ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 21 decembrie 2011 (*actualizată*)
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
(actualizată până la data de 3 iulie 2015*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    Având în vedere prevederile art. 107 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, pentru activitatea de stabilire şi plată a beneficiilor de asistenţă socială asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi pentru activitatea de inspecţie, se pot organiza instituţii de specialitate, cu sau fără personalitate juridică, în scopul realizării 2unui sistem unitar de administrare a beneficiilor de asistenţă socială şi de evaluare, monitorizare şi control în domeniul asistenţei sociale, care pot funcţiona ca instituţii publice cu structuri la nivel central şi, după caz, cu servicii deconcentrate la nivel teritorial, iar organizarea, funcţionarea şi finanţarea acestor structuri se fac prin acte normative la nivel de lege.
    Întrucât implementarea prevederilor Legii nr. 292/2011 se realizează începând cu anul 2012, este necesară reorganizarea cât mai urgentă a cadrului instituţional în domeniul administrării beneficiilor de asistenţă socială şi activităţii de inspecţie socială.
    În acest context, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale se va reorganiza prin preluarea de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a activităţii de inspecţie socială, noua instituţie rezultată urmând să poarte denumirea "Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială", instituţie care va exercita atât atribuţiile prezente ale Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, cât şi pe cele de inspecţie socială.
    Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială trebuie să asigure o mai bună gestionare a sistemului de beneficii de asistenţă socială, certificat printr-o activitate riguroasă de control şi inspecţie, astfel încât, în prezentul context marcat de constrângeri bugetare, beneficiile să ajungă la persoanele care au cea mai mare nevoie de acestea.
    Neadoptarea acestui act normativ în regim de urgenţă ar putea conduce la apariţia unor disfuncţionalităţi în sistemul de gestionare, dar şi de verificare a modului de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, aşa cum sunt reglementate de noul cadru legislativ privind asistenţa socială, ceea ce ar putea însemna întârzieri la stabilirea şi plata beneficiilor sociale, datorate elementelor de tranziţie pe care le implică activitatea de reorganizare instituţională.
    Întrucât aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare,
    emeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Se reorganizează Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, prin preluarea activităţii de inspecţie socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
    (2) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică şi are sediul în municipiul Bucureşti, str. Ion Câmpineanu nr. 20, sectorul 1.
    (3) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, denumită în continuare Agenţie, are în subordine agenţii pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, ca servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică.
    (4) Agenţiile teritoriale, în funcţie de nevoile locale şi pentru eficientizarea activităţii proprii, pot organiza în subordine unităţi fără personalitate juridică, denumite în continuare agenţii locale.


    Articolul 2

    (1) Agenţia are ca scop administrarea şi gestionarea într-un sistem unitar de plată a beneficiilor de asistenţă socială şi a altor programe privind servicii sociale susţinute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, realizarea de activităţi de evaluare şi monitorizare a serviciilor sociale, precum şi controlul măsurilor de asistenţă socială privind prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor, realizate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de alte persoane fizice şi juridice.
    (2) Agenţia asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii agenţiilor teritoriale şi a unităţilor din subordine, în scopul aplicării unitare a legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizării atribuţiilor ce le revin acestora, potrivit legii.


    Articolul 3

    Finanţarea cheltuielilor privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.


    Articolul 4

    Principiile care stau la baza funcţionării Agenţiei sunt următoarele:
    a) solidaritatea socială;
    b) respectarea drepturilor sociale ale cetăţenilor;
    c) asigurarea accesului egal la drepturi sociale, cu respectarea egalităţii de şanse şi promovarea nediscriminării;
    d) protecţia şi respectarea confidenţialităţii datelor personale;
    e) eficienţa în administrarea şi gestionarea beneficiilor de asistenţă socială;
    f) facilitarea accesului oricărei persoane aflate în dificultate la măsurile de asistenţă socială;
    g) asigurarea continuităţii măsurilor de asistenţă socială pentru beneficiari;
    h) asigurarea unei abordări unitare a legislaţiei privind beneficiile de asistenţă socială;
    i) transparenţa şi responsabilitatea publică.


