CONVENŢIE CONTRA TRAFICULUI ILICIT DE STUPEFIANTE ŞI SUBSTANŢE PSIHOTROPE*) din 20 decembrie 1988
privind promovarea cooperării între părţi, astfel încît ele să poată combate cu mai mare eficacitate diversele aspecte ale traficului ilicit cu stupefiante şi substanţe psihotrope, care au o amploare internationala.
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 30 decembrie 1992


    Notă *) TRADUCERE
    Părţile prezentei convenţii,
    profund preocupate de amploarea şi creşterea producţiei, cererea şi traficul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, care reprezintă o grava ameninţare pentru sănătatea şi bunăstarea persoanelor şi au efecte nefaste asupra principiilor economice, culturale şi politice ale societăţii,
    profund preocupate, de asemenea, de efectele devastatoare în creştere a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope în diversele straturi ale societăţii şi, mai ales, de faptul ca copiii sînt exploatati în numeroase regiuni ale lumii în calitate de consumatori pe piaţa drogurilor, cît şi utilizaţi în scopul producerii, distribuirii şi comerţului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, ceea ce reprezintă un pericol de gravitate incomensurabila,
    recunoscind legăturile dintre traficul ilicit şi alte activităţi criminale organizate, conexe, care submineaza bazele economiei legitime şi ameninta stabilitatea, securitatea şi suveranitatea statelor,
    recunoscind, de asemenea, ca traficul ilicit este o activitate criminală internationala a carei eliminare solicita o atenţie imediata şi gradul de prioritate cel mai ridicat,
    constiente ca traficul ilicit reprezintă o sursa de cistiguri financiare şi averi considerabile care permit organizaţiilor criminale transnationale sa penetreze, sa contamineze şi sa corupa structurile de stat, activităţile comerciale şi financiare legitime cît şi societatea la toate nivelurile sale,
    hotărîte să-i priveze pe cei ce se ocupa de traficul ilicit de fructul activităţilor lor criminale şi sa suprime astfel mobilul lor principal,
    dornice sa elimine cauzele profunde ale problemei abuzului de stupefiante şi substanţe psihotrope, mai ales cererea ilicită de aceste stupefiante şi substanţe, cît şi cîştigurile enorme rezultate din traficul ilicit,
    considerind ca este necesar să se ia măsuri pentru controlul unor anumite substanţe, inclusiv a precursorilor, produselor chimice şi solventilor care sînt utilizaţi în fabricarea stupefiantelor şi substanţelor psihotrope şi a căror disponibilitate a provocat o creştere a fabricării clandestine a acestor stupefiante şi substanţe,
    hotărîte sa imbunatateasca cooperarea internationala pentru reprimarea traficului ilicit pe mare,
    recunoscind ca eliminarea traficului ilicit depinde de responsabilitatea colectivă a tuturor statelor şi ca o acţiune coordonata în cadrul acestei cooperări internaţionale este necesară în acest scop,
    recunoscind competenţa Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la controlul stupefiantelor şi substanţelor psihotrope şi dorind ca organismele internaţionale competente în materie să-şi exercite activitatea în cadrul acestei organizaţii,
    reafirmind principiile directoare ale tratatelor în vigoare cu privire la stupefiante şi substantele psihotrope şi sistemul de control stabilit prin aceste tratate,
    recunoscind necesitatea intrării şi completării măsurilor prevăzute în Convenţia unica asupra stupefiantelor din 1961, în aceasta convenţie cum apare ea modificată prin Protocolul din 1972, care modifica Convenţia unica cu privire la stupefiante din 1961 şi în Convenţia din 1971 cu privire la substantele psihotrope, în scopul reducerii amploarei şi extinderii traficului ilicit şi atenuarii gravelor consecinţe,
    recunoscind, de asemenea, ca este important să fie întărite şi dezvoltate mijloacele juridice eficiente de cooperare internationala în materie penală pentru a pune capăt activităţilor criminale internaţionale reprezentate de traficul ilicit,
    dorind sa încheie o convenţie internationala globală, eficienta şi operationala, care să vizeze în mod special lupta împotriva traficului ilicit, în care să se ţină cont de diversele aspecte ale problemei în ansamblul ei, în special de cele care nu sînt tratate în instrumentele internaţionale care exista în domeniul stupefiantelor şi substanţelor psihotrope,
    convin în cele ce urmează:

    Articolul 1

    Definiţii
    În afară de o indicaţie expresă în sens contrar sau în cazul în care contextul cere să fie altfel, definiţiile de mai jos se aplică tuturor dispoziţiilor prezentei convenţii:
    a) Termenul bunuri desemnează toate tipurile de averi corporale sau necorporale, mobile sau imobile, palpabile sau nepalpabile, cît şi actele juridice sau documentele care atesta proprietatea asupra acestor averi sau drepturile asupra lor.
    b) Termenul coca desemnează orice specie de arbust din specia Erythroxylon.
    c) Termenul comisie desemnează comisia pentru stupefiante a Consiliului economic şi social al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    d) Termenul confiscare desemnează deposedarea permanenta de bunuri prin decizia unui tribunal sau unei alte autorităţi competente.
    e) Termenul consiliu desemnează Consiliul Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    f) Expresia Convenţia din 1961 desemnează Convenţia unica asupra stupefiantelor din 1961.
    g) Expresia Convenţia din 1961, cum apare ea modificată, desemnează Convenţia unica cu privire la stupefiante din 1961 cum apare ea modificată de Protocolul din 1972 care modifica Convenţia unica asupra stupefiantelor din 1961.
    h) Expresia Convenţia din 1971 desemnează convenţia din 1971 cu privire la substantele psihotrope.
    i) Expresia stat de tranzit desemnează un stat pe teritoriul căruia sînt deplasate substantele ilicite - stupefiantele, substantele psihotrope şi substantele înscrise în tabelul I şi II şi care nu reprezintă nici punctul de plecare, nici destinaţia finala a acestor substanţe.
    j) Termenii inghetare sau confiscare desemnează interdicţia temporară a transferului, conversiei, distribuirii sau deplasarii bunurilor sau asumarea temporară a pazei sau controlului bunurilor prin decizia unui tribunal sau altei autorităţi competente.
    k) Expresia livrare supravegheată desemnează metodele care constau în permiterea trecerii prin teritoriul uneia sau mai multor tari a stupefiantelor sau substanţelor psihotrope, a substanţelor înscrise în tabelul I sau tabelul II, anexe la prezenta convenţie, sau substanţelor care le sînt substituite, expediate în mod ilicit sau suspectate de aceasta, cu ştiinţa şi sub controlul autorităţilor competente din ţările indicate, în scopul identificarii persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art. 3 din convenţie.
    l) Termenul organ desemnează organul internaţional de control al stupefiantelor stabilit prin Convenţia unica asupra stupefiantelor din 1961 şi aceasta convenţie cum apare ea modificată prin Protocolul din 1972 modificind Convenţia unica asupra stupefiantelor din 1961.
    m) Expresia mac de opium desemnează planta din specia Papaver somniferum L.
    n) Expresia planta de cannabis desemnează orice planta din familia Cannabis.
    o) Termenul produs desemnează orice bun care provine direct sau indirect în urma comiterii unei infracţiuni, stabilit în conformitate cu paragraful 1 al art. 3 sau obţinut direct sau indirect prin comitere.
    p) Termenul secretar general îl desemnează pe secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    q) Termenul stupefiant desemnează orice substanţa fie ca este de origine naturala sau de sinteza, care figurează în tabelul I sau tabelul II al Convenţiei din 1961 şi Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată.
    r) Expresia substanţa psihotropa desemnează orice substanţa de origine naturala sau de sinteza sau orice produs din tabelele I, II, III sau IV ale Convenţiei din 1971 cu privire la substantele psihotrope.
    s) Expresiile tabelul I şi tabelul II desemnează listele de substanţe anexate prezentei convenţii, care vor putea fi modificate din cînd în cînd în conformitate cu art. 12.
    t) Expresia trafic ilicit desemnează infracţiunile vizate la paragrafele 1 şi 2 ale art. 3 din prezenta convenţie.
    u) Expresia transportor comercial desemnează orice persoană sau entitate publică, private sau din alt sistem care asigura transportul de persoane, bunuri sau este curier cu titlu onorific.


    Articolul 2

    Rolul convenţiei
    1. Obiectul prezentei convenţii îl reprezintă promovarea cooperării între părţi, astfel încît ele să poată combate cu mai mare eficacitate diversele aspecte ale traficului ilicit cu stupefiante şi substanţe psihotrope, care au o amploare internationala. În executarea obligaţiilor lor în termenii convenţiei, părţile iau măsurile necesare, inclusiv măsuri legislative şi de reglementare, compatibile cu dispoziţiile fundamentale ale sistemelor respective legislative interne.
    2. Părţile îşi executa obligaţiile care decurg din prezenta convenţie într-o maniera compatibila cu principiile egalităţii suverane şi integrităţii teritoriale a statelor şi al neamestecului în afacerile interne ale altor state.
    3. Părţile se abtin să-şi exercite, una pe teritoriul celeilalte părţi, competenţa sau funcţiile care sînt exclusiv rezervate autorităţilor celeilalte părţi prin dreptul sau intern.


