HOTĂRÂRE nr. 308 din 11 martie 2004
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 19 martie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 56 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Agenţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare Agenţie, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi ca autoritate a statului în domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea directă a primului-ministru.
    (2) Sediul Agenţiei este în municipiul Bucureşti, str. Negustori nr. 1B, sectorul 2.
    (3) Autoritatea veterinară şi pentru siguranţa alimentelor este reprezentată la nivel central de Agenţie, la nivel judeţean de direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi la nivel local de circumscripţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.


    Articolul 2

    Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Agenţia exercită următoarele funcţii:
    a) de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica Guvernului şi cu tendinţele pe plan internaţional, strategia în vederea asigurării şi garantării sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, protecţiei animalelor, protecţiei mediului şi a siguranţei alimentelor;
    b) de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia adoptată, realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor;
    c) de administrare a structurilor din subordine, prin care se asigură coordonarea şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil în domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor;
    d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate;
    e) de autoritate de stat, prin care se dispune şi se asigură supravegherea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul său de activitate.


    Articolul 3

    (1) În exercitarea funcţiilor prevăzute la art. 2 Agenţia are următoarele atribuţii principale:
    A. În domeniul veterinar:
    a) organizează activităţile veterinare publice pe întreg teritoriul ţării, după o concepţie unitară, pentru asigurarea sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, protecţiei animalelor, protecţiei mediului şi a siguranţei alimentelor;
    b) conduce serviciile veterinare de stat şi stabileşte organizarea şi necesităţile de finanţare ale acestora;
    c) elaborează norme veterinare, aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei, la propunerea Direcţiei generale veterinare, pentru domeniile de competenţă ale serviciilor veterinare, unice şi obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice;
    d) stabileşte responsabilităţile generale ale medicilor veterinari;
    e) stabileşte drepturile şi obligaţiile medicilor veterinari oficiali;
    f) stabileşte drepturile şi obligaţiile medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi pentru efectuarea unor activităţi veterinare publice;
    g) participă la elaborarea sau avizarea convenţiilor şi acordurilor interguvernamentale privind colaborarea în domeniul veterinar;
    h) răspunde împreună cu Ministerul Sănătăţii de organizarea şi aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor comune omului şi animalelor, precum şi pentru siguranţa alimentelor de origine animală;
    i) organizează, coordonează, gestionează şi controlează activitatea privind identificarea şi înregistrarea animalelor;
    j) organizează, coordonează, gestionează şi controlează activitatea posturilor de inspecţie la frontieră;
    k) organizează şi asigură funcţionarea sistemului informatic veterinar naţional şi conectarea acestuia la sistemul informatic veterinar comunitar;
    l) elaborează regulamentele de organizare şi funcţionare ale serviciilor veterinare de stat şi stabileşte atribuţiile şi responsabilităţile acestora;
    m) organizează şi controlează activităţile veterinare publice efectuate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi controlează activitatea formaţiunilor de asistenţă veterinară ce pot funcţiona în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale, asociaţiilor sau societăţilor agricole ori altor structuri similare;
    n) stabileşte cerinţele veterinare pentru: anunţarea, declararea, notificarea internă şi internaţională a oricărei suspiciuni de boală sau îmbolnăvire; producerea, comercializarea, deţinerea şi utilizarea substanţelor tireostatice, hormonale, beta agoniste ori a altor substanţe similare, pentru administrare la animale producătoare de hrană; supravegherea şi monitorizarea unor substanţe şi a reziduurilor la animale vii, produse şi subproduse de origine animală destinate consumului uman; supravegherea, prevenirea şi controlul zoonozelor; producerea, testarea, autorizarea, prescrierea, utilizarea, importul, comerţul, tranzitul şi exportul de furaje medicamentate, aditivi furajeri şi de hrană concentrată pentru animale de companie; inspecţii şi controale veterinare; organizarea şi funcţionarea posturilor de inspecţie la frontieră, precum şi procedurile de efectuare a acestor inspecţii şi controale; producerea, testarea, autorizarea, depozitarea, transportul, comercializarea, utilizarea, importul, tranzitul, exportul şi comerţul cu furaje, materii furajere, premixuri, zooforturi, aditivi furajeri, furaje complete, furaje suplimentare, furaje combinate, alte materii şi produse utilizate în furajarea şi nutriţia animalelor; producerea, testarea, autorizarea, depozitarea, transportul, comercializarea, utilizarea, importul, tranzitul, exportul şi comerţul cu produse medicinale veterinare;
