LEGE nr. 230 din 19 iulie 2022privind modificarea și completarea Legii nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 21 iulie 2022
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Legea nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 24 decembrie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 3, literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    a) de facilitare a urmăririi și a identificării bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legătură cu infracțiunile și care ar putea face obiectul unei dispoziții de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în tot cursul procedurilor judiciare penale, inclusiv în faza de punere în executare a hotărârii penale;
    (...)
    c) de valorificare, în cazurile prevăzute de lege, a bunurilor mobile și imobile sechestrate în cadrul procesului penal;
    2. La articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Reprezentarea Agenției și apărarea drepturilor și intereselor acesteia în raporturile cu instanțele judecătorești și parchetele poate fi delegată de către directorul general persoanelor care fac parte din categoriile de personal prevăzute la art. 14 alin. (5) lit. a) și b), iar mandatul acestora trebuie să cuprindă expres puterile delegate și durata exercitării lor.3. La articolul 14, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 14
    (1) Agenția dispune de un aparat administrativ propriu, organizat în direcții, servicii și birouri.
    4. La articolul 14 alineatul (5), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    b) inspectori de urmărire și administrare bunuri, denumiți în continuare inspectori, funcție publică specifică, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
    c) funcționari publici, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
    5. La articolul 14, alineatele (6)-(12) se abrogă.6. După articolul 14 se introduc două noi articole, art. 14^1 și 14^2, cu următorul cuprins:

    Articolul 14^1
    (1) Funcția publică specifică de inspector este echivalată cu funcția publică generală prevăzută la art. 392 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.(2) Pentru a fi numită în funcția de inspector, persoana trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile prevăzute la art. 465 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, și următoarele condiții cumulative:
    a) să fie licențiată în științe economice sau juridice;
    b) să nu facă parte din niciun partid politic, din nicio formațiune sau alianță politică;
    c) să nu fie lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații.
    (3) Dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) lit. b) și c) se face pe baza declarației pe propria răspundere, olografă.(4) Vechimea dobândită în funcția publică specifică de inspector constituie vechime în specialitatea studiilor absolvite.(5) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii beneficiază de asigurare pentru răspundere profesională, suportată din bugetul Agenției, în limita bugetului aprobat acesteia, care să acopere eventualele prejudicii aduse, din culpă, proprietarilor bunurilor indisponibilizate.


    Articolul 14^2
    (1) Competențele privind numirea, promovarea, sancționarea, încetarea exercitării funcției, precum și toate celelalte aspecte ce țin de desfășurarea raporturilor de serviciu și a raporturilor de muncă privind personalul din cadrul Agenției sunt exercitate de directorul general al Agenției, cu respectarea procedurilor și condițiilor prevăzute de lege.(2) Funcțiile de director, șef serviciu și șef birou sunt ocupate prin decizie a directorului general al Agenției, în condițiile legii, din categoriile de personal prevăzute la art. 14 alin. (5) lit. a)-c).(3) În cadrul Agenției se poate delega, detașa și/sau transfera personal din cadrul instituțiilor prevăzute la art. 4, în condițiile legii.(4) Prin derogare de la prevederile art. 505 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, detașarea pe funcțiile prevăzute la art. 14 alin. (5) lit. b) se poate dispune, numai cu acordul scris al funcționarului public, pe o perioadă de cel mult 2 ani. Detașarea se poate prelungi o singură dată, pentru o durată de cel mult 2 ani, numai cu acordul scris al funcționarului public.(5) Prevederile legale în materia declarării averilor și a intereselor se aplică personalului Agenției în mod corespunzător.(6) Funcțiile deținute în cadrul Agenției sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii sau al Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii.
    7. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 15
    (1) Directorul general adjunct este salarizat prin asimilare cu funcția de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.(2) Inspectorii din cadrul Agenției sunt salarizați prin asimilare cu specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Pentru inspectorii care ocupă funcții de conducere, salariul de bază este cel prevăzut pentru funcția de inspector, majorat cu 15%.(3) Personalul prevăzut la art. 14 alin. (5) lit. b) poate beneficia, lunar, de un premiu de excelență, pentru îndeplinirea a cel puțin unuia dintre următoarele criterii specifice de performanță:
    a) identificarea și comunicarea către autoritățile judiciare competente, naționale sau străine, de informații și date privind bunuri a căror valoare depășește suma de 250.000 lei;
    b) încuviințarea de către autoritățile judiciare competente a unor cereri de valorificare la propunerea Agenției, în condițiile art. 252^1-252^3 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, privind bunuri a căror valoare individuală depășește suma de 250.000 lei;
    c) încasarea lunară, în contul unic administrat de Agenție, a unor sume de bani care depășesc 250.000 lei, ca urmare a unui demers inițiat de Agenție: valorificare, poprire sau acord de partajare a bunurilor confiscate în proceduri cu element de extraneitate.
    (4) Premiile de excelență prevăzute la alin. (3) se acordă de directorul general, la propunerea motivată a superiorului ierarhic al inspectorului, în condițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(5) Funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Agenției sunt salarizați potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Ministerului Justiției.(6) În cadrul Agenției funcționează specialiști în domeniul informatic, numiți în condițiile legii, prin decizie a directorului general. Specialiștii au calitatea de funcționar public și sunt salarizați prin asimilare cu aceeași categorie de specialiști din cadrul Ministerului Justiției.
    8. La articolul 16, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Agenția dispune de un parc auto propriu. Numărul maxim de autoturisme, consumul de carburant și modul de utilizare a parcului auto se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Autoturismele pot fi utilizate exclusiv în interes de serviciu și pot fi conduse de către personalul contractual angajat în acest scop sau, în situații temeinic justificate, de către inspectori, dacă aceștia își exprimă acordul scris în acest sens și îndeplinesc condițiile pentru a conduce autoturisme.9. După articolul 18 se introduce un nou articol, art. 18^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 18^1

    În exercitarea funcțiilor prevăzute la art. 3 lit. b) și c), respectiv a atribuțiilor corespunzătoare acestora, de preluare, administrare, valorificare și predare a bunurilor mobile sau imobile, Agenția poate solicita, în condițiile legii, concursul forței publice atunci când apreciază necesară prezența unui agent de poliție, a unui jandarm sau a altor agenți ai forței publice.
    10. La articolul 19, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 19
    (1) În exercitarea funcțiilor și atribuțiilor sale, Agenția prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, precum și cu orice alte reglementări legale incidente în domeniu.
    11. La articolul 21, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 21
    (1) Transmiterea datelor și informațiilor solicitate de alte oficii de recuperare a creanțelor sau autorități cu atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 97 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se realizează în termenele următoare:
    a) 8 ore - în cazul cererilor urgente;
    b) o săptămână - în cazul cererilor fără caracter de urgență.
    (2) În situația în care cererile de date și informații se referă la alte fapte decât infracțiunile prevăzute la art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de transmitere este de 14 zile.
    12. La articolul 22, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Transmiterea din oficiu a datelor și informațiilor are loc în situația în care Agenția apreciază că acestea ar conduce la facilitarea urmăririi și identificării bunurilor de către aceste oficii sau autorități.13. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 24
    (1) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, organul de cercetare penală, procurorul sau instanța de judecată poate solicita date și informații fie Agenției, fie altor oficii de recuperare a creanțelor sau autorități cu atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din țări terțe, prin intermediul Agenției.(2) Agenția este autorizată să solicite date și informații altor oficii de recuperare a creanțelor sau autorități cu atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din țări terțe, în vederea punerii în executare a unei dispoziții de confiscare, în cazurile prevăzute la art. 112 alin. (3) și (5) și art. 112^1 alin. (6) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.(3) Agenția încunoștințează instanța de executare sau, după caz, judecătorul delegat cu executarea cu privire la datele și informațiile obținute în condițiile alineatului precedent, în vederea emiterii și comunicării ordinului de confiscare către statul de executare.(4) Solicitările prevăzute la alin. (1) și (2) se fac prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 2.
    14. La articolul 27, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 27
    (1) Agenția administrează și ține evidența sumelor de bani care fac obiectul sechestrului potrivit art. 252 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile în condițiile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, a sumelor de bani rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile și imobile sechestrate, prevăzute la art. 252^1 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și a sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului ori părții responsabile civilmente, care fac obiectul popririi potrivit art. 254 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.(2) Evidența prevăzută la alin. (1) include informații privind numărul dosarului penal, organul care a dispus luarea măsurii asigurătorii, datele de identificare ale suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente, precum și ale persoanei vătămate, suma de bani care poate face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care poate servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei materiale sau morale produse prin infracțiune, valoarea probabilă până la care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii, precum și dobânzile acumulate.
    15. La articolul 27, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin. (9), cu următorul cuprins:(9) Sumele de bani indisponibilizate în alte conturi decât cel prevăzut la art. 252 alin. (8) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în evidența constituită în baza situațiilor comunicate potrivit art. 38 alin. (5) pot fi transferate în subconturile bancare prevăzute la art. 27 alin. (3), la cererea Agenției, încuviințată de către procuror sau instanța de judecată.16. La articolul 28, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 28
    (1) La solicitarea procurorului sau a instanței de judecată, Agenția depozitează temporar și administrează bunurile mobile indisponibilizate a căror valoare individuală depășește, la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro și stocuri de bunuri sau produse a căror valoare cumulată depășește, la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei al sumei de 300.000 euro; în acest scop, Agenția este numită custode, în sensul art. 252 alin. (9) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) sunt predate Agenției în temeiul unui proces-verbal de predare-preluare încheiat între Agenție și organele care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, potrivit art. 251 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv potrivit dispozițiilor art. 7 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Modelul procesului-verbal este prevăzut în anexa nr. 3.
    17. La articolul 28, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:(5) În îndeplinirea atribuției prevăzute la alin. (1), Agenția beneficiază, din dispoziția organului judiciar, în mod gratuit, de suport tehnic și logistic din partea autorităților, instituțiilor publice, regiilor naționale, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept public care dețin infrastructura necesară sau au atribuții în gestionarea bunurilor cu regim special.18. La capitolul IV, titlul secțiunii a 3-a se modifică și va avea următorul cuprins:

