DECIZIA nr. 500 din 25 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 6 ianuarie 2021

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Cristian Deliorga

    - judecător

    Marian Enache

    - judecător

    Daniel Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Gheorghe Stan

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Fabian Niculae

    - magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun în dosarele nr. 10.133/211/2017, nr. 12.162/211/2017 și nr. 12.161/211/2017 ale Tribunalului specializat Cluj, de Tribunalul Argeș - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.676/205/2017, de Marius Mărcan și Radu Păcurar în Dosarul nr. 1.306/219/2017 al Tribunalului specializat Cluj, de Maria Drăgan și Vasile Ungur în Dosarul nr. 16.381/21l/2016* al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă, de Rada Codruța Horvath în Dosarul nr. 4.099/235/2018 al Tribunalului specializat Cluj, de Ana Petrușan în Dosarul nr. 5.211/337/2016* al Tribunalului Sălaj - Secția civilă și de Elena Marc în Dosarul nr. 741/195/2017 al Judecătoriei Brad.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2020, în prezența reprezentanților următoarelor părți: pentru Adriana-Cosmina Crăciun, domnul avocat Călin-Viorel Iuga din Baroul Cluj, pentru B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A., doamnele avocat Sorina Olaru și Mihaela Ceaușescu din Baroul București, pentru partea Raiffeisen Bank - S.A., domnul avocat Stan Tîrnoveanu din Baroul București, pentru partea Banca Comercială Română - S.A., doamna avocat Adina Tătaru din Baroul București, în dosarele nr. 1.585D/2018, nr. 1.683D/2018, nr. 1.684D/2018, nr. 851D/2019, nr. 2.994D/2019, nr. 140D/2020, nr. 374D/2020 și nr. 441D/2020, pentru autorii excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Călin-Viorel Iuga din Baroul Cluj, precum și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a conexat menționatele dosare și când, în temeiul dispozițiilor art. 57 și al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 25 iunie 2020, când a pronunțat prezenta decizie.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 21 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 10.133/211/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.585D/2018.4. Prin Încheierea din 22 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.162/211/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.683D/2018.5. Prin Încheierea din 22 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.161/211/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.684D/2018.6. Prin Încheierea din 4 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.676/205/2017, Tribunalul Argeș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect anularea unui act și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 111D/2019.7. Prin Încheierea din 11 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.306/219/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumator, excepție ridicată de Marius Mărcan și Radu Păcurar, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 851D/2019.8. Prin Încheierea din 24 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 16.381/21l/2016*, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Maria Drăgan și Vasile Ungur, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.994D/2019.9. Prin Încheierea din 16 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.099/235/2018, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în ipoteza în care acest text de lege se interpretează în sensul în care art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 nu se aplică și cesiunilor de creanțe bancare izvorâte din contracte de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016, excepție ridicată de Rada Codruța Horvath într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 140D/2020.10. Prin Încheierea civilă din 4 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.211/337/2016*, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în ipoteza în care acest text de lege se interpretează în sensul în care art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 nu se aplică și cesiunilor de creanțe bancare izvorâte din contracte de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016, excepție ridicată de Ana Petrușan într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 374D/2020.11. Prin Încheierea din 5 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 741/195/2017, Judecătoria Brad a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Elena Marc într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 441D/2020.12. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cauze având ca obiect contestații la executare și anularea unor înscrisuri, în condițiile în care contractele de credit bancar încheiate de autorii excepțiilor de neconstituționalitate au fost cesionate către persoane juridice, anterior intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016.13. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că în ipoteza în care textul de lege criticat se interpretează în sensul în care art. 58 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 nu se aplică și cesiunilor de creanțe bancare izvorâte din contracte de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016, atunci se încalcă principiul nediscriminării, principiul general de aplicare în timp și spațiu a dispozițiilor legale și principiul priorității dreptului Uniunii Europene.14. Contractele de credit fiind cu executare succesivă, se creează o discriminare între consumatorii contractelor de consum care au încheiat contracte înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 și cei care au încheiat contracte după intrarea în vigoare a acesteia, deși toți consumatorii se bucură de același nivel ridicat de protecție reglementat de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.15. Prevederile legale care recunosc valoarea de titlu executoriu a unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită. În acest sens, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.024 din 29 noiembrie 2012 și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii formulat în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.16. Păstrând același raționament juridic al instanțelor menționate și potrivit principiului simetriei, se apreciază că art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 reprezintă o normă procedurală ce impune aplicabilitatea imediată a acestei norme tuturor executărilor silite în care a operat cesiunea de creanță de la bancă la entitatea de recuperare de creanță, indiferent de data cesionării creanței. Altfel spus, dacă acele contracte de credit încheiate anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, ce nu constituiau titluri executorii au dobândit putere executorie prin simpla intrare în vigoare a Legii nr. 58/1998. Pentru identitate de rațiune se impune a se considera că și contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016, ce au constituit titluri executorii în baza art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 șiau pierdut puterea executorie prin simpla intrare în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016. 