DECIZIE nr. 1.606 din 15 decembrie 2011
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 9 februarie 2012



    Acsinte Gaspar - preşedinte
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Dragoş Vlădulescu în Dosarul nr. 1.193/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 778D/2011.
    La apelul nominal răspunde consilierul juridic Dumitru Adrian Eduard pentru Agenţia Naţională de Integritate, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autorul excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât Agenţia Naţională de Integritate nu soluţionează litigii şi nu pronunţă hotărâri cu autoritate de lucru judecat, ci are doar activităţi administrative. Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate depune note scrise în acest sens.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost suspendată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Sentinţa nr. 158 din 16 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.193/42/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul Dragoş Vlădulescu într-o cauză venită spre rejudecare şi având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a actului de constatare nr. 303/II din 11 decembrie 2009, emis de către Agenţia Naţională de Integritate.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine, în esenţă, că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 116 alin. (2) din Constituţie, deoarece Agenţia Naţională de Integritate, prin atribuţiile ce i-au fost conferite, a fost instituită - contrar normelor constituţionale menţionate - ca un organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicţională, subordonat Parlamentului. Pe de altă parte, inspectorii de integritate, deşi sunt controlaţi politic prin intermediul Consiliului Naţional de Integritate, se supun Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi au atribuţii specifice unui organism jurisdicţional. Aceştia pot solicita instituţiilor şi autorităţilor publice date, informaţii şi documente pe baza cărora se soluţionează dosarele, pot dispune efectuarea de expertize în condiţii asemănătoare modalităţii în care este administrată această probă în procedura penală, iar în cazul în care se efectuează o expertiză, pot alege un consilier.
    Raportul de evaluare (fostul act de constatare) reprezintă un adevărat rechizitoriu, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) din Constituţie, text ce exclude posibilitatea înfiinţării unor organisme hibride, care să îndeplinească simultan sarcini administrative şi jurisdicţionale şi care să se situeze sub control parlamentar.
    O altă dovadă a faptului că suntem în prezenţa unui organism jurisdicţional o reprezintă dispoziţiile referitoare la modalitatea de repartizare a cauzelor, dar şi anumite situaţii care apar în mod deosebit în activitatea de administrare a justiţiei, respectiv cauze de incompatibilitate, conflict de interese, formularea unor cereri de recuzare sau declaraţii de abţinere a inspectorului de integritate. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile referitoare la principiile aplicabile activităţii şi procedurii de verificare realizate în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate (legalitate, celeritate, imparţialitate, dreptul la apărare etc.).
    Astfel, activităţile de cercetare, de anchetă efectuate de către inspectorii de integritate - în cadrul cărora se administrează şi se evaluează probe, se solicită orice informaţii necesare de la orice instituţie, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat şi se efectuează expertize - sunt urmate de întocmirea unui raport de evaluare (fostul act de constatare), cu efecte juridice similare rechizitoriului, sub aspectul sesizării instanţei de judecată. Astfel, prin raportul de evaluare, inspectorul de integritate analizează şi decide - printr-un procedeu specific funcţiei de judecată - dacă există sau nu un caz de incompatibilitate şi, mai mult, drept consecinţă a activităţii de cercetare, Agenţia Naţională de Integritate sesizează organul de urmărire penală, dacă se constată că există probe sau indicii temeinice pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Aceste atribute sunt specifice unor organe judecătoreşti care se supun dispoziţiilor prevăzute în capitolul VI - "Autoritatea judecătorească" din titlul III - "Autorităţile publice" al Constituţiei, or Agenţia Naţională de Integritate nu este un organ judecătoresc.
    Maniera în care este reglementată la acest moment activitatea Agenţiei îi conferă posibilitatea să desfăşoare activităţi cu caracter jurisdicţional, creându-se o confuzie între funcţia de anchetă şi cea de judecată, inspectorul de integritate - pe baza liberei sale aprecieri în administrarea probelor, printr-o procedură care nu respectă contradictorialitatea - decide că o persoană se află sau s-a aflat într-o stare de incompatibilitate şi, prin urmare, dă un verdict, "spune dreptul" (iuris dictio), activitate permisă numai instanţelor de judecată.
