ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 148 din 3 noiembrie 2005 (*actualizată*)
privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
(actualizată până la data de 5 august 2012*)
----------------
În vederea realizării obiectivelor inscrise în Programul de guvernare, cu privire la îmbunătăţirea standardului de viaţa al persoanelor varstnice, pentru aceasta fiind necesară consolidarea financiară a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurarilor sociale de stat a prestatiilor care nu au natura contributiva sau nu au legătură cu riscurile sociale asigurate,
din necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea cresterii copilului, în scopul stimularii cresterii natalitatii şi diminuarii fenomenului de abandon al copiilor,
pentru asigurarea cadrului legal necesar aplicarii acestor măsuri care presupun modificari, pentru anul 2006, în structura bugetului asigurarilor sociale de stat şi în aceea a bugetului de stat, fapt ce impune reflectarea în bugetele anului 2006 a sumelor necesare,
având în vedere ca măsura de sustinere, din surse exterioare bugetului asigurarilor sociale de stat, a finantarii unor drepturi de asigurări sociale care nu au o legătură directa cu drepturile de pensie a fost inclusa în aprilie 2004 în Planul de actiune PAL, ca una dintre actiunile prevăzute pentru realizarea condiţionalitatilor pentru "PAL 2", corespunzător obiectivului specific "Îmbunătăţirea sustenabilitatii financiare a sistemului de pensii", elemente care vizeaza interesul public şi constituie situaţii de urgenta,
ţinând seama de faptul ca neadoptarea de măsuri imediate, prin utilizarea de proceduri de legiferare pe calea ordonantei de urgenta a Guvernului, ar conduce la grevarea în continuare a bugetului asigurarilor sociale de stat, în detrimentul pensiilor, afectand astfel interesele persoanelor varstnice, cu plata unei prestatii care nu constituie un risc social, asa cum este definit de instrumentele juridice internationale, la imposibilitatea respectarii angajamentelor privind politica de protecţie sociala asumate în Programul de guvernare 2005-2008 şi în documentele de pozitie intocmite în urma negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, precum şi la imposibilitatea elaborarii procedurilor de implementare necesare aplicarii acestui act normativ,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articolul 1
(1) Pentru copiii născuţi, adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, luaţi în plasament, în plasament în regim de urgenţă sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului ori producerii evenimentelor menţionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 ...
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară reprezentând 75% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. Începând cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum şi cuantumul maxim ale indemnizaţiei lunare se raportează la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, şi nu poate fi mai mic de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR.
Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
(2) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre urmatoarele situaţii: ...
a) şi-au insotit sotul/sotia trimis/trimisa în misiune permanenta în strainatate; ...
b) au beneficiat de indemnizatie de şomaj, stabilita conform legii; ...
c) au beneficiat de concedii şi indemnizatii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii; ...
d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 ...
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementeaza concedierile colective; ...
f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare sociala; ...
g) au beneficiat de indemnizatia lunara pentru cresterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap; ...
h) au beneficiat de pensii de invaliditate; ...
i) au beneficiat de concediu fără plata pentru a participa la cursuri de formare şi perfectionare profesionala din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii; ...
j) au lucrat cu contract individual de muncă în strainatate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale incheiate de România cu alte state; ...
k) se afla în perioada de intrerupere temporara a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii; ...
l) se afla în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diploma, în vederea angajarii ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii. ...
m) urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar, organizat potrivit legii, frecventate fără întrerupere. Sunt exceptate de la această obligaţie persoanele care au întrerupt cursurile din motive medicale. ...
Litera m) a alin. (2) al art. 1 a fost introdusă de articolul unic din LEGEA nr. 240 din 10 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 15 iunie 2009.
n) urmează cursuri cu frecvenţă de masterat în ţară sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi cel puţin unul dintre părinţii copilului are cetăţenie română. Nu beneficiază de indemnizaţie de creştere a copilului cursanţii care o primesc din partea altui stat membru al Uniunii Europene. ...