    Secţiunea a 3-a Atribuții privind cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile și imobile sechestrate
    19. La articolul 29, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 29
    (1) Din dispoziția procurorului, a judecătorului de drepturi și libertăți sau a instanței de judecată, Agenția procedează la valorificarea de îndată a bunurilor imobile sechestrate, în cazurile prevăzute la art. 252^1 alin. (1) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și a bunurilor mobile sechestrate, în cazurile prevăzute la art. 252^1 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.(2) Bunurile mobile prevăzute la alin. (1) se pot valorifica de la locul unde se află depozitate. Bunurile se predau în temeiul unui proces-verbal de predare-preluare încheiat între Agenție și organele care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, potrivit art. 251 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare. Modelul procesului-verbal este prevăzut în anexa nr. 4.
    20. La articolul 29, alineatele (5)-(8) se abrogă.21. După articolul 29 se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 3^1-a, „Evaluarea și valorificarea bunurilor mobile și imobile sechestrate“, cuprinzând articolele 29^1-29^15, cu următorul cuprins:

    Secţiunea a 3^1-a Evaluarea și valorificarea bunurilor mobile și imobile sechestrate1. Dispoziții comune

    Articolul 29^1

    În îndeplinirea atribuțiilor privind evaluarea și valorificarea bunurilor mobile și imobile sechestrate, Agenția va lua măsurile necesare pentru a se asigura că valorificarea bunurilor se realizează la valoarea lor de piață, cu cele mai reduse cheltuieli și în cel mai scurt termen.


    Articolul 29^2
    (1) Valorificarea bunurilor sechestrate se realizează:
    a) de către Agenție, prin licitație publică;
    b) de către entități sau societăți specializate, selectate cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice;
    c) prin intermediul executorilor judecătorești, potrivit procedurilor proprii;
    d) de către organele fiscale, potrivit procedurilor proprii de valorificare.
    (2) Directorul general al Agenției hotărăște asupra uneia dintre modalitățile de valorificare enumerate la alin. (1), în condițiile art. 29^4 alin. (2) și (5), prin decizie motivată.(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d), bunurile se valorifică la prețul stabilit de Agenție, potrivit dispozițiilor art. 29^13 alin. (2) și (3). După trecerea unui termen de 12 luni de la evaluarea precedentă, Agenția realizează o nouă evaluare a bunurilor.(4) Cheltuielile ocazionate de valorificarea bunurilor mobile sau imobile sunt avansate de către Agenție și se consemnează într-un proces-verbal, care va fi comunicat procurorului sau instanței de judecată în vederea stabilirii cheltuielilor judiciare, în condițiile legii.(5) Cheltuielile prevăzute la alin. (4) reprezintă contravaloarea achiziționării unor bunuri sau servicii, precum:
    a) evaluarea bunurilor supuse valorificării;
    b) ridicarea, manipularea, transportul, depozitarea, conservarea bunurilor supuse valorificării, dacă este cazul;
    c) remunerația custodelui, dacă este cazul;
    d) organizarea licitației.
    (6) Agenția poate solicita procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată revocarea dispoziției de valorificare, în următoarele situații:
    a) atunci când bunurile mobile sau imobile nu se valorifică în termen de 12 luni de la comunicarea dispoziției prevăzute la art. 29 alin. (1);
    b) în cazul în care cheltuielile ocazionate de preluarea, administrarea și valorificarea bunurilor mobile depășesc valoarea de evaluare a bunurilor supuse valorificării.
    2. Comisia de evaluare și alegerea entității care valorifică bunurile

    Articolul 29^3
    (1) Comisia de evaluare este formată din 3 persoane, respectiv un președinte și 2 membri. Membrii comisiei sunt desemnați prin decizie de către directorul general al Agenției, din rândul persoanelor care fac parte din categoriile de personal prevăzute la art. 14 alin. (5) lit. b).(2) Evaluarea bunurilor se realizează de către comisia de evaluare prevăzută la alin. (1), care propune angajarea unuia sau a mai multor evaluatori autorizați, selectați cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.(3) În situația în care natura și valoarea economică a bunurilor implică alocarea de resurse disproporționate în scopul evaluării realizate în condițiile alin. (2), comisia, prin raportare la prețul mediu practicat pe piața liberă pentru bunuri de categorie, cantitate și calitate similare, realizează evaluarea bunurilor, fără angajarea evaluatorilor autorizați prevăzuți la alin. (2).(4) La estimarea valorii bunurilor, comisia de evaluare are în vedere următoarele criterii:
    a) natura bunurilor;
    b) gradul de uzură fizică și morală a bunurilor respective;
    c) cantitatea sau volumul bunurilor; în cazul loturilor mari de bunuri se pot utiliza prețurile cu ridicata practicate în zonă;
    d) existența unui raport de evaluare sau a unui preț de achiziție, dacă acesta a fost întocmit, respectiv plătit în ultimele 12 luni;
    e) termenul de valabilitate;
    f) caracterul sezonier.
    (5) Membrii comisiei de evaluare nu pot face parte din comisia de licitație prevăzută la art. 29^5 alin. (2).(6) În vederea stabilirii uneia dintre modalitățile de valorificare prevăzute la art. 29^2 alin. (1), în termen de 5 zile de la finalizarea raportului de evaluare de către evaluatori sau membrii comisiei de evaluare se va întocmi un referat de către comisia de evaluare, care cuprinde mențiuni cu privire la natura, cantitatea și calitatea bunurilor, organul care a dus la îndeplinire măsura asigurătorie, locul situării bunului, precum și o estimare privind:
    a) costurile de depozitare a bunurilor mobile;
    b) costurile de conservare a bunurilor mobile sau imobile, după caz;
    c) costurile de valorificare a bunurilor mobile sau imobile, după caz;
    d) alte cheltuieli necesare, dacă este cazul;
    e) termenul în care se va proceda la valorificarea bunurilor mobile sau imobile, după caz;
    f) spațiile de depozitare disponibile, în funcție de locul situării bunurilor mobile;
    g) necesitatea selectării unei entități sau societăți specializate.
    (7) Atunci când nu se impune selectarea unei entități sau societăți specializate potrivit art. 29^4 alin. (3) lit. a), Agenția solicită executorilor judecătorești, prin intermediul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, și Agenției Naționale de Administrare Fiscală să transmită o estimare privind elementele prevăzute la alin. (6) lit. a)-e). Executorii judecătorești și Agenția Națională de Administrare Fiscală comunică Agenției estimările proprii în cel mult 15 zile de la solicitare.


