DECIZIE nr. 887 din 15 decembrie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38^2, art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5), art. 38^9, art. 41^1 şi art. 41^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, precum şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 191 din 15 martie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte
        Valer Dorneanu - judecător
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Mircea Ştefan Minea - judecător
        Daniel Marius Morar - judecător
        Mona-Maria Pivniceru - judecător
        Puskas Valentin Zoltan - judecător
        Simona-Maya Teodoroiu - judecător
        Tudorel Toader - judecător
        Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Starmill - S.R.L. şi, respectiv, Societatea European Food - S.A., ambele cu sediul în comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor, în dosarele nr. 641/187/2015 şi, respectiv, nr. 643/187/2015 ale Judecătoriei Beiuş, de Ioan Micula în Dosarul nr. 5.118/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, de Societatea Multipack - S.R.L. din comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor în Dosarul nr. 642/187/2015 al Judecătoriei Beiuş, de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor, şi Ioan Micula în Dosarul nr. 15.755/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A. şi Societatea Scandic Distilleries - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor, în Dosarul nr. 1.099/187/2015 al Judecătoriei Beiuş şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 918D/2015, nr. 919D/2015, nr. 1.007D/2015, nr. 1.150D/2015, nr. 1.214D/2015 şi nr. 1.653D/2015.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3 decembrie 2015, în prezenţa părţilor, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea dosarelor nr. 919D/2015, nr. 1.007D/2015, nr. 1.150D/2015, nr. 1.214D/2015 şi nr. 1.653D/2015 la Dosarul nr. 918D/2015, iar în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 15 decembrie 2015, data la care este pronunţată prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    3. Prin încheierile din 7 mai şi 24 iunie 2015, pronunţate în dosarele nr. 641/187/2015, nr. 642/187/2015, nr. 643/187/2015, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Starmill - S.R.L., Societatea Multipack - S.R.L. şi Societatea European Food - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare formulate împotriva deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.
    4. Prin Încheierea din 21 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.118/271/2015, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Micula într-o cauză care are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulate împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.
    5. Prin Încheierea din 10 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 15.755/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A. şi Ioan Micula, cu prilejul soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.556 din 24 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulate de către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva executării silite, respectiv suspendarea executării silite a hotărârii arbitrale (I.C.S.I.D.).
    6. Prin Încheierea din 27 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.099/187/2015, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A. şi Societatea Scandic Distilleries - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză care are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulate împotriva unor somaţii de plată şi procese-verbale privind calculul de dobânzi emise ca urmare a adoptării Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015 prin care despăgubirile acordate de tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (I.C.S.I.D.), prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013 în Cauza nr. ARB/05/20 (Micula şi alţii/România), unităţii economice unice din care fac parte Viorel Micula, Ioan Micula, Societatea European Food - S.A., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea Multipack - S.R.L., Societatea European Drinks - S.A., Societatea Rieni Drinks - S.A., Societatea Scandic Distilleries - S.A., Societatea Transilvania General Import-Export - S.R.L. şi Societatea West Leasing - S.R.L., au fost calificate ca fiind ajutor de stat în sensul art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ajutor care este incompatibil cu piaţa internă. Conform art. 2 pct. 3 şi 4 din decizia menţionată, statul român trebuie să recupereze sumele deja plătite în temeiul hotărârii arbitrale menţionate, drept pentru care au fost emise somaţiile şi procesele-verbale contestate.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia, în prealabil, menţionează că Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (I.C.S.I.D.) a pronunţat o hotărâre arbitrală prin care le-au fost acordate despăgubiri în valoare de 376.433.229 lei, plus dobândă. Ulterior, Tribunalul Bucureşti a încuviinţat executarea silită a hotărârii arbitrale şi a respins contestaţia la executare formulată de statul român, astfel că o parte din sumele cuvenite au fost încasate cu titlu de "distribuire sume din cadrul executării silite". Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că, în timpul executării, le-a fost adus la cunoştinţă faptul că a intrat în vigoare Legea nr. 20/2015, "potrivit căreia actele de executare prin care s-au înfiinţat popriri şi s-au instituit sechestre în cadrul dosarelor de executare sunt desfiinţate de drept". Totodată, în virtutea prevederilor art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 16 din Legea nr. 20/2015, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra patrimoniului acestora pentru executarea unei pretinse creanţe şi, astfel, din creditori ai statului român au fost transformate în debitori ai acestuia.
    8. În acest context, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 1 alin. (3) şi (4), art. 126 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 44 alin. (1) raportate la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, art. 75 şi art. 76, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
    9. Cu privire la încălcarea art. 11 alin. (1) din Constituţie, se arată că aceste prevederi constituţionale se referă la unul dintre principiile fundamentale ale încrederii între state în raporturile lor internaţionale: principiul bunei-credinţe, care semnifică loialitate în respectarea dreptului internaţional, fidelitate în respectarea obligaţiilor internaţionale, reprezentând un element component al principiului pacta sunt servanda, potrivit căruia statele au obligaţia să respecte şi să aplice întocmai tratatele la care sunt parte. Semnificaţia cuvântului "întocmai" presupune îndeplinirea de către România a tratatelor internaţionale la care este parte şi aplicarea lor în acord cu interpretarea dată la nivel internaţional şi cu obligaţiile asumate la semnarea tratatului. România este ţinută să respecte întocmai şi cu bună-credinţă doar tratatele în vigoare, licite şi legal încheiate din punct de vedere al dreptului internaţional. Având în vedere art. 1 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, noţiunea de tratat la care face referire textul constituţional al alin. (2) din art. 11 este folosită lato sensu, desemnând diferite categorii de instrumente internaţionale utilizate în practica internaţională la încheierea unor înţelegeri între state. Textul constituţional de faţă nu se referă decât la tratatele sau alte acte internaţionale, indiferent de denumirea lor (pacte, convenţii, acorduri etc.), încheiate în numele statului român şi ratificate de Parlament.
    10. Astfel, în sfera noţiunii de tratat este inclusă şi Convenţia I.C.S.I.D., ratificată prin Decretul nr. 62/1975 şi, în aceste condiţii, consideră că sunt în faţa unui tratat (Convenţia I.C.S.I.D.) ce trebuie să fie aplicat de către statul român cu bună-credinţă, astfel cum s-a obligat România prin textul art. 11 alin. (1) din Constituţie. Or, edictarea prevederilor art. I pct. 16 şi pct. 17 şi art. II din Legea nr. 20/2015 au fost adoptate cu rea-credinţă, cu scopul ca statul român să nu îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin tratatele internaţionale la care este parte, şi anume cu scopul de a nu-şi respecta obligaţiile asumate prin Convenţia I.C.S.I.D. În acest context, susţin că, prin adoptarea prevederilor criticate, statul român şi-a creat pro causa un mecanism juridic menit a stopa executarea silită demarată în mod legal, sens în care menţionează unele declaraţii de presă ale unor membri ai Guvernului. Or, susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate, prin aceste declaraţii se demonstrează, mai presus de orice dubiu, faptul că prevederile art. I pct. 16 şi pct. 17 şi art. II din Legea nr. 20/2015 au fost edictate cu unicul scop de a bloca/opri executarea silită pornită în baza hotărârii arbitrale. O dovadă suplimentară a releicredinţe cu care statul roman îşi "execută" obligaţiile asumate prin tratatele ratificate este devoalată, pe de o parte, prin caracterul dualist al poziţiei statului român (apărările din contestaţia la executare raportate la argumentele susţinute în faţa Comisiei Europene) şi, pe de altă parte, prin modul în care susţinerile din cadrul contestaţiei la executare s-au transformat în prevederile legale introduse de către Legea nr. 20/2015 în Legea nr. 21/1996.
    11. În sensul celor indicate mai sus este şi cadrul general prin intermediul căruia s-a ajuns la blocarea unei executări pendinte. Astfel, se porneşte de la modificarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului ce a modificat legislaţia din domeniul concurenţei, şi se ajunge la oprirea executării unor hotărâri date de foruri internaţionale, modificându-se procedura civilă, procedura insolvenţei etc.
    12. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că o lege, odată adoptată, produce şi trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor, pentru motivul că legea se adresează subiecţilor de drept, permiţând sau interzicând şi, bineînţeles, sancţionând atitudinile deviante. Or, este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru comportamente şi conduite avute anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează această conduită. O altă practică legislativă sau o altă interpretare ar fi de natură a afecta grav stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice, precum şi încrederea în lege. Or, potrivit art. II din Legea nr. 20/2015, dispoziţiile nou-introduse urmează a se aplica "şi ajutoarelor de stat aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în procedură de investigaţie derulată de Comisia Europeană [alin. (1)]. În situaţia prevăzută la alin. (1), executările silite aflate în derulare împotriva furnizorilor se suspendă de drept la data intrării în vigoare a prezentei legi [alin. (2)]. Pentru investigaţiile deja declanşate la data intrării în vigoare a prezentei legi, termenul prevăzut la art. 38^3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, astfel cum aceasta a fost aprobată cu modificări şi completări de prezenta lege, se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi [alin. (3)]".
    13. În acest context, se susţine că Decizia Comisiei Europene de demarare a unei investigaţii a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, care a fost introdus prin Legea nr. 20/2015, iar, în mod normal, această lege nouă urmează a fi aplicată "tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare". În consecinţă, apreciază că, pentru ca legea să dispună doar pentru viitor, instituirea măsurilor asigurătorii ar putea avea loc numai în situaţia în care Comisia Europeană ar decide declanşarea unei proceduri de investigaţii ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 20/2015. Însă, ca urmare a prevederilor art. II din Legea nr. 20/2015, textul se aplică retroactiv şi procedurilor de investigaţie iniţiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dovadă în acest sens fiind faptul că, în speţa de faţă, Ministerul Finanţelor a instituit măsurile asigurătorii întemeindu-se pe o investigaţie declanşată cu mult timp înainte de adoptarea Legii nr. 20/2015. Actul sau faptul juridic al declanşării procedurii de investigaţie de către Comisia Europeană nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii sale. Or, la momentul când a fost emisă decizia de declanşare a procedurii de investigaţie de către Comisia Europeană, acest act/fapt juridic nu producea niciun efect cu privire la măsurile asigurătorii ce pot fi instituite asupra pretinsului beneficiar.
