DECIZIE nr. 253 din 28 noiembrie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 22 mai 2001



    Lucian Mihai - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Ioan Muraru - judecător
    Nicolae Popa - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Florin Bucur Vasilescu - judecător
    Romul Petru Vonica - judecător
    Paula C. Pantea - procuror
    Maria Bratu - magistrat-asistent
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Asociaţia profesională română de comunicaţii prin cablu în Dosarul nr. 453/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 noiembrie 2000, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 21 noiembrie 2000 şi apoi la 28 noiembrie 2000.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:
    Prin Încheierea din 15 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 453/2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Asociaţia profesională română de comunicaţii prin cablu.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 131 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 8/1996 contravin prevederilor art. 21 şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie. Astfel se susţine ca procedura de soluţionare a litigiilor privind drepturile patrimoniale şi metodologiile ce trebuie să fie negociate cu utilizatorii încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, întrucât nu exista nici o cale de atac în justiţie împotriva modului în care este soluţionat litigiul dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă, deşi acest litigiu este de natura civilă. Se mai arata ca dispoziţiile art. 131 alin. (4) din lege prevăd ca Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor decide forma definitivă a tabelelor şi metodologiilor pe care le înaintează Guvernului spre aprobare, iar dispoziţiile art. 151 din aceeaşi lege prevăd ca litigiile privind drepturile de autor se soluţionează de organele jurisdicţionale, iar nu de către instanţele judecătoreşti. Totodată se considera ca legea nu prevede nicaieri posibilitatea ca una dintre părţile care a participat la negocieri şi care este nemultumita de decizia Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor sa o poată ataca la instanţele judecătoreşti. Sub un alt aspect autorul excepţiei susţine ca textul de lege criticat impune titularilor de drepturi şi utilizatorilor o remuneraţie pe cale administrativă, deşi acest element ar trebui să fie stabilit, ca şi celelalte elemente, în cadrul raporturilor contractuale convenite de părţi conform procedurii civile. Aceasta reprezintă în opinia autorului excepţiei o ingerinta nepermisă a statului într-un raport juridic şi totodată o încălcare a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătându-se ca dispoziţiile art. 131 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 8/1996 nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, cea mai buna dovada fiind însăşi introducerea acţiunii ce face obiectul acestui dosar, prin care se solicita anularea unor menţiuni din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 71 din 28 ianuarie 2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarile prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme şi a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme. Dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, deoarece se asigura o egala protecţie atât a drepturilor utilizatorilor, cat şi a drepturilor conexe ai căror titulari sunt reprezentaţi de organismele de gestiune colectivă.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, întrucât titularii de drepturi au acces liber la justiţie. Arbitrii la care face referire art. 131 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una de mediere. Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor este cel care decide asupra tabelelor şi metodologiilor prevăzute la art. 131 din lege, iar Guvernul, la rândul sau, prin hotărâre, poate opera modificări în structura tabelelor şi metodologiilor administrative. Ambele autorităţi publice adopta astfel, în mod succesiv, acte administrative cu caracter individual ce pot fi cenzurate de instanţele judecătoreşti, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Se considera ca procedura reglementată la art. 131 din Legea nr. 8/1996, prin care se stabilesc drepturi cu conţinut patrimonial, nu lezeaza dreptul de proprietate privată. Dimpotriva, întrucât aceasta procedura administrativă urmăreşte asigurarea în materie a unui regim unitar, caracterizat prin certitudine şi menit sa evite consumul de timp şi de bani, dispoziţiile legale criticate se întemeiază pe prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Se mai arata ca, deşi în speta este vorba despre drepturi de creanta, sunt incidente şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. În concluzie, se apreciază ca celelalte aspecte şi argumente invocate în cuprinsul excepţiei de neconstituţionalitate nu privesc chestiuni de constituţionalitate, ci probleme de aplicare a legii, care sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
    Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca dispoziţiile art. 131 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 8/1996 nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât posibilitatea sesizării justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime se poate realiza fie pe calea acţiunii directe, fie prin orice alta cale procedurala, inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Deoarece art. 131 din lege nu interzice în mod expres accesul în justiţie al părţii nemultumite de soluţia data, în urma medierii, de către Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, rezultă ca în realitate aceasta se poate adresa instanţei judecătoreşti, şi anume în condiţiile dreptului comun. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 135 din Constituţie se arata ca inviolabilitatea proprietăţii nu are caracter absolut, întrucât exerciţiul acestui drept este afectat de sarcinile ce revin proprietarului. Prin expresia "condiţiile legii" din cuprinsul textului art. 135 alin. (6) din Constituţie trebuie să se înţeleagă "un act normativ cu putere de lege" şi, respectiv, "condiţiile stabilite prin act normativ cu putere de lege, asadar condiţiile impuse prin norme juridice cu caracter general şi impersonal, aplicabile oricăror subiecte de drept aflate într-o situaţie identică. Altfel s-ar ajunge la rezultatul inadmisibil ca pentru anumite persoane să fie impuse anumite măsuri care ar fi inaplicabile altor persoane aflate în condiţii identice. Cu alte cuvinte este inadmisibil ca anumiti proprietari să se afle la adapost de restrictii ori impuneri care ar fi, pe de altă parte, obligatorii pentru alţi proprietari aflaţi într-o situaţie totalmente identică. De aceea «condiţiile legii», la care se referă art. 135 alin. (6) din Constituţie, nu pot fi identificate cu prevederile art. 131 alin. (3)-(5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe".
    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, susţinerile orale şi notele scrise ale părţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 131 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, texte care au următoarea redactare: "(3) Tabelele şi metodologiile negociate se prezintă pentru avizare Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor care, în termen de 30 de zile, le înaintează spre aprobare Guvernului.
    (4) În situaţia în care, în urma negocierilor, comisia nu a putut stabili, în termen de 90 de zile de la data constituirii ei, tabelele şi metodologiile, acestea se prezintă pentru mediere Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor. În vederea medierii, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor convoacă părţile care au negociat, analizează punctele de vedere ale acestora şi decide forma definitivă a tabelelor şi a metodologiilor, pe care le înaintează Guvernului spre aprobare, în termen de 30 de zile de la data primirii.
    (5) Tabelele şi metodologiile aprobate prin hotărâre a Guvernului sunt obligatorii şi pentru utilizatorii care nu au participat la negocieri."
    Textele constituţionale considerate a fi incalcate sunt următoarele:
    - Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
    - Art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. [...]
    (6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."
    Autorul excepţiei considera ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât împotriva modului în care este soluţionat litigiul dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă nu exista nici o cale de atac. Totodată autorul excepţiei considera ca textul de lege supus controlului de constituţionalitate criticat contravine şi dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate, întrucât în loc de a ocroti proprietatea şi a respecta inviolabilitatea acesteia statul intervine în raporturile contractuale dintre părţi, cărora le impune obligaţii la care nu şi-au dat consimţământul.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
    I. Analiza criticilor de neconstituţionalitate ce formează obiectul prezentului dosar presupune ca în prealabil să fie identificata ipoteza în cadrul căreia sunt îndeplinite de către Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor şi de către Guvern atribuţiile ce le sunt conferite prin prevederile legale criticate ca fiind neconstituţionale.
    Curtea observa ca în aceasta materie prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe au preluat mecanismul existent pe plan internaţional. Sub acest din urma aspect, sunt relevante unele dintre dispoziţiile Directivei Consiliului Comunităţilor Europene (93/83/CEE) din 27 septembrie 1993 privind coordonarea unor reguli ale dreptului de autor şi drepturilor conexe, aplicabile radiodifuziunii prin satelit şi retransmiterii prin cablu (act normativ care, deşi nu produce efecte juridice faţă de România, conţine exigente recunoscute pe plan internaţional, acest act fiind de altfel invocat, în cadrul argumentarii, de către însuşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate):
    - Art. 8 pct. 1: "Statele membre veghează ca retransmiterea prin cablu a unor emisiuni provenind din alte State membre să se desfăşoare pe teritoriul lor în respectul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe în vigoare şi pe bază de contracte individuale sau colective încheiate între titularii drepturilor de autor ori ai drepturilor conexe şi distribuitorii prin cablu.";
    - Art. 9 pct. 1: "Statele membre veghează ca dreptul titularilor dreptului de autor sau de drepturi conexe de a acorda sau de a refuza unui distribuitor prin cablu autorizaţia de retransmitere prin cablu poate fi exercitat numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă.";
    - Art. 11 pct. 1, 2 şi 4: "1. Atunci când nu este posibila încheierea unui acord pentru obţinerea unei autorizari de retransmitere prin cablu a unei emisiuni de radiodifuziune, Statele membre veghează ca toate părţile interesate să poată face apel la unul sau mai mulţi mediatori.