    Articolul 29^4
    (1) În termen de 5 zile de la primirea estimărilor prevăzute la art. 29^3 alin. (7), directorul general alege una dintre modalitățile de valorificare a bunurilor, direct, prin intermediul Agenției, respectiv prin intermediul unui executor judecătoresc sau prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.(2) Valorificarea se realizează prin intermediul Agenției atunci când costurile totale de valorificare estimate de aceasta sunt mai mici în raport cu cele estimate potrivit art. 29^3 alin. (7). În situația în care costurile totale de valorificare estimate sunt similare este aleasă entitatea care estimează realizarea valorificării în termenul cel mai scurt.(3) Valorificarea se realizează printr-o entitate sau societate specializată în unul dintre următoarele cazuri:
    a) natura, cantitatea sau calitatea bunurilor necesită capacități și resurse specializate;
    b) nu este primită nicio estimare la solicitarea formulată de Agenție potrivit art. 29^3 alin. (7), iar valorificarea prin intermediul Agenției implică alocarea de resurse disproporționate.
    (4) Entitatea sau societatea specializată se selectează cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice. Agenția asigură publicitatea vânzării realizată prin intermediul entităților sau societăților specializate prin publicarea unui anunț pe pagina sa de internet care cuprinde datele prevăzute la art. 29^6 alin. (1). Dispozițiile art. 29^6 alin. (2) rămân aplicabile.(5) Directorul general al Agenției poate decide valorificarea directă, fără efectuarea procedurii prevăzute la art. 29^3 alin. (7), în situația în care Agenția a valorificat în ultimele 6 luni bunuri de categorie și calitate similare.
    3. Pregătirea licitației și anunțul de licitație

    Articolul 29^5
    (1) Valorificarea bunurilor organizată de către Agenție se realizează prin licitație publică directă sau prin mijloace electronice.(2) Directorul general al Agenției desemnează, prin decizie, o comisie de licitație formată dintr-un președinte de comisie și 2 membri din rândul persoanelor care fac parte din categoriile de personal prevăzute la art. 14 alin. (5) lit. a) și b).(3) Comisia de licitație are următoarele atribuții:
    a) întocmește documentele prevăzute la alin. (4), art. 29^6 alin. (1) și art. 29^9;
    b) verifică și analizează documentele de participare la licitație;
    c) întocmește și afișează la locul licitației, cu cel puțin o oră înaintea începerii licitației, lista cuprinzând ofertanții care au depus documentația completă;
    d) identifică ofertanții după numărul de ordine de pe lista de participare.
    (4) Directorul general emite o decizie, la propunerea comisiei de licitație, prin care stabilește:
    a) data publicării anunțului de licitație;
    b) locul unde se va desfășura licitația;
    c) data organizării licitației;
    d) bunurile care sunt supuse valorificării prin licitație, cu descrierea acestora;
    e) prețul de pornire a licitației, care este prețul de evaluare a bunului, la care se adaugă, după caz, taxa pe valoarea adăugată;
    f) data până la care ofertanții pot transmite oferte scrise.


    Articolul 29^6
    (1) Anunțul de licitație, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5, va cuprinde cel puțin următoarele date:
    a) denumirea și sediul Agenției;
    b) numărul dosarului de valorificare;
    c) ziua, ora și locul licitației;
    d) data și ora până la care se pot transmite notificările privind participarea la licitație;
    e) indicarea și descrierea sumară a bunurilor ce vor fi vândute la licitație publică, cu arătarea pentru fiecare a prețului de începere a licitației;
    f) invitația pentru toți cei care pretind vreun drept asupra bunului să anunțe Agenția înainte de data stabilită pentru vânzare, în termenele și sub sancțiunile prevăzute de lege;
    g) invitația către toți cei care vor să cumpere bunul să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
    h) locul și data afișării;
    i) fotografii ale bunului;
    j) semnătura și ștampila reprezentantului Agenției.
    (2) În cazurile în care Agenția este informată cu privire la existența unor drepturi referitoare la bunurile supuse vânzării, procedura de valorificare se suspendă și este informat procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța de judecată care a dispus valorificarea bunurilor mobile sau imobile.(3) În anunțul de licitație se va menționa că ofertanții trebuie să depună până la termenul de vânzare garanția de participare reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației, care se plătește în lei, în contul indicat de Agenție.(4) Anunțul de licitație se publică pe pagina de internet a Agenției, se afișează la sediul Agenției, la sediul primăriei de la locul vânzării bunurilor sechestrate, precum și la locul vânzării.
    4. Participanții la licitație

    Articolul 29^7
    (1) Pentru a putea participa la licitație, orice persoană interesată transmite o notificare scrisă la sediul Agenției, în plic sigilat, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori, după caz, la o adresă de poștă electronică, cu asigurarea confirmării primirii, menționată în anunțul de vânzare, care va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:
    a) datele de identificare, respectiv numele, prenumele, domiciliul fiscal și codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală, în cazul ofertantului persoană fizică, sau denumirea, domiciliul fiscal și codul de identificare fiscală, în cazul ofertantului persoană juridică;
    b) bunul sau bunurile pentru care licitează.
    (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) este însoțită de:
    a) dovada plății garanției de participare;
    b) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant, dacă este cazul;
    c) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare;
    d) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
    e) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
    f) pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate, pașaport sau numărul de identificare fiscală;
    g) consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
    h) declarația pe propria răspundere prin care certifică faptul că ofertantul nu este persoană interpusă cu proprietarul bunurilor.
    (3) Notificările primite se transmit comisiei de licitație.
    5. Desfășurarea licitației

    Articolul 29^8
    (1) Prețul de pornire a licitației este:
    a) pentru prima licitație - prețul de evaluare; dacă există o ofertă de cumpărare mai mare decât prețul de evaluare, licitația începe de la acest preț;
    b) pentru a doua licitație - prețul de evaluare diminuat cu 25%;
    c) pentru a treia licitație - prețul de evaluare diminuat cu 50%.
    (2) La cea de-a treia licitație și următoarele, bunurile sechestrate vor fi vândute dacă un ofertant oferă cel puțin 50% din prețul de evaluare.(3) Bunul se adjudecă celui care, după 3 strigări succesive, făcute la intervale de timp de trei minute, care să permită opțiuni și supralicitări, oferă prețul cel mai mare, iar atunci când există un singur ofertant, acesta a oferit prețul de pornire a licitației.(4) Pasul de licitație va fi prevăzut în anunțul de licitație și este cuprins între 5 și 15% din prețul de începere a licitației, astfel:
    a) pentru bunuri cu o valoare de până la 10.000 de lei, pasul de licitație se stabilește la 15%;
    b) pentru bunuri a căror valoare se încadrează între 10.001 și 50.000 de lei, pasul de licitație se stabilește la 10%;
    c) pentru bunuri a căror valoare este mai mare de 50.001 de lei, pasul de licitație se stabilește la 5%.
    (5) Publicitatea vânzării la licitație trebuie efectuată cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată pentru desfășurarea licitației.(6) Pentru fiecare termen de licitație se realizează o nouă publicitate a vânzării.(7) Persoanele înscrise la licitație se pot prezenta prin mandatari cu procură specială sau împuternicire avocațială.(8) Proprietarul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse.
    6. Procesul-verbal cu privire la desfășurarea și rezultatul licitației și eliberarea titlului de proprietate

    Articolul 29^9
    (1) După licitație, comisia de licitație întocmește un proces-verbal cu privire la desfășurarea și rezultatele licitației, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6, care cuprinde:
    a) elemente de identificare ale părților:(i) denumirea Agenției, data emiterii actului, numele și semnătura persoanelor împuternicite din partea Agenției;(ii) numele, prenumele sau denumirea proprietarului bunului ce a format obiectul licitației și domiciliul fiscal;(iii) numele, prenumele sau denumirea adjudecatarului și domiciliul fiscal;
    b) elemente referitoare la bunurile adjudecate:(i) indicarea bunurilor adjudecate;(ii) prețul de adjudecare și T.V.A., dacă este cazul;
    c) elemente referitoare la procedură:(i) participanții la licitație;(ii) sumele oferite de fiecare participant.
    (2) Prețul bunului sau al bunurilor adjudecate se achită în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la momentul adjudecării. Plata se efectuează în contul unic al Agenției.(3) În termen de cel mult 24 de ore de la achitarea prețului, adjudecatarul comunică Agenției dovada plății acestuia.(4) Garanția de participare depusă de adjudecatar se reține în contul prețului.(5) În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data plății în întregime a prețului, comisia de licitație întocmește certificatul de adjudecare. Certificatul de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând de la data predării bunului. Modelul certificatului de adjudecare este prevăzut în anexa nr. 7.(6) Predarea-primirea bunului sau bunurilor adjudecate se poate efectua după confirmarea plății efectuate în contul Agenției, prin încheierea procesului-verbal de predare-primire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8. În situația în care prezența unui agent de poliție, a unui jandarm sau a altor agenți ai forței publice va fi necesară pentru predarea bunurilor adjudecate, Agenția va recurge la concursul forței publice, în condițiile legii.
    7. Garanția de participare. Reluarea licitației

    Articolul 29^10
    (1) Garanția de participare se restituie în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii procesului-verbal cu privire la desfășurarea și rezultatul licitației ofertanților care au participat la licitație, dar nu au fost declarați adjudecatari.(2) Garanția de participare nu se restituie în cazul ofertanților care:
    a) nu s-au prezentat la licitație;
    b) au fost declarați adjudecatari, dar nu au plătit prețul în termenul prevăzut la art. 29^9 alin. (2).


