LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 și 40 se modifică și vor avea următorul cuprins:18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operațiuni care corespund unor scopuri economice, reale și de substanță și unde este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:
    a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activității persoanei juridice străine în ansamblul său se iau în România de către directorii executivi/membrii consiliului de administrație; sau
    b) cel puțin 50% din directorii executivi/membrii consiliului de administrație ai persoanei juridice străine sunt rezidenți;

    .........................................................26. d) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă o persoană deține, în mod direct sau indirect, inclusiv deținerile persoanelor sale afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot atât la prima persoană juridică, cât și la cea de-a doua ori dacă le controlează în mod efectiv;
    .........................................................37. rezident - orice persoană juridică română, orice persoană juridică străină având locul de exercitare a conducerii efective în România, orice persoană juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene sau orice persoană fizică rezidentă. Rezidentul are obligație fiscală integrală în România, fiind contribuabil supus impozitării în România pentru veniturile mondiale obținute din orice sursă, atât din România cât și din afara României, conform prevederilor prezentei legi și ale tratatelor în vigoare încheiate de România;
    .........................................................40. titlu de participare - orice acțiune sau altă parte socială într-o societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni, societate cu răspundere limitată sau într-o altă persoană juridică ori deținerile la un fond de investiții;
    2. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 8^1

    Locul conducerii efective în România al unei persoane juridice străine(1) Dacă o persoană juridică străină este considerată rezidentă atât în România, cât și într-un stat semnatar al unei convenții de evitare a dublei impuneri la care România este parte, rezidența acestei persoane se va stabili potrivit prevederilor convenției de evitare a dublei impuneri.(2) Rezidența în România a persoanei juridice străine se stabilește de către organul fiscal central competent pe baza chestionarului prevăzut la art. 230 alin. (8) și a următoarelor documente anexate la acesta:
    a) copia legalizată însoțită de traducerea autorizată a deciziei/hotărârii acționarilor/asociaților/ fondatorilor/membrilor consiliului de administrație/directorilor executivi ai persoanei juridice străine cu privire la stabilirea locului conducerii efective în România;
    b) copia legalizată însoțită de traducerea autorizată a actului constitutiv actualizat al persoanei juridice străine;
    c) copia legalizată a extrasului de la Registrul Comerțului sau organismului similar din statul străin în care este înregistrată persoana juridică străină, din care rezultă acționariatul și aportul acestuia în capitalul persoanei juridice străine; orice modificări ulterioare se comunică organului fiscal central competent în termen de 45 de zile calendaristice de la data producerii lor;
    d) copia documentului sau actului privind utilizarea spațiului din România unde se va exercita efectiv conducerea persoanei juridice străine;
    e) copia legalizată însoțită de traducerea autorizată a contractelor încheiate cu directorii executivi/membrii consiliului de administrație ai persoanei juridice străine având locul conducerii efective în România.
    (3) Organul fiscal central competent analizează documentația prezentată de persoana juridică străină, stabilește dacă locul conducerii efective este în România și notifică persoana juridică străină dacă păstrează rezidența statului străin sau devine persoană juridică străină rezidentă în România.(4) Persoana juridică străină rezidentă în România potrivit locului conducerii efective are următoarele obligații:
    a) să se înregistreze la organul fiscal central competent, potrivit declarației de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni/declarație de radiere pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România în termen de 30 zile de la data la care a fost notificat că este persoană rezidentă în România;
    b) să păstreze procesele-verbale ale ședințelor de consiliu și ale adunărilor acționarilor/asociaților;
    c) să conducă și să păstreze în România evidența contabilă, respectiv să întocmească situațiile financiare conform legislației contabile din România;
    d) să se înregistreze ca plătitor de impozit pe profit;
    e) să își mențină rezidența în România pe o perioadă de cel puțin un an fiscal.
    (5) Prevederile titlului II „Impozitul pe profit“ din prezentul cod sunt aplicabile și persoanei juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective.(6) În scopul administrării creanțelor fiscale, organul fiscal central stabilește și înregistrează, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, un loc al conducerii efective în România al unei persoane juridice străine, care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(7) Stabilirea rezidenței în România de către o persoană juridică străină nu trebuie să aibă la bază aranjamente artificiale în scopul reducerii impozitelor care ar fi trebuit să fie plătite în statul străin și nu trebuie să creeze oportunități de neimpozitare sau de impozitare mai scăzută în România, inclusiv prin aranjamente de utilizare a convențiilor fiscale încheiate de România, numai în scopul evitării plății impozitelor în beneficiul direct sau indirect al unor rezidenți din terțe jurisdicții.
    3. La articolul 12, literele h), i), m) și s) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    h) veniturile unei persoane juridice străine obținute din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietății imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deținute la un rezident;
    i) veniturile unei persoane fizice nerezidente obținute din închirierea sau din altă formă de cedare a dreptului de folosință a unei proprietăți imobiliare situate în România, din transferul proprietăților imobiliare situate în România, din transferul titlurilor de participare, deținute la un rezident și din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenți români;
    .........................................................
    m) venituri reprezentând remunerații primite de nerezidenții ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unui rezident;
    .........................................................
    s) venituri realizate din lichidarea unui rezident;
    4. La articolul 13 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) persoanele juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective;
    5. La articolul 14, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) În cazul persoanelor juridice române, al persoanelor juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective, precum și al persoanelor juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate;
    6. La articolul 22, alineatele (2), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Profitul investit potrivit alin. (1) reprezintă soldul contului de profit și pierdere, respectiv profitul contabil brut cumulat de la începutul anului, obținut până în trimestrul sau în anul punerii în funcțiune a activelor prevăzute la alin. (1). Scutirea de impozit pe profit aferentă investițiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit calculat cumulat de la începutul anului până în trimestrul punerii în funcțiune a activelor prevăzute la alin. (1), pentru contribuabilii care aplică sistemul trimestrial de declarare și plată a impozitului pe profit, respectiv în limita impozitului pe profit calculat cumulat de la începutul anului punerii în funcțiune a activelor prevăzute la alin. (1) până la sfârșitul anului respectiv pentru contribuabilii care aplică sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit.
    .........................................................(4) În cazul contribuabililor prevăzuți la art. 47 care devin plătitori de impozit pe profit în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3^1) și art. 52, pentru aplicarea facilității se ia în considerare profitul contabil brut cumulat de la începutul trimestrului respectiv investit în activele prevăzute la alin. (1), puse în funcțiune începând cu trimestrul în care aceștia au devenit plătitori de impozit pe profit.(5) Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz. Suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit, mai puțin partea aferentă rezervei legale, se repartizează la sfârșitul exercițiului financiar sau în cursul anului următor, cu prioritate pentru constituirea rezervelor, până la concurența profitului contabil înregistrat la sfârșitul exercițiului financiar. În cazul în care la sfârșitul exercițiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează recalcularea impozitului pe profit aferent profitului investit, iar contribuabilul nu repartizează la rezerve suma profitului investit.
    7. La articolul 22, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (10^1), cu următorul cuprins:(10^1) Contribuabilii care aplică prevederile Legii nr. 153/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru achizițiile reprezentând aparate de marcat electronice fiscale, definite potrivit legii, nu aplică prevederile prezentului articol.8. La articolul 25, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Cheltuielile suportate de angajator aferente activității în regim de telemuncă pentru salariații care desfășoară activitatea în acest regim, potrivit legii, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal.9. La articolul 25 alineatul (3) litera b), punctul 2^1 se abrogă.10. La articolul 25 alineatul (4), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:
    f^1) cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I și/sau anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
    11. La articolul 25 alineatul (4), litera q) se modifică și va avea următorul cuprins:
    q) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în acțiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor;
    12. La articolul 25, după alineatul (11) se introduc două noi alineate, alineatele (12) și (13), cu următorul cuprins:(12) În situația în care un beneficiar al unei sponsorizări/ burse private/mecenat restituie suma respectivă contribuabilului, potrivit legii, într-un an fiscal diferit de cel în care a fost acordată sponsorizarea/bursa privată/mecenatul, suma dedusă pentru acea sponsorizare/bursă privată sau mecenat din impozitul pe profit, în perioade fiscale precedente, în limita prevăzută de lege, se adaugă ca diferență de plată la impozitul pe profit datorat în trimestrul/anul restituirii sponsorizării/bursei private/mecenatului. Pentru situațiile în care restituirile de sponsorizări/burse private/mecenat se efectuează în același an fiscal, contribuabilul regularizează în trimestrul/anul restituirii sponsorizării/bursei private/mecenatului sumele deduse din impozitul pe profit, în trimestrele precedente, în limita prevăzută de lege.(13) Cheltuielile reprezentând amortizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, care se scad din impozitul pe profit potrivit alin. (4) lit. t), sunt cheltuieli nedeductibile la calculul rezultatului fiscal.13. La articolul 26 alineatul (1), partea dispozitivă a literei c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) ajustările pentru deprecierea creanțelor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, altele decât cele prevăzute la lit. d)-f), h) și i), dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
    14. La articolul 29, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1)-(3), contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, pentru determinarea rezultatului fiscal, vor avea în vedere următoarele reguli:
    a) în cazul în care contractul de leasing transferă dreptul de proprietate asupra activului-suport la locatar până la încheierea duratei contractului de leasing sau costul activului aferent dreptului de utilizare reflectă faptul că locatarul va exercita o opțiune de cumpărare, locatarul deduce cheltuielile cu amortizarea activului aferent dreptului de utilizare pe durata activului-suport, determinată potrivit art. 28, cu respectarea și a celorlalte condiții prevăzute în cadrul art. 28;
    b) în cazul contractelor de leasing care nu îndeplinesc condiția prevăzută la lit. a), cheltuielile cu amortizarea activului aferent dreptului de utilizare se deduc astfel:1. pe durata contractului de leasing, în situația în care locatarul amortizează activul respectiv pe aceeași durată, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;2. pe durata activului-suport determinată potrivit art. 28, în situația în care locatarul amortizează activul respectiv pe durata de utilizare economică a activului-suport, potrivit reglementărilor contabile aplicabile. În cazul în care activele-suport sunt de natura celor prevăzute la art. 28 alin. (4), cu excepția celor prevăzute la art. 28 alin. (4) lit. c), cheltuielile cu amortizarea activului aferent dreptului de utilizare se deduc pe durata contractului de leasing;
    c) pentru deducerea cheltuielilor privind dobânzile, în cazurile prevăzute la lit. a) și b), se aplică prevederile art. 40^2;
    d) în situația în care activele-suport care fac obiectul contractelor prevăzute la lit. a) reprezintă active de natura celor prevăzute la art. 22 alin. (1), scutirea de impozit pe profit a profitului reinvestit, potrivit art. 22, se aplică la valoarea dreptului de utilizare a activelor respective;
    e) pentru deducerea cheltuielilor prevăzute la lit. b) se aplică și prevederile art. 25 alin. (1) și (3) lit. l), după caz;
    f) în cazul în care se efectuează reevaluarea activului aferent dreptului de utilizare sunt aplicabile prevederile art. 7 pct. 44 lit. c), art. 23 lit. g), art. 25 alin. (4) lit. l), art. 26 alin. (6) și (7);
    g) pentru clasificarea contractelor de leasing, locatarul nu aplică prevederile art. 7 pct. 7 și 8, art. 28 alin (4) și (14).
    h) pentru deducerea diferențelor de curs valutar se aplică prevederile art. 40^2, cu excepția vehiculelor rutiere motorizate, unde se aplică prevederile art. 25 alin. (3) lit. l);
    (5) În cazul contractelor de leasing pe termen scurt și în cazul contractelor de leasing în care activul-suport are o valoare mică, pentru care locatarul optează să nu aplice dispozițiile privind recunoașterea contractelor de leasing, potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, cheltuielile aferente acestor contracte, reprezintă cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal.
    15. La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Prevederile alin. (2) se aplică și:
    a) contribuabilului care, în calitate de absorbant/beneficiar al unei operațiuni de fuziune/divizare/desprindere, preia de la un plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost anterior plătitor de impozit pe profit, o pierdere fiscală nerecuperată integral de către absorbit/divizat/cedent, potrivit prevederilor prezentului articol. Această pierdere se recuperează de către contribuabil, pe perioada rămasă, cuprinsă între anul înregistrării pierderii fiscale și limita celor 7 ani;
    b) contribuabilului care, într-o perioadă anterioară în care era plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, a preluat, ca absorbant/beneficiar al unei operațiuni de fuziune/divizare/ desprindere, de la un plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, fost plătitor de impozit pe profit, o pierdere fiscală nerecuperată, potrivit prevederilor prezentului articol. Această pierdere se recuperează de către contribuabil pe perioada rămasă, cuprinsă între anul înregistrării pierderii fiscale și limita celor 7 ani;
    c) contribuabilului care, într-o perioadă anterioară în care era plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, a preluat, ca absorbant/beneficiar al unei operațiuni de fuziune/divizare/ desprindere, de la un alt plătitor de impozit pe profit, o pierdere fiscală nerecuperată integral, potrivit prevederilor prezentului articol. Această pierdere se recuperează de către contribuabil pe perioada rămasă cuprinsă între anul înregistrării pierderii fiscale și limita celor 7 ani.
    16. Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 35

    Reguli generale aplicabile persoanelor juridice cu sediul în România, înființate potrivit legislației europene, și persoanelor juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective
    Prevederile referitoare la persoana juridică română cuprinse la art. 23, 24, 32, 34, 38, 39, precum și art. 43 se aplică în aceleași condiții și situații persoanelor juridice cu sediul în România, înființate potrivit legislației europene, și persoanelor juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective.
    Pentru aplicarea art. 24 și 33 persoanele juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective trebuie să aibă una dintre formele de organizare prevăzute în anexa nr. 1, respectiv anexa nr. 3, din prezentul titlu.
    17. La articolul 39, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Creditul acordat pentru impozitele plătite unui stat străin într-un an fiscal nu poate depăși impozitul pe profit, calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit prevăzute la art. 17 la profitul impozabil obținut în statul străin, determinat în conformitate cu regulile prevăzute în prezentul titlu, sau la venitul obținut din statul străin. Creditul se acordă din impozitul pe profit calculat pentru anul în care impozitul a fost plătit statului străin. Plata impozitului în străinătate se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin sau de către plătitorul de venit/agentul care reține la sursă impozitul în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează un astfel de document. Pentru veniturile pentru care nu se realizează reținerea la sursă, impozitul plătit în străinătate de persoana juridică se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin sau prin copia declarației fiscale sau a documentului similar depusă/depus la autoritatea competentă străină însoțită de documentația care atestă plata acestuia, în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează documentul justificativ.18. La articolul 40^6, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În măsura în care un tratament neuniform al elementelor hibride implică venitul unui sediu permanent ignorat, care nu face obiectul impozitării în România, prin care un contribuabil cu rezidența fiscală în România își desfășoară activitatea într-un alt stat membru/stat terț, contribuabilul român include în baza impozabilă veniturile care, în caz contrar, ar fi atribuite sediului permanent ignorat. Această regulă se aplică, cu excepția cazului în care România scutește veniturile respective în temeiul unei convenții de evitare a dublei impuneri încheiate cu un alt stat membru/stat terț.19. După capitolul IV se introduce un nou capitol, capitolul IV^1 „Reguli privind consolidarea fiscală în domeniul impozitului pe profit“, cuprinzând articolele 42^1-42^11, cu următorul cuprins:

    Capitolul IV^1 Reguli privind consolidarea fiscală în domeniul impozitului pe profit

    Articolul 42^1

    Prevederile prezentului capitol instituie sistemul de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit și reglementează impozitarea grupului fiscal.


