LEGE nr. 220 din 27 octombrie 2008 (*actualizată*)
pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
(actualizată până la data de 12 iulie 2010*)
-----------
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 3 noiembrie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 12 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Capitolul I Dispoziţii generale
Articolul 1
(1) Prezenta lege creează cadrul legal necesar extinderii utilizării surselor regenerabile de energie, prin: ...
------------
Litera a) a alin. (1) al art. 1 a fost abrogată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
b) atragerea în balanţa energetică naţională a resurselor regenerabile de energie, necesare creşterii securităţii în alimentarea cu energie şi reducerii importurilor de resurse primare de energie; ...
c) stimularea dezvoltării durabile la nivel local şi regional şi crearea de noi locuri de muncă aferente proceselor de valorificare a surselor regenerabile de energie; ...
d) reducerea poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante şi gaze cu efect de seră; ...
e) asigurarea cofinanţării necesare în atragerea unor surse financiare externe, destinate promovării surselor regenerabile de energie, în limita surselor stabilite anual prin legea bugetului de stat şi exclusiv în favoarea autorităţilor publice locale; ...
------------
Litera e) a alin. (1) al art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
f) definirea normelor referitoare la garanţiile de origine, procedurile administrative aplicabile şi racordarea la reţeaua electrică în ceea ce priveşte energia produsă din surse regenerabile; ...
g) stabilirea criteriilor de durabilitate pentru biocarburanţi şi biolichide. ...
------------
Litera g) a alin. (1) al art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
(2) Prezenta lege instituie sistemul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie. ...
Articolul 2
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei; ...
b) biomasă - fracţiunea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor de origine biologică din agricultură (inclusiv substanţe vegetale şi animale), silvicultură şi industriile conexe, inclusiv pescuitul şi acvacultura, precum şi fracţiunea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi municipale, codificate conform prevederilor legale; ...
------------
Litera b) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
c) biolichid - combustibil lichid produs din biomasă utilizat în scopuri energetice, altele decât pentru transport, inclusiv pentru producerea energiei electrice şi a energiei termice destinate încălzirii şi răcirii; ...
------------
Litera c) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
c^1) biocarburant - combustibil lichid sau gazos pentru transport, produs din biomasă;
------------
Litera c^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
d) centrală electrică - ansamblul de instalaţii, construcţii şi echipamente necesare pentru producerea de energie electrică; poate fi constituită din unul sau mai multe grupuri electrice; ...
------------
Litera d) a art. 2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
e) centrală hidroelectrică retehnologizată - centrala hidroelectrică cu o putere instalată de cel mult 10 MW, care îndeplineşte următoarele condiţii: ...
- are o durată de funcţionare de cel puţin 15 ani de la data punerii în funcţiune;
- a fost supusă unui ansamblu de operaţiuni de înlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral şi/sau fizic, cu tehnologii moderne, în scopul creşterii eficienţei activităţii de producere;
f) centrală nouă/grup electric nou - centrala/grupul electric pusă/pus în funcţiune după data de 1 ianuarie 2004, compusă/compus în totalitate din echipamente noi; ...
------------
Litera f) a art. 2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
g) certificat verde - titlul ce atestă producerea din surse regenerabile de energie a unei cantităţi de energie electrică. Certificatul se poate tranzacţiona, distinct de cantitatea de energie electrică pe care acesta o reprezintă, pe o piaţă organizată, în condiţiile legii; ...
------------
Litera g) a art. 2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
h) consum final brut de energie electrică - cantitatea de energie electrică produsă, inclusiv consumul de energie electrică din sectorul de producere a energiei electrice, precum şi pierderile de energie electrică din reţelele de transport şi distribuţie, excluzând producţia de energie electrică produsă în centralele electrice cu acumulare prin pompaj din apa pompată anterior într-un rezervor superior la care se adaugă diferenţa dintre importul şi exportul de energie electrică; ...
------------
Litera h) a art. 2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
i) consum propriu tehnologic - consumul de energie electrică al unei centrale, necesar pentru realizarea producţiei de energie electrică; ...
------------
Litera i) a art. 2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
j) consumator final de energie electrică - persoana care utilizează energie electrică pentru consumul propriu, cu excepţia consumului de energie electrică în procesele tehnologice de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice; ...
j^1) cotă anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi - cota de achiziţie de certificate verzi impusă anual furnizorilor de energie electrică, în conformitate cu prevederile prezentei legi, sub sancţiunea aplicării de penalităţi;
------------
Litera j^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
j^2) cotă anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare- ponderea energiei produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie electrică, pentru care se aplică sistemul de cote obligatorii, cu excepţia energiei electrice produse în centrale hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW;
------------
Litera j^2) a art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
j^3) energie aerotermală - energia stocată sub formă de căldură în aerul ambiental;
------------
Litera j^3) a art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
j^4) energie geotermală - energia stocată sub formă de căldură sub stratul solid al suprafeţei terestre;
------------
Litera j^4) a art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
j^5) energie hidrotermală - energia stocată sub formă de căldură în apele de suprafaţă;
------------
Litera j^5) a art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
j^6) Fondul pentru Mediu - instrument economico-financiar gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu, destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în domeniul protecţiei mediului, reglementat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006
, cu modificările şi completările ulterioare.