17. În Cauza C-602/10 ANPC Călărași împotriva Volksbank Romania - S.A., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat, prin Hotărârea din 12 iulie 2012 că „Articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern, să definească domeniul său de aplicare temporal astfel încât respectiva măsură să se aplice și unor contracte de credit precum cele în discuție în acțiunea principală, care sunt excluse din domeniul de aplicare material al acestei directive și care erau în derulare la data intrării în vigoare a măsurii naționale menționate“.18. Se arată că, având în vedere practica neunitară la nivel național, legiuitorul a simțit nevoia să întărească, prin art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016, dispozițiile cuprinse în art. 638 din Codul de procedură civilă, în sensul că respectivele contracte de credit nu reprezintă titluri executorii pentru firmele de recuperare. 19. Se mai reține că, din punct de vedere juridic, interpretarea dată contractelor de credit, în ceea ce privește posibilitatea executării silite a acestora de către firmele de recuperare trebuie să fie una unitară, indiferent de momentul încheierii contractelor de credit și indiferent de actul normativ sub aplicarea căruia se încheie.20. Tribunalul specializat Cluj, exprimându-și opinia, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate neconstituind un element de discriminare între părți, situațiile reglementate fiind distincte și, astfel cum s-a arătat în jurisprudența Curții că se permite ca în situații distincte să se aplice soluții distincte, iar în ceea ce privește invocarea art. 11, art. 20 și art. 148 din Constituție invocate, instanța reține că normele unionale lasă la îndemâna statelor membre modalitatea în care transpunerea unor reglementări sunt puse în practică din punctul de vedere al aplicării legii în timp. Textul legal criticat reprezintă doar o reiterare a principiului neretroactivității aplicării legii. Așadar, acestea reflectă aplicarea principiului tempus regit actum, legiuitorul fiind abilitat să stabilească în fiecare act normativ structurile juridice cărora le este aplicabil, modalitatea de aplicare și momentul intrării în vigoare a actului normativ.21. Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă și Tribunalul Sălaj - Secția civilă arătă în opiniile lor că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în condițiile în care dispozițiile legale criticate sunt nesusceptibile de interpretare, reflectând doar aplicarea principiului tempus regit actum, legiuitorul fiind abilitat să stabilească în fiecare act normativ structurile juridice cărora le este aplicabil, modalitatea de aplicare și momentul intrării în vigoare a actului normativ.22. Judecătoria Brad arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate sunt nesusceptibile de interpretare, reflectând doar aplicarea principiului tempus regit actum.23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 24. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 25. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.26. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 20 septembrie 2016.27. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține, însă, că, deși autorii acesteia ridică, în mod expres, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016, aceștia se referă și la prevederile art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016. Se observă, astfel, că din motivarea excepției transpare, în mod clar, intenția autorilor acesteia de a contesta în mod coroborat respectivele prevederi legale. Prin urmare, deși, în mod formal, ridică excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016, intenția reală a acestora este de a beneficia de o eventuală neconstituționalitate a art. 135 alin. (1) prin raportare la art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016.28. În ceea ce privește stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, cu valoare de principiu, că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate; în caz contrar, Curtea ar fi ținută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepției a textului legal criticat. Or, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006, sau Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragraful 17).29. Prin urmare, Curtea reține că obiect al controlului de constituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016, care au următorul cuprins:– Art. 58 alin. (5): „Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum și orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe.“;– Art. 135 alin. (1): „Prevederile art. 1-129 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică contractelor de credit aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a acesteia“.30. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în fața legii, art. 11 alin. (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice, art. 135 privind economia și ale art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană.31. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia susțin, în esență, că art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 încalcă principiul nediscriminării, principiul general de aplicare în timp și spațiu a dispozițiilor legale și principiul priorității dreptului Uniunii Europene în măsura în care se interpretează în sensul că eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit cesionate nu se aplică și cesiunilor încheiate anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență.32. Curtea reține că, în principiu, calitatea unui înscris de a fi titlu executoriu este consacrată ex lege, statul considerând că acesta prezintă suficiente garanții de corectitudine pentru a permite absența evaluării judiciare în vederea punerii sale în executare (Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020*, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, paragraful 47). Titlul executoriu reprezintă instrumentul legal pe care statul îl acordă creditorului pentru a putea recurge la măsuri coercitive pe care, de asemenea, statul, prin intermediul organelor sale, trebuie să le pună la dispoziția creditorilor (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 60 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 24 noiembrie 2017, paragraful 77).