Litera n) a alin. (2) al art. 1 a fost introdusă de articolul unic din LEGEA nr. 117 din 24 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 28 iunie 2010.
Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(3) Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, asa cum sunt definite de această lege. ...
Articolul 2
Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 1,2 ISR pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
-------------
Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Articolul 3
(1) Persoanele care sunt îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului, reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă, şi realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un stimulent al cărui cuantum se raportează la ISR şi se stabileşte la 0,2 ISR.
------------
Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
(2) Abrogat. ...
-------------
Alin. (2) al art. 3 a fost abrogat de pct. 4 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
(3) În cazul persoanelor care beneficiaza de indemnizatia pentru cresterea copilului şi solicita dreptul la stimulent, plata acestei indemnizatii se suspenda. ...
(4) Abrogat. ...
------------
Alin. (4) al art. 3 a fost abrogat de pct. 4 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
--------------
Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
Articolul 4
Abrogat.
-----------
Art. 4 a fost abrogat de pct. 5 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Articolul 5
(1) De indemnizatia şi stimulentul prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă beneficiaza, optional, oricare dintre parintii firesti ai copilului. ...
(2) Beneficiaza de aceleasi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, careia i s-a încredinţat copilul în vederea adoptiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenta, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numita tutore. ...
----------------
Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se face ţinându-se seama de perioada de 12 luni anterioare datei la care, după caz, s-a aprobat adoptia, a fost facuta încredinţarea, s-a instituit plasamentul sau tutela. ...
----------------
Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(4) În cazul în care intervine decesul părintelui care îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, părintele supravieţuitor are dreptul să beneficieze, la cerere, de acestea, după cum urmează: ...
a) de drepturile părintelui decedat, în situaţia în care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă; ...
b) de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare. ...
-------------
Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 6 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Articolul 6
(1) Concediul şi indemnizatia lunara prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006. ...
----------------
Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(2) Se ia în calcul la stabilirea celor 3 nasteri şi nasterea survenita până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situaţia în care solicitanţii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă indeplinesc condiţiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006. ...
----------------
Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(3) Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 1 se prelungeste corespunzător, în cazul suprapunerii a doua sau trei situaţii de natura a genera acest drept, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2). ...
(4) În cazurile prevăzute la alin. (3) se acordă o singura indemnizatie, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă*). ...
-------------
Articolul 6^1
(1) Persoanele care indeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 au dreptul la concediu fără plata indemnizatiei pentru cresterea copilului după primele 3 nasteri sau, după caz, după primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2). ...
(2) Durata concediului prevăzut la alin. (1) este de 4 luni şi se acordă integral, o singură dată, fiecăruia dintre părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2), în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv a vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap. ...
------------
Alin. (2) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 7 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
(3) Cererea pentru acordarea concediului fără plata indemnizatiei pentru cresterea copilului se depune şi se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de nastere al copilului. ...
(4) Perioada în care o persoană beneficiaza de concediu fără plata indemnizatiei pentru cresterea copilului constituie perioada asimilata stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 ...
, cu modificările şi completările ulterioare, a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurarilor pentru şomaj şi stimularea ocuparii forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în vederea stabilirii indemnizatiilor de asigurări de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 158/2005
privind concediile şi indemnizatiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 399/2006
.
----------------
Art. 6^1 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
Articolul 7
Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în situaţia în care solicitantul indeplineste cumulativ urmatoarele condiţii:
a) este cetatean român, cetatean strain sau apatrid; ...
b) are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; ...
c) locuieste împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupa de cresterea şi ingrijirea acestuia/acestora. ...
Începând cu anul 2012, pentru menţinerea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, beneficiarii au obligaţia să îşi achite obligaţiile legale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003
, cu modificările şi completările ulterioare.(2)
---------------
Alin. (2) al art. 7 a fost introdus de pct. 8 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Articolul 7^1
(1) Verificarea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) se realizează anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligaţiile de plată către bugetul local aferente anului anterior. ...
(2) Pentru verificarea îndeplinirii obligaţiei în condiţiile alin. (1), agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, transmit primăriilor, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, tabelul centralizator cuprinzând beneficiarii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. ...