------------
Litera j^6) a art. 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
k) furnizor de energie electrică - persoana juridică titulară a unei licenţe de furnizare, care asigură alimentarea cu energie electrică a unuia sau mai multor consumatori, pe baza unui contract de furnizare; ...
l) garanţie de origine - documentul electronic cu funcţie unică de a furniza unui consumator final dovada că o pondere sau o cantitate de energie dată a fost produsă din surse regenerabile, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (6) din Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 96/92/CE; ...
------------
Litera l) a art. 2 a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
m) grup electric - unitatea tehnologic producătoare de energie electrică ce poate fi individualizată în privinţa realizării, retehnologizării şi punerii în funcţiune; ...
------------
Litera m) a art. 2 a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
n) încălzire sau răcire centralizată - distribuţia de energie termică sub formă de abur, apă fierbinte sau lichide răcite, de la o sursă centrală de producţie, printr-o reţea, către mai multe clădiri sau locaţii, în scopul utilizării acesteia pentru încălzirea sau răcirea spaţiilor sau în procese de încălzire sau răcire; ...
------------
Litera n) a art. 2 a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
o) minister de resort - Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; ...
------------
Litera o) a art. 2 a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
p) operator de transport şi sistem - persoana care deţine, sub orice titlu, o reţea electrică de transport şi este titulară a unei licenţe de transport prin care răspunde de operarea, asigurarea întreţinerii şi, dacă este necesar, dezvoltarea reţelei de transport într-o anumită zonă şi, acolo unde este aplicabilă, interconectarea acesteia cu alte sisteme electroenergetice, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a acoperi cererile rezonabile pentru transportul energiei electrice; ...
r) operator de distribuţie - orice persoană care deţine, sub orice titlu, o reţea electrică de distribuţie şi este titulară a unei licenţe de distribuţie prin care răspunde de operarea, asigurarea întreţinerii şi, dacă este necesar, dezvoltarea reţelei de distribuţie într-o anumită zonă şi, acolo unde este aplicabil, interconectarea acesteia cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a răspunde cererilor rezonabile privind distribuţia energiei electrice; ...
s) operatori de reţea - operatorii de distribuţie şi operatorul de transport şi sistem; ...
s^1) Planul naţional de acţiune - planul prin care se stabilesc ţintele naţionale privind ponderea energiei din surse regenerabile consumată în transporturi, energie electrică, încălzire şi răcire în anul 2020, ţinând seama de efectele măsurilor altor politici privind eficienţa energetică asupra consumului final de energie şi măsurile care trebuie adoptate pentru atingerea respectivelor obiective naţionale globale;
------------
Litera s^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
t) sistem de cote obligatorii - mecanismul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie prin aplicarea cotelor anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi; ...
------------
Litera t) a art. 2 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
u) sistem de promovare - orice instrument, schemă sau mecanism, care promovează utilizarea energiei din surse regenerabile prin reducerea costurilor acestei energii, prin creşterea preţului la care aceasta poate fi vândută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligaţii referitoare la energia regenerabilă sau în alt mod, a cantităţii achiziţionate de acest tip de energie; aceasta include, dar nu se limitează la sistemul de promovare prin certificate verzi, ajutoare pentru investiţii, scutiri sau reduceri de impozite, rambursări de taxe, scheme de promovare privind obligaţia de cumpărare a energiei din surse regenerabile; ...
------------
Litera u) a art. 2 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
u^1) sistem de promovare prin certificate verzi - sistemul de cote obligatorii combinat cu tranzacţionarea certificatelor verzi;
------------
Litera u^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
u^2) sistem electroenergetic izolat - sistemul local de producere, distribuţie şi furnizare a energiei electrice care nu este interconectat cu Sistemul Electroenergetic Naţional;
------------
Litera u^2) a art. 2 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
------------
Litera v) a art. 2 a fost abrogată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
x) surse regenerabile de energie - sursele de energie nefosile, respectiv: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală şi energia oceanelor, energie hidraulică, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit, şi gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz. ...
------------
Litera x) a art. 2 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
z) ţinte naţionale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie - obiective naţionale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie electrică, incluzând pe lângă energia electrică produsă din sursele regenerabile de energie prevăzute la art. 3 alin. (1) şi energia electrică produsă în centrale hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW. ...
------------
Litera z) a art. 2 a fost introdusă de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 3
(1) Sistemul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, denumit în continuare sistem de promovare, stabilit prin prezenta lege se aplică pentru energia electrică livrată în reţeaua electrică şi/sau la consumatori, produsă din: ...
a) energie hidraulică utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW; ...
b) energie eoliană; ...
c) energie solară; ...
d) energie geotermală; ...
e) biomasă; ...
f) biolichide; ...
g) biogaz; ...
h) gaz rezultat din procesarea deşeurilor; ...
i) gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate. ...
