NORMĂ nr. 14 din 5 august 2015
privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private
EMITENT
  • AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 21 septembrie 2015



    Având în vedere prevederile art. 57 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 20 din Legea nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private,
    în temeiul dispoziţiilor art. 24 lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 29 iulie 2015,
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

    Capitolul I Obiectul reglementării, aria de aplicabilitate, definiţii şi categorii de entităţi raportoare


    Secţiunea 1 Obiectul reglementării


    Articolul 1

    (1) Prezenta normă stabileşte:
    a) formatul şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile şi regulile de recunoaştere, evaluare, scoatere din evidenţă şi prezentare a elementelor în situaţiile financiare anuale individuale, regulile de întocmire, aprobare, auditare, potrivit legii, şi publicare a situaţiilor financiare anuale, planul de conturi, precum şi conţinutul şi funcţiunea conturilor contabile aplicabile sistemului de pensii private;
    b) reguli privind întocmirea situaţiilor financiare anuale consolidate aplicabile sistemului de pensii private.
    (2) Contabilitatea aplicabilă sistemului de pensii private cuprinde:
    a) contabilitatea fondurilor de pensii administrate privat şi a fondurilor de pensii facultative;
    b) contabilitatea administratorilor fondurilor de pensii administrate privat şi/sau fondurilor de pensii facultative, care sunt societăţi de pensii înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare;
    c) contabilitatea brokerilor de pensii private, societăţi comerciale înfiinţate şi autorizate potrivit prevederilor legale în vigoare;
    d) contabilitatea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, înfiinţat potrivit Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.

    Secţiunea a 2-a Aria de aplicabilitate


    Articolul 2

    Prezenta normă se aplică următoarelor categorii de entităţi:
    a) fonduri de pensii administrate privat şi fonduri de pensii facultative, denumite în continuare fonduri de pensii private;
    b) administratori ai fondurilor de pensii administrate privat şi/sau ai fondurilor de pensii facultative, care sunt societăţi de pensii înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare, denumiţi în continuare administratori;
    c) brokeri de pensii private, societăţi înfiinţate şi autorizate potrivit prevederilor legale în vigoare;
    d) Fond de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, denumit în continuare Fond de garantare, înfiinţat potrivit Legii nr. 187/2011.

    Articolul 3

    (1) Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.
    (2) Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută.
    (3) Prin valută se înţelege altă monedă decât leul.

    Articolul 4

    (1) Administratorii fondurilor de pensii private organizează şi ţin distinct contabilitatea pentru fiecare fond de pensii private pe care îl administrează, faţă de propria contabilitate.
    (2) Contabilitatea fondurilor de pensii private este organizată astfel încât constituirea, evidenţa şi utilizarea resurselor financiare ale fondurilor de pensii private să se facă conform prospectului schemei de pensii şi reglementărilor legale aplicabile, în scopul dobândirii de către participanţi a unei pensii private.
    (3) Activele şi pasivele fiecărui fond de pensii administrat privat sunt organizate, evidenţiate şi administrate distinct, separat de celelalte fonduri de pensii facultative pe care le gestionează acelaşi administrator şi de contabilitatea proprie administratorului, fără posibilitatea transferului între fonduri sau între fonduri şi administrator.
    (4) Toate activele şi pasivele corespunzătoare activităţii de administrare a fondurilor de pensii sunt restricţionate, gestionate şi organizate separat de alte activităţi ale administratorului, fără posibilitatea de transfer.
    (5) Activele şi pasivele restricţionate, gestionate şi organizate separat, prevăzute la alin. (4), sunt limitate la operaţiunile legate de fondurile de pensii şi activităţi conexe.

    Articolul 5

    (1) Contabilitatea administratorului este organizată astfel încât constituirea, evidenţa şi utilizarea provizioanelor tehnice corespunzătoare obligaţiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii private şi a activelor care acoperă aceste provizioane tehnice să se facă în mod distinct faţa de constituirea, evidenţa şi utilizarea resurselor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi funcţionare proprii administratorului.
    (2) Contabilitatea proprie a administratorului care desfăşoară atât activitatea de administrare a fondului de pensii administrate privat, cât şi activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative este organizată şi ţinută separat pentru fiecare segment de activitate, cu ajutorul conturilor contabile analitice.
    (3) Administratorii fondurilor de pensii private vor întocmi distinct balanţa de verificare a conturilor analitice pentru fiecare fond de pensii private pe care îl administrează, faţă de propria contabilitate.
    (4) Administratorii fondurilor de pensii private care sunt societăţi de asigurare şi societăţi de administrare a investiţiilor vor întocmi distinct pentru activitatea de administrare a fondurilor balanţa de verificare a conturilor analitice, faţă de celelalte activităţi desfăşurate conform prevederilor legale în vigoare.
    (5) Pentru fondurile de pensii private aflate în administrare, situaţiile financiare anuale vor fi întocmite de către administratorii acestora distinct de propriile situaţii financiare anuale.

    Articolul 6

    Contabilitatea brokerilor de pensii private este organizată astfel încât constituirea şi evidenţa resurselor financiare ale acestora să se facă conform reglementărilor legale aplicabile.

    Articolul 7

    (1) Contabilitatea Fondului de garantare este organizată astfel încât constituirea, evidenţa şi utilizarea resurselor pentru plata compensaţiei către participanţii fondurilor de pensii facultative să se facă în mod distinct faţă de constituirea, evidenţa şi utilizarea resurselor pentru plata compensaţiei către participanţii fondurilor de pensii administrate privat, respectiv pentru perioada de acumulare a contribuţiilor şi perioada de plată a pensiilor, iar resursele pentru plata compensaţiei se gestionează distinct de resursele pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi funcţionare a Fondului de garantare.
    (2) În sensul alin. (1), contabilitatea Fondului de garantare este organizată şi ţinută separat pentru fiecare segment de activitate, cu ajutorul conturilor contabile analitice.

    Articolul 8

    (1) Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
    (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
    (3) În contabilitatea entităţilor prevăzute la art. 2, închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează la sfârşitul lunii calendaristice.

    Secţiunea a 3-a Definiţii


    Articolul 9

    (1) Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţia prevăzută la:
    a) art. 2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 411/2004;
    b) art. 2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 204/2006;
    c) art. 4 alin. (2) din Legea nr. 187/2011.
    (2) De asemenea, în înţelesul prezentei norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    1. interes de participare - drepturi în capitalul altor entităţi, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin crearea unei legături durabile cu aceste entităţi, sunt destinate să contribuie la activitatea entităţii care deţine drepturile respective. Deţinerea unei părţi din capitalul unei alte entităţi reprezintă un interes de participare, dacă depăşeşte un prag procentual de 20%;
    2. parte afiliată - o persoană sau o entitate care este afiliată entităţii care îşi întocmeşte situaţiile financiare, conform Standardelor internaţionale de contabilitate adoptate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate;
    3. active imobilizate - activele care sunt destinate să servească o perioadă îndelungată activităţile entităţii;
    4. cifră de afaceri netă - sumele obţinute din prestarea de servicii, conform prevederilor legale aplicabile, după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite direct legate de cifra de afaceri, astfel:
    a) cifră de afaceri netă a fondurilor de pensii private cuprinde veniturile din activitatea curentă;
    b) cifră de afaceri netă a administratorilor fondurilor de pensii private cuprinde venituri din activitatea de exploatare şi venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete;
    c) cifră de afaceri netă a brokerilor de pensii private cuprinde venituri din activitatea de exploatare şi venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete;
    d) cifră de afaceri netă a fondului de garantare cuprinde veniturile din activitatea curentă;
    5. cost de achiziţie - preţul datorat şi eventualele cheltuieli conexe minus eventualele reduceri ale costului de achiziţie. În acest sens, costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective. În costul de achiziţie se includ, de asemenea, comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu obţinerea de autorizaţii şi alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct bunurilor respective. Cheltuielile de transport sunt incluse în costul de achiziţie şi atunci când funcţia de aprovizionare este externalizată;
    6. ajustare de valoare - ajustările destinate să ţină cont de modificările valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent dacă modificarea este definitivă sau nu. Ajustările negative de valoare pot fi: ajustări permanente, denumite în continuare amortizări, şi/sau ajustări provizorii, denumite în continuare ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, în funcţie de caracterul permanent sau provizoriu al ajustării respective;
    7. societate-mamă - o entitate care controlează una sau mai multe filiale;
    8. filială - o entitate controlată de o societate-mamă, inclusiv orice filială a societăţii-mamă care le conduce;
    9. grup - o societate-mamă şi toate filialele acesteia;
    10. entităţi afiliate - două sau mai multe entităţi din cadrul unui grup;
    11. entitate asociată - o entitate în care o altă entitate are un interes de participare şi ale cărei politici de exploatare şi financiare fac obiectul unei influenţe semnificative exercitate de cealaltă entitate. Se consideră că o entitate exercită o influenţă semnificativă asupra altei entităţi dacă deţine cel puţin 20% din drepturile de vot ale acţionarilor sau asociaţilor respectivei entităţi. Ca urmare, existenţa unei entităţi asociate presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv deţinerea unui interes de participare în cealaltă entitate şi exercitarea influenţei semnificative asupra politicilor de exploatare şi financiare ale acesteia;
    12. prag de semnificaţie - statutul informaţiilor în cazul în care se poate anticipa în mod rezonabil că omiterea sau prezentarea eronată a acestora influenţează deciziile pe care utilizatorii le adoptă pe baza situaţiilor financiare ale entităţii. Pragul de semnificaţie al elementelor individuale se evaluează în contextul altor elemente similare.

    Secţiunea a 4-a Categorii de entităţi raportoare


    Articolul 10

    În sensul prezentei norme, entităţile prevăzute la art. 2 lit. a) şi b) sunt entităţi de interes public.

    Articolul 11

    (1) În procesul de consolidare, în funcţie de criteriile de mărime, grupurile se împart în două categorii, astfel: grupuri mici şi mijlocii, respectiv grupuri mari.
    (2) Grupurile mici şi mijlocii sunt grupurile constituite din societăţile-mamă şi filialele care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii-mamă:
    a) totalul activelor: 24.000.000 euro;
    b) cifra de afaceri netă: 48.000.000 euro;
    c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250.
    (3) Grupurile mari sunt grupurile constituite din societăţile-mamă şi filialele care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii-mamă:
    a) totalul activelor: 24.000.000 euro;
    b) cifra de afaceri netă: 48.000.000 euro;
    c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250.
    (4) Determinarea valorii criteriilor de mărime prevăzute la alin. (1)-(3) se bazează pe indicatorii corespunzători societăţii-mamă şi filialelor cuprinse în consolidare.
    (5) La stabilirea criteriilor de mărime, societatea-mamă poate să nu ia în considerare filialele pe care intenţionează să le excludă din consolidare în baza oricărei situaţii prevăzute la art. 442.

    Articolul 12

    În scopul determinării limitelor legate de totalul activelor şi de cifra de afaceri netă, prevăzute la art. 11, nu se efectuează:
    a) compensarea prevăzută la art. 446 alin. (1);
    b) eventualele eliminări ca urmare a aplicării prevederilor art. 450 alin. (1).

    Articolul 13

    (1) O societate-mamă întocmeşte situaţii financiare anuale consolidate începând cu primul exerciţiu financiar în care sunt depăşite criteriile de mărime, în condiţiile prevăzute la Capitolul VIII "Situaţii financiare anuale consolidate şi rapoarte consolidate".
    (2) Atunci când, la data bilanţului, un grup depăşeşte sau încetează să mai depăşească limitele a două dintre cele trei criterii menţionate la art. 11, acest fapt are incidenţă asupra aplicării derogărilor prevăzute de prezenta normă numai dacă acest lucru are loc în două exerciţii financiare consecutive.
    (3) Prin două exerciţii financiare consecutive se înţelege exerciţiul financiar precedent celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale şi exerciţiul financiar curent, pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale.

    Capitolul II Dispoziţii şi principii generale


    Secţiunea 1 Dispoziţii generale


    Articolul 14

    Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar.

    Articolul 15

    Obiectivul situaţiilor financiare anuale îl constituie furnizarea de informaţii despre poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile unei categorii largi de utilizatori.

    Articolul 16

    (1) Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare, reflectate prin bilanţ, sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii.
    (2) În înţelesul prezentei norme:
    a) un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate. Un activ este recunoscut în contabilitate şi prezentat în bilanţ atunci când este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat/evaluată în mod credibil;
    b) o datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. O datorie este recunoscută în contabilitate şi prezentată în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii prezente şi când valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod credibil;
    c) capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.
    (3) Beneficiile economice reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar sau echivalente de numerar către entitate.
    (4) Contribuţia prevăzută la alin. (3) se reflectă fie sub forma creşterii intrărilor de numerar, fie sub forma reducerii ieşirilor de numerar. Astfel, potenţialul poate fi unul productiv, atunci când activul este utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii. De asemenea, potenţialul poate îmbrăca forma convertibilităţii în numerar sau echivalente de numerar.

    Articolul 17

    (1) Elementele direct legate de evaluarea performanţei financiare, prin intermediul contului de profit şi pierdere, sunt veniturile şi cheltuielile.
    (2) În înţelesul prezentei norme, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor;
    b) cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.
    (3) Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil o creştere a beneficiilor economice viitoare legate de creşterea valorii unui activ sau de scăderea valorii unei datorii. Recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea creşterii de active sau reducerii datoriilor, cum ar fi creşterea netă a activelor, rezultată din prestarea serviciilor, ori descreşterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii.
    (4) Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare a valorii unui activ sau de o creştere a valorii unei datorii. Recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii valorii datoriilor sau reducerii valorii activelor, cum ar fi drepturile salariale angajate sau amortizarea echipamentelor.

    Articolul 18

    Entităţile prevăzute la art. 2 întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
    a) bilanţul;
    b) contul de profit şi pierdere;
    c) situaţia fluxurilor de trezorerie;
    d) situaţia modificărilor capitalului propriu;
    e) notele explicative la situaţiile financiare anuale.

    Articolul 19

    Situaţiile financiare anuale se întocmesc în mod clar şi în concordanţă cu prevederile prezentei norme.

    Articolul 20

    Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţii.

    Articolul 21

    Dacă aplicarea prevederilor prezentei norme nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă a activelor, a datoriilor, a poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţii, în notele explicative la situaţiile financiare sunt furnizate informaţiile suplimentare necesare pentru respectarea cerinţei respective.

    Articolul 22

    (1) Dacă, în cazuri excepţionale, aplicarea unei prevederi din prezenta normă este incompatibilă cu obligaţia prevăzută la art. 20 şi 21, dispoziţia respectivă nu se aplică, pentru a oferi o imagine fidelă a activelor, a datoriilor, a poziţiei financiare şi a profitului sau a pierderii entităţii.
    (2) Neaplicarea dispoziţiei prevăzute la alin. (1) se prezintă în notele explicative la situaţiile financiare, împreună cu o explicaţie a motivelor şi a efectelor sale asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţii.

    Articolul 23

    Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., poate solicita prezentarea în situaţiile financiare anuale a unor informaţii suplimentare faţă de cele care trebuie prezentate în concordanţă cu prezenta normă.

    Secţiunea a 2-a Publicările cu caracter general


    Articolul 24

    Documentul care conţine situaţiile financiare trebuie să precizeze denumirea entităţii raportoare, precum şi informaţii referitoare la:
    a) registrul comerţului la care este păstrat dosarul entităţii, împreună cu numărul de înmatriculare al entităţii în registrul în cauză;
    b) forma juridică a entităţii, adresa sediului social şi, după caz, faptul că entitatea este în lichidare.

    Secţiunea a 3-a Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile


    Articolul 25

    (1) Pentru ca informaţiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi să reprezinte exact ceea ce îşi propun să reprezinte.
    (2) Utilitatea informaţiilor financiare este amplificată dacă acestea sunt comparabile, verificabile, oportune şi inteligibile.

    Articolul 26

    Caracteristicile calitative fundamentale sunt:
    a) relevanţa;
    b) reprezentarea exactă.

    Articolul 27

    Informaţiile financiare relevante sunt informaţiile care au capacitatea de a ajuta utilizatorii de informaţii în luarea deciziilor.

    Articolul 28

    (1) Informaţiile financiare au capacitatea de a ajuta utilizatorii de informaţii în luarea unor decizii dacă au valoare predictivă, valoare de confirmare sau ambele.
    (2) Informaţiile financiare au valoare predictivă dacă pot fi utilizate ca intrări în procesele aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultate viitoare.
    (3) Pentru a avea valoare predictivă informaţiile financiare nu trebuie să reprezinte o previziune sau o prognoză.
    (4) Informaţiile financiare cu valoare predictivă sunt folosite de utilizatori pentru realizarea propriilor lor predicţii.
    (5) Valoarea predictivă şi valoarea de confirmare a informaţiilor financiare sunt interconectate, iar informaţiile care au valoare predictivă au adesea şi valoare de confirmare.
    (6) Informaţiile privind veniturile pentru anul curent, care pot fi utilizate ca bază pentru prognozarea veniturilor în anii viitori, pot fi comparate cu previziunile efectuate în anii anteriori, pentru exerciţiul curent. Rezultatele acestor comparaţii sunt de natură să ajute utilizatorii să corecteze şi să îmbunătăţească procesele utilizate pentru realizarea previziunilor anterioare.

    Articolul 29

    (1) Pragul de semnificaţie este un aspect al relevanţei specific unei entităţi bazat pe natura sau mărimea ori pe ambele a elementelor la care se referă informaţiile raportate de entitate.
    (2) Prezenta normă nu specifică un prag cantitativ pentru semnificaţie şi nu predetermină ce ar putea fi semnificativ într-o anumită situaţie.

    Articolul 30

    (1) Situaţiile financiare anuale descriu fenomenele economice în cuvinte şi cifre.
    (2) Pentru a fi o reprezentare exactă, o descriere trebuie să fie completă, neutră şi fără erori.

    Articolul 31

    (1) O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizator să înţeleagă fenomenul descris, inclusiv explicaţiile necesare.
    (2) O descriere completă a activelor grupului include, cel puţin, o descriere a naturii activelor grupului, o descriere numerică a tuturor activelor grupului şi o descriere a ceea ce reprezintă descrierea numerică, cum ar fi costul iniţial sau valoarea justă.
    (3) Pentru unele elemente, o descriere completă poate să impună explicaţii privind faptele semnificative referitoare la calitatea şi natura elementelor, factorilor şi circumstanţelor care ar putea să le afecteze calitatea şi natura şi procesul utilizat pentru a determina descrierile numerice.

    Articolul 32

    (1) O descriere neutră este cea care nu suportă influenţe în selecţia şi prezentarea informaţiilor financiare.
    (2) O descriere neutră nu este denaturată, ponderată, accentuată, neaccentuată sau manipulată în alt fel pentru a creşte probabilitatea ca informaţiile financiare să fie primite favorabil sau nefavorabil de către utilizatori.
    (3) Informaţiile financiare relevante sunt informaţiile care au capacitatea de a genera o diferenţă în deciziile luate de către utilizatori.

    Articolul 33

    Reprezentarea fără erori înseamnă că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor, iar procesul utilizat pentru a genera informaţiile raportate a fost selectat şi aplicat fără erori.

    Articolul 34

    Caracteristicile calitative care amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi reprezentate exact sunt:
    a) comparabilitatea;
    b) verificabilitatea;
    c) oportunitatea;
    d) inteligibilitatea.

    Articolul 35

    (1) Informaţiile privind o entitate raportoare sunt mult mai utile dacă pot fi comparate cu informaţii similare despre alte entităţi şi cu informaţii similare despre aceeaşi entitate aferente unei alte perioade sau date.
    (2) Comparabilitatea este una din caracteristicile calitative care permite utilizatorilor să identifice şi să înţeleagă similitudinile şi diferenţele dintre elemente.
    (3) O comparaţie necesită cel puţin două elemente.

    Articolul 36

    (1) Consecvenţa se referă la utilizarea aceloraşi metode pentru aceleaşi elemente, fie de la o perioadă la alta în cadrul unei entităţi raportoare, fie într-o singură perioadă pentru entităţi diferite.
    (2) Pentru ca informaţiile să fie comparabile, aspectele similare trebuie să fie prezentate similar, iar aspectele diferite trebuie să fie prezentate diferit.

    Articolul 37

    (1) Prin satisfacerea caracteristicilor calitative fundamentale este posibil să se obţină un anumit grad de comparabilitate.
    (2) O reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant trebuie, în mod firesc, să aibă un anumit grad de comparabilitate cu o reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant similar al unei alte entităţi raportoare.

    Articolul 38

    (1) Verificabilitatea ajută în a asigura utilizatorii că informaţiile reprezintă exact fenomenele economice pe care îşi propun să le reprezinte.
    (2) Prin verificabilitate se înţelege că diferiţi observatori independenţi şi în cunoştinţă de cauză ar putea ajunge la un consens cu privire la faptul că o anumită descriere este o reprezentare exactă.
    (3) Verificarea poate fi directă sau indirectă.
    (4) Verificarea directă se referă la verificarea unei valori sau a altor reprezentări prin observare directă, cum ar fi prin numărarea banilor.
    (5) Verificarea indirectă se referă la verificarea intrărilor pentru o formulă sau o tehnică şi la recalcularea rezultatelor prin utilizarea aceleiaşi metode.
    (6) În cazul în care nu este posibilă verificarea unor explicaţii şi informaţii cu caracter previzional până într-o perioadă viitoare sau chiar deloc, pot fi prezentate ipotezele fundamentale, metodele de compilare a informaţiilor şi alţi factori şi circumstanţe care susţin informaţiile.

    Articolul 39

    (1) Oportunitatea reprezintă caracteristica potrivit căreia informaţiile sunt disponibile pentru factorii decizionali pentru a lua decizii în timp util.
    (2) Informaţiile pot să rămână oportune mult timp după finalul perioadei de raportare, având în vedere faptul că anumiţi utilizatori ar putea fi nevoiţi să identifice şi să aprecieze tendinţele.

    Articolul 40

    Informaţiile sunt inteligibile prin clasificarea, caracterizarea şi prezentarea acestora în mod clar şi concis.

    Articolul 41

    (1) Unele fenomene sunt inerent complexe şi nu pot fi transformate în fenomene uşor de înţeles.
    (2) Excluderea informaţiilor privind aceste fenomene din rapoartele financiare poate conduce la situaţia ca aceste rapoarte să fie incomplete.
    (3) Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoştinţe suficiente privind activităţile de afaceri şi economice şi care studiază şi analizează informaţiile cu atenţia cuvenită.
    (4) Prezentarea rapoartelor financiare trebuie astfel efectuată încât să permită înţelegerea acestora de către diferitele categorii de utilizatori ai informaţiilor cuprinse în acestea.
    (5) Rapoartele financiare întocmite de entităţi se referă atât la situaţiile financiare anuale propriu-zise, cât şi la celelalte documente făcute publice odată cu acestea.

    Articolul 42

    (1) Caracteristicile calitative amplificatoare, respectiv comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea, trebuie maximizate în măsura în care acest lucru este posibil.
    (2) Caracteristicile calitative amplificatoare, individual sau în grup, nu pot face informaţiile utile în cazul în care respectivele informaţii sunt irelevante sau nu sunt reprezentate exact.

    Secţiunea a 4-a Principii generale de raportare financiară


    Articolul 43

    Evaluarea reprezintă procesul prin care se determină valoarea la care elementele situaţiilor financiare sunt recunoscute în contabilitate şi prezentate în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere.

    Articolul 44

    Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate sunt recunoscute şi evaluate în conformitate cu principiile generale prevăzute de prezenta normă.

