LEGE (A) 105 22/09/1992

LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*)
cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat
(actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*)

EMITENT

PARLAMENTUL

----------
*) Textul initial a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 245 din 1 octombrie 1992. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. pînă la data de 26 octombrie 1993, cu modificările şi completările aduse de RECTIFICAREA nr. 105 din 20 septembrie 1992.
Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 Dispozitii generale

Articolul 1

Prezenta lege cuprinde:
a) norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat;
b) norme de procedura în litigii privind raporturi de drept international privat.
În înţelesul prezentei legi, raporturile de drept international privat sînt raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedura civila şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.

Articolul 2

Strainii sînt asimilati, în condiţiile legii, în drepturi civile cu cetatenii români în tot ce priveste aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.
Asimilarea se aplică şi în beneficiul persoanelor juridice straine.

Articolul 3

Cînd determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaza să fie data unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridica stabilita de legea română.

Articolul 4

Dacă legea străină, determinata potrivit dispoziţiilor ce urmeaza, retrimite la dreptul român, se aplică legea română, afară de cazul în care se prevede în mod expres altfel.
Retrimiterea facuta de legea străină la dreptul altui stat este fără efect.

Articolul 5

În cazul în care legea străină aparţine unui stat în care coexista mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determina dispozitiile aplicabile.

Articolul 6

Aplicarea legii straine este independenta de condiţia reciprocitatii, afara numai dacă dispozitiile ce urmeaza sau legi speciale nu prevad altfel.
În cazul în care se cere condiţia reciprocitatii de fapt, indeplinirea ei este prezumata pînă la dovada contrara. Dovada se solicita Ministerului Justiţiei, care stabileste situaţia reala, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe.

Articolul 7

Conţinutul legii straine se stabileste de instanţa judecătorească prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat.
Partea care invoca o lege străină poate fi obligata sa faca dovada continutului ei.
În cazul imposibilitatii de a stabili conţinutul legii straine, se aplică legea română.

Articolul 8

Aplicarea legii straine se inlatura:
a) dacă încalcă ordinea publică de drept international privat român;
b) dacă a devenit competenţa prin frauda.
În cazul inlaturarii legii straine, se aplică legea română.

Articolul 9

Drepturile cîştigate în tara străină sînt respectate în România, afara numai dacă sînt contrare ordinii publice de drept international privat român.

Articolul 10

Dispozitiile prezentei legi sînt aplicabile în măsura în care conventiile internationale la care România este parte nu stabilesc o alta reglementare.

Capitolul 2 Persoane fizice

Secţiunea I Statutul persoanei fizice

Articolul 11

Starea, capacitatea şi relatiile de familie ale persoanei fizice sînt cirmuite de legea sa naţionala, afara numai dacă, prin dispozitii speciale, nu se prevede altfel.

Articolul 12

Legea naţionala este legea statului a cărui cetatenie o are persoana în cauza. Determinarea şi proba cetateniei se fac în conformitate cu legea statului a carei cetatenie se invoca.
Legea naţionala a cetateanului român care, potrivit legii straine, este considerat ca are o alta cetatenie, este legea română.
Legea naţionala a strainului care are mai multe cetatenii este legea statului unde îşi are domiciliul sau, în lipsa, reşedinţa.
Dacă o persoană nu are nici o cetatenie, se aplică legea domiciliului sau, în lipsa, legea resedintei.

Articolul 13

Inceputul şi încetarea personalitatii sînt determinate de legea naţionala a fiecarei persoane.

Articolul 14

Numele persoanei este cirmuit de legea sa naţionala.
Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, savirsite în România, este asigurata potrivit legii române.

Articolul 15

Apartenenta unei persoane la o noua lege naţionala nu aduce atingere majoratului dobîndit potrivit legii care îi era anterior aplicabila.

Articolul 16

Condiţiile, efectele şi anularea unei hotărîri prin care se constata moartea prezumata, absenta sau dispariţia, precum şi prezumtiile de supravietuire sau de moarte sînt cirmuite de ultima lege naţionala a persoanei disparute.
Dacă această lege nu poate fi identificata, se aplică legea română.

Articolul 17

Persoana care, potrivit legii naţionale sau legii domiciliului sau, este lipsita de capacitate sau are capacitate de exercitiu restrinsa, nu poate să opuna aceasta cauza de nevaliditate celui care l-a socotit, cu buna-credinta, ca fiind deplin capabil în conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit.
Aceasta regula nu se aplică actelor juridice referitoare la familie, mostenire şi transmiterea imobilelor.

Secţiunea a II-a Căsătoria şi divortul

Articolul 18

Condiţiile de fond cerute pentru incheierea căsătoriei sînt determinate de legea naţionala a fiecaruia dintre viitorii soti.
Dacă una dintre legile straine astfel determinata prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a incheia o căsătorie, acel impediment va fi inlaturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soti este cetatean român şi căsătoria se incheie pe teritoriul României.

Articolul 19

Forma incheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul caruia se celebreaza.
Căsătoria unui cetatean român aflat în strainatate poate fi incheiata în faţa autorităţii locale de stat competente ori în faţa agentului diplomatic sau functionarului consular fie al României, fie al statului celuilalt viitor sot.
Căsătoria care se incheie în faţa agentului diplomatic sau functionarului consular al României este supusă condiţiilor de forma a legii române.

Articolul 20

Relatiile personale şi patrimoniale dintre soti sînt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetatenii deosebite, sînt supuse legii domiciliului lor comun.
Legea naţionala comuna sau legea domiciliului comun al sotilor continua sa reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimba, după caz, cetatenia sau domiciliul.
În lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sînt supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut reşedinţa comuna sau cu care intretin în comun cele mai strinse legaturi.

Articolul 21

Condiţiile de fond cerute în incheierea convenţiei matrimoniale sînt cele stabilite de legea naţionala a fiecaruia dintre viitorii soti.
Regimul şi efectele convenţiei matrimoniale sînt cirmuite de legea aleasa prin acord de către viitorii soti, iar în lipsa, de legea prevăzută de art. 20.
Aceeasi lege stabileste dacă este posibila modificarea sau inlocuirea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei. Modificarea sau noua convenţie matrimoniala nu poate aduce prejudicii tertilor.

Articolul 22

Divortul este cirmuit de legea aplicabila potrivit art. 20.
Dacă legea străină, astfel determinata, nu permite divortul ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean român.

Articolul 23

În cazul în care sotii sînt în drept sa ceara separatia de corp, condiţiile acesteia sînt supuse legii prevăzute de art. 20, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 24

Legea care reglementeaza cerinţele legale pentru incheierea căsătoriei se aplică nulitatii căsătoriei şi efectelor acestei nulitati.
Nulitatea unei căsătorii incheiata în strainatate cu incalcarea condiţiilor de forma poate fi admisa în România numai dacă sancţiunea nulitatii este prevăzută şi în legea română.

Secţiunea a III-a Filiatia

Articolul 25

Filiatia copilului din căsătorie se stabileste potrivit legii care, la data cînd s-a nascut, cirmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei parintilor săi.
Dacă, înainte de nasterea copilului, căsătoria parintilor a incetat sau a fost desfacuta, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cirmuia efectele.

Articolul 26

Legea aratata în art. 25 se aplică de asemenea:
a) tagaduirii paternitatii copilului nascut din căsătorie;
b) dobindirii numelui de către copil;
c) raporturilor dintre parinti şi copil, inclusiv obligaţiei parintilor de a intretine copilul, de a-l educa şi de a-i administra bunurile.

Articolul 27

În cazul în care parintii sînt în drept sa procedeze la legitimarea prin căsătorie subsecventa a copilului nascut anterior, condiţiile cerute în acest scop sînt cele prevăzute de legea care, potrivit art. 20, se aplică efectelor căsătoriei.