    Articolul 5

    Agenţia aplică politicile şi strategiile din domeniul sistemului naţional de asistenţă socială elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, având următoarele obiective principale:
    a) administrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, precum şi a celor destinate programelor de servicii sociale, conform legii;
    b) asigurarea unui sistem eficient şi integrat de gestionare şi plată a beneficiilor de asistenţă socială la nivel naţional;
    c) prevenirea erorii, fraudei şi corupţiei în sistemul de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;
    d) monitorizarea modului de acordare a sumelor pentru plata beneficiilor de asistenţă socială şi pentru programele de servicii sociale;
    e) evaluarea şi monitorizarea serviciilor sociale pe baza standardelor de calitate şi de cost şi colectarea de date necesare indicatorilor de incluziune socială;
    f) organizarea şi asigurarea serviciilor de stabilire, evidenţă şi plată a beneficiilor de asistenţă socială;
    g) organizarea şi asigurarea unui sistem de evidenţă şi evaluare a persoanelor care primesc beneficii de asistenţă socială;
    h) asigurarea furnizării informaţiilor necesare realizării politicilor şi strategiilor în domeniul asistenţei sociale;
    i) facilitarea accesului persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, la beneficiile de asistenţă socială;
    j) gestionarea eficientă a resurselor umane şi materiale în domeniul său de activitate;
    k) exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor în domeniul său de activitate, al modului de asigurare, administrare şi gestionare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;
    l) îndrumarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a persoanelor fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în vederea derulării în bune condiţii a activităţii, a perfecţionării activităţii acestora şi prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale.