    14. Astfel, în ceea ce priveşte art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, exprimarea folosită de legiuitor conduce în mod cât se poate de evident la o retroactivare a legii, or, contrar normelor de tehnică legislativă, legiuitorul foloseşte verbul la timpul trecut, incluzând practic în ipoteza normei juridice şi situaţia în care procedura de investigaţie a fost deschisă anterior intrării în vigoare a legii.
    15. Cu privire la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 126 alin. (1), se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi la doctrina referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi la principiul loialităţii constituţionale, concluzionându-se că respectarea acestor principii nu presupune un individualism al fiecărei puteri care acţionează conform puterilor conferite, ci şi o cooperare loială între autorităţile publice. Niciuna dintre cele trei puteri statale nu poate interveni peste competenţele altei puteri, limitând sau încălcând competenţele, iar depăşirea limitelor discreţionare ale competenţelor unei puteri duce la săvârşirea unui exces de putere.
    16. Raportat la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, arată că o prevedere legală prin care s-ar interzice - fie şi numai temporar - executarea unei hotărâri judecătoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrară principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat. În acest context, consideră că prevederile art. 38^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 (în mod similar celor ale art. 38^9 din acelaşi act normativ) sunt contrare principiului separaţiei puterilor în stat şi loialităţii constituţionale. Se apreciază că prevederile criticate au incidenţă în aceste situaţii, fiind încălcate principiile separaţiei puterilor în stat şi loialităţii constituţionale, puterea legislativă săvârşind un exces de putere, prin depăşirea limitelor competenţei sale.
    17. Astfel, arată că prin dispoziţiile art. 38^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, introduse prin art. I pct. 16 din Legea nr. 20/2015, legiuitorul a adoptat o prevedere legală prin care a interzis, fie şi numai temporar, executarea unei hotărâri pronunţate de I.C.S.I.D., hotărâre asimilată expres unei hotărâri judecătoreşti, potrivit art. 53 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din Convenţia I.C.S.I.D. În acest context, arată că, mai grav decât a interveni legislativ într-o procedură judiciară aflată în plină desfăşurare, este a interveni legislativ pentru a rezolva o anume cauză, singulară, aflată în curs de desfăşurare şi susţin că există indicii în sensul că adoptarea prevederilor criticate a avut la bază intenţia clară şi exclusivă de a împiedica executarea hotărârii arbitrale pronunţate în favoarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate.
    18. Or, potrivit art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, justiţia se înfăptuieşte în numele legii, şi nu în funcţie de erorile organelor administrative ale statului sau de sancţiunile la care acesta este expus, judecătorii fiind independenţi şi supunându-se numai legii. Aşadar, indiferent ce sancţiuni ar suporta România din partea Comisiei Europene sau a oricărui alt organ administrativ, instanţele române vor înfăptui justiţia în numele legii statului român, iar dacă înfăptuirea justiţiei ar prejudicia statul român, această prejudiciere nu s-ar datora aplicării legii, ci existenţei legii edictate de el.
    19. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, care a fost introdus prin Legea nr. 20/2015, se apreciază că prin edictarea acestor norme se creează premisele unei intervenţii brutale a "executivului" în actul de judecată. Pe de o parte, se indică faptul că instanţele au dreptul să judece suspendarea plăţii unui ajutor ilegal, recuperarea ajutorului ilegal, recuperarea dobânzii corespunzătoare, despăgubiri pentru concurenţii afectaţi. Pentru a proceda astfel, instanţele au atributul de a aprecia dacă ajutorul respectiv este un ajutor în sensul legii şi dacă este unul ilegal, deoarece nu este posibilă acordarea unor despăgubiri terţilor pentru un ajutor ilegal fără ca instanţa să poată aprecia că este sau nu în prezenţa unui ajutor de stat şi mai ales a unuia ilegal (este una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale). Pe de altă parte, în cazul în care măsura a fost declarată de Comisia Europeană ca ajutor de stat, instanţa naţională nu poate modifica caracterul de ajutor de stat al măsurii de sprijin. Aşadar, instanţa poate doar teoretic să judece astfel de acţiuni, pentru că, în practică, ea este limitată în a pronunţa doar anumite soluţii, întrucât "legea" o obligă să pornească de la premisa că sumele analizate sunt din start ajutor de stat şi că respectivul ajutor este şi ilegal.
    20. Se arată că, în cazul autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, situaţia "este mult mai gravă", deoarece prin hotărârea arbitrală ce constituie titlu de creanţă, asimilat unei hotărâri definitive a unei instanţe naţionale, s-a soluţionat această problemă, tribunalul respingând apărarea statului, dar şi a Comisiei Europene (ce a intervenit ca amicus curiae), potrivit căreia despăgubirile pentru încălcarea obligaţiilor asumate de statul român ar fi ajutoare de stat. Or, printr-un text de lege, criticat în cauză, este "facilitată aneantizarea unei hotărâri judecătoreşti" şi se acordă expres Comisiei Europene drepturi jurisdicţionale superioare instanţei interne. Mai mult, se face abstracţie totală de faptul că decizia Comisiei Europene se atacă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar până se pronunţă o soluţie de către această instanţă este profund inechitabil şi contrar principiilor fundamentale ca instanţa română să judece acţiuni în răspundere patrimonială în care să pornească de la premisa legalităţii absolute a deciziei Comisiei.
    21. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 38^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, care a fost introdus prin Legea nr. 20/2015, se arată că şi acestea sunt contrare principiului separaţiei puterilor în stat şi principiului loialităţii constituţionale, fiind vorba de un caz evident de exces de putere legislativă în raport cu puterea judecătorească. Astfel, având în vedere că, potrivit Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, executorul judecătoresc are competenţă exclusivă pentru executarea silită a oricărui titlu executoriu, el fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar faza de executare silită constituie parte integrantă a procesului civil, executorul judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor sale, este cel care asigură recuperarea creanţelor împotriva statului stabilite prin titluri executorii, în cazul în care statul nu doreşte executarea de bunăvoie a acestora. Or, intervenind în atribuţiile puterii judecătoreşti, prevederile în discuţie stabilesc că executarea silită a unui titlu executoriu reprezintă o abatere disciplinară gravă a executorului judecătoresc, ce poate fi sancţionată, în funcţie de gravitatea faptei, chiar cu excluderea din profesie a acestuia. Ca o noutate absolută în sistemul de drept din România, cenzurarea actelor de executare nu mai constituie o prerogativă a instanţei judecătoreşti, ci reprezintă o abatere disciplinară a executorului judecătoresc, care poate fi exclus din profesie în urma constatării şi sancţionării abaterii disciplinare în condiţiile Legii nr. 188/2000. În consecinţă, apreciază că legiuitorul a intervenit în mod nepermis în atribuţiile puterii judecătoreşti, blocând o procedură judiciară printr-o procedură desfăşurată de executivul Comisiei Europene, chiar şi în lipsa unei decizii pronunţate de aceasta. De asemenea, atribuţia instanţei de executare de a decide cu privire la legalitatea unui act de executare este transferată unui organ al profesiei executorilor judecătoreşti; or, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
    22. Totodată, se susţine că prevederile criticate reglementează nulitatea de drept a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în perioada cuprinsă între începerea procedurii de investigaţie de către Comisia Europeană şi pronunţarea unei decizii de către aceasta, fără ca asupra acestor acte să se efectueze controlul judecătoresc. Astfel, se consideră că a fost eliminat controlul judecătoresc cu privire la actele procedurale îndeplinite de executorul judecătoresc în exercitarea activităţii sale prevăzute de lege, stabilindu-se că sunt nule de drept actele întocmite de executorul judecătoresc în perioada vizată de art. 38^9, instanţa de judecată nemaiavând prerogativa de a analiza legalitatea actelor de executare, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit ab initio nulitatea de drept a acestora. Or, în afara nulităţilor amiabile reglementate de art. 1.246 alin. (3) din Codul civil, toate nulităţile de drept substanţial sau de drept procesual, fie relative, fie absolute, sunt numai judiciare.
    23. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie raportate la dispoziţiile constituţionale ale art. 53, se arată că, din analiza dispoziţiilor art. 38^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, se poate observa că dreptul persoanei la un proces echitabil este încălcat prin simplul fapt că aceasta trebuie să apeleze la executarea silită pentru valorificarea dreptului său cuprins în titlul executoriu. Or, executarea hotărârilor judecătoreşti este garantată de art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând, în jurisprudenţa sa, că dreptul la o instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, fără efect în detrimentul uneia dintre părţi, iar neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti poate, în mod indirect, să ducă la lăsarea fără conţinut a dreptului de acces la un tribunal (hotărârile din 26 septembrie 1996, pronunţate în cauzele Di Pede împotriva Italiei şi Zappia împotriva Italiei, Hotărârea din 28 iulie 1999, pronunţată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei sau Hotărârea din 27 mai 2004, pronunţată în Cauza Metaxas împotriva Greciei) şi s-a considerat că ar fi excesiv să se ceară unui reclamant care a obţinut o hotărâre judiciară definitivă împotriva statului să intenteze din nou acţiuni împotriva autorităţilor pentru a obţine executarea obligaţiei în cauză. Cu toate acestea, deşi o persoană care deţine un titlu executoriu împotriva statului se află în faza de executare silită în vederea recuperării unei creanţe, în cadrul acesteia fiind îndeplinite acte de executare şi instituite popriri sau sechestre, prevederile criticate stabilesc că toate actele de executare prin care se înfiinţează popriri sau sechestre se desfiinţează de drept. Astfel, ulterior pronunţării deciziei de către Comisia Europeană şi în ipoteza unei decizii care stabileşte compatibilitatea ajutorului de stat cu piaţa internă, suspendarea executării silite prevăzută de art. 38^3 şi indisponibilizarea sumei încetează, executarea silită putând fi continuată, ceea ce duce la punerea creditorului în situaţia de a continua executarea silită şi de a solicita reînfiinţarea popririlor şi sechestrelor, luând practic de la început executarea silită şi, astfel, dreptul de acces liber la justiţie, în vederea recuperării creanţei garantate la art. 44 alin. (1) din Constituţie este compromis.