    Articolul 45

    (1) Trebuie să se prezume că entitatea îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului continuităţii activităţii.
    (2) Principiul continuităţii activităţii presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
    (3) O entitate nu va întocmi situaţiile financiare anuale pe baza principiului continuităţii activităţii dacă organele de conducere stabilesc după data bilanţului fie că intenţionează să lichideze entitatea sau să înceteze activitatea acesteia, fie că nu există nicio altă variantă realistă în afara acestora. Aceste prevederi nu se aplică situaţiilor financiare anuale întocmite de entităţile absorbite în cadrul unui proces de fuziune sau de divizare, potrivit legii. Deteriorarea rezultatelor din exploatare şi a poziţiei financiare, ulterior datei bilanţului, indică nevoia de a analiza dacă presupunerea privind continuitatea activităţii este încă adecvată.
    (4) Dacă administratorii unei entităţi au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.
    (5) În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată împreună cu motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu îşi mai poate continua activitatea.
    (6) Evenimentele sau condiţiile ce necesită prezentări de informaţii pot apărea şi ulterior datei bilanţului.
    (7) Entităţile aflate în lichidare, potrivit legii, prezintă acest fapt în declaraţia care însoţeşte situaţiile financiare anuale. În scopul prezentării bilanţului, acestea procedează la reclasificarea creanţelor pe termen lung în creanţe pe termen scurt, respectiv a datoriilor pe termen lung în datorii pe termen scurt.

    Articolul 46

    Politicile contabile şi metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.

    Articolul 47

    (1) La întocmirea situaţiilor financiare anuale, recunoaşterea şi evaluarea trebuie realizate pe o bază prudentă şi, în special:
    a) în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
    b) sunt recunoscute toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
    c) sunt recunoscute toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit şi pierdere.
    (2) Activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile, subevaluate.
    (3) Exercitarea prudenţei nu permite constituirea de provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor sau supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, având în vedere faptul că situaţiile financiare nu ar mai fi neutre şi nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.

    Articolul 48

    În afara sumelor recunoscute în conformitate cu art. 47 alin. (1) lit. b), trebuie recunoscute toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale care au apărut în cursul exerciţiului financiar respectiv sau în cursul unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia.

    Articolul 49

    (1) Efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.
    (2) Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării veniturilor sau data plăţii cheltuielilor. Astfel, se vor evidenţia în conturile de venituri şi creanţele pentru care nu a fost întocmită încă factura (contul 418 "Clienţi - facturi de întocmit"), respectiv în conturile de cheltuieli sau bunuri, datoriile pentru care nu s-a primit încă factura (contul 408 "Furnizori - facturi nesosite"). În toate cazurile, înregistrarea în aceste conturi se efectuează pe baza documentelor care atestă prestarea serviciilor (de exemplu, situaţii de lucrări etc.).
    (3) Veniturile şi cheltuielile care rezultă direct şi concomitent din aceeaşi tranzacţie sunt recunoscute simultan în contabilitate, prin asocierea directă între cheltuielile şi veniturile aferente, cu evidenţierea distinctă a acestor venituri şi cheltuieli.
    (4) Principiul contabilităţii de angajamente se aplică inclusiv la recunoaşterea dobânzii aferente perioadei, indiferent de scadenţa acesteia.

    Articolul 50

    (1) Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
    (2) În cazul modificării politicilor contabile şi al corectării unor erori aferente perioadelor precedente, bilanţul perioadei anterioare celei de raportare nu se modifică.
    (3) Înregistrarea pe seama rezultatului reportat a corectării erorilor semnificative aferente exerciţiilor financiare precedente, precum şi a modificării politicilor contabile nu se consideră încălcare a principiului intangibilităţii.

    Articolul 51

    Componentele elementelor de active şi de datorii trebuie evaluate separat.

    Articolul 52

    (1) Orice compensare între elementele de active şi datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă.
    (2) Toate creanţele şi datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de documente justificative.
    (3) Eventualele compensări între creanţe şi datorii faţă de aceeaşi entitate efectuate cu respectarea prevederilor legale pot fi înregistrate numai după contabilizarea creanţelor şi veniturilor, respectiv a datoriilor şi cheltuielilor corespunzătoare.
    (4) În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidenţiază distinct operaţiunea de vânzare/scoatere din evidenţă şi cea de cumpărare/intrare în evidenţă, pe baza documentelor justificative, cu înregistrarea tuturor veniturilor şi cheltuielilor aferente operaţiunilor.
    (5) Tratamentul contabil prevăzut la alin. (4) este aplicabil şi în cazul prestărilor reciproce de servicii.

    Articolul 53

    (1) Respectarea principiului privind contabilizarea şi prezentarea elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al angajamentului în cauză are drept scop înregistrarea în contabilitate şi prezentarea fidelă a operaţiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică, punând în evidenţă drepturile şi obligaţiile, precum şi riscurile asociate acestor operaţiuni.
    (2) Evenimentele şi operaţiunile economico-financiare trebuie evidenţiate în contabilitate aşa cum acestea se produc, în baza documentelor justificative.
    (3) Documentele justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare trebuie să reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanţă cu realitatea.
    (4) Contractele încheiate între părţi trebuie să prevadă modul de derulare a operaţiunilor şi să respecte cadrul legal existent.
    (5) Forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanţă cu realitatea economică.
    (6) În situaţii excepţionale, atunci când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni sau tranzacţii şi forma sa juridică, entitatea va înregistra în contabilitate aceste operaţiuni, cu respectarea fondului economic al acestora.
    (7) Principiul prevăzut la alin. (1) se aplică, cel puţin, în următoarele situaţii:
    a) încadrarea, de către utilizatori, a contractelor de leasing în leasing operaţional sau financiar;
    b) recunoaşterea veniturilor, respectiv a cheltuielilor în contul de profit şi pierdere sau ca venituri în avans, respectiv cheltuieli în avans;
    c) recunoaşterea participaţiilor deţinute ca fiind de natura acţiunilor deţinute la entităţi afiliate, a intereselor de participare sau sub forma altor imobilizări financiare;
    d) încadrarea reducerilor acordate, respectiv primite, la reduceri comerciale sau financiare.
    (8) Entităţile au obligaţia ca la întocmirea documentelor justificative şi la contabilizarea operaţiunilor economico-financiare să ţină seama de toate informaţiile disponibile, astfel încât să evite situaţiile în care natura economică a operaţiunii este diferită de natura juridică ce rezultă din documentele care stau la baza acestora.

    Articolul 54

    (1) Elementele prezentate în situaţiile financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de achiziţie, cu excepţia situaţiei în care se prevede altfel.
    (2) În situaţia în care s-a optat pentru reevaluarea imobilizărilor corporale sau evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă, se aplică prevederile secţiunii 4 "Evaluarea alternativă la valoarea justă" din prezenta normă.

    Articolul 55

    Entitatea se poate abate de la cerinţele cuprinse în prezenta normă referitoare la prezentările de informaţii şi publicare, cu notificarea prealabilă a A.S.F., atunci când efectele respectării lor sunt nesemnificative.

    Secţiunea a 5-a Politici contabile, corectarea erorilor contabile, estimări şi evenimente ulterioare datei bilanţului


    Articolul 56

    (1) Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile specifice aplicate de o entitate la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare anuale.
    (2) Politicile contabile pot fi cel puţin următoarele:
    a) alegerea metodei de amortizare a imobilizărilor;
    b) reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric al acestora;
    c) înregistrarea, pe perioada în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, a unei cheltuieli cu amortizarea sau a unei cheltuieli corespunzătoare ajustării pentru deprecierea constatată;
    d) alegerea metodei de evaluare a stocurilor etc.

    Articolul 57

    (1) Administratorii entităţii trebuie să aprobe politici contabile pentru operaţiunile derulate, inclusiv proceduri proprii pentru situaţiile prevăzute de legislaţie.
    (2) În cazul entităţilor care nu au administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au obligaţia gestionării entităţii respective.
    (3) Politicile contabile trebuie elaborate în concordanţă cu specificul activităţii de către specialişti în domeniul economic şi tehnic, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai strategiei adoptate de entitate.
    (4) La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate prevederile cuprinse în prezenta normă.

    Articolul 58

    (1) Modificările de politici contabile pot fi determinate de:
    a) iniţiativa entităţii, caz în care modificarea trebuie justificată în notele explicative la situaţiile financiare anuale;
    b) o decizie a unei autorităţi competente şi care se impune entităţii (modificare de reglementare), caz în care modificarea nu trebuie justificată în notele explicative, ci doar menţionată în acestea.
    (2) Modificarea unei politici contabile la iniţiativa entităţii poate fi determinată de:
    a) o modificare excepţională intervenită în situaţia entităţii sau în contextul economico-financiar în care aceasta îşi desfăşoară activitatea;
    b) obţinerea unor informaţii credibile şi mai relevante.
    (3) Modificarea politicilor contabile este justificată cel puţin în următoarele situaţii:
    a) admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare pe termen scurt ale entităţii sau retragerea lor de la tranzacţionare;
    b) schimbarea acţionariatului, datorată intrării într-un grup, dacă noile metode asigură furnizarea unor informaţii mai fidele;
    c) realizarea de fuziuni şi/sau divizări efectuate la valori contabile, caz în care se impune armonizarea politicilor contabile ale societăţii absorbite cu cele ale societăţii absorbante.
    (4) Schimbarea conducătorilor entităţii nu justifică modificarea politicilor contabile.
    (5) Nu reprezintă modificări de politici contabile:
    a) aplicarea unei politici contabile pentru tranzacţii, alte evenimente sau condiţii care diferă, în fond, de cele care au avut loc anterior; şi
    b) aplicarea unei noi politici contabile pentru tranzacţii, alte evenimente sau condiţii care nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.
    (6) Aplicarea iniţială a politicii de reevaluare a imobilizărilor corporale trebuie tratată ca o reevaluare potrivit subsecţiunii 4.1 "Reevaluarea imobilizărilor corporale".

    Articolul 59

    (1) Efectele modificării politicilor contabile aferente exerciţiilor financiare precedente se înregistrează pe seama rezultatului reportat, dacă efectele modificării pot fi cuantificate.
    (2) Efectele modificării politicilor contabile aferente exerciţiului financiar curent se contabilizează pe seama conturilor de cheltuieli şi venituri ale perioadei.
    (3) Dacă efectul modificării politicii contabile este imposibil de stabilit pentru perioadele trecute, modificarea politicilor contabile se efectuează pentru perioadele viitoare, începând cu exerciţiul financiar curent şi exerciţiile financiare următoare celui în care s-a luat decizia modificării politicii contabile.
    (4) În cazul modificării politicilor contabile pentru o perioadă anterioară, entităţile trebuie să ia în considerare efectele fiscale ale acestora.
    (5) Modificarea politicilor contabile poate fi efectuată numai de la începutul unui exerciţiu financiar.

    Articolul 60

    (1) Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile entităţii.
    (2) În cazul modificării unei politici contabile, entitatea trebuie să menţioneze în notele explicative natura modificării politicii contabile, precum şi motivele pentru care aplicarea noii politici contabile oferă informaţii credibile şi mai relevante, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii entităţii.
    (3) Nu se consideră modificări ale politicilor contabile:
    a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care diferă ca fond de evenimentele sau tranzacţiile produse anterior;
    b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.

    Articolul 61

    (1) Erorile constatate în contabilitate se pot referi la exerciţiul financiar curent sau la exerciţiile financiare precedente.
    (2) Corectarea erorilor se efectuează la data constatării lor.

    Articolul 62

    (1) Erorile din perioadele anterioare sunt omisiuni şi declaraţii eronate cuprinse în situaţiile financiare ale entităţii pentru una sau mai multe perioade anterioare, rezultând din greşeala de a utiliza sau de a nu utiliza informaţii credibile care:
    a) erau disponibile la momentul la care situaţiile financiare pentru acele perioade au fost aprobate spre a fi emise;
    b) ar fi putut fi obţinute în mod rezonabil şi luate în considerare la întocmirea şi prezentarea acelor situaţii financiare anuale.
    (2) Astfel de erori includ efectele greşelilor matematice, greşelilor de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor şi fraudelor.
    (3) În înţelesul prezentei norme, erorile din perioadele anterioare se referă inclusiv la prezentarea eronată a informaţiilor în situaţiile financiare anuale.

    Articolul 63

    (1) Corectarea erorilor aferente exerciţiului financiar curent se efectuează pe seama contului de profit şi pierdere.
    (2) Corectarea erorilor semnificative aferente exerciţiilor financiare precedente se efectuează pe seama rezultatului reportat.
    (3) Erorile nesemnificative aferente exerciţiilor financiare precedente se corectează, de asemenea, pe seama rezultatului reportat.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), potrivit politicilor contabile aprobate, erorile nesemnificative pot fi corectate pe seama contului de profit şi pierdere.
    (5) Erorile nesemnificative sunt cele de natură să nu influenţeze informaţiile financiar-contabile.
    (6) Se consideră că o eroare este semnificativă dacă aceasta ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare anuale.
    (7) Analizarea dacă o eroare este semnificativă sau nu se efectuează în context, având în vedere natura sau valoarea individuală sau cumulată a elementelor.

    Articolul 64

    (1) Corectarea erorilor aferente exerciţiilor financiare precedente nu determină modificarea situaţiilor financiare ale acelor exerciţii.
    (2) În cazul erorilor aferente exerciţiilor financiare precedente, corectarea acestora nu presupune ajustarea informaţiilor comparative prezentate în situaţiile financiare.
    (3) Informaţii comparative referitoare la poziţia financiară şi performanţa financiară, respectiv modificarea poziţiei financiare, sunt prezentate în notele explicative.
    (4) În notele explicative la situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii cu privire la natura erorilor constatate şi perioadele afectate de acestea.

    Articolul 65

    Înregistrarea stornării unei operaţiuni contabile aferente exerciţiului financiar curent se efectuează fie prin corectarea cu semnul minus a operaţiunii iniţiale (stornare în roşu), fie prin înregistrarea inversă a acesteia (stornare în negru), în funcţie de politica contabilă şi programele informatice utilizate.

    Articolul 66

    (1) Elementele situaţiilor financiare anuale care nu pot fi evaluate cu precizie datorită incertitudinilor inerente care pot apărea în desfăşurarea activităţilor unei entităţi se estimează.
    (2) Procesul de estimare implică raţionamente bazate pe cele mai recente informaţii credibile avute la dispoziţie.
    (3) O estimare poate necesita revizuirea dacă au loc schimbări privind circumstanţele pe care s-a bazat această estimare sau ca urmare a unor noi informaţii sau a unei mai bune experienţe.
    (4) Prin natura ei, revizuirea unei estimări nu reprezintă corectarea unei erori.
    (5) O modificare în baza de evaluare aplicată reprezintă o modificare în politica contabilă şi nu reprezintă o modificare în estimările contabile.
    (6) Dacă entitatea are dificultăţi în a face distincţie între o modificare de politică contabilă şi o modificare de estimare, aceasta se tratează ca o modificare a estimării.
    (7) Efectul modificării unei estimări contabile se recunoaşte prospectiv prin includerea sa în rezultatul:
    a) perioadei în care are loc modificarea, dacă aceasta afectează numai perioada respectivă, cum ar fi ajustarea pentru clienţi incerţi; sau
    b) perioadei în care are loc modificarea şi al perioadelor viitoare, dacă modificarea are efect şi asupra acestora, cum ar fi durata de viaţă utilă a imobilizărilor corporale.

    Articolul 67

    (1) Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza informaţii suplimentare referitoare la perioada raportată faţă de cele cunoscute la data bilanţului.
    (2) Dacă situaţiile financiare anuale nu au fost aprobate, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta şi informaţiile suplimentare, dacă informaţiile respective se referă la condiţii (evenimente, operaţiuni etc.) care au existat la data bilanţului.

    Articolul 68

    (1) Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente, favorabile sau nefavorabile, care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere.
    (2) În sensul prezentei norme, prin autorizarea situaţiilor financiare anuale se înţelege aprobarea acestora de către un consiliu director, administratori sau alte organe de conducere, potrivit organizării entităţii, în vederea înaintării lor spre aprobare, conform legii.
    (3) Evenimentele ulterioare datei bilanţului includ toate evenimentele ce au loc până la data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere, chiar dacă acele evenimente au loc după declararea publică a profitului sau a altor informaţii financiare selectate.
    (4) Evenimentele ulterioare datei bilanţului care pot fi identificate sunt:
    a) cele care fac dovada condiţiilor care au existat la data bilanţului. Aceste evenimente ulterioare datei bilanţului conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale; şi
    b) cele care oferă indicaţii despre condiţii apărute ulterior datei bilanţului. Aceste evenimente ulterioare datei bilanţului nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale.

    Articolul 69

    (1) În cazul evenimentelor ulterioare datei bilanţului care conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale, entitatea ajustează valorile recunoscute în situaţiile sale financiare, pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei bilanţului.
    (2) Evenimentele ulterioare datei bilanţului care conduc la ajustarea situaţiilor financiare şi care impun ajustarea de către entitate a valorilor recunoscute în situaţiile sale financiare sau recunoaşterea de elemente ce nu au fost anterior recunoscute sunt, cel puţin, următoarele:
    a) soluţionarea ulterioară datei bilanţului a unui litigiu care confirmă că o entitate are o obligaţie prezentă la data bilanţului;
    b) falimentul unui client, survenit ulterior datei bilanţului, confirmă de obicei că la data bilanţului exista o pierdere aferentă unei creanţe comerciale şi, în consecinţă, entitatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a creanţei comerciale;
    c) descoperirea de fraude sau erori ce arată că situaţiile financiare anuale sunt incorecte;
    d) determinarea ulterioară perioadei de raportare a costului activelor cumpărate, a încasărilor din activele vândute sau a încasărilor din serviciile prestate înainte de finalul perioadei de raportare, cum ar fi reduceri comerciale şi financiare acordate, respectiv primite, după încheierea exerciţiului financiar;
    e) determinarea ulterioară perioadei de raportare a valorii primelor şi a altor drepturi cuvenite angajaţilor pentru exerciţiul financiar încheiat, dacă entitatea are obligaţia de a plăti aceste sume.
    (3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), entitatea ajustează orice provizion recunoscut anterior, legat de acest litigiu, sau recunoaşte un nou provizion. Drept urmare, entitatea nu prezintă o datorie contingentă.

    Articolul 70

    (1) În cazul evenimentelor ulterioare datei bilanţului care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale, entitatea nu îşi ajustează valorile recunoscute în situaţiile sale financiare pentru a reflecta acele evenimente ulterioare datei bilanţului.
    (2) În sensul alin. (1), în categoria de eveniment ulterior datei bilanţului care nu conduce la ajustarea situaţiilor financiare anuale este încadrată operaţiunea privind diminuarea valorii de piaţă a valorilor mobiliare, în intervalul de timp dintre data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere.
    (3) Dacă o entitate primeşte, ulterior datei bilanţului, informaţii despre condiţiile ce au existat la data bilanţului, entitatea trebuie să actualizeze prezentările de informaţii ce se referă la aceste condiţii, în contextul noilor informaţii.
    (4) Atunci când evenimentele ulterioare datei bilanţului care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale sunt semnificative, neprezentarea lor ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor.
    (5) O entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente ulterioare datei bilanţului:
    a) natura evenimentului; şi
    b) o estimare a efectului financiar sau o menţiune conform căreia o astfel de estimare nu poate să fie făcută.

    Capitolul III Reguli generale de evaluare


    Secţiunea 1 Evaluarea la data intrării în entitate


    Articolul 71

    (1) La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:
    a) la cost de achiziţie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
    b) la cost de producţie - pentru bunurile produse în entitate;
    c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;
    d) la valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.
    (2) În cazurile menţionate la alin. (1) lit. c) şi d), valoarea de aport şi, respectiv, valoarea justă se substituie costului de achiziţie.
    (3) Valoarea justă a activelor se determină, în general, după datele de evidenţă de pe piaţă, printr-o evaluare efectuată, de regulă, de evaluatori autorizaţi, potrivit legii.
    (4) În situaţia în care nu există date pe piaţă privind valoarea justă, din cauza naturii specializate a activelor şi a frecvenţei reduse a tranzacţiilor, valoarea justă se poate determina prin alte metode, utilizate de regulă de către evaluatori autorizaţi, potrivit legii.

    Articolul 72

    (1) Reducerile comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziţie ajustează în sensul reducerii costul de achiziţie al bunurilor.
    (2) Reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune.
    (3) Reducerile comerciale legate de prestările de servicii, indiferent de perioada la care se referă, se evidenţiază distinct în contabilitate, pe seama conturilor de terţi.
    (4) În cazul în care reducerile comerciale reprezintă evenimente ulterioare datei bilanţului care conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale, acestea se înregistrează la data bilanţului în contul 408 "Furnizori - facturi nesosite", respectiv contul 418 "Clienţi - facturi de întocmit", şi se reflectă în situaţiile financiare ale exerciţiului pentru care se face raportarea, pe baza documentelor justificative.
    (5) Reducerile comerciale pot fi:
    a) rabaturile - se primesc pentru defecte de calitate şi se practică asupra preţului de vânzare;
    b) remizele - se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau dacă cumpărătorul are un statut preferenţial; şi
    c) risturnele - sunt reduceri de preţ calculate asupra ansamblului tranzacţiilor efectuate cu acelaşi terţ, în decursul unei perioade determinate.
    (6) În sensul alin. (1), reducerile comerciale primite imediat ulterior facturării, astfel încât achiziţia de produse şi acordarea reducerii comerciale sunt tratate împreună, ajustează, de asemenea, costul de achiziţie al bunurilor.
    (7) În sensul alin. (2), dacă stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidenţiază distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite"), pe seama conturilor de terţi.

    Articolul 73

    (1) Reducerile financiare sunt sub formă de sconturi de decontare acordate pentru achitarea datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate.
    (2) Reducerile financiare primite de la furnizor reprezintă venituri ale perioadei indiferent de perioada la care se referă.
    (3) La furnizor, reducerile prevăzute la alin. (2) acordate reprezintă cheltuieli ale perioadei, indiferent de perioada la care se referă.

    Articolul 74

    În cazul valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, costul de achiziţie nu include costurile de tranzacţionare direct atribuibile achiziţiei lor, aceste costuri fiind înregistrate în conturile de cheltuieli corespunzătoare.

    Articolul 75

    În cazul valorilor mobiliare pe termen scurt care nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, precum şi al valorilor mobiliare pe termen lung, costul de achiziţie include şi costurile direct atribuibile achiziţiei lor, precum costurile legate de onorarii plătite avocaţilor, costurile evaluatorilor.

    Secţiunea a 2-a Evaluarea la inventar şi prezentarea elementelor în bilanţ


    Articolul 76

    În scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, entităţile trebuie să procedeze la inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

    Articolul 77

    (1) În situaţiile financiare anuale elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se reflectă şi se evaluează la valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
    (2) Prezentele reguli de evaluare se aplică inclusiv în cazul bunurilor care au fost aduse drept aport la capital şi al activelor în curs de execuţie.
    (3) În înţelesul prezentei norme:
    a) valoarea contabilă a unui activ este valoarea la care acesta este recunoscut după ce se deduc amortizarea acumulată, pentru activele amortizabile şi ajustările acumulate din depreciere sau din pierdere de valoare;
    b) valoarea de inventar a unui activ reprezintă valoarea contabilă a activului, stabilită cu ocazia evaluării la inventariere, respectiv valoarea înscrisă în listele de inventariere.

    Articolul 78

    (1) În scopul efectuării inventarierii, conducerea entităţii trebuie să stabilească proceduri proprii, cu respectarea prevederilor legale.
    (2) În vederea desfăşurării în bune condiţii a operaţiunilor de inventariere şi evaluare, în comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregătire corespunzătoare, tehnică şi economică, cunoscătoare ale domeniului de activitate.

