LEGE nr. 186 din 1 iulie 2021pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 2 iulie 2021
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ARTICOL UNIC

    Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 153 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) infracțiunilor prevăzute la art. 209-211, art. 213, art. 218-220 și art. 282;
    2. La articolul 154, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) În cazul infracțiunilor de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile și al infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, altele decât cele prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. c), precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului.3. La articolul 266, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 266
    (1) Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani.
    4. La articolul 266, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertății și integrității sexuale, săvârșite față de un minor, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.5. La articolul 374 alineatul (3^1), literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    c) fapta a pus în pericol viața minorului;
    d) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majorează cu o treime.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    CRISTINA-MĂDĂLINA PRUNĂ
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    ANCA DANA DRAGU

    București, 1 iulie 2021.
    Nr. 186.
    ----