(2) Sistemul de promovare stabilit prin prezenta lege se aplică pentru o perioadă de: ...
a) 15 ani, pentru energia electrică produsă conform prevederilor alin. (1), în grupuri/centrale electrice noi; ...
b) 10 ani, pentru energia electrică produsă în grupuri din centrale hidroelectrice cu putere instalată de cel mult 10 MW, retehnologizate; ...
c) 7 ani, pentru energia electrică produsă în grupuri/centrale care au mai fost utilizate pentru producerea energiei electrice pe teritoriul altor state dacă sunt utilizate în sisteme electroenergetice izolate sau au fost puse în funcţiune înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu mai vechi de 10 ani şi conforme cu normele de protecţie a mediului; ...
d) 3 ani, pentru energia electrică produsă în grupuri/centrale hidroelectrice cu putere instalată de cel mult 10 MW, neretehnologizate. ...
(3) Sistemul de promovare se aplică producătorilor, deţinători ai capacităţilor de producţie menţionate la alin. (2), calificaţi de ANRE în acest sens, de la data la care încep să producă energie electrică şi primesc certificate verzi pentru energia electrică, conform art. 5, dacă punerile în funcţiune, respectiv retehnologizările de grupuri/centrale se fac până la sfârşitul anului 2016. ...
(4) Calificarea în vederea aplicării sistemului de promovare stabilit prin prezenta lege se poate face etapizat, pe măsura punerii în funcţiune a fiecărui grup electric individual din cadrul unei capacităţi energetice conţinând mai multe astfel de grupuri electrice, caz în care perioada de aplicare a sistemului de promovare reglementat prin prezenta lege se va aplica diferenţiat, în funcţie de momentul calificării. ...
(5) În cazul energiei electrice produse în centrale electrice multicombustibil care utilizează surse regenerabile şi convenţionale, beneficiază de sistemul de promovare numai acea parte din energia electrică produsă efectiv din surse regenerabile de energie, stabilită pe baza conţinutului energetic aferent surselor regenerabile. ...
(6) Nu se aplică sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie stabilit prin prezenta lege pentru: ...
a) energia electrică produsă din deşeuri industriale şi/sau municipale provenite din import, indiferent de puterea instalată a centralei electrice; ...
b) energia electrică produsă în centrale cu acumulare prin pompaj din apă pompată anterior în bazinul superior; ...
c) energia electrică produsă în centrale electrice multicombustibil care utilizează surse regenerabile şi convenţionale în care conţinutul energetic al combustibilului convenţional reprezintă mai mult de 75% din conţinutul energetic total utilizat; ...
d) energia electrică aferentă consumului propriu tehnologic al centralei. ...
(7) În cazul energiei electrice produse din surse regenerabile în cogenerare, sistemul de promovare se aplică pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă calificată conform reglementărilor în vigoare, producătorii având dreptul să opteze fie pentru schema de promovare pentru cogenerare, fie pentru schema de promovare prevăzută în prezenta lege. ...
------------
Art. 3 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul II Sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie
Articolul 4
(1) Pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie se aplică sistemul de promovare reglementat de prezenta lege. ...
(2) Nivelul ţintelor naţionale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie electrică în perspectiva anilor 2010, 2015 şi 2020 este de 33%, 35% şi, respectiv, 38%. ...
(3) Pentru atingerea ţintelor naţionale prevăzute la alin. (2), pe lângă energia electrică produsă din sursele regenerabile de energie prevăzute la art. 3 alin. (1) se ia în considerare şi energia electrică produsă în centrale hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW. ...
(4) Cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2010-2020 sunt următoarele: 2010-8,3%; 2011-10%; 2012-12%; 2013-14%; 2014-15%; 2015-16%; 2016-17%; 2017-18%; 2018-19%; 2019-19,5%; 2020-20%. ...
(5) Cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2020-2030 se stabilesc de ministerul de resort şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi nu vor fi mai mici decât cota stabilită pentru anul 2020. ...
(6) ANRE califică producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi, în condiţiile prevăzute în Regulamentul de calificare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi. ...
(7) În prima decadă a lunii decembrie, ANRE publică pe site-ul propriu cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi estimată pentru anul următor, numărul de certificate verzi estimate a fi emise pe baza informaţiilor privind energia electrică estimată a se produce din surse regenerabile de energie pentru anul următor şi consumul final de energie estimat pentru anul următor. ...
(8) ANRE elaborează, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, o metodologie de stabilire a cotelor anuale de achiziţie de certificate verzi, aprobată prin ordin al preşedintelui ANRE. ...
(9) Până la data de 1 martie a anului în curs, ANRE va ajusta cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza realizărilor efective din anul precedent şi o va publică pe site-ul propriu. ...
------------
Art. 4 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 4^1
(1) Nivelul obiectivului naţional privind ponderea energiei produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie al anului 2020 este de 24%. ...
(2) Consumul final brut de energie din surse regenerabile se calculează ca suma următoarelor: ...
a) consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile de energie; ...
b) consumul final brut de energie din surse regenerabile pentru încălzire şi răcire; şi ...
c) consumul final de energie din surse regenerabile în transporturi. ...
(3) Metodologia de calcul al consumului final brut de energie din surse regenerabile se stabileşte de ANRE în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. ...
(4) Pentru atingerea obiectivului prevăzut la alin. (1), politica energetică a României va urmări cel puţin realizarea cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, prevăzute la art. 4. ...
(5) Nivelul obiectivului naţional privind ponderea energiei din surse regenerabile utilizată în toate formele de transporturi în anul 2020 este de cel puţin 10% din consumul naţional final de energie în transporturi. ...