    2. Mediatorii au sarcina de a ajuta la negocieri. Ei pot, de asemenea, să facă propuneri părţilor interesate. [...]
    4. Mediatorii sunt aleşi astfel încât independenta şi imparţialitatea lor să se afle deasupra oricărei îndoieli rezonabile.";
    - Art. 12 pct. 1: "Statele membre vor asigura, prin, după caz, mijloace de drept civil sau de drept administrativ, ca părţile sa initieze şi sa desfăşoare cu buna-credinţa negocierile referitoare la autorizarea pentru retransmiterea prin cablu, precum şi sa nu împiedice ori stinghereasca negocierile fără a exista o justificare valabilă."
    Examinând legislaţia română aplicabilă în materia supusă reglementărilor internaţionale reproduse anterior, Curtea retine ca, potrivit art. 121 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 (text situat în cadrul secţiunii "Retransmiterea prin cablu" din capitolul "Organismele de radiodifuziune şi de televiziune" al titlului II al legii, dedicat "Drepturilor conexe dreptului de autor"): "Titularii dreptului de autor sau de drepturi conexe îşi pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmiterii prin cablu pe baza contractelor încheiate prin intermediul unui organism de gestiune colectivă." Conform art. 124 din aceeaşi lege organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe sunt "[...] persoane juridice constituite prin libera asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari". Totodată art. 125 alin. (2) teza întâi dispune ca "Aceste organisme sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau de drepturi conexe: autori, artişti interpreţi sau executanţi, producători, organisme de radio şi de televiziune, precum şi alţi titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice şi juridice". Printre obligaţiile organismelor de gestiune colectivă figurează şi aceea de a elabora "[...] tabele pentru domeniul lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, precum şi metodologiile ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibila autorizarea individuală de către titularii de drepturi" [art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996]. Alin. (2) al art. 130 dispune ca "Elaborarea tabelelor şi a metodologiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se face pe baza negocierii lor [de către organismele de gestiune colectivă] cu reprezentanţii asociaţiilor patronale de utilizatori". Conform art. 131 alin. (1)-(3) din aceeaşi lege "(1) Tabelele şi metodologiile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. b) se negociaza în cadrul unei comisii constituite din:
    a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcţionează într-un domeniu;
    b) câte un reprezentant al principalelor asociaţii patronale ale utilizatorilor dintr-un domeniu.
    (2) Organismele de gestiune colectivă, precum şi asociaţiile patronale ale utilizatorilor, reprezentate în comisie, pentru fiecare domeniu, se desemnează de către Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor.
    (3) Tabelele şi metodologiile negociate se prezintă pentru avizare Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor care, în termen de 30 de zile, le înaintează spre aprobare Guvernului."
    Este însă posibil ca părţile reprezentate în comisie sa nu poată finaliza negocierile prin încheierea unui acord asupra tabelelor şi metodologiilor. De aceea prin prevederile legale criticate [şi anume, prin art. 131 alin. (3)-(5) din Legea nr. 8/1996] se dispune ca un organism de specialitate al statului (Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, care, potrivit art. 137 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, are "[...] autoritate unica pe teritoriul României în ceea ce priveşte evidenta, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe [...]") sa intervină în vederea asigurării continuării procesului de elaborare a tabelelor şi metodologiilor, pentru ca în final acestea să poată fi aprobate de Guvern. Aceasta intervenţie se realizează mai întâi pe cale de mediere efectuată de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor prin utilizarea unui corp de arbitri care, potrivit art. 137 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996, sunt numiţi de Guvern, fără a avea însă calitatea de salariat al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor. În ipoteza în care nici medierea realizată de arbitrii menţionaţi nu poate determina realizarea unui acord între părţi, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, după ce analizează punctele de vedere ale participanţilor la negociere, "[...] decide forma definitivă a tabelelor şi a metodologiilor, pe care le înaintează Guvernului spre aprobare, în termen de 30 de zile de la data primirii" [art. 131 alin. (4) teza finala din Legea nr. 8/1996].
