespunzătoare):
[] nu înregistrăm debite la Bugetul asigurărilor pentru şomaj
[] pentru perioada ........ nu s-a reţinut şi virat contribuţia
individuală în suma totala de ...... şi plătit contribuţia
datorată de angajator în sumă de ..............
[] ne regăsim în una din situaţiile prevăzute la art. 34 alin. (2)
din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
respectiv .............. perioada .......................
C. Date privind raporturile de muncă sau de serviciu ale salariatului:
Actul în baza căruia a fost încadrat în muncă, număr şi data ............
Data angajării ..........................................................
Data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ....................
Perioade pentru care raporturile de muncă sau de serviciu
au fost suspendate*):
Data de suspendare ....... data de încetare a suspendării .......
motivul suspendării**) ..................
_______
*) se completează pentru fiecare perioadă de suspendare
**) în cazul suspendării pentru incapacitate temporară de muncă
se va specifică numărul de zile de concediu medical.
Sub sancţiunile aplicate falsului în acte publice, declar că am examinat
întreg conţinutul acestei adeverinţe şi în conformitate cu informaţiile
furnizate, o declar corectă şi completă.
Administrator/Director/Reprezentant legal
Nume şi prenume, functia
(în clar)
.....................................
Compartimentul ...................
Nume şi prenume, funcţia
(în clar)
--------------
Anexa 26 a fost introdusă de pct. 27 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.859 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 20 ianuarie 2006, având cuprinsul anexei 14 din acest act normativ.
--------------