    Articolul 29^11

    În situațiile în care nu s-a finalizat procedura de licitație prin adjudecare și sunt incidente dispozițiile art. 29^10 alin. (2), procedura de licitație se reia de la același preț de pornire.
    8. Vânzarea bunurilor prin licitație publică realizată prin mijloace electronice

    Articolul 29^12
    (1) Vânzarea la licitație prin mijloace electronice se desfășoară potrivit dispozițiilor art. 29^5-29^11, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția cazurilor în care în cadrul prezentului articol se prevede altfel.(2) Toate informațiile privind organizarea și desfășurarea licitației prin mijloace electronice se publică pe pagina de internet a Agenției.(3) Vizualizarea publicațiilor privind licitația, participarea la licitație, respectiv licitația propriu-zisă sunt gratuite.(4) În cazul în care din motive tehnice aplicația informatică prin intermediul căreia se realizează licitația nu este disponibilă pentru un interval de până la o oră, durata licitației se prelungește cu 24 de ore.(5) În cazul în care din motive tehnice aplicația informatică prin intermediul căreia se realizează licitația nu este disponibilă pentru un interval mai mare de o oră, licitația se anulează și se reprogramează în termen de cel mult 7 zile de la remedierea defecțiunii tehnice, prețul de pornire fiind cel inițial.(6) Toate informațiile și comunicatele privind motivele tehnice care fac inaccesibilă desfășurarea licitației se publică în cel mai scurt timp pe pagina de internet a Agenției.(7) Participarea la licitație, fie personal, fie prin reprezentant, este condiționată de înregistrarea la Agenție, unde, pe baza datelor de identificare, se atribuie un cod unic și se comunică automat participantului datele necesare autentificării.(8) Sunt admise la licitație ofertele care ating cel puțin prețul de pornire, sosite până la termenul comunicat în anunț.(9) Adjudecarea și modalitatea de stabilire a pașilor de licitație se realizează potrivit dispozițiilor art. 29^8 alin. (3) și (4). Pentru ofertele formulate în ultimul minut al licitației se aplică automat regula timp suplimentar. Acest timp suplimentar este pus la dispoziție celorlalți participanți pentru a putea formula contraoferte. Timpul suplimentar este stabilit de comisia de licitație prin anunț și este de cel puțin 3 minute și nu poate depăși 5 minute.(10) Licitația este câștigată de cel care oferă prețul cel mai mare. În caz de egalitate, câștigă prima ofertă înregistrată.(11) Adjudecatarul este anunțat pe cale electronică de către Agenție, de îndată după terminarea licitației.(12) În cazul în care nu se face plata în termen de către adjudecatar, licitația va fi câștigată de următorul participant de pe listă, în ordinea descrescătoare a prețului oferit.
    9. Valorificarea de către entități și societăți specializate, prin intermediul executorilor judecătorești, sau de către organele fiscale

    Articolul 29^13
    (1) În condițiile prevăzute la art. 29^3 și 29^4, directorul general al Agenției poate decide valorificarea bunurilor de către o entitate sau societate specializată, prin intermediul executorilor judecătorești, sau de către organele fiscale.(2) Bunurile sechestrate se valorifică cel puțin la prețul de evaluare stabilit de Agenție.(3) Cu acordul prealabil al Agenției, entitățile și societățile specializate, executorii judecătorești și Agenția Națională de Administrare Fiscală pot valorifica bunurile la un preț redus cu până la 50% din prețul de evaluare prevăzut la alin. (2).(4) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor se virează în contul unic al Agenției în termen de 30 de zile de la încasare, după deducerea sumelor avansate pentru valorificarea bunurilor reprezentând contravaloarea serviciului prestat, onorariul sau, după caz, cheltuielile de valorificare.
    10. Dispoziții speciale privind valorificarea bunurilor imobile sechestrate

    Articolul 29^14
    (1) Valorificarea de către Agenție a bunurilor imobile sechestrate se realizează din dispoziția procurorului, a judecătorului de drepturi și libertăți sau a instanței de judecată, în condițiile art. 252^1 alin. (1) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.(2) Vânzarea bunurilor imobile se realizează doar prin licitație publică directă.(3) Evaluarea bunurilor imobile se realizează, în toate cazurile, prin evaluatori autorizați, selectați cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.(4) Predarea imobilului, prin punerea acestuia la dispoziția adjudecatarului, va fi consemnată într-un proces-verbal conform art. 29^9 alin. (6).


    Articolul 29^15
    (1) Dispozițiile art. 29^1-29^11 și 29^13 se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește valorificarea bunurilor imobile sechestrate.(2) Dispozițiile prezentului paragraf se completează cu prevederile privind executarea silită prevăzute în cartea a V-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu procedura de valorificare anticipată a bunurilor sechestrate.
    22. La capitolul IV, titlul secțiunii a 4-a se modifică și va avea următorul cuprins:

    Secţiunea a 4-a Alte atribuții privind imobilele sechestrate
    23. La articolul 32, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Agenția analizează, trimestrial, modul în care sunt utilizate, potrivit prevederilor Legii nr. 216/2016 privind stabilirea destinației unor bunuri imobile confiscate, bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului. În exercitarea acestei atribuții, Agenția solicită date și informații de la autoritățile și instituțiile publice competente.24. După articolul 37 se introduce un nou capitol, capitolul V^1 - „Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității“, cuprinzând articolele 37^1-37^15, cu următorul cuprins:

    Capitolul V^1 Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității1. Dispoziții generale

    Articolul 37^1
    (1) Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității, denumit în continuare mecanismul, reprezintă cadrul instituțional și financiar prin intermediul căruia se asigură:
    a) alocarea de resurse în vederea implementării de activități și proiecte care au ca obiective: educația juridică, prevenirea criminalității, asistența și protecția victimelor infracțiunilor, precum și consolidarea capacității administrative, inclusiv logistice, a instituțiilor competente să identifice, să administreze sau să valorifice bunuri sechestrate;
    b) facilitarea accesului victimelor infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare, la compensații echitabile și corespunzătoare prejudiciilor suferite.
    (2) Mecanismul se constituie prin suplimentarea anuală a bugetelor ordonatorilor principali de credite ai autorităților publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-f) cu sumele reprezentând 50% din sumele de bani confiscate în proceduri penale, 50% din sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor confiscate în proceduri penale, precum și 50% din sumele de bani obținute din executarea hotărârilor de confiscare prin echivalent în proceduri penale, rămase după acoperirea cheltuielilor de valorificare, a deducerii sumelor care fac obiectul distribuirii internaționale de către Agenție, precum și a altor rețineri, potrivit legii.(3) Mecanismul se operaționalizează începând cu ianuarie 2023 și este funcțional pe durata a 5 ani, cu posibilitatea prelungirii prin lege.(4) Ministerul Justiției analizează și evaluează eficacitatea mecanismului după fiecare 2 ani de funcționare și inițiază, după caz, proiecte de acte normative în vederea prelungirii duratei de funcționare. În acest scop, instituțiile și entitățile prevăzute la art. 37^2 alin. (1) comunică Ministerului Justiției propriile evaluări și propuneri.(5) Pentru anul 2023, cuantumul sumelor virate la bugetul de stat, prevăzute la alin. (2) și care fac obiectul distribuirii în primul an de operaționalizare a mecanismului este cel comunicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru elaborarea raportului anual de activitate pentru anul 2021, prevăzut la art. 43 lit. f).
    2. Instituțiile și entitățile cu atribuții în cadrul Mecanismului național de susținere a prevenirii criminalității

    Articolul 37^2
    (1) Sumele din mecanism se alocă astfel:
    a) 20% pentru Ministerul Educației;
    b) 20% pentru Ministerul Sănătății;
    c) 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne;
    d) 15% pentru Ministerul Public;
    e) 15% pentru Ministerul Justiției;
    f) 15% pentru Agenție în vederea finanțării nerambursabile a proiectelor propuse de asociații și fundații cu obiect de activitate în domeniul asistenței și protecției victimelor și asistenței sociale.
    (2) Sumele nerambursabile alocate asociațiilor și fundațiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) se acordă potrivit prevederilor >Legii nr. 350/2005 >privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare. Fiecare contract de finanțare nerambursabilă nu poate depăși 20% din totalul fondurilor alocate anual asociațiilor și fundațiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) și o durată maximă de 24 de luni.(3) Sumele se utilizează de către instituțiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pentru finanțarea de proiecte sau programe de prevenire a criminalității în condițiile art. 37^7.
    3. Procedura de colectare a fondurilor aferente Mecanismului național de susținere a prevenirii criminalității