(3) Pe baza tabelului centralizator prevăzut la alin. (2), primarii verifică dacă beneficiarii au achitat pentru anul anterior obligaţiile de plată către bugetul local şi întocmesc situaţia centralizatoare cu persoanele care nu au respectat această condiţie, pe care o transmit agenţiilor teritoriale până la data de 31 ianuarie a fiecărui an. ...
(4) Neachitarea obligaţiilor legale faţă de bugetele locale conduce la suspendarea pe o perioadă de 5 luni a drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, începând cu drepturile aferente lunii februarie. ...
(5) Achitarea obligaţiilor legale faţă de bugetul local în perioada prevăzută la alin. (4) atrage reluarea plăţii drepturilor, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării. ...
(6) În vederea aplicării prevederilor alin. (5), beneficiarii drepturilor transmit agenţiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administraţiei publice locale prin care se face dovada achitării obligaţiilor de plată către bugetul local. ...
(7) În situaţia în care, după termenul prevăzut la alin. (4), nu sunt achitate obligaţiile faţă de bugetul local, drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă încetează. ...
(8) Suspendarea, reluarea şi încetarea drepturilor se fac prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale. ...
-------------
Art. 7^1 a fost introdus de pct. 9 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Articolul 8
(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie şi stimulent, se acordă, la cerere, în baza următoarelor documente, după caz: ...
-----------
Partea introductivă a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 10 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
a) actul de identitate al solicitantului; ...
b) certificatul de nastere al copilului şi, după caz, livretul de familie; ...
c) certificatul de persoana cu handicap al copilului, după caz; ...
d) adeverinta eliberata de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte indeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1; ...
e) adeverinta eliberata de platitorul indemnizatiei de maternitate sau, după caz, alte dovezi, din care să reiasă ultima zi de concediu de maternitate, în situaţia prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. a); ...
f) declaratie pe propria raspundere din care să reiasă ca solicitantul nu beneficiaza în acelasi timp de indemnizatie de maternitate, în situaţia prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. b); ...
g) declaratie pe propria raspundere din care să rezulte ca celalalt parinte natural sau, după caz, o altă persoană dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (2) nu beneficiaza de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă; ...
h) declaratie pe propria raspundere din care să rezulte ca solicitantul se ocupa de cresterea şi ingrijirea copilului şi ca acesta nu este încredinţat sau dat în plasament nici unui organism privat autorizat sau serviciu public autorizat ori unei persoane fizice; ...
i) dovada eliberata de autorităţile competente, de angajatori sau, după caz, declaratie pe propria raspundere, din care să rezulte ca solicitantul se afla în concediu pentru cresterea copilului - pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv art. 2; ...
j) dovada eliberata de autorităţile competente sau, după caz, declaratie pe propria raspundere, din care să rezulte ca solicitantul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 3; ...
k) dovada eliberata de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte incadrarea în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (2); ...
k^1) dovada eliberata de autorităţile competente pentru realizarea veniturilor din activităţi independente sau, după caz, din activităţi agricole şi a platii impozitului pentru acestea;
-----------------
Lit. k^1) a alin. (1) al art. 8 a fost introdusa de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
l) alte acte necesare, după caz, stabilirii dreptului, prevăzute în normele metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta. ...
(2) Concediul pentru cresterea copilului se acordă, la cerere, de către persoanele juridice sau fizice, denumite angajatori, la care îşi desfăşoară activitatea persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) şi (2). ...
Articolul 9
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun, după caz, la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. ...
-----------
Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 11 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
(2) Până la data de 10 a fiecarei luni, primariile au obligaţia de a transmite pe bază de borderou cererile înregistrate în luna anterioara, insotite de documentele justificative, la directiile judetene de muncă, solidaritate sociala şi familie, respectiv la directia de muncă, solidaritate sociala şi familie a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale. ...
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) se solutioneaza în termen de 15 zile lucratoare de la data înregistrării la directia teritoriala, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisa de directorul executiv. ...