(6) Ponderea energiei din surse regenerabile utilizată în toate formele de transporturi în anul 2020 se stabileşte astfel: ...
a) pentru calculul numitorului, şi anume cantitatea totală de energie consumată pentru transport, se iau în considerare numai benzina, motorina, biocarburanţii consumaţi în transportul rutier şi feroviar şi energia electrică; ...
b) pentru calculul numărătorului, şi anume cantitatea de energie din surse regenerabile consumată pentru transport, se iau în considerare toate tipurile de energie din surse regenerabile consumate în toate formele de transport; ...
c) pentru calcularea contribuţiei energiei electrice produse din surse regenerabile şi consumate de toate tipurile de vehicule electrice, în sensul lit. a) şi b), se utilizează ponderea de energie electrică din surse regenerabile din România, măsurată cu 2 ani înainte de anul în cauză. În plus, pentru calcularea cantităţii de energie electrică din surse regenerabile consumate de autovehiculele electrice, acest consum este considerat ca fiind de 2,5 ori conţinutul energetic al energiei electrice provenite din surse regenerabile consumate. ...
------------
Art. 4^1 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 5
(1) Operatorul de transport şi sistem emite lunar certificate verzi producătorilor, pentru cantitatea de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie şi livrată furnizorilor şi/sau consumatorilor finali. ...
(2) Producătorii de energie din surse regenerabile beneficiază de un număr de certificate verzi pentru energia electrică produsă şi livrată conform prevederilor alin. (1), inclusiv pentru cantitatea de energie electrică produsă în perioada de probă a funcţionării grupurilor/centralelor electrice, după cum urmează: ...
a) pentru energia electrică din centrale hidroelectrice cu puteri instalate de cel mult 10 MW: ...
(i) 3 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat, dacă centralele hidroelectrice sunt noi;
(îi) două certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat, dacă centralele hidroelectrice sunt retehnologizate;
b) un certificat verde pentru fiecare 2 MWh din centrale hidroelectrice cu o putere instalată de cel mult 10 MW, care nu se încadrează în condiţiile prevăzute la lit. a); ...
c) două certificate verzi, până în anul 2017, şi un certificat verde, începând cu anul 2018, pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din energie eoliană; ...
d) 3 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din sursele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d)-i); ...
e) 6 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din energie solară. ...
(3) Vor beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi reglementat de prezenta lege şi sistemele electroenergetice izolate. ...
(4) Pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă în centrale care utilizează sursele regenerabile de energie prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d)-i) se acordă suplimentar faţă de prevederile alin. (2) lit. d) câte un certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat. ...
(5) ANRE are următoarele atribuţii: ...
a) califică grupurile/centralele electrice care beneficiază de schema de promovare, în temeiul Regulamentului de calificare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea schemei de promovare; ...
b) elaborează cadrul de reglementare pentru monitorizarea costurilor/veniturilor de producere a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile care beneficiază de schema de promovare prin certificate verzi. ...
------------
Art. 5 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 6
(1) Operatorii de distribuţie transmit lunar, fără plată, operatorului de transport şi sistem date privind cantităţile de energie electrică produse din surse regenerabile şi livrate de producătorii racordaţi la reţelele de distribuţie din zonele lor de licenţă şi pentru care au calitatea de concesionari, în temeiul unor contracte de concesiune. ...
(2) Producătorii care livrează energie electrică în baza contractelor directe transmit lunar operatorului de transport şi sistem date privind cantităţile de energie electrică produse din surse regenerabile. ...
------------
Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 7
Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achiziţioneze anual un număr de certificate verzi echivalent cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi stabilite pentru anul respectiv, în condiţiile art. 4 alin. (7), şi cantitatea de energie electrică, exprimată în MWh, furnizată anual consumatorilor finali.
------------
Art. 7 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 8
(1) Operatorul de transport şi sistem şi operatorii de distribuţie sunt obligaţi să garanteze transportul, respectiv distribuţia energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, asigurând fiabilitatea şi siguranţa reţelelor de energie electrică. ...
(2) Racordarea producătorilor de energie electrică din surse regenerabile la reţelele de energie electrică se realizează în baza Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, emis în baza art. 11 alin. (2) lit. q) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare. ...
------------
Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
(3) Investiţiile realizate de operatorii de transport şi/sau distribuţie în baza prevederilor alin. (2) se consideră active reglementate, recunoscute în acest sens de către ANRE. ...
------------
Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
------------
Alin. (4) al art. 8 a fost abrogat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
(5) Tarifele de transport şi distribuţie sunt nediscriminatorii între energia produsă din surse regenerabile de energie şi cea produsă din surse convenţionale de energie. ...
(6) În cazul în care operatorul de transport şi sistem sau operatorii de distribuţie iau măsuri semnificative pentru a limita utilizarea surselor regenerabile de energie, în scopul garantării securităţii sistemului electroenergetic naţional şi a securităţii aprovizionării cu energie, operatorii de sistem responsabili sunt obligaţi să informeze ANRE cu privire la aceste măsuri şi să indice ce măsuri corective intenţionează să ia în vederea preîntâmpinării unor limitări neadecvate. ...