    Articolul 37^3
    (1) Sumele prevăzute la art. 37^2 alin. (1) se virează de către autoritățile fiscale competente, prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (4) și ale art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în contul 50.10.01 «Disponibil din sume colectate de ANABI din confiscări - proceduri penale», codificat cu codul de identificare fiscală al Agenției deschis la Trezoreria Statului.(2) Agenția încasează sumele în contul 50.10.01 «Disponibil din sume colectate de ANABI din confiscări - proceduri penale», codificat cu codul de identificare fiscală al Agenției deschis la Trezoreria Statului, după cum urmează:
    a) pentru sumele indisponibilizate în timpul procesului penal în contul unic administrat de Agenție și pentru care se dispune confiscarea prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, prin reținerea de către Agenție a procentului de 50% din sumele ce urmează a fi virate în conturile organelor de valorificare și virarea lor ulterioară de către Agenție în contul corespunzător;
    b) pentru sumele rezultate din valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului prin confiscarea dispusă în materie penală, pentru sumele consemnate în conturi la unitățile bancare, altele decât contul unic administrat de Agenție, precum și pentru sumele de bani obținute din executarea hotărârilor de confiscare prin echivalent în proceduri penale, prin virarea, semestrial, până la data de 15 a lunii următoare semestrului încheiat, de către organele de valorificare către Agenție, a procentului de 50% aplicat la diferența dintre sumele încasate din valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului în materie penală și cheltuielile ocazionate de valorificarea acestora.
    (3) După operaționalizarea mecanismului, anual, până la data de 31 ianuarie, Agenția comunică instituțiilor prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e), precum și Ministerului Finanțelor suma ce revine fiecărei instituții.(4) După operaționalizarea mecanismului, lunar, Agenția virează sumele încasate din contul 50.10.01 «Disponibil din sume colectate de ANABI din confiscări - proceduri penale» în contul de venituri ale bugetului de stat, la o poziție distinctă de venituri ale bugetului de stat, «Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii», cod 35.01.03.01, codificat cu codul de identificare fiscală al fiecărui ordonator principal de credite al autorităților publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e), deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, și al Agenției pentru asociațiile și fundațiile prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. f), deschis la Trezoreria Statului.(5) Sumele existente în soldul contului 50.10.01 «Disponibil din sume colectate de ANABI din confiscări - proceduri penale» la finalul anului bugetar se reportează și se utilizează în anul următor potrivit destinațiilor prevăzute de lege.


    Articolul 37^4
    (1) Ordonatorii principali de credite ai autorităților publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) solicită Ministerului Finanțelor introducerea modificărilor în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetelor ordonatorilor principali de credite, prezentând următoarele documente justificative:
    a) comunicarea prevăzută la art. 37^3 alin. (3);
    b) copia extrasului contului de venituri bugetare deschis la Trezoreria Statului, în care au fost încasate sumele virate de Agenție.
    (2) Ministerul Justiției solicită Ministerului Finanțelor introducerea modificărilor în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetului propriu, pentru sumele alocate Agenției potrivit dispozițiilor art. 37^3 alin. (3).


    Articolul 37^5
    (1) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la solicitarea ordonatorilor principali de credite prevăzută la art. 37^4 alin. (1), să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetelor acestora.(2) Sumele introduse în volumul și structura veniturilor bugetului de stat vor fi prevăzute la poziția distinctă menționată la art. 37^3 alin. (4). Pentru procedura de alocare de fonduri pentru asociațiile și fundațiile prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. f) se va folosi același indicator de poziție distinctă.(3) Sumele introduse în volumul și structura cheltuielilor bugetului de stat vor fi prevăzute potrivit Clasificației economice și funcționale, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.954/2005 pentru aprobarea Clasificației indicatorilor privind finanțele publice.(4) Majorarea cu sumele încasate în lei se rotunjește din leu în leu, în minus, până la mie, urmând ca fracția în lei rămasă să fie avută în vedere la modificările ulterioare.(5) Sumele suplimentate conform alin. (1)-(4) se repartizează de ordonatorii principali de credite, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și care au responsabilități în utilizarea fondurilor.


    Articolul 37^6
    (1) Ordonatorii principali de credite ai autorităților publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e) pot solicita Ministerului Finanțelor, până la data de 20 decembrie a fiecărui an, deschiderea creditelor bugetare aprobate în buget.(2) Ministerul Finanțelor aprobă solicitarea prevăzută la alin. (1), formulată de ordonatorii principali de credite, în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării.(3) Până la data de 24 decembrie a fiecărui an, ordonatorii principali de credite ai autorităților publice prevăzuți la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e) virează în contul 50.01.53 «Disponibil din sume primite conform art. 37^1 din Legea nr. 318/2015», codificat cu codul de identificare fiscală al acestora, sumele primite și care nu mai pot fi utilizate până la finele anului bugetar, determinate ca diferență între veniturile bugetare încasate de la Agenție și totalul plăților care au fost dispuse de ordonatorii principali de credite și ordonatorii ierarhici inferiori, după caz, de la subdiviziunile de cheltuieli bugetare prevăzute la art. 37^5 alin. (3). Contul 50.01.53 «Disponibil din sume primite conform art. 37^1 din Legea nr. 318/2015» se utilizează și de către Agenție pentru virarea sumelor care nu mai pot fi utilizate până la finalul anului bugetar, determinate ca diferență între veniturile bugetare încasate și totalul plăților care au fost dispuse de la subdiviziunile de cheltuieli bugetare prevăzute la art. 37^5 alin. (3) și se codifică cu codul de identificare fiscală al acesteia. Virarea sumelor în contul 50.01.53 «Disponibil din sume primite conform art. 37^1 din Legea nr. 318/2015» se efectuează din contul de venituri bugetare prevăzut la art. 37^5 alin. (2).(4) Până la data de 24 decembrie a fiecărui an, ordonatorii principali de credite ai autorităților publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e) vor efectua retragerea creditelor bugetare deschise și neutilizate. Până la aceeași dată, aceștia vor solicita Ministerului Finanțelor introducerea modificărilor corespunzătoare în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetelor acestora, constând în diminuarea bugetelor respective cu sumele transferate în contul de disponibil potrivit prevederilor alin. (3).(5) Sumele existente la finele anului în contul de disponibil 50.01.53 «Disponibil din sume primite conform art. 37^1 din Legea nr. 318/2015» se transferă în primele 10 zile lucrătoare ale anului următor de către ordonatorii principali de credite ai autorităților publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e) și, respectiv, de către Agenție în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la art. 37^3 alin. (4). Utilizarea cu aceeași destinație a sumelor astfel transferate se efectuează numai după majorarea cu sumele respective a veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, precum și a bugetelor ordonatorilor principali de credite prevăzuți la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e), prin introducerea modificărilor corespunzătoare în aceste bugete conform procedurii prevăzute la art. 37^3 și 37^4.


    Articolul 37^7
    (1) Ordonatorii principali de credite ai autorităților publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e) repartizează sumele pentru finanțarea unor proiecte sau programe de prevenire a criminalității, pe baza următoarelor criterii generale:
    a) prioritatea proiectului sau programului, apreciată obiectiv în funcție de importanța stabilită în lege și alte acte normative subsecvente; în lipsa acestora se va avea în vedere importanța rezultată din gradul de nerealizare a unor obiective, apreciat conform raportului anual de activitate;
    b) gradul de finanțare a proiectului sau programului, incluzând și rezervele care să acopere nevoile neprevăzute;
    c) lista priorităților instituției, conform programului de activitate aprobat;
    d) corelarea cu alte proiecte sau programe naționale.
    (2) Sumele alocate bugetului Ministerului Justiției pot fi utilizate și pentru suplimentarea fondurilor necesare pentru acordarea compensației financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracțiunilor potrivit prevederilor Legii nr. 211/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru acordarea voucherelor prevăzute la art. 37^15.(3) Conducătorii autorităților publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e) pot aproba, prin ordin, criterii specifice de distribuire a sumelor.
    4. Atribuțiile Agenției privind distribuirea fondurilor alocate în cadrul Mecanismului național de susținere a prevenirii criminalității

    Articolul 37^8
    (1) Pentru fondurile care urmează să fie distribuite de către Agenție către asociațiile și fundațiile prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. f), directorul general aprobă anual, prin decizie, programul anual de acordare a finanțărilor nerambursabile.(2) Agenția stabilește prin programul anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabile condițiile generale aplicabile contractelor de finanțare nerambursabilă, precum și obiectivele pe care dorește să le atingă prin finanțarea activităților nonprofit de interes general.(3) În vederea stabilirii programului anual de acordare a finanțărilor nerambursabile, Agenția organizează consultări cu instituții publice, asociații și fundații.