    Articolul 79

    (1) La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare.
    (2) Pentru elementele de natura activelor înregistrate la cost, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă se evidenţiază distinct în contabilitate, în conturi de ajustări, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare.

    Articolul 80

    (1) Evaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale, cu ocazia inventarierii, se face la valoarea de inventar, stabilită de comisia de inventariere sau de evaluatori autorizaţi, potrivit legii. Fac obiectul evaluării şi imobilizările în curs de execuţie.
    (2) Corectarea valorii imobilizărilor necorporale şi corporale şi aducerea lor la nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcţie de tipul de depreciere existentă, fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă a acestora.
    (3) În cazul imobilizărilor corporale şi necorporale, la determinarea pierderilor din depreciere, evaluatorii autorizaţi, potrivit legii, sau personalul entităţii pot utiliza diferite metode de evaluare, cum ar fi metode bazate pe fluxuri de numerar.

    Articolul 81

    (1) Pentru a stabili dacă există deprecieri ale imobilizărilor corporale şi necorporale, în afara constatării faptice cu ocazia inventarierii, pot fi luate în considerare surse externe şi interne de informaţii.
    (2) La sursele externe de informaţii se încadrează aspecte precum:
    a) pe parcursul perioadei, valoarea de piaţă a activului a scăzut semnificativ mai mult decât ar fi fost de aşteptat ca rezultat al trecerii timpului sau utilizării;
    b) pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra entităţii, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat asupra mediului tehnologic, comercial, economic ori juridic în care entitatea îşi desfăşoară activitatea sau pe piaţa căreia îi este dedicat activul etc.
    (3) Surse interne de informaţii pot fi considerate cel puţin următoarele situaţii:
    a) există indicii de uzură fizică sau morală a imobilizării;
    b) pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra entităţii, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat, în ceea ce priveşte gradul sau modul în care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă să fie utilizată. Astfel de modificări includ: situaţiile în care imobilizarea devine neproductivă, planurile de restructurare sau de întrerupere a activităţii căreia îi este dedicată imobilizarea, precum şi planificarea cedării imobilizării înainte de data estimată anterior;
    c) raportările interne pun la dispoziţie indicii cu privire la faptul că rezultatele economice ale unei imobilizări sunt sau vor fi mai slabe decât cele scontate.
    (4) Indiciile de depreciere a imobilizărilor, puse la dispoziţie de raportările interne, includ:
    a) fluxul de numerar necesar pentru achiziţionarea unei imobilizări similare, pentru exploatarea sau întreţinerea imobilizării este semnificativ mai mare decât cel prevăzut iniţial în buget;
    b) rezultatul din exploatare generat de imobilizare este vizibil inferior celui prevăzut în buget;
    c) o scădere semnificativă a profitului din exploatare prevăzut în buget, respectiv o creştere semnificativă a pierderilor prevăzute în buget, generate de imobilizare etc.
    (5) Deciziile privind reluarea unor deprecieri înregistrate în conturile de ajustări au la bază constatările comisiei de inventariere. Pot exista şi unele indicii că o pierdere din depreciere recunoscută în perioadele anterioare pentru o imobilizare necorporală sau corporală nu mai există sau s-a redus. La această evaluare se ţine cont de surse externe şi interne de informaţii.
    (6) În categoria surselor externe de informaţii pot fi încadrate următoarele situaţii:
    a) valoarea de piaţă a imobilizării a crescut semnificativ în cursul perioadei;
    b) în cursul perioadei au avut loc modificări semnificative cu efect favorabil asupra entităţii sau se estimează că astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat, în mediul tehnologic, comercial, economic sau juridic în care entitatea îşi desfăşoară activitatea sau pe piaţa căreia îi este dedicat activul etc.
    (7) În categoria surselor interne de informaţii pot fi încadrate următoarele situaţii:
    a) pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect favorabil asupra entităţii, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat în ceea ce priveşte gradul sau modul în care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă să fie utilizată. Aceste modificări includ costurile efectuate în timpul perioadei pentru a îmbunătăţi şi a creşte performanţa imobilizării sau pentru a restructura activitatea căreia îi aparţine imobilizarea;
    b) raportările interne dovedesc faptul că performanţa economică a unei imobilizări este sau va fi mai bună decât s-a prevăzut iniţial etc.

    Articolul 82

    Evaluarea imobilizărilor corporale la data bilanţului se efectuează la cost, mai puţin amortizarea şi ajustările cumulate din depreciere, sau la valoarea reevaluată, aceasta fiind valoarea justă la data reevaluării, mai puţin orice amortizare ulterioară cumulată şi orice pierderi din depreciere ulterioare cumulate.

    Articolul 83

    (1) Activele de natura stocurilor se evaluează la cost, mai puţin ajustările pentru depreciere constatate.
    (2) Ajustări pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile fără mişcare.
    (3) În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unei ajustări pentru depreciere.
    (4) În înţelesul prezentei norme, prin valoare realizabilă netă a stocurilor se înţelege preţul de vânzare estimat care ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, şi costurile estimate necesare vânzării.

    Articolul 84

    (1) Evaluarea la inventar a creanţelor şi a datoriilor se face la valoarea lor probabilă de încasare sau de plată.
    (2) Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la inventariere şi valoarea contabilă a creanţelor se înregistrează în contabilitate pe seama ajustărilor pentru deprecierea creanţelor.
    (3) Pentru creanţele incerte se constituie ajustări pentru pierdere de valoare.
    (4) Evaluarea la bilanţ a creanţelor şi a datoriilor exprimate în valută şi a celor cu decontare în lei în funcţie de cursul unei valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar.
    (5) În scopul prezentării în bilanţ, valoarea creanţelor, astfel evaluate, se diminuează cu ajustările pentru pierdere de valoare.

    Articolul 85

    (1) Disponibilităţile băneşti, cecurile, cambiile, biletele la ordin, scrisorile de garanţie, acreditivele, ipotecile, precum şi alte valori aflate în casieria unităţilor se prezintă în bilanţ în conformitate cu prevederile legale.
    (2) Disponibilităţile băneşti şi alte valori similare în valută se evaluează în bilanţ la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar.
    (3) Înscrierea în listele de inventariere a mărcilor poştale, a timbrelor fiscale, tichetelor de călătorie, bonurilor cantităţi fixe, a biletelor de spectacole, de intrare în muzee, expoziţii şi altele asemenea se face la valoarea lor nominală.
    (4) În cazul bunurilor prevăzute la alin. (3), depreciate sau fără utilizare, se constituie ajustări pentru pierdere de valoare.

    Articolul 86

    (1) Titlurile pe termen scurt (acţiuni şi alte investiţii financiare) admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se evaluează la valoarea de cotaţie din ultima zi de tranzacţionare, iar cele netranzacţionate, la costul istoric, mai puţin eventualele ajustări pentru pierdere de valoare.
    (2) Titlurile pe termen lung, respectiv acţiuni şi alte investiţii financiare, se evaluează la costul istoric, mai puţin eventualele ajustări pentru pierdere de valoare.

    Articolul 87

    Pentru elementele de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor corespunzătoare de datorii.

    Articolul 88

    Capitalurile proprii rămân evidenţiate la valorile din contabilitate.

    Articolul 89

    (1) La fiecare dată a bilanţului:
    a) elementele monetare exprimate în valută, respectiv disponibilităţi şi alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele şi depozitele bancare, creanţe şi datorii în valută, trebuie evaluate şi prezentate în situaţiile financiare anuale utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar;
    b) pentru creanţele şi datoriile, exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile, care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la alte venituri sau alte cheltuieli financiare, după caz. Determinarea diferenţelor de valoare se efectuează similar prevederilor lit. a);
    c) elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la cost istoric (imobilizări, stocuri) trebuie prezentate în situaţiile financiare anuale utilizând cursul de schimb valutar de la data efectuării tranzacţiei;
    d) elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la valoarea justă trebuie prezentate în situaţiile financiare anuale la această valoare.
    (2) În aplicarea alin. (1) lit. a), diferenţele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României de la data înregistrării creanţelor sau datoriilor în valută, sau cursul la care acestea sunt înregistrate în contabilitate şi cursul de schimb de la data încheierii exerciţiului financiar, se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar, după caz.

    Secţiunea a 3-a Evaluarea la data ieşirii din entitate


    Articolul 90

    (1) La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate.
    (2) Activele constatate minus în gestiune se scot din evidenţă la data constatării lipsei acestora.
    (3) La scoaterea din evidenţă a activelor se reiau la venituri ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente acestora.

    Articolul 91

    Costul de achiziţie al stocurilor din aceeaşi categorie şi al tuturor elementelor fungibile se calculează prin aplicarea uneia din următoarele metode:
    a) metoda costului mediu ponderat - CMP;
    b) metoda primul intrat - primul ieşit - FIFO;
    c) metoda ultimul intrat - primul ieşit - LIFO.

    Articolul 92

    (1) Potrivit metodei "primul intrat - primul ieşit" (FIFO), bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al lotului următor, în ordine cronologică.
    (2) Metoda "costului mediu ponderat" (CMP) presupune calcularea costului fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei şi a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei. Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepţie. Perioada de calcul nu trebuie să depăşească durata medie de stocare.
    (3) Potrivit metodei "ultimul intrat, primul ieşit" (LIFO), bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau costul de producţie al lotului anterior, în ordine cronologică.

    Articolul 93

    Prevederile art. 91 se aplică şi investiţiilor pe termen scurt, cu excepţia depozitelor bancare pe termen scurt.

    Secţiunea a 4-a Evaluarea alternativă la valoarea justă


    Articolul 94

    (1) Prin derogare de la evaluarea pe baza principiului prevăzut la art. 54 alin. (1), entităţile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârşitul exerciţiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situaţiile financiare întocmite pentru acel exerciţiu.
    (2) Amortizarea calculată pentru imobilizările corporale astfel reevaluate se înregistrează în contabilitate începând cu exerciţiul financiar următor celui pentru care s-a efectuat reevaluarea.

    Articolul 95

    (1) Dacă o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, entitatea poate proceda la reevaluarea acesteia.
    (2) Cu ocazia reevaluării imobilizării corporale, acesteia i se stabilesc o nouă valoare şi o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate a se folosi în continuare.

    Articolul 96

    Evaluările efectuate cu ocazia reorganizărilor de întreprinderi (fuziuni, divizări) nu constituie reevaluare în sensul prezentei norme, aceste evaluări efectuându-se în scopul stabilirii raportului de schimb, pentru toate elementele de bilanţ. Fac excepţie cazurile în care data situaţiilor financiare care stau la baza reorganizării coincide cu data situaţiilor financiare anuale.

    Articolul 97

    Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizaţi, potrivit legii.

    Articolul 98

    La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării este tratată în unul dintre următoarele moduri:
    a) recalculată proporţional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice; sau
    b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă, determinată în urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piaţă.

    Articolul 99

    (1) În cazul în care, ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat este determinată pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultată din reevaluare va fi atribuită activului, în locul costului de achiziţie/costului de producţie sau al oricărei altei valori atribuite înainte acelui activ.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării.

    Articolul 100

    (1) Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite.
    (2) Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate.
    (3) O grupă de imobilizări corporale cuprinde active de aceeaşi natură şi utilizări similare, aflate în exploatarea unei entităţi.

    Articolul 101

    (1) Reevaluările trebuie făcute cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere substanţial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanţului.
    (2) Valoarea justă a imobilizărilor corporale este determinată, în general, plecând de la valoarea lor de piaţă, pe baza informaţiilor pe care le-ar utiliza participanţii de pe piaţă atunci când stabilesc preţul activului, presupunând că participanţii de pe piaţă acţionează pentru a obţine un beneficiu economic maxim.
    (3) Valoarea justă reprezintă preţul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ într-o tranzacţie reglementată pe piaţa principală (dacă există) sau cea mai avantajoasă, la data evaluării, în condiţiile curente de piaţă (adică un preţ de ieşire), indiferent dacă respectivul preţ este direct observabil sau este estimat utilizând o altă tehnică de evaluare.
    (4) Dacă valoarea justă a unei imobilizări corporale nu mai poate fi determinată, valoarea activului prezentată în bilanţ trebuie să fie valoarea sa reevaluată la data ultimei reevaluări, din care se scad ajustările cumulate de valoare.

    Articolul 102

    În cazul efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest fapt trebuie prezentat în notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum şi elementul afectat din contul de profit şi pierdere.

    Articolul 103

    În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, diferenţa dintre valoarea rezultată în urma reevaluării şi valoarea la cost istoric trebuie prezentată în bilanţ la rezerva din reevaluare.

    Articolul 104

    (1) Surplusul din reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezultatul reportat, respectiv contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare", atunci când acest surplus reprezintă un câştig realizat.
    (2) În sensul prezentei norme, câştigul se consideră realizat la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare.
    (3) Prin derogarea de la alin. (2), o parte din câştig poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de entitate.
    (4) În cazul prevăzut la alin. (3), valoarea rezervei transferate este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului.
    (5) La aplicarea pentru prima dată a prezentelor reglementări, soldul contului 1065 "Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare" se transferă asupra contului 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare".

    Articolul 105

    Rezerva din reevaluare se reduce în măsura în care sumele transferate la aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea metodei contabile bazate pe reevaluare.

    Articolul 106

    (1) Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează astfel:
    a) ca o creştere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul elementului "Capital şi rezerve", dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ; sau
    b) ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior la acel activ.
    (2) Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, aceasta se tratează ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scădere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul elementului "Capital şi rezerve", cu minimul dintre valoarea acelei rezerve şi valoarea descreşterii, iar eventuala diferenţă rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.
    (3) Sumele reprezentând diferenţe de natura veniturilor şi cheltuielilor rezultate din reevaluare trebuie prezentate separat în contul de profit şi pierdere, respectiv contul 755 "Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale", respectiv contul 655 "Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale", după caz.

    Articolul 107

    Nicio parte din rezerva din reevaluare nu poate fi distribuită, direct sau indirect, cu excepţia cazului în care reprezintă un câştig efectiv realizat.

    Articolul 108

    Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 104-107, rezerva din reevaluare nu poate fi redusă.

    Articolul 109

    În cazul terenurilor şi clădirilor care au fost reevaluate şi au făcut obiectul unei cedări parţiale, la scoaterea din evidenţă a acestora, diferenţa din reevaluare aferentă părţii cedate se consideră surplus realizat din rezerve din reevaluare, corespunzător valorii contabile a terenurilor, respectiv a clădirilor, scoase din evidenţă.

    Articolul 110

    (1) Ajustările de valoare se calculează în fiecare exerciţiu financiar pe baza valorii reevaluate a imobilizării la încheierea acelui exerciţiu financiar.
    (2) În sensul alin. (1), ajustările de valoare se analizează la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar şi se suplimentează sau se diminuează, după caz, în funcţie de rezultatul evaluărilor efectuate.

    Articolul 111

    În cazul în care se efectuează reevaluarea, în notele explicative trebuie prezentate, separat pentru fiecare element din bilanţ de natura imobilizărilor corporale reevaluate, următoarele informaţii:
    a) valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate şi suma ajustărilor cumulate de valoare; sau
    b) valoarea la data bilanţului a diferenţei dintre valoarea rezultată din reevaluare şi cea reprezentând costul istoric şi, atunci când este cazul, valoarea cumulată a ajustărilor suplimentare de valoare.

    Articolul 112

    Prin derogare de la principiul prevăzut la art. 54 alin. (1) şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la prezenta subsecţiune, entităţile pot evalua în situaţiile financiare anuale consolidate instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la valoarea justă.

    Articolul 113

    Prevederile subsecţiunii 4.2 "Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare" nu se aplică la întocmirea situaţiilor financiare anuale individuale.

    Articolul 114

    Prevederile art. 112 se aplică numai următoarelor datorii:
    a) datorii deţinute ca parte a unui portofoliu de tranzacţionare; şi
    b) instrumente financiare derivate.

    Articolul 115

    (1) Evaluarea în conformitate cu art. 112 nu se aplică:
    a) instrumentelor financiare nederivate deţinute până la scadenţă;
    b) împrumuturilor şi creanţelor generate de entitate şi nedeţinute în scopul tranzacţionării; şi
    c) intereselor de participare la filiale, entităţi asociate şi entităţi controlate în comun, instrumentelor de capital emise de entitate, contractelor cu contraprestaţie contingentă într-o combinare de întreprinderi, precum şi altor instrumente financiare care au caracteristici speciale şi, prin urmare, în concordanţă cu ceea ce este general acceptat, se contabilizează diferit faţă de alte instrumente financiare.
    (2) În înţelesul prezentei norme, prin combinare de entităţi se înţelege gruparea unor entităţi individuale într-o singură entitate raportoare, determinată de obţinerea controlului de către o entitate asupra uneia sau mai multor entităţi.

    Articolul 116

    (1) În înţelesul prezentei subsecţiuni, valoarea justă se determină prin referire la una dintre următoarele valori:
    a) valoarea de piaţă, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Dacă valoarea de piaţă nu se poate identifica cu uşurinţă pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, aceasta poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar;
    b) o valoare rezultată din modele şi tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele financiare pentru care nu se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă, cu condiţia ca astfel de modele şi tehnici de evaluare să asigure o aproximare rezonabilă a valorii de piaţă.
    (2) Instrumentele financiare care nu pot fi evaluate credibil prin niciuna dintre metodele descrise la alin. (1) se evaluează în conformitate cu principiul prevăzut la art. 54 alin. (1), în măsura în care evaluarea pe această bază este posibilă.

    Articolul 117

    Prin excepţie de la principiul prevăzut la art. 47 alin. (1), atunci când un instrument financiar este evaluat la valoarea justă, orice modificare a valorii sale, favorabilă sau nefavorabilă, se include în contul de profit şi pierdere, cu excepţia cazurilor următoare, pentru care o astfel de modificare se include direct în capitalurile proprii:
    a) instrumentul financiar este un instrument de acoperire împotriva riscurilor şi contabilizat la nivelul grupului conform unor reguli de acoperire a riscului care permit ca unele sau niciunele dintre modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit şi pierdere; sau
    b) modificarea de valoare se referă la o diferenţă de schimb valutar apărută la un element monetar care face parte dintr-o investiţie netă a entităţii într-o entitate străină.

    Secţiunea a 5-a Investiţii nete în entităţi străine


    Articolul 118

    (1) În înţelesul prezentei norme, prin investiţie netă într-o entitate străină se înţelege valoarea participării entităţii raportoare la activele nete ale acelei entităţi străine.
    (2) O entitate străină în sensul alin. (1) poate fi o filială, o entitate asociată sau o entitate controlată în comun a entităţii raportoare.
    (3) O entitate poate avea un element monetar ce urmează a fi primit de la sau plătit unei entităţi străine.
    (4) Un element pentru care decontarea nu este nici planificată şi nici nu este probabilă în viitorul apropiat este, în esenţă, o parte a investiţiei nete a entităţii în acea entitate străină.
    (5) Elementele monetare prevăzute la alin. (4):
    a) pot include creanţe sau împrumuturi pe termen lung;
    b) nu includ creanţele şi datoriile comerciale.
    (6) Entitatea care deţine un element monetar de primit de la o entitate străină sau plătit unei entităţi străine poate fi orice filială a grupului.

    Articolul 119

    (1) Diferenţele de curs valutar apărute la un element monetar care face parte din investiţia netă a unei entităţi raportoare într-o entitate străină trebuie recunoscute în contul de profit sau pierdere al entităţii raportoare (contul 7652 "Diferenţe favorabile de curs valutar din evaluarea elementelor monetare care fac parte din investiţia netă într-o entitate străină", respectiv contul 6652 "Diferenţe nefavorabile de curs valutar din evaluarea elementelor monetare care fac parte din investiţia netă într-o entitate străină").
    (2) În situaţiile financiare anuale consolidate care includ acea filială străină, diferenţele de schimb prevăzute la alin. (1) trebuie recunoscute iniţial în capitalurile proprii (contul 1033 "Diferenţe de curs valutar în relaţie cu investiţia netă într-o entitate străină") şi reclasificate din capitaluri proprii în contul de profit sau pierdere la cedarea investiţiei nete.
    (3) Atunci când un element monetar face parte din investiţia netă a unei entităţi raportoare într-o entitate străină, în situaţiile financiare anuale individuale ale entităţii raportoare apar diferenţe de curs valutar, recunoscute în contul de profit şi pierdere.
    (4) Diferenţele de curs valutar prevăzute la alin. (3) sunt recunoscute în capitalurile proprii, în situaţiile financiare care includ entitatea străină şi entitatea raportoare, respectiv în situaţiile financiare în care entitatea străină este consolidată prin metoda integrării globale sau metoda punerii în echivalenţă.

    Articolul 120

    (1) O entitate poate să îşi cedeze total sau parţial participaţia într-o entitate străină prin vânzare, lichidare, rambursarea capitalului social sau abandonarea întregii entităţi sau a unei părţi din aceasta.
    (2) Reducerea valorii contabile a entităţii străine, fie ca urmare a propriilor pierderi înregistrate, fie ca urmare a unei deprecieri recunoscute de către investitor, nu reprezintă o cedare parţială.
    (3) Nicio parte a câştigului sau pierderii din diferenţe de curs valutar care este recunoscută în capitalurile proprii nu este reclasificată în contul de profit sau pierdere în momentul unei reduceri a valorii contabile.

    Articolul 121

    Este cedare parţială atunci când cedarea are drept urmare pierderea controlului asupra unei filiale care include o entitate străină, indiferent dacă entitatea raportoare păstrează, după cedarea parţială, o participaţie care nu controlează în fosta filială.

    Capitolul IV Bilanţul şi contul de profit şi pierdere


    Secţiunea 1 Dispoziţii generale privind bilanţul şi contul de profit şi pierdere


    Articolul 122

    (1) Formatul bilanţului şi al contului de profit şi pierdere nu se modifică de la un exerciţiu financiar la altul.
    (2) În cazuri excepţionale, sunt permise totuşi abateri de la acest principiu pentru a se oferi o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţii.
    (3) Cazurile menţionate la alin. (2) se aplică în funcţie de politicile contabile aprobate.
    (4) Abaterile şi justificările corespunzătoare se prezintă în notele explicative la situaţiile financiare.

    Articolul 123

    (1) În bilanţ, elementele prevăzute la art. 126, art. 127, art. 128 şi art. 129 se prezintă separat, în ordinea indicată.
    (2) În contul de profit şi pierdere, elementele prevăzute la art. 378, art. 379. art. 380 şi art. 381 se prezintă separat, în ordinea indicată.

    Articolul 124

    Formatul, nomenclatura şi terminologia elementelor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi adaptate, prin reglementări emise în acest sens de către A.S.F., în cazurile în care natura specifică a activităţii entităţilor prevăzute la art. 2 justifică intervenţia legislativă.

    Articolul 125

    (1) Pentru fiecare element de bilanţ, de cont de profit şi pierdere, din situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie prezentată:
    a) valoarea aferentă exerciţiului financiar la care se referă bilanţul şi contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie;
    b) valoarea aferentă elementului corespondent pentru exerciţiul financiar precedent.
    (2) Un element de bilanţ, din contul de profit şi pierdere, din situaţia modificărilor capitalului propriu şi din situaţia fluxurilor de trezorerie pentru care nu există valoare nu trebuie prezentat, cu excepţia cazului în care există un element corespondent pentru exerciţiul financiar precedent.
    (3) Dacă valorile nu sunt comparabile, acest fapt se prezintă în notele explicative la situaţiile financiare, însoţit de explicaţii.