    o) urmăreşte asigurarea unor standarde înalte de securitate a alimentaţiei, prin punerea în practică a unor măsuri specifice care să conducă la diminuarea incidenţei şi la eliminarea bolilor transmisibile de la animale la om;
    p) elaborează programele naţionale în domeniul veterinar, aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei;
    q) controlează aplicarea normelor veterinare;
    r) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative în domeniul veterinar.
    B. În domeniul siguranţei alimentelor:
    a) coordonează elaborarea şi implementarea strategiei şi legislaţiei privind siguranţa alimentelor;
    b) elaborează norme pentru siguranţa alimentelor, aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei, la propunerea Direcţiei generale pentru siguranţa alimentelor, pentru domeniile de competenţă, unice şi obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice;
    c) promovează şi coordonează realizarea metodologiilor unitare de evaluare a riscului în domeniul siguranţei alimentelor;
    d) realizează evaluarea riscului şi recomandă autorităţilor competente dispunerea măsurilor ce se impun atunci când apare o problemă majoră ce poate periclita sănătatea oamenilor şi interesele consumatorilor;
    e) coordonează activităţile de elaborare a codurilor de bună practică şi altele asemenea;
    f) coordonează metodologic activitatea de supraveghere şi control privind siguranţa alimentelor, de la producerea materiilor prime până la distribuirea alimentelor către consumator;
    g) coordonează activitatea de standarde, mărci şi licenţe în industria alimentară;
    h) asigură coordonarea elaborării şi implementării politicilor guvernamentale în domeniul siguranţei alimentelor şi biotehnologiei;
    i) coordonează identificarea specialiştilor în vederea armonizării standardelor româneşti cu cele europene şi internaţionale şi cu standardele Codex Alimentarius;
    j) coordonează identificarea specialiştilor în vederea participării la acţiunile organismelor şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale în domeniul standardizării, siguranţei şi calităţii alimentelor;
    k) coordonează elaborarea cadrului legal privind Sistemul de control al siguranţei şi calităţii alimentelor, compatibil cu cel existent în ţările din Uniunea Europeană;
    l) coordonează metodologic activitatea de control, testare şi expertizare a alimentelor, de la producerea materiilor prime până la distribuirea către consumator;
    m) realizează şi valorifică bazele de date proprii prin colectarea, clasificarea, corelarea, arhivarea şi diseminarea informaţiilor privind monitorizarea avizelor şi a autorizaţiilor privind siguranţa alimentelor, acordate de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, monitorizarea rezultatelor acţiunilor de supraveghere şi control privind siguranţa alimentelor, precum şi a cadrului legislativ în domeniu, datele statistice, datele privind procesul de cercetare-dezvoltare;
    n) coordonează activitatea de formare a personalului implicat în realizarea activităţilor de supraveghere şi control din domeniul siguranţei alimentelor;
    o) furnizează avize ştiinţifice şi asistenţă tehnică în cazurile prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară, precum şi la cerere;
    p) reprezintă punctul naţional de contact şi coordonatorul la nivel naţional al Sistemului rapid de alertă - SRA;
    q) organizează un punct permanent de contact pe baza unui "telefon verde", telefon de urgenţă de la care orice persoană fizică sau juridică poate obţine informaţii obiective şi la care aceasta poate prezenta contestaţii în domeniul siguranţei alimentelor;
    r) îndeplineşte orice alte atribuţii în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi în domeniul reglementării alimentaţiei şi biotehnologiei.
    (2) Agenţia asigură armonizarea cadrului legislativ naţional cu reglementările din Uniunea Europeană în domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor.
    (3) Agenţia elaborează şi promovează acte normative în domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor.
    (4) Agenţia întreprinde demersurile necesare în vederea obţinerii unor contribuţii financiare comunitare pentru unele activităţi în domeniul veterinar, în special pentru implementarea unor prevederi ale legislaţiei comunitare.
    (5) Agenţia poate contracta servicii de consultanţă în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicării, relaţiilor publice, organizării campaniilor de promovare, educare şi informare referitoare la activitatea specifică, precum şi în domeniul specific de activitate.
    (6) Agenţia editează buletine informative şi alte publicaţii de specialitate, în limita alocaţiilor bugetare.