    Articolul 37^9
    (1) Selecția beneficiarilor dintre asociațiile și fundațiile prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. f) se realizează după evaluarea propunerilor de proiect depuse.(2) Evaluarea propunerilor de proiect și selecția beneficiarilor se realizează de către o comisie alcătuită din 5 membri numiți prin ordin al ministrului justiției, la propunerea directorului general al Agenției. Din comisie fac parte 2 reprezentanți ai Agenției, precum și 3 reprezentanți ai altor instituții sau autorități publice, ale căror priorități sunt reflectate în programul anual de acordare a finanțărilor nerambursabile.(3) În derularea procedurii de selecție, precum și în vederea monitorizării, inclusiv financiare, a executării contractelor de finanțare nerambursabilă, Agenția poate contracta experți, entități sau societăți specializate, selectate cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.(4) Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei se aprobă prin decizie a directorului general al Agenției.(5) Evaluarea proiectelor se face pe baza unei grile de punctaj, aprobată ca parte a documentației pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect. Grila de punctaj cuprinde criterii de evaluare, precum și puncte alocate fiecărui subcriteriu.(6) Metodologia privind promovarea, evaluarea, selectarea și implementarea proiectelor se stabilește prin ghidul solicitantului, aprobat prin decizie a directorului general al Agenției.(7) Propunerile de proiecte vor cuprinde informații despre scopul, obiectivele specifice, modul în care proiectul răspunde obiectivelor programului anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabile, activitățile, costurile asociate și rezultatele urmărite de solicitant, evaluabile pe baza unor indicatori obiectivi, a căror alegere este justificată.(8) Criteriile de evaluare a proiectelor sunt următoarele:
    a) relevanța proiectului față de obiectivele stabilite în programul anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabile;
    b) metodologia proiectului;
    c) realismul bugetului proiectului;
    d) sustenabilitatea și valoarea adăugată a proiectului;
    e) elementele de noutate și rezultatele concrete pe care proiectul propus le aduce în domeniul respectiv.
    (9) Proiectul sau proiectele selectate ca fiind câștigătoare sunt acelea care întrunesc punctajul cel mai mare, rezultat din aplicarea unui algoritm de calcul, fiind cele mai avantajoase din punct de vedere tehnico-financiar. Algoritmul de calcul se stabilește prin luarea în considerare, alături de bugetul proiectului, a criteriilor de evaluare prevăzute la alin. (8). Agenția precizează în documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect algoritmul de calcul detaliat care va fi aplicat.


    Articolul 37^10

    Propunerile de proiect depuse de asociațiile și fundațiile prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. f) pot fi modificate în perioada de valabilitate a acestora numai pentru clarificarea unor calcule financiare sau a unor indicatori de natură tehnică, cuprinși în propunerea financiară ori în cea tehnică, fiind permisă rectificarea unor erori aritmetice ori remedierea erorilor sau omisiunilor a căror corectare sau completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente în documentele prezentate de solicitant sau a căror corectare ori completare are rol de clarificare sau de confirmare.


    Articolul 37^11
    (1) Agenția poate stabili în contractul de finanțare nerambursabilă ca plățile către beneficiar să se facă în tranșe, în avans, în raport cu faza de execuție a proiectului și cu cheltuielile aferente, în funcție de evaluarea posibilelor riscuri financiare, de durata și evoluția în timp a activității finanțate ori de costurile interne de organizare și funcționare ale beneficiarului.(2) Beneficiarii finanțărilor nerambursabile au dreptul la avans și la o plată finală. Beneficiarii care nu solicită avans depun doar cererea finală de plată.(3) Beneficiarul finanțării nerambursabile prevăzut la art. 37^2 alin. (1) lit. f) deschide un cont bancar în lei dedicat exclusiv proiectului, iar toate plățile se efectuează de către Agenție în acest cont.


    Articolul 37^12
    (1) Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite numai în măsura în care sunt justificate și oportune și au fost contractate în anul bugetar în care se desfășoară contractul.(2) Agenția nu va elibera beneficiarului ultima tranșă a finanțării nerambursabile mai înainte de validarea raportului final de activitate și a raportului financiar, pe care beneficiarul este obligat să le depună la sediul Agenției în termen de cel mult 30 de zile de la terminarea activității. Validarea se va face în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea de către beneficiar a raportului final de activitate și a raportului financiar.


    Articolul 37^13
    (1) Autoritățile publice prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. a)-e), precum și asociațiile și fundațiile prevăzute la art. 37^2 alin. (1) lit. f), beneficiare ale sumelor prevăzute la art. 37^2, transmit Agenției un raport anual privind modul de utilizare a sumelor de bani alocate, până la data de 31 ianuarie a anului următor.(2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Agenției.
    5. Accesul victimelor infracțiunilor la compensații

    Articolul 37^14
    (1) Victimele infracțiunilor prevăzute la art. 21 din Legea nr. 211/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot solicita, prin derogare de la dispozițiile art. 27 alin. (1) din aceeași lege, compensații financiare pentru prejudiciile morale suferite prin săvârșirea infracțiunii.(2) Victimele infracțiunilor prevăzute la art. 21 din Legea nr. 211/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot solicita, prin derogare de la limita prevăzută la art. 27 alin. (2) din aceeași lege, compensații financiare pentru prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin săvârșirea infracțiunii.(3) Cererile pentru acordarea compensațiilor financiare prevăzute la alin. (1) și (2) se formulează și se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-34 din Legea nr. 211/2004, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 37^15
    (1) Pentru acoperirea nevoilor urgente se poate acorda victimelor infracțiunii un avans din compensația financiară sub formă de voucher. Voucherele se acordă în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară stabilite pentru anul în care victima a solicitat avansul.(2) Voucherele se folosesc exclusiv de către victimele infracțiunilor pentru acoperirea cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente și materiale sanitare, precum și materiale de igienă și de uz personal.(3) Voucherele se distribuie victimelor prin intermediul instituțiilor și autorităților publice competente, precum și asociațiilor și fundațiilor cu obiect de activitate în domeniul asistenței și protecției victimelor și asistenței sociale. Selectarea entităților publice și private se va realiza cu respectarea criteriului distribuției geografice pentru a oferi tuturor victimelor posibilitatea de a accesa aceste vouchere.(4) Lista entităților publice și private implicate în procedura de distribuire a voucherelor către victimele infracțiunilor se publică și se actualizează anual pe pagina de internet a Ministerului Justiției.(5) Metodologia de emitere, distribuire și decontare a voucherelor, cuantumul acestora, precum și criteriile de selectare a entităților publice și private se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Metodologia stabilește etapele, responsabilitățile și documentele aferente acestui proces, astfel încât acestea să permită acordarea voucherelor victimelor infracțiunii într-un termen de cel mult 72 de ore de la referirea victimei, în înțelesul Legii nr. 211/2004, cu modificările și completările ulterioare.(6) Avansul din compensația financiară sub formă de voucher este supus restituirii în condițiile art. 22 alin. (2) și art. 30 alin. (5) și (6) din Legea nr. 211/2004, cu modificările și completările ulterioare.
    25. La articolul 38 alineatul (2), după litera h) se introduc trei noi litere, lit. i)-k), cu următorul cuprins:
    i) sumele de bani depuse, în mod voluntar, de către suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente cu titlu de prejudiciu în condițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare;
    j) cheltuielile judiciare stabilite de către instanța de judecată în procedurile judiciare penale și sumele de bani obținute din punerea în executare a dispozițiilor privind cheltuielile judiciare;
    k) compensațiile acordate victimelor conform Legii nr. 211/2004, cu modificările și completările ulterioare.
    26. La articolul 42, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Agenția este autorizată să negocieze și să faciliteze încheierea de acorduri bilaterale de partajare a bunurilor confiscate. Cu aprobarea ministrului justiției, Agenția poate încheia acorduri bilaterale de partajare a bunurilor confiscate.27. La articolul 52, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), care va avea următorul cuprins:(1^1) Instituțiile prevăzute la alin. (1) actualizează anual sau, ori de câte ori este necesar, la solicitarea Agenției, inventarul la nivel național al capacităților disponibile la nivelul autorităților și instituțiilor publice în vederea stocării și depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii.28. Articolul 56 se modifică după cum urmează:

    Articolul 56

    Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta lege.
    29. După anexa nr. 2 se introduc șase noi anexe, anexele nr. 3-8, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-6 la prezenta lege.