Articolul 28

Filiatia copilului în afara căsătoriei se stabileste potrivit legii naţionale a copilului de la data nasterii. În cazul în care copilul, cetatean strain, are şi o alta cetatenie străină, se aplică legea care îi este mai favorabila.
Legea mentionata se aplică indeosebi:
a) recunoasterii filiatiei şi efectelor ei;
b) contestarii recunoasterii filiatiei;
c) raporturilor dintre parinti şi copil, inclusiv obligaţiei parintilor de a intretine copilul, de a-l educa şi de a-i administra bunurile.

Articolul 29

Dreptul mamei de a cere tatalui copilului din afara căsătoriei sa răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii şi pentru cele prilejuite de nasterea copilului este supus legii naţionale a mamei.

Articolul 30

Condiţiile de fond cerute pentru incheierea adoptiei sînt stabilite de legea naţionala a adoptatorului şi a celui ce urmeaza să fie adoptat. Acestia trebuie să indeplineasca şi condiţiile care sînt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele doua legi naţionale aratate.
Condiţiile de fond cerute sotilor care adopta împreună sînt cele stabilite de legea care cirmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei lor. Aceeasi lege se aplică şi dacă unul dintre soti adopta copilul celuilalt.

Articolul 31

Efectele adoptiei, precum şi relatiile dintre adoptator şi adoptat sînt cirmuite de legea naţionala a adoptatorului, iar în cazul adoptiei consimtite de soti este aplicabila legea prevăzută de art. 20. Aceeasi lege cirmuieste şi desfacerea adoptiei.

Articolul 32

Forma adoptiei este supusă legii statului pe teritoriul caruia ea se incheie.

Articolul 33

Nulitatea adoptiei este supusă, pentru condiţiile de fond, legilor prevăzute la art. 30, iar pentru nerespectarea condiţiilor de forma, legii prevăzute la art. 32.

Secţiunea a IV-a Obligaţia de întreţinere

Articolul 34

Legea aplicabila obligaţiei de întreţinere este:
a) în raporturile dintre parinti şi copii, legea care cirmuieste, potrivit art. 25, 28 şi 31, efectele filiatiei;
b) în raporturile dintre soti, legea care cirmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei;
c) în raporturile dintre fostii soti, legea care cirmuieste, potrivit art. 22, divortul; d) în raporturile dintre persoane, legea naţionala a creditorului. În caz de schimbare a cetateniei, noua lege naţionala se aplică numai prestatiilor ulterioare schimbarii.

Articolul 35

Legea aplicabila obligaţiei de întreţinere determina indeosebi:
a) persoana creditorului şi debitorului, precum şi ordinea de prioritate între mai mulţi debitori;
b) intinderea obligaţiei de întreţinere;
c) modul de executare a obligaţiei şi termenele pentru satisfacerea acesteia. Pentru a se determina intinderea obligaţiei de întreţinere trebuie să se tina seama, chiar dacă legea străină aplicabila dispune altfel, de posibilitatile materiale ale debitorului şi de nevoile efective ale creditorului.

Secţiunea a V-a Ocrotirea persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa

Articolul 36

Ocrotirea minorului nascut din căsătorie sau adoptat, exercitata de parinti ori, după caz, de tata sau de mama, este cirmuita de legea prevăzută de art. 20.

Articolul 37

Instruirea, modificarea, efectele şi încetarea tutelei, precum şi raporturile dintre tutore şi persoana lipsita de capacitate sau cu capacitate restrinsa sînt supuse legii naţionale a persoanei ocrotite.
Obligaţia de a accepta şi de a exercita tutela este supusă legii naţionale a tutorelui.

Articolul 38

Masurile ce se iau de către parinti sau tutore cu privire la minor sau la o altă persoană lipsita de capacitate sau cu capacitate restrinsa, ori cu privire la bunurile ce le apartin, sînt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.

Articolul 39

Dispozitiile art. 37 şi 38 se aplică în mod corespunzător curatelei şi oricăror institutii de ocrotire a persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate restrinsa.

Capitolul 3 Persoanele juridice

Articolul 40

Persoana juridica are naţionalitatea strainului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului consultativ, sediul social.
Dacă exista sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica naţionalitatea persoanei juridice este sediul real.
Prin sediul real se înţelege locul unde se afla centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărîrile organului respectiv sînt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociaţi din alte state.

Articolul 41

Statutul organic al persoanei juridice este cirmuit de legea sa naţionala, determinata în modul prevăzut la art. 40.
Statutul organic al sucursalei înfiinţate de către persoana juridica intr-o alta tara este supus legii naţionale a acesteia.
Statutul organic al filialei este supus legii statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabila persoanei juridice care a înfiinţat-o.

Articolul 42

Legea statului organic al persoanei juridice cirmuieste indeosebi:
a) capacitatea acesteia;
b) modul de dobîndire şi de pierdere a calităţii de asociat;
c) drepturile şi oblibaţiile ce decurg din calitatea de asociat;
d) modul de alegere, competentele şi functionarea organelor de conducere ale persoanelor juridice;
e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;
f) raspunderea persoanei juridice şi a organelor ei faţă de terti;
g) modificarea actelor constitutive;
h) dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice.

Articolul 43

Persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil constituite în statul a cărui naţionalitate o au, sînt recunoscute de plin drept în România.
Persoanele juridice straine fără scop patrimonial pot fi recunoscute în România, pe baza aprobării prealabile a guvernului, prin hotărîre judecătorească, sub condiţia reciprocitatii, dacă sînt valabil constituite în statul a carei naţionalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmaresc nu contravin ordinii sociale şi economice din România.
Hotărîrea de recunoastere se publică în Monitorul Oficial al României şi într-un ziar central şi este supusă recursului în termen de 60 de zile de la data ultimei publicari.
Recursul poate fi exercitat de orice persoană interesata pentru neindeplinirea oricareia dintre condiţiile prevăzute la alin. 2.

Articolul 44

O persoana juridica străină care este recunoscută beneficiaza de toate drepturile care decurg din legea statutului ei organic, în afară de cele pe care statul care face recunoasterea le refuza prin dispozitiile sale legale.

Articolul 45

Persoana juridica străină recunoscută în România îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul tarii în condiţiile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activităţilor economice, sociale, culturale sau de alta natură.

Articolul 46

Fuzionarea unor persoane juridice de naţionalitati diferite poate fi realizata dacă sînt indeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de cele doua legi naţionale aplicabile statutului lor organic.

Capitolul 4 Dispozitii comune persoanelor fizice şi persoanelor juridice

Articolul 47

Reprezentarea legala a persoanei fizice lipsite de capacitate de exercitiu şi a persoanei juridice în cazurile în care se afla în incetare de plati, precum şi asistarea persoanei fizice cu capacitate de exercitiu restrinsa sînt supuse legii care se aplică raportului juridic din care se naste atributia de reprezentare sau de asistare.

Articolul 48

Calitatea de comerciant este determinata de legea statului unde persoana fizica sau juridica a obţinut autorizarea de a desfăşura activităţi economice sau unde este inmatriculata.
În lipsa de autorizare, de inmatriculare*) sau dacă persoana a obţinut mai multe autorizaţii, respectiv este inmatriculata în mai multe state, se aplică legea statului unde funcţionează conducerea activităţii ei economice.
-------------
*) Conform RECTIFICARII nr. 105 din 20 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 26 octombrie 1993, în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, se face urmatoarea rectificare:
- La articolul 48 alineatul 2, în loc de "În lipsa de autorizatie de inmatriculare..." se va citi "În lipsa de autorizare, de inmatriculare...".

