HOTĂRÂRE nr. 1.172 din 24 septembrie 2008
privind trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 30 septembrie 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
    având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă trecerea a două construcţii aflate în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, situate în localitatea Singureni, DJ 411, judeţul Giurgiu, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului.


    Articolul 2

    Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora, în condiţiile legii.


    Articolul 3

    După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor prevăzute la art. 1, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul internelor
    şi reformei administrative,
    Cristian David
    Ministrul dezvoltării,
    lucrărilor publice şi locuinţelor,
    Laszlo Borbely
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 24 septembrie 2008.
    Nr. 1.172.


    Anexa
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale construcţiilor care trec din domeniul public
    al statului şi din administrarea Ministerului Internelor
    şi Reformei Administrative în domeniul privat al statului
    şi în administrarea Ministerului Internelor
    şi Reformei Administrative, în vederea scoaterii
    din funcţiune şi demolării acestora
    Adresa construc- ţiilor Persoana juridică care administrează construcţiile Caracteristicile tehnice ale construcţiilor Număr atribuit de M.E.F.
    Comuna Singureni, judeţul Giurgiu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Pavilion nr. 01 - post de poliţie şi locuinţă Suprafaţa construită = 139 mp Valoare de inventar = 97.073,19 lei Pavilion nr. 02 - cabină de pază Suprafaţa construită = 5 mp Valoare de inventar = 941,04 lei 108.524 (parţial)

    ----------