HOTĂRÂRE nr. 852 din 13 august 2008
pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 20 august 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Prezenta hotărâre reglementează normele şi criteriile de atestare a staţiunilor turistice în scopul protejării, conservării şi valorificării resurselor turistice.


    Articolul 2

    Se atestă ca staţiune turistică de interes naţional sau local, după caz, localitatea ori partea unei localităţi care dispune de resurse naturale şi antropice şi care îndeplineşte cumulativ, pentru una dintre categorii, criteriile prevăzute în anexa nr. 1.


    Articolul 3

    (1) Atestarea staţiunilor turistice se face de Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Atestarea ca staţiune turistică nu schimbă rangul localităţii stabilit în condiţiile legii.


    Articolul 4

    (1) Autorităţile administraţiei publice locale transmit Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale o cerere-tip, potrivit modelului prevăzut la anexa nr. 2, şi documentaţia pentru atestarea staţiunii turistice, care trebuie să cuprindă:
    a) monografia turistică;
    b) documentaţiile privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, avizate şi aprobate conform anexei nr. 1 la Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: planul urbanistic general şi regulamentul aferent acestuia şi planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia;
    c) fişa staţiunii turistice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 pentru staţiunile turistice de interes naţional şi conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 pentru staţiunile turistice de interes local;
    d) studii şi documente care să argumenteze atestarea staţiunii turistice şi a specificului ei determinat de resursele turistice de care dispune.
    (2) Monografia turistică prevăzută la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă următoarele capitole principale:
    a) consideraţii generale privind poziţia geografică, infrastructura, cadrul natural, cadrul socioeconomic, probleme de mediu şi factori naturali de risc;
    b) analiza potenţialului turistic în funcţie de tipul staţiunii turistice: factorii naturali de cură, bioclimatul zonei, domeniul schiabil;
    c) nivelul actual de valorificare din punct de vedere turistic: structuri de primire turistice şi de agrement, informaţii privind circulaţia turistică.


    Articolul 5

    Documentaţia pentru atestarea staţiunii turistice se depune la Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, care, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia, întocmeşte proiectul de hotărâre a Guvernului pentru atestarea staţiunii turistice. În cazul în care localitatea sau partea din localitate nu întruneşte toate criteriile pentru a fi atestată ca staţiune turistică, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale va informa în scris, în acelaşi termen, autoritatea administraţiei publice locale interesată.


    Articolul 6

    (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, autorităţile locale care au în administrare localităţi sau părţi de localităţi atestate ca staţiuni turistice de interes local, respectiv naţional au obligaţia de a depune fişa staţiunii turistice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, respectiv în anexa nr. 4.
    (2) Nedepunerea fişei staţiunii turistice în termenul prevăzut la alin. (1) atrage retragerea statutului de staţiune turistică al localităţii sau părţii de localitate atestate ca staţiune turistică.


    Articolul 7

    În scopul unei mai bune informări a turiştilor şi pentru îmbunătăţirea cadrului de protejare, conservare şi valorificare a resurselor turistice, localităţile ori părţi ale acestora, atestate ca staţiuni turistice de interes naţional sau local, vor fi semnalizate pe drumurile naţionale şi judeţene cu panouri indicatoare, la intrarea în staţiunea turistică.


    Articolul 8

    (1) Achiziţionarea panourilor indicatoare se realizează de autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se află staţiunea turistică, în condiţiile legii.
    (2) Panourile indicatoare trebuie să aibă următoarele caracteristici: dimensiuni de 1.000 mm x 400 mm, se execută din tablă emailată, în culori alb 100% şi maro pantone 291 C 100%, având conţinutul: "Staţiune turistică de interes naţional" sau "Staţiune turistică de interes local", după caz, şi se montează pe suport la intrarea în localitate, sub indicatorul cuprinzând denumirea localităţii.
    (3) Consiliile locale au obligaţia de a monta şi de a întreţine panourile indicatoare prevăzute la alin. (2).