Capitolul 5 Bunurile

Secţiunea I Regim general

Articolul 49

Posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garantii reale, sînt cirmuite de legea locului unde acestea se afla sau sînt situate, afara numai dacă prin dispozitii speciale se prevede altfel.

Articolul 50

Natura mobiliara sau imobiliara, cit şi conţinutul drepturilor reale asupra bunurilor se determina în conformitate cu legea locului unde se afla sau sînt situate, prin derogare de la art. 3.

Articolul 51

Platformele şi alte institutii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sînt considerate, în înţelesul prezentului capitol, ca bunuri imobile.

Secţiunea a II-a Bunurile mobile corporale

Articolul 52

Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat asezarea sînt cirmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul cînd s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv.

Articolul 53

Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat, afara numai dacă:
a) părţile interesate au ales prin acordul lor, în condiţiile art. 73 şi art. 74, o alta lege, care devine astfel aplicabila;
b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor măsuri asiguratorii sau ca urmare a unei vinzari silite, în aceste cazuri fiind aplicabila, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a fost reasezat temporar.
c) bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz supus legii sale naţionale.

Articolul 54

Condiţiile şi efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sînt cirmuite, dacă părţile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.

Secţiunea a III-a Mijloacele de transport

Articolul 55

Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sînt supuse:
a) legii pavilionului pe care îl arboreaza nava sau aeronava;
b) legii aplicabile statutului organic al intreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi rutiere din patrimoniul ei.

Articolul 56

Legea aratata de art. 55 se aplică deopotriva:
a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formindu-i dotarea tehnica;
b) creanţelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenţa tehnica, întreţinerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.

Secţiunea a IV-a Titlurile de valoare

Articolul 57

Emiterea de acţiuni nominative, la ordin sau la purtator, precum şi de obligaţiuni este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.

Articolul 58

Condiţiile şi efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele aratate de art. 57 sînt supuse:
a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cit priveste titlul nominativ;
b) legii locului de plată a titlului la ordin;
c) legii locului unde se afla titlul la purtator în momentul transmiterii, în raporturile dintre posesorii succesivi, precum şi dintre acestia şi tertele persoane.

Articolul 59

Legea aratata expres în cuprinsul unui titlu de valoare se stabileste dacă acesta intruneste condiţiile spre a fi un titlu reprezentativ al marfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura titlului se determina potrivit legii statului în care îşi are sediul intreprinderea emitenta.
Dacă titlul reprezinta marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil, potrivit alineatului precedent, cirmuieste drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.

Secţiunea a V-a Bunurile necorporale

Articolul 60

Nasterea, conţinutul şi stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creatie intelectuala sînt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru intiia oara adusa la cunoştinţa publicului prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.
Operele de creatie intelectuala nedivulgate sînt supuse legii naţionale a autorului.

Articolul 61

Nasterea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate industriala sînt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori inregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit sau de înregistrare.

Articolul 62

Obtinerea reparatiei materiale şi morale este supusă legii statului unde a avut loc incalcarea dreptului de autor sau de proprietate industriala.

Articolul 63

Drepturile de autor şi de proprietate industriala ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice straine sînt ocrotite pe teritoriul României, conform legii române şi convenţiilor internationale la care România este parte.

Secţiunea a VI-a Formele de publicitate

Articolul 64

Formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri, sînt supuse legii aplicabile la data şi locul unde se indeplinesc.

Articolul 65

Formele aratate în art. 64, precum şi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sînt supuse legii statului unde acesta se găseşte situat, chiar dacă temeiul juridic al nasterii, transmiterii, restringerii sau stingerii dreptului real ori garantiei reale s-a constituit prin aplicarea altei legi.

Capitolul 6 Mostenirea

Articolul 66

Mostenirea este supusă:
a) în ce priveste bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii naţionale pe care persoana decedata o avea la data mortii;
b) în ce priveste bunurile imobile şi fondul de comert, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat.

Articolul 67

Legea aplicabila mostenirii stabileste indeosebi:
a) momentul deschiderii mostenirii;
b) persoanele cu vocatie de a mosteni;
c) calitatile cerute pentru a mosteni;
d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;
e) condiţiile şi efectele optiunii succesorale;
f) intinderea obligaţiei mostenitorilor de a suporta pasivul;
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.

Articolul 68

Testatorul poate supune transmiterea prin mostenire a bunurilor sale altei legi decit cea aratata în art. 66, fără a avea dreptul sa inlature dispozitiile ei imperative.
Legea astfel aleasa se aplică situaţiilor prevăzute la art. 67.
Intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt socotite valabile dacă actul respecta condiţiile de forma aplicabile, fie la data cînd a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricareia dintre legile urmatoare:
a) legea naţionala a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea situaţiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului;
e) legea instanţei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite.

Capitolul 7 Actul juridic

Articolul 69

Condiţiile de fond ale actului juridic unilateral sînt stabilite de legea aleasa de către autorul sau.
În lipsa, se aplică legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai strinse, iar dacă această lege nu poate fi identificata, se aplică legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit.

Articolul 70

Actul juridic accesoriu este cirmuit de legea care se aplică fondului actului juridic principal, în lipsa unei manifestari de voinţa diferita.

Articolul 71

Condiţiile de forma ale unui act juridic sînt stabilite de legea care îi cirmuieste fondul.
Actul se considera totusi valabil din punct de vedere al formei, dacă indeplineste condiţiile prevăzute de una dintre legile urmatoarele:
a) legea locului unde a fost întocmit;
b) legea naţionala sau legea domiciliului persoanei care l-a consimtit;
c) legea aplicabila potrivit dreptului international privat al autorităţii care examineaza validitatea actului juridic.

Articolul 72

În cazul în care legea aplicabila condiţiilor de fond ale actului juridic impune, sub sancţiunea nulitatii, o anumita forma solemna, nici o alta lege dintre cele menţionate în art. 71 nu poate să inlature aceasta cerinţa, chiar dacă actul a fost întocmit în strainatate.

Capitolul 8 Oblibaţiile contractuale şi extracontractuale

Secţiunea I Condiţiile de fond ale contractului

Articolul 73

Contractul este supus legii alese prin consens de părţi.

Articolul 74

Alegerea legii aplicabile contractului trebuie să fie expresa ori să rezulte neindoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe.

Articolul 75

Părţile pot alege legea aplicabila totalitatii sau numai unei anumite părţi a contractului.

Articolul 76

Înţelegerea privind alegerea legii aplicabile, potrivit art. 73, poate fi modificata prin acordul părţilor.
Modificarea acordului asupra legii aplicabile, convenita ulterior datei incheierii contractului, are efect retroactiv, fără să poată totusi:
a) sa infirme validitatea formei acestuia; sau
b) sa aduca atingere drepturilor dobindite între timp de terti.

Articolul 77

În lipsa unei legi alese conform art. 73, contractul este supus legii statului cu care prezinta legaturile cele mai strinse.
Se considera ca exista atare legaturi cu legea statului în care debitorul prestatiei caracteristice are, la data incheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsa, reşedinţa, ori fondul de comert sau sediul statutar.
Contractul referitor la un drept imobiliar sau la un drept de folosinţă temporara asupra unui imobil are legaturile cele mai strinse cu legea statului unde acesta se afla situat.

Articolul 78

Prin prestatie caracteristica se înţelege:
a) prestatia părţii care, în temeiul unui contract translativ, precum vinzarea sau altele similare, instraineaza un bun mobil;
b) prestatia părţii care, în temeiul unui contract de închiriere sau altele similare, pune la dispoziţia unei persoane, pe o durată de timp determinata, folosinţă unui bun;
c) prestatia indeplinita de mandatar, depozitar, antreprenor şi, în general, de partea care, în contractele de servicii, o aduce la indeplinire;
d) prestatia garantului în contractele de garantie, de cautiune sau altele similare.
Prezumtiile stabilite în alineatul precedent pot fi inlaturate dacă partea interesata face dovada ca din circumstanţe rezultă ca exista legaturi mai strinse ale contractului cu legea unui stat.