    Articolul 4

    (1) Agenţia este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primuluiministru.
    (2) În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele Agenţiei emite ordine şi instrucţiuni. Ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (3) Preşedintele Agenţiei este ordonator secundar de credite.
    (4) Agenţia are un secretar general, înalt funcţionar public, numit prin decizie a primului-ministru în condiţiile legii, în urma organizării unui concurs.
    (5) Secretarul general exercită atribuţiile prevăzute de Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte atribuţii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
    (6) Preşedintele conduce Agenţia şi unităţile subordonate, numeşte şi eliberează din funcţie personalul Agenţiei şi conducerea unităţilor subordonate, în condiţiile legii.
    (7) Preşedintele reprezintă Agenţia în raporturile cu Guvernul, cu ministerele, cu autorităţile administraţiei publice, cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie. Preşedintele participă ca invitat la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme din domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor.


    Articolul 5

    (1) Structura organizatorică a Agenţiei este prevăzută în anexa nr. 1. Prin ordin al preşedintelui, în cadrul direcţiilor generale şi al direcţiilor se pot organiza în condiţiile legii servicii, birouri, compartimente şi colective temporare.
    (2) Numărul maxim de posturi în aparatul propriu al Agenţiei este de 296, exclusiv demnitarul.
    (3) Personalul din cadrul Agenţiei şi al direcţiilor veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti este format din funcţionari publici şi din personal contractual.
    (4) Salarizarea personalului din structura Agenţiei se face potrivit prevederilor legale aplicabile salarizării personalului din ministere.
    (5) Atribuţiile şi responsabilităţile direcţiilor generale, direcţiilor, birourilor, compartimentelor şi structurilor din cadrul Agenţiei, precum şi circuitul intern al documentelor se stabilesc prin regulament intern de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei.


    Articolul 6

    (1) Unităţile care funcţionează în subordinea tehnică şi administrativă a Agenţiei, precum şi numărul maxim de posturi al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (2) Direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sunt conduse de câte un director executiv medic veterinar, ajutat de 2 directori executivi adjuncţi.
    (3) Institutele veterinare sunt conduse de câte un director, ajutat de 2 directori adjuncţi.
    (4) Redimensionarea circumscripţiilor veterinare de asistenţă teritoriale se face în funcţie de complexitatea activităţii şi de numărul de animale, la propunerea directorului general al Direcţiei generale veterinare din cadrul Agenţiei, prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
    (5) Structura organizatorică şi numărul de posturi pentru unităţile subordonate, precum şi atribuţiile acestora se stabilesc, în condiţiile legii, prin regulament intern de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
    (6) Salarizarea personalului din direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti se face potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din serviciile publice deconcentrate ale ministerelor, iar salarizarea personalului din cadrul institutelor veterinare centrale se face potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din unităţile bugetare.


    Articolul 7

    (1) Pe lângă Agenţie funcţionează Consiliul ştiinţific, structură fără personalitate juridică, format din specialişti recunoscuţi în domeniile de competenţă ale Agenţiei.
    (2) Componenţa şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Consiliului ştiinţific se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
    (3) Consiliul ştiinţific se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar pentru examinarea şi dezbaterea unor probleme din domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor şi prezintă avizele ştiinţifice la solicitarea Agenţiei.
    (4) Consiliul ştiinţific poate fi consultat de către Agenţie cu privire la elaborarea de acte normative din domeniul său de activitate.