    Articolul 42^2

    Definiții specifice
    În sensul prezentului capitol, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:1. Grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit se constituie din cel puțin două dintre următoarele entități, denumite în continuare membri:(i) o persoană juridică română/persoană juridică cu sediul social în România înființată potrivit legislației europene și una sau mai multe persoane juridice române/persoane juridice cu sediul social în România înființate potrivit legislației europene la care aceasta deține, în mod direct sau indirect, cel puțin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot al acestora;(ii) cel puțin două persoane juridice române la care o persoană fizică română deține, în mod direct sau indirect, cel puțin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot;(iii) cel puțin două persoane juridice române deținute, în mod direct sau indirect, în proporție de cel puțin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, de o persoană juridică/fizică, rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri sau într-un stat cu care s-a încheiat un acord privind schimbul de informații;(iv) cel puțin o persoană juridică română deținută, în mod direct sau indirect, în proporție de cel puțin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, de o persoană juridică rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri sau într-un stat cu care s-a încheiat un acord privind schimbul de informații și sediul permanent/sediul permanent desemnat din România al acestei persoane juridice străine.2. Persoana juridică responsabilă reprezintă persoana juridică română/persoana juridică cu sediul social în România înființată potrivit legislației europene, membră a unui grup fiscal în domeniul impozitului pe profit, desemnată pentru determinarea rezultatului fiscal consolidat al grupului fiscal, depunerea declarației de impozit pe profit și efectuarea plății impozitului pe profit în numele grupului.


    Articolul 42^3

    Reguli de aplicare a sistemului de consolidare fiscală și constituire a grupului fiscal(1) Perioada de aplicare a sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit este de 5 ani fiscali, calculați începând cu primul an al aplicării sistemului de consolidare fiscală și până la desființarea grupului fiscal, iar sistemul este opțional. Opțiunea se comunică organului fiscal competent pe baza unei cereri comune depuse de reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile semnată de către reprezentanții legali ai tuturor membrilor grupului. Cererea se depune cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită aplicarea consolidării fiscale. Sistemul de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit se aplică începând cu anul fiscal următor depunerii cererii.(2) Pentru constituirea grupului fiscal membrii trebuie să îndeplinească, la data depunerii cererii, în mod cumulativ, următoarele condiții:
    a) condiția de deținere prevăzută la art. 42^2 pct. 1 trebuie să fie îndeplinită pentru o perioadă neîntreruptă de un an, anterioară începerii perioadei de consolidare fiscală prevăzută la alin. (1);
    b) sunt contribuabili plătitori de impozit pe profit, conform art. 13 alin. (1) lit. a), b) și e), care aplică același sistem de plată a impozitului pe profit prevăzut la art. 41;
    c) au același an fiscal, potrivit art. 16;
    d) nu fac parte dintr-un alt grup fiscal în domeniul impozitului pe profit;
    e) nu sunt plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau nu sunt concomitent plătitori de impozit pe profit și plătitori de impozit specific;
    f) nu intră sub incidența prevederilor art. 18;
    g) nu se află în dizolvare/lichidare, potrivit legii.
    (3) Condițiile prevăzute la alin. (2) lit. b)-g) și condiția de deținere prevăzută la art. 42^2 pct. 1 trebuie îndeplinite pe întreaga perioadă de consolidare fiscală;(4) Prin excepție de la prevederile Titlului III și prin derogare de la prevederile Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pe perioada de consolidare, membrii grupului fiscal care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 47 sau la art. 3 din Legea nr. 170/2016 aplică prevederile prezentului titlu.(5) În situația în care se decide menținerea grupului fiscal și continuarea sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit, după încheierea perioadei de consolidare de 5 ani fiscali, persoana juridică responsabilă reînnoiește opțiunea. Opțiunea se comunică organului fiscal competent pe baza unei cereri comune depuse de reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile semnată de către reprezentanții legali ai tuturor membrilor grupului, în care se precizează și perioada pentru care grupul decide continuarea aplicării sistemului de consolidare fiscală. Cererea se depune cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită continuarea aplicării sistemului de consolidare fiscală.(6) Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal, precum și modelul și conținutul cererii comune și a unor formulare se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.A.F.


    Articolul 42^4

    Intrarea sau ieșirea unui membru din grupul fiscal(1) În cazul în care o entitate îndeplinește condiția de deținere prevăzută la art. 42^2 pct. 1 și condițiile prevăzute la art. 42^3 alin. (2) aceasta poate intra ca membru al unui grup fiscal începând cu anul fiscal următor îndeplinirii condițiilor. Intrarea se efectuează pe baza unei cereri de modificare, în cazul căreia se utilizează procedura de comunicare a opțiunii prevăzute la art. 42^3 alin. (1).(2) În cazul în care o entitate nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 42^2 pct. 1 sau condițiile prevăzute la art. 42^3 alin. (2) lit. b)-g) aceasta iese din grupul fiscal și nu mai aplică sistemul de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit începând cu trimestrul următor celui în care condițiile nu mai sunt îndeplinite.(3) În cazul operațiunilor de reorganizare, ieșirea/intrarea membrilor din/în grupul fiscal se efectuează în cursul anului fiscal.(4) Persoana juridică responsabilă trebuie să comunice organului fiscal competent modificarea grupului fiscal, astfel:
    a) în situația prevăzută la alin. (1) cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea anului fiscal pentru care solicită intrarea în grupul fiscal;
    b) pentru situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situație.


    Articolul 42^5

    Reguli privind calcularea rezultatului fiscal consolidat(1) Fiecare membru al grupului fiscal determină rezultatul fiscal în mod individual potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu, luând în considerare și prevederile art. 42^7.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) al art. 13 și art. 19, rezultatul fiscal consolidat al grupului fiscal se determină prin însumarea algebrică a rezultatelor fiscale determinate în mod individual de fiecare membru al grupului fiscal. Rezultatul fiscal consolidat pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal consolidat negativ este pierdere fiscală. Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 asupra rezultatului fiscal consolidat pozitiv al grupului.(3) Rezultatul fiscal consolidat al grupului fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal.(4) La determinarea impozitului pe profit datorat de grupul fiscal se vor avea în vedere sumele reprezentând: creditul fiscal, impozitul pe profit scutit potrivit art. 22 și art. 22^1, scutiri și reduceri de impozit pe profit calculate potrivit legislației în vigoare, sumele reprezentând cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, potrivit legii, costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale și alte sume care se scad din impozitul pe profit, potrivit legislației în vigoare, determinate de fiecare membru și comunicate persoanei juridice responsabile. Aceste sume se scad în limita impozitului pe profit datorat de grupul fiscal.(5) În scopul determinării rezultatului fiscal consolidat al grupului fiscal persoana juridică responsabilă este obligată să evidențieze în registrul de evidență fiscală rezultatele fiscale individuale determinate de fiecare membru, potrivit alin. (1), precum și sumele care se scad din impozitul pe profit datorat de grup potrivit alin. (4), inclusiv cele ale persoanei juridice responsabile.


    Articolul 42^6

    Regimul tranzacțiilor intra-grup privind prețurile de transfer
    Fiecare membru al grupului fiscal are obligația să întocmească dosarul prețurilor de transfer care va cuprinde atât tranzacțiile desfășurate cu membrii grupului fiscal, precum și cu entitățile afiliate din afara grupului fiscal. Prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 108 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, dosarele prețurilor de transfer întocmite de fiecare membru al grupului fiscal vor fi prezentate de către persoana juridică responsabilă.


    Articolul 42^7

    Reguli privind regimul pierderilor fiscale(1) Pierderile fiscale înregistrate de un membru al grupului înainte de aplicarea sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit se recuperează, în conformitate cu prevederile art. 31, de către membrul respectiv, numai din profiturile impozabile ale acestuia.(2) Pierderile fiscale înregistrate de un membru al grupului în perioada aplicării sistemului de consolidare fiscală se recuperează din rezultatul fiscal consolidat al grupului.(3) În cazul desființării grupului după perioada prevăzută la art. 42^3 alin. (1), pierderile înregistrate și nerecuperate în perioada consolidării fiscale se recuperează de către persoana juridică responsabilă, potrivit art. 31.


    Articolul 42^8

    Reguli de calcul în situația ieșirii unui membru din grupul fiscal sau desființării grupului fiscal(1) În cazul în care condiția prevăzută la pct. 1 al art. 42^2 sau una dintre condițiile prevăzute la art. 42^3 alin. (2), lit. b)-f) nu mai sunt îndeplinite de unul dintre membri, înainte de expirarea perioadei de 5 ani fiscali, dar condițiile sunt îndeplinite de ceilalți membri, inclusiv în ceea ce privește numărul de membri, perioada de consolidare fiscală se încheie numai pentru membrul care nu mai îndeplinește condițiile respective. Membrul grupului care în cursul anului fiscal nu mai îndeplinește una dintre condiții calculează impozitul pe profit, în mod individual, începând cu trimestrul următor celui în care cel puțin una dintre condiții nu mai este îndeplinită. Pentru perioada în care s-a aplicat sistemul de consolidare membrul grupului recalculează impozitul pe profit pe baza rezultatelor fiscale individuale, cu perceperea de creanțe fiscale accesorii stabilite potrivit Codului de procedură fiscală, după caz, de la data aplicării sistemului și până la sfârșitul trimestrului în care nu mai sunt îndeplinite condițiile. În mod corespunzător, și persoana juridică responsabilă recalculează impozitul pe profit datorat de grup cu perceperea de creanțe fiscale accesorii stabilite potrivit Codului de procedură fiscală, după caz, de la data aplicării sistemului și până la sfârșitul trimestrului în care nu mai sunt îndeplinite condițiile și are obligația depunerii declarației fiscale rectificative. În acest caz membrul care iese din grup are obligația declarării și plății impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42.(2) Prevederile referitoare la recalcularea impozitului și perceperea de creanțe fiscale accesorii stabilite potrivit Codului de procedură fiscală, după caz, prevăzute de alin. (1) se aplică pentru fiecare membru și pentru persoana juridică responsabilă și în situația în care grupul fiscal se desființează înainte de expirarea perioadei de 5 ani fiscali ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute la pct. 1 al art. 42^2 sau a condițiilor de la art. 42^3 alin. (2), lit. b)-f), precum și în situația în care drept urmare a neîndeplinirii condițiilor numărul minim de cel puțin doi membri nu este îndeplinit.(3) Prevederile referitoare la recalcularea impozitului pe profit prevăzut la alin. (1) nu se aplică în următoarele situații:
    a) vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la unul dintre membrii grupului, cu condiția ca, drept urmare a acestei operațiuni, deținerea să scadă sub 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot;
    b) dizolvarea, potrivit legii, a unui membru al grupului;
    c) ieșirea unui membru al grupului ca urmare a operațiunilor de reorganizare prevăzute la art. 32 alin. (1) și art. 33 alin. (1) lit. a);
    (4) În situațiile prevăzute la alin. (3) persoana juridică responsabilă trebuie să comunice organului fiscal competent modificarea grupului fiscal. Membrul grupului care iese din grup, potrivit alin. (3), este verificat de organul fiscal competent pentru efectuarea inspecției fiscale.(5) În cazul în care în mod voluntar toți membrii grupului fiscal solicită desființarea grupului în cursul unui an fiscal, înainte de expirarea perioadei de 5 ani fiscali, grupul fiscal se desființează începând cu anul fiscal următor. Fiecare membru al grupului calculează impozitul pe profit, în mod individual, pentru perioada în care s-a aplicat sistemul de consolidare prin recalcularea impozitului pe profit pe baza rezultatelor fiscale individuale, cu perceperea de creanțe fiscale accesorii stabilite potrivit Codului de procedură fiscală, după caz, de la data aplicării sistemului și până la începutul anului fiscal în care grupul se desființează. În mod corespunzător, și persoana juridică responsabilă recalculează impozitul pe profit datorat de grup cu perceperea de creanțe fiscale accesorii stabilite potrivit Codului de procedură fiscală, după caz, de la data aplicării sistemului și până la începutul anului fiscal în care grupul se desființează și are obligația depunerii declarației fiscale rectificative. În acest caz membrii care ies din grup au obligația declarării și plății impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42.


    Articolul 42^9

    Declararea și plata impozitului pe profit, depunerea declarației anuale de impozit pe profit(1) Pentru grupul fiscal care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit trimestrial, fiecare membru al grupului fiscal determină individual rezultatul fiscal și îl comunică persoanei juridice responsabile, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I-III. Pentru trimestrul IV comunicarea se efectuează până la termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit prevăzut la art. 42.(2) Calculul, declararea și plata impozitului pe profit trimestrial datorat de grupul fiscal se efectuează de către persoana juridică responsabilă până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I, II și III. Definitivarea și plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează de persoana juridică responsabilă până la termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit prevăzut la art. 42.(3) Pentru grupul fiscal care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, plățile anticipate trimestriale se stabilesc în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, determinate prin însumarea impozitului pe profit datorat pentru anul precedent de fiecare membru al grupului cu aplicarea corespunzătoare și a celorlalte reguli pentru determinarea/declararea/efectuarea plăților anticipate trimestriale, după caz, potrivit art. 41. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual de persoana juridică responsabilă este termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 42.(4) Persoana juridică responsabilă este obligată să depună o declarație anuală consolidată privind impozitul pe profit în care raportează rezultatele întregului grup fiscal și este responsabilă pentru plata impozitului pe profit calculat pentru întregul grup fiscal. Declarația anuală privind impozitul pe profit se depune la organul fiscal competent, împreună cu declarația anuală privind impozitul pe profit a fiecărui membru, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor/până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat.(5) Persoana juridică responsabilă are obligația de a depune declarația informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private efectuate de membrii grupului, până la termenul prevăzut la alin. (4).