------------
Alin. (6) al art. 8 a fost introdus de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul III Tranzacţionarea certificatelor verzi
Articolul 9
(1) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie şi furnizorii vor tranzacţiona certificatele verzi pe piaţa centralizată a certificatelor verzi, precum şi pe piaţa contractelor bilaterale a certificatelor verzi. ...
(2) Cadrul de tranzacţionare a certificatelor verzi pe piaţa certificatelor verzi este asigurat de Societatea Comercială «Operatorul Pieţei de Energie Electrică - Opcom» - S.A., ca operator al pieţei de energie electrică, conform reglementărilor ANRE. ...
(3) Până la atingerea ţintelor naţionale, certificatele verzi pot fi tranzacţionate numai pe piaţa internă de certificate verzi. ...
------------
Art. 9 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 10
(1) Pentru perioada 2008-2025, valoarea de tranzacţionare a certificatelor verzi pe pieţele menţionate la art. 9 alin. (1) se încadrează între: ...
a) o valoare minimă de tranzacţionare de 27 euro/certificat; şi ...
b) o valoare maximă de tranzacţionare de 55 euro/certificat. ...
(2) În toate cazurile, valoarea în lei se calculează la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Naţională a României pentru luna decembrie a anului precedent. ...
(3) Începând cu anul 2011, valorile de tranzacţionare menţionate la alin. (1) se indexează anual de ANRE conform indicelui mediu de inflaţie înregistrat în luna decembrie a anului precedent, calculat la nivelul UE 27, comunicat oficial de către EUROSTAT. ...
(4) În termen de 15 zile de la publicarea indicelui mediu de inflaţie calculat la nivelul UE 27 de către EUROSTAT, ANRE publică pe site-ul propriu valorile minime şi maxime determinate potrivit prevederilor alin. (1)-(3), indexate şi aplicabile pentru anul în curs. ...
(5) După anul 2025, valoarea de tranzacţionare a certificatelor verzi va fi cea stabilită de piaţa certificatelor verzi, dar nu poate fi mai mică decât valoarea minimă de tranzacţionare aplicată în anul 2025, indexată anual în condiţiile alin. (3). ...
------------
Art. 10 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul IV Îndeplinirea cotelor obligatorii de către furnizori
Articolul 11
(1) ANRE stabileşte, până la data de 15 aprilie a fiecărui an, pentru anul calendaristic precedent şi pentru fiecare furnizor, pe baza numărului de certificate verzi achiziţionate şi a energiei electrice furnizate clienţilor finali, gradul de îndeplinire a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi. ...
(2) Furnizorul care nu realizează cota obligatorie anuală este obligat să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificat neachiziţionat, calculată în lei la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Naţională a României pentru luna decembrie a anului precedent. ...
(3) Începând cu anul 2011, valoarea prevăzută la alin. (2) se indexează anual de ANRE conform indicelui mediu de inflaţie înregistrat în luna decembrie a anului precedent, calculat la nivelul UE 27, comunicat oficial de către EUROSTAT. ...
(4) În termen de 15 zile de la publicarea indicelui mediu de inflaţie calculat la nivelul UE 27 de către EUROSTAT, ANRE publică pe site-ul propriu valoarea determinată potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), indexată şi aplicabilă pentru anul în curs. ...
(5) Suma rezultată din aplicarea prevederilor alin. (2) şi (3) este colectată de operatorul de transport şi sistem şi se face venit la Fondul pentru Mediu în vederea finanţării producerii de energie din surse regenerabile de către persoanele fizice care investesc în capacităţi energetice cu putere instalată de până la 100 kW. ...
------------
Art. 11 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul V Comercializarea certificatelor verzi
Articolul 12
Abrogat.
------------
Cap. V a fost abrogat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul VI Evaluarea regională a potenţialului surselor regenerabile de energie
Articolul 13
(1) Ministerul de resort are următoarele atribuţii: ...
a) elaborează strategia de valorificare şi promovare a surselor regenerabile de energie; ...
b) evaluează potenţialul tehnic, economic şi ecologic pentru fiecare tip de resursă regenerabilă de energie; ...
c) structurează potenţialul stabilit conform lit. b) pe zonele de licenţă aferente operatorilor de distribuţie de energie electrică ce au calitatea de concesionari în contractele de concesiune; ...
d) elaborează, împreună cu ANRE, cadrul unitar de norme şi reglementări privind utilizarea surselor regenerabile de energie electrică. ...
(2) Ministerul de resort elaborează Planul naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile conform modelului stabilit de Comisia Europeană în concordanţă cu prevederile art. 4 alin. (4) din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE. ...
------------
Art. 13 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul VII Comercializarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie
Articolul 14
(1) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie vând energia electrică produsă pe piaţa de energie electrică la preţul pieţei. ...
(2) Energia electrică produsă din surse regenerabile de energie în centrale electrice cu puteri instalate de cel mult 1 MW/centrală poate fi vândută la preţuri reglementate furnizorilor impliciţi în ale căror zone delimitate de licenţă sunt situate centralele. ...
(3) Furnizorii impliciţi sunt obligaţi, la solicitarea producătorilor şi a consumatorilor deţinători de centrale electrice care utilizează surse regenerabile de energie, să achiziţioneze energia electrică produsă conform alin. (2), în condiţiile stabilite de ANRE. ...