    Articolul 8

    (1) Pe lângă Agenţie funcţionează Consiliul consultativ, format din reprezentanţi ai ministerelor şi ai societăţii civile.
    (2) Consiliul consultativ este prezidat de către preşedintele Agenţiei.
    (3) Consiliul consultativ se întruneşte periodic, la solicitarea preşedintelui Agenţiei.
    (4) Consiliul consultativ are atribuţii în stabilirea priorităţilor în ceea ce priveşte cererile de consultări ştiinţifice privind identificarea, evaluarea şi managementul riscului, precum şi al situaţiilor de criză.
    (5) Componenţa şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Consiliului consultativ se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei, la propunerea ministerelor şi a reprezentanţilor societăţii civile.
    (6) Consiliul consultativ se întruneşte pentru examinarea şi dezbatarea unor probleme din domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor şi prezintă avizele consultative la solicitarea Agenţiei.


    Articolul 9

    În cadrul Agenţiei - Direcţia igienă şi sănătate publică funcţionează Secretariatul operaţional pentru Codex Alimentarius, ale cărui componenţă şi atribuţii se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei.


    Articolul 10

    Agenţia duce la îndeplinire atribuţiile în mod transparent şi face publice avizele ştiinţifice, rapoartele de activitate şi alte documente de interes public, în condiţiile legii.


    Articolul 11

    Agenţia asigură, în condiţiile legii, accesul la documentele proprii şi ia măsuri pentru ca părţile interesate să primească informaţii obiective şi accesibile în domeniul său de activitate.


    Articolul 12

    (1) Sistemul rapid de alertă pentru notificarea riscurilor directe sau indirecte privind sănătatea animalelor, sănătatea publică, protecţia animalelor, protecţia mediului sau siguranţa alimentelor se organizează sub forma unei reţele care reuneşte Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
    (2) Agenţia reprezintă punctul naţional de contact şi coordonatorul la nivel naţional al Sistemului rapid de alertă şi al Codex Alimentarius.


    Articolul 13

    (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Agenţiei şi ale unităţilor din subordinea sa, prevăzute în anexa nr. 2, se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
    (2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare, în structura bugetului de stat, a bugetului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a bugetului Ministerului Sănătăţii pe anul 2004 şi în anexele la acestea, pe baza protocolului de predare-preluare încheiat în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei menţionate.
    (3) Proiectele de acte normative elaborate de Agenţie, care privesc finanţarea activităţilor acesteia, vor fi avizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
    (4) Cheltuielile Agenţiei pot include cheltuieli de salarizare, cheltuieli administrative, achiziţii, obligaţii contractuale, precum şi orice alte cheltuieli prevăzute de lege, conform Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei, numai cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi cu încadrarea în bugetul alocat.
    (5) În scopul realizării rolului şi atribuţiilor ce îi revin, Agenţia poate beneficia de consultanţă şi asistenţă tehnică de specialitate din străinătate, precum şi de programe de formare şi perfecţionare de specialitate a personalului, în limita fondurilor disponibile, potrivit legii.


    Articolul 14

    (1) Agenţia are în dotare un număr de două autoturisme, prin transfer de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, 13 autoturisme şi 6 autolaboratoare, prin transfer de la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, cu un consum lunar de carburanţi stabilit potrivit normativelor în vigoare.
    (2) Unităţile care funcţionează în subordinea Agenţiei, prevăzute în anexa nr. 2, pot utiliza pentru activităţi specifice un număr de autoturisme, conform anexei nr. 3, cu un consum lunar de carburanţi stabilit potrivit normativelor în vigoare pentru transport de persoane, autolaboratoarele având consum nenormat.


    Articolul 15

    În exercitarea atribuţiilor de serviciu personalul împuternicit al Agenţiei poate dispune punerea sub sechestru veterinar a produselor alimentare necorespunzătoare, măsuri precum confiscarea, distrugerea, incinerarea produselor alimentare improprii consumului şi tăierea sau uciderea animalelor, în condiţiile legii, conform cerinţelor veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.