    Articolul 9

    (1) Staţiunea turistică atestată este administrată de consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află.
    (2) Autoritatea administraţiei publice locale are obligaţia de a respecta criteriile prevăzute în anexa nr. 1, care au stat la baza atestării acesteia.
    (3) Veniturile obţinute din taxa hotelieră sunt destinate dezvoltării turismului pe plan local şi promovării acestuia, precum şi finanţării proiectelor de reabilitare a infrastructurii turistice, în conformitate cu legislaţia în vigoare.


    Articolul 10

    (1) Centrele naţionale de informare şi promovare turistică sunt servicii specializate care funcţionează în subordinea consiliilor locale şi judeţene, după caz, şi în colaborare cu Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
    (2) Sediile centrelor naţionale de informare şi promovare turistică trebuie să fie situate în centrul localităţilor, pe străzi cu circulaţie intensă, în apropierea obiectivelor de interes turistic, în clădiri independente sau la parterul unor imobile cu acces facil pentru turişti.
    (3) Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale elaborează norme metodologice privind acreditarea centrelor naţionale de informare şi promovare turistică, care se aprobă prin ordin al ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 11

    (1) Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale propune retragerea atestării unei staţiuni turistice, prin hotărâre a Guvernului, în cazul în care staţiunea turistică atestată conform legislaţiei anterioare nu mai îndeplineşte criteriile prevăzute în anexa nr. 1.
    (2) Evaluarea îndeplinirii normelor şi criteriilor prevăzute în prezenta hotărâre se realizează de către reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.


    Articolul 12

    Localităţile sau părţile unor localităţi atestate ca staţiuni turistice de interes naţional ori local, conform legislaţiei anterioare privind atestarea staţiunilor turistice, prezentate în anexa nr. 5, rămân atestate ca atare în măsura în care îndeplinesc criteriile de atestare a staţiunilor turistice prevăzute în prezenta hotărâre.


    Articolul 13

    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 14

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 867/2006 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul pentru întreprinderi
    mici şi mijlocii, comerţ,
    turism şi profesii liberale,
    Ovidiu Ioan Silaghi
    Ministrul internelor
    şi reformei administrative,
    Cristian David
    Ministrul economiei
    şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 13 august 2008.
    Nr. 852.


    Anexa 1
             
      Nr. crt.Criterii obligatorii de atestare a staţiunii turisticeStaţiune de interes naţionalStaţiune de interes local
      Cadrul natural, factori naturali de cură şi calitatea mediului
      1.Amplasarea într-un cadru natural fără factori poluanţixx
      2.Existenţa studiilor şi documentelor care atestă prezenţa şi valoarea factorilor naturali de cură (ape minerale, nămol, lacuri terapeutice, saline, bioclimat etc.) din punct de vedere calitativ şi cantitativxx
      3.Constituirea perimetrelor de protecţie ecologică, hidrogeologică şi sanitară a factorilor naturali de cură, în conformitate cu legislaţia în vigoare, după cazxx
      Accesul şi drumurile spre/în staţiune
      4.Drum rutier modernizat şi marcat cu semne de circulaţiexx
      5.Transport în comun între staţiunea turistică şi gara sau autogara care o deserveşte Utilităţi urban-edilitarexx
      6.Asistenţă medicală permanentă şi mijloc de transport pentru urgenţe medicalex-
      7.Punct de prim ajutor şi mijloc de transport pentru urgenţe medicale-x
      8.Punct farmaceuticxx
      9.Amenajarea şi iluminarea locurilor de promenadăxx
      10.Apă curentăxx
      11.Canalizarexx
      12.Energie electricăxx
      Structuri de primire turistice şi de agrement
      13.Număr minim de locuri în structuri de primire turistice clasificate, din care minimum 30% clasificate la categoriile 3-5 stele/flori, cu excepţia campingurilor500100
      14.Localităţile sau părţile de localităţi de pe litoral trebuie să dispună de plajă amenajată, posturi de salvare acvatică - salvamar şi posturi de prim ajutor.xx
      15.Localităţile montane trebuie să dispună de servicii de salvare montană - salvamont.xx
      16.Amenajări şi dotări pentru relaxare în aer liber şi plimbări (drumuri pietonale, locuri de promenadă)xx
      17.Terenuri de joacă pentru copiixx
      Informare şi promovare turistică
      18.Semnalizarea obiectivelor turistice cu indicatoare de orientare şi informare, tipărite pe suport electronic sau web sitexx
      19.Realizarea de materiale de promovare a staţiunii turistice şi a zoneixx
           