    Articolul 42^10

    Alte obligații
    Fiecare membru al grupului trebuie să se supună controlului fiscal competent și să răspundă separat și în solidar pentru plata impozitului pe profit datorat de grupul fiscal pentru perioada cât aparține respectivului grup fiscal. Organul fiscal competent în administrarea persoanelor care fac parte din grupul fiscal este organul fiscal desemnat în acest scop în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 42^11

    Reguli antiabuz
    Prevederile prezentului capitol nu se aplică atunci când opțiunea privind aplicarea sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit are ca scop frauda și evaziunea fiscală.
    20. La articolul 43 alineatul (5), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) fondurilor de pensii administrate privat, fondurilor de pensii facultative și organismelor de plasament colectiv fără personalitate juridică, constituite potrivit legislației în materie;
    21. La articolul 45, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins: (5) Prevederile art. 29 alin. (4) și (5) se aplică pentru contractele încheiate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. (6) Sistemul de consolidare fiscală se aplică astfel:
    a) pentru contribuabilii care intră sub incidența art. 16 alin. (1), începând cu anul fiscal 2022, potrivit cererii;
    b) pentru contribuabilii care intră sub incidența art. 16 alin. (5), cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2022, potrivit cererii.
    (7) Contribuabilii care la determinarea impozitului pe profit aferent anului 2020 scad costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale achiziționate și puse în funcțiune în anii 2018 și 2019, potrivit Legii nr. 153/2020, pentru care au aplicat în anii respectivi prevederile art. 22, adaugă la impozitul datorat și valoarea impozitului pe profit scutit aferent acestor aparate.
    22. La articolul 51, alineatele (2) și (3) se abrogă.23. La articolul 53 alineatul (1), după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:
    n) dividendele primite de la o persoană juridică română.
    24. La articolul 53, litera b) a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) în trimestrul IV sau în ultimul trimestru al perioadei impozabile, în cazul contribuabililor care își încetează existența, diferența favorabilă dintre veniturile din diferențe de curs valutar/veniturile financiare aferente creanțelor și datoriilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, și cheltuielile din diferențe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit potrivit art. 48 alin. (3^1) și art. 52, această diferență reprezintă elemente similare veniturilor în primul trimestru pentru care datorează impozit pe profit; în cazul microîntreprinderilor care exercită opțiunea prevăzută la art. 48 alin. (3^1) sau depășesc limita veniturilor, conform art. 52, în primul trimestru al anului fiscal, diferența respectivă nu reprezintă elemente similare veniturilor în acest prim trimestru.
    25. Articolul 54 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 54

    Reguli de determinare a condițiilor de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii
    Pentru încadrarea în condițiile privind nivelul veniturilor prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. c) și art. 52 se vor lua în calcul aceleași elemente care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 53.
    26. La articolul 59, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Persoana fizică nerezidentă care îndeplinește condiția de rezidență prevăzută la art. 7 pct. 28 lit. b) este supusă impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, începând cu prima zi în care declară că centrul intereselor vitale se află în România.27. La articolul 59, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Persoana fizică nerezidentă care îndeplinește condiția de rezidență prevăzută la art. 7 pct. 28 lit. c) este supusă impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, începând cu prima zi a sosirii în România.28. La articolul 60, punctul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:6. Prosumatorii persoane fizice, altele decât cele organizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, pentru veniturile obținute din vânzarea energiei electrice la furnizorii de energie electrică cu care respectivii prosumatori au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, dacă centralele electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile pe care le dețin au puterea electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum.29. Articolul 66 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 66

    Stabilirea sumelor fixe
    Sumele sunt calculate prin rotunjire la un leu, prin neglijarea fracțiunilor de până la 50 de bani inclusiv și majorarea la leu a fracțiunilor ce depășesc 50 de bani.
    30. La articolul 68, litera c) a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) câștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă, exclusiv contravaloarea bunurilor din patrimoniul personal afectate exercitării activității, rămase la încetarea activității;
    31. La articolul 68 alineatul (7), după litera k) se introduc două noi litere, literele k^1) și k^2), cu următorul cuprins:
    k^1) cheltuielile cu amortizarea bunurilor din patrimoniul personal afectate exercitării activității, potrivit legii;
    k^2) cheltuielile cu costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, puse în funcțiune în anul respectiv, potrivit legii.
    32. La articolul 68, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) În cazul transformării/schimbării formei de exercitare a unei activități, cu respectarea legislației în materie specifică fiecărei forme de exercitare, în condițiile continuării activității, sunt aplicabile următoarele reguli:
    a) nu se include în venitul brut al activității care urmează să se transforme/schimbe și nu este supusă impozitării contravaloarea bunurilor și drepturilor, inclusiv creanțele neîncasate care se transferă în patrimoniul afacerii în care s-a transformat/schimbat;
    b) pentru cheltuielile reprezentând sumele datorate de entitatea care se transformă/schimbă, la data transformării/schimbării, se respectă regulile generale privind deducerea cheltuielilor la entitatea în care s-a transformat/schimbat;
    c) în venitul brut al activității care urmează să se transforme/schimbe se include și suma reprezentând contravaloarea bunurilor și drepturilor din patrimoniul afacerii care trec în patrimoniul personal al contribuabilului, la momentul transformării/schimbării activității, operațiune considerată din punct de vedere fiscal o înstrăinare. Evaluarea acestora se face la prețurile practicate pe piață sau stabilite prin expertiză tehnică.
    33. După articolul 68^1 se introduce un nou articol, articolul 68^2, cu următorul cuprins:

    Articolul 68^2

    Plăți anticipate ale impozitului pentru unele venituri din activități independente(1) Veniturile realizate de către contribuabili, alții decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca urmare a valorificării dreptului de creanță dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, sunt calificate ca fiind venituri din activități independente, dacă sunt îndeplinite cel puțin 4 din criteriile prevăzute la art. 7 pct. 3.(2) Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri prevăzute la alin. (1) pentru care determinarea venitului net anual se efectuează în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, au obligația să efectueze plăți anticipate în contul impozitului anual datorat la bugetul de stat.(3) Plata anticipată se efectuează prin reținerea la sursă a impozitului de către CEC Bank - S.A., prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, la fiecare plată.(4) Impozitul reținut la sursă se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.(5) Plățile anticipate sunt luate în calcul la definitivarea impozitului anual datorat de către contribuabili, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, prevăzută la art. 122.
    34. La articolul 76 alineatul (2), litera p) se modifică și va avea următorul cuprins:
    p) sume reprezentând salarii/solde, diferențe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept;
    35. La articolul 76, prima teză a alineatului (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Avantajele, în bani sau în natură, primite în legătură cu o activitate menționată la alin. (1) și (2), precum și cele primite de la terți ca urmare a unei relații contractuale între părți, cu excepția celor prevăzute la alin. (4), includ, însă nu sunt limitate la:36. La articolul 76 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere/adopție, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, cât și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului de odihnă, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
    În cazul cadourilor în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depășește 150 lei:(i) cadouri oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;(ii) cadouri oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie;(iii) cadouri oferite salariaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie. Contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea totală a acestora nu depășește într-un an fiscal nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate.
    Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget, cu excepția contravalorii serviciilor turistice și a indemnizațiilor de vacanță acordate potrivit legii.
    37. La articolul 76 alineatul (4), litera t) se modifică și va avea următorul cuprins:
    t) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoană.
    38. La articolul 76 alineatul (4), după litera ț) se introduce o nouă literă, litera ț^1), cu următorul cuprins:
    ț^1) avantajele sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. l) care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, aflate în proprietatea sau folosința persoanelor juridice ce aplică regimul de impozitare al microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități.
    39. La articolul 76, litera u) a alineatului (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
    u) avantajele în natură acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a ocupării unor funcții considerate de către angajator/plătitor esențiale pentru desfășurarea activității și care se află în izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru o perioadă stabilită de angajator/plătitor, în cazul instituirii stării de asediu, de urgență sau de alertă, potrivit legii.
    40. La articolul 76 alineatul (4), după litera v) se introduc două noi litere, literele w) și y), cu următorul cuprins:
    w) sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă și abonamentul de date, și achiziția mobilierului și a echipamentelor de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern, în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă. Sumele vor fi acordate fără necesitatea de prezentare a documentelor justificative;
    y) acoperirea costurilor cu testarea epidemiologică și/sau vaccinarea angajaților pentru împiedicarea răspândirii bolilor care pun în pericol sănătatea angajaților și cea publică.
    41. La articolul 78, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 78
    (1) Beneficiarii de venituri din salarii și asimilate salariilor datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri.
    42. La articolul 78 alineatul (2) litera a), punctul (ii) se modifică și va avea următorul cuprins:(ii) cotizația sindicală plătită în luna respectivă, potrivit legii;43. La articolul 78, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) În cazul avantajelor în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de calcul, reținere, plată și declarare a impozitului revine, după cum urmează:
    a) angajatorului rezident fiscal român, când avantajele în bani și/sau în natură sunt acordate de alte entități decât acesta și plata se efectuează prin intermediul angajatorului;
    b) plătitorilor de venituri rezidenți fiscali români, când avantajele în bani și/sau în natură sunt acordate de alte entități decât angajatorul, cu excepția situației persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a contractelor de muncă încheiate cu angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 82.
    44. La articolul 78, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) În cazul veniturilor reprezentând salarii/solde, diferențe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plății pentru veniturile realizate în afara funcției de bază, și se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite.45. La articolul 78, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, pentru fiecare contribuabil.46. La articolul 82, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:(2^1) În cazul contribuabililor care obțin avantaje în bani și/sau în natură de la terți care nu sunt rezidenți fiscali români, impozitul se calculează, se declară și se plătește de către contribuabil.(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (2^1), în cazul contribuabililor care obțin avantaje în bani și/sau în natură de la terți care nu sunt rezidenți fiscali români, angajatorul rezident poate opta pentru calcularea, reținerea și plata impozitului pe venit datorat.47. La articolul 83, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Sunt considerate venituri din cedarea folosinței bunurilor și veniturile obținute de către proprietar din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, indiferent de numărul de locuințe în care sunt situate acestea.48. La articolul 83, alineatele (3)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Închirierea în scop turistic de către proprietari a camerelor situate în locuințele proprietate personală, altele decât cele care constituie structuri de primire turistică, potrivit legislației specifice, reprezintă oferirea posibilității de ședere pentru o perioadă de minimum 24 de ore și maximum 30 de zile într-un an calendaristic oricărei persoane care călătorește în scop turistic în afara mediului său obișnuit de viață.(4) Veniturile realizate din închirierea în scop turistic a unui număr de camere cuprins între unu și 5 camere inclusiv, în cursul unui an fiscal, se determină pe baza normei anuale de venit. În cazul depășirii numărului de 5 camere de închiriat în cursul aceluiași an fiscal, determinarea venitului se efectuează pe baza normei anuale de venit pentru întregul an fiscal.(5) În cazul depășirii numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor determinarea venitului net se realizează în sistem real și se supune impunerii potrivit prevederilor cap. II - Venituri din activități independente.49. La articolul 84, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) În situația în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei lunare evaluate la cursul de schimb mediu anual al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului.50. La articolul 84, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins:(11) Dispozițiile privind opțiunea prevăzută la art. 69^1 alin. (2) și (3) se aplică și în cazul determinării venitului net potrivit prevederilor alin. (3).51. La articolul 85, alineatele (1)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 85
    (1) Contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, indiferent de numărul de locuințe în care sunt situate acestea, datorează un impozit pe venitul stabilit ca normă anuală de venit.(2) Nivelul normelor anuale de venit, pe categorii de localități, în funcție de amplasamentul locuinței, se stabilește prin ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri - turism. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - Turism transmite anual Agenției Naționale de Administrare Fiscală nivelul normelor anuale de venit, în cursul trimestrului IV, dar nu mai târziu de data de 30 noiembrie a anului anterior celui în care urmează a se aplica.(3) Categoriile de localități în care sunt amplasate locuințele proprietate personală prevăzute la alin. (2) sunt diferențiate potrivit legislației în materie astfel:
    a) stațiuni turistice de interes național, cu excepția celor de pe litoralul Mării Negre;
    b) stațiuni turistice de interes local, cu excepția celor de pe litoralul Mării Negre;
    c) stațiuni balneare, climatice și balneoclimaterice, cu excepția celor de pe litoralul Mării Negre;
    d) localități din Delta Dunării și de pe litoralul Mării Negre;
    e) alte localități decât cele prevăzute la lit. a)-d).
    (4) Normele anuale de venit prevăzute la alin. (2) se ajustează în funcție de următoarele criterii:
    a) inexistența mijloacelor de transport în comun rutiere sau feroviare;
    b) situarea locuinței în mediul rural;
    c) materialele de construcții din care sunt construite clădirile în care sunt situate camerele sunt altele decât beton sau cărămidă;
    d) lipsa cel puțin a uneia dintre următoarele utilități, de care beneficiază imobilele din care fac parte camerele închiriate prin racordare la rețeaua publică: apă, canalizare, energie electrică, gaz;
    e) grupul sanitar aferent camerei închiriate nu este pus în exclusivitate la dispoziția turiștilor;
    f) suprafața camerei închiriate în scop turistic nu depășește 15 mp.
    52. La articolul 85, după alineatul (4) se introduc nouă noi alineate, alineatele (4^1)-(4^9), cu următorul cuprins:(4^1) Nivelul normelor anuale de venit transmise anual de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - Turism, potrivit alin. (2), se consideră că reprezintă nivelul maxim al veniturilor ce pot fi realizate din închirierea în scop turistic a unei camere situate în locuința proprietate personală.(4^2) Normele anuale de venit transmise de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - Turism pot fi ajustate de către contribuabili prin reducerea acestora cu 30%, în situația în care sunt îndeplinite cel puțin 3 dintre criteriile prevăzute la alin. (4) lit. a)-f).(4^3) Norma anuală de venit/Norma anuală de venit ajustată, după caz, se reduce astfel încât să reflecte perioada din anul calendaristic pe parcursul căreia închirierea a fost efectuată, în funcție de următoarele situații:
    a) începerea realizării de venituri din închirierea în scop turistic;
    b) încetarea realizării de venituri din închirierea în scop turistic.
    (4^4) Prin începerea realizării de venituri se înțelege prima zi de închiriere a unei camere, iar prin încetarea realizării de venituri se înțelege ultima zi de închiriere a aceleiași camere.(4^5) În cazul începerii sau încetării închirierii în scop turistic, în cursul anului fiscal, pentru determinarea venitului anual stabilit în funcție de norma anuală de venit/norma anuală de venit ajustată, corespunzătoare perioadei de închiriere, se procedează după cum urmează:
    a) se determină norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată, prin împărțirea la 12 a valorii normei anuale de venit/normei anuale de venit ajustate, după caz;
    b) norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată se multiplică cu numărul de luni întregi în care închirierea în scop turistic a fost desfășurată, în cursul anului fiscal respectiv;
    c) în cazul în care contribuabilii încep și încetează închirierea în scop turistic în cursul aceleiași luni, venitul realizat în luna respectivă se consideră egal cu:(i) norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată, după caz, dacă perioada de închiriere este de cel puțin 15 zile;(ii) jumătate din norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată, după caz, dacă perioada de închiriere este mai mică de 15 zile;
    d) în cazul în care contribuabilii încep închirierea în scop turistic în cursul unei luni, fără a-și înceta activitatea în luna respectivă, venitul realizat în luna respectivă se consideră egal cu:(i) norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată, după caz, dacă evenimentul s-a produs anterior datei de 15 a lunii respective;(ii) jumătate din norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată, după caz, dacă evenimentul s-a produs începând cu data de 15 a lunii respective;
    e) în cazul în care contribuabilii încetează închirierea în scop turistic în cursul unei luni, venitul realizat în luna respectivă se consideră că este egal cu:(i) jumătate din norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată, dacă evenimentul s-a produs anterior datei de 15 a lunii respective;(ii) norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată, dacă evenimentul s-a produs începând cu data de 15 a lunii respective;
    f) venitul anual stabilit în funcție de norma anuală de venit/norma anuală de venit ajustată, după caz, corespunzător perioadei de închiriere în scop turistic a unei camere, în cursul anului fiscal respectiv, se determină prin însumarea următoarelor elemente:(i) valoarea normei lunare de venit/normei lunare de venit ajustate, după caz, multiplicată cu numărul de luni întregi în care închirierea în scop turistic a fost desfășurată;(ii) norma lunară de venit/norma lunară de venit ajustată, după caz, sau jumătate din valorile corespunzătoare acestora, luate în calcul în funcție de situațiile prevăzute la lit. c), d) și e);
    g) venitul anual corespunzător perioadei de închiriere în scop turistic, pentru un număr de până la 5 camere inclusiv, în cursul anului fiscal respectiv, se stabilește prin însumarea venitului anual determinat potrivit lit. f) pentru fiecare cameră.
    (4^6) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București publică normele anuale de venit corespunzătoare unei camere de închiriat, transmise anual de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - Turism în conformitate cu prevederile alin. (4^1), în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmează a se aplica.(4^7) Contribuabilii au obligația, pentru fiecare an fiscal, să completeze și să păstreze fișa capacității de cazare, astfel încât să permită identificarea și controlul, de către organul fiscal competent, a informațiilor utilizate la completarea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice.(4^8) Modelul, conținutul, precum și modalitatea de gestionare a formularului tipizat „Fișa capacității de cazare“ se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.(4^9) Contribuabilii au obligația să completeze și să depună la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - cap. I - Date privind veniturile realizate, prevăzută la art. 122.
    53. La articolul 85, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil, pe baza datelor din declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit/normei anuale de venit ajustate/venitului anual, după caz, impozitul fiind final.54. La articolul 85, alineatul (8^1) se abrogă.55. Articolul 86 se abrogă.56. Articolul 87 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 87