    * Decizia Curții Constituționale nr. 238 din 3 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020.
    33. Prima reglementare legală adoptată în regimul constituțional actual care a conferit caracter de titlu executoriu contractelor bancare o reprezintă art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, potrivit căreia „Contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii“; în prezent, este în vigoare art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, care, de asemenea, reglementează caracterul executoriu al contractelor de credit.34. Reglementarea generică a art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 a făcut obiectul unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție de soluționare a unui recurs în interesul legii. Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XIII din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, s-a stabilit că acele contracte de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor legii menționate au caracter de titlu executoriu. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că ori de câte ori o lege ulterioară modifică efectele viitoare ale unor specii de contracte sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, trebuie să se considere că dispoziția modificatoare sau prohibitivă a legii ulterioare se aplică și la efectele nerealizate ale contractului încheiat anterior, pentru motivul că ordinea publică, astfel cum legiuitorul o stabilește, trebuie să aibă, prin esența ei, un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți, neputând prevala legea privată a contractului asupra dispozițiilor legale de interes public. Rezultă deci că prevederile legale care recunosc valoarea de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită. 35. Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că „reglementările legale care prevăd caracterul de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită, fiind de imediată aplicare“, iar „rațiunea calificării contractelor încheiate de o instituție de credit, care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, ca fiind titluri executorii, constă în necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanțe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părților. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voință al părților cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părțile și le însușesc în mod liber și se obligă să le respecte“ (Decizia nr. 1.024 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 22 ianuarie 2013).36. Potrivit art. 2.165 din noul Cod civil, contractul de împrumut de consumație încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu. De asemenea, contractul de ipotecă este, conform art. 2.431 din Codul civil, titlu executoriu, în condițiile legii. Totodată, în conformitate cu art. 117 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, creanța transmisă prin cesiune, intervenită după data intrării în vigoare a Codului civil, își păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data nașterii creanței.37. Contractul de credit bancar este o varietate a contractului de împrumut, care prin natura sa este cu executare uno ictu și nu își poate schimba natura juridică, devenind un contract cu executare succesivă, doar pentru că părțile agreează, ca modalitate de executare a obligațiilor, plata succesivă a prestațiilor. Restituirea împrumutului sau plata prețului în rate/tranșe nu este decât o modalitate de executare a obligațiilor, obligația de restituire, respectiv de plată a prețului fiind unică, iar ratele/tranșele succesive alcătuind un tot unitar (Decizia nr. 623 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 5 decembrie 2019, paragraful 22). În același sens, se reține și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a statuat că, prin natura sa, contractul de credit, ca varietate a contractului de împrumut, este un contract cu executare uno ictu, iar faptul că banca își asumă o obligație care se execută dintr-o dată, iar cealaltă parte își asumă o obligație de restituire succesivă nu face ca natura acestuia să fie succesivă, știut fiind că acesta nu poate să aibă natură dublă, cu executare dintr-o dată pentru o parte și cu executare succesivă pentru cealaltă parte, restituirea creditului cu dobânda în rate lunare nefiind decât o modalitate de executare a obligației, obligația de restituire fiind unică, ratele succesive alcătuind prin natura lor un tot unitar (Decizia nr. 760 din 27 februarie 2014 și Decizia nr. 4.093 din 21 noiembrie 2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă).38. Prin Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 1.396 din Codul civil de la 1864, respectiv dacă poate fi dispusă încuviințarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanței, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că reglementarea caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. Caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialității nu se constituie într-un aspect de drept procesual, așa cum a susținut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanței, care se transmite prin cesiune. Cu privire la cesionarea contractului de credit bancar, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța.39. În aceste condiții, Curtea reține că, odată cu adoptarea noului Cod civil, regimul juridic al creanței rezultate dintr-un contract de împrumut/garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat este guvernat de normele de drept substanțial aplicabile la data încheierii contractului, având în vedere că însăși obligația de restituire a sumei împrumutate se naște la această dată. Atribuirea caracterului de titlu executoriu al înscrisului face ca însăși creanța să devină executorie. Executorialitatea devine parte integrantă a regimului