ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 51 din 3 noiembrie 2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiții la operatorii economici din industria de apărare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 4 noiembrie 2015
    Contextul regional geopolitic impune întărirea capacității de apărare a României prin luarea unor măsuri urgente în vederea realizării de investiții în industria de apărare, astfel încât forțele naționale de apărare să poată fi dotate cu mijloace adecvate pentru protejarea intereselor esențiale de securitate ale statului român, precum și onorarea obligațiilor asumate în calitate de stat membru NATO și UE.
    Neasigurarea finanțării programelor de investiții ale operatorilor economici din industria de apărare afectează îndeplinirea sarcinilor stabilite prin Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare și creează vulnerabilități privind securitatea națională.
    Având în vedere dispozițiile art. 346 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (TFUE), potrivit cărora orice stat membru poate lua măsurile pe care la consideră necesare pentru protecția intereselor esențiale ale siguranței sale și care se referă la producția sau comerțul cu armament, muniție și material de război, cu condiția ca respectivele măsuri să nu distorsioneze concurența pe piața internă pentru produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare și luând în considerare inexistența unei reglementări care să permită aplicarea de către stat a acestor dispoziții, s-a procedat la analizarea jurisprudenței europene în materie și, ulterior, la definirea unui mecanism de implementare a art. 346 TFUE în materia realizării unor investiții în domeniul industriei de apărare, fără de care se creează vulnerabilități privind securitatea națională.
    Având în vedere faptul că operatorii economici din industria de apărare se încadrează în categoria producătorilor și furnizorilor de produse și servicii militare și dispun de surse de finanțare limitate pentru realizarea de investiții în vederea retehnologizării și modernizării capacităților de producție pentru apărare, care să fie compatibile cu standardele NATO și UE, pentru a nu se ajunge în situația imposibilității asigurării protejării în timp real a intereselor esențiale ale securității naționale, se impune adoptarea unor măsuri pentru refacerea și viabilizarea capacităților de producție pentru apărare în vederea realizării de produse și servicii necesare cerințelor de înzestrare ale forțelor Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională și conforme standardelor NATO și UE.
    Având în vedere aspectele prezentate se impune reglementarea, în regim de urgență, a mecanismelor privind atragerea de investiții către operatorii economici din industria de apărare la care statul este acționar integral sau majoritar, sens în care este necesară adoptarea în regim de urgență a unui program investițional de dotări în industria de apărare pentru modernizarea liniilor de fabricație, retehnologizări, achiziții/dotări pentru satisfacerea cererilor de înzestrare ale forțelor Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.
    Neadoptarea în regim de urgență a unor măsuri de finanțare a programelor de investiții ale operatorilor economici din industria de apărare la care statul este acționar integral sau majoritar ar conduce la afectarea gravă a intereselor esențiale de securitate ale statului român prin afectarea securității lanțului de aprovizionare cu tehnică și mijloace de luptă necesare forțelor Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.
    În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    de asemenea se impune ca operatorii economici din industria de apărare, care sunt de interes strategic pentru forțele Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, să își mențină potențialul capacităților de producție și servicii pentru apărare, prin adoptarea unor măsuri de restructurare economico-financiară, ceea ce presupune și disponibilizări de personal prin măsuri de concediere colectivă.
    Aceste măsuri vizează eliminarea pierderilor prin eficientizarea activității și valorificarea resurselor privind forța de muncă, redimensionarea/disponibilizarea acesteia în raport cu gradul de încărcare a capacităților cu comenzi. Adoptarea acestor măsuri necesită asigurarea protecției sociale a personalului disponibilizat prin acordarea indemnizației de șomaj și a venitului de completare.
    Numărul de angajați prevăzut să fie disponibilizat prin concedieri colective este de 808 persoane în intervalul temporar 2015-2017, la care venitul de completare se alocă pe o perioadă de maximum 24 de luni de la concediere, în condițiile legii.