    De asemenea, inspectorul de integritate este funcţionar public, iar nu magistrat.
    Activităţile de cercetare şi de constatare în temeiul cărora se emite raportul de evaluare sau sunt sesizate organele de urmărire penală nu se pot încadra nici în modalităţile de exercitare a jurisdicţiilor speciale administrative, deoarece nu sunt facultative, aşa cum prevede art. 21 alin. (4) din Constituţie, ci obligatorii.
    În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010, susţine că acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece Legea nr. 176/2010 a fost adoptată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut la art. 147 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, termenul în care dispoziţiile constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit să fie puse de acord cu Legea fundamentală - adică cel mai târziu la data de 20 iunie 2010 - nu a fost respectat, Legea nr. 176/2010 fiind publicată la data de 2 septembrie 2010 şi intrând în vigoare la data de 5 septembrie 2010. Ne aflăm astfel într-un caz de ultraactivitate a Legii nr. 144/2007, care începând cu data de 20 iunie 2010 ar fi trebuit să-şi înceteze efectele, dar şi de retroactivitate a Legii nr. 176/2010 până la data de 20 iunie 2010.
    Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate nu este o activitate cu caracter jurisdicţional, atâta vreme cât nu pronunţă hotărâri cu putere de lucru judecat, nu are competenţa de a soluţiona în mod irevocabil litigii şi nici de a sancţiona încălcările legii, ci doar evaluează anumite situaţii în sensul de a aprecia dacă acestea intră sau nu în câmpul noţiunii de incompatibilitate sau conflict de interese.
    De asemenea, prevederile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, deoarece între data publicării Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale şi data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost suspendată, iar acest ultim act normativ conţine dispoziţii care reglementează situaţia probelor administrate şi a actelor procesuale efectuate la instanţe şi organele de urmărire penală înainte de data publicării deciziei Curţii Constituţionale, astfel că această decizie are putere numai pentru viitor, neinfluenţând situaţia respectivelor acte.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, deoarece activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate nu este o activitate cu caracter jurisdicţional, atâta vreme cât nu pronunţă hotărâri ce au putere de lucru judecat, nu are competenţa de a soluţiona în mod irevocabil litigii şi nici de a sancţiona încălcările legii, ci doar evaluează anumite situaţii în sensul de a aprecia dacă acestea intră sau nu în câmpul noţiunii de incompatibilitate sau conflict de interese.
    Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 147 alin. (1) din Constituţie, apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece între data publicării Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale şi data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost suspendată, iar acest act normativ cuprinde dispoziţii care reglementează situaţiile tranzitorii, astfel încât Decizia nr. 415/2010 nu are nicio influenţă asupra acestora.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, dispoziţii care au următorul conţinut:
    - Art. 1 alin. (3): "Activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) se desfăşoară în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, înfiinţată prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, denumită în continuare Agenţia. Pentru preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei, precum şi pentru personalul acesteia, activitatea de evaluare a averii, a intereselor şi a incompatibilităţilor se desfăşoară în cadrul Consiliului Naţional de Integritate.";
    - Art. 34 alin. (1)-(3): "(1) Verificările aflate în curs de desfăşurare la Agenţie la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta.
    (2) Actele şi lucrările efectuate în cadrul Agenţiei, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, rămân valabile.
    (3) Probele administrate şi actele procesuale efectuate la instanţe şi organe de urmărire penală înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se menţin."
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 21 alin. (4) privind jurisdicţiile speciale administrative, ale art. 116 alin. (2) privind organele de specialitate, ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei şi ale art. 147 alin. (1) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, Curtea reţine următoarele:
    La data de 11 decembrie 2009, Agenţia Naţională de Integritate a emis Actul de constatare nr. 303/II din 11 decembrie 2009 prin care a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul Dragoş Vlădulescu în perioada 22 iunie 2004 - 1 septembrie 2009, deoarece a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Dragomireşti (fiind validat în această funcţie la data de 22 iunie 2004) şi funcţia de administrator al Societăţii Comerciale Vladostar Prod - S.R.L. (fiind înscrisă în Registrul comerţului menţiunea de încetare din această funcţie prin Încheierea nr. 6.091 din 1 septembrie 2009).