juridic al creanței, nemaifiind un aspect de drept procedural. De aceea, ca un aspect al securității juridice, executorialitatea unei creanțe născute/garantate sub legea veche nu poate fi retrasă ulterior de către legiuitor decât cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție. Faptul că modalitatea de executare a obligațiilor rezultate dintrun contract de împrumut se realizează în rate/în mod succesiv nu înseamnă că legiuitorul poate modifica pe parcursul derulării contractului elementele de ordin substanțial ale acestuia, din contră, trebuie să se abțină de la afectarea executorialității creanțelor rezultate din contracte încheiate anterior intrării în vigoare a noilor reglementări ce retrag caracterul de titlu executoriu al acestora. Totodată, întrucât cesiunea contractului nu afectează cu nimic caracterul executoriu al contractului de credit bancar, rezultă că mutatis mutandis nici în acest caz legiuitorul nu poate afecta caracterul executoriu al creanței.40. Prin urmare, având în vedere că însăși creanța este executorie, retragerea caracterului de titlu executoriu al unui înscris poate fi realizată pe cale legislativă numai în privința acelor înscrisuri care vor fi încheiate ulterior datei intrării în vigoare a noii reglementări, aceasta neputând afecta contractele aflate în curs de derulare.41. În prezenta cauză, problema de drept ridicată se referă la retragerea caracterului executoriu al contractului de credit bancar cesionat unei entități ce desfășoară activități de recuperare creanțe și la aplicarea în timp a acestei măsuri.42. Art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 a stabilit o excepție de la regula înscrisă la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/1999 în privința contractelor de credit bancar cesionate unei entități ce desfășoară activități de recuperare creanțe, iar, prin aplicarea art. 135 alin. (1) din ordonanța de urgență, rezultă că această măsură se aplică numai în privința contractelor de credit bancar încheiate după intrarea sa în vigoare. Prin urmare, pentru stabilirea aplicării în timp a acestor dispoziții legale prezintă relevanță data încheierii contractului de credit bancar, iar nu data cesiunii contractului sau a cesiunii de creanță. Instituind acest reper temporal, legiuitorul a respectat caracterul executoriu al creanțelor rezultate din contracte de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a legii și a respectat cu strictețe principiul neretroactivității legii civile.43. Autorii excepției de neconstituționalitate critică, din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituție, faptul că excepția de la regula caracterului executoriu al contractelor de credit ar trebui să vizeze și contractele încheiate anterior datei intrării în vigoare a textului criticat și aflate în derulare, având în vedere că art. 58 alin. (5) din ordonanța de urgență este o normă de procedură cu aplicare imediată.44. Cu privire la dispozițiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut în mod constant că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Astfel, nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - așadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de față -, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008 sau Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010). De asemenea, în cazul aplicării în timp a normelor procesuale, Curtea Constituțională a reținut constant că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituțională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situații particulare, cum este și în prezenta cauză, fără ca o atare soluție să fie calificată ca neconstituțională. Prin urmare, principiile care guvernează aplicarea în timp a legii - aplicarea imediată a normei și, corelativ, supraviețuirea legii vechi - sunt de sorginte legală, iar nu constituțională, legiuitorul având competența de a da preeminență unuia dintre ele (Decizia nr. 856 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 22 aprilie 2020, paragraful 24, Decizia nr. 151 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 3 mai 2019, paragrafele 17 și 18, Decizia nr. 9 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, sau Decizia nr. 141 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 13 iunie 2005). Totodată, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).45. Respectarea egalității în drepturi, precum și a obligației de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate (Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, precipitată).46. Curtea reține că art. 3 pct. 2, 3 și 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 circumstanțiază sensul noțiunilor de creditor, contract de credit și entitate care desfășoară activitatea de recuperare creanțe în înțelesul ordonanței de urgență. Astfel, creditorul este „persoana juridică, inclusiv sucursala instituției de credit și a instituției financiare din străinătate, care acordă credite de tipul celor prevăzute la art. 2 alin. (1) pe teritoriul României potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, sau prezentei ordonanțe de urgență, în cursul exercitării activității comerciale sau profesionale“ (s.n.), iar contractul de credit este „un contract prin care un creditor acordă sau promite să acorde unui consumator un credit în cadrul domeniului de aplicare al art. 2 sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilități financiare similare“. De asemenea, entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe este „persoana juridică, alta decât creditorul, cu un capital social minim subscris și vărsat ce nu poate fi mai mic de 500.000 lei, care desfășoară activitatea de recuperare creanțe și/sau care obține drepturile, conform art. 58 alin. (4), asupra unor debite scadente ce rezultă din contractele de