Articolul 79

Contractul care nu poate fi localizat în functie de prestatia caracteristica a uneia dintre părţi este supus, cit priveste condiţiile de fond, legii locului unde a fost incheiat.
Dacă, în acest scop, părţile aflate în state diferite au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se considera incheiat în tara domiciliului sau sediului părţii de la care a pornit oferta ferma de contractare ce a fost acceptata.

Articolul 80

Legea aplicabila fondului contractului, potrivit art. 73-79, se aplică indeosebi:
a) interpretarii naturii sale juridice şi a clauzelor pe care le cuprinde;
b) executarii obligaţiilor izvorite din contract;
c) consecintelor neexecutarii totale sau partiale a acestor obligaţii, precum şi evaluării prejudiciului pe care l-a cauzat;
d) modului de stingere a obligaţiilor izvorite din contract;
e) cauzelor de nulitate a contractului şi consecintelor acesteia.
Modul de executare a obligaţiilor izvorite din contract trebuie să se conformeze legii locului de executare. Creditorul este obligat să respecte această lege în luarea masurilor destinate, potrivit contractului, sa preintimpine sau sa remedieze neexecutarea ori să-i restringa efectele prejudiciabile.

Articolul 81

Existenta şi validitatea de fond a consimtamintului părţilor referitor la legea aplicabila contractului sînt determinate de insasi legea pe care au ales-o.
Dacă legea mentionata declara nevalabila alegerea astfel convenita, contractul este cirmuit de legea aratata în art. 77-79.

Articolul 82

Existenta şi validitatea de fond a contractului contestat de către una dintre părţi se determina în conformitate cu legea care i s-ar fi aplicat dacă era socotit ca valabil.

Articolul 83

Efectele juridice ale tacerii părţii care contesta ca şi-a dat consimtamintul la un contract sînt supuse legii naţionale a persoanei fizice sau legii statutului organic al persoanei juridice în cauza.

Articolul 84

Contractul dintre părţi care îşi au domiciliul sau sediul în state diferite se considera incheiat la data cînd acceptarea a ajuns la cunoştinţa ofertantului.
Contractul, care prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediata a prestatiei caracteristice, se considera incheiat în momentul cînd debitorul acesteia a inceput executarea, afara numai dacă ofertantul a cerut ca, în prealabil, sa i se comunice acceptarea. În acest ultim caz se aplică prevederile alineatului precedent.

Articolul 85

Legea străină aplicabila contractului, în temeiul prezentului capitol, cuprinde dispozitiile sale de drept material, în afară de normele ei conflictuale.

Secţiunea a II-a Condiţiile de forma şi de publicitate ale contractului

Articolul 86

Contractul este supus condiţiilor de forma stabilite de legea prevăzută la art. 71 alin. 1, care se aplică în mod corespunzător.
Contractul se considera totusi valabil din punct de vedere al formei dacă:
a) părţile care se gasesc, la data cînd l-au incheiat, în state diferite, au indeplinit condiţiile de forma prevăzute de legea unuia dintre aceste state;
b) reprezentantul părţii a indeplinit condiţiile de forma ale statului unde s-a aflat în momentul incheierii contractului.

Articolul 87

Formele de publicitate necesare spre a conferi validitate sau opozabilitate contractului prin care se constituie, se modifica, se transmit ori se sting drepturi asupra bunurilor corporale, sînt supuse legii locului unde acestea se afla sau sînt situate.

Secţiunea a III-a Contractul de vinzare

Articolul 88

În lipsa unei legi convenite de părţi spre a se aplică vinzarii mobiliare, aceasta este supusă legii statului în care vînzătorul are, la data incheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsa, reşedinţa ori fondul de comert sau sediul social.

Articolul 89

Prin excepţie de la prevederile art. 88, contractul de vinzare-cumparare comerciala este supus legii statului în care cumparatorul are fondul de comert sau sediul social, dacă:
a) negocierile au fost purtate şi contractul a fost incheiat de către părţi prezente în acel stat; sau
b) contractul prevede în mod expres ca vînzătorul trebuie să execute obligaţia de livrare a marfii în acel stat.

Articolul 90

Vinzarea prin licitaţie, prin burse sau tîrguri este supusă legii statului unde are loc incheierea pe aceasta cale a contractului, afara numai dacă legea statului respectiv admite ca părţile sa aleaga prin acord legea aplicabila şi ele au procedat explicit la o asemenea alegere.

Articolul 91

Legea aplicabila vinzarii, în temeiul art. 73, 76-77 şi 88-90, cirmuieste indeosebi:
a) interpretarea contractului;
b) drepturile şi oblibaţiile părţilor;
c) executarea obligaţiilor ce izvorasc din contract;
d) momentul de cînd cumparatorul are dreptul la produsele şi fructele bunului sau marfii transmise;
e) momentul de cînd cumparatorul suporta riscurile referitoare la bunul sau marfa transmisa;
f) validitatea şi efectele între părţi ale clauzelor de rezerva a proprietăţii;
g) consecintele neexecutarii contractului, inclusiv obtinerea reparatiei pentru prejudicii, cu excepţia chestiunilor care sînt supuse legii procedurale a forului;
h) modul de stingere a obligaţiilor izvorite din contract, precum şi decaderea intemeiata pe expirarea unui termen;
i) consecintele nulitatii contractului.

Articolul 92

Legea statului unde se efectueaza receptia marfii stabileste, dacă nu s-a convenit expres altfel, termenele şi procedura de verificare cantitativa şi calitativa, precum şi masurile ce pot fi luate referitor la aceste bunuri în cazul în care sînt refuzate.

Secţiunea a IV-a Contractul de intermediere

Articolul 93

În raporturile dintre reprezentant şi mandatar sau comisionar se aplică, dacă nu s-a convenit altfel, legea statului în care intermediarul exercita imputernicirea.
În cazul în care acesta exercita, cu titlu profesional, functia de intermediar sau agent, se aplică legea sediului sau profesional.

Articolul 94

Legea aratata în art. 93 se aplică indeosebi:
a) existentei, intinderii, modificarii şi încetării puterilor intermediarului;
b) consecintelor depasirii acestor puteri sau folosirii lor abuzive;
c) facultatii intermediarului de a delega, în totul sau în parte, puterile şi de a desemna un intermediar aditional sau substituit;
d) posibilităţii ca intermediarul sa incheie un contract pentru reprezentat, cînd exista riscul unui conflict de interese între el insusi şi reprezentat;
e) clauzei de neconcurenta;
f) cazurilor de prejudicii care urmeaza să fie reparate.

Articolul 95

Raporturile dintre persoana reprezentata şi terti sînt supuse, dacă nu au convenit explicit altfel, legii unde se afla sediul profesional al intermediarului.
În lipsa unui asemenea sediu, se aplică legea statului unde a actionat intermediarul, dacă pe teritoriul respectiv se afla:
a) sediul, domiciliul sau reşedinţa persoanei reprezentate; sau
b) sediul, domiciliul sau reşedinţa tertului; sau
c) sediul bursei, tirgului sau locului unde s-a organizat o licitaţie la care a participat intermediarul spre a îndeplini imputernicirea.

Articolul 96

Legea aratata de art. 95 stabileste indeosebi efectele actelor pe care intermediarul le-a incheiat în exercitiul real sau pretins al imputernicirii.

Articolul 97

Modul de executare a imputernicirii trebuie să se conformeze condiţiilor stabilite de legea statului unde are loc executarea.