    În oricare dintre situaţii [şi anume, fie ca părţile au convenit asupra tabelelor şi metodologiilor în cadrul comisiei prevăzute la art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996, fie ca tabelele şi metodologiile au fost convenite ca urmare a medierii realizate prin arbitri, fie - în sfârşit - ca "forma definitivă" a tabelelor şi a metodologiilor a trebuit să fie decisa de către Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor] aceste tabele şi metodologii sunt supuse aprobării prin hotărâre a Guvernului [după caz, în baza alin. (3) sau în baza alin. (4) ale art. 131 din lege]. În cadrul procedurii de emitere a acestei hotărâri de aprobare Guvernul are posibilitatea de a modifica proiectele de tabele şi metodologii înaintate de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, stabilind conţinutul definitiv al acestora. Asa fiind, tabelele şi metodologiile produc efecte juridice numai din momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului pentru aprobarea lor. Hotărârea Guvernului este un act normativ care are aplicabilitate generală şi impersonala, motiv pentru care, conform alin. (5) al art. 131 din Legea nr. 8/1996, "Tabelele şi metodologiile aprobate prin hotărâre a Guvernului sunt obligatorii şi pentru utilizatorii care nu au participat la negocieri".
    II. Din cele de mai sus rezultă ca atribuţiile care revin, după caz, Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor şi Guvernului în baza prevederilor legale criticate prin aceasta excepţie de neconstituţionalitate [şi anume, prevederile alin. (4) şi (5) ale art. 131 din Legea nr. 8/1996] nu sunt conferite în scopul soluţionării unui litigiu intervenit între organismele de gestiune colectivă şi utilizatori, ci sunt conferite în vederea, după caz:
    1. medierii de către organul de specialitate din subordinea Guvernului a poziţiilor divergenţe ale părţilor;
    2. pregătirii şi avizării unui act normativ al Guvernului de către mentionatul organ de specialitate din subordinea acestuia;
    3. adoptării acelui act normativ de către Guvern.
    De aceea, astfel cum va rezultă din cele ce urmează, prevederile legale considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare principiului accesului liber la justiţie nu intră în domeniul de aplicare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, care, prin ipoteza, presupun existenta unui litigiu determinat şi a cărui soluţionare urmează să se realizeze.
    II.1. Într-adevăr, tabelele şi metodologiile negociate de către părţi au ca obiect probleme referitoare la opere protejate prin dreptul de autor, precum şi probleme referitoare la drepturile conexe dreptului de autor (în aceasta ultima privinta art. 94 din Legea nr. 8/1996 stabilind ca "Sunt recunoscuţi şi protejati ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări sau executii, producătorii de înregistrări sonore, pentru propriile înregistrări, şi organismele de radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiuni"). Acesta este un domeniu a cărui importanţa socială este evidenta, fiind necesară în consecinţa intervenţia statului, pe de o parte, pentru asigurarea protecţiei creatorilor de opere şi a titularilor de drepturi conexe, precum şi, pe de altă parte, pentru asigurarea ajungerii operelor la destinatarul acestora - publicul consumator. Aceste doua finalitati nu pot fi atinse în lipsa unui acord între reprezentanţii titularilor drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe şi reprezentanţii utilizatorilor (de exemplu, reprezentanţii societăţilor comerciale de retransmitere prin cablu), iar atunci când negocierile dintre cele două categorii de reprezentanţi se blocheaza, este firesc sa i se recunoască statului posibilitatea de a interveni prin măsuri adecvate. Temeiul constituţional al unei asemenea intervenţii se regaseste în dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) şi f) din Constituţie, referitoare la obligaţia statului de a asigura "[...] protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie" şi, respectiv, de a asigura "crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii".
    În aceste condiţii Curtea Constituţională retine ca situaţia în care se afla părţile care nu au putut finaliza negocierile, situaţie identificata de autorul excepţiei de neconstituţionalitate prin termenul "conflict", nu constituie un "litigiu" care să deschidă părţilor calea spre garanţia constituţională a accesului liber la justiţie, ci este în realitate un impas în cursul desfăşurării negocierilor dintre doua sau mai multe subiecte de drept care intenţionează sa încheie un contract.