    Articolul 3

    Infracţiuni şi sancţiuni
    1. Fiecare parte adopta măsurile necesare pentru a conferi caracterul de infracţiuni penale, în conformitate cu dreptul sau intern, atunci cînd actul a fost comis intentionat:
    a) I. producţiei, fabricaţiei, extractiei, preparării, ofertei, punerii în vînzare, distribuirii, vinzarii, livrării în orice condiţii, expedierii, expedierii în tranzit, transportului, importului sau exportului oricărui stupefiant sau oricărei substanţe psihotrope, incalcindu-se dispoziţiile Convenţiei din 1961, Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată sau Convenţiei din 1971;
    II. culturii macului (opiaceu), coca sau plantei de cannabis, în scopul producerii de stupefiante, incalcindu-se dispoziţiile Convenţiei din 1961 şi Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată; III. deţinerii sau cumpărării oricărui stupefiant sau substanţe psihotrope, în scopul uneia dintre activităţile enumerate la subalin. I de mai sus;
    IV. fabricării, transportului sau distribuirii de echipament, materiale sau substanţe înscrise în tabelul I şi II despre care cel care se ocupa de aceste activităţi ştie ca trebuie utilizate în/sau pentru cultura, producţia sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope;
    V. organizării, dirijarii sau finanţării uneia dintre infracţiunile enumerate la subalin. I, II, III sau IV de mai sus.
    b) I. Conversiei sau transferului de bunuri despre care cel care se ocupa ştie ca provin dintr-una dintre infracţiunile stabilite conform alin. a) din prezentul paragraf sau din participarea la comiterea acesteia, în scopul de a disimula sau deghiza originea ilicită a bunurilor menţionate sau ajuta orice persoană care este implicata în comiterea uneia dintre aceste infracţiuni sa scape de consecinţele juridice ale actelor sale.
    II. Disimularii sau ascunderii naturii, originii, dispunerii miscarii sau proprietăţilor reale ale bunurilor sau drepturilor aferente despre care autorul ştie ca provin dintr-una dintre infracţiunile stabilite conform alin.
    a) al prezentului paragraf sau participării la una dintre aceste infracţiuni.
    c) sub rezerva principiilor constituţionale şi conceptelor fundamentale ale sistemului sau juridic:
    I. Achiziţiei, deţinerii sau utilizării de bunuri, despre care cel care le dobîndeşte, deţine şi utilizează, ştie în momentul în care le primeşte ca provin dintr-una dintre infracţiunile stabilite conform alin. a) al prezentului paragraf sau în urma participării la una dintre aceste infracţiuni.
    II. Deţinerii de echipament, materiale sau substanţe înscrise în tabelul I sau tabelul II, despre care cel care le deţine ştie ca ele sînt sau trebuie să fie utilizate în/sau pentru cultura, producerea sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope.
    III. Faptei de a incita sau a determina public o persoană prin orice mijloc sa comita una dintre infracţiunile stabilite conform prezentului articol sau să se folosească ilicit de stupefiante sau substanţe psihotrope.
    IV. Participării la una dintre infracţiunile stabilite în conformitate cu articolul prezent sau asocierii, înţelegerii, tentativei sau complicitatii prin furnizare de asistenţa, ajutor sau sfaturi în scopul comiterii sale.
    2. Sub rezerva principiilor sale constituţionale şi conceptelor fundamentale din sistemul sau juridic, fiecare parte adopta măsurile necesare pentru a-i conferi caracterul de infracţiune penală în conformitate cu dreptul sau intern, atunci cînd actul a fost comis intentionat, detentiei şi cumpărării de stupefiante şi substanţe psihotrope şi culturii de stupefiante destinate consumului personal şi încălcării dispoziţiilor Convenţiei din 1961, Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată sau Convenţiei din 1971.
    3. Cunoaşterea, intenţia sau motivatia necesară cunoscută ca element al uneia dintre infracţiunile vizate la paragraful 1 al prezentului articol poate fi dedusă din circumstanţele practice obiective.
    4. a) Fiecare parte ia măsuri pentru ca infracţiunile stabilite conform paragrafului 1 din prezentul articol sa primească sancţiuni, tinindu-se cont de gravitatea lor, ca: închisoarea sau alte pedepse privative de libertate, amenzi şi confiscare.
    b) Părţile pot prevedea, în calitate de măsuri complementare ale condamnării sau sancţiunii penale pronunţate pentru o infracţiune stabilită conform paragrafului 1 al prezentului articol, ca autorul infracţiunii să fie supus la măsuri de tratament, educaţie, postcura, readaptare sau reintegrare socială.
    c) Contrar dispoziţiilor din alineatul precedent, în cazurile de infracţiuni cu caracter minor, părţile pot sa prevadă, mai ales în locul unei condamnări sau sancţiuni penale, măsuri de educare, de readaptare sau de reintegrare socială cît şi, atunci cînd autorul infracţiunii este toxicoman, măsuri de tratament şi posttratament.
    d) Părţile pot prevedea ca măsurile de tratament, educare, posttratament, readaptare sau reintegrare socială a autorului infracţiunii fie sa înlocuiască condamnarea sau sentinta pronunţată a făptuitorului unei infracţiuni stabilite conform dispoziţiilor paragrafului 2 al prezentului articol, fie să le fie adăugate la acestea.
    5. Părţile procedează astfel ca tribunalele lor şi alte autorităţi competente să poată tine cont de circumstanţele factice care conferă o gravitate particulară infracţiunilor stabilite în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol, cu cele de mai jos:
    a) Participarea la comiterea unei infracţiuni a unei organizaţii de raufacatori căreia îi aparţine autorul infracţiunii.
    b) Participarea autorului infracţiunii la alte activităţi criminale organizate intentionat.
    c) Participarea autorului infracţiunii la alte activităţi ilegale facilitate de către comiterea infracţiunii.
    d) Folosirea violenţei sau a armelor de către autorul infracţiunii.
    e) Faptul ca autorul infracţiunii deţine o funcţie publică şi ca infracţiunea este legată de aceasta funcţie.
    f) Victimizarea sau folosirea minorilor.
    g) Faptul ca infracţiunea a fost comisă într-un stabiliment penitenciar, într-o instituţie de învăţămînt, într-un centru de asistenţa socială sau în vecinătatea lor imediata sau în alte locuri în care scolarii şi studenţii sînt ocupati în cadrul unei acţiuni educative, sportive sau sociale.
    h) În măsura în care dreptul intern al unei părţi o permite, condamnările anterioare, în special pentru infracţiuni analoage comise în ţara sau în străinătate.
    6. Părţile se vor strădui să facă astfel încît orice putere judiciară discretionara conferita prin dreptul lor intern şi aferentă urmăririlor judiciare, angajate împotriva unor persoane pentru infracţiuni stabilite în conformitate cu prezentul articol, să fie exercitată în asa fel încît să se optimizeze eficacitatea măsurilor de depistare şi represiune în ceea ce priveşte infracţiunile în cauza, tinindu-se cont de necesitatea de a exercita un efect disuasiv în ceea ce priveşte comiterea lor.
    7. Părţile se asigura ca tribunalele lor sau alte autorităţi competente iau în consideraţie gravitatea infracţiunilor enumerate în paragraful 1 al prezentului articol şi circumstanţele vizate la paragraful 5 al prezentului articol atunci cînd ele au în vedere eventualitatea unei eliberari anticipate sau condiţionate a persoanelor recunoscute vinovate de aceste infracţiuni.
    8. Atunci cînd este cazul, fiecare parte poate determina în cadrul dreptului sau intern o perioadă de prescriere prelungită, în cursul căreia pot fi începute urmăririle pentru una dintre infracţiunile stabilite conform paragrafului 1 al prezentului articol. Aceasta perioada va fi mai lungă atunci cînd autorul presupus al infracţiunii s-a sustras justiţiei.
    9. Fiecare parte, conform sistemului sau juridic, ia măsurile pe care le considera necesare pentru ca orice persoană acuzata sau recunoscută ca fiind vinovata de o infracţiune stabilită conform paragrafului 1 al prezentului articol şi care se afla pe teritoriul ei, sa asiste la desfăşurarea procedurii penale necesare.
    10. În scopul cooperării dintre părţi, în virtutea prezentei convenţii şi în special al cooperării conform art. 5, 6, 7 şi 9, infracţiunile stabilite în conformitate cu prezentul articol nu sînt considerate infracţiuni fiscale sau politice, nici considerate ca avînd motive politice, fără a prejudicia limitele constituţionale şi legislaţia fundamentală a părţilor.
    11. Nici una dintre dispoziţiile prezentului articol nu lezeaza principiul conform căruia definirea infracţiunilor vizate şi mijloacelor juridice de apărare respective decurg în exclusivitate din dreptul intern al fiecărei părţi şi conform căruia infracţiunile menţionate sînt urmărite şi pedepsite conform acestui drept.


    Articolul 4

    Competenţa
    Fiecare parte:
    a) Adopta măsurile necesare pentru stabilirea competentei sale în ceea ce priveşte infracţiunile şi pe care le-a stabilit conform paragrafului 1 al art. 3, atunci cînd:
    I. Infracţiunea a fost comisă pe teritoriul sau.
    II. Infracţiunea a fost comisă la bordul unei nave sub pavilionul acesteia sau unei aeronave înmatriculate conform legislaţiei sale în momentul în care a fost comisă infracţiunea.
    b) Poate adopta măsurile necesare pentru a stabili competenţa sa în ceea ce priveşte infracţiunile pe care le-a stabilit conform paragrafului 1 al art. 3, atunci cînd:
    I. Infracţiunea a fost comisă de către unul dintre cetăţenii săi sau o persoană care are reşedinţa pe teritoriul sau.
    II. Infracţiunea a fost comisă la bordul unei nave împotriva căreia aceasta parte a fost autorizata sa ia măsurile necesare în virtutea art. 17, sub rezerva ca această competenţă sa nu fie decît pe baza acordurilor sau angajamentelor prevăzute la paragrafele 4 şi 9 ale articolului menţionat.
    III. Infracţiunea este una dintre cele stabilite conform alin. c/IV/ al paragrafului 1 al art. 3 şi a fost faptuita în afară teritoriului sau, în scopul faptuirii pe teritoriul sau a uneia dintre infracţiunile stabilite conform paragrafului 1 al art. 3.
    2. Fiecare parte:
    a) Adopta, de asemenea, măsurile necesare pentru a stabili competenţa sa în ceea ce priveşte infracţiunile pe care ea le-a stabilit conform paragrafului 1 al art. 3, atunci cînd presupusul autor al infracţiunii se afla pe teritoriul sau şi nu îl extrădează pe teritoriul unei alte părţi pe motivul:
    I. Ca infracţiunea a fost comisă pe teritoriul sau la bordul unei nave sub pavilionul sau sau a unei aeronave înmatriculate conform legislaţiei sale în momentul în care a fost comisă infracţiunea, sau
    II. Ca infracţiunea a fost comisă de către unul dintre cetăţenii săi.
    b) Poate, de asemenea, adopta măsurile pentru a stabili competenţa sa în ceea ce priveşte infracţiunile pe care le-a stabilit, conform paragrafului 1 al art. 3, atunci cînd autorul presupus al infracţiunii se afla pe teritoriul sau şi nu îl extrădează spre teritoriul altei părţi.
    3. Prezenta convenţiei nu exclude exercitarea vreunei competente în materie penală, stabilită de către o parte în conformitate cu dreptul sau intern.