    Reguli de stabilire a impozitului final pentru veniturile realizate din închirierea în scop turistic în cazul depășirii numărului de 5 camere în cursul anului fiscal(1) Contribuabilii care într-un an fiscal au realizat venituri din închirierea în scop turistic a unui număr de peste 5 camere închiriate în scop turistic, situate în locuințe proprietate personală, indiferent de numărul de locuințe în care sunt situate acestea, determină, începând cu anul fiscal următor, venitul net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 68, și au obligația de a completa Registrul de evidență fiscală.(2) Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.(3) Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 68, impozitul fiind final, iar în situația în care contribuabilul înregistrează pierdere fiscală anuală, aceasta reprezintă pierdere definitivă.(4) Impozitul anual datorat se plătește integral la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv a anului fiscal următor celui de realizare a venitului.
    57. La articolul 89, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor prevăzute la art. 83 alin. (4) și (5) sunt aplicabile, după caz, reglementările cap. XI - Venitul net anual impozabil.58. Articolul 92 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 92

    Definirea veniturilor din România din transferul titlurilor de valoare
    Sunt considerate ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, următoarele:
    a) venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât instrumentele financiare derivate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 41, emise de rezidenți români;
    b) veniturile din operațiuni cu instrumente financiare derivate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 23, realizate printr-un intermediar, rezident fiscal român la care persoana fizică are deschis contul.
    59. La articolul 93, după litera a) a alineatului (2) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
    a^1) transferul de titluri de valoare și/sau aur de investiții la momentul dobândirii acestora în cazul partajului judiciar sau voluntar, precum și al regimului separației de bunuri;
    60. La articolul 94, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazul tranzacțiilor cu titluri de participare dobândite la preț preferențial sau gratuit, în cadrul sistemului stock options plan, câștigul se determină ca diferență între prețul de vânzare și valoarea fiscală a acestora reprezentată de prețul de achiziție preferențial care include costurile aferente tranzacției. Pentru cele dobândite cu titlu gratuit valoarea fiscală este considerată egală cu zero.61. La articolul 96 alineatul (3), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    b) transmiterea către fiecare contribuabil a informațiilor privind totalul câștigurilor/pierderilor, în formă scrisă, pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului fiscal, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior;
    c) să depună anual, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent, pentru anul anterior, la organul fiscal competent o declarație informativă privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil.
    62. La articolul 96, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (3) lit. c) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.63. La articolul 100, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:(3) La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite ca plăți eșalonate în rate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, plafonul de venit neimpozabil stabilit potrivit alin. (1) se acordă pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.(4) La stabilirea venitului impozabil aferent drepturilor primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, de către moștenitorii legali ai participanților la fonduri de pensii, plafonul de venit neimpozabil stabilit potrivit alin. (1) se acordă pentru fiecare drept de pensie, indiferent dacă acestea sunt acordate de la același fond de pensie.64. La articolul 105 alineatul (2), după numărul curent 14 se introduce un nou număr curent, numărul curent 15, cu următorul cuprins:
    15Căpșunpână la 1,0 ha
    65. La articolul 106, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (5) și evaluarea pierderilor se fac la cererea persoanelor fizice/asocierilor fără personalitate juridică, care desfășoară activități agricole pentru care venitul anual se stabilește pe bază de norme de venit, de o comisie numită prin ordin al prefectului județului/municipiului București, la propunerea directorului executiv al direcției agricole județene/municipiului București, comisie formată pe plan local dintr-un reprezentant al primăriei, un specialist de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, un delegat din partea Administrației Naționale de Meteorologie și un specialist al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.66. La articolul 107, alineatele (3), (5) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Contribuabilii care desfășoară activități agricole pentru care venitul se stabilește pe baza normei anuale de venit și dețin suprafețe destinate producției agricole vegetale/animale în localități/județe diferite vor opta pentru stabilirea județului/județelor unde vor beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale de la art. 105 alin. (2). Opțiunea se exercită prin completarea corespunzătoare a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
    .........................................................(5) În cazul în care activitatea se desfășoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligația depunerii declarației anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale la organul fiscal competent revine asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior. Declarația cuprinde și cota de distribuire ce revine fiecărui membru asociat din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii. Asociatul desemnat are obligația transmiterii către fiecare membru asociat a informațiilor referitoare la venitul impozabil ce îi revine corespunzător cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii, în cadrul aceluiași termen.
    .........................................................(8) Reprezentantul desemnat să răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice optează pentru stabilirea județului sau județelor unde asocierea va beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale prevăzute la art. 105 alin. (2) prin declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale, la termenul prevăzut la alin. (5).
    67. La articolul 107, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) Pentru aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit, prevăzută la art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, de care beneficiază persoanele fizice care obțin venituri individuale, reducerea normei de venit se calculează de către contribuabil. Metodologia de calcul al reducerii normei de venit se stabilește prin hotărâre a Guvernului.68. La articolul 108, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Nu sunt venituri impozabile următoarele:
    a) materialele publicitare, pliantele, mostrele, punctele bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
    b) reducerile comerciale de preț acordate persoanelor fizice, altele decât cele acordate contribuabililor care obțin venituri pentru care se aplică regulile de la capitolul III - Venituri din salarii și asimilate salariilor.
    69. La articolul 114 alineatul (2), după litera a^3) se introduce o nouă literă, litera a^4), cu următorul cuprins:
    a^4) indemnizațiile lunare pentru limită de vârstă acordate persoanelor care au exercitat calitatea de primar, viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
    70. La articolul 114 alineatul (2), după litera k) se introduce o nouă literă, litera k^1), cu următorul cuprins:
    k^1) veniturile obținute de către alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca urmare a valorificării dreptului de creanță dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, altele decât cele care se încadrează în categoria venituri din activități independente;
    71. La articolul 114 alineatul (2), litera l) se modifică și va avea următorul cuprins:
    l) veniturile obținute de cedent ca urmare a cesiunii de creanță, respectiv de cesionar din realizarea venitului din creanțele respective, altele decât cele prevăzute la lit. k^1), inclusiv în cazul drepturilor de creanțe salariale obținute în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, din patrimoniul personal, altele decât cele care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a)-h) și art. 62;
    72. La articolul 114 alineatul (2), după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:
    n) biletele de valoare sub forma tichetelor cadou acordate pe baza evidenței nominale altor categorii de beneficiari potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, pentru campaniile de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru reclamă și publicitate, altele decât cele prevăzute la art. 76 alin. (3) lit. h) și alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Evidența nominală trebuie să cuprindă, cel puțin, informații referitoare la numele, prenumele, codul numeric personal/numărul de identificare fiscală a beneficiarului și valoarea tichetelor acordate fiecărui beneficiar, lunar.
    73. La articolul 115, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:(1^2) În cazul contribuabililor care realizează venituri prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1), impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă, la fiecare plată, de către CEC Bank - S.A. prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut și reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual datorat.74. La articolul 115, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final, cu excepția prevederilor alin. (1^2).75. La articolul 116 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) venitului impozabil determinat ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente fiecărei operațiuni efectuate, în baza documentelor justificative, în cazul veniturilor din alte surse prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) și l);
    76. La articolul 116, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) și l), veniturile reprezintă sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură, iar cheltuielile reprezintă plățile efectuate, aferente fiecărei operațiuni în parte, indiferent de momentul efectuării plății, evidențiate în baza documentelor justificative.77. La articolul 116, după alineatul (3^1) se introduc două noi alineate, alineatele (3^2) și (3^3), cu următorul cuprins:(3^2) În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) și l), încasate în mod eșalonat, cheltuielile luate în calcul în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b) se determină proporțional cu ponderea venitului încasat din venitul reprezentând dreptul de creanță.(3^3) În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1), în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b), contribuabilii pot depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.78. La articolul 118, partea introductivă a alineatului (2) și litera b) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. a) și a^1), pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, la determinarea venitului net anual impozabil, contribuabilul stabilește:
    .........................................................
    b) venitul net anual impozabil care se determină prin însumarea tuturor veniturilor nete anuale, recalculate, prevăzute la lit. a), din care se deduce contribuția de asigurări sociale datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii.
    79. La articolul 119, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 119
    (1) Câștigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, din orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar se determină de contribuabil ca diferență între câștigul net anual, calculat conform art. 96, și pierderile reportate din anii fiscali anteriori rezultate din aceste operațiuni.
    80. La articolul 120, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, pentru care impunerea este finală, au obligația să completeze și să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părți și respectiv până la data de 25 mai, inclusiv a fiecărui an, pentru contractele în curs, în cazul celor care au încheiat contractele respective în anii anteriori. Pentru contractele în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului net anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.81. La articolul 120, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:(9) Venitul net din activități independente/activități agricole desfășurate de persoana fizică cu handicap grav sau accentuat, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, determinat pe baza normelor de venit sau în sistem real se reduce proporțional cu numărul de zile calendaristice pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, de către contribuabil, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice în termen de 30 de zile de la obținerea certificatului care atestă încadrarea în gradul de handicap.
    Impozitul datorat va fi calculat pentru venitul net anual redus proporțional cu numărul de zile în care beneficiază de scutirea de la plata impozitului.
    82. La articolul 122 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) venituri nete determinate pe bază de normă de venit, cu excepția celor care au completat și depus declarația prevăzută la art. 85 alin. (4^9) și art. 120 alin. (4);
    83. La articolul 123, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 123
    (1) Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil determinat potrivit art. 118 din care se deduce costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, aprobată prin Legea nr. 64/2002, cu modificările și completările ulterioare, puse în funcțiune în anul respectiv.
    84. La articolul 123, alineatul (1^1) se abrogă.85. După alineatul (1^1) al articolului 123 se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:(1^2) Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra câștigului net anual impozabil determinat potrivit prevederilor art. 119.86. La articolul 123, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat determinat potrivit prevederilor alin. (1) și alin. (1^2) pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, potrivit legii, în conformitate cu reglementările art. 123^1.87. La articolul 123, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:(8) Contribuabilii care realizează venituri prevăzute la art. 68^2 și art. 114 alin. (2) lit. k^1), la definitivarea impozitului anual de plată iau în calcul plățile anticipate reținute la sursă, de către plătitorii de venituri. În cazul sumelor de restituit către contribuabil după definitivarea impozitului anual datorat, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.88. La articolul 125 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) organismelor de plasament colectiv fără personalitate juridică constituite potrivit legislației specifice în materie;
    89. La articolul 125, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Asocierile, cu excepția celor care realizează venituri din activități agricole impuse pe baza normelor de venit, au obligația să depună la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie a anului următor, declarații anuale de venit, conform modelului stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., care vor cuprinde și distribuția venitului net/pierderii aferent asociaților.90. La articolul 130, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.91. La articolul 131 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obținut în străinătate, a fost efectiv plătit de persoana fizică. Plata impozitului în străinătate se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin sau de către plătitorul de venit/agentul care reține la sursă impozitul în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează un astfel de document. Pentru veniturile pentru care nu se realizează reținerea la sursă, impozitul plătit în străinătate de persoana fizică se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau prin copia declarației fiscale sau a documentului similar depusă/depus la autoritatea competentă străină însoțită de documentația care atestă plata acestuia, în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează documentul justificativ.
    92. La articolul 132, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, cu excepția plătitorilor de venituri din salarii și asimilate salariilor, plătitorilor de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, plătitorilor de venituri în baza contractelor de activitate sportivă, venituri din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, aceștia având obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.93. La articolul 133, după alineatul (15^1) se introduc cinci noi alineate, alineatele (15^2)-(15^6), cu următorul cuprins:(15^2) Prevederile art. 68 alin. (7^1) nu se aplică pentru operațiunile în curs de efectuare la data de 1 ianuarie 2021, ci numai pentru operațiunile efectuate începând cu această dată.(15^3) Prevederile art. 85 alin. (2)-(4^9) și (6), art. 87, art. 89 alin. (2) și art. 122 alin. (4) lit. a) se aplică pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021, iar cele referitoare la prevederile art. 85 alin. (8^1) și art. 86 se aplică începând cu aceeași dată.(15^4) Pentru veniturile realizate din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, înainte de data de 1 ianuarie 2021, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare în perioada respectivă.(15^5) Prevederile art. 92 se aplică pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021. În cazul operațiunilor cu instrumente financiare derivate, pierderile obținute din operațiuni efectuate până la data de 1 ianuarie 2021 nu se reportează și nu se compensează, acestea reprezentând pierderi definitive ale contribuabilului.(15^6) Costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, puse în funcțiune în anul 2020 se deduce din impozitul anual datorat potrivit reglementărilor în vigoare în anul 2020.94. La articolul 133, după alineatul (19) se introduce un nou alineat, alineatul (20), cu următorul cuprins:(20) Prevederile art. 68^2, art. 114 alin. (2) lit. k^1) și lit. l) sunt aplicabile pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021 și cheltuielile aferente dobândirii drepturilor de creanță respective, care nu au fost luate în calcul la determinarea venitului impozabil în anii anteriori anului 2021.95. Articolul 135^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 135^1