    În cauza ce face obiectul soluţionării de către instanţa judecătorească în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate s-au desfăşurat negocieri între, pe de o parte, unele organisme de gestiune colectivă (reprezentante ale titularilor drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe) şi, pe de altă parte, unii utilizatori de opere. În mod concret, în baza art. 131 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor a desemnat în scopul participării la negocieri Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia drepturilor de autor, pe de o parte, precum şi Asociaţia profesională română de comunicaţii prin cablu, în calitate de asociaţie patronala a utilizatorilor care realizează retransmiterea prin cablu, pe de altă parte (aceasta din urma asociaţie fiind autorul excepţiei de neconstituţionalitate). Ca urmare a imposibilităţii ajungerii la un acord referitor la conţinutul metodologiilor privind utilizarile prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme şi la conţinutul tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, nici una dintre părţile implicate în negociere nu se putea prevala de vreun drept de a se adresa justiţiei spre a determina pe aceasta cale obligarea celeilalte părţi la acceptarea propriei poziţii în privinta aspectelor ce fac obiectul negocierii şi, mai departe, obligarea la încheierea acordului asupra "tabelelor şi metodologiilor negociate", conform art. 131 alin. (3) din Legea nr. 8/1996. În absenta unui asemenea drept este evident că nu se poate pune nici problema asigurării garanţiei constituţionale a accesului liber la justiţie, conform art. 21 din Constituţie, text conform căruia "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime".
    Dimpotriva, prevederile legale supuse criticii de neconstituţionalitate dispun - astfel cum s-a arătat în cuprinsul pct. I al considerentelor acestei decizii - ca un organism specializat al statului, şi anume Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, care, potrivit art. 137 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, are "[...] autoritate unica pe teritoriul României în ceea ce priveşte evidenta, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe [...]" sa intervină în cursul negocierilor, în calitate de mediator, atunci când "comisia [constituită conform art. 131 alin. (1) din Legea nr. 8/1996] nu a putut stabili, în termen de 90 de zile de la data constituirii ei, tabelele şi metodologiile [...]" [alin. (4) al art. 131 din aceeaşi lege].
    Medierea se realizează de către Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor prin utilizarea unui corp de "arbitri" care sunt numiţi de Guvern, fără a avea însă calitatea de salariat al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor. Deşi poarta denumirea de "arbitri", mediatorii nu soluţionează un litigiu şi deci nu desfăşoară activitate jurisdicţională. Aceasta concluzie rezultă cu claritate din:
    - conţinutul alin. (3) al art. 137 din Legea nr. 8/1996, care arata ca "Arbitrii [...] au dreptul la remuneraţie pentru participarea la medierea tabelelor şi a metodologiilor de colectare a drepturilor gestionate de către organismele de gestiune colectivă, potrivit art. 130 alin. (1) lit. b) din prezenta lege.";
    - conţinutul art. 138 lit. e) din menţionată lege, care, în cadrul enumerării atribuţiilor Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, precizează ca acest organism "intervine, pe cale de mediere, în negocierile dintre organismele de gestiune colectivă şi utilizatori, potrivit art. 131 alin. (4);";
    - conţinutul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor şi a corpului de arbitri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 60/1997 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 18 martie 1997), care în art. 11 alin. (2) se referă la "şedinţele de mediere", iar prin art. 12 dispune ca arbitrii vor întocmi un "raport consultativ".
    Concluzia astfel înfăţişată se afla de altfel în concordanta şi cu uzanta - de notorietate - a diverselor organisme de arbitraj de a realiza prin intermediul arbitrilor nu numai activităţi de arbitraj (pentru soluţionarea litigiilor), ci şi activităţi de conciliere/mediere.
    Pe de altă parte este evident ca aceasta concluzie nu poate fi înlăturată de faptul ca - în contradictie cu art. 137 alin. (3) şi cu art. 138 lit. e) din Legea nr. 8/1996 - în cuprinsul alin. (1) al art. 11 din regulamentul sus-menţionat este utilizata expresia "soluţionarea litigiilor" şi nici de împrejurarea ca - astfel cum a rezultat din argumentarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate - arbitrii/mediatorii în fapt şi-ar fi desfăşurat activitatea prin aplicarea regulilor edictate pentru realizarea arbitrajului (mai precis cele cuprinse în Cartea IV "Despre arbitraj" din Codul de procedură civilă).