    Articolul 5

    Confiscarea
    1. Fiecare parte adopta măsurile care sînt necesare pentru a permite confiscarea:
    a) Produsele dobîndite din infracţiunile stabilite în conformitate cu paragraful 1 al art. 3 sau bunurilor a căror valoare corespunde celei a produselor menţionate.
    b) Stupefiantelor, substanţelor psihotrope, materialelor şi echipamentelor sau altor instrumente utilizate sau destinate să fie utilizate în diverse modalităţi, chiar dacă este vorba de infracţiunile stabilite conform paragrafului 1 al art. 3.
    2. Fiecare parte adopta măsurile care sînt necesare pentru a permite autorităţilor competente sa identifice, sa detecteze şi sa inghete sau sa pună poprire asupra produselor, bunurilor, instrumentelor sau tuturor celorlalte lucruri vizate la paragraful 1 al prezentului articol, în scopul unei eventuale confiscari.
    3. Pentru a putea aplica măsurile prevăzute în prezentul articol, fiecare parte confirma dreptul tribunalelor sale sau altor autorităţi competente sa ordone producerea sau poprirea documentelor bancare, financiare sau comerciale. Părţile nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza să aplice dispoziţiile prezentului paragraf.
    4. a) Atunci cînd se efectuează o cerere în virtutea prezentului articol de către o altă parte care are competenţa pentru aducerea la cunoştinţa a unei infracţiuni stabilite în conformitate cu paragraful 1 al art. 3, partea pe teritoriul căreia sînt situate produsele, bunurile, instrumentele sau orice alte lucruri vizate la paragraful 1 al prezentului articol:
    I. Transmite cererea autorităţilor competente, în scopul de a face să se pronunţe o decizie de confiscare şi, dacă intervine aceasta decizie, determina executarea ei, sau
    II. Transmite autorităţilor competente, pentru ca aceasta să fie executată în limitele solicitării, decizia de confiscare luată de către partea primitoare conform paragrafului 1 al prezentului articol, pentru tot ce reprezintă produse, bunuri, instrumente sau orice alte lucruri vizate la paragraful 1, situate pe teritoriul părţii solicitate.
    b) Atunci cînd se efectuează o cerere în virtutea prezentului articol de către o altă parte care are competenţa pentru cunoaşterea unei infracţiuni stabilite conform paragrafului 1 al art. 3, partea solicitată ia măsuri pentru a identifica, detecta şi ingheta sau popri produsele, bunurile, instrumentele sau orice alte lucruri vizate la paragraful 1 al prezentului articol, în scopul confiscării eventuale, ordonate fie de către partea primitoare, fie ca urmare a unei cereri formulate, în virtutea alin. a) al prezentului paragraf, de către partea solicitată.
    c) Deciziile sau măsurile prevăzute la alin. a) şi b) ale prezentului paragraf sînt luate de către partea solicitată conform dreptului sau intern şi după dispoziţiile dreptului menţionat conform regulilor de procedura sau oricărui tratat, acord sau aranjament bilateral sau multilateral care o leagă de partea solicitanta.
    d) Dispoziţiile paragrafelor 6-19 ale art. 7 se aplică mutatis mutandis. În afară de informaţiile vizate la paragraful 10 al art. 7, solicitarile făcute conform prezentului articol conţin următoarele informaţii:
    I. Atunci cînd cererea se bazează pe alin. a) I al prezentului paragraf, o descriere a bunurilor de confiscat şi o expunere a faptelor pe care se bazează partea solicitanta care permite părţii solicitate sa admită pronunţarea unei decizii de confiscare în cadrul dreptului sau intern.
    II. Atunci cînd solicitarea decurge din alin. a) II, o copie legală admisibilă a deciziei de confiscare emise de către partea solicitanta pe care s-a fondat cererea, o expunere a faptelor şi informaţiilor care indica în ce limite trebuie executată decizia.
    III. Atunci cînd cererea decurge din alin. b), o expunere a faptelor pe care se bazează partea solicitanta şi o descriere a măsurilor cerute.
    e) Fiecare parte comunică secretarului general textul legilor şi reglementărilor sale care dau efect prezentului paragraf, cît şi textul oricărei modificări ulterior aduse acestor legi şi reglementări.
    f) Dacă o parte decide sa subordoneze adoptarea măsurilor vizate la alin. a) şi b) ale prezentului paragraf la existenta unui tratat în domeniu, ea considera prezenta convenţie ca o baza conventionala necesară şi suficienta.
    g) Părţile depun eforturi pentru a încheia tratate, acorduri sau angajamente bilaterale şi multilaterale în scopul de a întări eficacitatea cooperării internaţionale.
    5. a) Orice parte care confisca produse sau bunuri, în aplicarea paragrafului 1 sau paragrafului 4 ale prezentului articol, dispune de ele conform dreptului sau intern şi procedurilor sale administrative.
    b) Atunci cînd o parte acţionează la cererea unei alte părţi în aplicarea prezentului articol, ea poate avea în vedere, în mod special, încheierea unor acorduri care prevăd:
    I. Vărsarea valorii acestor produse şi bunuri sau fondurilor care provin din vînzarea lor sau unei părţi substanţiale din valoarea produselor şi bunurilor menţionate, unor organisme interguvernamentale specializate în lupta împotriva traficului ilicit şi abuzului de stupefiante şi substanţe psihotrope.
    II. Sa împartă cu alte părţi, în mod sistematic sau de la caz la caz, aceste produse sau aceste bunuri sau fondurile care provin din vînzarea lor, în conformitate cu dreptul sau intern, procedurile sale administrative sau acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate în acest sens.
    6. a) Dacă aceste produse au fost transformate sau convertite în alte bunuri, aceste bunuri pot face obiectul măsurilor vizate de către prezentul articol, în locul acestor produse.
    b) Dacă pe lîngă bunurile dobîndite în mod legal au fost amestecate şi unele produse, aceste bunuri - sub rezerva dreptului de poprire şi inghetare - pot fi confiscate la concurenta cu valoarea estimativă a produselor care au fost amestecate.
    c) Veniturile şi alte avantaje obţinute:
    I. Din produse.
    II. Din bunuri în care aceste produse au fost transformate sau convertite, sau
    III. Din bunuri cu care au fost amestecate produsele ce pot, de asemenea, face obiectul măsurilor vizate de către prezentul articol în acest mod şi în aceeaşi măsura ca şi produsele.
    7. Fiecare parte poate avea în vedere răsturnarea dovezii de proba în ceea ce priveşte originea ilicită a produselor presupuse sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscari, în măsura în care aceasta are loc conform principiilor dreptului sau intern şi naturii procedurii juridice şi altor proceduri.
    8. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu poate, în nici un caz, sa prejudicieze dreptului unor terţe persoane de buna-credinţa.
    9. Nici una dintre dispoziţiile prezentului articol nu prejudiciază principiul conform căruia măsurile vizate sînt definite şi executate conform dreptului intern al fiecărei părţi şi conform dispoziţiilor dreptului menţionat.


    Articolul 6

    Extrădarea
    1. Prezentul articol se aplică infracţiunilor stabilite de către părţi conform paragrafului 1 al art. 3.
    2. Fiecare dintre infracţiunile la care se aplică prezentul articol este de drept inclus în orice tratat de extrădare în vigoare, încheiat între părţi, ca infracţiune a cărui autor poate fi extrădat. Părţile se angajează sa includă aceste infracţiuni, ca infracţiuni al căror autor poate fi extrădat, în orice tratat de extrădare pe care îl vor încheia.
    3. Dacă o parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat primeşte o cerere de extrădare a unei părţi cu care ea nu a încheiat un astfel de tratat, ea poate considera prezenta convenţie ca baza legală de extrădare pentru infracţiunile la care se aplică prezentul articol. Părţile care au nevoie de măsuri legislative amanuntite pentru a putea utiliza prezenta convenţie ca baza legală de extrădare vor avea în vedere adoptarea unor astfel de măsuri.
    4. Părţile care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc între ele, pentru infracţiunile cărora li se aplică prezentul articol, caracterul de infracţiuni al căror autor poate fi extrădat.
    5. Extrădarea este subordonata condiţiilor prevăzute de dreptul părţii solicitate sau de către tratatele de extrădare aplicabile, inclusiv motivele pentru care partea solicitată poate refuza extrădarea.
    6. Atunci cînd examinează solicitarile primite în aplicarea prezentului articol, partea solicitată poate refuza să facă dreptate dacă autorităţile sale judiciare sau alte autorităţi competente au motive serioase sa creadă ca extrădarea ar usura exercitarea urmărilor sau impunerii unei sancţiuni penale împotriva unei persoane din cauza rasei, religiei, naţionalităţii sau opiniilor politice sau ar cauza un prejudiciu pentru un motiv oarecare unei persoane aflate în cauza în urma solicitării.
    7. Părţile depun eforturi pentru a accelera procedurile de extrădare şi pentru a simplifica exigenţele în materie de dovezi, în ceea ce priveşte infracţiunile la care se aplică prezentul articol.
    8. Sub rezerva dispoziţiilor dreptului sau intern şi tratatelor de extrădare pe care le-a încheiat, partea solicitată poate, la cererea părţii solicitante şi dacă ea considera ca circumstanţele o justifica şi ca este urgent, sa pună sub stare de detenţie o persoană prezenta pe teritoriul sau şi a carei extrădare este solicitată sau sa ia alte măsuri cu privire la asigurarea prezentei sale pe timpul procedurii de extrădare.
    9. Fără a renunţa la exercitarea competentei penale, stabilite conform dreptului sau intern, o parte pe teritoriul căreia se afla autorul presupus al infracţiunii trebuie:
    a) Dacă pentru motivele enunţate la alin. a) al paragrafului 2 al art. 4 aceasta nu extrădează pentru o infracţiune stabilită conform paragrafului 1 al art. 3, cazul va fi supus autorităţilor competente pentru exercitarea acţiunii penale, numai dacă nu s-a convenit altfel cu partea solicitanta.
    b) Dacă aceasta nu extrădează pentru o asemenea infracţiune şi dacă ea şi-a stabilit competenţa în ceea ce priveşte aceasta infracţiune conform alin. b) al paragrafului 2 al art. 4, cazul va fi înaintat autorităţilor competente pentru exercitarea acţiunii penale, numai dacă partea solicitanta nu cere altceva în scopul păstrării competentei sale legitime.
    10. Dacă extrădarea solicitată în scopul exercitării unei pedepse este refuzată, pentru ca persoana care reprezintă obiectul acestei cereri este cetăţean al părţii solicitate, aceasta, dacă legislaţia i-o permite în conformitate cu prescripţiile acestei legislaţii şi la cererea părţii solicitante, va avea în vedere să execute ea însăşi pedeapsa care a fost pronunţată conform legislaţiei părţii solicitante sau restului din aceasta pedeapsa.
    11. Părţile se straduiesc sa încheie acorduri bilaterale şi multilaterale pentru a permite extrădarea sau pentru a-i creşte eficacitatea.
    12. Părţile pot avea în vedere încheierea unor acorduri bilaterale sau multilaterale referitoare la unele puncte speciale sau cu caracter general, cu privire la transferul în ţara lor a unor persoane condamnate la pedepse cu închisoarea sau alte pedepse cu privatiune de libertate, datorită infracţiunilor la care se aplică prezentul articol, pentru ca acestea să-şi poată executa restul de pedeapsa.


    Articolul 7

    Asistenţa judiciară
    1. Părţile îşi acorda mutual, conform prezentului articol, asistenţa judiciară pe scara larga pentru toate anchetele, urmăririle penale şi procedurile juridice cu privire la infracţiunile stabilite în conformitate cu paragraful 1 al art. 3.
    2. Asistenţa judiciară care se acordă în aplicarea prezentului articol poate fi solicitată în următoarele scopuri:
    a) stringerea marturiilor şi depozitiilor;
    b) notificarea actelor judiciare;
    c) efectuarea de perchezitii şi popriri;
    d) examinarea obiectelor şi vizitarea locurilor;
    e) furnizarea de informaţii şi de probe de culpabilitate;
    f) furnizarea de originale sau copii certificate conforme de documente şi dosare pertinente, inclusiv extrase bancare, documente contabile, dosare de societăţi şi documente comerciale;
    g) identificarea sau detectarea produselor, bunurilor, instrumentelor sau altor lucruri în scopul stringerii probelor.
    3. Părţile pot să-şi acorde una alteia orice alta forma de asistenţa judiciară autorizata de către dreptul intern al părţii solicitate.
    4. La cerere, părţile facilitează sau încurajează, într-o măsura compatibila cu legislaţia lor şi practica lor interna, prezentarea sau punerea la dispoziţie a unor persoane, inclusiv deţinuţi care accepta să-şi aducă concursul la ancheta sau sa participe la procedura.
    5. Părţile nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza asistenţa judiciară prevăzută în prezentul articol.
    6. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează, în nici un fel, obligaţiile care decurg din orice alt tratat bilateral sau multilateral care determina sau trebuie să determine, în totalitate sau parţial, asistenţa judiciară în materie penală.
    7. Paragrafele 8-19 ale prezentului articol sînt aplicabile solicitărilor făcute conform prezentului articol dacă părţile în chestiune nu sînt legate printr-un tratat de asistenţa judiciară. Dacă aceste părţi sînt legate printr-un asemenea tratat, dispoziţiile corespunzătoare ale acestui tratat sînt aplicabile numai dacă părţile nu convin să aplice în locul lor dispoziţiile paragrafelor 8-19 ale prezentului articol.
    8. Părţile desemnează o autoritate sau, dacă este nevoie, autorităţile care au responsabilitatea şi dreptul de a răspunde la solicitarile de asistenţa judiciară sau de a le transmite autorităţilor competente pentru executare.
    Autoritatea sau autorităţile desemnate în acest scop vor fi notificate secretariatului general. Transmiterea solicitărilor de asistenţa judiciară şi a oricăror comunicări cu privire la aceasta se face între autorităţile desemnate de către părţi; prezenta dispoziţie se înţelege sub rezerva dreptului fiecărei părţi de a cere ca aceste solicitări şi comunicări să-i fie adresate pe cale diplomatică, iar cazurile urgente, dacă părţile cad de acord, prin intermediul OIPC/Interpol, dacă acest lucru este posibil.
    9. Cererile sînt adresate, în scris, într-o limbă acceptabilă pentru partea solicitată. În cazul în care limbile sînt acceptate de fiecare parte, ele sînt notificate secretariatului general. În caz de urgenta şi dacă părţile cad de acord, cererile pot fi făcute pe cale orala, dar trebuie confirmate imediat prin scris.
    10. Cererile pentru asistenţa judiciară trebuie să conţină informaţiile următoare:
    a) Desemnarea autorităţilor de unde provine cererea.
    b) Obiectul şi natura anchetelor, urmăririlor penale sau procedurii judiciare la care se referă cererea şi numele şi funcţiile autorităţilor care se ocupa de aceasta.
    c) Un rezumat al faptelor pertinente, cu excepţia cererilor adresate în scopul notificării actelor judiciare.
    d) O descriere a asistenţei solicitate şi descrierea amănunţită a oricărei proceduri specifice pe care partea solicitanta ar dori sa o vada aplicată.
    e) Dacă este posibil, identitatea, adresa şi naţionalitatea oricărei persoane vizate.
    f) Scopul în care mărturia, informaţiile şi măsurile sînt solicitate.
    11. Partea solicitată poate cere o completare de informaţii atunci cînd acest lucru i se pare necesar pentru a executa cererea conform legislaţiei sale sau cînd acest lucru poate usura executarea cererii.
    12. Orice cerere este executată conform legislaţiei părţii solicitate şi, în măsura în care acest lucru nu contravine legislaţiei menţionate şi cînd este posibil, în conformitate cu procedurile specificate în cerere.
    13. Partea solicitanta nu comunică şi nici nu utilizează informaţiile sau marturiile furnizate de către partea solicitată pentru anchete, urmăriri penale sau proceduri judiciare, altele decît cele vizate în cerere, fără consimţămîntul prealabil al părţii solicitate.
    14. Partea solicitanta poate să ceara ca partea solicitată sa păstreze secretul asupra cererii şi conţinutului sau numai în măsura necesară pentru a-i da urmare. Dacă partea solicitată nu poate satisface aceasta exigenta, ea va informa imediat partea solicitanta.
    15. Asistenţa judiciară poate fi refuzată:
    a) Dacă cererea nu a fost facuta conform dispoziţiilor prezentului articol.
    b) Dacă partea solicitată considera ca executarea cererii poate leza suveranitatea, securitatea, ordinea publică sau alte interese esenţiale ale sale.
    c) În cazul în care legislaţia părţii solicitate ar interzice autorităţilor sale sa ia măsurile necesare, dacă a fost vorba de o infracţiune similară care a reprezentat obiectul unei anchete, urmăririi penale sau unei proceduri judiciare în cadrul propriei sale competente.
    d) În cazul în care acceptarea cererii este contrară sistemului juridic al părţii solicitate, cu privire la asistenţa judiciară.
    16. Orice refuz de acordare a asistenţei judiciare trebuie motivat.
    17. Asistenţa judiciară poate fi amînată de către partea solicitată pe motiv ca ar împiedica o ancheta, urmăririle penale sau o procedură judiciară în curs.
    În astfel de cazuri, partea solicitată consulta partea solicitanta în scopul de a determina dacă acest ajutor mai poate fi furnizat în condiţiile considerate necesare de către partea solicitată.
    18. Un martor, un expert sau orice altă persoană care consimte să depună mărturie în cursul unei proceduri sau sa colaboreze la o ancheta, la urmăriri penale sau proceduri judiciare pe teritoriul părţii solicitante nu va fi nici urmărit, nici deţinut, nici pedepsit, nici supus vreunei restrictii a libertăţii personale pe acest teritoriu pentru alte omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul părţii solicitate. Aceasta imunitate va inceta atunci cînd martorul, expertul sau persoana menţionată, care a avut posibilitatea de a părăsi teritoriul pentru o perioadă de 15 zile consecutiv sau pentru orice alta perioada convenită de către părţi, socotind de la data la care ei au fost oficial informati ca prezenta lor nu mai era necesară pentru autorităţile judiciare, au rămas, cu toate acestea, din proprie voinţa sau după ce l-au părăsit, au revenit din proprie dorinţa.
    19. Cheltuielile obişnuite făcute pentru executarea unei cereri sînt suportate de partea solicitată, numai dacă nu s-a convenit altfel între părţile implicate. Atunci cînd se fac cheltuieli importante sau extraordinare sau cînd se releva a fi necesare ulterior pentru a executa cererea, părţile se vor consulta pentru a fixa condiţiile conform cărora cererea va fi executată, cît şi modul în care vor fi asumate cheltuielile.
    20. Părţile iau în consideraţie, în unele cazuri, posibilitatea de a încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care servesc obiectivelor dispoziţiilor prezentului articol, le conferă un efect practic sau le intaresc.


    Articolul 8

    Transferul procedurilor represive
    Părţile vor lua în considerare posibilitatea de a-şi transfera procedurile represive relativ la infracţiunile stabilite în conformitate cu paragraful 1 al art. 3, în cazurile în care acest transfer este necesar în interesul unei bune administrări a justiţiei.


    Articolul 9

    Alte forme de cooperare şi formare
    1. Părţile vor coopera strins, conform sistemelor juridice şi administrative respective, cu scopul de a întări eficacitatea acţiunii de detectare şi represie vizind sa pună capăt comiterii de infracţiuni stabilite conform paragrafului 1 al art. 3. În special, pe baza acordurilor sau aranjamentelor bilaterale sau multilaterale:
    a) Ele stabilesc şi menţin canale de comunicare între organismele şi serviciile naţionale competente, în scopul de a facilita schimbul sigur şi rapid de informaţii cu privire la toate aspectele infractionale stabilite conform paragrafului 1 al art. 3, inclusiv, dacă părţile interesate considera necesar, legăturile acestui trafic cu alte activităţi delictuale.
    b) Părţile cooperează între ele, atunci cînd este vorba de infracţiuni stabilite conform paragrafului 1 al art. 3, şi avînd un caracter internaţional, conducind anchetele care se referă la:
    I. Identitatea, locul în care se găsesc şi activităţile pe care le exercita persoanele suspectate pentru infracţiuni stabilite conform paragrafului 1 al art. 3.
    II. Miscarea produselor şi bunurilor provenite din comiterea infracţiunilor menţionate.
    III. Miscarea stupefiantelor, substanţelor psihotrope, substanţelor înscrise în tabelul I şi II ale prezentei convenţii şi instrumentele utilizate sau destinate să fie utilizate în comiterea acestor infracţiuni.
    c) Atunci cînd este cazul, şi dacă acest lucru nu contravine dreptului intern, ele creează, tinindu-se cont de necesitatea protejării securităţii persoanelor şi operaţiunilor, echipe mixte însărcinate sa pună în practica dispoziţiile prezentului paragraf. Agenţii oricărei părţi, membrii unor anumite echipe se conformează indicaţiilor autorităţilor competente ale părţii pe teritoriul căreia se derulează operatia. În toate aceste cazuri, părţile interesate veghează ca să fie respectata pe deplin suveranitatea părţii pe teritoriul căreia se desfăşoară operatia.
    d) Ele furnizează, atunci cînd este cazul, cantităţile necesare de substanţe în scopul efectuării analizei sau anchetei.
    e) Ele facilitează o coordonare eficienta între organismele lor şi serviciile competente şi favorizează schimbul de personal şi de experţi, inclusiv detasarea agenţilor de legătură.
    2. În măsura în care acest lucru este necesar, fiecare parte instituie, dezvolta sau amelioreaza programele de formare specifice în folosul membrilor şi serviciilor sale de detectare şi reprimare şi altui personal, inclusiv agenţilor de vama, însărcinaţi cu reprimarea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art. 3.
    Aceste programe vor trebui să se refere, mai ales, la următoarele puncte:
    a) metodele folosite pentru detectarea şi reprimarea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art. 3;
    b) itinerariile adoptate şi tehnicile folosite de către persoanele suspectate de infracţiuni, stabilite conform paragrafului 1 al art. 3, în special în statele de tranzit şi măsurile de lupta potrivite;
    c) controlul importului şi exportului de stupefiante, substanţe psihotrope şi substanţe înscrise în tabelul I şi II;
    d) detectarea şi controlul miscarii produselor şi bunurilor care provin din comiterea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art. 3 şi a stupefiantelor, substanţelor psihotrope, substanţelor înscrise în tabelul I şi II şi instrumentelor utilizate sau destinate a fi folosite pentru a comite infracţiunile menţionate;
    e) metodele folosite pentru transferarea, disimularea sau deghizarea acestor produse, bunuri şi instrumente;
    f) stringerea probelor;
    g) tehnicile de control în zonele libere şi porturile libere;
    h) tehnicile moderne de detectare şi reprimare.
    3. Părţile îşi acorda sprijin pentru a planifica şi executa programe de formare şi cercetare care le permit să facă schimb de cunoştinţe specializate în domeniile vizate la paragraful 2 al prezentului articol şi în acest scop organizează, de asemenea, atunci cînd este cazul, conferinţe şi seminare regionale şi internaţionale pentru a stimula cooperarea şi a permite examinarea problemelor de interes comun, inclusiv problemele şi nevoile specifice ale statelor de tranzit.


    Articolul 10

    Cooperarea internationala şi asistenţa acordată statelor de tranzit
    1. Părţile cooperează, direct sau prin intermediul organizaţiilor internaţionale sau regionale competente, în scopul de a ajuta şi de a sprijini în măsura posibila, statele de tranzit şi în special ţările în curs de dezvoltare, care au nevoie de o astfel de asistenţa şi un astfel de sprijin, prin intermediul programelor de cooperare tehnica, care vizează sa împiedice schimbul şi tranzitul ilicit şi care se referă la activităţile conexe.
    2. Părţile pot întreprinde, direct sau prin intermediul organizaţiilor internaţionale sau regionale competente, sa furnizeze un ajutor financiar acestor state de tranzit pentru a dezvolta şi întări infrastructura necesară eficacitatii luptei contra traficului ilicit şi prevenirii acestui trafic.
    3. Părţile pot încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale pentru a spori eficacitatea cooperării internaţionale prevăzute în prezentul articol şi pot avea în vedere încheierea unor aranjamente financiare în aceasta privinta.


    Articolul 11

    Livrări supravegheate
    1. Dacă principiile fundamentale ale sistemelor lor juridice interne o permit, părţile iau măsurile necesare, ţinînd cont de posibilităţile lor, pentru a permite recurgerea adecvată la livrări supravegheate pe scara internationala, pe bază de acorduri sau angajamente pe care ele le-au încheiat, în scopul identificarii indivizilor implicaţi în infracţiunile stabilite conform paragrafului 1 al art. 3 şi de a începe urmăririle împotriva lor.
    2. Decizia de a recurge la livrări supravegheate este luată în fiecare caz în speta şi poate, dacă este cazul, sa ţină cont de aranjamente şi înţelegeri financiare în ceea ce priveşte exercitarea competentei lor de către părţile interesate.
    3. Expedierile ilicite pentru care s-a convenit ca livrarea să fie supravegheată pot, cu consimţămîntul părţilor interesate, să fie interceptate şi autorizate în continuare în trimiterea lor, fie asa cum sînt, fie după ce stupefiantele sau substantele psihotrope au fost sustrase sau au fost înlocuite total sau parţial cu alte produse.


    Articolul 12

    Substanţe care sînt folosite frecvent în procesul fabricării ilicite de stupefiante sau substanţe psihotrope
    1. Părţile adopta măsurile pe care le considera adecvate pentru a împiedica deturnarea substanţelor înscrise în tabelul I şi II, în scopul fabricării ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope şi cooperează între ele în acest scop.
    2. Dacă o parte sau organul sînt în posesia unor informaţii care după părerea lor fac necesară înscrierea unei substanţe în tabelul I sau tabelul II, ele adresează secretarului general o notificare însoţită de toate informaţiile pertinente pentru sprijinirea acestora. Procedura expusă la paragrafele 2-7 ale prezentului articol se aplică, de asemenea, atunci cînd o parte sau organul sînt în posesia unor informaţii care justifica radierea unei substanţe din tabelul I sau tabelul II sau trecerea unei substanţe dintr-un tabel în altul.
    3. Secretarul general comunică aceasta notificare şi toate informaţiile pe care le considera adecvate părţilor, comisiei, iar dacă aceasta notificare provine de la o parte, şi organului. Părţile comunică secretarului general observaţiile lor cu privire la notificare cît şi toate informaţiile complementare de natura sa ajute organul sa procedeze la o evaluare, iar comisia să se pronunţe.
    Dacă organul, ţinînd cont de amploarea, importanţa şi diversitatea utilizarilor ilicite ale substanţei şi după ce a examinat dacă ar fi posibil şi uşor de utilizat substantele inlocuitoare, atît în scopuri ilicite cît şi pentru fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope, constata:
    a) Ca substanţa este frecvent utilizata în fabricarea ilicită a unui stupefiant sau a unei substanţe psihotrope; şi
    b) Ca fabricarea ilicită a unui stupefiant sau a unei substanţe psihotrope, prin volumul şi prin amploarea lor creează probleme grave de sănătate publică sau sociale justificind astfel o acţiune pe plan internaţional.
    El comunică comisiei o evaluare a substanţei, indicind, mai ales, efectele probabile ale includerii sale în tabelul I sau tabelul II, atît asupra utilizarilor ilicite cît şi asupra fabricării ilicite, şi dacă este cazul face recomandări cu privire la măsurile de control care ar fi adecvate pentru evaluarea menţionată.
    5. Comisia ţinînd cont de observaţiile prezentate de către părţi şi de observaţiile şi recomandările organului a căror evaluare va fi determinata pe plan ştiinţific şi luînd în mod cuvenit în considerare toţi ceilalţi factori pertinenţi, poate decide, cu o majoritate de 2/3 dintre membrii săi, sa înscrie o substanţa în tabelul I şi tabelul II.
    6. Orice decizie luată de către comisie în virtutea prezentului articol este comunicată de către secretarul general tuturor statelor şi altor unităţi care sînt părţi la prezenta convenţie sau li se conferă dreptul sa devină, cît şi organului. Ea intră în vigoare definitiv pentru fiecare parte la 180 de zile după data comunicării sale.
    7. a) Deciziile luate de comisie, în virtutea prezentului articol, sînt supuse consiliului pentru revizuire, dacă una dintre părţi prezintă o solicitare în cele 180 de zile ce urmează după data notificării lor. Cererea trebuie să fie adresată secretarului general şi însoţită de toate informaţiile adecvate care o motiveaza.
    b) Secretarul general comunică copia cererii şi informaţiilor adecvate comisiei, organului şi tuturor părţilor, invitindu-le să-şi prezinte observaţiile în termen de 90 de zile. Toate observaţiile primite sînt comunicate consiliului.
    c) Consiliul poate confirma sau anula decizia comisiei. Decizia sa este comunicată tuturor statelor şi altor entităţi, care sînt părţi la prezenta convenţie sau sînt pe cale sa devină, comisiei şi organului.
    8. a) Sub rezerva caracterului general al dispoziţiilor paragrafului 1 al prezentului articol şi dispoziţiilor Convenţiei din 1961, Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată şi Convenţiei din 1971, părţile iau măsurile pe care le cred de cuviinţă pentru a controla pe teritoriul lor, fabricarea şi distribuirea substanţelor înscrise în tabelul I şi II;
    b) În acest scop, părţile pot:
    I. Sa exercite supravegherea tuturor persoanelor şi întreprinderilor care se ocupa cu fabricarea şi distribuirea substanţelor menţionate.
    II. Sa supună unui regim de licenţă localurile şi stabilimentele în care poate avea loc fabricarea sau distribuirea.
    III. Sa solicite ca titularii unei licenţe să obţină autorizaţii pentru a se ocupa de operaţiile sus-menţionate.
    IV. Sa împiedice acumularea de către fabricanti şi distribuitori a unor cantităţi din substantele menţionate care să le depăşească pe cele care solicită o funcţionare normală a întreprinderilor şi situaţiei pieţei.
    9. În ceea ce priveşte substantele înscrise în tabelul I şi II, fiecare parte ia măsurile următoare:
    a) Ea stabileşte şi menţine un sistem de supraveghere a comerţului internaţional cu substanţe incluse în tabelul I şi II în scopul de a usura detectarea operaţiunilor suspecte. Aceste sisteme de supraveghere trebuie să fie puse în funcţiune în strinsa cooperare cu fabricantii, importatorii, vînzătorii en gros şi în detaliu care semnaleaza autorităţilor competente comenzile şi operaţiile suspecte.
    b) Ea prevede confiscarea oricărei substanţe înscrise în tabelul I şi II dacă exista suficiente dovezi ca aceasta este destinată sa servească la fabricarea ilicită a unui stupefiant sau substanţe psihotrope.
    c) Ea informează, cît mai rapid posibil, autorităţile şi serviciile competente ale părţilor interesate dacă exista motive pentru a crede ca o substanţa înscrisă în tabelul I şi II este importata, exportata sau în tranzit în scopul fabricării ilicite de stupefiante sau substanţe psihotrope, mai ales furnizîndu-le informaţii asupra modalităţilor de plată utilizate şi toate celelalte elemente esenţiale pe care se bazează convingerea sa.
    d) Ea solicita ca trimiterile care fac obiectul importurilor şi exporturilor să fie corect marcate şi însoţite de documentele necesare. Documente comerciale ca facturi, lista de marfa, documente de vama, de transport şi alte documente de expediţie trebuie să indice numele substanţelor care fac obiectul importului sau exportului, asa cum figurează în tabelul I şi II, cantitatea importata sau exportata, cît şi numele, adresa exportatorului, importatorului şi, atunci cînd este cunoscută, cea a destinatarului.
    e) Ea procedează astfel ca documentele vizate la alin. d) al prezentului paragraf să fie păstrate cel puţin 2 ani şi ţinute la dispoziţia autorităţilor competente pentru examinare.
    10. a) În afară dispoziţiilor paragrafului 9 şi la cererea adresată secretarului general de partea interesată, fiecare parte de pe teritoriul căreia o substanţa înscrisă în tabelul I trebuie exportata, supraveghează ca, înaintea exportarii, informaţiile de mai jos să fie furnizate de către autorităţile competente, autorităţilor competente din ţara importatoare.
    I. Numele şi adresa exportatorului şi importatorului şi, atunci cînd este cunoscut, cel al destinatarului.
    II. Desemnarea substanţei asa cum figurează în tabelul I.
    III. Cantitatea de substanţa exportata.
    IV. Punctul de intrare şi data expedierii prevăzute.
    V. Toate celelalte informaţii reciproc convenite între părţi.
    b) Orice parte poate să adopte măsuri de control mai strict sau mai severe decît cele prevăzute în paragraful prezent, dacă ea considera ca acest lucru este necesar sau de dorit.
    11. Atunci cînd una dintre părţi furnizează informaţii celeilalte, conform paragrafelor 9 şi 10 ale prezentului articol, ea poate solicita părţii care le primeşte sa păstreze caracterul confidenţial al oricărui secret economic, industrial, comercial sau profesional sau procedeu comercial pe care pot sa-l conţină.
    12. Fiecare parte furnizează anual organului, în forma şi modalitatea definite de acesta şi utilizînd formulele care îi vor fi furnizate, informaţii cu privire la:
    a) Cantităţile de substanţe înscrise la tabelul I şi II care au fost confiscate şi dacă este cunoscută şi originea lor.
    b) Orice alta substanţa care nu este înscrisă în tabelul I şi II dar care a fost identificata ca servind la fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope şi pe care partea o considera ca suficient de importanţa pentru a fi propusă în atenţia organului.
    c) Metodele de determinare şi fabricare ilicită.
    13. Organul întocmeşte un raport anual către comisie cu privire la aplicarea prezentului articol, iar comisia examinează periodic dacă tabelul I şi II sînt adecvate şi competente.
    14. Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică nici la preparatele farmaceutice, nici la alte preparate care conţin substantele înscrise în tabelul I sau tabelul II şi compuse astfel încît substantele menţionate sa nu poată fi utilizate cu usurinta, nici extrase prin mijloace uşor de aplicat.


    Articolul 13

    Materiale şi echipamente
    Părţile iau măsurile pe care le considera potrivite pentru a preveni comerţul şi deturnarea de materiale şi echipamente în scopul producerii sau fabricării de stupefiante şi substanţe psihotrope şi vor coopera în acest scop.


    Articolul 14

    Măsuri care vizează eliminarea culturii ilicite de plante din care se extrag stupefiante şi suprimarea cererii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope
    1. Măsurile luate de către părţi, în virtutea prezentei convenţii, nu vor fi mai puţin stricte decît dispoziţiile aplicabile eliminării culturii ilicite de plante care conţin stupefiante şi substanţe psihotrope şi eliminării cererii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope în termenii dispoziţiei Convenţiei din 1961, a Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată şi Convenţiei din 1971.
    2. Fiecare parte ia măsurile adecvate pentru a împiedica pe teritoriul sau cultura ilicită de plante care conţin stupefiante sau substanţe psihotrope ca macul opiaceu, arborele de coca şi planta de cannabis şi pentru a distruge pe cele care ar fi cultivate în mod ilicit. Măsurile adoptate trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului şi sa ţină cont de utilizarile licite traditionale - atunci cînd asemenea utilizări sînt atestate de istorie - cît şi de protecţia mediului.
    3. a) Părţile pot coopera pentru a creşte eficienta eforturilor care vizează sa elimine cultura ilicită. Aceasta cooperare poate să comporte mai ales, dacă este cazul, sprijinirea unei dezvoltări rurale integrate, care să ducă la culturi de înlocuire viabile din punct de vedere economic.
    Înainte de a aplica asemenea programe de dezvoltare rurală va trebui să se ţină cont de factori ca: accesul pe piaţa, resursele disponibile şi situaţia socio-economică. Părţile pot sa cada de acord cu privire la alte măsuri adecvate de cooperare.
    b) Părţile facilitează, de asemenea, schimbul de informaţii cu caracter ştiinţific şi tehnic cît şi executarea lucrărilor de cercetare cu privire la eliminarea culturii ilicite.
    c) În situaţia cînd au frontiere comune, părţile vor depune eforturi sa coopereze cu programe de eliminare a culturii ilicite în zonele de frontieră respective.
    4. Părţile adopta măsurile adecvate pentru suprimarea sau reducerea cererii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope, în scopul reducerii suferintelor omeneşti şi pentru a face sa dispara incitatiile de ordin financiar la traficul ilicit. Aceste măsuri pot fi, mai ales, fondate pe recomandările Organizaţiei Naţiunilor Unite, instituţiilor specializate ale Naţiunilor Unite, ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alte organizaţii internaţionale competente şi pe schema multidisciplinara completa adoptată de către Conferinţa internationala cu privire la abuzul şi traficul ilicit de droguri ţinuta în 1987, în măsura în care aceasta se referă la eforturile organismelor guvernamentale şi neguvernamentale, cît şi la iniţiativa privată în domeniul prevenirii, tratamentului şi readaptarii. Părţile pot încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care vizează sa suprime sau sa reducă cererea ilicită de stupefiante şi substanţe psihotrope.
    5. Părţile pot lua, de asemenea, măsurile necesare pentru distrugerea rapida sau utilizarea legală de stupefiante, substanţe psihotrope şi substanţe înscrise în tabelul I şi II care au fost inghetate sau confiscate şi pentru care cantitatea din aceste substanţe, certificate cu forme în regula, să fie admisibile ca proba.


    Articolul 15

    Transportori comerciali
    1. Părţile iau măsurile adecvate pentru a se asigura ca mijloacele de transport exploatate de către transportorii comerciali nu servesc la comiterea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art. 3; aceste măsuri pot cuprinde încheierea unor aranjamente speciale cu transportorii comerciali.
    2. Fiecare parte solicita transportorilor comerciali sa ia precautii rezonabile pentru a împiedica ca mijloacele lor de transport sa nu servească la comiterea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art. 3. Aceste precautii pot să se bazeze, mai ales, pe:
    a) Dacă transportorul comercial îşi are stabilimentul sau principal pe teritoriul acestei părţi:
    I. Formarea de personal care să fie capabil sa identifice trimiterile sau persoanele suspecte.
    II. Stimularea integrităţii personalului.
    b) Dacă transportorul comercial operează pe teritoriul acestei părţi:
    I. Depunerea listelor de mărfuri înainte, de fiecare data cînd acest lucru este posibil.
    II. Folosirea unor sigilii infalsificabile şi posibile de controlat distinct.
    III. Informarea autorităţilor competente, în cel mai scurt timp posibil, cu privire la orice circumstanţă suspecta care poate să fie legată de comiterea infracţiunilor stabilite în conformitate cu paragraful 1 al art. 3.
    3. Fiecare parte veghează ca, la punctele de intrare şi ieşire şi în alte zone de control vamal, transportorii comerciali şi autorităţile competente sa coopereze, în scopul împiedicării accesului neautorizat la mijloacele de transport şi la incarcatura, să aplice măsurile de securitate adecvate.


    Articolul 16

    Documentele comerciale şi marcajul exporturilor
    1. Fiecare parte solicita ca expedierile licite de stupefiante şi substanţe psihotrope destinate exportului să fie însoţite de documentele necesare. În afară de faptul ca expedierile trebuie să satisfacă prescripţiile în materie de documentaţie, enunţate în art. 31 al Convenţiei din 1961, în art. 31 al Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată şi în art. 12 al Convenţiei din 1971, documentele comerciale, ca: facturile, listele de mărfuri, documentele vamale, de transport şi alte documente de expediere trebuie să indice denumirea stupefiantelor şi substanţelor psihotrope care fac obiectul exporturilor şi asa cum figurează în tabelele pertinente ale Convenţiei din 1961, Convenţiei din 1961 cum apare modificată şi Convenţiei din 1971, cantitatea exportata, cît şi numele şi adresa exportatorului, importatorului şi, atunci cînd este cunoscut, cel al destinatarului.
    2. Fiecare parte va impune ca expedierile de stupefiante şi substanţe psihotrope destinate exportului sa nu fie marcate incorect.


    Articolul 17

    Traficul ilicit pe mare
    1. Părţile cooperează, în măsura posibila, pentru a pune capăt traficului ilicit pe mare, în conformitate cu dreptul internaţional maritim.
    2. Partea care are motive întemeiate sa banuiasca ca o nava sub pavilion sau care nu abordeaza nici un pavilion sau nu poarta nici o înmatriculare - se ocupa cu traficul ilicit poate solicita altor părţi sa o ajute pentru a pune capăt acestei utilizări. Părţile astfel solicitate furnizează aceasta asistenţa în limita mijloacelor de care ele dispun.
    3. Partea care are motive întemeiate sa banuiasca ca o nava care exercită libertatea de navigaţie, conform dreptului internaţional, şi navigind sub pavilion sau fiind înmatriculată la o altă parte se ocupa cu traficul ilicit, poate să anunţe statul sub pavilionul căruia navighează nava, să solicite confirmarea înmatriculării şi, dacă acest lucru se confirma, sa ceara autorizaţia acestui stat pentru a lua măsurile adecvate cu privire la aceasta nava.
    4. În conformitate cu dispoziţiile paragrafului 3 sau tratatele în vigoare dintre ele sau orice alte acorduri sau aranjamente încheiate între aceste părţi, statul sub pavilionul căruia navighează nava poate să autorizeze mai ales statul solicitat:
    a) sa inspecteze nava;
    b) sa viziteze nava;
    c) dacă sînt descoperite probe ale participării la un trafic ilicit, trebuie luate măsurile adecvate cu privire la nava, persoanele care se găsesc la bord şi la incarcatura.
    5. Atunci cînd iau o măsura în urma aplicării prezentului articol, părţile interesate ţin cont de necesitatea de a nu leza securitatea vieţii pe mare şi cea a navei şi încărcăturii sale şi sa nu prejudicieze interesele comerciale şi juridice ale statului de care depinde pavilionul sau orice alt stat interesat.
    6. Statul sub pavilionul căruia navighează nava poate, în măsura în care este compatibil cu obligaţiile sale conform paragrafului 1 al prezentului articol, sa subordoneze autorizaţia sa condiţiilor fixate de comun acord între ele şi statul solicitant, mai ales în ceea ce priveşte responsabilitatea.
    7. Fiecare parte va răspunde, fără întîrziere, la orice solicitare care îi este adresată de către o altă parte în scopul de a determina dacă o nava sub pavilionul sau este autorizata sa navigheze şi la cererile de autorizare prezentate în aplicarea paragrafului 3.
    În momentul în care devine parte la prezenta convenţie, fiecare stat desemnează autoritatea, sau dacă este cazul, autorităţile care au calitatea de a primi aceste cereri şi sa răspundă la ele. În luna care urmează acestei desemnari, secretarul general notifica tuturor părţilor autoritatea desemnată de fiecare dintre ele.
    8. Partea care a luat una din măsurile prevăzute în prezentul articol informează, fără întîrziere statul sub pavilionul căruia navighează nava cu privire la rezultatele acestei măsuri.
    9. Părţile vor avea în vedere încheierea de acorduri sau angajamente bilaterale sau regionale, în scopul de a da curs dispoziţiilor prezentului articol sau pentru a-i spori eficienta.
    10. Măsurile luate în aplicarea paragrafului 4 nu sînt executate decît de navele de război sau aeronavele militare sau alte nave ori aeronave care poarta vizibil o marca exterioară şi sînt identificabile ca fiind în serviciul statului.
    11. Orice măsură luată pe baza prezentului articol va tine cont, conform dreptului internaţional maritim, de necesitatea de a nu impieta asupra drepturilor şi obligaţiilor şi exercitării competentei statelor riverane, nici de a leza aceste drepturi, obligaţii sau competente.


    Articolul 18

    Zone libere şi porturi libere
    1. Părţile vor aplica, pentru a pune capăt traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi substanţe înscrise în tabelul I şi II în zonele libere şi porturile libere, măsuri care nu sînt mai puţin stricte decît cele pe care le aplica în alte părţi ale teritoriului lor.
    2. Părţile vor depune eforturi pentru:
    a) A supraveghea miscarea mărfurilor şi persoanelor în porturile libere şi zonele libere şi, în acest scop, vor da permisiunea autorităţilor competente sa procedeze la vizitarea încărcăturii şi navelor care intra şi ies, inclusiv navelor de croaziera şi pescuit, cît şi aeronavelor şi vehiculelor şi atunci cînd este cazul sa perchezitioneze membrii echipajului şi pasagerii, cît şi bagajul acestora.
    b) A stabili şi a menţine un sistem care permite decelarea expedierilor suspectate de a conţine stupefiante, substanţe psihotrope sau substanţe înscrise în tabelul I şi II, care intra sau ies din zonele şi porturile libere.
    c) A stabili şi a menţine sisteme de supraveghere în bazinele şi depozitele portuare, cît şi în aeroporturi şi posturile de frontieră, în zonele libere şi porturile libere.


    Articolul 19

    Utilizarea serviciilor poştale
    1. În executarea obligaţiilor care decurg din convenţiile Uniunii Poştale Universale şi conform cu principiile fundamentale ale sistemelor lor juridice interne, părţile iau măsuri pentru a pune capăt utilizării serviciilor poştale în scopul traficului ilicit şi cooperează între ele în acest scop.
    2. Măsurile prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol cuprind mai ales:
    a) Acţiunea coordonata pentru prevenirea şi reprimarea utilizării poştale în scopul traficului ilicit.
    b) Adoptarea şi elaborarea de către serviciile de detectare şi reprimare însărcinate cu aceasta, a unor tehnici de investigare şi control, care trebuie să permită decelarea în trimiterile poştale a expedierilor ilicite de stupefiante, substanţe psihotrope şi substanţe înscrise în tabelul I şi II.
    c) Măsurile legislative care permit recurgerea la mijloacele adecvate pentru a stringe probele necesare pentru urmăririle judiciare.


    Articolul 20

    Informaţii care trebuie furnizate de către părţi
    1. Părţile furnizează comisiei, prin intermediul secretarului general, informaţii cu privire la aplicarea prezentei convenţii pe teritoriul lor, şi în special:
    a) Textul legilor şi reglementărilor promulgate pentru aplicarea prezentei convenţii.
    b) Detalii cu privire la traficul ilicit, care decurg din competenţa lor şi pe care ele le considera importante deoarece aceste cazuri releva tendinte noi, indicind cantităţile despre care este vorba, sursele din care provin substantele sau metodele utilizate de către persoanele care se ocupa cu traficul ilicit.
    2. Părţile furnizează aceste informaţii în modul fixat de comisie şi la datele precizate de aceasta.


    Articolul 21

    Funcţiile comisiei
    Comisia este însărcinată sa examineze toate problemele care se referă la scopurile prezentei convenţii, şi în special:
    a) Pe baza informaţiilor prezentate de către părţi în conformitate cu art. 20, comisia urmăreşte punerea în aplicare a prezentei convenţii.
    b) Comisia poate face sugestii şi recomandări generale, fondate pe examinarea informaţiilor obţinute de către părţi.
    c) Comisia poate supune în atenţia organului toate problemele care pot să se refere la funcţiile acesteia.
    d) Comisia ia măsurile pe care le crede de cuviinţă în ceea ce priveşte orice problema care-i este prezentată de către organ în aplicarea paragrafului 1 b) al art. 20.
    e) Comisia poate, conform procedurilor enunţate în art. 12, sa modifice tabelul I şi II.
    f) Comisia poate supune în atenţia statelor nepărţi deciziile şi recomandările pe care ea le adopta în virtutea prezentei convenţii, pentru ca acestea sa ia măsurile în consecinţa.


    Articolul 22

    Funcţiile organului
    1. Fără a prejudicia funcţiile ce-i revin comisiei în baza art. 21 şi sub rezerva funcţiilor care-i revin organului şi comisiei, în temeiul Convenţiei din 1961, Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată şi Convenţiei din 1971:
    a) Dacă după examinarea informaţiilor de care dispune organul, secretarul general sau comisia sau a informaţiilor comunicate de către organisme ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, organul are motive sa creadă că nu corespunde scopurilor prezentei convenţii în domeniile care ţin de competenţa sa, el poate invita partea sau părţile sa furnizeze toate informaţiile pertinente.
    b) În ceea ce priveşte art. 12, 13 şi 16:
    I. După ce a acţionat conform alin. a) al prezentului paragraf, organul poate, dacă considera necesar, să solicite părţii interesate sa ia măsurile corectoare care, datorită circumstanţelor, par a fi necesare pentru a asigura executarea dispoziţiilor art. 12, 13 şi 16.
    II. Înainte de a acţiona conform cu alin. III) de mai jos, organul va considera ca fiind confidenţiale comunicările pe care le va schimba cu partea interesată în virtutea alineatelor precedente.
    III. Dacă el constata ca partea interesată nu a luat măsurile corectoare pe care ea a fost invitata să le ia conform alineatului prezent, organul poate supune în atenţia părţilor, consiliului şi comisiei aceasta problema. Orice raport publicat în virtutea prezentului alineat va conţine, de asemenea, avizul părţii interesate dacă aceasta o solicita.
    2. Părţile vor fi invitate să se facă reprezentate la şedinţele organului în cursul cărora va trebui examinata chestiunea în care este direct interesat în aplicarea prezentului articol.
    3. În cazurile în care o decizie a organului adoptată în virtutea prezentului articol nu este unanima, trebuie expusă şi opinia minorităţii.
    4. Deciziile organului, în baza prezentului articol, trebuie să fie luate cu o majoritate de 2/3 din numărul total al membrilor organului.
    5. În exercitarea funcţiilor care îi revin în virtutea alin. a) al paragrafului 1 al prezentului articol, organul va prezenta caracterul confidenţial al tuturor informaţiilor pe care le va putea avea.
    6. Îndeplinirea tratatelor sau acordurilor încheiate între părţi conform dispoziţiilor prezentei convenţii nu decurge din responsabilitatea care-i revine organului în virtutea prezentului articol.
    7. Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică diferendelor dintre părţi depinzînd de dispoziţiile art. 32.


    Articolul 23

    Rapoartele organului
    1. Organul stabileşte un raport anual cu privire la activităţile sale, în care el analizează informaţiile de care dispune, raportind în cazurile în care este necesar explicaţiile eventuale care sînt date de către părţi sau care le sînt solicitate şi formulînd toate observaţiile şi recomandările pe care doreşte să le facă. Organul poate stabili rapoarte suplimentare, dacă considera necesar. Rapoartele sînt prezentate consiliului prin intermediul comisiei, care poate formula toate observaţiile pe care le considera oportune.
    2. Rapoartele organului sînt comunicate părţilor şi publicate ulterior de către secretarul general. Părţile trebuie să permită distribuirea lor fără restrictii.


    Articolul 24

    Aplicarea unor măsuri mai severe decît cele cerute de către prezenta convenţie
    Părţile pot adopta măsuri mai stricte sau mai severe decît cele prevăzute de către prezenta convenţie, dacă ele considera necesar aceasta, pentru a preveni sau elimina traficul ilicit.


    Articolul 25

    Nederogarea de la drepturile şi obligaţiile care decurg din tratatele anterioare
    Dispoziţiile prezentei convenţii nu deroga nici un drept sau obligaţie pe care Convenţia din 1961, Convenţia din 1961 cum apare ea modificată sau Convenţia din 1971, le recunosc sau impun părţilor la prezenta convenţie.


    Articolul 26

    Semnarea
    Prezenta convenţie va fi deschisă, între 20 decembrie 1988 şi 20 februarie 1989 la Oficiul Naţiunilor Unite de la Viena şi apoi, pînă la 20 decembrie 1989, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, spre semnare:
    a) De către toate statele;
    b) De Namibia, reprezentată de Consiliul Naţiunilor Unite pentru Namibia;
    c) De organizaţiile regionale pentru integrarea economică, care sînt competente în materie de negociere, încheiere şi aplicare a acordurilor internaţionale relative la problemele care fac obiectul prezentei convenţii; referirile din Convenţia cu privire la părţi, state sau servicii naţionale sînt aplicabile acestor organizaţii în limita competentei lor.


    Articolul 27

    Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau actul de confirmare oficială
    1. Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării Statelor şi Namibiei, reprezentată de către Consiliul Naţiunilor Unite pentru Namibia şi unui act de confirmare oficială a organizaţiilor regionale de integrare economică, vizate la alin. c) al art. 26. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare şi instrumentele relative la actele de confirmare oficială vor fi depuse pe lîngă secretarul general.
    2. În instrumentele lor de confirmare oficială, organizaţiile regionale de integrare economică vor preciza sfera competentei lor asupra domeniilor care decurg din prezenta convenţie. Pe de altă parte, aceste organizaţii vor informa pe secretarul general cu privire la orice modificare adusă sferei competentei lor în domeniile care decurg din convenţie.


    Articolul 28

    Aderarea
    1. Prezenta convenţie va rămîne deschisă aderării oricărui stat, Namibiei, reprezentată de către Consiliul Naţiunilor Unite pentru Namibia şi organizaţiilor regionale de integrare economică vizate la alin. c) al art. 26.
    Aderarea se va efectua prin depunerea unui instrument de aderare pe lîngă secretarul general.
    2. În instrumentele lor de aderare, organizaţiile regionale de integrare economică vor preciza sfera competentei lor asupra domeniilor care decurg din prezenta convenţie. Pe de altă parte, aceste organizaţii vor informa pe secretarul general de orice modificare adusă sferei competentei lor asupra domeniilor care decurg din convenţie.


    Articolul 29

    Intrarea în vigoare
    1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a 90-a zi care va urma datei de depunere pe lîngă secretarul general, a celui de-al douazecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare de către state sau Namibia, reprezentată de Consiliul pentru Namibia.
    2. Pentru fiecare dintre state şi pentru Namibia, reprezentată de către Consiliul pentru Namibia, care vor ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie sau vor adera după depunerea celui de-al douazecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, convenţia va intra în vigoare în a 90-a zi după depunerea instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
    3. Pentru fiecare organizaţie regionala de integrare economică vizata la alin. c) al art. 26 care va depune un instrument relativ la un act de confirmare oficială sau un instrument de aderare, convenţia va intra în vigoare la ultima data din cele doua date următoare: a 90-a zi după depunerea menţionată sau data la care convenţia va intra în vigoare în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol.


    Articolul 30

    Denunţarea
    1. Orice parte va putea denunta prezenta convenţie, în orice moment, printr-o notificare scrisă adresată secretarului general.
    2. Denunţarea se va aplica pentru partea interesată la un an după data la care va fi primită notificarea de către secretarul general.


    Articolul 31

    Amendamente
    1. Orice parte poate propune un amendament la prezenta convenţie. Textul amendamentului menţionat şi ratiunile care îl motiveaza sînt comunicate de către aceasta parte secretarului general, care le transmite altor părţi şi se interesează dacă accepta amendamentul propus. Dacă textul unui amendament astfel distribuit nu a fost respins de către nici o parte, în cele 24 de luni care urmează după comunicarea sa, amendamentul menţionat este considerat ca fiind acceptat şi intră în vigoare pentru fiecare parte la 90 de zile după ce aceasta parte a depus pe lîngă secretarul general un document care exprima consimţămîntul sau de a fi obligată de către acest amendament.
    2. Dacă un amendament a fost respins de către una dintre părţi, secretarul general începe consultarile cu părţile şi, la cererea majorităţii, aduce aceasta problema, cît şi orice observatie prezentată de către părţi, la cunoştinţa consiliului care poate decide reunirea unei conferinţe, conform paragrafului 4 al art. 62 al Cartei Naţiunilor Unite. Orice amendament care rezultă în urma unei asemenea conferinţe este consemnat într-un protocol.
    Părţile care consimt să fie obligate de către acest protocol trebuie să-l informeze de urgenta pe secretarul general.


    Articolul 32

    Reglementarea diferendelor
    1. Dacă între doua sau mai multe părţi apare un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, părţile se consulta în scopul reglarii acestui diferend pe calea negocierii, anchetei, medierii, concilierii, arbitrajului sau recurgerii la organisme regionale, pe cale judecătorească sau prin alte mijloace paşnice alese de către acestea.
    2. Orice diferend de aceasta natura care nu poate fi reglementat prin mijloace prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol este supus, pentru luarea unei decizii, Curţii Internaţionale de Justiţie la cererea oricăruia dintre statele părţi la diferend.
    3. Dacă o organizaţie regionala de integrare economică, vizata la alin. c) al art. 26 este parte la un diferend care nu poate fi reglementat în modul prevăzut de paragraful 1 al prezentului articol, ea poate, prin intermediul unui stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, să solicite consiliului sa ceara un aviz consultativ Curţii Internaţionale de Justiţie în virtutea art. 65 al Statutului Curţii, aviz care va fi considerat ca decisiv.
    4. Fiecare stat, în momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenţii ori aderării, sau fiecare organizaţie regionala de integrare economică, în momentul semnării, depunerii unui act de confirmare formala sau adeziunii poate declara că nu se considera obligată prin dispoziţiile paragrafelor 2 şi 3 ale prezentului articol. Celelalte părţi nu sînt obligate, conform dispoziţiilor paragrafelor 2 şi 3 faţă de partea care a făcut o asemenea declaraţie.
    5. Orice parte care a făcut o declaraţie în virtutea paragrafului 4 al prezentului articol poate, în orice moment, sa retragă aceasta declaraţie printr-o notificare adresată secretarului general.


    Articolul 33

    Texte autentice
    Textele în limbile engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza şi rusa ale prezentei convenţii au aceeaşi valoare.


    Articolul 34

    Depozitarul
    Secretarul general este depozitarul prezentei convenţii.
    Pe baza celor de mai sus, subsemnaţii împuterniciţi în cuvenită forma au semnat prezenta convenţie.
    Întocmită la Viena, într-un exemplar original, la 20 decembrie 1988.


    Anexă

    Tabelul I
       
      Acid lisergic
      Efedrină
      Ergometrină
      Ergotamină
      1-Fenil-propan-2-onă
      Pseudoefedrină

    Sărurile substanţelor înscrise în prezentul tabel în toate cazurile în care existenţa acestor săruri este posibilă.

    Tabelul II
       
      Acetonă
      Acid antranilic
      Acid fenilacetic
      Anhidridă acetică
      Eter etilic
      Piperidină

    Sărurile substanţelor înscrise în prezentul tabel în toate cazurile în care existenţa acestor săruri este posibilă.

    -------