    Neacordarea venitului de completare într-un sector important cum este sectorul producției pentru apărare ar produce inechități în raport cu alte sectoare ale economiei naționale care beneficiază de venituri de completare în cazul măsurilor privind protecția socială a persoanelor disponibilizate.
    Condițiile privind acordarea venitului lunar de completare sunt stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, cu modificările și completărilor ulterioare.
    Având în vedere necesitatea acordării venitului de completare în cadrul măsurilor de concedieri colective și la societățile din industria de apărare, se impune adoptarea unei reglementări care, prin derogare de la art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 168/2014, să prevadă posibilitatea acordării venitului lunar de completare prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, cu modificările și completările ulterioare, pe o perioadă determinată și persoanelor disponibilizate prin concedieri colective de la societățile din industria națională de apărare.
    Această măsură se impune a fi adoptată pentru a nu se ajunge în situația în care acești operatori economici să intre în stare de insolvență și faliment, fapt care conduce la imposibilitatea asigurării capacităților necesare protejării în timp real a intereselor esențiale și ale securității naționale în actualul context regional geopolitic.
    În acest context, având în vedere că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 184/2010, s-a prevăzut transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, fără a fi incluse și alte instituții din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională cum sunt Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, la care de asemenea se găsesc cantități de armament, muniții, explozivi, blindate, autovehicule, tractoare, remorci și alte bunuri uzate fizic și moral care prezintă un risc ridicat pentru personal și mediu,
    având în vedere faptul că Ministerul Apărării Naționale a extins gama bunurilor care fac obiectul transmiterii, inclusiv de resortul tehnicii de geniu, apărării chimice, bacteorologice, radiologice și nucleare, precum și din domeniul comunicațiilor și informaticii sau a celor rezultate din cercetarea științifică,
    ținând seama de imposibilitatea punerii imediate în aplicare a unor programe proprii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, de casare din cauza insuficienței fondurilor,
    având în vedere că procesul de dezmembrare și delaborare al muniției de război, precum și a echipamentelor militare scoase din uz prezintă o serie de riscuri majore care trebuie prevenite, sens în care:
    activitatea de delaborare și dezmembrare a muniției de război poate fi făcută doar de personal specializat și în condiții speciale, pentru a reduce la maxim riscurile de afectare a mediului prin explozii necontrolate sau deflagrații,
    operațiunile privind dezmembrarea/delaborarea categoriilor de bunuri care se transmit nu pot fi făcute decât de operatori economici specializați din industria de apărare, prevenindu-se în felul acesta accesul persoanelor neautorizate la obținerea de informații/date tehnice despre echipamente militare, precum și posibilitatea utilizării în alte scopuri ale acestora,
    activitatea de delaborare și dezmembrare a muniției de război și echipamentelor militare presupune de asemenea costuri cu echipamente speciale, tehnologii și măsuri de siguranță care în unele cazuri depășesc prețul obținut din vânzarea deșeurilor,
    întrucât Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care reprezintă cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj și fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, precizând și contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată a acestora, operează cu noțiunea de "impozite și contribuții cu reținere la sursă", fără a avea o definiție a acesteia în cuprinsul actului normativ,
    în vederea atingerii scopului de a avea o normă clară, precisă, previzibilă, accesibilă se impune definirea în Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, a mecanismului de "reținere la sursă a impozitelor și contribuțiilor sociale" numit și "stopaj la sursă", precum și a "impozitelor și contribuțiilor sociale cu reținere la sursă", măsură de natură să creeze premisele care să facă posibilă sancționarea faptei de reținere și nevărsare, cu intenție, într-un anumit termen de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
    În plus, având în vedere riscul intrării în procedură de deficit excesiv prin crearea unui tratament unitar pentru toate categoriile de personal din sectorul bugetar, similar celui instituit prin art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 și unele măsuri bugetare, se impune abrogarea acestei reglementări.
    În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul 1
    Abrogat

