GHID din 2 iulie 2008
privind adoptarea valorilor-limită şi modul de aplicare a acestora atunci când se elaborează planurile de acţiune, pentru indicatorii L(zsn) şi L(noapte), în cazul zgomotului produs de traficul rutier pe drumurile principale şi în aglomerări, traficul feroviar pe căile ferate principale şi în aglomerări, traficul aerian pe aeroporturile mari şi/sau urbane şi pentru zgomotul produs în zonele din aglomerări unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
  • MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 15 iulie 2008




    Articolul 1

    Se adoptă valorile-limită corespunzătoare indicatorilor L(zsn) şi L(noapte) pentru aglomerările cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori şi pentru zgomotul produs de fiecare dintre următoarele surse generatoare de zgomot în parte:
    a) drumuri principale cu un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri de autovehicule/an;
    b) căi ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri/an;
    c) aeroporturi civile cu un trafic mai mare de 50.000 de mişcări de aeronave/an;
    d) aeroporturi civile cu un trafic mai mic de 50.000 de mişcări de aeronave/an, care se află în interiorul sau în vecinătatea aglomerărilor cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori şi care sunt considerate aeroporturi urbane (trafic aerian în vecinătatea aeroportului);
    e) zone cu activităţi industriale din aglomerări (cele specificate în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006), inclusiv porturile din interiorul aglomerărilor Constanţa şi Galaţi.


    Articolul 2

    Valorile-limită ale indicatorilor L(zsn) şi L(noapte), adoptate în conformitate cu art. 1, sunt prevăzute în tabelul nr. 1.


    Articolul 3

    Valorile-limită ale indicatorului L(zsn) pentru zonele liniştite dintr-o aglomerare, adoptate în conformitate cu art. 1, sunt prevăzute în tabelul nr. 2.


    Articolul 4

    Valorile-limită stabilite conform prezentului ghid nu se aplică pentru zgomotul generat de:
    a) persoana expusă;
    b) activităţile casnice;
    c) vecini;
    d) activităţile de la locul de muncă şi din interiorul mijloacelor de transport în comun;
    e) activităţile militare din zonele militare.


    Articolul 5

    La stabilirea valorilor-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) din prezentul ghid s-a ţinut seama de prevederile pct. 19 din anexa nr. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, republicată.


    Articolul 6

    Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot, prevăzute în tabelul nr. 1, sunt, pentru indicatorii L(zsn) şi L(noapte), calculaţi la faţadele cele mai expuse la zgomot ale clădirilor.


    Articolul 7

    (1) Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute în prezentul ghid sunt:
    a) valori maxime permise pentru aceşti indicatori;
    b) ţinta de atins pentru valorile maxime permise pentru aceşti indicatori.
    (2) Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la alin. (1) lit. a) şi în coloanele nr. 3 şi 6 din tabelul nr. 1 reprezintă pragul pentru care, dacă este depăşit, se aplică criteriul de delimitare a zonelor şi se realizează planuri de acţiune în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată.
    (3) Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la alin. (1) lit. b) şi în coloanele nr. 2 şi 5 din tabelul nr. 1 reprezintă ţinta care se doreşte să fie atinsă pentru pragul pentru care, dacă este depăşit, se aplică criteriul de delimitare a zonelor şi se realizează planuri de acţiune în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată.
    (4) Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la alin. (1) lit. b) şi în coloanele nr. 2 şi 5 din tabelul nr. 1 pot suferi modificări, după realizarea hărţilor strategice de zgomot în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată.


    Articolul 8

    Zonele liniştite din aglomerările care au o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori se delimitează în baza prevederilor art. 4 alin 16. din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată, înainte de realizarea planurilor de acţiune, ţinându-se seama de următoarele:
    a) de principiul acţiunii preventive, cu scopul de a păstra zonele liniştite existente în aglomerare;
    b) de informaţiile conţinute în hărţile strategice de zgomot;
    c) de o dezvoltare urbanistică armonioasă;
    d) de respectarea valorilor-limită prevăzute în tabelul nr. 2.