credit“. Totodată, în ceea ce privește entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe, ordonanța de urgență instituie prevederi mai stricte în reglementarea relației contractuale cu debitorul-consumator din cadrul contractelor de credit pentru bunuri imobile și, în consecință, o protecție sporită a acestuia din urmă.47. Curtea reține că, în considerarea calității particulare a cesionarului și a necesității unei protecții juridice distincte a consumatorului prin mijlocirea instanței judecătorești competente, art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 nu recunoaște caracterul de titlu executoriu al contractului de credit ori al creanțelor rezultate dintr-un contract de credit cesionat unei entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe. Așadar, pe de o parte, reglementează, unitar, cesiunea contractului de credit ori a creanțelor rezultate dintr-un contract de credit, iar, pe de altă parte, instituie o protecție sporită a debitorilor, în cazul cesiunii către entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe și dă, astfel, prioritate protecției debitorului considerat vulnerabil în raport cu interesul cesionarului de valorificare cu celeritate a respectivei creanțe. Ca atare, pentru a putea solicita începerea executării silite împotriva debitorului, entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe trebuie să obțină un titlu executoriu potrivit dreptului comun, adică să se adreseze instanței de judecată pentru a obține o hotărâre judecătorească în baza căreia să se poată solicita executarea silită. Așadar, Curtea reține că ține de opțiunea legiuitorului să retragă caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit bancar cesionate unei entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe.48. Curtea reține că intră în marja de apreciere a legiuitorului primar sau delegat stabilirea, în cadrul fiecărui act normativ, a situațiilor juridice cărora le este aplicabil, a modalității de aplicare și a momentului intrării în vigoare a acestuia, instanța constituțională putând cenzura o astfel de opțiune numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor constituționale.49. În prezenta cauză, Curtea constată că opțiunea legiuitorului de a nu aplica prevederile art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 și contractelor de credit bancar în derulare, cesionate unei entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe, este justificată de imperativul respectării principiului neretroactivității legii, element component al securității juridice. Astfel cum s-a arătat, executorialitatea este o caracteristică a creanței, fiind un element integrant al regimului său juridic. În aceste condiții, o nouă reglementare prin care se retrage caracterul de titlu executoriu al contractului de credit cesionat unei entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe nu poate, în mod obiectiv, viza contractele de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, ci doar pe cele viitoare, care vor fi încheiate de la data antereferită. Prin urmare, sfera de aplicare în timp a noii reglementări nu poate fi extinsă și în privința contractelor de credit aflate în derulare, o asemenea opțiune - de valorificare a modalității de executare a contractului ca și criteriu de aplicare a textului analizat - fiind exclusă din marja de apreciere a legiuitorului.50. Curtea reține că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, astfel că, din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituție, nu pot fi comparate situațiile juridice în care se află consumatorii care au încheiat contracte de credit bancar sub imperiul unor reglementări de drept substanțial succesive și diferite. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție. 51. Se mai constată că autorii excepției de neconstituționalitate sunt nemulțumiți de omisiunea legiuitorului de a reglementa aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 și pentru contractele „în derulare“, așa cum s-a prevăzut în reglementări similare precum Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Referitor la omisiunile legislative, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, constant, că excepția de neconstituționalitate ridicată este admisibilă doar în situația în care omisiunea are relevanță constituțională, astfel încât Curtea poate fi învestită cu soluționarea acesteia (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, sau Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010). În schimb, dacă omisiunea legislativă nu are relevanță constituțională, admiterea excepției de neconstituționalitate ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, „încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia instanța de contencios constituțional «se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»“ (Decizia nr. 130 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 11 mai 2015, paragraful 17). De asemenea, Curtea Constituțională nu se poate pronunța nici asupra unor prevederi de lege ferenda, neavând competența de a modifica dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și nu are nici „competența de a crea noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și să constate constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora“ (a se vedea Decizia nr. 367 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 162 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, paragraful 27). Or, autorii excepției de neconstituționalitate critică opțiunea de reglementare a legiuitorului cu privire la aplicarea în timp a unui act normativ, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate. Mai mult, în jurisprudența sa cu privire la Legea nr. 77/2016, Curtea a valorificat conceptul de impreviziune în contracte, concept comun atât vechiului, cât și noului Cod