(4) Preţurile reglementate prevăzute la alin. (2) sunt stabilite de ANRE în baza unei metodologii ce va fi aprobată în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în conformitate cu sistemul de promovare prevăzut de aceasta. ...
(5) Solicitările de vânzare a energiei electrice de către producătorii/consumatorii prevăzuţi la alin. (3) vor fi adresate furnizorilor impliciţi, de regulă, până la sfârşitul lunii octombrie a anului precedent celui de contractare, contractele de vânzare-cumpărare fiind încheiate pe cel puţin un an de zile. ...
(6) Persoanele fizice ce deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată sub 1 MW pe loc de consum, precum şi autorităţile publice care deţin capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile realizate, parţial sau total, din fonduri structurale pot beneficia din partea furnizorilor cu care au contract de furnizare a energiei electrice, la cerere, de serviciul de regularizare, financiară şi/sau cantitativă, între energia livrată şi energia consumată din reţea, conform unei metodologii elaborate de ANRE, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. ...
(7) Operatorul de transport şi sistem şi/sau operatorii de distribuţie asigură transportul, respectiv distribuţia, precum şi dispecerizarea cu prioritate a energiei electrice produse din surse regenerabile, pentru toţi producătorii de energie din surse regenerabile, indiferent de capacitate, pe baza unor criterii transparente şi nediscriminatorii, cu posibilitatea modificării notificărilor în cursul zilei de operare, conform metodologiei stabilite de ANRE, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, astfel încât limitarea sau întreruperea producţiei de energie din surse regenerabile să fie aplicată numai în cazuri excepţionale, dacă acest fapt este necesar pentru stabilitatea şi securitatea Sistemului Energetic Naţional. ...
------------
Art. 14 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 15
(1) În scopul realizării obiectivului naţional privind energia din surse regenerabile de energie: ...
a) România poate, prin acorduri comune cu state membre ale Uniunii Europene: ...
(i) prevedea şi conveni asupra unor transferuri de cantităţi de energie electrică din surse regenerabile cu un alt stat membru;
(îi) coopera la realizarea unor proiecte comune referitoare la producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie;
(iii) să îşi armonizeze, în întregime sau parţial, scheme naţionale de promovare;
b) România poate, prin acorduri comune cu terţe ţări, coopera la realizarea unor proiecte referitoare la producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie. ...
(2) Acordurile de tipul celor stabilite la alin. (1) sunt încheiate pe unul sau mai mulţi ani şi sunt notificate Comisiei Europene de către ministerul de resort în termen de cel mult 3 luni de la încheierea fiecărui an în care sunt în vigoare. ...
(3) Normele privind modul de luare în considerare la stabilirea obiectivului naţional a rezultatelor acordurilor prevăzute la alin. (1) sunt emise de ministerele implicate, în termen de 60 de zile de la transpunerea în legislaţia românească a legislaţiei europene specifice, stabilite prin Directiva 2009/28/CE. ...
------------
Art. 15 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
------------
Art. 16 a fost abrogat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul VII^1
Proiecte comune
------------
Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 16^1
(1) Cadrul de reglementare necesar cooperării cu alte state membre în cadrul tuturor tipurilor de proiecte comune referitoare la producerea de energie electrică, de încălzire sau de răcire din surse regenerabile de energie se elaborează de ministerul de resort, în colaborare cu autorităţile competente, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Cooperarea respectivă poate implica operatori privaţi. ...
(2) Ministerul de resort, pe baza datelor furnizate de autorităţile competente, informează Comisia Europeană cu privire la proporţia sau cantitatea de energie electrică, de încălzire sau de răcire din surse regenerabile de energie produsă în cadrul oricărui proiect comun de pe teritoriul României, care a devenit operaţional după data de 25 iunie 2009, sau de capacitatea crescută a unei instalaţii care a fost retehnologizată după data respectivă, care trebuie privită ca fiind inclusă în obiectivul naţional global al statului membru cu care s-a încheiat proiectul comun. ...
(3) Notificarea menţionată la alin. (2): ...
a) descrie instalaţia propusă în cadrul proiectului comun sau identifică instalaţia retehnologizată; ...
b) specifică proporţia sau cantitatea de energie electrică, de încălzire sau răcire produsă de instalaţia respectivă care trebuie să fie luată în considerare în cadrul obiectivelor naţionale globale ale unui alt stat membru; ...
c) identifică statul membru în favoarea căruia se realizează notificarea; şi ...
d) specifică perioada, în ani calendaristici întregi, în care energia electrică, încălzirea sau răcirea produsă de instalaţie din surse regenerabile de energie trebuie să fie considerată ca fiind inclusă în obiectivul naţional global al celuilalt stat membru. ...
(4) Perioada specificată la alin. (3) lit. d) nu poate depăşi anul 2020. Durata unui proiect comun poate depăşi anul 2020. ...
(5) O notificare efectuată în temeiul acestui articol nu poate fi modificată sau retrasă fără acordul statului membru identificat în conformitate cu alin. (3) lit. c). ...