    Capitolul II Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Agenţiei


    Secţiunea 1 Atribuţiile Agenţiei


    Articolul 6

    (1) Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul administrării, gestionării şi plăţii beneficiilor de asistenţă socială şi al susţinerii programelor de servicii sociale, Agenţia are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) urmăreşte şi asigură aplicarea corectă, unitară şi nediscriminatorie a legislaţiei privind sistemul de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale;
    b) elaborează propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ din domeniul său de competenţă şi le înaintează Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru promovare;
    c) stabileşte procedurile administrative privind acordarea beneficiilor de asistenţă socială, administrarea şi implementarea programelor privind serviciile sociale de către agenţiile teritoriale şi elaborează instrucţiuni privind gestionarea beneficiilor de asistenţă socială şi a programelor de servicii sociale;
    d) fundamentează şi propune Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale proiectul de buget, ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistenţă socială şi susţinerea programelor privind servicii sociale, precum şi pentru funcţionarea Agenţiei;
    e) administrează şi gestionează bugetul propriu, organizează şi asigură plata beneficiilor de asistenţă socială;
    f) administrează şi gestionează patrimoniul propriu;
    g) prezintă Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale raportul de execuţie bugetară a bugetului alocat;
    h) negociază şi încheie convenţii cu instituţii financiare, în vederea efectuării plăţilor beneficiilor de asistenţă socială, în baza mandatului acordat de ordonatorul principal de credite;
    i) elaborează rapoarte şi analize pentru fundamentarea politicilor şi programelor în domeniul beneficiilor de asistenţă socială şi al serviciilor sociale şi le transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
    j) elaborează indicatorii statistici aferenţi domeniului său de competenţă;
    k) asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistenţă socială şi administrează, conform legii, Registrul electronic unic al serviciilor sociale;
    l) monitorizează şi asigură controlul asupra modului de acordare a beneficiilor de asistenţă socială;
    m) asigură implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea sistemelor de management al calităţii în domeniul său de activitate;
    n) organizează activităţi de informare a cetăţenilor cu privire la dreptul acestora la beneficiile de asistenţă socială;
    o) asigură îndrumarea metodologică a agenţiilor teritoriale cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale în domeniu, cu respectarea politicilor sociale elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
    p) îndrumă persoanele juridice şi fizice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din reglementările privind beneficiile de asistenţă socială;
    q) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, în condiţiile legii;
    r) asigură reprezentarea în relaţiile cu organismele similare din străinătate şi cu alte instituţii publice şi organizaţii interne şi internaţionale din domeniul său de activitate, la solicitarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
    s) asigură pentru activitatea proprie dezvoltarea, mentenanţa şi protecţia sistemelor automatizate de calcul şi înregistrare, în special în funcţie de evoluţiile tehnologice;
    ş) asigură gestiunea bazelor naţionale de date referitoare la sistemul de informaţii privind beneficiile de asistenţă socială;
    t) garantează securitatea şi integritatea sistemului de informaţii, precum şi confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legii;
    ţ) aplică prevederile tratatelor internaţionale în domeniu la care România este parte, inclusiv ansamblul reglementărilor comunitare în domeniu, şi colaborează cu instituţii similare din Uniunea Europeană;
    u) negociază, potrivit mandatului acordat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, acorduri bilaterale cu organisme din alte state, în domeniul său de competenţă;
    v) realizează selecţia, stabileşte planul de formare profesională continuă a personalului propriu, inclusiv în domeniul inspecţiei sociale, şi este responsabilă de punerea lui în aplicare.
    ----------
    Lit. v) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012.
    (2) Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
    a) asigură implementarea şi monitorizarea procesului de acreditare şi transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale rapoarte privind acreditarea furnizorilor de servicii sociale, conform legii;
    b) urmăreşte aplicarea şi respectarea politicilor în domeniul formării profesionale a adulţilor, monitorizează şi controlează acreditarea furnizorilor de formare profesională, conform prevederilor legale;
    c) abrogată;
    ----------
    Lit. c) a alin. (2) al art. 6 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012.
    d) asigură urmărirea aplicării şi respectării prevederilor legale privind autorizarea şi funcţionarea agentului de muncă temporară.
    (3) Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul inspecţiei sociale, Agenţia are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) controlează modul în care sunt respectate prevederile legale privind stabilirea, acordarea şi promovarea drepturilor sociale ale cetăţenilor de către autorităţile administraţiei publice, precum şi de către alte persoane fizice şi juridice, publice şi private;
    b) controlează modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, precum şi a celor alocate pentru susţinerea şi dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor şi politicilor din domeniu;
    c) propune instituţiilor controlate luarea măsurilor legale pentru remedierea deficienţelor constatate în urma activităţii de inspecţie, stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate şi sesizează organele de urmărire penală competente, după caz. Sesizarea organelor de urmărire penală se face de către directorul executiv al agenţiilor teritoriale, la propunerea inspectorului social, în urma efectuării controalelor, în cazul în care există suspiciuni de fraudă şi corupţie;
    ----------
    Lit. c) a alin. (3) al art. 6 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012.
    c^1) dispune autorităţilor administraţiei publice care au stabilit drepturile sociale la reevaluarea anchetei sociale reanalizarea dosarelor beneficiarilor de beneficii de asistenţă socială şi de servicii sociale, în cazul în care există suspiciuni de eroare, fraudă şi corupţie, şi sesizează organele de urmărire penală competente;
    ----------
    Lit. c^1) a alin. (3) al art. 6 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012.
    d) constată săvârşirea faptelor care încalcă prevederile legale prevăzute în toate actele normative ce reglementează sistemul naţional de asistenţă socială şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de către acestea;
    e) exercită controlul în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte din sistemul naţional de asistenţă socială care au condus la încălcarea drepturilor sociale ale cetăţeanului;
    e^1) efectuează activităţi de investigare cu privire la acordarea serviciilor sociale şi beneficiilor de asistenţă socială, pentru a identifica situaţiile de eroare, fraudă şi corupţie, şi transmite organelor competente probele şi informaţiile rezultate în urma controalelor efectuate, în scopul declanşării anchetei penale;
    ----------
    Lit. e^1) a alin. (3) al art. 6 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012.
    f) desfăşoară activităţi de investigare socială derivate din rezultatele controlului şi formulează propuneri de îmbunătăţire a activităţii, organizării şi a procedurii de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;
    g) controlează, evaluează şi monitorizează respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de acordare a acreditării/licenţierii furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor furnizate de aceştia;
    h) controlează modalitatea prin care sunt respectate şi puse în aplicare prevederile legale privind combaterea marginalizării sociale;
    i) elaborează şi difuzează ghiduri şi manuale operaţionale necesare activităţii de inspecţie;
    j) acordă consiliere autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi persoanelor fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în vederea derulării în bune condiţii a activităţii şi a perfecţionării acesteia şi prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale.
    k) sesizează instituţiile abilitate în situaţia constatării cazurilor de coluziune.
    ----------
    Lit. k) a alin. (3) al art. 6 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012.


