ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 12 noiembrie 2008
pentru modificarea şi completarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2008



    Având în vedere necesitatea aplicării prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul instituit de lege, respectiv cel al concentrării suprafeţelor agricole aflate în proprietatea unor persoane fizice, în exploataţii eficiente, care să permită modernizarea agriculturii României şi atingerea standardelor existente în ţările membre ale Uniunii Europene,
    ţinând seama de faptul că, în aplicarea prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în derularea procedurii de plată a rentei viagere agricole, Agenţia Domeniilor Statului se confruntă cu situaţii deosebite, neprevăzute de Legislativ, formularea actuală a art. 8 din titlului XI "Renta viageră agricolă" al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, permite plata, în primul trimestru al anului următor, doar moştenitorilor rentierilor decedaţi în anul pentru care se efectuează plata. În cazul în care rentierul decedează în perioada plăţii, rezultă că moştenitorul acestuia ar avea de încasat pe lângă această tranşă şi cea calculată din anul decesului,
    având în vedere constatarea acestui vid legislativ referitor la situaţia moştenitorilor rentierilor decedaţi în perioada de plată, pentru deblocarea situaţiei create, se impune în regim de urgenţă modificarea art. 8, prin eliminarea sintagmei "ultima rată", precum şi unificarea termenelor de plată atât în cazul rentierilor, cât şi, în caz de deces, al moştenitorilor acestora,
    ţinând cont de faptul că majoritatea contractelor pentru care se solicită rentă sunt contracte de arendare, care suferă modificări periodic, generate, în principal, fie de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, fie de cauze fortuite, este necesară eliminarea în regim de urgenţă a obligaţiei prezentării noului contract în termenul limitativ de 30 de zile, atâta vreme cât acesta se încheie în interiorul termenului, iar scopul legii, de comasare a terenurilor, a fost îndeplinit,
    având în vedere faptul că, potrivit legii, renta reprezintă o sursă viageră de venituri garantate de stat, de care ar trebui să beneficieze atât cei cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, fiindu-le emise titluri, cât şi cei cărora, neputându-li-se elibera titluri, au optat pentru despăgubiri plătite de către investitori, se impune în regim de urgenţă acordarea nediscriminatorie a dreptului la rentă,
    în considerarea faptului că aceste probleme vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Titlul XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, având siguranţa unei surse viagere de venituri garantate de stat."
    2. La articolul 3, după alineatul (1), se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol situat în extravilan, pentru care rentierul a încheiat acordul cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare."
    3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - Pentru suprafeţele mai mici de 1 ha, suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa înstrăinată sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare."
    4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Renta viageră agricolă se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data de 31 august a anului următor celui pentru care aceasta este datorată.
    (2) Renta viageră agricolă plătită de către Agenţia Domeniilor Statului, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1), care nu a fost încasată de beneficiari, va fi utilizată pentru reluarea procesului de plată către aceştia sau, în caz de deces, către moştenitorii acestora şi după termenul de 31 august al anului următor celui pentru care aceasta este datorată."
    5. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - (1) Renta viageră agricolă este personală, netransmisibilă şi încetează la data decesului rentierului agricol.
    (2) În cazul arendării, renta viageră agricolă se plăteşte dacă terenul ce face obiectul rentei este arendat continuu, întreg anul calendaristic.
    (3) În cazul în care contractul de arendare încetează, renta viageră agricolă se va plăti în anul următor doar dacă rentierul încheie, în maximum 30 de zile de la încetare, un nou contract, considerându-se astfel continuitate în arendare.
    (4) Renta viageră agricolă încetează la data la care terenurile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2), însumate, depăşesc 10 ha."
    6. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - În cazul decesului rentierului, moştenitorii vor încasa renta până la data de 31 august a anului următor celui pentru care aceasta se datorează, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de moştenitor, a certificatului de deces în original, precum şi a carnetului de rentier agricol al defunctului."
    7. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) Rentierul agricol este persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani care, de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu are şi nu va deţine în proprietate, cumulate în timp, mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parţial, primind de la Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă carnetul de rentier agricol.
    (2) Rentier agricol este şi persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani căreia i s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar şi optează pentru despăgubirile plătite de către investitor, încheind cu acesta un acord, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a prezentului titlu.
    (3) Rentier agricol este şi persoana pensionată pe caz de boală, gradele I şi II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, îşi dovedeşte incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepţia celei ce aparţine categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează «nerevizuibil», şi care înstrăinează prin acte între vii, arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare."
    8. La articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Dovada încheierii acordului se face prin prezentarea actului încheiat în formă scrisă, conform prevederilor art. 4 alin. (1^5) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare."
    9. Articolul 13 se abrogă.
    10. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Plata rentei viagere agricole se efectuează de către Agenţia Domeniilor Statului, conform prevederilor art. 6 şi 8, prin mandat poştal, virament bancar sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege."


    Articolul II

    (1) Plata rentei viagere pentru anul 2007 se va efectua până la sfârşitul anului 2008, incluzând şi moştenitorii rentierilor decedaţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică tuturor dosarelor aflate în curs de analizare la data intrării în vigoare a acesteia.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Dacian Cioloş
    p. Ministrul economiei şi finanţelor,
    Eugen Teodorovici,
    secretar de stat
    Bucureşti, 12 noiembrie 2008.
    Nr. 158.
    ----