    Articolul II

    Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 197, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) Dacă mijloacele materiale de probă sunt perisabile și sunt supuse unui regim juridic special de conservare și păstrare, acestea se predau unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane juridice de drept public care deține infrastructura necesară pentru gestionarea materialelor cu regim juridic special.2. La articolul 252, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Metalele sau pietrele prețioase ori obiectele confecționate cu acestea se depun la unitățile Trezoreriei Statului la care se depun metalele prețioase și pietrele prețioase considerate bunuri fără stăpân, precum și cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condițiile prevăzute de lege, iar mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituție de credit.3. La articolul 252^1, denumirea marginală se modifică și va avea următorul cuprins:
    Cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile și imobile sechestrate
    4. La articolul 252^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 252^1
    (1) În cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, procurorul sau instanța de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sau imobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia.
    5. La articolul 252^1 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere, asupra masei lemnoase și a materialelor lemnoase, asupra produselor farmaceutice și a materialelor sanitare;
    6. La articolul 252^1 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:
    e) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unui stoc de bunuri sau produse cu o valoare cumulată mai mică sau egală cu echivalentul în lei al sumei de 300.000 euro.
    7. La articolul 252^1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) În cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unui mijloc de transport rutier, feroviar, naval sau aerian și valorificarea nu se poate face potrivit dispozițiilor alin. (2), bunurile pot fi valorificate, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
    a) măsura asigurătorie a fost dispusă pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse;
    b) în termen de un an de la data instituirii măsurii asigurătorii proprietarul nu consemnează, în contul constituit potrivit legii speciale, o sumă de bani în cuantum egal cu valoarea bunului sechestrat;
    c) bunul se află în custodia unei instituții publice.
    8. La articolul 252^1, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. (1)-(3^1) se depun în contul prevăzut la art. 252 alin. (8).9. La articolul 252^2, alineatele (1), (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 252^2
    (1) În cursul urmăririi penale, în situațiile prevăzute la art. 252^1 alin. (2)-(3^1), dacă procurorul care a instituit sechestrul apreciază că se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizează cu o propunere motivată de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecătorul de drepturi și libertăți.
    (...)(3) La termenul fixat, în cameră de consiliu, se aduce la cunoștința părților și a custodelui faptul că se intenționează valorificarea bunurilor mobile sechestrate și li se pune în vedere că au dreptul de a face observații sau cereri legate de bunurile ce urmează a fi valorificate. După examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de părți sau custode, judecătorul de drepturi și libertăți dispune prin încheiere motivată asupra valorificării bunurilor mobile prevăzute la art. 252^1 alin. (2)-(3^1). Lipsa părților legal citate nu împiedică desfășurarea procedurii.(4) Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prevăzute la alin. (3) se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către părți, custode, procuror, precum și de către orice altă persoană interesată în termen de 10 zile.


    Articolul III

    Hotărârea Guvernului prevăzută la art. 37^15 alin. (5) din Legea nr. 318/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    ION-MARCEL CIOLACU
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

    București, 19 iulie 2022.
    Nr. 230.

    Anexa nr. 1

    (Anexa nr. 3 la Legea nr. 318/2015)
    AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A BUNURILOR INDISPONIBILIZATE
    Nr. ........... din ...................
    PROCES-VERBAL
    de predare-preluare stocuri de bunuri sau produse

    Având în vedere ................................. (solicitarea/ordonanța/încheierea) emisă de către ........................................, se încheie prezentul proces-verbal de predare-preluare între ............................................ (unitatea predătoare), reprezentat(ă) de domnul/doamna ............................., ................................. (funcția) , și .............................. (unitatea primitoare), reprezentat(ă) de domnul/doamna ......................................., ...................................... (funcția), cu ocazia predării-preluării a următoarelor stocuri de bunuri/produse:1. ..................................................;2. .................................................;3. ................................................. .
    Descrierea stocului/stocurilor de bunuri/produse care face/fac obiectul transferului:
    ............................................................................................

    Persoanele prezente formulează următoarele observații:
    ............................................................................................

    Au fost realizate fotografii în condiții de luminozitate ............................................ .
    Cu ocazia preluării, nu au fost aduse modificări sau deteriorări bunurilor indisponibilizate.
    Bunurile rămân în custodia ........................................................................... .
    Activitățile descrise s-au desfășurat între orele .............. și .............. .
    Prezentul proces-verbal a fost încheiat în .............. exemplare.
    Numele și prenumele ...................
    Semnătura .........................
    Numele și prenumele ...................
    Semnătura .........................


    Anexa nr. 2

    (Anexa nr. 4 la Legea nr. 318/2015)
    AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A BUNURILOR INDISPONIBILIZATE
    Nr. .......... din .....................
    PROCES-VERBAL
    de predare-preluare bunuri mobile

    Având în vedere ........................... (solicitarea/ordonanța/încheierea) emisă de către ..............................,

    se încheie prezentul proces-verbal de predare-preluare între ....................... (unitatea predătoare), reprezentat(ă) de domnul/doamna .............................., ........................... (funcția), și .......................... (unitatea primitoare), reprezentat(ă) de domnul/doamna ............................., ................... (funcția), cu ocazia predării-preluării a următoarelor bunuri mobile:1. .................................................;2. ..................................................;3. .................................................. .
    Descrierea bunului care face obiectul transferului:
    .............................................................................................

    Persoanele prezente formulează următoarele observații:
    ...........................................................................................

    Au fost realizate fotografii în condiții de luminozitate ........................................... .
    Cu ocazia preluării, nu au fost aduse modificări sau deteriorări bunurilor indisponibilizate.
    Bunurile rămân în custodia ........................................................................... .
    Activitățile descrise s-au desfășurat între orele ..............și .............. .
    Prezentul proces-verbal a fost încheiat în .............. exemplare.
    Numele și prenumele ...................
    Semnătura .........................
    Numele și prenumele ...................
    Semnătura .........................


    Anexa nr. 3

    (Anexa nr. 5 la Legea nr. 318/2015)
    AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A BUNURILOR INDISPONIBILIZATE
    Nr. .......... din ................
    ANUNȚ
    privind vânzarea bunurilor mobile/imobile Anul .......... luna ......... ziua ........

    În ziua de ...... luna ...... anul ......., ora ........, în localitatea ........................, str. ................... nr. ......., se vor vinde la licitație următoarele bunuri mobile/imobile, prima licitație/licitația a ....-a.:

    Denumirea bunului

    Descriere sumară

    Prețul de evaluare sau de pornire a licitației, exclusiv TVA (lei)

    Cota TVA/ neimpozabil/scutit*)

    Observații

    1. ...........................................................................................................................................................
    2. ...........................................................................................................................................................
    3. ...........................................................................................................................................................
    4. ............................................................................................................................................................

    *) Regimul și cotele de taxă pe valoarea adăugată aplicabile pentru vânzarea bunurilor mobile sunt cele prevăzute de titlul VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

    Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înștiințeze despre aceasta Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, înainte de data stabilită pentru vânzare.
    Cei interesați în cumpărarea bunurilor sunt invitați să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare.
    Cumpărătorului îi revine obligația de a respecta prevederile legale speciale, cum ar fi obligațiile de mediu, obligațiile de conservare a patrimoniului național sau altele asemenea.
    Alte informații de interes pentru cumpărător, după caz: ......................
    Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa la sediul nostru sau la numărul de telefon ............................
    Data afișării: ................................
    Conducătorul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate,
    Numele și prenumele ...................
    Semnătura ............................................
    L.S.

    Informații privind formularul:1. Denumire: Anunț privind vânzarea bunurilor mobile2. Format: A4/t13. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic.4. Se întocmește în mai multe exemplare de către organul de valorificare.5. Circulă câte 1 exemplar la sediul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul și domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe pagina de internet.6. Se arhivează 1 exemplar la dosarul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.