Articolul 98

Intermediarul care a comunicat cu tertul dintr-un stat în altul, prin scrisori, telegrame, telex, telefon sau alte mijloace de telecomunicatie, este socotit ca a actionat de la sediul sau profesional ori, în lipsa, de la domiciliul sau reşedinţa sa.

Articolul 99

Dacă reprezentatul, intermediarul sau tertul are mai multe sedii profesionale în state diferite, se tine seama de cel care prezinta legătură cea mai strinsa cu actul indeplinit de intermediar.

Articolul 100

Reprezentarea care are ca obiect acte de administrare sau de dispoziţie referitoare la un imobil este supusă legii situaţiei bunului.

Secţiunea a V-a Contractul de muncă

Articolul 101

Legea convenita de părţi, potrivit art. 73 şi 76, spre a cirmui contractul de muncă este aplicabila numai în măsura în care nu aduce restringeri ocrotirii pe care o asigura salariatului dispozitiile imperative ale legii aplicabile în lipsa unei atare alegeri.

Articolul 102

Contractul de muncă este supus, dacă părţile nu au convenit altfel, legii statului pe al cărui teritoriu:
a) salariatul îşi indeplineste în mod obisnuit munca, în temeiul contractului, chiar dacă este temporar detasat într-un alt stat;
b) se afla sediul intreprinderii care a angajat salariatul, dacă acesta îşi indeplineste munca, prin natura functiei sale; în cazul în care totusi exista legaturi mai puternice ale contractului de muncă cu un alt stat, devine aplicabila legea acestuia.

Secţiunea a VI-a Alte contracte

Articolul 103

În lipsa de lege convenita de părţi se aplică:
a) în contractele de executare de lucrari, legea sediului antreprenorului;
b) în contractele de transport, de expeditii şi altele similare, legea sediului transportatorului sau expeditorului;
c) în contractele bancare, inclusiv cele de garantie bancara autonoma, legea sediului intreprinderii de credit; în raporturile dintre cele doua bănci se aplică legea celei care presteaza serviciul în favoarea celeilalte;
d) în contractele de asigurare împotriva riscurilor, legea sediului asiguratorului; această lege se aplică, de asemenea, cesiunii sau gajarii politei de asigurare;
e) în contractele de depozit, legea sediului depozitarului;
f) donatiei, legea naţionala a donatorului.

Secţiunea a VII-a Imbogatirea fără cauza şi gestiunea de afaceri

Articolul 104

Imbogatirea fără cauza a unei persoane fizice sau juridice este supusă legii statului unde s-a produs.

Articolul 105

În cazul în care imbogatirea fără cauza decurge dintr-o prestatie intemeiata pe un raport juridic anulat*) sau ale cărui efecte incetasera în orice alt mod, legea acestuia este aplicabila şi imbogatirii.
------------
*) Conform RECTIFICARII nr. 105 din 20 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 26 octombrie 1993, în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, se face urmatoarea rectificare:
- La articolul 105, în loc de "...raport juridic anual..." se va citi "..raport juridic anulat...".

Articolul 106

Gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde persoana care indeplineste actele curente de gestiune exercita aceasta activitate.

Secţiunea a VIII-a Actul ilicit

Articolul 107

Legea statului unde are loc un fapt juridic stabileste dacă acesta constituie un act ilicit şi îl cirmuieste indeosebi în ce priveste:
a) capacitatea delictuala;
b) condiţiile şi intinderea raspunderii;
c) cauzele de limitare sau de exonerare de raspundere şi de impartire a raspunderii între autor şi victima;
d) raspunderea comitetului pentru fapta prepusului;
e) natura daunelor care pot sa dea loc la reparatie;
f) modalitatile şi intinderea reparatiei;
g) transmisibilitatea dreptului la reparatie;
h) persoanele indreptatite să obţină reparatia pentru prejudiciul suferit.

Articolul 108

În cazul în care toate sau o parte din consecintele pagubitoare ale actului ilicit se produc într-un alt stat decit în cel unde a avut loc, se aplică reparatiei corelative legea acestui stat, în conformitate cu dispozitiile de la lit. b)-h) din art. 107.

Articolul 109

Persoana prejudiciata poate introduce actiunea de despăgubiri direct împotriva asiguratorului de raspundere civila dacă legea contractului de asigurare o admite.

Articolul 110

Regulile de securitate şi de comportament din statul unde a avut loc actul ilicit trebuie să fie respectate în toate cazurile.

Articolul 111

Dispozitiile art. 107-110 se aplică în mod corespunzător oricarei forme de raspundere izvorita din acte ilicite, dacă nu se dispune expres altfel în secţiunile urmatoare.

Secţiunea a IX-a Raspunderea pentru atingeri aduse personalitatii

Articolul 112

Pretentiile de reparatii intemeiate pe o atingere adusa personalitatii de către mass-media, indeosebi prin presa, radio, televiziune sau orice alt mijloc public de informare, sînt cirmuite, la alegerea persoanei lezate, de:
a) legea statului domiciliului sau resedintei sale;
b) legea statului în care s-a produs rezultatul pagubitor;
c) legea statului în care autorul daunei îşi are domiciliul sau reşedinţa ori sediul social.
În cazurile prevăzute la lit. a) şi b) se cere şi condiţia ca autorul daunei sa fi trebuit în mod rezonabil să se astepte ca efectele atingerii aduse personalitatii să se produca în unul din cele doua state.

Articolul 113

Dreptul de replica împotriva daunelor aduse personalitatii este supus legii statului în care a aparut publicatia sau de unde s-a difuzat emisiunea.

Secţiunea a X-a Raspunderea pentru produse

Articolul 114

Pretentiile de reparatii intemeiate pe un defect al produsului, pe o descriere defectuoasa de natura sa creeze confuzii sau pe lipsa instructiunilor de folosire sînt supuse, la alegerea consumatorului prejudiciat:
a) legii domiciliului sau resedintei sale obisnuite;
b) legii statului de unde a fost dobîndit produsul, afara numai dacă fabricantul, producătorul sau furnizorul face dovada ca produsul a fost pus în circulatie pe piaţa acelui stat fără consimtamintul sau.

Articolul 115

Pretentiile de reparatii prevăzute la art. 114 pot fi formulate dacă produsul face parte din cele destinate unei folosinte personale sau familiale a consumatorului şi este lipsit de legătură cu activitatea sa profesionala sau comerciala.

Articolul 116

Instantele din România pot sa acorde despăgubiri conform art. 114, intemeiate pe o lege străină, numai în limitele stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare.

Secţiunea a XI-a Raspunderea pentru concurenta neloiala

Articolul 117

Pretentiile de reparatii intemeiate pe un act de concurenta neloiala sau pe un alt act care provoaca restringeri nelegitime liberei concurente sînt supuse legii statului pe a cărui piaţa s-a produs rezultatul daunator.

Articolul 118

Poate fi aplicata, de asemenea, la cererea persoanei prejudiciate, în locul legii aratate la art. 117:
a) legea statului de sediu al acestei persoane, dacă actul de concurenta neloiala a produs daune care o privesc în exclusivitate;
b) legea contractului dintre părţi, dacă actul de concurenta neloiala a fost savirsit şi a adus prejudicii raporturilor dintre ele.

Articolul 119

Instantele din România pot acorda despăgubiri, conform art. 117 şi 118, intemeiate pe o lege străină, numai în limitele stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare.

Secţiunea a XII-a Transmiterea şi stingerea obligaţiilor

Articolul 120

Cesiunea de creanta este supusă, dacă părţile nu au convenit altfel, legii creantei cedate. Alegerea altei legi, prin acordul cedentului şi cesionarului, nu este opozabila debitorului cedat decit cu consimtamintul sau.
Oblibaţiile dintre cedent şi cesionar sînt supuse legii care se aplică raportului juridic pe care s-a bazat cesiunea.