      Nr. crt.Criterii suplimentare de atestare a staţiunii turisticePunctaj acordat
      1.Trenurile cu regim de rezervare a locurilor, inclusiv vagoanele de dormit, trebuie să oprească în gara care deserveşte staţiunea turistică.10
      2.Autobuze de linie care deservesc zilnic autogara10
      3.Spaţii comerciale şi pentru activităţi de prestări de servicii: bancă, schimb valutar, agenţie de turism10
      4.Săli de spectacole şi de conferinţe cu o capacitate totală egală cu minimum 40% din numărul locurilor existente în staţiune30
      5.Asistenţă medicală balneară, după caz, acreditată conform normelor legale în vigoare20
      6.Dotări tehnice pentru exploatarea, protecţia şi utilizarea resurselor minerale terapeutice20
      7.Amenajări şi dotări pentru servicii de revigorare în spaţii construite, săli pentru întreţinere (fitness)10
      8.Parc amenajat5 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte
      9.Trasee turistice montane omologate, marcate şi afişate, dacă este cazul5 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte
      10.Bază pentru valorificarea resurselor naturale terapeutice, dacă este cazul30
      11.Amenajări şi dotări pentru practicarea sporturilor (agrement nautic, tenis, fotbal etc.)15
      12.Localităţile sau părţile de localităţi care dispun de condiţii pentru practicarea schiului trebuie să aibă amenajate cel puţin o pârtie de schi omologată şi mijloacele de transport pe cablu corespunzătoare.10 puncte pentru fiecare, maximum 50 de puncte
      13.Organizarea de evenimente turistice, culturale, sportive, cu caracter de repetabilitate pe bază de calendar10 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte
      14.Centre de informare şi promovare turistică, cu personal permanent care să deservească exclusiv centrul30
      15.Asigurarea legăturii permanente on-line dintre structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi centrul de informare şi promovare turistică20
      16.Canalizare centralizată50

    Punctaj minim pentru atestarea ca staţiune de interes naţional - 135 de puncte.
    Punctaj minim pentru atestarea ca staţiune de interes local - 90 de puncte.


    Anexa 2
    CERERE
    de atestare ca staţiune turistică de interes naţional/local (după caz)
    (model)
    MINISTERUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII, COMERŢ, TURISM ŞI PROFESII LIBERALE
    Domnule ministru,
    Consiliul Local ........., judeţul ......., vă înaintează documentaţia prevăzută la art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, în vederea atestării ca staţiune turistică de interes naţional/local (după caz) a localităţii .........................
    Reprezentantul consiliului local,
    ..................................
    (numele şi prenumele)
    Semnătura
    ..................................
    Data ........................... .


    Anexa 3
    FIŞA
    staţiunii turistice de interes naţional
    Declar pe propria răspundere că îndeplinim criteriile de atestare obligatorii şi suplimentare mai sus prezentate.
             