    Definiții(1) În înțelesul prezentului titlu, prin salariu de bază minim brut pe țară se înțelege salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului sau prin alte acte normative.(2) În situația în care, prin hotărâre a Guvernului sau prin alte acte normative, se utilizează, în același an, mai multe valori ale salariului minim brut pe țară, diferențiat în funcție de studii, de vechime sau alte criterii prevăzute de lege, în aplicarea prevederilor art. 145, 148, 151, 157^1, 170, 174 și 180, se ia în calcul valoarea cea mai mică a salariului minim brut pe țară, dacă prin lege nu se prevede altfel.
    96. După articolul 135^1 se introduce un nou articol, articolul 135^2, cu următorul cuprins:

    Articolul 135^2

    Dispoziții generale privind regulile aplicabile veniturilor realizate din străinătate
    Pentru veniturile realizate din străinătate, în vederea stabilirii contribuțiilor sociale obligatorii se aplică regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestora, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
    97. La articolul 138^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 138^1
    (1) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, de la angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu 3,75 puncte procentuale. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028.
    98. La articolul 139 alineatul (1), litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:
    i) sume reprezentând salarii/diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept.
    99. După articolul 139 se introduce un nou articol, articolul 139^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 139^1

    Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate pentru venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate
    Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații, alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România, o reprezintă câștigul brut realizat din venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
    100. La articolul 140, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate de angajatorii care desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de persoanele fizice. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028 inclusiv.101. La articolul 142, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere/adopție, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului de odihnă, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
    Cadourile în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori angajaților nu sunt cuprinse în baza de calcul al contribuției în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depășește 150 lei:(i) cadouri oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;(ii) cadouri oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie;(iii) cadouri oferite salariaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.
    Contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, nu se cuprinde în baza de calcul, în măsura în care valoarea totală a acestora într-un an fiscal nu depășește nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate.
    Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu se cuprind în baza de calcul al contribuției nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget, inclusiv contravaloarea serviciilor turistice acordată potrivit legii, cu excepția indemnizațiilor de vacanță acordate potrivit legii.
    102. La articolul 142 litera s), după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 7, cu următorul cuprins:7. avantajele sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. l) care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, aflate în proprietatea sau folosința persoanelor juridice care aplică regimul de impozitare al microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități.103. La articolul 142, litera u) se modifică și va avea următorul cuprins:
    u) avantajele în natură acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a ocupării unor funcții considerate de către angajator/plătitor esențiale pentru desfășurarea activității și care se află în izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru o perioadă stabilită de angajator/plătitor, în cazul instituirii stării de asediu, de urgență sau de alertă, potrivit legii.
    104. La articolul 142, după litera v) se introduc patru noi litere, literele w)-z), cu următorul cuprins:
    w) sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă și abonamentul de date, și achiziția mobilierului și echipamente de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern, în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă. Sumele vor fi acordate fără necesitatea de prezentare a documentelor justificative;
    x) acoperirea costurilor cu testarea epidemiologică și/sau vaccinarea angajaților pentru împiedicarea răspândirii bolilor care pun în pericol sănătatea angajaților și cea publică;
    y) contribuția asiguratorie de muncă prevăzută la cap. IX, datorată de persoanele fizice prevăzute la art. 220^1 lit. b);
    z) sumele plătite de angajator pentru educația timpurie a copiilor angajaților.
    105. La articolul 146, alineatul (2^1) se modifică și va avea următorul cuprins:(2^1) În cazul avantajelor în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de calcul, reținere și plată a contribuției de asigurări sociale datorată potrivit legii revine, după cum urmează:
    a) angajatorului rezident fiscal român, când avantajele în bani și în natură sunt acordate de alte entități decât acesta și plata se efectuează prin intermediul angajatorului;
    b) plătitorilor de venituri rezidenți fiscali români, când avantajele în bani și în natură sunt acordate de alte entități decât angajatorul, cu excepția situației persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a contractelor de muncă încheiate cu angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România și care datorează contribuțiile sociale obligatorii pentru salariații lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care sunt aplicabile prevederile alin. (4);
    c) persoanelor fizice care obțin în România avantaje în bani și în natură, de la plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (2), care nu sunt rezidenți fiscali români, cu excepția persoanelor fizice care obțin astfel de avantaje de la plătitori de venituri care nu sunt rezidenți fiscali români, pentru care sunt aplicabile prevederile de la lit. a);
    d) persoanelor fizice care obțin în România avantaje în bani și/sau în natură de la terți, care nu sunt rezidenți fiscali români, din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
    106. La articolul 146, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestațiilor acordate de sistemul public de pensii, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă și se utilizează cotele de contribuții de asigurări sociale care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.107. La articolul 146, după alineatul (9^1) se introduce un nou alineat, alineatul (9^2), cu următorul cuprins:(9^2) În cazul în care prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept se dispune reîncadrarea activității în condiții deosebite sau speciale de muncă pentru perioade anterioare, precum și achitarea de către angajator a diferențelor de contribuție de asigurări sociale, în vederea stabilirii contribuției datorate, cotele de contribuții de asigurări sociale în vigoare în acea perioadă se aplică asupra bazei de calcul corespunzătoare fiecărei perioade. Contribuțiile datorate potrivit legii se calculează și se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care hotărârea judecătorească devine executorie de drept.108. La articolul 146, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:(12) Persoanele fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații și alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori de venit care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România, au obligația de a calcula și plăti contribuția de asigurări sociale prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei de calcul prevăzută la art. 139^1. Contribuția de asigurări sociale se plătește până la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzut la art. 122.109. La articolul 147, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției de asigurări sociale potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 146 alin. (2^1).110. La articolul 147, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazul în care au fost acordate sume de natura celor prevăzute la art. 146 alin. (10) și (11), sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestațiilor acordate de sistemul public de pensii, contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.111. La articolul 147, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:(3^2) În cazul în care prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept se dispune reîncadrarea activității în condiții deosebite sau speciale de muncă pentru perioade anterioare, precum și achitarea de către angajator a diferențelor de contribuție de asigurări sociale, sumele datorate potrivit legii se declară până la data prevăzută la art. 146 alin. (9^2) prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.112. După articolul 147 se introduce un nou articol, articolul 147^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 147^1

    Obligații declarative pentru persoanele fizice prevăzute la art. 139^1
    Persoanele fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații și alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori de venit care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România, au obligația să depună declarația prevăzută la art. 122 în vederea declarării contribuției de asigurări sociale stabilite potrivit art. 146 alin. (12).
    113. Titlul secțiunii a 5-a a capitolului II al titlului V - Contribuția de asigurări datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activități independente se modifică și va avea următorul cuprins:

    Secţiunea a 5-a Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și din drepturi de proprietate intelectuală
    114. Titlul secțiunii a 6-a a capitolului II al titlului V - Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente se modifică și va avea următorul cuprins:

    Secţiunea a 6-a Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente și din drepturi de proprietate intelectuală
    115. La articolul 151, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazul persoanelor fizice care realizează, de la mai mulți plătitori, venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau în baza contractelor de activitate sportivă, sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, dar cumulate, aceste venituri se situează peste nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, și au depus la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, iar în cursul anului încheie cu un plătitor de venit un contract a cărui valoare este peste plafonul de 12 salarii minime brute pe țară, nu se aplică reținerea la sursă a contribuției. În această situație se aplică sistemul de impozitare prin autoimpunere, iar stabilirea contribuției se face prin Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.116. La articolul 151, alineatul (12) se modifică și va avea următorul cuprins:(12) Persoanele fizice care realizează venituri prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), pentru care datorează contribuția și care în cursul anului fiscal se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit art. 150, depun la organul fiscal competent declarația unică privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, își recalculează contribuția datorată și declarată pentru anul în curs potrivit prevederilor alin. (13) și datorează, după caz, contribuția corespunzător plafonului recalculat.117. La articolul 151, după alineatul (19) se introduce un nou alineat, alineatul (19^1), cu următorul cuprins:(19^1) În situația în care persoanele fizice prevăzute la alin. (17) nu depun declarația prevăzută la art. 122, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale stabilită de organul fiscal din oficiu o reprezintă valoarea a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul legal de depunere a declarației din anul pentru care se datorează contribuția.118. La articolul 154 alineatul (1), literele a), b), d) și r) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți, studenții-doctoranzi care desfășoară activități didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenționale didactice pe săptămână, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști. Dacă realizează venituri lunare cumulate din activități independente, activități agricole, silvicultură și piscicultură peste valoarea salariului de bază minim brut pe țară ori venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru aceste venituri datorează contribuție;
    b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului. Dacă realizează venituri lunare cumulate din activități independente, activități agricole, silvicultură și piscicultură peste valoarea salariului de bază minim brut pe țară ori venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru aceste venituri datorează contribuție;
    .........................................................
    d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute în Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru drepturile bănești acordate de aceste legi;
    .........................................................
    r) persoanele fizice pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor de la angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028 inclusiv.
    119. La articolul 154, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d)-r), dacă realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1), altele decât cele pentru care sunt exceptate, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, conform regulilor specifice prezentului titlu.120. La articolul 155, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60 pct. 1-4.121. La articolul 157 alineatul (1), litera k) se modifică și va avea următorul cuprins:
    k) sume reprezentând salarii/diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept;
    122. După articolul 157^1 se introduce un nou articol, articolul 157^2, cu următorul cuprins:

    Articolul 157^2

    Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată pentru venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate
    Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații, alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori de venit care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România, o reprezintă câștigul brut realizat din venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
    123. La articolul 168, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) În cazul avantajelor în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de calcul, reținere și plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit legii revine după cum urmează:
    a) angajatorului rezident fiscal român, când avantajele în bani și în natură sunt acordate de alte entități decât acesta și plata se efectuează prin intermediul angajatorului;
    b) plătitorilor de venituri rezidenți fiscali români, când avantajele în bani și/sau în natură sunt acordate și plătite de alte entități decât angajatorul direct persoanei fizice;
    c) persoanelor fizice care obțin în România avantaje în bani și/sau în natură, de la plătitori de venituri care nu sunt rezidenți fiscali români.
    124. La articolul 168, alineatele (7) și (7^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii/solde sau diferențe de salarii/solde, cu excepția sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă și se utilizează cotele de contribuții de asigurări sociale de sănătate care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.(7^1) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând pensii sau diferențe de pensii, cu excepția sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, aferente perioadelor în care se datora contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate pentru sumele respective, se utilizează cotele de contribuții în vigoare în acele perioade. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.125. La articolul 168, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:(11) Persoanele fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații și alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori de venit care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România au obligația de a calcula și plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei de calcul prevăzute la art. 157^2. Contribuția de asigurări sociale de sănătate se plătește până la termenul legal de depunere al Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzut la art. 122.126. La articolul 169, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 168 alin. (2^1).127. La articolul 169, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazul în care au fost acordate sume de natura celor prevăzute la art. 168 alin. (7), contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.128. La articolul 169, alineatul (3^1) se abrogă.129. La articolul 169, alineatul (3^2) se modifică și va avea următorul cuprins:(3^2) În cazul în care au fost acordate sume de natura celor prevăzute la art. 168 alin. (7^1) și (10), pentru perioadele în care contribuția de asigurări sociale de sănătate era suportată, potrivit legii, de către instituțiile plătitoare sau de către beneficiarii de venit, după caz, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarației prevăzute la alin. (1).130. După articolul 169 se introduce un nou articol, articolul 169^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 169^1