    II.2. În ipoteza în care nici medierea efectuată de arbitrii menţionaţi nu poate determina realizarea unui acord între părţi, devine necesar ca statul sa intervină prin măsuri de natura administrativă (asadar, prin măsuri din categoria celor indicate prin art. 12 pct. 1 din Directiva Europeană adoptată la 27 septembrie 1993), sens în care Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, după ce analizează punctele de vedere ale participanţilor la negociere, "[...] decide forma definitivă a tabelelor şi a metodologiilor, pe care le înaintează Guvernului spre aprobare, în termen de 30 de zile de la data primirii" [art. 131 alin. (4) teza finala din Legea nr. 8/1996]. Nici de această dată nu este vorba despre intervenţia în soluţionarea unui litigiu în care s-ar afla părţile (cum în mod neîntemeiat se arata în susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate), ci în realitate Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor realizează o activitate administrativă, specifică procedurilor de pregătire a proiectelor de acte normative ale Guvernului şi de avizare a acestora. Într-adevăr, intervenţia Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor se produce în oricare dintre cele trei situaţii posibile:
    - atunci când părţile au convenit asupra tabelelor şi metodologiilor în cadrul comisiei prevăzute la art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 [ceea ce rezultă din art. 131 alin. (3), text conform căruia "Tabelele şi metodologiile negociate se prezintă pentru avizare Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor care, în termen de 30 de zile, le înaintează spre aprobare Guvernului."];
    - atunci când tabelele şi metodologiile au fost convenite ca urmare a medierii realizate prin arbitri [ceea ce rezultă din teza finala a frazei a doua din art. 131 alin. (4) al legii];
    - atunci când (precum în speta) nici medierea prin arbitri nu a determinat finalizarea negocierilor, astfel încât "forma definitivă" a tabelelor şi a metodologiilor a trebuit să fie decisa de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor [conform, de asemenea, tezei finale a frazei a doua din art. 131 alin. (4) al legii].
    În aceste condiţii expresia "[...] decide forma definitivă a tabelelor şi a metodologiilor" [art. 131 alin. (4) fraza a doua din Legea nr. 8/1996] are semnificatia de definitivare a procedurii de avizare, iar nu de soluţionare ("definitivare") a unui litigiu (sau de soluţionare a unei cai de atac împotriva "raportului consultativ" întocmit de arbitrii care au efectuat medierea).
    Nefiind vorba despre un act jurisdicţional, devine evident că nu este necesară nici comunicarea "deciziei" Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor către părţile care s-au aflat în negocieri, spre a li se crea acestora posibilitatea de a o ataca în justiţie (asa cum în mod neîntemeiat s-a susţinut de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate).
    II.3. După parcurgerea acestei proceduri Guvernul ia în dezbatere proiectul de hotărâre, decizand, dacă este cazul, efectuarea unor modificări. Hotărârea Guvernului este un act de autoritate, de natura administrativă, iar nu o simpla autentificare, după caz, a rezultatului negocierilor finalizate de organismele de gestiune colectivă şi utilizatori sau a rezultatului medierii efectuate de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor. Este vorba despre un act normativ cu caracter de izvor de drept, motiv pentru care hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar potrivit alin. (5) al art. 131 din Legea nr. 8/1996, "Tabelele şi metodologiile aprobate prin hotărâre a Guvernului sunt obligatorii şi pentru utilizatorii care nu au participat la negocieri".
    Desigur ca împotriva acestei hotărâri a Guvernului cei interesaţi au deschisă calea acţiunii în justiţie, în faţa instanţelor de contencios administrativ care au competenţa de a decide asupra legalităţii şi constituţionalităţii actului administrativ normativ. Curtea Constituţională observa ca, de altfel, excepţia de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei decizii a fost ridicată cu ocazia soluţionării unui asemenea proces, ceea ce constituie o confirmare a funcţionarii în acest domeniu a neincalcarii principiului constituţional al accesului liber la justiţie (art. 21 din Legea fundamentală).