    Anexa nr. 4

    (Anexa nr. 6 la Legea nr. 318/2015)
    AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A BUNURILOR INDISPONIBILIZATE
    Nr. .......... din .............
    PROCES-VERBAL
    privind desfășurarea și rezultatul licitației pentru valorificarea bunurilor mobile/imobile

    Încheiat astăzi, ....... anul ....... luna ........, ora ........, în localitatea ....................................., str. .................................. nr. ......
    S-a întocmit prezentul proces-verbal privind desfășurarea și rezultatul licitației organizate care are ca obiect valorificarea bunului mobil/imobil/bunurilor mobile/imobile pentru care s-a efectuat publicitatea prin Anunțul de vânzare nr. ..... din data de ................. . Reprezentantul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a dat citire la momentul organizării licitației mai întâi anunțului de vânzare și apoi ofertelor scrise primite, potrivit legii, pentru bunurile mobile/imobile ................................... .
    Informații despre participanții la licitație și sumele oferite de fiecare participant:1. ..........................................................2. ..........................................................3. .........................................................4. ..........................................................
    Ca urmare a organizării licitației pentru valorificarea bunului mobil/imobil/bunurilor mobile/imobile pentru care s-a făcut publicitatea prin anunțul de vânzare pentru care s-a dat citire, rezultatul acesteia este următorul:– nu s-a realizat vânzarea pentru următoarele bunuri: .........................
    ..............................................................................................
    Denumirea bunului mobil/imobil: ..............................
    Descrierea sumară: ................
    Prețul bunului mobil/imobil, exclusiv TVA - lei: ...............
    Motivul pentru care nu s-a realizat valorificarea bunului mobil/imobil, după caz: ........................................
    Prețul de evaluare: ...............
    Prețul de pornire: ..................
    – a fost/au fost adjudecat(e) următoarele bunuri: ..............................
    ...............................................................................................
    Denumirea bunului mobil/imobil adjudecat: ..................................................
    Descrierea sumară: ...............
    Drepturile reale și privilegiile care grevează bunurile, dacă este cazul: ..................
    Prețul bunului mobil/imobil, exclusiv TVA - lei: ........................
    Valoarea TVA*), după caz, aferentă prețului de adjudecare - lei: ...............
    *) Regimul și cotele de taxă pe valoarea adăugată aplicabile pentru vânzarea bunurilor mobile sunt cele prevăzute de titlul VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. TVA datorată conform prevederilor titlului VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, va fi plătită odată cu prețul de adjudecare sau, după caz, se aplică taxarea inversă conform prevederilor art. 331 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Se aplică procedura privind TVA aferentă unei livrări de bunuri efectuate prin executare silită prevăzută de normele metodologice de aplicare a titlului VII din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și dacă livrarea este operațiune neimpozabilă conform prevederilor art. 270 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se face această mențiune în prezentul proces-verbal.

    Datele de identificare ale adjudecatarului: ..............................
    Prețul de evaluare: ......................
    Prețul de pornire: .........................
    Prețul de adjudecare: ...................

    Adjudecatarul va plăti prețul de adjudecare, diminuat cu contravaloarea garanției de participare la licitație, în lei, în numerar sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data adjudecării, la banca ....................................., în contul ........................
    Cu privire la vânzarea la licitație s-au făcut următoarele obiecții: ..............................................
    ..............................................................................................

    Prezentul proces-verbal de licitație s-a încheiat în ................. exemplare.
    Comisia de licitație:
    Numele .........................
    Prenumele ......................
    Semnătura ......................
    Participanți:
    Numele .........................
    Prenumele ......................
    Semnătura ......................

    Informații privind formularul:1. Denumire: Proces-verbal privind desfășurarea și rezultatul licitației pentru valorificarea bunurilor mobile/imobile2. Format: A4/t13. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic.4. Se întocmește în 3 exemplare de către reprezentantul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.5. Circulă:– 1 exemplar la adjudecatar (sau reprezentantul său legal);– 1 exemplar la debitor.6. Se arhivează 1 exemplar la dosarul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.


    Anexa nr. 5

    (Anexa nr. 7 la Legea nr. 318/2015)
    AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A BUNURILOR INDISPONIBILIZATE
    Nr. ................. din .................
    CERTIFICAT
    de adjudecare pentru bunuri mobile/imobile
    Încheiat astăzi, ....... luna ........ anul ........., ora ..........

    S-a întocmit prezentul certificat de adjudecare pentru bunul mobil/imobil valorificat prin vânzare la licitație conform Procesului-verbal privind desfășurarea și rezultatul licitației pentru valorificarea bunurilor mobile/imobile nr. ...................... din data de ....................., emis de .................................................... .I. Datele de identificare ale cumpărătorului:
    ...........................................................................................
    ...........................................................................................
    II. Datele de identificare ale proprietarului:
    ...........................................................................................
    ...........................................................................................
    III. Datele de identificare ale bunului mobil/imobil:– denumirea bunului mobil/imobil: ..........................................;– descrierea sumară: ............................................................ .
    Adjudecarea s-a făcut la prețul de adjudecare de .................... lei, pentru care s-a calculat TVA în sumă de ............... lei*).
    *) TVA se datorează conform prevederilor titlului VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, va fi plătită odată cu prețul de adjudecare sau, după caz, se aplică taxarea inversă conform prevederilor art. 331 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Se aplică procedura privind TVA aferentă unei livrări de bunuri efectuate prin executare silită prevăzută de normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și dacă livrarea este operațiune neimpozabilă conform prevederilor art. 270 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se face această mențiune în prezentul proces-verbal.

    Cumpărătorul a efectuat plata prețului în întregime, în numerar sau cu ordin de plată, după cum urmează:– ................................. lei, reprezentând garanția de participare la licitație, cu chitanță/ordin de plată nr./data ..............., în contul nr. .......................;– ................................. lei, reprezentând prețul de adjudecare diminuat cu valoarea garanției de participare la licitație, exclusiv TVA aferentă, cu chitanță/ordin de plată nr./data ...................., în contul nr. ..................................;– ................................... lei, reprezentând TVA aferentă, cu chitanță/ordin de plată nr./data .........., în contul nr. ............ .
    Prezentul certificat de adjudecare constituie titlu de proprietate.
    Prezentul certificat de adjudecare s-a încheiat în .......... exemplare.
    Conducătorul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate,
    Comisia de licitație:
    Numele și prenumele ...........................
    Semnătura ............................................
    Cumpărător:
    Numele și prenumele ...........................
    Semnătura ............................................

    Informații privind formularul:1. Denumire: Certificat de adjudecare pentru bunuri mobile/imobile2. Format: A4/t13. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic.4. Se întocmește în 3 exemplare de către Agenția Națională de Administrare a Bunurilor
    Indisponibilizate, după caz.
    5. Circulă:– 1 exemplar la cumpărător (sau reprezentantul său legal);– 1 exemplar la proprietar.6. Se arhivează 1 exemplar la Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.


    Anexa nr. 6

    (Anexa nr. 8 la Legea nr. 318/2015)
    AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A BUNURILOR INDISPONIBILIZATE
    Nr. ...................... din ...........................
    PROCES-VERBAL
    de predare-primire a bunurilor valorificate

    Încheiat astăzi, ....... luna ...... anul ........, ora ......, în localitatea ................................., sectorul/județul ............................, str. ............................. nr. ......., bl. ........., sc. ............, et. .........., ap. ..........., locul predării/primirii .............................
    Din cadrul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate am procedat la predarea bunurilor ce au fost valorificate, pentru care ați fost declarat cumpărător prin:– Procesul-verbal de adjudecare pentru bunuri mobile/imobile nr. ................ din data de ...................................
    Datele de identificare ale cumpărătorului: .......................................

    Datele de identificare ale bunului mobil/imobil:– denumirea bunului mobil/imobil: .............................................................;– descrierea sumară: ............................................................................... .
    Caracteristicile și elementele bunurilor care fac obiectul prezentului proces-verbal de predare-primire corespund cu cele ale bunurilor mobile/imobile descrise în:
    Anunțul privind vânzarea bunurilor mobile/imobile nr. ............ din data de ..........., în Procesul-verbal de adjudecare bunuri mobile/imobile nr. ............ din data de .............. și cu cele prezentate cu ocazia organizării vânzării.
    Prezentul proces-verbal s-a încheiat în ........ exemplare.
    Reprezentantul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
    Numele și prenumele ......................
    Semnătura .......................................
    Cumpărător
    Numele și prenumele ......................
    Semnătura .......................................
    Custode
    Numele și prenumele/denumirea ..........................
    Semnătura .............................................................
    L.S.

    Informații privind formularul:1. Denumire: Proces-verbal de predare-primire a bunurilor valorificate2. Format: A4/t13. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic.4. Se întocmește în 4 exemplare de către reprezentantul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, după caz.5. Circulă:– 1 exemplar la cumpărător;– 1 exemplar la custode, după caz.6. Se arhivează 1 exemplar la Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

    -----