      Nr. crt.Criterii obligatorii de atestare a staţiunii turisticeCriterii obligatoriiSunt îndeplinite Da/Nu
      Cadrul natural, factori naturali de cură şi calitatea mediului
      1.Amplasarea într-un cadru natural fără factori poluanţix  
      2.Existenţa studiilor şi documentelor care atestă prezenţa şi valoarea factorilor naturali de cură (ape minerale, nămol, lacuri terapeutice, saline, bioclimat etc.) din punct de vedere calitativ şi cantitativx  
      3.Constituirea perimetrelor de protecţie ecologică, hidrogeologică şi sanitară a factorilor naturali de cură, în conformitate cu legislaţia în vigoare, după cazx  
      Accesul şi drumurile spre/în staţiune
      4.Drum rutier modernizat şi marcat cu semne de circulaţiex  
      5.Transport în comun între staţiunea turistică şi gara sau autogara care o deserveştex  
      Utilităţi urban-edilitare
      6.Asistenţă medicală permanentă şi mijloc de transport pentru urgenţe medicalex  
      7.Punct de prim ajutor şi mijloc de transport pentru urgenţe medicale-  
      8.Punct farmaceuticx  
      9.Amenajarea şi iluminarea locurilor de promenadăx  
      10.Apă curentăx  
      11.Canalizarex  
      12.Energie electricăx  
      Structuri de primire turistice şi de agrement
      13.Număr minim de locuri în structuri de primire turistice clasificate, din care minimum 30% clasificate la categoriile 3-5 stele /flori, cu excepţia campingurilor500  
      14.Localităţile sau părţile de localităţi de pe litoral trebuie să dispună de plajă amenajată, posturi de salvare acvatică - salvamar şi posturi de prim ajutor.x  
      15.Localităţile montane trebuie să dispună de servicii de salvare montană - salvamontx  
      16.Amenajări şi dotări pentru relaxare în aer liber şi plimbări (drumuri pietonale, locuri de promenadă)x  
      17.Terenuri de joacă pentru copiix  
      Informare şi promovare turistică
      18.Semnalizarea obiectivelor turistice cu indicatoare de orientare şi informare, tipărite pe suport electronic sau web sitex  
      19.Realizarea de materiale de promovare a staţiunii turistice şi a zoneix  
             
      Nr. crt.Criterii suplimentare de atestare a staţiunii turisticePunctaj acordatPunctaj îndeplinit
      1.Trenurile cu regim de rezervare a locurilor, inclusiv vagoanele de dormit, trebuie să oprească în gara care deserveşte staţiunea turistică.10  
      2.Autobuze de linie care deservesc zilnic autogara10  
      3.Spaţii comerciale şi pentru activităţi de prestări de servicii: bancă, schimb valutar, agenţie de turism10  
      4.Săli de spectacole şi de conferinţe cu o capacitate totala egală cu minimum 40% din numărul locurilor existente în staţiune30  
      5.Asistenţă medicală balneară, după caz, acreditată conform normelor legale în vigoare20  
      6.Dotări tehnice pentru exploatarea, protecţia şi utilizarea resurselor minerale terapeutice20  
      7.Amenajări şi dotări pentru servicii de revigorare în spaţii construite, săli pentru întreţinere (fitness)10  
      8.Parc amenajat5 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte  
      9.Trasee turistice montane omologate, marcate şi afişate, dacă este cazul5 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte  
      10.Bază pentru valorificarea resurselor naturale terapeutice, dacă este cazul30  
      11.Amenajări şi dotări pentru pentru practicarea sporturilor (agrement nautic, tenis, fotbal etc.)15  
      12.Localităţile sau părţile de localităţi care dispun de condiţii pentru practicarea schiului trebuie să aibă amenajate cel puţin o pârtie de schi omologată şi mijloacele de transport pe cablu corespunzătoare.10 puncte pentru fiecare, maximum 50 de puncte  
      13.Organizarea de evenimente turistice, culturale, sportive, cu caracter de repetabilitate pe bază de calendar10 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte  
      14.Centre de informare şi promovare turistică, cu personal permanent care să deservească exclusiv centrul30  
      15.Asigurarea legăturii permanente on-line dintre structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi centrul de informare şi promovare turistică20  
      16.Canalizare centralizată50  
      17.TotalSunt necesare minimum 135 de puncte.

    Preşedintele consiliului local,
    ..................................
    (numele şi prenumele)
    Semnătura
    ..................................
    Data
    ..................................


    Anexa 4
    FIŞA
    staţiunii turistice de interes local
    Declar pe propria răspundere că îndeplinim criteriile de atestare obligatorii şi suplimentare mai sus prezentate.
             