    (la 31-12-2017, Articolul 1 a fost abrogat de Litera a), Articolul 42, Capitolul VII din LEGEA nr. 232 din 22 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 ) Notă
    Conform art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 30 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 30 iunie 2017, termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2017.
    Conform art. unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018, se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47 din 30 iunie 2017 pentru prorogarea unui termen și pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, cu următoarea modificare:
    –  Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul I
    Termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2018.


    Articolul 2
    Abrogat

    (la 31-12-2017, Articolul 2 a fost abrogat de Litera a), Articolul 42, Capitolul VII din LEGEA nr. 232 din 22 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 ) Notă
    Conform art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 30 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 30 iunie 2017, termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2017.
    Conform art. unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018, se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47 din 30 iunie 2017 pentru prorogarea unui termen și pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, cu următoarea modificare:
    –  Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul I
    Termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2018.


    Articolul 3
    Abrogat

    (la 31-12-2017, Articolul 3 a fost abrogat de Litera a), Articolul 42, Capitolul VII din LEGEA nr. 232 din 22 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 ) Notă
    Conform art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 30 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 30 iunie 2017, termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2017.
    Conform art. unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018, se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47 din 30 iunie 2017 pentru prorogarea unui termen și pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, cu următoarea modificare:
    –  Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul I
    Termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2018.


    Articolul 4
    Abrogat

    (la 31-12-2017, Articolul 4 a fost abrogat de Litera a), Articolul 42, Capitolul VII din LEGEA nr. 232 din 22 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 ) Notă
    Conform art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 30 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 30 iunie 2017, termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2017.
    Conform art. unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018, se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47 din 30 iunie 2017 pentru prorogarea unui termen și pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, cu următoarea modificare:
    –  Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul I
    Termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2018.


    Articolul 5
    Abrogat

    (la 31-12-2017, Articolul 5 a fost abrogat de Litera a), Articolul 42, Capitolul VII din LEGEA nr. 232 din 22 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 ) Notă
    Conform art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 30 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 30 iunie 2017, termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2017.
    Conform art. unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018, se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47 din 30 iunie 2017 pentru prorogarea unui termen și pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, cu următoarea modificare:
    –  Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul I
    Termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2018.

    (la 31-12-2017, Articolul 5^1 a fost abrogat de Litera a), Articolul 42, Capitolul VII din LEGEA nr. 232 din 22 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 ) Notă
    Reproducem prevederile art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 15 din 9 februarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 13 februarie 2017:
    „Articolul II
    La data abrogării art. 1-7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiții la operatorii economici din industria de apărare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 4 noiembrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 79/2016, se abrogă și art. 5^1 din același act normativ”.
    Prin urmare, la data de 3 iunie 2017, se abrogă si articolul 5^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2015.
    Conform art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 30 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 30 iunie 2017, termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2017.
    Conform art. unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018, se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47 din 30 iunie 2017 pentru prorogarea unui termen și pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, cu următoarea modificare:
    –  Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul I
    Termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2018.


    Articolul 6

    Abrogat.
    ----------
    Art. 6 a fost abrogat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 79 din 29 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 6 mai 2016.


    Articolul 7
    Abrogat

    (la 31-12-2017, Articolul 7 a fost abrogat de Litera a), Articolul 42, Capitolul VII din LEGEA nr. 232 din 22 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 ) Notă
    Conform art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 30 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 30 iunie 2017, termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2017.
    Conform art. unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018, se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47 din 30 iunie 2017 pentru prorogarea unui termen și pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, cu următoarea modificare:
    –  Articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul I
    Termenul prevăzut la art. 42 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 5 decembrie 2016, se prorogă, în ceea ce privește art. 42 lit. a) din același act normativ, până la data de 31 decembrie 2018.