Articolul 121

Subrogarea conventionala este supusă, dacă părţile nu au convenit altfel, legii obligaţiei al carei creditor este inlocuit.
Subrogarea legala este supusă legii în temeiul careia o persoană poate sau trebuie să dezintereseze pe creditor. Această lege stabileste:
a) dacă platitorul se subroga în locul creditorului originar, în raporturile sale cu debitorul;
b) drepturile ce pot fi exercitate împotriva debitorului.

Articolul 122

Delegatia şi novatia sînt supuse legii aplicabile obligaţiei care le formeaza obiectul.

Articolul 123

Compensatia este supusă legii aplicabile creantei careia i se opune stingerea, parţială sau totala, prin compensatie.

Secţiunea a XIII-a Dispozitii comune

Articolul 124

Creditorul care îşi valorifica drepturile împotriva mai multor debitori trebuie să se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare dintre ei.

Articolul 125

Dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui codebitor exista numai dacă legile aplicabile ambelor datorii îl admit.
Condiţiile de exercitare a regresului sînt determinate de legea aplicabila datoriei pe care codebitorul o are faţă de creditorul urmaritor.
Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat şi debitorul platitor sînt supuse legii aplicabile datoriei acestuia din urma.
Dreptul unei institutii publice de a exercita regresul este stabilit de legea sa organica. Admisibilitatea şi exercitiul regresului sînt cirmuite de dispozitiile alin. 2 şi 3 din prezentul articol.

Articolul 126

Moneda de plată este definita de legea statului care a emis-o.
Efectele pe care moneda le exercita asupra intinderii unei datorii sînt determinate de legea aplicabila datoriei.
Legea statului în care trebuie efectuata plata determina în ce anume moneda urmeaza ca ea să fie facuta, afara numai dacă, în raporturile de drept international privat nascute din contract, părţile au convenit o alta moneda de plată.

Capitolul 9 Cambia, biletul la ordin şi cecul

Secţiunea I Dispozitii comune

Articolul 127

Persoana care, potrivit legii sale naţionale, este lipsita de capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet de ordin sau cec, se obliga totusi valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnatura a fost data într-un stat a cărui lege îl considera capabil pe subscriitor.

Articolul 128

Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet de ordine sau cec este supus condiţiilor de forma ale legii statului unde angajamentul a fost subscris. În materie de cec, indeplinirea condiţiilor de forma prevăzute de legea locului platii este suficienta.
Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii aratate în alineatul precedent, dar se conformeaza legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de forma a primului angajament nu infirma validitatea celui ulterior.

Articolul 129

Termenele stabilite pentru exercitarea actiunii de regres sînt determinate, faţă de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat nastere.

Articolul 130

Forma şi termenele de protest, cit şi condiţiile de forma ale unor acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de cambie, bilet la ordin sau cec sînt stabilite de legea statului unde trebuie întocmit protestul sau un alt act necesar.

Secţiunea a II-a Cambia şi biletul la ordin

Articolul 131

Efectele obligaţiilor acceptantului unei cambii şi semnatarului unui bilet la ordin sînt supuse legii locului unde aceste titluri sînt platibile.
Efectele pe care le produc semnaturile celorlalţi obligati prin cambie sau prin bilet la ordin sînt determinate de legea statului pe teritoriul caruia au fost date semnaturile.

Articolul 132

Legea locului unde titlul a fost constituit stabileste dacă posesorul cambiei dobîndeşte creanta care a dat loc emisiunii titlului.

Articolul 133

Legea statului unde este platibila cambia stabileste dacă acceptarea poate fi restrinsa la o parte din suma, precum şi dacă posesorul titlului este sau nu obligat sa primeasca o plata parţială.

Articolul 134

Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sînt platibile determina masurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.

Secţiunea a III-a Cecul

Articolul 135

Legea statului unde cecul este platibil determina persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu.

Articolul 136

În cazul în care, potrivit legii aratate în art. 135, cecul este nul din cauza ca a fost tras asupra unei persoane neindreptatite, oblibaţiile ce decurg din semnaturile puse pe titlu în alte state, ale caror legi nu cuprind o asemenea restrictie, sînt valabile.

Articolul 137

Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise oblibaţiile ce decurg din cec determina efectele acestor obligaţii.

Articolul 138

Legea statului unde cecul este platibil determina indeosebi:
a) dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere, precum şi efectele postdatarii;
b) termenul de prezentare;
c) dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat şi care sînt efectele produse de aceste menţiuni;
d) dacă posesorul poate cere şi dacă este obligat sa primeasca o plata parţială;
e) dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza "platibil în cont" ori o expresie echivalenta şi care sînt efectele acestei barari, clauze sau expresii echivalente;
f) dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului şi care este natura lor;
g) dacă tragatorul poate să revoce cecul sau sa faca opozitie la plata acestuia;
h) masurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;
i) dacă un protest sau o constatare echivalenta este necesară pentru conservarea dreptului de regres împotriva girantilor, tragatorului şi celorlalţi obligati.

Capitolul 10 Navigatia civila, fluviala, maritima şi aeriana

Secţiunea I Dispozitii comune

Articolul 139

Legea pavilionului navei sau legea statului de inmatriculare a aeronavei se aplică faptelor şi actelor juridice intervenite la bord, dacă, în conformitate cu natura lor, acestea sînt supuse legii locului unde au survenit.
În porturi şi aeroporturi se aplică legea locala.

Articolul 140

Legea pavilionului navei sau statului de inmatriculare a aeronavei cirmuieste indeosebi:
a) puterile, competentele şi oblibaţiile comandantului navei sau aeronavei;
b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părţile nu au ales o alta lege;
c) raspunderea armatorului navei sau intreprinderii de transport aerian pentru faptele şi actele comandantului şi echipajului;
d) drepturile reale şi de garantie asupra navei sau aeronavei, precum şi formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit şi se sting asemenea drepturi.

Secţiunea a II-a Nave fluviale şi maritime

Articolul 141

Raspunderea izvorita dintr-un abordaj survenit într-un port sau în apele teritoriale este supusă legii locului abordajului.
În marea libera, abordajul este supus legii naţionale comune a navelor, iar dacă naţionalitatea difera, legii navei avariate. În cazul cînd ambele nave sînt avariate, iar una are naţionalitate română, se aplică legea română, dacă nava avariata nu alege legea naţionala a celeilalte nave*).
În zona economica exclusiva a României, abordajul este supus legii române.
------------
*) Conform RECTIFICARII nr. 105 din 20 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 26 octombrie 1993, în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, se face urmatoarea rectificare:
- La articolul 141 alineatul 2, în loc de "...dacă nava avariata nu alege naţionalitatea celeilalte nave" se va citi "dacă nava avariata nu alege legea naţionala a celeilalte nave".

Articolul 142

Oblibaţiile ce decurg din actele de asistenţa şi salvare a persoanelor şi bunurilor sînt supuse legii locului evenimentului, dacă acesta s-a produs în apele teritoriale, iar dacă a survenit în marea libera, legii naţionale a navei care a acordat asistenţa sau a realizat salvarea.
Legea aratata în alineatul precedent stabileste, de asemenea, modul de repartizare a compensatiei pentru asistenţa şi salvare între armator şi echipajul navei salvatoare sau care a acordat asistenţa tehnica.

Secţiunea a III-a Aeronavele

Articolul 143

Dispozitiile legii române referitoare la rutele şi securitatea zborului în spatiul aerian român se aplică oricarei aeronave, independent de statul înmatriculării, precum şi echipajului şi calatorilor aflati la bord.