    24. Totodată, susţine că măsura desfiinţării de drept a actelor de executare este contrară art. 53 din Constituţie, fiind restrâns accesul la o instanţă, precum şi dreptul de creanţă obţinut împotriva statului, fără a exista o justificare, respectiv o proporţionalitate între această măsură, împrejurările de fapt şi scopul urmărit, iar măsurile nu sunt justificate de niciuna dintre ipotezele prevăzute de alin. (1) al art. 53 şi, astfel, consideră că se află în prezenţa unui exces de putere legislativă, restrângerea drepturilor menţionate nefiind adecvată unui scop legitim şi situaţiei de fapt, singurul scop urmărit de legiuitor fiind acela de a bloca executarea silită a hotărârii arbitrale.
    25. De asemenea menţionează că, prin adoptarea prevederilor criticate şi prin instituirea măsurilor reglementate de prevederile art. 38^1-38^9 prin raportare la dispoziţiile art. II din Legea nr. 20/2015, se află în prezenţa unui exces de putere şi din perspectiva aplicării discriminatorii a acestor dispoziţii şi atingerii aduse chiar existenţei dreptului de acces liber la justiţie şi de creanţă împotriva statului, prin posibilitatea blocării unei hotărâri judecătoreşti ca urmare a simplei manifestări de voinţă a debitorului.
    26. În cazul în care, la finalul investigaţiei declanşate de Comisia Europeană, aceasta decide că ajutorul de stat este unul incompatibil cu piaţa internă, dreptul obţinut prin hotărârea judecătorească nu mai poate fi valorificat, persoana în cauză fiind datoare să returneze chiar şi eventualele sume pe care lea executat înainte de suspendarea de drept prevăzută de art. 38^3 alin. (1), respectiv înainte de desfiinţarea de drept prevăzută de art. 38^3 alin. (5), or, prin aceasta prevederile criticate sunt contrare şi dispoziţiilor art. 53 alin. (2) ultima teză din Constituţie, întrucât este afectată chiar existenţa dreptului.
    27. Faţă de conţinutul prevederilor art. 38^6 apreciază că acestea sunt contrare art. 44 alin. (1) din Constituţie, dreptul de proprietate fiind încălcat prin prisma sumei la care sunt îndreptăţiţi potrivit titlului executoriu, aceasta, în realitate, este indisponibilizată şi imposibil de accesat, fiind afectat şi prin prisma faptului că, deşi creditorul nu beneficiază de suma respectivă, de la momentul consemnării sumei nu se mai calculează dobânzile stabilite prin titlul executoriu, ci dobânda prevăzută la art. 38^3 alin. (3), aducându-se atingere chiar dreptului de creanţă pe care îl deţin împotriva statului.
    28. Apreciază că prevederile art. 38^4 încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, impunând o sarcină excesivă pentru creditor, care, deşi deţine un titlu executoriu a cărui executare silită este suspendată de drept prin mecanismul Legii nr. 20/2015, se află în situaţia declanşării în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 a unui nou litigiu anevoios pentru apărarea dreptului său stabilit prin acel titlu executoriu.
    29. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 75 şi art. 76 din Constituţie, se arată că prin Legea nr. 20/2015, respectiv art. 41^2, au fost operate modificări asupra unei legi organice, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, fără a fi fost respectată procedura de adoptare specifică acestei categorii de legi. Astfel, adoptarea ca lege organică se impune cu atât mai mult cu cât aceasta reglementează modalitatea de valorificare a bunurilor din patrimoniul unor societăţi comerciale, în sensul dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. m) care include regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii în categoria legilor organice, fiind necesară şi adoptarea cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. Or, chiar dacă Legea nr. 20/2015 a fost votată cu majoritatea absolută de Camera Deputaţilor, legea organică se defineşte prin obiectul ei, iar, analizând în detaliu normele instituite de legea în discuţie, se observă că aceasta prezintă exclusiv caracter ordinar, deşi se tinde la modificarea/ completarea dispoziţiilor unui act normativ cu caracter de lege organică.
    30. În final, precizează că abrogarea sau modificarea reglementărilor în domeniul legii organice nu s-ar putea face decât prin intermediul unei alte legi organice, votată cu majoritatea absolută a membrilor celor două Camere ale Parlamentului, câtă vreme caracterizarea unei legi organice nu poate face abstracţie de procedura specială şi imperativă stabilită prin Constituţie pentru adoptarea ei.
    31. Judecătoria Beiuş, în dosarele nr. 918D/2015 şi nr. 919/D2015, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. În dosarele nr. 1.150D/2015 şi nr. 1.653D/2015 apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, textele legale criticate nefiind contrare prevederilor constituţionale referitoare la principiul neretroactivităţii legii civile şi la principiul separaţiei puterilor în stat.
    32. Judecătoria Oradea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.107D/2015, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    33. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 1.214D/2015, opinează în sensul că prevederile art. I pct. 16 şi pct. 17 şi art. II din Legea nr. 20/2015 ridică, întradevăr, unele probleme de constituţionalitate din perspectiva neretroactivităţii legii, însă eventualele ingerinţe par a fi justificate de dispoziţiile art. 148 din Constituţie, care dispun că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
    34. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    35. Guvernul, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 1.214D/2015, cu referire şi la dosarele nr. 918D/2015, nr. 919D/2015, nr. 1.007D/2015 şi nr. 1.150D/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    36. În acest sens arată că atât calitatea de membru al Uniunii Europene, cât şi cea de parte contractantă într-o convenţie de drept internaţional presupun un transfer de suveranitate de la nivelul statului către un nivel ierarhic superior: cel supranaţional şi, respectiv, cel internaţional. Unul din principiile fundamentale pe care se întemeiază Uniunea Europeană este cel al nondiscriminării pe bază de naţionalitate. Pentru aplicarea principiului autonomiei dreptului Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.) supervizează interpretarea prevederilor de drept ale Uniunii Europene, care vor fi aplicate de către instituţiile proprii şi de cele ale statelor membre. Autoritatea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau, altfel spus, monopolul de interpretare al dreptului Uniunii Europene are la bază: principiile întâietăţii, cel al efectului direct şi mecanismul trimiterilor preliminare. Pentru a putea asigura coerenţa aplicării a fost adoptat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene principiul efectului util. În schimb, dreptul internaţional, mai precis acea parte a lui care exclude dreptul supranaţional, implică un transfer de putere pe baze contractuale. Principiul de bază în dreptul internaţional este pacta sunt servanda. Dreptul internaţional al investiţiilor are rolul de a asigura tratamentul echitabil al investitorului străin şi oferă căi efective de apărare a acestor drepturi, iar aplicarea şi executarea unei hotărâri arbitrale sunt automate. Aşadar, dacă obligaţiile asumate de România în temeiul dreptului internaţional intră în sfera de aplicare a dreptului Uniunii Europene, interpretarea acestor obligaţii va constitui o chestiune de drept al Uniunii Europene, context în care menţionează Hotărârea din 18 iulie 2007, pronunţată în Cauza (C-119/05) Lucchini, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că dreptul Uniunii se opune aplicării unei dispoziţii a dreptului naţional, care urmăreşte să consacre principiul res judicata în măsura în care aplicarea acestuia împiedică recuperarea unui ajutor de stat, care a fost acordat cu încălcarea dreptului Uniunii şi a cărui incompatibilitate cu piaţa internă a fost constatată printr-o decizie a Comisiei care a rămas definitivă. De asemenea arată că, dacă normele de procedură cer anularea unei sentinţe arbitrale pe motive de ordine publică naţională, atunci principiul echivalenţei impune acelaşi tratament pentru motivele de ordine publică supranaţională, iar instanţa de executare a unei sentinţe arbitrale trebuie să aprecieze din oficiu nulitatea unei clauze arbitrale [Hotărârea din 1 iunie 1999, pronunţată în Cauza (C126/97) Eco Swiss].
    37. Totodată, arată că măsurile impuse prin hotărârea I.C.S.I.D., invocată de către contestatori, reprezintă ajutor nou nenotificat, iar acesta, principial, este blocat prin incidenţa clauzei - standstill - prevăzută de art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (T.F.U.E.). Astfel, prevederile contestate au în vedere, în principal, introducerea unor dispoziţii în legislaţia naţională menite să asigure funcţionarea instituţiilor furnizoare de ajutor de stat în acord cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu. Având în vedere prevederile art. 107 alin. (1) şi art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, după aderarea României la Uniunea Europeană, ajutoarele de stat pot fi acordate de către autorităţile naţionale numai după autorizarea lor de către Comisia Europeană. Astfel, prin Legea nr. 20/2015 a fost reglementată o procedură administrativă de executare a obligaţiilor băneşti stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, sume care fac obiectul unei proceduri de investigaţie derulată de Comisia Europeană.