    Articolul 8

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 27 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 184/2010, se modifică și se completează după cum urmează:1. Titlul ordonanței de urgență se modifică și va avea următorul cuprins:
    ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
    privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului
    2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) Se abilitează Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia să transmită din administrarea și evidența proprie în administrarea unor operatori economici din industria de apărare aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, bunuri mobile, proprietate privată a statului, cu specific militar ori tehnică specială specifică Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, precum și bunurile rezultate din cercetarea științifică, care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:
    a) au durata normată de funcționare îndeplinită;
    b) sunt scoase din funcțiune;
    c) sunt excedentare;
    d) sunt declasate;
    e) sunt atipice;
    f) sunt periculoase;
    g) sunt uzate moral.
    (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se individualizează prin protocoale succesive, încheiate separat între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, respectiv între Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului.(3) Pot face obiectul transmiterii din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia în administrarea operatorilor economici și deșeurile metalice rezultate în urma casării armamentului și muniției, numai după ce acestea au fost scoase din funcțiune sau declasate, prin încheierea între părțile implicate a unor protocoale distincte.(4) Bunurile preluate potrivit alin. (1) și (3) se transmit pentru delaborare, dezmembrare sau valorificare, după caz.(5) Bunurile pot fi valorificate de către operatorii economici în starea în care se află sau ulterior modificării și/sau modernizării acestora. Bunurile pot fi valorificate inclusiv prin utilizarea în procesul de producție a altor bunuri, în condițiile legii.(6) Reperele, subansamblurile, ansamblurile, piesele, componentele, materialele și deșeurile rezultate în urma operațiunilor de delaborare și dezmembrare prevăzute la alin. (4) pot fi valorificate de către operatorii economici, inclusiv prin utilizarea acestora în procesul de producție a altor bunuri, în condițiile legii, în starea în care se află sau în urma unor modificări și/sau modernizări operate asupra acestora.(7) Responsabilitatea privind respectarea prevederilor legale în ceea ce privește derularea operațiunilor prevăzute la alin. (4)-(6) revine, exclusiv, operatorilor economici.
    3. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 2

    Bunurile prevăzute la art. 1 se predau operatorilor economici cu acordul acestora, în starea în care se află, conform inventarului de complet, împreună cu ambalajele aferente, inclusiv cele incomplete, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, pe categorii de bunuri, încheiat între reprezentantul legal al Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne sau al Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia și reprezentantul legal al operatorului economic, desemnat de către Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului prin protocoalele prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3).
    4. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 3
    (1) Patrimoniile Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia se diminuează cu valoarea contabilă a bunurilor mobile transmise potrivit dispozițiilor art. 1, în baza proceselor-verbale de predare-preluare.(2) În situația în care veniturile realizate de către operatorii economici sunt mai mari decât cheltuielile ocazionate cu operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (4) și (5), inclusiv transportul și paza bunurilor, diferența rămâne la dispoziția operatorilor economici și va fi utilizată în scopul retehnologizării fluxurilor de fabricație ale capacităților destinate producției pentru apărare.
    ----------
    Alin. (2) al art. 3 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 14 aprilie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 27 aprilie 2010 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 79 din 29 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 6 mai 2016, care modifică pct. 4 al art. 8 din prezentul act normativ.
    (3) Intrarea bunurilor prevăzute la alin. (1) în evidența operatorilor economici se realizează conform reglementărilor contabile în vigoare.(4) Sunt exceptate de la plata contribuției prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate de către operatorii economici cu capital integral sau majoritar de stat din vânzarea deșeurilor metalice feroase și neferoase provenite din sistemul de apărare.
    ----------
    Alin. (4) al art. 3 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 14 aprilie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 27 aprilie 2010 a fost introdus de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 79 din 29 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 6 mai 2016, care completează pct. 4 al art. 8 din prezentul act normativ.
    5. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 5, cu următorul cuprins:

    Articolul 5

    Fiecare dintre autoritățile menționate la art. 3 alin. (1) propune Guvernului spre adoptare norme, potrivit domeniilor proprii de competență, pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
    6. În anexă, după numărul curent 21 se introduc două noi numere curente, numerele curente 22 și 23, cu următorul cuprins:22. Societatea Comercială Uzina Mecanică Orăștie - S.A.23. Societatea Comercială «IOR» - S.A. București.