    Împotriva acestui act de constatare, domnul Dragoş Vlădulescu a formulat contestaţie la Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, potrivit cărora, "În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie la curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte (...)", dispoziţii în vigoare la acel moment. Motivele principale ale contestaţiei vizau nulitatea absolută a actului de constatare, deoarece acesta nu ar fi cuprins elementele obligatorii prevăzute de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007.
    Prin Sentinţa nr. 37 din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de contestatorul Dragoş Vădulescu şi a anulat Actul de constatare nr. 303/II din 11 decembrie 2009, emis de Agenţia Naţională de Integritate, deoarece acesta nu cuprindea obiecţiile şi explicaţiile oferite de contestator.
    Agenţia Naţională de Integritate a formulat recurs împotriva sentinţei sus-menţionate, iar prin Decizia nr. 4.803 din 5 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti, considerând că soluţia primei instanţe este excesiv de formalistă, bazându-se pe o interpretare rigidă şi trunchiată a dispoziţiilor legale aplicabile.
    În cadrul rejudecării după casare, la termenul din 4 aprilie 2011, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
    Anterior invocării excepţiei de neconstituţionalitate, a fost adoptată Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Legea nr. 176/2010 a fost adoptată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor cap. I "Dispoziţii generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007, în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor şi s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 lit. e), f) şi g), art. 12 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 144/2007, în măsura în care prevăd transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicarea lor pe pagina de internet a acesteia şi a instituţiei.
    Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
    Analizând condiţia de admisibilitate prevăzută la art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă [...] care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea observă că, deşi întregul litigiu în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate se judecă, potrivit regulii tempus regit actum, în baza Legii nr. 144/2007, actul de constatare a cărei anulare s-a cerut fiind emis în anul 2009, înainte deci de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi de adoptarea Legii nr. 176/2010, se constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece dispoziţiile de lege criticate care formează obiectul excepţiei se referă la situaţia actelor şi lucrărilor efectuate în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în Monitorul Oficial al României.
    Analizând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 raportate la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:
    Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 116 alin. (2) din Constituţie, în sensul că Agenţia Naţională de Integritate, prin atribuţiile ce i-au fost conferite, a fost instituită - contrar normelor constituţionale menţionate - ca un organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicţională, subordonat Parlamentului, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 176/2010, Agenţia desfăşoară doar o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415/2010 referitoare la dispoziţiile Legii nr. 144/2007.
    În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 şi susţinerea potrivit cărora acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece Legea nr. 176/2010 a fost adoptată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut la art. 147 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că dispoziţiile constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit să fie puse de acord cu Legea fundamentală până la data de 20 iunie 2010.
    În condiţiile în care Parlamentul nu a respectat acest termen, Legea nr. 176/2010 fiind publicată la data de 2 septembrie 2010 şi intrând în vigoare la data de 5 septembrie 2010, se aplică prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (1), potrivit cărora "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare [...] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul [...] nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei."
    Prin urmare, la data de 20 iunie 2010, dispoziţiile neconstituţionale din Legea nr. 144/2007 şi-au încetat efectele juridice, nemaiputându-se aplică, iar dispoziţiile criticate din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează, ele aplicându-se doar începând cu data de 5 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.
    Dispoziţiile de lege criticate nu fac decât să reglementeze - pe cale legală - efectele Deciziei nr. 415/2010 referitoare la actele efectuate în cadrul Agenţiei, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 în Monitorul Oficial al României, acte care rămân valabile, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) teza finală din Constituţie, "De la data publicării, deciziile [...] au putere numai pentru viitor."
    Având în vederea toate aceste argumente, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 este neîntemeiată.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Dragoş Vlădulescu în Dosarul nr. 1.193/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2011.
    PREŞEDINTE,
    ACSINTE GASPAR
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    ----