(4) Decizia prevăzută la alin. (3) se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii. ...
(5) Contestaţiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. (3) se solutioneaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. ...
Articolul 10
(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentand indemnizatie şi stimulent, se cuvin şi se platesc după cum urmeaza: ...
a) începând cu ziua urmatoare celei în care inceteaza, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusa în termen de 60 de zile lucratoare de la acea data; ...
-----------------
Lit. a) a alin. (1) al art. 10 a fost modificata de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
b) începând cu data nasterii copilului, dacă cererea este depusa în termen de 60 de zile lucratoare de la acea data, în cazul persoanelor care nu indeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizatiei aferente; ...
c) începând cu data adoptiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau incredintarii, dacă cererea este depusa în termen de 60 de zile lucratoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit masurile de protecţie a copilului; ...
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusa peste termenele prevăzute la lit. a), b) şi c). ...
(2) Abrogat. ...
-----------
Alin. (2) al art. 10 a fost abrogat de pct. 12 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
(3) Pentru fractiunile de luna, cuantumul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se stabileste proportional, în functie de numărul zilelor calendaristice din luna respectiva pentru care acestea se cuvin şi se acordă. ...
Articolul 11
Plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă inceteaza cu ziua urmatoare celei în care:
a) copilul a implinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap; ...
b) a avut loc decesul copilului. ...
c) beneficiarul se află în situaţia prevăzută la art. 7^1 alin. (7). ...
------------
Litera c) a art. 11 a fost introdusă de pct. 13 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Articolul 12
(1) Plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suspenda începând cu luna urmatoare celei în care: ...
a) beneficiarul este decazut din drepturile parintesti; ...
b) beneficiarul este indepartat, conform legii, de la exercitarea tutelei; ...
c) beneficiarul nu mai indeplineste condiţiile prevăzute de lege în vederea incredintarii copilului spre adoptie; ...
d) beneficiarul nu mai indeplineste condiţiile prevăzute de lege în vederea mentinerii masurii de plasament; ...
e) beneficiarul executa o pedeapsă privativa de libertate sau se afla în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile; ...
f) copilul este abandonat ori este internat intr-o institutie de ocrotire publică sau privată; ...
g) beneficiarul a decedat. ...
h) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate postale returnate. ...
-----------------
Lit. h) a alin. (1) al art. 12 a fost introdusa de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
i) beneficiarul se află în situaţia prevăzută la art. 7^1 alin. (4). ...
--------------
Litera i) a alin. (1) al art. 12 a fost introdusă de pct. 14 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
(2) Plata indemnizatiei prevăzute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspenda începând cu ziua urmatoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 ...
, cu modificările şi completările ulterioare.
(2^1) Plata indemnizatiei pentru cresterea copilului nu se suspenda în situaţia în care beneficiarii acestei indemnizatii primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru cresterea copilului, altele decat cele rezultate din desfăşurarea efectiva a unei activităţi profesionale.
-----------------
Alin. (2^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(2^2) Plata indemnizatiei se suspenda în situaţia în care persoanele, pentru care se asigura continuitatea platii acesteia în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a), nu depun cererea în termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
-----------------
Alin. (2^2) al art. 12 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(3) Plata stimulentului prevăzut la art. 3 se suspenda începând cu ziua urmatoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 ...
, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) În situaţia în care beneficiarul nu mai indeplineste condiţiile prevăzute la art. 7, plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suspenda începând cu ziua urmatoare celei în care condiţiile respective nu mai sunt indeplinite. ...
(5) Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la alin. (1), cu excepţia lit. i), se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care se depune cererea. ...
----------------
Alin. (5) al art. 12 a fost modificat de pct. 15 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
(6) Reluarea platii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la alin. (2), (2^2), (3) şi (4) se face începând cu data depunerii cererii. ...
-----------------
Alin. (6) al art. 12 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
----------------
Art. 12 a fost modificat prin abrogarea art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 44 din 14 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 23 iunie 2006 de către pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 508 din 28 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007, revenind la forma avuta anterior acestei ordonante de urgenta.