    Obligații declarative pentru persoanele fizice prevăzute la art. 157^2
    Persoanele fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații și alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori de venituri care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România, au obligația să depună declarația prevăzută la art. 122, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
    131. La articolul 170 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
    e) venitul și/sau câștigul net din investiții, stabilit conform art. 94-97. În cazul veniturilor din dobânzi se iau în calcul sumele încasate, iar în cazul veniturilor din dividende se iau în calcul dividendele încasate, distribuite începând cu anul 2018;
    132. La articolul 174, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazul persoanelor fizice care realizează de la mai mulți plătitori venituri din drepturi de proprietate intelectuală, în baza contractelor de activitate sportivă, din arendă, din asocieri cu persoane juridice, sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, dar cumulate aceste venituri se situează peste nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, și au depus la organul fiscal declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, iar în cursul anului încheie cu un plătitor de venit un contract a cărui valoare este peste plafonul de 12 salarii minime brute pe țară, nu se aplică reținerea la sursă a contribuției. În această situație se aplică sistemul de impozitare prin autoimpunere, iar stabilirea contribuției se face prin declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.133. La articolul 174, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:(10) Persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal să realizeze venituri, din cele prevăzute la art. 155 lit. b)-h), iar venitul net anual cumulat din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, cu excepția veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II, titlului III sau Legii nr. 170/2016, pentru care impozitul se reține la sursă, estimat a se realiza pentru anul curent este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, sunt obligate să depună declarația prevăzută la alin. (3) în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. Salariul minim brut pe țară garantat în plată este cel în vigoare la termenul de depunere a declarației prevăzute la art. 120.134. La articolul 174, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (10^1), cu următorul cuprins:(10^1) Prin excepție de la prevederile alin. (10), persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b) sau c), care au optat pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate și încep în cursul anului fiscal să realizeze venituri din cele prevăzute la art. 155 lit. b)-h), depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122, dacă veniturile realizate sunt cel puțin egale cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară. În acest caz, contribuția datorată potrivit art. 180 alin. (2) pentru anul în care au fost realizate veniturile este luată în calcul la stabilirea contribuției anuale calculate potrivit alin. (1).135. La articolul 174, alineatele (12)-(14) se abrogă.136. La articolul 174, după alineatul (18) se introduce un nou alineat, alineatul (18^1), cu următorul cuprins:(18^1) Prevederile alin. (18) se aplică și în cazul în care persoanele fizice aflate în situația prevăzută la art. 170 alin. (1) au estimat venituri cumulate cel puțin egale cu 12 salarii minime brute pe țară, iar până la termenul prevăzut pentru depunerea declarației de la art. 122 au procedat la corectarea declarației inițiale prin depunerea unei declarații rectificative, ca urmare a realizării de venituri sub plafon.137. Articolul 183 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 183