    Articolul 16

    Patrimoniul unităţilor din subordinea Agenţiei se preia pe bază de protocol de predare-preluare încheiat cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, conform bilanţului contabil.


    Articolul 17

    (1) În numărul maxim de posturi ale Agenţiei sunt incluse:
    a) 35 de posturi aferente funcţiilor publice finanţate de la bugetul de stat, preluate prin reorganizarea Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului;
    b) 14 posturi aferente funcţiilor publice finanţate de la bugetul de stat, preluate de la Ministerul Sănătăţii;
    c) 84 posturi aferente funcţiilor publice finanţate de la bugetul de stat, preluate de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
    d) 131 de posturi aferente funcţiilor publice de la posturile de inspecţie la frontieră, preluate de la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală;
    e) 19 posturi aferente funcţiilor publice, preluate de la Direcţia integrare europeană, programe, relaţii internaţionale, inspecţii şi controale veterinare de frontieră din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală.
    (2) Funcţionarii publici care ocupă funcţiile publice aferente posturilor prevăzute la alin. (1) se consideră transferaţi în interes de serviciu de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (3) Personalul contractual se încadrează în noua structură organizatorică pe baza unui test de verificare a cunoştinţelor profesionale, în limita posturilor aprobate. Posturile rămase vacante după susţinerea testului vor fi ocupate, în condiţiile legii, prin concurs.
    (4) Încadrarea personalului din cadrul Agenţiei, al direcţiilor veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti şi al institutelor veterinare se va face în condiţiile alin. (2) şi (3), în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 18

    Atribuţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. B, aferente Serviciului reglementarea alimentaţiei şi biotehnologiei al Direcţiei de producţie animală şi industrie alimentară - Direcţia generală de implementare şi reglementare din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, se preiau de către Agenţie.


    Articolul 19

    Plata despăgubirilor prevăzute la art. 26 alin. (6) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, titlul "Transferuri".


    Articolul 20

    Contractele de prestări de servicii pentru aplicarea mărcilor auriculare, precum şi pentru alte servicii în domeniul veterinar se încheie conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 21

    Sintagma "medici veterinari cu atribuţii de inspector al Poliţiei Sanitare Veterinare" din legislaţia în vigoare se înlocuieşte cu sintagma "inspector al autorităţii veterinare şi pentru siguranţa alimentelor".


    Articolul 22

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    --------------
    p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Petre Daea,
    secretar de stat
    Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
    Elena Dumitru
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu
    Bucureşti, 11 martie 2004.
    Nr. 308.