    38. În acest context menţionează faptul că, în ceea ce priveşte statutul pe care autorităţile române (inclusiv instanţele judecătoreşti) ar trebui să îl acorde deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat [SA 38517 (2014/C) (ex2014/NN) - punerea în executare a hotărârii arbitrale Micula/România din 11 decembrie 2013 - Invitaţie de a prezenta observaţii în temeiul articolului 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene], atât Constituţia [art. 148 alin. (2)], cât şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene de Justiţie consacră principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene în raport cu legislaţia statelor membre.
    39. Referitor la articolele din Legea nr. 20/2015, care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte art. 11 alin. (1) din Constituţie, menţionează că problema principală de drept rezidă în a stabili raportul între un acord internaţional în vigoare între două state membre şi acordurile ulterioare, multilaterale, la care cele două state au devenit părţi: Acordul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Totodată, arată că, în prezent, pe rolul Tribunalului Uniunii Europene se află Cauza T-646/14, Micula şi alţii împotriva Comisiei Europene (acţiune introdusă la 2 septembrie 2014), prin care se solicită anularea Deciziei C(2014) 3192 final din 26 mai 2014, adoptată în cadrul procedurii de ajutor de stat SA.38517 (2014/NN) - Micula/România (executarea hotărârii arbitrale I.C.S.I.D.), prin care se dispune ca România să suspende orice acţiune care poate conduce la executarea sau la punerea în aplicare a hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013 a Tribunalului arbitral constituit pe lângă Centrul internaţional pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii în Cauza Ioan Micula, Viorel Micula şi alţii/România (Cauza I.C.S.I.D. nr. ARB/05/20), întrucât Comisia consideră că executarea hotărârii arbitrale constituie un ajutor de stat ilegal, până la momentul în care Comisia va adopta o decizie finală cu privire la compatibilitatea ajutorului de stat cu piaţa internă. La acest moment există demersuri pendinte care converg spre obiectivul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru clarificarea unora dintre aspectele problematice privind raportul dintre Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor şi dreptul Uniunii Europene. În plus, la data de 18 iunie 2015 a fost declanşată o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor care revin statului român în temeiul art. 3 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, al principiilor libertăţii de stabilire, libertăţii de a presta servicii şi liberei circulaţii a capitalurilor, precum şi în temeiul principiilor generale ale supremaţiei, unităţii şi caracterului efectiv al dreptului Uniunii şi în temeiul principiului general al securităţii juridice, ca urmare a menţinerii în vigoare a Tratatului bilateral de investiţii (T.B.I.) încheiat cu Guvernul Regatului Suediei, prin faptul că nu s-a asigurat că Tratatul bilateral de investiţii încetează să producă efecte juridice după data respectivă.
    40. În acest context consideră că sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către Curtea Constituţională ar fi susceptibilă de a contribui decisiv la clarificarea situaţiei acestor acorduri şi, subsecvent, a posibilităţilor pe care legiuitorul român le are la dispoziţie în această materie. Astfel, din perspectiva speţei cu care a fost sesizată Curtea Constituţională, adresarea unor întrebări preliminare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ar fi necesară şi pentru a obţine clarificări asupra relevanţei momentului la care au fost luate măsurile considerate de tribunalul arbitral ca încălcând dispoziţiile acordului bilateral, respectiv a momentului la care a fost dată sentinţa arbitrală. Aceasta deoarece regimul aplicabil acordurilor bilaterale de investiţii încheiate de România cu state membre este diferit în perioada pre-aderării României la Uniunea Europeană, faţă de cel aplicabil în context post-aderare.
    41. În concluzie, apreciază că sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene apare ca imperios necesară pentru soluţionarea cel puţin a unei părţi din aspectele de neconstituţionalitate învederate Curţii Constituţionale. Tranşarea chestiunilor juridice legate de posibila încălcare a art. 11 alin. (1) din Constituţie nu poate fi realizată cu ignorarea art. 148 alin. (2) din Constituţie şi fără o interpretare a prevederilor tratatelor Uniunii Europene, interpretare care constituie un atribut exclusiv al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aşadar, în măsura în care se apreciază că este oportună sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, propune şi unele întrebări ce pot fi adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
    42. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate se susţine, în esenţă, că, în ceea ce priveşte încălcarea art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie, din analiza textelor criticate, se observă că acestea nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative sau a celei executive în activitatea puterii judecătoreşti, de vreme ce chiar instanţele naţionale au obligaţia să asigure aplicabilitatea directă a art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, adoptând orice măsuri necesare conform normelor procedurale naţionale aplicabile.
    43. Referitor la criticile privind încălcarea art. 11 din Constituţie, apreciază că acestea nu privesc legitimitatea constituţională a textelor de lege atacate, ci constituţionalitatea interpretării date acestora, soluţionarea problemei respective fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, acestea fiind cele care asigură interpretarea legii. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui instanţei competente şi nici nu poate cenzura constituţionalitatea interpretării date de către instanţa judecătorească.
    44. Referitor la încălcarea art. 15 din Constituţie, apreciază că nici această critică nu poate fi reţinută, având în vedere că normele criticate sunt de imediată aplicare, textele legale aplicându-se tuturor situaţiilor născute după intrarea în vigoare a acestora. De asemenea menţionează că textele criticate sunt norme de procedură aplicabile situaţiilor juridice aflate în derulare. Fiind norme de procedură, ele sunt de imediată aplicabilitate. Cu privire la influenţarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale, inexistente la data declanşării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunţată în Cauza Agrati şi alţii împotriva Italiei (paragraful 58), că "principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate prin art. 6 [din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale] se opun - cu excepţia situaţiilor când există motive imperioase de interes general - ingerinţei puterii legislative în administrarea justiţiei cu scopul de a influenţa deznodământul judiciar al unui litigiu". Or, în condiţiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfăşurare, riscul apariţiei unui dezechilibru procesual între părţile din litigiu trebuie înlăturat de instanţele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigenţelor impuse de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie. Aşadar, apreciază că prevederile legale criticate stabilesc atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de acordare a ajutoarelor de stat, şi condiţiile reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014.
    45. Raportat la încălcarea art. 21 din Constituţie, apreciază că norma legală criticată nu este contrară acestor dispoziţii constituţionale, ci, dimpotrivă, este o consecinţă a acestora, întrucât suspendarea de drept se impune pentru a evita prejudicierea unor drepturi sau interese legitime de ordine publică - respectiv acordarea unor ajutoare de stat cu încălcarea normelor Uniunii Europene în acest domeniu. De altfel, consideră că nu se pune problema unei neexecutări a hotărârii judecătoreşti sau a unei interziceri a executării unei hotărâri judecătoreşti, ci doar o etapizare a procedurilor de executare până când Comisia Europeană finalizează procedura de investigaţie cu privire la legalitatea acordării ajutorului de stat. Practic, legea nu face altceva decât să aplice reglementările Uniunii Europene în materia acordării ajutorului de stat, dând aplicabilitate efectivă prevederilor art. 148 din Constituţie.
    46. Accesul liber la justiţie ca principiu constituţional trebuie interpretat în sensul că nicio lege nu poate da în competenţa unui organ de jurisdicţie care nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti soluţionarea unor litigii. Or, textele de lege contestate prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a se pronunţa asupra punerii în executare a unui titlu executoriu. Este adevărat că numai asupra cuantumului sumei din titlul executoriu, nu şi asupra modului de stingere a obligaţiei, spre exemplu, deschiderea unui cont cu afectaţiune specială la Trezoreria Statului şi eventual indisponibilizarea sumelor până la pronunţarea unei decizii de către Comisia Europeană cu privire la compatibilitatea ajutorului de stat cu piaţa internă. Însă este dreptul legiuitorului să stabilească politica legislativă a statului, atât timp cât oferă toate garanţiile necesare accesului liber la justiţie. În materia executării hotărârilor arbitrale, chiar Convenţia I.C.S.I.D. asimilează hotărârile arbitrale hotărârilor judecătoreşti date de instanţele interne, iar punerea lor în executare se va face conform procedurii stabilite la nivel intern pentru orice hotărâre judecătorească.
    47. Din perspectiva încălcării art. 53 din Constituţie nu se pune problema restrângerii vreunui drept sau chiar a atingerii existenţei lui, spre exemplu, a accesului liber la justiţie sau a garantării creanţelor împotriva statului, deoarece procedura instituită prin art. 38^1-38^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 stabileşte în detaliu modalitatea în care se pune în executare o hotărâre judecătorească sau arbitrală.
    48. Raportat la încălcarea art. 44 din Constituţie menţionează că normele criticate stabilesc modul de stingere a unei obligaţii rezultate dintr-un titlu executoriu: deschiderea unui cont la Trezoreria Statului pe numele beneficiarului, consemnarea sumelor din titlul executoriu în acest cont şi indisponibilizarea sumelor până la momentul primirii din partea Comisiei Europene a unei decizii cu privire la compatibilitatea sau nu cu piaţa internă a ajutorului de stat acordat. Din perspectivă constituţională este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili conţinutul şi limitele oricărui drept de proprietate, pentru că niciun drept nu este absolut. Or, hotărârea judecătorească sau arbitrală care constituie titlu executoriu este pusă în aplicare în chiar momentul consemnării sumei din titlu pe numele beneficiarului. Prin urmare, nu există riscul consemnării unei sume la liberul arbitru al furnizorului ajutorului de stat, ci suma consemnată este inclusiv cea emisă de executorul judecătoresc. În cazul în care totuşi suma consemnată nu reflectă realitatea şi creditorii sau executorul judecătoresc sunt nemulţumiţi de cuantumul sumelor consemnate, normele legale dau posibilitatea contestării în instanţă, aceştia având astfel deschisă calea accesului la justiţie. În cazul concret, executarea silită a unui titlu executoriu (hotărâre judecătorească sau arbitrală) are loc conform legii, titlul executoriu are ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, iar actele de executare făcute anterior punerii în executare a hotărârii judecătoreşti sau arbitrale prin care s-au înfiinţat popriri şi cele prin care s-au instituit sechestre se desfiinţează de drept, prin efectul legii. Aşadar, nu se pune problema restrângerii exerciţiului unui drept sau a încălcării dreptului de proprietate, legea detaliind foarte clar procedura de urmat, garanţiile oferite, dar şi limitele acestui drept.