    Secţiunea a 2-a Prezentarea bilanţului


    Articolul 126

    Formatul bilanţului pentru fondurile de pensii private este următorul:
    BILANŢ
    A. Active imobilizate
    I. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
    1. Titluri imobilizate
    2. Creanţe imobilizate
    B. Active circulante
    I. CREANŢE (sume ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)
    1. Clienţi
    2. Efecte de primit de la clienţi
    3. Creanţe - furnizori debitori
    4. Decontări cu participanţii
    5. Alte creanţe
    II. INVESTIŢII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
    1. Investiţii financiare pe termen scurt
    III. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI
    C. Cheltuieli în avans
    D. Datorii: sume care urmează să fie plătite într-o perioadă de până la un an
    1. Avansuri încasate în contul clienţilor
    2. Datorii comerciale
    3. Efecte de plătit
    4. Sume datorate privind decontări cu participanţii
    5. Alte datorii
    E. Active circulante nete/Datorii curente nete
    F. Total active minus datorii curente
    G. Datorii: sume care urmează să fie plătite după o perioadă mai mare de un an
    1. Avansuri încasate în contul clienţilor
    2. Datorii comerciale
    3. Efecte de plătit
    4. Sume datorate privind decontări cu participanţii
    5. Alte datorii
    H. Venituri în avans
    I. Capitaluri proprii
    1. Capitalul fondului
    2. Rezerve
    3. Profitul sau pierderea reportat(ă)
    4. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

    Articolul 127

    Formatul bilanţului întocmit de administratori este următorul:
    BILANŢ
    A. Active imobilizate
    I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
    1. Cheltuieli de constituire
    2. Cheltuieli de dezvoltare
    3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros
    4. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziţionat cu titlu oneros
    5. Alte imobilizări necorporale
    II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
    1. Terenuri şi construcţii
    2. Instalaţii tehnice şi maşini
    3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
    4. Alte imobilizări corporale
    III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
    1. Acţiuni deţinute la entităţi afiliate
    2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate
    3. Interese de participare
    4. Împrumuturi acordate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
    5. Investiţii deţinute ca imobilizări
    6. Alte împrumuturi
    B. Active circulante
    I. STOCURI
    1. Materiale consumabile
    2. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
    II. Creanţe
    (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element.)
    1. Creanţe comerciale
    2. Sume de încasat de la entităţile afiliate
    3. Sume de încasat de la entităţile de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
    4. Alte creanţe
    5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat
    III. INVESTIŢII FINANCIARE PE TERMEN SCURT:
    1. Acţiuni deţinute la entităţi afiliate
    2. Alte investiţii pe termen scurt
    IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI
    C. Cheltuieli în avans
    D. Datorii: sume care urmează să fie plătite într-o perioadă de până la un an
    1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile
    2. Sume datorate instituţiilor de credit
    3. Avansuri încasate de la clienţi
    4. Datorii comerciale - furnizori
    5. Efecte de comerţ de plătit
    6. Sume datorate entităţilor afiliate
    7. Sume datorate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
    8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
    E. Active circulante nete/Datorii curente nete
    F. Total active minus datorii curente
    G. Datorii: sume care urmează să fie plătite după o perioadă mai mare de un an
    1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile
    2. Sume datorate instituţiilor de credit
    3. Avansuri încasate de la clienţi
    4. Datorii comerciale - furnizori
    5. Efecte de comerţ de plătit
    6. Sume datorate entităţilor afiliate
    7. Sume datorate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
    8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
    H. Provizioane
    1. Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private
    2. Provizioane nespecifice
    I. Venituri în avans
    1. Subvenţii pentru investiţii
    2. Venituri înregistrate în avans
    J. Capitaluri proprii
    I. Capital subscris
    1. Capital subscris vărsat
    2. Capital subscris nevărsat
    II. Prime de capital
    III. Rezerve din reevaluare
    IV. Rezerve
    1. Rezerve legale
    2. Rezerve statutare sau contractuale
    3. Alte rezerve
    V. Profitul sau pierderea reportată
    VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

    Articolul 128

    Formatul bilanţului întocmit de brokerii de pensii private este următorul:
    BILANŢ
    A. Active imobilizate
    I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
    1. Cheltuieli de constituire
    2. Cheltuieli de dezvoltare
    3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros
    4. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziţionat cu titlu oneros
    5. Alte imobilizări necorporale
    II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
    1. Terenuri şi construcţii
    2. Instalaţii tehnice şi maşini
    3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
    4. Alte imobilizări corporale
    III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
    1. Acţiuni deţinute la entităţi afiliate
    2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate
    3. Interese de participare
    4. Împrumuturi acordate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
    5. Investiţii deţinute ca imobilizări
    6. Alte împrumuturi
    B. Active circulante
    I. STOCURI
    1. Materiale consumabile
    2. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
    II. CREANŢE
    (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element.)
    1. Creanţe comerciale
    2. Sume de încasat de la entităţile afiliate
    3. Sume de încasat de la entităţile de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
    4. Alte creanţe
    5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat
    III. INVESTIŢII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
    1. Acţiuni deţinute la entităţi afiliate
    2. Alte investiţii pe termen scurt
    IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI
    C. Cheltuieli în avans
    D. Datorii: sume care urmează să fie plătite într-o perioadă de până la un an
    1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile
    2. Sume datorate instituţiilor de credit
    3. Avansuri încasate de la clienţi
    4. Datorii comerciale - furnizori
    5. Efecte de comerţ de plătit
    6. Sume datorate entităţilor afiliate
    7. Sume datorate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
    8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
    E. Active circulante nete/Datorii curente nete
    F. Total active minus datorii curente
    G. Datorii: sume care urmează să fie plătite după o perioadă mai mare de un an
    1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile
    2. Sume datorate instituţiilor de credit
    3. Avansuri încasate de la clienţi
    4. Datorii comerciale - furnizori
    5. Efecte de comerţ de plătit
    6. Sume datorate entităţilor afiliate
    7. Sume datorate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
    8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
    H. Provizioane
    I. Venituri în avans
    1. Subvenţii pentru investiţii
    2. Venituri înregistrate în avans
    J. Capitaluri proprii
    I. Capital subscris
    1. Capital subscris vărsat
    2. Capital subscris nevărsat
    II. Prime de capital
    III. Rezerve din reevaluare
    IV. Rezerve
    1. Rezerve legale
    2. Rezerve statutare sau contractuale
    3. Alte rezerve
    V. Profitul sau pierderea reportată
    VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

    Articolul 129

    Formatul bilanţului întocmit de Fondul de garantare este următorul:
    BILANŢ
    A. Active imobilizate
    I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
    1. Cheltuieli de constituire
    2. Concesiuni, licenţe, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros şi alte imobilizări necorporale
    3. Alte imobilizări necorporale
    II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
    1. Terenuri şi construcţii
    2. Mijloace de transport
    3. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale
    4. Alte imobilizări corporale
    III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
    1. Alte titluri imobilizate
    2. Creanţe imobilizate
    B. Active circulante
    I. MATERIALE CONSUMABILE
    1. Materiale consumabile şi materiale de natura obiectelor de inventar
    2. Avansuri pentru achiziţia de materiale consumabile
    II. CREANŢE
    1. Sume de încasat de la administratorii de fonduri de pensii şi furnizorii de pensii private
    2. Alte creanţe
    III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT
    1. Investiţii pe termen scurt
    IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI
    C. Cheltuieli în avans
    D. Datorii: sume care urmează să fie plătite într-o perioadă de până la un an
    1. Împrumuturi şi dobânzi din emisiunea de obligaţiuni
    2. Sume datorate instituţiilor financiare
    3. Sume datorate pentru achiziţii de bunuri şi servicii legate de administrarea şi funcţionarea Fondului de garantare
    4. Efecte de plătit
    5. Decontări între Fondul de garantare, administratorii de fonduri de pensii private şi furnizorii de pensii private şi/sau terţi, precum şi decontările interne înregistrate la nivelul Fondului de garantare
    6. Sume datorate cu titlu de compensaţie pentru pierderile participanţilor şi/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private
    7. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
    E. Active circulante nete/datorii curente nete
    F. Active minus datorii curente
    G. Datorii: sume care urmează să fie plătite după o perioadă mai mare de un an
    1. Împrumuturi şi dobânzi din emisiunea de obligaţiuni
    2. Sume datorate instituţiilor financiare
    3. Sume datorate pentru achiziţii de bunuri şi servicii legate de administrarea şi funcţionarea Fondului de garantare
    4. Efecte de plătit
    5. Decontări între Fondul de garantare, administratorii de fonduri de pensii private şi furnizorii de pensii private şi/sau terţi, precum şi decontările interne înregistrate la nivelul Fondului de garantare
    6. Sume datorate cu titlu de compensaţie pentru pierderile participanţilor şi/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private
    7. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
    H. Provizioane
    I. Venituri în avans
    J. Capitaluri proprii
    I. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private
    1. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din contribuţii
    2. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termen a contribuţiilor datorate Fondului de garantare
    3. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din sume rezultate din fructificarea disponibilităţilor plasate
    4. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din recuperarea creanţelor
    5. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din donaţii, sponsorizări, asistenţă tehnică, fonduri nerambursabile
    6. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din alte resurse financiare
    II. Rezerve din reevaluare
    III. Rezerve
    IV. Profitul sau pierderea reportată
    V. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

    Secţiunea a 3-a Dispoziţii speciale cu privire la anumite elemente din bilanţ


    Articolul 130

    (1) Dacă un activ sau o datorie are legătură cu mai mult de un element din formatul bilanţului, relaţia sa cu alte elemente trebuie prezentată în cadrul elementului la care apare sau în notele explicative la situaţiile financiare.
    (2) Elementele menţionate la alin. (1) pot fi:
    a) o imobilizare corporală finanţată parţial din subvenţii, parţial din surse proprii;
    b) o imobilizare corporală reevaluată, pentru care transferul în rezultatul reportat al surplusului din reevaluare se face pe măsura amortizării imobilizării;
    c) un împrumut obligatar pentru care s-a prevăzut o primă de rambursare a obligaţiunilor;
    d) o majorare de capital subscrisă de acţionari la o valoare mai mare decât valoarea nominală a acţiunilor corespunzătoare (subscriere cu primă de capital) etc.

    Articolul 131

    Acţiunile proprii şi acţiunile deţinute la entităţile afiliate trebuie prezentate numai în cadrul elementelor prevăzute în acest scop.

    Articolul 132

    (1) Prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul căruia îi sunt destinate şi intenţia de păstrare, potrivit politicilor contabile aprobate de administratori sau persoanele care au obligaţia gestionării entităţii.
    (2) Modificarea naturii unui activ, în baza deciziei managementului, trebuie să se realizeze în baza documentelor justificative.
    (3) Natura categoriilor de active imobilizate prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin politicile contabile.

    Articolul 133

    Depozitele bancare se prezintă la imobilizări financiare, investiţii pe termen scurt sau la elementul "Casa şi conturi la bănci" în funcţie de perioada şi condiţiile de deţinere aferente acestora.

    Articolul 134

    Drepturile asupra proprietăţilor imobiliare şi alte drepturi similare, astfel cum sunt definite de legislaţia naţională, se prezintă în bilanţ la elementul "Terenuri şi construcţii".

    Secţiunea a 4-a Active imobilizate


    Articolul 135

    (1) Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare şi deţinute pe o perioadă mai mare de un an.
    (2) Activele prevăzute la alin. (1) trebuie evaluate conform prevederilor art. 54 alin. (1), cu respectarea prevederilor prezentei subsecţiuni.
    (3) Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar sau de echivalente de numerar către entitate.

    Articolul 136

    (1) În cazurile în care se aplică prevederile referitoare la reevaluarea imobilizărilor corporale, costul de achiziţie sau valoarea reevaluată a activelor imobilizate a căror utilizare este limitată în timp se reduce cu ajustările valorice calculate pentru amortizarea sistematică a valorii activelor în cauză pe parcursul duratei lor de utilizare economică.
    (2) Amortizarea valorii activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare economică reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga durată de utilizare economică.
    (3) Valoarea amortizabilă este reprezentată de cost sau altă valoare care substituie costul, cum ar fi valoarea reevaluată.
    (4) În înţelesul prezentei norme, prin durata de utilizare economică se înţelege durata de viaţă utilă, aceasta reprezentând:
    a) perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate; sau
    b) numărul unităţilor produse sau al unor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv.

    Articolul 137

    Activele imobilizate amortizabile sunt prezentate în bilanţ la valoarea contabilă, aceasta fiind reprezentată de costul de achiziţie sau altă valoare care substituie costul, diminuată cu amortizarea cumulată până la acea dată, precum şi cu ajustările cumulate din depreciere.

    Articolul 138

    (1) Atunci când se constată pierderi de valoare pentru imobilizările financiare, trebuie făcute ajustări pentru pierdere de valoare, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuită acestora la data bilanţului.
    (2) Imobilizările trebuie să facă obiectul ajustărilor de valoare, indiferent dacă duratele lor de utilizare economică sunt limitate sau nu, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuibilă acestora la data bilanţului.
    (3) Ajustările de valoare prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie înregistrate în contul de profit şi pierdere şi prezentate distinct în notele explicative la situaţiile financiare, dacă acestea nu au fost prezentate separat în contul de profit şi pierdere.
    (4) Evaluarea la valorile minime, potrivit alin. (1) şi (2), nu poate fi continuată dacă nu mai sunt aplicabile motivele pentru care au fost făcute ajustările respective.

    Articolul 139

    (1) Prevederile art. 138 alin. (4) nu se aplică ajustărilor de valoare corespunzătoare fondului comercial.
    (2) Ajustările pentru deprecierea fondului comercial corectează valoarea acestuia (articol contabil 6817 "Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea fondului comercial" = 2071 "Fond comercial pozitiv"), fără a fi reluate ulterior la venituri.

    Articolul 140

    La aplicarea pentru prima dată a prezentei norme, deprecierea cumulată până la acea dată, în relaţie cu fondul comercial pozitiv, diminuează valoarea acestuia, (articol contabil 2907 "Ajustări pentru deprecierea fondului comercial" = 2071 "Fond comercial pozitiv").
    4.2.1. Recunoaşterea imobilizărilor necorporale

    Articolul 141

    (1) O imobilizare necorporală este un activ nemonetar identificabil fără formă fizică.
    (2) Cercetarea este investigarea originală şi planificată întreprinsă în scopul câştigării unor cunoştinţe sau înţelesuri ştiinţifice ori tehnice noi.
    (3) Dezvoltarea este aplicarea descoperirilor din cercetare sau a altor cunoştinţe într-un plan sau proiect care vizează producţia de materiale, dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înainte de începerea producţiei sau utilizării comerciale.
    (4) Activităţile de cercetare şi dezvoltare sunt direcţionate către dezvoltarea cunoştinţelor. Prin urmare, chiar dacă aceste activităţi pot avea ca rezultat o imobilizare cu o formă fizică, elementul fizic al activului este secundar componentei sale necorporale, adică pachetul de cunoştinţe încorporat în aceasta.

    Articolul 142

    (1) Anumite imobilizări necorporale pot fi conţinute în sau pe suporturi fizice, cum ar fi un compact-disc, cum ar fi cazul programelor informatice, documentaţia legală, cum ar fi cazul licenţelor sau al brevetelor, sau pe film.
    (2) Pentru a stabili dacă o imobilizare care încorporează atât elemente corporale, cât şi necorporale trebuie tratată ca imobilizare corporală sau ca imobilizare necorporală, o entitate utilizează raţionamentul pentru a evalua care element este mai semnificativ.
    (3) În cazul în care nu fac parte integrantă din echipamentul aferent, programele informatice sunt tratate ca imobilizări necorporale.
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică similar şi pentru sistemul de operare al unui computer.
    4.2.2. Caracteristica de identificare

    Articolul 143

    (1) Fondul comercial generat intern nu trebuie recunoscut ca activ.
    (2) Imobilizarea necorporală trebuie să fie identificabilă pentru a fi diferenţiată de fondul comercial.
    (3) Fondul comercial care este recunoscut într-o combinare de entităţi este un activ care reprezintă beneficiile economice viitoare care rezultă din alte active dobândite într-o combinare de entităţi care nu sunt identificate individual şi recunoscute separat.
    (4) Beneficiile economice viitoare pot rezulta din asocierea între activele identificabile dobândite sau din active care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea, în mod individual, în situaţiile financiare.

    Articolul 144

    Un activ este identificabil dacă:
    a) este separabil, adică poate fi separat sau desprins din entitate şi vândut, transferat, cesionat printr-un contract de licenţă, închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un alt contract, cu un activ identificabil sau cu o datorie identificabilă aferent(ă), indiferent dacă entitatea intenţionează sau nu să facă acest lucru; sau
    b) decurge din drepturile contractuale sau de altă natură legală, indiferent dacă acele drepturi sunt transferabile sau separabile de entitate sau de alte drepturi şi obligaţii.
    4.2.3. Controlul

    Articolul 145

    (1) O entitate controlează un activ în situaţia în care aceasta are capacitatea de a obţine beneficii economice viitoare de pe urma resursei de bază şi de a restricţiona accesul altora la beneficiile respective.
    (2) Capacitatea unei entităţi de a controla beneficiile economice viitoare generate de o imobilizare necorporală provine din drepturile legale a căror aplicare poate fi susţinută în instanţă.
    (3) În sensul alin. (2), exercitarea unui drept nu este o condiţie necesară pentru control, întrucât entitatea poate fi capabilă să controleze beneficiile economice viitoare în alt mod.
    4.2.4. Beneficiile economice viitoare

    Articolul 146

    Beneficiile economice viitoare generate de o imobilizare necorporală pot include venituri din prestarea serviciilor, economii de costuri sau alte beneficii rezultate din utilizarea activului de către entitate.
    4.2.5. Recunoaştere şi evaluare

    Articolul 147

    (1) Recunoaşterea unui element drept imobilizare necorporală prevede ca entitatea să demonstreze că elementul respectiv îndeplineşte:
    a) definiţia unei imobilizări necorporale; şi
    b) criteriile de recunoaştere.
    (2) Cerinţa prevăzută la alin. (1) se aplică:
    a) costurilor suportate iniţial pentru dobândirea sau generarea internă a unei imobilizări necorporale; şi
    b) costurilor suportate ulterior pentru adăugarea sau înlocuirea unor părţi ale sale sau pentru întreţinerea sa.

    Articolul 148

    (1) În cazul imobilizărilor necorporale nu există, în principiu, adăugiri sau înlocuiri ale componentelor acesteia. Majoritatea costurilor ulterioare mai degrabă menţin beneficiile economice viitoare preconizate încorporate într-o imobilizare necorporală existentă, decât să corespundă definiţiei unei imobilizări necorporale şi criteriilor de recunoaştere din prezenta normă.
    (2) În situaţii excepţionale, costurile ulterioare, respectiv cele suportate după recunoaşterea iniţială a unei imobilizări necorporale dobândite sau după finalizarea unei imobilizări necorporale generate intern, sunt recunoscute în valoarea contabilă a unui activ.
    (3) Costurile ulterioare aferente mărcilor, titlurilor de publicaţii şi elementelor similare în fond, fie dobândite din afară, fie generate intern, sunt întotdeauna recunoscute în contul de profit şi pierdere în momentul în care sunt suportate, întrucât astfel de costuri nu pot fi diferenţiate de costurile cu dezvoltarea entităţii ca întreg.

    Articolul 149

    (1) O entitate trebuie să evalueze probabilitatea producerii de beneficii economice viitoare preconizate pe baza unor calcule raţionale.
    (2) Probabilitatea prevăzută la alin. (1) trebuie să constituie cea mai bună estimare a echipei de conducere pentru condiţiile economice care vor exista pe parcursul duratei de viaţă a imobilizării.
    (3) O entitate foloseşte raţionamentul pentru a evalua gradul de siguranţă asociat obţinerii de beneficii economice viitoare care pot fi atribuite utilizării activului pe baza dovezilor disponibile în momentul recunoaşterii iniţiale.
    4.2.6. Evaluarea iniţială a imobilizărilor necorporale

    Articolul 150

    O imobilizare necorporală se înregistrează iniţial la costul de achiziţie sau de producţie, după caz.
    4.2.7. Achiziţia separată

    Articolul 151

    (1) Preţul pe care o entitate îl plăteşte pentru a dobândi separat o imobilizare necorporală va reflecta aşteptările privind probabilitatea ca beneficiile economice viitoare preconizate ale imobilizării să revină entităţii.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), entitatea preconizează o intrare de beneficii economice, inclusiv în cazul în care plasarea în timp a sumei generate de intrare este nesigură.
    (3) Imobilizările necorporale dobândite separat îndeplinesc criteriul referitor la probabilitatea ca beneficiile economice viitoare preconizate atribuibile imobilizării să revină entităţii.
    (4) Costul unei imobilizări necorporale dobândite separat poate fi evaluat în mod credibil, inclusiv în cazul în care contravaloarea achiziţiei ia forma numerarului sau a altor active monetare.

    Articolul 152

    (1) Costul unei imobilizări necorporale dobândite separat este alcătuit din:
    a) costul său de achiziţie, inclusiv taxele vamale de import şi taxele de achiziţie nerambursabile, după scăderea reducerilor şi rabaturilor comerciale; şi
    b) orice cost direct atribuibil pregătirii activului pentru utilizarea prevăzută.
    (2) Costurile direct atribuibile prevăzute la alin. (1) sunt, cel puţin, următoarele:
    a) cheltuielile cu personalul care reies direct din aducerea activului la starea sa de funcţionare;
    b) onorariile profesionale care decurg direct din aducerea activului la condiţia sa de funcţionare; şi
    c) costurile de testare a activului privind funcţionarea sa în mod corespunzător.

    Articolul 153

    (1) Costurile care nu constituie o parte a costului imobilizării necorporale sunt, cel puţin, următoarele:
    a) costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile în materie de publicitate şi activităţi promoţionale);
    b) costurile de desfăşurare a unei activităţi într-un loc nou sau cu o nouă clasă de clienţi (inclusiv costurile de instruire a personalului); şi
    c) costurile administrative şi alte cheltuieli generale de regie.
    (2) Listele de clienţi nu se recunosc ca imobilizări necorporale.

    Articolul 154

    Recunoaşterea costurilor în valoarea contabilă a unei imobilizări necorporale încetează atunci când activul se află în starea necesară pentru a putea funcţiona.
    4.2.8. Imobilizări necorporale dobândite în cadrul achiziţiei unei afaceri

    Articolul 155

    În cazul achiziţiei unei afaceri, cumpărătorul poate recunoaşte drept activ unic un grup de imobilizări necorporale complementare, cu condiţia ca activele individuale să aibă durate de viaţă utilă similare.
    4.2.9. Costurile ulterioare aferente unui proiect de cercetare şi dezvoltare în curs de desfăşurare, dobândit de entitate

    Articolul 156

    (1) Costurile de cercetare sau dezvoltare trebuie contabilizate în conformitate cu art. 159-161, dacă:
    a) sunt aferente unui proiect de cercetare sau dezvoltare în curs de realizare, dobândit separat sau printr-o combinare de entităţi, şi sunt recunoscute ca imobilizări necorporale; şi
    b) sunt suportate după achiziţia proiectului prevăzut la lit. a).
    (2) Costurile ulterioare cu un proiect de cercetare sau dezvoltare în curs de realizare, dobândit separat sau printr-o combinare de entităţi, şi recunoscut ca imobilizare necorporală sunt:
    a) recunoscute drept cheltuială atunci când sunt suportate, dacă acestea sunt cheltuieli de cercetare;
    b) recunoscute drept cheltuială atunci când sunt suportate, dacă se referă la cheltuieli de dezvoltare care nu satisfac criteriile de recunoaştere ca imobilizări necorporale de la art. 161 alin. (1); şi
    c) adăugate valorii contabile a proiectului de dezvoltare în curs de realizare, astfel dobândit, dacă cheltuielile de dezvoltare îndeplinesc criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 161 alin. (1).
    4.2.10. Imobilizări necorporale generate intern

    Articolul 157

    În cazul imobilizărilor necorporale generate intern, o entitate aplică:
    a) prevederile stabilite la art. 158-162;
    b) prevederile privind recunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor necorporale.