    Anexa 1
    Număr maxim de posturi
    (exclusiv demnitarul): 283


            ┌──────────────────────────────────────────────────────────┐
            │ STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A AGENŢIEI VETERINARE ŞI PENTRU │
            │ SIGURANŢA ALIMENTELOR │
            └┬────────────────────┬──┬─────────────────┬──┬───────────┬┘
             │CONSILIUL ŞTIINŢIFIC←──┤ PREŞEDINTE ├──→CONSILIUL │
             └────────────────────┘ │Secretar de stat │ │CONSULTATIV│
                     ┌───────────────┤ │ │ │
                 ┌───↓───┐ └────────┬────────┘ └───────────┘
                 │ AUDIT │ │
                 └───────┘ │
                                   ┌──────────↓──────────┐
             ┌─────────────────────┤ Secretar general ├───────────────┐
             │ └─┬────────────────┬──┘ │
             │ │ │ │
    ┌────────↓──────────┐┌───────────↓─────┐ ┌────────↓────────┐ ┌───────↓─────────┐
    │ Direcţia Generală ││Direcţia Generală│ │Direcţia Generală│ │Direcţia Generală│
    │ Veterinară (CVO)││ pentru │ │pentru Inspecţie │ │Economico- │
    └───┬──────────┬────┘│ Siguranţa │ │Control,Inspecţie│ │Administrativă, │
        │ │ │ Alimentelor │ │la Frontieră şi │ │Juridică şi │
        │ │ └─────┬─────────┬─┘ │Coordonarea │ │Relaţii │
        │ │ │ │ │Institutelor │ │Internaţionale │
        │ │ │ │ │Veterinare │ └──┬────────┬─────┘
        │ │ │ │ └────────┬────────┘ │ │
    ┌───↓──────┐┌──↓──────┐┌───↓─────┐┌──↓───────┐┌───↓──────┐┌─────↓───┐┌───↓─────┐
    │Direcţia ││Direcţia ││Direcţia ││Direcţia ││Direcţia ││Direcţia ││Direcţia │
    │Sănătatea ││Igiena şi││Igiena şi││Standarde,││Inspecţie ││Economico││de Inte- │
    │Animalelor││Sănătate ││Sănătate ││şi Cali- ││Control ││Adminis- ││grare │
    └──────────┘│Publică ││Publică ││tatea ││ şi ││trativă ││Europeană│
                └─────────┘└─────────┘│alimen- ││Coordonare│└─────────┘│ şi │
                                      │telor ││ PIF │ │ Relaţii │
                                      └──────────┘└──────────┘ │Interna- │
                                                                         │ţionale │
                                                                         └─────────┘


    Anexa 2
    UNITĂŢI
    care funcţionează în subordinea Agenţiei
    Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
    Instituţii publice finanţate din subvenţii acordate de la bugetul de stat şi din venituri proprii:
    I. Unităţi cu personalitate juridică:
    1. Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală;
    2. Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar;
    3. Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară;
    4. direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, inclusiv laboratoarele veterinare de stat.
    II. Unităţi fără personalitate juridică:
    1. circumscripţiile veterinare zonale;
    2. circumscripţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
    3. posturile de inspecţie la frontieră.
    NOTĂ:
    Numărul maxim de posturi pentru aceste unităţi este de 3.765.


    Anexa 3

                                        NORMATIV
     de autovehicule pentru activităţi specifice desfăşurate de Agenţia
    Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de unităţile din subordine
      Nr. crt.Denumirea unităţiiNr. maxim de autovehicule pentru activităţi specifice
      Totaldin care:
      1.Agenţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor2115 autoturisme, din care:
          - 6 pentru aparatul central - transport de persoane;
          - 9 pentru posturile de inspecţie la frontieră (PIF);
            6 autolaboratoare, din care:
            - 3 pentru PIF;
            - 1 pentru controlul privind siguranţa alimentelor;
            - 1 pentru controlul privind sănătatea animală;
            - 1 pentru controlul privind sănătatea publică;
      2.Direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor6/unitate2 autoturisme, din care:
          - pentru transport de persoane - conducerea direcţiilor veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
            - parc comun;
            3 autolaboratoare pentru:
            - recoltare de probe pentru siguranţa alimentelor;
            - recoltare de probe pentru sănătatea animală;
            - controlul laptelui şi produselor lactate;
            1 autoagregat pentru dezinfecţie;
      3.Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală82 autoturisme pentru:
          - transport de persoane pentru intervenţii rapide privind suspiciunea unor boli;
            - transport pentru evaluare veterinară;
            6 autolaboratoare pentru:
            - transport de cadavre;
            - transport de probe test;
            - transport de probe de laborator;
            - decontaminare;
            - situaţii speciale;
            - autoutilitară pentru transport de biobază;
      4.Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară42 autoturisme pentru:
          - deplasare pentru control în teritoriu;
          - transport de mărfuri;
            2 autolaboratoare pentru:
            - recoltare de probe;
            - examene rapide de laborator în teritoriu;
      5.Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar42 autoturisme pentru:
          - deplasare pentru controlul în teritoriu şi administraţie;
          - testare clinică în teritoriu;
          2 autolaboratoare pentru:
          - circulaţia produselor medicinale în teritoriu;
          - recoltare de probe.

    ------