------------
Art. 16^1 a fost introdus de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 16^2
(1) În cazul realizării de proiecte comune în conformitate cu art. 16^1, în termen de 3 luni de la sfârşitul fiecărui an din cadrul perioadei specificate la art. 16^1 alin. (3) lit. d), ministerul de resort transmite o scrisoare de notificare Comisiei Europene, în care precizează: ...
a) cantitatea totală de energie electrică sau de încălzire ori răcire produsă în timpul anului din surse regenerabile de energie de către instalaţia care a făcut obiectul notificării; şi ...
b) cantitatea de energie electrică sau de încălzire ori răcire produsă în timpul anului din surse regenerabile de energie de către instalaţia respectivă şi care va fi luată în considerare pentru obiectivul naţional global al altui stat membru, în conformitate cu condiţiile notificării. ...
(2) Scrisoarea de notificare este transmisă atât statului membru în favoarea căruia a fost făcută notificarea, cât şi Comisiei Europene. ...
(3) Cantitatea de energie electrică sau de încălzire ori răcire din surse regenerabile de energie notificată în conformitate cu alin. (1) lit. b): ...
a) se scade din cantitatea de energie electrică sau de încălzire ori răcire din surse regenerabile de energie care este luată în considerare în măsurarea conformităţii de către statul membru care transmite scrisoarea de notificare în temeiul alin. (1); şi ...
b) se adaugă la cantitatea de energie electrică sau de încălzire ori răcire din surse regenerabile de energie care este luată în considerare în măsurarea conformităţii de către statul membru care primeşte scrisoarea de notificare în conformitate cu alin. (2). ...
------------
Art. 16^2 a fost introdus de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 16^3
Energia electrică din surse regenerabile de energie produsă într-o ţară terţă este luată în considerare în ceea ce priveşte obiectivele naţionale globale numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) energia electrică este consumată în interiorul Comunităţii, cerinţă care este considerată ca îndeplinită dacă: ...
(i) o cantitate de energie electrică echivalentă cu cantitatea de energie electrică luată în considerare a fost stabilită clar în cadrul procesului de alocare de capacitate pe interconexiuni de către toţi operatorii de transport şi sistem din ţara de origine, din ţara de destinaţie şi, dacă este relevant, din fiecare ţară terţă de tranzit;
(îi) o cantitate de energie electrică echivalentă cu cantitatea de energie electrică luată în considerare a fost stabilită clar în balanţa de energie programată de către operatorul de transport şi sistem din partea comunitară a interconexiunii; şi
(iii) capacitatea stabilită şi producţia de energie electrică din surse regenerabile de energie de către instalaţia menţionată la lit. b) se referă la aceeaşi perioadă de timp;
b) energia electrică este produsă de o instalaţie nou-construită, care a devenit operaţională după data de 25 iunie 2009, sau de o instalaţie retehnologizată a cărei capacitate a fost crescută după respectiva dată, în cadrul unui proiect comun astfel cum se menţionează la lit. a); şi ...
c) cantitatea de energie electrică produsă şi exportată nu a primit un alt sprijin din partea unei scheme de sprijin dintr-o ţară terţă decât ajutorul pentru investiţie acordat instalaţiei. ...
------------
Art. 16^3 a fost introdus de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 16^4
În sensul art. 16^1 alin. (2) şi al art. 16^3 lit. b), unităţile de energie din surse regenerabile rezultate în urma creşterii capacităţii unei instalaţii se consideră ca fiind produse de o instalaţie separată care a fost dată în exploatare la data la care a avut loc creşterea capacităţii.
------------
Art. 16^4 a fost introdus de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul VIII Monitorizare şi raportare
Articolul 17
(1) ANRE monitorizează dezvoltarea şi funcţionarea pieţei de certificate verzi, întocmeşte anual şi face public un raport privind modul de funcţionare a sistemului de promovare a energiei electrice din surse regenerabile. ...
(1^1) ANRE publică anual pe site-ul propriu, până la data de 30 martie, ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie electrică, cu excepţia energiei electrice produse în centrale hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW, pentru anul precedent.
------------
Alin. (1^1) al art. 17 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
(2) Trimestrial, ANRE întocmeşte un raport privind monitorizarea pieţei de energie şi a pieţei certificatelor verzi, pe care îl transmite comisiilor de specialitate ale Parlamentului şi ministerului de resort. ...
(3) Ministerul de resort întocmeşte o dată la 2 ani, începând cu luna octombrie 2010, raportul referitor la modul de realizare a ţintelor naţionale şi măsurile întreprinse pentru a facilita accesul la reţea al energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, pe baza rapoartelor ANRE. ...
------------
Alin. (3) al art. 17 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
(4) Raportul prevăzut la alin. (3) detaliază: ...
a) implementarea şi funcţionarea sistemului de promovare a energiei electrice din surse regenerabile, precum şi modul de îndeplinire a măsurilor stabilite în Planul naţional de acţiune; ...
------------
Litera a) a alin. (4) al art. 17 a fost modificată de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
b) funcţionarea sistemului de garanţii de origine pentru energia electrică şi măsurile luate pentru a asigura fiabilitatea şi protecţia împotriva fraudării sistemului; ...
c) progresele înregistrate în evaluarea şi îmbunătăţirea procedurilor administrative de îndepărtare a obstacolelor legate de reglementare şi de altă natură, referitoare la dezvoltarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile; ...
d) măsurile luate pentru a asigura transportul şi distribuţia energiei electrice produse din surse regenerabile de energie; dezvoltarea disponibilităţii şi utilizării resurselor de biomasă în scop energetic. ...