      Nr. crt.Criterii obligatorii de atestare a staţiunii turisticeCriterii obligatoriiSunt îndeplinite Da/Nu
      Cadrul natural, factori naturali de cură şi calitatea mediului
      1.Amplasarea într-un cadru natural fără factori poluanţix  
      2.Existenţa studiilor şi documentelor care atestă prezenţa şi valoarea factorilor naturali de cură (ape minerale, nămol, lacuri terapeutice, saline, bioclimat etc.) din punct de vedere calitativ şi cantitativx  
      3.Constituirea perimetrelor de protecţie ecologică, hidrogeologică şi sanitară a factorilor naturali de cură, în conformitate cu legislaţia în vigoare, după cazx  
      Accesul şi drumurile spre/în staţiune
      4.Drum rutier modernizat şi marcat cu semne de circulaţiex  
      5.Transport în comun între staţiunea turistică şi gara sau autogara care o deserveştex  
      Utilităţi urban - edilitare
      6.Punct de prim ajutor şi mijloc de transport pentru urgenţe medicalex  
      7.Punct farmaceuticx  
      8.Amenajarea şi iluminarea locurilor de promenadăx  
      9.Apă curentăx  
      10.Canalizarex  
      11.Energie electricăx  
      Structuri de primire turistice şi de agrement
      12.Număr minim de locuri în structuri de primire turistice clasificate, din care minimum 30% clasificate la categoriile 3-5 stele/flori, cu excepţia campingurilor100  
      13.Localităţile sau părţile de localităţi de pe litoral trebuie să dispună de plajă amenajată, posturi de salvare acvatică-salvamar şi posturi de prim ajutor.x  
      14.Localităţile montane trebuie să dispună de servicii de salvare montană-salvamontx  
      15.Amenajări şi dotări pentru relaxare în aer liber şi plimbări (drumuri pietonale, locuri de promenadă)x  
      16.Terenuri de joacă pentru copiix  
      Informare şi promovare turistică
      17.Semnalizarea obiectivelor turistice cu indicatoare de orientare şi informare tipărite pe suport electronic sau web sitex  
      18.Realizarea de materiale de promovare a staţiunii turistice şi a zoneix  
             
      Nr. crt.Criterii suplimentare de atestare a staţiunii turisticePunctaj acordatPunctaj îndeplinit
      1.Trenurile cu regim de rezervare a locurilor, inclusiv vagoanele de dormit, trebuie să oprească în gara care deserveşte staţiunea turistică.10  
      2.Autobuze de linie care deservesc zilnic autogara10  
      3.Spaţii comerciale şi pentru activităţi de prestări de servicii: bancă, schimb valutar, agenţie de turism10  
      4.Săli de spectacole şi de conferinţe cu o capacitate totală egală cu minimum 40% din numărul locurilor existente în staţiune30  
      5.Asistenţă medicală balneară, după caz, acreditată conform normelor legale în vigoare20  
      6.Dotări tehnice pentru exploatarea, protecţia şi utilizarea resurselor minerale terapeutice20  
      7.Amenajări şi dotări pentru servicii de revigorare în spaţii construite, săli pentru întreţinere (fitness)10  
      8.Parc amenajat5 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte  
      9.Trasee turistice montane omologate, marcate şi afişate, dacă este cazul5 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte  
      10.Bază pentru valorificarea resurselor naturale terapeutice, dacă este cazul30  
      11.Amenajări şi dotări pentru practicarea sporturilor (agrement nautic, tenis, fotbal etc.)15  
      12.Localităţile sau părţile de localităţi care dispun de condiţii pentru practicarea schiului trebuie să aibă amenajate cel puţin o pârtie de schi omologată şi mijloacele de transport pe cablu corespunzătoare.10 puncte pentru fiecare, maximum 50 de puncte  
      13.Organizarea de evenimente turistice, culturale, sportive, cu caracter de repetabilitate pe bază de calendar10 puncte pentru fiecare, maximum 30 de puncte  
      14.Centre de informare şi promovare turistică, cu personal permanent care să deservească exclusiv centrul30  
      15.Asigurarea legăturii permanente on-line dintre structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi centrul de informare şi promovare turistică20  
      16.Canalizare centralizată50  
      17.TotalPunctaj minim necesar 90 de puncte

    Preşedintele consiliului local,
    ....................................
    (numele şi prenumele)
    Semnătura
    ....................................
    Data ...............................


