ORDIN nr. 226 din 15 septembrie 2004(*actualizat*)
pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul castraveţilor conservaţi
(actualizat până la data de 18 august 2006*)
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
  • Nr. 380 din 25 mai 2004
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Nr. 864 din 30 iunie 2004
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
  • Nr. 226 din 15 septembrie 2004




  • ----------
    Având în vedere prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 57/2002,
    în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ale Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
    ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, ministrul sănătăţii şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Norma cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul castraveţilor conservaţi, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi prin oficiile pentru protecţia consumatorilor judeţene şi al municipiului Bucureşti, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 3

    Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 12 luni de la data publicării.


    Ministrul agriculturii,

    pădurilor şi dezvoltării rurale,

    Ilie Sârbu

    Ministrul sănătăţii,

    Ovidiu Brînzan

    Preşedintele Autorităţii Naţionale

    pentru Protecţia Consumatorilor,

    Eduard Gabriel Matei


    Anexă

    NORMA 15/09/2004