ORDONANTA nr. 24 din 26 iulie 2001
privind impunerea microintreprinderilorPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 17 august 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.
Articolul 1
(1) Sunt obligate la plata unui impozit aplicat asupra veniturilor obţinute din orice sursa persoanele juridice, denumite în continuare microintreprinderi, care îndeplinesc cumulativ, la data de 31 decembrie a anului precedent, următoarele condiţii: ...
a) sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau/şi desfăşoară activitate de comerţ; ...
b) au până la 9 salariaţi; ...
c) au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100.000 euro inclusiv; ...
d) au capital integral privat. ...
(2) Persoanele juridice înfiinţate în cursul unui an fiscal beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) la sfârşitul anului respectiv. ...
(3) Nu intra sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe băncile, societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de investiţii, societăţile de administrare a investiţiilor şi societăţile de depozitare, societăţile de intermediere de valori mobiliare şi societăţile cu activitate exclusiva de comerţ exterior. ...
(4) Dovada îndeplinirii condiţiei privind numărul de salariaţi se eliberează de către direcţiile de muncă şi solidaritate socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. ...
(5) Pentru încadrarea în cerinţa privind nivelul veniturilor se au în vedere datele financiar-contabile din balanţa de verificare pentru luna decembrie a anului anterior sau datele financiare din contul de profit şi pierderi pentru microintreprinderi. ...
(6) În cazul în care în cursul anului fiscal una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, contribuabilul are obligaţia de a păstra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare stabilit de prezenta ordonanţă, fără posibilitatea de a reveni din anul următor la acest mod de impunere, chiar dacă ulterior îndeplineşte condiţiile menţionate la alin. (2) al art. 1. ...
Articolul 2
Persoanele juridice care sunt supuse acestui regim de impunere nu mai calculează şi nu plătesc impozit pe profit conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 3
(1) Microintreprinderile vor organiza şi vor conduce evidenta financiar-contabila în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului finanţelor publice. ...
(2) Microintreprinderile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct către populaţie, pentru care nu se emit facturi, sunt obligate sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, potrivit legii. ...
Articolul 4
(1) Perioada impozabilă este anul fiscal, care corespunde anului calendaristic. ...
(2) În situaţia în care un contribuabil se înfiinţează, se reorganizează prin divizare şi fuziune în cursul anului fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat. ...
Articolul 5
(1) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obţinute din orice sursa, respectiv asupra veniturilor înscrise în contul de profit şi pierderi pentru microintreprinderi. ...
(2) În cazul în care se achiziţionează case de marcat cota de impozit se aplică asupra veniturilor totale din care se scade valoarea acestora, în conformitate cu documentul justificativ, în luna înregistrării achiziţiei. ...
Articolul 6
(1) Microintreprinderile care desfăşoară activitate producătoare de bunuri materiale şi/sau prestează servicii şi care efectuează investiţii din profit, în active corporale şi necorporale amortizabile, definite potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările ulterioare, destinate activităţilor pentru care contribuabilul este autorizat, beneficiază de scăderea acestora din impozitul datorat. Suma reducerii nu poate depăşi impozitul datorat pe întregul an fiscal. ...
(2) Pentru investiţiile care nu sunt finalizate în anul fiscal curent deducerea se acordă proporţional cu valoarea lucrărilor realizate efectiv în baza unei situaţii parţiale de lucrări. ...
(3) Investiţiile realizate vor rămâne în patrimoniul microintreprinderilor cel puţin o perioadă egala cu jumătate din durata normală de funcţionare a acestora. În caz contrar, impozitul se recalculează pentru perioada în care microintreprinderea a beneficiat de prevederile alin. (1) şi se vărsa la bugetul de stat împreună cu majorările de întârziere aferente. ...
Articolul 7
(1) Microintreprinderile vor beneficia de reducerea impozitului în proporţie de 20% în cazul în care creează noi locuri de muncă, dacă se asigura creşterea numărului mediu scriptic anual cu cel puţin 10% faţă de anul financiar precedent. ...
(2) Prevederile alin. (1) se aplică cu respectarea cumulativa a următoarelor condiţii: ...
a) reducerea impozitului se aplică pe perioada în care forta de muncă nou-angajata rămâne în întreprindere şi nu se fac alte disponibilizari; ...
b) forta de muncă nou-angajata este de cel puţin 10% din forta de muncă existenta în întreprindere în momentul angajării; ...
c) personalul trebuie să fie angajat cu contract individual de muncă. ...
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) pensionarea şi desfacerea contractelor de muncă ca urmare a săvârşirii unor acte de indisciplina, potrivit legii. ...
(4) Reducerea se calculează începând cu luna în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (2). ...
Articolul 8
(1) Plata impozitului se face în lei, trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor. ...
(2) Impozitul calculat conform dispoziţiilor art. 5 se înscrie în formularul M.F. cod 14.13.01.01 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat", rândul 19 - "Impozit pe veniturile microintreprinderilor". ...
Articolul 9
Pentru neplata la termen a impozitului stabilit conform dispoziţiilor art. 5 se datorează majorări de întârziere stabilite potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 10
(1) Constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitului, precum şi a majorărilor de întârziere aferente, reglementate de prezenta ordonanţă, se efectuează de organele fiscale din subordinea direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. ...
(2) Controlul fiscal se va efectua în conformitate cu procedura prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, aprobată şi modificată prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai devreme de 2 ani de la data controlului fiscal anterior sau de la data intrării în vigoare a ordonanţei, cu excepţia cazurilor de evaziune fiscală. ...
Articolul 11
Sumele stabilite cu titlu de obligaţii fiscale reglementate prin prezenta ordonanţă constituie venituri la bugetul de stat.
Articolul 12
Contestaţiile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale se soluţionează conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice.
Articolul 13
Prevederile prezentei ordonanţe intră în vigoare începând cu data de întâi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 14
Prevederile prezentei ordonanţe se completează cu cele ale Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
---------------
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
p. Ministrul pentru întreprinderile mici
şi mijlocii şi cooperatie,
Dumitru Bulumete,
secretar de stat
--------