HOTĂRÂRE nr. 521 din 26 mai 2023pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 26 mai 2023
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 221 alin. (1) lit. c) și d) și al art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1
    (1) Se aprobă pachetele de servicii, respectiv pachetul minimal de servicii, pachetul de servicii de bază, pachetul de servicii medicale acordate persoanelor care nu pot face dovada calității de asigurat, în aplicarea Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea și combaterea cancerului, cu modificările și completările ulterioare, și pachetul de servicii acordate în aplicarea art. 232 alin. (3^5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt prevăzute în anexa nr. 1.
    (la 01-07-2024, Alineatul (1) , Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 687 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 25 iunie 2024 )
    (2) Se aprobă Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prevăzut în anexa nr. 2.


    Articolul 2

    Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    *) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.


    Articolul 3

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 28 iunie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.


    Articolul 4

    Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2023.

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila
    p. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
    Adela Cojan
    Ministrul apărării naționale,
    Angel Tîlvăr
    Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Marius-Constantin Budăi
    Ministrul afacerilor interne,
    Lucian Nicolae Bode
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Marcel-Ioan Boloș
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu

    București, 26 mai 2023.
    Nr. 521.

    Anexa nr. 1

    ANEXĂ
    cu privire la pachetele de servicii, respectiv pachetul minimal de servicii
    și pachetul de servicii de bază


    Anexa nr. 2

    CONTRACT-CADRU
    care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și
    a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate