ORDIN nr. 907 din 27 iunie 2005
privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene
EMITENT
  • MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 597 din 11 iulie 2005



    În temeiul art. 28 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
    în baza art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

    Articolul 1

    (1) Începând cu exerciţiul financiar al anului 2006, persoanele juridice prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, aplică reglementările contabile conforme cu directivele europene.
    (2) Prevederile de mai sus se aplică şi sediilor permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate.
    (3) Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor elabora reglementări contabile specifice conforme cu directivele europene, aplicabile categoriilor de entităţi pe care le reglementează şi supraveghează.


    Articolul 2

    (1) În exerciţiul financiar al anului 2006, instituţiile de credit întocmesc şi un set distinct de situaţii financiare conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, pentru necesităţi proprii de informare ale utilizatorilor, alţii decât instituţiile statului.
    (2) În exerciţiul financiar al anului 2006, entităţile de interes public prevăzute la art. 3, cu excepţia instituţiilor de credit, pot întocmi şi un set distinct de situaţii financiare conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, pentru necesităţi proprii de informare ale utilizatorilor, alţii decât instituţiile statului, potrivit opţiunii acestora şi dacă au capacitatea de implementare corespunzătoare.
    (3) În scopul întocmirii situaţiilor financiare prevăzute la alin. (1) şi (2), persoanele juridice prevăzute la aceste alineate retratează situaţiile financiare întocmite potrivit reglementărilor contabile specifice, conforme cu directivele europene.


    Articolul 3

    În înţelesul prezentului ordin, prin entităţi de interes public se înţelege:
    a) instituţiile de credit;
    b) societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare;
    c) entităţile reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
    d) societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;
    e) companiile şi societăţile naţionale;
    f) persoanele juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de consolidare de către o societate-mamă care aplică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară;
    g) persoanele juridice, altele decât cele prevăzute la lit. a)-f), care beneficiază de împrumuturi nerambursabile sau cu garanţia statului.


    Articolul 4

    În funcţie de cerinţele reglementărilor Uniunii Europene şi de evaluările efectuate de instituţiile implicate, Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare vor stabili condiţiile de aplicare a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară începând cu situaţiile financiare ale anului 2007.


    Articolul 5

    Direcţia de reglementări contabile din Ministerul Finanţelor Publice va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.


    Articolul 6

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul finanţelor publice,
    Ionel Popescu
    Bucureşti, 27 iunie 2005.
    Nr. 907.
    --------