Articolul 144

Daunele cauzate pe sol de aeronava sînt supuse legii statului pe al cărui teritoriu s-au produs.
În marea libera şi în alte spatii nesupuse vreunei suveranitati se aplică raspunderii izvorite dintr-un abordaj, în mod corespunzător, legea prevăzută de art. 141 alin. 2.

Capitolul 11 Prescriptia achizitiva şi extinctiva

Articolul 145

Uzucapiunea este cirmuita de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop.

Articolul 146

În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se implineste durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urma stat, dacă sînt reunite, cu incepere de la data deplasarii bunului, toate condiţiile cerute de mentionata lege.

Articolul 147

Prescriptia extinctiva a dreptului la actiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv insusi.

Capitolul 12 Norme de procedura în materie de drept international privat

Secţiunea I Competenţa jurisdictionala

Articolul 148

Instantele judecătorești române sînt competente, în condiţiile prevăzute de dispozitiile ce urmeaza, sa solutioneze procesele dintre o parte română şi o parte străină sau numai dintre straini, persoane fizice sau persoane juridice.

Articolul 149

Instantele judecătorești române sînt competente dacă:
1. piritul sau unul dintre piriti are domiciliul, reşedinţa sau fondul de comert în România; dacă piritul din strainatate nu are domiciliul cunoscut, cererea se introduce la instanţa domiciliului sau resedintei reclamantului din tara;
2. sediul pîrîtului, persoana juridica, se afla în România; în sensul prezentului articol, persoana juridica străină este socotita cu sediul în România şi în cazul cînd are pe teritoriul tarii o filiala, o sucursala, o agentie sau o reprezentanta;
3. reclamantul din cererea de pensie de întreţinere are domiciliul în România;
4. locul unde a luat nastere sau trebuia executata, fie chiar în parte, o obligaţie izvorita dintr-un contract, se afla în România;
5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligaţii extra-contractuale cu efectele sale se afla în România;
6. statia feroviara sau rutiera, precum şi portul sau aeroportul de încărcare sau descarcare a pasagerilor sau marfii transportate se afla în România;
7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afla în România;
8. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri rămase de la acesta se afla în România;
9. imobilul la care se referă cererea se afla în România.

Articolul 150

Instantele române sînt, de asemenea, competente sa judece:
1. procese dintre persoane cu domiciliul în strainatate, referitoare la acte sau fapte de stare civila înregistrate în România, dacă cel puţin una dintre părţi este cetatean român;
2. procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetatean român cu domiciliul în strainatate;
3. declararea mortii prezumate a unui cetatean român, chiar dacă el se afla în strainatate la data cînd a intervenit dispariţia. Pînă la luarea unor măsuri provizorii de către instanţa română, rămîn valabile masurile provizorii luate de instanţa străină;
4. procese privitoare la ocrotirea în strainatate a proprietăţii intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetatean român sau strain fără cetatenie, dacă prin convenţia părţilor nu s-a stabilit o alta competenţa;
5. procese dintre straini, dacă acestia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România;
6. procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, precum şi cele referitoare la asistenţa sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea libera ori într-un loc sau spatiu nesupus suveranităţii vreunui stat, dacă:
a) nava sau aeronava are naţionalitatea română;
b) locul de destinatie sau primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava a ajuns, se găseşte pe teritoriul României;
c) nava sau aeronava a fost sechestrata în România;
d) piritul are domiciliul sau reşedinţa în România;
7. falimentul sau orice alta procedura judiciara privind încetarea plăţilor în cazul unei societăţi comerciale straine cu sediul în România;
8. orice alte procese prevăzute de lege.

Articolul 151

Instantele române sînt exclusiv competente sa judece procesele privind raporturi de drept international privat referitoare la:
1. acte de stare civila intocmite în România şi care se referă la persoane domiciliate în România, cetăţeni români sau straini fără cetatenie;
2. incuviintarea adoptiei, dacă cel ce urmeaza a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetatean român sau strain fără cetatenie;
3. tutela şi curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate în România, cetatean român sau strain fără cetatenie;
4. punerea sub interdictie a unei persoane care are domiciliul în România;
5. desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, precum şi alte litigii dintre soti, cu excepţia celor privind imobile situate în strainatate, dacă, la data cererii, ambii soti domiciliaza în România, iar unul dintre ei este cetatean român sau strain fără cetatenie;
6. mostenirea lasata de o persoană care a avut ultimul domiciliu în România;
7. imobile situate pe teritoriul României;
8. executarea silita a unui titlu executoriu pe teritoriul României.

Articolul 152

Instantele din România pot sa dispună, la cerere, măsuri asiguratorii în cazuri urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legătură cu jurisdictia lor, chiar dacă nu sînt competente, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol, sa solutioneze în fond procesul în vederea caruia sau în cursul caruia masurile sînt necesare.

Articolul 153

În cazul în care o jurisdictie străină se declara necompetenta sa solutioneze o actiune formulata de către un cetatean român, aceasta poate fi introdusa la instanţa din România cu care procesul prezinta cele mai strinse legaturi.

Articolul 154

Dacă părţile au supus, prin convenţie, litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naste din actul pe care l-au incheiat, competentei unei anumite instante, aceasta va fi investita cu competenţa jurisdictionala, afara numai dacă:
1. instanţa este străină, iar litigiul intră în competenţa exclusiva a unei instante române;
2. instanţa este română, iar una dintre părţi invedereaza ca o instanţa străină este exclusiv competenţa.

Articolul 155

În cazul în care instantele române sînt competente, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol, şi nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi indreptata, potrivit regulilor de competenţa materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau la Tribunalul municipiului Bucureşti.

Articolul 156

Competenţa instanţelor române, stabilita conform art. 148-152, nu este inlaturata prin faptul ca acelasi proces sau un proces conex a fost dedus în faţa unei instante judecătorești straine.

Articolul 157

Instanţa sesizata verifica, din oficiu, competenţa sa de a solutiona procesul privind raporturi de drept international privat şi, în cazul în care nu este competenţa nici ea şi nici o alta instanţa română, respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Secţiunea a II-a Legea aplicabila în procesele de drept international privat

Articolul 158

Capacitatea procesuala a fiecareia dintre părţile în proces este cirmuita de legea sa naţionala.

Articolul 159

În procesele privind raporturi de drept international privat instantele române aplica legea procedurala română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.
Legea română stabileste şi dacă o anumita problema este de drept procedural sau de drept material.

Articolul 160

Obiectul şi cauza actiunii civile, în procesele privind raporturile de drept international privat, sînt determinate de legea care reglementeaza fondul raportului juridic litigios. După aceeasi lege se determina calitatea procesuala a părţilor.

Articolul 161

Mijloacele de proba pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a inscrisului care îl constata sînt cele prevăzute de legea locului incheierii actului juridic sau de legea aleasa de părţi, dacă ele aveau dreptul sa o aleaga.
Proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au produs.
Cu toate acestea, va fi aplicabila legea română, dacă aceasta admite şi alte mijloace de proba decit cele prevăzute de legile aratate la alin. 1 şi 2.
Legea română este aplicabila şi în cazul în care ea ingaduie proba cu martori şi cu prezumtii ale instanţei, chiar dacă aceste mijloace de proba nu sînt admisibile potrivit legii straine.
Dovada stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civila sînt reglementate de legea locului unde s-a întocmit inscrisul invocat.
Administrarea probelor se face potrivit legii române.