Articolul 13
(1) În situaţiile de suspendare a drepturilor prevăzute de art. 12, acestea pot fi solicitate şi de către o altă persoană indreptatita, dacă indeplineste cerinţele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. ...
(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă noului beneficiar de la data suspendarii, dacă cererea a fost depusa în termen de 60 de zile lucratoare de la data la care a operat suspendarea, respectiv de la data cererii, dacă cererea a fost depusa după acest termen. ...
Articolul 14
(1) Beneficiarul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă este obligat sa comunice în scris primariei orice modificare intervenita în situaţia sa, de natura sa determine încetarea sau suspendarea platii drepturilor, în termen de 15 zile lucratoare de la aparitia acesteia. ...
-----------------
Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se transmite de către primarie directiei teritoriale în termen de 5 zile lucratoare de la data înregistrării. ...
Articolul 15
Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă nu pot fi urmarite silit decat în vederea recuperării, conform legii, a sumelor încasate necuvenit cu acest titlu.
Articolul 16
(1) Pe perioada în care se beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului, contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra valorii acesteia şi se suportă de la bugetul de stat. ...
----------------
Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 118 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 3 octombrie 2008.
(2) Asupra drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă nu se datorează celelalte contribuţii sociale obligatorii stabilite de lege. ...
Articolul 17
Abrogat.
--------------
Art. 17 a fost abrogat de pct. 16 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Articolul 18
(1) Perioada în care o persoană beneficiaza de drepturile prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, constituie perioada asimilata stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(2) În vederea determinarii punctajului anual necesar stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public, pentru perioadele asimilate stagiului de cotizare în condiţiile prevăzute la alin. (1) se aplică prevederile art. 78 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(3) Prevederile alin. (2) se aplică şi persoanelor care beneficiaza de perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) şi care, în acelasi timp, se afla în situaţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(4) În situaţia persoanelor care, în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006, au beneficiat de concediu şi de indemnizatie pentru cresterea copilului în condiţiile reglementate de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, la determinarea punctajului anual se utilizeaza cuantumul indemnizatiei acordate în perioadele respective. ...
(5) Perioada în care o persoană beneficiaza de drepturile prevăzute la art. 1, respectiv art. 2, constituie perioada asimilata stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizatiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 ...
, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 399/2006
.
----------------
Alin. (5) al art. 18 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(6) În situaţia prevăzută la alin. (5), la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se ia în calcul valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. ...
----------------
Alin. (6) al art. 18 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 118 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 3 octombrie 2008.
(7) Perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate şi se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea. ...
--------------
Alin. (7) al art. 18 a fost modificat de pct. 17 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Articolul 19
Fondurile necesare platii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cheltuielile administrative, precum şi cele de transmitere a drepturilor se asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei.
Articolul 20
(1) Calculul şi plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se fac de către directiile teritoriale. ...
(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora, imputernicit prin procura, pe bază de mandat postal sau, după caz, în cont curent personal ori cont de card. ...
-----------------
Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(3) Calculul şi plata contributiei individuale de asigurări sociale de sănătate, datorata pentru drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, se fac de către directiile teritoriale. ...
(4) Modalitatile de plată a drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale şi familiei. ...
-----------------
Alin. (4) al art. 20 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(5) În cazul achitarii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în cont curent personal sau în cont de card, directiile teritoriale efectueaza plata prin unitatile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar. ...
-----------------
Alin. (5) al art. 20 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(6) Comisionul bancar prevăzut la alin. (5) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit, prin negociere, la nivel teritorial între directiile teritoriale şi unitatile bancare. ...
-----------------
Alin. (6) al art. 20 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
(7) Fondurile necesare achitarii comisionului bancar pentru plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suporta din bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei din aceleasi fonduri din care se suporta plata drepturilor. ...
-----------------
Alin. (7) al art. 20 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
Articolul 21
(1) Sumele încasate necuvenit se recupereaza de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al directiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescriptie. ...