    Prevederi privind încetarea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate(1) Persoanele prevăzute la art. 180, care încep să realizeze venituri de natura celor prevăzute la art. 155 sau se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției, depun la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul, declarația prevăzută la art. 174 alin. (3) și își recalculează obligația de plată reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru anul în curs.(2) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 180, care în cursul anului fiscal au decedat, contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată este cea aferentă perioadei de până la luna în care survine decesul.(3) Recalcularea contribuției de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (2) se efectuează din oficiu. Procedura privind recalcularea din oficiu a contribuției de asigurări sociale de sănătate se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.
    138. La articolul 220^4 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
    g) sume reprezentând salarii/diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept;
    139. La articolul 220^6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) În cazul avantajelor în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de calcul și plată a contribuției asiguratorie pentru muncă care se datorează potrivit legii revine după cum urmează:
    a) angajatorului rezident fiscal român, când avantajele în bani și/sau în natură sunt acordate de alte entități decât acesta și plata se efectuează prin intermediul angajatorului;
    b) plătitorilor de venituri rezidenți fiscali români, când avantajele în bani și/sau în natură sunt acordate și plătite de alte entități decât angajatorul, direct persoanei fizice;
    c) persoanelor fizice care obțin în România, avantaje în bani și/sau în natură, de la plătitori de venituri care nu sunt rezidenți fiscali români.
    140. La articolul 220^7, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției asiguratorii pentru muncă potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^1).141. La articolul 220^7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În cazul în care au fost acordate sume pentru perioade anterioare, reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, contribuția asiguratorie pentru muncă datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.142. La articolul 223 alineatul (1), literele j) și o) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    j) venituri reprezentând remunerații primite de persoane juridice străine care acționează în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unui rezident;
    .........................................................
    o) venituri realizate de nerezidenți din lichidarea unui rezident. Venitul brut realizat din lichidarea unui rezident reprezintă suma excedentului distribuțiilor în bani sau în natură care depășește aportul la capitalul social al persoanei fizice/juridice beneficiare. Se consideră venituri din lichidarea unui rezident, din punct de vedere fiscal, și veniturile obținute în cazul reducerii capitalului social, potrivit legii, altele decât cele primite ca urmare a restituirii cotei-părți din aporturi. Venitul impozabil reprezintă diferența dintre distribuțiile în bani sau în natură efectuate peste valoarea fiscală a titlurilor de valoare;
    143. La articolul 223, partea introductivă a alineatului (2) și literele b), e) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Următoarele venituri impozabile obținute din România nu sunt impozitate potrivit prezentului capitol și au tratamentul fiscal prevăzut în titlul II sau IV, după caz:
    .........................................................
    b) veniturile unei persoane juridice străine obținute din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau a oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietății imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deținute la un rezident;
    ..................................................................................................
    e) veniturile primite de persoane fizice nerezidente care acționează în calitatea lor de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unui rezident;
    .........................................................
    g) veniturile unei persoane fizice nerezidente obținute din închirierea sau din altă formă de cedare a dreptului de folosință a unei proprietăți imobiliare situate în România, din transferul proprietăților imobiliare situate în România, din transferul titlurilor de participare deținute la un rezident și din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenți români;
    144. La articolul 223 alineatul (2), literele c) și h) se abrogă.145. La articolul 224 alineatul (4), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
    c^1) 10% în cazul veniturilor impozabile enumerate la art. 223 alin. (1) lit. b)- i) și k)-p) obținute din România de persoane fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau întrun stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri;
    146. La articolul 224, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) Pentru orice venit, impozitul care trebuie reținut, în conformitate cu prezentul capitol, este impozit final, cu excepția situației în care contribuabilul poate opta, potrivit prezentului capitol, pentru regularizarea impozitului plătit.147. La articolul 227, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 227
    (1) Veniturile obținute de artiști sau sportivi, persoane fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri, pentru activitățile desfășurate în această calitate în România și în condițiile prevăzute în convenție se impun cu cota prevăzută la art. 224 alin. (4), lit. c^1), aplicată asupra veniturilor brute. Veniturile obținute de artiști sau sportivi, persoane juridice rezidente întrun stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri, pentru activitățile desfășurate în această calitate în România și în condițiile prevăzute în convenție se impun cu cota prevăzută la art. 224 alin. (4) lit. d), aplicată asupra veniturilor brute. Impozitul se calculează, respectiv se reține în momentul plății venitului, se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reține, se declară și se plătește, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României pentru ziua în care se efectuează plata venitului către nerezidenți. Obligația calculării, reținerii, declarării și plății impozitului la bugetul de stat revine plătitorului de venit.
    148. La articolul 228, literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    a) veniturile obținute de organismele nerezidente de plasament colectiv fără personalitate juridică sau de alte organisme asimilate acestora, recunoscute de autoritatea competentă de reglementare care autorizează activitatea pe acea piață, din transferul titlurilor de valoare, respectiv al titlurilor de participare, deținute direct sau indirect la un rezident;
    b) veniturile obținute de nerezidenți pe piețe de capital străine din transferul titlurilor de participare, deținute la un rezident, precum și din transferul titlurilor de valoare, emise de rezidenți români;
    149. La articolul 228, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Nu generează venituri impozabile următoarele:
    a) transferurile de proprietate asupra valorilor mobiliare la momentul transferului ca efect al împrumutului de valori mobiliare conform legislației aplicabile, de la cel care le dă cu împrumut, denumit creditor, respectiv la cel care are obligația să le returneze, denumit debitor, precum și la momentul restituirii valorilor mobiliare împrumutate;
    b) transferurile de proprietate asupra valorilor mobiliare la momentul constituirii de garanții în legătură cu împrumutul de valori mobiliare, conform legislației aplicabile.
    150. La articolul 229 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) dividendele plătite de un rezident unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori unui sediu permanent al unei persoane juridice străine dintr-un stat membru al Uniunii Europene, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, dacă:1. persoana juridică străină beneficiară a dividendelor îndeplinește cumulativ următoarele condiții:(i) este rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene și are una dintre formele de organizare prevăzute în anexa nr. 1 la titlul II;(ii) este considerată a fi rezidentă a statului membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislația fiscală a statului respectiv, și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că este rezidentă în scopul impunerii în afara Uniunii Europene;(iii) plătește în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, unul dintre impozitele prevăzute în anexa nr. 2 la titlul II sau un impozit similar impozitului pe profit reglementat la titlul II;(iv) deține minimum 10% din capitalul social al rezidentului pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin un an, care se încheie la data plății dividendului.2. beneficiarul dividendelor este un sediu permanent al unei persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, iar persoana juridică străină pentru care sediul permanent își desfășoară activitatea trebuie să întrunească cumulativ condițiile prevăzute la pct. 1 subpct. (i)-(iv) și profiturile înregistrate de sediul permanent să fie impozabile în statul membru în care acesta este stabilit, în baza unei convenții pentru evitarea dublei impuneri sau în baza legislației interne a acelui stat membru;3. rezidentul care plătește dividendul îndeplinește cumulativ următoarele condiții:(i) are una dintre următoarele forme de organizare: societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni, societate cu răspundere limitată, societate în nume colectiv, societate în comandită simplă sau este prevăzută în anexa nr. 1 la titlul II și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că este rezidentă în scopul impunerii în afara Uniunii Europene;(ii) plătește impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări.
    151. La articolul 230, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru aplicarea prevederilor convenției de evitare a dublei impuneri și a legislației Uniunii Europene, nerezidentul are obligația de a prezenta plătitorului de venit, în momentul plății venitului, certificatul de rezidență fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidență, precum și, după caz, o declarație pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiției de beneficiar în situația aplicării legislației Uniunii Europene. Certificatul de rezidență fiscală se prezintă în original sau copie legalizată însoțite de o traducere autorizată în limba română. În situația în care autoritatea competentă străină emite certificatul de rezidență fiscală în format electronic sau online, acesta reprezintă originalul certificatului de rezidență fiscală avut în vedere pentru aplicarea convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul de rezidență al beneficiarului veniturilor obținute din România, respectiv pentru aplicarea legislației Uniunii Europene, după caz. Dacă certificatul de rezidență fiscală, respectiv declarația ce va indica calitatea de beneficiar nu se prezintă în acest termen, se aplică prevederile prezentului titlu. În momentul prezentării certificatului de rezidență fiscală și, după caz, a declarației prin care se indică îndeplinirea condiției de beneficiar se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri sau ale legislației Uniunii Europene și se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripție. În acest sens, certificatul de rezidență fiscală trebuie să menționeze că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripție, rezidența fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenția de evitare a dublei impuneri, într-un stat al Uniunii Europene sau într-un stat cu care Uniunea Europeană are încheiat un acord de stabilire a unor măsuri echivalente pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România. Calitatea de beneficiar în scopul aplicării legislației Uniunii Europene va fi dovedită prin certificatul de rezidență fiscală și, după caz, declarația pe propria răspundere a acestuia de îndeplinire cumulativă a condițiilor referitoare la: perioada minimă de deținere, condiția de participare minimă în capitalul social al rezidentului, încadrarea în una dintre formele de organizare prevăzute în titlul II sau în prezentul titlu, după caz, calitatea de contribuabil plătitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări. Certificatul de rezidență fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plățile este valabil și în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepția situației în care se schimbă condițiile de rezidență.152. La articolul 230 alineatul (5), literele e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    e) să transmită în formă scrisă către fiecare contribuabil persoană fizică nerezidentă informațiile privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului fiscal, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior;
    f) să depună anual, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent, pentru anul anterior, la organul fiscal competent o declarație informativă privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil.
    153. La articolul 230, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:(8) Macheta «Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei juridice străine cu locul conducerii efective în România» se stabilește prin norme.154. La articolul 231, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 231
    (1) Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor, cu excepția plătitorilor de venituri din salarii, conform prezentului titlu, au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat.
    155. La articolul 270, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Nu este considerat livrare de bunuri în sensul alin. (1) transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil de către o persoană impozabilă către o instituție publică, în scopul stingerii unei obligații fiscale restante.156. La articolul 270 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite, cu excepția situației prevăzute la alin. (1^1);
    157. La articolul 270, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, și de pasive, realizat ca urmare a altor operațiuni decât divizarea sau fuziunea, precum vânzarea sau aportul în natură la capitalul unei societăți, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 266 alin. (2), în condițiile stabilite prin normele metodologice. Transferul tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu ocazia divizării sau fuziunii, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 266 alin. (2). Atât în cazul transferului tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, și de pasive, realizat ca urmare a altor operațiuni decât divizarea sau fuziunea, cât și în cazul transferului tuturor activelor sau al unei părți a acestora efectuat cu ocazia divizării sau fuziunii, primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului, inclusiv în ceea ce privește ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.158. La articolul 282 alineatul (3), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care au sediul activității economice în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei. Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 4.500.000 lei și care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care persoana impozabilă și-a exercitat opțiunea, cu condiția ca la data exercitării opțiunii să nu fi depășit plafonul pentru anul în curs. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 4.500.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii taxabile și/sau scutite de TVA, precum și a operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform art. 275 și 278, realizate în cursul anului calendaristic;
    159. La articolul 287, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
    f) în cazul în care contravaloarea totală sau parțială a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu a fost încasată de la beneficiarii persoane fizice în termen de 12 luni de la termenul de plată stabilit de părți, ori în lipsa acestuia, de la data emiterii facturii, cu excepția situației în care furnizorul/prestatorul și beneficiarul sunt părți afiliate în sensul art. 7 pct. 26. Ajustarea se efectuează în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit termenul de plată stabilit de părți, ori în lipsa acestuia, a anului următor celui în care s-a emis factura. Ajustarea este permisă numai în cazul în care se face dovada că s-au luat măsuri comerciale pentru recuperarea creanțelor de până la 1.000 lei, inclusiv, respectiv că au fost întreprinse proceduri judiciare pentru recuperarea creanțelor mai mari de 1.000 lei. Ajustarea este permisă chiar dacă s-a ridicat rezerva verificării ulterioare, conform Codului de procedură fiscală. Prin efectuarea ajustării se redeschide rezerva verificării ulterioare pentru perioada fiscală în care a intervenit exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru operațiunea care face obiectul ajustării. În cazul în care, ulterior ajustării bazei de impozitare, sunt încasate sume aferente creanțelor respective, se anulează ajustarea efectuată, corespunzător sumelor încasate. Ajustarea efectuată se anulează, în cazul creanțelor mai mari de 1.000 de lei, dacă furnizorul/prestatorul renunță la procedurile judiciare întreprinse până la emiterea unei hotărâri definitive.
    160. La articolul 291 alineatul (3) litera c), punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:3. livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m^2, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 140.000 de euro, al cărei echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la data de 1 ianuarie a fiecărui an, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.161. La articolul 295 alineatul (1) litera a), punctele 1-5 se modifică și vor avea următorul cuprins:1. să fie plasate în regim vamal de admitere temporară, cu scutire totală de taxe la import;2. să fie prezentate autorităților vamale în vederea vămuirii și, după caz, plasate în depozit temporar;3. să fie introduse într-o zonă liberă;4. să fie plasate în regim de antrepozitare vamală;5. să fie plasate în regim de perfecționare activă;162. La articolul 297 alineatul (7), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) taxa datorată sau achitată pentru achizițiile de băuturi alcoolice și produse din tutun, cu excepția cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii sau pentru cazurile prevăzute la art. 270 alin. (8) lit. b) și art. 271 alin. (5) lit. b).
    163. La articolul 301, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 299, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar în cadrul termenului de prescripție prevăzut în Codul de procedură fiscală, inclusiv în cazul anulării rezervei verificării ulterioare ca urmare a inspecției fiscale. Prin excepție, în cazul în care furnizorul emite facturi de corecție, fie din inițiativă proprie, fie în urma inspecției fiscale în cadrul căreia organul fiscal a stabilit TVA colectată pentru anumite operațiuni efectuate în perioada supusă inspecției fiscale, beneficiarul respectivelor operațiuni are dreptul să deducă taxa înscrisă în factura de corecție emisă de furnizor chiar dacă termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale s-a împlinit. În aceste situații, dreptul de deducere poate fi exercitat în cel mult un an de la data primirii facturii de corecție, sub sancțiunea decăderii.164. La articolul 303, alineatele (3)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat, și a diferențelor negative de TVA stabilite de organele de inspecție fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului. Prin excepție, diferențele negative de TVA stabilite de organele de inspecție fiscală prin decizii a căror executare a fost suspendată de instanțele de judecată, potrivit legii, nu se adaugă la suma negativă rezultată în perioadele în care este suspendată executarea deciziei. Aceste sume se cuprind în decontul perioadei fiscale în care a încetat suspendarea executării deciziei.(4) Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat, până la data depunerii decontului de taxă prevăzut la art. 323, din soldul taxei de plată al perioadei fiscale anterioare, și a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului din diferențele de TVA de plată stabilite de organele fiscale prin decizii comunicate până la data depunerii decontului.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), nu se preiau în decontul de taxă sumele reprezentând TVA care nu sunt considerate restante conform art. 157 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit altor legi. Sumele care devin ulterior restante se cuprind în decontul perioadei fiscale în care intervine această situație.165. La articolul 316, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (6^1) și (6^2), cu următorul cuprins:(6^1) Prin excepție de la alin. (6) lit. b), persoana impozabilă nestabilită în România și neînregistrată în scopuri de TVA în România care realizează în România operațiunile prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. m) din Codul fiscal poate desemna un reprezentant fiscal autorizat care să îndeplinească obligațiile din perspectiva TVA ce decurg din realizarea acestor operațiuni. Procedura și condițiile de desemnare a reprezentantului fiscal autorizat vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.(6^2) Persoana care desemnează un reprezentant fiscal autorizat, conform art. 316 alin. (6^1) este ținută răspunzătoare individual și în solidar pentru plata taxei, împreună cu reprezentantul său fiscal autorizat.166. La articolul 326, alineatul (4) se modifică și se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale pentru:
    a) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la alin. (4^1) și care au obținut certificat de amânare de la plată, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice;
    b) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care au obținut certificat de operator economic autorizat, conform art. 38 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;
    c) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care au obținut autorizație de depunere a unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, conform art. 182 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;
    d) importurile de bunuri prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. a)-c) și lit. i)-k), realizate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316.
    (4^1) Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ persoanele prevăzute la alin. (4) lit. a) sunt următoarele:
    a) să nu aibă obligații bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuții, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare, cu excepția celor eșalonate și/sau reeșalonate la plată, precum și a celor suspendate în condițiile legii;
    b) în ultimele 6 luni anterioare lunii în care solicită eliberarea certificatului să fi realizat importuri din teritorii și state terțe, astfel cum sunt definite la art. 267 din Codul fiscal, a căror valoare cumulată este de cel puțin 50 milioane lei. În această valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate;
    c) să nu înregistreze debite față de autoritatea vamală;
    d) să fie înregistrate în scopuri de TVA cu cel puțin 6 luni înaintea depunerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată;
    e) să nu fie în stare de insolvență, în procedură de reorganizare sau lichidare judiciară.
    167. La articolul 331 alineatul (2) litera e), punctele 1 și 2 se modifică și vor avea următorul cuprins:1. deține o licență valabilă de furnizare a energiei electrice, o licență pentru activitatea traderului de energie electrică sau orice licență care permite comercializarea de energie electrică, eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică;2. activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și consumul său propriu din energia electrică cumpărată este neglijabil. În acest sens, persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent, până pe data de 10 decembrie a fiecărui an, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplinește această condiție, respectiv că în perioada ianuarie-noiembrie a acelui an calendaristic a avut un consum propriu de maximum 1% din energia electrică cumpărată, care este valabilă pentru toate achizițiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic următor. În cazul în care declarația pe propria răspundere vizează perioade anterioare anului depunerii, persoana impozabilă va menționa data de la care îndeplinește această condiție pentru a fi considerată comerciant persoana impozabilă de la acea dată. Persoana impozabilă care obține licența de furnizare a energiei electrice sau licența pentru activitatea traderului de energie electrică sau orice licență în baza căreia efectuează comercializare de energie electrică, în perioada 1-31 decembrie a unui an calendaristic trebuie să depună la organul fiscal competent, în perioada 1-20 ianuarie a anului calendaristic următor, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că a avut un consum propriu de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada din luna decembrie în care a deținut licența de furnizare sau licența pentru activitatea traderului de energie electrică sau licență în baza căreia efectuează comercializare de energie electrică, care este valabilă pentru toate achizițiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic în care se depune această declarație. A.N.A.F. are obligația să afișeze pe site-ul său lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile respective cel târziu până pe data de 31 decembrie a fiecărui an, respectiv până pe data de 31 ianuarie a anului următor în cazul cumpărătorilor de energie electrică care au obținut licența de furnizare a energiei electrice sau licența pentru activitatea traderului de energie electrică sau licența în baza căreia efectuează comercializare de energie electrică între 1 și 31 decembrie a fiecărui an. Furnizorul de energie electrică nu aplică taxare inversă dacă în momentul livrării beneficiarul care avea obligația de a depune la organul fiscal competent declarația pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil de energie electrică nu figurează în «Lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal». În cazul cumpărătorilor de energie electrică care au obținut licența de furnizare sau licența pentru activitatea traderului de energie electrică sau licența în baza căreia efectuează comercializare de energie electrică între 1 și 31 decembrie a anului anterior ori în cazul cumpărătorilor de energie electrică care au depus declarația pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil de energie electrică cu întârziere, furnizorii pot emite facturi de corecție cu semnul minus, conform art. 330 alin. (1) lit. b), în vederea aplicării taxării inverse, respectiv a regularizării taxei și restituirii acesteia către beneficiar pentru livrările efectuate până la data afișării pe site-ul A.N.A.F. a cumpărătorului în lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile pe propria răspundere, ori, pentru livrările efectuate de la data menționată în declarația pe propria răspundere până la data depunerii de către cumpărător a acestei declarații în cazul depunerii acesteia cu întârziere. Pentru achizițiile de energie electrică efectuate în anul în care cumpărătorul obține o licență valabilă de furnizare a energiei electrice sau o licență pentru activitatea traderului de energie electrică sau o licență în baza căreia efectuează comercializare de energie electrică, eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și consumul său propriu estimat din energia electrică cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului respectiv.168. La articolul 331 alineatul (2), după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
    l) livrarea de gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 266 alin. (2). Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora și al cărei consum propriu de gaze naturale este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de gaze naturale se înțelege un consum de maximum 1% din cantitatea de gaze naturale cumpărată. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul care deține licența pentru administrarea piețelor centralizate de gaze naturale eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacțiile în care acesta deține calitatea de contraparte. De asemenea, se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de gaze naturale care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:1. deține o licență valabilă de furnizare de gaze naturale sau o licență pentru activitatea traderului de gaze naturale, eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de gaze naturale;2. activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora și consumul său propriu din cantitatea de gaze naturale cumpărată este neglijabil. În acest sens, persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent, până pe data de 10 decembrie a fiecărui an, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplinește această condiție, respectiv că în perioada ianuarie-noiembrie a acelui an calendaristic a avut un consum propriu de maximum 1% din cantitatea de gaze naturale cumpărată, care este valabilă pentru toate achizițiile de gaze naturale efectuate în anul calendaristic următor. Persoana impozabilă care obține licența de furnizare de gaze naturale sau licența pentru activitatea traderului de gaze naturale în perioada 1-31 decembrie a unui an calendaristic trebuie să depună la organul fiscal competent, în perioada 1-20 ianuarie a anului calendaristic următor, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că a avut un consum propriu de maximum 1% din cantitatea de gaze naturale cumpărată în perioada din luna decembrie în care a deținut licența de furnizare sau licența pentru activitatea traderului de gaze naturale, care este valabilă pentru toate achizițiile de gaze naturale efectuate în anul calendaristic în care se depune această declarație. A.N.A.F. are obligația să afișeze pe site-ul său lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile respective cel târziu până pe data de 31 decembrie a fiecărui an, respectiv până pe data de 31 ianuarie a anului următor în cazul cumpărătorilor de gaze naturale care au obținut licența de furnizare de gaze naturale sau licența pentru activitatea traderului de gaze naturale între 1 și 31 decembrie a fiecărui an. Furnizorul de gaze naturale nu aplică taxare inversă dacă în momentul livrării beneficiarul care avea obligația de a depune la organul fiscal competent declarația pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil de gaze naturale nu figurează în «Lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. l) pct. 2 din Codul fiscal». În cazul cumpărătorilor de gaze naturale care au obținut licența de furnizare sau licența pentru activitatea traderului de gaze naturale între 1 și 31 decembrie a anului anterior ori în cazul cumpărătorilor de gaze naturale care au depus declarația pe proprie răspundere privind consumul propriu neglijabil de gaze naturale cu întârziere, furnizorii pot emite facturi de corecție cu semnul minus, conform art. 330 alin. (1) lit. b), în vederea aplicării taxării inverse, respectiv a regularizării taxei și restituirii acesteia către beneficiar pentru livrările efectuate până la data afișării pe site-ul A.N.A.F. a cumpărătorului în lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile pe propria răspundere ori pentru livrările efectuate de la data menționată în declarația pe propria răspundere până la data depunerii de către cumpărător a acestei declarații în cazul depunerii acesteia cu întârziere. Pentru achizițiile de gaze naturale efectuate în anul în care cumpărătorul obține o licență valabilă de furnizare de gaze naturale sau o licență pentru activitatea traderului de gaze naturale, eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de gaze naturale, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora și consumul său propriu estimat din cantitatea de gaze naturale cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
    169. La articolul 331, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Prevederile alin. (2) lit. c), d), e), f), i), j), k) și l) se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv.170. La articolul 336, punctele 9 și 18 se modifică și vor avea următorul cuprins:9. expeditor înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă din statul membru în care are loc importul, în cadrul activității sale, exclusiv să expedieze în regim suspensiv de accize produsele accizabile puse în liberă circulație în conformitate cu art. 201 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii;
    .........................................................18. procedură vamală suspensivă sau regim vamal suspensiv înseamnă oricare dintre regimurile speciale prevăzute la art. 210 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 în care mărfurile neunionale pot fi plasate pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, precum și depozitarea temporară prevăzută la art. 5 pct. 17 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013;
    171. La articolul 340, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:(6^1) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil obținut în urma probelor tehnologice este deținut de un antrepozitar propus într-un loc de producție pentru care s-a respins cererea de autorizare ca antrepozit fiscal. Acciza devine exigibilă la data la care decizia de respingere a cererii de autorizare ca antrepozit fiscal produce efecte, pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.172. La articolul 343, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de țigarete se determină anual, pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 1 martie. În perioada 1 ianuarie 2021-31 martie 2021, acciza specifică pentru țigarete este de 418,76 lei/1.000 țigarete.173. La articolul 345 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
    e) în situația prevăzută la art. 417 alin. (2) acciza se plătește în prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepționat produsele.
    174. La articolul 346, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), orice persoană aflată în una dintre situațiile prevăzute la art. 340 alin. (1) lit. b) și c) și art. 340 alin. (4)-(7) are obligația de a depune o declarație de accize la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum.175. La articolul 348, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Valoarea garanției se analizează anual sau, ori de câte ori este necesar, de către autoritatea competentă, în vederea actualizării în funcție de schimbările intervenite în volumul afacerii sau asupra nivelului accizelor.176. La articolul 356, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Operatorii economici autorizați în domeniul gazului natural au obligația de a se înregistra la autoritatea competentă înainte de desfășurarea activității cu gaz natural, în condițiile prevăzute în normele metodologice.177. Articolul 357 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 357