    Articolul 7

    (1) În realizarea atribuţiilor sale, Agenţia poate stabili relaţii de parteneriat sau de colaborare cu alte autorităţi şi instituţii publice şi private, din ţară şi din străinătate, cu reprezentanţi ai societăţii civile sau ai partenerilor sociali.
    (2) În vederea eficientizării activităţii sale, Agenţia poate încheia contracte cu persoane fizice sau juridice pentru realizarea unor activităţi ori servicii, în condiţiile legii.


    Secţiunea a 2-a Organizarea şi funcţionarea Agenţiei


    Articolul 8

    (1) Personalul Agenţiei şi al agenţiilor teritoriale este format din funcţionari publici cu funcţii generale, funcţionari publici cu funcţii specifice şi personal angajat cu contract individual de muncă, salarizaţi în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
    (2) Funcţia de inspector social face parte din categoria funcţiilor publice specifice cu statut special.
    (3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorul social exercită atribuţii de autoritate de stat, beneficiază de protecţia legii şi este apărat de orice ingerinţă sau amestec în activitatea sa, de natură să îi influenţeze libertatea de apreciere, de execuţie, de decizie ori de control.
    (4) Inspectorul social îşi desfăşoară activitatea profesională exclusiv pe baza şi în aplicarea prevederilor legale în domeniu.
    (5) Inspectorii sociali îşi desfăşoară activitatea de inspecţie în baza legitimaţiei şi a ordinului de deplasare semnat de directorul general/directorul executiv, având acces la toate documentele şi informaţiile care conţin date relevante în legătură cu realizarea activităţilor de inspecţie.
    (6) În baza legitimaţiei şi a ordinului de deplasare semnat de directorul general al Agenţiei, inspectorii sociali îşi pot desfăşura activitatea de inspecţie pe întreg teritoriul ţării, indiferent de agenţia în care îşi desfăşoară activitatea în mod curent.
    (7) Atribuţiile şi responsabilităţile personalului Agenţiei la nivel central şi local se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, la propunerea directorului general al Agenţiei.


    Articolul 9

    Structura organizatorică şi numărul maxim de posturi ale Agenţiei atât la nivel central, cât şi la nivel local se stabilesc prin statutul de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 10

    (1) Agenţia preia patrimoniul Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, precum şi patrimoniul aferent activităţii de inspecţie socială, pe baza protocolului de predare-preluare, încheiat între Agenţie şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Posturile alocate pentru activitatea de inspecţie socială se preiau de către Agenţie, în condiţiile legii.
    (3) Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii aferente Agenţiei, precum şi stabilirea drepturilor salariale aferente acestuia se realizează în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii.
    (4) Posturile prevăzute la alin. (2) şi, după caz, personalul care ocupă aceste posturi se consideră preluate, respectiv transferate în interesul serviciului, în condiţiile legii.
    (5) În aplicarea dispoziţiilor alin. (4) se încheie protocol de predare-preluare, în condiţiile legii.


    Secţiunea a 3-a Conducerea Agenţiei


    Articolul 11

    (1) Agenţia este condusă de un director general, funcţie publică de conducere, numit prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.
    (2) Directorul general beneficiază de drepturile salariale şi de celelalte drepturi prevăzute de lege.
    (3) Directorul general poate exercita activităţi de control în domeniul său de activitate, pe întreg teritoriul ţării.


    Articolul 12

    (1) În exercitarea atribuţiilor de conducere, directorul general are în subordine un director general adjunct.
    (2) Directorul general adjunct este numit prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.
    (3) Atribuţiile şi responsabilităţile directorului general adjunct se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei.


    Articolul 13

    Conducerea agenţiilor teritoriale se exercită de către un director executiv, funcţionar public de conducere, numit prin decizie a directorului general al Agenţiei, în condiţiile legii.


    Articolul 14

    (1) Directorii executivi ai agenţiilor teritoriale au calitatea de ordonatori terţiari de credite.
    (2) Atribuţiile şi responsabilităţile directorilor executivi se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei.