    Anexa 5
    LISTA
    localităţilor atestate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local
    I. Staţiuni turistice de interes naţional:
    1. Amara - judeţul Ialomiţa
    2. Azuga - judeţul Prahova
    3. Buşteni - judeţul Prahova
    4. Buziaş - judeţul Timiş
    5. Băile Govora - judeţul Vâlcea
    6. Băile Felix - judeţul Bihor
    7. Băile Herculane - judeţul Caraş-Severin
    8. Băile Olăneşti - judeţul Vâlcea
    9. Băile Tuşnad - judeţul Harghita
    10. Câmpulung Moldovenesc - judeţul Suceava
    11. Cap Aurora - judeţul Constanţa
    12. Călimăneşti-Căciulata - judeţul Vâlcea
    13. Costineşti - judeţul Constanţa
    14. Covasna - judeţul Covasna
    15. Eforie Nord - judeţul Constanţa
    16. Eforie Sud - judeţul Constanţa
    17. Geoagiu-Băi - judeţul Hunedoara
    18. Gura Humorului - judeţul Suceava
    19. Jupiter - judeţul Constanţa
    20. Mamaia - judeţul Constanţa
    21. Mangalia - judeţul Constanţa
    22. Moneasa - judeţul Arad
    23. Neptun-Olimp - judeţul Constanţa
    24. Poiana Braşov - judeţul Braşov
    25. Predeal - judeţul Braşov
    26. Pucioasa - judeţul Dâmboviţa
    27. Slănic - judeţul Prahova
    28. Saturn - judeţul Constanţa
    29. Sinaia - judeţul Prahova
    30. Sângeorz-Băi - judeţul Bistriţa-Năsăud
    31. Slănic-Moldova - judeţul Bacău
    32. Sovata - judeţul Mureş
    33. Târgu Ocna - judeţul Bacău
    34. Techirghiol - judeţul Constanţa
    35. Vatra Dornei - judeţul Suceava
    36. Venus - judeţul Constanţa
    37. Voineasa - judeţul Vâlcea
    II. Staţiuni turistice de interes local:
    1. 1 Mai - judeţul Bihor
    2. Albac - judeţul Alba
    3. Albeştii de Muscel - judeţul Argeş
    (Bughea de Sus)
    4. Arieşeni - judeţul Alba
    5. Balvanyos - judeţul Covasna
    6. Bazna - judeţul Sibiu
    7. Bălţăteşti - judeţul Neamţ
    8. Băile Homorod - judeţul Harghita
    9. Băile Turda - judeţul Cluj
    10. Băile Băiţa - judeţul Cluj
    11. Borsec - judeţul Harghita
    12. Borşa - judeţul Maramureş
    13. Bran - judeţul Braşov
    14. Breaza - judeţul Prahova
    15. Călacea - judeţul Timiş
    16. Cheia - judeţul Prahova
    17. Crivaia - judeţul Caraş-Severin
    18. Durău - judeţul Neamţ
    19. Harghita-Băi - judeţul Harghita
    20. Horezu - judeţul Vâlcea
    21. Izvoru Mureşului - judeţul Harghita
    22. Lacu Roşu - judeţul Harghita
    23. Lacu Sărat - judeţul Brăila
    24. Lipova - judeţul Arad
    25. Moieciu - judeţul Braşov
    26. Ocna Sibiului - judeţul Sibiu
    27. Ocna Şugatag - judeţul Maramureş
    28. Păltiniş - judeţul Sibiu
    29. Pârâul Rece - judeţul Braşov
    30. Praid - judeţul Harghita
    31. Săcelu - judeţul Gorj
    32. Sărată Monteoru - judeţul Buzău
    33. Secu - judeţul Caraş-Severin
    34. Semenic - judeţul Caraş-Severin
    35. Snagov - judeţul Ilfov
    36. Stâna de Vale - judeţul Bihor
    37. Straja - judeţul Hunedoara
    38. Soveja - judeţul Vrancea
    39. Tăşnad - judeţul Satu Mare
    40. Timişu de Sus - judeţul Braşov
    41. Tinca - judeţul Bihor
    42. Trei Ape - judeţul Caraş-Severin
    43. Vălenii de Munte - judeţul Prahova
    44. Vaţa de Jos - judeţul Hunedoara
    45. Zona Fântânele - judeţul Cluj
    46. Zona Muntele Băişorii - judeţul Cluj
    __________