Articolul 17^1
(1) Ministerul de resort elaborează şi notifică Comisiei Europene, până la data de 30 iunie 2010, Planul naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile. ...
(2) Planul naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile menţionat la alin. (1) stabileşte obiectivele naţionale privind ponderea energiei din surse regenerabile consumate în transport, energie electrică, încălzire şi răcire în anul 2020, ţinând seama de efectele măsurilor altor politici privind eficienţa energetică asupra consumului final de energie, şi măsurile care trebuie adoptate pentru atingerea respectivelor obiective naţionale globale, inclusiv cooperarea între autorităţile locale, regionale şi naţionale, transferurile statistice sau proiectele comune planificate, strategii naţionale de dezvoltare a resurselor de biomasă şi de mobilizare a unor noi surse de biomasă destinate diferitelor utilizări, precum şi măsurile care trebuie luate conform prezentei legi. ...
------------
Art. 17^1 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 17^2
În cazul în care ponderea de energie din surse regenerabile scade sub valoarea stabilită de traiectoria orientativă prevăzută la art. 4^1 într-o perioadă de 2 ani, ministerul de resort elaborează şi notifică Comisiei Europene un Plan naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile modificat, până la data de 30 iunie a anului următor, plan naţional prin care se stabilesc măsuri corespunzătoare şi proporţionale pentru a atinge într-un termen rezonabil valoarea stabilită în traiectoria orientativă.
------------
Art. 17^2 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 17^3
Ministerul de resort elaborează şi notifică Comisiei Europene înainte de data limită pentru elaborarea Planului naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile, un document previzional care indică:
a) excesul estimat al producţiei sale de energie din surse regenerabile comparat cu obiectivul naţional, care ar putea fi transferat către alte state membre, în conformitate cu art. 16^1 - 16^4, precum şi potenţialul său estimat pentru proiecte comune, până în anul 2020; şi ...
b) cererea sa estimată de energie din surse regenerabile, care trebuie să fie satisfăcută altfel decât prin producţia internă până în anul 2020. ...
------------
Art. 17^3 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul IX Facilităţi
Articolul 18-Articolul 19
Abrogate.
-------------
Cap. IX a fost abrogat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul IX^1
Garanţii de origine pentru energia electrică, încălzirea şi răcirea produse din surse regenerabile de energie
------------
Cap. IX^1 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 19^1
(1) În scopul de a dovedi consumatorilor finali ponderea sau cantitatea de energie din surse regenerabile în cadrul mixului de energie al unui furnizor, se stabileşte sistemul garanţiilor de origine a producţiei de energie din surse regenerabile, în conformitate cu criterii obiective, transparente şi nediscriminatorii. ...
(2) ANRE elaborează Regulamentul de emitere şi urmărire a garanţiilor de origine, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. ...
------------
Art. 19^1 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul X Accesul la reţeaua electrică
Articolul 20
(1) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie au acces prioritar la reţeaua de transport/distribuţie a energiei electrice, în măsura în care nu este afectată siguranţa Sistemului Energetic Naţional. ...
(2) Operatorii de reţea pun la dispoziţia oricărui nou producător de energie din surse regenerabile care doreşte să se conecteze la sistem informaţiile necesare complete, inclusiv: ...
a) o estimare cuprinzătoare şi detaliată a costurilor legate de racordare; ...
b) un termen rezonabil şi precis pentru primirea şi analizarea cererii de racordare la reţeaua electrică; ...
c) un calendar orientativ rezonabil pentru orice racordare propusă la reţeaua electrică. ...
------------
Art. 20 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Capitolul XI Dispoziţii finale
------------
Art. 21 a fost abrogat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 22
(1) ANRE adaptează cadrul de reglementare necesar punerii în aplicare a prezentei legi în termen de 60 de zile de la intrarea acesteia în vigoare. ...
(2) ANRE elaborează Regulamentul de calificare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare, aprobat prin ordin al preşedintelui ANRE, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. ...
------------
Art. 22 a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 23
În cazul în care în termen de 2 ani consecutivi nu se atinge nivelul cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare, Guvernul va lua măsuri de stimulare a investiţiilor, în vederea respectării dispoziţiilor prezentei legi.
------------
Art. 23 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Articolul 24
(1) Cadrul de reglementare privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi biolichidelor, precum şi modul în care utilizarea acestora este considerată la îndeplinirea obiectivelor stabilite prin prezenta lege se elaborează de ministerul de resort şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. ...
(2) Cadrul de reglementare privind preluarea certificatelor verzi în exces şi transferurile statistice de energie electrică din surse regenerabile, prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a), se elaborează de ministerul de resort şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. ...
------------
Art. 24 a fost introdus de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
EUGEN NICOLICEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 27 octombrie 2008.
Nr. 220.
Anexă
Abrogată.
------------
Anexa a fost abrogată de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 139 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 9 iulie 2010.
------