    Stabilirea limitelor în cadrul cărora se poate realiza controlul legalităţii şi constituţionalităţii hotărârii Guvernului adoptate în baza art. 131 alin. (3)-(5) din Legea nr. 8/1996 constituie o problemă care intră în competenţa exclusiva a autorităţii judecătoreşti, astfel încat nu poate face obiectul prezentei decizii.
    III. Autorul excepţiei considera, printr-o a doua critica de neconstituţionalitate, ca prevederile art. 131 alin. (3)-(5) din Legea nr. 8/1996 contravin dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, referitoare la ocrotirea şi inviolabilitatea proprietăţii, întrucât permit ca prin intermediul unei hotărâri a Guvernului, asadar pe cale administrativă, să fie stabilită remuneraţia datorată de utilizatori organismelor de gestiune colectivă, în cadrul raporturilor contractuale dintre aceste două categorii de subiecti de drept privat; se arata ca în acest fel s-au creat condiţiile pentru ca, în baza proiectului de hotărâre înaintat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, Guvernul sa determine diminuarea proprietăţii autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care, ca utilizator, datorează o remuneraţie al carei cuantum este superior celui stabilit de către arbitrii mediatori.
    Examinând aceasta sustinere, Curtea retine ca fiind inexactă indicarea incidentei dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie cu privire la drepturile patrimoniale ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în cadrul raporturilor contractuale ale acestuia cu organismele de gestiune colectivă.
    Într-adevăr, obligaţia utilizatorilor de a plati remuneraţia cuvenită titularilor drepturilor de autor şi drepturilor conexe îşi are izvorul în acordul de voinţa al părţilor contractului, în măsura în care acest contract este valabil încheiat. Încheierea valabilă a oricărui contract este condiţionată de respectarea de către părţile contractului a reglementărilor juridice aplicabile în acel domeniu. Astfel cum s-a arătat anterior, în cadrul considerentelor de sub pct. II.1, importanţa socială a domeniului dreptului de autor şi al drepturilor conexe este evidenta, ceea ce justifica intervenţia statului pentru asigurarea unui echilibru între interesele titularilor dreptului de autor şi de drepturi conexe şi interesele utilizatorilor. În acest context statul poate ca, printre alte măsuri, sa reglementeze conţinutul tabelelor şi metodologiilor prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. b) şi la art. 131 din Legea nr. 8/1996, inclusiv sub aspectul stabilirii cuantumului remuneraţiei datorate de utilizatori organismelor de gestiune colectivă, cu alte cuvinte sub aspectul comensurarii valorii unei marfi aflate pe piaţa. Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului pentru aprobarea metodologiilor şi a tabelelor părţile care intenţionează să între în relaţii contractuale în acest domeniu au obligaţia să se supună reglementării referitoare la cuantumul remuneraţiei datorate de utilizatori organismelor de gestiune colectivă. Desigur ca în ipoteza în care vreuna dintre părţi considera ca din punctul de vedere al intereselor sale comerciale cuantumul remuneraţiei, stabilit prin hotărâre a Guvernului, o dezavantajeaza, aceasta parte va decide sa nu între în relaţii contractuale cu cealaltă parte, iar problema diminuării patrimoniului sau prin îndeplinirea obligaţiei de plată a remuneraţiei nu se va mai pune. Dacă totuşi contractul se încheie chiar şi în aceste condiţii, atunci obligaţia utilizatorului de a plati remuneraţia către organismele de gestiune colectivă are o natura contractuală şi diminuarea patrimoniului sau prin plata remuneraţiei se datorează propriei voinţe contractuale, iar nu violarii de către stat a dreptului sau de proprietate [prin încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, cum în mod neîntemeiat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate].
    IV. În concluzie, rezultă ca dispoziţiile art. 130 alin. (3)-(5) din Legea nr. 8/1996 nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici prevederile art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, referitoare la ocrotirea şi inviolabilitatea proprietăţii, întrucât aceste dispoziţii legale nu intră în ipoteza de aplicare a prevederilor constituţionale menţionate. Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă sub ambele aspecte.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Asociaţia profesională română de comunicaţii prin cablu în Dosarul nr. 453/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2000.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    LUCIAN MIHAI
    Magistrat-asistent,
    Maria Bratu
    --------