    Articolul 15

    (1) Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
    a) coordonează activitatea Agenţiei şi a structurilor sale subordonate;
    b) răspunde de întreaga activitate a Agenţiei şi a structurilor subordonate în faţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale;
    c) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii, proiectul de buget ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistenţă socială şi susţinerea programelor de servicii sociale, precum şi pentru funcţionarea Agenţiei;
    d) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale raportul anual de activitate al Agenţiei;
    e) aprobă încadrarea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori a raporturilor de muncă pentru personalul din subordine, în condiţiile legii;
    f) aprobă planul de formare profesională continuă a personalului Agenţiei;
    g) aprobă procedurile administrative privind acordarea beneficiilor de asistenţă socială, administrarea şi implementarea programelor de servicii sociale, instrucţiunile privind gestionarea beneficiilor de asistenţă socială şi a programelor de servicii sociale, precum şi ghidurile şi manualele operaţionale necesare activităţii de inspecţie;
    h) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei la nivel central şi local;
    i) organizează şi coordonează activitatea de control intern, conform legii;
    j) evaluează activitatea directorilor executivi ai agenţiilor teritoriale;
    k) reprezintă Agenţia în justiţie, în raporturile cu celelalte instituţii şi autorităţi publice şi organizaţii interne şi internaţionale, precum şi cu persoane fizice şi juridice române şi străine;
    l) dezvoltă relaţii de colaborare cu instituţii similare din ţară şi din străinătate, în limita competenţelor prevăzute de lege;
    m) asigură promovarea imaginii Agenţiei;
    n) coordonează activitatea de inspecţie socială;
    o) stabileşte şi propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale planul anual de control al inspecţiei sociale;
    p) stabileşte şi organizează activităţile de inspecţie socială la nivel naţional;
    q) dispune controale asupra activităţii structurilor din subordinea Agenţiei.
    (2) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite decizii.
    (3) Directorul general al Agenţiei este ordonator secundar de credite.
    (4) Directorul general al Agenţiei poate delega atribuţii personalului din subordine, în condiţiile legii.
    (5) Directorul general îndeplineşte şi alte atribuţii care se stabilesc prin statutul propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei.