    Articolul 158

    (1) Pentru a stabili dacă o imobilizare necorporală generată intern respectă criteriile de recunoaştere, o entitate împarte procesul de generare a activului în două faze, respectiv:
    a) o fază de cercetare; şi
    b) o fază de dezvoltare.
    (2) În cazul în care o entitate nu poate face distincţia între faza de cercetare şi cea de dezvoltare ale unui proiect intern de creare a unei imobilizări necorporale, entitatea tratează costurile aferente proiectului ca fiind suportate exclusiv în faza de cercetare.
    4.2.11. Faza de cercetare

    Articolul 159

    (1) Nicio imobilizare necorporală provenită din cercetare sau din faza de cercetare a unui proiect intern nu trebuie recunoscută.
    (2) Costurile de cercetare sau costurile din faza de cercetare a unui proiect intern trebuie recunoscute drept cheltuială atunci când sunt suportate.
    (3) În faza de cercetare a unui proiect intern, o entitate nu poate demonstra că există o imobilizare necorporală şi că aceasta va genera beneficii economice viitoare probabile, aceste costuri fiind recunoscute drept cheltuială atunci când sunt suportate.

    Articolul 160

    Activităţile de cercetare sunt, cel puţin, următoarele:
    a) activităţile destinate obţinerii de cunoştinţe noi;
    b) identificarea, evaluarea şi selecţia finală a aplicaţiilor pentru rezultatele cercetărilor sau pentru alte cunoştinţe;
    c) căutarea de alternative pentru materiale, instrumente, produse, procese, sisteme sau servicii; şi
    d) formularea, proiectarea, evaluarea şi selecţia finală a alternativelor posibile de materiale, instrumente, produse, procese, sisteme sau servicii noi ori îmbunătăţite.
    4.2.12. Faza de dezvoltare

    Articolul 161

    (1) O imobilizare necorporală provenită din dezvoltare sau din faza de dezvoltare a unui proiect intern trebuie recunoscută atunci când o entitate poate demonstra toate elementele de mai jos:
    a) fezabilitatea tehnică necesară finalizării imobilizării necorporale, astfel încât aceasta să fie disponibilă pentru utilizare sau vânzare;
    b) intenţia sa de a finaliza imobilizarea necorporală şi de a o utiliza sau vinde;
    c) capacitatea sa de a utiliza sau vinde imobilizarea necorporală;
    d) modul în care imobilizarea necorporală va genera beneficii economice viitoare probabile, entitatea putând demonstra existenţa unei pieţe pentru producţia generată de imobilizarea necorporală sau pentru imobilizarea necorporală în sine sau, dacă se prevede folosirea ei pe plan intern, utilitatea imobilizării necorporale;
    e) disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare şi de altă natură adecvate pentru finalizarea dezvoltării imobilizării necorporale şi pentru utilizarea sau vânzarea acesteia;
    f) capacitatea sa de a evalua fiabil costurile atribuibile imobilizării necorporale în cursul dezvoltării sale.
    (2) În faza de dezvoltare a unui proiect intern, o entitate poate, în anumite cazuri, să identifice o imobilizare necorporală şi să demonstreze că aceasta va genera beneficii economice viitoare probabile, având în vedere faptul că faza de dezvoltare a unui proiect este mai avansată decât faza de cercetare.
    (3) Activităţile de dezvoltare sunt, cel puţin, următoarele:
    a) proiectarea, construcţia şi testarea unor prototipuri şi modele înainte de producţie şi utilizare;
    b) proiectarea instrumentelor, şabloanelor, tiparelor şi matriţelor care implică o tehnologie nouă;
    c) proiectarea, construcţia şi funcţionarea unei fabrici-pilot care nu se află pe o scală fezabilă din punct de vedere economic pentru producţia comercială; şi
    d) proiectarea, construcţia şi testarea unei alternative alese pentru materiale, dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau îmbunătăţite.
    (4) Costurile cu mărcile, titlurile de publicaţii şi alte elemente similare în fond generate intern nu pot fi diferenţiate de costul dezvoltării entităţii ca întreg, astfel de elemente nefiind recunoscute ca imobilizări necorporale.
    4.2.13. Costul unei imobilizări necorporale generate intern

    Articolul 162

    (1) Costul unei imobilizări necorporale generate intern este suma costurilor suportate de la data la care imobilizarea necorporală a îndeplinit pentru prima oară criteriile de recunoaştere ca imobilizări necorporale.
    (2) Costul unei imobilizări necorporale generate intern este compus din toate costurile direct atribuibile care sunt necesare pentru crearea, producerea şi pregătirea activului pentru a fi capabil să funcţioneze în maniera intenţionată de către conducere.
    (3) Costurile direct atribuibile sunt, cel puţin, următoarele:
    a) cheltuielile cu materialele şi serviciile utilizate sau consumate pentru generarea imobilizării necorporale;
    b) cheltuielile cu personalul provenite din generarea imobilizării necorporale;
    c) taxele de înregistrare a unui drept legal; şi
    d) amortizarea brevetelor şi licenţelor care sunt utilizate pentru a genera imobilizarea necorporală.
    (4) Următoarele elemente nu sunt componente ale costului unei imobilizări necorporale generate intern:
    a) costurile aferente vânzării, cele administrative şi alte costuri generale de regie, cu excepţia cazului în care astfel de costuri pot fi atribuite direct procesului de pregătire a imobilizării pentru utilizare;
    b) ineficienţele identificate şi pierderile iniţiale din exploatare suportate înainte ca imobilizarea să atingă performanţa planificată; şi
    c) costurile cu instruirea personalului pentru a utiliza activul.
    4.2.14. Contabilizarea cheltuielilor

    Articolul 163

    (1) Costurile cu un element necorporal trebuie recunoscute drept cheltuieli atunci când sunt suportate, cu excepţia cazurilor în care:
    a) fac parte din costul unei imobilizări necorporale care îndeplineşte criteriile de recunoaştere; sau
    b) elementul este dobândit în cadrul unei combinări de entităţi şi nu poate fi recunoscut ca imobilizare necorporală. În acest caz, face parte din valoarea recunoscută ca fond comercial la data achiziţiei.
    (2) Cheltuielile ulterioare efectuate cu o imobilizare necorporală după cumpărarea sau finalizarea acesteia se înregistrează în conturile de cheltuieli atunci când sunt efectuate.
    (3) Cheltuielile ulterioare vor majora costul imobilizării necorporale atunci când este probabil că aceste cheltuieli vor permite activului să genereze beneficii economice viitoare peste performanţa prevăzută iniţial şi pot fi evaluate credibil.
    4.2.15. Costuri anterioare care nu trebuie recunoscute ca active

    Articolul 164

    Costurile aferente unui element necorporal care au fost iniţial recunoscute drept cheltuieli nu trebuie recunoscute ca parte din costul unei imobilizări necorporale la o dată ulterioară.
    4.2.16. Durata de viaţă utilă

    Articolul 165

    (1) Durata de viaţă utilă a unei imobilizări necorporale care decurge din drepturile contractuale sau din alte drepturi legale nu trebuie să depăşească perioada drepturilor contractuale sau a celorlalte drepturi legale, dar poate fi mai scurtă, în funcţie de perioada pentru care entitatea preconizează că va folosi activul.
    (2) Dacă drepturile contractuale sau alte drepturi legale sunt transferate pentru o durată limitată care poate fi reînnoită, durata de viaţă utilă a imobilizării necorporale trebuie să includă perioada sau perioadele de reînnoire doar dacă există dovezi din partea entităţii în sensul reînnoirii fără un cost semnificativ.
    (3) Durata de viaţă utilă a unui drept redobândit recunoscut drept imobilizare necorporală într-o combinare de entităţi este reprezentată de perioada contractuală rămasă din contractul prin care a fost acordat dreptul şi nu va include perioadele de reînnoire.
    4.2.17. Categorii de imobilizări necorporale

    Articolul 166

    În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
    a) cheltuielile de constituire;
    b) cheltuielile de dezvoltare;
    c) concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare, cu excepţia celor create intern de entitate;
    d) fondul comercial pozitiv;
    e) alte imobilizări necorporale; şi
    f) avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale.

    Articolul 167

    (1) La aplicarea pentru prima dată a prezentei norme, soldul contului 233 "Imobilizări necorporale în curs de execuţie" se transferă asupra contului 1176 "Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene" în contul 203 "Cheltuieli de dezvoltare" sau în contul 208 "Alte imobilizări necorporale" în funcţie de stadiul realizării proiectului şi modul de îndeplinire a condiţiilor de recunoaştere a acestuia ca activ.
    (2) Eventualele ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs de execuţie se transferă, de asemenea, fie asupra rezultatului reportat (articol contabil 2933 "Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs de execuţie"/2931 "Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale în curs de execuţie", după caz = 1176 "Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene"), fie asupra contului 2903 "Ajustări pentru deprecierea cheltuielilor de dezvoltare" sau contului 2908 "Ajustări pentru deprecierea altor imobilizări necorporale".
    4.2.18. Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare

    Articolul 168

    (1) Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare reprezentând aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale la costul de achiziţie sau valoarea de aport, după caz. În această situaţie valoarea de aport se asimilează valorii juste.
    (2) Concesiunile primite se reflectă ca imobilizări necorporale atunci când contractul de concesiune stabileşte o durată şi o valoare determinate pentru concesiune.
    (3) Amortizarea valorii concesiunii urmează a fi înregistrată pe durata de folosire a acesteia, stabilită potrivit contractului de concesiune.
    (4) În cazul în care contractul de concesiune prevede plata periodică a unei redevenţe/chirii, şi nu o valoare amortizabilă, în contabilitatea entităţii care primeşte concesiunea se reflectă cheltuiala reprezentând redevenţa/chiria, fără recunoaşterea unei imobilizări necorporale.
    (5) Brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi alte active similare se amortizează pe durata prevăzută pentru utilizarea lor de către entitatea care le deţine.
    4.2.19. Fondul comercial

    Articolul 169

    Fondul comercial se recunoaşte, de regulă, la consolidare şi reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea justă la data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către o entitate.

    Articolul 170

    (1) În situaţiile financiare anuale individuale, fondul comercial se poate recunoaşte numai în cazul transferului tuturor activelor sau al unei părţi a acestora şi, după caz, şi de datorii şi capitaluri proprii, indiferent dacă este realizat ca urmare a cumpărării sau ca urmare a unor operaţiuni de fuziune.
    (2) Pentru ca fondul comercial să fie contabilizat distinct, transferul trebuie să fie în legătură cu o afacere, reprezentată de un ansamblu integrat de activităţi şi active organizate şi administrate în scopul obţinerii de profituri, înregistrării de costuri mai mici sau alte beneficii.
    (3) Pentru recunoaşterea în contabilitate a activelor şi datoriilor primite cu ocazia acestui transfer, entităţile trebuie să procedeze la evaluarea valorii juste a elementelor primite, în scopul determinării valorii individuale a acestora.
    (4) Evaluarea prevăzută la alin. (3) se efectuează de către evaluatori autorizaţi, potrivit legii.
    (5) Onorariile de intermediere, onorariile de consiliere, juridice, contabile, de evaluare şi alte onorarii profesionale sau de consultanţă, precum şi alte cheltuieli legate de dobândirea unei afaceri reprezintă cheltuieli în perioadele în care sunt suportate costurile respective.
    (6) Dacă în situaţiile financiare anuale individuale se înregistrează fond comercial negativ, tratamentul acestuia este cel prevăzut la art. 489.
    4.2.20. Amortizare

    Articolul 171

    Imobilizările necorporale se amortizează în condiţiile prevăzute la art. 172-176.

    Articolul 172

    (1) Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz.
    (2) În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare depăşeşte 5 ani, durata de amortizare a cheltuielilor de dezvoltare nu poate depăşi 10 ani.

    Articolul 173

    (1) În cazul în care fondul comercial este tratat ca un activ, acesta se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum 5 ani.
    (2) Prin excepţie de la alin. (1), în cazurile în care durata de utilizare a fondului comercial nu poate fi estimată în mod credibil, entităţile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o perioadă de peste 5 ani, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească 10 ani.
    (3) În notele explicative la situaţiile financiare trebuie furnizate explicaţii privind perioada de amortizare a fondului comercial.

    Articolul 174

    În situaţia în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se face nicio distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.

    Articolul 175

    (1) O entitate poate include cheltuielile de constituire la "Active", caz în care poate imobiliza cheltuielile de constituire.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum 5 ani.
    (3) Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei entităţi, precum taxele şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi alte cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii.
    (4) În situaţia în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se face nicio distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.
    4.2.21. Avansuri şi alte imobilizări necorporale

    Articolul 176

    (1) În cadrul avansurilor şi altor imobilizări necorporale se înregistrează avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de entitate sau achiziţionate de la terţi pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi reţete, formule, modele, proiecte şi prototipuri.
    (2) Programele informatice, precum şi celelalte imobilizări necorporale înregistrate la elementul "Alte imobilizări necorporale" se amortizează pe durata prevăzută pentru utilizarea lor de către entitatea care le deţine.
    (3) În cazul programelor informatice achiziţionate împreună cu licenţele de utilizare, dacă se poate efectua o separare între cele două active, acestea sunt contabilizate şi amortizate separat.
    (4) Preţul plătit pentru contractele de clienţi transferate între entităţi cu titlu oneros se recunoaşte la "Alte imobilizări necorporale", în condiţiile în care clienţii respectivi vor continua relaţiile cu entitatea.
    (5) În sensul alin. (4), pentru recunoaşterea ca activ a preţului plătit, respectiv costul de achiziţie, aferent contractelor astfel achiziţionate, acestea trebuie identificate, iar entitatea trebuie să dispună de mijloace prin care să controleze relaţiile cu clienţii, astfel încât să poată controla beneficiile economice viitoare preconizate, care rezultă din relaţia cu acei clienţi.
    (6) Identificarea prevăzută la alin. (5) se realizează cel puţin prin următoarele elemente:
    a) număr contract;
    b) denumire client;
    c) durată contract.
    (7) Activul imobilizat reprezentând costul de achiziţie al contractelor menţionate la alin. (1) se amortizează pe durata acestora.
    4.2.22. Evaluarea la data bilanţului

    Articolul 177

    O imobilizare necorporală trebuie prezentată în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate de valoare.
    4.2.23. Cedarea

    Articolul 178

    O imobilizare necorporală trebuie scoasă din evidenţă la cedare sau atunci când niciun beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sau cedarea sa.

    Articolul 179

    (1) În cazul scoaterii din evidenţă a unei imobilizări necorporale, sunt evidenţiate distinct veniturile din vânzare, cheltuielile reprezentând valoarea neamortizată a imobilizării şi alte cheltuieli legate de cedarea acesteia.
    (2) În scopul prezentării în contul de profit şi pierdere, câştigurile sau pierderile care apar odată cu încetarea utilizării sau ieşirea unei imobilizări necorporale se determină ca diferenţă între veniturile generate de ieşirea activului şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de cedarea acestuia, şi trebuie prezentate ca valoare netă, ca venituri sau cheltuieli, după caz, în contul de profit şi pierdere, la elementul "Alte venituri din exploatare", respectiv "Alte cheltuieli de exploatare", după caz.
    4.3.1. Recunoaşterea imobilizărilor corporale

    Articolul 180

    Imobilizările corporale reprezintă active care:
    a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi
    b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.

    Articolul 181

    (1) O entitate poate achiziţiona elemente de imobilizări corporale din motive de siguranţă sau legate de mediu.
    (2) Achiziţia prevăzută la alin. (1) poate fi necesară unei entităţi pentru a obţine beneficii economice viitoare din alte active, deşi nu creşte în mod direct beneficiile economice viitoare ale oricărui element existent de imobilizări corporale.
    (3) Elementele de imobilizări corporale care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi recunoscute ca active, deoarece dau posibilitatea unei entităţi să obţină din activele conexe beneficii economice viitoare în plus faţă de ceea ce s-ar putea obţine dacă elementele respective nu ar fi fost dobândite.
    (4) Prin politicile contabile se stabilesc condiţiile specifice pentru recunoaşterea imobilizărilor corporale.
    (5) În vederea recunoaşterii imobilizărilor corporale se impune utilizarea raţionamentului profesional la aplicarea criteriilor de recunoaştere pentru circumstanţele specifice entităţii.
    (6) Piesele de schimb şi echipamentul de service sunt contabilizate ca stocuri şi recunoscute în profit sau pierdere atunci când sunt consumate.
    (7) Prin excepţie de la alin. (6), piesele de schimb importante şi echipamentele de securitate sunt considerate imobilizări corporale atunci când o entitate preconizează că le va utiliza pe parcursul unei perioade mai mari de un an.

    Articolul 182

    (1) Imobilizările corporale cuprind: terenuri şi construcţii; instalaţii tehnice şi maşini; alte instalaţii, utilaje şi mobilier; avansuri acordate furnizorilor de imobilizări corporale şi imobilizări corporale în curs de execuţie.
    (2) Terenurile şi clădirile sunt active separabile şi sunt contabilizate separat, inclusiv în cazul în care sunt achiziţionate împreună.
    (3) O creştere a valorii terenului pe care se află o clădire nu afectează determinarea valorii amortizabile a clădirii.

    Articolul 183

    Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri.

    Articolul 184

    (1) Imobilizările în curs reprezintă investiţiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză.
    (2) Imobilizările în curs se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepţia, darea în folosinţă sau punerea în funcţiune a acestora, după caz.

    Articolul 185

    Sunt reflectate distinct în contabilitate acele imobilizări corporale cumpărate pentru care s-au transferat riscurile şi beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare.
    4.3.2. Imobilizări deţinute în baza unui contract de leasing

    Articolul 186

    (1) Imobilizările corporale deţinute în baza unui contract de leasing se evidenţiază în contabilitate în funcţie de prevederile contractelor încheiate între părţi, precum şi legislaţia în vigoare.
    (2) Clasificarea contractelor de leasing în leasing financiar sau leasing operaţional se efectuează la începutul contractului.
    (3) Contabilizarea contractelor de leasing se efectuează ţinând cont de fondul economic al tranzacţiei sau al angajamentului în cauză, şi numai de forma juridică a contractelor.

    Articolul 187

    (1) În înţelesul prezentei norme, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) contract de leasing - acordul prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăţi sau serii de plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă stabilită;
    b) leasing financiar - operaţiunea de leasing care transferă cea mai mare parte din riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate asupra activului;
    c) leasing operaţional - operaţiunea de leasing ce nu intră în categoria leasingului financiar.
    (2) Un contract de leasing poate fi recunoscut ca leasing financiar dacă îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
    a) leasingul transferă locatarului titlul de proprietate asupra bunului până la sfârşitul duratei contractului de leasing;
    b) locatarul are opţiunea de a cumpăra bunul la un preţ estimat a fi suficient de mic în comparaţie cu valoarea justă la data la care opţiunea devine exercitabilă, astfel încât, la începutul contractului de leasing, există în mod rezonabil certitudinea că opţiunea va fi exercitată;
    c) durata contractului de leasing acoperă, în cea mai mare parte, durata de viaţă economică a bunului, chiar dacă titlul de proprietate nu este transferat;
    d) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului, reprezentată de valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie;
    e) bunurile ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natură specială, astfel încât numai locatarul le poate utiliza fără modificări majore.

    Articolul 188

    (1) Înregistrarea în contabilitate a amortizării bunului ce face obiectul contractului se efectuează în cazul leasingului financiar de către locatar/utilizator, iar în cazul leasingului operaţional, de către locator/finanţator.
    (2) În cazul leasingului financiar, achiziţiile de către locatar de bunuri imobile şi mobile sunt tratate ca investiţii în imobilizări, fiind supuse amortizării pe o bază consecventă cu politica normală de amortizare pentru bunuri similare ale locatarului.
    (3) În cazul leasingului operaţional, bunurile sunt supuse amortizării de către locator, pe o bază consecventă cu politica normală de amortizare pentru bunuri similare ale acestuia.

    Articolul 189

    (1) Reflectarea în contabilitatea locatarilor a activelor aferente operaţiunilor de leasing financiar se efectuează cu ajutorul conturilor de imobilizări necorporale şi de imobilizări corporale.
    (2) Dobânzile de plătit corespunzătoare datoriilor din operaţiuni de leasing financiar se înregistrează în contabilitatea locatarilor periodic, conform contabilităţii de angajamente, în contrapartida contului de cheltuieli. Dobânda de plătit, aferentă perioadelor viitoare, se evidenţiază în conturi în afara bilanţului.

    Articolul 190

    (1) Locatorul are recunoscute în contabilitate bunurile date în regim de leasing financiar drept creanţe imobilizate.
    (2) Dobânzile de primit corespunzătoare creanţelor din operaţiuni de leasing financiar se înregistrează în contabilitatea locatorului periodic, conform contabilităţii de angajamente, în contrapartida contului de venituri.
    (3) La recunoaşterea în contabilitate a contractelor de leasing financiar trebuie avută în vedere legislaţia care reglementează categoriile de entităţi care pot derula asemenea operaţiuni.

    Articolul 191

    (1) La contabilizarea operaţiunilor de leasing operaţional, locatorul trebuie să prezinte bunurile date în regim de leasing operaţional în conturile de imobilizări necorporale şi imobilizări corporale, în conformitate cu natura acestora.
    (2) Sumele încasate sau de încasat se înregistrează în contabilitatea locatorului ca un venit în contul de profit şi pierdere, conform contabilităţii de angajamente.

    Articolul 192

    (1) În contabilitatea locatarului, bunurile luate în leasing operaţional sunt evidenţiate în conturi de evidenţă din afara bilanţului.
    (2) Sumele plătite sau de plătit se înregistrează în contabilitatea locatarului ca o cheltuială în contul de profit şi pierdere, conform contabilităţii de angajamente.

    Articolul 193

    (1) O tranzacţie de vânzare a unui activ pe termen lung şi de închiriere a aceluiaşi activ în regim de leasing, respectiv leaseback, se contabilizează în funcţie de clauzele contractului de leasing, astfel:
    a) dacă tranzacţia de vânzare şi închiriere a aceluiaşi activ are ca rezultat un leasing financiar, tranzacţia reprezintă un mijloc prin care locatorul acordă o finanţare locatarului, activul având rol de garanţie;
    b) dacă tranzacţia de vânzare şi închiriere a aceluiaşi activ are ca rezultat un leasing operaţional, entitatea vânzătoare contabilizează o tranzacţie de vânzare, cu înregistrarea scoaterii din evidenţă a activului şi a sumelor încasate sau de încasat şi a taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile, conform prevederilor legale.
    (2) În sensul alin. (1) lit. a), se aplică următoarele:
    a) Entitatea beneficiară a finanţării (locatarul) nu va recunoaşte în contabilitate operaţiunea de vânzare a activului, nefiind îndeplinite condiţiile de recunoaştere a veniturilor.
    b) Activul rămâne înregistrat în continuare la valoarea existentă anterior operaţiunii de leasing, cu regimul de amortizare aferent.
    (3) În sensul alin. (1) lit. b), operaţiunea de închiriere a activului în regim de leasing operaţional se contabilizează de utilizator conform prezentei norme, respectiv pe seama contului de profit şi pierdere.