civil.52. Totodată, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, constant, că, în exercitarea controlului de constituționalitate, are competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor criticate prin raportare la dispozițiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu de a corobora sau corela diversele acte normative ce fac parte din dreptul intern. Curtea a mai constatat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel sar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci o simplă contrarietate între norme legale din același domeniu, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 105 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 8 mai 2020, Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000 sau Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999).53. În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în fața legii, art. 11 alin. (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și ale art. 135 privind economia. 54. Cu privire la dispozițiile art. 53 din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că invocarea prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu poate fi reținută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale, astfel cum sunt prevăzute de Constituție, astfel încât acestea nu au incidență în cauză (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013). 55. Referitor la invocarea art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice din Constituție se reține că nici acestea nu au incidență în cauză, având în vedere faptul că actul normativ ale cărui prevederi fac obiectul excepției de neconstituționalitate este o ordonanță de urgență a Guvernului, care poate reglementa în domenii ce fac obiectul legilor organice.56. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textul criticat încalcă principiul priorității aplicării dreptului european, având în vedere faptul că, prin neaplicarea Directivei 2014/17/UE și contractelor în derulare, nu se respectă scopul acesteia, astfel cum este înscris în preambulul Directivei, respectiv „crearea unei piețe interne cu un nivel ridicat de protecție a (tuturor) consumatorilor pentru contractele de credit pentru bunuri imobile“.57. Cu privire la art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință implică, în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, o condiționalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției - unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 676 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 354 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 903 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, Decizia nr. 738 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 26 iulie 2011, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011).58. În ceea ce privește Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 se constată că prevede o limită temporală privind obligația statelor membre ale Uniunii Europene de transpunere a dispozițiilor acesteia, respectiv data de 21 martie 2016 [art. 42 alin. (2) din Directivă], precum și faptul că „nu se aplică contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016“ [art. 43 alin. (1) din Directivă], fără a se face distincție nici între diferitele tipuri de contracte și nici între contractele ale căror efecte s-au produs ori continuă să se producă la această dată. Ca atare, criteriul pentru aplicarea în timp a prevederilor Directivei este data încheierii contractului.59. Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 transpune în dreptul intern Directiva 2014/17/UE. Astfel cum rezultă din mențiunea de transpunere a normelor europene, art. 1-129 din ordonanța de urgență transpun prevederile Directivei 2014/17/UE, cu excepția art. 13, art. 14-23, art. 25, art. 26, art. 28, art. 58-60, art. 130 pct. 2-11 și art. 134-136. Așadar, dispozițiile art. 135 alin. (1) prin raportare la art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 nu reprezintă o transpunere a directivei menționate și nu se aplică contractelor de credit bancar aflate în derulare, folosind, astfel, în privința aplicării sale, aceeași unitate de măsură cu directiva. Prin urmare, în ipoteza punctual analizată, cele două acte normative nu reglementează aceeași situație juridică, astfel că nu se pune problema întrunirii elementelor condiționalității cumulative stabilite în jurisprudența instanței de contencios constituțional.60. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în fața legii, art. 11 alin. (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 135 privind economia, iar dispozițiile art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice și art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană nu au incidență în prezenta cauză.61. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun în dosarele nr. 10.133/211/2017, nr. 12.162/211/2017 și nr. 12.161/211/2017 ale Tribunalului specializat Cluj, de Tribunalul Argeș - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.676/205/2017, de Marius Mărcan și Radu Păcurar în Dosarul nr. 1.306/219/2017 al Tribunalului specializat Cluj, de Maria Drăgan și Vasile Ungur în Dosarul nr. 16.381/211/2016* al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă, de Rada Codruța Horvath în Dosarul nr. 4.099/235/2018 al Tribunalului specializat Cluj, de Ana Petrușan în Dosarul nr. 5.211/337/2016* al Tribunalului Sălaj - Secția civilă și de Elena Marc în Dosarul nr. 741/195/2017 al Judecătoriei Brad și constată că prevederile art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului specializat Cluj, Tribunalului Argeș - Secția civilă, Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă, Tribunalului Sălaj - Secția civilă și Judecătoriei Brad și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae

    ----