    49. Raportat la încălcarea art. 75 şi art. 76 din Constituţie menţionează că, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate, astfel cum sunt formulate, acestea excedează problemelor de constituţionalitate, autorii excepţiei nefăcând altceva decât să îşi exprime propriile păreri cu privire la oportunitatea unor prevederi legale, a fundamentării lor economice şi a viabilităţii lor practice în procedura insolvenţei. Or, această critică nu poate fi suplinită în cadrul controlului de neconstituţionalitate.
    50. Referitor la încălcarea art. 126 alin. (1) din Constituţie, arată că prin normele legale contestate legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească întreaga competenţă şi procedura de urmat pe care judecătorul naţional o are în situaţia acordării unui ajutor de stat cu implicaţii la nivelul întregii pieţe a Uniunii Europene. Conform Constituţiei, este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească aceste norme, atât puterea legislativă, cât şi puterea judecătorească fiind pe deplin ţinute, conform art. 148 din Constituţie, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate de România faţă de Uniunea Europeană şi instituţiile sale, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    51. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    52. Comisia Europeană, în calitate de amicus curiae, în temeiul art. 23a, alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, a depus observaţii scrise cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată, prin care, în esenţă, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate şi, în subsidiar, în măsura în care există îndoieli cu privire la orice aspecte ale interpretării dreptului Uniunii Europene în domeniul ajutoarelor de stat, invită Curtea să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene întrebările preliminare pe care le consideră necesare soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 267 din Tratatul pentru funcţionarea Uniunii Europene.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, notele scrise depuse, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    53. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    54. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2015. Însă, având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea urmează a reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile corespunzătoare din actul de bază în care se integrează dispoziţiile modificatoare, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014. De asemenea, având în vedere criticile de neconstituţionalitate şi obiectul cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează a circumscrie obiectul excepţiei la dispoziţiile punctuale ale art. 38^2, art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5), art. 38^9, art. 41^1, art. 41^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, precum şi art. II din Legea nr. 20/2015, dispoziţie proprie acestei legi, care au următorul cuprins:
    - Art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014: "În cazul în care este declanşată procedura de investigaţie de către Comisia Europeană privind acordarea unui presupus ajutor ilegal, furnizorul solicită instituirea măsurilor asigurătorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, asupra activelor beneficiarului/beneficiarilor de ajutor de stat, într-un cuantum echivalent cu valoarea ajutorului de stat ilegal analizat de Comisia Europeană, astfel cum este acesta estimat de furnizor.";
    - Art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014: "(1) În cazul în care Comisia Europeană a decis deschiderea unei proceduri de investigaţie pentru măsuri de ajutor de stat dispuse printr-un titlu executoriu ce constă întro hotărâre judecătorească sau arbitrală, de la data comunicării deciziei Comisiei Europene privind declanşarea procedurii de investigaţie către furnizor, orice executare silită a acestui titlu nu poate începe sau, după caz, se suspendă de drept.
    [...]
    (3) În vederea punerii în executare a titlului executoriu, în termen de o zi lucrătoare de la data comunicării prevăzută la alin. (2), furnizorul ajutorului de stat solicită Trezoreriei Statului, la care acesta are deschise conturile, deschiderea unui cont cu afectaţiune specială, purtător de dobânzi, pe numele creditorilor şi, după caz, la dispoziţia executorului judecătoresc. Dobânda aplicabilă la disponibilităţile în contul cu afectaţiune specială este dobânda la vedere practicată de Trezoreria Statului, iar sursa de plată a acestei dobânzi este bugetul Trezoreriei Statului. Solicitarea de deschidere a contului conţine numele creditorilor şi, după caz, al executorului judecătoresc la dispoziţia cărora se deschide contul, codificat cu codul de identificare fiscală 8609468.
    [...]
    (5) La data consemnării sumelor conform alin. (4) actele de executare prin care s-au înfiinţat popriri şi cele prin care s-au instituit sechestre asupra averii furnizorului ajutorului de stat, până la data suspendării prevăzute la alin. (1), se desfiinţează de drept. Celelalte acte de executare rămân supuse termenelor şi condiţiilor de contestare prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.";
    - Art. 38^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014: "(1) Continuarea executării silite după suspendarea de drept prevăzută la art. 38^3 alin. (1) şi până la încetarea acesteia prevăzută la art. 38^7 alin. (6) constituie abatere disciplinară şi poate fi sancţionată, în funcţie de gravitatea faptei, cu excluderea din profesie, dacă faptele nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, iar actele de executare efectuate în acest interval sunt nule de drept.
    (2) Constatarea şi sancţionarea abaterii disciplinare se realizează în condiţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.";
    - Art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014: "(1) Instanţele naţionale vor asigura aplicabilitatea directă a art. 108 alin. (3) din TFUE, adoptând orice măsuri necesare conform normelor procedurale naţionale aplicabile. Hotărârea instanţei poate impune, inter alia: suspendarea plăţii unui ajutor ilegal, recuperarea ajutorului ilegal, recuperarea dobânzii corespunzătoare, despăgubiri pentru concurenţii afectaţi.
    (2) Instanţele naţionale au obligaţia de a verifica dacă măsura contestată a fost declarată sau nu ajutor de stat de către Comisia Europeană sau de furnizor. În cazul în care măsura a fost declarată de Comisia Europeană ca ajutor de stat, instanţa naţională nu poate modifica caracterul de ajutor de stat al măsurii de sprijin.
    (3) Consiliul Concurenţei şi/sau Comisia Europeană pot interveni în cauză în calitate de amicus curiae.
    (4) Dacă furnizorul acordă ajutorul, prin încălcarea obligaţiei de notificare sau a clauzei suspensive, instanţele naţionale pot adopta măsurile necesare pentru protejarea părţilor interesate, inclusiv prin măsuri provizorii, dacă este cazul.
    (5) Beneficiarul unui ajutor de stat ilegal nu poate primi niciun alt ajutor înainte de ducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor dispuse prin hotărârea instanţei naţionale prin care s-a dispus recuperarea.
    (6) Întreprinderile afectate de acordarea unui ajutor ilegal pot formula acţiune în contradictoriu cu furnizorul împotriva acestei măsuri, la Curtea de Apel Bucureşti.";
    - Art. 41^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014: "În cazurile în care s-a dispus recuperarea unui ajutor de stat/de minimis, iar beneficiarul ajutorului se află în procedură de insolvenţă, instanţa naţională ce derulează respectiva procedură de insolvenţă va accepta să înscrie creanţa privitoare la restituirea ajutorului în cauză în tabelul creanţelor şi va asigura recuperarea imediată a ajutorului de stat/de minimis, chiar dacă acest lucru presupune încetarea activităţii întreprinderii."
    - Art. II din Legea nr. 20/2015: "(1) Dispoziţiile art. 38^2-38^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, astfel cum aceasta a fost aprobată cu modificări şi completări prin prezenta lege, se aplică şi ajutoarelor de stat aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în procedură de investigaţie derulată de Comisia Europeană.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), executările silite aflate în derulare împotriva furnizorilor se suspendă de drept la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (3) Pentru investigaţiile deja declanşate la data intrării în vigoare a prezentei legi, termenul prevăzut la art. 38^3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, astfel cum aceasta a fost aprobată cu modificări şi completări de prezenta lege, se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
    55. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept, respectiv principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 44 alin. (1) potrivit căruia "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", raportate la dispoziţiile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 75 privind sesizarea Camerelor, art. 76 privind majoritatea de vot necesară adoptării legilor organice şi art. 126 alin. (1) potrivit căruia "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".
    (1) Chestiuni prealabile
    (1.1.) Intervenţia Comisiei Europene
    56. În ceea ce priveşte intervenţia Comisiei Europene, Curtea observă că, în temeiul art. 23a alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, aceasta a depus, în calitate de amicus curiae, observaţii scrise cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată, prin care, în esenţă, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate şi, în subsidiar, în măsura în care există îndoieli cu privire la orice aspecte ale interpretării dreptului Uniunii Europene în domeniul ajutoarelor de stat, invită Curtea să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene întrebările preliminare pe care le consideră necesare soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 267 din Tratatul pentru funcţionarea Uniunii Europene, şi nu formulează o cerere expresă de a interveni în calitate de parte în litigiu.
    57. Curtea reţine că procedeul intervenţiei în calitate de amicus curiae în procedura din faţa Curţii Constituţionale nu reprezintă o extindere a cadrului procesual existent, întrucât părţile din litigiul constituţional sunt cele care au această calitate în procedura a quo. Depunerea de note scrise, în aceste condiţii, nu echivalează cu atribuirea vreunei calităţi procesuale Comisiei Europene în sensul Codului de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ci are semnificaţia exprimării unei opinii/poziţii a unei terţe persoane faţă de litigiul constituţional asupra problemei deduse instanţei a quo, cu scopul de a sprijini instanţa de contencios constituţional în soluţionarea cauzei.