(2) Decizia prevăzută la alin. (1) constituie titlu executoriu şi poate fi contestata conform prevederilor Legii nr. 544/2004. ...
(3) Sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infractiuni savarsite de beneficiar se recupereaza de la acesta, în condiţiile legii. ...
(4) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedati nu se mai urmaresc. ...
Articolul 22
(1) Constituie contraventie nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2), ale art. 14 şi 25 şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei (RON) la 600 lei (RON). ...
(2) Constatarea contraventiei prevăzute la alin. (1) şi aplicarea amenzii corespunzătoare se fac de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei. ...
Articolul 23
Prevederile art. 22 se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 24
(1) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplică şi persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se aflau în una dintre urmatoarele situaţii: ...
a) în plata indemnizatiei pentru cresterea copilului, reglementata de dispozitiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2); ...
b) în concediu de maternitate şi în plata indemnizatiei aferente şi care, după incheierea acestei perioade, ar fi fost indreptatite sa beneficieze de indemnizatia pentru cresterea copilului reglementata de dispozitiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2); ...
c) ar fi fost indreptatite sa beneficieze de indemnizatia pentru cresterea copilului reglementata de dispozitiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2) şi nu au solicitat acest drept; ...
d) cererile privind acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului, reglementata de dispozitiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2), nu au fost solutionate până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv. ...
(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă şi persoanelor care, până la data de 31 octombrie 2006, au realizat în sistemul public de pensii perioade de stagiu de cotizare de cel puţin 10 luni în ultimele 12 luni anterioare datei nasterii copilului. ...
(3) Condiţia prevăzută la art. 1 alin. (1) se considera a fi indeplinita de persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2). ...
(4) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2006 în baza dosarelor transmise la directiile teritoriale de către platitorii acestui drept. ...
(5) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b, drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă începând cu ziua urmatoare celei în care inceteaza, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusa în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, respectiv de la data depunerii cererii, dacă a fost depusa după acest termen. ...
(6) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) şi la alin. (2), drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1). ...
-------------
Art. 24 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
Articolul 25
De la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta inceteaza plata indemnizatiei pentru cresterea copilului, efectuata în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000
, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de actele normative speciale menţionate la art. 3 alin. (2).
-------------
Art. 25 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
Articolul 26
În termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei va elabora norme metodologice în aplicarea acesteia, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 26^1
Pentru persoanele care au beneficiat până la data de 31 decembrie 2005 de drepturile prevăzute la art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecatorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică prevederile prezentei ordonante de urgenta.
-------------
Art. 26^1 a fost introdus de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 17 ianuarie 2007.
Articolul 28
(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2006. ...
(2) Pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga prevederile referitoare la concediul şi indemnizatia pentru cresterea copilului, cuprinse la art. 98, 99, 121, 122, 123, 125, 125^1, 129 şi 138 din Legea nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, precum şi orice alte dispozitii contrare. ...
Articolul 29
(1) Prevederile prezentei ordonante de urgenta sunt aplicabile şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de aparare, ordine publică şi siguranţa naţionala. ...
(2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), fondurile necesare platii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi cheltuielile administrative se asigura din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor şi instituţiilor din sectorul de aparare, ordine publică şi siguranţa naţionala. ...
(3) Pentru perioada cat o persoană dintre cele prevăzute la alin. (1) beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului, la stabilirea drepturilor de pensie şi a altor drepturi acordate potrivit legii se are în vedere solda bruta lunara, respectiv salariul de baza al functionarilor publici cu statut special, actualizate. ...
(4) Modalitatile de depunere şi de solutionare a cererilor de acordare a drepturilor, în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), se stabilesc prin norme interne, aprobate de conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1). ...
Articolul 30
Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta în volumul şi în structura bugetului de stat, respectiv ale bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2006.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
--------------
Ministrul muncii, solidaritatii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul apararii naţionale,
Teodor Atanasiu
p. Ministrul justiţiei,
Maria Cristina Manda,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu
Bucureşti, 3 noiembrie 2005.
Nr. 148.
----------