    Articolul 194

    (1) În vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale, utilizatorii bunurilor luate în leasing financiar sau operaţional inventariază şi transmit societăţii de leasing lista bunurilor deţinute în baza contractelor de leasing.
    (2) Entităţile contractante care au efectuat operaţiuni de leasing şi leaseback trebuie să prezinte în notele explicative la situaţiile financiare anuale informaţii referitoare la operaţiunile derulate.
    4.3.3. Evaluarea iniţială a imobilizărilor corporale

    Articolul 195

    O imobilizare corporală recunoscută ca activ trebuie evaluată iniţial la costul său determinat potrivit regulilor de evaluare din prezenta normă, în funcţie de modalitatea de intrare în entitate.
    4.3.4. Cheltuieli ulterioare

    Articolul 196

    (1) Cheltuielile ulterioare efectuate în legătură cu o imobilizare corporală sunt cheltuieli ale perioadei în care sunt efectuate sau majorează valoarea imobilizării respective, în funcţie de beneficiile economice aferente acestor cheltuieli.
    (2) Cheltuielile efectuate în legătură cu imobilizările corporale utilizate în baza unui contract de închiriere, locaţie de gestiune, administrare sau în baza altor contracte similare se evidenţiază în contabilitatea entităţii care le-a efectuat, la imobilizări corporale sau drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate, în funcţie de beneficiile economice aferente, similar cheltuielilor efectuate în legătură cu imobilizările corporale proprii.
    (3) Entitatea stabileşte prin politicile contabile criteriile în funcţie de care cheltuielile ulterioare efectuate în legătură cu imobilizările corporale majorează valoarea acestora sau se evidenţiază în contul de profit şi pierdere.

    Articolul 197

    Componentele elementelor de imobilizări corporale pot necesita înlocuirea la intervale regulate de timp.

    Articolul 198

    Entitatea recunoaşte în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costul părţii înlocuite a unui astfel de element când acel cost este suportat de entitate, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere pentru imobilizările corporale.

    Articolul 199

    (1) În cazul inspecţiilor sau reviziilor generale regulate, efectuate de entitate pentru depistarea defecţiunilor, la momentul efectuării fiecărei inspecţii generale, costul acesteia poate fi recunoscut drept cheltuială sau în valoarea contabilă a elementului de imobilizări corporale ca o înlocuire, dacă sunt respectate criteriile de recunoaştere.
    (2) În cazul recunoaşterii costului inspecţiei ca o componentă a activului, valoarea componentei se amortizează pe perioada dintre două inspecţii planificate.
    (3) Prevederile referitoare la posibilitatea recunoaşterii costurilor cu revizii şi inspecţii drept componente ale imobilizărilor corporale se aplică în cazul imobilizărilor corporale ale căror costuri de inspecţie şi revizie sunt semnificative, cum ar fi echipamente complexe, conform politicilor contabile aprobate.
    (4) Costul reviziilor şi inspecţiilor curente, altele decât cele recunoscute, ca o componentă a imobilizării reprezintă cheltuieli ale perioadei.
    4.3.5. Evaluarea la data bilanţului

    Articolul 200

    O imobilizare corporală trebuie prezentată în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate de valoare.
    4.3.6. Amortizarea

    Articolul 201

    (1) Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare, respectiv asupra valorii reevaluate a imobilizărilor.
    (2) Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii lor.
    (3) La stabilirea amortizării imobilizărilor corporale sunt avute în vedere duratele de utilizare economică şi condiţiile de utilizare a acestora.
    (4) Duratele de amortizare din contabilitate, stabilite potrivit politicilor contabile, pot fi diferite de duratele de amortizare utilizate de entităţi pentru scopuri fiscale.
    (5) În cazul în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, în funcţie de politica contabilă adoptată, entitatea înregistrează în contabilitate o cheltuială cu amortizarea sau o cheltuială corespunzătoare ajustării pentru deprecierea constatată.
    (6) O modificare semnificativă a condiţiilor de utilizare, cum ar fi numărul de schimburi în care este utilizat activul, precum şi în cazul efectuării unor investiţii sau reparaţii, altele decât cele determinate de întreţinerile curente, sau învechirea unei imobilizări corporale poate justifica revizuirea duratei de amortizare.
    (7) În cazul în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, iar folosirea lor este întreruptă pe o perioadă îndelungată, revizuirea duratei de amortizare este considerată ca fiind justificată.
    (8) În cazurile menţionate la alin. (6) şi (7), inclusiv în situaţia în care o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, durata de amortizare stabilită iniţial se poate modifica, această reestimare conducând la o nouă cheltuială cu amortizarea pe perioada rămasă de utilizare.

    Articolul 202

    (1) Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi se înregistrează în contabilitate de către entitatea care le are în proprietate.
    (2) Investiţiile efectuate la imobilizările corporale utilizate în baza unui contract de închiriere, locaţie de gestiune, administrare sau alte contracte similare se supun amortizării pe durata contractului respectiv.
    (3) La expirarea contractului, valoarea investiţiilor efectuate şi a amortizării corespunzătoare se cedează proprietarului imobilizării.
    (4) În funcţie de clauzele cuprinse în contractele încheiate, transferul poate reprezenta o vânzare de active sau o altă modalitate de cedare.
    (5) Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se efectuează conform prezentei norme.

    Articolul 203

    (1) Entităţile amortizează imobilizările corporale utilizând una dintre următoarele metode de amortizare:
    a) amortizarea liniară;
    b) amortizarea degresivă;
    c) amortizarea accelerată.
    (2) Amortizarea liniară se realizează prin includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporţional cu numărul de ani ai duratei de utilizare economică a acestora.
    (3) Amortizarea degresivă se realizează conform legislaţiei în vigoare.
    (4) Amortizarea accelerată constă în includerea, în primul an de funcţionare, în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a imobilizării. Amortizările anuale pentru exerciţiile financiare următoare sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportare la numărul de ani de utilizare rămaşi.
    (5) Metoda de amortizare folosită trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice viitoare ale unui activ se aşteaptă să fie consumate de entitate.
    (6) Metoda de amortizare se aplică de o manieră consecventă pentru toate activele de aceeaşi natură şi având condiţii de utilizare identice, în funcţie de politica contabilă adoptată.
    (7) Metoda de amortizare se poate modifica doar atunci când aceasta este determinată de o eroare în estimarea modului de consumare a beneficiilor aferente respectivei imobilizări corporale.
    (8) Amortizarea aferentă imobilizărilor corporale se înregistrează în contabilitate pe seama conturilor de cheltuieli.

    Articolul 204

    (1) Terenurile nu se amortizează.
    (2) Investiţiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, bălţilor, iazurilor, terenurilor şi pentru alte lucrări similare se recuperează pe calea amortizării, prin includerea în cheltuielile de exploatare potrivit politicilor contabile aprobate, pe baza duratelor de viaţă utilă ale acestora.
    4.3.7. Cedarea şi casarea

    Articolul 205

    (1) O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidenţă la cedare sau casare, atunci când niciun beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară.
    (2) Dacă o entitate recunoaşte în valoarea contabilă a unei imobilizări corporale costul unei înlocuiri parţiale, precum înlocuirea unei componente, atunci ea scoate din evidenţă valoarea contabilă a părţii înlocuite, cu amortizarea aferentă, dacă dispune de informaţiile necesare.

    Articolul 206

    (1) În cazul scoaterii din evidenţă a unei imobilizări corporale, sunt evidenţiate distinct veniturile din vânzare, cheltuielile reprezentând valoarea neamortizată a imobilizării şi alte cheltuieli legate de cedarea acesteia.
    (2) În scopul prezentării în contul de profit şi pierdere, câştigurile sau pierderile obţinute în urma casării sau cedării unei imobilizări corporale trebuie determinate ca diferenţă între veniturile generate de scoaterea din evidenţă şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de aceasta, şi trebuie prezentate ca valoare netă, la venituri sau cheltuieli, după caz, în contul de profit şi pierdere, la elementul "Alte venituri din exploatare", respectiv "Alte cheltuieli de exploatare", după caz.
    4.3.8. Compensaţii de la terţi

    Articolul 207

    (1) În cazul distrugerii totale sau parţiale a unor imobilizări corporale, creanţele sau sumele compensatorii încasate de la terţi, legate de acestea, precum şi achiziţionarea sau construcţia ulterioară de active noi sunt operaţiuni economice distincte şi trebuie înregistrate ca atare pe baza documentelor justificative.
    (2) Deprecierea activelor se evidenţiază la momentul constatării acesteia, iar dreptul de a încasa compensaţiile se evidenţiază pe seama veniturilor conform contabilităţii de angajamente, în momentul stabilirii acestuia.
    (3) Compensaţiile de la terţi pot fi înregistrate, cel puţin, în următoarele situaţii:
    a) sume încasate/de încasat de la companiile de asigurare pentru deprecierea sau pierderea unor imobilizări corporale cauzată, de exemplu, de dezastre naturale sau furt;
    b) sume acordate de guvern în schimbul unor imobilizări corporale, de exemplu, terenuri care au fost expropriate.
    4.4.1. Prevederi generale

    Articolul 208

    (1) Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi.
    (2) Diferenţa dintre valoarea imobilizărilor financiare dobândite şi valoarea neamortizată a imobilizărilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul altor entităţi, precum şi diferenţa dintre valoarea participaţiilor primite ca urmare a participării cu active pe termen scurt (creanţe) şi valoarea activelor care fac obiectul participaţiei se înregistrează pe seama veniturilor (contul 768 "Alte venituri financiare"), la data dobândirii acelor titluri.
    (3) Acţiunile şi alte imobilizări financiare primite fără plată, potrivit legii, se evidenţiază în conturile de active şi venituri, prin contul 768 "Alte venituri financiare".

    Articolul 209

    (1) La alte creanţe imobilizate se cuprind garanţiile, depozitele şi cauţiunile depuse de entitate la terţi.
    (2) În conturile de creanţe imobilizate reprezentând împrumuturi acordate se înregistrează sumele acordate terţilor în baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobânzi, potrivit legii.
    (3) Entităţile care au evidenţiate în contul de creanţe imobilizate creanţe imobilizate cu scadenţa mai mare de un an vor prezenta în bilanţ, la imobilizări financiare, numai partea cu scadenţa mai mare de 12 luni, diferenţa urmând a fi reflectată la creanţe.
    4.4.2. Prevederi specifice

    Articolul 210

    (1) Resursele fondurilor de pensii private investite conform prevederilor legale, recunoscute drept imobilizări financiare, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 26 "Imobilizări financiare".
    (2) În contabilitatea fondurilor de pensii private, conturile de imobilizări financiare se evidenţiază distinct.
    (3) În contabilitatea fondurilor de pensii private, conturile sintetice de imobilizări financiare se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de imobilizări financiare.

    Articolul 211

    (1) Resursele administratorilor investite conform prevederilor legale, recunoscute drept imobilizări financiare, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 26 "Imobilizări financiare" şi al grupei 27 "Imobilizări financiare pentru acoperirea provizionului tehnic".
    (2) În contabilitatea administratorilor, conturile de imobilizări financiare se evidenţiază distinct.
    (3) În contabilitatea administratorilor, conturile sintetice de imobilizări financiare se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de imobilizări financiare.
    (4) Cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 27 "Imobilizări financiare pentru acoperirea provizionului tehnic" se evidenţiază, conform prevederilor legale, investirea activelor corespunzătoare provizionului tehnic, în următoarele categorii de imobilizări:
    a) titluri emise de autorităţi ale administraţiei publice centrale din România, care urmează a fi deţinute pe o perioadă mai mare de un an;
    b) titluri cotate cu rating maxim de către cel puţin două agenţii de rating, emise de autorităţi ale administraţiei publice centrale din state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, din Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia şi care urmează a fi deţinute pe o perioadă mai mare de un an;
    c) obligaţiuni emise de Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, care urmează a fi deţinute pe o perioadă mai mare de un an.

    Articolul 212

    (1) Resursele brokerilor de pensii private investite conform prevederilor legale, recunoscute drept imobilizări financiare, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 26 "Imobilizări financiare".
    (2) În contabilitatea brokerilor de pensii private, conturile de imobilizări financiare se evidenţiază distinct.
    (3) În contabilitatea brokerilor de pensii private, conturile sintetice de imobilizări financiare se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de imobilizări financiare.

    Articolul 213

    (1) Sumele investite de Fondul de garantare conform prevederilor legale, recunoscute drept imobilizări financiare, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 26 "Imobilizări financiare".
    (2) În contabilitatea Fondului de garantare, conturile de imobilizări financiare se evidenţiază distinct, pentru activitatea de asigurare a plăţii drepturilor participanţilor şi ale beneficiarilor sistemului de pensii private şi, respectiv, pentru activitatea proprie legată de administrarea şi funcţionarea sa.
    (3) În contabilitatea Fondului de garantare, conturile sintetice de imobilizări financiare se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de imobilizări financiare.
    4.4.3. Evaluarea iniţială

    Articolul 214

    Imobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziţie.
    4.4.4. Evaluarea la data bilanţului

    Articolul 215

    Imobilizările financiare se prezintă în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate pentru pierdere de valoare.

    Secţiunea a 5-a Active circulante

    5.1.1. Recunoaşterea activelor circulante

    Articolul 216

    (1) Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:
    a) se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut cu intenţia de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii;
    b) este deţinut, în principal, în scopul tranzacţionării;
    c) se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
    d) este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
    (2) Toate celelalte active reprezintă active imobilizate.
    (3) Ciclul de exploatare al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea activelor care sunt destinate procesării şi finalizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar.
    (4) Echivalentele de numerar reprezintă investiţiile financiare pe termen scurt, foarte lichide, care sunt uşor convertibile în numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

    Articolul 217

    În categoria activelor circulante se cuprind:
    a) stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură;
    b) creanţe;
    c) investiţii pe termen scurt;
    d) casa şi conturi la bănci.
    5.1.2. Evaluarea activelor circulante

    Articolul 218

    (1) Activele circulante trebuie evaluate la costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz, cu respectarea prevederilor alin. (2).
    (2) Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea mai mică valoare de piaţă sau, în circumstanţe speciale, la o altă valoare minimă atribuibilă acestora la data bilanţului.

    Articolul 219

    (1) Evaluarea efectuată conform prevederilor de la art. 218 alin. (2) nu poate fi continuată dacă motivele pentru care au fost făcute ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile.
    (2) În situaţia în care ajustarea devine total sau parţial fără obiect, întrucât motivele care au dus la reflectarea acesteia au încetat să mai existe într-o anumită măsură, atunci acea ajustare trebuie reluată corespunzător la venituri.

    Articolul 220

    (1) Stocurile sunt active circulante:
    a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
    b) în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau
    c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
    (2) În categoria stocurilor se cuprind şi activele cu ciclu lung de fabricaţie, destinate vânzării.
    (3) În cazul în care construcţiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung, de către entitatea care le-a realizat, ele reprezintă imobilizări.

    Articolul 221

    (1) Atunci când există o modificare a utilizării unei imobilizări corporale, în sensul că aceasta urmează a fi îmbunătăţită în perspectiva vânzării, la momentul luării deciziei privind modificarea destinaţiei, în contabilitate se înregistrează transferul activului din categoria imobilizări corporale în cea de stocuri.
    (2) Transferul prevăzut la alin. (1) se înregistrează la valoarea neamortizată a imobilizării.
    (3) Dacă imobilizarea corporală a fost reevaluată, concomitent cu reclasificarea activului se procedează la închiderea contului de rezerve din reevaluare aferente acestuia.

    Articolul 222

    (1) În înţelesul art. 221, transferul poate fi efectuat dacă şi numai dacă există o modificare a utilizării imobilizării, evidenţiată de începerea modernizării, în vederea vânzării.
    (2) Dacă o entitate decide să cedeze o imobilizare corporală fără a fi modernizată, ea continuă să o trateze ca imobilizare corporală până la scoaterea sa din evidenţă, şi nu ca element de stoc.
    (3) Modernizarea prevăzută la alin. (2) are semnificaţia cheltuielilor ulterioare recunoscute ca o componentă a activului.

    Articolul 223

    În cadrul stocurilor se cuprind:
    a) materialele consumabile;
    b) materialele de natura obiectelor de inventar.

    Articolul 224

    (1) În cadrul stocurilor se includ şi stocurile în curs de aprovizionare.
    (2) Stocurile în curs de aprovizionare se înregistrează distinct în contabilitate, în conturile din grupa 32 "Stocuri în curs de aprovizionare".
    5.1.3. Costul stocurilor

    Articolul 225

    (1) Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile şi al acelor bunuri sau servicii produse şi destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale.
    (2) Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod substanţial unele de altele.
    (3) Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor.
    (4) Tratamentul contabil prevăzut la alin. (3) se aplică acelor elemente care fac obiectul unei comenzi distincte.
    (5) Identificarea specifică nu se aplică în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare de elemente, care sunt de regulă fungibile.

    Articolul 226

    Diferenţele de preţ se înregistrează proporţional atât asupra valorii bunurilor ieşite din stoc, cât şi asupra bunurilor rămase în stoc.

    Articolul 227

    (1) Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă pentru elemente similare de natura stocurilor şi a activelor fungibile de la un exerciţiu financiar la altul.
    (2) În cazul în care administratorii decid, în mod excepţional, să modifice metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie să se prezinte informaţii privind motivul modificării metodei, şi efectele sale asupra rezultatului.

    Articolul 228

    (1) În sensul art. 227, o entitate trebuie să utilizeze aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură şi utilizare similare.
    (2) Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificată.
    (3) O diferenţă în localizarea geografică nu este suficientă pentru a justifica alegerea de metode diferite.

    Articolul 229

    Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent.

    Articolul 230

    (1) În contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de intrare şi ieşire a stocurilor.
    (2) Înregistrările prevăzute la alin. (1) trebuie să permită entităţii stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât şi valoric.

    Articolul 231

    Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanţ la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obţine prin utilizarea sau vânzarea lor.

    Articolul 232

    În sensul art. 231, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere.

    Articolul 233

    În categoria investiţiilor pe termen scurt sunt cuprinse acţiunile deţinute la entităţile afiliate şi alte investiţii pe termen scurt.

    Articolul 234

    (1) Contravaloarea acţiunilor pe termen scurt primite fără plată, potrivit legii, se înregistrează în contrapartidă cu contul 768 "Alte venituri financiare".
    (2) Alte investiţii pe termen scurt reprezintă obligaţiunile emise şi răscumpărate, obligaţiunile achiziţionate şi alte valori mobiliare achiziţionate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt.
    (3) În categoria altor investiţii pe termen scurt intră şi depozitele bancare pe termen scurt, cu excepţia depozitelor bancare cu termen de cel mult 3 luni, care sunt considerate disponibilităţi.

    Articolul 235

    (1) La intrarea în entitate, investiţiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziţie sau la valoarea stabilită potrivit contractelor.
    (2) Depozitele bancare pe termen scurt în valută se înregistrează la constituire la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, de la data operaţiunii de constituire.

    Articolul 236

    (1) Lichidarea depozitelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, de la data operaţiunii de lichidare.
    (2) Diferenţele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care sunt înregistrate în contabilitate şi cursul Băncii Naţionale a României de la data lichidării depozitelor bancare se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar, după caz.

    Articolul 237

    (1) Pentru deprecierea investiţiilor deţinute ca active circulante, la sfârşitul exerciţiului financiar, cu ocazia inventarierii, se recunosc ajustări pentru pierdere de valoare, înregistrate pe seama cheltuielilor.
    (2) La sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, ajustările pentru pierderile de valoare înregistrate se suplimentează, diminuează sau anulează, după caz.
    (3) La ieşirea din entitate a investiţiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierdere de valoare se anulează.

    Articolul 238

    (1) Resursele fondurilor de pensii private investite conform prevederilor legale, recunoscute drept investiţii pe termen scurt, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 50 "Investiţii pe termen scurt".
    (2) În contabilitatea fondurilor de pensii private, conturile de investiţii pe termen scurt se evidenţiază distinct.
    (3) În contabilitatea fondurilor de pensii private, conturile sintetice de investiţii pe termen scurt se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de investiţii pe termen scurt.

    Articolul 239

    (1) Resursele administratorilor investite conform prevederilor legale, recunoscute drept investiţii pe termen scurt, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 50 "Investiţii pe termen scurt" şi al grupei 52 "Investiţii pe termen scurt pentru acoperirea provizionului tehnic".
    (2) În contabilitatea administratorilor, conturile de investiţii pe termen scurt se evidenţiază distinct.
    (3) În contabilitatea administratorilor, conturile sintetice de investiţii pe termen scurt se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de investiţii pe termen scurt.
    (4) Cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 52 "Investiţii pe termen scurt pentru acoperirea provizionului tehnic" se evidenţiază, conform prevederilor legale, investirea activelor corespunzătoare provizionului tehnic, în următoarele categorii de investiţii:
    a) titluri emise de autorităţi ale administraţiei publice centrale din România, care urmează a fi deţinute pe termen scurt;
    b) titluri cotate cu rating maxim de către cel puţin două agenţii de rating, emise de autorităţi ale administraţiei publice centrale din state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, din Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia şi care urmează a fi deţinute pe termen scurt;
    c) obligaţiuni emise de Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, care urmează a fi deţinute pe termen scurt;
    d) conturi, depozite şi certificate de depozit la o instituţie de credit persoană juridică română sau la o instituţie de credit străină care nu se află în procedură de supraveghere specială ori administrare specială sau a cărei autorizaţie nu este retrasă.

    Articolul 240

    (1) Resursele brokerilor de pensii private investite conform prevederilor legale, recunoscute drept investiţii pe termen scurt, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 50 "Investiţii pe termen scurt".
    (2) În contabilitatea brokerilor de pensii private, conturile de investiţii pe termen scurt se evidenţiază distinct.
    (3) În contabilitatea brokerilor de pensii private, conturile sintetice de investiţii pe termen scurt se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de investiţii pe termen scurt.

    Articolul 241

    (1) Sumele investite de Fondul de garantare conform prevederilor legale, recunoscute drept investiţii pe termen scurt, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 50 "Investiţii pe termen scurt".
    (2) În contabilitatea Fondului de garantare, conturile de investiţii pe termen scurt se evidenţiază distinct, pentru activitatea de asigurare a plăţii drepturilor participanţilor şi ale beneficiarilor sistemului de pensii private şi, respectiv, pentru activitatea proprie legată de administrarea şi funcţionarea sa.
    (3) În contabilitatea Fondului de garantare, conturile sintetice de investiţii pe termen scurt se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de investiţii pe termen scurt.

    Articolul 242

    (1) Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile şi efectele comerciale depuse la bănci, disponibilităţile în lei şi valută, cecurile entităţii, precum şi dobânzile aferente disponibilităţilor şi creditelor acordate de bănci în conturile curente. Depozitele bancare pe termen de cel mult 3 luni pot fi incluse în numerar şi echivalente de numerar doar în măsura în care acestea sunt deţinute cu scopul de a acoperi nevoia de numerar pe termen scurt, şi nu în scop investiţional.
    (2) Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poştal, pe bază de documente prezentate entităţii şi neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează distinct în contabilitate, prin contul 5125 "Sume în curs de decontare".
    (3) Sumele acordate personalului prin sistemul de carduri, cu titlu de avansuri spre decontare în vederea plăţii unor achiziţii sau prestări de servicii, se evidenţiază în contul 542 "Avansuri de trezorerie"/analitic distinct.
    (4) Conturile curente la bănci se dezvoltă în analitic pe fiecare bancă.
    (5) Dobânzile de încasat, aferente disponibilităţilor aflate în conturi la bănci, se înregistrează distinct în contabilitate, faţă de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, precum şi cele aferente creditelor bancare pe termen scurt.
    (6) Dobânzile de plătit şi cele de încasat, aferente exerciţiului financiar în curs, se înregistrează la cheltuieli financiare sau venituri financiare, după caz.

    Articolul 243

    Contabilitatea disponibilităţilor aflate în bănci/casierie şi a mişcării acestora, ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate, se ţine distinct în lei şi în valută.