    Capitolul III Agenţiile teritoriale


    Articolul 16

    (1) În domeniul administrării, gestionării şi plăţii beneficiilor de asistenţă socială şi al susţinerii programelor de servicii sociale, agenţiile teritoriale au, în principal, următoarele atribuţii:
    a) aplică legislaţia privind acordarea şi plata beneficiilor de asistenţă socială;
    b) aplică legislaţia privind finanţarea programelor de servicii sociale;
    c) informează şi îndrumă persoanele fizice şi juridice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din reglementările privind sistemul naţional de asistenţă socială;
    d) gestionează informaţiile în vederea efectuării plăţilor beneficiilor de asistenţă socială;
    e) prelucrează documentaţia aferentă stabilirii drepturilor la beneficiile de asistenţă socială, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    f) înregistrează datele privind persoanele care primesc beneficii de asistenţă socială;
    g) utilizează sistemul de informaţii în conformitate cu instrucţiunile şi instrumentele de gestiune a informaţiei stabilite de Agenţie;
    h) asigură evidenţa la nivel teritorial a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistenţă socială;
    i) actualizează baza de date cu privire la beneficiari şi la beneficiile de asistenţă socială acordate;
    j) asigură respectarea prevederilor legale care privesc caracterul confidenţial al datelor personale ale solicitanţilor şi ale persoanelor care primesc beneficii de asistenţă socială;
    k) verifică îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate privind stabilirea drepturilor la beneficiile de asistenţă socială;
    l) stabilesc dreptul la beneficiile de asistenţă socială şi efectuează plata acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    m) recuperează drepturile încasate necuvenit de beneficiari, în condiţiile legii;
    n) fundamentează şi propun Agenţiei proiectul de buget ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, susţinerea programelor de servicii sociale şi pentru funcţionarea lor;
    o) administrează bugetul aprobat şi prezintă Agenţiei raportul de execuţie bugetară;
    p) organizează activitatea de evidenţă contabilă a execuţiei bugetare pentru bugetul alocat;
    q) întocmesc rapoarte periodice, precum şi raportul anual de activitate şi le transmit Agenţiei;
    r) furnizează Agenţiei şi altor organisme care au competenţe în domeniu informaţii în vederea elaborării de studii, rapoarte şi analize în domeniul lor de activitate;
    s) asigură comunicarea permanentă cu instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale, cu alte instituţii şi persoane juridice cu responsabilităţi în domeniul social şi în special cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene;
    ş) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, conform legii;
    t) soluţionează contestaţii, sesizări şi reclamaţii, potrivit competenţelor legale;
    ţ) realizează selecţia şi formarea profesională a personalului la nivel judeţean, în conformitate cu planul stabilit de Agenţie în domeniu;
    u) editează materiale informative în domeniul lor de activitate;
    v) utilizează orice mijloc de comunicare în masă pentru promovarea şi informarea asupra drepturilor beneficiarilor;
    w) încheie contractele şi convenţiile de finanţare pentru programele de servicii sociale, monitorizează implementarea acestora şi elaborează rapoartele prevăzute de lege;
    x) întocmesc documentaţia necesară pentru solicitarea creditelor bugetare în vederea finanţării programelor de servicii sociale şi asigură plata acestora.
    (2) Pentru realizarea obiectivelor sale, agenţiile teritoriale îndeplinesc şi următoarele atribuţii:
    a) administrează patrimoniul propriu, precum şi bunurile din domeniul public sau privat al statului, în condiţiile legii;
    b) asigură îndrumarea şi controlul activităţii agenţiilor locale;
    c) abrogată;
    ----------
    Lit. c) a alin. (2) al art. 16 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012.
    d) asigură aplicarea prevederilor legale în vigoare privind condiţiile de înfiinţare şi a celor privind procedura de autorizare a agentului de muncă temporară;
    e) autorizează furnizorii de formare profesională în baza prevederilor legale în vigoare privind formarea profesională a adulţilor;
    f) înregistrează contractele de formare profesională ale furnizorilor de formare profesională;
    g) soluţionează cererile privind stabilirea calităţii de persoană persecutată, în înţelesul prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, plata acestor drepturi fiind realizată prin intermediul caselor judeţene de pensii sau, după caz, al Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti;
    h) asigură preşedinţia comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;
    i) realizează activităţi de evaluare, monitorizare şi control privind implementarea programelor din domeniul asistenţei sociale şi incluziunii sociale, în conformitate cu metodologia specifică aprobată prin lege sau prin manuale operaţionale;
    j) realizează activitatea de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi asigură activitatea secretariatului tehnic al comisiei de acreditare a furnizorilor de servicii sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    k) monitorizează implementarea priorităţilor stabilite prin planul strategic de acţiune din domeniul incluziunii sociale, precum şi activitatea secretariatului tehnic al comisiei de incluziune socială organizate în conformitate cu ordinul prefectului.
    (3) În domeniul inspecţiei sociale, agenţiile teritoriale au, în principal, următoarele atribuţii:
    a) promovează acţiuni de informare şi conştientizare a cetăţenilor asupra drepturilor sociale şi stabilesc programe de colaborare cu societatea civilă;
    b) sesizează organele de urmărire penală competente în situaţia în care faptele supuse controlului întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni;
    c) propun teme de control în vederea includerii în planul anual de control pentru implementarea politicilor aferente sistemului naţional de asistenţă socială;
    d) desfăşoară activitatea de control la nivel de judeţ, în baza ordinelor de deplasare şi cu respectarea metodologiilor, instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru aprobate;
    e) controlează şi monitorizează modul în care sunt stabilite beneficiile de asistenţă socială;
    f) evaluează, monitorizează şi controlează activitatea furnizorilor de servicii sociale publici şi privaţi din punctul de vedere al respectării standardelor de calitate şi de cost, precum şi al eficienţei şi performanţei acestora;
    g) controlează şi monitorizează modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, precum şi a celor alocate pentru susţinerea şi dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor şi politicilor din domeniu;
    h) constată săvârşirea faptelor prin care se încalcă prevederile legale din domeniul asistenţei sociale şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege;
    i) propun suspendarea ori încetarea temporară sau definitivă a beneficiului de asistenţă socială/serviciului social în cazul încălcării grave a prevederilor legale în domeniu;
    j) controlează şi monitorizează modul de îndeplinire a prevederilor legale privind combaterea marginalizării sociale;
    k) elaborează rapoartele de evaluare, monitorizare şi control, precum şi analize specifice activităţii de inspecţie desfăşurate la nivel judeţean;
    l) fac propuneri de îmbunătăţire a activităţii, organizării şi a metodei de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;
    m) acţionează la nivel judeţean pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor oricăror acte sau fapte care încalcă principiile şi normele din domeniul asistenţei sociale, stabilite prin tratatele internaţionale la care România este parte sau prin reglementările Uniunii Europene;
    n) transmit, la solicitarea Agenţiei, informaţiile privind activitatea de control din domeniul inspecţiei sociale.
    (4) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, agenţiile teritoriale cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organizaţiile guvernamentale, cu societatea civilă, precum şi cu partenerii sociali.