    (1.2.) Istoricul cauzelor
    58. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 8 noiembrie 1999, s-a stabilit că "O arie geografică poate fi declarată zonă defavorizată pentru o perioadă de cel puţin 3 ani, dar nu mai mult de 10 ani". În virtutea acestei calificări, societăţile beneficiau de:
    "a) scutirea de la plata:
    - taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, care se importă în vederea efectuării de investiţii în zonă;
    - taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, produse în ţară, în vederea efectuării şi derulării de investiţii în zonă;
    b) restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb şi/sau componentele importate necesare realizării producţiei proprii în zonă. Restituirea sumelor se va face pe baza aprobării de către agenţiile pentru dezvoltare regională a documentelor care atestă valorificarea producţiei de către agenţii economici. Sumele necesare restituirii către agenţii economici din zonă a taxelor vamale plătite de către aceştia vor fi puse la dispoziţie Agenţiei pentru dezvoltare regională din Fondul pentru dezvoltare regională. În cazul zonelor defavorizate care aparţin la două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, sumele necesare restituirii către agenţii economici din zona defavorizată a taxelor vamale plătite de aceştia vor fi puse la dispoziţie de Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională din Fondul naţional pentru dezvoltare regională;
    c) scutirea de la plata impozitului pe profit, pe durata de existenţă a zonei defavorizate;
    d) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizării investiţiei;
    e) acordarea, cu prioritate, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, constituit potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprietăţii de Stat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar, a unor sume pentru:
    - stimularea activităţii de export al produselor finite şi/sau al serviciilor industriale, după caz;
    - garantarea creditelor externe, în limita unui plafon anual stabilit de Ministerul Finanţelor;
    - finanţarea unor programe speciale, aprobate prin hotărâre a Guvernului;
    - finanţarea proiectelor de investiţii ale societăţilor comerciale, prin coparticiparea statului la capitalul social"
    59. Prin Hotărârea Guvernului nr. 194/1999 privind declararea zonei miniere Ştei-Nucet, judeţul Bihor, ca zonă defavorizată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 1 aprilie 1999, zona Ştei-Nucet a fost declarată zonă defavorizată pentru o perioadă de 10 ani. În acest context, reclamanţii, persoane juridice române şi persoane fizice cu cetăţenie suedeză, au demarat o serie de investiţii în zona menţionată. Pentru protejarea investiţiilor a fost încheiat, între România şi Suedia, Tratatul bilateral de investiţii care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2003.
    60. Aceste facilităţi au fost abrogate astfel: lit. a) - prin Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 15 septembrie 2003, lit. c) - prin Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 27 iunie 2002, şi restul facilităţilor acordate - prin Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, iar, în urma retragerii facilităţilor fiscale, reclamanţii au solicitat instituirea unui tribunal arbitral în temeiul Tratatului bilateral de investiţii.
    61. La data de 11 decembrie 2013, tribunalul arbitral a constatat că, prin revocarea facilităţilor menţionate, România a încălcat clauza pentru un tratament corect şi echitabil din Tratatul bilateral de investiţii, negând încrederea legitimă a reclamanţilor cu privire la disponibilitatea până la 1 aprilie 2009 a facilităţilor fiscale menţionate. A obligat statul român să plătească 82 milioane euro, iar suma totală cu dobânzi este egală cu 178 milioane euro.
    62. Ca urmare a pronunţării hotărârii, autorităţile române au compensat o datorie fiscală a reclamanţilor în valoare de 76 milioane euro, iar reclamanţii au instituit măsuri de poprire asupra conturilor Ministerului Finanţelor Publice, executându-se silit suma de 10,17 milioane euro. În urma adoptării legii analizate, statul, în mod voluntar, a deschis un cont blocat, în valoare de 106,5 milioane euro.
    63. La data de 26 martie 2014, Comisia Europeană a emis un ordin de suspendare a plăţii sumelor de bani rezultate din sentinţa arbitrală, după ce, în prealabil, Tribunalul Bucureşti a încuviinţat executarea silită (24 martie 2014). La 1 octombrie 2014 a fost deschisă investigaţia Comisiei Europene.
    64. Ca urmare a intrării în vigoare a legii analizate au fost instituite măsuri asigurătorii în conformitate cu art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, a fost suspendată procedura de executare silită şi au fost desfiinţate actele de executare deja luate împotriva statului. Împotriva acestora, reclamanţii au formulat de asemenea contestaţie la executare.
    65. La 30 martie 2015, Comisia Europeană a declarat că despăgubirile respective sunt un ajutor de stat incompatibil cu piaţa internă. Ca urmare a Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015, statul român a început acţiunile de recuperare a sumelor de bani deja plătite (compensare/poprire), iar împotriva acestor măsuri de executare, reclamanţii au formulat, de asemenea, contestaţie la executare.
    (1.3.) Contextul în care au fost adoptate prevederile criticate
    66. Procedurile naţionale în domeniul ajutorului au fost reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 24 mai 2007, abrogată prin art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 a reglementat modalitatea de colaborare între autorităţile furnizoare de ajutor de stat, beneficiari, Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană în domeniul ajutorului de stat. Însă legislaţia Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat a fost modificată radical în cadrul procesului demarat de Comisia Europeană de modernizare, astfel că a fost necesară şi modificarea procedurilor naţionale pentru ca România să îşi poată respecta angajamentele asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene. În acest context a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 a fost supusă aprobării Parlamentului, în virtutea prevederilor constituţionale, care a aprobat această ordonanţă de urgenţă cu modificări şi completări, sens în care a fost adoptată Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2015.
    67. Faţă de acestea, Curtea observă că prevederile criticate au fost adoptate în mod firesc în cadrul procesului legislativ de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă, respectiv în cursul derulării procedurii legislative iniţiate conform art. 115 alin. (5) din Constituţie.
    (2) Admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate
    (2.1.) Critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind art. 41^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
    68. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind art. 41^2 din ordonanţa de urgenţă, astfel cum acesta a fost introdus prin Legea nr. 20/2015, Curtea reţine că aceasta vizează o situaţie ipotetică la momentul dispunerii măsurilor asigurătorii, respectiv situaţia intervenită după decizia Comisiei Europene de constatare a caracterului de ajutor de stat a măsurii, a caracterului incompatibil al acesteia cu piaţa comună şi de recuperare a sumelor deja plătite; aşadar, cauzele de faţă se referă la contestaţii la executare privitoare la măsurile asigurătorii dispuse, şi nu la recuperarea ajutorului de stat în ipoteza unei proceduri de insolvenţă. În consecinţă, textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, astfel că, având în vedere art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 este inadmisibilă.
    (2.2.) Critica de neconstituţionalitate cu privire la art. 38^2, art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5), art. 38^9 şi art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, precum şi ale art. II din Legea nr. 20/2015.
    69. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38^2, art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5), art. 38^9 şi art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, precum şi ale art. II din Legea nr. 20/2015, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    (3) Analiza pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate
    (3.1.) Consideraţii generale
    70. Regulamentele, ca acte de reglementare secundare adoptate la nivelul Uniunii Europene, sunt direct aplicabile în ordinea juridică a statului membru. De aceea, statul membru nu are obligaţia expresă să transpună regulamentul, obligaţie valabilă cu privire la alte acte secundare, cum este cazul, spre exemplu, al directivei. Aşadar, statului membru îi revine obligaţia de a aduce la îndeplinire cele stabilite prin regulamente, obligaţie ce se caracterizează fie prin luarea măsurilor administrative necesare, fie prin elaborarea unor acte normative care să aibă aptitudinea de a crea cadrul necesar autorităţilor administraţiei publice de a aduce la îndeplinire obligaţia ce incumbă în sarcina statului. Chiar dacă regulamentul este direct aplicabil, el prevede un set de reguli cu aplicabilitate generală la nivelul Uniunii Europene, legiuitorul european, în funcţie de obiectul regulamentului, putând ca într-o mai mică sau mai mare măsură să acorde statelor membre un anumit spaţiu de manevră pentru atingerea scopului trasat prin prevederile sale.
    71. În domeniul concurenţei se constată că acesta este unul în care statul român, ca de altfel toate statele membre, şi-a cedat competenţele, acest domeniu intrând în sfera competenţelor exclusive ale Uniunii Europene, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (stabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei interne). Desigur, problematica ajutoarelor de stat se subsumează domeniului concurenţei. Faţă de acestea, Curtea observă că în acest domeniu devin aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) din tratat, potrivit cărora, "În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competenţă exclusivă într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera şi adopta acte cu forţă juridică obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii".
    72. Stabilirea compatibilităţii ajutorului de stat este o competenţă exclusivă a Comisiei Europene, iar verificarea conformităţii actului Comisiei cu actele primare şi secundare ale Uniunii Europene este realizată de instanţele acesteia (Tribunalul Uniunii Europene şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene). În acest sens, potrivit art. 108 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Comisia "hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză". De aceea, instanţele naţionale nu au competenţa de a declara conformitatea sau neconformitatea unui ajutor de stat cu dreptul Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în cauzele C-199/06 CELF şi Ministre de la Culture et de la Communication, paragraful 38, sau Hotărârea din 21 noiembrie 1991, pronunţată în Cauza C-354/90 Federation Nationale du Commerce Exterieur des Produits Alimentaires şi alţii împotriva Franţei, paragraful 14). În schimb, instanţele naţionale au competenţa de a proteja drepturile persoanelor afectate de implementarea contrară tratatelor de bază a ajutorului de stat în faza anterioară pronunţării Comisiei şi de a pune în executare decizia Comisiei. Astfel, instanţele naţionale, pentru a proteja interesele terţelor persoane, au competenţa de a lua măsuri ad interim (Federation Nationale du Commerce Exterieur des Produits Alimentaires şi alţii împotriva Franţei, paragraful 12, sau Cauza C-39/94 - SFEI şi alţii, paragraful 52) şi, în consecinţă, spre exemplu, pot plasa sumele aferente ajutorului de stat într-un cont blocat.
