ORDIN nr. 3.472 din 29 decembrie 2009 privind nivelul accizei minime pentru ţigarete
EMITENT
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 30 decembrie 2009
Având în vedere prevederile art. 177 alin. (1^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1 Nivelul accizei minime pentru ţigarete în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010 inclusiv este de 67,34 euro/ 1.000 ţigarete, respectiv de 287,46 lei/1.000 ţigarete. Articolul 2 Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.524/2009 privind nivelul accizei minime pentru ţigarete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 24 august 2009, se abrogă la data de 1 ianuarie 2010. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 29 decembrie 2009. Nr. 3.472. ------------