Articolul 162

Actele oficiale intocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în faţa instanţelor române numai dacă sînt supralegalizate, pe cale administrativa ierarhica şi în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnaturilor şi sigiliului.
Supralegalizarea pe cale administrativa este supusă procedurii stabilite de statul de origine a actului, urmata de supralegalizarea efectuata fie de către misiunea diplomatica sau oficiul consular român din statul de origine, fie de către misiunea diplomatica sau oficiul consular al statului de origine în România şi, în continuare, în ambele situaţii, de către Ministerul Afacerilor Externe.
Scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unei înţelegeri internationale la care este parte România sau pe bază de reciprocitate.
Supralegalizarea actelor intocmite sau legalizate de instantele române se face, din partea autorităţilor române, de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe, în aceasta ordine.

Secţiunea a III-a Condiţia strainului ca parte în proces

Articolul 163

Strainii, persoane fizice şi persoane juridice au, în condiţiile legii, în faţa instanţelor române, aceleasi drepturi şi aceleasi obligaţii procedurale ca şi persoanele fizice de cetatenie română şi persoanele juridice române.
Cetatenii straini beneficiaza în faţa instanţelor române, în procesele privind raporturile de drept international privat, de scutiri sau reduceri de taxe şi alte cheltuieli de procedura, precum şi de asistenţa juridica gratuita, în aceeasi măsura şi în aceleasi condiţii ca şi cetatenii români, sub condiţia reciprocitatii cu statul de cetatenie sau de domiciliu al solicitantilor.
Sub aceeasi condiţie a reciprocitatii, reclamantul de cetatenie străină nu poate fi obligat să depună cautiune ori vreo alta garantie, pentru motivul ca este strain sau că nu are domiciliul ori sediul în România.

Articolul 164

În cazul în care reprezentarea ori asistarea strainului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrinsa nu a fost asigurata potrivit legii sale naţionale, iar din aceasta cauza judecarea procesului intirzie, instanţa îi va putea numi în mod provizoriu un curator special.

Secţiunea a IV-a Efectele hotărîrilor straine

Articolul 165

În cazul prezentei legi, termenul de hotărîri straine se referă la actele de jurisdictie ale instanţelor judecătorești, notariatelor sau oricăror autorităţi competente dintr-un alt stat.

Articolul 166

Hotărîrile straine sînt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau dacă, fiind pronuntate într-un stat tert, au fost recunoscute mai intii în statul de cetatenie al fiecarei părţi.

Articolul 167

Hotărîrile referitoare la alte procese decit cele aratate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sînt indeplinite cumulativ urmatoarele condiţii:
a) hotărîrea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
b) instanţa care a pronuntat-o a avut, potrivit legii menţionate, competenţa sa judece procesul;
c) exista reciprocitate în ce priveste efectele hotărîrilor straine între România şi în statul instanţei care a pronuntat hotărîrea.
Dacă hotărîrea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, ca i-a fost inminata în timp util citatia pentru termenul de dezbateri în fond, cit şi actul de sesizare a instanţei şi ca i s-a dat posibilitatea de a se apara şi de a exercita calea de atac împotriva hotărîrii.
Caracterul nedefinitiv al hotărîrii straine, decurgind din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei straine, poate fi invocat numai de către acea persoana.

Articolul 168

Recunoasterea hotărîrii straine poate fi refuzata în unul dintre urmatoarele cazuri:
1. hotărîrea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmata în strainatate;
2. hotărîrea încalcă ordinea publică de drept international privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoasterii incalcarea dispoziţiilor art. 151 privitoare la competenţa exclusiva a jurisdictiei române;
3. procesul a fost solutionat între aceleasi părţi printr-o hotărîre, chiar nedefinitiva, a instanţelor române sau se afla în curs de judecare în faţa acestora la data sesizarii instanţei straine.
Recunoasterea nu poate fi refuzata pentru singurul motiv ca instanţa care a pronuntat hotărîrea străină a aplicat o alta lege decit cea determinata de dreptul international privat român, afara numai dacă procesul priveste starea civila şi capacitatea unui cetatean român, iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

Articolul 169

Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de art. 167 şi 168, instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărîrii straine şi nici la modificarea ei.

Articolul 170

Cererea de recunoastere se rezolva pe cale principala de tribunalul judetean în circumscripţia caruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoasterea hotărîrii straine.
Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvata pe cale incidenţa, de către instanţa sesizata cu un proces avînd un alt obiect, în cadrul caruia se ridica excepţia puterii lucrului judecat, intemeiata pe hotărîrea străină.

Articolul 171

Cererea de recunoastere a hotărîrii straine se întocmeşte potrivit cerințelor prevăzute de legea procedurala română şi va fi însoţită de urmatoarele acte:
a) copia hotărîrii straine;
b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de inminare a citatiei şi actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsa în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste ca citatia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva careia s-a luat hotărîrea;
d) orice alt act, de natura sa probeze, în completare, ca hotărîrea străină indeplineste celelalte condiţii prevăzute de art. 167.
Actele prevăzute în alin. 1 vor fi insotite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor art. 162. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sînt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

Articolul 172

Cererea de recunoastere a hotărîrii straine se solutioneaza pe cale principala prin hotărîre, iar pe cale incidenţa prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părţilor.
Cererea poate fi solutionata fără citarea părţilor dacă, din hotărîrea străină, rezultă ca piritul a fost de acord cu admiterea actiunii.

Articolul 173

Hotărîrile straine, care nu sînt aduse la indeplinire, de bunavoie de către cei obligati a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza incuviintarii date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul judetean în circumscripţia caruia urmeaza să se efectueze executarea.
Hotărîrile straine prin care s-au luat măsuri asiguratorii şi cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.

Articolul 174

Executarea hotărîrii straine se incuviinteaza cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 167, cit şi a celor ce urmeaza:
a) hotărîrea este executorie potrivit legii instanţei care a pronuntat-o;
b) dreptul de a cere executarea silita nu este prescris potrivit legii române.
Dispozitiile art. 168 şi 169 sînt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de incuviintare a executarii.

Articolul 175

Cererea de incuviintare a executarii, întocmită în condiţiile prevăzute de art. 171, va fi însoţită şi de dovada caracterului executor al hotărîrii straine, eliberata de instanţa care a pronuntat-o.

Articolul 176

Cererea de incuviintare a executarii se solutioneaza prin hotărîre, după citarea părţilor.
În cazul în care hotărîrea străină contine solutii asupra mai multor capete de cerere, care sînt disociabile, incuviintarea poate fi acordată separat.

Articolul 177

Pe baza hotărîrii definitive de incuviintare a executarii se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, mentionindu-se în titlu şi hotărîrea de incuviintare.

Articolul 178

Hotărîrea străină, data de către o instanţa competenţa, are forta probanta în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constata.

Secţiunea a V-a Tranzactiile judiciare

Articolul 179

Tranzactiile judiciare incheiate în strainatate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicata, în condiţiile art. 173 alin. 1 şi art. 174-178.

Secţiunea a VI-a Arbitrajul de drept international privat

Articolul 180

În cazul în care părţile în proces au incheiat o convenţie arbitrala, pe care una dintre ele o invoca în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifica competenţa.
Instanţa va retine spre solutionare procesul dacă:
a) piritul şi-a formulat apararile în fond, fără nici o rezervă intemeiata pe convenţia arbitrala; sau
b) convenţia arbitrala este lovita de nulitate ori inoperanta; sau
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile pîrîtului în arbitraj.

Articolul 181

Dispozitiile art. 167-178 privind recunoasterea şi executarea hotărîrilor judecătorești straine se aplică, în mod corespunzător, şi sentintelor arbitrale straine.

Capitolul 13 Dispozitii finale

Articolul 182

Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicarii ei în Monitorul Oficial al României.

Articolul 183

Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga art. 2 din Codul civil, art. 375 din Codul de procedură civila, precum şi orice dispozitii contrare.
Această lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 4 februarie 1991.
PRESEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BIRLADEANU
Această lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 7 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
MARTIAN DAN
--------------------