    Articolul 9

    În scopul aplicării prevederilor prezentului ordin, următorii termeni se definesc astfel:
    (1) Ţinta care se doreşte a se atinge pentru valorile maxime permise ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) şi în coloanele nr. 2 şi 5 din tabelul nr. 1 reprezintă acele valori maxime permise pentru a doua etapă de realizare a planurilor de acţiune (2012) şi pentru care trebuie luate măsuri tehnice, administrative, de planificare a traficului şi amenajare a teritoriului, precum şi alte măsuri specifice în cadrul planurilor de acţiune realizate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, care au în responsabilitate realizarea acestora, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 321/2005, republicată, cu scopul ca acestea:
    a) să nu fie depăşite;
    b) dacă sunt depăşite, să fie aduse sub valorile maxime permise.
    (2) Valorile maxime permise ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) şi în coloanele nr. 3 şi 6 din tabelul nr. 1 reprezintă acele valori maxime permise pentru prima etapă de realizare a planurilor de acţiune (2008) şi pentru care trebuie luate măsuri tehnice, administrative, de planificare a traficului şi amenajare a teritoriului, precum şi alte măsuri specifice în cadrul planurilor de acţiune realizate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, care au în responsabilitate realizarea acestora, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 321/2005, republicată, cu scopul ca acestea:
    a) să nu fie depăşite;
    b) să fie aduse cât mai aproape de valorile maxime permise prevăzute în coloanele nr. 2 şi 5 din tabelul nr. 1, atunci când acest lucru este posibil;
    c) dacă sunt depăşite, să fie aduse sub valorile maxime permise.
    (3) Valorile maxime permise ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute în tabelul nr. 2 reprezintă:
    a) limitele maxime permise la faţada cea mai expusă a clădirilor din zonele liniştite rezidenţiale existente într-o aglomerare cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori;
    b) limitele maxime permise la limita funcţională a parcurilor şi grădinilor publice existente într-o aglomerare cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori.
    (4) În cazul parcurilor şi grădinilor publice prevăzute la alin. (3) lit. b) se ia în considerare numai criteriul valorilor maxime permise ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute în tabelul nr. 2.
    (5) În cazul stabilirii zonelor liniştite rezidenţiale prevăzute la alin. (3) lit. a) se iau în considerare ambele criterii prevăzute în tabelul nr. 2.


    Articolul 10

    (1) Suplimentar, dacă este cazul, stabilirea unor valori-limită pentru indicatorii de zgomot L(zi) şi L(seară) pentru perioadele de zi şi seară, definiţi în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată, se realizează dacă:
    a) în timpul elaborării planurilor de acţiune există necesitatea protejării unor clădiri cu destinaţie de spital, unitate de învăţământ şi orice altă clădire care necesită o protecţie specială împotriva zgomotului;
    b) în timpul elaborării planurilor de acţiune există necesitatea protejării unor zone cu destinaţie de parcuri sau grădini publice.
    (2) Prin clădirile care necesită o protecţie specială împotriva zgomotului menţionate la alin. (1) lit. a) se înţelege acele clădiri cu destinaţie de grădiniţe, sanatorii, creşe, case de copii, case de bătrâni sau alte clădiri cu destinaţie similară.


    Articolul 11

    Comisiile organizate în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată, după analizarea măsurilor cuprinse în planurile de acţiune, hotărăsc oportunitatea stabilirii unor valori-limită pentru indicatorii L(zi) şi L(seară) în cazurile prevăzute la art. 10 şi elaborează propuneri în acest sens către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi autoritatea publică centrală de sănătate publică.


    Articolul 12

    Criteriile pentru stabilirea zonelor pentru care se realizează planuri de acţiune în funcţie de valorile-limită corespunzătoare indicatorilor L(zsn) şi L(noapte), în conformitate cu prevederile art. 1, sunt prevăzute în tabelul nr. 1.


    Articolul 13

    Criteriile pentru stabilirea zonelor liniştite dintr-o aglomerare cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori în funcţie de valoarea-limită corespunzătoare indicatorului L(zsn) şi a suprafeţei minime în care se regăseşte această valoare-limită, în conformitate cu prevederile art. 1, sunt prevăzute în tabelul nr. 2.


    Articolul 14

    Tabelele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ghid.
    Tabelul nr. 1
    *Font 8*
    L(zsn) - dB(A) L(noapte) - dB(A)
    Coloana 1 Coloana 2 Coloana 3 Coloana 4 Coloana 5 Coloana 6
    Surse de zgomot Ţinta de atins pentru valorile maxime permise pentru anul 2012 Valori maxime permise Surse de zgomot Ţinta de atins pentru valorile maxime permise pentru anul 2012 Valori maxime permise
    Străzi, drumuri şi autostrăzi 65 70 Străzi, drumuri şi autostrăzi 50 60
    Căi ferate 65 70 Căi ferate 50 60
    Aeroporturi 65 70 Aeroporturi 50 60
    Zone industriale 60 65 Zone Industriale 50 55
    Porturi (activităţi de transport feroviar şi rutier din interiorul portului) 65 70 Porturi (activităţi de transport feroviar şi rutier din interiorul portului) 50 60
    Porturi (activităţi industriale din interiorul portului) 60 65 Porturi (activităţi industriale din interiorul portului) 50 55

    Tabelul nr. 2
    L(zsn) - dB(A) Surse de zgomot Valori maxime permise L(zsn) - dB(A) Suprafaţa minimă pentru care se defineşte o zonă liniştită - (ha) -
    Străzi, drumuri naţionale şi autostrăzi 4,5 Căi ferate Aeroporturi Zone industriale, inclusiv porturi

    --------