    Capitolul IV Contravenţii şi sancţiuni


    Articolul 17

    (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele fizice sau juridice, publice ori private, inspectate au obligaţia de a pune la dispoziţia inspectorilor sociali orice document sau informaţie necesară şi relevantă activităţii de inspecţie, în termenul precizat de aceştia.
    (2) Încălcarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) se poate penaliza cu 20 de lei pentru fiecare zi de întârziere.
    ----------
    Art. 17 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012.


    Articolul 18

    (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei următoarele fapte:
    a) obstrucţionarea în orice mod de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, de către persoanele fizice sau juridice, publice ori private, a inspectorilor sociali în exercitarea totală sau parţială a atribuţiilor de inspecţie, prin orice acţiune ori inacţiune;
    b) refuzul persoanelor fizice şi/sau juridice de a duce la îndeplinire măsurile dispuse de inspectorul social, la termenele stabilite de acesta;
    c) refuzul persoanelor fizice şi/sau juridice de a pune la dispoziţia inspectorilor sociali toate documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea acţiunilor de control, evaluare sau monitorizare.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii sociali.


    Articolul 19

    Prevederile art. 18 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 20

    (1) În vederea asigurării funcţionării Agenţiei şi a agenţiilor teritoriale, numărul maxim de posturi aprobat pentru Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, supusă reorganizării, se suplimentează cu 287 de posturi, prin preluarea a 132 de posturi aferente activităţii de inspecţie socială din cadrul aparatului central al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi prin preluarea a 155 de posturi de la Inspecţia Muncii.
    (2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se încheie protocol de predare-preluare, în condiţiile legii, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (3) Salarizarea personalului se face potrivit reglementărilor legale aplicabile personalului plătit din fonduri publice din administraţia centrală, pentru personalul din aparatul central al Agenţiei, respectiv din serviciile deconcentrate, pentru personalul din agenţiile teritoriale.


    Articolul 21

    Prin preluarea atribuţiilor şi a responsabilităţilor de inspecţie socială Agenţia se subrogă Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în toate drepturile şi obligaţiile din domeniul de activitate al inspecţiei sociale, decurgând din acte normative şi administrative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri, acorduri, litigii, orice alte acte care produc efecte juridice.


    Articolul 22

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Agenţiei, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale supune spre aprobare Guvernului statutul propriu de organizare şi funcţionare al acesteia.


    Articolul 23

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în cuprinsul tuturor actelor normative, sintagma "Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale" se înlocuieşte cu sintagma "Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială", sintagma "agenţii judeţene pentru prestaţii sociale" se înlocuieşte cu sintagma "agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti", sintagma "prestaţii sociale" se înlocuieşte cu sintagma "beneficii de asistenţă socială", iar denumirea de "preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale" se înlocuieşte cu denumirea de "director general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială".


    Articolul 24

    (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
    a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 90/2008, cu modificările ulterioare;
    b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecţia Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 30 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 211/2007.
    (2) Statutul propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.285/2008 privind aprobarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne în vigoare şi se aplică în mod corespunzător până la data aprobării noului statut propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei prevăzut la art. 22.


    Articolul 25

    În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Agenţiei, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va elabora proiectul de lege privind statutul inspectorului social.


    Articolul 26

    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012, cu excepţia prevederilor art. 18, care intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    PRIM-MINISTRU

    EMIL BOC

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul muncii,

    familiei şi protecţiei sociale,

    Sulfina Barbu

    Ministrul finanţelor publice,

    Gheorghe Ialomiţianu

    Bucureşti, 21 decembrie 2011.
    Nr. 113.
    -------