    73. Cele de mai sus indică faptul că, indiferent de comportamentul legislativ sau administrativ al statului membru, instanţele judecătoreşti au competenţa ca ele însele în domeniul ajutorului de stat să dispună măsuri ad interim care să dea prevalenţă obligaţiilor rezultate din aplicarea Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. Dacă însă comportamentul legislativ al statului membru vine în preîntâmpinarea implementării corespunzătoare a actelor Uniunii Europene, înseamnă că statul membru îşi creează un cadru legislativ apt să răspundă obligaţiilor asumate. În conceperea măsurilor ad interim care pot fi dispuse la nivel administrativ, statul are o largă marjă de apreciere, singura sa condiţionare fiind aceea de a nu distorsiona mediul concurenţial existent.
    (3.2.) Reglementări naţionale incidente
    74. Curtea reţine că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, precum şi a Legii nr. 20/2015 de aprobare a acesteia are drept raţiune necesitatea îndeplinirii obligaţiilor rezultate în temeiul art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Din punct de vedere procedural, textele legale criticate sunt o concretizare la nivel naţional a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 83 din 27 martie 1999 [abrogat şi înlocuit prin Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248 din 24 septembrie 2015] şi, în acest sens, avându-se în vedere următoarele prevederi regulamentare:
    - Art. 4 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999: "În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piaţa comună, aceasta decide să iniţieze procedura prevăzută la articolul 93 alineatul (2) din tratat (denumită în continuare «decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare»).";
    - Art. 11 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999: "După ce îi acordă statului membru în cauză posibilitatea de aşi prezenta observaţiile, Comisia poate adopta o decizie prin care îi solicită statului membru să suspende acordarea oricărui ajutor ilegal până la adoptarea de către Comisie a unei decizii privind compatibilitatea ajutorului cu piaţa comună (denumită în continuare «ordin de suspendare»).";
    - Art. 11 alin. (2) teza întâi din Regulamentul (CE) nr. 659/1999: "După ce îi acordă statului membru în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile, Comisia poate adopta o decizie prin care îi solicită statului membru recuperarea provizorie a oricărui ajutor ilegal, până la adoptarea unei decizii privind compatibilitatea ajutorului cu piaţa comună (denumită în continuare «ordin de recuperare»), dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:
    - în conformitate cu o practică consacrată, nu există îndoieli cu privire la caracterul de ajutor al măsurii în cauză
    şi
    - o intervenţie este urgentă
    şi
    - există un risc serios de prejudiciere semnificativă şi ireparabilă a unui concurent.";
    - Art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999: "(1) Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar (denumită în continuare «decizie de recuperare»). Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar.
    (2) Ajutorul care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda calculată pe baza unei rate adecvate, fixate de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziţia beneficiarului până la data recuperării sale.
    (3) Fără a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în temeiul articolului 185 din tratat, recuperarea se efectuează fără întârziere şi în conformitate cu procedurile legislaţiei naţionale a statului membru în cauză, cu condiţia ca acestea să permită executarea imediată şi efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop şi în eventualitatea unei proceduri derulate în faţa instanţelor naţionale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislaţiile naţionale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului comunitar."
    (3.3.) Critici de neconstituţionalitate cu privire la art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
    75. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate ale art. 38^2 din ordonanţa de urgenţă, raportate la art. 11 alin. (1) din Constituţie, Curtea urmează a analiza dacă prin reglementarea unor asemenea măsuri asigurătorii statul român refuză sau amână nejustificat executarea unui tratat bilateral. În acest sens, Curtea reţine că art. 2 din Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, parte a Tratatului de aderare, ratificat prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, prevede că, "de la data aderării, dispoziţiile tratatelor originare şi actele adoptate de instituţii şi de Banca Centrală Europeană înainte de aderare sunt obligatorii pentru Bulgaria şi România şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite prin aceste tratate şi prin prezentul act". Aşadar, aderând la ordinea juridică a Uniunii Europene, România a acceptat ca, în domeniile în care competenţa exclusivă aparţine Uniunii Europene, indiferent de tratatele internaţionale pe care le-a încheiat, implementarea obligaţiilor rezultate din acestea să fie supusă regulilor Uniunii Europene. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia nedorită ca, prin intermediul obligaţiilor internaţionale asumate bi sau multilateral, statul membru să afecteze grav competenţa Uniunii şi, practic, să se substituie acesteia în domeniile menţionate. De aceea, în domeniul concurenţei, orice ajutor de stat cade sub incidenţa Comisiei Europene, iar procedurile de contestare a acestuia ţin de jurisdicţia Uniunii. Aşadar, în aplicarea art. 11 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, România aplică cu bună-credinţă obligaţiile rezultate din actul aderării, neinterferând cu competenţa exclusivă a Uniunii Europene şi, astfel cum a stabilit în jurisprudenţa sa, în virtutea clauzei de conformare cuprinsă chiar în textul art. 148 din Constituţie, România nu poate adopta un act normativ contrar obligaţiilor la care s-a angajat în calitate de stat membru. Toate cele anterior arătate cunosc desigur o limită constituţională, exprimată în ceea ce Curtea a calificat "identitate constituţională naţională" (a se vedea Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012, sau Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015).
    76. De altfel, art. 6 alin. (10) din acelaşi act prevede: "(10) Cu efect de la data aderării, Bulgaria şi România se retrag din orice acord de liber schimb încheiat cu ţări terţe, inclusiv din Acordul central european de comerţ liber. În măsura în care acordurile încheiate între Bulgaria, România sau amândouă aceste state, pe de o parte, şi una sau mai multe ţări terţe, pe de altă parte, nu sunt compatibile cu obligaţiile care decurg din prezentul act, Bulgaria şi România iau toate măsurile necesare pentru a elimina incompatibilităţile constatate. În cazul în care Bulgaria sau România întâmpină dificultăţi în adaptarea unui acord încheiat cu una sau mai multe ţări terţe înainte de aderare, trebuie să se retragă din acordul respectiv, în conformitate cu clauzele acordului".
    77. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 este neîntemeiată.
    (3.4.) Critici de neconstituţionalitate cu privire la art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
    78. Cu privire la criticile ce neconstituţionalitate ale art. 38^3 din ordonanţa de urgenţă, raportate la art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea urmează a analiza dacă prin reglementarea suspendării de drept a executărilor silite de la data comunicării deciziei Comisiei Europene privind declanşarea procedurii de investigaţie către furnizor legiuitorul a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv dacă legea analizată intervine în procedura executării silite. De asemenea trebuie analizat dacă statul se sustrage executării, respectiv dacă statul nu doreşte executarea de bunăvoie a unei hotărâri arbitrale şi încalcă, astfel, dreptul de proprietate privată al beneficiarului (art. 21 şi art. 44 coroborat cu art. 53 din Constituţie).
    79. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (4) şi art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea reţine faptul că izvorul unui ajutor de stat poate fi atât o decizie legislativă sau administrativă, cât şi una de drept internaţional. Decizia judiciară sau arbitrală nu este un izvor primar, ci unul derivat, întrucât este rezultatul unor obligaţii primare neexecutate. Indiferent de cauza generatoare a ajutorului de stat, furnizorul (statul) poate lua măsuri asigurătorii în condiţiile art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014. Faptul că decizia judecătorească sau arbitrală obligă statul român la plata unor sume de bani în legătură cu care Comisia Europeană a deschis procedura de investigaţie nu echivalează cu intervenţia legiuitorului în faza executării unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, ci cu stabilirea unui cadru normativ pentru a preîntâmpina acordarea unui ajutor de stat în condiţiile în care Comisia Europeană a dispus declanşarea unei investigaţii. Aşadar, legiuitorul nu intervine în realizarea şi executarea actului de justiţie, ci stabileşte măsurile provizorii ce
    pot fi dispuse până când Comisia Europeană se pronunţă asupra caracterului admisibil sau nu a eventualului ajutor de stat. Faptul că, indiferent de natura autorităţii care acordă ajutorul, Comisia Europeană are competenţa de a stabili acest caracter, nu înseamnă că instanţele judecătoreşti sau cele de arbitraj acordă proprio motu aceste ajutoare, ci ele se acordă în baza unor acte legislative, administrative sau de drept internaţional, astfel încât, propriu-zis, nu se cenzurează hotărârea judecătorească, ci conţinutul izvorului primar.
    80. O asemenea măsură provizorie este dispusă în condiţiile Codului de procedură fiscală şi are drept scop indisponibilizarea unor bunuri ale beneficiarului potenţialului ajutor de stat într-un cuantum echivalent cu valoarea ajutorului de stat analizat. De observat că, în mod simetric, statul deschide un cont cu afectaţiune specială, purtător de dobânzi, pe numele creditorilor şi, după caz, la dispoziţia executorului judecătoresc. Astfel, măsurile provizorii dispuse sunt echivalente şi simetrice între furnizorul şi beneficiarul ajutorului de stat analizat de Comisia Europeană şi sunt dispuse pentru a se asigura, pe de o parte, că beneficiarul va încasa sumele de bani aferente ajutorului de stat analizat dacă Comisia Europeană decide compatibilitatea acestuia cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, că furnizorul ajutorului de stat va putea recupera sumele de bani aferente ajutorului de stat analizat şi deja plătite anterior începerii investigaţiei Comisiei dacă acesta din urmă va decide incompatibilitatea ajutorului de stat cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Nu în ultimul rând, se evită distorsionarea concurenţei pe piaţa comună.