    Articolul 244

    (1) Operaţiunile privind încasările şi plăţile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunii respective. În vederea asigurării unui tratament contabil unitar, prin curs de schimb de la data efectuării operaţiunii se înţelege cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi bancară anterioară operaţiunii, disponibil ca informaţie la momentul efectuării operaţiunii (încasare, plată, emitere de documente).
    (2) Operaţiunile de vânzare-cumpărare de valută, inclusiv cele derulate în cadrul contractelor cu decontare la termen, se înregistrează în contabilitate la cursul utilizat de banca comercială la care se efectuează licitaţia cu valută, fără ca acestea să genereze în contabilitate diferenţe de curs valutar.
    (3) La sfârşitul fiecărei luni, disponibilităţile în valută şi alte valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valută, acreditive şi depozite în valută, se evaluează la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi bancară a lunii în cauză.
    (4) Diferenţele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar, după caz.

    Articolul 245

    (1) În vederea achitării unor obligaţii faţă de furnizori, entităţile pot solicita deschiderea de acreditive la bănci, în lei sau în valută, în favoarea acestora.
    (2) Lichidarea acreditivelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, de la data operaţiunii de lichidare.
    (3) Diferenţele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care acreditivele sunt înregistrate în contabilitate şi cursul Băncii Naţionale a României de la data lichidării acreditivelor se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar, după caz.

    Articolul 246

    (1) Sumele în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea entităţii, se înregistrează distinct în contabilitate, prin contul 542 "Avansuri de trezorerie", respectiv contul 461 "Debitori diverşi", în cazul terţilor.
    (2) În cazul plăţilor în valută suportate din avansuri de trezorerie, cheltuielile se recunosc în contabilitate la cursul din data efectuării operaţiunilor sau la cursul din data decontării avansului.
    (3) Sumele reprezentând avansuri de trezorerie, acordate potrivit legii şi nedecontate până la data bilanţului, se evidenţiază în contul de debitori diverşi, prin contul 461 "Debitori diverşi" sau creanţe în legătură cu personalul, prin contul 4282 "Alte creanţe în legătură cu personalul", în funcţie de natura creanţei.

    Articolul 247

    În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilităţi băneşti între conturile la bănci, precum şi între conturile la bănci şi casieria entităţii.

    Articolul 248

    Operaţiunile financiare în lei sau în valută se efectuează cu respectarea regulamentelor emise de Banca Naţională a României şi a reglementărilor emise în acest scop.

    Secţiunea a 6-a Terţi


    Articolul 249

    Contabilitatea terţilor asigură evidenţa datoriilor şi creanţelor entităţii în relaţiile acesteia cu furnizorii, clienţii, personalul, asigurările sociale, bugetul statului, entităţile afiliate şi cele legate prin interese de participare, asociaţii/acţionarii, debitorii şi creditorii diverşi.

    Articolul 250

    (1) În contabilitatea furnizorilor şi clienţilor se înregistrează operaţiunile privind cumpărările, respectiv serviciile prestate, precum şi alte operaţiuni similare efectuate.
    (2) Datoriile către furnizorii de bunuri, respectiv prestatorii de servicii de la care, până la finele lunii, nu s-au primit facturile se evidenţiază distinct în contabilitate prin contul 408 "Furnizori - facturi nesosite", pe baza documentelor care atestă primirea bunurilor, respectiv a serviciilor.
    (3) Creanţele faţă de clienţii pentru care, până la finele lunii, nu au fost întocmite facturile se evidenţiază distinct în contabilitate, prin contul 418 "Clienţi - facturi de întocmit", pe baza documentelor care atestă livrarea bunurilor, respectiv prestarea serviciilor.
    (4) În baza contabilităţii de angajamente, entităţile trebuie să evidenţieze în contabilitate toate veniturile şi cheltuielile, respectiv creanţele şi datoriile rezultate ca urmare a unor prevederi legale sau contractuale.
    (5) În conturile de furnizori şi clienţi se evidenţiază distinct datoriile, respectiv creanţele din penalităţi stabilite conform clauzelor contractuale, despăgubiri datorate pentru contracte întrerupte înainte de termen şi alte elemente de natură similară.

    Articolul 251

    (1) Avansurile acordate furnizorilor, precum şi cele primite de la clienţi se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
    (2) Avansurile acordate furnizorilor de imobilizări se reflectă distinct de avansurile acordate altor furnizori.

    Articolul 252

    (1) În conturile de terţi se înregistrează distinct operaţiunile de scontare, forfetare şi alte operaţiuni, efectuate cu instituţii de credit.
    (2) Scontul comercial reprezintă operaţiunea prin care în schimbul unui efect de comerţ, precum cambia şi biletul la ordin, instituţia de credit pune la dispoziţia posesorului creanţei valoarea efectului, mai puţin taxa de scont şi comisioanele aferente, fără a aştepta scadenţa efectului respectiv, iar instituţia are drept de recurs asupra beneficiarului fondurilor.
    (3) Forfetarea reprezintă cumpărarea, fără recurs asupra oricărui deţinător anterior, a unor creanţe scadente la termen, ca rezultat al livrării de bunuri sau prestărilor de servicii, contra unei taxe forfetare.

    Articolul 253

    (1) Operaţiunile privind vânzările/cumpărările de bunuri şi prestările de servicii efectuate pe baza efectelor comerciale se înregistrează în contabilitate în conturile corespunzătoare de efecte de primit sau de plătit, după caz.
    (2) Efectele comerciale trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi fond prevăzute de legislaţia în vigoare, fără de care validitatea lor poate fi contestată sau anulată.
    (3) Efectele comerciale scontate neajunse la scadenţă se înregistrează într-un cont în afara bilanţului, prin contul 8037 "Efecte scontate neajunse la scadenţă" şi se menţionează în notele explicative la situaţiile financiare.

    Articolul 254

    (1) Creanţele şi datoriile în valută, rezultate ca efect al tranzacţiilor entităţii, se înregistrează în contabilitate atât în lei, cât şi în valută.
    (2) Din punct de vedere contabil, efectuarea operaţiunii economico-financiare este probată de orice document în care se consemnează aceasta.
    (3) În cazul bunurilor achiziţionate însoţite de factură sau de aviz de însoţire, urmând ca factura să sosească ulterior, cursul valutar utilizat la înregistrarea în contabilitate este cursul de la data recepţiei bunurilor.

    Articolul 255

    (1) Prin elemente monetare se înţelege disponibilităţile băneşti şi activele/datoriile de primit/de plătit în sume fixe sau determinabile.
    (2) Caracteristica esenţială a unui element monetar este dreptul de a primi (sau obligaţia de a plăti) un număr fix sau determinabil de unităţi monetare.
    (3) Elementele monetare sunt, cel puţin, următoarele:
    a) pensii şi alte beneficii ale angajaţilor ce trebuie plătite în numerar;
    b) provizioane ce trebuie decontate în numerar; şi
    c) dividende în numerar care sunt recunoscute ca datorie.
    (4) Un contract de primire sau de furnizare a unui număr variabil de instrumente de capitaluri proprii ale entităţii sau a unei cantităţi variabile de active în care valoarea justă ce trebuie primită sau furnizată este egală cu un număr fix sau determinabil de unităţi monetare este un element monetar.
    (5) Caracteristica esenţială a unui element nemonetar este absenţa unui drept de a primi (sau a unei obligaţii de a plăti) un număr fix sau determinabil de unităţi monetare.
    (6) Elementele nemonetare sunt, cel puţin, următoarele:
    a) sumele plătite în avans pentru bunuri şi servicii, precum chiria plătită în avans;
    b) imobilizările necorporale;
    c) stocurile;
    d) imobilizările corporale; şi
    e) provizioanele care urmează a fi decontate prin furnizarea unui activ nemonetar.

    Articolul 256

    (1) La aplicarea pentru prima dată a prezentei norme, sumele reprezentând avansuri acordate pentru imobilizări corporale, respectiv necorporale, se preiau în conturile 4093 "Avansuri acordate pentru imobilizări corporale" şi 4094 "Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale"" la valoarea rezultată din evaluarea efectuată la 31 decembrie 2015, potrivit Normei nr. 14/2007 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 37/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Începând cu data aplicării prezentei norme, sumele înregistrate în conturile menţionate la alin. (1), precum şi cele reflectate în conturile 409 "Furnizori - debitori" şi 419 "Clienţi - creditori" nu mai fac obiectul evaluării în funcţie de cursul valutar, la sfârşitul lunii, respectiv la sfârşitul exerciţiului financiar.

    Articolul 257

    (1) În înţelesul prezentei norme, o tranzacţie în valută este o tranzacţie care este exprimată sau necesită decontarea într-o altă monedă decât moneda naţională, respectiv leu, inclusiv tranzacţiile rezultate atunci când o entitate:
    a) cumpără sau vinde bunuri sau servicii al căror preţ este exprimat în valută;
    b) împrumută sau oferă spre împrumut fonduri, iar sumele ce urmează să fie plătite sau încasate sunt exprimate în valută; sau
    c) achiziţionează sau cedează într-o altă manieră active, contractează sau achită datorii exprimate în valută.
    (2) Cursul de schimb valutar este raportul de schimb dintre două monede.
    (3) Diferenţa de curs valutar este diferenţa ce rezultă din conversia unui anumit număr de unităţi ale unei monede într-o altă monedă la cursuri de schimb diferite.

    Articolul 258

    Creanţele şi datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, sunt asimilate elementelor exprimate în valută.

    Articolul 259

    O tranzacţie în valută trebuie înregistrată iniţial la cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunii.

    Articolul 260

    (1) Înregistrarea contravalorii în lei a capitalului social subscris în valută se face la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din data subscrierii.
    (2) Diferenţele de curs valutar între cursul de la data subscrierii şi cursul de la data vărsării capitalului social în valută se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar, după caz.

    Articolul 261

    (1) În cazul datoriilor de leasing financiar în valută, acestea se înregistrează la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data acordării finanţării.
    (2) În situaţia în care data acordării finanţării este zi nebancară, la calculul diferenţelor de curs valutar aferente se va avea în vedere cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României în ultima zi bancară anterioară acesteia.
    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul datoriilor de leasing financiar în lei, cu decontare în funcţie de cursul unei valute.

    Articolul 262

    (1) Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării creanţelor şi datoriilor în valută la cursuri diferite faţă de cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul lunii sau faţă de cele la care sunt înregistrate în contabilitate trebuie recunoscute în luna în care apar, ca venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar.
    (2) În cazul în care creanţa sau datoria în valută este decontată în decursul aceleiaşi luni în care a survenit, întreaga diferenţă de curs valutar este recunoscută în acea lună.
    (3) În cazul în care creanţa sau datoria în valută este decontată într-o lună ulterioară, diferenţa de curs valutar recunoscută în fiecare lună, care intervine până în luna decontării, se determină ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb survenită în cursul fiecărei luni.

    Articolul 263

    (1) Diferenţele de valoare care apar cu ocazia decontării creanţelor şi datoriilor exprimate în lei, în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul lunii sau faţă de cele la care sunt înregistrate în contabilitate, trebuie recunoscute în luna în care apar, la alte venituri sau cheltuieli financiare.
    (2) În cazul în care creanţa sau datoria este decontată în decursul aceleiaşi luni în care a survenit, întreaga diferenţă rezultată este recunoscută în acea lună.
    (3) Atunci când creanţa sau datoria este decontată într-o lună ulterioară, diferenţa recunoscută în fiecare lună, care intervine până în luna decontării, se determină ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb, survenită în cursul fiecărei luni.

    Articolul 264

    Prevederile art. 257-263 se aplică şi pentru activitatea desfăşurată în străinătate de subunităţile fără personalitate juridică şi care aparţin persoanelor juridice cu sediul în România, inclusă în situaţiile financiare ale persoanei juridice române.

    Articolul 265

    (1) La sfârşitul fiecărei luni, creanţele şi datoriile în valută se evaluează la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi bancară a lunii în cauză.
    (2) Diferenţele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar, după caz.
    (3) Prevederile alin. (1)-(2) se aplică şi creanţelor şi datoriilor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute.
    (4) În sensul alin. (3), diferenţele înregistrate se recunosc în contabilitate la alte venituri financiare sau alte cheltuieli financiare, după caz.

    Articolul 266

    Evaluarea prevăzută la art. 265 se aplică şi în cazul:
    a) creanţelor, respectiv al datoriilor, reflectate în conturile 481 "Decontări între unitate şi subunităţi" şi 482 "Decontări între subunităţi" de subunităţile din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, provenind din relaţiile cu persoana juridică căreia îi aparţin aceste subunităţi, respectiv cu alte subunităţi ale aceleiaşi persoane juridice;
    b) depozitelor bancare constituite în valută, în conturile 267 "Creanţe imobilizate" şi 508 "Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate".

    Articolul 267

    În contextul datelor informative raportate potrivit legii, creanţele şi datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, sunt asimilate creanţelor şi datoriilor în lei.

    Articolul 268

    La scăderea din evidenţă a creanţelor şi datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise, entităţile trebuie să demonstreze că au fost întreprinse toate demersurile legale, pentru decontarea acestora.

    Articolul 269

    (1) Contabilitatea furnizorilor şi clienţilor, a celorlalte datorii şi creanţe se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.
    (2) În sensul alin. (1), în contabilitatea analitică, furnizorii şi clienţii se grupează astfel: interni şi externi, iar în cadrul acestora pe termene de plată, respectiv de încasare.
    (3) În cadrul conturilor de furnizori şi clienţi, se grupează distinct datoriile şi creanţele rezultate din tranzacţiile cu clauze de rezervă de proprietate.

    Articolul 270

    Creanţele incerte se înregistrează distinct în contabilitate, respectiv în contul 4118 "Clienţi incerţi sau în litigiu" sau în conturi analitice ale conturilor de creanţe, pentru alte creanţe decât clienţii.

    Articolul 271

    (1) În scopul prezentării în situaţiile financiare anuale, creanţele se evaluează la valoarea probabilă de încasat.
    (2) Atunci când se estimează că o creanţă nu se va încasa integral, în contabilitate se înregistrează ajustări pentru pierdere de valoare, la nivelul sumei care nu se mai poate recupera.

    Articolul 272

    (1) Creanţele preluate prin cesionare se evidenţiază în contabilitate la costul de achiziţie (articol contabil 461 "Debitori diverşi" = 462 "Creditori diverşi").
    (2) Valoarea nominală a creanţelor preluate prevăzute la alin. (1) se evidenţiază în afara bilanţului, în contul 809 "Creanţe preluate prin cesionare".
    (3) În cazul achiziţiei unui portofoliu de creanţe, costul de achiziţie se alocă pentru fiecare creanţă astfel preluată.
    (4) În cazul în care cesionarul recuperează de la debitorul preluat o sumă mai mare decât costul de achiziţie al creanţei faţă de acesta, diferenţa dintre suma încasată şi costul de achiziţie se înregistrează la venituri, prin contul 758 "Alte venituri din exploatare"/analitic distinct, la data încasării.
    (5) În cazul în care cesionarul cedează creanţa faţă de debitorul preluat, acesta recunoaşte în contabilitate la data cedării:
    a) o cheltuială, prin contul 654 "Pierderi din creanţe şi debitori diverşi", dacă costul de achiziţie al creanţei cedate este mai mare decât preţul de cesiune al acesteia; sau
    b) un venit, prin contul 758 "Alte venituri din exploatare"/ analitic distinct, dacă preţul de cesiune al creanţei cedate este mai mare decât costul de achiziţie al acesteia.

    Articolul 273

    Contabilitatea decontărilor cu personalul cuprinde drepturile salariale, sporurile, adaosurile, premiile din fondul de salarii, indemnizaţiile pentru concediile de odihnă, precum şi cele pentru incapacitate temporară de muncă, plătite din fondul de salarii, primele reprezentând participarea personalului la profit, acordate potrivit legii, şi alte drepturi în bani şi/sau în natură datorate de entitate personalului pentru munca prestată.

    Articolul 274

    (1) În vederea înregistrării primelor reprezentând participarea personalului la profit, acordate potrivit legii, o entitate recunoaşte ca provizion costul previzionat al acestora atunci când:
    a) entitatea are o obligaţie legală sau implicită de a face astfel de plăţi ca rezultat al evenimentelor anterioare; şi
    b) poate fi făcută o estimare certă a obligaţiei.
    (2) O obligaţie curentă există atunci când entitatea nu are o altă alternativă realistă decât să efectueze aceste plăţi.
    (3) În situaţiile financiare ale exerciţiului pentru care se propun prime reprezentând participarea personalului la profit, contravaloarea acestora se reflectă sub formă de provizion, cheltuiala rezultând din serviciul angajatului.
    (4) Provizionul prevăzut la alin. (3) urmează a fi reluat la venituri în exerciţiul financiar în care se acordă aceste prime.

    Articolul 275

    (1) În contabilitate se înregistrează distinct alte drepturi şi avantaje care, potrivit legislaţiei în vigoare, nu se suportă din fondul de salarii, precum masa caldă, respectiv alte drepturi acordate potrivit legii.
    (2) Drepturile de personal neridicate în termenul legal se înregistrează într-un cont distinct, pe persoane.

    Articolul 276

    Reţinerile din salariile personalului pentru cumpărări cu plata în rate, chirii sau pentru alte obligaţii ale salariaţilor, datorate terţilor (popriri, pensii alimentare şi altele), se efectuează numai în baza unor titluri executorii sau ca urmare a unor relaţii contractuale.

    Articolul 277

    (1) Sumele datorate şi neachitate personalului până la sfârşitul exerciţiului financiar (concediile de odihnă şi alte drepturi de personal), respectiv eventualele sume care urmează să fie încasate de la acesta, aferente exerciţiului în curs, dar care urmează a fi plătite/încasate în exerciţiul financiar următor, se înregistrează ca alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul.
    (2) Concediile de odihnă se înregistrează pe seama datoriilor atunci când suma lor este comensurată în baza statelor de salarii sau a altor documente care să justifice suma respectivă. În lipsa acestora, sumele reprezentând concedii de odihnă se recunosc pe seama provizioanelor.
    (3) Prevederile alin. (2) referitoare la recunoaşterea unor obligaţii faţă de salariaţi, pe seama datoriilor sau a provizioanelor, se aplică şi în cazul bonusurilor acordate angajaţilor.
    (4) Se înregistrează ca "alte creanţe în legătură cu personalul", debitele provenite din:
    a) avansuri de trezorerie nedecontate;
    b) distribuiri de uniforme şi echipamente de lucru;
    c) debitele provenite din pagube materiale, amenzile şi penalităţile stabilite în baza unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti; şi
    d) alte creanţe faţă de personalul entităţii.

    Articolul 278

    (1) Beneficiile sub forma acţiunilor proprii ale entităţii sau alte instrumente de capitaluri proprii, acordate angajaţilor, sunt înregistrate distinct, prin contul 643 "Cheltuieli cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii", în contrapartida conturilor de capitaluri proprii, prin contul 1031 "Beneficii acordate angajaţilor sub forma instrumentelor de capitaluri proprii"), la valoarea justă a respectivelor instrumente de capitaluri proprii, de la data acordării acelor beneficii.
    (2) Recunoaşterea cheltuielilor aferente muncii prestate de angajaţi are loc în momentul prestării acesteia.
    (3) Data acordării beneficiilor reprezintă data la care entitatea şi angajaţii beneficiari ai respectivelor instrumente înţeleg şi acceptă termenii şi condiţiile tranzacţiei, cu menţiunea că, dacă respectivul acord face obiectul unui proces de aprobare ulterioară, data acordării beneficiilor este data la care este obţinută respectiva aprobare.
    (4) Pentru instrumentele de capitaluri proprii acordate care intră în drepturi imediat, la data acordării beneficiilor, angajaţilor nu li se cere să finalizeze o perioadă specificată de servicii înainte de a avea dreptul necondiţionat asupra respectivelor instrumente de capitaluri proprii şi, în absenţa unei dovezi privind contrariul, entitatea va considera că serviciile prestate în schimbul instrumentelor de capitaluri proprii au fost deja primite.
    (5) În cazul prevăzut la alin. (4), cheltuielile aferente se înregistrează integral, la momentul respectiv, în contrapartidă cu conturile de capitaluri proprii.
    (6) Pentru instrumentele de capitaluri proprii acordate, care intră în drepturi numai după îndeplinirea de către angajaţi a unei perioade specificate de servicii, cheltuielile aferente sunt înregistrate pe măsura prestării serviciilor, pe parcursul perioadei pentru satisfacerea condiţiilor de intrare în drepturi, în contrapartidă cu conturile de capitaluri proprii.
    (7) Suma înregistrată drept cheltuieli conform alin. (6) are în vedere estimarea numărului de instrumente de capitaluri proprii care vor intra în drepturi, iar această estimare trebuie revizuită dacă informaţiile ulterioare indică faptul că numărul de instrumente de capitaluri proprii preconizate a intra în drepturi este diferit faţă de estimările precedente, astfel încât, la data intrării în drepturi, estimarea respectivă să fie egală cu numărul de instrumente de capitaluri proprii care intră în drepturi.

    Articolul 279

    (1) Contabilitatea decontărilor privind contribuţiile sociale cuprinde obligaţiile pentru contribuţia la asigurări sociale, contribuţia la asigurări sociale de sănătate şi la constituirea fondului pentru ajutorul de şomaj.
    (2) Eventualele sume datorate sau care urmează să fie încasate în perioadele următoare, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează ca alte datorii şi creanţe sociale.
    (3) Contribuţia entităţii la fondurile de pensii facultative este evidenţiată similar prevederilor alin. (2), în corespondenţă cu contul 6456 "Cheltuieli privind contribuţia angajatorului la fondurile de pensii facultative".
    (4) Contribuţia entităţii la primele de asigurare voluntară de sănătate este evidenţiată similar prevederilor alin. (2), în corespondenţă cu contul 6457 "Cheltuieli privind contribuţia angajatorului la primele de asigurare voluntară de sănătate".

    Articolul 280

    În cadrul decontărilor cu bugetul statului şi fondurile speciale se cuprind: impozitul pe profit/venit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe venituri de natura salariilor, subvenţiile de primit, alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate.

    Articolul 281

    (1) Impozitul pe profit/venit de plată trebuie recunoscut ca datorie în limita sumei neplătite.
    (2) Dacă suma plătită depăşeşte suma datorată, surplusul trebuie recunoscut drept creanţă.
    (3) Impozitul pe profit, precum şi celelalte impozite pentru care legislaţia fiscală prevede efectuarea de plăţi anticipate se reflectă distinct în contabilitate, pe seama cheltuielilor şi a conturilor de datorii, cu evidenţierea separată a achitării contravalorii acestora.

    Articolul 282

    Taxa pe valoarea adăugată pentru achiziţiile din România şi pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate în România se determină şi se înregistrează în contabilitate potrivit legii.

    Articolul 283

    Impozitul pe venituri de natura salariilor, care se înregistrează în contabilitate, cuprinde totalul impozitelor individuale, calculate potrivit legii.

    Articolul 284

    (1) La alte impozite, taxe şi vărsăminte datorate bugetului de stat sau bugetelor locale se cuprind: accizele, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, vărsămintele din profitul net al regiilor autonome, impozitul pe dividende, taxa asupra mijloacelor de transport, taxe pentru folosirea terenurilor proprietate de stat şi alte impozite şi taxe.
    (2) Acestea se defalcă în contabilitatea analitică pe feluri de impozite, taxe şi vărsăminte datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.