    Cărbune, cocs și lignit
    În scopul aplicării art. 338 și 339, cărbunele, cocsul și lignitul sunt supuse accizelor și accizele devin exigibile la momentul livrării acestora în România de către operatorii economici producători sau de către operatorii economici care efectuează achiziții intracomunitare ori care importă astfel de produse. Acești operatori economici au obligația să se înregistreze la autoritatea competentă înainte de desfășurarea activității cu astfel de produse, în condițiile prevăzute în normele metodologice.
    178. La articolul 358, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Operatorii economici autorizați în domeniul energiei electrice au obligația de a se înregistra la autoritatea competentă înainte de desfășurarea activității cu energie electrică, în condițiile prevăzute în normele metodologice.179. La articolul 359, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 359
    (1) Autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați se efectuează de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru operatorii economici mari contribuabili.
    180. La articolul 362, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4) În cazul în care micii producători prevăzuți la alin. (2) lit. b) realizează livrări intracomunitare, aceștia informează autoritățile competente și respectă cerințele stabilite prin Regulamentul delegat (UE) 2018/273 al Comisiei din 11 decembrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul de autorizații pentru plantările de vițăde-vie, registrul plantațiilor viticole, documentele însoțitoare și certificarea, registrul de intrări și de ieșiri, declarațiile obligatorii, notificările și publicarea informațiilor notificate, de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele și sancțiunile relevante, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 555/2008, (CE) nr. 606/2009 și (CE) nr. 607/2009 ale Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 436/2009 al Comisiei și a Regulamentului delegat (UE) 2015/560 al Comisiei.(5) Atunci când micii producători de vin dintr-un alt stat membru sunt scutiți de obligațiile privind deplasarea și monitorizarea produselor accizabile, destinatarul din România informează autoritatea competentă cu privire la livrările de vin primite, prin intermediul documentului solicitat în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2018/273 sau printr-o trimitere la acesta.181. La articolul 367, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Antrepozitarii autorizați se exceptează de la obligația prevăzută la alin. (1) lit. a), b) și l) pentru locurile autorizate ca antrepozite fiscale de depozitare autorizate exclusiv în vederea constituirii și menținerii stocurilor de urgență conform Legii nr. 85/2018 privind constituirea și menținerea unor rezerve minime de țiței și/sau produse petroliere, precum și antrepozitele fiscale de depozitare aferente rezervei de stat și rezervei de mobilizare.182. La articolul 401 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:de la locul de import către oricare dintre destinațiile prevăzute la lit. a), în cazul în care produsele în cauză sunt expediate de un expeditor înregistrat. În sensul prezentului articol, locul de import înseamnă locul unde se află produsele în momentul în care sunt puse în liberă circulație, în conformitate cu art. 201 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.183. La articolul 401, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize începe, în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a), în momentul în care produsele accizabile părăsesc antrepozitul fiscal de expediție și, în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b), în momentul în care aceste produse sunt puse în liberă circulație, în conformitate cu prevederile art. 201 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.184. La articolul 402, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) În cazul prevăzut la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 3 autoritatea competentă a expeditorului înaintează documentul administrativ electronic autorității competente din statul membru în care declarația de export este depusă în conformitate cu art. 221 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, denumit în continuare statul membru de export, dacă statul membru de export este altul decât România.185. La articolul 405, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 405
    (1) În situațiile prevăzute la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 3 și la alin. (2) lit. b), după caz, dacă exportul are loc din România, autoritățile competente întocmesc un raport de export, pe baza confirmării biroului vamal de ieșire, stabilit conform art. 329 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, sau de biroul unde se realizează formalitățile prevăzute la art. 337 alin. (5), prin care se atestă faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul României.
    186. La articolul 412, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) În sensul prezentului articol, nu se consideră neregulă diferențele constatate între cantitățile înregistrate la expediere, respectiv la recepție, care pot fi atribuite toleranțelor aparatelor de măsurare și care sunt în limitele claselor de precizie ale aparatelor, stabilite conform Hotărârii Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a mijloacelor de măsurare, cu modificările ulterioare.187. La articolul 414, denumirea marginală a articolului se modifică și va avea următorul cuprins:
    Produse accizabile eliberate pentru consum într-un stat membru, deținute în scopuri comerciale în România
    188. La articolul 415, denumirea marginală a articolului se modifică și va avea următorul cuprins:
    Deplasarea intracomunitară a produselor eliberate pentru consum
    189. La anexa nr. 1 de la titlul VIII - Accize și alte taxe speciale, la numărul curent 6, coloana 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Nr. crt.Denumirea produsului sau a grupei de produseU.M.
    Acciza
    (lei/U.M.)
    201720182019202020212022
    012345678
    (...)







    Tutun prelucrat
    6Țigarete1.000 țigarete(...)(...)(...)(...)546,21* 563,97(...)

    * Nivel aplicabil începând cu 1 ianuarie 2021.
    190. La anexa nr. 1 de la titlul VIII - Accize și alte taxe speciale, la numărul curent 3, după punctul 3.1.2 se introduce un nou punct, punctul 3.1.3, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.Denumirea produsului sau a grupei de produseU.M.
    Acciza
    (lei/U.M.)
    201720182019202020212022
    012345678
    (...)







    Alcool și băuturi alcoolice


    Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri
    (...)
    hl de produs





    33.1.3. obținute din fructe de pădure, fără alte adaosuri de arome sau alcool----0,000,00
    191. La articolul 453, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) clădire - orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene și fundațiile acestora.
    192. La articolul 456 alineatul (1), literele h) și s) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    h) clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice, precum și pentru clădirile în care funcționează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepția încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie;
    .........................................................
    s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 și 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare; scutirea rămâne valabilă și în cazul transferului proprietății prin moștenire către copiii acestora, indiferent unde aceștia domiciliază.
    193. La articolul 456 alineatul (1), după litera x) se introduce o nouă literă, litera y), cu următorul cuprins:
    y) clădirile caselor de cultură ale sindicatelor, aflate în proprietatea/administrarea organizațiilor sindicale, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice sau agrement.
    194. La articolul 456, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:(6^1) Prin excepție de la prevederile alin. (6), scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri, stabilită conform alin. (1) lit. t) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care dețin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiția ca acesta să aibă continuitate și să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.195. La articolul 458 alineatul (1), literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;
    .........................................................
    c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. În situația în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
    196. La articolul 459, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazul clădirilor cu destinație mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafața folosită în scop nerezidențial, potrivit alin. (1) lit. b), impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457.197. La articolul 460, litera d) a alineatul (5) și alineatele (6), (8) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. In situația în care nu este precizată valoarea în documentele care atestă proprietatea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
    .........................................................(6) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
    .........................................................(8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%.(9) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, diferența de taxă față de cea stabilită conform alin. (1) și (2), după caz, va fi datorată de proprietarul clădirii.
    198. La articolul 461, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În cazul extinderii, îmbunătățirii, desființării parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente cu destinație nerezidențială, care determină creșterea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, proprietarul are obligația să depună o nouă declarație de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data modificării respective, și datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiții începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.199. La articolul 461, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) În cazul clădirilor la care se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidențele fiscale, în registrul agricol, precum și în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situații începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, ca anexă la declarația fiscală.200. La articolul 461, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (12^1), cu următorul cuprins:(12^1) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului și datorează taxa pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.201. La articolul 462, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru plata cu anticipație a impozitului/taxei pe clădiri, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.202. La articolul 462, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.203. La articolul 464 alineatul (2), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
    g) terenurile afectate de calamități naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani inclusiv, începând cu 1 ianuarie a anului în care s-a produs evenimentul.
    204. La articolul 464, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Prin excepție de la prevederile alineatului (6), scutirea de la plata impozitului/taxei pe teren, stabilită conform alin. (1) lit. t) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care dețin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiția ca acesta să aibă continuitate și să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.205. La articolul 466, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În cazul terenurilor la care se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidențele fiscale, în registrul agricol, precum și în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situații începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, ca anexă la declarația fiscală.206. La articolul 466, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins:(9^1) În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului și datorează taxa pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.207. La articolul 467, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru plata cu anticipație a impozitului/taxei pe teren, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.208. La articolul 467, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.209. La articolul 469 alineatul (1), litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:
    i) mijloacele de transport specializate pentru transportul stupilor în pastoral, astfel cum sunt omologate în acest sens de Registrul Auto Român, folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral.
    210. La articolul 469, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport stabilită conform alin. (1) lit. b) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care dețin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiția ca acesta să aibă continuitate și să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.211. La articolul 471, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul acestuia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data eliberării cărții de identitate a vehiculului (CIV) de către Registrul Auto Român și datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România.212. La articolul 471, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:(8) Operatorii economici, comercianți auto sau societăți de leasing, care înregistrează ca stoc de marfă mijloace de transport, cumpărate de la persoane fizice din România și înmatriculate pe numele acestora, au obligația să radieze din evidența Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) mijloacele de transport de pe numele foștilor proprietari.213. Articolul 488 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 488

    Contracte de fiducie
    În cazul persoanelor fizice și juridice care încheie contracte de fiducie conform Codului civil, impozitele și taxele locale aferente masei patrimoniale fiduciare transferate în cadrul operațiunii de fiducie sunt plătite de către fiduciar la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde sunt înregistrate bunurile care fac obiectul operațiunii de fiducie, cu respectarea prevederilor prezentului titlu, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul de fiducie.
    214. La articolul 489, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 489
    (1) Autoritatea deliberativă a administrației publice locale, la propunerea autorității executive, poate stabili cote adiționale la impozitele și taxele locale prevăzute în prezentul titlu, în funcție de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, urbanistice, precum și de necesitățile bugetare locale, cu excepția taxelor prevăzute la art. 494 alin. (10) lit. b).
    215. La articolul 491, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) și (6) se indexează anual în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an și publicată în Jurnalul Uniunii Europene și de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro și nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.216. La articolul 491, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Sumele indexate conform alin. (1) și (1^1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local și se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.217. La articolul 493, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Contravențiilor prevăzute în prezentul capitol li se aplică dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.218. La articolul 494, alineatul (10) litera c) și alineatul (11) se abrogă.219. După articolul 495^1 se introduce un nou articol, articolul 495^2, cu următorul cuprins:

    Articolul 495^2

    În vederea stabilirii impozitului pe clădirile cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, potrivit art. 459 din prezentul Cod, pentru anul 2021 se stabilesc următoarele reguli:
    a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2020 au în proprietate clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună o declarație pe propria răspundere, până la data de 15 martie 2021 inclusiv, privind suprafața folosită în scop nerezidențial;
    b) fac excepție de la prevederile lit. a) persoanele fizice ale căror suprafețe folosite în scop nerezidențial au fost declarate la organul fiscal până la data 31 decembrie 2020, în conformitate cu modelul ITL 001-2016.


    Articolul II

    Persoana juridică străină înregistrată cu locul conducerii efective în România până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv are obligația ca până la 30 iunie 2021 inclusiv să depună la organul fiscal central competent formularul „Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei juridice străine conform locului conducerii efective în România“, prevăzut la art. 230 alin. (8) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, însoțit de documentele prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, în vederea clarificării situației concrete a contribuabilului în ceea ce privește rezidența fiscală în România.


    Articolul III

    Pentru aplicarea prevederilor art. 331 alin. (2) lit. l) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, în anul în care legea a intrat în vigoare, comerciantul persoană impozabilă cumpărător de gaze naturale trebuie să transmită vânzătorului o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală în ceea ce privește cumpărările de gaze naturale o reprezintă revânzarea acestora și consumul său propriu estimat din cantitatea de gaze naturale cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului de intrare in vigoare a legii.


    Articolul IV

    Prevederile art. I pct. 159 din prezenta lege se aplică pentru creanțele al căror termen de plată stabilit de părți, ori în lipsa acestuia, data emiterii facturii, intervine începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.


    Articolul V
    (1) Ordinele președintelui A.N.A.F., prevăzute la art. 85 alin. (4^8), la art. 96 alin. (4) și la art. 183 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se emit în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi.(2) Ordinele prevăzute la art. 121 alin. (2), art. 151 alin. (24) și art. 174 alin. (24) se emit în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a legii anuale a bugetului de stat prin care stabilește acordarea bonificațiilor.(3) Ordinul președintelui A.N.A.F., prevăzut la art. 42^3 alin. (6) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă în termen de 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi.


    Articolul VI
    (1) În cuprinsul titlului IV - „Impozitul pe venit“ și al titlului V - „Contribuții sociale obligatorii“ din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau în alte acte normative, termenul de: 15 martie, inclusiv, pentru depunerea delarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoane fizice, precum și termenul de plată al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice, se înlocuiește cu termenul de: 25 mai, inclusiv. (2) Termenul de: 15 martie, inclusiv, prevăzut pentru depunerea formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat“ la art. 123 alin. (4) și art. 123^1 din titlul IV - „Impozitul pe venit“ al Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative, se înlocuiește cu termenul de: 25 mai, inclusiv.(3) În cuprinsul titlului IV - „Impozitul pe venit“ la art. 62 lit. p), art. 91 lit. d), art. 93 alin. (2) lit. a), art. 94 denumire articol și alin. (6), art. 96 denumire articol și alin. (1), art. 98 și art. 119 alin. (1) se înlocuiește sintagma „aur financiar“ cu „aur de investiții“.


    Articolul VII
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege:
    a) prevederile art. I punctul 1 referitor la art. 7 pct. 18 și 37, precum și punctele 2-5, 10, 16, 19, 26, 27, 30-33, 47-49, 51-57, 59, 61, 62, 64-66, 70, 71, 73-78, 80, 82-87, 89, 92, 116, 133-135, 137, 142-151, 153, 158, 159, 166, 172, 189, 190 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021;
    (la 31-12-2020, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul VII a fost modificată de Punctul 1, Articolul XVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 226 din 30 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1332 din 31 decembrie 2020 )

    b) prevederile art. I punctul 6 referitor la alin. (2) al art. 22 intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2021;
    c) prevederile art. I punctele 34-36, 38-40, 43, 44, 46, 97, 98, 100, 102-107, 109-111, 118 referitor la art. 154 alin. (1) lit. d) și r), precum și punctele 121, 123, 124, 126-129, 138-141 se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi;
    d) prevederile art. I punctele 58, 69, 72, 99, 101, 108, 112, 122, 125 și 130 se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2021;
    e) prevederile art. I punctul 165 intră în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2021.
    f) prevederile art. I pct. 13 și 160 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2022.
    (la 31-12-2020, Alineatul (1) din Articolul VII a fost completat de Punctul 2, Articolul XVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 226 din 30 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1332 din 31 decembrie 2020 )
    (2) Prevederile art. VI alin. (1) și (2) se aplică pentru obligațiile declarative aferente veniturilor realizate începând cu anul 2020.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ROBERT-MARIUS CAZANCIUC

    București, 18 decembrie 2020.
    Nr. 296.
    ------