    81. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la stabilirea unor cauze de suspendare de drept a executării silite, Curtea constată că legiuitorul este în drept să stabilească astfel de reglementări. Astfel, suspendarea de drept reglementată prin Legea nr. 20/2015 nu este o prevedere izolată în cadrul normativ naţional, ea se regăseşte şi, spre exemplu, în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014 [art. 75 alin. (1)]. O atare măsură temporară este luată pentru a asigura unitatea întregului demers execuţional în scopul protejării atât a interesului beneficiarului, cât şi a furnizorului ajutorului de stat. Dacă prestaţia ce ar putea fi calificată drept ajutor de stat nu a fost executată integral, beneficiarul, ca urmare a intervenirii măsurii suspendării de drept, nu este expus, pentru sumele neexecutate, unei acţiuni în întoarcerea prestaţiilor şi nici confruntat cu o eventuală punere a sa în imposibilitate de a executa sumele neplătite în ipoteza în care intervine o decizie de incompatibilitate dată de Comisia Europeană. Nici furnizorul nu va fi expus la executarea unei obligaţii cu privire la care ar putea, în funcţie de decizia Comisiei, să demareze procedurile de recuperare.
    82. Distinct de acestea, Curtea observă că Legea nr. 20/2015 stabileşte că, în vederea punerii în executare a titlului executoriu, furnizorul ajutorului de stat solicită Trezoreriei Statului, la care acesta are deschise conturile, deschiderea unui cont cu afectaţiune specială, purtător de dobânzi, pe numele creditorilor şi, după caz, la dispoziţia executorului judecătoresc [art. 38^3 alin. (3)]. Dobânda aplicabilă la disponibilităţile în contul cu afectaţiune specială este dobânda la vedere practicată de Trezoreria Statului, iar sursa de plată a acestei dobânzi este bugetul Trezoreriei Statului. De asemenea, Trezoreria Statului indisponibilizează suma consemnată până la comunicarea deciziei Comisiei Europene cu privire la compatibilitatea respectivului ajutor de stat cu piaţa internă către furnizor [art. 38^6 alin. (2)]. La finalizarea investigaţiei, furnizorul ajutorului de stat comunică, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primire, o copie a deciziei Comisiei Europene cu privire la compatibilitatea respectivului ajutor de stat cu piaţa internă creditorilor şi, după caz, executorului judecătoresc. De la primirea deciziei Comisiei Europene prin care se constată compatibilitatea ajutorului de stat cu piaţa internă, pe baza acesteia, încetează indisponibilizarea sumei consemnate sau, după caz, suspendarea executării silite [art. 38^7 alin. (2)]. Totodată, în această procedură, potrivit art. 38^4, creditorii nemulţumiţi de cuantumul sumelor consemnate, precum şi executorul judecătoresc nemulţumit de cuantumul cheltuielilor de executare consemnate pot solicita furnizorului majorarea sumei, furnizorul ajutorului de stat având obligaţia de a soluţiona cererea în termenele legale stabilite de lege, iar împotriva modului de soluţionare sau a refuzului de a soluţiona cererea în termenele prevăzute, persoana care se consideră vătămată se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, furnizorul ajutorului de stat are obligaţia de a modifica suma consemnată, în funcţie de hotărârile instanţelor judecătoreşti în eventualele acţiuni judiciare, prin majorarea sau diminuarea sumei consemnate, după caz, iar nevirarea sumelor în termenul prevăzut la art. 38^3 alin. (4) sau, după caz, nemodificarea cuantumului acestora în termenul prevăzut la art. 38^5 atrage încetarea suspendării executării silite [art. 38^5 şi art. 38^6]. Astfel, legea prevede o serie de garanţii care sunt de natură să conserve dreptul de proprietate al creditorilor aflaţi în ipoteza normelor criticate, fiind o aplicare a prevederilor art. 44 din Constituţie. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.
    83. Desfiinţarea actelor de executare prin care s-au înfiinţat popriri şi cele prin care s-au instituit sechestre până la data suspendării de drept nu este decât o consecinţă a acesteia din urmă, această măsură complementară asigurând caracterul unitar al procedurii, pentru că, în caz contrar, fie suspendarea de drept rămâne fără obiect, fie actele de executare continuă, iar suspendarea de drept ar viza doar actele de executare ipotetice, viitoare. Nu se încalcă dreptul de proprietate privată, ci, din contră, statul garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor care îi incumbă, însă cu respectarea reglementărilor Uniunii Europene în materie de ajutor de stat. Necesitatea reglementării unei proceduri unitare şi coerente pentru gestionarea obligaţiilor ce revin României în temeiul art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu poate fi calificată ca fiind o încălcare a dreptului de proprietate privată, din contră, prin măsurile asigurătorii dispuse în privinţa furnizorului se garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor acestuia în măsura în care Comisia Europeană stabileşte compatibilitatea ajutorului de stat cu piaţa comună.
    84. Aşadar, atât măsurile asigurătorii dispuse, cât şi suspendarea de drept a executării silite şi desfiinţarea de drept a actelor de executare dispuse anterior începerii procedurii de investigare de către Comisia Europeană au caracter preventiv şi provizoriu, fără a califica obligaţia de plată a statului ca având caracter de ajutor de stat sau că ar fi compatibilă sau incompatibilă cu regulile pieţei interne.
    85. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 este neîntemeiată.
    (3.5.) Critici de neconstituţionalitate cu privire la art. 38^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
    86. Cu privire la art. 38^9 din ordonanţa de urgenţă, Curtea urmează a analiza dacă prin faptul că legea califică unele acte ale executorului judecătoresc drept abateri disciplinare reprezintă sau nu o încălcare a art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    87. Reglementarea unui caz de abatere disciplinară în sarcina executorului judecătoresc nu poate fi convertită într-o ingerinţă în realizarea actului de justiţie. În primul rând justiţia este înfăptuită de instanţele judecătoreşti, şi nu de executorul judecătoresc, iar, în al doilea rând, este de competenţa legiuitorului să reglementeze abaterile disciplinare ale acestei categorii socio-profesionale, iar derapajele în aplicarea sancţiunilor disciplinare vor fi analizate de către instanţele judecătoreşti.
    88. De asemenea, această măsură este o garanţie pentru respectarea obligaţiilor asumate de România prin actul de aderare, legiuitorul asigurându-se, din punct de vedere normativ, că niciun reprezentant al statului nu poate efectua acte care să pună în pericol obligaţiile asumate. De altfel, în virtutea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, actele executorului judecătoresc sunt acte de autoritate publică.
    89. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 este neîntemeiată.
    (3.6.) Critici de neconstituţionalitate cu privire la art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
    90. Curtea reţine că aceste critici sunt bazate pe o confuzie evidentă; în timp ce textul legal criticat prevede posibilitatea oricărei instanţe naţionale să aplice direct prevederile Tratatului şi să dispună în consecinţă măsuri procedurale adecvate, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate induc confuzia că orice creanţă a unui beneficiar al ajutorului de stat asupra statului român (fie ea chiar derivând dintr-o hotărâre judecătorească) s-ar circumscrie noţiunii de ajutor de stat. Din analiza prevederilor criticate, Curtea reţine că nicidecum nu se poate ajunge la concluzia conform căreia ab initio statul prezumă că prestaţia la care este obligat printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală este ajutor de stat, ci măsurile provizorii sunt dispuse numai în cazul în care în legătură cu această prestaţie Comisia Europeană a deschis o investigaţie. Deschiderea unei investigaţii ţine de decizia Comisiei Europene, ea neputând fi cenzurată de Curtea Constituţională; este totuşi de amintit că, potrivit Regulamentului (CE) nr. 659/1999, înainte de deschiderea unei proceduri oficiale de investigare, Comisia Europeană declanşează o verificare preliminară şi, în funcţie de rezultatul acesteia, respectiv dacă există îndoieli cu privire la caracterul de ajutor de stat sau la compatibilitatea acestuia cu piaţa comună, decide deschiderea sau nu a unei proceduri oficiale, aspecte care se regăsesc şi în Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    91. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 este neîntemeiată.
    (3.7.) Critici de neconstituţionalitate cu privire la art. II din Legea nr. 20/2015
    92. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 20/2015, prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 îşi găsesc aplicarea în speţele de faţă prin intermediul art. II din Legea nr. 20/2015, normă tranzitorie.
    93. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că prin aplicarea unei proceduri de executare silită aflate în curs la momentul intrării în vigoare a legii, a unor asemenea măsuri asigurătorii, a suspendării de drept a executării silite şi a desfiinţării de drept a actelor de executare prin care s-au înfiinţat popriri şi cele prin care s-au instituit sechestre nu a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile. De altfel, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale [Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004].
    94. Aşadar, procedura de executare silită aflată în curs şi care se suspendă de drept ca urmare a intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi dispunerea măsurilor asigurătorii prevăzute de legea analizată în privinţa ajutoarelor de stat aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în procedură de investigaţie derulată de Comisia Europeană nu vădeşte o aplicare retroactivă a legii, respectiv aplicarea acesteia unor situaţii calificate drept facta praeterita, ci unor situaţii pendinte aflate în curs de executare la momentul intrării în vigoare a legii. Legea acţionează în domeniul său propriu de aplicare, fiind de imediată aplicare şi acestor situaţii.
    95. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 20/2015 este neîntemeiată.
    96. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:

    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Starmill - S.R.L. şi, respectiv, Societatea European Food - S.A., ambele cu sediul în comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor, în dosarele nr. 641/187/2015 şi, respectiv, nr. 643/187/2015 ale
    Judecătoriei Beiuş, de Ioan Micula în Dosarul nr. 5.118/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, de Societatea Multipack - S.R.L. din comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor în Dosarul nr. 642/187/2015 al Judecătoriei Beiuş, de Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor, şi Ioan Micula în Dosarul nr. 15.755/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Societatea Multipack - S.R.L., Societatea Starmill - S.R.L., Societatea European Food - S.A. şi Societatea Scandic Distilleries - S.A., toate cu sediul în comuna Drăgăneşti, satul Păntăşeşti, judeţul Bihor, în Dosarul nr. 1.099/187/2015 al Judecătoriei Beiuş.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 38^2, art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5), art. 38^9 şi art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, precum şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Beiuş, Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2015.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Ioniţa Cochinţu

    ----