    Articolul 285

    (1) Subvenţiile primite sau de primit de către entitate se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
    (2) Atunci când datoriile în valută aferente anumitor obiective sau lucrări finanţate din subvenţii sunt achitate direct de către autorităţile care gestionează fondurile, din sumele reprezentând acele subvenţii, fără ca aceste sume să tranziteze conturile entităţii, în contabilitate se reflectă atât datoria în valută, cât şi creanţa din subvenţii corespunzătoare.
    (3) Dacă la sfârşitul lunii sau perioadei de raportare conturile de datorii faţă de furnizori şi creanţe din subvenţii în valută prezintă sold, acestea se evaluează similar oricărui element monetar în valută, astfel încât veniturile şi cheltuielile financiare aferente să nu influenţeze rezultatul acelei luni, respectiv perioade.
    (4) În toate cazurile se va urmări ca modul de contabilizare a operaţiunilor să respecte clauzele cuprinse în contractele încheiate şi prevederile legislaţiei în vigoare.
    (5) În cazul achiziţiilor în valută, finanţate din sume nerambursabile, decontate de operatorii economici, în calitate de beneficiari ai acestor fonduri, diferenţele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, se decontează cu instituţia finanţatoare dacă există clauze în acest sens, cuprinse în contractele încheiate, sau prevederi în actele normative aplicabile. Diferenţele respective se înregistrează în conturi de debitori diverşi sau creditori diverşi, în relaţie cu alte venituri financiare, respectiv alte cheltuieli financiare, după caz.
    (6) Prevederile alin. (2)-(5) se aplică şi în cazul datoriilor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute.

    Articolul 286

    Contabilitatea decontărilor între entităţile din cadrul grupului şi cu acţionarii/asociaţii, cuprinde operaţiunile care se înregistrează reciproc şi în aceeaşi perioadă de gestiune, atât în contabilitatea entităţii debitoare, cât şi a celei creditoare, precum şi decontările între acţionari/asociaţi şi entitate privind capitalul social, dividendele cuvenite acestora, alte decontări cu acţionarii/asociaţii, precum şi conturile coparticipanţilor referitoare la operaţiunile efectuate în comun, în cazul asocierilor în participaţie.

    Articolul 287

    (1) Dividendele repartizate deţinătorilor de acţiuni, propuse sau declarate după data bilanţului, precum şi celelalte repartizări similare efectuate din profit nu trebuie recunoscute ca datorie la data bilanţului.
    (2) Cota-parte din profit ce se plăteşte, potrivit legii, fiecărui asociat constituie dividend.

    Articolul 288

    Sumele depuse sau lăsate temporar de către acţionari/asociaţi la dispoziţia entităţii, precum şi dobânzile aferente, calculate în condiţiile legii, se înregistrează în contabilitate în conturi distincte, contul 4551 "Acţionari/Asociaţi - conturi curente", respectiv contul 4558 "Acţionari/Asociaţi - dobânzi la conturi curente".

    Articolul 289

    Creanţele/datoriile entităţii faţă de alţi terţi, alţii decât personalul propriu, clienţii şi furnizorii, se înregistrează în conturile de debitori/creditori diverşi.

    Articolul 290

    (1) Cheltuielile plătite/de plătit şi veniturile încasate/de încasat în exerciţiul financiar curent, dar care privesc exerciţiile financiare următoare, se înregistrează distinct în contabilitate, la cheltuieli în avans, prin contul 471 "Cheltuieli înregistrate în avans" sau venituri în avans, prin contul 472 "Venituri înregistrate în avans", după caz.
    (2) În conturile prevăzute la alin. (1) se înregistrează, în principal, următoarele cheltuieli şi venituri: chirii, abonamente, asigurări şi alte cheltuieli efectuate anticipat, respectiv veniturile din chirii, abonamente şi alte venituri aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare.
    (3) Onorariile profesionale şi comisioanele bancare achitate în vederea obţinerii de împrumuturi pe termen lung se recunosc pe seama cheltuielilor înregistrate în avans.
    (4) Cheltuielile în avans urmează să se recunoască la cheltuieli curente eşalonat, pe perioada de rambursare a împrumuturilor respective.
    (5) Prevederile alin. (3) şi (4) nu se aplică pentru operaţiunile în derulare la data trecerii la aplicarea prezentelor reglementări.

    Articolul 291

    (1) Operaţiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare, pentru care sunt necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, în contul 473 "Decontări din operaţiuni în curs de clarificare".
    (2) Sumele înregistrate în contul 473 "Decontări din operaţiuni în curs de clarificare" trebuie clarificate de către entitate într-un termen de cel mult 3 luni de la data constatării.
    (3) Entităţile notifică A.S.F. lunar cu privire la operaţiunile în curs de clarificare şi măsurile care s-au dispus pentru clarificare.
    (4) Entităţile care înregistrează sold la contul 473 "Decontări din operaţiuni în curs de clarificare" la sfârşitul exerciţiului financiar prezintă în notele explicative informaţii privind natura operaţiunilor în curs de clarificare.

    Articolul 292

    Pentru deprecierea creanţelor din conturile de clienţi, decontări în cadrul grupului şi debitori, cu ocazia inventarierii la sfârşitul exerciţiului financiar, se reflectă ajustări pentru pierdere de valoare.

    Secţiunea a 7-a Contabilitatea angajamentelor şi a altor elemente extrabilanţiere


    Articolul 293

    (1) Drepturile şi obligaţiile, precum şi unele bunuri care nu pot fi integrate în activele şi datoriile entităţii se înregistrează în contabilitate în conturi în afara bilanţului, denumite şi conturi de ordine şi evidenţă.
    (2) În categoria elementelor extrabilanţiere prevăzute la alin. (1) se includ:
    a) volumul provizioanelor tehnice corespunzător obligaţiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii private;
    b) angajamentele (giruri, garanţii, cauţiuni) acordate sau primite în relaţiile cu terţii;
    c) imobilizări corporale luate cu chirie;
    d) valori materiale primite spre prelucrare sau reparare, în păstrare ori în custodie;
    e) debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare;
    f) stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosinţă;
    g) redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate;
    h) efecte scontate neajunse la scadenţă;
    i) bunuri primite în administrare, concesiune şi cu chirie;
    j) dobânzi aferente contractelor de leasing financiar, neajunse la scadenţă;
    k) alte valori.

    Articolul 294

    (1) Bunurile luate în administrare, concesiune sau chirie se reflectă în conturi în afara bilanţului, prin contul 8038 "Bunuri primite în administrare, concesiune şi cu chirie".
    (2) La sfârşitul duratei contractului de administrare, concesiune sau chirie, bunurile se restituie proprietarului.
    (3) La restituirea bunurilor prevăzute la alin. (2) se creditează contul 8038 "Bunuri primite în administrare, concesiune şi cu chirie".

    Articolul 295

    În notele explicative la situaţiile financiare anuale trebuie prezentate informaţii referitoare la elementele înregistrate în conturi în afara bilanţului.

    Articolul 296

    În cadrul elementelor extrabilanţiere sunt cuprinse şi activele contingente, prin contul 807 "Active contingente", respectiv datoriile contingente, prin contul 808 "Datorii contingente".

    Articolul 297

    (1) Un activ contingent este un activ potenţial care apare ca urmare a unor evenimente anterioare datei bilanţului şi a căror existenţă va fi confirmată numai prin apariţia sau neapariţia unuia sau mai multor evenimente viitoare nesigure, care nu pot fi în totalitate sub controlul entităţii, cum ar fi un drept de creanţă ce poate rezulta dintr-un litigiu în instanţă, în care este implicată entitatea şi al cărui rezultat este incert.
    (2) Activele contingente sunt generate, de regulă, de evenimente neplanificate sau neaşteptate, care pot să genereze intrări de beneficii economice în entitate.
    (3) Activele contingente nu trebuie recunoscute în conturile bilanţiere. Acestea trebuie prezentate în notele explicative în cazul în care este probabilă apariţia unor intrări de beneficii economice.
    (4) Activele contingente nu sunt recunoscute în situaţiile financiare, deoarece ele nu sunt certe, iar recunoaşterea lor ar putea determina un venit care să nu se realizeze niciodată.
    (5) În cazul în care realizarea unui venit este sigură, activul aferent nu este un activ contingent şi trebuie procedat la recunoaşterea lui în bilanţ.
    (6) Activele contingente sunt evaluate continuu pentru a asigura reflectarea corespunzătoare în situaţiile financiare a modificărilor survenite.
    (7) În cazul în care intrarea de beneficii economice devine certă, activul şi venitul corespunzător vor fi recunoscute în situaţiile financiare aferente perioadei în care au survenit modificările.
    (8) În cazul în care o creştere a beneficiilor economice este doar probabilă, entitatea va prezenta în notele explicative activul contingent.

    Articolul 298

    (1) O datorie contingentă este:
    a) o obligaţie potenţială, apărută ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilanţului şi a cărei existenţă va fi confirmată numai de apariţia sau neapariţia unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu pot fi în totalitate sub controlul entităţii; sau
    b) o obligaţie curentă apărută ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilanţului, dar care nu este recunoscută, deoarece: nu este sigur că vor fi necesare ieşiri de resurse pentru stingerea acestei datorii; sau valoarea datoriei nu poate fi evaluată suficient de credibil.
    (2) O entitate nu va recunoaşte în bilanţ o datorie contingentă, aceasta fiind prezentată în notele explicative.
    (3) În situaţia în care o entitate are o obligaţie angajată în comun cu alte părţi, partea asumată de celelalte părţi este prezentată ca o datorie contingentă.
    (4) Datoriile contingente sunt continuu evaluate pentru a determina dacă a devenit probabilă o ieşire de resurse care încorporează beneficiile economice.
    (5) Dacă se consideră că este necesară ieşirea de resurse, generată de un element considerat anterior datorie contingentă, se va recunoaşte, după caz, o datorie sau un provizion în situaţiile financiare aferente perioadei în care a intervenit modificarea încadrării evenimentului, cu excepţia cazurilor în care nu poate fi efectuată nicio estimare credibilă.
    (6) Datoriile contingente se disting de provizioane prin faptul că:
    a) provizioanele sunt recunoscute ca datorii, având în vedere faptul că acestea constituie obligaţii curente la data bilanţului şi este probabil că vor fi necesare ieşiri de resurse pentru stingerea obligaţiilor; şi
    b) datoriile contingente nu sunt recunoscute ca datorii, deoarece sunt:
    (i) obligaţii posibile, dar pentru care trebuie să se confirme dacă entitatea are o obligaţie curentă care poate genera o ieşire de resurse; sau
    (ii) obligaţii curente care nu îndeplinesc criteriile de recunoaştere în bilanţ, având în vedere faptul că nu este probabil să fie necesară o reducere a resurselor entităţii pentru stingerea obligaţiei sau nu poate fi realizată o estimare suficient de credibilă a valorii obligaţiei.

    Secţiunea a 8-a Datorii pe termen scurt: sume care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an


    Articolul 299

    (1) O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită şi datorie curentă, atunci când:
    a) se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii; sau
    b) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.
    (2) Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

    Articolul 300

    (1) Atunci când o entitate încalcă, la sau înainte de finalul perioadei de raportare, o prevedere dintr-un acord de împrumut pe termen lung şi această încălcare are drept efect faptul că datoria devine exigibilă la cerere, datoria este clasificată drept curentă inclusiv în situaţia în care creditorul a fost de acord, după perioada de raportare şi înainte ca situaţiile financiare să fie autorizate pentru emitere, să nu ceară plata ca urmare a încălcării.
    (2) O entitate clasifică datoria drept curentă deoarece la finalul perioadei de raportare ea nu are un drept necondiţionat de a-şi amâna decontarea pentru cel puţin 12 luni după acea dată.
    (3) Totuşi, entitatea clasifică datoria ca datorie pe termen lung în cazul în care creditorul a fost de acord, până la finalul perioadei de raportare, să ofere o perioadă de graţie care să se încheie la cel puţin 12 luni după perioada de raportare, în cadrul căreia entitatea poate rectifica abaterea şi în timpul căreia creditorul nu poate cere rambursarea imediată.

    Articolul 301

    (1) Dacă o entitate preconizează şi are capacitatea să refinanţeze sau să reînnoiască o obligaţie pentru cel puţin 12 luni după perioada de raportare, conform unei facilităţi de împrumut existente, ea clasifică obligaţia ca fiind pe termen lung chiar dacă, în caz contrar, ar fi trebuit să fie achitată într-o perioadă mai scurtă.
    (2) Dacă refinanţarea sau reînnoirea obligaţiei nu ar fi la îndemâna entităţii, cum ar fi situaţia când nu există un acord de refinanţare, entitatea nu ia în calcul potenţialul de refinanţare a obligaţiei şi clasifică obligaţia drept curentă.

    Articolul 302

    În ceea ce priveşte împrumuturile clasificate ca datorii curente, dacă următoarele evenimente au loc între finalul perioadei de raportare şi data când situaţiile financiare sunt autorizate pentru emitere, acele evenimente sunt prezentate ca evenimente ce nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare:
    a) refinanţarea pe termen lung;
    b) rectificarea unei încălcări a unui acord de împrumut pe termen lung; şi
    c) acordarea de către creditor a unei perioade de graţie pentru a rectifica o abatere dintr-un acord de împrumut pe termen lung care se termină la cel puţin 12 luni după perioada de raportare.

    Secţiunea a 9-a Datorii pe termen lung: sume care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an


    Articolul 303

    Contabilitatea împrumuturilor şi datoriilor asimilate acestora se ţine pe următoarele categorii: împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi prime de rambursare a acestora, credite bancare pe termen lung şi mediu, sumele datorate entităţilor afiliate şi entităţilor de care compania este legată prin interese de participare, alte împrumuturi şi datorii asimilate, precum şi dobânzile aferente acestora.

    Articolul 304

    (1) Dacă suma de rambursat pentru o datorie este mai mare decât suma primită, diferenţa se înregistrează într-un cont de activ distinct, respectiv prin contul 169 "Prime privind rambursarea obligaţiunilor şi a altor datorii".
    (2) Diferenţa prevăzută la alin. (1) trebuie prezentată în bilanţ, ca o corecţie a datoriei corespunzătoare, precum şi în notele explicative la situaţiile financiare.
    (3) Valoarea diferenţei prevăzută la alin. (1) trebuie amortizată printr-o sumă rezonabilă în fiecare exerciţiu financiar, astfel încât să se amortizeze complet, dar nu mai târziu de data de rambursare a datoriei (articol contabil 6868 "Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor şi a altor datorii" = 169 "Prime privind rambursarea obligaţiunilor şi a altor datorii").

    Articolul 305

    (1) Împrumuturile din emisiunile de obligaţiuni reprezintă contravaloarea obligaţiunilor emise potrivit legii.
    (2) În cadrul împrumuturilor prevăzute la alin. (1), trebuie evidenţiate distinct împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni convertibile.

    Articolul 306

    Datoriile privind concesiunile şi alte datorii similare sunt cele determinate de bunurile preluate cu acest titlu, potrivit contractelor încheiate de entitate.

    Articolul 307

    Entităţile trebuie să menţină clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această categorie chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni de la data bilanţului, dacă:
    a) termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; şi
    b) există un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat înainte de data bilanţului.

    Secţiunea a 10-a Provizioane


    Articolul 308

    (1) Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor apărea.
    (2) Pentru stabilirea existenţei unei obligaţii curente la data bilanţului, trebuie luate în considerare toate informaţiile disponibile.

    Articolul 309

    (1) La data bilanţului, valoarea unui provizion reprezintă cea mai bună estimare a cheltuielilor probabile sau, în cazul unei obligaţii, a sumei necesare pentru stingerea acesteia.
    (2) Provizioanele prevăzute la alin. (1) nu pot depăşi din punct de vedere valoric sumele care sunt necesare stingerii obligaţiei curente la data bilanţului.
    (3) Provizioanele trebuie să fie strict corelate cu riscurile şi cheltuielile estimate.

    Articolul 310

    Provizioanele nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.

    Articolul 311

    (1) Nu se recunosc provizioane pentru pierderile viitoare din exploatare deoarece aceste pierderi viitoare nu corespund definiţiei unei datorii şi nu sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere a provizioanelor.
    (2) Previzionarea unor pierderi viitoare din exploatare indică faptul că anumite active de exploatare ar putea fi depreciate.
    (3) În cazul prevăzut la alin. (2), entitatea testează activele pentru depreciere.

    Articolul 312

    Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.

    Articolul 313

    (1) Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
    a)o entitate are o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
    b)este probabil ca o ieşire de resurse să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă; şi
    c)poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligaţiei.
    Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.
    (2) O obligaţie curentă este o obligaţie legală sau implicită.
    (3) În înţelesul prezentei norme:
    a) o obligaţie legală este obligaţia care rezultă:
    (i) dintr-un contract (în mod explicit sau implicit);
    (ii) din legislaţie; sau
    (iii) din alt efect al legii;
    b) o obligaţie implicită, cum ar fi obligaţia prin care o entitate se angajează să efectueze plăţi compensatorii personalului disponibilizat, este obligaţia care rezultă din acţiunile unei entităţi în cazul în care:
    (i) prin stabilirea unei practici anterioare, prin politica scrisă a firmei sau dintr-o declaraţie suficient de specifică, entitatea a indicat partenerilor săi că îşi asumă anumite responsabilităţi; şi
    (ii) ca rezultat, entitatea a indus partenerilor ideea că îşi va onora acele responsabilităţi.

    Articolul 314

    (1) Provizioanele se pot distinge de alte datorii, cum ar fi datoriile din credite comerciale sau cheltuielile angajate, dar neplătite, datorită factorului de incertitudine legat de exigibilitatea sau valoarea viitoarelor cheltuieli necesare stingerii datoriei.
    (2) Datoriile din credite comerciale constituie obligaţii de plată a bunurilor sau serviciilor ce au fost primite de la ori expediate de furnizori şi care au fost facturate sau a căror plată a fost convenită în mod oficial cu furnizorii.
    (3) Cheltuielile angajate sunt obligaţiile de plată pentru bunuri şi servicii care au fost primite de la sau expediate de furnizori, dar care nu au fost încă plătite, facturate ori nu s-a convenit oficial asupra plăţii lor cu furnizorul, inclusiv salariile datorate angajaţilor, cum ar fi sumele aferente concediului plătit.
    (4) Angajamentele entităţilor sunt prezentate, de regulă, ca parte a datoriilor rezultate din credite comerciale sau din alte activităţi, în timp ce provizioanele sunt raportate separat.

    Articolul 315

    (1) Se recunosc provizioane doar pentru acele obligaţii generate de evenimente anterioare care sunt independente de acţiunile viitoare ale entităţii, cum ar fi modul de desfăşurare a activităţii în viitor.
    (2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) includ amenzile sau costurile de eliminare a efectelor negative produse mediului, pedepsite de lege, ambele generând ieşiri de resurse care încorporează beneficii economice, indiferent de acţiunile viitoare ale entităţii.
    10.2.1. Clasificarea provizioanelor

    Articolul 316

    (1) Provizioanele se clasifică în:
    a) provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private;
    b) provizioane cu caracter general.
    (2) Provizioanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se constituie pentru elemente cum sunt:
    a) litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte;
    b) cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;
    c) dezafectare imobilizări corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea;
    d) acţiunile de restructurare;
    e) pensii şi obligaţii similare;
    f) impozite;
    g) terminarea contractului de muncă;
    h) prime ce urmează a se acorda personalului în funcţie de profitul realizat, potrivit prevederilor legale sau contractuale;
    i) provizioane în legătură cu acorduri de concesiune;
    j) provizioane pentru contracte cu titlu oneros;
    k) alte provizioane.
    (3) Contabilitatea provizioanelor se ţine pe feluri, în funcţie de natura, scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.
    10.2.2. Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private

    Articolul 317

    Provizioanele tehnice specifice sistemului de pensii private cuprind:
    a) provizioane tehnice corespunzător obligaţiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii administrate privat, conform prevederilor Legii nr. 411/2004;
    b) provizioane tehnice corespunzător obligaţiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii facultative, conform prevederilor Legii nr. 204/2006.

    Articolul 318

    Provizioanele tehnice specifice sistemului de pensii private se constituie pentru acoperirea riscurilor aferente garanţiei investiţionale minime obligatorii stabilite prin lege sau, dacă este cazul, şi a riscurilor aferente garanţiilor suplimentare asumate de administrator prin prospectul schemei de pensii administrate privat şi/sau prin prospectul schemei de pensii facultative, potrivit legii.

    Articolul 319

    Prevederile referitoare la provizioanele tehnice specifice sistemului de pensii private sunt aplicabile numai entităţilor prevăzute la art. 2 lit. b).

    Articolul 320

    Provizioanele tehnice specifice sistemului de pensii private se reflectă în contul 150 "Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private".

    Articolul 321

    Cu ajutorul contului 150 "Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private" se ţine evidenţa sumelor ce reprezintă provizioanele constituite, majorate, respectiv diminuate sau anulate, determinate potrivit legislaţiei specifice sistemului de pensii.

    Articolul 322

    Provizioanele tehnice se constituie având în vedere legislaţia specifică sistemului de pensii private.
    10.2.3. Provizioane pentru restructurare

    Articolul 323

    (1) Provizioanele pentru restructurare se pot constitui în următoarele situaţii:
    a) vânzarea sau încetarea activităţii unei părţi a afacerii;
    b) închiderea unor sedii ale entităţii;
    c) modificări în structura conducerii, de exemplu, eliminarea unui nivel de conducere;
    d) reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ în natura şi scopul activităţilor entităţii.
    (2) În cazul în care restructurarea este la nivelul grupului, provizionul pentru restructurare se recunoaşte atât în situaţiile financiare anuale individuale ale entităţii din grup afectate de restructurare, cât şi în cele consolidate.
    (3) Provizioanele de restructurare, în cazul unei obligaţii legale, se constituie cu respectarea condiţiilor generale de recunoaştere a provizioanelor şi a prevederilor legale.
    (4) O entitate are o obligaţie implicită care determină constituirea unui provizion pentru restructurare atunci când sunt îndeplinite condiţiile generale de recunoaştere a provizioanelor şi entitatea:
    a) dispune de un plan oficial detaliat pentru restructurare, care să stipuleze cel puţin:
    (i) activitatea sau partea de activitate la care se referă;
    (ii) principalele locaţii afectate de planul de restructurare;
    (iii) numărul aproximativ de angajaţi care vor primi compensaţii pentru încetarea activităţii, distribuţia şi posturile acestora;
    (iv) cheltuielile implicate; şi
    (v) data de la care se va implementa planul de restructurare; şi
    b) a provocat celor afectaţi de procesul de restructurare o aşteptare că va realiza restructurarea prin începerea implementării acelui plan sau prin anunţarea principalelor sale caracteristici celor afectaţi de acesta.
    (5) În cazul în care o entitate începe un plan de restructurare sau anunţă principalele sale caracteristici celor afectaţi numai după data bilanţului, dacă restructurarea este semnificativă şi neprezentarea ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situaţiilor financiare, este necesară prezentarea de informaţii în acest sens.

    Articolul 324

    (1) Un provizion aferent restructurării va include numai costurile directe generate de restructurare, şi anume cele care:
    a) sunt generate în mod necesar de procesul de restructurare; şi
    b) nu sunt legate de desfăşurarea continuă a activităţii entităţii.
    (2) Un provizion pentru restructurare nu trebuie să includă costuri precum cele legate de:
    a) recalificarea sau mutarea personalului permanent;
    b) marketing; sau
    c) investiţiile în noi sisteme şi reţele de distribuţie.
    (3) Cheltuielile referitoare la administrarea viitoare a activităţii nu reprezintă datorii de restructurare la data bilanţului.
    10.2.4. Provizioane pentru pensii

    Articolul 325

    (1) Provizioanele pentru pensii se referă la sumele ce vor fi plătite de entitate după ce angajaţii au părăsit entitatea.
    (2) Provizioanele prevăzute la alin. (1) se constituie atunci când entitatea are prevăzută prin actul constitutiv sau contractul de muncă obligaţia achitării unor sume cu titlu de pensie, după ce angajaţii au părăsit entitatea.
    (3) La constituirea provizioanelor prevăzute la alin. (1) se vor avea în vedere şi prevederile legislaţiei în vigoare.