    Articolul 9

    La articolul 7 alineatul (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, după punctul 34 se introduc două noi puncte, punctele 35 și 36, cu următorul cuprins:
    "35. reținere la sursă, numită și reținere prin stopaj la sursă - metodă de colectare a impozitelor și contribuțiilor sociale obligatorii prin care plătitorii de venituri au obligația, potrivit legii, de a le calcula, reține, plăti și declara;
    36. impozite și contribuții sociale obligatorii cu reținere la sursă sau reținute prin stopaj la sursă - acele impozite și contribuții sociale reglementate în prezentul cod pentru care plătitorii de venituri au obligația să aplice metoda privind reținerea la sursă sau reținerea prin stopaj la sursă."


    Articolul 10

    Articolul 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 și unele măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 29 octombrie 2015, se abrogă.

    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
    Gabriel Oprea
    Ministrul economiei, comerțului și turismului,
    Mihai Tudose
    Ministrul apărării naționale,
    Mircea Dușa
    p. Ministrul justiției,
    Liviu Stancu,
    secretar de stat
    Ministrul finanțelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici
    Ministrul afacerilor externe,
    Bogdan Lucian Aurescu
    Ministrul muncii, familiei, protecției
    sociale și persoanelor vârstnice,
    Rovana Plumb

    București, 3 noiembrie 2015.
    Nr. 51.

    Anexă

    Nr.
    crt.
     

    Denumirea societății
     
     

    Sediul
     
     

    Numărul de
    înmatriculare la
    ORC și CUI

    1.
     

    Compania Națională "ROMARM" - S.A. - aparat
    central

    București, Bd. Timișoara
    nr. 5B, sectorul 6

    J40/10841/2000
    RO 13554423

    2.
     

    Societatea TOHAN - S.A., filială a Companiei
    Naționale "ROMARM" - S.A.

    Zărnești, Aleea Uzinei
    nr. 1, jud. Brașov

    J08/49/2001
    RO 13652413

    3.
     

    Societatea CARFIL - S.A., filială a Companiei
    Naționale "ROMARM" - S.A.

    Brașov, Str. Zizinului
    nr. 119, jud. Brașov

    J08/596/2001
    RO 13945863

    4.
     

    Societatea METROM - S.A., filială a Companiei
    Naționale "ROMARM" - S.A.

    Brașov, Str. Carpaților
    nr. 60, jud. Brașov

    J08/257/2001
    RO 13771023

    5.
     

    Societatea Fabrica de Arme Cugir - S.A.,
    filială a Companiei Naționale "ROMARM" - S.A.

    Cugir, str. 21 Decembrie
    1989 nr. 1A, jud. Alba

    J01/435/2004
    RO 16368506

    6.
     

    Societatea Uzina Mecanică Plopeni - S.A.,
    filială a Companiei Naționale "ROMARM" - S.A.

    Plopeni, Str. Republicii
    nr. 1, jud. Prahova

    J29/162/2001
    RO 13741804

    7.
     

    Societatea Uzina Mecanică Mija - S.A., filială
    a Companiei Naționale "ROMARM" - S.A.

    Comuna I.L. Caragiale,
    jud. Dâmbovița

    J15/330/2001
    RO 2978636

    8.
     

    Societatea Uzina Mecanică Cugir - S.A., filială
    a Companiei Naționale "ROMARM" - S.A.

    Cugir, str. 21 Decembrie
    1989 nr. 1, jud. Alba

    J01/40/1999
    RO 1769224

    9.
     

    Societatea Comercială ROMAERO - S.A. București
     

    București, Bd. Ficusului
    nr. 44, sectorul 1

    J40/3940/1991
    RO 1576401

    10.
     

    Societatea Comercială "IOR" - S.A.
     

    București, str. Bucovina
    nr. 4, sectorul 3

    J40/2827/1991
    RO 340312

    ------